2013 sau eu sunt propriul meu obstacol

Ştiind deja care sunt principalele direcţii ale anului şi având deja materialul elaborat, am urmărit câteva din reperele unor “astrologi de cabinet” care, mai mult ca în anii din urmă, s-au străduit să ofere explicaţii asupra unor configuraţii complicate ale lui 2013 însă nu au reuşit să mă convingă decât că nu le-au înţeles şi, prin urmare, mesajele lor le-am găsit drept o obositoare maculatură. M-am văzut însă în postura de a considera că pe unii, mai vechi în breasla aceasta, i-am judecat greşit. Am considerat că sunt cu adevărat vinovaţi doar de preţurile pe care le practică, profitând de dificultăţile ori de curiozităţile unora. Da, cu mâna pe inimă spun că până acum i-am judecat greşit. Nu faptul că cer sumele despre care unii din mediul virtual care-i susţin nu prea ştiu multe, ci faptul că vin în faţa noastră cu neruşinarea de a vorbi ore şi a nu spune nimic. Să vinzi un produs prost la un preţ mare e una, dar să vinzi nimicul la un preţ atât de mare constituie culmea nesimţirii.
Anul 2013 este un an foarte încurcat pentru un astrolog care doreşte să-l explice inteligibil și prin aceasta să ajute oameni şi foarte simplu pentru cei care doresc să-i încurce şi să profite de faptul că pentru ei astrologia este mai curând celebră decât cunoscută. Anul 2013 este ca apa. Extrem de simplu, genial de simplu, dar încărcat de proprietăţi pe care unii, care dispun de cunoştinţele şi profunzimea necesare, le vor pune în evidenţă pentru a-i ajuta pe consumatori să se folosească de ea cu înţelepciune, alţii o vor transforma într-o reclamă colorată şi obositoare pentru a o vinde apoi, la cabinet, în recipiente toxice. Aşa ajungem să dăm viaţă conceptului “Suntem ceea ce consumăm”, iar dincolo de asta nu mai este nimic de spus, ci doar de făcut.
Vă doresc să aveţi un an înţelept, dar dacă nu se poate obţine aceasta prin căi şi mijloace simple, atunci vă doresc să aveţi şansa şi norocul să întâlniţi oameni remarcabili care să vă ajute să descoperiţi virtuţile terapeutice ale apei, nu coloritul obositor al rafturilor în care este expusă.

Analiza poate fi descarcată de aici 2013 – previziunile astrologice (download)
sau consultată de pe scribd
2013 Sau Eu Sunt Propriul Meu Obstacol

40 de comentarii la „2013 sau eu sunt propriul meu obstacol

  1. Ella spune:

    Multumim Gheorghita! LA MULTI ANI! Sa ai parte de tot ce iti doresti tu mai bun si plin de lumina!!!!

  2. ana spune:

    Multumim,
    abia astept sa dedic aceasta noapte studiului conceput de dvs !
    Multumim pentru filele de intelepciune pe care ni le daruiti si va dorim sanatate, un an de depasire a obstacolelor !
    La multi ani !
    Ana

  3. Ani spune:

    Ca intotdeauna,cu responsabilitate si multa bunavointa ne oferiti indrumare neconditionat.De aceasta data ,acest ghid pentru 2013 a devenit de fapt un mic „roman”Se pare ca avem ce face si in 2013…,chiar daca v-om dori asta sau nu.Dar nu ne temem!Cu asa prieten cum sunteti dumneavoastra, suntem in siguranta.Cu putina vointa ,nu avem cum sa ne ratacim si nici de ce ne teme.Va multumim! “Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod.” (Jurnalul fericirii;Nicolae Steinhardt)

  4. Cristina spune:

    Multumim, Gheorghiţă! Ca de obicei, o lectura fascinantă, irezistibilă aş zice…

    Un An Nou – şi mulţi Ani Noi – plin de tot ce e mai bun, şi DUMNEZEU să vegheze neîntrerupt cu dragostea şi binecuvântarile Sale asupra drumului tău!

    LA MULŢI ANI!!

    Cristina

  5. Cristina spune:

    Simt nevoia să mai adaug ceva: este SINGURA predicţie astrală în care eu una am regăsit ceea ce căutam mai mult, şi anume: o EXPLICAŢIE!

    Şi nu numai că am gasit-o, dar este una blândă şi consolatoare…

    Cum să nu fii recunoscător?? 🙂

  6. monica spune:

    MULTUMESC din SUFLET pentru AJUTORUL pe care il oferiti NECONDITIONAT.
    BUNUL DUMNEZEU sa va aiba in PAZA , iar atunci, cand v-o fi mai greu, sa va tina in brate…
    LA MULTI ANI in 2013!
    Cu RESPECT si CONSIDERATIE, Monica.

  7. Otilia-Rica spune:

    La multi ani, domnule Coser!
    Iti multumesc din inima!

    PS
    Delicioasa fraza :”De asemenea, aceiaşi pasionaţi de astrologie sau, mai exact, de horoscoapele copy/paste ale celor care se erijează în lideri de opinie în astrologie şi nu numai, deşi cred că omul are nevoie de etape
    pentru a atinge un nou statut al vieţii, refuză categoric să accepte că aceste etape le bat la uşă, neagă cu vehemenţă necesitatea de a privi cu seriozitate orice schimbare a modului de a gândi şi consideră că dacă vorbesc despre iubire şi zâmbesc cu aceeaşi naturaleţe cu care rage văcuţa
    dimineaţa când vede iarba, au îndeplinit cea mai importantă condiţie a evoluţiei spirituale.” Ha..ha..

    Din nou, Multumesc mult! si Multi ani de lumina! pe care, poate, vei vrea sa-i imparti si cu noi!
    Otilia

  8. carmena72 spune:

    Intr-o lume a banilor si a interselor materiale, va multumesc pentru generozitatea de care dati dovada.
    Citesc cu placere tot ce scrieti dar trebuie sa recunosc ca uneori trebuie sa citesc de doua ori pentru a fi sigura c-am inteles corect mesajul.
    Va doresc un an nou fericit, cu sanatate si realizari pe toate planurile!La Multi Ani! Dana

  9. Vă mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase şi pentru starea de spirit pe care o puneţi în aceste cuvinte. 2013 este mult mai complex decât 2012 şi constat că de câteva zile oportuniştii, sub pretextul că au şi ei dreptul să-şi spună părerea, vin cu nişte etichete tenebroase. Toţi sunt obsedaţi de Saturn în Scorpion, deşi el a stat în 2012 aproape un sfert de an în acest semn şi a produs evenimente pe care ei nu le-au atribuit lui 2012, ci marilor cicluri, zodiilor… bla, bla, bla… aşa cum ştiu să aburească mai bine, dar nu pomenesc deloc sau doar în trecere de exaltarea lui Jupiter. Aceleaşi persoane elogiau în 2007 exilul lui Jupiter în Capricorn, prezentându-l ca pe o descindere pozitivă… În 2013 Jupiter va fi în Rac, în exaltare (avantajat nu debil) şi acest lucru nu este luat în seamă…
    Din nefericire, complexitatea acestui an le va asimila şi fie că anunţă că se despică lumea în două, fie invocă motive hilare pe care nu trebuie să fii astrolog să le ştii (lipsa banilor, şomaj, fluctuaţii de curs valutar) acestea vor putea fi încadrate în sacul mare cu predispoziţii ale lui 2013. Din acest punct de vedere va fi deci şi anul şarlatanilor, pe care învăţătura esoterică îi va numi delicat „falşi profeţi”.
    De data aceasta mă va bucura această ridicare a şarlatanilor pentru că nu peste mult timp vor observa şi ei că se poate să cazi de sus când îţi baţi joc de oameni şi nu oricum, ci pe bani mulţi.
    În rest, toate cele bune în noul an şi să ne amintim din nou de sfatul Fericitului Augustin: „Iubeşte şi fă ce vrei!”

  10. otilia spune:

    La Multi Ani! Sa va dea Dumnezeu sanatate si tot ce va doriti sa se implineasca! Multumesc pentru certitudinile astrale, pentru raspunsurile pe care le caut si le aflu in munca dumneavoastra. Cu deosebit respect, Otilia.

  11. Ilenuta spune:

    La multi ani cu sanatate,
    Domnul sa va dea de toate:
    Poate un strop de fericire,
    Poate unul de iubire,
    Poate unul de noroc,
    Poate toate la un loc!

    La multi ani 2013!

  12. Cristina spune:

    Pe masura ce reiau lectura, mi se pare tot mai mult o analiza profunda si dura. F. dura. Provocarile par atat de mari – sau subtile – iar conjuncturile astrale nu sustin nici ele rezistenta sau succesul in fata lor, sau atitudinea potrivita… In plus, totul miroase a „test existential” – ca un fel de baza de care depinde intreaga structura a viitoarei constructii.

    Mie, citind, mi se pare ca realmente nu poti face fata fara ajutor, fara credinta, fara smerenie desavarsita, detasare de dorinte („ucidere a viselor” spui tu undeva…), generozitate dezinteresata si fara decizia ferma de a face, pur si simplu, ceea ce TREBUIE, nu ceea ce AI CHEF. Pe scurt, fara o raportare sustinuta, dedicata si totala la principiile superioare, inalte, absolute… mai exact, la DUMNEZEU!

    Pare un an in care alegem – poate fara sa avem habar de asta – „tabara” in care vrem sa fim. Un an al…decantarii, intr-un fel.

    Gresesc?

  13. Nu greşeşti, Cristina!

    Din titlu se înţelege cât de dur poate fi acest an. Dacă în privinţa extremelor sociale mulţi se simt protejaţi, fie pentru că nu-i interesează, fie pentru că trăiesc în zone unde agitaţia societăţii de consum nu atinge cote superioare, în privinţa confruntării cu sine cu toţii avem cea mai mare problemă.
    Este greu să identifici care este momentul când trebuie să laşi garda jos, când să insişti, când să crezi mai mult în tine şi când să te implici mai mult pentru cel de lângă tine. Cât despre credinţă, întotdeauna este nevoie de aşa ceva. Orice încercare a vieţii, de vreme ce apare, trebuie depăşită pentru că anunţă prin prezenţa ei acolo că există ceva care nu e înţeles. Prin credinţa totul se uniformizează, totul se adună, se coagulează şi atunci când simţi că poţi topi gheaţa inimii cu credinţa ta abia atunci poţi spune că a venit timpul să mergi mai departe.
    Dar unde va găsi credinţa când va fi prea ocupat să se lupte cu el însuşi, cu ceea ce crede că este real, cu ceea ce nu înţelege, dar face, cu ceea ce îl separă de sursa puterii sale? Greu de spus…
    Nu este un an al decantării, 2010 a fost aşa, ci este un al coagulării. A fi propriul tău obstacol înseamnă a te lupta cu tine, iar a te lupta cu tine înseamnă a trăi în separare. Când nu te mai lupţi cu tine, te integrezi.
    Totul va ţine de o sferă personală, de o gamă personală de trăiri în aşa fel încât jocul dintre lumină şi întuneric ne va face să ne simţim când puternici când slabi că ştim, când curajoşi când fricoşi că facem.
    Chiar de săptămâna viitoare intrăm în prima etapă a acestui proces. Vor fi persoane care nu vor dori nicio integrare, nici o modificare, nu vor dori să răspundă în niciun fel la ecoul subtil, se tem să-şi pună urechea pe inimă ori se aşteaptă ca din afară să se producă ceva. Cine ştie, poate vor mai veni şi alte trenuri în gara asta şi pentru ei… Cu toţii avem loc sub soare…

  14. Cristina spune:

    Da, fireste, intotdeauna exista o noua sansa… Cred ca am vrut sa zic ca provocarile fiind atat de mari si succesive in anii astia, aproape ca „invita” la schimbare, deci bine ar fi ca ocazia sa nu fie chiar definitiv pierduta sau ignorata. E un fel de „somatie” la schimbare, ceea ce inseamna, poate, ca va fi mai greu sa faci schimbarea in timpurile care vor urma dc ai evitat-o acum, cd ea s-a aratat atat de…imperativa.

    Prin urmare, inteleg ca atunci cand cerul este sfartecat de cruci si careuri cardinale :), tr sa gasim, cumva, resursele si puterea de a coagula aceasta conflictualitate in fiinta noastra si de a obtine astfel acea liniste interioara care vine din integritatea fiintei (si nu din…nesimtire, desigur :)), ca am mai intalnit si acest soi de liniste – cu totul indezirabila!!:) ).

    Am in fata un fragment filocalic care imi place mult, si la care apelez adesea in momentele mai grele. Imi permit sa-l impartasesc – tie şi noua, cititorilor tai – poate va fi vreodata cuiva de folos in clipele mai… provocatoare:). Iata-l:

    „Păzeşte întotdeauna pe Dumnezeu în duhul tău, rugându-te pt orice lucru şi păşeşte cu hotărâre pe căile tale. Nu căuta să placi oamenilor şi vei primi Harul Lui Dumnezeu… Să ai Duhul Lui şi El te va învăţa toate precum e drept. Căci fără El nu poţi izbuti ceva cum se cuvine. Păzeşte-te de tulburarea mâniei. Nu te teme de nimeni…”

  15. Nu este vorba despre cruci și careuri, ci despre un mecanism mult mai complex.

    Nu știam acest fragment. M-a emoționat. Iți mulțumesc.

  16. Cristina spune:

    Si eu iti multumesc, Gheorghita! Toti pretuim ajutorul tau!

    (eii, am zis si eu asa… Careurile alea sunt cele care sar in ochi chiar si unui amator ca mine, si ma mai dau si eu „mare” cum ca as pricepe :))… ).

  17. Alexandra spune:

    Aceasta introducere la analiza astrologica a anului 2013 m-a uns pe suflet,este ceea ce gandesc eu despre astrologi in general,din pacate, in urma „achizitionarii” unor servicii astrologice.Cel din urma serviciu fiind „achizitionat” prin intermediul unui site care promoveaza si o scoala de astrologie,iar initiatorul acestui site este membru al AAR si a contribuit la elaborarea Codului etic al astrologului.Are pe site o prezentare foarte frumoasa si vorbeste despre etica astrologului la fel de frumos ca si dumneavoastra dar in practica…lasa mult de dorit.Ceea ce am sa le reprosez astrologilor carora le-am dat bani pentru niste servicii,dar in mod special acestuia din urma este SUPERFICIALITATEA,bazandu-se probabil pe faptul ca omul care-i da banul nu are habar de astrologie,vrea sa-i spui daca ii va merge bine sau nu, daca se casatoreste, daca face bani etc.,ii spune NIMICURI cu foarte multe cuvinte fara sa faca referire la aspectele din astrograma si sa explice punctual fiecare aspect in parte.M-am tot intrebat cum poti vorbi de moralitatea si etica astrologului,cand ii iei bani unui om pentru rectificare orei,ii spui ascendentul si cateva trasaturi generala ale ascendentului si apoi in intraga interpretare a astrogramei natale nu faci nici o referire care sa reiasa din pozitia cuspidelor fiecarei case si a planetelor in case??? Ceea ce as vrea sa va intreb eu pe dumneavoastra,dupa aceste experente care mi-au lasat un gust amar si m-au „usurat” la portofel dupa ce criteriu sa-mi aleg astrologul??? Nu de alta, dar eu iubesc astrologia si as vrea s-o aprofundez ,iar faptul ca am dat de astrologi indoielnici ca moralitate,mi-e teama ca voi ajunge la vorba unui bun prieten care-mi tot spune ca el nu crede ca exista astrologi seriosi, sunt toti niste sarlatani care profita de naivitatea mea si-a altora ca mine.

  18. Alexandra,

    M-a întristat ce ne-ai împărtăşit. Cred că se poate deduce despre cine este vorba, dar nu doresc să comentez cunoştinţele sale de astrologie pentru că nu despre asta este vorba, deşi ar fi bine să spună cineva şi acest lucru.
    Puterea unui om nu stă doar în pasiunile sau în preocupările sale, ci mai ales în modul cum şi le prezintă celorlalţi. Aceştia sunt oameni fără putere, consumatori ai fenomenului astrologic, fiinţe care nu profită de ceilalţi când le cer bani, ci atunci când în schimbul sumei nu le oferă decât versete din scripturi şi acelea pigmentate cu prejudecăţi ori proiecţii.
    Se trăieşte bine şi din astrologie pentru că, în general, se trăieşte bine cu nesimţirea, cu indolența, cu tupeul prin care se profită de naivitatea celor care devin vulnerabili atunci când au o problemă. Eu nu am cabinet şi nu voi avea niciodată (îmi repugnă ideea) şi, din această cauză, pe vremuri, îi îndrumam pe oameni spre anumite persoane. Am renunţat la asta când am descoperit că finalitatea consultaţiei seamănă la cei mai mulţi dintre ei cu prezentarea ta.
    Oamenii însă au foarte mari aşteptări de la un astrolog şi când apelează la el se aşteaptă să găsească un fel de Nostradamus care le ştie pe toate. Ei uită că este doar un interpret care devine bun dacă dispune de intuiţie spirituală şi pe care o mai şi foloseşte corect. Un astrolog bun, în primul rând, trebuie să aibă respect faţă de interlocutor prin a se pune la dispoziţia sa, nu cu timerul pe masă, ci liber. Apoi îţi dai seama dacă e responsabil sau nu după ceea ce-ţi transmite. Lumina sufletească nu poate fi condiţionată de bani ori de diplome. Ea există sau nu. Apoi astrologul trebuie să aibă o cultură generală solidă şi apoi să fie original. Dacă toate acestea nu sunt îndeplinite dai peste un copist, un individ vlăguit care are pălăria mai mare decât capul.
    Astfel de oameni sunt mulţi, foarte mulţi pentru că, se spune, la zodii şi la fotbal se pricepe toată lumea.
    Aceştia nu fac parte din breaslă astrologilor, ci, prin insistenţa cu care urmăresc doar lauda de sine şi confortul personal, se aşează în rând, unul după altul, pe vârste, funcţii, grade, cruci şi steluţe pe care și le oferă între ei, într-o încrengătură nouă a rasei umane: habarnavensis.
    Îţi spun lucrurile acestea pentru a te încuraja să judeci omul care spune că practică astrologia după instrumentele pe care le ai tu la îndemână, aşa cum îi evaluezi pe cei pe care i-ai plătit să te informeze corect. Discernământul nu se învaţă, ci se dezvoltă, tocmai de aceea înainte de a vedea funcţia ori rolul, priveşte omul. Omul acela trebuie să-ţi inspire putere. Cuvântul său trebuie să fie sigur, corect, puternic pentru a deveni un interpret elevat al mesajului astral. Nu există un secret pentru a-ţi alege astrologul, dar poţi să îi evaluezi după bunul simţ, acela care îi dă de gol dacă-şi dau importanţă, dacă umblă după funcţii sau dacă ţin mai mult la banii adunaţi după o zi decât la câţi oameni au ajutat.
    Sigur, pe unii ajungi să-i descoperi că sunt aşa când deja e prea târziu. Totuşi, trebuie să ai mai multă încredere în simţurile tale. AAR-ul, pentru că funcţionează ca o gaşcă, nu promovează valori, ci personaje. Mulţi s-au păcălit cu asta. A plăti o consultaţie la un asemenea personaj este ca şi cum ai plăti cotizaţia de partid, sperând că eşti în tabăra care trebuie şi poate, cine ştie, te alegi cu ceva, iar dacă te opui, critici sau îndrăzneşti să spui că nu eşti mulţumit ai şansa să vezi duritatea mentalităţii de gaşcă şi să constaţi cât de multă dreptate a avut Jonathan Swift când a spus: “Când apare un om deştept, îl recunoşti după faptul că toţi proştii se unesc împotriva lui.”

  19. Alexandra spune:

    Multumesc domnule Coser!Eu am apelat la astrologi din curiozitatea de-a ma intelege pe mine mai bine,de a-mi canaliza si pune in valoare mai bine capacitatile native si de a-mi intelege karma si urma destinul in sensul unei evolutii,in primul rand spirituale.Dupa tot ce mi-ati spus am capatat si mai mult convingerea, ca solutia cea mai buna este sa aflu singura toate acestea,aprofundand si mai mult decat pana acum studiul astrologiei,cu mijloacele care-mi stau la indemana. Va multumesc inca o data si va doresc sa aveti sanatate multa si ramaneti la fel de onest mereu.

  20. Lorina spune:

    Multumesc,Gheorghita Coser-un studiu pana in strafunduri,o exprimare originala,o munca titanica,in care se simte pasiunea pt.astrologie,si nu doar… totul la dispozitia noastra,a cititorilor,cadou de sarbatori…sa ne traiesti,”Mosule”!
    PS-Are dreptate Alexandra sa fie nemultumita.Acum ceva timp am trecut prin starile ei.Apoi am ajuns la concluzia ca,pe undeva, poate aceia au o farama de motivatie a comportamentului lor:faptul ca ei din asta traiesc,asta e locul de munca,de aici isi iau salariul,in functie de numarul de „studii”,”membri”,”studenti”etc..cand lucrezi asa,nu mai conteaza profunzimea si arta..atunci totul devine rutina,superficialitate si se denatureaza.

  21. Multumesc, Lorina!
    Ai dreptate, de aici isi iau salariu, dar nu totul se vinde si nu totul se cumpara. Incet, incet devin fariseii de care spunea Iisus: au cheile raiului, nu intra nici ei acolo dar nu-i lasa nici pe altii sa intre.
    Aceasta este o incercare la care cei mai multi au picat. Am mai spus, nu faptul ca iau bani constituie problema, ci pentru ca nu ofera nimic in schimb ori nu sunt inspirati cand pun taxele. Ar trebui sa fie preturi diferentiate nu pe servicii, ci pe oameni, iar ei sa fie inspirati cat sa le ceara oamenilor, nu sa le pretinda tuturor la fel, ca oamenii nu sunt la fel si nici prestatiile lor nu sunt identice de la o persoana la alta.
    A fi formator de idei implica o raspundere enorma, iar ei refuza raspunderea si se joaca prin casa cu cutitele pentru ca, dupa cum au vazut ei in bucatarie, acestea taie numai legumele.

  22. mihaela spune:

    Domnule Coser,va citesc de citeva luni previziunile si articolele astrologice si va multumesc pentru munca pe care o faceti spre ajutorarea noastra,celor mai nestiutori si pentru indrumarile bine intentionate.As dori sa va intreb,eu,fiind o balanta,cu ascendent in rac si N.N.in fecioara si recunoscindu-mi framintarile descrise in aceste zodii,cum as putea imbina mai armonios atitea tendinte contradictorii?Un sfat in plus este intotdeauna bine venit.Asta ,doar in masura in care va permite timpul.Va multumesc.

  23. Mihaela,

    Doar pe indiciile pe care mi le-ai oferit nu se poate contura o părere despre cum se construieşte personalitatea ta ori cum ţi se prezintă temperamentul.
    Totuşi, tipul Balanţă cu ascendentul în Rac are o predispoziţie spre a selecta haotic evenimentele vieţii, spre a şi le face, în final, greu de înţeles şi de pătruns. Îşi complică singur viaţa pentru că doreşte prea mult şi face prea puţin pentru a obţine. Combinaţia dintre necesitatea de a ţi se întâmpla, ce-ţi vine de la Balanţă, şi intensitatea cu care vrei să ţi se întâmple cât mai mult, într-un mod cât mai personal cu putinţă şi într-un timp cât mai scurt, ce-ţi vine de la Rac, te face o persoană agitată, suspicioasă la tot ceea ce-ţi modifică viziunea ta despre mersul evenimentelor ori cea despre oameni şi poţi ajunge relativ uşor la crize în relaţii. Chiar daca vei avea argument, ajunsă în punctul acesta de criză, va trebui să vezi că vina, în mare parte, îţi aparţine. Axa Dragonului pe Fecioara-Pesti, cu NN în Fecioară, te îndeamnă să înveţi valoarea detaliului, să-i vezi pe oamenii mici, pe cei care se ascund, care nu cer aprecieri penibile, care nu-şi fac reclamă şi care au asupra ta un impact pe care, de la sine, ai tendinţa de a-l respinge: a descoperi frumuseţea vieţii în preajma ta şi cu ceea ce ai în jur. Probabil că şi de această dată poziţiile planetelor nu se înşeală pentru că această axa ne spune că te risipeşti uitându-te la frumuseţile care cresc foarte departe de tine, în zone inaccesibile, de vreme ce acelea pe le ai în preajmă se ofilesc.

  24. mihaela spune:

    Va multumesc,sint nascuta pe 4 0ct.1960,in jurul orei22,30 si simt ca trebuie sa iau niste hotariri importante in privinta muncii mele si nu numai.Sint constienta ca trec printr-o perioada de criza,iar ceea ce ati dedus din datele putine pe care v-i le-am enuntat anterior este si propria mea constatare.Daca aveti timp sa va aplecati putin asupra hartii mele,mi-ar fi de un real folos.

  25. MihaV spune:

    Bine v-am regasit si multumesc Domnului pentru ca v-am intalnit pentru ca, pe langa previziunile de pe site, intalnesc aici si un om de buna calitate. Chiar daca previziunile pentru 2013 si mai ales pentru zodia mea sunt sumbre, gestul dvs de a publica spre ajutorul semenilor toate aceste randuri imi da curaj si ma face sa cred ca nu totul e asa de negru, ca exista si oameni buni si ca si noi putem fi la fel.
    Toti putem fi mai buni, oricat de grele si de negre vor fi vremurile ce ne asteapta si cu dragoste, cu rabdare, cu smerenie si cu intelegere vom trece peste ele cu bine si cu lectiile invatate. Desi la scoala am fost un elev bun, se pare ca in viata invat din ce in ce mai greu (batranetea :)…), dar aceasta este alta poveste. Va marturisesc ca ma cuprinde jalea cand citesc ce-i este rezervat scorpionului, cumva ma asteptam la asta (doar mi-am construit singura de-a lungul anilor scara inalta de care ma spanzur acum, eu am scendentul in fecioara). Daca o minune salvatoare se va intampla sau daca voi trece „dincolo” vom vedea, dar in adancul sufletului pastrez speranta ca voi trece cu bine peste toate.
    Am vazut ca fiecarui an i-ati dat un titlu sugestiv. Daca nu va rapeste mult din timpul dvs si daca doriti sa faceti acest lucru, puteti sa faceti o previziune de acest fel (doar de titlu) pentru anii urmatori? Mi se pare foarte interesanta succesiunea titlurilor date de dvs, puse cap la cap, par sa spuna o poveste… Gresesc?

    Multumesc!

  26. Nu intenţionez să fac nicio previziune sumbră şi nici nu doresc să o schimb, să o ajustez, să o cosmetizez doar pentru că am eu preferinţe ori antipatii faţă de anumite semne. Cu toţii suntem egali în faţa lui Dumnezeu, însă de la un an la altul fiecare suntem chemaţi să împlinim altceva, poate de asta ni se par unii ani mai dificili decât alţii.
    Da, ai dedus bine. Există o strânsă legătură între ani şi prin titluri, dar nu ca o poveste, ci ca o Legendă personală, cea a Alchimistului care porneşte într-o aventură în care descoperă totul din aproape în aproape, deși cei pe care-i întâlneşte ştiu ceea ce el trebuie să descopere singur. Voi spune, dar la momentul potrivit.

  27. Victor Ion Arnotescu spune:

    Bună seara,

    De multă vreme voiam să vă adresez o întrebare. Şi parcă tocmai astăzi, de Vinerea Mare, ziua în care Iisus S-a lăsat răstignit pentru mărturisirea Adevărului… ar fi momentul cel mai potrivit pentru a formula întrebarea (la care m-am gândit).

    Întrebare:
    Va reuşi România – ca în viitorul apropiat (cinci-şapte ani) – să facă un proces serios al comunismului ?

    Nu am formulat această întrebare DELOC ÎNTÂMPLĂTOR. Mie nu mi-a scăpat o predicţie a dumneavoastră referitoare la o nouă paradigmă totalitară, care se pregăteşte popoarelor. Dacă acestea sunt viitoarele coordonate ale globalismului, România (care şi-a privatizat pe doi bani resursele naturale şi unităţile de producţie)… va avea de îndurat teribile experimente sociale. Însă dacă vom reuşi să facem lumină în istoria noastră recentă, ţara îşi recupera prestigiul internaţional. Iar asemenea realizare va obliga cursul istoriei să ţină cont de demnitatea poporului român.

    Aştept cu interes analiza dumneavoastră referitor la potenţialul astro-energetic de înfăptuire aici, în România, a unui proces serios al comunismului.

    Vă doresc concediu plăcut, oriunde v-aţi afla!

  28. Nu, categoric nu. Trendul este acela de a nu respecta pe cel de lângă tine, dar mai cu seamă de a respecta ceea ce au avut de indurat înaintașii noștri pentru ca noi să vorbim liber limba română.
    Aceasta este una din durerile mele, pentru că știu nu doar din ceea ce am avut ocazia să citesc, ci și din amintirile bunicilor mei, ce a însemnat comunismul la noi. Nu va fi nimeni interesat să judece așa ceva și pentru că acum în lume neocomunismul este la mare căutare, dar și pentru că a evalua un asemenea episod din istoria țării noastre înseamnă a critica în primul rând un anume comportament. Or aceasta ar putea fi o problemă: comportamentul pe care câteva decenii comuniștii l-au practicat poate fi regăsit și în obiceiurilor celor care cică ne decid soarta acum.
    Eu fac o mare distincție între țara România și poporul roman. În timp ce țara este sub influenta zodiei Vărsător, poporul se situează bun influenta zodiei Pesti. Din aceasta cauza îndrăznesc sa spun ca România ca stat nu are nicio șansă să supraviețuiască în următoarele cinci decenii. Va fi înghițită de structuri mult mai mari, însă poporul, cel care de fiecare data când Neptun trece prin domiciliu își mai decide o schimbare, va supraviețui, pentru că nimic din ceea ce se află acum nu-l poate stinge.
    Rolul acestui popor este de a preschimba chipul rasei umane însă nu acum. Acum el se remarcă prin vârfuri selectate dintr-un areal foarte redus ceea ce ar putea pentru cunoscători să însemne ceva, însă în viitor acest popor va produce adevărate fenomene de masă. Noi nu vom mai fi în această formă, dar asta nu este important, pentru ca nu am venit aici să trăim veșnic, însă ce facem acum contează pentru că ceea ce învățăm aici, ceea ce colectăm ne va ajuta să susținem demersurile viitoare, asa cum sunt ele programate de Conștiința Universală. Românii de acum nu mai cred în valorile lor pentru că (am mai spus asta) prin globalizare se urmărește ștergerea memoriei naționale. Suntem un popor puternic, nici nu ne pasă cum și în ce mod se hotărăște și știm și de ce. Cei care au o sensibilitate aparte și care reușesc să simtă egregorul acestui popor întâi se miră de ce este nevoie de atâta anduranță dacă lumina sa este atât de curată, dar apoi constată că există un rost. Nu acum este momentul, ci peste ani, să oferim exemplul cetățeanului universal. Românii sunt cetățeni universali. Cine are viziune de ansamblu și nu privește scena istoriei acestui popor prin prejudecați înțelege repede acest lucru. Acestea sunt lucruri mari la care participă fiecare în felul său. Multi știu acest lucru. De aceea, Petre Țuțea, oricât de supărat a putut fi pe contemporanii săi, a spus un lucru încărcat de o adâncă semnificație pe care nu ar trebui să-l uităm niciodată: „Eu n-am cerut să fiu român. Am avut noroc.”

  29. cristina spune:

    „Sunt atat de optimist in ceea ce priveste invierea neamului romanesc, incat, de navala asta din inima mea, nu mai pot vorbi… Opinca asta romaneasca s-a nascut in jertfa si se jertfeste si acum! Asta va invia poporul roman!” (Arsenie Papacioc)

    Mi se pare si normal: fara Cruce nu ar fi existat Invierea! In rastignirea acestui popor germineaza tacut invierea lui… sper!

    HRISTOS A INVIAT!

  30. Ai dreptate Cristina, orice condiționare conține o sămânță de înțelepciune. Cel care o poate vedea dovedește că s-a maturizat.
    Destinul comun seamănă cumva cu destinul individual, însă el nu poate beneficia decât de prerogative pe care i le oferă individul. Dacă poporul care este răstignit nu întruchipează ființe comune, ci mature, care au văzut în suferință sămânță de înțelepciune, atunci semnul învierii poate fi invocat. Dacă nu…

  31. Victor Arnotescu spune:

    Mulţumesc pentru răspuns, Gheorghiţă Coşer

    Revin periodic la analizele tale, dându-mi seama că – (spre deosebire de alţi astrologi care îşi ascund puţina ştiinţă în spatele prea multor vorbe) – tu accesezi mai multe planuri informaţionale înainte de a elabora o analiză.

  32. cristina spune:

    Da, asa e. Cata vreme nu iti asumi crucea si nu intelegi sensul profund si modelator al suferintei, cate vreme suferinta nu este vazuta decat ca un episod indezirabil, ce tr. evitat cu orice pret, si nu o oportunitate de transformare si comunicare directa cu Dumnezeu – intr-adevar, putine nadejdi in invieri si reformulari. Cine fuge de cruce fuge de inviere.

    Si ar mai fi ceva, cred, de adaugat aici: exista cruci si cruci. Sunt cruci care ne sunt date ca urmare a pacatelor, sunt cruci care ne sunt date ca urmare a depasirii unui nivel, ca urmare a cresterii capacitatii noastre de a-l sluji pe Dumnezeu in lucrarea Lui. As vrea sa cred ca crucea pe care o poarta acest neam face parte din a doua categorie.

    Sau, s-ar putea sa fie o… combinatie!

    Nu stiu, nebanuite sunt caile Domnului. Important este, probabil, sa ne purtam fiecare asa cum se cuvine crucea personala: cu ochii tinta catre Ceruri, si cu inima deschisa catre toti. Cu cat vom fi mai multi, cu atat sansa schimbarii unui destin colectiv – destinul acestui neam – va fi mai mare.

  33. Caruta Dan spune:

    Sincer , nu am inteles nimic ,in afara unei note pesimiste chiar depresiva ,asemanatoare fricii de pedeapsa a celor care nu-l asculta pe Dumnezeu.Bine documentat dar interpretarea este aproape infricosatoare.Se pare ca TATAL nu ne mai iubeste si suntem la cheremul a catorva planete si tranzite.
    Infricosator!

  34. Vulpea care nu ajunge la struguri spune că-s acri.
    Nu suntem la cheremul câtorva planete, nici măcar la cheremul lui Jupiter în Rac în 2013 despre care ai căutat informaţii pe google când aici ajuns aici, ci suntem la cheremul propriului nostru nivel de înţelegere şi, deci, sluji ale propriile dorinţe.
    Părinte, m-am spovedit la o mănăstire şi pentru că am făcut yoga mi-a spus că nu am voie să mă împărtăşesc 30 de ani. Apoi am fost la alt călugăr şi tot aşa mi-a spus. Ce să fac?” îl întreabă o tânără pe Părintele Părăian
    Draga mea, roagă-te pentru ei!” i-a răspuns Părintele.
    Dacă am greşit punând o notă pesimistă în text care te-a înfricoşat (deşi ştiu bine că nu am făcut asta), roagă-te pentru mine, fii tu ăla bun şi mijlocește tu iertarea mea la Tatăl. Dacă nu poţi face asta, înseamnă că nu am nicio contribuţie la impresiile pe care spui că le-ai avut în urma lecturii.

  35. Mihaela spune:

    Am ajuns la mijlocul anului si toate analizele facute aici sunt o radiografie „executata”cu sufletul si cu mintea.Tulburator de reala,clara si precisa.Coboara in adancul fiintei si ce nu vreau eu sa se vada este reliefat aici.M-am speriat la inceput.Acum pot spune ca-i mai bine sa recunosti ceea ce trebuie sa schimbi,sa repari sau sa conservi atat pentru binele tau,cat si pentru binele celor din jur.
    Multumesc pentru avertizari si uneori pentru solutii!

  36. Mihaela,
    Iți mulțumesc pentru feedback!

  37. Cristina spune:

    Am fost extrem de sceptica atunci cand am citit prima data analiza dumneavoastra pentru 2013.Si apoi m- am intors din nou,cateva saptamani mai tarziu si am citit- o din nou, si mi- am dat seama ca desi pesimista(vorbesc de leu aici) este foarte reala.Ma intorc periodic si citesc analiza pentru luna in curs la inceput si la sfarsi,si imi dau seama ca aveti mereu dreptate!Va multumesc pentru tot ce publicati aici si astept cu nerabdare viitoarele dumneavoastra articole!

  38. Cristina,
    îţi mulţumesc!
    Voi posta previziunile pentru 2014, ca şi anul trecut, în penultima zi a anului, adică pe 30 decembrie. Am motive temeinice pentru care nu le fac publice mai repede. Celelalte vor fi publicate cu aceeaşi ritmicitate.

  39. ventel luminita spune:

    puteti sa-mi da-ti sperante ca posta romana va mai rezista , cu toate ca e sub senile?

Dă-i un răspuns lui Ani Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.