20 – 26 august 2018

20 – 26 august 2018 este săptămâna sensurilor bidirecționale care ne arată că nu știm să alegem și a curbelor ascendente care se vor transforma în capital de imagine pentru un om bine intenționat care, până de curând, a fost un fricos. Această săptămână nu aduce multe evenimente astrale, însă concentrează o parte din mesajele săptămânilor anterioare. Unul dintre elementele care sunt concentrate se referă la faptul că am fost mult prea impulsivi, instinctuali sau prea zăpăciți ori neștiutori atunci când s-a pus problema unor decizii personale sau sociale. Săptămâna aceasta ne arată care sunt elementele bune și care sunt cele rele, ambele fiind explicate sau prezentate de cei cu care interacționăm, fie în mod conștient fie inconștient, în sensul de a-l ajuta pe cel în cauză să se hotărască. Pentru că suntem în continuare blocați pe obsesiile săptămânilor anterioare nu vom ști să alegem. Absența alegerii este, ca într-o sinteza, lecția acestei săptămâni. Desigur, așa după cum vom vedea din observațiile inserate celor șapte zile, cele mai indicate sunt alegerile pozitive, dar și la acestea ajungem, după cum ne spune această deviză, în funcție de calitatea a ceea ce am făcut în ultimele patru săptămâni. Omul bine intenționat care a fost și fricos în aceste ultime patru săptămâni pentru că nu a dorit să se amestece în toate aceste complicații, fie ele de factură socială sau nu, va fi evidențiat acum prin calitatea pe care ar fi putut să o folosească anterior cu scopul de a mai atenua puțin din agresivitatea perioadei. Acest personaj misterios care, în opinia unora, ar fi meritat să fie desființat, agresat, călcat în picioare, obține acum un veritabil capital de imagine pentru că intențiile sale vor fi văzute acum așa cum au fost – unele corecte. Lucrul acesta nu va reprezenta o garanție pentru viitorul îndepărtat, însă va fi un element care îi va oferi acestui personaj o anume stabilitate până la finalul acestui an.
La capitolul evenimente astrale această săptămână aduce împlinirea câtorva unghiuri între Chiron și Luna neagră (luni), între Soare și Uranus (sâmbătă), între Soare și Saturn (duminică) și tot duminică între Venus și Pluton. Pe 23 august Soarele va trece pe zodia Fecioară și din această perspectivă ne vom bucura de o nouă abordare a vieții, a relațiilor cu ceilalți, a proiectelor pe termen lung. Poate nu doar din această săptămână, dar cu siguranță din săptămâna următoare, vom fi mai atenți la detalii, vom acorda o mai mare importanță curățeniei din lista de priorități, de prieteni, de alimente, de obiceiuri sau poate chiar curățeniei la propriu, prin casă, la locul de muncă, pe stradă. În egală măsură, trecerea Soarelui pe zodia Fecioară ne oferă și sentimentul că facem parte dintr-o anumită categorie socială, una pe care am ales-o prin voință proprie și pentru care am muncit intens. Acești oameni care cred că toate lucrurile pe care le obțin vin spre ei pentru că au muncit din greu sunt avertizați că această săptămână le va da o lecție importantă. A crede că totul poate fi obținut prin muncă și tot ceea ce văd că au obținut este tot ceea ce putea fi obținut din demersul respectiv, este doar o formă de încrâncenare, de orbire, de reducere a observației, a înțelegerii, la nivelul materiei. Rezultatul acestei observații va duce către zgârcenie, iar zgârcenia, la nivel social, duce către represalii.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a juca un rol bun în societate fără a influența în mod direct deciziile celorlalți. Exemplul personal este ceea ce valorifică cel mai mult acum condiția umană.

Voință. Disperarea ne modifică ținta. Cauza se schimbă. Adâncime în emoții. Combinațiile sunt diverse. Pasul înapoi nu este ceea ce pare. Recreație. Sunt depășite anumite limite. Parcurgem un traseu dificil. Confuzie de termeni. Diagnostic eronat. Sfaturi înțelese greșit. Cel puternic este acuzat de șarlatanie. Cel slab este elogiat ca fiind maestru.

Debutul săptămânii se face într-un ton ciudat. Chiar de acum intrăm în contact cu mesajul dur al acestei săptămâni, cel care ne vorbește despre simțurile bidirecționale care ne arată că nu știm să alegem. Relația bună dintre Chiron retrograd și Luna neagră, aspect care se va împlini în dimineața acestei zile, aduce atât de multă confuzie încât ni se va părea că toate lucrurile bune trebuie acceptate, elogiate, apreciate în modul cel mai frumos cu putință. Dacă suntem puțin atenți și vedem că acest sextil perfect între Chiron și Luna neagră se împlinește în separația careului Luna-Neptun (Neptun fiind, de asemenea, retrograd pe zodia Pești), înțelegem de ce sensul este negativ. Este adevărat, nici Luna neagră nu intervine în ecuațiile astrale unde are de îndeplinit un rol important cu un mesaj bun. De aceea semnificația de acum este puternică, dar nu strălucită. Dacă această punte dintre Chiron și Luna neagră nu s-ar fi împlinit sub razele careului Luna-Neptun, adică prietenia aceasta între bine și rău nu ar fi fost expresia unui rău ascuns, a unei mari dezamăgiri sau expresia unor intenții ascunse cu multă dibăcie, nu am fi vorbit despre o explozie pe mai multe direcții, nu am fi vorbit despre sensuri bidirecționale care ne arată doar că nu știm să alegem. Desigur, sensul acesta ambivalent, cel care ne zăpăcește, care aduce confuzie și care face ca o evaluare să nu producă rezultatul corect, se adresează, cu precădere, omului comun, celui care nu se preocupă deloc de elementele spirituale, cel care nu are pic de respect față de faptul că ființa umană este mai mult decât vede cu ochii fizici. Ceilalți, care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală, vor avea pe 20 august un moment de strălucire, de luciditate, de înțelegere pentru că vor reuși să treacă mult mai ușor peste durerile personale, cele care se evidențiază acum mai mult decât alte probleme. Se vor analiza mult mai ușor, vor evalua cu mai multă încredere zonele confuze pentru că vor vedea că această confuzie nu este rezultatul unui demers amplu care a ținut săptămâni, luni sau poate chiar ani de zile, ci doar o ipostază de moment.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre obsesia omului comun de a modifica ceva, de a schimba ceva, de a distruge ceva. Cei care sunt bine intenționați vor face un pas înapoi, se vor retrage, vor considera că așa trebuie să se comporte un om puternic, așa se protejează de imaginea falsului maestru. O altă componentă a acestei zile ne vorbește despre simpatia față de lucruri necurate, față de ceea ce este eronat ca și cum persoana în cauză dorește în mod intenționat să deformeze adevărul. În realitate, cel care urmărește să deformeze adevărul arată că lui nu-i folosește, că este informat, că, poate, teoretic, anumite lucruri îi sunt accesibile, dar când vine vorba de practică nu este doar un om slab, ci și unul mincinos. Deci nu doar ascunde faptul că nu știe cât spune sau nu poate cât declară, ci urmărește să își satisfacă și anumite orgolii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne opri la primele percepții. Să avem curajul să trecem dincolo de ele, să vedem dacă mai există ceva, să descoperim noi înțelesuri, atât despre lucruri, cât și despre situații sau despre oameni.

Putem mai mult. Vlăstarele tineri se ridică asemenea celor în vârstă. Curaj pentru întrunirea unui deziderat. Destinul se poate închide foarte ușor. Căutăm adevărul esențial. Ridicăm nivelul prin exemplu personal. Cerem dreptate. Nu mai putem aștepta. O adâncitură ne sperie că ar însemna sfârșitul drumului. Speranțele false sunt deconspirate.

În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Capricorn și din acest eveniment astral oamenii nu se vor alege cu prea multe lucruri bune. Fiind în semnul exilului său, Luna îi face pe oameni să fie mai reținuți, circumspecți, suspicioși față de calitatea sentimentelor și mult mai interesați față de tot ceea ce poate fi vândut, valorificat sau tot ceea ce poate să impresioneze. Din fericire, lucrul acesta nu ne invadează întru totul acum pentru că în noaptea de luni spre marți, înainte ca Luna să-și încheie tranzitul sau prin zodia Săgetător va avea de împlinit un trigon cu Soarele. Fiind un element benefic, de prosperitate și carismă, acest trigon ne poate ajuta, dacă ne-am respecta intuiția, sensibilitate artistică sau, poate, o altfel de sensibilitate, să intrăm în contact cu o lume nevăzută, să fim ajutați prin anumite sugestii sau poate chiar prin vise care au o anumită însemnătate. Ceea ce ne rămâne din ceea ce se întâmplă în noaptea de luni spre marți ne influențează alegerile din timpul zilei. Asta este însă o particularitate, un element izolat (singurul, de altfel) care ne spune că, deși Luna se va afla acum în plin tranzit prin zodia Capricorn, nu putem vorbi doar despre lucruri rele, ci și despre un bine potențial. El nu a fost transpus până acum în evenimente sociale pentru că ne-am închis simțurile, sensibilitatea, privirea. Cu toate acestea, dacă devenim acum mai sensibili nu trebuie să visăm la schimbări spectaculoase pentru că suntem în continuare în fereastra sextilului Chiron-Luna neagră, cel care va avea asupra întregii săptămâni un impact ciudat prin care se mută centrul de atenție de pe rigoare, muncă, responsabilitate, pe importanță de sine, adică va exista tot timpul riscul de a ne opri în fața primului rezultat ca și cum este tot ce putem obține. Astfel, momentul de față aduce, în cazul omului lucid, curajul de a merge mai departe, de a mai face un pas, chiar dacă Frica este foarte mare, poate chiar în direcția în care frica este cea mai mare. De pe zodia Capricorn, Luna are de împlinit în mijlocul acestei zile un unghi frumos cu Uranus retrograd de pe zodia Taur. Chiar dacă unghiul acesta este unul bun, el se transpune prin motive care creează conflicte, care incită, care nemulțumește. Dacă Uranus nu ar fi fost retrograd, unghiul aceasta ne-ar fi adus situații neobișnuite care să ne scoată din zona în care ne-am stabilizat pentru a ne stabiliza în altă parte. Așa, aduce doar conflictul care ar fi trebuit să însoțească desprinderea de vechile obiceiuri sau de vechea stabilitate, fără a aduce desprinderea, fără a ne promite ceva real pe viitor. De aici și marea dezordine a momentului. Pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, tot în mijlocul zilei Luna va trebui să treacă prin conjuncția cu Saturn, adică vom fi atât de convinși că lucrurile acestea rele vin dintr-o zonă a dreptății încât vom alege să le stabilizăm, să credem în ele, vom alege să le acordăm acestora o atenție sporită ca și cum sunt elemente fără de care viitorul acela pe care îl sperăm nu se poate împlini. Iată cât de complicată este iluzia acestei săptămâni!
Prin urmare, 21 august ne vorbește despre un curaj fals. Cei tineri cred că dacă au atât de mult entuziasm neapărat faptele lor sunt bune sau utile ori suficiente pentru a-și împlini viitorul pe care și-l doresc. Cei învârstă le impun celor tineri experiențele lor, cele care s-au consumat într-o altă epocă, cu alte instrumente, cu alte cunoștințe. Fiecare dintre cele două tabere consideră că deține adevărul și fiecare îl va judeca pe celălalt după propriile etaloane. Tânărul va acuza persoana învârstă de conservatorism, cel învârstă îi va vedea pe tineri obsedați de modernitate. În toate epocile au existat oameni conservatori și oameni moderni. Dintotdeauna cele două tendințe au avut ceva de împărțit, iar problema aceasta este departe de a fi rezolvată. De această dată, conjunctura astrală de acum ne spune că, pe baza conflictului dintre conservatorism și modernitate se poate ajunge la decizii categorice în așa fel încât bariera dintre generații să devină mai puternică sau prăpastia dintre acestea mult mai adâncă. Va fi câștigat cel care va interveni în toată această confruntare prin exemplul personal, prin dreptatea pe care a câștigat-o fără a distruge partea celuilalt, prin binele la care ajuns și pe care a dorit să-l împartă cu cel pe care l-a învins. Altfel, episodul care se consumă pe 21 august ne vorbește despre un fel de sfârșit al drumului, adică despre acel bine care ne inspiră în timpul nopții să-l transformăm în timpul zilei în evenimente concrete la care, pe altă cale, adică neinspirați, nu vom ajunge niciodată. Apoi, că nu e totul, nu va mai conta nici motivele pentru care ne consolidăm această opinie. Așadar, este important să fim atenți și lucizi în așa fel încât prin exemplul personal să reușim să ridicăm vibrația, să aducem liniște în sufletele celorlalți, să nu încurajăm răul să se manifeste ori să nu-i dăm din puterea personală pentru a se înmulți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că răul cel mai mare pe care ni-l putem face în această perioadă este să alegem să trăim cu frică. Nu contează cum ne argumentăm frica, ea nu este bună!

Îndoială. Foarte departe se află tărâmul făgăduinței. Aversiune față de bine. Ne temem de un ajutor. Gândul curat se întoarce împotriva celui care l-a emis. Nevoie de confirmare. Generozitate. Extremele se atrag. Ceea ce este compromițător nu este folositor.

Ziua de 22 august ne vorbește despre promisiuni. În mare parte, ea se bazează pe o îndoială mai veche pe care încercăm acum să o ascundem pentru a nu se vedea cât de mult ne-am îndoit, pentru a o nu fi tentați să acceptăm o invitație pe care nu o cunoaștem sau despre care nu știm câte ar fi trebuit, folosind sintagma: “Atacul este cea mai bună apărare!“. Așadar, din îndoială ajungem să promitem, din suspiciune facem declarații și credem că lucrurile acestea pe care le obținem doar prin vorbe, doar manipulând sunt și de viitor.
Pentru că Luna trece acum printr-o relație foarte bună cu Jupiter putem vorbi și despre o oarecare generozitate. Există un moment în spațiul acestei zile când oamenii nu mai sunt atât de invidioși sau de geloși, când vor să fie generoși, dar nu la modul general, nu teatral, nu făcând demonstrație de cât de buni și de atenți sunt ei cu ceilalți, ci strict pe o problemă care este adusă la cunoștință. Asta înseamnă că momentul de față aduce întâlnirea în același punct, în același loc a două elemente care nu au fost niciodată compatibile. 22 august este ziua când extremele se atrag, când putem face un compromis, iar acesta să nu devină un element greu care să ne compromită alegerile viitoare, imaginea viitoare, când putem să dăm din ceea ce avem fără să sărăcim. Pentru oamenii care pot să facă lucrul acesta, pentru cei care aleg să facă lucrul acesta pentru că este important pentru ei, 22 august vine cu promisiuni noi, iar unele chiar vor face referire la tărâmul făgăduinței. Văd că au prieteni, averea care îi ajută să crească frumos și simplu, sănătatea care le permite o mare mobilitate în această lume. Pentru acești oameni puternici viața se simplifică acum, însă doar pentru că în ultimele patru săptămâni ei nu au urmărit să-și impună ambițiile personale, nu au dorit să treacă cu orice preț peste ceilalți doar pentru a-și îndeplini scopul. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că aproape toată ziua, dar și în noaptea de miercuri spre joi, soarele va trece pe ultimul grad al zodiei Leu, ceea ce înseamnă că toată această determinare către a acumula sau a valorifica ceva să fie doar expresia unor orgolii mai vechi.
Prin urmare, 22 august ne vorbește despre acele extreme care până acum ne-au inspirat teamă, despre bucuriile simple ale omului, cele pe care le-a apreciat, le-a păstrat, le-a conservat avântul un crez al său, o convingere de nezdruncinat, o credință de piatră. Lucrurile bune care au fost acumulate prin această credință puternică devin acum momente inedite de inspirație și înțelegere ce se pot transpune într-un ajutor minunat oferit celor care au cu adevărat nevoie. La polul celălalt, găsim oamenii care și-au petrecut ultimele patru săptămâni luptând împotriva tuturor pentru că au vrut avere, faimă, nu și-au putut stăpâni invidia și au urmărit să distrugă ceva pentru ca și numele lor să fie legat de un eveniment social. Dacă se vor trezi în ultimul ceas și nu se vor mândri cu toate aceste abuzuri pe care le-au făcut vor avea posibilitatea măcar să fie spectatori la un episod minunat, să fie martorii unor întâmplări cu adevărat speciale. Altfel, vor trece în etapa următoare, cea care va debuta cu trecerea Soarelui pe zodia Fecioară din dimineața zilei următoare, cu aceleași ambiții însă rezultatele vor fi altele, nemulțumirile afective sau mentale ori sufletești se vor transforma în semne de boală ori în dovezi sociale că nu au făcut ceea ce trebuie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne stăpâni astăzi mirarea ori revolta față de cei care au mai mult decât avem. Gândul acesta nu va fi acum, pe 22 august, unul simplu, ci, primind puterea iluzii din partea sextilului Chiron-Luna neagră, va reuși să ne bulverseze și mai mult.

Comportare ciudată. O luăm de la capăt. Surprizele sunt înțelese altfel. Aventură pe muchie de cuțit. Gândire contradictorie. Suntem mai puternici. Ne organizăm mai bine. Avem încredere în colaboratori. Doar o sămânță a germinat corect. Putem să facem o demonstrație de forță. Nu știm, dar tatonăm pentru a vedea cât de departe putem merge. Încredere.

Trecerea Soarelui pe zodia Fecioară aduce o schimbare de comportament. Dacă pentru unii trecerea Soarelui prin zodia Leu a însemnat un mod abuziv, ciudat de a face dreptate, începând cu dimineața acestei zile, timp de aproximativ patru săptămâni, vor transforma toate acele obsesii de dreptate, de recunoaștere sau de importanță de sine în acțiune, în intrigi, în fapte cu caracter compromițător. Dar nu e totul. În a doua parte a zilei și Luna va trebui să treacă prin conjuncția cu Marte care, foarte curând, își va reveni din retrogradare. De aici înțelegem că toată această concentrare de ambiții și acțiuni antisociale ne duce către gesturi reprobabile, către o aventură care nu este în avantajul personal, către a exercita puterea într-un mod mult mai dificil și mai periculos decât s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni. Însă lucrurile acestea nu sunt rele pentru toată lumea. Gândirea aceasta în contradictoriu, comportamentul ciudat sunt elemente ale acestei conjuncturi astrale pe care oamenii bine intenționați le vor evita. Ei vor rămâne pe încredere și prin această încredere își vor exercita dorința de mai bine, de mai clar, de mai curat, adică trăsături bune care ne vin acum din trecerea Soarelui pe zodia Fecioară. Având încredere și exercitând-o pe aceasta într-un mod simplu și elegant, acești oameni frumoși ajung la demnitate. Așadar, în aspectul său negativ, 23 august va urmări să distrugă demnitatea oamenilor frumoși printr-o tentație a inversiunii, a gândirii în contradicție, a opoziției gratuite și, desigur, a desconsiderării. Mulți vor încerca, începând cu 23 august, să facă o demonstrație de forță, să arate că ei sunt superiori prin ceea ce știu, au înțeles și au și făcut, însă, procedând așa, nu reușesc să obțină decât și mai multă agitație, adică sădesc în sufletele celorlalți această sămânță a contradicției, iar răsplata le va fi pe măsură.
O altă componentă importantă a zilei de 23 august este cea care ne ajută să ieșim din înțepenire. Toată furtuna pe care am parcurs-o în ultima perioadă a fost întreținută și de faptul că oamenii sunt blocați pe prejudecăți, expresii, pe idei fixe, nu au nici cel mai mic interes să-și schimbe aceste opinii de vreme ce sunt convinși că acestea sunt mult mai bune decât ale celorlalți. Această formă modernă de fanatism a fost folosită, în perioada tranzitului Soarelui pe zodia Leu, împotriva individului, împotriva imaginii sale și a stabilității psiho-emoționale. Acum furtuna, înfiată de alte conjuncturi astrale, se exprimă altfel, prin rigiditate, dar nu în a prezenta ori a impune celorlalți ceva ce ne reprezintă, ci în a refuza ceea ce îl reprezintă pe celălalt.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne aduce în fața unor obstacole care ne vor zdruncina cel mai mult, poate mai mult decât Luna plină de duminică sau mai mult decât sinteza negativă a zilei de 22 august. Lucrul acesta poate fi preîntâmpinat, poate fi evitat dacă alegem să exercităm o putere delicată, nu una demonstrativă, pentru că ea ne duce către o contradicție gratuită, nu una abuzivă, pentru că ea înseamnă distrugerea identității celuilalt, ci una echilibrată care va ține cont de ce se întâmplă cu celălalt în momentul în care intrăm în contact cu un mesaj. La prima vedere ni se pare o situație extrem de sofisticată dacă nu chiar imposibilă pentru că nu poți să ții cont de toate aceste reprezentări, nu te poți adapta după cum ar trebui să reacționeze orice om la contactul cu informația. Dacă avem încredere, iar această încredere să se transforme în demnitate, trebuie doar să fim noi înșine pentru ca lucrurile acestea să se întâmple de la sine. Poate unii nu au crezut până acum că lucrurile acestea se pot împlini de la sine, dar dacă rămân stabili în această pace a sufletului vor vedea că se poate. A lua această decizie de a fi centrați în noi înșine, echilibrați și pașnici, chiar dacă în jur cad bombe, este cea mai frumoasă lecție despre viață, despre a trăi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a avea încredere că dacă suntem stăpâni pe noi înșine situațiile se adaptează și ele la ceea ce simțim, la ceea ce alegem, la ceea ce ne face plăcere să primim ori să oferim.

Severitate. Disconfort cauzat de împărtășirea unui ideal. Combinațiile la care participă nu ne oferă satisfacții. Probleme profesionale. Nu mai suntem atât de blocați. Determinare. Înțelegerile sunt explicate frumos. Succes prin protejarea securității personale. Grupul de apartenența ne ajută să înțelegem dorințele personale. Impulsivitate. Ceea ce ne amintim poate fi folosit împotriva tuturor.

Unghiurile negative care se împlinesc în această zi ne vorbesc despre acel om bine intenționat care va fi evidențiat acum tocmai pentru că în etapa anterioară a fost un fricos. S-a temut anterior de anumite obstacole, iar acum nu le mai poate ocoli și trebuie să le înfrunte. Practic, despre asta este vorba pe 24 august, despre un blocaj care poate fi înlăturat dacă anterior au existat bune intenții sau poate fi explorat aducând probleme profesionale, complicații poate chiar o anume severitate care va fi ascunsă multora. Tensiunea momentului îi face însă pe unii să creadă că sunt mai puternici decât au dovedit până acum ori decât sunt în realitate. Chiar dacă trec prin probleme profesionale, invocă nenumărate motive, poate chiar și cele care țin de victimizare, pentru a da acestei situații o tentă pozitivă. În realitate, totul ține de caracterul anarhic al ultimei perioade, cel care ne îndeamnă acum să ne împăcăm cu trecutul, tocmai pentru că acesta nu poate fi dus mai departe la fel, acum având de-a face cu o altă bază (Soarele se află pe zodia Fecioară), semn de pământ, cel care ne îndeamnă să fim mai atenți la griji, la lipsuri ori la pericole decât la strălucirile și ovațiile spre care întindem mâinile. Ceea ce nu am știut în ziua anterioară pentru că singuri ne-am pus bariere fiind prea convinși că opiniile pe care le avem sunt suficiente, ceea ce nu am cuprins, dar am considerat că nu vede nimeni lucrul acesta, se transformă acum într-o stimă de sine falsă. Nu trebuie să uităm că Luna neagră și Chiron sunt în continuare în fereastra sextilului lor și ne amintim doar de ceea ce ne compromite dacă nu facem un efort de a ne împăca cu noi înșine, cu faptele pe care le-am făcut, cu oamenii din jur. Greșelile pe care le facem acum sunt veritabile trepidații care afectează, înainte de toate, propriul destin. Unii vor spune că deciziile acestea conflictuale sunt urmarea unor acțiuni la care au participat împreună cu alții, deci sunt justificate, dar nu au nici cea mai mică idee că selecția lor s-a făcut în noaptea de joi spre vineri, când Luna a trecut prin careul cu Uranus și au fost extrase acestea sau li s-au acordat lor o mai mare importanță decât celor bune. Apoi, totul părea că vine de la sine pentru că în dimineața acestei zile Luna trece peste Coada Dragonului și, știm, de fiecare dată când se întâmpla lucrul acesta ne întoarcem privirea spre trecut și vedem doar ceea ce ne înspăimântă. Apoi, toată ziua ne vom afla în fereastră opoziției Luna-Mercur, adică nu ne ajută nimeni sau cel puțin așa aveam impresia, nu suntem în cea mai bună formă, nu avem cu cine comunica pentru ca anumite probleme, prin conversație, prin schimb, să fie înțelese și depășite.
Prin urmare, 24 august ne vorbește despre înțelegerile răsturnate ale trecutul apropiat, dar și despre înțelegerile răsturnate ale momentului. În acest tablou sunt incluse multe elemente negative, cele care au fost folosite în ultimele patru săptămâni ca stindarde, ca arme albe, ca instrumente de tortură. Nu ne ajută prea mult faptul că Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Vărsător pentru că tot ce înseamnă putere de exprimare ori încredere nimerește într-un loc nepotrivit, într-un vas murdar, la sfârșitul conversației, printre oameni care vorbesc o altă limbă. Pentru că deja suntem în a doua zi de tranzit al Soarelui prin zodia Fecioară ne vom gândi astăzi la nevoie. Unii, instruiți să facă lucrul acesta, se vor detașa de toată agitația exterioară și vor reuși să afle care sunt până la urmă nevoile lor. Dacă își vor îndrepta atenția însă către grupul de apartenență vor vedea că acolo există oameni care simt și gândesc la fel și, prin raportare la ei, dar și pentru că privesc din exterior vor vedea și vor înțelege mult mai ușor care sunt aceste nevoi. Alții vor considera că știu deja care le sunt nevoile pentru că acestea îi îndeamnă să-și exploreze propriile plăceri, atât cele ce țin de corp, dar și cele ce țin de natură afectivă. Indiferent de zona în care se vor situa, încercarea de a împărtăși celorlalți din dorințele personale ori din secrete, în ideea că aceasta este cheia care creează o rezonanță minunată reprezintă cea mai proastă alegere și adevărata sursă de conflict a zilei de 24 august. Așadar, să ne raportăm, să căutăm răspunsuri, dar să ne abținem atunci când credem că a împărtăși un secret este cea mai bună soluție. Să lăsăm lucrul acesta pe o altă zi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că dacă anumite lucruri nu pot fi spuse, împărtășite sau oferite ne aflăm într-un blocaj. Pur și simplu nu este momentul.

Nu mai suntem atât de superficiali. Independență. Ceea ce se distrugem nu ne mai sperie. Lipsa prejudecăților ne ajută. Promisiune. Condiția se ameliorează. Viteză de reacție. Viața socială atinge un moment favorabil. Vocație. Îndrăzneală. Deschidem un nou capitol în evoluția personală. Fertilitate. Un patrimoniu este distrus de neatenție.

Prin ceea ce se întâmpla acum se definitivează o parte a planului pe care l-am demarat în ziua anterioară și care a fost în consonanță cu ultima parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre un om bine intenționat care se evidențiază acum tocmai pentru că nu a dorit să participe cu agresivitate, cu impulsivitate, la acțiunile anterioare, ci a preferat să fie ori să fie văzut ca fiind un om fricos. Schimbarea aceasta de registru vine din partea trigonului Soare-Uranus, cel care ne vorbește despre depășirea unor prejudecăți, înțelegerea lipsurilor, identificarea motivelor de reușită, altele decât cele care au fost identificate în ultimele două zile. Așadar, vorbim pe 25 august despre vocație, despre îndrăzneală, despre bucuria de a acorda atenția cuvenită lucrurilor frumoase și rafinate, locație. Există însă și un neajuns. Uranus este retrograd pe zodia Taur și posibilitățile acestea de exprimare nu sunt atât de diversificate. Există o abundență, o fertilitate, există o mare bogăție de posibilități, însă încă nu ne-am refăcut prea bine după agitația din ultima vreme și puterea de a alege nu se află la cotele cele mai bune. Acesta este neajunsul. Dar cel care s-a obișnuit să se elibereze de structurile vechi, omul care nu consideră că viața socială este o continuă provocare, cel care nu se teme de conservatorism va reuși să treacă peste acest impediment și să-și folosească puterea într-un mod constructiv. Cel mai frumos lucru pe care am putea să-l facem acum este să ajutăm pe cineva să se elibereze de o teamă, însă acesta este și cel mai mare pericol al momentului în cazul în care ajutorul este egoist ori o formă subtilă de șantaj („Te ajut că vreau pentru că trebuie să mă ajuți tot când vreau eu”). În cuvinte mai simple, binele cel mai mare pe care îl putem face acum este să îl ajutăm pe cel care s-a temut de toată frivolitatea acțiunilor anterioare să realizeze că teama nu-l definește, ci este o reacție de apărare în fața vulgarității. Pentru că vorbim de teamă și aceasta trebuie, la rândul său, înlăturată. Asta înseamnă că orice factor de decizie care argumentează această frică ori se bazează pe ea trebuie și interpretat, reanalizat sau evaluat cu strictețe. Putem să facem lucrul acesta acum pentru că Soarele a trecut deja de câteva zile pe zodia Fecioară și vom avea puterea de a ne implica într-o astfel de analiză.
Prin urmare, 25 august ne vorbește despre o viață socială la care nu am visat niciodată, la avantaje despre care am crezut că nu ne sunt permise. Ecuația astrală a momentului ne poate oferi, cu bune cu rele, posibilitatea de a ne deschide către un avantaj pe care, în funcție de calitatea acțiunilor din ultimele patru săptămâni, să-l transformăm într-un veritabil semn de destin. Știm din privirea de ansamblu a săptămânii că omul care se evidențiază acum nu obține doar un simplu câștig, ci demonstrează o calitate. Lăcomia, dar și mânia sunt singurele elemente care pot inactiva un succes pe care să-l obținem acum. De aceea dacă întâlnim un om bun să avem o viteză de reacție impresionantă și să îi arătăm imediat că îi respectăm prezența. Doar așa reușim să alimentăm legături frumoase și să trecem peste mesajele tendențioase ce ne vin din retrogradarea lui Uranus, peste prejudecata că nu ne putem asocia decât cu o anumită categorie de oameni, care dețin o anume calitate. Omul frumos și bun emană. Cel care reușește să se asocieze cu oameni frumoși și buni, fără a vedea în ei strict o anume calitate, se vor ridica acum deasupra problemelor personale. Nu contează că în momentul acesta vor crede că acele persoane au intervenit și i-au scos din starea în care erau. Prin mobilizare ei s-au ajutat mai mult decât au fost ajutați de aceste ființe remarcabile. Așa ajungem să depășim obsesia de a trăi într-un anumit fel și de a o înlocui cu bucuria de a trăi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi că vocația ne scoate din orice fel de problemă. Vocația este doar rezultatul unor achiziții. Ființa umană este și trebuie să fie definită de mai mult de atât.

Represalii. Credem că putem rezolva o problemă într-un timp foarte scurt. Naivitate. Disciplina de lucru este abordată doar de cei maturi. Încredere în colaboratorul care ne-a salvat dintr-o încurcătură. Avem nevoie de dovezi. Lipsa de discernământ este ascunsă cu mare atenție. Se depune un mare efort pentru păstrarea reputației. Responsabilitate. Zgârcenie. Complicații legate de transferul bunurilor. Plăcerile ne compromit. Ne părăsește bunul simț. Munca este discreditată. Conflict. Suferință. Teamă de trădare.

În noaptea de sâmbătă spre duminică se va împlini trigonul lui Saturn cu Soarele chiar cu câteva ore înainte ca Luna să părăsească zodia Vărsător și să intre pe Pești. Apoi, de pe noua poziție, Luna va împlini două sextile, unul cu Uranus și altul cu Saturn, iar în mijlocul zilei va atinge faza de Lună plină. Seara târziu planetele Venus și Pluton își definitivează careul ce a fost activ toată săptămâna și care ne va mai da bătăi de cap și în săptămâna următoare. Ultima zi a săptămânii ne vorbește despre responsabilitate, dar nu într-un mod cuprinzător, nu că am înțelege care au fost greșelile pe care le-am făcut sau care este calitatea contextului în care ne-am integrat, ci strict pe fiecare problemă care ne este adusă spre soluționare. Dacă noaptea de sâmbătă spre duminică va fi puțin agitată, după ce Luna va intra pe zodia Pești ni se va părea că putem face un pas înapoi să privim tot spectacolul social din umbră, de după cortină, ascunși sub o frunză. Pentru unii lucrurile acestea vor fi traduse ca și cum sunt complicații legate de transferul bunurilor, de o altă administrare a credințelor personale, ca și cum cele care au fost adoptate până acum au fost pline de erori sau chiar false. Relația aceasta interesantă a Soarelui cu Saturn, având în vedere că ea este definitivată în ziua în care se împlinește Luna plină, primește un plus de putere. Ceea ce este foarte evident, fără să ne punem problema dacă este vorba despre o calitate sau despre un defect, devine un element de referință, este ceea ce ne salvează din naivitate. Pentru că de fiecare dată când Soarele și Saturn se află într-un trigon Saturn este retrograd, gândul acesta că putem fi mai buni prin restricție, printr-o disciplină exagerată sau printr-o selecție abuzivă este, așa cum se înțelege, o problemă a rasei umane. Asta înseamnă că 26 august ne oferă răspunsul magic din care să înțelegem de ce omul bine intenționat care a fost fricos anterior, când ar fi putut fi altfel, este acum evidențiat. Lucrul acesta îl înțelegem tocmai pentru că acest trigon dintre Soare și Saturn se suprapune peste Luna plina. Soarele în perioada aceasta de tranzit prin zodia Leu a adus anul acesta evenimente ciudate. Aceste evenimente ciudate definite de un dramatism sau de un tragic aparte nu au fost acceptate de oameni care au o vibrație înaltă. Aceștia s-au detașat de cele două tabere, iar acum ei sunt evidențiați pentru că aceeași încrâncenare i-a determinat pe oameni să se lupte în ultimele patru săptămâni precum îi determină acum să se creadă superiori pentru că știu să citească prețurile, înțeleg câteva elemente ce sunt listate la bursă, își aleg singuri, fără să fie sfătuiți de reclame, produsele pe care le consumă.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne vorbește despre drama care ne-a zăpăcit în ultimele luni. Acum înțelegem mult mai bine ceea ce este frumos și rafinat din propria structură, dar și ceea ce este mai important și mai valoros de pe scena publică. Pentru că Soarele și Saturn trec printr-un unghi foarte bun, oamenii simt că trebuie să-și păstreze ceea ce consideră că îi definește, propriul patrimoniu, devenind zgârciți. Ei consideră că sunt responsabili, dar din afară se vede o mare zgârcenia. Această Lună plină de vară, cu Soarele pe zodia Fecioară și cu luna pe zodia Pești, o Lună plină în Fecioară pune puțin gaz pe foc, aduce un plus de zgârcenie acestei conjuncturi pe motivul că întotdeauna este bine să calculăm de mai multe ori înainte de a da răspunsul final. Dacă în privința bunurilor materiale lucrurile acestea sunt ușor de înțeles, atunci când vine vorba despre viața spirituală schemele acestea ascund credințele false, nu le rezolvă. Încrâncenarea cu care adeptul spune că nu a reușit să atingă performanța în aplicarea unei tehnici va fi primită acum ca un semn de progres, de responsabilizare, ca un element ce trebuie urmat, în timp ce acesta nu reprezintă decât semnul că cel în cauză nu a obținut nimic prin ceea ce a practica până acum sau nu au obținut ceea ce și-a dorit. Dacă ar fi obținut nu s-ar fi pus problema acestei autopedepsiri, adică a negării realizărilor de până acum, ci ar fi fost prezentate ca pe niște trepte importante care îi definesc statutul prezent. Cei care sunt familiarizați cu lucruri de genul acesta știu că fiecare va trece la un moment dat printr-o astfel de etapă de încrâncenare. Ea trebuie înțeleasă și depășită ca atare pentru că nu reprezintă altceva decât o formă de autopedepsire, adică expresia lipsei de discernământ. Celelalte elemente ale zile îi îndeamnă pe oamenii comuni să vorbească mult despre ceea ce consideră ei că reprezintă cele mai mari realizări. 26 august este o zi a laudelor ce vin din partea acestor oameni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi încrâncenați pe ceea ce considerăm că reprezintă cel mai mare avantaj al nostru. Calitatea de a fi învingător nu cere doar admirație sau aplauze, ci și maturitatea de a face ca această performanță să nu devină un obstacol pentru ceilalți. Să îi motiveze pe unii să reușească și ei la fel, iar pe alții să îi încurajeze să aibă mai multă încredere în faptul că aceste calități umane nu sunt rezervate doar celor aleși, ci ele am fost sădite în toți de Creator.

4 comentarii la „20 – 26 august 2018

  1. DOINA spune:

    Vă felicit pentru analiza din 10 august. Foarte interesantă și subtilă !

  2. paula spune:

    Doresc sa va intreb,daca studiul analizelor prezentate de dvs. influenteaza vindecarea care va veni incepand cu luna sept.?Vom primi vindecarea toti,indiferent de cunoastere de preocupare,de modul cum ne-am pregatit,sau vor primi vindecarea numai cei care au avut parte de cunoasterea acestei oportunitati si s-au pregatit?Daca a doua varianta este adevarata,este posibil sa creasca mandria,sau faptul ca a primit vindecarea este pregatit sa-si controleze mandria? Multumesc!

    1. Ca de fiecare dată, fiecare va obține pe măsura a ceea ce a făcut.
      Mândria nu poate fi în niciun caz efectul vindecării. Mândria este un simptom al unei afecțiuni sufletești.

Dă-i un răspuns lui paula Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.