20 – 26 aprilie 2020

20 – 26 aprilie 2020 este săptămâna raportului greșit sau inexact dintre bine și rău și a succesului ce vine printr-un sacrificiu. Deși este o săptămână mult mai simplă decât cele pe care le-am parcurs până acum, evenimentele astrale de acum ne solicită mult pe episoade pe care le-am ascuns în săptămânile din urmă tocmai pentru că ni s-au părut prea complicate sau au făcut parte dintr-o schemă pe care nu am fost în stare să o gestionăm așa cum se cuvine. Înțelegerea raportului greșit dintre bine și rău ține mai curând de educația pe care am primit-o din partea celor care ne-au format. Aici nu sunt doar părinții, ci și modelele pe care ni le-am însușit. De aceea elementul principal al săptămânii, adică prima parte a devizei, face referire la această direcție. Dacă ne-am format doar pentru o anumită epocă, doar pentru o anumită ipostază socială săptămâna în curs va fi una foarte grea. Dacă formarea pe care am primit-o nu a fost gândită ca o simplă ipostază, să facem față unor conjuncturi sociale, atunci acest balans între bine și rău, această luptă între cele două forțe extreme va fi un fel de joc, un fel de distracție. A doua parte a săptămânii face, însă, trimitere la ceva mult mai complex. Se va pune problema ca în acest interval să lăsăm în urmă ceva, să facem un sacrificiu sau să ducem mai departe un sacrificiu pe care l-am făcut și în săptămânile anterioare, dar nu am spus nimănui. Acest sacrificiu, care vine ca urmare a însușirii unui model educațional foarte corect, este marele beneficiu de acum.
Această săptămână are câteva evenimente astrale foarte interesante. Avem pe 21 aprilie o opoziție între Junon și Luna neagră, un careu între Soare și Saturn, avem o Lună nouă pe 23 aprilie, inițierea deplasării retrograde a planetei Pluton pe 25 aprilie și, în ultima zi a acestei săptămâni, o conjuncție între Soare și Uranus. Acum totul va fi cântărit, totul va fi raportat la oameni, la alte episoade de viață, la alte etape, la alte momente. Dacă din această raportare ajungem la concluzia că totul este greșit înseamnă că existat ceva eronat în deciziile mai vechi. Va trebui să fim foarte lucizi pentru a observa care au fost acele elemente care ne-au dus în postura de a gândi așa. Faptul că suntem aici, în această ipostază, faptul că avem această demnitate socială nu este, prin conjunctura săptămânii de acum, ceva greșit. Dacă gândim că toată această construcție nu este ceea ce ne-am dorit ea devine un element eronat pe care suntem invitați să îl lăsăm în urmă. Unor le va fi greu, dacă această construcție ține de funcția socială sau de familie. Dar, așa cum observăm din deviza generală a săptămânii, pentru toți există o soluție. Niciodată nu este prea târziu pentru un sacrificiu. Ne-am referit în observațiile pe care le facem aici că unele lucruri trebuie pregătite din timp. Atunci când acestea nu au fost pregătite, pentru a obține un avantaj, un succes se cere acum un sacrificiu. Săptămâna aceasta ne învață să fim maturi, să înțelegem unde au fost greșelile și care au fost consecințele lor, nu pentru a ne face mea culpa, ci pentru a deveni maturi în așa fel încât, pe viitor, în situație oarecum similare să avem reacții mult mai bune, să fim mai maturi, mai înțelepți, mai puternici.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a gândi că greșelile sancționate nu sunt neapărat pedepse. Cine ne sancționează poate are nevoie să învețe ceva despre aceste greșeli, ca și cum ar fi ale sale, ca și cum cineva i le-ar sancționa. Are nevoie să vadă de la un om frumos, curat și profund cum sunt primite aceste reacții pentru a nu le repeta în cazul altora. Noi nu trăim pentru a pedepsi, ci trăim pentru a iubi!

Probleme de adaptare. Convingerile sunt exprimate în funcție de unii indicatori. Tendința de a distruge bunul cuiva. Răutăți gratuite. Munca este privită ca o formă de pedeapsă. Aventuri care se sfârșesc prost. Distracție este judecată în funcție de popularitate.

În dimineața acestei zile Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Pești și va intra pe zodia Berbec. În această nouă ipostază va avea de împlinit o relație foarte bună cu Saturn și una foarte proastă cu Axa Dragonului. Astfel, vorbim despre constrângeri care trebuie soluționate în afara interdicțiilor, în afara contradicțiilor, fără sacrificii și doar făcând apel la anumite experiențe frumoase care au fost confirmate în săptămânile din urmă ca întâmplări sau mesaje. Prima zi a săptămânii este una care ne ajută să dezvăluim sau să ne dezvăluim pentru că arătăm acum cât de multă experiență avem în a aborda problemele personale. În felul acesta, chiar de acum intrăm în consonanță cu prima parte a devizei generale a săptămânii, cea care ne vorbește despre raportul greșit sau inexact dintre bine și rău pe care acum îl explorăm la o intensitate mult mai mare. Ceea ce parcurgem în prima zi a acestei săptămâni are nevoie de confirmare. Lucrul acesta îl vom înțelege în spre seară, când Luna va trece prin conjuncția cu Chiron. Este posibil ca în cazul oamenilor superficiali situațiile acestea pe care le parcurgem spre seară să nu aibă o importanță atât de mare. Situațiile pe care să le traversăm acum să nu pară atât de importante și nici atât de stranii pentru că nu fac legătură decât la situații concrete. Componentele psihice, emoționale vor fi abordate în ziua următoare când conjuncturile astrale vor fi mult mai puternice și mult mai agresive în a ne determina să vedem, înainte de toate, anumite pericole.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre ceea ce este deja sedimentat în structura proprie și a primit până acum eticheta de pericol. Acum ne vedem un pericol pentru ceilalți, un pericol pentru persoanele apropiate sau chiar pentru noi înșine. Ni se pare că gândurile pe care le avem sunt conflictuale, ni se pare că suntem prea mult declarați împotriva curentului în așa fel încât un simplu gând ar putea să distrugă bunul cuiva, să pedepsească pe cineva, se diminueze capacitatea de influență a unei persoane cu care am avut în ultima perioadă un anumit schimb. Dincolo de acestea, 20 aprilie este și o zi de improvizație, o zi în care ne căutăm rădăcinile, o zi de suplețe, când contrazicerile ar putea să ne ducă la revoltă doar dacă nu am cunoscut niciodată înțelegerea, bună coabitare sau pacea. În felul acesta, înțelegem că momentul de față ne vorbește despre prioritățile pe care le-am ales deja. Poate nu ne-am dat seama de-a lungul timpului că lucrurile acestea au o importanță atât de mare. Acum faptele mici pe care le-am făcut în săptămânile din urmă ne arată decorul general în care am ales să ne integrăm. Această conștientizare ne ajută să înțelegem la ce anume să ne așteptăm de acum încolo. Acest cadru general are, din fericire, și mesaje pozitive. Conjuncția Lunii cu asteroidul Chiron, ca un ultim aspect al zilei, ne dă speranțe mari.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne baza exclusiv pe personalitate. Astăzi avem nevoie de viziune.

Se distrug anumite speranțe. Latura pasională este afectată de anumite propuneri. Se joacă o carte periculoasă. Apar pericole care au fost anunțate de întârzieri mai vechi. Se forțează un succes la care s-ar fi putut ajunge doar prin luptă. Constrângeri. Energia este risipită. Dorințele sunt confuze. Explicațiile, argumentele sunt tardive. Subiectivitatea ne pune în dificultate.

Ceea ce ni se întâmpla acum este legat de o raportare greșită la anumite experiențe de viață. Suntem acum tentați să gândim că lucrurile frumoase care ni s-au întâmplat sunt de fapt rezultatul unor minciuni frumos elaborate. Ceea ce ar fi indicat să facem încă din dimineața acestei zile sau chiar din noaptea de luni spre marți este sa oprim această suspiciune pentru că ea nu are nimic de-a face cu realitatea. Este adevărat, putem să facem lucrul acesta încă de dimineață reducând anumite impulsuri care țin de latura pasională, lăsând deoparte aceste jocuri periculoase care ne spun că ne putem permite orice. Cel care forțează va fi forțat, persoană care neglijează va fi neglijată, omul care se protejează fiind indiferent se va lovi de indiferența celorlalți. Relația proastă dintre Junon și Luna neagră, ce se definitivează în noaptea de luni spre marți, pune o presiune foarte mare pe conjuncturile care s-au consumat în săptămânile anterioare. Practic, o parte a mesajului acestei săptămâni este coordonat de direcțiile impuse de acest aspect. Dacă vorbim de un raport greșit sau inexact dintre bine și rău ar trebui să facem trimitere la această latură pasională care își atinge acum momentul intensității maxime. Această intensitate ne atrage atenția asupra unor constrângeri pe care le privim ca pe niște soluții. Dacă ne abținem de la a mânca, de la a ne deplasa, de la a interacționat sau de la a face ceea ce altădată făceam, dar cu vinovăție, vom considera că am rezolvat o mare problemă. În realitate, lucrurile stau puțin fel. 21 aprilie este o zi marcată de o mare subiectivitate pe care suntem invitați să o abordăm cu o responsabilitate sporită. Ceea ce gândim și dorim să facem acum se bazează pe dorințe confuze care altădată erau intenție, tocmai pentru că au fost abordate pe alte conjuncturi, beneficiau de alte impulsuri, de o altă putere. Acum tot ce se întâmplă în jur este restrictiv, încărcat de griji, de teamă, dar mai ales supus presiunii că orice surplus ne duce către o problemă și mai mare.
Prin urmare, 21 aprilie este ziua care ne forțează să ne gândim la acel succes care ne creează probleme, care ne pune în pericol, care ne avertizează că întotdeauna raportul dintre bine și rău riscă să nu fie corect, poate chiar în totalitate greșit sau periculos. Ca o compensare vom fi tentați să intervenim cu explicații, dar atunci când ajungem la explicații deja este prea târziu pentru că vedem ce nu am făcut bine în tot acest timp și deja nu mai putem repara prea multe. Acțiunile comune ale acestei zile sunt supuse întârzierilor, distrugerilor care nu au fost anticipate, pericolului de a nu funcționa pentru că ne lipsește energia, puterea, tensiunea potrivită. Având în vedere că în noaptea de marți spre miercuri Soarele se va afla într-o relație bună cu Axa Dragonului și va reuși să medieze tendința Nodurilor prin Capul Dragonului, toate aceste pericole, întâmplări ciudate, constrângeri sau întârzieri pe care le parcurgem pe 21 aprilie vor fi constructive. Energia este risipită, dar scopul nu este pierdut. Risipim ceea ce oricum nu am fi putut folosi în mod corespunzător. Câștigăm prin înțelesul pe care îl descoperim privind tot acest context general, tot acest cadru amplu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că subiectivitatea este o soluție pentru toate problemele. Subiectivitatea ne ține acum captiv în această luptă dintre bine și rău care în această săptămână nu duce la nimic bun.

Apelăm la soluții bune într-un context conflictual sau negativ pentru propria persoană. Avem nevoie de inspirație. Rezultatele muncii sunt analizate în mod comparativ. Apare o problemă legată de un dar. Ceea ce oferim este favorabil, dar nu va fi privit așa.

Abia acum înțelegem a doua parte a devizei săptămânii, cea care face referire la succesul pe care îl obținem printr-un sacrificiu. Sacrificiul momentului, sacrificiul săptămânii este unul legat de nevoia de a împlini anumite rezultate legate de profesie, legate de munca pe care o iubim cel mai mult. Acest nou ciclu al inspirației, dat de relația dintre Jupiter și Pluton, ne încearcă în următorii ani pe această adaptare a condiției personale la o nevoie de grup, iar momentul de față ne trasează anumite direcții care sunt în consonanță cu acest mesaj care depășește cadrul acestei săptămâni, depășește în însemnătate cadrul lunii aprilie, dar și pe cel al anului în curs. Avertismentul de acum, pentru că vorbim despre niște careuri, sunt legate de anumite rigori la care suntem invitați să ne adaptăm, pe care ar trebui să le respectăm ca pe niște calități pe care le avem, ca pe frumusețile sufletului sau ca pe niște cunoștințe ce pot fi puse în aplicare într-un mod corect și constructiv. Relația bună dintre Soare și Axa Dragonului arată că există un cadru social potrivit pentru ca această adaptare la noile condiții să ne ducă spre rezultatele cele mai bune pe care ni le dorim sau să ne ajute să obținem maximum din ce am putea obține. Vorbim, așadar, despre un avantaj care nu mai este analizat cântărind, judecând, punând în balanță, ci pur și simplu simțind realitatea în funcție de mersul lucrurilor. Combinația aceasta aparte ce apare din inițierea noului ciclul al inspirației, dar și medierea tendinței Nodurilor de către Soare dă o putere aparte oamenilor care sunt creativi, curajoși și buni. Aceștia nu vor simți că 22 aprilie le aduce o problemă de dar, de implementare, ci o problemă de adaptare, una care ar putea să îi ajute, dacă sunt atenți la ceea ce li se întâmplă, să treacă dincolo de obstacolele pe care nu le-au putut depăși în anii din urmă. Sacrificiul spre care suntem îndemnați în această săptămână și care prinde un contur aparte pe 22 aprilie are această componentă spectaculoasă care ne ajută să vedem că dincolo de obstacole sunt soluții minunate sau că deciziile pe care le-am luat până acum pe traumă, nu pe luciditate nu sunt dintre cele mai bune, dar ele pot deveni dintre cele mai bune dacă le încadrăm în această zonă a sacrificiului. Asta înseamnă că momentul de față ne îndeamnă să renunțăm la o parte din patrimoniu. Ceea ce am făcut până acum nu ne mai folosește de vreme ce deciziile luate nu mai utilizează acest patrimoniu. A ne întoarce la ceea ce am renunțat în ideea de a folosi acel patrimoniu este o greșeală. Nu putem amesteca merele cu perele și la sfârșit să le numărăm și să spunem că suma lor ne arată câte gutui avem. Dacă vorbim despre un conflict pe 22 aprilie, acesta este!
Prin urmare, 22 aprilie ne vorbește despre lucrurile pe care le-am crezut frumoase, pe care le-am prezentat ca fiind frumoase, despre deciziile minunate pe care le-am luat și pe care suntem astăzi tentați să le regretăm. Nu este nevoie de regret pentru că deciziile au fost bune, ceea ce este neplăcut ține de tot ceea ce s-a întâmplat de la momentul deciziei și până acum. Când am decis să ne orientăm pe un traseu ceea ce a fost până în momentul respectiv trebuie lăsat în urmă, o parte a patrimoniului rămâne într-un trecut spre care nu avem nevoie să ne întoarcem. Toată această părere de rău vine din faptul că ne lipsește un patrimoniu. Suntem mulțumiți, confortabili și cu decizia care a fost luată, dar și cu efectele produse de aceasta, dar nu suntem mulțumiți cu faptul că ne lipsește acel patrimoniu. Succesul săptămânii ne spune că acel patrimoniu trebuie lăsat acolo în trecut, nu trebuie adus în prezent pentru că, de fapt, nu se produce un transfer de putere, ci se produce o întoarcere în acea zonă la care am renunțat adică ne întoarcem la acel trecut pe care nu l-am mai vrut. Este clar că această evadare din prezent pentru un asemenea rezultat este din capul locului o alegere greșită. Așadar, nostalgia pe acel patrimoniu nu se justifică.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi că lucrurile pozitive pe care le-am iubit de-a lungul vieții sunt amintiri frumoase, nu întâmplări vii pe care să le retrăim la nesfârșit. Dacă vrem să trăim ceva frumos atunci să ne implicăm în a deveni creativi cu ceea ce urmează să ni se întâmple. Așa devenim oameni remarcabili.

Este nevoie de studiu. Avem parte de o aprobare. Ciocnirile, contrastele, ostilitățile nu sunt semne de violență, ci elemente care ne incită să facem mai mult pe o linie pozitivă. Se activează o latură pasională. Procesele viitoare sunt coordonate de modul cum ne formulăm acum anumite dorințe.

23 aprilie, cu Luna pe zodia Taur într-o relație proastă cu Saturn, este una de patimă. Această patimă se accentuează în noaptea de miercuri spre joi imediat ce Luna va trece pe zodia Taur și va împlini un careu cu Saturn. Ea va avea o relație bună cu Axa Dragonului, dar asta înseamnă sfârșitul ciclului lunar, deci nu mai este timp să împlinim ceva bun, să rezolvăm o problemă, ci doar să o rememorăm, să o visăm, adică acesta este doar momentul când o anumită informație sintetică se încadrează într-un mesaj pe care să-l primim în timpul somnului. Luna nouă de pe zodia Taur ne trasează însă o direcție pozitivă. Ea ne spune că acest sacrificiu, ca trăsătură generală a săptămânii, este de fapt ceva la care ar trebui să renunțăm, o purificare, o debarasare, aruncarea gunoiului. Pentru unii, momentul acesta înseamnă activarea unei laturi pasionale. Își formulează acum anumite obiective, iar acestea vor putea fi atinse foarte repede, chiar în săptămânile următoare sau până în august. Ceea ce se activează acum prin această latură pasională ne va rămâne ca amprentă, ca informație, împreună cu persoanele de care aceste amprente psiho-emoționale sunt legate. Vorbeam în săptămânile din urmă că avem în această perioadă șansa de a ne face noi prieteni, de a ne deschide către o latură frumoasă a vieții care să nu fie periculoasă. Ceea ce este periculos din dimensiunea socială s-a trasat cu mult timp în urmă. Ceea ce creăm acum este frumos și înălțător, sublim și rafinat. Asta înseamnă că, în bucuria de a fi liberi sau de a ne întâlni cu anumiți oameni, de a participa la anumite evenimente sociale sau pur și simplu de a trăi un anumit episod într-un anumit fel care ne cuprinde acum, este important să nu pierdem din vedere intensitatea dorinței. Dorințele prea intense creează abuzuri, ne duc, așa cum am văzut din mesajele zilelor anterioare, către întâmplări din trecut pe care nu avem de ce să le aducem în prezent. Măsura ne ajută să trăim frumosul din prezent într-un mod sublim și unic. Daca suntem atenți la măsură vom fi atenți și la nevoile celorlalți. Combinația acestor doua elemente creează relații frumoase care vor fi și de durată. Chiar daca Uranus se află acum pe zodia Taur și această Lună noua, ca toate Lunile noi de pe zodia Taur de doi ani încoace, ar putea fi zdruncinată, momentul acesta, pentru ca vine cu o Luna care mediază tendința Nodurilor prin Capul Dragonului, ne oferă această măsură care ne salvează din situațiile conflictuale, adică vine cu soluții miraculoase, unele foarte simple, pe care altădată le-am fi primit cu un preț mult mai mare.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată că lucrurile simple sunt alese după ce am atins un anumit grad de maturitate. În absența acestui grad de maturitate ziua ne oferă ciocniri, contraste, ostilități, adică o anume duritate sau o anume violență despre care vom crede că este gratuită și pe care nu vom ști cum anume să o abordăm. În realitate, dacă facem trimitere la o maturitate a spiritului, dacă lăsăm în urmă ceea ce trebuie lăsat, toată această duritate va fi văzută ca un element restrictiv pe care partenerul de dialog l-a înțeles deja. Dacă nu suntem în aceeași barcă ni se pare că furtuna este îndreptată doar împotriva noastră. Dinamica acestei zile, pentru că vorbim despre o Lună nouă, cea care trasează direcții pentru următoarele patru săptămâni, depășesc spațiul la care face referire inițierea unui ciclu lunar. Avem acum o Luna nouă care mediază tendința Nodurilor, care ne duce dincolo de anumite bariere ale destinului și aceasta este componenta cea mai frumoasă a momentului, o săptămâni. Se vorbește acum despre un sacrificiu pe care ar trebui să-l facem, dar dacă ne gândim la beneficiile pe care le putem obține respectând aceste condiții simple vom avea doar gânduri de mulțumire pentru că ne este dat un așa mare beneficiu. Nu contează cât de intensă sau neplăcută este durerea atunci când luăm un vas foarte fierbinte de pe foc pentru a-l pune deoparte. Contează cât de mult ne vom hrăni sau câți de mulți se vor hrăni cu ceea ce conține acel vas. Într-o astfel de raportare, durerea pe care o simțim în momentul respectiv, chiar dacă este considerat un sacrificiu, în timp va fi văzută ca o condiție minimă pentru a obține un beneficiu maxim.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi că lucrurile simple neapărat ne duc la un rezultat pozitiv. Ceea ce nu trebuie uitat în această zi este maturitatea care ne-a adus aici. Aceasta este valoarea cu care lucrăm în momentul de față.

Precipitare. Risipă. Elementele favorabilă sunt foarte aproape de violență. Conflictele sunt gândite ca niște pârghii care prevestesc sarcini suplimentare. Ceea ce este rău devine evident printr-un fel de insensibilitate.

24 aprilie este o zi de dezamăgire. Astăzi suntem invitați să ne gândim cu mai multă atenție la proiectele pe termen lung, să investigăm problemele de sănătate, să le explicăm, să găsim soluții la ceea ce ne deranjează, ne doare sau ne incomodează. Mulți vor considera că situațiile favorabile trebuie luate ca etalon, dar se vor lovi de ceea ce au simțit și au dorit să pună în aplicare în ziua anterioară, după ce Soarele și Luna au trecut prin conjuncția lor, după ce a fost inițiat un nou ciclu lunar. Momentele respective au fost coordonate de dorințe intense pe care acum credem că suntem cumva obligați să le ducem mai departe în forma în care le-am gândit ieri. Asta înseamnă că nu avem nici cel mai mic interes să ne adaptăm la condițiile de acum. Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o putem face pe 24 aprilie. În momentul în care ajungem în acest punct vom considera că soluția cea mai bună este să acționăm în forță, să intervenim, poate chiar cu agresivitate, în viețile celorlalți, în domeniul public, în demersurile care cer o etapă următoare. Relația bună pe care Luna o definitivează în mijlocul acestei zile cu Neptun este, de fapt, un semn de inspirație și de sensibilitate. În contextul acestei săptămâni inspirație și sensibilitatea date de acest unghi nu reprezintă altceva decât o altă ipostază a conflictului pe care îl avem cu noi înșine atunci când nu suntem împăcați cu deciziile pe care le-am luat. Și acum ne vom gândi că dacă tot nu putem schimba decizia, pentru că ea a produs urmări, am putea să ne întoarcem la un episod trecut și să aducem de acolo patrimoniul pe care l-am lăsat în momentul în care ne-am desprins luând acea decizie. Este clar că momentul acesta nu beneficiază de atât de multă clemență din partea conjuncturii astrale precum s-a întâmplat cu cele din zilele anterioare. Orice evadare din prezent, fie și cu scopul de a ne recupera acel patrimoniu, acea importanță de sine, acel beneficiu nu face decât să creeze conflicte mai mari.
Prin urmare, 24 aprilie este ziua când mintea este foarte răvășită pentru că oscilăm între conflictele pe care nu le putem opri și beneficiile pe care nu le putem obține. În cuvinte mai simple, momentul de față accentuează această formă de neputință, nu pentru a ne acuza de ceva, ci pentru a ne arăta că lucrurile simple sunt cele neglijate și spre acestea ar fi indicat să ne îndreptăm toată atenția. Această invitație am primit-o și în prima jumătate a săptămânii, dar mulți au ignorat-o. Cei care până acum au fost văzuți ca inflexibili și încăpățânați astăzi vor părea în ochii celorlalți ca fiind insensibili, oameni care nu sunt capabili să înțeleagă ori să perceapă ceea ce li se întâmplă celorlalți. Având în vedere că aceste previziuni astrale li se adresează și lor, ar fi păcat ca, fiind informații referitor la aceste tendințe, să rateze întoarcerea spre normalitate. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor observa că momentul de față este o invitație la retragere. Conflictele nu le sunt bune, nu le sunt utile, nu le folosesc la nimic. Ei înțeleg, prin amplitudinea lor și prin insistența cu care cer să fie validate, că acesta este de fapt momentul când ar trebui sa le întoarcă spatele. Conflictele nu-i definesc pe acești oameni, tocmai de aceea deciziile lor sunt categorice și ele sunt în consonanță cu a doua parte a devizei săptămânii, cea care face referire la succesul pe care îl obținem printr-un sacrificiu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne preocupa de ceea ce pierdem. Ceea ce pierdem nu este o risipă, nu este ceea ce ni se ia, ci este ceea ce deja am lăsat în urmă cu ceva vreme când am decis să pornim pe acest drum.

/p>

Răspunsurile favorabile sunt judecate după alte repere. Indiferența ne creează probleme de adaptare. Înțelegem greșit rolul pe care un anumit patrimoniul îl are în viața proprie. Simțul proprietății activează anumite sentimente legate de grup, de neam sau chiar de rasa umană. Aventuri care ne duc spre himere, halucinații sau către dezlănțuiri ce vor fi înțelese foarte greu. Avem nevoie de curaj și bunătate pentru a nu cădea în păcatul de a repeta greșelile pe care le-am făcut acum doi ani.

În seara acestei zile Pluton își va iniția deplasarea retrogradă care va ține până pe 4 octombrie. În 2020 retrogradarea lui Pluton debutează cu un aspect mai puțin plăcut: careul cu Mercur. Acesta aduce o notă conflictuală ipostazei pe care o parcurgem în momentul de față și care se va regăsi în multe din conjuncturile la care va participa Pluton până la începutul lunii octombrie. Din fericire, în dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Gemeni și ne va invita la puțină seninătate. Avem nevoie să descoperim bucuria, jocul, comunicarea și să înțelegem că nevoile pe care le avem nu sunt neapărat dramatice și nici cele care ne duc spre acumulări de patrimoniu, ci sunt și nevoi care țin de o latură ludică a vieții sau de o latură spirituală. Retrogradarea lui Pluton are mai puțin o componentă personală cât una socială. Momentul acesta, tocmai pentru că se suprapune peste această relație conflictuală cu Mercur de pe zodia Berbec, primește un element pe care până acum nu l-a avut, unul personal. Nemulțumirea personală devine un episod social, devine un motiv pentru a transforma impulsurile personale într-o nemulțumire socială. Desigur, contextul în care se produce acest element, cel al săptămânii în curs, ar trebui privit dintr-o altă perspectivă. Revolta nu este potrivită acum. În general, revolta cere o pregătire, cere un plan pe care contextul acestei săptămâni nu-l conține, dar pe care nici contextele săptămânilor anterioare nu l-au indicat. Asta înseamnă că retrogradarea lui Pluton care indică, prin această particularitate dată de relația cu Mercur, aduce dezlănțuiri, însă doar după ce anumite condiționări ne-au dat semnale clare în sensul acesta. Altfel, creăm conflicte pe baza unor impresii greșite, pe baza unor halucinații. Această inițiere a deplasării retrograde a planetei Pluton nu susține momentele de revoltă. Prin Pluton, revolta nu este scopul în sine, ci doar efectul faptului că schimbarea s-a produs deja. Revolta inopinată, cea care ne păcălește azi, este produsă tot de trecerea planetei Uranus prin zodia Taur, cea despre care am vorbit de multe ori că poate produce așa ceva. La nivel individual oamenii ar trebui să se preocupe de gândurile pe care le au, de păcatele pe care le au, de pasiunea de a repeta anumite greșeli, de plăcerea de a le preschimba și de a le face să pară exemple de bune practici. Ceea ce parcurgem acum ține de un conflict de idei, dar, având în vedere că Mercur are o deplasare rapidă, toate aceste motive pe care le invocă se vor stinge. Contextul social va rămâne cel puțin până pe 4 octombrie când Pluton își va reveni la mersul direct, tot pe zodia Capricorn. Patrimoniul pe care încercăm acum să îl folosim ca o monedă de schimb nu poate fi vândut pe baza argumentelor pe care le folosim în această săptămână. Vom vedea că până în octombrie motivele acestea conflictuale vor trece prin multe faze, prin multe etape.
Prin urmare, 25 aprilie este ziua care ar trebui să ne trezească la realitate, să ne ofere modele de maturitate, să ne învețe cum este să trăiești cu fruntea sus, să nu vorbești urât despre oameni, să-i ajuți, să nu-ți folosești pasiunile pentru a domina pasiunile celorlalți, să nu îi rănești pe ceilalți doar pentru că în momentul de față te simți mai puternic. 25 aprilie aduce inițierea deplasării retrograde a planetei Pluton care va ține până pe 4 octombrie ceea ce înseamnă că multe din înțelesurile sociale au nevoie de o reflecție personală, dar nu una conflictuală așa cum vedem că se întâmplă acum, ci una frumoasă, expresivă, matură, rafinată. Atât bucuriile momentului, dar și tristețile pe care le parcurgem acum țin de cum ne raportăm la exemple de viață. Astăzi ne preocupăm de proprietăți, de ceea ce credem că ne definește, ne dă un statut și ne îmbogățește. Lecția acestei zile ne arată că aceste elemente de patrimoniu sunt surse de putere, dar și de disperare și de deznădejde. Doar un om matur și echilibrat reușește să le privească pe acestea fără a fi instabil. Un om matur va înțelege că dimensiunea socială, cea care trece acum prin schimbări despre care noi vorbim din 2010 încoace, are nevoie de o altă atenție, nu de patimi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că scopul și rezultatul unui demers este de a acumula sau de a confirma o acumulare. Experiența este marele beneficiu al acestei zile.

Risipă. Activități desfășurate împotriva ordinii de fapt a lucrurilor. Distracția ne creează probleme. Avem nevoie de un tron. Bogăția și sărăcia se luptă pentru aceeași poziție. Analizăm astăzi rezultate contradictorii la care am ajuns, nu prin fapte, ci prin calcule. Schimbările din viața de familie par reconfortante în timp ce ele sunt, în realitate, semne ale unor slăbiciuni care se vor regăsi și în alte decizii până la sfârșitul anului. Absența echilibrului ne face să fim foarte ferm sau foarte încrâncenați.

Ultima zi a săptămânii este una de disperare. Pe lângă faptul că planetele Mercur și Jupiter se vor afla într-un careu, Soarele va trece prin conjuncția cu Uranus. Știm că Uranus, de ceva vreme, se află pe zodia Taur, poziție care nu ne avantajează absolut deloc, Uranus pe zodia Taur fiind în cea mai proastă poziție a sa. Asta înseamnă că momentul de față ne aduce un fel de risipă sau un fel de spaimă de risipă pe activități pe care le-am făcut în această săptămână sau pe care ni le-am programat să le facem în săptămâna următoare. Ceea ce se întâmplă acum, tocmai pentru că beneficiază și de poziția Lunii pe zodia Gemeni, un aspect jucăuș, ne arată că există o senzualitate pe care dorim să o punem în aplicare, să o simțim, să o împărtășim, dar la care, deocamdată, nu ajungem. Vibrația astrală a zilei de 26 aprilie face referire la acest aspect care trebuie combătut prin joc. Astăzi ni se pare că prin tot ce este ludic schimbăm, îmbunătățim sau reparăm. În realitate, ceea ce este ludic ne indică semnele de slăbiciune pe care ar fi indicat să le reparăm în ultimele săptămâni apelând la alte metode. Jocul nu ne vindecă acum, ci alte metode, spre exemplu, așa cum am indicat și în zilele anterioare, întoarcerea la maturitate. Prin ceea ce se întâmplă acum maturitatea va fi privită prin aspectul ei dramatic, prin duritate, prin accentele grave puse pe lipsurile pe care un individ le are sau pe care o familie le are. În realitate, ceea ce ni se întâmplă acum face referire la echilibru sau la absența echilibrului. Cu cât vom fi mai încrâncenați, mai demonstrativ, mai categorici sau mai restrictivi cu cei asupra cărora avem un ascendent, dar ascunzând lucrul acesta prin nevoia de distracție, prin joc, cu atât mai mult arătăm că acest echilibru ne lipsește. Ceea ce ni se întâmplă acum nu este despre bani, nu este despre avere, nici măcar despre acel patrimoniu care poate fi convertit în obiecte fizice, ci este despre maturitate. În fiecare an când Soarele va trece prin conjuncția cu Uranus vom fi atât de instabili, de tulburați, de răvășit ca acum tocmai pentru că această combinație, cu Uranus pe zodia Taur, ne tulbură acest echilibru între bine și rău. Dacă îl avem deja definit ziua va fi depășită mult mai ușor. Ne vom retrage, ne vom interiorizată, vom amâna anumite decizii, vom apela la iertare. Altfel, vom deveni conflictuali, iar argumentele vor fi imbatabile. Peste aproape 10 zile vom observa că aceste argumente, oricât de justificate au fost, ar fi putut fi ținute la sertar. Ceea ce facem acum ne schimbă imaginea față de oamenii pe care îi îndrăgim (care, după încercările ultimelor luni, s-au și împuținat), dar ne face și mai slabi în încercările viitoare care, desigur, știm, vor fi puțin mai delicate decât ceea ce am parcurs până acum.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este una de sensibilitate care ne ajută să ieșim din situațiile conflictuale. Dacă până acum am fost preocupați de soluții în sensul acesta acum vom fi determinați să le punem în aplicare și chiar le vom pune. Altfel, vom face apel la argumente mai vechi care vor fi greu de combătut, imposibil de înlăturat însă absolut regretabile peste două săptămâni. Încrâncenarea este elementul care face diferența între un om echilibrat și unul dezechilibrat, între un om frumos care poate crea situații constructive și o persoană conflictuală care și-a propus să le facă probleme celorlalți pentru a demonstra în felul acesta că are putere. Mesajele acestei zile ca, de altfel, și mesajele care ne vin din primele zile ale săptămânii următoare, când careul dintre Mercur și Jupiter va fi activ, sunt înșelătoare. Nu ceea ce pierdem este important, ci ceea ce oprim din acest proces al pierderii, dar nu mergând către acele zone ale trecutului pe care am decis cu ceva timp în urmă că le abandonăm. O mare tentație a acestei zile este aceea de a descoperi că, având putere, putem ocupa un tron. Să fim, însă, realiști! Nu, nu ne trebuie niciun tron!
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că faptele care sunt astăzi încununate de succes vor fi și mâine, și poimâine, și în săptămânile următoare. Ceea ce este obținut în mod abuziv se va stinge foarte curând…cu tot cu tronul lor!

7 comentarii la „20 – 26 aprilie 2020

  1. Maria spune:

    ,,Ceea ce este obtinut in mod abuziv se va stinge foarte curand… cu tot cu tronul lor! ,, Multumesc pentru speranta! Lumina in suflet si Paste fericit!

  2. Ina spune:

    La multi ani, Gheorghita!
    Sanatate multa, fericire si inspiratie Divina!
    Zi minunata!

  3. Ani spune:

    La multi ani ,Gheorghita!Sa fi iubit,ocrotit si calauzit!

  4. Ioana Binea spune:

    La multi ani!🤗

  5. Ioana Binea spune:

    La multi si luminosi ani!🤗

Dă-i un răspuns lui Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.