13 – 19 aprilie 2020

13 – 19 aprilie 2020 este săptămâna combinațiilor pe care le detestăm, a surplusului pe care nu vrem să-l împărțim și a regretelor care ne învață că anumite defecte nu le vom mai repeta niciodată. Ceea ce se va întâmpla în această săptămână va continua cumva linia încercărilor pe care le-am parcurs în săptămâna anterioară, însă le particularizează pe unele dintre ele, accentuând anumite conflicte și punând cuvinte acolo unde în săptămâna anterioară erau doar stări, gânduri incerte sau atitudini necontrolate. Cuvintele sunt marea problemă a acestei săptămâni pentru că ele vor fi aspre, dure sau vor vindeca răni care nu s-au închis de ani de zile. Cele două extreme vor coabita acum și va face acest interval unul reprezentativ pentru luna aprilie. Combinațiile pe care le vom detesta în această săptămână sunt, paradoxal, cele pe care le-am abordat intens în săptămânile din urmă, care ni s-au părut adevărate modele de putere, pe care le-am îndrăgit. Ceea ce obținem acum încercând să ținem sub control această atitudine sau să nu pierdem în interacțiunile sociale ni se va părea de o importanță majoră. Aceeași atitudine negativă, același egoism pe care l-am abordat în săptămânile din urmă când ne-am făcut de cap, ne îndeamnă să ne retragem pentru a ascunde ceea ce reușim să obținem acum, ceea ce primim. Egoismul, prezentat în formă continuată, adică reproducerea lui în același mod ca în săptămânile din urmă, este cea mai mare greșeală a săptămânii. Oameni puternici vor reușit însă să pună un stop pe această atitudine conflictuală. Faptul că gândim în mod agresiv nu înseamnă că ne protejăm de efectele conflictului pe care îl trăim în interior. La un moment dat acesta va evada și vom trăi, ca ipostază socială, conflictul pe care l-am gândit acum. Oamenii care se situează la granița dintre conflict și bunătate vor primit semnale în această săptămână prin tot felul de întâmplări ciudate. Acestea vor fi numite accidente. Dacă sunt mai aproape de lumină accidentele vor fi simple întâmplări, simple avertizări, fără pierderi substanțiale. Dacă sunt mai aproape de întuneric aceste accidente sunt mai puternice pentru că trebuie să zdruncine mai tare structura acelui care a cerut să fie salvat. Abia spre sfârșitul săptămânii vom înțelege de ce lucrurile acestea complicate trebuie lăsate în urmă. Mulți se vor gândi că greșelile acestea nu mai trebuie repetate. Poate, dacă nu se vor apropia de lumină, vor face altele, dar pe acestea își vor propune să nu le mai repete.
Săptămâna este plină de evenimente astrale. Practic, fiecare zi conține câte un episod care ne solicită pe o anumită direcție. Pe lângă cele câteva unghiuri la care participă planetele individuale, avem și o încheiere de tranzit al Soarelui pe zodia Berbec, eveniment care se va consuma chiar în ultima zi a acestei săptămâni. Multora le va fi foarte greu în această săptămână să se echilibreze, pentru că presiunile sunt mari, cu atât mai mult cele interioare, deoarece sunt continuarea unor impulsuri mai vechi care cer acum o rezolvare pe care nu știu cum să o obțină. Dacă aceste persoane își aduc aminte de prieteni, de familie, de oameni dragi, dacă își amintesc întâmplări frumoase care s-au consumat de-a lungul vieții și, în felul acesta, se încarcă pozitiv, reușesc să se detașeze prin această comandă de întâmplările rele care ar putea să le întunece și mai mult. Lăsând la o parte elementele particulare ale fiecărei zile, ansamblul săptămânii se bazează pe această nevoie de celălalt, de binele lui, nu pentru a i-l fura, ci pentru a învăța cum să îl înmulțim după ce-l primim. Cel care cere nu este inferior, iar cel care oferă nu este slab. Îmbinarea celor două elemente creează un nucleu care nu poate fi zdrobit de o vibrație agitată, bolnăvicioasă sau ciudată așa cum este cea de acum.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne bucura de frumusețea relațiilor pe care le avem, de profunzimile pe care aceste relațiile le au pentru că ele ne înnobilează, nu ne împovărează.

Conflict de idei. Poziționare greșită. Dorințele sunt interpretate împotriva celui care le formulează. Calitățile trebuie analizate corect. Avem nevoie de toleranță. Disciplina greșită creează frustrări. Ceea ce este ascuns se transformă în durere. Aventură. Mobilitatea este redusă la argument. Argumentul depinde de conflict. Pedeapsa este judecată în mod subiectiv. Duplicitatea este periculoasă. Avem de ales între două căi.

În noaptea de duminică spre luni se va împlini careul lui Mercur la Axa Dragonului. Acesta este un moment de conflict, de tensiune, nu doar de idei cât de orientare. Ceea ce am gândit până acum nu mai primește suport, nici din partea celorlalți, dar în nici din partea încrederii pe care am investit-o până acum. Mulți se vor pierde în ambițiile pe care le au pentru că sunt tentați să adauge, se schimbe, să dea curs unor mânii care nu sunt potrivite momentului. Vom încerca să ținem sub control această combinație dizgrațioasă făcând apel la acele elemente de disciplină, de autocontrol pe care le-am folosit și altădată și care au dat rezultate. Ecuația astrală a acestei zile are în ea o erupție care ne duce cu gândul către nevoi stranii, cele pe care le-am avut atunci când ne-am întâlnit cu situații care nu au putut fi rezolvate de ceilalți. Pentru unii, zona aceasta va rămâne să identifice o problemă de sănătate, pentru alții, una de comportament sau una legată de orientarea spirituală. Această săptămână este mult mai încărcată și mai apăsătoare decât celelalte din urmă, tocmai de aceea avem nevoie ca în momentul de față, când se consumă acest careu dintre Mercur și Axa Dragonului, dar și în zilele următoare, cât acest aspect va mai fi activ, să dăm dovadă de maturitate și să nu uităm regulile pe care ni le-am însușit, de bunul simț, de dragostea pe care o avem față de oameni pe care îi apreciem, pe care îi îndrăgim sau pe care îi iubim foarte mult. Cei care nu vor dori să acționeze, să se implice în genul acesta de transformare vor veni cu foarte multe argumente. Vor fi vocali, gălăgioși, demonstrativi și își vor folosi o mare parte din puterea pe care o au pentru a fi crezuți. 13 aprilie este o zi de succes pentru aceste persoane care pândesc, care speculează, care urmăresc și care se exprimă doar printr-un singur reper: cel al competiției. Pentru acești oameni momentul de față este unul care îi avantajează, dar toate celelalte care vor veni îi vor seca de putere, în încercarea de a le arăta că sunt pe un drum greșit. Ambiția, încrâncenarea și poate și o anume întunecare a minții ar putea să-i țină pe aceștia pe acest traseu periculos până la sfârșitul anului.
Prin urmare, prima zi a săptămânii este una profetică pentru că ne deschide ochii către ceea ce este corect și bun de urmat, chiar dacă nu este plăcut. Faptul că, în contextul acestei zile, apar anumite disensiuni, anumite idei pe care altădată nu le-am avut, ca și cum ne aducem aminte de ceea ce nu ne-a plăcut altădată și credem, prin puterea suplimentară pe care o avem acum, că le vom rezolva, nu este un semn de putere, ci, dimpotrivă, unul că am căzut în dizgrație, că suntem atrași de latura compromițătoare a vieții, de plăceri ciudate, cele care nu au nimic de-a face cu calitățile pe care le deține un spirit puternic. Este adevărat, mulți nu vor să devină așa, ci vor să fie doar apreciați, persoane influente, ființe interesante, apreciate și lăudate. Acești oameni rămân în partea întunecată a vieții, rămân în această zonă a pedepsei pe care fluctuațiile mentale o fac atât de celebră. Chiar și ei, dacă vor consulta aceste mesaje, nu ar trebui să uite că oricât de mare este această presiune a reziduurilor, suntem în săptămâna în care detestăm toate aceste emanații care produc efecte, nu pentru că am fi atât de profunzi încât să-i înțelegem rostul, ci pentru că am văzut că de fiecare dată când le folosim ele nu pot produce decât suferință. Orgoliile nu produc decât suferință. Succesul și încântarea, adică victoria pe care o generează pe moment este o mare iluzie. Suferința este adevărata țintă a orgoliilor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne poziționa împotriva unor reguli morale pe care ni le-am însușit în ultimii ani. Oricât de greu ne-ar fi, oricât de clare sunt celelalte argumente, pe aceste valori să le lăsăm deoparte, ca și cum le-am pune într-o vitrină.

Minciuna este confundată cu dorința. Conflictele personale ne întunecă judecata. Suntem buni, doar după ce suferim. Rigurozitate lipsită de sens. Ne conducem după percepte vechi care nu pot produce acum efecte bune. Infidelitate.

14 aprilie este o zi de minciună. Relația bună pe care Venus și Luna neagră o definitivează în dimineața acestei zile nu este un semn bun, ci doar unul care atenuează puțin din conflictele zilei anterioare sau din conflictele acestei perioade, îndemnându-ne să fim mai interesați de ceea ce ne redă integritatea stării de confort. Careul pe care Soarele și Pluton îl definitivează acum transformă toate aceste impresii într-o evadare din realitate, într-o renunțare la acest contact cu confortul personal pentru a ne izola în certitudinile care ne-au făcut săptămâna anterioară să fie una grea, tulburătoare, plină de gânduri întunecate sau marcată de un dialog interior lung și obositor. Pentru că Luna realizează în mijlocul acestei zile un sextil cu Neptun, toate aceste îndemnuri care se argumentează prin apelul la întâmplări care nu au avut soluție și care nu sunt plăcute, ne ajută să înțelegem că respectarea regulilor, rigurozitatea sunt elemente de bază care ajută la șlefuirea unui caracter puternic. Astăzi aflăm cât de mult avem nevoie de înțelegere și de putere, nu de compromisuri, nu de luptă inutile, nu de minciuni și nu de intrigi. Dialogul deschis ne sperie cel mai mult în această zi, însă el este cel susținut de această relație frumoasă dintre Lună și Neptun, el este cel care ne salvează din această cădere în gol. Pentru unii, dacă mulți ani au trăit în zona inferioară a societății, această cădere în gol poate fi văzută ca un avantaj, ca și cum se întorc la viața pe care și-au dorit-o și pe care nu au avut-o în ultima perioadă. Sunt, însă, oameni care vor să-și îmbunătățească substanțial calitatea vieții și care nu se simt bine atunci când se află într-o asemenea ipostază. Pe aceștia, căderea liberă nu-i încântă, nu-i bucură, ci, dimpotrivă, îi sperie și îi întristează. Comunicarea le deschide acel canal intuitiv prin care reușesc să se conecteze la calitățile celorlalți, să fie în legătură cu binele pe care alții îl au și-l hrănesc și vor să-l pună la dispoziția celorlalți.
Prin urmare, a doua zi a săptămânii ne sperie cu lucrurile foarte evidente pe care ar trebui să le abordăm, să le lucrăm, cărora ar trebui să le acordăm atenție, dar care sunt, în realitate, cele care ne duc spre o zonă abisală, spre întuneric, care ne produc o cădere în gol. A interacționa, a vorbi, a comunica și a împărtăși din temerile personale oamenilor care merită această încredere, chiar dacă nu în totalitate, este semnul că am înțeles rolul acestei tentații și știm ce trebuie făcut pentru a ne proteja. Devenim mai buni prin ceea ce gândim, facem, dar nu de unii singuri, ci împreună cu ceilalți. Pentru că noi studiem astrologia și aceasta ține de domeniul ezoteric, comunicarea spre care ne îndreaptă aceste predispoziții astrale nu este doar una cu ființele din preajma, nu doar una cu oamenii pe care îi iubim, nu doar una cu animalele de companie pe care le avem alături, ci, în anumite cazuri, și cu ființe care se află într-un alt plan și care comunică apelând la alte instrumente, care folosesc transferul informațiilor prin forme-gând, prin idei-forță, prin emoții-țintă. Dacă ne detașăm de drama acestor întâmplări care ne apasă prin certitudinea lor, reușim să descoperim o oază de liniște care ne ajută să rămânem oameni echilibrați. Aceasta, de altfel, este și una din țintele acestei săptămâni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne permite să ne gândim la faptul că suntem superiori celorlalți prin ceva. Poate avem niște calități în plus față de ceilalți, dar dacă ești superior trăiești împreună cu cei superiori. Faptul că ne aflăm aici, alături de cei care își trăiesc cu intensitate etapele de transformare (cu misiune spirituală sau nu) și am putea fi pe moment puțin mai liniștiți nu înseamnă nici pe departe faptul că suntem superiori, ci înseamnă doar că vorbim o altă limbă, că înotăm într-un alt bazin, că zburăm deasupra altor piscuri.

Regretele sunt interpretate bombastic. Exagerările ne fac să părem original. Aspectul psihologic al momentului ne ajută să ieșim din încurcături generate de schimbări abuzive. Prea multe sentimente, prea puțină judecată, prea multă indiferență față de calitate. Expresivitatea înseamnă apel la o latură emoțională compromisă de dezamăgiri. Încăpățânare ce poate fi îndepărtată prin lucrul cu energia. Inhibițiile se topesc dacă sunt înțelese tendințele.

Luna se află acum pe final de tranzit prin zodia Capricorn urmând ca la sfârșitul dimineții să treacă pe zodia Vărsător. Abia acum înțelegem de ce deviza generală a săptămânii face trimitere la un surplus la care nu vrem să renunțăm, pe care nu dorim să-l împărțim. Mulți vor avea în această zi un comportament ciudat, vor fi încăpățânați și rigizi, vor încerca să refuze faptul că viețile lor sunt răscolită de multe săptămâni și că nu au găsit până acum soluții la multe din problemele cu care s-au confruntat, chiar dacă acestea nu sunt neapărat unele sociale, ci educaționale. Cu cât vom fi mai atenți la acest capitol al educației cu atât vom înțelege mai mult care este latura psihologică a evenimentelor, cât de periculoase sunt întâmplările pe care le-am crezut catastrofale și care sunt soluțiile miraculoase pe care le putem pune acum în aplicare dacă renunțăm la regrete. Întâlnirea planetei Mercur cu asteroidul Chiron pe zodia Berbec aduce o lumină aparte acestui gen de înțelegere, o deschidere către acea putere a sufletului pe care am ascuns-o, fie din timiditate, fie pentru că am trăit într-un grup care nu ne-a permis să ne exprimăm în felul acesta. Astăzi aceste bariere se rarefiază, chiar dacă nu dispar în totalitate, ceea ce înseamnă un mare avantaj pentru a dobândi mai multă încredere în sine, mai mult curaj, mai multă siguranță în declarațiile celor cu care ne-am întreținut până acum. Astăzi vom da dovadă de o mare luciditate, vom observa cu mare atenție ceea ce este corect și ceea ce este incorect din cuvintele frumoase ce au fost spuse în ultimele luni. Cu toate acestea, pentru că Soarele va trece în mijlocul acestei zile printr-un careu cu Jupiter o formă de rigiditate, obsesia unei dreptăți care nu s-a consumat ne-ar putea întoarce de pe acest traseu frumos, fin, educativ. Din nefericire, acest aspect negativ primește un suport din partea Lunii ce se află în tranzit prin zodia Vărsător și care va trece în mijlocul acestei zile prin conjuncția cu Saturn. Toate viziunile pe care le avem astăzi, toate planurile de viitor toată această dorință de transformare are în ea un sâmbure revoluționar care trebuie întâi să strice ceva. Dacă persoana respectivă are resurse, vorbim și despre un proces de reparare. Dacă are în jur oameni frumoși, profunzi, buni care pot să îi ofere suport în momente de criză atunci vorbim de salvare. În alte situații vorbim despre o gafă monumentală care cu greu va fi reparată până la sfârșitul lunii iunie.
Prin urmare, 15 aprilie ne învață că regretul nu ne ajută decât dacă este ținut sub control, decât dacă este investigat, inventariat și raportat la modele frumoase de viață ale celorlalți. Chiar dacă evoluția este individuală, transformarea, de asemenea, astăzi ieșirea din aceste derapaje se face doar cu ajutorul acestui procedeu, doar prin raportare la modele frumoase de viață ale celorlalți. Vom traversa astăzi o luptă cu inhibițiile, cu gândurile triste sau cu acele amintiri când am fost bruscați, nedreptățiți sau chiar abuzați. Nu acesta este adevărul care ar trebui să ne rămână în minte, ci ceea ce am făcut pentru a nu fi definiți de aceste situații, pentru a ieși din această zonă, din acest conflict. Faptele acelea mici și bune de atunci se transformă acum în marile decizii care primesc o confirmare frumoasă prin raportarea la exemple de viață ale celorlalți. Vedem că și alții au avut de traversat situații oarecum similare și reacțiile lor, aproape asemănătoare cu ale noastre (diferite doar prin raportarea la contextul, epoca și nivelul pe care îl aveau) au rămas în istorie ca adevărate exemple ce trebuie urmate. Noi pentru că avem o viziune de ansamblu asupra situației știm că nu doar aceste exemple ce sunt lăudate de istorie ca vârfuri ale unor demersuri sunt importante, ci și ceea ce le-a pregătit. De aceea, ecuația astrală a acestei zile ne vorbește despre calități, dar nu despre cele pe care le gândim din scurt, pe avantaje de moment, ci la acele calități la care ajungem prin muncă asiduă, prin interacțiune, prin respect și credință.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a sta astăzi departe de iluzii. Vânătorii de iluzii sunt marii perdanți ai acestui moment.

Sobrietate. Se corectează decizii care au fost adoptate brusc. Apare o falsă împăcare cu un adversar și o iertare a prietenului care ne-a fost alături mult timp și pe care l-am rănit de curând. Lipsa de coerență se transformă într-un fel de teatru. Forțele creatoare ne ajută să ne regenerăm. Gândul înălțător ne scoate dintr-un cerc care ne închista.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Vărsător și va avea de împlinit doar unghiuri frumoase, iar de la mijlocul zilei până spre finalul ei, vom avea de parcurs două unghiuri frumoase și interesante, constructive și educative, primul între Venus și Junon, iar al doilea între Mercur și Luna neagră. Toată această construcție astrală ne arată că suntem în fața unei tentații pe care ar trebuie să o privim cu toată responsabilitatea. Pentru a rămâne în zona confortului, pentru a rămâne în acea stare de bine pe care am căutat-o și în celelalte zile ale săptămânii vom fi tentați să acceptăm jumătățile de măsură, considerând că aceasta este cea mai bună atitudine, doar așa ne menținem pe linia de mijloc. În realitate, ceea ce se întâmplă acum nu reprezintă un pas înapoi pentru a detensiona, ci un veritabil semn de lașitate. Atunci când ești lucid și spui adevărul este cel mai bun lucru pe care ar putea cineva să-l facă. Este adevărat, contează tonul, contează cum îți ordonezi ideile, cum transferi informația, cum te prezinți în fața celorlalți. A refuza un astfel de moment doar pentru că știi, dinainte, că ar putea duce la un conflict arată că deja ești o persoană conflictuală (rigiditatea conferă această certitudine de nu mai fi surprins) și de fiecare dată când spui adevărul urmărești să lovești cu el în ceilalți. Învățătura ezoterică ne spune că adevărul întotdeauna ne face liberi. Cei care, mimând toleranța, refuză adevărul, nu fac decât să rămână în această zonă conflictuală. Toate aceste conjuncturi frumoase și minunate ale zilei de 16 aprilie ne încurajează să fim liberi atunci când spunem adevărul, dar ne avertizează că nu este indicat să abuzăm de el. Așadar, este nevoie astăzi de măsură în a spune, de reținere în a ne expune, dar și de curaj în a rămâne stabili în ceea ce credem. În felul acesta, salvăm alianțele frumoase pe care le avem, dar reușim să ne ridicăm deasupra unor alianțe mucegăite deja, perverse, veninoase care se construiesc pe această minciună siropoasă. Persoanele conflictuale, care mai sunt și fățarnice, au această calitate de a te păcăli atunci când simulează nonviolența. Refuză să vorbească pentru că știu că nu au nimic bun de pus în cuvintele lor. Lovesc ușor cu cuvintele pentru că sunt ființe nefericite care se folosesc doar de o imagine, nu de o stare. Aceste persoane au pe fața lor tot timpul un tablou frumos colorat, iar în suflet păcură.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne îndeamnă să fim curajoși cu ceea ce credem, simpli în trăirile pe care le avem și încrezători că acest univers nu se bazează doar pe micile interacțiuni pe care le parcurgem noi aici. Nu ne topim dacă suntem umiliți, jigniți, dezamăgiți. Viața merge mai departe și ea rămâne o emanație perfectă a universului dacă nu se compromite pe sine, dacă rămâne așa cum este, curată, profundă. Vom întâlni mulți oameni care și-au distrus propriile vieți crezând în minciunile care le-au fost oferite ca fructe confiate, ca prăjituri, ca palate sau averi. Acești oameni nu fac decât să răspândească mai departe otrava cu care s-au hrănit atâta timp. Dacă astăzi rămânem încrezători în simplitatea pe care o avem, dacă rămânem, așa cum ne învață înțelepciunea esoterică, fără păcat, vom ști că ne ajunge ceea ce avem. Celelalte vor fi văzute așa cum sunt, tentații, minciuni, acțiuni obositoare care vin într-un moment nepotrivit. Acestea nu țin doar de acțiunile exterioare, cât mai ales de o viață interioară agitată supusă încercării îndoielii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a întoarce gândurile pe care le avem către noi. Putem încerca să facem un exercițiu de imaginație pentru a vedea cum ne-am comporta dacă am avea în fața noastră un om care ar gândi așa cum gândim noi și am și vedea foarte clar lucrul acesta. Această întoarcere către sine a gândurilor este un exercițiu de autocontrol, dar și unul de smerenie.

Aventuri pe marginea prăpastiei. Regenerarea se face mai lent. Gândim frumos în favoarea un protector. Avem intenții de răzbunare împotriva celui pe care îl considerăm vinovat de ceva. Decepție. Bucuriile vin doar din credință. Un pas mare înseamnă o decizie categorică.

Pentru toată lumea 17 aprilie vine cu o surpriză. Opoziția pe care Mercur și Junon o definitivează în mijlocul acestei zile este semnul că prima jumătate a săptămânii ne-a pregătit pentru ceva. Acum vedem pentru ce anume. Din fericire, trecerea Lunii pe zodia Vărsător ne oferă acea luciditate de care avem nevoie pentru ca situațiile pe care le parcurgem acum să fie observate și analizate corespunzător. Va fi nevoie însă de o picătură de atenție în plus pentru că aceste situații vin spre noi pentru a ne încerca răbdarea și puterea de a decide. Nu doar ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă, ci va fi important de urmărit și efectele pe care aceste întâmplări le produc. Unele ne vor duce pe buza prăpastiei, altele ne vor scoate din situații conflictuale pe care le-am gândit și le-am trăit cu intensitate de câteva săptămâni. Faptul că Soarele și Luna se află acum într-o relație destul de bună, ne ajută să gândim corect, constructiv și frumos față de un protector, față de o persoană cu care am colaborat în ultima perioadă, față de oamenii pe care îi îndrăgim. Exemple lor de viață pot fi acum ușor însușite, iar dacă aceste persoane vin dintr-o zonă care are tangențe cu spiritualitatea impactul lor ne va duce către o amplificare a vieții interioare, către credință. Având această protecție dată de legătura frumoasă cu exemplele pe care ni le însușim vom avea curajul să facem un pas mare, să luăm o decizie, pentru că această luciditate va fi îndreptată și spre întâmplările din celelalte patru zile ale săptămânii care nu au fost dintre cele mai bune. Pe acestea le vom vedea mult mai clar și vom fi tentați să alegem pentru a crea un contrast cu ceea ce ni s-a întâmplat de curând. De asemenea, va fi nevoie ca și în această decizie să punem măsură pentru că nu este esențial confortul de moment cât cum se schimbă viața cu decizia de acum. În unele cazuri poate este nevoie să mai așteptăm un pic, să mai lăsăm să treacă ceva vreme chiar dacă asta înseamnă să mai suferim. Suferința nu este întotdeauna o pedeapsă, ci poate fi și un test al răbdării.
Prin urmare, 17 aprilie este ziua care ne poate duce foarte aproape de acea înțelepciune pe care ne-am dorit-o dintotdeauna, fiecare pe măsura puterii sale. Astăzi nu mai suntem atât de puternic implicați emoțional în a respinge și a detesta anumite combinații pe care le-am făcut în ultimele zile sau în ultimele săptămâni, nu mai suntem atât de încrâncenați și de respingători atunci când trebuie să împărțim din binele pe care îl avem. Aceasta este cea mai frumoasă surpriză pe care săptămâna în curs ne-o oferă. Dacă, dintr-o greșeală, alegem să ne situăm pe o poziție ofensivă față de un protector sau alegem să fim împotriva unei idei care ne-a format gândirea, care ne-a echilibrat și ne-a dat un contur frumos educației atunci trebuie să știm că am ales deja, prin ceea ce am făcut în zilele anterioare, să ne situăm într-o zonă conflictuală. A rămâne în această zonă conflictuală înseamnă, prin conjunctura astrală de acum, a deveni creativi prin aceste energii. Aceste persoane vor deveni creative generând conflicte noi pentru a-și mulțumi protectorii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta vinovați. Intenția de a căuta un vinovat ne arată că tânjim după o zonă conflictuală. Cel care se protejează de această zonă conflictuală va avea posibilitatea să vadă lucrurile frumoase care sunt presărate peste tot în jurul nostru și să se folosească de ele.

Sentimentele sunt adânci. Înțelegem că este nevoie de comunicare între intenția personală și emoțiile celorlalți. Învrăjbire. Suntem ușor răniți, atitudinea față de semeni reprezintă o armă pe care dacă o folosim acum ne vom compromite. Iertarea și simpatia sunt mult mai importante decât atitudinile dinamice, expansive.

Vibrația astrală a momentului ne vorbește despre încredințare. Această încredințare se va face acum prin relațiile bune pe care le avem, cele de prietenie, relațiile de familie sau alte tipuri de relații care presupun o raportare la un plan superior al existenței. Ceea ce trăim astăzi este intens, profund și, în mare parte, plăcut. Vor exista mici distorsiuni spre seară, când Luna va definitiva careul cu Venus. Lucrul acesta nu poate constitui un impediment, nu poate stinge ceea ce este bun din ce se consumă acum. Sextilul dintre Mercur și Venus, când Mercur se află într-o zodie dinamică (Berbec), iar Venus într-o zodie de comunicare (Gemeni) aduce în mare parte lucruri bune. Oamenii sunt mai sinceri, mai curajoși, mintea este mai lucidă, iar creativitatea poate fi exprimată la un nivel foarte înalt. Acesta este, practic, momentul când ne luăm angajamentul ca anumite defecte pe care le-am tot explorat în ultimele săptămâni să fie lăsate deoparte, să nu le mai repetăm. Dacă nu am exersat până acum această latură frumoasă a vieții ar trebui să ne așteptăm ca unele gesturi precipitate ale celorlalți sau poate chiar urâțeniile lor să ne rănească. Dacă suntem răniți astăzi nu înseamnă că suntem și vulnerabili. Aspectele bune ale acestui context ne vor impregna conștiința și ne vor încânta. Cei sensibili vor alege să-și aștearnă pe hârtie gândurile, vor dori să își comunice sentimentele, să-și deschidă inima, iar cei care au preocupări legate de latura ezoterică vor fi interesați de procedee legate de coborârea minții în inimă, de mișcare a energiei, de expansiune, de anularea legăturilor bolnăvicioase care s-au păstrat de-a lungul existențelor. Pentru acești oameni, contextul astral al zilei de 18 aprilie le oferă un fel de oprire a timpului, dar nu pentru confortul personal, ci pentru a înțelege ceva din ceea ce li se întâmplă. Asta înseamnă că toată această explorare a momentului va duce undeva, la un rezultat, la o concluzie, la o observație.
Prin urmare, 18 aprilie este una dintre cele mai frumoase și mai profunde zile ale acestei săptămâni. Cu toate că spre seară această vibrație frumoasă se poate diminua ușor, ceea ce se întâmplă în cea mai mare parte din zi ține de lucrurile bune pe care le-am dorit și pe care acum le primim ușor, de avantajele pe care le putem obține fiind sinceri, deschiși și fără frică. Cei care nu sunt obișnuiți cu asemenea vibrație vor simți întoarcerea la reziduurile mai vechi printr-un fel de accident, printr-o întâmplare nefericită care se va consuma spre seară. Desprinderea de această latura afectivă înseamnă decuplarea ființei de la acest izvor frumos la care avem acces în această zi. Primul semn este că se strică ceva. Dacă rămânem echilibrați putem opri această alunecare, o putem întârzia pentru a ne bucura mai mult de lucrurile frumoase care plutesc acum în jurul nostru.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu încerca să coordonăm întâmplările acestei zile după cum știm care sunt plăcerile pentru a le înmulți. Momentele speciale de acum sunt pentru a ne ajuta să descoperim ceea ce este dincolo de plăcere, încântare, seninătate, contemplație, bucurie sau chiar fericire.

Culegem roadele unor colaborări mai vechi. Ne dorim să fim liberi, dar nu putem, deocamdată. Asocierile se fac pe principiul expansiunii teritoriale, a îmbogățirii patrimoniale. Ne împrietenim din interes, simțim pe traumă, iertăm pe frică. Căutăm repere, însă ne blocăm pe structurile afective mai vechi. Eleganța ne ajută doar pentru a ne schimba confortul, nu și statutul sau imaginea publică.

Cea mai mare parte din zi Soarele se va afla pe ultimul grad al zodiei Berbec. Acesta este un moment delicat, care ne încearcă pe acceptare și răbdare. Astăzi avem multe gânduri, iar multe dintre ele vor fi atât de dezordonate și de agresive încât ar putea să ne pună în dificultate încrederea în sine, încrederea că achizițiile bune pe care le-am comportat de-a lungul acestei săptămâni nu ne ajută la nimic. Deși unghiurile care se împlinesc acum ne duc în mod direct acolo, ultima zi a săptămânii este una de cunoaștere. Vom înțelege lucrul acesta dacă vom respecta îndemnul general, cel care ne spune că trebuie să ne liniștim, să fim calmi, atenți la emoțiile pe care le avem pentru că tulburarea, agitația și nervi sunt doar exponenții autodistrugerii pe care o parcurgem acum. Poate, într-un alt context, anumite ieșiri sunt cumva susținute pentru că ele duc la un rezultat bun. Acum aceste ieșiri cauzează o uzură atât de mare încât nu vom rămâne decât cu starea de tensiune și cu orgoliile rănite. Este de-a dreptul ridicol să ne considerăm oameni superiori având în patrimoniul propriu doar aceste două cărămizi. Astăzi, de frică, oamenii ar putea să facă multe greșeli, din interes să-și încalce multe reguli, iar din neputința de a depăși anumite obstacole psiho-emoționale, anumite traume, ar putea lua decizii care să nu mai poată fi schimbate în următoarele luni. Dacă în prima parte a zilei ne vom dori să fim liberi și toată această tulburare are, pentru persoana în cauză, doar acest argument, spre seară ne vom dori solitudine, ne vom izola, ne vom ascunde, ne vom închide inima pentru a ne proteja ceea ce ne-a mai rămas. Asta înseamnă că o parte din beneficiile zile anterioare se vor regăsi și spre seara acestei zile, însă doar cu această componentă a protecției, a izolării, a solitudinii. Vom avea sentimentul că cel mai bine ne vom simți dacă nu vom împărtăși, dacă nu vom spune, dacă nu vom împărții. Cei care în seara zilei de 19 aprilie refuză o întâlnire, refuză să primească ceva din partea unui apropiat se află într-o asemenea postură. Dacă dorim să-i ajutăm, să le respectăm această nevoie.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este un fel de piatră de încercare. Multe din întâmplările pe care le-am parcurs de-a lungul acestei săptămâni capăt acum contur, chiar dacă nu le putem explica, chiar dacă, deși ar fi necesar, nu putem recunoaște anumite greșeli pe care le-am făcut de-a lungul săptămânii. În prima parte a zilei întreaga ființă este cumva coordonată de o tensiune care ne spune ce să facem. Cei care, de felul lor, sunt persoane agitate, vor considera că această stare îi ajută să se întoarcă la elementul propriu, să fie ei înșiși. Ceilalți, însă, vor sesiza că această agitație nu este pe placul lor. Spre seară, lucrurile acestea devin neplăcute pe baza altor motivații. Avem nevoie să ne retragem, să ne recuperăm energia, să ne liniștim, să ne pregătim pentru următoarea săptămână. Cei care sunt tulburați în această liniște vor fi victimele săptămânilor următoare. Momentul de liniște pe care suntem invitați să-l explorăm în seara acestei zile, imediat după ce Soarele va trece pe zodia Taur, nu este unul de lene, de confort, ci unul care vine din nevoia de a ne vindeca, de a ne redobândi vitalitatea și vigurozitatea de care vom avea nevoie în zilele ce vor veni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că toate tulburările acestei luni se sting prin Pace. Dacă prin practicile anterioare am reușit să descoperim această stare, să ne întoarcem la ea de fiecare dată când vântul schimbării ne spune că trebuie să fim agitați sau conflictuali. Pacea este cea care ne înalță.

9 thoughts on “13 – 19 aprilie 2020

  1. Adina spune:

    In aceasta perioada are loc conjunctia Pluton – Jupiter pe Capricorn, ea a mai avut loc acum 12 ani, in acelasi semn, cand a si marcat criza economica din 2018. Pe mine personal m-a afectat foarte tare la momentul acela, am trait o adevarata trauma din care, din fericire, mi-am revenit destul de repede. Dar acum, as vrea sa te intreb… faptul ca de aceasta data conjunctia are loc peste planeta Venus natala, care se afla la 26 grade Capricorn, casa a 2 a, si este guvernatoare a caselor 6,7 si 11, nu indulceste putin situatia? Sau, dimpotriva, poate fi mai rau?
    Multumesc mult.

    1. Ciclul Jupiter-Pluton este unul al inpiratiei. El nu este raspunzator de nicio criza economica, dar ne poate aduce altfel de crize. Faptul că te-a afectat nu tine de fuctuațiile economice, ci de modul cum le-ai înțeles, de inspirația pe care ai avut-o atunci. Aceasta este criza.
      Da, o îndulcește, doar că aduce avantaje mici. Va fi nevoie să înveți să te mulțumești cu puțin pentru a aprecia ceea ce ți se oferă. Nimic nu ni se cuvine de la sine. Primim pentru că cineva dorește să ne ofere sau că putem singuri, prin muncă, efort susținut, să ne luăm. De aceea lectia ciclului inspirației pentru tine nu este plăcerea de a primi, ci bucuria de a aprecia darul, conținutul lui, mesagerul și pe cel care-l oferă. În povestea ta, finalul fericit vine când descoperi că te poți simți bine ținând cont de aceste elemente, nu doar că ai și te încântă că ai.

      1. Adina spune:

        Am citit si recitit, de multe ori, mesajul tau…ma regasesc in tot ce ai scris. Cuvintele care imi vin acum in minte sunt: „Infloreste unde te-a asezat Dumnezeu”.
        Am uitat sa precizez ca in harta mea natala Jupiter se afla In Taur, la 23 grade, retrograd, astfel ca aceasta conjunctie se suprapune nu doar peste Venus natal dar formeaza si un trigon cu Jupiter natal.
        Iti multumesc din suflet.

        1. Frumos!
          Să înflorești ridicându-te spre lumină, dar nu înconjurând spinii, ci strecurându-te printre ei.

          1. Adina spune:

            Oh, ar fi minunat. Multumesc mult pentru cuvintele frumoase. O saptamana frumoasa iti doresc si Sarbatori cu bine!

  2. Ana spune:

    Pentru ceea ce s-a întâmplat azi(are legatura cu ultimele saptamani) ar trebui sa ascult sufletul sau mintea?Mai dureaza,dar inevitabil va veni momentul si îmi este teama ca ratiunea va ceda.Normal si moral(conform principiilor mele)ar trebui sa ascult ratiunea si sa nu cedez,dar sufletul „striga tare”.

  3. Ina spune:

    Anul acesta, parca nici urarile nu mai pot fi la fel…
    Iti doresc multa sanatate si sa ne „luminezi” in continuare!
    Doamne ajuta!

  4. Claudia spune:

    Aceasta zi sa ne lumineze calea cu pacea sufleteasca de care avem nevoie!

    Hristos a Inviat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.