2 – 8 august 2021

2 – 8 august 2021 este săptămâna unui disconfort cauzat de minciunile oamenilor slabi și a binelui frumos care ne conferă momente unice de liniște de care cei puternici nu se vor mai despărți niciodată. Valorile acestui interval sunt puțin mai complicate, dar ele ne ajută să ne detașăm de anumite aspecte negative pe care l-am promovat până acum și de care este nevoie să ne eliberăm pentru a descoperii că avem și calități. Va fi o săptămână interesantă când vom fi foarte ușor acuzați, dar dacă suntem atenți și evităm anumite contacte, anumite drame atunci ceea ce rezolvăm în viața personală, în familie sau în raporturile comunitare va rămâne o realizare durabilă. În această săptămână este indicat să evităm deplasările neprogramate, cele care vin ca o tentație, ca un plus de adrenalină tocmai pentru că ele ne duc spre dezamăgire, spre ceea ce este negativ sau se comportă în felul acesta pentru că existau undeva ascunse în acest suport negativ al destinului. Dar, ca de fiecare dată când apare o problemă, soluția vine într-un mod miraculos. În a doua parte a săptămânii vorbim de schimbări spectaculoase nu doar din punct de vedere comportamental, dar și medical, social, afectiv. Cumva se așază lucrurile pentru toți și faptul acesta ne bucură foarte mult. Durerile pe care le vom parcurge în această săptămână ne vor rămâne o perioadă, dar ele nu ne vor defini nici condiția socială și nici starea de spirit.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne baza pe impresiile de moment. Ceea ce este disconfort se bazează pe un defect al celorlalți, pe erorile lor, pe plăcerile lor vinovate. Binele pe care îl obținem în această săptămână va fi durabil.

Conectare dificilă la un ideal. Este nevoie de echilibru. Problemele de adaptare sunt exagerate. Apar complicații între generații. Securitatea este pusă la îndoială. Se încearcă o formă de control abuziv, dar într-un mod clasic. Cuvintele nu sunt cele mai potrivite. Oameni blânzi sunt puși în dificultate.

Prima zi a săptămânii ne vorbește despre un mare disconfort provocat de o nevoie pe care nu o înțelegem corect. Există o problemă de comunicare pe care vom încerca să o reparăm, dar nu vom reuși astăzi. Din nefericire, toată această situație ne va face puțin mai duri, mai aspri sau gândurile pe care le avem vor deveni mai dure decât ar trebui. Cei care nu vor reuși să se păstreze în aceste limite vor deveni mai retrași, chiar antipatici.
Dintre toate problemele pe care am putea să le parcurgem astăzi, cea mai mare este legată de întârziere. Probabil din această cauză apar îndoieli, tensiuni sau anumite abuzuri. Oamenii nu se sincronizează, nu-și spun ceea ce trebuie la momentul potrivit, ci cu o anumită întârziere. Devin ușor recalcitranți, dar dacă trec peste acest obstacol dat de întârziere atunci se vor trezi în a doua parte a zilei către cealaltă extremă, că brusc devin blânzi, înțelegători și mult mai atenți la nevoile celorlalți.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne pune în fața unor dificultăți pe care ar trebui să le privim cu maximă responsabilitate. Atenția pe care o acordăm celorlalți este măsura cu care vom fi tratați. Nu ne va folosi la nimic adevărul dur pe care încercăm să-l exprimăm acum. Ceea ce este bun se construiește prin bunătate. Adică este vorba de un efort pe care suntem invitați să-l facem pentru a ne spori securitatea și a ne ține departe de orice formă de îndoială. Ceea ce este rău, este argumentat prin rigiditate și acuzații.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că blândețea este un defect. Dificultățile se construiesc în timp prin rigiditate și prin acuzații gratuite pe care le construim atunci când nu ne sincronizăm cu ceilalți.

Revenire spectaculoasă dintr-o tensiune care ne-a creat probleme în prima jumătate a anului. Complicații de natură familială sunt rezolvate ușor. Suntem mai aproape de soluție decât de probleme. Adevăratele personalități își pot permite, pentru o perioadă scurtă de timp, să se comporte și urât. Solitudine.

În noaptea de luni spre marți Junon își va reveni din deplasare retrogradă pe care o are încă din primăvară, din aprilie. Celelalte aspecte ale zilei sunt bune, sunt frumoase, ceea ce scoate în evidență o redresare spectaculoasă. Vorbim, așadar, despre o revenire la o formă de constanță care ne duce departe de suferință și ne ajută să înțelegem sensibilitatea și calitatea pe care o are anturajul în care am ales să ne integrăm. Durerea cea mare a acestei zile este legată de conștientizarea unui prejudiciu, dar și aceasta poate fi cumva temperată prin înțelegere și toleranță. Anumite probleme de sănătate legate de digestie sau de circulația venoasă se pot accentua astăzi, însă ele pot fi temperate prin cuvânt, mai ales acolo unde avem de-a face cu persoane care știu să lucreze cu energia, cu cuvântul, cu mesajele.
Există și ciudățenii pe care le vom parcurge în această zi, iar acestea sunt legate de o atracție prea mare către valorile materiale, de o insistență pe o formă de înșelăciune, de indiferență, de uitare. Revenirea acestui asteroid la deplasarea directă produce o undă de șoc acestei zile, ca o conștientizare a ceea ce a însemnat din primăvară și până acum un fel de vânătoare de vrăjitoare. Acum multe se reglează, se ajustează și sunt încadrate într-o albie corectă. Este adevărat, perioada de adaptare ar putea să dureze puțin, mai ales că astăzi vom fi tentați mai mult să vorbim despre anumite adevăruri, decât să le demonstrăm. Aceasta nu va fi o greșeală prea mare, ci doar un element comun tuturor celor care aleg să interacționeze. Cei care vor să se izoleze vor fi prizonierii propriilor probleme la care nu vor încă să renunțe.
Prin urmare, vorbim acum despre o revenire spectaculoasă, însă nu în cazul tuturor persoanelor. Cei care sunt onești și vor să se deschidă față de cei din jur vor avea ce să spună, vor primi răspunsuri adecvate, dar ceilalți, nu! În cazul celor orientați negativ, vorbim despre adevăruri personale care nu pot fi susținute prin argumente corecte sau de atitudini incorecte care susțin minciuni. Există o anumită incoerență în dinamica astrală a acestei zile și ea arată că anumite furtuni nu vin pentru toată lumea, chiar dacă ele sunt anunțate pentru toți. Veselia acestei zile ascunde ceva nefiresc sau poate chiar urât. Decât să fim veseli într-un mod fals, mai bine să ne retragem.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la măsură. Dacă avem măsură în acțiune și soluțiile vor veni tot cu măsură.

Revenirile sunt dureroase. Este nevoie de putere și de viziune pentru a rămâne în noua dimensiune. Avem nevoie de o realitate nouă. Ne temem de dezamăgire. Prietenii au asupra noastră un impact negativ. Critică. Judecată nedreaptă.

Chiar dacă multe și-au revenit către forma inițială, după cum am văzut din ecuația astrală a zilei anterioare, ceea ce se întâmpla acum seamănă cu o întoarcere la problemele mai vechi. Desigur, nu este vorba despre întoarcerea la problemele care s-au soluționat cu revenirea asteroidului Junon la mersul direct, ci la altele. Astăzi vom avea impresia unei schimbări ciudate, ne vom teme de dezamăgiri sau vom rămâne blocați în ele. Chiar dacă ne temem de dezamăgiri, nu ne vom putea proteja de ele. Astăzi dor foarte mult cuvintele pe care nu le înțelegem de la prieteni, criticile pe care nu le acceptăm, dar și ceea ce considerăm ca fiind o judecată nedreaptă.
Cu toate acestea, pentru că Mercur trece prin zodia Leu vorbim despre momente remarcabile. Ele vor ieși în evidență prin mesajele pe care le-am acumulat în perioada de suferință. Vom spune ceea ce ne-a durut cel mai mult în ultimele luni, iar lucrul acesta ni se va părea ca fiind o veritabilă dovadă de putere.
Prin urmare, 4 august este o zi care ne duce către dezamăgiri ce nu ar trebui să ne rămână prea mult în memorie. Există o amprentă negativă care susține această idee și care ne spune, încă de pe acum, că impactul negativ aceea ce ni se întâmplă acum va dura mult timp. Avem obligația față de partea frumoasă a firii noastre să facem în așa fel încât lucrul acesta să nu se întâmple. În felul acesta, supărarea momentului va fi o simplă efemeridă care va dispărea și nu va rămâne nici măcar ca o amprentă în memoria personală. Vom rămâne în continuare siguri pe lucrurile frumoase pe care știm să le protejăm, nu obsedați de durerile pe care nu am reușit încă să ni le stingem.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ce accesăm din memorie. Dacă alegem să rămânem dezamăgiți, vom fi nefericiți în perioada următoare pentru că așa am vrut, nu pentru că așa ni s-a predestinat.

Nu avem nevoie de inventivitate. Ne temem de sărăcie și urmărim să o depășim cu toate forțele. Trăind sentimentul că nimic nu mai este cum a fost cândva. Învățăm din lipsuri.

Mijlocul săptămânii ne oferă certitudinea de a avea în față situații foarte concrete pe care să nu simțim nevoia să le schimbăm. Vorbim acum de o formă de aventură, însă ea este simplă, nu ca o loterie, nu ca un risc. Pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală lucrul acesta este un element care îi avantajează. Devin liberi în gândire, mult mai atenți la ceea ce înseamnă nevoia personală și nu se mai gândesc la lipsuri. Consideră că au învățat totul din ceea ce li s-a întâmplat, iar lucrul acesta îi propulsează către un nivel superior. Mesajul acestei zile ne spune că avem nevoie unul de celălalt, că sentimentul este ceea ce merită cea mai mare atenție și că rațiunea ar trebui să mai aștepte puțin. Astăzi descoperim că imaginația este un instrument de lucru, iar lucrul acesta ne va face foarte mult bine.
Un alt element important al acestei zile este cel legat de vindecare. Astăzi vom descoperi că vindecarea poate avea și alte conotații, nu doar cele fizice, cât mai ales emoționale. Înțelegerile momentului vor fi absolut minunate, iar ele se vor menține și în ziua următoare. În ultimele două zile ale săptămânii lucrurile se vor schimba, dar acum totul va fi foarte bun și constructiv din acest punct de vedere.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune în fața unor situații foarte frumoase care ne ajută să trecem dincolo de acea formă de sărăcie care ne creează suferință. Nu este vorba doar de suferința fizică, prin cheltuielile pe care le facem sau lipsurile pe care le parcurgem, cât este vorba și despre cea emoțională sau cea care vine dintr-un plan spiritual. Prin ceea ce descoperim astăzi reușim să ne adaptăm mult mai ușor la condițiile impuse de acest val interesant al schimbărilor sociale. Astăzi ne vin idei pentru a combate tristețea, neputința sau pentru a renunța la anumite idei volatile sau care nu pot fi susținute prin argumente directe. Putem face multe cu realizările acestei zile și tocmai de aceea avem nevoie să fim mai atenți, mai ordonați pe sentimente, mai disciplinați cu gândurile pe care le corectăm asupra celorlalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi indiferenți la o solicitare pe care o primim. De fiecare dată când asteroidul Chiron, retrograd sau nu, este implicat într-un aspect atât de frumos cum este azi cu Soarele, apar provocări frumoase. Dacă suntem atenți, vom primi atenție.

Inventivitatea ne duce către o soluție bună. Avem nevoie de independență, de adaptare și de un apel foarte eficient la memorie. Convingerile se schimbă repede. Suntem mai aproape de o soluție înțeleaptă. Aventura sau dorința de aventura reprezintă o soluție foarte bună.

Ziua de 6 august poate purta foarte ușor denumirea de: „Nu mă uita!”. Această deviză accentuează disconfortul provocat de oamenii slabi care devin puternici prin minciunile lor și care îi fac pe cei puternici să treacă într-un plan secund și să le implementeze anumite impresii despre care ei să considere că îi reprezintă. 6 august este ziua victoriei pe care reușesc să o obțină oamenii slabi, dar și a victoriei pe care reușesc să o obțină oamenii care reușesc să treacă dincolo de puterile false ale oamenilor slabi. Astăzi descoperim că suntem buni dintr-o naturalețe a spiritului, pentru că așa ne vine, pentru că așa am fost educați, pentru că aceasta este natura noastră. Absența bunătății de acum este semnul că suntem pe o cale greșită, că ne schimbăm foarte repede convingerile, că suntem aproape de soluțiile foarte bune, dar nu suntem capabil să le punem în aplicare din cauza unor defecte personale.
Prin urmare, 6 august este o zi dură, puternică și dispusă, prin conjunctura astrală pe care o parcurgem, să ne schimbe foarte repede anumite convingeri. Cei înțelepți o vor considera o zi banală, dar oameni de această factură sunt foarte puțini. Vom putea face foarte multe schimbări în această zi, doar dacă avem o structură emoțională pregătită pentru așa ceva. Această structură emoțională ne duce către o libertate de expresie ce va fi tradusă astăzi ca un fel de aventură sau ca o dorință de a ieși din tipare. Ne va plăcea această formă de libertate pentru că avem acum capacitatea de a observa că ajungem acolo unde ne-am dorit pentru că trecem dincolo de prejudecăți, de preconcepții.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a îmbrățișa. Nu contează că îmbrățișăm un copac o pisică, un cățel, un bătrân, un prieten sau o persoană despre care până acum nu am avut o părere foarte bună. Cel care dăruiește este cel care primește. Îmbrățișarea este pur și simplu terapie, nu un banal contact, la fel cum este și atingerea, indiferent ce atingi, o frunză, scoarța unui copac, pe cineva din preajmă sau lumina din jur.

Cercetare pe un domeniu necunoscut. Ne familiarizăm greu cu noile sarcini. Verificare multiplă. Amplificare a stării de mulțumire nu este o soluție foarte bună. Mare putere de convingere. Regretăm ceea ce nu putem schimba.

Astăzi ne pierdem în detalii. În noaptea de vineri spre sâmbătă Luna va trece prin opoziția cu Pluton, iar Soarele prin careul cu Uranus. Dimineață, Luna va trece pe zodia Leu și ni se va părea că lucrurile se vor mai rezolva cumva. Sunt multe tensiuni pe care le vom parcurge în această zi și avem nevoie să ne pregătim din timp pentru așa ceva. Ne vom folosi foarte multă putere de convingere pentru a încerca să schimbăm percepția celorlalți asupra propriei persoane, pentru arăta că, de fapt, nu am fost înșelați, nu am fost dezamăgiți, nu am fost alungați. Desigur, nu este un lucru rău să facem așa ceva, însă nu pentru a duce mai departe o minciună, ci doar pentru a ascunde ceva ce nu putem împărtăși astăzi. 7 august este o zi de mare tensiune interioară, când vrem să facem multe verificări, când avem multe suspiciuni la adresa celorlalți, când ne aducem aminte de tot felul de nenorociri pe care ar fi trebuit să le uităm de mult timp.
Un alt aspect care se va evidenția în această zi este legat de elementele rudimentare la care nu dorim să renunțăm. Avem nevoie de puțin curaj în plus față de cât am dovedit până acum pentru a descoperii că regretele nu ne ajută să facem schimbări bune, ci doar ne țin prizonieri acolo unde nu ni-am dorit niciodată să fim sau acolo de unde am dorit dintotdeauna să evadăm.
Prin urmare, 7 august ne vorbește despre situații complicate care cer noi verificări, care se amplifică pentru că nu suntem atenți sau care se perpetuează prin aspectul negativ pentru că nu avem suficient de multă încredere în sine sau suficient de multă convingere în partea bună a lucrurilor. Astăzi nu ne lipsește curajul, doar că îl folosim într-o direcție negativă. Calculăm prea mult, suntem prea siguri că emoțiile care nu sunt rafinate, trecute printr-un filtru al înțelegerii profunde încât ceea ce se amplifică ar putea să fie de durată, la fel ca multe alte lucruri care par acum că revin la forma inițială, dar, în realitate, ele se înmulțesc prin natura lor negativă. Nefirescul este elementul de ordine al acestei zile.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a face totul pentru a nu amplifica ceea ce doare, rănește sau acuză.

Simplitatea ne duce către a explora sentimente frumoase. Devenim mai buni pentru că suntem răbdători, nu pentru că suntem mai atenți. Adevăratele valori apar acolo unde subiectivitatea nu sfidează. Revenire. Un accident înseamnă sfârșitul unei perioade complicate pe care nu o putem încheia decât în felul acesta. Disconfort provocat de înțelegere o greșită a unei opinii.

Deși aspectele acestei zile nu sunt cele mai fericite ale săptămânii, momentul de față poate fi considerat un vârf interesant la capitolul bunăstare, avantaje, perspectivă pozitivă. Astăzi ne ascundem mult mai ușor sentimentele negative și ne bucurăm de ceea ce este frumos pentru că asta ne-a preocupat de-a lungul acestei săptămâni și ni s-a părut că ne lipsește ceva. Contextul acestei zile este ceea ce ne lipsea ca să ne simțim mai bine. 8 august este o zi de valorificare, de atenție, dar și una când ar putea ca o serie de episoade complicate să ne oprească din a perpetua un obicei negativ. De aceea este important să fim atenți pentru a nu trece printr-un episod tragic, printr-un accident, de-aia nu încheia acest ciclu lunar într-un mod mai puțin plăcut. Lucrul acesta se poate întâmpla în mod special în prima parte a zilei.
Un alt element important al acestui sfârșit de săptămână este legat de nevoie. Nevoia momentului este de adevăr, de valoare, de clarificare, de dreptate. Astăzi punem multe întrebări sau intenționăm sa aflăm foarte multe lucruri de la ceilalți pe măsura curiozității pe care am dezvoltat-o de-a lungul săptămânii. Avem mai mult curaj în a obține ceea ce credem că merităm să primim.
Prin urmare, sfârșitul săptămânii ne arată că lucrurile care sunt simple nu au fost niciodată așa în mod întâmplător, ci pentru că așa ni l-am dorit. Simplitatea acestei zile face parte dintr-o formă de revenire la normalitate care ne scoate dintr-un context negativ, ne duce în afara unui accident și ne protejează de ceva rău. Luna nouă care se împlinește în a doua parte a acestei zile ne arată că putem merge spre înțelegere, dar nu pentru a face un echilibru pe aceste opinii, ci pentru a ne spori puterea personală, pentru a fi mai eficienți, mai indulgenți, pentru a nu ne mai fi rușine de propriile vulnerabilități. Acestea sunt firești pentru că fac parte din firea unui om normal.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a rămâne atenți pe sentimentele frumoase. Acestea ne pot spune că poate ar trebui să stăm în casă sau poate ar trebui să interacționăm în alt mod cu alte persoane sau prin alte mijloace, așa cum altădată nu am fi acceptat. Intuiția nu poate fi niciodată judecată corect de rațiune.

3 thoughts on “2 – 8 august 2021

  1. Hera spune:

    La mulți ani! Mult succes în toate!

  2. Ana spune:

    Da,chiar elefant☺,ma minunez si eu câte pot duce.Din 10 iunie am făcut schimbarea ,convinsă ca asa voi găsi linistea,dar maimuța(1 martie 1979,ora7)nu vrea sa uite…a rămas în aprilie….,vede doar copacul, nu si padureași si zilnic pune o presiune imensa pe sufletul meu.
    Plecând de la ideea ce oferi aceea primești, unde greșesc ?

  3. Monica spune:

    La mulți ani cu sănătate şi bucurii nenumarate!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.