19 – 25 august 2019

19 – 25 august 2019 este săptămâna distincției primită pe o muncă mai veche și a deciziilor controversate despre un final de drum. Întotdeauna ne surâde ideea de a fi recompensați pentru ceea ce am făcut și despre care nu ne mai aducem aminte foarte clar. Nu este cazul acum. Recompensa de care ne vorbește această săptămână ne vine pe o muncă pe care am făcut-o și care în săptămânile din urmă, dar și în ultimele luni ne-am fi dorit și să ne fie recompensată în mod corect. Ceea ce primim acum nu este ceea ce se înțelege de la prima vedere, nu este o recompensă, ci este o distincție. Suntem apreciați chiar dacă nu recompensați. Apoi, partea a doua a devizei săptămânii ne arată că există și un mod particular de a interpreta această distincție, această recompensă răstălmăcită. Cel care va observa că este lăudat, apreciat sau cel care va observa că despre el doar se va spune câteva lucruri, dar nu va primi nimic concret în sensul acesta se va hotărî să își încheie acest tip de colaborare, să își încheie acest drum. Dacă ar fi să privim săptămâna într-un mod sintetic, nu să analizăm deviza săptămânii prin cele două părți, ajungem la o concluzie foarte interesantă. Nu avem nevoie de o recompensă așa cum ne-am aștepta pentru că încheierea acestui drum este recompensa în sine, iar ceea ce vine ca distincție este de fapt un bonus.
La capitolul evenimente astrale săptămâna în curs aduce încheierea tranzitelor lui Venus, a Soarelui și a asteroidului Junon pe zodia Leu. Zodia Leu este eliberată de această presiune de a inventa soluții, de a găsi un drum nou, de a încălzi ceea ce de mult timp este rece și anost. Trecând pe zodia Fecioară ni se cere muncă, precizie și respect. Acolo unde aceste trei condiții nu sunt îndeplinite găsim boală, dezordine și promiscuitate. Toate celelalte elemente care vor fi regăsite în observațiile inserate celor șapte zile țin de o educație pe care individul dorește să și-o dezvolte și pe care acum nu o poate duce mai departe pentru că simte că se află în fața unei evaluări. Cu toții vom trece în această săptămână prin aceste evaluări, nu neapărat din partea celorlalți, nu neapărat din partea persoanelor cu care interacționăm, cât mai ales din partea situațiilor pe care le gestionăm. Dacă omul este făuritorul propriului destin, va fi nevoie încă din această săptămână să se vadă cam ce poate face acest om. Nu este important să ne așteptăm ca faptele sale să fie mai importante acum decât tot ceea ce face într-un an întreg sau într-un deceniu. Va fi însă clar pentru cel care trece dincolo de aparențe ce poate să facă și ce nu, chiar dacă dovada concretă o va oferi mai târziu.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi foarte atenți la comentariile pe care oamenii orbi sau care se iau după aparențe le fac la adresa celor care muncesc, la adresa oamenilor sensibili sau la adresa oamenilor care au un rol important în societate. Orbii în această săptămână pot să distrugă mai mult decât au făcut-o tot anul.

Educație. Soluțiile trebuie să rezolve stările care se agravează rapid. Sfârșitul unei perioade de tristețe. Asocieri frumoase. Este regăsită pacea interioară. Dorințe interesante, poate chiar extravagante, dar lipsite de pericol. Gândurile sunt importante pentru a ne construi un viitor mai bun. Suspiciunea nu mai are atât de multă putere.

Multe din elementele pe care le-am experimentat în săptămâna anterioară nu se vor regăsi în spațiul acestei săptămâni. Se întâmpla lucrul acesta pentru că apare o inversare a valorilor, ne detașăm de ceea ce este rău, de ceea ce a fost complicat sau neplăcut, de anumite gânduri negative pentru a face loc celor importante. Această zi este dominată, în mare parte, de conjuncția Venus-Junon, aspect care ne vorbește despre asocieri, despre speranțe, despre lucrurile foarte frumoase și speciale pe care le deține cineva și pe care dorește să le pună la dispoziția celorlalți. Este foarte posibil ca în cazul unora, atașamentul de trecut să facă din momentul de față unul care să distrugă pacea interioară, care să scoată în evidență dorințe inferioare, nu la modul general, ci prin repetarea unor greșeli. Aceste greșeli, trecute prin filtrul rațiunii, nu vor rezista, însă doar un om educat va proceda așa. Ele vor continua să producă efecte negative doar în cazul oamenilor mici și răutăcioși. În felul acesta, înțelegem că debutul săptămânii face trimitere la o formă de putere care vine din bunătate, din căldură, din liniște și încredere în sine, adică din acele calități la care nimeni nu ajunge întâmplător, ci prin educație.
De altfel, nu este pentru prima dată când trecem prin așa ceva, tocmai de aceea elementul special a zilei de 19 august vine din corelațiile care există acum. Aspectul care se dinamizează este cel care ne duce spre soluție, nu care ne scufundă și mai mult în probleme. Acolo unde asocierile sunt frumoase vorbim și despre regăsirea liniștii, despre explorarea unor relații fine, rafinate sau așa cum le visam cândva. Având în vedere că această conjuncție dintre Venus și Junon se consumă pe zodia Leu ne putem aștepta că elementele bune care se consumă acum ca eveniment nu sunt de durată. Ele sunt doar foarte intense, foarte frumoase și vor fi privite ca o recompensă care dispare imediat ce-și atinge ținta, ce-și împlinește menirea.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre ceea ce ar trebui să facem pentru a nu ne epuiza, pentru a rămâne în continuare pe valul schimbării, pe valul modificărilor calitative, pe valul îmbunătățirii. Gândurile sunt acum puternice, ele ne ajută să ne descoperim latura creativă și ne arată că suntem foarte aproape de încheierea unei perioade nefericite. Același lucru îl înțelegem și din deviza săptămânii și tocmai de aceea avem nevoie în momentul de față să privim cu încredere către lucrurile bune pe care le primim de la cei cu care interacționăm. Este posibil ca, dintr-o anumită eroare, să îi rănim pe cei pe care i-am îndrăgit, să refuzăm această schimbare amplă și spectaculoasă anunțată de conjuncturile de acum. Nu înseamnă că dacă procedăm în felul acesta greșim, ci înseamnă că sunt anumite rețineri, anumite resentimente, anumite frustrări care au nevoie de puțin timp pentru a se curăța, pentru a fi eliminate, pentru a fi desprinse de ființă. De aceea, gândurile pe care le avem acum fac parte din deciziile controversate care încheie un traseu. Ele nu sunt negative sau împotriva propriului destin, ci pur și simplu în contradicție cu tulburările pe care le trăim acum și care sunt, în mare parte, expresia experiențelor pe care le-am trăit în ultimele patru săptămâni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că lucrurile cele mai frumoase se împlinesc prin pace. Un partener de dialog nu merită atenție dacă nu îi respectă celuilalt pacea pe care și-o dorește.

Împărtășim secrete pentru că avem încredere. Ceea ce nu rezolvăm acum nu va putea fi rezolvat prea curând. Apar întârzieri pe probleme mari care ar trebui abandonate, ignorate. Omul puternic alege doar ceea ce este bun. Binele este un remediu universal. Nimic nu poate fi bun dacă nu înțelegem că drama nu trebuie validată. Cuvântul are un înțeles foarte larg. Răceala sufletească ne arată la cine trebuie să renunțăm.

Careul pe care Luna le împlinește cu Axa Dragonului în noaptea de luni spre marți este un fel de avertisment. Sunt multe lucruri pe care le gândim și pe care nu am dorit până acum să le împărtășim celorlalți, fie pentru că nu avem încredere, fie pentru că am ignorat anumite elemente de caracter ce ar putea să ne ajute, prin împărtășire, să înțelegem mai bine ce trăim. O anume neîncredere va pune stăpânire pe noi și în această zi, însă salvarea va veni acolo unde vom gândi că este important să trecem dincolo de reacțiile personale ale partenerului de dialog. Până acum nu am trecut, dar a fost greșit. Acum, dacă trecem, devenim omul puternic, omul învingător capabil să își aleagă ceea ce este bun pentru sine, deci cel capabil să-și construiască propriul destin. Cele patru careuri care se împlinesc în spațiul acestei zile nu sunt de trecut cu vederea. Binele care ne vine din trigonul Lună-Jupiter nu este atât de mare încât să compenseze răceala sufletească pe care o experimentăm din unghiurile negative pe care Luna le împlinește cu Saturn, Capul Dragonului și Pluton. Este un fel de renunțare ceea ce ni se întâmplă acum, un fel de neplăcere, un fel de oboseală care vine în momentul în care conștientizăm cât de mult am muncit, cât de mult ne-am detașat de drame, cât de mult efort am depus pentru a ne ridica deasupra propriei condiții, pentru a împlini ceva bun, ceva frumos și a face ca problemele pe care le-am avut până acum să fie foarte mici sau chiar să dispară.
Un aspect neplăcut al acestei zile vine din faptul că ne vom confrunta cu o anumită răceală. Poate ea nu este în totalitate așa cum vedem sau așa cum o percepem, dar vom fi convinși că nu primim răspunsul care trebuie, nu ni se oferă atenția pe care o așteptăm, nu suntem consiliați așa cum ne-am dorit. Cuvintele pe care le primim vor avea, atât prin soluțiile pe care le sugerează, dar și prin drama pe care o conțin, un înțeles foarte larg. Până și bine la care fac trimitere pare mult prea general, amplu, extins pe spații sau domenii asupra cărora nu avem niciun control. Situația aceasta ne va lăsa un gust amar și ni se va părea că ziua de 20 august este una dintre cele mai neplăcute ale săptămânii.
Prin urmare, 20 august ne pune la încercare încrederea și bunele intenții. Omul care este puternic și înțelept nu se va gândi niciodată că efortul de a înțelege partenerul de dialog trebuie cântărit, calculat în bani, judecat după greutatea sa în aur. 20 august ne îndeamnă să fim atenți la ceea ce considerăm dramă, nemulțumire, la ceea ce simțim și punem din start eticheta de greutate, muncă suplimentară sau nedreptate. Faptul că trebuie acum să ne îndeplinim anumite sarcini, fie ele profesionale sau sarcini pe care ni le impunem pentru a-i ajuta pe alții, nu înseamnă că este potrivit să punem o amprentă negativă asupra întregii vieți. Relațiile cu ceilalți nu se schimbă doar pentru că momentul de față este unul interpretat așa cum o vom face acum, adică negativ. Acolo unde binele este apreciat vine și soluția care ne scoate din întuneric. Omul care va ieși acum din întuneric își va da seama că lumina este cu mult mai răspândită decât întunericul în care a crezut până acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a crede că lucrurile imposibile se pot împlini foarte simplu. Chiar dacă în momentul de față nu avem nicio acoperire pentru o astfel de convingere, este începutul ieșirii din întuneric. Toți cei care ajung în lumină își dau seama că aceasta este baza celor mai importante convingeri. În întuneric nici nu și-ar fi imaginat că ar fi existat așa ceva.

Patimile au soluții bune. Se vorbește despre iubire, dar nu se face nimic. Prea multă atenție orientată către ceea ce este îndrăzneț și șocant. Se obține un avantaj pentru o negociere. Încredere în sine despre un talent sau despre o putere personală. Putem avea din nou o viziune asupra viitorului. Concepțiile superioare sunt validate de cei cu care colaborăm. Ne însoțește un înger.

Astăzi Venus își va încheia tranzitul său prin zodia Leu și va intra pe Fecioară. La puțin timp de la acest eveniment astral se va definitiva trigonul pe care Mercur și Jupiter îl formează încă din săptămâna anterioară. Când toate aceste episoade astrale își lansează mesajele concentrate Luna deja se află pe zodia Taur. Dacă în privința acestei poziții a Lunii lucrurile sunt clare, tocmai pentru că este o ipostază astrală foarte plăcută și agreabilă, trecerea lui Venus pe zodia Fecioară nu este nici pe departe așa. Pe zodia Fecioară, Venus are cea mai proastă poziție a sa, trăsătură pe care o vom resimți începând cu ziua următoare când această planetă se va stabiliza pe noua zodie în care intra acum. Sunt însă lucruri minunate care se consumă acum și care vin să ne arate că suntem recompensați. Unele recompense vin brusc, așa cum ne spune și această trecere a lui Venus de pe o zodie foarte fierbinte, pe una rece și umedă. Altele ne vorbesc despre recompense în urma unor demersuri complicate care scot la iveală un adevăr, o răsplată, scot la lumină adevăruri ce au fost ascunse. Apelul la bunătate va fi în prima parte a zilei o inițiativă foarte riscant. Ni se va părea că dacă suntem apropiați de cei îndrăzneț sau aflați în suferință preluăm din trăsăturile lor, ne însușim din suferințele lor, din secvențele lor existențiale, ceea ce nu ne dorim. În a doua parte a zilei, când Venus va trece deja pe zodia Fecioară vom fi convinși că nu avem nevoie de astfel de transferuri pentru că, pe baza faptelor mai vechi, avem nevoie doar de rezultate bune, doar de o răsplată bună.
Un alt element important al ecuației astrale de acum este cel dat de necesitatea de a negocia în avantaj propriu, de a obține un privilegiu, de a ni se confirma că o colaborare mai veche, ce a trecut prin etapele fericite sau prin anumite derapaje, acum intră pe făgașul normal. Indiferent de rezultatul pe care-l obținem în sensul acesta, pentru că, spre seară, Luna va trece prin conjuncția cu Uranus, nu vom fi mulțumiți de ceea ce obținem. Răspunsul este bun, dar interpretarea sau evaluarea sa nu ne ajuta.
Prin urmare, 21 august este ziua care ne vorbește despre lucrurile foarte înalte la care nu ajungem pentru că încă nu ne-am desprins de anumite rădăcini pătimașă, de temeri, de îndoieli, de suspiciuni. Prin încredere putem depăși un obstacol important, însă primul pas dincolo de această limită ne va surprinde foarte mult, ne va oferi ceva neplăcut, șocant, negativ. De aceea, nu toate distincțiile pe care le primim pe o muncă mai veche, după cum ne spune prima parte a devizei săptămânii, este ceva bun. Pe 21 august avem ocazia să vedem că răsplata nu este doar o laudă, nu este o recompensă generoasă, ci poate fi și un reproș, o critică sau o sancțiune. Cei care vor fi loviți cel mai mult în această zi sunt persoanele care vorbesc mai mult despre iubire decât o practică. Momentul de față ne pune în contact cu idei superioare, cu gânduri înălțătoare însă pe acestea nu le putem valida de unii singuri, ci doar prin colaborare. Acolo unde nu avem cu cine discuta despre ceea ce ni se pare înălțător și frumos se instalează o adâncă tristețe.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a avea încredere că lucrurile rele sunt, asemenea celor bune, pregătite din timp. Nimic foarte rău nu apare dintr-odată. Acest rău, acest șoc a fost anunțat din timp, însă nu am avut ochi să-l vedem. Dacă avem ochi, nu ne putem lăsa păcăliți că el apare dintr-odată.

Rezolvările sunt necesare și urgente. O ușoară nerăbdare ne pune la îndoială capacitățile. Societatea nu ne poate valida tot ceea ce putem face. Depășim un moment de tensiune. Frustrările sunt încadrate pe baza nervozității sau a soluțiilor găsite împotriva acesteia. Ușoară manie. Evadăm din teamă. Curajul înțeles greșit se transformă în agresivitate.

În mijlocul acestei zile Luna va definitiva sextilul cu Capul Dragonului ceea ce înseamnă că momentul de față este unul de soluție. Ceea ce este acum bine nu ni se părea a fi bine în zilele anterioare. De aici înțelegem că o simplă schimbare de opinie aduce depășirea unei bariere de adaptare. În egală măsură, momentul acesta este și unul de tensiune. Faptul că Luna trece acum prin zodia Taur ar putea să însemne pentru unii întoarcerea la sarcini profesionale mai grele, mai delicate sau la acele activități care au generat întotdeauna nemulțumiri sau frustrări. Până la urmă, tocmai pentru că aspectul eliberator al zilei, careul Lună-Mercur, scoate în evidență această tulburare de opinie, nu trebuie decât să facem un minimum de efort pentru a trece dincolo de acest obstacol al observației și al înțelegerii. În rest, elementele acestei zile țin de controlul pe care individul îl are asupra grijilor personale, asupra temerilor sale, asupra agresivității pe care altădată și-o lasă liberă. Nu-i folosește acum dacă depășește un moment de tensiune apelând la instrumente care agravează tensiunea partenerului de dialog. De asemenea, nu-i folosește nici dacă este excesiv de mult de acord cu părerea celuilalt, doar pentru a detensiona starea de moment. Curajul înțeles greșit va fi acum o veritabilă sursă de agresivitate, ceea ce nimeni nu-și dorește. Astfel, atenția acordată pe proiectele de viitor, pe ceea ce nu este în mod obligatoriu necesar să producă efecte imediate, ci în timp, în etape mici, reprezintă cea mai bună soluție. Acolo unde lucrul acesta nu va putea fi atins vom găsi de cuviință că distincția primită pe o muncă mai veche, după cum ne spune și deviza săptămânii, este de fapt o pedeapsă. Pedeapsa aceasta nu vine însă pe nepregătite. Este rezultatul unei îndoieli, a unei minciuni abordată în formă continuată. Minciuna de altădată se transformă în tensiunea zilei de 22 august. Chiar dacă o ascundem prin zâmbete largi, prezența sa arată o problemă pe care nu suntem încă pregătiți să o rezolvăm.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre acel curaj simplu și frumos pe care oamenii îl abordează atunci când nu au de ce să se lupte unii cu alții. Când se luptă au în spatele lor teama că le este afectată integritatea, că nu-și pot îndeplini idealurile proprii, că rămân săraci sau singuri. Orice urmă de agresivitate poartă în ea o îndoială mai veche ce nu poate fi rezolvată cu instrumentele de acum. Fuga de responsabilitate este integrată în ecuația astrală a acestei zile și va primi explicații savante. Noi știm, pentru că studiem astrologia, nu suntem simpli consumatori ai unor previziuni astrale, că de fiecare dată când curajul a fost înțeles greșit rezultatul a fost o luptă. 22 august ne spune că lupta este păguboasă, periculoasă sau compromițătoare. Sora preferată a luptei, în acest context, este minciuna.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți asupra momentelor de tensiune. Ceea ce oprim prin voință crește prin putință.

Regresie. Tensiuni rezolvate rapid. Subiectivitatea trebuie abordată dintr-o altă perspectivă. Caracterul liberal al unor evenimente trebuie să depășească teama de singurătate. Cu mintea suntem capabili să ne creăm situații avantajoase. Ușoară îndrăzneală. Evoluție pozitivă. Ceea ce este greu vine doar dintr-un sector al muncii. Tensiunile și grijile ne ajută să fim originali. Cel care se detașează de frustrare își dă seama că este un om liber.

În mijlocul acestei zile Soarele își va încheia tranzitul sau prin zodia Leu și va trece pe zodia Fecioară. Înainte de a se împlini acest episod astral va trece prin conjuncția cu Junon, asteroid care, și el, va părăsi zodia Leu și va intra pe zodia Fecioară în noaptea de vineri spre sâmbătă. Momentul acesta ne va aduce în fața unor decizii importante. Fie că alegem să fim mai hotărâți să mai independenți, mai puternici sau mai flexibili, toate acțiunile pe care este nevoie să le facem de acum încolo trebuie să servească unui scop. Vom fi tentați de acum încolo să ne ascundem problemele, să le prezentăm altfel, să construim conversații sau întâmplări în care să îndeplinim un rol pozitiv. Veselia va fi un instrument prin care vom urmări să ascundem lipsa de libertate sau chiar de singurătate. Trecerea Soarelui pe zodia Fecioară este, înainte de toate, un moment foarte delicat pentru oamenii care nu sunt obișnuiți să lucreze singuri. Teama de singurătate va fi pentru ei o lovitură teribilă. Pentru că nu știu să gestioneze acest aspect al vieții, vor deveni anxioși, vor lăsa tensiunile să ajungă mult prea aproape de tot ceea ce este folosit în deciziile pe care le adoptăm referitor la proiectele pe termen lung. Este clar că o persoană care va reuși să depășească această frustrare va realiza, nu doar prin dialogul interior, ci și prin efectele pe care le produce, că este un om liber. Această componentă a vieții, libertatea, nu face parte din ecuația astrală a zilei de 23 august. Înainte ca Soarele să treacă pe zodia Fecioară el va trece prin conjuncția cu Junon ceea ce accentuează sentimentul că suntem dependenți, că problemele nu se rezolvă, ci doar sunt înlocuite cu altele care, în cazurile fericite, sunt mai ușor de suportat. De aceea mulți cred că această schimbare bună prezentată aici sau anunțată prin alte canale de comunicare, este doar o plăsmuire a minții, dar o expunere frumoasă a unui cadru delicat pentru a mai îndulcim puțin din drama vieții cotidiene. În egală măsură, momentul acesta, pentru că aduce și împlinirea fazei de Ultimul Pătrar, segregarea unor informații fac referire și la anumite tensiuni de natură profesională. Este adevărat, Luna pe zodia Gemeni nu face trimitere la zona aceasta profesională, însă prezența puternică a mesajului ce vine din partea Soarelui de pe zodia Fecioară înclină balanța către această zonă, către acest domeniu. Asta înseamnă că detașarea pe care o vom experimenta acum, soluțiile frumoase pe care le vom găsi și pe care le vom aplica în această zonă profesională va produce efecte pe termen lung, deși, dacă ar fi să judecăm fiecare aspect astral în parte, nimic din ceea ce citim din unghiurile care se împlinesc acum nu ar putea să ducă în această zonă. Așadar, chiar de la începutul tranzitului său prin zodia Fecioară, Soarele îi face pe oameni să nu mai vadă pădurea din cauza copacilor. Cei care trec peste acest obstacol sunt cei mai fericiți.
Prin urmare, 23 august este o zi de conflict. Acest conflict nu trebuie să fie în mod neapărat consumat împreună cu o altă persoană, ci poate fi și cu propria persoană dacă până acum am fost persoane implicate într-un studiu individual, într-un proiect ambițios. Lucrurile care se consumă acum încep să se orienteze către a satisface anumite nevoi. Dacă în prima parte a zilei vom fi cumva dominați de lucrurile care trebuie împlinite rapid, dar nu de unii singuri, ci pentru un schimb de experiență, ca și cum avem ceva de demonstrat într-un tip de colaborare, spre seară situațiile vor intra într-un alt mod vibratoriu. Va exista o atracție către speculație, către minciună, către ceea ce ar putea să frâneze un salt pozitiv. Unghiurile care se împlinesc acum sunt în mare parte capabile să ne ofere un veritabil salt pozitiv, însă doar dacă ne desprindem de această componentă apăsătoare sau compromițătoare data de îndoială sau de frica de a trăi frumos.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că indiferent care sunt problemele vieții nu avem de ce să uităm să trăim frumos. Nu este obligatoriu să trăim intens, poate, pe alocuri, nici constructiv, dar frumos, da.

Exces de autoritate. Tensiuni care duc la divergențe de opinii. Subiectivitatea îl scoate pe individ din mediul în care se simțea bine. Prea multe comentarii nu temperează o suspiciune. Se face o nedreptate. Lipsa de disciplină a minții duce la erori grave. Apar probleme în cuplu. Lipsă de concentrare. Grijă față de probleme care nu există.

Multe din cele care se consumă acum merg pe ideea de identitate. Unii își mențin această identitate prin excese, alții prin tensiuni. În toate cazurile vom conștientiza începând cu dimineața acestei zile că a fost vorba despre ceva supradimensionat, despre un element abuziv, despre o autoritate care nu a fost percepută corect la momentul respectiv. Având o Lună în tranzit prin zodia Gemeni vom avea de-a face și cu conversații sterile, cu discuții inutile sau cu bârfe, cele care ne lasă impresia că doar ele ne pot umple viața. Partea fericită a acestui episod astral vine din faptul că spre seară Venus va trece prin conjuncția cu Marte. Este o poziție bună pentru cei implicați într-un demers public, pentru oamenii care au carieră, o profesie, care țintesc spre a obține o recunoaștere socială și una proastă pentru leneși. Dacă oamenii activi vor resimți că 24 august este o rampă de lansare către un ideal pe care, în sfârșit, speră că îl vor atinge, cei leneși se vor adânci în gânduri care vor fi transformate foarte curând în simptome, în motive de boală. Pentru început, în cazul acestor oameni leneșii, ipostazele astrale ne vor vorbi despre o grijă față de probleme care nu există în realitate, dar care a fost gândită de-a lungul acestei săptămâni. Ele vin către aceste persoane slabe să le incite orgoliul pe motiv că o muncă pe care au prestată în ultimele luni nu le-a fost răsplătită.
În cazul cuplurilor care nu s-au maturizat încă vorbim despre o problemă care se accentuează pentru că mesajul nu este înțeles corect, pentru că nu există concentrare, nu există interes pentru a soluționa cu resursele cuplului, nu cu resursele individuale, o problemă. Conjuncția Venus-Marte pe zodia Fecioară are această componentă a frustrării care va pune o greutate foarte mare pe omul ușor de manipulat. Este o poziție bună pentru persoanele care au probleme și care se impun. Tocmai de aceea, momentul acesta care debutează cu trecerea lui Junon în pe zodia Fecioară și care se va încheia pe 4 noiembrie cere un alt mod de a ne raporta la celălalt. Celălalt nu este un instrument, nu este un obiect, nu este o persoană care trebuie să servească unui scop, ci o ființă. Dacă învățăm încă de pe acum să acceptăm că oamenii pot greși fără a fi vinovați că fac lucrul acesta, pentru că este uman să avem și această experiență, nu ne compromitem viitorul și nu cădem în păcatul de a desconsidera calitatea umană a celui cu care interacționăm.
Prin urmare, 24 august ne vorbește despre dreptul la autoritate. Fie că această autoritate ne va veni din atitudine sau poate din acțiunile concrete, fie că ea este proiectată într-un viitor apropiat, a face apel la ea ca la o necesitate fără a ține cont de calitatea umană înseamnă a săvârși o gravă eroare. Suntem invitați, începând cu această zi, să acordăm mai multă atenție problemelor care, de fapt, nu există decât în mintea celui în cauză. Ceea ce este real vine dintr-o presiune a grupului, însă această presiune a grupului este suma grijilor personale ce nu-și găsesc deocamdată o soluție. Așa cum am văzut de-a lungul întregii săptămâni, la fel se va întâmpla și acum, adică suntem în fața unui curaj pe care trebuie să îl administrăm într-un mod corect față de noi înșine, față de idealul propriu, dar și corect față de ceilalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu schimba sensul unui mesaj, nici al celui pe care îl oferim, dar nici al celui pe care îl primim. De teamă ca nu cumva informația vehiculată acum să nu producă efecte catastrofale vom fi tentați să-i dăm acesteia o altă direcție. Aceasta este cea mai mare greșeală pe care am putea s-o facem acum. Să ne concentrăm asupra gândului care reduce teama că situațiile neprevăzute sunt neapărat compromițătoare.

Prea mult interes față de valorile proprii. Găsim întotdeauna soluții dacă ne mobilizăm. Dovedim un maxim de calități dacă răsplata este pe măsură. Se fac prea multe calcule în defavoarea emoțiilor. Cel care este profund este protejat de ceea ce a acumulat fără rost. Lipsa de coerență este mai vizibilă.

Cele două unghiuri pe care Luna le împlinește în această zi, un careu cu Neptun și un sextil cu Mercur, ne oferă posibilitatea de a face o analiză a ceea ce am parcurs de-a lungul acestei săptămâni. Din această cauză momentul acesta poate fi unul grav, extrem de serios, care ne mobilizează în a găsi soluțiile cele mai bune, chiar dacă deocamdată nu le putem pune în aplicare. Vom dovedi spirit critic, poate chiar o distanță, o ușoară răceală față de oamenii cu care am colaborat până acum, însă o mobilitate foarte mare față de persoanele optimiste, entuziasmate care vor să cucerească lumea sau care vor să lase o urmă importantă a trecerii lor. În egală măsură, pentru cei care lucrează cu energia sau care se află implicați într-un proces de cercetare spirituală momentul acesta este unul de căutare, de identificare, adică mai puțin unul de mobilizare. Vor lucra cu gândul, cu ideea, cu cuvântul, vor căuta să reducă la minimum interacțiunile pentru că nu au încredere în cuvinte. Mercur de pe zodia Leu îi face pe acești oameni rezervați față de mesajele care sunt dintr-o dată prea fierbinți, prea intense, prea optimiste. Apoi, pentru că nu e totul, sunt multe elemente nerezolvate care au fost presărate de-a lungul acestei săptămâni și care nu au fost rezolvate ceea ce se va regăsi în ecuația astrală a momentului sub forma unei lipse de coerență sau de viziune. Totuși, lucrul acesta nu trebuie judecat chiar atât de aspru. Toată săptămâna ne-am gândit că o muncă prestată cândva ar trebui să producă efecte sau dacă nu le-au produs deja măcar rezultatele sau recompensele să fie promise. Din această cauză avem sentimentul că nu vom mai dorit niciodată să repetăm ceea ce s-a întâmplat, să muncim pe datorie, să facem tot felul de servicii sau comisioane în ideea că va exista un obraz subțire sau bun simt care să ne răsplătească. Acestea vor fi gândurile marcante ale zilei de 25 august și în același ton vom încheia această etapă pe care am trăit-o de câteva luni încoace.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre cum ar trebui să ne controlăm emoțiile cele mai puternice pentru a nu le transforma în motive de revoltă, de resentimente, pentru a ne face viața incoerentă sau lipsită de viziune. Sunt multe tensiuni de care ne aducem aminte acum pentru că există multe situații pe care nu le-am rezolvat de-a lungul acestei săptămâni și pe care știm sigur că nu dorim să le rezolvăm nici de acum încolo. De aceea, pe 25 august avem clar sentimentul de graniță, de separare, de desprindere de ceva vechi, de o serie de situații asupra cărora am gândit intens, de o serie de conjuncturi sociale care ne-au mobilizat foarte mult și ne-au consumat din resurse. A lăsa în urmă acea etapă înseamnă a intra într-o perioadă mai bună. Finalul are doar calitatea sa de final, nu este obligatorie îmbunătățirea condiției.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa în voia emoțiilor intense. Avem nevoie să fim liniștiți, să transformăm momentul de față într-unul de final prin ceea ce s-a produs deja sau prin ceea ce decidem acum. Cel care își decide singur finalul va trebui să fie răspunzător de efectele acestei decizii. Cel care lasă ca lucrurile să se împlinească, să își atingă propriul final poate spera într-un început mai bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.