17 – 23 septembrie 2012

Săptămâna 17-23 septembrie ne aduce ca principal eveniment împlinirea celui de al doilea careu Uranus-Pluton (miercuri). Neptun, prin careurile pe care le împlineşte cu Junon (marţi) şi Lilith (vineri), tulbură orice tip de asociere şi ne pregăteşte pentru a accepta, înţelege şi asimila îndemnul spre schimbarea, ajustarea, recalibrarea trăsăturilor de caracter şi acceptarea ideii că modificările sociale, cele ce ţin de statut, renume, achiziţii, progres se sprijină acum pe o decizie personală alimentată de necesitatea de a vedea altfel, cu mai multă detaşare, ceea ce am construit până acum.
În rest, unghiurile planetare se consumă într-un registru comun, aşa cum o fac anual: intrarea lui Mercur în Balanţă (luni), revenirea lui Pluton la mersul direct (marţi) opoziţia şi careul pe care le împlinește Mercur cu Uranus și respectiv Pluton, sextilul Venus-Jupiter, sextilul Soare-NN (vineri), intrarea Soarelui în Balanţă (sâmbătă).
În ciuda aparenţelor, punctul culminant al săptămânii nu va fi cel din ziua de miercuri, când Uranus şi Pluton își împlinesc al doilea careu, ci în ziua de vineri, când se împlinesc 9 aspecte, dintre care doar patru sunt cu Luna. Maniera în care vom privi această zi ne va oferi posibilitatea de a alege corect şi eficient traseul efectiv pe care dorim să mergem până la finalul anului. Nu se va pune problema deciziilor sociale, altele decât cele cu care suntem deja obişnuiţi, deoarece careul Uranus-Pluton are, în limita orbului, o acţiune continuă până în 2016 și toate evenimentele sunt legate de la o lună la alta, ci se va pune problema nuanţării acestora, raportării lor la o grilă de reguli care ne facilitează ceea ce ezoteriștii numesc Salt. Ridicarea nivelului de conştiinţă, în acest stadiu, nu implică atingerea iluminării şi nici expansiunea câmpului conştiinţei spre lumi foarte rafinate ori imaculate, ci are ca principala consecinţă echilibrarea Eului şi desprinderea de creaţiile minţii false, a obiceiurilor susţinute pe egoism, invidie, minciună, răutate, deci de pregătire a ființei pentru contactul cu nedefinitul care ne vine din păturile superioare ale astralului și care se va consuma gradat până la finalul lui 2012. Multe dintre acestea sunt depozitate pe structura informaţională a fiinţei şi activează în fundal, împiedicând uşurinţa remodelării, ridicării spre un nivel superior de manifestare. Conjuncturile din această săptămână, prezentat separată pe zile, în funcţie de momentul maxim când acţionează, ne ajută să recunoaştem uşor ipostazele personale sau sociale când am lucrat împotriva luminii interioare şi să reuşim prin conștientizare şi, evident, alegere, decizie, hotărâre, să ne desprindem de consecinţele acestora.
Deşi pentru cei care nu au mai lucrat până acum cu aceste noţiuni abordarea ar putea să pară abstractă, după primul pas, după primul contact cu elementele practice ale magnetismului astral, se va putea observa cât de simplu sunt legate elementele, cât de uşor se rezolvă tensiunile şi frământările şi cât de mult timp eliberăm prin inactivarea acestora.
În rest, săptămâna are de împlinit elementele saturate ale consecinţelor abuzului de putere care, de la începutul anului, este practicat sistematic, dar şi de a face faţă unor severe deviaţii de la cale. În absenţa ascultării, a înţelegerii şi a disponibilităţii pentru a corecta, evenimentele tind să se desfăşoare în acelaşi ton dizarmonic, însă cu intensitatea cerută de schimbare. În felul acesta, devenim victimele propriilor ambiţii şi despre asta ne vom da seama spre finalul anului 2012.
Avertismentul care se impune pe marginea acestor vibraţii astrale este acela de a lua în considerare modificarea cadrului general al emoţiilor în direcţia pozitivării lor, dar nu prin apelarea la mijloace false de expresie, ci prin desprinderea de ceea ce ne obligă să ne comportăm aşa. Sinceritatea eliberează mintea de tensiunea pe care şi-a creat-o singură şi, în linişte, ne vor învălui toate cele bune pe care, aşa cum vom vedea din aspectele analizate de-a lungul acestei săptămâni, le vom primi din pătura superioară a astralului sau poate chiar de dincolo de ea, acolo unde, cu actualele mijloace de predicţie, nu putem ajunge. Acest paradox de a şti că se va întâmpla ceva, dar de a nu putea indica prin mijloace specifice astrologiei care este adâncimea dinamicii astrale reprezintă, din nou, un element pozitiv, acela care dovedeşte că astrologia lucrează în mod deschis cu alte ştiinţe ezoterice pentru perfecționarea sistemului energetic, pentru regăsire de sine şi evoluţie.
Să privim cu maximă seriozitate această săptămână şi să nu luăm în uşor ceea ce vine spre noi sperând că timpul le va rezolva, pentru că exact timpul ne lipseşte şi una din componentele magnifice ale acestor îmbinări complexe este chiar recuperarea timpului, a energiei sale, a puterii pe care am abandonat-o în evenimentele rămase prizoniere în trecut.

Trecerea lui Mercur în Balanţă este semnul că mintea omului se întoarce spre echilibru, spre buna conduită, spre armonie şi înţelegere. Oamenii par să se înţeleagă mai bine şi nu pentru că se simt constrânşi să-şi corecteze comportamentul, ci pentru că vibraţia astrală conduce spre aşa ceva. Totuşi, intrarea lui Mercur în Balanţă de anul acesta este una problematică. Ea se produce cu ascendentul momentului în Leu şi pe unghiuri comune ale celorlalte planete, dar dispuse în combinaţii stranii care mobilizează în direcţiile cele mai neaşteptate.
În primul rând, relaţia lui Mercur din Balanţă cu Lilith din Gemeni înseamnă asociere pentru o fraudă, pentru a construi o minciună, pentru a anula o constrângere ori pentru a demonstra o formă de libertate pe care nu am manifestat-o până acum. Lupta dintre bine şi rău, prin acest trigon, devine o joacă lipsită de seriozitate, iar faptele care sunt generate de acestea adâncesc iresponsabilitatea, greşeala şi lipsa de seriozitate. Greşeala nu este neapărat un lucru rău, cel puţin prin aceste relaţii de acum ea se poate ridica într-un mănunchi de cauze şi efecte care să nu fie neapărat negativ ceea ce produce, însă în mod sigur se va manifesta ca o păcăleală ale cărei consecinţe vor fi vizibile abia spre finalul anului 2012. Până atunci vom convieţui bine cu greşeala, cu compromisul, cu incertitudinea sau chiar cu intenţiile rele. Pentru că în Balanţă, Mercur stimulează memoria fiindcă acţionează asupra structurii afective, calitatea evenimentelor, direcţia spre care se îndreaptă şi tipurile de persoane care intervin în această ecuaţie vor fi mult mai uşor de remarcat decât conţinutul informaţional al unei situaţii. Sub pretextul că selecţia se face prin a evidenţia elementul cel mai important, până pe 5 octombrie, când Mercur trece în Scorpion, împreună cu Saturn, aprecierea anturajului va trece printr-o derivă, printr-o delăsare ca şi cum ne permitem o relaxare, o destindere.
De partea cealaltă, sextilul cu Junon ne face să credem că tot ceea ce este important vine spre noi cu o mare uşurinţă, că nu este suficient să facem eforturi pentru a atinge informaţia, pentru a ne construi relaţii solide, ci ele vin spre noi cu o mare uşurinţă, cu tot cu elementele auxiliare necesare şi, evident, cu manualul de utilizare. Totul este ascuns în spatele conveniențelor, a zâmbetelor largi, a manierelor delicate, a comunicării într-un limbaj rafinat, elegant sau superior. Cei care înclină spre a gândi şi judeca lumea prin trăsăturile ei negative vor trăi un adevărat moment de surprindere. Această armonie, această reglare a relaţiilor, acea apropiere de schema standard a relaţiilor îi sperie. În realitate, se atinge azi etalonul standard pe care avem nevoie să-l manifestăm în următoarele săptămâni. Mercur, fiind în postura de a media, nu doar opoziţia lui Lilith cu Junon, dar şi tendinţa Nodurilor, pune mult credit pe educaţie, interacţiune, solicitarea ajutorului, a susţinerii, prin a lansa invitaţii menite să-i pună pe oameni la lucru de bună voie, cu zâmbetul aferent şi cu toată disponibilitatea de care sunt în stare. Acesta este un etalon firesc, normal, pe care tot timpul l-am avut în preajmă, în jur, ascuns printre amintiri, dar pe care nu l-am folosit. A lipsit sincronizarea, lipsa de motivaţie sau acurateţea ideilor. Acum regulile nu mai sunt privite ca interdicţii, ca obstacole în calea libertăţii de exprimare, ci ca adevărate instrumente de coordonare.
Va fi neplăcută nesiguranţa pe care elementele surpriză le vor impune, însă ele se vor manifesta mai mult începând de mâine. Azi, când Mercur se află la limita maximă a opoziţiei cu Uranus, vom considera că aceste variabile ne scad randamentul, ne frânează puţin, dar cu puţină determinare se poate depăşi acest neajuns.
Prin urmare, debutul acestei săptămâni ne îndeamnă spre a acţiona într-un registru nou, spre a ne dezvolta abilităţile de comunicare, de mediere în aşa fel încât lucrurile să pară simple, uşor de gestionat, de folosit ori de transferat. Calitatea acestor direcţii va sta însă în consecinţe. Modul în care Mercur mediază acum, prin aceste trăsături pozitive, tendinţa Nodurilor şi relaţia de opoziţie dintre Junon (asociere) şi Lilith (tentaţie) reprezintă un suflu nou, un nou început, o nouă dezvoltare sau o extindere într-un nou sector. Totul se produce cu acurateţe fără să fie însă şi uşor de înţeles sau de integrat. Finalul anului va avea un rol edificator în privinţa evenimentelor de acum. Atunci vom înţelege de ce am fost îndrumaţi în această direcţie, de ce am fost judecaţi, evaluaţi sau consiliaţi în modul acesta.
Totuşi, este important să înţelegem că nu tot ceea ce este uşor, este şi bun, corect sau de preferat, că nu toate elementele noi trebuie apreciate după simplitatea cu care se manifestă, ci după consecinţele lor. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne apropia de oameni cu gândul că eficienţa faptei este mai importantă decât fapta în sine, că rezultatele finale sunt edificatoare pentru calitatea umană a celui care uzează de ele. Bucuria, dacă nu ne duce azi spre simplitate, spre finalul anului, va cere un preţ prea mare.

Împlinirea careului dintre Neptun şi Junon de acum se produce cu Pluton static. Acest lucru stimulează atenţia pe problemele personale, corelaţiile care se fac între evenimentele sociale şi modul de răspuns, baza de date pe care o folosim în conjuncturi, grupele de informaţii pe care le folosim pentru a ne pune în valoare sau pur şi simplu pentru a ne exprima.
Pe ultimul sector al zodiei Balanţă, Luna ne îndeamnă să ne conştientizăm şi să ne înţelegem fricile legate de singurătate, sărăcie, urât, diform, imoral, agresiv. Această dispunere se încadrează foarte bine în trăsătura generală a săptămânii, aceea care generează evenimente pe termen lung. Ceea ce se naşte acum, ceea ce apare acum ca eveniment nou, ca element într-un anumit cadru social produce efecte care se vor consuma spre finalul anului 2012 şi care se vor lega de o suită de alte întâmplări care ne vor învălui tot anului 2013.
Oamenii, atunci când nu sunt informaţi, când nu ştiu totul despre subiectul care îi preocupă, se tem, iar pentru a-şi tempera această frică inventează, îşi reconstruiesc informaţiile şi se apropie de ele cu convingerea că sunt reale. Uitând că se hrănesc zilnic cu iluzii, că se otrăvesc în primul rând cu frică şi apoi cu aşa-numitul antidot al fricii (îndrăzneala) oamenii își dezmembrează şi apoi reasamblează viaţa cu o mare uşurinţă, consumând cea mai mare parte din energii pentru a se ascunde de adevăr. Careul dintre Junon şi Neptun ne încurajează să ne ascundem de adevăr, să-l reconstruim, să-i punem straie noi, să ne adâncim în această preocupare cu convingerea că reparăm ceva important, că distrugând de fapt dezvelim o informaţie, un adevăr. În realitate, greutatea neînţelegerii, a neacceptării ne ţine captivi într-o manifestare eronată a minţii sau chiar în mintea falsă, cu ideile în care am crezut şi cu convingerile de care nu dorim să scăpăm.
Relaţia dintre Eul fals şi cel adevărat se va desfăşura în acelaşi mod cum se desfăşoară relaţia dintre mintea adevărată şi cea falsă, adică într-un raport de dominare ce are ca scop anularea adversarului sau transformarea sa într-un sclav. Relaţia dintre adevărat şi fals, dintre cuvântul real şi cel imaginat, într-un cadru intim, nu poate genera atât de multe probleme ca atunci când se manifestă în zona publică. Răstălmăcirea adevărului sau exprimarea sa incompletă va ridica mari semne de întrebare, va duce la adâncirea minţii în regret, făcând-o să se apropie mai mult de valorile trecutului, cele care nu mai pot fi schimbate, decât să se preocupe de construirea unui viitor corect şi simplu.
Junon şi Neptun au mai fost în careu în mai 2012, cu Neptun în Peşti, asta înseamnă că problemele pe care dorim să le ascundem acum sunt noi, fragede, nu au trăinicie şi nici nu par atât de periculoase dacă sunt lăsate libere. Dramele sufletului, cele existenţiale, care ne fac să ne luăm în serios atât de tare şi să nu ne trăim viaţa cu pasiune şi dedicaţie, doresc azi să iasă la lumină. Prin aceste drame refuzăm să ne iertăm pe noi înşine pentru ceea ce nu ne-a ieşit din calcule, pentru ceea ce nu am reuşit să împlinim, pentru refuzul celorlalţi, pentru insucces şi stagnam în aspiraţii care să ne alimenteze şi mai mult părerea de rău. Acest cerc vicios este azi alimentat de nevoia de a face lucruri mari, cu toate că nu dispunem de materialul necesar. Tragem cu ochiul la ceea ce li s-a întâmplat celorlalţi care au reuşit şi nu luăm în calcul că azi nu mai dispunem de şansa care ne-a învăluit ieri, care ne-a impulsionat şi ne-a ajutat să ne apropiem atât de simplu unii faţă de alţii. În absenţa unei înţelegeri adecvate semnul progresului, prin raportare, va fi din start sortit eşecului şi, din orgoliu, mulţi vor prefera să mimeze victoria, reuşita, succesul, ridicarea ori progresul. Este lesne de observat cât de uşor se ajunge de aici la regret, cât de uşor ne hrănim mintea cu exemple de neputinţă şi cât de uşor ne transformăm pe noi în înşine în victime.
Timpul nu ne este prieten, deşi ceea ce vom face va fi încărcat de valoarea sa, însă nu pentru binele individului, ci spre mustrarea lui. Peste puţin timp Saturn va trece în Scorpion, părăsindu-şi ritmul agale prin care măsoară timpul şi aduce greutate gândirii în schimburile de idei şi impresii ce apar în perioada asta. Prin ceea ce se întâmplă acum, vom înțelege că finalul anului va aduce din această săptămână evenimentele deja combinate cu cele din mai 2012, când Junon şi Neptun s-au întâlnit în careu, scotând în evidență acele elemente negative spre a le confirma şi a inventa sau reinventa din nou regretele, adică acele păreri de rău care ne conving că lumea nu poate fi schimbată, că eşecul este veşnic.
Ceea ce vine spre noi acum, oricât de clar ni se arată, să nu fie un motiv de întristare. A şti ce vine, a intui calitatea unui eveniment înseamnă în acelaşi timp a primi ajutorul necesar depăşirii lui. În acest stadiu suntem invitaţi să înţelegem, să încadrăm corect, să separăm grâul de neghină.
Spre seară, când Luna va trece în Scorpion (cădere) regulile devin rigide, iar inserţia lor, preferată de cei care aleg să nu gândească liber, care se consumă calculând, nu trăind, se lipesc de frica de a spune ceea ce gândesc şi care apoi continuă rememorând această constrângere şi regretând la nesfârşit lipsa de iniţiativă. În acest context, Luna trimite spre Neptun un trigon, deci sunt şanse să înţelegem corect situaţia, însă nu va fi putere. Pentru că suntem sub razele directe ale careului Uranus-Pluton, care se va împlini mâine pentru a doua oară anul acesta, regretele, rememorările negative care ne cuprind azi vor avea ecouri sociale importante pentru că vom fi tentaţi să ne asociem cu oameni de aceeaşi factură şi nu pentru a ne clarifica, ci pentru a ne convinge de realitatea a ceea ce trăim, de vreme ce nu suntem singuri.
Prin urmare, ziua de 18 septembrie ne accelerează viteza de lucru şi ne pune în faţa unor situaţii pe care, până acum, le-am privit greşit, le-am analizat şi interpretat prin prisma regretelor. Pornind de la elemente personale, de la situaţii intime, fie sub forma unor impresii sau chiar sub forma unor aprecieri expuse în intimitate, calitatea a ceea ce facem azi va fi ușor alterată de subiectivism. Când comparăm, de fapt alegem varianta care ne convine acum. Or acest “acum” este un element care trebuie rezolvat, nu promovat, nu dus pe mai departe. Când nu se va ţine cont de acest lucru, evenimentele vor fi gestionate prost şi se vor proiecta în viitor cu tot arsenalul din dotare, nu foarte departe, ci spre finalul anului 2012.
Din tot acest mecanism ne vom alege cu o plăcere de a răscoli prin amintiri sau de a invoca atitudinii ori ipostaze din trecut când raporturile cu ceilalţi erau marcante, încărcate de forţă, de succes şi tărie de caracter. Pentru că e vorba despre un careu ridicat cu Neptun, nu ne va prea ieşi această manevră, dar ne va plăcea să ne risipim în speranţe şi iluzii, în acest decor ireal chiar şi atunci când ştim clar că este un balon de săpun. În felul acesta, pentru cel care caută să-şi trăiască viaţa cu seriozitate, ziua se prezintă ca un instrument de autocunoaştere. Vede ceea ce nu este bun după ipostaza spre care se simte cel mai puternic atras şi nu se va pierde în detalii penibile, ci va căuta să le înţeleagă apoi să le rezolve cu atât mai tare cu cât acestea se dovedesc mai insistente.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne petrece ziua în post de gânduri şi de a ne îndrepta mintea spre ceea ce ne bucură, spre ceea ce ne încântă pentru a ridica vibraţia din jur şi a ne proteja de căderea spre care ne poate duce un mic regret.

Am ajuns şi la a doua împlinire a careului dintre Uranus şi Pluton, a doua confruntare a celor două forţe agresive, care produc, şi separat, dar şi împreună, mari modificări în conştiinţa individuală. Dacă, în zona publică, acest careu conduce seria de evenimente spre a răsturna o situaţie, spre a o împlini şi a o promova într-un cadru rigid care nu ar fi indicat prin niciun semnal că ar putea să se construiască în felul acesta, în zona vieţii personale, careul Uranus-Pluton aduce din nou la lumina plăcerea de a construi situaţii periculoase sau de a participa la cele pe care alţii le fac. Nu se poate vorbi despre o manifestare specială în această zi, pentru că acest careu, până în 2016, se afla în limita toleranţei, însă se poate observa o particularizare prin unghiurile pe care Luna le împlineşte acum şi prin faptul că tranzitează domiciliul lui Pluton (Scorpion). Activitatea comună va suferi deci o întoarcere din drum, o răsturnare, o oprire sau o accelerare, adică o modificare a stării ei de fapt. Situaţiile noi, cele care au fost programate acum, care se ridică la orizont prin caracterul lor inopinat, devin azi factori de stres, de nemulţumiri, instrumente pe care oamenii le folosesc unii împotriva celorlalţi. Acest mod de acţiune, tocmai pentru că este indicat de careul celor doi, activ până în 2016, nu este deloc o noutate. Motivele confruntărilor de asemenea nu sunt noi, ci azi, mai exact în perioada aceasta, apare o reeditare a ceea ce s-a consumat în iunie 2012 şi modul de răspuns la problemele de acum va avea un ecou asupra lunilor mai şi noiembrie ale anului următor. Pentru omul comun pare greu de crezut că întâmplările dintr-o singură zi să se regăsească în felul acesta, ca un arc peste timp, în două luni ale anului 2013, dar pentru un pasionat de ezoterism, nu. El ştie că viaţa este presărată de astfel de ipostaze decisive şi că nu doar evenimentele dintr-o zi, ci chiar o decizie de o clipă poate răsturna întreaga existenţă şi să o plaseze într-un con de umbră din care să nu mai iasă niciodată.
Cadrul social al acestei zile este adâncit în păcat, în vină, iar consecinţele acestor acţiuni necuviincioase au darul de a pune individul, cu întregul său univers interior, într-un con de umbră. Faptele greşite sunt cele pe care le vom prefera şi nu vom fi deloc tentaţi să depunem eforturile necesare pentru a ne echilibra. Totul va merge din etapă în etapă, până în momentul în care individul se identifică în ansamblul său cu fapta negativă pe care o face. În mod firesc, imaginea sa este afectată şi întregul anturaj îl consideră drept un adevărat reprezentant al faptei pe care a săvârşit-o. În felul acesta, devenim exponenţi ai trecutului, ai vieţilor anterioare, ai dezideratelor de grup şi urmaşii unor dinamici sociale la care am aderat conjunctural şi de care nu mai scăpăm. Eliberarea de condiţionările acestea se face prin efort major, prin desprindere de tabiet, obicei, prin evitarea elementului cunoscut chiar a impresiilor pe care le aveam despre situaţii ori persoane. Acest îndemn astral complică foarte mult lucrurile pentru că desprinderea totală este extrem de greu de făcut şi, în egală măsură, amestecarea ataşamentului cu nonatașamentul poate da naştere unor confuzii referitoare la situaţii, obiecte, funcţionarea unor mecanisme sociale sau la perspectiva lor în timp. Când balanța înclină în favoarea nonataășsamentului, careul Uranus-Pluton aduce combustie, creşte temperatura în zona conflictului sau, în cadrul vieţii personale, temperatura la propriul, ori tensiunea arterială. Calitatea de fiinţă muritoare are şi un avantaj, acela că în procesul de desprindere de trecut, de calitatea pe care am putea-o reprezenta la un moment dat, poate surveni transmutarea şi sublimarea într-un alt stadiu. Asta implică evoluţie, or evoluţia naturală, fără un motiv, fără o informaţie şi existenţa unui stadiu inferior, cum este cel pe care-l parcurgem noi acum, nu prea sunt compatibile fără a fi raportate la un scop, la o menire. În felul acesta, Axa Dragonului, cea care a intrat de curând pe Taur-Scorpion, accentuează calitatea lui Pluton, că guvernator al Scorpionului, şi da conjuncturii o altă expresie decât s-a întâmplat la careul anterior, din iunie 2012, când Axa Dragonului era pe Gemeni-Săgetător. Nu ne va mai interesa caracterul justiţiar al aparenței sociale, dinamica acidă a mişcării maselor, ci descoperirea unei resurse, identificarea mijlocului prin care informaţia să circule, să ridice expresia creatorului său la un nivel superior celui de acum. Faptul că azi consecinţele acţiunilor, adică identificarea individului cu calitatea faptelor sale, nu este un element bun, dar că, la nivel global, îndemnul constituie mijlocul prin care se caută detensionarea relaţiilor, în sensul că toată lumea să fie împăcată şi mulţumită, constituie un mare paradox, cel al extremelor, una din trăsăturile definitorii ale lui 2012.
Privind întregul context al perioadei prin ceea ce se consuma acum înţelegem că în cel mai fericit caz presiunea astrală ne va permite să sublimăm regretul în nostalgie şi să convieţuim cu ea o perioadă, poate chiar până la finalul anului 2012.
Trigonul Luna-Chiron şi sextilul Luna-Pluton aduce o înţelegere imediată a ceea ce se întâmplă acum, însă careul Luna-Venus şi conjuncţia Lunii cu Marte, din a doua parte a zilei, ne indică faptul că într-un cadru mai mare, în spaţii largi oamenii se dovedesc incapabili să-şi gestioneze mecanismele vieţii.
În ciuda aparenţelor, multe îngheață azi, se opresc din desfăşurare, nu mai cer urgentare şi nici nu dau semne că în viitorul apropiat se vor mişca. Ceva toxic îi cuprinde şi nu se pot curăţa, iar elementul corodează într-o libertate absolută învelişul şi se îndreaptă ameninţător spre interior. Înţelegem din toate acestea că vom fi motivaţi să ne căutăm identităţi noi, prin regrete sau nostalgii, şi în acelaşi timp să ne lăsăm în voia unor mişcări sociale care să ne păcălească sau să ne promită că în viitor, la finalul anului 2012 sau în lunile mai şi noiembrie ale lui 2013, ne vom păstra identitatea, numele, statutul, funcţia, direcţia.
Prin urmare, 19 septembrie ne va invada cu mult mister şi ne va facilita contactul cu forţele cele mai puternice şi mai mari în care propria viaţă este integrată. Acest contact îi poate speria pe unii sau le poate incita imaginaţi altora. A schimba locul de muncă, cercul de prieteni, calitatea unei lucrări, mediul de afaceri, a modifica ora de trezire, programul de lucru sau de somn constituie momentul în care individul pune piciorul pe graniţa. El poate reveni sau îşi poate anunţa trecerea identificându-se cu motivul care îl determină să facă trecerea. Unii, mai leneşi, se sperie în faţa acestei treceri şi pentru că deviza acestei zile este mişcarea, oprirea, în cazul acestora este nevoie de o justificare solidă. În felul acesta, ajung să bată cîmpii, să fabuleze, să inventeze duşmani şi situaţii care să le motiveze stagnarea ori întoarcerea la un stadiu inferior. În realitate, evenimentele zile sunt judecate în funcţie de mişcare, de cât de ample sunt gesturile, cât de categorice şi cât de corozive se vor dovedi opririle.
Într-un registru personal, cel al vieţii intime, contactul cu vibraţia acestei zile îi întoarce pe oameni în trecut, la nostalgia lunilor de vară, la ceea ce s-a-ntâmplat cu ani în urmă sau la perioade marcante din istorie. De fapt şi aceasta tot o stagnare înseamnă, dar este una mai uşor de acceptat şi mai plăcută.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a evita orice formă de oprire. 19 septembrie este o zi dinamică, de efort susţinut, de determinare, de explorare şi orice pas înapoi este menit să anuleze efortul pe care l-am făcut pentru a ajunge acolo.

Pe ultimul segment al zodiei Scorpion, Luna are de împlinit sextilul cu Soarele şi conjuncţia cu Capul Dragonului, iniţiind un nou ciclu draconitic. Până în preajma orei 17:55, când Luna va trece prin Nodul său de Nord, experimentăm ceva din direcţiile zilei anterioare, de răscolire a sufletului, a minţii, a gândirii, de aducerea a fiinţei în punctul în care vede greşeala şi se impune să o corecteze. Cea mai mare parte a zilei vom trăi cu ideea de separare, de schismă, de segmentare şi nu vom reuşi să ne implicăm în acţiuni de amploare pentru că vom avea impresia că ceva mai mare, mai important, mai profund stă să se întâmplă, se află în preajmă şi la un semn se declanşează şi trebuie să ne găsească pregătiţi.
Pe acest ultim sector al zodiei Scorpion, oamenii vor fi încordaţi, uşori temători în fața schimbării şi nemulţumiţi de ceea ce fac, de ceea ce au făcut şi de ceea ce vine spre ei. Cu fiecare pas descoperă însă că se înşeală, că din multitudinea de acţiuni spre care au posibilitatea să se îndrepte mintea selectează ceea ce se dovedeşte a fi cel mai neplăcut şi greşit. Fenomenul, invocat adesea aici ca fiind o selecţie negativă a evenimentelor, revine din nou în centrul atenţiei prin remuşcare. Fiind în Scorpion, Luna nu ne va încuraja să ne exprimăm, să punem la dispoziţia celorlalţi ceea ce ne nemulţumeşte şi, fiind închiși toată ziua, vom gândi că avem un secret, o ţintă, o relaţie ascunsă, un plan din care va sări norocul şi care ne va elibera de tensiune şi grijă.
Tot acest efort, toată această contracţie ni se va înfăţişa ca o ultimă etapă într-un demers public însă ea nu va fi. Când Luna şi Capul Dragonului se întâlnesc, acesta încă se află pe gradul anaretic, pe ultimul segment al acestuia, ceea ce poate sugera, datorită cuspidei, ideea de final, că intensitatea neplăcerii, a stresului atinge punctul final. În realitate, acestea trec într-o nouă zona a complicaţiilor de natură socială, aducând probleme de conştiinţă, de alegere dificilă între bine şi rău, de acceptare a unei unui sfat, a îndrumării, de atingere a unui moment de inspiraţie corectă, adevărată, nu creată de mintea falsă. Totul devine, în următoarele aproximativ 30 de zile, o luptă cu informaţia, cu veridicitatea ei, cu stabilitatea emoţională sau sufletească.
Trecând în Săgetător, Luna ne invită la un alt mod de a gândi şi simţi, punându-ne doar în faţa a ceea ce trebuie urgent rezolvat, ca şi cum nimic nu mai există în afara acesteia. Va fi nevoie de o puternică motivaţie pentru a ieşi dintr-o zonă de conflict, de a ne întoarce la starea de linişte, de înţelegere, de calm, de confort sufletesc, de bucurie interioară, pentru că nu doar opoziţia Lunii cu Lilith ne atrage într-o zonă periculoasă, tulburătoare, ci şi careul cu Neptun, cel care ne convinge că îngrijorările sunt reale şi perspectiva lor este una permanentă. Apar azi ceva întârzieri în reacţii şi multe dintre neplăcerile care ne vin de aici vor fi mai curând organice. Că apar lovituri, că scăpăm din mâini obiecte, că le pierdem în zone aglomerate, că le uitam în tren, în autobuz, în metrou, în magazin sau că le rătăcim prin minte, putem spune că aspectul benefic al zilei sta în această desprindere întâmplătoare de obiectul care subjuga mintea. Aceasta, însă, nu va fi o problemă pentru că mintea, dacă nu este educată să se desprindă prin impuls propriu îşi va căută un alt instrument, o altă cârja de care să se sprijine.
Prin urmare, traversăm azi un interval de efort. Pe mulţi acest efort îi încântă, îi consuma, îi mulţumeşte pentru că le aduce motivaţia necesară pentru a se ridica din plictiseală sau pur şi simplu le oferă garantul că ceva nou li se întâmplă. Deja nu mai contează dacă noutatea ar putea fi plătită scump, dacă schimbarea în sine nu reprezintă un progres, ci mai curând o reinventarierea a problemelor, într-un cadru personal, intim.
Calitate acestei zile va sta însă în uşurinţa cu care vom conştientiza că ne îndreptăm spre ceea ce ne produce suferinţă. Mintea alege după un pattern negativ şi ne constrânge să credem cu convingere că aceasta este realitatea. Acesta este cadrul inferior în care acţionează acum careul Luna-Neptun şi opoziţia Luna-Lilith. Elementul superior, ce survine din aportul suplimentar de energie care emană din Axa Dragonului, ne spune că dincolo de această conştientizare mai există ceva. Omul care a greşit nu trebuie să rămână veşnic încorsetat în această vină, ci se poate transforma într-o încercare pentru cel faţă de care a greşit încurajându-l să-şi cultive iertarea. Evident, exemplele se pot extinde şi în alte registre, dar iertarea pare să fie starea sufletească de care vom fugi cu o mare insistenţă. Azi vom avea energie pentru a ne implica în tot felul de acţiuni inutile, însă atunci când trebuie să facem ceva util, bun, corect, pozitiv intervine obstacolul, iar obstacolul este ceea ce trebuie să ne preocupe pentru că din depăşirea lui ne vin beneficii substanţiale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a alege azi să acţionăm în registrul curajului, al iniţiativei, dar nu pentru a face demonstraţii de forţă, ci pentru a ne elibera de constrângerile inferioare, pentru a gândi liber de imaginea sau încărcătură emoţională a obiectului ori a persoanei cu care interacţionăm. Dincolo de tot ceea ce vedem şi recunoaştem în câmpul vizual există ceva mult mai adânc, mult mai profund şi care ar putea avea pentru noi realizări mult mai mari şi mai importante decât sperăm să obţinem de la aceleaşi elemente vechi, uzate şi ruginite.

Până în 2016, momentul în care Mercur trece pe axa Berbec-Balanţă, reprezintă ipostaza în care comunicarea, abilitatea de a înţelege mesajele scrise ori cele vorbite, schimbul de impresii, puterea de a valorifica prin scris, citit, printr-o preschimbare în bani sau alte valori circulante calitatea unui obiect, a unei stări sufleteşti sau a unei idei, au de înfruntat o mare încercare, cea a reformulării, a exerciţiului într-un alt registru informaţional, a sintezei şi a inversării calităţilor, în sensul că elementul personal va trebui exprimat în mod colectiv şi invers. Acesta este momentul în care Mercur se va afla într-o relaţie de subordonare cu careul Uranus-Pluton, ca şi cum mesajul mercurian este ghidat, condus de o intensă reformulare care vine din partea maleficilor Uranus şi Pluton.
Azi, Mercur se va afla în careu cu Pluton şi în opoziţie cu Uranus, adică în raport de constrângere personală cu Pluton şi de obstrucţiune socială cu Uranus. Asta înseamnă că libertatea de expresie este condusă, ghidată, canalizată după reguli care îi sunt străine individului şi, poate, şi prin mijloace noi, prin înfăţişări, prin chipuri noi sau novatoare prin caracterul lor inopinat.
Oricum am încerca să privim situaţia, există un stres care va lucra bine cu neputinţa de a înfăptui schimbarea, modificarea, trecerea sau acceptarea unei situaţii noi, ce a fost impusă ca necesitate de drept. Că asta înseamnă a executa un ordin, a da curs unei solicitări venită din partea unei persoane pe care nu o putem refuza sau că ne întâlnim în sfârşit cu executorul judecătoresc, amploarea evenimentelor va lăsa un gol care nu se va manifesta azi în totala să funcţiune, ci care va lucra asupra fiinţei, o va eroda, o va încerca treptat până în luna mai 2013 când cei doi malefici se vor întâlni din nou. Ceea ce va constitui elementul cel mai important al acestei zile şi, implicit, al acestei săptămâni, este încercarea de a construi ceea ce se erodează cel mai uşor, ceea ce este supus cel mai repede trecerii timpului, uzurii, suspiciunii sau neîncrederii. Fie că ne preocupăm de dinamica socială, de tipurile de relaţii, de a administrare a unui fond afectiv de grup, de reinventarierea sau descoperirea de noi mijloace de comunicare şi relaţionare sau ne lăsăm antrenaţi în demersuri sociale care au ca finalitate noi acumulări, reaşezarea fondurilor proprii pe alte baze, aspectul coroziv al raporturilor astrale ne pune în fața pierderilor. Nu este nimic rău că, din când în când, să ne mai desprindem de ceea ce ne-a hrănit ataşamentul şi posesivitatea, indiferent că o facem benevol sau că suntem obligaţi, însă este important să ştim că orice desprindere costă, doare sau poate complica relaţia cu sine ori cu semenii care se situează pe devizele minţii false cele ce ţin de comoditate, lipsă de perspectivă, dramă, incertitudine, frică.
Toate acestea primesc însă binecuvântarea unui aspect care, după o explozie, după o pierdere, după un şoc, o nemulţumire sau o perioadă marcată de apăsare, ne readuce zâmbetul pe buze: sextilul beneficilor Venus şi Jupiter. Acest unghi aduce redescoperirea prieteniei, înţelegerii şi în același timp acceptare desprinderii, acceptarea reintegrării, a ideilor noi, a recomandărilor, chiar a toleranţei sau a iertării. Deşi, poate, pe alte combinaţii astrale sextilul Venus-Jupiter ar fi însemnat mai curând autoindulgenţă, azi pe o adâncire în necesitatea de a face un salt, de a schimba, de a lăsa în urmă o greutate, de a soluţiona o problemă personală, nu poate fi vorba despre așa ceva pentru că sunt prea multe probleme legate de obiecte sau fiinţe pentru a ne îndrepta atenţia spre propria fiinţă în felul acesta.
Pe ideea „una caldă, una rece”, careul pe care Lilith îl împlineşte azi cu Neptun, şi care se formează de câteva zile bune, are de asemenea un efect atenuat asupra individului aducând intensitate controlată evenimentelor care cer urgentare. „Mă enervează, dar are ceva bun care-mi place”, „Iert, dar nu uit” sunt doar câteva din expresiile prin care ne vom ghida pe zona publică şi care lasă să se vadă coexistența unor forţe contrare, a extremităţilor, a binelui cu răul pentru o elevare sau o ridicare a nivelului spre o zonă neutră, cea în care soluţia să fie descoperită de suflet şi integrată în virtutea legilor care vor fi atunci, în viitor, dar care să nu poată fi acum, în acest stadiu, indicată de vreun unghi. Aceasta înseamnă a fi în întuneric şi a te desprinde de el, a merge pe sub pământ printr-un labirint care pare să nu te ducă nicăieri, dar prin folosirea unor mijloace superioare instrumentelor comune să ajungem la lumină şi să înţelegem că nimic din ceea ce era integrat în cotloanele labirintului nu ne-ar fi putut ajuta să facem acest pas.
Este complicat de explicat prin instrumente astrologice cum reacţionează pătura superioară a vibraţiei astrale la stimuli care vin de dincolo de ea. La fel este dificil de integrat într-o prezentare ce vizează anticiparea evenimentelor ceva care prin însăşi mesajul planetelor nu poate fi localizat în timpul şi spaţiul astral, decât că va exista şi se va manifesta doar dacă individul îşi va îndeplini, în relaţia cu sine, condiţia nonatasșmentului.
Totuşi, în ziua paradoxului, interpretul astral trebuie să spună, trebuie să atragă atenţia asupra direcţiei spre care se îndreaptă acest magnetism şi, mai ales, care este calitatea lui. Pluton, din capul locului, devine astrul cu cea mai puternică influență. Fiind prin definiţie planeta nonatașamentului, ne aduce pe final de tranzit al Soarelui prin Fecioara contactul cu lumina, cu calităţi pe care să nu le recunoaştem din prima clipă, cu abilităţi despre care nu am crezut niciodată că ne-ar putea fi atribuite, cu puteri care să ne inspire calm, linişte, pace. Toate acestea sunt elemente predispuse de pătura superioară a vibraţiilor astrale, de nivelul cel mai înalt, de stratul de lumină a magnetismului astral de care uzează cel care îndeplineşte anumite condiţii. În absenţa îndeplinirii acestor condiţii, şansa, norocul, cel care ia azi chipul sextilului Venus-Jupiter, se scurge pe noi ca apa pe o piatră golaşă, doar ne atinge şi doar vom trăi sentimentul că am fost martorii unui eveniment special, am înţeles ceva important, dar nu vom putea să pătrundem sensul acestora şi nici să le integrăm în propria existenţă pentru a produce la rândul lor efecte benefice.
Sextilul Soare-Capul Dragonului ne indică faptul că acest moment este important pentru expresia personală, că această clipă de iluminare, această ipostază în care se deschid cerurile cere îndeplinirea unei condiţii, aceea de a fi de acord cu desprindere de ataşament şi frică. Cu toţii observăm că ataşamentul şi frica sunt două elemente care ne produc suferinţă, însă în ciuda acestei conștientizări nu preferăm desprinderea, nu dorim abandonarea lor pentru a descoperi care este expresia cea mai înaltă a sufletului. Curajul de a ne modela reprezintă garantul că am putea să beneficiem de ceea ce este pozitiv şi sublim în această zi.
În absenţa îndeplinirii acestei condiţii, ziua va fi marcată de evidenţierea legăturilor complicate, de retrăirea unor ipostaze penibile, de asocierea cu indivizi care trăiesc aceeaşi confuzie, aceeaşi nemulţumire sau durere şi, prin aceasta rezonanţă, să ni se mai domolească din tristeţe.
Prin urmare, ziua de 21 septembrie aduce într-un mănunchi elemente de dinamică ezoterică, dar şi reconfigurarea unor trăsături de caracter în combinaţii extrem de variate şi ample. Cei care sunt obişnuiţi să urmărească fenomenul astral, care se preocupă de viaţă şi în aspectul ei metafizic, nu doar materialist, vor vedea peste tot semne, avertismente, vor primi mesaje, recomandări, sfaturi toate cu titlu gratuit şi toate pentru a înţelege care este calitatea mediului în care s-au integrat şi care sunt greutăţile pe care trebuie să le lase pentru a se ridica în văzduh, pentru a fi mai uşori în gândire, mai simpli în simţire şi mai profunzime în atingere.
De partea cealaltă, sufletele care nu doresc să schimbe nimic şi care își trăiesc viaţa în absenţa vreunei preocupări ce ţine de lumina sufletească, ba chiar ai putea spune că prin ceea ce fac luptă împotriva luminii spirituale cu cât aceasta încearcă mai tare să se facă remarcată, au parte de o zi plină de semnale negative. Că este vorba despre acutizarea unor afecţiuni de natură fizică sau că sunt opriţi în a se manifesta într-un anumit fel, că li se refuză o idee, o intervenţie, un gest, un obiect, o donaţie, o ofertă, esenţa acestor întâmplări se află dincolo de adâncimea ideilor sau raţionament de ordin materialist. Destinul le cere şi lor la fel de direct şi de urgent eliberarea de o povară, însă ei preferă să schimbe nonatașamentul cu trocul, şantajul emoţional sau viclenia. Acestea constituie obstacole în exprimarea corectă şi, evident, în atingerea succesului.
21 septembrie, chiar dacă aduce două aspecte extrem de bune (sextilul Venus-Jupiter şi sextilul Soarelui cu Capul Dragonului) succesul este condiţionat. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne oferi azi privilegiul de a fi mai buni şi mai liniştiţi, de a trece cu seninătate peste orice incident, oricât de logic sau de bine argumentat ar fi. Dintre toate zilele acestei săptămâni, 21 septembrie este o zi sacră.

Echinocţiul de toamnă se produce anul acesta în fereastra Primului Pătrar, însă împlinirea sa la grad perfect se consuma când cele două luminarii sunt deja intrate în semnele următoare, Soarele în Balanţă, iar Luna în Capricorn. Trecând în Balanţă, de fapt trece în fereastra opoziţiei cu Uranus şi al careului cu Pluton, planeta cu care Luna face o conjuncţie chiar mâine. În felul acesta, aceste două zile ale săptămânii se unesc într-o structură nouă ca şi cum sunt purtătoarele aceluiaşi mesaj ce se întinde de-a lungul a 48 de ore.
Trecerea Soarelui în Balanţă este un element de trecere de la materialism la spirit, de la gândirea sprijinită pe reguli, axiome şi teoreme, la cea care se bazează pe secvenţele relaţionale, care apreciază raporturile dintre oameni după tipuri de reacţii, moduri de răspuns sau intensitatea sentimentelor. În Balanţă, Soarele devine lipsit de argument, de expresie personală, ci doar mijlocul prin care se manifestă noţiunile, frumosul, rafinamentul şi armonia căutând să se exprime chiar şi acolo unde materialul de bază nu permite modelarea. A fi în zodia Balanță înseamnă a cere universului o construcţie frumoasă, un corp bine proporţionat, o gândire liniştită, lipsită de orgolii adânci, atinsă de o detaşare aproape de metafizic. Asta înseamnă că sufletul care cere este, la rândul său, înzestrat cu un simţ social special, cu uşurinţă de a relaţiona şi de a modifica vibraţia unui grup, de a impune echidistanță şi de a obţine prin asta o dinamică pozitivă.
Acum, când Soarele intră în Balanţă de fapt intră într-o cetate aflate în asediu, adică intră în fereastra careului dintre Uranus şi Pluton, construind cu acestea un careu în T cardinal, cu Pluton focar, ce-şi are punctul reflex (soluţia) în Rac, domiciliul Lunii. Magia acestor dispuneri astrale concură la ridicare nivelului de gândire, la apelul făcut spre înţelegere şi de a înălța un edificiu prin efort şi munca în echipă. În egală măsură, atenţia este îndreptată spre drame sentimentale, spre nemulţumire, spre a invoca pretexte pentru a critica sau a face apel la un sfat bun, concret, dar de a nu pune nimic în practică.
Înainte de a fi în conjuncţie cu Pluton, Luna va trece prin sextilele cu Saturn şi Neptun, devenind planetă focar al triunghiului minor împlinit cu cei doi. Ceea ce vine spre noi azi este diferit faţă de ceea ce s-a consumat ieri. Se va face, la fel, apel la conduită şi la exemple corecte de practică, însă integrarea lor va fi dintr-o perspectivă mult mai mare şi mai adâncă, dispusă mai mult spre înţelegere şi efort, spre a trece cu vederea anumite greşeli, dar de a refuza un comportament ce ar putea să se dezvolte prin cultivarea acestora.
Pentru că Soarele în continuare mediază tendinţa Nodurilor, căutându-se soluţii şi înţelegeri practice, explozia de neastâmpăr, apelul la evenimente negative, istorii vechi, critici nejustificate, comportamente aberante, dezvoltate din lipsă de control sau orgolii nemăsurate, au azi o justificare existenţială. „Nu mai pot trăi cu această persoană în preajmă”, „Mi-am pierdut complet răbdare”, „Nu mai tolerez aşa ceva” sunt doar câteva din expresiile care ne vin spre a justifica deciziile categorice pe care suntem tentaţi să le luăm. Judecând după faptul că Soarele trece în Balanţă, nu vom fi chiar aşa siguri pe decizii, tocmai de aceea până la punerea ei în practică vom consulta şi alte persoane, ne vom raporta şi la alte exemple şi vom căuta să ne însuşim câte ceva din experienţa celor care au mai trecut prin situaţii similare. Vom încerca, dar dacă această componentă este prea mult încărcată de emoţii, prea siropoasă, prea afectivă, renunţăm şi alegem în orb sau nu alegem nimic.
Ipostaza în care deciziile, atât de importante azi, sunt ignorate mută centrul de interes pe Saturn, pe gândire, pe rezervă, interiorizare, pe melancolie şi aduce decizia într-o altă unitate de timp. Azi va părea că nu se decide, dar, de fapt, există timp, nu ne grăbeşte nimeni dacă ne raportăm la un alt interval, unul mai mare, mai cuprinzător, mai generos.
Prin urmare, 22 septembrie prin trecerea Soarelui în Balanţă ne aduce o desprindere de obsesia sarcinilor, a regulilor şi a acumulărilor, pentru a îmbrăţişa un mod mult mai relaxat de a trăi sau de a privi o anumită problemă. Prin Balanţă, totul are un alt rit, unul diferit de ceea ce a fost până cum, la polul celălalt, dar unul adaptat stilului de lucru, modului de a gândi, vitezei de reacţie.
În general, acest tip de intervenţie este unul plăcut, superior din punct de vedere calitativ, chiar şi atunci când oboseşte prin indiferență sau oscilaţie. Azi înţelegem că ideea este prima etapă a deciziei şi că a consulta anturajul pentru un fapt pe care anturajul în sine, după decizie, îl asimilează, denotă respect, şi echilibru. Nu vorbim aici despre cei născuţi în zodia Balanţă, ci despre vibraţiile acestei zodii. În cazul lor, intervin elementele karmice care nu conțin numai calităţi, ci şi defecte care duc spre această zodie. Pentru astrologia previzională, Balanţa este semnul unor deschideri, a identificării elementelor de şansă şi succes acolo unde toată lumea a căuta şi nu a găsit nimic, dar nu prin detaliu sau efort, ci prin detaşare de context. Mulţi vor descoperi azi şi mâine că stau pe o bogăţie imensă, dar pentru asta va trebui să se detaşeze de ceea ce s-au construit, să devine martorii propriului edificiu, nu susţinătorul, şi atunci vor reuşi să se uite sub tălpi pentru a vedea comoara.
Ceea ce vine spre noi azi ne îndeamnă spre a ne uita în locurile pe care le evităm, spre a nu ne mai teme din prima clipă de ceea ce nu cunoaştem, de a nu mai fi atât de agresivi sau reticenţi la nou, la ceea ce ne poate modifica starea minţii.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne rezerva ziua pentru observaţie. Fiţi martorii propriilor existențe!

Finalul săptămânii ne aduce o grupare de cinci aspecte pe care Luna le împlineşte cu Neptun şi Chiron (sextile), Uranus şi Mercur (careuri) şi cu Pluton (conjuncţie). Într-un mod deloc surprinzător pentru un astrolog, dinamica astrală a acestei zile ne conduce pe un drum al amăgirii. Relaţiile de natură profesională au acum o componentă stridentă, una care ne constrânge arealul de selecţie şi ne mobilizează să dăm curs acelor direcţii care nu duc la niciun rezultat. În final, ultima verigă din lanţ poartă întreaga responsabilitate.
De partea cealaltă, relaţia de sextil a Lunii în exil cu Neptun în domiciliu ne încurajează spre cercetare. Nevoia de a simţi, de a face pe plac, de a reduce calitatea muncii doar pentru că stadiul acesta în care se află nu este potrivit ne motivează să căutăm veriga slabă din tot acest demers şi să o reparăm. În felul acesta, unii vor deveni căutătorii adevărului ceilalţi elementele care opresc împlinirea acestui demers şi este lesne de observat că se pierde timp preţios deviind de la ceea ce ar trebui cu adevărat să înfăptuim. Rolul pe care-l îndeplinim, acela de cercetător sau de victimă, prin prisma propriilor argumente este perfect adevărat şi nu ne permite ca, în timpul derulării evenimentelor, să putem interveni cu un factor de autoreglare, să înţelegem că am greşit şi să putem corecta. Sunt multe elemente care, coroborate, ar coroda voinţa, încrederea în sine şi modul cum este gestionată vitalitatea. Aşa că, o dată ales rolul este dus până la capăt. Nici spre seară nu vom reuşi să ne reglăm conturile, ba mai mult după careul Lunii cu Mercur intrăm în aplicaţia trigonului Soare-Lilith şi nimic nu ne va mai putea convinge de duritatea mesajului, de greşeală sau abuz de putere.
Trecând prin conjuncţia cu Pluton, Luna trece de fapt prin fereastra careului Uranus-Pluton dând evenimentelor mici o tentă majoră, imensă, colosală. În felul acesta, un simplu strănut nu rămâne în familie, ci se transmite pe linie profesională în descendență, până la ultima verigă.
Dacă în privinţa conduitei nu prea putem face nimic, noile vibraţii, cele ale zodiei Balanţă, ne invită azi la a ne însuşi calitatea de martor. Acum, de acest lucru, nu este vinovat Pluton, ci Saturn pentru că parcurge ultima combinaţie cu Soare în Balanţă din acest ciclu. Se pare că această ultimă ieşire la rampă reprezintă o analiză aplicată propriei vieţi. Ne întoarcem spre sine cu gândul de a ne corecta ceva din comportament, pentru a ne studia o trăsătură de caracter şi pentru a ne descoperi care sunt acele calităţi care trebuiesc exploatate pentru a deveni mai eficienţi. Dintre toate, greutatea cea mare o reprezintă elementul care ne constrânge cel mai mult azi: anturajul. Prin Saturn, pe final de tranzit prin exaltare, anturajul reprezintă un profesor excelent, nu prin a produce modelarea sub solicitările acestuia, ci prin constrângerile acestuia în direcţia explorării limitelor. Ceea ce obligă și care ar putea veni din anturaj, prin Saturn, nu reprezintă decât o limită personală pe care ne-o observăm doar când presiunea exteriorului o exercită asupra interiorului.
Azi, când Luna trece prin conjuncţia cu Pluton şi când aceasta este în mare parte acaparată de trasarea direcţiilor grupurilor mari de oameni, naţiunilor, Saturn devine bunicul care are grijă de nepoţel cât părinţii sunt la serviciu sau plecaţi în delegaţie. În tot acest timp, chiar dacă diferenţele de vârstă sunt semnificative înţelepciunea bătrânului şi inocența copilului reuşesc să facă o combinaţie excelentă. La fel, acum, cei care reuşesc să se desprindă de importanța de sine, de sentimentul că, având ieşire la mari zone, comunicând cu un număr mare de oameni şi reușind să transmită un mesaj în bloc cu efort minim şi cu maximum de rezultat, sunt neapărat şi eficienţi. Rezumatul ultimilor trei ani reprezintă acum cel mai puternic îndemn spre a alege o anume cale, un anume traseu spre a face, aşa cum ezoteriștii spun, Saltul.
Prin acestea, astrologia anunţă schimbări majore în sfera conştiinţei însă sufletele comode, leneşe sau cele care refuză conştient să-şi asume răspunderea pentru acţiunile lor se vor strădui să stea deoparte de această relansare spirituală. Acestora, Saturn, în ultimii trei ani nu le-a fost prieten şi în aceste momente rememorarea spre care ne îndeamnă va fi oarecum dureroasă pentru ei şi în loc să-şi amintească ce au câştigat, cum au învins obstacole grele ori complicate, preferă să-şi retrăiască eşecurile cele mai mari, să se gândească la ceea ce au pierdut. Aceasta îi va acapara atât de mult încât nu vor vedea că nu toţi sunt marcaţi de drame, nemulţumiri şi eşecuri şi vor aprecia că viaţa este din ce în ce mai grea şi că este imposibil să trăieşti cu asemenea probleme sau responsabilităţi. Prin argumentele lor şi raportând la ceea ce trăiesc totul are o justificare, însă micile elemente de subiectivitate care s-au interpus de-a lungul timpului printre demersuri cele care le-au justificat tensiunea, nervii, drama, atunci când sunt scoase din ecuaţie rezultatul, întregul cadru social sau conjunctura în sine capătă o altă înfăţişare. Realitatea, construită de impresii, justificări, mici erori de gândire sau minciuni pe care până şi persoana în cauză a ajuns să le creadă justifică acum dramele şi îi obliga să lucreze în autonomie, să se separe de grup, să uite uşor, să regrete intens şi să privească cu suspiciune orice intervenţie asupra anturajului. Că este mai intensă sau mai voalată, această influenţă a lui Saturn, ca semn de analiza pe care îl face la fiecare doi ani şi jumătate când iese dintr-un semn poate complica acum orice inserţie socială, pentru că se suprapune peste careul Uranus-Pluton, un unghi agresiv la care el nu participă. Fiind implicat în trigonul cu Neptun, Saturn va lucra acum asupra a ceea ce nu a fost real în relaţii, asupra a ceea ce am întreţinut prin minciună şi egoism. Deocamdată nu va interveni prin a schimba, ci doar prin a inventaria.
Prin urmare, finalul de săptămâna ne găseşte în postura de a face un mare efort de înţelegere, de conştientizare, de eliberare dintr-un prizonierat. Mintea, gândirea în general, mai exact adâncimea impresiilor pe care ni le formăm azi, au un efect coroziv asupra acelor relaţii care s-au susţinut pe eroare de gândire, pe minciună, pe compromis. Sextilele şi trigoanele Lunii şi, implicit, conjuncţia ei cu Pluton, ni se va înfăţişa azi ca şi cum suntem în postura de a îndeplini sarcini suplimentare, de a da curs unei solicitări care cere consum interior, fie şi numai ca intenţie, ca propunere, ca strategie pe care să o aplicăm în următoarele săptămâni, până pe 5 octombrie când Saturn va intra în Balanţă.
Lipsa timpului pentru activităţile obişnuite, pentru tabieturi este un semn că acţiunea lui Saturn este deja în desfăşurare şi pentru a fi în consonanţă cu îndemnul său este indicat să dăm dovadă de maleabilitate, de indulgenţă, de respect faţă de ceea ce vine spre noi, chiar dacă se va dovedi într-o totală disonanță faţă de ceea ce gândim sau facem, faţă de ceea ce ne defineşte.
Această interacţiune, prin tipul de invitaţie pe care îl lansează, reprezintă, în primul rând semnul că dacă omul se schimbă anturajul, modul de răspuns al acestuia, adică feedback-ul, va fi altul, iar efortul de a continua un demers va fi în direcţia în care acţionează forţele astrale, nu împotriva lor. În felul acesta, consumul interior va fi mult mai redus. Pentru aceasta nu este nevoie decât de respect şi acceptare, de a smulge din adâncimile gândirii argumentele refuzului, a regretului, a respingerii, a urii şi a aştepta că universul să ne insufle adevăratul sentiment pe care prezentul îl cere.
Având în față acest mecanism astral, recomandarea nu este alta decât aceea de a ne aminti că suntem exploratori şi că aceasta implică, în primul rând, deschidere faţă de nou, nu întâmpinarea noului cu prejudecăţile trecutului. Calitatea gândului va fi azi urmărită după modul cum reacţionează anturajul. Deşi mulţi ar putea considera acesta un joc, poate chiar unul periculos ori lipsit de vreo relevanță, ar trebui sa le fie suficient că energia astrală ne pătrunde pe toţi şi dacă vom fi în stare să acceptăm că schimbarea modului de reacţie şi al celui de a gândi duc la modificări în structurile sociale, atunci în mod sigur structurile sociale, lucrând pe acelaşi principiu al rezonanței, vor acţiona în consecinţă.

3 thoughts on “17 – 23 septembrie 2012

  1. Irina spune:

    Domnule Coser, cu inima cat un purice sper ca veți vedea si mesajul meu, fiindcă sunt la o mare răscruce in viața mea si am nevoie de un sfat de buna credinta, va rog. Pe scurt: Sunt născută pe 4 Iulie 1977, in Iași, ora 23.45, divortata, am o fetița de 8 ani si de mai bine de 2 ani sunt intr-o relație cu Catalin, născut pe 14 Noiembrie 1969, nu cunosc ora exactă. Imi doresc din tot sufletul sa stiu daca putem avea un viitor împreuna, fiindcă mi-as dori f mult acest lucru si trăiesc cu speranța ca așa va fi, in ciuda unor neintelegeri. Multumesc ca existati!

  2. Irina,

    desi absenta orei de nastere pentru tema lui nu ne ajuta, raportul dintre tema ta si ipostaza astrala din ziua nasterii lui va duce puncte comune atat in raportul de complementaritate, cat si in cel de aspiratii. Catalin este un tip foarte interesant. Dispune de o vointa puternica, o libertate de exprimare de asemenea puternica si o adancime in sentimente care ar face pe orice prieten al lui privilegiat. Impactul lui asupra ta este unul destul de delicat. Saturnul lui retrograd peste Chironul tau, in situatia in care configuratia de la nastere lui are asupra ta un efect straniu, face ca relatia voastra, in aceasta ipostaza de barbat femeie, asa cum v-ati intalnit, sa fie una bazata pe reglare, pe datorie karmica. Evident, cu putin ajutor se poate ca totul sa mearga spre bine. Asta inseamna ca el va trebui sa aiba mai multa incredere in tine, de fapt mai multa incredere in oameni, iar tu mai multa incredere in relatii. In general esti un om placut, sociabil, deschis si intelegator, insa in intimitate devii prea ingrijorata, te panichezi imediat si uiti ca nu poti controla totul, ca nu poti anticipa totul, ca nu poti nici macar observa sau sti totul.
    Daca relatia dintre voi a mers atata timp s-a intamplat ca la toate criticile tale el raspunde prin blandete, retinere, liniste, meditatie, profunzime sau prin originalitate. Probabil ca pe o ora stiuta anumite informatii se pot nuanta, insa el este un mare noroc pentru tine si te sfatuiesc sa privesti prezenta lui ca pe o sansa pe care viata ti-o ofera, nu ca o compensatie a ceea ce s-a-ntamplat pana acum cu tine, ci ca un sprijin sa poti sa te preocupi de lucruri cu adevarat importante. Iti trebuie putin ca sa fii fericita, doar ca va trebui sa ai incredere. El nu este genul misterios, desi vorbeste greu despre problemele lui. Este mai curand usor de ranit, vulnerabil prin ceea ce spune despre sine si are nevoie sa-i respecti aceasta slabiciune. In rest va completati bine.

  3. Irina spune:

    Multumesc, mă simt îndatorata pentru ca ati reusit sa-mi raspundeti! Cuvintele dumneavoastră sunt ca un adevărat balsam pt sufletul meu. A fost ca un semn ceresc faptul ca m-am întâlnit cu Catalin la numai o luna de la divortul meu, ceea ce m-a determinat practic sa „cresc” impreuna cu el, asta insemnand  in acelasi timp sa incerc si sa ma vindec de trecut alături de el. Insa in ultimul timp nu am facut decat sa-l îndepărtatez cu al meu caracter schimbator. Iar reactia lui a fost aceea de a ne despărți, chiar daca mă iubeste enorm.. Mă simt atat de vinovata, încât nu reușesc nici sa respir cum trebuie. Oare mai pot face ceva? Indraznesc încă o data la dumneavoastră, ca la un doctor de suflete. Si imi doresc cartea dumneavoastră, de unde o pot achiziționa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.