15 – 21 iunie 2015 este săptămâna semnalelor de transformare pe care le întâmpinăm cu stres, respingere, acuzații și a înapoierii unei datorii. Există câteva evenimente astrale ce vor face această săptămână să se mențină pe linia episoadelor spectaculoase și a frământărilor sociale, cele pe care le cunoaștem foarte bine. Chiar de la începutul acestui interval ne vom confrunta cu un model greșit de putere, situație susținută din punct de vedere astral prin revenirea lui Saturn retrograd în zodia Scorpion. Știm că din octombrie 2012 și până în decembrie 2014 această planetă s-a aflat în zodia Scorpion și de aproximativ jumătate de an tranzitează zodia Săgetător, familiarizându-ne cu noțiunile, cu ideile îndrăznețe, cu proiectele care depășesc bariere ale puterii, înțelegerii sau comunicării tradiționale, îndemnându-i pe oameni să spere la performanțe impresionante. De ceva vreme se află și în mers retrograd și performanța, cea care ar fi trebuit, prin poziția sa în Săgetător, să devină un element de normalitate, o preferință în gândurile fiecăruia, devine un element acuzat, blamat, transformând totul într-un teatru ieftin care, în loc să promoveze valorile, le subminează, înlocuindu-le cu abuzurile și vulgaritatea. Am avut ocazia ca, prin retrogradarea lui Saturn prin Săgetător, să vedem că această zodie atât de minunată, capabilă de performanțe impresionante, are și o latură animalică aceea cu care este bine să nu te pui. Acum, când Saturn va trece în Scorpion, ne vom aduce aminte de exemplele de putere, chiar și de instrumentele pe care le-am preferat în intervalul octombrie 2012 – decembrie 2014. Nu putem vorbi deocamdată despre un avantaj, pentru că retrogradarea lui Saturn nu indică o metodă anume, cu toate că această planetă este prin excelență una care cere lucrurilor să fie clare și celor implicați seriozitate maximă. Nu putem vorbi aici nici despre eficiență, cu toate că Saturn în retrogradare, indiferent de zodie, trezește obsesia impecabilității, însă am putea vorbi despre amintirea acestora, despre urmările pe care le-au produs fără voia noastră, cel mai devreme începând cu 2 august, după ce Saturn își va reveni din această deplasare retrogradă. La momentul acela, având o deplasare directă în Scorpion ar putea să selecteze din perioada 2012 – 2014 ceea ce a fost bun pentru a reproduce. Deci, iată că schema de acțiune a vibrațiilor astrale nu poate fi oprită. Ceea ce nu poate fi accesat acum în mod direct va ieși la lumină peste doua luni, semn că întotdeauna avem în preajmă o realitate astrală care activează din umbră, chiar dacă nu o putem vedea.
Până atunci vor ieși la suprafață lucruri pe care trebuie să le curățăm din grupul de apartenență, din propria structură sau poate chiar din rasa umană în ansamblu. Este de la sine înțeles că acest interval de șapte zile nu va putea să rezolve problema în ansamblu la care se referă Saturn, nici prin mesajul pe care l-a lansat (și care este încă activ) din Săgetător, dar nici referitor la tranzitul său prin Scorpion. Problemele acestea, cu precădere cele din zona socială, sunt mult prea mari, prea complicate și dacă dorim să le înțelegem atunci este nevoie să facem o corelație cu vibrațiile jupiteriene pentru a le analiza pe acestea prin semnele de generație. Prin ceea ce reprezintă la un moment dat, cel puțin cu judecata de acum, nu ajungem la niciun rezultat bun.
Apoi, săptămâna în curs ne va oferi posibilitatea de a ne aminti de lucruri îndrăznețe, de a face pe ultima sută de metri modificări sau schimbări, ajustări în schema de acțiune ori să intervenim asupra unui factor pe care-l considerăm rău și să ne întoarcem din drum. Săptămâna aceasta nu este ușoară la capitolul înțelegere și dacă ne-am programat ca în acest interval să ne decidem în privința unui traseu ne va veni foarte greu să punem dinainte lucrurile bune și cele rele pentru a face o analiză obiectivă. Obiectivitatea lipsește în această săptămână tocmai de aceea semnalele de transformare pe care le întâmpinam acum ne lasă impresia că suntem în fața unui stres teribil, ca avem de înfruntat o respingere din partea unui factor sau din partea unei sume de factori și că n-am scăpat încă de acuzații. Pentru a înțelege mult mai bine ceea ce se va întâmpla cu precădere în primele șase zile ale acestei săptămâni va trebui ca în fiecare dintre aceste zile să raportăm evenimentele curente la ideea că acolo unde există o solicitare cu siguranță există o datorie pe care am uitat să o înapoiem sau nu am dorit să facem asta. Dacă vom respecta solicitarea aceasta, adică să dăm înapoi și, prin asta, să uniformizăm valorile, vom dezamorsa un conflict și nu vom mai ajunge nici măcar să-l vedem pornit. Acesta poate fi unul dintre cele mai mari avantaje ale acestei săptămâni: să ne protejăm de ceea ce nici nu se știe cât de periculos poate deveni.
În ultima zi a săptămânii Soarele va trece în zodia Rac, nu înainte de a consuma încă vreo câteva etape ce derivă din conjuncția sa cu Marte. Curajul va fi exprimat acum în nenumărate moduri, deși el nu are decât un singur chip. A inventa măști pe care să le schimbăm în funcție de eveniment, de starea vremii sau de ora din zi, arată lașitate, nu flexibilitate, deci, până la urmă, acest curaj nu mai este ce a fost cândva, ci doar o umbră palidă. Dar nu trebuie să privim lucrurile doar prin această conotație tragică. Luna nouă ce se împlinește în 16 iunie va avea asupra tranzitului Soarelui prin zodia Rac din 21 iunie, cel puțin în prima perioadă, un impact special. Această fază a Lunii ar trebui să ne liniștească, să ne ofere motive de bucurie sau de combatere a grijilor inutile. În realitate, schema pe care va lucra Luna nouă din 16 iunie va face trimitere cu precădere la o ambiție personală. Pentru a se menține pe aceeași linie a demersurilor publice, grupurile mari vor trebui să coabiteze cu grupurile mici și să se opună cu vehemență celor care sunt pe același nivel pentru a nu exista nici măcar un singur motiv ca acestea să se ridice cu un pas mai sus.
Apoi unghiurile pozitive la care participă Marte și Mercur, adică în cele ce sunt construite cu Junon și cu Axa Dragonului arată că totuși acest interval nu este sortit eșecului. Dacă dăm tribut energiilor cu care am coabitat până acum, dacă înapoiem o datorie, dacă ne dezvelim de ceea ce lumea aceasta materială și complicată ne cere cu insistență, reușim să facem lucrul cel mai important pentru această perioadă. Echilibrul înseamnă în această săptămână înseamnă sănătate și victorie.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne opune transformării prin atitudine negativă și de a permite ca anumite reacții personale să se orienteze către uniformizare. Dacă asta înseamnă a înapoia o datorie, a permite celorlalți să-și ia ceea ce consideră că le aparține atunci să acceptăm cu respect față de univers, cu tărie de caracter, cu maturitate și verticalitate pentru că există dincolo de ceea ce vedem sau înțelegem acum o ordine despre care vom afla abia în luna august.
Se revine la un model greșit de putere. Valorile sunt schimbate. Moralitatea nu mai este prioritară. Norocul este judecat după cât de mult avantaj obține. Se cere mai mult spirit practic. Sentimentele sunt lăsate de izbeliște. Realizările sociale motivează încrederea în sine. Creativitatea este înlocuită cu reproducerea. Dinamica socială intră într-un ușor regres.
În noaptea de duminică spre luni, adică în noaptea de 14 spre 15 iunie, se pregătește o surpriză de proporții. Prin retrogradare, Saturn, despre care știm că, din 23 decembrie 2014, se află în Săgetător, intră din nou în Scorpion. Numai ce ne-am obișnuit să lucram cu ideile, să cerem dreptate, să credem că dacă facem apel la norme, reguli sau principii este suficient pentru a așeza lucrurile ori situațiile într-o anumită ordine, că trebuie să renunțăm la ele. Revenim din nou la lupta pentru putere folosind de această dată mijloace periculoase, infecte, vulgare, agresive. Cu revenirea lui Saturn în Scorpion se revine la un model mai vechi de putere care este, de altfel, unul foarte greșit. Nu trebuie să ne mire dacă dintr-o dată vom face apel la instrumente de lucru pe care le-am iubit foarte mult în anul anterior sau poate chiar în 2013, la sentimente pe care le lăsasem definitiv în urmă pentru că Saturn, intrat acum în Scorpion, răscolește episoade ce se întind pe toată perioada sa de tranzit prin acest semn (5 octombrie 2012 – 23 decembrie 2014). De această dată nu contează exact momentul la care face apel Saturn din intervalul de tranzit prin Scorpion pentru că, fiind acum în mers retrograd, lucrurile acestea nu cer o atât de mare precizie pe situații legate de segmente, perioade, termene, ci asupra a ceea ce oameni au făcut în acel interval, asupra lucrului, asupra elementului personal activ atunci. Deci reperul nu este în exterior (timpul), ci în interior (puterea).
Revenirea lui Saturn în zodia Scorpion va face acum trimitere și la o moralitate foarte acuzată sau care nu se mai încadrează prezentului ori nu corespunde pretențiilor de acum. Această moralitate nu mai poate susține realizările sociale ale prezentului pentru că acestea au nevoie de alte motivații, de alte instrumente de încredere sau cer o altă determinare.
Luna se află acum în zodia Gemeni și reușește să realizeze o dispunere destul de interesantă față de Mercur, Venus și Neptun, dar și față de Axa Dragonului. Dacă în relația cu Mercur este neutră, în relația cu Venus pozitiva, iar cea cu Neptun negativă, raportul pe care Luna îl ridica acum cu Axa Dragonului le vorbește oamenilor despre preferințe ce sunt acum nerealiste, deci de pretenții care, în general, nu sunt absurde, dar acum, da! Nu este un fapt obișnuit ca Luna, aflată într-o relație pozitivă cu Axa Dragonului, să lanseze astfel de mesaje. Dar pentru că Saturn, întorcându-se în Scorpion, trezește abuzul de putere, dorința de îmbogățire, de a ridica tonul sau de a impune o autoritate ori de a o cere înapoi, în cazul în care a fost pierdută de la începutul anului și până acum, schemele acestea sociale în care se implică Luna creează mari confuzii. Mercur din Gemeni nu va reuși să întrețină niciodată neutralitatea, el fiind interesat de mobilitate și de acumulare. Venus din Leu nu va ține cont niciodată de binele celuilalt, ci doar dacă acesta face parte din propriul său bine. Neptun din Pești, aflat și el în mers retrograd, nu va reuși niciodată să se adapteze unei dinamici venite din zodia Gemeni pentru că însăși cuadratura în care se implică arată că există un conflict între două elemente ce lucrează la intensități diferite. Dintre toate acestea, niciun aspect nu face referire la o dimensiune socială, ci mai curând la o problemă interioară. Din această cauză Luna, în relația sa de acum cu Axa Dragonului, nu primește niciun sprijin, deci nu va putea să lanseze oamenilor invitația de a face apel la repere solide pentru că acestea ba nu sunt văzute, ba sunt văzute dar nu se potrivesc nevoilor de grup, ci doar nevoilor individuale. De aici și clara senzație că toată această dinamică socială intră într-un ușor regres.
Prin urmare, debutul săptămânii ne atrage atenția asupra unor lucruri aflate deja într-un derapaj ce ne pot afecta imaginea socială fără să ne dăm seama, fără să ne întrebe, fără să ne avertizeze și fără să țină cont dacă lucrurile acestea sunt sau nu încadrate în ceea ce ne interesează ori în ceea ce am cerut. Maniera în care intervine ecuația astrală aferentă zilei de 15 iunie lucrează mult cu sentimentele restrictive, cu abuzul de putere și cu nevoia de a demonstra că dețin în continuare controlul asupra unor zone, chiar dacă, la vedere, lucrul acesta nu este perceput în mod direct. Având încă activă dorința de putere, unii s-ar putea acum să-și ceară înapoi lucrurile pe care le-au pierdut pe bună dreptate, pentru că n-au fost în stare să le administreze ori pentru că așa trebuia să se întâmple.
Revenirea lui Saturn în Scorpion prin retrogradare va face acum un transfer de autoritate în interiorul vieții private, nu între persoane, aducând o încredere falsă și punând în dificultate individul care crede că de la începutul lunii și până acum a sporit în ochii celorlalți sau a câștigat pe ascuns manipulându-și adversarul și făcându-l să se compromită singur. Deci intrarea lui Saturn în Scorpion face trimitere și la o luptă, însă ea seamănă mai mult cu o confruntare între ologi. Asta înseamnă că nu poate fi vorba de curaj doar pentru că simțim dintr-o dată că avem putere în a ne cere drepturile într-un alt mod sau că ne amintim de ceea ce am pierdut și profităm de șansa de a găsi în jur vreo câțiva oameni care să ne asculte poveștile de vitejie.
15 iunie este ziua lui „Am fost și eu cineva pe vremuri” însă nu va ține mult pentru ca imediat ce acest ciclu lunar, în care se consumă evenimentul la care facem referire, se va termina, adică în după-amiaza zilei următoare, când se va împlinii Luna nouă, lucrurile vor începe să se așeze pe o altă bază. Deocamdată startul acesta este unul greșit prin reperele pe care ni alegem, nu prin provocările pe care ni le lansează. Luna din Gemeni aduce o mare mobilitate, iar celelalte elemente sau structuri ale ființei, celelalte instrumente de lucru ce ne-au fost accesibile în ultimele luni, devine acum complet inutile, ba mai mult, îi lasă impresia individului că nu se pricepe să facă nimic și că, în realitate, are două mâini stângi. Este adevărat, dispunerile la care participă Luna sunt în mare parte pozitive, însă ele se adresează unor direcții nespecifice, adică le vorbesc oamenilor despre bogății pe care nu le-au avut niciodată, dar pe care le văd în poze, despre calități pe care le-a avut numai în vis, niciodată în realitate sau despre puteri pe care le-au deținut doar în poveștile vânătorești pe care le-au iubit atât de mult. De aici și foarte clara senzație că dinamica socială a acestei zile intră într-un ușor regres.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza să ne întoarcem la amenințări mai vechi. Saturn nu revine în Scorpion pentru a ne transforma în lăzi de gunoi, pentru a ne face mutația la container, ci pentru a ne arăta că a sosit momentul să facem din nou curățenie acolo pe unde credeam că nu mai este nevoie. Așadar, nu doar mintea va fi folosită, ci și capacitățile creatoare, dacă le avem.
Mare forță în exprimare. Se depășește o limită a înțelegerii sau a fricii. Se fac asocieri de suprafață. Mânia dintre adversari se amplifică. Direcțiile conflictului și beneficiului capătă noi dimensiuni. Obstacol în conturarea zonei de confort. Anturajul susține o ambiție individuală. Iese învingător cel care are mai multe resurse. Grupurile mari coabitează cu cele mici, dar declara război celor situate pe același nivel cu ele.
Împlinirea sextilului Soare-Junon arată că ne aflăm într-un moment de cumpănă. Dacă unghiul acesta s-ar fi împlinit după ce Soarele și Luna ar fi inițiat un ciclu lunar atunci aceste parteneriate, strategiile de viitor sau gândul că, dacă ne apropiem de o persoană puternică, ne va fi mai bine pe viitor, s-ar fi așezat într-o altă albie și nu ar fi alimentat conflictele la care ne-am referit în analiza aplicată zilei anterioare. Astfel, momentul acesta ne invită să medităm asupra prieteniilor pe care le aveam, ne lansează o provocare legată de asociere însă nu ne permite să ne desfășurăm prea mult pe motiv că nu mai avem timp pentru așa ceva, nu mai este loc de proiecte de durată, pentru că ideile sau inițiativele acestea nu mai corespund nevoilor prezente. Asta înseamnă că avem de trecut un obstacol și acesta nu trebuie neapărat să fie dat de o necesitate socială, el poate fi întruchipat și de o persoană, de un individ, poate chiar un prieten mai vechi care, opunând rezistență, oprind acest demers, distruge un vis cu gândul că face un mare bine. Referitor la raporturile și schimburile dintre persoanele, în momentul acesta în care Soarele se împrietenește cu Junon și ar trebui să ne ofere posibilitatea unei relansări sau a unei deschideri către o mare realizare, ne aducem aminte care este raportul dintre zodiile Săgetător și Scorpion, legând această informație strictă de tranzitul lui Saturn, cel care de curând a revenit în Scorpion. În mod normal, între Scorpion și Săgetător există o înțelegere bazată pe teritorii. În timp ce Scorpionul domină elementele abisale, Săgetătorului are nevoie să lucreze la suprafață sau pe nivele foarte înalte. Atunci când lucrurile se inversează se impune schimbarea unor obiceiuri, schimbarea modalităților de hrană, schimbarea anturajului nu doar prin adaptarea individului la anumite forțe sau realități care se găsesc în noul mediu, ci și prin transformarea acestuia ca urmare a presiunii pe care individul o pune pe anturaj. De aici și senzația că individul își vede de treaba, cere lucruri pe care nu le merită sau pe care nu le va obține niciodată, lăsând chiar impresia că profită de acest ultimatum pentru a obține avantaje pe atenția celorlalți. Desigur, nu putem vorbi despre ceea ce se întâmplă acum în mijlocul lunii iunie fără să facem trimitere la începutul anului, la finalul lunii ianuarie, atunci când situațiile de atunci ne-au lansat provocări, ne-au vorbit despre ceea ce urmează să se consume în timpurile acestea. Astfel, cea mai mare parte din ziua de 16 iunie, până la conjuncția Soarelui cu Luna, scoate în evidență această idee de ultimatum, de încheiere de ciclu, de finalitate.
Este de la sine înțeles că lucrurile acestea inversate pe care le vom prezenta ca fiind noile modele, noile obiceiuri sau noile strategii nu sunt altceva decât niște kitsch-uri ordinare, niște obstacole pe care trebuie să le privim și să le înghițim ca și cum fac parte din zona de confort. De asemenea, momentul de față, cel până când se va împlinii Luna nouă, face referire și la crizele prin care trec acum grupurile mari care, la toată această zăpăceală, la toată această întoarcere la o formă mai veche de putere, poate chiar într-o perioadă când nu dețineau o putere atât de mare ci o putere mai mică, ca și cum nu pot merge mai departe sau nu-și pot menține omogenitatea propriilor structuri decât dacă vor coabita cu grupurile mici. Acolo unde nu se reușește lucrul acesta se declară un război, iar situația va deveni și mai tensionată, fără însă a se consuma printr-un eveniment tragic.
Luna nouă care se împlinește pe zodia Gemeni ar trebui să fie acum un sol de pace însă nu face decât să pună o și mai mare greutate pe aceste grupuri arătându-le nu numai că sunt în fața unei dezbinării, dar va trebui să se și adapteze unor noi norme despre care încă nu știu nimic. Temerea că aceste norme noi vor amplifica și mai mult conflictul intern, fragmentarea sau lupta aceasta surdă din interior face din 16 iunie un început nefast din care vor ieși învingători doar uzurpatorii, mincinoșii și fățărnicii. Este adevărat forța aceasta care vine prin trasarea de noi direcții, prin oglinda ce este pusă în fața tuturor, indiferent că sunt mari sau mici, este o invitație la echilibru, armonie și la pace, însă pentru că vine pe fondul unei agitații interne cei care vor vedea că aceasta ar trebui să fie ținta fiecărei persoane sau fiecărui grup se va gândi că mult mai ușor este să le cumpere, decât să le obțină pe merit.
Prin urmare, 16 iunie ne lasă impresia că putem să alegem, pentru că ne așază la picioare o multitudine de variante și cu ajutorul acestora se spune că putem să facem noi asocieri sau să construim noi grupuri ori noi exemple de putere. În realitate, lucrurile acestea susțin o etapă finală ce s-a derulat cel puțin în ultimele patru săptămâni. De asemenea, nu ne putem separa acum în mijlocul lunii iunie nici de evenimentele care s-au consumat pe finalul lunii ianuarie, când încercam să ne reprezentăm în minte sau să deducem după cum se înfățișau lucrurile cam care ar fi putut să fie realitatea pe care o trăim în momentul de față pentru că suntem în săptămâna semnalelor de transformare pe care le întâmpinăm cu stres, respingere și acuzații, momentul acesta de final ne va bulversa foarte mult și dacă la nivel individual lucrurile acestea vor fi relativ ușor de înțeles și aplicat, pe zona publică vor crea un val de nemulțumire sau și mai multe frământări interne doar pentru că oamenii refuză să accepte că unele lucruri nu mai pot merge mai departe în forma aceasta. Se va constata însă și o încrâncenare, o înțelegere nespusă între oameni situați pe același nivel. Relația bună dintre Soare și Junon arată că aceste persoane care seamănă își dau mâna, se strâng într-o horă teribilă și par un grup și mai mare, și mai divers, și mai puternic. Totul este însă o iluzie și cu cât lucrurile acestea cer să fie văzute mai clar, cu cât se face mai mult o demonstrație de putere cu atât mai intense sunt frământările interne .
Luna nouă care se împlinește pe 16 iunie vine însă cu o invitație la pace. Dorul de normalitate va fi atât de mare în 16 iunie și, prin impactul pe care-l produce, și în zilele următoare, încât unii vor fi dezarmați complet și vor renunța definitiv la o anumită formă de agresiune, la un război, la un conflict sau la o interdicție. Asocierile zilei de 16 iunie sunt predictibile, ele se bazează mult pe afinități legate de resurse ori pe cele legate de sensibilitatea pe care o au unii oameni la același tip de tentație. Apoi, faptul că Luna se află într-o conjuncție cu Marte cu puțin timp înainte să se împlinească Luna nouă arată că lucrurile acestea, oricât de dure sau de zbuciumate ar părea sunt importante pentru echilibrare. În felul acesta, împlinim în 16 iunie și partea a doua a devizei generale aplicată acestei săptămâni, adică, înțelegând contextul în care ne aflăm și dând dovadă de un dram de înțelepciune, vom considera că a sosit momentul să înapoiem o datorie. Înapoind această datorie se echilibrează forțele, înțelegem cât de importantă este armonia și oprim anumite demersuri. Nu se știe dacă lucrurile acestea vor fi vizibile și pe spațiul public, însă schimbarea individului promite ca, pe viitor, să putem spera și la schimbarea grupurilor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că ceea ce este negativ, superficial sau zbuciumat în această zi este lipsit de importanță. Toate aceste elemente alunecoase, caustice sau lipicioase au rolul lor în marea schema a săptămânii în curs și implicit a lunii iunie.
Nostalgii. Se încearcă modelarea relațiilor de acum după șabloane mai vechi. Conflictele de idei sunt transformate în discuții în contradictoriu. Toleranța se face prin compromis. Pe zona socială apare un nou jucător. Schimburi și tranzacții stranii. Mișcarea valorilor lasă impresia unor acumulări noi. Vitalitatea scade. Grijă.
Trecerea Lunii în zodia Rac ar trebui să ne aducă sentimentul de împlinire și bucurie însă astăzi nu ne va ajunge. Aflându-ne în fața unor persoane care au cunoscut succesul am putea avea și noi ocazia să aflăm cum au ajuns la această cotă, în ce direcție se va orienta mișcarea valorilor personale prin exemplul lor și cât de bine ne vom simți, fie și numai pentru că am aflat de succesul lor.
Pentru că în această zi Marte din Gemeni se va afla într-o relație bună cu Junon din Leu se va lucra asupra toleranței sau asupra dorinței de a impresiona chiar și atunci când nu există un element real pentru a face acest lucru. Schimburile vor fi prioritare în relațiile de acum, însă se vor dovedi mult prea stranii pentru cât de supărați, triști sau îngândurați vor fi oamenii în această zi. Starea proastă, tristețea sau apatie sunt susținute din punct de vedere astral de relația proastă care există între Luna și Axa Dragonului. De aici vin griji suplimentare, temeri că familia se poate destrăma, fiecare luând-o pe propriul său drum și starea aceasta proastă nu va trece nici dacă avem garanția că fiecare dintre cei care participă acum la despărțire, pe viitor, se va realiza. Maniera aceasta specială prin care se urmărește accesul la nivelul următor ne vorbește despre o modalitate proprie prin care un individ reacționează la stres, tolerează respingerea sau se apără împotriva unor acuzații.
Nu este plăcut pentru nimeni, nici măcar pentru cei care au mai trecut prin situații de genul acesta, ca structura în care au investit, puterile personale, familia, relațiile de prietenie să se destrame. Dacă până aici le-a fost rostul, dacă ambițiile personale nu mai pot fi susținute de această structură, atunci este important să-i lăsăm pe oameni liberi, să se exprime așa cum doresc, să-și caute împlinirea în altă parte și să amânăm pe o altă perioadă a anului discuțiile în contradictoriu. Marte din Gemeni va fi dur de exprimare, va face trimitere la anumite întâmplări din ultima perioadă cu o luciditate rece, cu discernământ acid și procedează așa doar pentru că urmărește să modeleze relațiile, să le transforme în jucării, chiar dacă totul este foarte serios și sobru. Prin această poziție simplitatea devine o floare rară și apar tot felul de breșe de securitate, tot felul de indivizi sau de elemente ce vor profita de această situație, de această separare pentru a revendica un bun, pentru a umple un gol sau a capta atenția pe care oamenii nu o mai folosesc pe motiv că sunt supărați unii pe alții, așa cum se supără copiii la joacă.
Prin urmare, 17 iunie este ziua în care descoperim că am avut în permanență alături de noi o umbră, o prezență, o persoană care ne-a spionat, o grijă pe care nu am putut să o rezolvăm de la începutul anului și până acum și care dintr-o dată își face loc. Asta înseamnă, pe de-o parte, că pe scena socială apare un nou jucător, iar, de partea cealaltă, sunt explorate, deci devin mult mai evidente, breșele de securitate, neînțelegerile dintre oameni, cele care, până în ziua anterioară, păreau inexistente.
Deși privind în ansamblu, această situație arată că lucrurile se simplifică, devin mai bune, că sunt utile comunității, grupului, că toată această transformare ne orientează către bine, pentru că nu degeaba suntem în faza ascendentă a trigonului lui Mercur cu Capul Dragonului, în realitate, acestea sunt acceptate doar pentru că există o picătură de toleranță în plus ori nu distrug în totalitate edificiul din care se desprind pentru că există o nostalgie a unității, o forță care se menține în desfășurare pentru că nu aparține evenimentului fizic ce este combătut acum prin această rupere, ci vine dintr-o lume subtilă, dintr-un plan al ideilor ori chiar din lumea de dincolo. Prin această relație ciudată între Marte și Junon, din care ar trebui să vedem că asocierile sunt de bun augur și lucrurile se orientează către bine, înțelegem că există o desensibilizare, una destul de accentuată, prin care oamenii vor accepta până și aceste despărțiri care nu sunt firești. Ceea ce se va consuma în ziua de 17 iunie este, de altfel, un test al răbdării. De aici putem considera că se pornește încă de azi pe acest drum al separării și prin direcțiile Lunii noi din ziua anterioară, dar și cu prejudecata că știm absolut totul despre ceea ce urmează să ni se întâmple. Desigur, mult mai siguri pe ei vor fi cei pesimiști care arată că știu ce li se va întâmpla pentru că nu se așteaptă la nimic bun. Este prea mult să le acordăm acestora credibilitate totală deoarece relația de sextil dintre Marte și Junon nu susține doar speranța că despărțirea de acum face loc unei prietenii mai frumoase, ci și respectul față de lucrurile frumoase ce s-au consumat în prieteniile mai vechi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta că un eveniment are nevoie la un moment dat să treacă pe un nivel superior și că această trecere se poate consuma și prin despărțire, dar despărțirea nu înseamnă și ruperea, asta pentru că forța care a ținut două sau mai multe persoane într-un grup s-a bazat cu precădere pe un element subtil.
O confirmare negativă amplifică o tensiune. Prietenii își dau unii altora feedback pozitiv. Se caută noi soluții la probleme mai vechi. Independenta, originalitatea, pionieratul sunt folosite din nou în creativitate. Căldura sentimentului reduce gradul de uzură. Se depășește un obstacol prin generozitate. Inspirație. Misiune.
Frumusețea și eleganța acestei zile va rămâne în amintirea noastră nu doar prin ceea ce se consumă acum, așa cum facem de regulă cu anumite întâmplări pe care le-am avut de-a lungul vieții, ci și prin contextul în care se consumă, ca și cum acesta este “vinovat” de toate lucrurile minunate la care avem acum acces. Practic, întreaga săptămână și, prin intermediul acesteia, întreaga lună, evidențiază posibilitatea ca individul să găsească mijlocul cel mai simplu și cel mai fericit prin care să pună la punct o problemă la care nu a avut soluții de ani de zile.
Este adevărat că lucrurile acestea mai curând vor impresiona decât vor produce urmări stabile pe o perioadă mare de timp. Nu putem vorbi deocamdată de evenimente care să anuleze în totalitate mesajul negativ susținut de relația proastă ce există între maleficii Uranus și Pluton, cu care Luna are în această zi relații speciale, ci putem vorbi de o îndrăzneală aparte, de acea forță specială pe care reușește să o dezlănțuie un element mic atunci când luptă împotriva unui element mare.
Pentru că în această zi elementul definitoriu este dat de trigonul lui Mercur cu Capul Dragonului, personajul principal în această piesă de teatru devine destinul personal, un proiect în care ne-am implicat și pe care nu am reușit până acum să-l ducem la destinație ori o relație pe care vrem să o ducem în etapa următoare. Este adevărat, pentru că suntem în continuare în fereastra sextilului dintre Marte și Junon, bucuriile de acum par superficiale sau mai curând anapoda, pentru că am putea să ne bucurăm și de lucruri care, pe alte conjuncturi, ne-ar înspăimânta, acestea având menirea de a reduce gradul de uzură și de a face posibilă producerea evenimentului fericit.
Pentru a înțelege mai bine direcția aceasta aferentă zilei de 17 iunie trebuie să privim cadrul acesta ca și cum este format din două mari structuri ce se îmbină. Pe de o parte, avem relație pozitivă a lui Mercur din Gemeni cu Capul Dragonului din Balanță, sursa satisfacției, mulțumiri sau a deplasărilor eficiente, în pofida avertismentelor, schimbărilor de plan sau obstacolelor, iar, de partea cealaltă, avem sentimentul de împlinire bazat pe o selecție negativă a evenimentelor, pe dezamăgirea că orice am face acest grad de uzură nu va putea fi redus niciodată. Între aceste două elemente există direcții, tentații sau simple impulsuri care pot fi în mare parte pozitive, dacă ne referim la evenimentele consumate pe spațiul public, cele care vizează grupul sau acțiunile făcute în văzul celorlalți, sau în mare parte negative adică tentații ce vizează frica de singurătate, frica de boală sau grija că la un moment dat problemele acestea vechi s-ar putea să se întoarcă. Binele și răul întruchipate de cele două direcții interacționează prin intermediul acestui liant. Este adevărat, fiecare dintre cele două părți, pentru a se deplasa către celălalt, își va alege una dintre cele două direcții. Rezultatul va fi în mod indubitabil unul pozitiv pentru că orice intervenție din oricare dintre cele două părți arată mobilitate, iar în această zi, tocmai pentru că Mercur din Gemeni realizează o relație pozitivă cu Axa Dragonului (semn de mișcare către un nou plan al valorilor), mobilitatea devine condiția esențială pentru ca lucrurile bune, indiferent cât de profunde sau de superficiale sunt, să se poată împlini.
Prin urmare, 18 iunie devine una dintre cele mai frumoase și spectaculoase zile ale acestei săptămâni. Prin ceea ce ni se întâmplă acum se poate eclipsa chiar revenirea lui Saturn la zodia Scorpion, chiar apelarea la un nou model de putere cel care ar putea să domine întregul spectru al percepțiilor prin tradiție, prin ceea ce știm că putem face, prin obișnuință și prin posibilitatea de a extrage din acest haos ceva util. Maniera prin care cuvântul, mesajul, o deplasare sau misiunea unui individ se suprapune peste această zăpăceală socială va face din 18 iunie o zi a succesului personal, putând deveni și o zi a mulțumirii și a satisfacției.
Ceea ce se va consuma acum trebuie privit prin trăsăturile ambivalente. Pe de o parte, avem această dorință de a impresiona ori de a face un lucru să funcționeze, de a trece pe un nivel superior o schemă personală ce nu s-a putut prezenta pe sine celorlalți pentru că i-a lipsit elementele absolut esențiale, cum sunt creativitatea și comunicarea. Prin această relație pozitivă anumite lucruri bune să întâmplă de la sine. Altădată, pe alte conjuncturi, nici nu am crezut că acestea sunt posibile, iar acum ajungem la împlinirea lor, le vedem pe acestea atingând etapele finale într-un chip miraculos, prin aportul unei forțe exterioare ceea ce ne va aduce o foarte mare satisfacție. Apoi, de parte cealaltă, avem relațiile proaste ce se construiesc între Lună, Pluton și Uranus. Despre maleficii Uranus și Pluton știm că își mențin această relație proastă în limita toleranței până în vara anului următor, când aceasta, pentru o anumită perioadă, se va dizolva, va dispărea și o parte din problemele ce au fost active ani de zile se vor transforma în soluții imediate sau chiar vor dispărea. Careul, la un moment dat, se va reface, însă ruptura va produce suficient de multe evenimente. Nu este cazul încă de pe acum să ne gândim la ceea ce se va consuma în anul următor. Este însă cazul să avem puțină încredere, să fim mai optimiști, mai siguri pe lucrurile bune pe care le deținem, pe seriozitatea unui mesaj, pe caracterul echidistant al unei opinii, chiar dacă toate lucrurile acestea bune, ce vin din zona personală, sunt acum combătute dur. Omul superior va putea să facă lucrul acesta apelând la o înțelepciune de viață, aceea care spune că dacă ai încredere în Dumnezeu, dacă nu-ți pierzi credința, dacă rămâi în continuare o persoană fidelă faptelor bune atunci, până la urmă, binele în care crezi va deveni mai puternic. Ființele comune se vor arăta însă nemulțumite de ceea ce nu se consumă de la sine ori de ceea ce se consumă de la sine, dar ele nu văd. Între aceste două elemente, cele date de relația bună dintre Mercur și Capul Dragonului și careul în T pe semne cardinale format între Lună, Uranus și Pluton, se interpun două elemente absolut esențiale ce fac aceste două părți să comunice între ele: tentația și înțelepciunea. La modul comun, prin tentație vom crede că problemele sunt mai importante, iar prin înțelepciune soluțiile merită mai multă atenție. În realitate, lucrurile acestea se combină într-un mod cu totul aparte în așa fel încât va activa și, prin activare, va duce pe un nivel superior, trăsătură definitorie a acestei zile, aceea dată de mobilitate. Practic, elementul benefic susținut cu precădere de relația bună dintre Mercur și Axa Dragonului are nevoie de mobilitate pentru a se împlinii. Indiferent că astăzi vom fi convinși că facem fapte bune sau rele, că facem un pas important în evoluția personală ori că distrugem un bun, acțiunea în sine reprezintă condiția ca binele să învingă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a avea încredere că puterea poate susține acum conștiința a ceea ce credem cu toată ființa că este posibil.
Privire critică orientată spre relațiile mai vechi. Demonstrare. Argument. Cel slab se justifică prea mult. Risipirea resurselor duce la coborârea nivelului de vibrație. Este afectată o demnitate socială. Ceea ce cere soluție urgentă trebuie aplicat. Sentimentul apartenenței la un grup sporește mândria de a fi într-un anumit fel.
Luna se află acum pe ultimul segment al zodiei Rac și va avea de împlinit un trigon frumos cu planeta Saturn, cea despre care știm că, de curând, a intrat în zodia Scorpion. În mod normal, prin natura unghiului ce se împlinește acum, relația aceasta dintre Lună și Saturn ar trebui să sublinieze expresivitatea de pe zona publică, o deschidere față de frumusețea și comunicarea unei persoane ce nu s-a exprimat până acum, descoperirea unui talent și, prin utilizarea acestora, consolidarea unor demersuri sau întărirea unor relații de parteneriat. Pentru că Saturn se află acum pe ultimul grad din zodia Scorpion lucrurile acestea sunt folosite în mod egoist, pentru a spori puterea de influență și avantajul personal, în detrimentul interesului de grup.
Vorbim, așadar, aici, despre seriozitate și despre ușurința cu care extragem din experiențele vieții exact ceea ce ne avantajează în momentul acesta, fără să ținem cont dacă este adevărat, dacă este util celorlalți ori dacă toate acestea corespund demnității și binelui colectiv.
Încă din dimineața acestei zile Luna va intra pe zodia Leu și va găsi o soluție la toate aceste impulsuri dure, negative sau compromițătoare orientate împotriva anturajului. Mediind tendința Nodurilor și participând la un triunghi minor împreună cu Mercur și Capul Dragonului, Luna va da sens unor impulsuri personale și ne va ajuta să trecem pe un alt nivel, să transformăm greșeala într-o lecție de viață, un episod neplăcut, compromițător într-unul încărcat de semnificații. Luna în Leu nu are o profunzime anume, este mai curând atentă la putere, expresivitate sau satisfacție existând chiar posibilitatea de a coborî nivelul și de a respinge un demers ori de a nu respecta părerea unui colaborator. De altfel, lucrurile, după cum sunt construite în această perioadă, încurajează lupta împotriva argumentului celuilalt. Accentuarea zodiei Leu arată că “Argumentul meu este mult mai important decât argumentul tău” și toate demersurile se bazează mult pe această formă de egocentrism. Cu Soarele în conjuncție cu Marte pe zodia Gemeni și cu acest marcaj interesant pe zodia Leu, momentul prezent va fi dominat de decizii spectaculoase, mișcări ciudate pe scena vieții sociale, din nefericire, unele dintre ele complet lipsite de esență ori de viitor, dar din care se va înțelege că preocuparea omului de acum este în a-și mențină privilegiile. Nu poate fi ignorată din această ecuație astrală nici mândria și știm că din aceste zodii, Gemeni și Leu, transpare acest sentiment al preamăririi valorilor personale în detrimentul valorilor celorlalți. De aici pot apărea și reacții din partea celorlalți orientate către constrângerea exprimării personale. De aici pot apărea și atitudini de apărare din partea individului, cel care strigă cât îl țin plămânii că atunci când nu-i este respectată mândria, stima de sine sau imaginea socială pe care și le atribuie, se luptă împotriva interesului său.
Prin urmare, 19 iunie este o zi în care ne dezicem de bunul simț sau de faptele care ar fi putut să le vorbească celorlalți despre reguli morale, verticalitate sau respect. De această dată, ceea ce ar fi trebuit să sublinieze o bună comportare în societate scoate în evidență, întărește sau consolidează interesul personal, binele individului până dincolo de limita bunului simț, adică se va lucra mult prea mult pe ceea ce-l interesează doar pe individ, fără să se preocupe că, lucrând în această manieră, s-ar putea ca rezultatul să afecteze integritatea grupului sau imagine acestuia. Iată cum este suficientă doar o schimbare de cadru astral, adică Luna să treacă din Rac în Leu, pentru ca balanța valorilor să se schimbe. De vină nu este Luna, doar pentru că își schimbă zodia, ci echilibrul destul de fragil. Accentuarea celor două zodii, Gemeni și Leu, înseamnă acum a da prea multă importanță interesului pentru explorarea valorilor personale, cultivarea unui egoism disimulat și separarea interesului personal de interesul de grup pentru a produce efecte imediate, pentru a susține mai mult satisfacția egoistă a unui individ care, în realitate, nu s-a preocupat niciodată de binele grupului, ci doar de binele său, iar acum doar se vede mai bine lucrul acesta. De aceea, Luna, trecând în zodia Leu, va pune o greutate în plus pe această balanță fragilă.
Totuși, elementele acestea de echilibristică, frământările acestea sau apelul ostentativ pe care un om educat îl va face la bun-simț, chiar dacă va vedea că demersul său cere foarte multe resurse, are un scop bun. Se va urmări promovarea pe mai departe a regulilor de bună practică, a echilibrului psiho-emoțional, a iubirii față de valorile perene și a respectului față de oameni și față de rezultatele muncii lor. Acest moment în care se accentuează zodiile Gemeni și Leu este doar un episod în care vom fi martorii unor derapaje sociale susținute de interesul pe care anumiți indivizi îl au împotriva interesului de grup. Nu ar trebui să ne mire lucrul acesta pentru că Luna neagră se află de mult timp în zodia Fecioară și tot ce înseamnă structuri administrative, sociale sau ideea în sine de moralitate parcurg momente de zdruncin sever. Acum se vede mai bine ceea ce a existat de mult timp.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne alia împotriva binelui, doar pentru că momentul acesta ne convinge că așa trebuie procedat. Momentul acesta nu este mai important decât cadrul general, chiar dacă factorii de destabilizare, ființele penibile care au lucrat până acum în umbră pentru preamărirea egoismului lor susțin cu vehemență lucrul acesta. Cine protejează acum bunul simț va reuși să găsească soluții cu totul speciale la problemele cu care se confruntă, adică va da un sens pozitiv medierii pe care Luna o face Axei Dragonului.
Sentimentele se încălzesc. Îndrăzneală. Curaj. Victorie prin atac direct. Desprinderea de o parte din grijile trecutului. Revitalizare prin foc. Dorința de a demonstra puterea. Adjudecarea unui loc privilegiat. Se schimbă o prioritate pentru a se menține o legătură fragilă, dar caracterul delicat al relațiilor se menține. Durerea este transformată în demnitate. Dispreț față de categoriile inferioare.
În 20 iunie se accentuează discrepanța între cum am fi putut fi și cum suntem în realitate. Bariera dintre cele două direcții a fost foarte vizibilă în ziua anterioară și persoanele care au reușit să se mențină pe o linie a binelui și verticalității morale vor avea parte astăzi de o expresivitate specială, de o deschidere către ceea ce înseamnă căldura sufletească și profunzimea gândirii. De partea cealaltă, oamenii simt că li se încălzesc sentimentele doar atunci când se află în fața unei nedreptăți, doar când trebuie să combată o ilegalitate ori să clarifice o anumită problemă. Maniera aceasta fragmentată prin care vom interveni asupra demersurilor personale, dar și asupra celor publice, se bazează mult, nu pe faptul că Luna va împlinii astăzi două conjuncții, una cu Venus și cealaltă cu Jupiter, ci pentru că acestea nu vor putea să participe la dinamica socială decât printr-o comandă pe care o primesc din partea conjuncției Soare-Marte. Există o dorință în a motiva, există o ambiție teribilă pe care toți oamenii o vor manifesta în această zi, există un impuls care îi face pe aceștia să fie tot timpul pe poziție de atac, într-o încordare continuă, fie pentru că vor să se bucure de câteva momente de liniște, de un demers public pe care și l-au programat din timp, fie pentru că destinul va face în așa fel încât să-i pună în această zi în preajma persoanelor care îi enervează ori le creează un disconfort pentru a le testa răbdarea. Nu le convine ceea ce aud, ceea ce văd la ceilalți, nu sunt mulțumiți de nimic din ceea ce au în jur, dar nici nu sunt în stare să pună în loc ceva mai bun. Starea în sine va fi elementul definitoriu al acestei zile și tocmai de aceea acest hotar interesant care împarte oamenii în două categorii după răspunsul la provocările zilei anterioare, pare să fie elementul definitoriu al preocupărilor de acum, dar și al demersurilor care vor veni spre noi începând cu ziua următoare când Soarele va intra în zodia Rac.
Momentul acesta de gol, de vid sau de receptivitate maximă în care individul se simte obligat să ducă mai departe o decizie pe care a adoptat-o față de el însuși sau față de cei din aceeași structură, se bazează mult pe protejarea unei facilități intime, de menținerea anumitor tipuri de relații și pe desconsiderare. A sfida un element pe care-l considerăm inferior produce, în propria viziune, un efect benefic, adică cei din jur se vor uita la cel care acuză ca la un element pozitiv. Mijlocul acesta de coordonare a ideilor celorlalți, schimbă impresiile și agasează, într-un mod disimulat, propria libertate de expresie. În mod firesc, tocmai pentru că Luna se află într-un semn al independenței (zodia Leu) fiecare ar trebui lăsat să-și exprime punctul de vedere. Luna în Leu lansează însă o frică teribilă pe care o resimte un individ nesigur pe poziția sa atunci când se află în fața unui contraargument. Dacă apare în jur o forță și din poziția acesteia înțelegem că nu este de acord cu o anumită autoritate sau cu ideea exprimată, va trebui să ne așteptăm ca, pe baza acestui factor care se declară pe sine cel mai puternic, individul să tremure de frică la ideea că neprevăzutul de acum, adică Uranus, care trimite un trigon interesant către planetele din Leu, ar putea să schimbe balanța valorilor în favoarea celuilalt. Asta se întâmplă pentru că cel care se declară foarte puternic susține aceasta atitudine în mod abuziv tocmai pentru că nici el nu crede în ceea ce promovează. De aici și marele gol al momentului de 20 iulie.
Prin urmare, 20 iulie ar trebui să ne încălzească sentimentele și să ne aducă o revitalizare puternică ca o consecință a faptului că suntem puțin mai siguri pe ceea ce gândim, pe ceea ce facem sau pe ceea ce am ales să așezăm în jurul nostru ca elemente accesibile oricând. Demersurile în care suntem implicați devin astfel elementele care lezează încrederea în sine și slăbesc coeziunea de grup. Încrederea în sine acum se construiește prin argumente false și baza acesteia devine un factor caustic, o sumă de idei care în trecut au ridicat multe semne de întrebare. Celui care investighează sau urmărește un anumit fenomen social nu-i trebuie decât un dram de inteligență în plus pentru a vedea că totul este un imens balon de săpun. Accentuarea zodiei Leu prin adăugarea acestui tipar și faptul că Soarele se află acum pe ultimul grad al zodiei Gemeni în conjuncție cu Marte, fac din ecuația astrală aferentă acestei zile o anexă a tulburărilor de comportament ascunse în spatele unor demersuri mai mari sau ocultate intenționat, o expresie a unei dezordinii de care până și persoana în cauză se teme. 20 iulie devine astfel și o zi a furtului, a distrugerii bunului celuilalt dacă acesta nu dorește să împartă cu cei din jur ceea ce este solicitat. Cu alte cuvinte, expresivitatea aceasta care vine din zodia Leu nu se calibrează pe energiile benefice decât dacă s-a stabilit acest lucru încă din ziua anterioară când ne-am întâlnit cu hotarul, cu evenimentele, cu noțiunile sau cu impulsurile care au separat grupurile sau au ridicat un semn de întrebare în conștiința individului și, prin însăși existența acestui semn de întrebare, un demers unitar s-a oprit și a fost fragmentat pe mai multe elemente care tulbură sau acordă mai multă credibilitate valorilor exterioare, părerilor celorlalți, demersurilor în care aceștia sunt implicați. Lucrurile acestea vor comporta o schimbare substanțială, accentuându-se prin specificul lor sau coalizând în structuri de grup, începând cu ziua următoare, când Soarele va intra în zodia Rac.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respinge ideea de separare, de a nu alimenta gândul care ne pune împotriva unor oameni, împotriva demersurilor acestora sau care instigă anumite structuri pentru a submina autoritatea adversarilor. Echilibrul pe care-l păstrăm prin alegeri deliberate, prin hotărâri clar exprimate ne protejează de un val de evenimente negative ce ar putea să se bazeze pe faptele de acum și care va fi declanșat de intrarea Soarelui în zodia Rac din ziua următoare.
Nu se respectă o regulă. Întârziere. Relațiile noi duc la uitarea celor vechi. Dezordinea mentală vulnerabilizează statutul social. Se vinde în pierdere un produs care nu va rezista în timp. Sentimentul că s-a pierdut o susținere. Patrimoniul este văzut altfel. Succesul vine prin abordarea unor noi reguli disciplinare. Atenție la măsură!
Trecerea Soarelui în zodia Rac ar trebui să rezolve o mare parte din problemele pe care le-am avut de-a lungul acestei săptămâni schimbând pur și simplu direcția sau aducând elemente noi care vor pigmenta atât de mult fondul general încât să avem impresia că am pornit pe un drum nou ori că lucrurile nu mai sunt atât de dramatice ci, cel puțin o parte dintre ele, se vor rezolva de la sine.
Dar înainte ca Soarele să treacă în zodia Rac va avea de împlinit un unghi negativ cu Saturn și încă vreo câteva pozitive cu Uranus, Junon și respectiv Marte. Schema aceasta la care participă Luna pregătește intrarea Soarelui în zodia Rac doar pentru a păstra amintirea a ceea ce ni s-a întâmplat de-a lungul acestei săptămâni ori de-a lungul acestei luni. Avem nevoie să nu uităm ceea ce a fost esențial pentru că pe aceste elemente esențiale, unele dintre ele care ne și definesc, se vor construi demersurile următoarelor patru săptămâni.
Referindu-ne strict la momentul în care Soarele trece pe zodia Rac putem spune că impactul său asupra comunității prin conjuncția cu Marte, pe care a ținut-o activă toată această săptămână, capătă o coloratură aparte. Nu se respectă o regulă, este depășită limita unei asocieri și din această cauză mulți vor avea probleme cu măsura sau cu înțelegerea. Desigur, reacțiile acestea nu sunt gratuite și ele nu sunt bazate doar pe resentimente, ci mai curând pe o teamă, aceea că prin schimbarea de vibrație indicată de Soare se pierde un privilegiu, pierdem legătura cu informația, uităm ceea ce este important ori ne desprindem de un grup sau de o persoană și asta nu ne va face bine. Teama că schimbarea de acum înseamnă pierderi sau risipă este foarte intensă și devine practic elementul prin intermediul căruia răspundem la un factor de transformare prin stres, respingere sau acuzații, adică deviza generală aplicată acestei săptămâni. Dacă avem în vedere că această deviză generală a săptămânii are un obiectiv de îndeplinit, acela care vizează înapoierea unei datorii, pentru a menține un echilibru nu pentru a marca un gest de supunere, atunci înțelegem de ce stresul, respingerea sau acuzațiile ne îndeamnă să facem un pas înapoi. Este posibil ca în această primă zi de tranzit al Soarelui prin zodia Rac să înțelegem că până acum, cel puțin în ultimele patru săptămâni, am lucrat cu elemente nespecifice, care nu ne aparțin, am dus mai departe idei care au fost preluate de la alte persoane și ne-am împodobit cu penele altuia crezând că putem zbura cu ele. Acum avem posibilitatea să ne vedem propriul patrimoniu și caracterul tragic al acestei zile, cel care vine doar din faptul că Luna se ceartă cu Saturn, va accentua această senzație de neîmplinire prin ușurința cu care vedem eșecul personal sau golurile din toată această construcție. Practic, nu ne vom învinui că am preluat de la alții anumite elemente și le-am promovat, ci că nu am reușit cu ajutorul acestora să ne construim elemente originale, să avem și noi, la un moment dat, unele asemănătoare celor pe care le-am folosit acum, chiar dacă nu atât de puternice sau eficiente.
O altă componentă care vine din această trecere a Soarelui pe zodia Rac vizează reamintirea sentimentului de unitate. Vom avea impresia cum că ceea ce nu am respins, distrus sau aruncat la gunoi este un element eminamente pozitiv prin intermediul căruia structura în care ne-am integrat devine mai puternică. Adică suntem uniți în cuget, în sentimente, în idealuri sau în demersuri cu cei pe care-i avem. Practic, având această idee în minte ajungem să și simțim că facem parte dintr-o familie, una mai mare, una socială, pe care astăzi nu o vom mai critica așa cum am făcut până acum.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre succes într-un mod atât de particular și de contorsionat încât, din afară, cel care a încerca să se laude cu ceva personal va fi privit ca un ciudat, ca o persoană rătăcită ori ca un mitoman. În realitate, ne va lipsi acum eficiența discursului, poate chiar și motivația de a-i convinge pe cei din jur că este frumos, real și profund ceea ce trăim. Este mult mai important începând chiar cu după-amiaza acestei zile că ne vom simți ca făcând parte dintr-o familie mai mare. Unii se vor declara ca având o anumită etichetă și vor face acest lucru înainte ca o persoană din anturaj să procedeze așa, însă cu o altă conotație. Spre exemplu, își vor pune eticheta de ciudați, având și puterea să râdă sau să fac o glumă pe seama lor, înainte ca o persoană din jur să spună același lucru despre ei însă cu un alt ton.
Împreună cu intrarea Soarelui în zodia Rac se produce un zdruncin în viața personală și trecem de pe un segment mobil, flexibil, ce ne-a încurajat să ne exprimăm, pe un segment care transformă toate lucrurile banale într-o mare greutate, nu pentru că se schimbă percepția, ci pentru că pe lângă acel lucru banal există o suită întreaga de alte episoade ce nu sunt împărtășite celorlalți și care fac parte din problema în sine. Trecem de la o viață bazată pe relaxare, destindere sau libertăți, la o viață trăită pe mai multe fronturi.
Cei care lucrează cu energia sau sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor resimți această modificare ce apare în ecuația astrală ca pe o necesitate de a adopta noi regulă. Regula acum nu mai sperie, ci devine o sarcină pe care oamenii o vor privi cu maximă seriozitate și, în plus, vor fi conștienți de faptul că succesul depinde de cât de serioși pun aceste reguli în aplicare. Pentru că în seara acestei zile Luna va intra în zodia Fecioară s-ar putea ca regulile acestea să inspire o anume teamă că anturajul ar putea să judece și mai mult dacă va fi implicat în noile reguli pe care individul și le stabilește. Unii se vor gândi că a sosit momentul să se oprească din a vorbi despre ei înșiși sau din a le împărtăși celorlalți din ceea ce trăiesc pentru că marea problemă a prezentului devine dintr-odată vulnerabilitatea. Lansând acest gând de separare a individului de comunitate arată cu adevărat o vulnerabilitate și, așa cum este de așteaptat, aceasta va fi explorată. Vulnerabilitatea nu se depășește din exterior spre interior, ci din interior spre exterior, adică nu este cazul să avem acum, la început de tranzit al Soarelui prin zodia Rac, această atitudine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta inocența. Inocența nu înseamnă vulnerabilitate, ci puritate, la fel cum puritatea nu este naivitate și îmbrățișând aceste două stări nu suntem la cheremul celorlalți, nu suntem nici de batjocura lor și nici un paria al societăți, ci etaloane de normalitate într-o mare de mesaje tulburătoare, într-o epocă obscură care nu respectă decât ceea ce îi întreține dezordinea.
D-le Coser de cand va citesc am inteles orecum ca nu va plac elogiile,dar credeti-ma pentru ziua de luni ati fost magnific.Astept ziua de miercuri deoarece am un proces. Va multumesc .