13 – 19 iulie 2020

13 – 19 iulie 2020 este săptămâna bunurilor rupte, a falselor concilieri, ridicolului și a semnului de înțelegere care nu are viitor tocmai pentru că este doar o punte. Valorile acestei săptămâni se bazează mult pe înțelegerea dezamăgirilor săptămânilor anterioare. Nu este un interval care să ne încurajeze spre decizii. De aceea hotărârile pe care le vom lua în această săptămână ar trebui întărite cu mare atenție pentru că ele ar putea fi viciate de experiențele săptămânilor din urmă. Desigur, nu este de dorit să se întâmple lucrul acesta, tocmai pentru că prima jumătate a săptămânii este intensă, accentuând anumite situații care ne cer raportarea la experiențele bune ale săptămânilor anterioare. Acolo unde aceste experiențe nu au existat nu ne putem raporta la prietenie, ci la un tribut. Mulți vor crede că prin duritate, prin obsesia justiției, prin acțiuni abordate într-un mod dur vor reuși să se ridice deasupra celorlalți și să își probeze puterea de influență și autoritatea. În realitate, acestea sunt doar false concilieri, adică pierd din putere și din patrimoniul personal, din credibilitate, iar conjuncturile astrale ale acestui an vor arăta, până spre final, că lucrurile acestea vor fi clarificate. Elementul cel mai interesant al acestei săptămâni este cel indicat de a doua parte a devizei săptămânii, cel dat de semnul de înțelegere care nu are viitor tocmai pentru că este o punte. Așa cum vom vedea din observațiile inserate în analizele zilelor de joi, vineri, sâmbătă și duminică, vom înțelege că toată această situație neobișnuită este legată de un aspect ludic. Jocul nu este greșit, la fel cum nu este greșit nici acest semn de înțelegere care nu are perspectivă. Așa se întâmplă, uneori situațiile pe care le parcurgem, le întâlnim doar pentru a ne oferi o anumită satisfacție, nu pentru a le integra în destin, nu pentru a face din ele o țintă, un episod care să se consume în viitor. Tocmai de aceea lucrurile neobișnuite, intense și complicate se vor consuma în prima parte a săptămânii, iar celelalte care ne dau iluzia puteri se vor consuma de joi până spre sfârșitul săptămânii. Din fericire, Mercur nu se mai află în deplasare retrogradă, asta înseamnă că oricât de complicate ar fi situațiile pe care le parcurgem le vom putea înțelege, integra și analiza așa cum trebuie pe mai departe. Aceasta este o săptămână a atacurilor, a conflictelor pe mesaje morale sau pe mesaje psihocomportamentale, dar și o săptămână care anunță un conflict de proporții care nu se va desfășura așa cum este anunțat. El va fi fragmentat până când va deveni mic de tot încât să nu-și mai îndeplinească rolul pentru care a fost creat.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu uita că fiecare persoană are nevoie să se raporteze la propria intensitate a sentimentelor. Cine nu uită cât de mult poate iubi, cât de intens și cât de frumos va reuși să treacă peste această săptămână cu bine.

Prietenia este o piatră rară. Înțelegem printre rânduri. Suntem judecați după ceea ce spunem, nu după ceea ce facem. Avem un avantaj care ține de latura emoțională. Indicațiile ne obstrucționează. Visăm la o cale dreaptă, dar deocamdată ea ține doar de o educație pe care am primit-o în casa părintească.

Prima zi a săptămânii ne aduce împlinirea fazei de Primul pătrar, adică un raport negativ între Soare și Lună, ceea ce nu reprezintă un avantaj. De altfel, singurul element pozitiv al zilei este dat de relația bună dintre Lună și Axa Dragonului, prin care Luna reușește să medieze tendința Nodurilor. Astfel, vorbim despre o zonă emoțională, una încercată de vreme, încercată de multe evenimente ale vieții care se transpun acum într-o cale dreaptă. Această mediere pare să fie soluția problemelor legate de puțin, sărăcie, singurătate sau o soluție care vine să rezolve viziunea pe care o avem față de anumite abuzuri pe care le-am parcurs de-a lungul vieții. Chiar dacă, spre seară, Luna trece pe zodia Taur lucrurile nu se calmează. Suntem agitați, vom fi agitați și în ziua următoare, iar zona aceasta a prieteniei, a înțelegerii și a toleranței cere să fie apreciată cel mai mult. Chiar de la începutul acestei săptămâni înțelegem că bunurile se strică, înțelegerile se topesc, sunt încălcate, iar ridicolul este ridicat la mare artă. Cei care cred că lucrurile bune se împlinesc de la sine au nevoie să aștepte alte momente, alte conjuncturi astrale, alte ipostaze. Acum cei care visează la o cale dreaptă au nevoie să facă apel la ceea ce au învățat de la părinți, de la bunici sau de la cei care au avut un rol foarte important în perioada de formare.
Prin urmare, prima zi a săptămânii este încărcată de un mesaj care devine, deopotrivă, și soluție: toleranța. Ceea ce mediază Luna prin relația sa cu Axa Dragonului nu reprezintă o soluție pentru comunitate, ci o soluție pentru persoana în cauză, pentru problemele pe care le parcurge, pentru nevoile sau grijile pe care nu și le-a rezolvat în ultima perioadă. Ceea ce încercăm să rezolvăm repede, în viteză, cu forță sau cu agresivitate și nu conține o picătură de bunătate, ne duce către distrugere. Am văzut că această componentă a fost integrată și în observațiile pe care le-am făcut în săptămânile anterioare. O parte din conjuncturile astrale sunt în continuare active, cu atât mai mult cu cât Luna, trecând prin zodia Berbec, activează toate aceste mesaje care vin din zona zodiei Capricorn, semn care este tranzitat de Jupiter, Pluton și Saturn. Mesajul sintetic pe care îl primim din partea acestor poziții astrale este unul legat de rezistență, de înțelegere sau de identificare a elementelor care nu au durabilitate în timp. În această săptămână, chiar pornind cu ziua de 13 iulie, primim acest mare beneficiu de a înțelege ceea ce este durabil și ceea ce este ușor de distrus, nu neapărat efemer.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi că lucrurile frumoase care vin spre noi nu sunt incomplete, ci sunt mari daruri ale cerului care ne ajută să trecem peste anumite încercări. Aceste daruri minunate vin spre noi pentru că au fost chemate de ceea ce numim educație părintească. Ceea ce primim de la părinți nu este doar o informație, ci și o formă de raportare la natură, la univers, la divinitate. Cu cât această formă de raportare este mai curată, mai simplă și mai rafinată cu atât saltul beneficiarului este mai mare.

Plătim un tribut pentru fericire. Suntem mai atenți la nevoile unui apropiat. Excentricitate. Impulsurile nu sunt controlate atât de bine. Acceptăm și tolerăm un factor stresant. Ni se pare că liniștea este cel mai mare dar. Tratăm cu curaj o confruntare riscantă. Imaginația nu ține de ceea ce am gândit în săptămânile din urmă, ci de viziune. Munca cere să fie privit altfel.

În dimineața acestei zile Venus va definitiva trigonul cu Junon, iar după aceea se vor împlini câteva unghiuri interesante care vor aduce impulsul de a lupta și dorința de victorie foarte aproape de nevoia de muncă, de împlinire sau de recunoaștere socială. Desigur, lucrul acesta nu reprezintă în mod obligatoriu un avantaj. El poate să alimenteze anumite excentricități, anumite dorințe care nu vor putea fi ținute sub control sau ambiții care să ne ducă spre o mare pierdere. El poate, însă, să ne ajute să învățăm mai multe despre acceptare, despre toleranță pentru că ne pune în fața unui factor care ne-a stresat foarte mult în săptămânile anterioare, iar acum avem puterea să privim acest element cu alți ochi. Așadar, în a doua zi a săptămânii vorbim despre anumite patimi pe care învățăm să ni le acceptăm, pentru că tot ceea ce ni se întâmplă astăzi nu este neapărat despre ceilalți, cât este despre noi înșine. Astăzi învățăm ce tribut trebuie plătit pentru fericire și nu regretăm dacă ni se cere acest preț. Întreaga săptămână este supusă acestor încercări emoționale care țin de despărțire, de înțelegerea dezamăgirilor dar și despre cum a fi indicat să facem față ridicolului. Fără aceste elemente de educație psiho-comportamentală, fără aceste elemente de educație spirituală și morală nu putem vorbi despre proiecte pe termen lung. Acolo unde lucrul acesta nu se întâmplă, ne confruntăm cu o duritate socială pe care o vom vedea ca fiind absolut gratuită. Oamenii care nu au un interes în a se modela pentru a deveni mai buni și mai puternici vor resimți ziua de 14 iulie ca și cum toate le sunt potrivnice. Toleranța nu li se pare o prioritate, înțelegerea, de asemenea. Din toată această confruntare poate ieși omul care beneficiază de o anumită șansă a destinului. Acum Mercur nu mai este în deplasare retrogradă și într-o situație neobișnuită un astfel de personaj poate spune un cuvânt care schimbă balanța, schimbă relația, schimbă totul. Duritatea mesajului rămâne, dar nu aceasta este esența zilei. Avem nevoie ca în amintirile de colecție să fie așezată și experiența acestei zile.
Prin urmare, a doua zi a acestei săptămâni ne pune în fața unor situații foarte delicate. Aceste întâmplări sunt greu de înțeles, dar, mai ales, vor fi greu de acceptat. Ceea ce ni se întâmplă acum ne zdruncină ființa pentru că ni se pare că suntem puși în fața unui episod de nedreptate. Nimic din ceea ce am învățat, știm sau putem face nu ne ajută să depășim această situație. Ne ajută doar emoția care vine din liniște și compasiune. Știm, Soarele trece în fiecare an prin opoziția cu Jupiter. Acesta este un episod neplăcut, un moment delicat, o ipostază dureroasă. Nedreptatea pe care o traversăm în momentul în care se împlinește acest unghi nu cere obligatoriu un eveniment social, dar face de fiecare dată trimitere la o întâmplare nefericită pe care nu am uitat-o. Astăzi suntem dispuși să reinterpretăm, să reanalizăm până și un simplu salut tocmai pentru că ni se pare că reproduce tonul pe care nu l-am putut uita în ultimii ani și care este legat de discuții în contradictoriu, de întâmplări delicate, de nemulțumire. Lucru cel mai bun pe care am putea să-l facem astăzi este să lăudăm ceea ce ne mulțumește, ceea ce ne încântă, ceea ce ne bucură. Dacă lăudăm aceste elemente frumoase ni se pare un efort foarte mare înseamnă că suntem în continuare blocați pe defecte. Nu problema acestei zile este greutatea, ci ceea ce o întreține.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu transforma un sentiment frumos într-o dragoste neobișnuită, de a nu da impulsurilor necontrolate înțelesul de defect, eroare, greșeală. Atunci când un om este diferit și se poate dezvolta în așa fel încât să poată deveni un exemplu bun pentru ceilalți, este ceva de lăudat. Rușinea de a fi altfel este o invenție a oamenilor, nu un mesaj care să vină de sus.

Confruntări absurde. Norocul este confundat. Avem nevoie de echilibru. Dificultățile sunt înțelese în funcție de cei cu care ne acompaniem. Ciocniri. Puterea ne face să credem că avem nevoie de subalterni. Curajul de acum înseamnă toleranță, nu duritate. Suntem liberi pentru că nu distrugem.

În seara acestei zile se va definitiva opoziția Soarelui cu Pluton care ne va pune în fața unor întâmplări neobișnuite. Pentru unii, aceste întâmplări neobișnuite vor părea niște distrugeri sau vor fi prezentate ca rememorarea unor distrugeri care s-au consumat ca o pedeapsă, pentru că am fost imaturi sau și-au dorit mai mult și nu am fost suficient de pregătiți pentru a le primi. Prezența Lunii pe zodia Taur în această zi, semn pe care îl va părăsi în dimineața zilei următoare, este un factor bun, un noroc, însă unii vor confunda acest noroc și vor crede că el este de fapt o pedeapsă. Opoziția Soarelui cu Pluton, ultimul aspect stresant al acestei săptămâni, este direct răspunzător de acest mod de a percepe, de a ne raporta la ceea ce ne amintim sau la ceea ce ni se întâmplă. Oamenii simpli, cei care nu au o educație prea solidă vor crede că momentele de față, la fel cum s-a întâmplat și în celelalte două zile ale săptămânii, vor putea fi depășite prin confruntări. Cei care reușesc în aceste confruntări vor primi alte semnale, mai confuze decât cele din cealaltă categorie, din care se înțelege că puterea le cere să aibă subalterni, sclavi. În realitate, tot ceea ce se întâmpla astăzi face referire, la fel cum am văzut și în zilele anterioare, la o dimensiune personală. Ceea ce vine de pe zona publică nu ne distruge, ci ne încearcă rezistența la efort, curajul de a trece peste anumite umilințe, răbdarea de a nu ajunge la conflict. 15 iulie este ziua care ne învață cât de important este să renunțăm la conflict. Dar, așa cum am văzut de multe ori în analizele pe care le facem acum, conflictul poate fi evitat atunci când este susținut și de alți factori. 15 iulie ne oferă nenumărate motive de a ne întoarce către conflict pentru a ne susține puterea, dar, dacă vom cădea pradă acestui element delicat, după ce vom deveni victorioși vom observa că nu am câștigat nimic. Lupta în sine este o încercare. Cine renunță la această confruntare, persoana care are atât de multă tărie de caracter încât să aleagă nonviolența demonstrează că este un om care merită toată aprecierea și toată lauda.
Prin urmare, 15 iulie este o zi puternică, încărcată de tensiune, de evenimente care ne încurajează să ne revoltăm, să fim nemulțumiți și să cerem, să pretindem, dar tocmai aceste instrumente nu trebuie abordate. Ceea ce abordăm prin conflict ne slăbește puterea personală și ne motivează pentru conflicte și mai mari care vor rupe și mai mult din realizările pe care le-am obținut în ultimele săptămâni cu atât de mare efort. Nu conflictul este calea, deși astăzi ni se va părea că numai prin luptă putem obține ceea ce merităm. Dacă renunțăm la luptă devenim noi înșine puternici, ceea ce înseamnă o achiziție cu mult peste adevărul pe care îl putem descoperi acum învingând un adversar. De asemenea, luptând nu doar ne deposedăm de o putere personală, ci și de speranța că lucrurile bune ne sunt permise. Aceasta este de fapt cea mai mare achiziție a săptămânii. Speranța că lucrurile bune rămân, chiar dacă trecem printr-o perioadă de mare zăpăceală, este cea mai importantă achiziție a acestei săptămâni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi de fiecare dată când trebuie să ripostăm. Acest moment de oprire ne arată dacă răspunsurile pe care dorim să le oferim fac parte dintr-o confruntare absurdă sau sunt doar simple replici.

Distrugerile ni se par un vis urât. Suntem încercați de oameni care nu înțeleg corect ceea ce li se spune. Instabilitatea nu reprezintă o rezolvare. Sfaturile competente seamănă cu cele pe care l-am primit în săptămânile anterioare. Crize temperamentale. Un abandon ne tulbură.

În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Gemeni și ne va ajuta să ne deschidem un pic mai mult față de oamenii pe care îi apreciem, față de cei cu care vom colabora pe finalul acestei săptămâni, dar și în săptămânile următoare. Ceea ce se întâmpla acum este un debut foarte frumos al unei colaborări care oprește instabilitatea sau, în cazul anumitor persoane, o va diminua. Desigur, o parte din situațiile delicate pe care le-am parcurs în zilele anterioare vor veni spre noi și astăzi, însă acum vom fi puțin mai disciplinați. De altfel, ne va face plăcere să părem mai atenți și mai organizați în ochii celorlalți pentru a ascunde că nu am reușit să rezolvăm problema instabilității. Mijlocul săptămânii va fi dinamic, intens, când vom fi dispuși către cheltuieli, cumpărături, să ne destindem, indiferent care este prețul. Din nefericire, desigur, așa cum am văzut și în primele trei zile ale săptămânii, prețul pe care trebuie să-l oferim nu este unul mic. Bucuria momentului ne ajută însă să ne mobilizăm și să nu considerăm că ni se cere prea mult. Tocmai de aceea, astăzi vom fi cumva constrânși să facem un fel de trimitere la ceea ce ni s-a întâmplat în săptămâna anterioară sau la ceea ce am parcurs în ultimele săptămâni, poate chiar în ultimele luni. O facem pentru că ni se pare interesant și pentru că avem clar senzația că învățăm ceva de acolo.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne atenționează că anumite elemente de instabilitate pot fi atenuate și prin joc, prin distracții, prin deconectare, prin ceea ce ne face să ne simțim bine. Nu vom alege lucruri noi, tocmai pentru că nu vom avea atât de mult curaj, însă anumite situații pe care le-am parcurs în săptămânile anterioare vor fi luate ca elemente de referință pentru această formă de distracție. În cazul oamenilor superficiali ziua va oferi încântare prin plăcerea de a vorbi. Ceilalți, prin plăcerea de a asculta. Toate aceste elemente astrale, combinate, ne ajută să înțelegem care este natura interacțiunii. Dacă azi avem răbdare să ascultăm înseamnă că nu este o întâmplare. Deținem deja această calitate. Dacă putem vorbi și, prin mesajul pe care-l transmitem, partenerul de dialog înțelege lucruri importante pentru el înseamnă că avem o calitate. Aceasta este marea însemnătate a zilei de 16 iulie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că această înclinație către aspectul ludic al vieții, către joc și deconectare permite și manifestarea unor crize temperamentale. Dacă ajungem în criză, pasul următor este o despărțire, un abandon. Durerea care apare după acest episod este ușor de anticipat.

Prea multă încredere pe vorbe. Prea mult interes pentru a schimba destinul cuiva. Memoria este bună, dar nu folosește nimănui. Se schimbă o autoritate. Ne amintim de ceea ce ne-a tulburat în copilărie și provocăm tensiuni pe aceste probleme nerezolvate. Binele de altădată devine o mare greutate.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Gemeni și va avea de împlinit doar unghiuri pozitive. Așa cum știm, lucrul acesta nu poate să producă doar evenimente pozitive, ci aduce o intensitate mare pe bucurie, pe plăcere, pe joc. Lipsa măsurii poate duce astăzi la consecințe nefaste, nu neapărat că ne amintim de ceea ce am vrea să retrăim, cât nu putem controla ceea ce ni se întâmplă. Bucuriile mici devin astăzi critici față de cei pe care îi consideră mai slabi decât sunt în realitate și credem că tot ceea ce am aflat despre ei în ultimele săptămâni ar trebui folosit ca un avantaj. De aici apar anumite tensiuni care par să vină din acea zonă pe care am invocat-o și în zilele anterioare, cea a problemelor nerezolvate. Astăzi bunurile se distrug din neatenție, relațiile se rup pentru că nu avem timp, nu acordăm atenție sentimentelor, iar planurile de viitor se opresc pentru că distracția ni se pare mult mai interesantă. În cuvinte mai simple, ceea ce se întâmplă acum, pe 17 iulie, arată că înțelegerea pe care o avem astăzi, nu ca un semn de toleranță, ci ca un troc, nu are viitor. Lucrul acesta a mai fost parcurs și altădată, nu este pentru prima dată când îl întâlnim, tocmai de aceea astăzi este important să fim atenți la ce conexiuni am putea face între ceea ce ni se întâmplă acum și ceea ce ni s-a întâmplat altădată. Doar așa reușim să nu vedem binele de altădată ca fiind o mare greutate.
Prin urmare, 17 iulie ne vorbește despre încredere, despre importanța conversației, a schimbului de experiență, nu pentru a fi deposedați de anumite informații, nu pentru a le povesti celorlalți despre ceea ce ni se întâmplă, ci despre a descoperi de ce interacționăm într-un anumit fel cu unii oameni și de ce lucrul acesta nu s-a schimbat în timp. 17 iulie este o zi despre concluzii, despre puterea de a înțelege că lucrurile foarte importante nu se bazează pe vorbe, ci pe fapte. Cu toate acestea, a aduce din trecut fapte care s-au consumat în mod tragic și a le explica prin ceea ce se întâmplă acum este, de asemenea, greșit. Ceea ce ni se întâmplă acum este simplu, adică doar seamănă cu ceea ce a fost cândva, nu reproduce o schemă mai veche. Asta înseamnă că oamenii cărora foarte ușor le-am putea atribui anumite roluri negative, nu sunt cu adevărat așa. Propriul sistem de valori cere o modificare, nu anturajul!
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu da vina pe amintiri, pe evenimentele care s-au consumat în ultima perioadă sau pe ceea ce povestește istoria pentru tot ceea ce ni se întâmplă acum. Singura implicare admisă de această conjunctura astrală este rememorarea, nu retrăirea!

O problema de rutină schimbă un echilibru foarte fragil. Conștientizăm probleme care nu au fost soluționate. Surprizele nu ne ajută. Afecțiunea înseamnă acum răbdare și perseverență.

Momentul acesta, în special cel dată de trecerea Lunii peste Capul Dragonului, reprezintă o secvență care ne teleportează în alt timp. Ceea ce se consumă în prima parte a zilei, până când Luna va trece pe zodia Rac, ne ajută să conștientizăm ceea ce ne face mai atenți și mai echilibrați, nu mai fragili așa cum credem. În prima parte a zilei tot ceea ce ni se întâmplă ne sperie. În realitate, ceea ce parcurgem după ce Luna va trece pe zodia Rac ne arată că zona aceasta a sentimentelor, a afectivității înseamnă nu doar că împărtășim sentimente, ci și că avea răbdare, așteptăm, suntem atenți și dorim să protejăm. Astăzi se întâmplă să fim atrași către o zonă a visului, a misterelor, a intuiției și nu este un lucru rău. Prin aceste instrumente conștientizăm probleme care nu au fost rezolvate în ultima perioadă și pe care nu vom reuși prea curând să le rezolvăm. Această întâlnire a Lunii cu Capul Dragonului înseamnă un început de aproximativ patru săptămâni când vom avea timp să ne preocupăm de aceste aspecte importante ale vieții. Astăzi suntem curajoși, nu pentru că am avea în mod special activată această calitate, ci pentru că suntem presați de anumite probleme personale. Suntem contracronometru, împotriva unei opinii sau vrem să impresionăm pe cineva. Există un obstacol afectiv pe care dorim să îl ascundem făcând lucrul acesta. Rezultatul este, din fericire, unul foarte bun.
Prin urmare, 18 iulie ne învață să fim atenți la ceea ce păstrăm, la ceea ce avem nevoie să existe în jurul nostru, nu neapărat ca prezență, ca patrimoniu, așa cum am văzut de multe ori, cât ca energie potențială. În felul acesta, avem mai multă încredere că în momentele dificile ne putem mobiliza pentru a obține ceea ce este mai bun și mai frumos pentru ca lucrurile stricate să nu producă un gol în viața proprie, iar dezamăgirile să nu ne distrugă. 18 iulie, prin aceste descoperiri, devine o zi de sobrietate, de atenție și ne încurajează să privim spre viitor cu încredere, răbdare și perseverență. Singurul element neplăcut care s-ar putea consuma în spațiul acestei zile va fi în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar el va apărea sub forma unui vis sau sub forma unor stări sufletești în cazul celor care își petrec noaptea lucrând, în cazul celor care nu dorm. Acest element aduce rememorarea unor întâmplări atât de triste și de nefericite încât se pune o mare apăsare pe proiectele pe care vrem să le ducem mai departe în zilele următoare. Nu vorbim de proiectele pe termen lung, ci doar de cele pe termen scurt. Tristețea aceasta va fi suficient de apăsătoare încât să întunece această zi, dar și ziua următoare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi deschiși față de bucuriile care ne-au confirmat până acum că nu pot fi uitate. Ceea ce nu este uitat are miez divin.

Suntem conduși pe un drum nou. Avem nevoie de șansă. Oameni buni găsesc întotdeauna o legătură între realitatea dură și realitatea subtilă. Prea multă voință ne duce către o tulburare a ambiției. Ceea ce este obositor, prin introspecție, duce către dizarmonie. Accentele dramatice schimbă ordinea lucrurilor.

Ultima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre lucruri care s-au consumat de-a lungul acestei săptămâni și pe care le-am înțeles, dar pe care vrem acum să le și clarificăm. Va fi mai puțin important dacă acest lucru se va face într-un cadru oficial sau pur și simplu, telefonic, prin discuții private. Conjuncturile astrale ale acestei zile arată că voința pe care am dezvoltat-o de-a lungul acestei săptămâni nu a fost la cotele cele mai înalte. Unii ar putea să fie dezamăgiți, dar poate este prea devreme. Momentul acesta este doar obositor, trist care ne aduce anumite dezamăgiri despre ceea ce nu am putut rezolva de-a lungul acestei săptămâni, deși ne-am ocupat în mod special de lucrul acesta. Ceea ce se întâmplă acum, în ultima zi a acestei săptămâni, este în consonanță cu a doua parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre o înțelegere care nu are viitor tocmai pentru că rolul său este de a fi un fel de intermediar între ceea ce s-a întâmplat până acum și ceea ce va veni de săptămâna viitoare încolo. Cei care și-au programat deplasări sau care sunt ambițioși cu ideile, ar trebui să fiu puțin mai atenți cu planurile acestei zile. 19 iulie aduce un moment de accident, unul care nu trebuie să se consume ca atare, ci poate fi și sub forma unei căderi emoționale, sub forma unei dezamăgiri adânci.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne vorbește despre ceea ce ne-ar putea scoate dintr-o încurcătură, dar nu se produce, nu se întâmplă, nu se consumă ca eveniment, ca întâmplare, ci doar ca iluzie. Chiar și așa, este un element care nu ar trebui să fie uitat prea curând deoarece ne vom mai întâlni cu el și în săptămânile următoare. Dacă unii vor considera că toată această zăpăceală poate fi tratată ca și cum este o dramă a vieții lor, ca și cum au rămas fără avere, fără patrimoniu, iar lucrul acesta este ceva foarte rău care le strică voința, sunt avertizați că toate aceste accente dramatice le vor schimba definitiv ordinea lucrurilor. Nu sunt simple dezamăgiri, nu sunt simple accente dramatice, ci energii care le strică ordinea care a fost construită cu mare efort. De asemenea, a renunța la această confruntare și a porni într-o aventură, a ieși în spațiul liber, a ignora toate aceste probleme este tot o formă de greșeală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne întoarce spre liniște de fiecare dată când simțim că o amintire, o întâmplare sau o persoană ne tulbură prin ceva. Liniștea de câteva minute ne redă echilibrul de care avem nevoie.

2 thoughts on “13 – 19 iulie 2020

  1. Ana spune:

    Ce inseamna sa ai rabdare?

    1. Înseamnă să-ți descoperi echilibrul, să ți-l integrezi și să-l folosești, dar nu prin a lovi cu el în ceilalți, cerându-le să se alinieze unui standard, ci cu Pace și înțelegere ca și cum ai purta o lumânare în furtună, ca în minunatul exemplu al lui Arsenie Boca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.