13 – 19 aprilie 2015

13-19 aprilie 2015 este săptămâna succesului și a deschiderilor spre vindecare. O parte din evenimentele astrale ale acestei săptămâni nu au nimic ieșit din comun, pentru că se produc periodic, cum este Luna nouă din 18 aprilie, cea care apare o dată la patru săptămâni sau intrarea lui Mercur în zodia Taur care apare odată pe an. Există însă un aspect important care nu se produce prea des – trigonul Pluton-Lilith. Pentru că lucrurile sunt diversificate, direcțiile spre care suntem orientați explorează cunoașterea personală sau dorința de a descoperi care sunt elementele definitorii ale vieții personale ori în a stabili ce instrumente folosim pentru redobândirea stării de confort. Din această cauză evenimentele acestei săptămâni nu vor pendula în jurul trigonului Pluton-Lilith. Asta înseamnă că intervalul de șapte zile pe care îl analizăm are darul de a scoate în evidență elemente mici, cauze aparent banale ori ignorate în trecut ce pot acum beneficia de o atenție sporită și, în consecință, de soluții aparte.
Este posibil ca în această săptămână să răscolim relațiile vechi, să fim tulburați de conflictele care s-au consumat cu un an sau poate cu doi în urmă și primul impuls să fie acela de a reacționa la fel ca și cum intervalul dintre cele două episoade este foarte scurt. Săptămâna pe care o analizăm ne va aminti astfel de boli fizice, de boli spirituale sau de dureri ale sufletului ce nu pot fi vindecate fără iubire. De-a lungul acestei săptămâni vom vedea că iubirea are multiple înfățișări și, de asemenea, diverse mijloacele prin care a fost agresată pentru a ne debarasa de ea.
La modul comun, săptămâna 13-19 aprilie 2015 vine cu un salut la adresa celor care pot să facă mai mult, au vrut să facă mai mult, dar nu au avut până acum ajutorul necesar. Dacă primele două zile pot fi considerate zile de acomodare, din 15 aprilie, când Mercur se află deja în zodia Taur, multe din idei, aspirații sau promisiuni se concretizează în evenimente. Este adevărat, această săptămână este un interval mult prea mic pentru ca aspirațiile ample, cele care, spre exemplu, fac trimitere la relația dintre Pluton și Lilith, să se împlinească. De altfel nici nu este important dacă acestea se împlinesc sau nu, cât de important este ca în procesul de rememorare să nu apelăm la aceeași modalitate de reacție. Indiferent ce argument folosim, indiferent ce mijloc utilizăm, important este ca rezultatul să fie altul. Nu avem nevoie sa ajungem la aceeași concluzie ca în trecut pentru că am văzut unde ne poate duce.
Apoi, în ziua de 17 aprilie Pluton va intra în mers retrograd până pe 25 septembrie. Acest interval de aproximativ cinci luni de zile urmărește explorarea unui secret, la început timid, apoi cu mare îndrăzneală, în așa fel încât momentul concluziilor să fie eliberator. Acum nu putem știi în ce mod se va concretiza acest moment eliberator. Nici nu este important pentru că la momentul potrivit îl vom analiza și pe acesta. În această săptămână avem nevoie să lucrăm, să fim activi, să ne deschidem sufletul către ceea ce este bun, să fim încrezători că dacă ne reîntâlnim din nou cu episoade pe care le-am mai cunoscut și altădată înseamnă că ni se oferă din nou ocazia să ne eliberăm de aceste reziduuri. Evenimentul în sine poate deveni un obiect de colecție în vitrina personală, iar reacțiile, cele care generează energie sau care o consumă inutil, au nevoie acum de o preschimbare.
Planul săptămânii încununează toate direcțiile cu un sens aparte. În preajma zilei de 19 aprilie ne reamintim de iubire, de înțelepciune, de oameni care ne-au încurajat să simțim frumos sau de ființe care ne arată prin fapte, prin sacrificiul lor cât de mult ne iubesc. Dacă până acum absența iubirii sau anumite mânii pe care le-am alimentat au dominat spectrul percepțiilor direcțiile acestei săptămâni vor fi tulburătoare sau ambigue. O parte dintre cei care au fost orientați în felul acesta vor spune la finalul săptămânii că nu au înțeles nimic, că săptămâna a trecut fără să facă ceva anume, că au pierdut timpul, că nu s-au putut mobiliza deși ar fi putut sau ar fi trebuit. Răspunsul trebuie căutat în adâncul sufletului, acolo unde și-au ascuns cu bună știință sau din teamă adevăratele sentimente. Cei care le lasă la suprafață, care iubesc deși nu spun lucrul acesta adică acei care arată că pot trăi pe un alt plan vor avea zile pline, încărcate de motive de succes sau chiar de succes, dar și de motive de vindecare sau chiar de vindecare.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne aminti că omul este un explorator. Atunci când se împotrivește explorării, nu neapărat fizice, emoționale, ci chiar explorării spirituale adică se împotrivește dezvoltării sale, ființa sa se separă de universul din care face parte și trăiește în autonomie. Autonomia este întreținută de câte rezerve avem și vom vedea că în această săptămână, prin implicarea în forță a planetei Pluton, rezervele cer să fie reînnoite sau suplimentate. În această parte a universului explorarea pornește de la iubire.

Ridicarea unei interdicții creează probleme noi. Destăinuirile nu ajută. Crizele se rotesc în jurul informațiilor incomplete. Soluțiile vin prin abordarea îndrăzneață a problemelor foarte vechi. Ghinion prin cuvânt. Vorbă spusă aiurea. Pierderi materiale cauzate de reavoință. Risipa se numește astăzi investiție. Dificultăți de limbaj.

Începem săptămâna succesului și a deschiderilor către vindecare prin abordarea unei probleme cunoscute dintr-o altă perspectivă. Pentru cei mai mulți, această nouă abordare poate însemna o provocare menită să ne ducă spre soluții neobișnuite. Chiar din noaptea de duminică spre luni, Luna se va afla într-o relație bună cu Saturn, arătând că suntem suficient de maturi și înțelepți să valorificăm experiențele timpului așa cum trebuie. Apoi, dimineața acestei zile ne va arăta că una este aspirația și alta este realitatea.
Asta înseamnă că raporturile sociale, evadarea din prezent și întoarcerea către o zonă încărcată de experiențe, nu neapărat prin concentrarea lor într-un interval de timp foarte scurt, cât prin faptul că ni s-a permis să le vedem așa cum se desfășoară, reprezintă o mare provocare care vine spre noi cu un disconfort, cu un ghinion, în special prin intermediul cuvântului, frazei, semanticii, apoi prin intermediul unor rezultate ce sunt mai curând analizate de adversari, de dușmani decât de cei care vor să ne ajute cu adevărat. Această zi ne răscolește acele amintiri pe care nu am dorit să le împărtășim celor mulți și care ies acum la lumină pentru a ne construi o altă imagine. În primul rând, ceea ce ni se întâmplă și care are statut de situație pe care nu o dorim, dar pe care nici nu o putem opri, vizează frica de schimbare. Prin toate aceste situații înțelegem că nu insuccesul a fost obstacolul, ci ceea ce am crezut că reprezintă el. Astfel, ne reamintim păreri proaste pe care ni le-am format despre oameni, pierderi materiale pe care le-am comportat pentru că am fost prea deschiși, onești sau superficiali. În cele din urmă, descoperim că, de multe ori, în situațiile negative pe care ni le amintim acum, am dat dovadă de limbaj sărăcăcios, carență de informație sau chiar goluri de înțelegere sau cultură.
Asta înseamnă că ceea ce descoperim în această zi ne învață unde am greșit, care au fost alegerile proaste pe care le-am făcut și cât de tare i-am disprețuit sau i-am urât pe cei pe care am dorit în mod special să ni-i ținem aproape. Acest cerc vicios arată că în depozitul memoriei au fost așezate nu doar aceste întâmplări nefericite, ci și soluțiile lor.
Mulți vor avea impresia că dacă investesc în oameni, în sentimente, dacă se preocupă să cumpere sau să vândă ceea ce nu are încă un preț, ghinionul îi va ocoli. De aceea, mulți vor avea impresia că dacă li se permite să facă acest lucru, adică să pretindă sau să revendice totul după bunul plac, înseamnă că ceea ce vor primi chiar îi va împlini. Din nefericire, cu cât vor explora mai mult aceste lucruri, cu atât vor observa că se adâncesc și mai mult în aceeași atitudine, că își răscolesc acea parte emoțională care are nevoie acum de vindecare. Pe principiul „În calul în care trage în acela se lovește mai tare” prima zi a acestei săptămâni ne pune în postura de a folosi aceleași mijloace de exprimare, aceleași atitudini care, în trecut, ne-au dus către greșeală. Cu alte cuvinte, vindecarea pe care o acordăm în această zi ne îndeamnă să ne întoarcem către trecut pentru a conștientiza, în primul rând, ceea ce am greșit și abia apoi pentru a rezista tentației de a nu mai face la fel.
Prin urmare, 13 aprilie înseamnă o confruntare cu sine, cu mijloacele la care am apelat pentru a face uz de forță, pentru a ne lua un bun despre care am crezut în trecut că ne va fi de mare trebuință într-o reușită socială. Acum, în acest moment de retrospectivă, conștientizăm că, la vremea aceea, am gândit greșit și fapta a fost, de asemenea, eronată. Rămâne însă viu argumentul, acela care ne-a spus ce este bine și ce este rău din ceea ce am trăit atunci. Dacă nu vom reuși să rezistăm tentației de a acorda acestui argument credibilitate, atunci unghiurile acestei zile ne vor duce în fața unor episoade similare sau ne vor aduce din trecut acele întâmplări pentru a le retrăi.
Relația bună pe care Luna o are acum cu Axa Dragonului și care ne permite să beneficiem de această mediere a destinului arată că, dacă dorim sa aflăm acest lucru, dispunem acum de suportul afectiv necesar pentru a înțelege ce ni s-a-ntâmplat la începutul acestui an sau la finalul anului anterior. O parte din evenimentele pe care le rememorăm vor fi plăcute, dar, pentru a vedea care este statutul lor obiectiv, va trebui să ne raportăm la contextul în care s-au produs ori la beneficiile ori la reacțiile care le produc pe zona publică. Asta nu înseamnă că trebuie să ținem cont de părerile tuturor celor din jur. Putem să ținem cont de ceea ce ni se spune doar dacă acest mesaj vine din intenții bune, nu din intrigă sau acuzații nefondate. Oricât de benefică este direcția acestei săptămâni, ea nu va putea susține și nici transforma într-o energie superioară (cel puțin nu, pentru un om comun) toată această tensiune. Întâlnirea cu această formă de agresivitate disimulată este menținută de Luna neagră care în continuare este activă pe cerul astral al acestei perioade. Legătura sa negativă cu Neptun aduce dificultăți de limbaj, pierderi materiale de care ne amintim prea mult acum și care au darul de a ne întoarce de pe calea cea bună sau de a ne îndemna să răstălmăcim ceea ce ne-ar fi pe viitor foarte util. Chiar dacă astăzi suntem împotriva unor recomandări sau împotriva unor oameni, chiar dacă nu ne convine sau spunem prea ușor NU, să avem încredere că dacă ceea ce ne incită nu vine din reavoință ori din invidie, oricât de multă suferință ar provoca, generează un rezultat bun.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi deschiși față de redefinire. Astăzi s-ar putea să fie nevoie să redefinim multe din ideile pe care le-am folosit în trecut și despre care considerăm că sunt deja sedimentate. Fiind deschiși către acest mod de a relaționa cu destinul, cu lecțiile de viață oferim garanție maturității, element absolut necesar evoluției.

Inteligența este apreciată prin rezultate. Confort psihoafectiv. Se găsește un argument mai bun și se dorește o comunicare rapidă. Adevărul nu va fi aflat acum pentru că se ascunde dincolo de aparențe. Beneficiu ce vine din plăcerea de a vorbi, iar plăcerea aceasta ne duce la desconsiderarea unor valori esențiale.

În această ultimă zi de Vărsător (Luna în Vărsător) lucrurile se așază după o altă ordine. În mod sigur, dacă mesajul astral al acestei zile ne sugerează că în cea mai mare parte lucrurile sunt benefice, înseamnă că atât cel mai puțin pregătit, cât și cel care are o disponibilitate mai mare în a lucra cu energia, au obținut în ziua anterioară rezultate importante. Pe baza acestor rezultate se va desfășura întreaga ecuație astrală a zilei de 14 aprilie. Astăzi inteligența va fi apreciată după rezultate pentru că acum contează mult valorile esențiale, comunicarea se realizează mult mai ușor și ceea ce în ziua anterioară sau în momentul spre care s-a îndreptat energia zilei anterioare, adică începutul acestui an sau sfârșitul anului anterior a constituit un obstacol acum reprezintă o experiență pe care o putem transforma în informație și așeza într-o vitrină. Cele trei unghiuri pozitive la care participă Luna în această zi, atât cel cu Uranus, cât și cele pe care le realizează cu Soarele și respectiv Mercur, încurajează comunicarea liberă și cu exprimarea fără interdicții. Nu înseamnă că dacă am obținut un rezultat important în ziua anterioară neapărat astăzi vom merge mai departe. Ziua de 14 aprilie este o zi în care savurăm rezultatele anterioare, ne bucurăm de ele și se pare că nimic nu ne va sta în cale pentru a le considera de bază în ceea ce vom face în următoarele luni.
Nu este cazul însă să mergem atât departe cu aceste concluzii. Tot ceea ce folosim în această existență fizică este împrumutat, ne este dăruit, oferit pentru a învăța să fim creatori. Însăși evoluția ființei umane de la stadii limitat la stadiul nelimitat este o invitație la a crea. Nu poți crea ceva remarcabil dacă ești mic. Când ești mic vei crea după măsura pe care o ai. A tinde către un nivel superior înseamnă a răspunde invitației emoționante pe care divinitatea o lansează ființelor răspândite peste tot în Creație în a se comporta după scopul pentru care au fost create. Dacă am fost creați după chipul și asemănarea Sa în mod sigur ni s-a impregnat și această nevoie de întregire.
Succesul despre care ne vorbește ziua de 14 aprilie vizează în primul rând nevoia de mai bine. La această nevoie de mai bine vor ajunge însă doar persoanele care au un exercițiu în această direcție, însă toți oamenii se vor bucura de ceea ce au câștigat, de ceea ce au obținut. Mai mult vor face cei care sunt mai mari, maturi sau puternici, însă asta nu-i va împiedica pe cei mici să trăiască la fel de intens bucuria de a fi, avea, putea, chiar dacă rezultatele nu vor putea fi comparate cu ale celorlalți.
Acest lucru este susținut din punct de vedere astral de faptul că cea mai mare parte a zilei de 14 aprilie va fi dominată de tranzitul planetei Mercur pe ultimul grad al zodiei Berbec. Victoriile despre care vom vorbi astăzi sunt făclii care ard o zi, se exprimă doar în prezent, fără a avea garanția că vor fi în continuare active doar pentru că astăzi le vedem în desfășurare. Cu alte cuvinte, ziua de 14 aprilie ne ajută doar să vedem care ne sunt resursele, care este energia de bază și ce anume am pus la baza acestor flăcări de se ridică atât de sus și sunt atât de frumoase.
Este posibil ca unii să conștientizeze că la baza acestei exprimări au pus o mânie, o stare de nervi, o contracție sau condiții pentru că ultimul grad al zodiei Berbec ne vorbește despre rezultate obținute în modul acesta. Totuși, ultimul grad al zodiei Berbec nu întoarce din drum caracterul benefic al unghiurilor acestei zile, ci le da acestora doar o notă particulară. Momentul acesta al adevărului ar putea să nu fie cunoscute de cei din preajmă. Persoana în cauză va știi că dacă acum poate să zâmbească înseamnă că ajunge aici pentru că a creat un contrast, a cunoscut durerea, deziluzia și acum se poate bucura de ceea ce în trecut i-a provocat suferință. În felul acesta, putem merge în profunzimea acestor unghiuri aparent banale și să descoperim că mare achiziție a acestei zile nu este ceea ce pare la prima vedere, adică de a coborî nivelul și de a ne mulțumi cu puțin, ci de a înțelege că în trecut am lansat pretenții nerealiste, am fost prea mândri, prea aroganți sau poate am greșit cultivând o atitudine neconformă cu realitatea. Visul acela s-a spulberat și fiecare a învățat ceea ce trebuia să învețe după cât i-a fost puterea și disponibilitatea. În aceeași proporție reușește astăzi să se bucure. Evident, nu înseamnă că bucuria de acum va face pui, ci doar că ea există și în realitate și nu poate fi trecută cu vederea.
Prin urmare, 14 aprilie ne vorbește despre instrument. Descoperim acum ce instrumente am folosit în trecut atunci când am cerut succesul sau atunci când am considerat că, luptând împotriva unui adversar, împotriva bolii sau împotriva sărăciei ne deschidem multiple drumuri către vindecare. Acele instrumente sunt acum investigate din nou ori abordate cu aceeași atitudine. Pentru că de la momentul când le-am mai folosit și până acum am mai acumulat câteva experiențe, am văzut ce fel sunt oamenii, colaboratori sau care este energia pe care o folosim, înțelegem că sunt elemente de care trebuie să ne bucurăm în toată această ecuație. Altădată nu am gândit așa. Acum părem mai înțelepți și pentru că în anumite zone ale demersurilor, poate chiar referitor la anumite evenimente în ansamblu, am fost în viciu acum arătăm că avem puterea să privim cu înțelepciune în trecut. Este adevărat, pentru că Luna se împrietenește astăzi cu Mercur, unii vor vorbi frumos despre ceea ce nu le-a plăcut altădată, dorind să scoată în evidență cât de mult înțeleg. Este, de altfel, o modă a zilelor noastre în care un practicant al științelor oculte să se laude cu modul în care interacționează, cum folosește energia și cât de multe principii aplică într-o secundă. Viața cere să fie trăită așa cum ne-a fost dăruită, iar ceea ce ne aparține ar trebui să o înnobileze. Noi suntem florile care au nevoie din când în când de câte o vază. Nu suntem nici pământul, nici apa și nici seva. Suntem floarea în ansamblu și cine pierde din vedere acest lucru ar putea astăzi să pățească așa cum ne spune vechiul dicton „Nu vede pădurea din cauza copacilor „.
Oricât de benefică este această zi, pentru că este activ ultimul grad al zodiei Berbec prin intermediul lui Mercur, unii oameni vor putea să descopere în informațiile celorlalți sau chiar în propriile informații pe care și le reorganizează într-un discurs, lucruri cu care nu vor putea niciodată să se împace. Momentul acesta de conștientizare este profund și are nevoie să fie abordat cu multă atenție.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta să ne redefinim conceptul de securitate. Ceea ce altădată a însemnat îngrădire acum ar putea fi integrat în conceptul de securitate pentru că, din trecut, împreună cu aceste reziduuri ne vin și lucruri bune. Dacă suntem puțin atenți nu vom face greșeli și ideea de securitate se va împrieteni astăzi cu libertatea fără a afecta integritatea persoanei.

Nevoie de stabilitate. Confortul este consolidat prin întreruperea unor demersuri active până acum. Nesiguranța este întreținută de minciuni. Adevărul ascuns anterior se răzbună printr-o nedreptate. Sensibilitatea nu poate fi împărtășită într-un mod inteligibil. Se pune prea multă revoltă în cuvânt. Conflict între generații. Efort constructiv în a ridica standardul vieții. Nevoia de confort cere acum o orientare. Curaj în a face declarații.

Mercur intră astăzi în zodia Taur și oamenii vor simți mult mai acută nevoia de stabilitate, vor avea nevoie de garanții referitoare la faptul că relațiile în care se implică sunt stabile și puternice. Din nefericire, unghiurile acestei zile activează într-un registru delicat, punând la încercare chiar acele raporturi sociale care până acum nu au trecut testul stabilității. Cu alte cuvinte, intrarea lui Mercur în zodia Taur se face cu stângul pentru că în această zi Venus și Saturn se află într-o relație proastă. Știm încă din săptămânile anterioare, de când planeta Venus a intrat în zodia Gemeni, că acest moment a fost privit atunci cu bucurie pentru că reprezintă ipostaza în care ne-am eliberat de o greutate pe care nu o puteam duce mai departe în forma aceea. De atunci și până acum am tot ținut-o într-o destindere și într-o relaxare considerând că în această zonă a emoțiilor nu mai trebuie să facem niciun efort, nu mai trebuie să ne preocupăm de profunzime, seriozitate ori stabilitate. Acum, când Mercur ne transferă atenția de pe competiție pe stabilitate, realizăm că suntem nesiguri pe informațiile pe care le deținem, pe modul cum ne-am construit realitatea înconjurătoare ori pe schema de lucru. Seriozitatea la locul de muncă va fi astfel pusă la încercare și unii se vor dovedi prea sensibili atunci când le sunt criticate rezultatele ori când sunt acuzați de faptul că nu și-au îndeplinit sarcinile profesionale.
Dar Saturn retrograd în Săgetător nu ne vorbește acum doar despre responsabilități, ci ne vorbește și despre ceea ce este eligibil, ceea ce este clar ori despre depășirea unui obstacol care se întinde pe o mare perioadă de timp, poate chiar între generații. Astfel, în ziua de 15 aprilie se poate vorbi despre curaj, despre ușurința de a spune lucruri grave tocmai pentru că se știe că acestea rănesc. Pentru că Venus acum se află în opoziție cu Saturn, iar Luna în cuadratură cu acesta, mult mai evidente vor fi problemele legate de greșeli săvârșite în public, de cuvinte așezate prost în frază ori folosite necuviincios, de absența unui discurs ori despre faptul că acesta este cu mult sub nivelul de pregătire al individului ori prea superficial din neatenție sau indiferență. Luna se află acum în zodia Pești, aproape de Neptun, cu care va împlini o conjuncție în mijlocul zilei, deci va fi și în fereastra opoziției cu Lilith, iar problemele legate de dramă, atitudinea agresivă față de propria persoană, afișarea unui aer de superioritate față de cel care s-a dovedit slab, superficial sau incult vor fi la fel de importante ca elementele ce vin din poziția planetei Venus în Gemeni, cele care sunt acum judecate prea aspru.
De aceea, astăzi poate apărea un conflict între generații pentru că niciuna dintre cele două tabere nu vede propriile probleme, nimeni nu-și conștientizează indicațiile, constrângerile sau agresivitatea, ci pune nemulțumirea proprie pe seama faptului că din exterior a intervenit un abuz. Știm, am văzut lucrurile acestea de multe ori în ultimele luni, că mulți nu vor fi atât de surprinși pe cât vor declara și nici atât de înverșunați să obțină un avantaj din această confruntare. Pur și simplu nu au în vedere un nou mod de comportare pentru că nu știu că se poate și altfel. Asta înseamnă opoziția Venus-Saturn, asta înseamnă să se traverseze un conflict în public fără a fi pregătiți și fără a pune degetul pe rană sau aborda problema în ansamblu, din toate unghiurile utile. De aceea curajul acestei zile se va orienta mai mult către cuvinte, către declarații adică spre a distrage atenția de la ceea ce este grav pentru intimitate, pentru propria persoană sau pentru un factor intern.
La modul comun această opoziție a lui Venus cu Saturn arată și reacții întârziate în fața unui eveniment, neputința de a ne încadra în schema de lucru sau de a respecta o promisiune. Unii vor depăși aceste momente penibile râzând, glumind pe seama lor sau încercând să preschimbe acest penibil prin evidențierea unei greșeli mai mari pe care a făcut-o altcineva și de care sunt dispuși acum să râdă ori pe care o vor trece intenționat și vădit cu vederea. Nu degeaba zodia Gemeni teatralizează atât de ușor, iar acum faptul că trece planeta Venus prin acest semn arată că acest mod de rezolvare este privit ca o șansă. Vom vedea chiar de mâine, de când Pluton și Luna neagră se vor întâlni într-un trigon perfect, că există cale de atac la această bucurie superficială sau la această victorie cu tinichele legate de coadă.
Prin urmare, 15 aprilie trebuie să fie o zi de putere și stabilitate. În multe din cazuri este o zi schimbătoare, capricioasă în care multe dintre evenimentele trecutului, poate chiar din copilărie sau din ultimii ani, ne invadează și sunt pe punctul de a ne dicta spre ce direcție să mergem. Pe baza acestor impresii mulți își vor modifica programul de lucru sau pur și simplu nu vor mai face nimic invocând faptul că nu le este acceptată munca, nu le este recunoscut efortul pe care-l depun și invocă un conflict.
În egală măsură, 15 aprilie este o zi de inteligență când dăm acestui conflict o notă educată, rafinată însă lipsită de conținut. Practic, lipsa conținutului generează conflictele acestei zile și cine va dori să consulte aceste previziuni din timp va știi că nu mai umplând un gol efortul constructiv de a ridica standardul vieții va fi încununat de succes. 15 aprilie este însă și întâlnirea cu o nedreptate pe care persoanele mai tinere o primesc din partea celor în vârstă. Desigur, nu toți tinerii sunt acum marginalizați sau mustrați de cei care sunt în vârstă și deci care par înțelepți. Relația aceasta dintre Venus cea tânără și Saturn cel în vârstă este tradusă și prin conflictul dintre experiențele de viață care nu s-au maturizat încă și ceea ce credem că este important doar pentru că a fost trăit o perioadă mare de timp. Pentru că suntem în săptămâna succesului și a deschiderilor spre vindecare avem ocazia acum să simțim într-un mod aparte retrogradarea lui Saturn, adică faptul că fiecare se poate îndoi de aceste experiențe și că, probabil, a trece cu vederea sau a uita de aceste griji inventate ale societății de consum putea fi modul în care ni se vindecă o boală a sufletului sau ne desprindem de acele concepții eronate care au un cuvânt important de spus doar pentru că erau vechi.
15 aprilie este o zi de confuzie în care lucrurile superficiale și frumoase nu iau locul celorlalte, ci doar ziua în care se întâlnesc două forțe contrare. Omul este cel care aduce aceste noțiuni în același spațiu și el trebuie să fie principalul beneficiar. Așadar, conflictul dintre generații arată că niciuna dintre cele două părți nu dorește să umple golul cu ceva esențial care, în plus, să mai aibă și o notă personală. În cazul acestora, succesul se transformă practic într-o confirmare a faptului că au dreptate pentru că de mult timp fac acest lucru eronat, iar vindecarea va fi amânată deși și-o doresc mult.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu confunda stabilitatea cu închistarea. Stabilitatea înseamnă liniște. Atunci când în stabilitate nu suntem liniștiți înseamnă că fugim de schimbare. Teama de schimbare zdruncină ființa din rădăcini și îi oprește accesul la vindecare.

Se dă vina pe ceilalți. Minciuna este privită ca un adevăr absolut. Se stabilește un tratament pe un diagnostic mai vechi. Patimă. Grijile materiale sunt exagerate. Se stabilește un plan de atac. Schema de lucru este schimbată. Puterea este construită în jurul unei slăbiciuni. Este sărăcită și mai mult o zonă. Pericol de intoxicare. Informațiile sunt sterile.

Luna se află astăzi în ultima zi de Pești și unii vor considera că sunt inspirați, că primesc informații, că sunt ajutați doar pentru că au nevoie și vor spune, fără nicio rezervă, că pe ei universul îi susține și toate proiectele pe care le au reprezintă priorități ale vieții. Această formă de egocentrism îi îndeamnă pe unii să se implice în tot felul de schimburi, să riște și să creadă că, în mod obligatoriu, beneficiază de o protecție majoră din partea unui factor superior. Astfel, 16 aprilie este ziua în care se va împământeni un sentiment puternic, acela care ne va da o durere de cap în zilele următoare. Astăzi răstălmăcim încrederea în sine, ne revoltăm împotriva unei educații și nu ne interesează locul spre care ne retrăgeam pe vremuri. Această încredere în sine transformată în instrument negativ va ridica mari semne de întrebare față de sinceritatea individului ori față de bunele sale intenții în proiecte care vizează devenirea socială sau reușita. În această săptămână în care intrăm în contact cu succesul și în care atingem vindecarea în anumite probleme, maniera în care Pluton se va împrieteni cu Lilith va însemna o nouă cale de atac. Succesul care vine spre noi în această zi înseamnă explorarea slăbiciunilor celorlalți și evidențierea orgoliului prin instrumente nespecifice. Cu alte cuvinte, unii se vor lăuda cu modestia lor, vor fi zgârciți și vor spune că sunt calculați, atenți, că nu fac risipă, adică pun în practică recomandarea lui Iisus: „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi.”(Matei, 7:6).
Mulți vor avea impresia în această zi că slăbiciunile reprezintă cel mai bun material de lucru și că acolo unde faptele bune nu sunt măsurate ele trebuie impuse cu forța, fără a se ține cont de anumite avertismente. Vulnerabilitatea va fi azi desconsiderată și faptele incorecte ale celorlalți ne vor atrage atenția motivând că avem de lucru, adică avem de corectat greșelile celorlalți pentru a face lumea un loc mai bun de trăit.
Pe acest fond, în care fiecare se va simți înțelept, apare o modificare importantă în relațiile cu ceilalți. Faptul că Luna se află acum pe ultimul sector al zodiei Pești arată că există o motivație pentru care ne implicăm în lucruri de genul acesta. Din exterior se vede că patima sau grijile materiale exagerate sunt adevăratele motive pentru care se procedează în felul acesta. Din interior persoana în cauză va considera că are nevoie de mari spații, să se extindă către zone mai puțin toxice, curate chiar dacă la acest moment ele sunt sterile sau sărace în informații. Astăzi avem nevoie de mobilitate nu doar pe orizontală, ci și pe verticală pentru a face față agresiunii pe care o dezvoltăm față de propria persoană. Nu este indicat astăzi să ne preocupăm de ceea ce spune celălalt sau de ceea ce încearcă să ne convingă că vede. Există un element comun care se regăsește la toți oamenii. Această tensiune, această dorință de a-l convinge pe celălalt că nu are dreptate transformă o intervenție exterioară într-un factor de agresiune sau într-un instrument care ne poate depărta de la ceea ce avem nevoie.
Principalele elemente astrale ale acestei zile care susțin această idee sunt legate de rolul important pe care îl are Lilith. Relația bună Pluton-Lilith și relația proastă cu Luna-Lilith arată că marile valori ale gândirii, patrimoniul comun, nu persoana care se folosește de el, reprezintă soluția momentului. Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă în planul social, nu ceea ce se interpretează din ceea ce se întâmplă, reprezintă balsamul pentru suflet. Judecând după faptul că această observație este un element de detaliu, de măiestrie, de care va beneficia o persoană matură, capabilă să vadă adevărul de dincolo de minciună, înțelegem că de trăsăturile pozitive ale acestei zile nu vor beneficia cu toții. Mulți, în special cei care sunt comozi sau mai leneși, se vor opri la primul stadiu, adică vor arăta cu degetul și nu vor suporta să fie acuzați sau învinuiți de nimic. Acest balans între binele personal și binele care nu este impus din afară, fără discernământ, fără judecată, fără toate informațiile, reprezintă marea schema a zilei de 16 aprilie care va domina întregul spectru al percepțiilor. Cine se va ridica dincolo de această direcție va face acest lucru prin nonviolență.
Prin urmare, 16 aprilie este o zi în care dăm prea mare importanță aspectelor trecătoare ale vieții. Dacă nu suntem atenți ce spunem, ce vorbim, la faptul că valorile personale au nevoie de o picătură de mister, de transcendență sau de înțelepciune atunci tiparele distructive, acelea care poartă denumirea generică de program de autodistrugere, se vor activa și ne vor convinge că aceasta constituie singura realitate pe care o trăim. Multe din direcțiile acestei zile vor căuta un echivalent în planul social. Vor dori să se exprime prin putere, prin forță, prin instrumente care duc la succes fără a ține cont de pagubele pe care le produc. Cel care se va orienta spre această direcție își va sărăci puterea personală, dar și patrimoniul, depozitele sau experiențele. În loc să se ajute de ele pentru a se ridica își oferă argumente în plus pentru a duce mai departe, nu succesul, ci neputința de a-l obține. 16 aprilie ne poate păcăli că, procedând în felul acesta, adică stresându-ne, îngrijorându-ne sau luptând suntem pe drumul cel bun în atingerea succesului. Schema astrală a acestei zile ne vorbește despre faptul că Pluton, cel care guvernează în astrologie martorul, cel care coordonează în această perioadă patrimoniul și instrumentele care duc la transformarea ideii de acumulare, avuție, va avea un cuvânt greu de spus în această problemă personală. Luna se va afla acum într-o relație proastă cu Lilith, iar Pluton va media acest raport îndemnându-l pe individ să gândească pentru binele celorlalți. A face acest lucru astăzi când întregul arsenal ne duce în direcția opusă înseamnă a depune un mare efort fără a vedea rezultatele imediate. Asta înseamnă să ne construim o putere viabilă, solidă în jurul unei slăbiciuni. Cel care va face acest lucru va vedea că planul de atac duce mai departe tensiuni pe care nu dorim să le vedem așa cum sunt și pentru menținerea cărora consumăm atât de la noi cât și de la ceilalți, timp, energie, putere, bani, sănătate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi să hrănim relațiile bune prin ceea ce s-a dovedit până acum constructiv și bun, prin ceea ce ni se spune că reprezintă o relație bună sau prin ceea ce vedem astăzi. Dacă tot aducem din trecut valori pentru a le înlocui pe cele prezente, atunci sa ducem de acolo lumină, nu durere.

Lipsurile devin sancțiuni de viață. Conflictele ajută în clarificarea problemelor nerezolvate în ultima perioadă. Se câștigă un drept prin luptă. Grupul imită metoda de succes a individului. Un secret este dezvăluit. Moment al concluziilor. Se grăbește o rezolvare. Decizii radicale.

Pluton intră azi în mers retrograd și va sta așa până pe 25 septembrie, motiv pentru care, în acest interval, valorile materiale vor avea nevoie de o reconfigurare sau măcar să fie raportate la alte etaloane. Asta înseamnă că până în toamnă, referitor la patrimoniu sau la nevoia de a învăța o lecție importantă de viață, va fi nevoie de o ușoară ajustare sau reconfigurare. Prima zi de retrogradare a planetei Pluton ne modifică percepția. În primul rând, se va pune problema ca grupul de apartenență să nu mai țină cont de durerile individului și să abordeze relațiile care se află acum în formă activă dintr-o altă perspectivă. Acum se va pune problema credinței sau a schimbării pe care un partener trebuie s-o facă de dragul celuilalt. Este adevărat această schimbare este făcută cu teama că nu procedează bine și rezolvarea va accentua acum un depozit informațional asupra căruia am lucrat de fiecare dată când ne-am întâlnit cu teama de pierdere.
Acum, când Pluton intră în mers retrograd, Luna trece prin Coada Dragonului și ne sunt zdruncinate elementele verticale ale gândirii, atitudinea față de moarte sau responsabilitatea față de o persoană din preajmă. În felul acesta, va trebui ca, în privința relaționării, să mergem puțin mai departe decât am fost îndemnați în ultima vreme. De aici și tendința de a fi îngrijorați că pierdem ceva important împreună cu defectul pe care suntem îndemnați să-l abandonăm. Înțelegem că defectele și calitățile sunt fețe ale aceleiași monede, elemente definitorii ale unui om care dorește, fie să trăiască mai bine, mai ușor, fie să demonstreze celorlalți că este puternic și că se poate descurca de unul singur.
Concomitent cu intrarea planetei Pluton în mers retrograd se mai consumă un eveniment astral care dorește să ascundă invitația la responsabilitate sau decență. Este vorba despre sextilul dintre Venus și Junon care atrage în mrejele sale și Luna (sextil) construindu-se astfel un triunghi minor ce are planeta Venus ca focar. Încercarea omului de a se ascunde din fața acestor responsabilități, de a transfera răspunderea pe umerii celorlalți sau de a demonstra că se poate descurca de unul singur ascunde acum această invitație la responsabilizare și modul în care se formulează acum dă de o altă problemă marcată de întârziere sau insuficiență.
Iată cum invitația la a explora succesul sau la a întinde mâna și de a ne vindeca ne duce în fața unor combinații suficient de profunde pentru ca viața să se modifice, atitudinea față de cei din jur să treacă pe un alt nivel, iar demersurile să lase impresia că nu au altceva mai bun de făcut decât să exploreze slăbiciunile oamenilor nefericiți. În felul acesta, mulți vor avea impresia că succesul acestei săptămâni trebuie plătit și prețul cerut nu este deloc accesibil.
Pentru că este vorba despre un eveniment în care planeta Pluton devine personajul principal nu ar trebui să privim episoadele acestea cu teama că nu am făcut ceea ce trebuie. Atitudinea martorului arată în egală măsură și acceptarea propriei condiții pentru a putea vedea mai departe de ceea ce până acum ne-a limitat. În felul acesta, învățăm din experiențele proprii, nu ne lăsăm dominați de ceea ce n-am putut depăși, dar și folosim capacitatea de observare și înțelegere nu pentru a ne adânci în fragilitatea ființei și a ne lăsa invadați de gânduri nefirești, ci de a extrage de acolo un înțeles profund. Retrogradarea lui Pluton lucrează asupra acestor elemente care ne îndeamnă să ne ridicăm. Dacă acest lucru nu a fost făcut cum trebuie, dacă ne-am ridicat de fiecare dată folosindu-ne de un sistem de susținere, de alți oameni sau preluând ideile altora, momentul acesta când Pluton intră, până pe 25 septembrie, în mers retrograd, înseamnă începutul unui val de probleme. Datoria noastră este să trăim cu speranța că orice lucru pe care l-am traversat înnobilează sufletul și să găsim puterea și tăria pentru a ne exprima prin bine, de a face fapte bune, de a ne uita în jos către aproapele nostru doar atunci când dorim să-i oferim ajutorul pentru a se ridica. În lipsa unei atitudini adecvate 17 aprilie înseamnă începutul unei perioade de furie, de decepție, de atitudine agresivă împotriva societății sau împotriva unor personaje pe care ni s-a fixat atenția și despre care credem că sunt obstacole prea mari în calea fericirii. Dacă această agresivitate nu există, atunci relația bună dintre Venus și Junon ne îndreaptă atenția către a munci în echipă, către a îndrăzni să le vorbim celorlalți despre ceea ce ni s-a întâmplat de-a lungul vieții, de a pune la dispoziția patrimoniului colectiv ceva din ceea ce am văzut că am înțeles și am trăit. Această situație seamănă cu ipostaza în care așternem pe hârtie amintirile, concluziile la care am ajuns trecând prin diverse ipostaze că, poate, în viitor, va folosi cuiva.
Prin urmare, 17 aprilie le vorbește oamenilor despre succes într-un mod cu totul special, particular și îi îndeamnă să își redefinească, să-și reformuleze ideea de succes sau să vadă dintr-un alt unghi ce fel sunt instrumentele pe care le consideră absolut necesare în atingerea succesului. Lucrurile cu care vom lucra astăzi sunt interesante, folositoare însă dacă ne duc, direct sau voalat, către agresivitate, particularitatea lor ascunde o reprezentare greșită a vieții, a oamenilor sau a divinității. Ceea ce vine spre noi acum este semnul că cel mai mic pas greșit ar putea să ne abandoneze într-o zonă periferică a succesului. Adică să vedem succesul însă doar la alții.
Ca o compensare, lucrurile speciale, psihologia comportamentală, excesul experiențelor inutile vorbesc oamenilor despre cât de important este, la un moment dat, ca acestea să fie lăsate deoparte. Rostul pe care îl avem în această viață, pe lângă particularitatea pe care fiecare este invitat să și-l descopere, ne spune că nu putem duce în spate grijile acestea, ele sunt prea multe, prea mari sau prea grele ori la un moment dat se dovedesc a fi inutile pentru scopul pe care-l avem. Se întâmplă ca atunci când intrăm într-o instituție pentru a rezolva o problemă mai mult sau mai puțin simplă, nu pentru a soluționa problemele ce țin de toate birourile care există acolo sau nu de a rezolva problemele tuturor persoanelor care se află la un moment dat acolo. Schimbul respectă puterea fiecăruia, iar puterea fiecăruia respectă o ordine a universului care, în obiectivitatea sa, acordă credibilitate atât puterii, cât și slăbiciunii și respectă fiecăruia propria motivație. Dacă până acum am gustat din slăbiciune Universul ne va respecta dorința de a accesa putere. Dacă până acum am trăit prin putere Universul ne respectă dreptul de a ne desprinde de ceea ce am dus pe umeri pentru a vedea că slăbiciunea nu este o povară mai mare decât greutățile inutile. Tocmai de aceea mediile ezoterice se spune că vulnerabilitatea nu este un defect.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lăsa preocupați de ceea ce li se pare celorlalți interesant. Pornind de la ceea ce auzim că strălucește în ochii lor am putea să descoperim și cum gândesc, și cum simt, și care le sunt temerile sau care le sunt puterile. La un moment dat toate acestea așezate într-un corolar ne vor învăța mai multe despre oameni decât credem că putem afla în alt mod.

Calitatea morală este pusă la îndoială. Forța cuvântului este îndreptată împotriva individului. Se finalizează un demers și se inițiază altul pornind de la aceiași nevoie de securitate materială. Dependența este un moft sau un element de divertisment. Cei mici vor egalitate cu cei mari. Dorința este în conflict cu dreptatea. Elementele singulare lasă impresia că sunt mai importante decât cele grupate. Erori de judecată. Curajul de a distruge ceea ce se consideră negativ. Dispreț față de ceea ce agasează confortul personal.

Un moment cu totul aparte pentru ecuația astrală aferentă acestei săptămâni este momentul de Lună nouă ce se împlinește în seara zilei de 18 aprilie. Ajutoarele acestui moment (celelalte unghiuri ce se împlinesc acum) nu sunt însă de bun augur, ci expresii ale unor frământări despre care, inițial, considerăm că sunt resorturi pentru atingerea succesului, însă ele sunt chipuri schimonosite ale propriilor demoni. Este vorba despre careul Marte-Jupiter și careul Mercur-Junon.
Mulți dintre cei pasionați de astrologie atunci când privesc relația proastă dintre Marte și Jupiter se gândesc cu îngrijorare că starea de sănătate le va fi afectată prin faptul că atât energia motrică, ambiția sau curajul, elemente ce sunt încadrate în domeniul lui Marte, dar și optimismul, aspirația sau obiectivitatea, elemente ce sunt acum încadrate în domeniul lui Jupiter, trec printr-o mare criză a valorilor și nu se mai pot combina într-un mod armonios sau folositor pentru ființele umane. Rezultanta acestei tulburări este durerea. De partea cealaltă, din relația proastă pe care Mercur cu Junon descoperim că orice încercare de a clarifica un lucru, de a ne consolida poziția într-un grup, într-o firmă sau față de cineva va fi sortită eșecului pentru că fiecare om este interesat acum de propriile nevoi atât de mult încât nu mai are timp și nici disponibilitate să-l asculte pe celălalt.
Acesta este cadrul, fundalul, pe care se va manifesta Luna nouă de acum. Acestea sunt energiile ce vor striga mai tare pe această faza a Lunii care vor fi reproduse în diferite moduri sau medii în următoarele patru săptămâni. Din această cauză impactul zilei de 18 aprilie, privit prin prisma devizei generale a acestei săptămâni, va arăta că se face o notă discordantă cu ceea ce, cu mare greutate, am observat, înțeles sau asimilat în primele zile ale acestei săptămâni. Primul lucru care ne va tulbura va veni din faptul că dorința, aceea care se exprimă pe sine prin necesitatea construirii unei noi baze, este acum în conflict cu dreptatea. De aici pot apărea mai multe probleme atât de atitudine, cât și de faptă, de aici survin mai multe motive de ceartă, de conflict sau de dispreț față de ceea ce considerăm că nu ne ajută.
Aceste unghiuri negative, care ascund o invitație la succes sau la depășirea unor traumatisme fizice, psihice sau de altă natură, pregătesc terenul pentru ceea ce urmează să se consume în ziua următoare când Venus și Neptun, două planete care formează un cuplu ce le vorbește oamenilor despre iubirea profundă, evoluție prin iertare sau prin căldura inimii, se află într-o relație foarte proastă.
Cu alte cuvinte această dispunere de forțe ne încurajează să ne susținem poziția prin argumente practice și ne reamintește de ideea de sacrificiu, însă astăzi ea va fi doar creionată, urmând ca mâine să se transforme în evenimente.
A creiona ideea de sacrificiu înseamnă a prezenta motivul pentru care o persoană ar putea să apeleze la acest set de fapte. Dacă pe vremuri, în antichitate sau poate mai recent, într-o altă epocă nu foarte îndepărtată, ideea de sacrificiu urmărea exprimarea credinței, a arăta un exemplu sau a prezenta celorlalți un model de sentiment, de atitudine sau de curățenie sufletească, în prezent, când informații au produs asupra conștiinței colective o transformare vizibilă, ideea de sacrificiu are un cu totul și cu totul alt rol. Dacă, pe vremuri, o ființă se sacrifica pentru familie, pentru grupul de apartenență, depunând efort fizic, punând la dispoziția celorlalți acumulări materiale (a da averea la săraci), pentru că acestea erau lipsurile cu care se confrunta oamenii în acele vremuri, acum cel mai mare sacrificiu pe care îl poate face o ființă umană este să se preocupe de educația celorlalți. Acum educația celorlalți înseamnă a smulge conștiința din prostie, adică a-i ajuta pe oameni să se protejeze de falșii profeți, atât cei interiori, cât și cei exteriori. În vremurile pe care le trăim, prostia ne contaminează prin “socializare”, pasiune pentru shopping, distracție/destrăbălare, interes pentru succes în afaceri, ideea obsesivă de carieră etc.. Evident, nu toți cei care trec prin așa ceva sunt loviți de această boală a sufletului. Salvarea nu le vine prin interacțiune cu ființe care sunt de pe alt tronson, ci printr-o preocupare intensă, dedicată și impecabilă a unei ființe minunate implicată într-o mare Lucrare spirituală și care este capabilă să explice, să redefinească toți termenii pe care o ființă rătăcită îi întâlnește în traseul său de reîntoarcere. O asemenea ființă nu citește ideile dintr-o carte, ci arată că poate înțelege fenomenul vieții cel puțin la nivelul nevoii persoanei căreia trebuie să-i acorde asistență. Acest sacrificiu este cel mai mare bine pe care îl poate primi cineva acum în vremurile pe care le trăim.
Evident, fiind un element atât de important va fi râvnit de foarte mulți falși profeți, adică ființe care reproduc ideile celorlalți (imitatori), care pot demonstra că se pricep la a zăpăci, însă nu practică nimic din ceea ce spun sau, ca un joc de cuvinte, practică doar nimicul în care cred. Tocmai de aceea, pentru că valoarea acestui sacrificiu este atât de mare încât nu poate fi cunoscută aici în această lume decât prin acces la ceea ce se află foarte departe în inima universului, multe făpturi penibile imită preocupările minunate ale unei ființe de lumină.
Toată ecuația astrală a zilei de 18 aprilie se încadrează în această direcție informațională care ne învață multe despre munca minunată a unei ființe implicată în asemenea sacrificii. Dacă am dori să particularizăm, am afla despre latura umană a acestor ființe, despre durerile, furiile, dezamăgirile, limitările sau chiar chinurile pe care aceste ființe le traversează. La polul opus, descoperim cât de rafinate sau complexe pot fi bucuriile sau plăcerile acestor ființe. Evident, pentru că în această prezentare ținem cont de ecuația astrală a acestei zile trebuie să specificăm că aceste două extreme nu ne ajută să înțelegem rolul și misiunea acestor ființe și nici impactul pe care îl au asupra noastră. Ne ajută să înțelegem ceea ce la un moment dat părea de neînțeles. Ne ajută să nu le încadrăm greșit și dacă se comportă ca oamenii obișnuiți să avem puterea să facem distincție clară între ceea ce este uman și ceea ce nu.
Prin urmare, 18 aprilie este o zi de acțiune. Nu se poate stabili din această prezentare cu caracter general dacă acțiunea se referă cu precădere la segmentul personal sau la intervenții din afară. Important este că, indiferent că acționăm noi sau că se acționează asupra noastră, la finalul zilei vom fi mulțumiți că suntem mai bogați în informații, în obiecte, în patrimoniu sau în experiență de viață.
Unghiurile negative care se împlinesc astăzi ne învață atât de multe despre viață încât am putea să ne fie mai mult decât suficient pentru mult timp de acum încolo și să apelăm la aceste învățăminte de fiecare dată când trebuie să gestionăm corect conflictele ce ne ies în cale sau erorile de judecată în care am fost implicați. Jocul vieții, acela care ne atribuie la un moment dat diferite roluri de victimă sau de torționar, de beneficiar al binelui sau de ființă care pierde, gravitează în jurul confortului personal. În această ecuație intervine din când în când câte o ființă specială care lucrează la un alt nivel și care poate produce celui rătăcit o transformare spectaculoasă.
Înțelepții din vechime foloseau pentru aceste ființe diferite denumiri. Nici nu contează cum au fost denumite cândva (vrăjitori, maeștri, îngeri, profeți) nu contează nici că acum sunt denumite ființe de lumină, ci contează să fim atenți la acțiunile în care se implică, la faptele lor, la ceea ce doresc să ne spună, să ne transmită sau să modifice. Este posibil ca o parte din informațiile cu care intrăm în contact astăzi să amplifice acest dispreț față de persoana care ne agasează confortul personal. Indicat ar fi să ne gândim dacă nu cumva acest confort personal este o mare pierdere de vreme, dacă nu cumva acesta, pe viitor, s-ar putea transforma, nu într-o piatră așezată la temelia unui mare edificiu, ci într-o piatră de care să ne împiedicăm sau pe care să nu o putem depăși.
18 aprilie le vorbește oamenilor și despre suferință, și despre întârziere sau despre modele pe care și le-au însușit pentru a justifica neputința pe care au traversat-o la un moment dat atunci când experiențele de viață aveau nevoie de o sinteză. Din această cauză această abordare a zilei de 18 aprilie face trimitere și la dependență, la ceea ce considerăm că este necesar și obligatoriu să primim. Această dependență este legată și de ideea de putere, de vanitate sau de lăcomie. Prin intermediul acestei confuzii psiho-comportamentale cei mici vor dori astăzi egalitate cu cei mari fără să-și pună problema dacă este oportun să se întâmple așa ceva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne strădui, în pofida direcțiilor generale ale acestei zile, să descoperim frumosul, rafinamentul, profunzimea în orice element cu care interacționăm. Dacă în această atitudine de respect față de valorile universului punem și o picătură de curaj chiar putem vorbi despre succes și despre deschidere către vindecare. Altfel, am putea vorbi despre acestea doar când ne referim la alții.

Sunt respinse sfaturile bune. Demersurile pozitive sunt condiționate de creativitate. Mare putere de convingere. Discernământul este ignorat. Este respectat doar înțeleptul din aceeași categorie. Conflict între nivele. Marile centre de putere pierd un element minor care va schimba balanța puterii. Se dorește transformarea elementelor incomode. Binele este scăpat printre degete. Scânteia de înțelegere este privită cu luciditate.

Relațiile interesante pe care Venus le dezvoltă astăzi cu Neptun și cu Axa Dragonului scot în evidență evenimente sociale care, până acum, au activat într-un plan secund sau care au fost atât de incomode încât marea masa de oameni nu a dorit să știe despre ele. Ceea ce se întâmplă în această zi devine, atât în această perioadă, în luna aprilie, dar și în lunile următoare, scânteia de înțelegere care ne va duce, spre finalul acestui an al secretelor dezvăluite, către aflarea unor adevăruri foarte importante. Vom vedea la finalul acestui an în ce direcție ori în ce domeniu se concretizează această dezvăluire. Ne vom aminti atunci că procesul de descoperire sau de dezvăluire a început acum.
Totuși, preocuparea principală în această zile va fi în consonanță cu directivele generale ale acestei săptămâni. Pentru ca astăzi Venus se află într-o relație proastă cu Neptun, evenimentele vieții vor fi digerate mai greu ori vor fi analizate doar prin caracterul lor negativ. Discernământul va fi ignorat, iar puterea de convingere va fi utilizată pentru a clarifica dificultăți ale momentului care, în anumite cazuri, s-ar putea să nu fie nici măcar importante. Faptul că Micul Benefic (Venus) se află acum într-o relație bună cu Axa Dragonului, însă nu poate media tendința Nodurilor, dar se află într-o relație negativă cu octava sa superioară, valorile care vor fi vehiculate acum se adresează și centrelor de putere care, preocupate de propria stabilitate, după cum am văzut în zilele anterioare prin direcțiile analizate, pierd din vedere un element minor și acesta, gradat, se va transforma într-un alt întreg ce va pune în dificultate următoarele centre de putere. Cu toate că Mercur îi îndeamnă pe oameni să-și cultive inspirația și să se bucure de prieteni, colaboratori, colegi de serviciu sau de bunurile pe care le au în jur pentru a elimina dificultățile prezente, ultima zi a acestei săptămâni va fi dominată de o neliniște legată de planul material sau de faptul că anumite probleme care s-au consumat în săptămâna anterioară ori la începutul acestei săptămâni ne-au tulburat gândurile atât de mult încât nu mai putem judeca obiectiv.
Relația proastă dintre Venus și Neptun arată, la modul general, absența iubirii ori o iubire încercată, chinuită, ținută departe de ceea ce ar trebui să împlinească. Știm de multe ori că esența iubirii ar putea să genereze afecțiuni legate de sistemul circulator, de inima sau atunci când ea se argumentează poate afecta glandele cu secreție internă (criticism), ficatul (mânie) sau rinichi (frica). Transformată în furie sau în agresivitate, absența iubirii are astăzi rol călăuzitor pentru cei care doresc să se armonizeze cu mediul de proveniență sau să-și ducă o viață liniștită și fără probleme. Dintre toate aceste indicații, momentul acesta de final al săptămânii se adresează în special energiilor ficatului și sistemului circulator venos. Dacă în cazul energiilor ficatului multe din disfuncții sunt bazate pe mândrie, importanță de sine sau agresivitate, acestea puse, prin argument, pe o furie menținută mult timp, sistemul circulator face referire acum la ceea ce organismul nu poate elimina. Cu alte cuvinte, absența iubirii ne construiește acum un argument cât se poate de inutil și anume că nu putem merge mai departe, nu ne putem descurca sau nu putem să ne facem un rost în viață decât dacă trăim într-o încordare permanentă. Vedem de aici că nu absența iubirii este problema cea mai importantă, ci ceea ce facem noi pornind de aici. Un om simplu, care nu se complică și nu-i învinuiește pe ceilalți pentru problemele sale, observă că absența iubirii este un gol pe care va dori să-l umple. De partea cealaltă, oamenii care au ajuns să se pedepsească singuri privându-se de iubire, se autodevorează, își construiesc un cerc vicios în care absența iubirii să fie argumentată prin tot ceea ce duce spre mânie, spre furie, iar furia, pentru a împlini acest cerc vicios, să devină un mare obstacol în a redescoperi iubirea pierdută.
Cerul astral al acestei zile nu-i acuză pe oameni pentru lucrurile pe care nu reușesc să le obțină acum. Ipostaza aceasta îi ajută să conștientizeze că sunt privați de iubire pentru că le-a fost frică să trăiască în modul în care au fost invitați. Prea puțini însă refuză conștient și direct iubirea. Cei mai mulți o schimonosesc în raționamente absurde (“suntem compatibili”, „îmi place cum gândește”, „are bani”, „vorbește frumos”, „împărțim aceeași pasiune” etc.). Astfel, emoțiile create devin o piedică și, în egală măsură, o presiune artificială, pentru că raționamentul acesta este doar un reper inițial, doar poarta unei locuințe, nu locuința în sine. Este de la sine înțeles că persoana în cauză va simți, înaintea tuturor, absurditatea menținerii acestor raționamente ca argumente solide în favoarea nevoii de a iubi și de-aici și până la frica de a iubi nu este decât un pas. Apoi, simțindu-se descurajați de ceea ce nu au sau nu pot menține își activează așa-numitele „programe de supraviețuire” și, apelând la alte raționamente de ordin social (conveniențe, urmași, patrimoniul, carieră etc.), ajung să transforme cele câteva elementele pozitive ale unei relații în instrumente toxice.
Acest proces descris mai sus este abordat de omul comun care nu a întâlnit până acum o ființă de lumină capabilă să-i ofere sprijin în a învăța cum să gândească și să înțeleagă ce trăiește. Cei mai mulți au nevoie să fie îndrumați, ajutați sau încurajați să evite astfel de momente sau, dacă le-au întâlnit, să le depășească. Există și ființe care nu își activează acest program de autodistrugere, pentru că nu trec prin ipostaze de genul acesta, adică ființe care trăiesc simplu, care nu se învinuiesc pentru plăcerile pe care le au pentru că nu sunt distructive și nici cultivate împotriva celorlalți și care se bucură de lucrurile mici sau mari pe care Universul le dăruiește tuturor. Momentul acesta de final al săptămânii, când Mercur se află într-o relație bună cu Neptun și îi inspiră pe oameni, iar Venus într-o relație bună cu Axa Dragonului, fără a reuși să medieze tendința Nodurilor, arătându-le ceea ce este important, puterea de înțelegere, discernământul, fiecare va privi secvențele vieții personale, care au devenit în timp certitudini, drept motive de dezamăgiri. De aici și mare paradox al prezenței iubirii în jurul celor nefericiți de ea. Cu alte cuvinte, 19 aprilie devine o zi de informare și, prin ceea ce aflăm, se transformă într-o zi de cunoaștere, încurajându-ne să reparăm prin iubire ceea ce este stricat prin orgoliu.
Prin urmare, finalul săptămânii împlinește într-un cerc circumscris tuturor zilelor acestei săptămâni o idee forță, aceea care este sintetizată în denumirea atribuită acestui interval de săptămână a succesului și a deschiderilor spre vindecare. Succesul, după cum se prezintă ecuația astrală a momentului, este o parte a vieții individuale la care se ajunge cu mult efort și sudoare a frunții. Nu doar trebuie să depunem efort fizic, ci și mintea trebuie să participe la toate aceste procese pentru că întâmplări aparent banale sau pe care le vedem așa pe motiv că și altădată le-am ignorat ori l-am văzut așa, să nu răstoarne ordinea lucrurilor și să pierdem șansa de a face o schimbare importantă pentru a ne ușura viața și a evolua.
Nu este prima dată când o retrospectivă a ultimelor luni sau a unei perioade mai mari a vieții să producă o răscolire puternică a durerilor sufletești sau o reîntâlnire cu o mare dezamăgire. Am avut de-a face periodic cu situații de genul acesta însă, în plus față de ceea ce am traversat până acum, momentul prezent transformă toată această observație într-o cunoaștere practică a dorinței de a trăi frumos. Este posibil ca unele persoane într-un astfel de moment să dărâme zidurile pe care și le-au construit pentru a se proteja de ceilalți. Alții vor considera de cuviință că trebuie să treacă de mai multe ori peste o informație, să nu piardă un element minor pentru a nu repeta o schemă pe care văd acum că au abordat-o greșit. Prin tot ceea ce ni se întâmplă astăzi trăim cu sentimentul că binele ni se scurge printre degete și suntem invitați să facem un efort de voință, să observăm că elementul reprezentativ al acestei zile nu este faptul că binele se scurge printre degete, ci că ne întâlnim cu el. Privirea trebuie să vadă binele, nu să încurajeze judecata binelui sau acuzarea acestuia pe motiv că se duce unde nu trebuie.
Dacă la nivel individual acestea sunt niște elemente cu care se lucrează relativ bine, la nivel colectiv toate acestea se transformă în neputința de a soluționa o problemă deși a existat în sensul acesta un angajament, un program de lucru, obiective clare și resursele necesare. Obstacolul de acum arată, nu că problema în sine nu are soluție, ci că persoanele care se implică sunt identice, ca nivel și atitudine, cu persoanele din trecut care au încercat, fără sorți de izbândă, să rezolve aceeași problemă. De aici și senzația că ne aflăm în fața unor evenimente sociale care se repetă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne bucura de ceea ce avem în jur. Dacă trecem cu privirea în jur să încercăm să vedem altfel ceea ce avem. Cu multe din obiectele sau persoanele cu care conviețuim ne-am obișnuit și aproape că nu le mai simțim prezența. Astăzi prind viață cuvintele magice ale Marelui Om Nichita Stănescu: „ce bine că ești, ce mirare că sunt”.

5 comentarii la „13 – 19 aprilie 2015

  1. maria spune:

    Gheorghita,invierea lui Hristos,sa-ti aduca bucurie in suflet,sanatate si multa dragoste,cu pretuire fam.Ochiu

  2. SOPHIA spune:

    Lumina si implinire, va doresc.
    Sa ne amintim ca IIsus a fost rastignit din cauza fiecaruia dintre noi si a inviat pentru fiecare dintre noi.
    Un Paste Fericit tuturor!

    1. Sărbători cu bine și din partea mea.

  3. otilia spune:

    Paste Fericit!!!!

  4. ioan-a spune:

    hristos a inviat!!!

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.