11 – 17 iulie 2011

Luni, 11 iulie
Careul pe care Luna îl are de împlinit cu Neptun azi nu este deloc de bun augur, la fel cum nu este nici careu Luna-Chiron şi tocmai de aceea pentru a menţine echilibrul între bine şi rău, pentru a ne păstra cumpătul sau pentru a reuşi să menţinem în albia de până acum maniera prin care am observat şi deopotrivă am înţeles lumea ne vom îndrepta spre sextilul Lună-Junon şi trigonul Lună-Uranus, adică spre încredere în sine şi în ceilalţi.
De vreme ce primul se produce cu Lună în Scorpion şi celălalt cu Lună în Săgetător maniera prin care vom încerca să ne facem dreptate vă oscila de la spiritul justiţiar, de la dreptatea pentru „sine”, pentru „familia mea”, „poporul meu”, la dreptatea de dragul idealului, menirii sau scopului comun, ceea ce nu implică neapărat şi continuarea a ceea ce în prima parte a zilei părea egoist şi limitat.
Ştim deja cât de dură poate fi influenţa Lunii din Scorpion şi tocmai pentru că ştim cât de aprigă este în a ne scoate la suprafaţă probleme pe care nu dorim să le rezolvăm repede, care ne dor sau care sunt blocate în ataşamente penibile, trecem cu vederea că Luna în Scorpion este un element magic pe care vrăjitoarele nu contenesc să-l folosească ori de câte ori au ocazia.
Teama de a nu fi răniţi, de a nu ni se lua ceea ce ascundem într-un loc bine protejat, teama de a nu pierde prin despărţire ceea ce ne furnizează acum fericire, stabilitate, confort, poate chiar teama de moarte ne pune în faţa unui refuz instinctiv a tot ceea ce ne poate duce spre percepţii subtile, spre intuiţii, spre a crede în existenţa nevăzută, în lumea subtilă care coexistă cu cea fizică, în Divinitate. Această forţă stă ascunsă în spatele mărăcinişului, ca Frumoasa din pădurea adormită, acolo unde la un moment dat i-a fost hărăzit de ursitoare. Dragostea şi curajul, asemenea celor din poveste, sunt azi cele două trăsături care ne scot puritatea şi frumuseţea la suprafaţă, care ne ajută să ne înţelegem pornirile, să aflăm cine suntem şi cum să ne folosim de ceea ce ştim şi putem face.
Dacă mărăcinişul şi ursitoarea cea rea sunt în conjuncturile de azi careul Lunii cu Neptun şi respectiv careul Lună-Chiron, conjuncturile bune ale poveştii ţin de celelalte două unghiuri care se vor împlini azi: sextil Luna-Junon şi trigon Luna-Uranus.
Lăsând deoparte îndemnul spre poveste, observăm că sextilul Luna-Junon ne plasează într-o zonă a muncii pe care nu dorim să o facem, care contravine convingerilor, statutului, cunoştinţelor. Întotdeauna relaţia dintre Scorpion şi Fecioară va fi una de natură conflictuală, pentru că ambele semne sunt animate de aceeaşi ambiţie. Când elemente de factură feminină intervin într-un asemenea joc relaţiile dintre oameni devine rigide, seci, caustice şi de dragul unui scop, a interesului, a ofenselor mai mult sau mai puţin intenţionate, demersurile acestei zile intră pe o linie moartă sau se finalizează altfel decât ne-am aşteptat, altfel decât am crezut sau altfel decât am construit. Atunci când se trece pe unghi pozitiv între zodiile Săgetător şi Berbec, schimbarea este resimţită ca o deplasare din infern spre paradis. Ceea ce în prima parte a zilei nu ne plăcea sau se constituia ca un element de dispută şi dizarmonie, acum devine brusc singurul factor care ne ţine alături, care ne motivează munca sau care ne justifică sacrificiile pe care trebuie să le facem de dragul unui apropiat, familiei, comunităţii sau a universului.
Evenimentele, pe baza acestor două direcţii devin mijloace de consum sau elemente care ne demască. Lucrând, vorbim fără să gândim, spunem ceea ce nu am dori să spunem sau rănim într-un mod nedorit pe cineva din jur. Dacă într-o comunitate restrânsă, posibilitatea ca ziua să fie plină de evenimente este redusă, într-un grup mare de oameni, cu care avem multe legături şi de care nu ne putem desprinde prin condiţionările karmice negative care ne alimentează voinţa, ambiţia de putere, bani, satisfacţie, toate unite sub numele generic de „fericire”, multe se pot întâmpla şi dintre acestea puţine vor fi fericite.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne pune la încercare teama de stabilitate, posibilitatea de a gestiona situaţii neprevăzute, abilitatea de a ne adapta la noile condiţii, la noul statut, cu noile responsabilităţi. Mulţi vor da vina pe cei din jur, pe conjunctura socială, pe nepotrivirile de caracter, pe toţi numai pe ei înşişi nu, tocmai de aceea vom avea un 11 iulie ca în poveşti, cu personaje pozitive şi negative, cu un scop, o intrigă şi un final moralizator. Diferenţa dintre a citi o poveste şi a trăi una este imensă, pentru că azi nu putem întruchipa decât un singur personaj. A fi bun sau rău este o mare încercare a vieţii şi dacă în sferele înalte disputa dintre bine şi rău este complet diferită de ceea ce ştim că se întâmpla aici, nu înseamnă ca abandonând realitatea dură de acum şi îmbrăţişând împreună cu meditaţia o asemenea viziune am rezolvat problema disputelor interioare. Fuga de realitate este tot un personaj al poveştii, cel care nu poate înfrunta realitatea şi în loc să deplaseze înţelegerea, educaţia, moralitatea sau chiar conştiinţa spre alte zone, să evolueze, preferă să o adoarmă în aşteptarea unor evenimente viitoare când norocul ar putea să le surâdă. Această fantezie, menită să sporească în poveşti calitatea binelui, în realitate înseamnă pasivitate şi, atunci când se întâlneşte cu conjuncturi agresive, aşa cum sunt cele de anul acesta, riscă să devină o poveste tristă sau una care nu poate fi spusă copiilor, care nu poate fi tipărită şi deci o construcţie cu o forma amorfă care preferă somnul, fie chiar şi al raţiunii, decât să-şi înfrunte proprii monştri.
11 iulie este o zi a schimbării de situaţii, o zi când înţelegem duritatea extremelor, nu doar caracterul lor decisiv. Ceea ce stricăm azi se risipeşte în neant şi nu vom mai putea reface la fel. Pentru unii aceasta poate fi o situaţie norocoasă, când se confruntă azi cu o complicaţie pe care au mai întâlnit-o în intervalul 12 – 14 iunie când Luna trecea prin acelaşi interval ca azi.
Aşadar, 11 iunie = probleme vechi versus conjuncturi noi.

Marţi, 12 iulie
Sextilul pe care Mercur şi Marte îl împlinesc azi ne îndeamnă la lectură, la asimilare de informaţii, la expediţii, la deplasarea spre un sector al volumului mare de informaţii, indiferent că ele se prezintă sub formă vizuală (peisaje din natură, decoruri etc.) sau sub alte forme de organizare a materiei. Ceea ce vine spre noi azi ne aduce informaţia într-o formă diferită de ceea ce suntem obişnuiţi să observăm. Impulsul, energia, deplasarea, dinamica şi autoexprimarea sunt câteva din elementele care susţin plăcerea şi înclinaţia de a ne apropia de oameni prin alianţă, titluri onorifice, declaraţii, printr-un statut sau prin garantul pe care ni-l poate oferi impresia exprimată direct.
Dincolo de acest îndemn, tocmai pentru că avem o Lună în Săgetător şi suntem îndemnaţi să atingem performanţe fără a ne învinge fricile, fără a ne întâlni cu ele şi a ne strivi demonii interiori care le alimentează, acest unghi ne constrânge alegerile în funcţie de polemici, de simţul artistic, de ambiţia de a învinge, de modul prin care este pus în aplicare un talent, de cum este popularizat. O anume imprudenţă justifică teama de necunoscut, iar necunoscutul este de departe cea mai mare problemă a acestei zile.
Ceea ce este misterios, ceea ce nu înţelegem, ceea ce nu se încadrează pe aleea care duce la capătul tunelului, ceea ce nu este exprimat clar, ceea ce contravine unor obiceiuri care prin folosire îndelungată ne oferă certitudinea cunoaşterii, ne tulbură şi ni se pare că o formă de agresiune mocneşte în spatele tuturor acestor evenimente. Pentru a compensa suntem încurajaţi să vorbim mult, despre orice, cu oricine şi să ne întreţinem acest flux continuu pentru a păstra într-o formă constantă plăcerea, simţul dreptăţii, al echilibrului, gustul pentru frumos, în formele în care acestea sunt atinse de fiecare persoană în parte.
Fundalul acestor predispoziţii, oferit de sextilul Lună-Saturn, trigoanele Lună-Lilith şi Lună-Mercur, dar şi de opoziţia Lună-Marte, face din cadrul general, din destin, din existenţă, din orizontul existenţial în care intervenim cu idealuri, dorinţe, ambiţii sau misiuni, un element greu de înţeles şi amplu, o construcţie care inspiră teamă sau dominare. Azi se va merge pe vocaţie, pe ceea ce ştim deja, pe informaţiile care şi-au verificat în timp valabilitatea şi tocmai de aceea suntem preocupaţi să dezvoltăm o bună conduită şi în cadrul intim, dar şi în relaţiile sociale.
Pe de o parte, Zmeul care se construieşte pe cer din Lilith, Luna, Saturn şi Mercur, cu Lilith focar, ne aduce la îndemână evenimente complicate, tendenţioase şi, prin insistenţa cu care le întâlnim, există riscul să credem că sunt reale, că au o anume descendenţă asupra noastră, că mesajul pe care îl conţin este elaborat pentru a ne devia de la scopul, planul stabilit în zilele anterioare sau de dimineaţă, de la ţinta spre care ne deplasăm. De partea cealaltă, Mercur şi Saturn participă, alături de Lună şi Marte, la o configuraţie numită Cortul, care ne îndeamnă la a găsi un echilibru între impulsul personal şi cel social, între puterea de a duce mai departe un ideal şi posibilitatea de a găsi cadrul social cel mai potrivit pentru a reuşi. Găsim astfel că sextilul Mercur-Saturn, prin faptul că este inclus în ambele configuraţii, este un element important ce ne va coordona azi, ce ne va motiva alegerile sau ne va identifica mijloacele potrivite pentru a reuşi în ceea ce ne propunem. Se va pune deci problema spiritului practic, a mândriei, a dorinţei de recunoaştere, de a impune un concept, un gând, o formă de conduită sau, pentru cei mai curajoşi, de a identifica acele mijloace prin care să lupte împotriva calomniei, atacurilor virulente, defăimării sau pentru a se detaşa de intrigi sau comploturi şi a vedea mult mai clar toate aceste evenimente ce inspirau teamă prin necunoaştere.
Într-un alt plan, cel al gândirii ezoterice, 12 iulie ne aduce o informaţie pe care deocamdată nu vom şti pe deplin cum să o folosim. Cele două planete, sub unghiul pe care îl împlinesc azi şi în contextul masivei mobilizări atât în ceea ce priveşte energia, cât şi informaţia, atât în aspectele ce ţin de lumină, înţelegere, ideal, cât şi în cele ce ţin de latura întunecată a personalităţii sau de evenimentele care urmăresc crearea unei dizarmonii sociale pentru a readuce la lumină dictonul „Divide et impera”, ne oferă indicii asupra noului mod de a fi, asupra codului genetic subtil, asupra mijloacelor prin care acest cod genetic este purificat de secvenţe aberante şi apoi activat pe sectoarele care să ne confere putere fizică, forţă în gândire şi siguranţă în a ne duce mai departe idealurile.
Această structură cosmică este în ochii unui pasionat de ezoterism un instrument de lucru foarte practic. Mulţi dintre învăţăcei sunt îndemnaţi să-şi fixeze atenţia pe fluxul helicoidal al ADN-ului, să-l menţină cât mai mult în câmpul vizual şi după ce realizează cu succes această etapă de recunoaştere a structurii (de a avea siguranţa că îşi percepe propriul ADN) să vizualizeze întărirea structurii lanţurilor polinucleotidice, să identifice secvenţele inactive sau care sunt active într-un alt plan, să identifice mecanismele de inhibiţie care le obligă pe acestea să funcţioneze la alţi parametri sau să nu funcţioneze.
Dincolo de caracterul abstract al acestei tehnici, îndemnul acestei zile ne duce spre un sector delicat. Mulţi se vor simţi azi mici Prometei, vor căuta să ofere celorlalţi focul, fără să-i înveţe să-l folosească. Ceea ce predispune azi nu ţine însă de o reglare karmică şi nu este periculos decât dacă se urmăreşte continuarea unui demers negativ din zilele anterioare. Ceea ce vine acum are deci informaţia manipulării structurii de bază, a secvenţelor despre care nici nu am bănuit că pot avea un rol atât de important în controlul psihocomportamental sau chiar în dirijarea ori controlul anumitor evenimente sociale.
Prin urmare, 12 iulie este o zi de autocunoaştere. Multe din direcţiile spre care ne vom îndrepta ne vor pune în situaţii delicate când trebuie să fim combativi, mobili, să dovedim viteză de reacţie, cunoştinţe noi, abilităţi oratorice, putere de sinteză şi tărie de caracter. Chiar dacă fiecare va simţi că le are pe toate acestea dintr-odată, fără să le fi folosit vreodată, o anume îndoială ne va cuprinde şi după finalizarea intervenţiei, după ce totul s-a liniştit mulţi vor traversa momente delicate, cu simptome specifice crizelor posttraumatice. Misterul va veni deci din această descindere de forţe, din acest mod de a înţelege cum am reacţionat, de a putea face o retrospectivă a evenimentelor şi de a încerca să ne ridicăm prin raţiune deasupra nemulţumirii, durerii sau efortului.
Vom percepe însă toate acestea ca pe episoade care vin şi trec, ca pe nişte porniri care ne adulmecă trăirile apoi ni le presară peste tot în jur şi ne lasă îngroziţi că am rămas fără sentimentele atât de bine cunoscute, fără obiceiuri, fără cunoscuţi, fără putere.
Evenimentele zilei de 12 iulie sunt însă centrate în jurul replicii, a eficienţei, a identificării secvenţelor esenţiale asupra cărora trebuie să lucrăm, a stabilirii datelor importante de peste an, a identificării unor ţinte pe care trebuie să le atingem, chiar dacă nu prea le vom respecta. Prea multă ambiţie, prea multă activitate, prea multă energie ne va îndrepta atenţia spre acele zone care nu durează, spre acele relaţii care nu dăinuiesc şi pe care nu vom mai dori, chiar din toamnă acestui an, să le mai menţinem.
Cei care doresc să facă din 12 iulie o zi eficientă şi care sunt familiarizaţi cu tehnicile ezoterice, care doresc, măcar din curiozitate, să încerce o meditaţie sau să abordeze o interiorizare cu scopul de a canaliza trăirea spre o anumită direcţie, folosind informaţia genetică, structura arhetipală pe care am preluat-o împreună cu acest corp când am venit în această lume, îşi vor optimiza influxurile astrale cu care rezonează şi vor câştiga o zi, nu vor pierde una.

Miercuri, 13 iulie
Începutul ciclului draconitic şi careuri Venus-Saturn, Luna-Junon care se produc în aceeaşi zi vin spre noi cu un mesaj negativ. Suntem puşi în situaţia să alegem între două preocupări identice, între două persoane cu acelaşi tip de comportament, între două probleme şi responsabilitatea a ceea ce se decide nu este un element suficient de persuasiv pentru a ne ajuta să şi reuşim. Frustrările de natură afectivă generează azi o uşoară îndoială faţă de propria persoană, o neputinţă în a ne mulţumi cu puţin, cu ceea ce ne oferă viaţa, de a fi împăcaţi cu destinul sau de a accepta senini calitatea persoanelor din jur. Azi ne tulbură totul şi oricât de puternică şi benefică a fost înclinaţia spre suflet în ziua anterioară, acum ne depărtăm de ea şi, pentru că ceea ce a fost ieri s-a produs în aplicaţia careului Venus-Saturn, am simţit încă de pe atunci tensiunea, iar acum ne justificăm stresul, frica sau îndoială prin replici gen “Am ştiu de ieri că aşa va fi!”, “A spus ceva de ieri şi ar fi trebuit să-mi dau seama”, “Fericirea nu ţine” ş.a.m.d.
Dacă prin careul Venus-Saturn azi totul ni se va părea străin, pentru că ne răcim sentimentele şi dăm vina pe conjuncturile exterioare acolo unde ar fi trebuit să temperăm impulsurile, să cizelăm evenimentele sau să le dăm o nouă orientare prin implicare, pentru a ascunde neputinţa sau teama de sacrificiu, pe conjuncţia Lună – Capul Dragonului ne stabilim idealuri foarte înalte tocmai pentru că simţim că nu putem să soluţionăm nimic din ceea ce avem la îndemână.
Testul încrederii este azi unul foarte important. El va începe prin a ne pune la încercare integritatea fizică, prin a ne arăta că este important să ne ascultăm corpul, sufletul, că este vital pentru sănătate să avem încredere în procesele organice şi să le acordăm timp să se desfăşoare, indiferent că întregul context ne duce spre leziuni, lovituri, spre dureri de cap, ale braţelor, tulburări în metabolismul apei sau al celui endocrin.
Pe acest fond al disconfortului cauzat de o neplăcere de factură fizică, ce ne ţine în loc prin teama de neprevăzut, teama că un element minor poate degenera în afecţiuni sau poate în ceva mai grav, ne schimbă centrul de interes al relaţiilor şi ne face să ne îndreptăm spre cei care ne pot rezolva problema. Aceasta nu poate fi decât o greşeală, pentru că nu se acordă credibilitate corpului, spiritului, nu se permite continuarea procesului început ieri prin reaşezarea informaţiilor pe structura energetică a codului genetic, dezvoltându-se o anulare a înţelegerii şi a puterii de a acţiona sub impulsul propriu. Acest mecanism, aparent banal, ne va amplifica temerile, stresul, deoarece nu vom fi capabili să găsim în jur persoana potrivită pentru a ne elibera de tensiune sau de durere.
Când vom ajunge în postura de a înţelege că toată această căutare a confortului azi este în van, că ambiţia de a ne oferi privilegiul pe care îl au doar cei din paradis ne duce în derivă se face deja seară şi trecem sub razele sextilului Luna-Neptun care va da o nouă perspectivă evenimentelor atât prin bizar, straniu, nedefinit, dar şi prin beneficiu social, prin invocarea situaţiilor nerezolvate ca pe o cauză socială, ca şi cum exemplul personal este suficient pentru a duce grupul de apartenenţă în postura de a forma noi asociaţii, noi organisme sociale cu acest deziderat. Tot ceea ce nu s-a putut rezolva de-a lungul zilei ni se va părea spre seară ca ieşit din limitele normalităţii, straniu, rece, antisocial, periculos. În realitate totul porneşte de la lipsa de încredere în sine, în semnalele propriului corp, de la neputinţa de a asculta ecoul gândurilor, cel care ne spune când ne rătăcim şi cam pe unde.
Prin urmare, 13 iulie ne aduce un ciclu draconitic dinamic şi epuizant. Prin erorile pe care le vom săvârşi vom părea în ochii celorlalţi ctitori ai edificiilor de mâine, iniţiatorii unor idei de avangardă, lideri de opinie în probleme de natură practică, unele dintre ele extrem de comune, fără să vedem că de fapt această cruciadă împotriva demonilor din afară este motivată prin eşecul de a înfrunta demonii interiori. Cei care ştiu că-şi oferi momente de intimitate, care înţeleg secunda de linişte ca fiind momentul când sufletul te cuprinde şi-ţi şopteşte “Nu eşti singur!” reuşesc să depăşească acest imens moment de gol pe care Luna draconitică de azi îl predispune pentru următoarele patru săptămâni.
Atât timp cât ne depărtăm de încrederea în sine, nu contează ce beneficii vom obţine acum pentru că oricum ele nu ne vor mulţumi, oricum ele vor fi în afara confortului, în afara a ceea ce ne este cu adevărat necesar azi. Ca un paradox, mulţi se vor simţi bine azi şi mult mai puternici dacă toată viaţa lor şi-au apreciat statutul după nivelul de satisfacţie sau după aprecierile celorlalţi, însă chiar şi ei, oricât de superficiali ar privi viaţa, simt că ceva le lipseşte, că mulţumirea nu le este întreagă şi ca un anume “ceva” nu a fost adăugat realizărilor acestei zile pentru a se putea bucura din plin şi de celelalte. Acel „ceva” care le lipseşte este elementul esenţial pentru care şi-au propus să vină în acest capăt al universului pentru o experienţă existenţială. Acel “ceva” îl poate înnobila, dar dacă nu a reuşit să-l obţină azi va trebui să aştepte alte zile, cu alte conjuncturi, cu alte episoade de tensiune, cu alt consum nervos ca prin ceea ce iese din pământ, prin ceea ce răsare uşor să poată alege, dacă va avea puţin noroc, acel “ceva” esenţial pentru viaţa sa.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a dezvolta azi curajul numai în relaţie cu sine, nu pentru a justifica eşecul în autocunoaştere.

Joi, 14 iulie
Pentru că Lilith este încă în fereastra opoziţiei cu Saturn, Venus, lăsându-l în urmă pe Seniorul karmei, împlineşte azi un unghi de 90 de grade cu aceasta şi desenează pe cer un careul în T cardinal. Luna, împlinind conjuncţia cu Pluton, se va implica în triunghiul minor, împreună cu Chiron şi Jupiter, încercând să păstreze aparenţa unei zile norocoase pentru cel care munceşte, a unei zile menită să-l răsplătească pe cel care acţionează, pe cel dinamic, pe cel curajos.
În realitate, întreaga zi, ca de altfel întreaga săptămână, este supusă unei erori majore. Erorile de judecată sunt cele care ne vor răni cel mai mult. Nu ne vom putea separa de influenţele zilei anterioare, nu le vom putea lăsa în urmă şi nici nu vom dori pentru că, sub imperiul Lunii negre, acestea vor fi cele mai de preţ valori la care ne vom raporta întreaga existenţă. Iluziile, rezultatele de ieri, demersurile sociale, oportunităţile din 13 iulie, susţinute pe neputinţa de a soluţiona simplu şi operativ o tensiune internă ce a dus la demersuri sociale menite să ascundă slăbiciunile interne, sunt acum blazoane şi, nu doar azi, ci întreaga săptămână, ne vom lăuda cu ele.
Prima parte a zilei ne-o vom petrece într-o uşoară timiditate. Ne vom simţi vulnerabili tocmai pentru că vom încerca să aducem acestei zile – ce are o altă vibraţie decât cea de ieri – ceea ce anterior nu am soluţionat, obligându-ne să vedem o legătură între toate acestea. Nu vom fi înţelegători nici cu aprecierile, nici cu criticile, nici cu sancţiunile, dar nici cu şantajul ori jocurile de culisă lăsându-le pe toate să ne cuprindă, de la scenele banale ale soţilor în sufragerie urmărind sau nu acelaşi film la televizor, până la jocurile sociale ale centrelor de putere.
A doua parte a zilei aduce Luna într-o numită zonă a Capricornului pentru a forma împreună cu Lilith, Saturn şi Venus o cruce cosmică pe semne cardinale, devenind deosebit de iute şi caustică, putând distruge cu un gest, cu o declaraţie, cu o decizie de moment tot edificiul care supravieţuise tulburărilor ce le-am moştenit din lunile mai şi iunie ale acestui an.
Pentru că totul se produce în crescendo, că, încă de dimineaţă, totul se ridică din pământ ca nişte aburi fini apoi, prin mişcarea aerului, ia forme umane sau sociale complicate, mijlocul săptămânii este din capul locului unul dintre cele mai dificile zile ale lunii. Aici ajung şi de aici pornesc multe evenimente negative, acum ne vom confrunta cu multe din consecinţele faptelor din ultimele două luni şi va fi greu să acceptăm ce anume trebuie rezolvat prima dată pentru a se evita căderea liberă.
Pentru că studiem astrologia şi urmărim îndeaproape mişcările planetelor ştim că una din cauzele principale pentru care oamenii se simt atât de nesiguri şi agitaţi este indecizia. Prin intermediul Lunii azi practic se produc două cruci cosmice pe semne cardinale, una în care este implicat Uranus şi cealaltă Lilith şi tocmai de aceea intervalul 3:35 – 15:58, între conjuncţia Luna-Pluton şi opoziţia Luna-Venus, adică între cele două momente de maximum ale crucilor cosmice cardinale, este unul extrem de dăunător pentru echilibrul fiziologic, stabilitatea psihică, puterea de înţelegere, dinamica socială, dar şi pentru perspectiva următoarelor zile, dacă ne trece prin cap ca în aceste momente să luăm decizii pe termen lung.
Lipsa puterii, devitalizarea, rătăcirea gândurilor, teamă de insucces, lipsurile, nervozitatea pe care ne-o alimentăm unii altora descrie un tablou complicat pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere. Fără putere, cu nervii încordaţi la maximum sau cu ei la pământ, cu sănătatea şubrezită şi fără perspectiva la care am sperat mult timp cele două cruci cosmice care se împlinesc azi şi care ne cer fapte mari, decizii majore, alegeri dificile şi toate repede, urgent, ca şi cum zilele şi nopţile se termină imediat, ne duc într-o zonă a instabilităţii, a negativităţii ce ne lasă în rătăcire, ne amplifică ceea ce nu putem soluţiona, adică vine peste noi ca o inundaţie după un cutremur devastator.
Prin urmare, 14 iulie este o zi de tristeţe, de tensiune şi toate cele pe care le-am programat pentru azi, fie că am făcut asta din timp sau chiar ieri, nu se pot finaliza, se evaporă ca prin minune, oamenii dispar din cadru, se pierd pe drum, întârzie, pierd obiecte importante în cele mai ciudate locuri, uită, îşi refuză o relaţie şi se victimizează cu o intensitate care inspiră celorlalţi neimplicaţi direct teamă sau repulsie. 14 iulie este ziua “Omului negru” şi prin asta multe din cele pe care le evităm, din teamă sau lipsă de înţelegere, dintr-un sentiment greu de explicat, dintr-o intuiţie, ţin cu orice preţ să se finalizeze azi.
Foarte dificil va fi intervalul 3:35 – 15:58 când Luna trece de la o cruce cosmică la alta, când se mută stresul de la un sector la altul, când se poate împlini celebra vorbă de duh: “O nenorocire nu vine niciodată singură!”.
Fiecare îşi cunoaşte propria existenţă, ştie în ce este implicat, ce demersuri a evitat să rezolve, care sunt gândurile pe care nu le împărtăşesc şi prin acest mister îşi menţine artificial un statut sau o relaţie, fiecare ştie cât de complicată le este deja viaţa şi, aplicând o simplă interogare celor două tipuri de date – viaţa proprie şi vibraţiile astrale care ne învăluie azi – pot extrage elemente importante de natură interioară sau socială pe care să le recunoască şi să le evite.
Pentru toţi însă 14 iulie va aduce un zdruncin, o formă de bruscare ce nu putea fi evitată, fie prin şocul evenimentului, fie prin pierderile pe care le va produce.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne îndrepta atenţia spre suflet. Cel care este angrenat într-un proces de cercetare interioară şi ştie cum să se protejeze de evenimente karmice nedorite ştie că pentru toate acestea este nevoie de binecuvântare. A deveni propriul stăpân şi a fi, aşa cum Iisus ne-a îndemnat („Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:48)) înseamnă a ne acorda dreptul la viaţă, adică a o binecuvânta. Sustrageţi-vă atenţia de pe probleme şi complicaţii şi binecuvântaţi tot ceea ce vine spre urgentare, tot ceea ce vă vine în minte, pe sine, părţi ale corpului, structuri ale minţii, procese, arhetipuri, tot. În felul acesta veţi reuşi să strângeţi laolaltă structurile fiinţei care par rătăcite şi să fiţi puternici şi echilibraţi pentru a rezista încercărilor în general, nu doar celor care ne vin azi.

Vineri, 15 iulie
Luna plină în Rac este un bun prilej pentru dezvoltarea încrederii în sine şi echilibrului emoţional. Se ştie că puterea pe care o exercită această fază a Lunii este specială şi relativ uşor de observat chiar şi de cei care nu sunt interesaţi de astrologie, chiar şi de persoanele care nu se preocupă deloc de latura ezoterică a vieţii.
Când Soarele şi Luna se află în opoziţie, nu se întâmplă ca în cazul celorlalte opoziţii care tind spre a ocupa spaţii egale şi a dezvolta o forţă contrară celeilalte, ci, pentru că vibraţia Lunii, forma ei vizibilă, dar şi fluctuaţiile sufleteşti, sunt dependente de forţa vieţii, de mobilul ei şi de scopul pe care îl avem de împlinit aici, elementul contrat intervine printr-un magnetism ce apare în acelaşi timp din partea ambilor aştri. Pentru că primeşte lumina de la Soare, forţa subtilă a Lunii, regăsită în sensibilitatea fiinţelor, este mult amplificată şi cele două forţe complementare (femininul şi masculinul) se extind în spaţii diferite. Ele nu se luptă, nu se agasează unele pe altele, decât prin intermediul fiinţei care, cu simţurile amplificate, vede dintr-odată cu toţi ochii pe care îi are răspândiţi de-a lungul fiinţei toate minunile sau tristeţile cu care este înconjurată şi se lăsă antrenată când de o forţă, când de alta, lăsând impresia fie a unei dispute, a unei lupte, a unui conflict, fie a unei sporiri a eficienţei, a creşterii randamentului, a puterii de asimilare.
Această relaţie ciudată între luminarii este pentru mulţi, chiar şi pentru unii astrologi, un mister. În felul acesta se explică de ce unii simt ca Luna plină îi ajută şi alţii nu, de ce unii susţin că le amplifică receptivitatea, iar alţii că le slăbesc puterile sau îi deprimă. Multe dintre cele ce sunt culese pe aceste aspecte le aveam în jur şi înainte de împlinirea acestei fază, doar că nu erau atât de active tocmai pentru că nu le vedeam, nu le percepeam. Cei care îşi controlează emoţiile, care sunt siguri pe sine şi care nu trec uşor de la o stare la alta, atunci când ating o nouă informaţie, când sunt cuprinşi de o nouă stare, când intră în contact cu o emoţie nu o amplifică haotic, ci o controlează, o menţin în plutire în albia ei până când aceasta îşi finalizează rostul, menirea. Tocmai de aceea un om echilibrat se va simţi poetic atras de strălucirea Lunii pline şi o transpune prin simţurile metafizice care brusc i se trezesc sau i se amplifică, dacă le avea deja.
În felul acesta putem vorbi de o ipostază astrală care ne loveşte prin obiectivitate şi ne aduce aproape ceea ce invocăm mai mult, ceea ce ne dorim mai mult şi mai intim, fără să se preocupe dacă intenţiile noastre sunt bune sau nu, adică dacă acestea sunt constructive, împotriva destinului sau mijloace de autocunoaştere şi rafinament spiritual. Prin relaţia luminariilor oamenii devin conştienţi cât de vizibil sunt ataşaţi de emoţiile lor, de obiceiuri proaste, cât de mult îi atrage puterea sau cât de mult pot confunda agresivitatea cu curajul şi perseverenţa cu tupeul. Amplificarea forţei lăuntrice prin opoziţia Lună-Soare, înţeleasă ca o extindere univocă a fiecărui element în spaţiul propriu, poate fi asemănată cu celebra scenetă „D-l Goe”, deci care ne poate dezvolta, prin repetarea lunară, obiceiuri proaste, deprinderi eronate, însă nu cu scopul de a le prezenta ca exemple de bune practici, ci de a le corecta prin observare şi înţelegere.
Luna plină din Rac de anul acesta este încărcată de mister. Cu Mercur guvernatorul temei, dar şi am MC, cu axa Taur-Scorpion interceptată şi Lilith împreună cu Uranus în casa VIII orice formă de libertate se pare că va fi plătită scump. Momentele de fericire pe care Jupiter din Taur le va plasa vin dintr-o conştiinţă elevată, deci prin oameni cultivaţi, prin informaţii superioare, prin schimb de idei, prin transfer de valori şi doar la nivel de principiu, pentru că, atunci când acestea vor fi transferate din planul idelor într-unul concret, dintr-o dimensiune filozofică sau din sfera tratativelor în cel al legiferării sau implementări, intervine relaţia complicată pe care o avem cu Saturn din casa II, deci absenţa resurselor, pierderile de valori, întârzieri în aplicarea soluţiilor, ruperea alianţelor sau trecerea lor într-un registru comportamental rece, distant sau schimbarea condiţiilor şi termenilor ce au stat la baza asocierii.
Atracţia către mister, către partea ascunsă a demersurilor, către descoperirea acelor elemente care au fost de fiecare dată în spatele privirii, dincolo de cortina scenetei, va face casă bună cu teama de a înfrunta adevărul, cu grija că un element social important, o formă de organizare sau un ideal este exact elementul care va fi folosit împotriva celui care l-a iniţiat. Din casa XII, Mercur ne aduce griji pentru viaţa sentimentală, nepăsare faţă de demersurile care trebuie să fie îndeplinite pe termen scurt şi ne îndeamnă să ne plasăm atenţia pe marile proiecte ale omenirii, marile planuri, scheme de tratament noi, forme de organizare care şochează sau modalităţi de a rezolva criză economică prin aplicarea în orb a uneia dintre metodele pe care le avem acum la îndemână, dar fără pic de răspundere. Deşi şocantă această perspectivă, va apărea pe zonă publică dintr-un preaplin al vieţii personale. Cei cu funcţie, cu putere de decizie, aflaţi sub un impuls prea aromat, prea acru sau iute, prea piperat şi într-o neconcordanţă cu aşteptările opiniei publice vor emite soluţii ambigue, neclare care nu pot rezolva niciuna dintre probleme cu care ne confruntăm acum.
Toate acestea vin dintr-o predispoziţie sintetică a Lunii pline din Rac pe care astrologii o consideră vinovată de inserţia noilor idealuri ce se plămădesc în astral şi apoi de absorbţia lor în lumea fizică. Dacă Soarele din Rac este cel care permite aceasta absorbţie, Luna, conform aceluiaşi concept ezoteric, termite degajarea lui într-o altă dimensiune, spre un alt nivel sau sub o altă formă. Ceea ce are loc în Rac, pe această fază, este de fapt o inversiune de valori deoarece, din punct de vedere standard, Luna este cea care trebuie să absoarbă, iar Soarele să degaje. În planul realităţii de acum această preschimbare are o parte bună: plasarea Soarelui în casa XI. Momentul de Lună plină aduce deci declanşarea unui set de evenimente care ne apare sub înfăţişarea de “lucrare”, “metodă”, “sarcină de serviciu”, “temă”, “misiune”, dar care în realitate reprezintă o formă de purificarea a zonei pe care o locuim prin contactul cu ineditul, nevăzutul, misterul, spectaculosul sau universalul privite ca elemente ce susţin devenirea umana, atât ca persoană individuală, cât şi ca fiinţă socială.
Nu se ştie de ce Universul are programate aceste configuraţii, dar probabil că ea este în strânsă legătură cu calitatea umană a fiinţelor care locuiesc aici. În absenţa persistenţei cu care se abordează dizarmonia, ceea ce se va întâmpla în această perioada ar părea o formă de diversitate pe care doar divinitatea în nesfârşita sa putere şi profunzime şi-o poate permite.
Dincolo de aceste noţiuni abstracte de astrologie ezoterică, faptul că Luna în exil ocupa casa V ne va obliga să dezvoltăm sentimente acolo unde nu mai speram, faţă de oameni pe care nu i-a plăcut niciodată, să ne iertăm duşmanii şi să ne consumăm în acest proces pentru a simţi că puterea de a dărui este un privilegiu pe care va trebui să-l folosim aşa cum îl primim, fără implicare, în absenţa totală a egoismului. De partea cealaltă, Soarele în casa XI ne inspiră să acţionăm pentru binele grupului, pentru familie, pentru prieteni sau să ne compromitem structura hrănindu-ne acele personalităţi pe care ni le-am format în timp, acei paraziţi, acele idei obsesive ca şi cum ne-ar fi aliaţi de nădejde.
Aşa după cum se poate vedea magia dintre Soare şi Lună în faza de Lună plină este fascinantă şi în funcţie de preocupările pe care avem, de nivelul de înţelegere, cultură, iertare sau disponibilitate, ne putem servi liberi din bogăţiile care se deschid înaintea noastră prin lumina ce există acum între cei doi aştri. Să nu uităm că puterea Lunii este aceea a oglinzii şi multora nu le va plăcea ceea ce vor vedea în ea, tocmai de aceea a fi puternic şi pozitiv este una condiţiile absolut esenţiale pentru a nu produce fisuri în echilibrul afectiv pe baza căruia ne creăm relaţiile sociale şi ni le menţinem.
Prin urmare, Luna plină din Rac este o formă de a ne cântări propriile idealuri. Mulţi dintre cei pe care ne-am sprijinit acum trec în plan secund, multe din preocupări dintr-odată ni se vor părea mici pentru viziune, percepţie, orizont. O floare pe care o tot preferăm, privită acum în cadrul lărgit, este una dintre sutele de flori care ne îmbie prin colorit sau parfum. A ne încăpăţâna să nu apreciem această extindere a orizontului, această lărgire a simţurilor indiferent în ce mod se realizează înseamnă a ne crampona de ataşamente mai vechi, de obsesii bolnăvicioase, adică de a dezvolta un comportament susţinut pe frică. Frică pe Lună plină este cel mai mare duşman al echilibrului şi ne va duce într-o zonă plină de confirmări negative, cu oameni la fel de trişti şi îngroziţi de ceea ce nu pot lăsa în urmă sau abandona, de ceea ce nu pot controla, de patima cu care se chinuie dorindu-şi pentru ca apoi să acuze familia, statul, naţiunea, destinul, universul, pe Dumnezeu, adică o formă superioară de organizare, pentru ceea ce li se întâmplă şi nimic nu le va putea schimba această paranoia de vreme ce lunar trecem prin faza când luminariile sunt în opoziţie, deci au experienţă.
Anul acest această fază a Lunii este complicată pentru că ne îndeamnă să retrăim aceleaşi confuzii, aceleaşi traume, să ne întoarcem la trecut, la ceea ce nu am rezolvat, să ne regăsim prietenii sau duşmanii din trecut, din vieţile anterioare într-un cadru hilar, penibil, complicat sau dureros. Ceea ce are trăinicie ţine de sfera medicală, de fantezie, de diplomaţia cu care se evita adevărul, de uşurinţa cu care sunt alese soluţii sau de ingeniozitatea cu care mulţi vor fi convinşi că orice s-ar decide totul este pentru binele lor. Pe Luna plină devenim puternici dacă alegem să nu plătim tribut nervozităţii, iritării, criticismului sau oricărei forme de agresivitate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a explora noile oportunităţi, însă de a nu uita că Luna plină nu este rea prin excelenţă, dar în absenţa unei puteri de selecţie sever controlată multe din evenimentele zilei pot trece uşor drept cele mai ciudate sau enervante ale lunii.

Sâmbătă, 16 iulie
Trecerea Lunii în Vărsător aduce, pe fondul celor patru aspecte ce se împlinesc la grad perfect azi, o uşoară descurajare. În Vărsător, Luna este renumită pentru uşurinţa cu care ne trezeşte simţul independenţei, plăcerea de a conversa, de a trece de la o formă de manifestare la alta, de a combate plictiseala prin activitate, dinamism, totul pentru a schimba locul şi a-i da acestuia un nou statut. Când Luna se mai află şi în sextil cu guvernatorul semnului, Uranus, care ne aduce, din Berbec, gust pentru aventură şi plăcerea de a schimba, de a modifica mediul, fără a ţine cont de structură, finalitate, rost, menirea, se lasă impresia unei dezordini.
Deşi am fi tentaţi să apreciem această influenţă ca fiind decisivă, că independenţa este aceeaşi indiferent cum se manifestă, faptul că ne suplimentează fără un scop precis modul de comportare, că ne dă un impuls către a acţiona fără a ne oferi nici cel mai mic indiciu asupra finalităţii ne face să ne gândim la o altă formă de independenţă, aceea ce se combate pe sine, aceea ce impune schimbări masive de structură, aceea care ne spune că risipa şi dezordinea sunt expresii ale nivelului de cunoaştere, înţelegere şi că doar saltul la nivelul conştiinţei este cel care ne va proteja pe viitor de decădere.
Deşi pare că acest îndemn este adresat doar celor care se preocupă de spirit, care sunt obişnuiţi să lucreze cu instrumente abstracte, repulsia faţă de faptele fără scop, faţă de efortul căruia nu i se vede finalitatea, faţă de gesturile compulsive care menţin gândirea într-o sferă limitată de preocupări sau care nu-i poate oferi absolut deloc viziunea asupra viitorului, perspectiva etapelor următoare, ceea ce ne aduce această zi, este de un real folos pentru toţi, pentru că schimbarea schimbării, modificarea elementului cu ajutorul căruia cadrul se modifică, nu este un joc de cuvinte, ci o formă de acţiune decisivă, un impuls de a dărma o structură care nu mai poate funcţiona aşa. Prima etapă apare în gândire, chiar de dimineaţă, prin sextilul Lunii cu Uranus, şi ea va consta în anularea unui drept, modificarea unui statut, schimbarea unei idei, a vestimentaţiei, a aspectului, a coafurii, a locului. Motivaţia are la bază o realitate dură. În absenţa unei viziuni, sentimentul că etapele pe care le-am parcurs se pot întoarce, pot reveni, că trecutul se poate reedita ne sperie şi ne îndeamnă să acţionăm rapid şi fără să stăm prea mult pe gânduri. Problema este că dacă acţiunea în sine este motivată de teama că faptă de acum nu are nicio perspectivă sau că perspectiva ar putea fi de fapt o repetare a trecutului este, dacă ne referim la prezent, la fel de lipsită de sens ca impulsul care ne îndreaptă spre schimbare. Pentru un astrolog acest îndemn nu este deloc o surpriză, pentru că el ştie că acest mecanism psihologic, ce are şi un pic de nerăbdare şi un pic de voinţă, dar şi un pic de viziune, aduce Vărsătorului faima de a repeta de mai multe ori aceeaşi greşeală. Acest paradox are în sine un înţeles, acela că, privit din interior, fiecare pas, fiecare element din construcţia sa se află într-o poziţie precisă în succesiune şi prin această ordine totul poate fi uşor înţeles şi cuprins. Vărsătorii niciodată nu se simt confortabili cu ideea de a repeta, fie ea şi greşeala care îi face atât de speciali, dar pot tolera această idee deoarece ştiu că procesul, mecanismul, construcţia, demersul la care revin iar şi iar se află sub controlul lor absolut şi oricând pot modifica schema de lucru sau modul de reacţie. Acest univers în miniatură îi face puternici şi le menţine atenţia într-o zonă a gândirii, a trăirii, într-o zonă abstractă, a proceselor mentale pe care le pot realiza acolo cu o mai mare rapiditate decât ar putea acţiona în lumea reală, în fizic, prin implicarea în demersuri sociale identice cu cele subtile. Aşa se explică de ce elementul care ne vine dinspre Vărsător ne impresionează deopotrivă prin viziune, caracter inedit, spectaculozitate, dar şi prin caracterul irealist, utopie sau ciudăţenie.
Tocmai pentru ca azi se duce o luptă între abstract şi concret, 16 iulie devine o zi de soluţie. Ceva din trecut, dar nu de foarte departe, ci din iunie 2011, cere acum soluţionare, urgentare, cere o reciclare, o reinventare, o reevaluare. Tot ce se petrece ne apare ca într-o magie şi doar cel în cauză va şti precis ce plăteşte şi ce cumpără, care sunt elementele pe care le reglează pentru că încă de dimineaţă le simte, şi le aminteşte, le trăieşte, îl obsedează sau îi ies în cale în mod ostentativ.
Dezamăgirea se va menţine însă şi va fi cu atât mai puternică cu cât ne apropiem de seară. Sextilul Luna-Lilith ne oferă privilegiul de a media între durerile personale şi cele sociale, între latura întunecată a personalităţii şi o imagine negativă pe care o avem în anturaj, însă totul cu un preţ. Neavând nici cel mai mic indiciu asupra a aceea ce va fi, nefiind siguri pe nimic, ni se va părea perfect normal să acţionăm aşa, însă va fi greşit. Acesta este preţul pe care suntem obligaţi să-l plătim pentru că nici să acţionăm nu vom putea, atât de puternică va fi presiunea interioară şi atâta de tentantă ar putea fi această soluţie.
Cei care urmăresc să-şi trăiască viaţa cu ponderaţie şi nu ne lasă consumaţi de ambiţii sociale, vor resimţi toată această predispoziţie ca pe o greutate si îi vor vedea pe cei din jur ca deplasându-se după un alt timp şi cu alte scopuri sau intenţii. Celorlalţi li se vor părea atât de ciudaţi încât îşi vor amplifica atitudinea retractilă şi acesta va fi gestul major cu care vor plăti pentru linişte. Pentru aceşti oameni reversul medaliei va avea o implicaţie adâncă pentru că fără a-şi aplica sieşi iertare, fără a-şi oferi sieşi consolare şi fără a avea o atitudine potrivită faţă de sine cel mai mic sentiment negativ poate crea drame existenţiale intense şi periculoase.
Prin urmare, 16 iulie este o zi de o mare complexitate. Relaţia cu sine, cu trecutul, puterea de a accepta soluţiile ce ne vin din anturaj, demersurile care se vor consuma azi ne sunt antipatice. Ne-am dori să trăim dintr-odată într-un alt timp, într-o altă dimensiune, într-un alt anturaj, să avem un alt statut social, să ne putem permite o mai mare libertate de mişcare sau de alegere. Nimic din toate acestea nu le avem azi, cel puţin aceasta va fi percepţia, şi lipsa perspectivei, neputinţa de a întrezări o soluţie, fie ea cât de mică, ne sperie şi ne motivează gesturi reprobabile.
Faptele acestei zile sunt reeditări ale trecutului sau motivate de acelaşi mod de a gândi şi simţi cum s-a dovedit în luna iunie 2011. Unii vor fi chiar comici invocând adversari care nu există, sperând în modificări socio-profesionale pe care societatea noastră, în forma în care se prezintă acum, nu le poate oferi nicicum. Cu toate acestea, nimic nu ne va opri din a acţiona, din a distruge ceea ce în luna iunie era un vis încărcat de speranţe şi nimic nu va tempera primul impuls de a modifica acum ceea ce anterior, în iunie 2011, am considerat că se poate implementa într-un viitor îndepărtat. Toate aceste modificări de gândire par haotice şi vor lăsa impresia unei dezordini mentale sau afective, însă ele nu sunt. Pentru că au în spate dorinţa de confort, plăcerea de a ne oferi satisfacţie prin implicare directă, ne pune în faţa unor gesturi care nu vor fi tocmai corecte.
Dincolo de acest element de dinamică socială, 16 iulie este o zi de viziune, de deschidere faţă de informaţii complicate referitoare la soarta omenirii, mersul lucrurilor. Totul este însă criptic. Cine va putea să înţeleagă şi să şi traducă mesajul acestei zile în timpul derulării ei este o fiinţă cu totul specială ale cărei deschideri se întind dincolo de determinismul astral pe care încercăm de ceva vreme să-l expunem aici, săptămână de săptămână.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu încerca să ne impunem un control strict asupra a ceea ce vine spre noi azi, pentru că nu vom reuşi, dar am putea să impregnăm toate aceste gesturi cu gânduri de echilibru şi armonie, cu iertare şi binecuvântare, cu acceptare a acestor condiţionări, indiferent cât de rele sau complicate pot fi.

Duminică, 17 iulie
Ultima zi a săptămânii ne aduce o opoziţiei Luna-Mercur în mijlocul zilei încadrată de un trigon Lună-Marte şi un sextil Lună-NN.
Dacă cele prezentate pentru ziua anterioară, în timpul derulării ei, ni s-au părut destul de abstracte, azi, pentru ca Axa Dragonului mediază opoziţia Luna-Mercur avem şansa să primim din anturaj, din locul în care am amplasat acţiunea, din zona pe care am dorit ieri să o modificăm soluţii, explicaţii, un raport de analiză, o formă de concluzie care ne lămureşte în privinţa calităţii gestului, dar ne şi oferă, câtuşi de puţin, indicii referitoare la perspectiva evenimentelor. În mod cu totul suspect o uşoară oboseală ne va distrage atenţia de pe aceste elemente esenţiale, ne va lăsa mintea să rătăcească aiurea şi, prin asta, riscăm să pierdem oportunitatea de a înţelege, adică de a intra în contact cu acel gen de informaţie, cu explicaţia care a stat ieri la baza acţiunii în sine.
Din nou, ca în multe zile de la începutul anului până acum, ne va cuprinde sentimentul că Dumnezeu ne-a luat minţile, că nu ne putem linişti, că nu ne putem diminua teama de eşec, de despărţire, de a pierde o poziţie importantă, un statut, de a ne depărta de zona asupra căreia avem cea mai mare influenţă. Dacă pe de o parte, privind din exterior, vibraţiile acestei zile ne aduc primul contact cu ideea că suntem perseverenţi în a repeta de mai multe ori aceeaşi greşeală, de partea cealaltă, cel care acţionează înţelege că îndemnul zilei anterioare a fost categoric şi că din această perspectivă nu prea avea de ales. Că, înţelegând asta, îşi atribuie condescendenţă pentru toate acestea sau că, desconsiderând recomandarea de ieri, s-a judecat aspru, s-a învinuit de rătăcire, superficialitate sau lipsă de maturitate, este mai puţin important. Ceea ce este mai important vine din mesajul sintetic al Axa Dragonului: “şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, adică de a reuşi să implementăm asupra noastră soluţia după cât de deschişi şi pozitivi am fost faţă de soluţiile celorlalţi.
Nu este deloc un lucru simplu de făcut pentru că acest mister al zilei de 17 iulie este un fel de Călcâi al lui Achile, un fel de putere specială care se poate întoarce împotriva celui care nu o foloseşte corect. Judecând după îndemnul spre măsură şi echilibrul, spre a crea rezonanţe pozitive întâi prin sentiment, aşa cum ne-a învăţat Iisus, primul pas greşit care ne poate spune că nu facem ceea ce trebuie este să îi judecăm pe ceilalţi. Cei care se îndreaptă azi spre această zonă riscă o secare a resurselor, o epuizare atât de amplă încât se vor vedea în toamna acestui an lipsiţi de forţa necesară pentru a supravieţui cu demnitate.
Acest avertisment ne este adresat nu doar pentru a ne controla emoţional, ci pentru a nu produce efecte sociale penibile. O calomnie azi va aduce decădere şi chiar distrugerea faimei, o agresare fizică va atrage o şubrezire considerabilă a sănătăţii după rezonanţa pe care o vom crea azi.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne aduce o formă de înţelegere şi de răsplată cu care nu suntem obişnuiţi. Ea reproduce însă măsura propriilor intenţii şi gânduri, a propriilor valori şi universul ne face conştienţi de ceea ce creăm, de ceea ce cerem prin dorinţe, fapte sau demersuri susţinute de ambiţii.
Azi greşim cu vorba, cu gândul, cu fapta, greşim prin faptul că ne tentează încă evenimentele pe care le-am judecat ieri sau le-am criticat, greşim prin faptul că ne menţinem aspectul decisiv al faptelor fără să ştim precis în ce direcţie merg. Azi nu ni se ascunde finalul, doar că opoziţia Luna-Mercur ne disimulează interesul şi atenţia, şi ne plasează într-o formă de rătăcire pe care nu o vom agrea deloc. Ni se va părea că totul se mişcă în reluare, că totul e greu şi că suntem puşi să facem ceea ce nu ne place. Dacă am căuta să înţelegem calitatea impulsurilor, dar şi a celor implicaţi în derularea evenimentelor ne-am desprinde de lene, neputinţă, lipsa de atenţie sau chiar uitare şi am înţelege că nimic din ceea ce ni se întâmplă în general, dar cu predilecţie ceea ce vine spre noi azi, nu este întâmplător, că suntem în faţa unui pluton de execuţie pe care l-am creat pentru a ne îndeplini dorinţele oarbe şi avem ocazia acum să simţim pe viu ce simt cei pentru care am ales să procedăm aşa.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ocupa timpul azi cu activităţi constructive, citind, scriind, deconectându-ne în natură, întreţinându-ne cu prieteni sau cultivând sentimente pozitive indiferent cât de insistente sunt cele negative şi cât de bine şi corect ar fi argumentate. Cei care vor reuşi să intervină în această ceaţă astrală cu lumina înţelegerii şi acţionând în conformitate cu aceste recomandări vor reuşi să-şi creeze o buclă karmică menită să-i protejeze de dinamica negativă a evenimentelor din toamna acestui an.

2 comentarii la „11 – 17 iulie 2011

  1. Ramona spune:

    Buna ziua, domnule Coser!
    Citesc cu interes previziunile astrologice facute de dvs. si le consider extraordinar de vibrante.Sunt rac cu ascendent rac si in data de 18 iulie cand implinesc 19 ani ,sustin examen la Arte.Imi doresc tare mult sa intru acolo,imi place sa desenez,desi am luat bacul cu o medie aproape de 10 si as putea intra oriunde.Credeti ca am sanse de reusita?
    Va multumesc!

  2. Ramona,
    iartă-mă că-ţi răspund aşa târziu, dar poate nu e prea târziu.
    Cred că ai şanse să intri, doar că nu cred că te-ai orientat bine. Pe undeva intuiţia ta este bună, în sensul că este nevoie de sensibilitate pentru a-ţi cultiva latura creativă, dar ce te faci cu părţile întunecate? Acest domeniu ţi le prezintă ca pe elemente pozitive şi te va depărta de la scopul intim, personal pentru care l-ai ales.
    Arta, pentru tine, este o formă de evadare, de confirmare a valorii, a aprecierii, a superiorităţii. Eşti Rac, dar cu Marte opus Pluton şi Luna opus Jupiter, cu multe planete în Leu, deci cu un semn de putere cu totul şi cu totul special. Dacă doreşti să-ţi ridici nivelul propriei existenţe, ai nevoie de ceva care să-ţi liniştească interiorul, să-l tempereze. Succesul social te va răni şi mai tare. Nu vei putea rezista în faţa unui succes puternic pentru că presiunea pe care o presupune te va devora.
    Sunt absolut convins că ai talent şi dacă ţi-ai decis deja traseul eu îţi doresc mult succes, încredere în tine şi te rog nu-ţi oferi niciodată privilegiul de a răni pe cineva, chiar dacă la adresa ta se vor face nedreptăţi mai mari decât la adresa altora. Ai ceva valoros de cultivat, un mesaj de lansat şi asta îţi face rolul în această lume mult mai greu.
    Eu sunt mic, nu ştiu dacă nu cumva arta poate fi o formă de manifestare ascunsă în acest mesaj… pur şi simplu nu ştiu dacă, în acel viitor când vei fi ca un fruct copt şi dispus să-şi aleagă locul pentru a înfiinţa o livadă, desenul, culoarea nu vor fi deja instrumente consacrate pe care-ţi susţii întreaga carieră. Ştiu însă că ai un simţ aparte pentru tot ceea ce înseamnă formă, contur, adâncime prin linii, umbre şi asta pentru că tristeţea te inspiră mult.
    Îţi doresc mult succes şi dacă într-o zi îţi voi vedea una din lucrări expusă undeva sunt convins că-mi va trezi aceeaşi emoţie tulburătoare ca şi în momentul când ţi-am privit cerul naşterii şi ştiu că şi atunci mă voi întreba ca şi acum: „Cum poate face toate acestea?”

Dă-i un răspuns lui Ramona Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.