11 – 17 februarie 2013

Săptămâna 11 – 17 februarie 2013 include o serie de evenimente astrale care se împlinesc o dată sau de două ori pe an şi care pot să o transforme într-un sector extrem de important pentru calitatea anumitor demersuri ce se vor finaliza în toamna acestui an. Ne referim aici la careul dintre Venus şi Saturn, împlinit luni, dar şi la celelalte aspecte pe care Mercur sau Marte le împlinesc cu Pluton şi care, alături de celelalte aspecte ale planetelor, altele decât Luna, dau acestei săptămâni imaginea unei unităţi militare care, fie aşteaptă decizia de la comandamentul central pentru a se implica într-o confruntare, fie îşi savurează ultimele zile până când va fi trecută în rezervă.
Ca şi săptămâna anterioară, fiecare zi va fi marcată de un mesaj semnificativ, însă ansamblul acesteia aduce o accentuare a zodiei Peşti (avem în continuare un marcaj acolo), dar şi consumarea ipostazelor predispuse de trecerea Soarelui pe ultimul segment al zodiei Vărsător.
În tot acest interval, Luna, pentru că parcurge un segment de zodiac de la Peşti la Taur, ne aduce, pe de o parte, finalităţi ale demersurilor împlinite în săptămâna anterioară şi, de cealaltă parte, motivaţii în a ne implica pe zona socială cu foarte multă determinare şi cu mult nerv. Multe dintre episoadele acestei săptămâni se consumă prin confuzie de ideii, de termen, confuzi afective şi cu cât ne apropiem mai mult de finalul săptămânii cu atât acestea devin mai penetrante, mai agresive şi mai periculoase.
În această săptămână se va lucra mult cu ideea, cu acţiunea, se va cerceta acolo unde până acum accesul a fost interzis, se va explora o zonă ascunsă şi efectele sau rezultatele care vor veni din acest studiu sau din aceste prospecţiuni vor genera şi mai multă confuzie. Zodia Peşti prin uşurinţa cu care se impune în aceste configuraţii aduce şi o accentuare a rezultatelor acestei săptămâni, asta înseamnă că viziunea de ansamblu ne ajută să înţelegem în ce direcţie mergem, dar nu ne ajută să ne stabilizăm pe un anumit domeniu. Vor fi multe tentaţii, schimbări de poziţie, reaşezări ale unor demersuri în albia lor originară, însă nimic din ceea ce vine spre noi în această săptămână nu se va menţine până la atingerea etapelor finale. Visătorii vor considera că în sfârşit au atins succesul pe care şi l-au dorit, dar până când acesta va fi definitiv va mai curge multă apă pe Siret. Cei care sunt maturi şi înţelepţi vor reuşi să vadă această săptămână ca fiind una care le va căli tăria de caracter, le va întări nervii, îi va face mai rezistenţi la tensiunile din jur, la teamă, la umiditate, la tot ceea ce ar putea interveni coroziv asupra fiinţei, asupra corpului fizic sau asupra structurilor mentală și afectivă.
Este important de ştiut că dialogul interior va avea un rol important în această săptămână tocmai pentru că vor exista discrepanţe între interesul personal şi cel de grup. Un gândim şi alta se întâmplă în grup şi pentru că este un context general toţi vor fi afectaţi de aceasta. Asta înseamnă că nu vom avea susţinere din partea anturajului decât acolo unde există un interes comun, dar până şi în acest context, de la un punct încolo, oamenii se vor separa, adică va merge fiecare după interesul propriu, mânaţi de caracterul individual al acestui interes.
Toate acestea ne vor face vulnerabili în fața interesului unui lider şi puternici atunci când dorim să ne controlăm slăbiciunile personale. Această săptămână, după cum vedem, se integrează perfect în trăsăturile lui 2013 şi ne încurajează să ne cunoaştem slăbiciunile, să ne inspectăm, să ne analizăm foarte bine patrimoniul, să vedem ce ne lipseşte şi să descoperim dacă hrana pe care o preferăm este cea care ne ajută în demersuri sau ne împovărează.
Pentru că în această săptămână se împlineşte un sextil între Marte şi Pluton, adică între două planete ce formează un cuplu exploziv, relaţia de flexibilitate dintre dorinţă şi interesul de grup, dintre elementul personal al dorinţei şi cel impersonal al finalităţii ne va încerca foarte mult pe curaj. În această săptămână vom vedea care ne sunt limitele curajului, cum îl gândim, cum îl alimentăm, care sunt persoanele care ne împărtăşesc aceste impresii sau cât de multe resurse suntem dispuşi să consumăm pentru a întreţine acest curaj. În această săptămână, gândul, sentimentul, puse alături de curaj vor reuşi să construiască un edificiu important, personal, ce va avea un loc privilegiat în sfera personală, nu în cea socială, dar care va cere un consum energetic foarte mare. Avertismentul acestei săptămâni este acela de a ne controla gândurile, impulsurile, de a urmări desfăşurarea acestora, şi de a nu răspunde la provocări. Este o săptămână care ne încearcă pe autocontrol aşa cum nu s-a mai întâmplat de la începutul acestui an până acum.

Prima zi a săptămânii debutează cu un careu Venus-Saturn, iar pe fundal, Luna, împlineşte azi nu mai puţin de şapte aspecte, după cum urmează: conjuncţiile cu Neptun, Marte, Chiron, Mercur, careu cu Jupiter, sextilul cu Pluton şi, spre seară, trigonul cu Saturn. Întregul ansamblu al acestei zile va fi, aşadar, marcat de steliumul care se împlineşte pe zodia Peşti, format din apropierea a patru planete (Mercur, Chiron, Marte şi Lună), incluzându-l aici şi pe Neptun, cel care încă se află în primele grade ale zodiei Peşti.
Careul dintre Venus şi Saturn înseamnă în primul rând rigiditate, cultivarea de gânduri împotriva curentului, societăţii, împotriva recomandărilor care ne vin din anturaj, împotriva a tot ceea ce ne inspiră şi ne motivează în a ne menţine o funcţie sau în a face dovada puterii. Această corelaţie care se construieşte în dorinţa de a gusta din libertate şi nevoia de a ne îngrădi în reguli, generează o mare tensiune interioară, o frustrare, o nemulţumire care, în spaţiul acestei zile, se va limita doar la nivelul vieţii personale. Acolo vom vedea că lucrurile nu merg aşa cum trebuie, că nemulţumirile de o clipă scot în evidenţă, tensiuni mai mari, probleme care nu s-au rezolvat în timp şi care nu își extrag puterea din tendinţa de a visa prea mult. Astăzi visăm la schimbare, la modificare, la integrarea într-un mediu care nu ne vrea, dar şi aspiraţia către o nouă atitudine. Această nouă atitudine, că se îndreaptă spre familie, prieteni sau se îndreaptă spre societate, ea cere viziune de ansamblu.
În prima parte a zilei, când se împlineşte acest careu între Venus şi Saturn, se consumă o mare parte din aspectele acestei zile, asta însemnând nu mai puţin de patru conjuncţii pe care Luna le traversează de la întâlnirea cu Neptun până la întâlnirea cu Mercur, dar şi, un aspect destul de delicat, un careu cu Jupiter. Relaţia dintre Lună în Peşti şi Jupiter din Gemeni sugerează azi suprasaturaţie. Fie că ne aducem aminte de anumite episoade care s-au consumat de la începutul anului până acum, fie că ne sunt aduse spre rezolvare o parte din problemele lui 2012 pe care le-am neglijat, fie că, dintr-un exces de zel, dintr-o prea mare dorinţă de schimbare, evoluţie, modificare, ajungem azi să ne punem în conflict cu cei care au puterea să producă schimbări în mediu, punând în spatele celorlalţi. Acest aspect delicat al zilei constituie în acelaşi timp şi un puternic avertisment, acela de a nu aduce la lumină adevărul din fabula “Câinele şi căţelul” a lui Grigore Alexandrescu care spune “Că voi egalitate, dar nu pentru căţei”, ci de a ne limita la ceea ce ştim să facem cel mai bine, la ceea ce este verificat în timp adică de a dovedi măsură, ponderaţie şi echilibru.
În a doua parte a zilei când Luna va trece prin sextilul cu Pluton şi trigonul cu Saturn, anumite complicaţii, probleme sau chiar soluţii care nu erau atât de vizibile în prima parte a zilei prind contur, se evidenţiază şi ne conferă o senzaţie de împlinire, ne aduc siguranţă de sine şi ne încurajează să vedem anturajul şi relaţiile pe care acesta ni le evidenţiază prin aspectul lor practic. Sextilul Luna-Pluton, în postura în care Luna este purtător de lumină între conjuncţia cu Pluton de săptămâna trecută şi conjuncţia cu Uranus care se va împlini miercuri, 13 februarie, scoate în evidenţă un element important al acestei zile, delicat, plăcut, interesant şi constructiv care va fi evidenţiat prin intermediul ideii. Astăzi, Luna din Pești, trecând prin conjuncţii cu Marte, Chiron şi Mercur, aduce o mare putere ideii, ideea care zideşte, ideea care scoate la lumină o serie întreagă de noţiuni, de episoade şi ne va îndemna să privim tot ceea ce există în jurul nostru cu o mare sensibilitate. Această sensibilitate, pe unii, îi va împovăra foarte mult. Mulţi dintre cei din jur fac o mare confuzie. Ei pun pe picior de egalitate compasiunea, înţelegerea, armonia, cu mila. Mila este un sentiment născut din teama de a nu traversa acelaşi episod. Mila vine din suferinţă, din durere şi, evident, din teamă. Compasiunea este un sentiment nobil şi dacă ne vom desprinde de această confuzie şi vom privi sensibilitatea prin compasiune adică vom simţi şi, în acelaşi timp, vom încerca să şi înţelegem ceea ce simţim, ideea noţiunea, construcţiile care apar din folosirea acestora vor fi de o mare importanţă pentru întregul an 2013, dar şi pentru contextul lunii februarie, creându-ne premizele unor episoade foarte importante care, în perioadele indicate, ne vor cuceri prin viziunea de ansamblu. Îi vom vedea pe ceilalţi în contextul social, ne vedem pe noi încadraţi în acest tablou şi înţelegem ce ne face puternici şi ce ne lezează, cât de repede putem să ne ridicăm şi să ne depăşim propria condiţie.
Spre seară, când Luna şi Saturn (cuplul care ne îndeamnă să percepem corect realitatea) se află în trigon, întregul ansamblu al zilei ni se înfăţişează într-o lumină nouă. Vedem mai clar ce înseamnă putere şi ce înseamnă slăbiciune, înţelegem în ce manieră am putea să le folosim pe acestea şi cât de departe putem să mergem cu ambiţiile personale. Totuşi, nu trebuie să uităm că acest careu dintre Venus şi Saturn care se împlineşte azi se formează de câteva zile şi evenimentele acestui debut de săptămâna îşi extrag puterea din a doua jumătate a săptămânii anterioare, iar asta înseamnă că o parte din complicaţiile şi îndemnurile săptămânii anterioare vin spre noi pentru a le vedea altfel. Ele nu cer urgentare, preschimbarea în altceva şi nici continuarea în alt registru, ci doar să fie văzute altfel, dar nu ca pe un argument în favoarea suferinței. Asta înseamnă, de fapt, şi careul Venus-Saturn: a vedea ceea ce se percepe la nivelul emoţiilor, a înţelege sentimentul şi a-l canaliza într-o direcţie constructivă. De asemenea, cei care traversează o perioadă de disfuncţii sau de boală la nivelul sistemului nervos or la nivelul pielii pot avea o zi delicată, ce îi întoarce din nou spre disconfort sau suferinţă.
Prin urmare, 11 februarie 2013 este o zi constructivă. Mulţi o vor vedea ca pe o zi încărcată de responsabilitate, plină de nemulţumiri şi, mai ales, o zi în care sunt obligaţi să facă faţă unor demersuri apăsătoare. Cei mai mulţi se vor bucura că văd, că înţeleg. Se vor bucura de încântarea cu care depăşesc fiecare etapă mică şi în ansamblul ei văd această zi ca pe una încărcată de o mare semnificaţie. Este posibil ca anumite intuiţii să vină azi în cascadă. Este posibil ca puterea de înţelegere să fie la un nivel atât de mare încât ceea ce vedem, ceea ce înţelegem, ceea ce vine spre noi şi observăm să nu ne convină. Nu este important ceea ce ne convine şi ce nu, ci astăzi este importantă informaţia.
Tocmai de aceea valoarea gândului, atitudinea şi modul cum le exprimam pe acestea în contextul social ne pot ajuta să vedem foarte departe. Astăzi vedem foarte departe din intermediul sentimentelor, multe dintre ele destul de afectate de episoadele săptămânilor anterioare sau şubrezite în timp. Dacă vom reuşi să depăşim obstacolul înţelegerii şi nu vom porni la drum cu prejudecata “Am văzut, deci ştiu cum se va-ntâmpla totul” întreaga construcţie a acestei zile va fi extrem de benefică şi pozitivă şi va face în aşa fel încât toate tensiunile care ne sperie atât de mult, toate grijile care vin spre noi acum şi care ne lasă impresia că un anumit episod al lui 2012 se repetă, se vor topi într-o înţelegere surprinzătoare. Viaţa însăşi este surprinzătoare, şi atunci când se exprimă la scena deschisă, dar și atunci când se retrage din faţa unor evenimente, nu ca semn al fricii, ci ca un exemplu de detentă în faţa unor episoade de o mare gravitate şi importanță, aşa cum se anunţă cele care vor începe cu martie 2013.
Este important însă să urmărim astăzi ca fiecare informaţie să o vedem prin trăsătura sa esenţială, aceea care ne spune că face parte dintr-un întreg şi prin intermediul ei să vedem din diferite unghiuri ansamblul perioadei sau chiar ansamblul anului 2013. Extinzându-ne sfera observării spre evenimente din ce în ce mai mari şi a înţelege şi, în acelaşi timp, a vedea rolul fiecărui individ în tot acest mecanism constituie imensul beneficiu al acestei zile. Durerile care sunt atât de acide şi acuzatoare astăzi se vor topi în această cunoaștere şi, în loc să ne ducă spre contracţie, spre constrângere, ne coagulează înţelegeri din ce în ce mai adânci care, prin rezonanţă, vor atrage de-a lungul acestei luni alte înţelegeri, importante pentru demersurile anului 2013.
Tocmai de aceea recomandarea este aceea de a privi această zi cu detaşarea martorului. Nu putem declanșa evenimente astăzi, doar le privim, doar le urmărim cum cresc şi cum se ofilesc, doar le vedem cum răspund la îndemnul anotimpurilor vremurilor şi, mai ales, din postura în care ne situam astăzi, să le vedem remanența asupra istoriei. Ceea ce vedem astăzi, evenimentele la care participăm acum prin această postură de martor, au asupra istoriei personale şi de ce nu asupra istoriei omenirii o puternică remanență. Se iau decizii, se stabilesc ţinte şi toate acestea într-un mare secret. Nu este important că informaţia este ascunsă, ci este important că fiecare azi va căuta prin tot ceea ce vine spre sine sau porneşte din sfera sa interioară să se facă remarcat, să pună o piatră de temelie la baza unui edificiu bun, corect constructiv, atât pentru el cât şi pentru ceilalţi.

Ziua de 12 februarie este importantă pentru întregul demers astral al lunii februarie prin faptul că integrează nu mai puţin de patru aspecte importante la care participă Mercur, Marte, Junon, Chiron, Capul Dragonului, Saturn şi Pluton şi, separat de acestea, trei aspecte pe care le împlineşte Luna cu Lilith, Junon şi cu Capul Dragonului. Toate aceste şapte aspecte aduc o mare greutate zilei şi, paradoxal, o uşurinţă în a lucra cu informaţiile. Vibraţiile astrale ale lunii februarie ne îndeamnă în mod special către acţiuni practice. Tocmai de aceea relaţia cu noţiunile, cu ideea, relaţia care se construieşte între forţa cuvântului, între adâncimea ideii şi acţiunea practică, chiar finalitatea acestora, constituie una dintre cele mai mari încercări ale lui 2013.
Când Mercur şi Pluton sunt în sextil, în special din două zodii reci, sfera ideilor se îndreaptă spre a răscoli, spre a căuta secrete şi spre a ne folosi de acestea pentru a ne menţine o poziţie delicată sau pentru a obţine o nouă formă de recunoaştere. Ambiţiile care se nasc din acest aspect sunt flexibile, sunt marcate de o altă viteză de lucru şi, în acelaşi timp, pot să exprime sentimentele într-un mod foarte original şi practic. Dacă sextilul dintre Mercur şi Pluton aduce o flexibilizare a ideilor, o uşurinţă în a sintetiza informaţia, capacitate de analiză şi în acelaşi timp abilitatea de a vedea totul prin viziunea de ansamblu, conjuncţia pe care o împlineşte Marte cu Chiron, spre seară, face ca, în sfera ideilor extinsă, cea care ţine de domeniul sextilului Mercur-Pluton, să transforme tot ceea ce gândim în vindecare.
Marte din Peşti aduce o formă de manifestare şi înţelegere, o descindere în zona publică pe ideea recunoaşterii meritelor aşa cum nu s-a-ntâmplat în trecut. El nu urmăreşte repararea trecutului, ci, prin acţiunile sale, doreşte să obţină ceea ce nu a reuşit să obţină anterior. Marte din Peşti, în mod concret, nu aduce în prezent evenimentele trecutului, ci doar cere recunoaşterea sa ca personalitate, ca informaţie, ca mod de acţiune, ca implicare şi, atunci când se aşează în preajma lui Chiron doreşte, pe lângă toate acestea, să fie văzut ca un model de înţelepciune, ca un lider de opinie, ca un formator de idei. Nu mai încape discuţie ca acest unghi, această conjuncţie între Mercur şi Chiron constituie ipostaza în care oamenii îşi pierd controlul şi doresc să fie apreciaţi pentru ceea ce nu le aparţine. Asta înseamnă că va fi dezvoltată aroganța, mândria, însă expusă într-un mod disimulat ca şi cum se va dezlănţui o anumită formă a orgoliului spiritual, cel care urmăreşte doar aprecierea, dar pe care nu o prezintă în mod implicit. Asta înseamnă blocaj la nivel de idee, la nivel de sentiment, constrângerea destinului să acţioneze la nivelul unor zone limitate şi să fie, prin acestea, supus unor idealuri marcate de eşec. Ceea ce nu s-a împlinit anterior trebuie văzut ca pe o lecţie a destinului. Destinul nu trebuie sfidat, iar cei care îndrăznesc mai mult în loc să creeze viaţa, în loc să dezvolte o formă de vindecare prin folosirea energiei devin victimele propriilor mijloace de expresie. Adică energiei pe care o folosesc se întoarce împotriva lor şi îi lezează.
Mulţi nu ştiu şi poate nici nu doresc să înţeleagă faptul că gândurile atunci când sunt argumentate de emoţii, iar emoţiile susţinute pe episoade care s-au consumat în ultima perioadă, generează comportamente care pot înălţa sau distruge individul într-un timp foarte scurt. Marte în Peşti încurajează spre viziunea de ansamblu, adică să vedem foarte departe, să vedem în profunzime, însă mulţi nu sunt pregătiţi să intre în contact cu un volum atât de mare de informaţii, nu sunt pregătiţi să înţeleagă mecanismul astral care-i ajută să-şi transforme episoadele nefericite în avantaj propriu. Astfel, intrând în contact cu un volum atât de mare de informaţii nu devin înţelepţi, ci săraci în înţelepciune, adică abuzați de o informație care îi agresează cu atât mai mult cu cât este mai greu de cuprins sau integrat. Se plâng de lucruri reale ori de cele ireale şi devin exponenţi ai suferinţei umane. Această formă de dramatizare pe care o simte bolnavul care este ce mai atent îngrijit este un mod de a cerşi atenţie. Ne scoate în evidenţă o formă de a cerşi atenţie, adică ni-i arată pe cei care trăiesc şi nu înţeleg nimic din ceea ce trăiesc.
Dacă Marte şi Mercur ne pun în faţa unor elemente de factură personală (gânduri, sentimente, episoade) toate acestea trăite şi rememorate într-un for intim, relaţia de sextil dintre Junon şi Capul Dragonului conferă acestor elemente personale o dimensiune socială. Ceea ce simţim poate deveni etalon pentru ceilalţi, ceea ce alegem poate fi pentru ceilalţi o idee de asociere, de afacere, o idee de a aborda tehnici de meditaţie, de vindecare, tehnici de selecţie sau o anumită procedură în a învăţa mai repede şi mai mult.
Înţelegem, abia spre seară, că despre învăţare vorbim azi, despre educaţie şi despre tot ceea ce ne şlefuieşte pentru a deveni aşa cum ne dorim cel mai mult. Mercur şi Marte în Peşti fac evidente dorinţele şi emoţiile personale care, tocmai pentru că sunt confuze sau prea sofisticate, cer sa fie formulate într-un mod clar. Prin Mercur se caută ideea cea mai cuprinzătoare, iar prin Marte acţiunea cea mai cuprinzătoare. Toate acestea aduce în zona publică şi pune pe un taler al balanţei, iar pe celălalt scopul în sine al vieţii, îi pot duce pe oameni pe cărări greşite. Unii vor înţelege că luptând împotriva semenilor înseamnă reuşită în viaţă şi a da la o parte pe cineva, a trăi cu răceală într-un mod alunecos poate constitui o dovadă a reuşitei în viaţă. Dacă aceste lucruri devin mai clare decât celelalte de factură pozitivă, atunci seara zilei de 12 februarie va fi marcată de un episod nefericit, o întâmplare, care scoate la lumină o altă lecţie de viaţă, asemănătoare celor din trecut în care nu am primit ceea ce am cerut de la viaţă, asemănătoare acelora atât din punct de vedere afectiv cât şi din punct de vedere mental, în plus aceasta completându-se cu o atitudine pe care anturajul o dezvoltă faţă de individ. Cei care sunt mai slabi de înger pot avea accese de paranoia în faţa unui anturaj care nu răspunde pozitiv la demersurile pe care le fac, însă cea mai mică doză de efort, cea mai mică ponderaţie, cea mai mică oprire din acest malaxor, din acest mecanism de autodistrugere, le va fi răsplătită.
Ultimul aspect al zilei, trigonul dintre Mercur şi Saturn, ne va vorbi despre maturitate, despre înţelepciune, despre abilitatea de a trăi şi înţelege emoţia, dar şi capacitate de memorare. Mulţi neglijează faptul că memoria are o componentă afectivă evidentă. Până şi memoria mecanică are la baza sa o serie întreagă de mecanisme care îşi extrag energia din afectivitate. O persoană cu tulburări afective care nu se poate stabiliza pe o emoţie sau care generează un proces de autodistrugere a emoţiilor traversează, în mod implicit, şi tulburări de memorie. Memoria, pentru unii, înseamnă durere, pentru alţii automotivație, iar pentru alţii poate să însemne expresia maximă a devenirii lor. Fie că ducem cu noi episoade plăcute, cele care ne rănesc stima de sine, fie că ducem cu noi pe cele neplăcute, pentru că nu am învăţat ceea ce trebuie, seara zilei de 12 februarie constituie un exemplu de convieţuire a amintirilor plăcute cu cele neplăcute, punându-ne în faţa unor trăiri complexe. Binele şi răul îşi dau mâna şi vor să construiască un edificiu pe care să-l numească “destin personal” sau “înţelepciune”.
Rolul lui Saturn din Scorpion în 2013 este unul deosebit de important. Asta înseamnă că acum, prin trigonul Mercur-Saturn, ceea ce ne vine prin idee sau prin această componentă afectivă, integrată memoriei, este un element de bază în a înţelege care ne este rolul şi rostul în viaţă. În toamnă, în septembrie, Saturn şi Capul Dragonului se vor întâlni într-o conjuncţie şi abia atunci vom reuşi să integrăm ceea ce acum, în această perioadă, gândim, analizăm, observăm sau căutăm.
Prin urmare, 12 februarie reprezintă o zi în care înţelegem şi căutăm să valorificăm valenţele educaţiei. Unii consideră că educaţia înseamnă acumulare de informaţii, alţii cred că a fi educat înseamnă a te descurca în ipostaze complexe, a ieşi din încurcături, în a evidenţia o anume inteligență practică însă astăzi vom observa că educaţia înseamnă mult mai mult. Vom reuşi astăzi să fuzionăm gândul cu sentimentul şi să oferim acestuia un scop constructiv. Vom fi astfel tulburaţi de impresiile pe care ni le facem faţă de mediu. Mediul în sine, aşa cum se conturează azi, nu este periculos pentru individ, ci individul percepe deformat faptul că anturajul este orientat împotriva sa. Prin Mercur în Peşti, alături de Marte aflat în tranzit prin această zodie, putem azi să traversăm episoade neobişnuite, de la refuzul comunicării, de la uciderea dorinţelor până la dezvoltarea tactului, a unei diplomaţii, a unei modulări personale atât de specială încât noi înşine să ne mirăm de ceea ce putem spune sau face. Totuşi, încercarea cea mai mare survine atunci când ne dorim să scoatem pe zona publică toate aceste elemente de factură personală. Când dorim să punem în practică ideea pe care am avut-o de dimineaţă, când dorim să împărtăşim celorlalţi ceea ce am gândiţi şi am simţit, când dorim să fim sinceri sau când cerem celor din jur sinceritate pe un anumit segment, descoperim adevărata valoare a solicitării, a trăirilor, a frământărilor interioare. Această încercare ne îndeamnă să descoperim liniştea, calmul, rostul lucrurilor, să fim prin acestea mult mai selectivi cu ceea ce dorim să afişăm celorlalţi, cu ceea ce cultivăm, cu ceea ce simţim, cu ceea ce trăim. Această formă de selecţie este foarte constructivă şi ea ne ajută să înţelegem mult mai bine existenţa personală, viaţa şi să dăm experienţelor pe care le-am parcurs până acum un rost practic. Trigonul dintre Mercur şi Saturn care înseamnă, prin implicarea acestuia în activarea triunghiului minor Saturn-Pluton-Mercur, cu Pluton focar, dinamizarea puterii creatoare. Devenim creatori prin descoperirea sentimentului care creează. Acest sentiment care creează atunci când se va uni cu gândul care zideşte, cel care ne învăluie şi ne cuprinde întreaga sferă personală în prima parte a zilei, ne aduce în preajma neapartenenței şi, prin aceasta, descoperim ceea ce este unic în dimensiunea personală, destinul propriu, ceea ce ne aparţine, fără interferenţe venite din partea celorlalte destine create şi întreţinute de semenii noştri.
Dacă educaţia pentru unii înseamnă memorie, atunci azi ne vom simţi mult mai apropiaţi de ceea ce ne îmbogăţeşte nivelul de cunoştinţe şi experienţele dezvoltând un interes sporit pentru informaţii legate de terapii, diplomaţie, relaţii dintre state, modul cum de-a lungul timpului anumite personaje sau grupări şi-au exercitat puterea de influenţă.
Astfel, recomandarea pentru această zi este aceea de a înţelege că puterea nu stă nici în informaţie, nici în sentiment, nici în abilitatea de aextrage din trecut ceea ce considerăm acum că ne este util, ci a le folosi pe toate acestea cu măsură.

Trecerea Lunii în Berbec înseamnă şi modificarea registrului comportamental. Se trece de la invocarea argumentelor pentru acţiune, la acţiunea în sine fără a mai fi nevoie de justificare, de judecată, de vreun instrument care să ne motiveze, să ne determine să acţionăm într-o anumită direcţie. Luna va intra în Berbec înainte de răsăritul Soarelui şi cea mai mare parte din zi va acţiona în această manieră, aducând o părere bună despre sine, exprimarea într-un mod necontrolat, nevoia de independenţă, toate acestea exprimate printr-o anume fermitate care poate deveni, în cazul celor care nu obişnuiesc să-şi stăpânească impulsurile, o modalitate de a teroriza sau de a se impune cu forţa în fața anturajului.
Ipostaza aceasta pe care o atinge Luna înseamnă şi atingerea unei etape finale pe care a început-o cu o săptămână în urmă, la conjuncţia cu Pluton. Astăzi se finalizează un demers legat de societate, considerând că a venit momentul să ne spunem doleanţele într-un anumit mod, să ne comportăm altfel sau să îndrăznim cu gândul ori cu fapta într-o zonă socială nouă. Dacă până acum a face trimitere la trecut, la ceea ce s-a-ntâmplat, a avut şi o notă dramatică astăzi aceasta dispare ca greutate sufletească, ea se va menţine doar ca potenţial comportamental. Unii vor considera că sunt predestinaţi pentru a fi învingători şi îşi extrag această informaţie din tot ceea ce-şi amintesc. În felul acesta, reuşesc foarte uşor să denatureze adevărul, să prezinte faptele altfel decât s-au întâmplat şi să se pună pe sine într-o poziţie nemeritată. Evident, lipsa educaţiei este elementul care va transpare din acţiunea acestora şi îi va motiva să greşească din nou. Este de la sine înţeles că toate acestea amplifică eficiența, pentru că agresivitatea conferă rezultate bune pe termen scurt, însă slăbeşte mult structura mentală şi o îndreaptă spre nelinişte, către labilitate, către fals, rupându-l pe individ de realitate şi menţinându-l într-o zonă a regretului că nu dispune de şi mai multă putere pentru a acţiona în direcţia preferată. Oricât de greu şi complicat ne-ar fi, astăzi spunem tot ceea ce ne vine la gură, tot ceea ce gândim, tot ceea ce considerăm util pentru ceea ce este în jur. Asta înseamnă că sextilul Lunii cu Jupiter ne va oferi, pe fondul conjuncţiei Luna-Uranus şi careul Pluton, între orele 15,00 – 23,30, un imbold spre a înţelege mai bine acest episod. Această finalitate poate apărea sub forma unei înţelegeri sau sub forma unui nou traseu pe care-l alegem azi. Totuşi, împlinirea sextilului Luna-Jupiter ne va pune şi în dificultate pentru că o parte dintre demersuri parcă nu se mai termină, că intră într-un proces continuu ca într-un perpetuum mobile, în timp ce altele cer finalitate imediată. Trecând prin Berbec, Luna ne încurajează să ne grăbim în tot ceea ce facem şi astfel să greşim din prea mare viteză fără să înţelegem că de fapt nu graba constituie elementul pe care trebuie să-l îmbrăţişăm, ci mărirea vitezei de lucru.
Nu doar datorită conjuncţiei cu Uranus, ci şi pentru că trece prin careul cu Pluton, Luna din Berbec ne aduce azi probleme de factură neurologică, tensiune, un neastâmpăr, stare de nervi, ce poate ajunge foarte uşor la criză şi care pare să aibă ca finalitate o defecţiune sau o stricăciune. Cei mai mulţi vor fi convinşi că ceea ce li se întâmplă vine dintr-o injustiţie şi vor căuta să-şi facă dreptate, iar acest sextil Luna-Jupiter chiar asta înseamnă: nevoia de dreptate prin cuvânt, prin exprimare directă, prin diplomaţie, prin identificarea căii de mijloc. Din nefericire, ipostaza în care se află acum spiritul dreptăţii (Jupiter), lezat puternic de Luna neagră aflată pe acelaşi semn cu acesta, ne va face să vedem dreptatea cu alţi ochi, să o îmbrăcăm în haine nepotrivite, să ne facem dreptate în mod necuviincios, să vedem mai importantă propria dreptate decât adevărul obiectiv. Este lesne de înţeles că toate duc spre o sincopă, duc spre distorsiuni în modul cum dorim să ne facem înţeleşi sau în demersurile prin care urmărim să înţelegem societatea ori să o ajutăm pe aceasta să ne înţeleagă. Aceasta exprimare, în loc să ne pună în valoare, ne va compromite şi mai mult. Tocmai de aceea spiritul dreptăţii azi va fi lezat, mulţi considerând că societatea este împotriva lor, pentru că ei nu vor decât adevărul şi nu-l primesc, ei nu vor să schimbe nimic prin acesta, ci doar să fie recunoscuţi şi, un lucru atât de simplu cum pare (recunoaşterea adevărului) nu va interesa pe nimeni, ci dimpotrivă mulţi par să se alieze împotriva recunoaşterii adevărului.
Prin urmare, 13 februarie devine o zi de tensiune. Pentru că Luna îşi schimbă semnul şi nu oricum, ajunge în Berbec unde este prea dinamică, are prea multă putere, prea multă încredere în sine, chiar şi atunci când nu trebuie, în situaţia în care unghiurile dintre planetele cu mişcare lentă par să intre în separaţie, deci nu ne mobilizează cu urgentări, întreaga zi pune o greutate prea mare pe decizia individuală. Aceasta ia înfăţişarea lucrului bine făcut, a priceperii, a abilităţilor, a eficienţei într-o situaţie în care să fie suficient rezultatul celorlalţi, să nu mai fie nevoie să demonstrăm în mod individual că ştim să facem un anumit lucru sau că-l înţelegem.
Impulsurile strică şi deşi par ca nişte copii răzgâiaţi care se joacă peste tot, la televizor, la priză, joacă fotbal în casă, iar afară stau în contemplaţie, întregul ansamblu al zilei ne duce spre gândire. Gândirea este cea care ne selectează evenimentele şi ni le pune în ordinea priorităţilor, ea ne indică urgențele și tot ea ne spune ce este corect şi ce nu din ceea ce am făcut. Tot gândirea este cea care invocă nevoia de dreptate, echilibru, tot ea este cea care apreciază ca fiind oportun momentul în care adevărul trebuie să triumfe. Aici în această lume, adevărul nu triumfă de fiecare dată şi nici nu trebuie să ne aşteptăm la astfel de victorii pentru că dacă se va pune problema invocării adevărului astăzi această manieră de a reduce suferinţa prin îmbrăţişarea sa va reprezenta şi mijlocul prin care vom scăpa de o suferinţă, dar vom da de alta. Fiecare om are propriul său mod de a îmbrăţişa adevărul, are propriul său ritm de lucru şi atunci când oamenii par să accepte un adevăr şi nu să lupte împotriva lui, ei de fapt sunt creatorii acestui adevăr, creatorii demersului care se finalizează cu evidenţierea unui adevăr.
Oamenii învaţă greu, unii chiar foarte greu, iar alţii nu învaţă anumite lucruri într-o viaţă întreagă. Tocmai de aceea a trăi cu naivitatea că existenţa adevărului presupune şi recunoaşterea lui înseamnă a cere de unul singur probleme, a intra de unul singur în conflict cu toată lumea şi ştim care va fi rezultatul. Atunci când se unesc oamenii dovedesc o putere foarte mare, surprinzător de mare cu cât adevărul împotriva căruia luptă este mai caustic şi promite că îi schimba într-un timp foarte scurt.
Lună în Berbec raportându-se la Soarele de pe final de Vărsător va dori azi să spună adevăruri dureroase, va dori să le răscolească şi va trăi cu naivitatea că întotdeauna adevărul învinge. Da, adevărul învinge întotdeauna însă nu aici, în această lume, nu acolo unde este descoperit. Există în această lume sau în celelalte, diferite modalităţi de plată sau de a recunoaşte un adevăr. Cel care iubeşte adevărul va trebui să se mulţumească cu faptul că prin îndreptarea sa faţă de adevăr dovedeşte faptul că este un spirit puternic şi va trebui să-i fie suficient. A căuta adevărul în această lume înseamnă şi a accepta că drumul spre el este plin de spini.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita şi de a reveni asupra acestei idei de-a lungul întregii zile ca adevărul maturizează şi, de asemenea, calea spre adevăr maturizează, la fel şi tot ceea ce face trimitere spre acesta şi că niciodată procesul de maturizare nu reprezintă o joacă, nu este simplu sau delicat. El implică efort, durere, traversarea unor ipostaze numite generic “suferinţă”, dar rezultatul întotdeauna înnobilează.

Lucrurile astăzi, prin cele trei aspecte pe care le împlineşte Luna, se mai îmblânzesc, deşi se mai păstrează nota dură a zilei anterioare, cea care ne îndreaptă spre acţiuni în forţă, rapide. Faptul că Luna împlineşte un sextil cu Venus din Vărsător şi altul cu Lilith din Gemeni ne aduce pe cer o configuraţie numită Triunghi minor, cu Luna în poziţie de planetă focar. Această construcţie astrală încurajează spre exprimarea abilităţilor personale, într-un mod diplomat, delicat, flexibil, în armonie cu anturajul şi într-o stare de mulţumire cu propria persoană. Totuşi, astăzi, pe lângă cele două aspecte benefice pe care le împlineşte Luna, ea mai atinge şi careul cu Junon din Capricorn, iar asta înseamnă că toate aceste dorinţe personale şi toate aceste mijloace de exprimare pozitive găsesc în jur ecouri mai puţin plăcute sau ne pun în situaţia de a afişa aceste lucruri bune faţă de oameni care nu au habar de ele, pe care nu le înţeleg, pe care nu vor să le înţeleagă sau să le aprecieze, fie şi numai foarte puţin.
Putem să vorbim aici despre bruscarea sentimentelor, dar şi în egală măsură despre o anume trezire la realitate, despre o anume confruntare cu realităţile pe care ni le prezintă societatea şi care nu sunt deloc simple. Evident, Junon în Capricorn înseamnă restricţie, relaţii reduse la datele stabilite iniţial sau chiar despărţiri ale unor persoane care nu mai fac faţă situaţiei prezente, care nu mai pot înţelege anumite raporturi sociale trec prin schimbări şi chiar dacă le înţeleg nici nu vor să accepte că munca trebuie abordată în toate structurile personale, nu doar prin desfăşurarea unei activităţi de factură profesională.
Ziua de 14 februarie ne vorbeşte, aşadar, despre puterea de convingere, despre munca pe care o prestăm în raport cu această dimensiune a vieţii. Asta înseamnă că mulţi vor refuza din start ideea de blândeţe şi de tact, de diplomaţie şi se vor impune în faţa celorlalţi pe ideea numai ei au dreptate, doar ei sunt cei care deţin adevărul sau dacă nu-l deţin, adevărul pe care-l caută este cea mai importantă prioritate şi toată lumea trebuie să se conformeze. Este o naivitate să ne desfăşurăm în faţa celorlalţi în modul acesta şi, astăzi, această naivitate poate fi răsplătită cu o răceală din partea anturajului, o agresivitate verbală, o marginalizare sau printr-o anume formă de răspuns verbal, în disonanţă cu aşteptările.
Dacă în urmă cu câteva zile, la începutul acestei săptămâni, ideea de educaţie lua o înfăţişarea extrem de severă, astăzi educaţia ni se înfăţişează cu chipul răspunsului care ne vine din societate, cu chipul ecoului pe care îl primim la acţiunile pe care le-am făcut în urmă cu două zile. Primim, astfel, răspuns referitor la viziunea de ansamblu pe care am căutat-o şi este posibil ca ecoul venit din depărtări, de la mari distanţe sau din medii sociale total diferite faţă de cele în care ne deplasăm, să constituie răspunsul pe care-l căutăm atât din punct de vedere mental, ca idee, cât şi din punct de vedere afectiv.
Astăzi, prin muncă, se pot doborî bariere. Se poate găsi o persoană cu care să se împletească un sentiment delicat, firav acum şi care, în timp, să devină o adevărată bază în cultivarea unor noţiuni extrem de delicate. Prin această atitudine astăzi ne menţinem în zona războiului, a confruntărilor cu sine, a nemulţumirilor pe care le tot exteriorizăm în această săptămână.
O altă problemă a acestei zile este cea legată de hrană. Unii nu consideră că trebuie să acorde suficientă importanţă acestui capitol, că au un stomac rezistent, că nu au probleme de factură digestivă ori că sunt suficient de rezistenţi în această zonă pentru a li se întâmpla ceva. Luna din Berbec poate aduce azi crize nervoase, nervi la stomac, intoleranță faţă de anumite alimente sau o greşeală făcută în acest sector prin depăşirea cantităţii admise. Există riscul ingerării unor substanţe care în cantitate mică nu produc daune, însă prin sporirea cantităţii ele provoacă reacţii negative în lanţ. De asemenea, hrănirea ia astăzi şi alte înfăţişări – hrănirea cu sentimente, cu gânduri, hrănirea spirituală, lucrul cu energia, fie prin abordarea unor tehnici învăţate anterior, fie prin îndreptarea atenţiei spre aceste zone. Curiozitatea este iarăşi o trăsătură care ne motivează hrănirea subtilă, hrănirea cu energie şi, la fel ca şi prin hrănirea fizică, orice depăşire a cantităţii obişnuite spre abuz poate însemna atingerea unei zone negative, suprasolicitarea structurilor care se ocupă cu asimilarea.
Sunt avertizaţi astfel cei care sunt receptivi din fire, care sunt uşor de influenţat şi care şi-au cultivat această latură a sensibilităţii subtile, prin neîncredere în sine, neîncredere în ideile proprii, neîncredere în stabilitatea lor afectivă pentru că, a dezvolta o asemenea sensibilitate şi a trăi într-un mediu viciat, înseamnă şi asimilarea unei hrane vicioase, a unei hrane negative care va avea şi, în general, dar în special azi, consecinţe negative asupra structurilor afectivă şi mentală.
Prin urmare, 14 februarie ne aduce în faţa unor decizii importante. Sunt decizii care ne vizează stabilitatea personală, modul cum ne îndreptăm spre anturaj, cum îl analizăm, ce dorim să primim de la acesta şi cât de mult. Unii nu se pot opri din a se manifesta într-un anumit fel şi asta înseamnă lipsa de educaţie, dar şi ocuparea unei poziţii ingrate în mediul social în care trăiesc. A ocupa o poziţie mai puţin fericită înseamnă a traversa o serie întreagă de ipostaze în care anturajul să îndrepte spre aceştia critici dureroase, respingeri, în care aceştia să fie minţiţi, marginalizaţi, să sufere şi să nu ştie concret de ce se întâmpla acest lucru. Evident, nu li se ascunde adevărul, doar că ei doresc să se uite în altă parte, refuză să vadă adevărul în faţă, nu sunt conştienţi de binefacerile acestuia şi doresc în continuare să-l primească aşa cum îl cer. Asta înseamnă rigiditate, înseamnă să se pună de-a curmezişul în faţa unui anturaj instabil şi ca urmare consecinţele sunt foarte şuro de dedus.
Tot aceste proces social complicat cere multă energie şi această energie trebuire asimilată din hrană. Astfel, hrănirea devine elementul principal al acestei zile, fie că va fi abordată printr-o deviaţie de la regulile alimentare obişnuite, prin mărirea cantităţilor ori prin ingerarea unor substanţe care nu fac bine, fie prin accesul la informaţii care incită prin cantitate. Trebuie să fim atenţi astăzi cu volumul informaţiilor, cu intensitatea emoţiilor pentru că, dacă sunt negative, pot genera efecte neplăcute pe corpul fizic sau ne pot duce într-o zonă socială pe care să nu o putem întreţine pe viitor.
Pentru că expresia acestei zile nu trebuie luată ca etalon, recomandarea, ca în multe zile din ultima perioadă, este aceea de a ne apropia de măsură. Măsura trebuie urmărită azi cu mare atenţie, cu mult interes şi ea trebuie folosită atât în sfera ideilor, cât şi, în mod concret, în privinţa obiectelor pe care le folosim sau alimentelor pe care le preferăm.

Ziua de azi, 15 februarie, va semăna oarecum cu cea de ieri, însă nu în totalitate, nu pe toată distanţa ei, ci doar în prima parte, cât Luna va sta în Berbec. La prânz Luna trece în Taur şi va avea de împlinit un sextil cu Neptun, iar spre seară Marte şi Pluton vor împlini sextilul lor pe care-l formează de câteva zile. În prima parte a zilei, luminariile împlinesc şi ele un sextil chiar de dimineaţă, înainte de răsăritul Soarelui, şi asta ne aduce bună dispoziţie, deschidere, flexibilitate, viteză în gândire şi reacţii, deci un anume tonus, unul pozitiv, menit să anunţe faptul că ziua de 15 februarie va fi o zi activă, pozitivă, benefică.
Deşi va fi greu de crezut, în prima parte a zilei, până când Luna va trece în Taur, vom avea tendinţa de a ne risipi în detalii care nu par detalii, ci care par informaţii diverse, informaţii atinse de o explozie nemaiîntâlnită, dar la o analiză succintă, simplă şi practică, observăm că fac parte din acelaşi întreg şi că aşa şi trebuie văzute. Detaliile din prima parte a zilei sunt obositoare. Ele mai mult consuma decât dăruiesc şi dacă nu sunt ţinute sub control sunt dezvoltate în defavoarea aspectului afectiv. Mintea lucrează foarte repede, foarte dur şi ceea ce spunem ar putea să rănească uşor, fără a avea o intenţie clară în acest sens, ar putea să rănească fie şi numai din naivitate ori din dorinţa de a prezenta un adevăr care nu este însă uşor de asimilat de anturaj. Pentru că Luna va fi, în prima parte a zilei, în Perioada fără Direcţie şi, apoi, primul aspect pe care-l împlineşte va fi sextilul cu Neptun, vom avea impresia că urmează să se întâmple ceva. Cei care sunt sensibili, intuitivi sau care poţi percepe, simţi energia subtilă în diferite moduri vor avea şi un suport concret pentru a-şi argumenta această emoţie şi anume anticiparea manierei în care ne vom petrece finalul săptămânii, adică zilele de sâmbătă şi duminică.
Cei care sunt mai puţin sensibili sau care nu acorda acestui sector o importanţă mai mare, motivând că nu sunt interesaţi ori că nu pot, nu au abilitatea necesară de a anticipa evenimente, vor considera că îşi fac planuri, că a sosit momentul să se ocupe şi de această latură a vieţii lor, să ia legătura cu oameni pe care nu i-au întâlnit de mult timp ori să încerce să-şi ordoneze raporturile cu cei pe care-i are în preajmă. În felul acesta, Luna, trecând în Taur, îi duce pe oameni mai aproape de valorile familiei, de patrimoniul acesteia, de ceea ce hrăneşte familia, de ceea ce-i conferă statut, recunoaştere. În familie, azi, nu trebuie să includem neapărat rudele de sânge, ci putem să o privim într-un mod mai flexibil şi extins şi anume să asimilăm acestui concept tot ceea ce ne leagă de existenţa în sine: o carte, un film, un peisaj, o idee, poate chiar o fiinţă care a trăit cu mult timp înainte şi care a lăsat o urma importantă a trecerii sale. Toate acestea fac parte astăzi din conceptul de familie. Toate acestea ne ajută astăzi să vedem că facem parte dintr-o familie extinsă: familia cosmică.
Şi cum este şi de aşteptat într-o familie numeroasă, putem să găsim personaje cu care să dezvoltăm şi relaţii mai puţin plăcute şi, în spaţiul zilei de azi, acestea să nu reprezinte fiinţe în carne şi oase, ci chiar concepte, direcţii, demersuri sociale ori chiar anumite transformări care apar în societate acum, pe care să le privim cu implicare şi pe care să dorim să le respingem din dorinţa de a ne trăi viaţa în confort. Luna în Taur înseamnă, în primul rând, nevoia de confort, de bine, de desfăşurare pe un teren lipsit de pericole, liniştit, nevoia de solitudine şi, mai ales, nevoia de a dezvolta un anume tabiet ca bază, ca garanţie a liniştii.
Pe fondul acesta, sextilul dintre Marte şi Pluton înseamnă depăşirea unei bariere, nu aşa cum s-a-ntâmplat în zilele anterioare, când Luna a trecut prin Berbec, ci de această dată depăşirea unor bariere majore. Acum suntem motivaţi să ne schimbăm statutul, motivaţia, locaţia, să ne mutăm pe o altă bază materială ori afectivă, să cerem de la viaţa mai mult şi să promitem la fel de mult, însă toate acestea făcute într-un mod delicat şi diplomat, într-un mod flexibil, în aşa fel încât să reuşim să punem în ordine, atât informaţiile de care dispunem acum, materialul, structura de bază, cât şi etapele care vor veni, până la posibilul final.
Dintre toate cuplurile planetare, cel format de Marte şi Pluton este şi cel mai periculos. Dacă aduce un succes, el îl aduce prin luptă. Dacă aduce linişte, aceasta va fi obţinută prin înfrângerea cuiva. Zgomotul este suprimat prin forţă, prin agresivitate, printr-o dominare vizibilă şi acest lucru face, în special astăzi, dar şi în această săptămână, ca lucrurile spre care ne îndreptăm să ne solicite foarte mult. Nu este cazul să privim scena socială cu naivitate, acest sextil dintre Marte şi Pluton ne afectează pe toţi şi mai ales ne incită ambiţiile. Ştim cu toţii că aceste ambiţii pot deveni cu atât mai periculoase cu cât persoana care le dezvolta are mai multă putere de a decide. A pune în practică o ambiţie de a domina are altă conotaţie pentru un lider politic, pentru o persoană cu funcţie de conducere, decât în cazul unui om simplu pentru care singurele decizii sunt acelea referitoare la ce anume să-şi cumpere din magazin.
Energia ambiţiei va fi însă egală pentru toţi şi fiecare va simţi, prin aceasta, că-şi depăşeşte o limită. Limitele sunt trasate diferit în funcţie de statutul pe care-l avem, nivelul de cultură, în funcţie de puterea fizică ori de starea de sănătate. Independent de calitatea acestora, fiecare va zimţi azi un impuls în a-şi depăşi în mod constructiv o barieră de care, până acum, nu îndrăznea să se atingă. Evident, toate acestea se fac cu multă sensibilitate, prin plăcerea de a acţiona, de a relaționa cu anturajul, de a primi şi dărui informaţie, de a participa în mod benefic la ridicarea unui edificiu. Pentru mulţi acest edificiu ar putea să însemne înfiinţarea unei noi firme, deschiderea unei noi afaceri, redactarea unui document revendicativ, adjudecarea unei funcţii de conducere sau recunoaşterea unor merite la nivel de grup, la nivel social. În acelaşi timp, relaţia lui Marte cu Pluton poate însemna şi succesul celor care explorează solul şi subsolul prin sporirea averii personale, prin sporirea patrimoniului personal ca şi cum găsesc o piatră valoroasă acolo unde se aşteptau mai puţin. Toate acestea înseamnă azi progres, ridicare din zona în care am acţionat în ultima vreme şi îndreptarea spre o finalitate pe care o vedem pozitivă. Nu se ştie dacă această finalitate va fi atinsă sau nu, dar în mod sigur ea ne va ambiţiona şi mai mult în a îmbrăţişa fiecare etapă care ne iese în cale, până ajungem acolo.
Prin urmare, 15 februarie este o zi care ne îndeamnă să ne descoperim curajul de a acţiona, să identificăm ceea ce ne place cel mai mult, ceea ce ne lipseşte şi să căutăm în jur elementul cu ajutorul căruia să ne completăm patrimoniul personal. Modul în care suntem îndemnaţi să acţionăm azi ne va diferenţia pe unii de alţii. Pentru unii a se lăsa în voia unei frământări înseamnă o depăşire a ritmului lent sau foarte lent în care acţionau. Alţii văd în această impulsionare spre acţiune necesitatea de a dărma casa şi de a construi alta în loc, de a săpa o nouă fântână sau de a porni într-o călătorie cu final neaşteptat. Toate acestea înseamnă consum, înseamnă accesul la o zonă necunoscută, dar şi apropierea de un potenţial succes, acela pe care dintotdeauna ni l-am dorit dar pe care nu am avut ocazia să-l vedem atât de aproape.
Demersurile acestei zile vor avea şi o notă revendicativă puternică, însă pentru individ va fi mai puţin vizibil. Această notă revendicativă se adresează în mod special grupurilor, ele sunt cele pentru care solicitarea constituie elementul de creştere şi îmbogăţire. În sfera individuală el va impresiona anturajul prin gravitate, prin limpezime, prin caracterul lui periculos sau prin forţa cu care îl îndeamnă pe individ spre viziune de ansamblu, spre mari depărtări ori spre a-şi depăşi cu o luciditate rece condiţia pe care o vedea până cum drept esenţială pentru integritatea sa. Acum depăşim o limită şi păşim în necunoscut fără să ştim dacă prin asta vom reuşi să atingem finalitatea. Finalitatea, aşa acum o vedem azi, este foarte bună, corectă, benefică, încărcată de un optimism aparte, însă nu se ştie dacă până la final imaginea ei nu va fi alterată de etapele următoare.
Cu toate că tranzitul Lunii împarte această zi în două vibraţii diferite, finalul zodiei Berbec şi începutul zodiei Taur, întreaga zi se prezintă ca un tot unitar. Ceea ce ne îndeamnă de dimineaţă poate fi finalizat până seara, tonusul şi optimismul, revigorarea pe care le resimţim de dimineaţă se pot păstra până spre seară în aşa fel încât întreaga zi să fie una benefică şi eficientă în toate tipurile de acţiuni în care ne implicăm.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a privi această formă de dinamism cu toată deschiderea de care suntem în stare. Nu contează dacă peste timp finalitatea stabilită azi nu va mai fi la fel. Contează însă să pornim la drum cu toată deschiderea şi tot optimismul care invadează acum. Toate acestea sunt energii benefice care ne impregnează structurile pe care le folosim azi şi ne face să ne simţim altfel, să simţim viaţa altfel şi, prin urmare, să trăim totul diferit de modul cum am trăit până acum. Asta înseamnă autodepăşire, evadarea din închisoarea pe care ne-o protejăm cu atât de multă insistenţă – cea pe care ne-o conferă suferinţa şi, mai ales, convingerea că suferim degeaba.

>

Ziua de 16 februarie vine spre noi cu îndemnul de a fi mai buni, cu motivaţii spre a îmbrăţişa bunătatea şi seninătatea, liniştea, echilibrul, dar, prin instrumentele pe care le va vehicula, ne va induce în eroare păcălindu-ne că a da curs unor sarcini complicate, grele, ne-ar putea oferi, prin finalizarea acestora, liniştea pe care ne-o dorim. În realitate, trigonul pe care Venus din Vărsător îl împlineşte cu Lilith din Gemeni ne duce în ipostaza în care să experimentăm transferul de putere, delegarea responsabilităţii, dar nu pentru a promova pe cineva, ci pentru a-l pune la muncă, pentru a-i transfera o greutate, pentru a-i oferi o sarcină pe care să o realizeze şi, la final, să nu beneficieze de rezultatele muncii sale.
Putem să amintim aici de încredere, de modul cum oamenii îşi acordă credibilitate unii altora, dar şi despre uşurinţa cu care se lasă tentaţi de tot ceea ce este legat de putere. Puterea, în aspectul ei de influenţă, este un drog pentru fiinţa umană şi, de asemenea, o mare încercare pentru un căutător al adevărului. Cel care îmbrăţişează adevărul azi va şti că el trebuie să muncească şi să ofere celorlalţi beneficiile pe care le primeşte, nu să inverseze acest demers, nu să-i pună pe ceilalţi la muncă şi el să beneficieze de rezultate. Va fi însă greu să atingem această înţelepciune, va fi greu să acţionăm concret în această direcţie şi este important să ştim că nefăcând aşa corpul cedează pentru că atinge un punct al dizarmoniei pe care nu-l poate gestiona. Aici sunt lezate structurile esențiale, procesele fiziologice de bază, buna funcţionare a tiroidei, cea care patronează o parte dintre procesele bazale, dar şi nevoile curente de mişcare, hrana, nevoia de a realiza cu cei din jur un schimb afectiv sau material pentru stabilizarea în cadrul zonei de confort. Dacă Venus şi Lilith prin trigonul lor ne aduc în fața inversiunii şi ne conving să o vedem că pe un lucru bun şi constructiv, trigonul dintre Marte şi Saturn înseamnă autoflagelare, descoperirea bucuriei în suferinţă, în efort, descoperirea liniştii în agitaţia cea mai mare, deci identificare resurselor majore pe care le deţine fiinţa umană şi pe care nu le-a putut descoperi până acum. Este o mare încercare ziua de 16 februarie pentru că aceste două trigoane au înfăţişarea aspectelor benefice, însă ele solicită mult mai mult şi ne apasă cu decizii pe care nu suntem obişnuiţi să le luăm, iar dacă le adoptăm nu vom şti cum să le menţinem.
Ceea ce vine spre noi astăzi, prin multitudinea aspectelor pe care le împlinesc planetele, desenează pe cer o configuraţie numită Vaporul ce are la baza sextilul cuplului Marte-Pluton. Asta înseamnă că multe dintre acţiunile acestei zile au la bază un curaj nebun de a schimba realitatea lucrurilor. Dacă la nivelul vieţii personale acest lucru are o componentă benefică, orice schimbare se face în speranţa de mai bine şi pe baza aglomerării de planete din Peşti, acest îndemn de a ne depăşi condiţia este susţinut de resurse puternice de factură afectivă, dar şi mentală, în sfera socială depăşirea zonei de confort înseamnă atingerea riscului. Intrăm într-o perioadă de risc social, o perioadă în care curajul unui lider nu va fi susţinut de curajul grupului, ceea ce va genera animozităţi în structurile puterii, confuzie între decizie şi neîmplinirea demersurilor pe care aceasta le implică, consumuri suplimentare şi se poate ajunge relativ uşor la subminarea autorităţii, şantaj, pierderea credibilităţii într-un anumit segment social. Deşi Luna februarie nu excelează la capitolul acţiuni şi mai curând la capitolul decizii, ceea ce se prefigurează azi ne duce în zona în care hotarârile să fie extrem de proaste. Având ca motivaţie lipsurile de factură materială, obsesia puterii, cea dată de opoziţia dintre Lună şi Saturn, ceea ce se strică acum se poate repara abia în luna septembrie, ceea ce se dovedeşte a fi negativ ar putea să treacă prin reparaţie capitală, să fie din nou pus în funcţiune, din nou eficient, abia în septembrie, când Saturn şi Capul Dragonului se întâlnesc într-o conjuncţie. Acum lucrurile par manifestate haotic, îndreptate împotriva individului, cel care chiar dacă se afla într-o structură probează prin modul cum gândeşte şi cum se exprimă că este împotriva grupului. Nu trebuie să uităm că ziua este dominată de inversiune şi azi oricât de clar ni se va părea totul, judecata va fi răsturnată. Vom judeca lucrurile după rezultatul pe care-l aşteptăm fără să ne gândim nici măcar o secundă dacă vom fi în stare să atingem finalitatea. Baza acestor demersuri, cea care se susţine pe curaj va face trimitere la anumite evenimente care s-au consumat în 2012 şi care la rândul lor şi-au extras puterea din episoade sporadic răspândite, timp de patru ani, din 2008 până în 2012, şi care vizau consolidarea structurilor administrative, întărirea instituţiei familiei, gestionarea resurselor şi prin intermediul acestora, reconfigurarea zonelor influente, a centrelor de putere.
Tocmai pentru că energia este răsturnată, cei care vor fi conştienţi de perspectiva deficitară a evenimentelor, vor fi cei mai afectaţi, vor fi cei care îşi vor amplifica prin luciditate, starea proastă, tensiunea, teama, nesiguranţa. Aceştia vor fi oamenii cei mai stresaţi azi, cei mai îngrijoraţi, oricât de mult ar striga, oricât de clar ar formula, nu vor fi ascultaţi, nu vor fi băgaţi în seamă. Asta înseamnă în primul rând predispoziţie astrală, asta înseamnă să trăim într-un mediu pe care nu am reuşit să-l controlăm pentru că nu-l înţelegem. Cei care înţeleg că, de fapt, energiile sunt de fapt răsturnate vor reuşi să citească invers, în oglindă, evenimentele şi să se îngrijoreze mai puţin de perspectiva negativă a acestora şi să ne ferească mai mult de cei care se bucură mult că decid şi care nu ştiu că o fac împotriva celorlalţi, adică de cei care se bucura că au primit cadou un cuţit, dar, neştiind să-l folosească, îl aruncă peste tot prin casă.
Prin urmare, 16 februarie este o zi apăsătoare pentru cel care gândeşte, pentru omul lucid, pentru cetăţeanul de bun simț, însă deosebit de benefică şi constructivă pentru cei responsabili. Aceştia vor avea impresia că în sfârşit le-a răsărit Soarele în curtea lor, sunt avantajaţi, favorizaţi, promovaţi, puşi acolo unde şi-au dorit dintotdeauna să fie, primesc bani, funcţii, se investeşte în mesajul lor şi, pe baza acestor întâmplări, vor avea impresia că viitorul aşa le va fi. Nu, viitorul, ca bază a aceea ce se prefigurează azi, nu poate fi aşa pentru că ar trebui să fie alimentată de inversiune, adică acela care nu merită, primeşte şi finalitatea acţiunilor nu poate fi decât asemenea episodului istoric în care Turnul Babel s-a dărmat. Turnul Babel nu se va dărma azi, ci în viitor, însă cei iresponsabili nu vor şti acest lucru şi nici nu-i va interesa. Ei vor lupta cu toate mijloacele ce le au la îndemână pentru combaterea stării de disconfort. Ei luptă împotriva nesiguranţei personale cu instrumentele sociale. Asta înseamnă că deciziile unui lider vor fi extrem de subiective şi adoptate pentru întărirea confortului personal. Cei care sunt responsabil şi lucizi, chiar dacă se bucură de realitatea perspectivei evenimentelor aşa cum văd şi percep ei, vor avea o zi proastă, încărcată de nesiguranţă, de teamă şi, mai ales, o zi în care vor fi îndemnaţi să facă ce nu pot, ceea ce contravine propriilor moralităţi, ceea ce nu şi-au dorit şi nu le-a plăcut niciodată să facă.
Ziua are însă la bază o anume necesitate, aceea de a explora resursele. Dacă la nivelul vieţii personale a explora resursele personale înseamnă a descoperi ceea ce este de maximă urgenţă pentru familie, prieteni, cunoscuţi, la nivel social toate acestea devin expresii răsturnate, adică nevoia personală să fie alimentată şi întreţinută de aportul grupului. Asta înseamnă inventarea unor noi taxe, colectarea acestora într-un mod agresiv sau realizarea unei afaceri în care să fie implicate structurile statului, dar statul să nu beneficieze de câştig. Acestea duc spre fraudă, inversiune, greşeli de factură administrativă, spre ilegalităţi.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a privi tot ceea ce se manifestă în jur cu responsabilitate, chiar dacă aceasta doare mai tare. Astăzi mergem pe jar, asemenea fachirului, însă fără a dispune de antrenamentul necesar. Ceea ce vedem ne doare, ceea ce înţelegem ne răneşte, iar ceea ce facem ne compromite. Cu cât înţelegem mai mult şi vedem mai multe, cu atât perspectiva evenimentelor este mai neplăcută. Realitatea însă, chiar şi în această viziune, este răsturnată. Azi trebuie doar să percepem realitatea, nu doar să o analizăm în perspectivă, trebuie să acceptăm provocările destinului, să le privim cu maturitate, să ni le însuşim şi să lăsăm viitorul pe seama viitorului. Nu putem şti dacă ceea ce facem azi ne va compromite în viitor. Poate ne va compromite doar azi, dar viitorul ar putea să se prezinte altfel, fiind, aşadar, alterat de etapele ulterioare. Cel care este lucid şi matur, care vede acest lucru şi care îşi impune autocontrolul peste toate celelalte impulsuri va fi cel mai avantajat pe viitor, pentru că va învăţa să trăiască prin modelare. Ceilalţi care îşi satisfac toate mofturile vor învăţa şi ei ceva – să trăiască în îndestulare uitând că în lumea aceasta cei bogaţi sunt puţini.

Ultima zi a săptămânii ne aduce Luna în preajma Coazii Dragonului, atingând aceasta conjuncţie chiar de dimineaţă, înaintea răsăritului Soarelui, dar şi ipostaza de careu cu Soarele (Primul Pătrar) ceea ce va oferi zilei senzaţia de continuare a demersurilor anterioare. Această continuare se va face însă într-un alt registru. Mult mai liniştit, mai ponderat, cu mai multă siguranţă, în ceea ce priveşte decizia personală, dar la fel de dureros şi neplăcut în ceea ce privesc consecinţele deciziilor liderilor asupra grupurilor pe care le reprezintă.
Finalul săptămânii ne aduce o abilitate specială în a mânui condeiul, în a ne exprima, în a reuşi să desenăm un tablou social în care propria persoană să fie personajul principal. Astăzi, fiecare va reuşi să-şi exprime punctul de vedere într-un mod mult mai eficient şi mai clar bazându-se pe experienţele anterioare şi făcând în mod ostentativ un apel la cunoştinţele trecutului, la episoade trecute, la ceea ce s-a dovedit util şi constructiv de la începutul anului 2013 până acum.
O parte dintre reziduurile zilei anterioare vor fi arse acum, adică anumite lucruri vor fi clarificate, adică atitudinile unor personaje slabe cu un caracter impropriu vor fi corectate, vor fi atenţionate şi asta doar pentru a îmbunătăţi câtuşi de puţin imaginea socială. Se va lucra azi mult la imagine şi tot ceea ce se construieşte, tot ceea ce se comunică, tot ceea ce vine din condei, tot ceea ce se ajustează se face pentru a spori această imagine şi a întări statutul social al individului în grupul în care a ales să se integreze. Cei care ieri au dat dovadă de maturitate vor fi mai puţin rezervaţi în faţa acestor demersuri şi vor şti că şi acestea, asemenea celor de ieri, sunt sortite eşecului, consumă mai mult decât produc şi mai ales au talentul de a compromite mai mult decât să ajute.
Tocmai de aceea acest careu care se construieşte dintre Luna, pe final de Taur, şi Venus situată în ultimul decan al zodiei Vărsător aduce o senzaţie de disconfort în ceea ce privesc dorinţele personale. Indiferent că ne referim la categoria oamenilor maturi şi înţelepţi sau la categoria celor care iau viaţa în uşor, ultima zi a săptămânii va fi dominată de o senzaţie de neîmplinire. Chiar nevoia de a repara ceva are la bază sentimentul că ceva ne lipseşte, că ceva nu ne ajunge, că forţele sociale sunt îndreptate împotriva individului şi că există un probatoriu solid în această direcţie.
Toate acestea sunt însă impulsuri şi pentru că ştim care sunt episoadele, unghiurile care se împlinesc azi, este important să înţelegem că toate aceste impulsuri au la baza frustrări ale trecutului. Ceea ce suntem îndemnaţi să facem azi are la bază lucruri pe care nu le-am rezolvat în trecut. Nu va depăşi acest cadru al limitării trecutului şi nici nu va reuşi să vadă mai departe de împlinirea pe care am fi văzut-o în trecut, atunci când am traversat un episod pe care nu am reuşit să-l împlinim şi pe care îl invocăm azi. Acum cerem trecutului reinventarea istoriei şi ne consumăm toată energia pentru a duce la îndeplinire această solicitare.
Primul Pătrar şi, în acelaşi timp, trigonul dintre Lună şi Junon înseamnă depăşirea zonei de confort, înseamnă o nesiguranţă cu propria persoană, dar în acelaşi timp şi să trăim cu convingerea că alături de altcineva suferinţa ne va fi mult mai uşoară. Aceasta lezare a stării de confort ne face să ne părăsim zona intimă şi să considerăm că alături de altcineva, de un factor exterior, de un prieten, un partener, o persoană de sex opus, suferinţa este mai blândă sau am putea să depăşim acest episod fără a suferi în mod substanţial.
Aşadar, ceea ce cerem de la viaţă nu reprezintă decât antidotul împotriva suferinţei pe care unii o percep cu luciditate, pentru că nu uita ceea ce li s-a întâmplat, iar alţii o percep cu o detaşare stranie. Aceasta este detaşarea celor care s-au desensibilizat în faţa unui stimul neplăcut, dar pe care nu au reuşit să-l înţeleagă că atare. Pe acest îndemn încheiem o săptămână destul de apăsătoare atât în ceea ce privesc sentimentele, cât şi în modul cum ne valorificăm ideile. Tocmai de aceea este posibil ca mulţi dintre cei care aleg să se desensibilizeze în fața suferinţei să îşi mai amintească concret ceea ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat de-a lungul săptămânii şi să o ia de la capăt. Careul dintre Lună şi Venus poate însemna nerecunoaşterea torţionarului şi traversarea aceloraşi experienţe neplăcute, aşa cum s-a întâmplat la începutul săptămânii sau chiar la începutul săptămânii anterioare. De asemenea uitarea poate avea şi o conotaţie pozitivă pentru că întâlnirea Lunii cu Coada Dragonului înseamnă şi întâlnirea cu trecutul nu doar cu ceea ce este rău din trecut, ci şi cu ceea ce este bun, dar incomplet. Asta înseamnă că uitarea poate să ne protejeze în faţa unui episod tragic sau penibil. Cu toate acestea caracterul hilar al acestor ipostaze astrale constituie trăsătura definitorie a zilei, ci reprezintă doar un element de diversitate, picătura colorată, care schimbă la un moment dat cromatica unui lichid.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne aduce în faţa unor episoade existenţiale deosebit de importante. Dacă alegem să le gândim într-un mod corespunzător, asta înseamnă că alegem să le percepem aşa cum s-au manifestat în trecut, cu durere, neîmplinire, frustrare, cu spaimă. Cei care au traversat evenimente legate de sectorul medical pot avea azi senzaţia că boala revine, că trupul de fapt nu s-a vindecat şi că în realitate nu am făcut decât să devenim mai puţin sensibili la durere. Nu este aşa, însă nimic din sfera realităţii nu ne va îndemna să vedem lucrurile aşa cum sunt. Astăzi vom zi extrem de subiectivi, dureros de subiectivi şi pătimaşi în a ne susţine şi a ne argumenta punctul de vedere.
Această patimă poate avea şi conotaţii pozitive pentru că îi va ajuta pe unii să se argumenteze foarte bine în fața unui auditoriu, să-şi susţină o idee prin mijloace decente, corecte, să cultive raţiunea, echidistanța, logica marcată de simţ practic şi să obţină, datorită acestora, numai beneficii.
Tot ceea ce facem azi va fi, aşadar, marcat de trecut, de ceea ce nu s-a împlinit în trecut, de ceea ce nu am reuşit înţelegem şi să integrăm atunci, de ceea ce ni s-a refuzat de societate. Trecutul se revoltă, istoria se repetă şi noi, în faţa acestui colos, ne dovedim neputincioşi. Ne dovedim așa pentru că nu am învăţat încă să controlăm energia care ne vine din jur. Nu am reuşit să găsim punctul de echilibru între impulsurile personale şi ecourile venite din jur.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi se îndreaptă spre această formă de acceptare. Autocontrolul vine din acceptarea trecutului aşa cum este el. Atunci când îl acceptăm aşa cum este vom fi mulţumiţi în imperfecţiunile pe care le întreţine, ne vom ierta mai uşor şi vom reuşi să vedem lumina reală de la capătul tunelului, nu cea închipuită.

5 comentarii la „11 – 17 februarie 2013

  1. dana spune:

    sint rupta in 3 parti: in matrix, in trilogia inelelor si in hair. 3 filme, 3 parti din mine. sint facuta din cele 3 deopotriva si nu stiu sa spun care parte e mai mare decit alta pentru ca ma regasesc in toate. asa incit, noaptea am vise care , de fapt, s-au intimplat in realitate (mi le amintesc si strig, da! chiar asa a fost!) sau primesc a doua zi un telefon sau o vizita care imi povesteste despre ce am visat noaptea. D-le Coser, tot ce spuneti dvs imi intra in suflet ca apa intr-un burete uscat. Dumnezeu ma iubeste! Si pe dvs, la fel! Multumesc. Va scriam in iarna ca voiam sa plec, sa fac alta alegere. Mi-ati spus atunci ca nu prea e momentul…. Multumesc pentru ce ati spus. Nu am plecat si bine am facut. Acum vad… Daca o fi sa schim, ceva, orice, vreau sa o fac dintr-un plin , nu dintr-un gol. Multumesc, d-le Coser!

  2. Dana,
    iti doresc multa putere sa poti discerne de fiecare data ceea ce este bun de ceea ce este rau, nu doar cand ai alegeri importante de facut, ci in permanenta.

  3. doina.pascal spune:

    Dle Coşer, ţin să vă felicit pentru analiza acestei săptămâni deosebit de grea pentru mine (d.p.d.v. afectiv), apăsătoare cum spuneţi dvs. Sinceră să fiu m-am regăsit întru totul în tabloul prezentat aici. Am rămas impresionată de cultura şi inteligenţa de care daţi dovadă. Nu este puţin lucru să fi capabil să înţelegi şi să explici diversitatea, complexitatea emoţiilor şi să oferi soluţii pertinente unor probleme. Ilustraţiile muzicale, fff bine alese, au avut darul să mă emoţineze destul de puternic, completând cuvintele pe care le-aţi expus aici. Am găsit în sfaturile dvs. un ajutor însemnat în încercarea mea, destul de dureroasă, de a-mi găsi calea, echilibrul, de a mă limpezi asupra unor probleme existenţiale cu care mă confrunt. În viaţă nu mereu rezultatul este cel aşteptat, dar speranţa e cea care îţi spune că: „data viitoare o să fie mai bine” şi că „o să treci şi peste asta”. Este probabil înscris în codul genetic al omului să spere în adevăr, în bine, în frumos, în victorie, în rezolvarea favorabila a unei situaţii chiar şi în cele mai neobişnuite, întortocheate, nedrepte împrejurari cotate cu şanse zero. Mi-am şters lacrima de pe obraz şi în tăcre, citind analiza dvs., încet încet am ajuns să mă dumiresc cât de cât asupra „nebuloasei” care îmi provoacă atâta suferinţă.
    Vă mulţumesc din suflet!

  4. Există, mai nou, o nouă modă ca fiecare să vorbească despre transformarea planetei, însă foarte puţini acceptă sau pot să o spună inteligibil că această transformare se produce la nivel individual, aşa cum foarte clar şi frumos ai spus. Viaţa este grea, dar Dumnezeu niciodată nu-i da omului mai mult decât poate duce.
    Fii puternică şi nu privi tăcerea celor din jur ca pe un refuz, ci ca pe un semn că eşti înconjurată de oameni care nu doresc să te mintă.

  5. doina.pascal spune:

    Mulţumesc din suflet.
    Dumnezeu să vă însenineze zilele!

Dă-i un răspuns lui doina.pascal Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.