10 – 16 octombrie 2022

10 – 16 octombrie 2022 este săptămâna traseului care ne întoarce din drum și a veniturilor îmbunătățite pe linia nevoilor reale, nu a celor inventate sau pretinse de curând. Chiar dacă deviza generală ne arată faptul că această săptămână se bazează pe o călătorie virtuală, mentală, ea este plină de evenimente concrete ca un rezultat al calității gândurilor și al canalizării emoțiilor către o anumită direcție. Mulți se vor gândi că a sosit momentul să se separe, să nu mai facă acele compromisuri care i-au ținut captivi în relații toxice sau în asocieri păguboase. Schimbările lor vor fi mai curând un zdruncin cu un puternic impact interior, dar fără o finalitate menită să schimbe statutul sau măcar să ofere mulțumirea pe care persoana în cauză o caută. În continuare avem accentuată o axă a relațiilor ca și cum lupta dintre propria persoană și mesajele anturajului se acutizează până la un punct când o parte din efectele acestei confruntări dispar de la sine. Momentul acesta fericit este programat vineri, 14 octombrie, situație care va aduce multă inegalitate în administrarea valorilor personale sau chiar a bunurilor comune. Astfel, până pe 13 octombrie suntem într-un crescendo interesant când visăm să ne impunem sau să descoperim un alt izvor al puterii, când putem gestiona mult mai bine ceea ce deținem și când putem constata și învăța că acolo unde emoțiile și intențiile sunt ținute sub control avantajele nu vor întârzia să apară. Marea greșeală a acestei săptămâni este aceea de a crede că separarea înseamnă eliberarea de problemele prezente, de acumulările care nu și-au găsit soluția până acum. Cei care aleg să facă în mod arbitrar lucrurile acestea își pregătesc un viitor similar cu ceea ce lasă acum în urmă. Oamenii pe care îi vor întâlni vor fi la fel, iar impactul dezordinilor, de asemenea.
Ultimele două zile se vor remarca prin sedimentare. Abia spre sfârșitul săptămânii devenim conștienți de gravitatea a ceea ce a însemnat acest interval. Chiar și așa, nu este târziu să conștientizăm care ne sunt nevoile reale pentru că, în realitate, momentele acestea pe care le parcurgem în săptămâna de față sunt episoade de conștientizare care se vor transforma până la sfârșitul acestui an în evenimente concrete. Altfel, pierderile de bunuri nu reprezintă semnul decăderii, iar trădările din partea colaboratorilor nu fac referire la slăbiciunile celui trădat, ci la imoralitatea celui care trădează. Pentru unii informațiile acestea nu mai reprezintă un ajutor util nici măcar unul interesant pentru că sunt multe săptămâni de când aducem în discuție lucrul acesta și problemele acestea de adaptare par să nu se mai termine. Repetiția este mama învățăturii, iar cei care acceptă, cu modestia de rigoare, lucrul acesta vor descoperi relativ ușor în ultimele două zile ale acestei săptămâni care le sunt nevoile reale și care sunt cele inventate în raport cu un adversar pe care nu îl pot învinge. A parcurge o săptămână care informează presupune a avea genul acesta de experiențe, așa cum se întâmplă și la școală. Întâi învățăm, apoi consolidăm și abia la sfârșit obținem un atestat care să demonstreze nivelul obținut. Nu invers!
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne preocupa să protejăm ființele vulnerabile în fața vulgarității, a răutății sau a bolii. Ceea ce protejăm ne va fi protejat.

Valorile personale sunt încărcate de suspiciuni, de dovezi cerute cu insistență, de apropieri nefirești. Singurătatea este o soluție de scurtă durată. Participăm la un proces de reconstrucție a propriei personalități. Acceptăm cu greu compromisurile. Lipsurile ne transformă în oameni duri și intransigenți. Accentuarea nevoii de bine îi face pe unii să suporte mult mai ușor schimbările dificile. Patimi transformate în înțelepciune de viață.

Prima zi a săptămânii ridică pretenții față de orice tip de colaborare, ducând către o zonă neobișnuită unde insistențele să ni se pară cele mai simple metode sau chiar cele mai bune pentru a soluționa foarte scurt ceea ce nu am reușit să rezolvăm în săptămânile sau chiar în lunile din urmă. Luna se află acum pe final de tranzit prin zodia Berbec și o parte din zi va fi în continuare în fereastra opoziției cu Soarele. Asta înseamnă că refuzăm în continuare schimbările dificile pentru că n-am găsit încă o soluție viabilă pentru relațiile complicate pe care le parcurgem în această perioadă. Axa relațiilor este, ca și în săptămâna anterioară, supusă unei mari presiuni tocmai de aceea orice gând dureros, orice patimă poate fi transformată într-o înțelepciune de viață dacă persoana în cauză întâi ascultă și din experiențele celorlalți și apoi le povestește pe ale sale pentru a vedea unde seamănă. Vor fi și oameni care acceptă cu greu să fie coordonați, îndrumați, iar aceștia vor deveni duri și intransigenți, poate chiar periculoși prin frustrarea pe care o acumulează periodic. Cert este că oricât de intensă este nevoia de mișcare predispusă de trecerea Lunii, ansamblul pozițiilor astrale de acum ne arată că singurătatea este cea mai bună soluție pe termen scurt. Ca și ultimele zile ale săptămânii anterioare, valorile personale sunt încărcate de suspiciuni. Oamenii au astăzi nevoie de dovezi, unele dintre ele sunt chiar neobișnuite. Partea stranie din toată această construcție vine să arate că situațiile sunt cu atât mai neobișnuite sau nefirești cu cât numărul celor rezolvate este mai mare. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor fi astăzi deschiși în a deveni mai organizați, își vor propune să respecte mai multe reguli, să nu mai fie atât de suspicioși deoarece exemplele celorlalți le spun că suspiciunea îi duce foarte aproape de compromisurile pe care le disprețuiesc cel mai mult.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre ceea ce avem nevoie să construim la propria persoană fără a face compromisuri și fără a cădea la învoială cu oameni pe care nu-i înțelegem deocamdată sau pe care îi disprețuim. Avem nevoie să stăm departe de aceste exemple negative pentru că marea încercare a zilei este cea legată de autocontrol. Acest autocontrol este dobândit dacă nu ne petrecem mult timp aproape de stimulii negativi, ci dacă ne detașăm de exemplul celor răi pentru a descoperi care ne sunt nevoile reale, care sunt cele împrumutate în perioada acestei confruntări sau a acestei lupte cu adversarul pe care nu-l putem ignora. O altă încercare a acestei zile este cea dată de durabilitatea binelui la care ajungem prea ușor, fără efort susținut, fără muncă intensă. Desigur, nu înseamnă că durabilitatea binelui pe care îl obținem astăzi trebuie neapărat să fie legată de efortul intens și istovitor, doar că în momentul de față numai o asemenea preocupare ne menține atenția îndreptată spre exemplele pozitive, doar în felul acesta ajungem să nu mai avem timp pentru a ne lupta cu adversarii pe care nu îi putem ignora.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a sta departe de convingerea că duritatea scurtează calea către soluție.

Judecăm lucrurile după reguli. Aventurile personale sunt încadrate altfel. Disconfort cauzat de o nouă schema de lucru. Severitate ce derivă dintr-o abordare simplă a unor probleme complicate. Gândurile sunt răvășite. Prieteniile mai vechi sunt încercate de suspiciuni stranii. Dialogul pare calea prin care se rezolvă toate problemele.

În noaptea de luni spre marți Mercur își va încheia tranzitul sau prin Fecioară și va trece pe Balanță. Luna se va afla, încă de la miezul nopții, pe zodia Taur, ceea ce aduce acestei zile o schimbare importantă de vibrație în sensul că se va acorda planetei Venus, aflată de ceva vreme în tranzit prin zodia Balanță, mai mult credit decât în ultimele zile. Pentru unii schema aceasta seamănă cumva cu un fel de revenire, dar, în realitate, ea nu este decât o retrăire severă a unor reguli de care în trecut ne-am temut sau pe care le-am privit cu suspiciune, neavând suficient de multă încredere pentru a le pune în aplicare. Pe zodia Balanță, Mercur îi îndeamnă pe oameni către o altă formă de comunicare, către a asculta mai mult, către o anume curiozitate și mai puțin către a aplica sau a pune în practică viziuni importante ale unui proiect personal sau de grup. Unele proiecte vor rămâne în continuare în așteptare în sensul că vom fi preocupați să așezăm din mers, să le acoperim deficiențele în mare grabă, să le cârpim, decât să împlinim o nouă etapă a demersurilor aflate acum în derulare. Schemă astrală de acum ne vorbește despre patimi pe care cu greu le putem stăpâni, despre probleme de poziție sau de atitudine despre care credem că ne orientează către destinația corectă sau cristalizează o idee, un concept sau o colaborare. Trecută pe zodia Balanță încă din 29 septembrie, planeta Venus se va afla în opoziție din ce în ce mai strânsă cu Jupiter de pe zodia Berbec. Avem nevoie să ni se dea dreptate, iar acolo unde lucrurile acestea nu se întâmplă, oamenii devin zăpăciți, răvășiți, preocupați mai mult de probleme care se complică de la sine decât de soluțiile pe care le pot pune în aplicare imediat. Doar pe această conjunctură astrală complicată Mercur pe zodia Balanță produce un asemenea efect. În cele mai multe din cazuri nu avem de-a face cu o întoarcere din drum, așa cum ne sugerează și deviza generală a săptămânii. Dacă oamenii nu ar avea astăzi mustrări de conștiință, dacă Venus, o planetă atât de importantă acum, care acționează din umbră, nu ar cere dreptul la frumos în detrimentul dreptului la egalitate sau cunoaștere, orice element neobișnuit ar fi doar expresia unui comportament care iese din schemele cunoscute, dar nu ca o evadare din prezent, nu ca o fugă de realitate, ci ca o autodepășire. Până și încercările mai vechi, cele care au trecut deja testul timpului, vor fi supuse astăzi unor suspiciuni adânci. Asta înseamnă că vin peste noi gânduri pe care le-am avut de curând, în ultimele zile, când faza de Lună plină era încă activă. Cei care nu uită că dialogul este cea mai simplă cale de a rezolva o problemă de înțelegere, de adaptare sau de cunoaștere, vor trece cu bine peste aceste momente delicate.
Prin urmare, 11 octombrie ne vorbește despre severitate, dar o face într-un mod complicat, ascuns, viclean. Cele mai multe probleme pe care le vom parcurge astăzi vin dintr-o zonă a senzualității, a frumosului înțeles altfel decât până acum, a nevoii de bine, de relaxare, de destindere. Astăzi ne imaginăm prea multe realizări și nimic nu se apropie de noi, nimic nu se concretizează. Unii se vor gândi că poate au greșit prea mult în ultima perioadă și un judecător aspru le aplică o sancțiune. Dacă poate fi vorba de o sancțiune, deși ziua de astăzi este mai curând despre zăpăceală, atunci aceasta nu va fi aplicată pentru neatenție, lene sau acea doză de agresivitate lipsită de judecată care îi îndeamnă pe unii să critice, să acuze fără a avea un suport real. De această dată Mercur pe zodia Balanță îi duce pe oameni în trecut cu scopul de a repara aceste probleme de comunicare și de înțelegere și chiar dacă unii văd în această situație o sancțiunea, ea este mai mult un ajutor. Chiar dacă unii sunt îmbrăcați frumos se vor trezi că nimeni nu-i vede, chiar dacă și-au schimbat deja atitudinea și se comportă altfel, se vor trezi că schimbarea nu le este apreciată și că în continuare sunt criticați sau acuzați ca pe vremea când nu respectau nimic. Dar 11 octombrie nu este despre critică, ci despre a descoperi eficiența și liniștea situate dincolo de acuzațiile gratuite. Ceea ce facem, facem pentru noi, pentru a ne consolida o bază frumoasă și rafinată a comportamentului, iar aprecierile sunt simple răspunsuri care vin spre noi în funcție de propriul lor ritm. Ar fi absurd ca după ce ne desprindem de dependența bolnăvicioasă de ceilalți să rămânem captivi opiniilor lor și ritmului de apariție a acestora.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa atrași de bizarul care ascunde comportamentele repetitive. Dacă vrem să nu devenim nevrotici, să devenim liberi, fără a cântări conjuncturile sau măsura răspunsurilor.

Pretenții ridicate până la absurd. Ambițiile personale sunt gestionate într-un mod complicat, abrupt, intransigent. Pierderea de bunuri devine o consecință a pierderilor de statut. Revenirile spectaculoase sunt doar în povești. Cercetare fără rezultate imediate. Accesul la cunoaștere se face după doborârea unui adversar. Prin gândire abstractă facem un salt către confort și liniște sufletească. Secretele personale sunt ușor dezvăluite de firele slabe sau de oamenii răzbunători. Schimbările ne fac să ne credem mai puternici decât suntem în realitate.

Chiar dacă nici această zi nu este una dintre cele mai fericite, măcar astăzi lucrurile ne vor fi puțin mai clare. Relația de trigon a Soarelui cu Saturn aduce puțină clarificare în refuzul pe care oamenii îl afișează acum față de originalitate, independență sau spiritualitate. Unii chiar se vor trezi spunând că nu au nevoie de modele vechi deși sursa lor de putere este dată tot de raportarea la un sistem moral verificat în timp. Această relație bună dintre Soare și Saturn oferă planetei Saturn calitatea de mediator ceea ce îl atrage în toată această ecuație pe Marte, aflat acum pe ultimul sector de tranzit prin zodia Gemeni. Avem nevoie de cuvinte, de justificări, de explicație și chiar de noi reguli, până și pentru joc, nu doar pentru situațiile serioase. Accesul la cunoaștere depinde astăzi de adversarul pe care îl avem în față, de cel care ne este scos din lada cu zestre a bunicii de o mână a destinului. Totul va fi judecat în raport cu acest factor de opoziție pentru că alegem să ne liniștim în funcție de presiunea pe care acest element o emite, în funcție de modalitatea aleasă de a ni se cere ceva. În plus, Marte va definitiva careul cu Neptun și riscăm să judecăm greșit o situație, indiferent că am cerut-o sau nu, iar Mercur va definitiva opoziția cu Jupiter și ne vom considera victimele unui abuz. Greșim, pe alocuri chiar cu naivitate, dar nu vom suporta să ni se spună lucrul acesta. Va fi suficient că ne învinuim sau că vom fi supărați pe noi înșine pentru a mai avea timp de explicații. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor face apel la gândirea abstractă tocmai pentru că de acolo ne vin confortul și liniștea sufletească. Ceilalți, rămân la fel de dezordonați precum au fost în ziua anterioară și își vor căuta cu insistență oameni care să le semene, cărora să le opună rezistență și față de care să se dezlănțuie. Pentru că răzbunarea nu are limite astăzi, și explicațiile pe care le vor da pentru toate aceste fapte vor fi fără de înțeles. Totul se va baza pe impuls, pe duritatea cu care sunt alese anumite răspunsuri sau fapte, pe ușurința cu care dintr-odată oamenii devin lucruri. Din fericire, Luna se află într-o configurație numită nicovala și toată această presiune personală care se transpune sub forma unor episoade nefericite pe zona publică devine și un mijloc de eliberare de propriile impurități, de gândurile reziduale, de secrete care mențin conștiința individuală la un nivel inferior. 12 octombrie este și despre cercetare însă și aceasta depinde de calitatea adversarului, adică nu vom alege întâmplător să ne lăsăm preocupați de anumite subiecte.
Prin urmare, 12 octombrie ne vorbește despre confruntarea cu sine, dar, spre deosebire de ceea ce am avut de parcurs în primele două zile ale săptămânii, acum se întâmplă lucrul acesta într-un mod clar, lucid, frumos și constructiv. Avem toate șansele să revenim la gânduri mai bune și, prin intermediul acestora, să ne redobândim confortul și liniștea sufletească pe care le pierduserăm în săptămânile din urmă. Parcurgem astăzi o luptă interioară, iar pentru unii aceasta va fi dusă la nivelul dialogului interior, dar asta nu justifică prin nimic promisiunile periculoase pe care le fac astăzi de a se răzbuna până în pânzele albe, de a rămâne în memoria celorlalți ca o întruchipare a răului sau a fricii. Avem nevoie să pierdem anumite privilegii sau poate chiar obiecte, să cheltuim din banii pe care i-am strâns, din prietenii pentru care am făcut atâtea sacrificii cu scopul de a-i avea tot timpul alături pentru a face loc altora, pentru a înțelege marea diferență între lucruri și ființe, pentru a ne dezvolta discernământul și, pe viitor, să alegem în cunoștință de cauză, nu sub impulsul unei presiuni, fie ea și din partea unui adversar, așa cum se întâmplă astăzi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi la cât de valoroasă este cumințenia. A fi cuminte nu înseamnă a fi timid, incult, timorat. În mare parte, a fi cuminte înseamnă a fi pacifist.

Avem nevoie de confirmare. Planurile îndrăznețe sunt preschimbate în planuri distractive. Strategiile sociale sunt raportate cu îndrăzneală pentru că victoria îl pune în dificultate pe adversar. Rutina enervează. Dispoziția se schimbă fără o explicație pertinentă. Complicațiile de până acum își văd singure de grijă. Cercetăm acolo unde termenii sunt prea sofisticați pentru a-i înțelege.

În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Gemeni și va aduce puțină culoare acolo unde până acum totul era judecat după alb și negru. Din nefericire, Soarele și Luna neagră își vor definitiva astăzi careul lor și, împreună cu Chiron, vom avea pe cer un careu în T pe semne cardinale, cel care vizează nevoia de a acționa în mare viteză, curiozitatea, ingeniozitatea, adică tot ceea ce poate fi rezolvat prin deplasare, acțiune, mișcare. Relația proastă dintre Soare și Luna neagră aduce însă și puțină presiune în plus față de situațiile similare parcurse în săptămâna anterioară. Unii se vor enerva în fața faptelor care se repetă, în fața acțiunilor care vizează un proces obsedant, o rutină. Alții, din nevoia de a se apăra, vor încerca să se separe de persoanele care îi supun la un asemenea proces sau chiar de procesul în sine. Din fericire, chiar această presiune personală care se transpune și în exterior prin aceste acțiuni obositoare îi îndeamnă pe oameni să fie mai atenți, mai curioși și să cerceteze ceea ce altădată ar fi luat de la sine. Refuzul rutinei produce un asemenea efect care reduce complicațiile de natură relațională și aduce mai multă mulțumire sufletească decât am beneficiat în săptămânile din urmă. Unii vor merge până într-acolo încât planurile lor să devină foarte îndrăznețe pentru că își propun să facă schimbări radicale fără să se gândească la consecințe sau la acele riscuri care ar putea să le aducă mari pierderi. Cu toții vom avea astăzi evidențiat acest impuls de a depăși o limită tocmai pentru că fugim de durere, de neînțelegeri, de minciună sau de ghinion.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată care sunt acele fapte cu care ne putem pune în dificultate un adversar, chiar și în situația în care adversarul suntem noi înșine. Cei neatenți, care au fost așa și ieri și care persistă și astăzi în această atitudine, își pregătesc câteva evenimente nefericite ce urmează să se consume în următoarele trei zile ale săptămânii. Ei vor rămâne blocați pe această perspectivă sinistră și, în loc să schimbe lucrurile rele pentru a face loc realizărilor cu toate riscurile de rigoare, le schimbă pe cele bune și rămân ființe pesimiste, negativiste, obositoare pentru cei din jur. Ziua este marcată de îndrăzneala de a produce o schimbare și chiar dacă riscurile sunt mari sau periculoase cei care au fie și numai o picătură de curaj nu vor avea timp să se gândească la ele. Vor rămâne concentrați pe aceste demersuri care folosesc energia curajului, iar rezultatele bune pe care le urmăresc nu vor întârzia să apară. Cu toate acestea, nu vom fi ocoliți de durerea pe care o resimte o persoană atunci când este jignită, umilită sau marginalizată. Dar astăzi nu este despre suferință, ci despre curajul de a construit ceva frumos dincolo de aceste șabloane obositoare care există doar pentru că am ajuns, prin repetiție, să credem în ele.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu permite încrederii să se stingă. Încrederea supradimensionată și oarbă nu ne folosește astăzi tocmai de aceea 13 octombrie nu este despre cantitate sau mărime, ci despre calitate sau conținut.

Suntem mai siguri pe ceea ce ni s-a promis. Avem mari așteptări de la cei din preajmă. Sincronizare. Disconfortul se stinge pentru o clipă. Viitorul ni se pare frumos și ușor de abordat. Pașii mari nu rezolvă nimic urgent. Despărțirile sunt un fel de revenire la sentimentele de altădată. Ceea ce este bun ne este accesibil.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Gemeni ducând mai departe această notă frumoasă ce a fost predispusă de ecuația astrală a zilei anterioare. Venus va definitiva trigonul cu Saturn retrograd pentru că se află foarte aproape de Soare și ne ajută să ținem pasul cu noile schimbări care, iată, încep să prindă contul și pe care ni le-am dorit încă de săptămâna trecută. Acestea vor veni asupra noastră ca o avalanșă de împliniri sau ca o invitație la a realiza acele schimbări ce ar putea să ne copleșească prin numărul lor, dar și prin intensitate. Din fericire, Saturn retrograd, prin apelul la experiențe puternice parcurse în prima jumătate a anului, ne va ajuta acum cu o picătură de atenție în plus față de ceea ce am dovedit în ultima vreme. Chiar dacă Luna se află pe zodia Gemeni, suntem circumspecți și rezervați atunci când avem de realizat puține lucruri, dar mari sau intense pentru că lecțiile asimilate în prima jumătate a săptămânii ne-au învățat că pașii mici sunt cei mai siguri. Astăzi nu mai suntem atât dramatici față de despărțirile momentului tocmai pentru că începe să ne facă plăcere să ne întoarcem la sentimentele de altădată. Prin faptul că și Luna se alătură tranzitului lui Marte prin zodia Gemeni avem pe cer două piramide de aer ceea ce aduce un plus de comunicare, de curiozitate și de joc acolo unde lucrurile păreau prea serioase sau dramatice. Astăzi relațiile cu munca se modifică și ceea ce până de curând era greu sau obositor acum devine atât de ușor încât să nu mai resimțim schimbarea ca pe o mare greutate. Astăzi se aprinde din nou flacăra speranței și vom avea mai multă încredere în schimbul de experiență pe care îl vom realiza cu cei din jur tocmai pentru că lucrurile se simplifică în așa fel încât ceea ce vedem că este bun și ne mulțumește să fie și foarte accesibil. Dacă în celelalte zile lucrurile s-au complicat din nimic astăzi totul este judecat după sensibilitate sau după ceea ce ar trebui să ne amplifice acea emoție care ne face mai puternici și mai încrezători în forțele proprii. Nu ne mai temem că schimbul de experiență sau interacțiunile ne fac vulnerabili. Avem mai mult curaj și simțim că puterea ne este cu atât mai accesibilă cu cât avem în preajmă mai mulți oameni.
Prin urmare, 14 octombrie ne vorbește despre promisiuni îndeplinite, despre bucurii pe care să le trăim împreună cu cei cu care am muncit sau pe care îi avem în preajmă, de relații sociale care se îmbunătățesc fără să depunem prea mult efort. Vibrația acestei zile este despre respect, dar și despre ușurința cu care reușim să construim relații de durată în așa fel încât ceea ce avem cu adevărat nevoie să obținem ușor. De altfel, și deviza generală a săptămânii ne vorbește despre lucrul acesta tocmai pentru că suntem ajutați de contextul general al acestor zile, nu doar de vibrația sintetică a celei pe care o parcurgem acum, să privim realitatea în față și să ne bucurăm de conținutul și măsura pe care le au lucrurile accesibile. 14 octombrie este o zi frumoasă constructivă care nu ne lasă să uităm greutățile pe care le-am înfruntat și depășit de vreme ce am ajuns aici.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne pierde vremea cu suspiciuni inutile. Ceea ce este bun va fi și accesibil.

Revenire spectaculoasă după o lungă așteptare. Conduită ajustată de reperele celorlalți. Simplificări forțate. Regretele nu sunt gestionate corect. Indignare. Poveștile frumoase au un final neașteptat. Pretențiile sunt ridicate din nevoia de spectacol. Respingere. Sobrietate simulată. Nu suntem pregătiți pentru schimbare. Noutățile ne obosesc.

O parte importantă a acestei zile conține finalul tranzitului Lunii prin zodia Gemeni ceea ce face să existe mici asemănări cu cea de ieri. Se păstrează în continuare această notă a revenirilor spectaculoase care se produc după lungi așteptări, ca în cazul bucuriilor pe care ni le oferim după ce am muncit mult toată ziua sau în condiții grele. Spre seară, Luna va trece pe zodia Rac, semn care este tranzitat de ceva timp de Luna neagră. Nu ne întoarcem propriu-zis la problemele mai vechi, dar ni le amintim tocmai pentru că Venus definitivează acum careul cu Luna neagră și nucleul care întărește comunicarea, dat de conjuncția Soare-Venus, suspus presiunii de acum îi va face pe oamenii să-și încalce anumite promisiuni, să-și permită atitudini și gânduri necuviincioase, poate chiar să se critice sau să se respingă fiind convinși că propriul adevăr este singurul care contează. Faptul că revenirea spectaculoasă se menține este un avantaj important pentru că în continuare se va merge pe simplificări, pe adaptări și pe remedieri ale unor tensiuni de natură relațională care vizează refuzul originalității, a moralității sau a spiritualității. Linia de demarcație între cele două este dată de pretenții. Când vom începe să lansăm pretenții față de cei pe care ieri i-am considerat apropiați, vom ști că deja am intrat pe o pantă descendentă și că lucrurile bune nu se mai împlinesc de la sine sau doar pentru că ni le dorim, ci trebuie să muncim pentru ele, să ne eliberăm de energia negativă acumulată între timp prin micile răutăți pe care ni le-am permis. Trecerea Lunii prin conjuncția cu Marte înseamnă și careul cu Neptun. Dacă în privința dorințelor, refuzul în sine sau căutarea unui anturaj mic, obscur cu oameni care simți și gândesc la fel poate fi ceva cu care să conviețuim o perioadă, tocmai pentru că vine ca un rezultat al alegerii proprii, să ni se spună verde în față că nu avem acces la un drept, la un privilegiu sau la un bun va fi mult mai dureros și mai greu de gestionat. Această situație va crea respingere sau sentimentul că ne întoarcem la ceea ce a fost cândva. Este adevărat, tensiunea aceasta va fi rezultatul perceperii realității așa cum este ea, însă deocamdată nu ar trebui să ne grăbim și să punem pe seama acestor situații răvășirea întregului statut personal sau social.
Prin urmare, 15 octombrie ne vorbește despre lucrurile pe care le parcurgem ca pe niște povești, deși nu toate sunt cu final pozitiv. O parte din bucuriile zile anterioare se păstrează și astăzi însă ele vor fi ușor afectate de pretențiile pe care unii și le permit mai mult decât ar fi trebuit. 15 octombrie este și despre sobrietate, dar ajungem la ea de teama ca nu cumva trecutul să se repete. În realitate, oamenii se tem atât de mult de această situație încât din instinct, din prea multă nervozitate sau din zăpăceală ajung să vadă ceea ce nu există cu adevărat. Avem nevoie astăzi de puțină relaxare pentru că satisfacțiile le primeam ieri prin acțiune, ceea ce a adus un consum substanțial, iar acum le primim prin detașare și atenție. Astăzi martorul învinge pentru că poate urmări obiectiv tot fenomenul, fără să facă parte din nicio tabără. Spre deosebire de ziua anterioară, astăzi cel care crede în minciună a cochetat cu ea cândva, poate nu așa cum este conturată acum, dar în mod sigur identică prin intenție și conținut.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa lucrurile să se întâmple. Cel care forțează să se bucure deși vibrațiile astrale nu duc în această direcție, riscă să devină un om fals.

Acțiuni și finalizări rapide. Căutăm un mijloc de a ne menține activi. Mișcarea ne motivează nevoia de sănătate. Apelul la trecut, la un istoric personal, ne încurajează spre a deveni mai buni. Veștile proaste ne plictisesc. Cele mai multe amintiri sunt nostalgice.

Ultima zi a săptămânii ne aduce un moment de respiro. Astăzi ne facem autocritica, ne gândim la ceea ce a fost bun și la ceea ce a fost rău de-a lungul acestei săptămâni și devenim foarte sensibili la veștile proaste sau la mesajele care nu seamănă cu ceea ce simțim și înțelegem pe moment. Luna parcurge acum un alt segment al zodiei Rac și se va afla într-o relație bună cu Axa dragonului și cu Junon, dar rea cu Chiron și Mercur. În felul acesta, putem vorbi despre două aspecte eliberatoare: unul, care va activa în prima parte a zilei, va face referire la acțiuni legate de planul social, de mesaje pe care le transmitem cu întârziere sau de mijloace de supraviețuire pe care alegem acum să le utilizăm, iar celălalt, care va activa în a doua parte a zilei, va face referire la o temperare a atitudinilor negative față de moralitate, originalitate sau spiritualitate. Astăzi avem ocazia să devenim mai buni prin alegerile pe care le facem, prin opiniile pe care le avem, nu prin ceea ce demonstrăm că putem construi pe moment. Mult mai valoros devine astăzi omul care își controlează propria brutalitate și care alege să nu mai fie atât de gelos pe cei care se descurcă mai bine decât el. Astăzi vom medita la avantajele pe care le-am fi obținut dacă am fi beneficiat de un cadru social favorabil, adică dacă am fi avut o anumită funcție, avere, rang social sau alte privilegii. Acest exercițiu ne ajută să gestionăm mult mai bine mesajele negative care ne vin din jur sau pe cele pe care ni le amintim. Ne va ajuta mult să fim în continuare curioși, să ne bucurăm de ceea ce avem în jur, chiar ca un copil, să ne păstrăm strategiile adică să nu le înlocuim pentru că starea de moment s-a modificat puțin. Naivitatea este astăzi pedepsită nu de anturaj, nu de cineva din exterior, ci de instrumentele pe care le preferăm, spre care întindem mâna sau pe care vrem să le ținem în continuare aproape. Ultima zi a săptămânii ne duce spre trecut ca într-un exercițiu de imaginație chiar cu riscul să decădem sau să ne pierdem încrederea în cei din jur doar pentru că, pe moment, ni se pare că nu mai îndeplinesc niciun rol. Această formă de iluzie este cea mai mare problemă a momentului tocmai pentru că ne tulbură, iar rezultatul acestei tulburări va fi o decizie pe care o vom lua în mare grabă și pe care o vom regreta mult timp de acum încolo.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre o formă neobișnuită de receptivitate pe care o vom putea combate dacă ne menținem în această zonă a respectului și dacă nu privim fluctuațiile de acum ca pe o lovitură a sorții. Dacă nu ne vom simți umiliți, marginalizați sau deposedați de anumite bunuri atunci nu vom alimenta convingerea că un simplu necaz se poate transforma într-o carență foarte mare sau într-un obstacol peste care nu putem trece. Acest joc al minții este de fapt și cheia pe care am căutat-o toată săptămâna atunci când ne confruntam cu situații delicate, cu blocaje, cu explicații lipsite de înțeles, cu nesiguranță sau chiar fraudă. Cei care beneficiază de o karmă foarte bună vor fi astăzi protejați de oamenii care aleg să protejeze în cunoștință de cauză, fără să li se impună sau să li se ceară în mod direct lucrul acesta. Ceilalți vor munci pentru echilibrul pe care îl prețuiesc.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne permite să dezamăgim. Cel care ține la binele celuilalt nu va face nimic să își distrugă propriul bine, dar nu din egoism, ci din respect.

9 comentarii la „10 – 16 octombrie 2022

  1. Ana spune:

    În ultima perioada ma tot bântuie o întrebare la care nu reușesc să găsesc un răspuns,asa ca îndrăznesc sa va cer părerea.
    După schimbarea radicală de anul trecut(îmi dau lacrimile când realizez cât de mult am evoluat în noua situație și câta dreptate aveați când ziceati sa imi schimb viata🙏),am ajuns în punctul în care situația îmi cere sa stau liniștită,sa ma bucur de tot de ce am si de faptul ca acum familia este împreună.
    Nu înțeleg…dacă am studiat atât în viață,am facut tot felul de cursuri,vorbesc 2 limbi și acum fac un curs pentru a o învăța pe a treia,l-am început anul trecut în noiembrie și voi termina spre sfârșitul lunii ianuarie,de ce nu pot folosi aceste învățături?Nu-mi lipsește nimic material,dimpotrivă,îmi pot permite multe,dar toate vin din exterior cumva,contribuția mea fiind minimă.
    Oare după terminarea cursului se va ivi ceva sa fac sa ma simt utila și care sa îmi asigure o bătrânețe liniștită?
    Am zis o întrebare,dar am ajuns la doua😊?

    1. De unde știi că nu-ți lipsește nimic material? Doar pentru că ai la îndemână ceea ce te satisface?
      Explorează! Depășește-ți limita confortului ca să-ți descoperi stadiul rezistenței, al adaptării.
      Cursurile acestea sunt precum cremele de protecție solară. Corpul care a uitat să fie prieten cu soarele se îmbolnăvește dacă se expune prea mult. Și așa își inventează preocupări noi. Cei mai mulți se duc la cursuri de dezvoltare personală cu crema de protecție solară după ei. Lectorii se dezinfectează înainte, “curățându-se” de amprentele personale pentru a fi, pentru ceilalți, adevărate magnetofoane portabile, adică, “impecabili”. Amprenta personală este impuritatea pe care o desconsideră la ei înșiși pentru că nu este apreciată, nici înțeleasă și, de dragul statutului, cedează în fața presiunii de grup care cere falsul doar pentru a nu deranja crema de protecție solară. În această nebunie, unde cele mai frumoase momente sunt doar citatele din scripturi, nu originalitatea, practica și nici exemplele personale, evoluția nu poate supraviețui decât cu botox, acid hialuronic, mascara sau aparat dentar. Adică oamenii se schimonosesc și apoi se uită unii la alții ca într-o oglindă și se laudă între ei că au evoluat, dar această evoluție este doar un card de reduceri care te face sclavul unui brand sau al unui magazin. Să fii fericit cu această nebunie numită “evoluție” și să nu mai ai nevoie de nimic în plus este o adevărată dramă.
      Cine ai ajuns să fii?

      1. Ana spune:

        Nu am făcut niciodată cursuri de evoluție personala,doar am citit pe această temă .
        Apoi toate recomandările dvs din ultimul an m-au ajutat enorm sa ma cunosc și sa ma înțeleg mai bine.
        Evoluția despre care vorbesc a survenit în urma suferinței de anul trecut,a umilinței,a durerii fizice dar mai ales psihice la care am fost supusa ,acesta fiind și motivul pentru care am decis sa schimb ,sa merg alături de soț,după noua ani de stat la distanță pentru a avea un trai liniștit (așa gândeam atunci).
        Eu aș face multe,aș manca pământul,dar fiind intr-o țară străină,până nu am un certificat care sa ateste ca vorbesc bine limba,nu pot bate la nici o ușă.
        Tocmai asta ma doare cel mai tare ca depind cumva de veniturile soțului și astfel ma simt neputincioasa.
        Când sunt foarte tulburată mă gândesc cum am ajuns la vârsta asta,cu atâta studiu în spate fără sa fac ceva care sa mă împlinească?
        Nu vreau să cred că o să mă ocup doar de copii,de casă și sa stau în umbra soțului,fără să fac si altceva.
        Îmi amintesc mereu vorbele dvs de anul trecut”vei greși, poate perioade lungi” și ca apoi voi întâlni oameni cu care sa pot comunica.
        Mai am mult timp să greșesc?

        1. Răspunsul este Da. Problema nu vine din a face, o perioadă mai lungă sau mai scurtă, anumite greșeli, pentru că pe acestea le facem cu toții, ci din cât de atentă ești să poți recunoaște acel fir al destinului care te eliberează de condiționările pe care le-ai ales singură. Vei ieși din această constrângere numai prin adaugarea unor preocupări la angajamentele pe care le ai deja. Acestea, cand sunt legate de oameni, vor fi în mare parte ascunse, nu ca demers, ci ca trăire. Faptul că trebuie să ascunzi ceva nu spune despre tine că vei deveni o persoană ascunsă, ci că te-ai maturizat. Fiind un loc public, nu pot spune mai multe aici. Asadar, rămâne să descoperi singură calea spre echilibru, fără a fi nevoită să-ți asumi răspunderea alegerilor ce vor veni.

          1. Ana spune:

            Alegerile vor veni să completeze sau să înlocuiască?

  2. Maria spune:

    Care este diferenta dintre tranzitul lui Neptun peste NS natal si tranzitul NS peste Neptun natal? Multumesc!

    1. Este ca diferența dintre obiectiv și subiectiv. Neptun peste NS îți oferă cadrul unui nou studiu interior. NS peste Neptun vine cu motivul cercetării.

      1. Maria spune:

        Wow… Nu m-as fi gandit la asta. Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.