10 – 16 iunie 2019

10 – 16 iunie 2019 este săptămâna deviației de la un angajament și a identificării sau reînvierii unei noi speranțe din cenușa altora mai vechi. Aceasta nu este o săptămână foarte grea, cât este delicată, tocmai pentru că aduce în prim-plan unghiuri grave, unele care fac referire la dimensiunea personală, altele la dimensiunea socială, având ca fundal o prezență slabă din partea Lunii, pe alocuri chiar conflictuală. În egală măsură, zona aceasta pe care trebuie să o abordăm de-a lungul săptămâni este gravă. Dacă în prima zi, prin careul Soare-Jupiter, ne gândim că poate ea este gravă deoarece nu suntem printre cei buni, nu suntem printre cei avantajați, nu facem parte din grupul persoanelor care primesc prima dată ceva, în ultima zi a săptămânii, când se va împlini al doilea careu Jupiter-Neptun din seria celor trei programate pe ciclul descendent al abundenței, vom înțelege că, de fapt, cadrul este mult mai mare. Omul comun va privi îndemnul acesta la deviație, ca pe o răzvrătire, iar răzvrătirea ca pe o pedeapsă. El nu va ști că, de fapt, această deviație se face de la un angajament, nu de la un traseu existențial. Neștiind lucrul acesta, va face această confuzie și va permite factorilor care destabilizează să-l scoată dintr-o schemă a eficienței, să devieze de pe traseu. Dacă reușește să preîntâmpine acest episod va observa că multe din întâmplările acestei săptămâni seamănă izbitor de mult cu cele care s-au consumat la începutul acestui an sau în ultimii doi ani. În comparație cu săptămânile din urmă, chiar dacă dimensiunea astrală a celei pe care o parcurgem acum are câteva puncte grave, așa după cum vom observa din analizele celor șapte zile, momentul de față nu aduce atât de multă zăpăceală cum a fost anterior. Se va pune mult accentul pe educație, iar dacă din săptămânile din urmă am selectat ceva bun, adică am iubit, am apreciat, chiar dacă nu am spus sau nu am demonstrat lucrul acesta, va fi valorificat acum. De aici înțelegem că pentru acei oameni care au muncit în săptămânile anterioare cea de față este una a demonstrațiilor de putere, de virtute, de cunoaștere. Aceștia sunt oamenii care permit dorințelor vechi să ardă precum Pasărea Pheonix și apoi să reînvie după cum sunt nevoile de acum. Dintre toate zilele acestei săptămâni, există o legătură foarte interesantă între zilele de vineri și duminică, vineri când Marte este vedeta, iar duminică atunci când Mercur este vedeta, planete care au cu Neptun, Capul Dragonului și Saturn aceleași tipuri de unghiuri. Nu vorbim de o coincidență, ci vorbim de o etapizare a unei soluții. Întâi apare dorința, cauza multor probleme din ultimele săptămâni, apoi apare drama pe care am construit-o pe dorințele haotice sau periculoase. Ceea ce facem acum, atât în bine cât și în rău, va avea nevoie de o etapă intermediară de acum și până la toamnă, până spre sfârșitul lunii septembrie, atunci când se va împlini ultimul careu Jupiter-Neptun din acest ciclu, apoi încă o perioadă de câteva luni de sedimentare, deci până la sfârșitul acestui an, pentru a înțelege dacă momentele de acum, cele dominate de o deviație sau de reînvierea unor speranțe, sunt bune sau rele, bune pentru individ ori pentru societate, rele pentru individ sau pentru societate.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a depune tot efortul pentru a ține sub control orice formă de lăcomie. Situațiile vor fi construite de o așa manieră încât să ni se pară că a adăuga ceva la un mesaj conturat deja de situația în sine este ceva ce ni se permite. Ceea ce adăugăm vine din lăcomie. Când nu adăugăm, rămânem liniștiți în apele proprii.

Revoluție într-un pahar cu apă. Ceea ce apreciem trece într-un plan secund. Reculegere. Îmbunătățirea relațiilor prin acceptarea înfrângerii. Probleme de familie. Slăbiciunile sunt interpretate pe baza impresiilor dezagreabile. Prea mult criticism. Obsesia confortului, a banilor nu ne duce nici către putere și nici către popularitate. Individul puternic crede că se poate așeza acum împotriva curentului. Așteptăm un miracol. Ceea ce este bun se împlinește de la sine.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Fecioară urmând ca în noaptea de luni spre marți să treacă pe zodia Balanță. Acum va avea de împlinit faza de Primul Pătrar, va trece prin mai multe etape ale diverselor cicluri cu celelalte planete, ceea ce înseamnă că va oferi un fundal foarte interesant opoziției Soare-Jupiter care se va împlini în seara acestei zile. Unghiul acesta dintre Soare și Jupiter indică o revoltă socială, una de factură internă, în cadrul unor structuri, nu între ele, în special în acele pături sociale unde se aștepta un miracol, unde oamenii au crezut că pentru a obține un rezultat colectiv este suficient să facă doar câteva lucruri, puține la număr, lipsite de consistență sau de valoare. Asta înseamnă că prima zi a săptămânii este și una de retrospectivă când regretele nu ne ocolesc, dar ne afectează popularitatea, când sentimentele conflictuale nu ne lasă să gândim liberi, dar ne îndeamnă să luăm decizii ca și cum am fi liberi. Până la urmă, nu avem nevoie neapărat de o asemenea dispunere dintre Soare și Jupiter pentru a ne lăsa antrenați de acest sentiment de revoltă. Nevoia de dreptate este cumva înscrisă în codul genetic și fiecare, în funcție de calitatea vieții, își formulează această nevoie de dreptate într-un mod specific. Momentul de față face trimitere la relațiile delicate dintre oameni, la conflictele care s-au conturat în ultimele săptămâni, la efortul pe care l-am făcut pentru a ne echilibra, pentru a ne ține într-o armonie, fie ea și superficială, cu scopul de a fi protejați de marile probleme sociale, de a avea de rezolvat de acum încolo doar ceea ce este minor. Faptul că Luna se află acum pe zodia Fecioară când Soarele și Jupiter construiesc un asemenea mesaj astral nu poate fi decât un ajutor în a înțelege acest pas înapoi. Îndemnul care vine din această zodie nu este unul de lașitate, cât este unul de prudență. Pasul înapoi pe care-l facem ca urmare a îndemnului ce ne vine din zodia Fecioară nu este o detentă, ci este o protecție din prudență. Așadar, ne aflăm în fața unor episoade destul de delicate pe care trebuie să le gestionăm fără a ne declara împotriva curentului, fără a crea, la rândul nostru, alte conflicte. Nu suntem în etapa în care conflictele noastre sunt mai bune decât conflictele celorlalți.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre responsabilitate într-un mod aparte. Dacă prima parte a devizei săptămânii indică faptul că ne aflăm în fața unei deviații de la un angajament, semnul acesta de revoltă poate fi și unul de lașitate. Nu mai suntem în stare să ducem mai departe un mesaj, un deziderat sau un angajament de grup. În egală măsură dezamăgirea retragerii îi va îndemna pe unii să dea frâu liber revoltei, să spună ce le vine la gură și dacă mai găsesc și vreo câțiva vinovați în jur atunci tot acest tablou se va contura așa cum și-au dorit. Partea proastă a acestei situații va fi trăită mai mult de oamenii care vor să facă lucrul acesta nu pentru că le lipsește puterea, ci pentru că vor să înșele. Dacă acum Jupiter nu ar fi fost retrograd nu am fi vorbit despre o deviație tendențioasă de la un angajament, ci pur și simplu de un moment când ne dăm seama că ne-am propus mai multe decât putem face. Așa, ziua aduce puțină răutate sau, în cazul unora, puțin mai multă, adică o obsesie ciudată a confortului, a banilor, a popularității care să îi facă și mai mici decât sunt.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a depune tot efortul pentru a rămâne lucizi. Chiar dacă luciditatea ne oferă informații puține, faptul că nu devenim obsedați de ceva în ideea de a aprofunda, că refuzăm obsesia (marea problemă acestei zile) este de bun augur.

Administrare greșit a unui fond. Se caută dovedirea puterii. Îi mințim pe cei pe care îi iubim. Discuții despre o putere care nu va fi niciodată vizibilă. Teama că împrejurările nu vor fi favorabile. Rafinamentul înseamnă și obligații noi.

În noaptea de luni spre marți Luna va trece pe zodia Balanță și apoi până în mijlocul zilei va avea de împlinit un trigon cu Venus și o opoziție cu Chiron. Este un moment de observație, dar și unul de analiză, deci suntem cumva invitați să apreciem zona vizibilă a vieții, cea cu care avem contact în mod direct. Pentru unii, aceasta zonă vizibilă este dramatică, dureroasă, acuzatoare, așa cum ne spune opoziția Lună-Chiron. Pentru alții, este delicată, fragilă sau rafinată, așa cum ne spune trigonul Lună-Venus. Însă nu putem privi ecuația astrală a acestei zile fără a îngloba aceste două aspecte astrale într-o formă compactă. Cele două, împreunate, ne vorbesc despre administrarea greșită a unui fond, nu pentru că suntem pe un alt drum, ci pentru că există un conflict între intenție și acțiune, între minte și inimă, între sentiment și rațiunea. Indiferent la care aspecte ne referim, ambele, atunci când sunt privite separat, ne încurajează să deviem de la un angajament. Unii o vor face pentru că îi doare ceva, alții pentru că se simt prea bine.
Un alt element important al zilei de 11 iunie este cel dat de grija că împrejurările pe care le parcurgem acum, situațiile pe care le experimentăm nu sunt ceea ce am cerut, nici rezultatul acțiunilor din săptămânile anterioare, ci doar o situație stranie de moment. De aceea vor exista persoane care își vor refuza sentimentele frumoase și o vor face demonstrativ, poate prea vizibil pentru cei despre care cred că ar putea avea suspiciuni față de ceea ce li se întâmplă acum. Sunt convinși că nu sunt crezuți și de aceea exagerează puțin cu argumentarea.
Prin urmare, 11 iunie ne vorbește despre lucrurile noi pe care nu știm deocamdată să le apreciem, nu știm să le încadrăm într-o zonă corectă, despre oameni pe care i-am criticat foarte ușor și acum credem că ne pedepsesc punând bariere, ignorându-ne, despre soluțiile pe care nu vom fi niciodată interesați să le punem în aplicare, convinși fiind că nu avem cu cine. 11 iunie este o zi de corectare, de adaptare la noul plan al valorilor cu care lucrăm acum, însă acesta ar trebui să fie descris prin realizările celorlalți, nu de contrast. Ceea ce nu se regăsește în educația altora, oricât de bun și puternic este, încă nu este folositor grupului. Chiar dacă, în ansamblu, zona aceasta astrală nu îi ajută pe mulți să devină vizibili, sensibilitatea pe care o predispune trigonul Lună-Venus ar putea să-i facă dimineața frumoasa până și celui mai morocănos. Dacă este să avem o realizare pentru care să nu trebuiască să facem nimic, atunci ea va veni de dimineață. Cum o vom păstra tot restul zilei depinde de noi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta astăzi orice din partea celor pe care iubim. Dacă avem o astfel de atitudine nu vom face nimic rău celui pe care îl iubim pentru că astăzi este esențial ce sădim în ceilalți, nu ce culegem. Cel care urmărește să facă astăzi ceva rău unei persoane, dar spune că o iubește, minte. Atât de simplu este!

Nevoie de afirmare. Relaxare. Calitățile personale trebuie dovedite și prin raportare la circumstanțele evenimentelor. Secretele dezvăluite au nevoie și de explicații clare. Temeri neconfirmate. Perturbarea creativității ne descurajează. Îndoială față de propriul destin. Visăm la realizări mari de care se bucură ceilalți în speranța că vom fi integrați în beneficii.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Balanță și va avea de parcurs în mijlocul acestei zile un careu cu Axa Dragonului. Este un moment foarte delicat care ar putea să pună în dificultate afirmarea, dacă asta am urmărit în primele două zile ale acestei săptămâni, sau relaxarea, dacă nu ne interesează progresul profesional, cariera sau să creăm o impresie bună cuiva. De fiecare dată când Luna trece prin careul la Axa Dragonului apar probleme de identitate. Ele ni se par ca refuzuri aplicate unui individ pe motive de apartenență la un grup defavorizat, la o minoritate, la o ideologie care nu este pe placul majorității. De această dată acest refuz primește ceva suplimentar. Ultimul aspect al zilei este un careu între Venus și Luna neagră, aspect care face ca acest refuz să fie unul morocănos, obsesiv, penibil, distructiv sau ridicol. Faptul că o persoană sfidată astăzi ajunge să se îndoiască de propriile calități nu ar trebui să fie o surpriză, cu atât mai mult cu cât pe zodia Rac se află acum în tranzit planetele Mercur și Marte, iar pe Capricorn planetele Saturn și Pluton, cu toate, pe rând, Luna împlinind câte un careu. Fiecare careu poate deveni pentru momentul de față un aspect eliberator, adică fiecare dintre ele ne oferă motive pentru a ne trezi la realitate, pentru a rezolva o problemă. Din nefericire, sunt prea multe pentru o zi ca să le mai și gestionăm corect, să cădem în dramă. Soluția la care vom apela este visarea. Prin careul Venus-Luna neagră visarea devine un alt motiv de boală, de îndoială, de suspiciune sau o veritabilă sursă de gafe, de imprudențe. Ceea ce avem cu adevărat nevoie să facem este să ne ținem departe de temerile nejustificate. Cel care se ține departe de aceste temeri devine un om educat pentru că, în realitate, 12 iunie este o zi care ne vorbește despre educație. Este greu, dar să nu ne descurajăm. Învățăm mai multe atunci când dorim să ne afirmăm și nu avem unde sau cu cine, când dorim să ne relaxăm și nu găsim motivele necesare, când urmărim să le prezentăm celorlalți calități ce nu ne sunt crezute sau apreciate.
Prin urmare, 12 iunie ne arată că secretul succesului nu stă într-o putere pe care ar trebui să o folosim dintr-odată, care ne așteaptă să ne decidem, ci în modul în care gestiona propriile defecte, propriile conflicte, propriile probleme. Nu există oameni care să nu aibă o vină. Cel care este văzut de ceilalți ca fiind fără vină sau mai puțin vinovat în anumite situații este, după cum ne spune contextul astral de acum, cel care s-a străduit cel mai mult să se detașeze de dramă. Nu este fără vină, ci doar puțin mai curat, dar atât cât trebuie pentru a marca în mod corect această etapă educativă. Astfel, 12 iunie ne pune în consonanță cu a doua parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre identificarea sau reînvierea bunei speranțe, dar nu oricum, ci din cenușa altora mai vechi. Asta înseamnă că problemele pe care le parcurgem acum, chiar dacă sunt multe, chiar dacă sunt diversificate au alt scop, nu de a ne zăpăci, ci pentru a învăța să nu ne temem de opoziții, de refuzuri. Drumul succesului nu este drept, ci plin de meandre. Fiecare dintre ele au fost parcurse la un moment dat într-un mod sintetic, puternic și ușor de înțeles, dar pentru care atunci nu am avut o soluție pe moment, ci după ce fapta respectivă s-a consumat. Toate aceste probleme conțin deja soluțiile necesare. De aceea este nevoie de luciditate, de mai multă curățenie decât altădată pentru ca și reacțiile să fie pe măsură.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că excesul duce până la urmă la o împlinire. Această confuzie este dată de Luna neagră din Pești, cea care ascunde adevărata intenție, cea care minte tocmai pentru că nu crede că reușita poate fi obținută pe căi corecte.

Mesaj incomplet. O perioadă de tranziție ignoră o problemă personală. Suntem coordonați pe baza unor mesaje ce nu au fost verificate. Confortul personal se bazează pe ceea ce am învățat și am aplicat. Urmărim să obținem puterea, dar nu să o și împărtășim.

În dimineața acestei zile Luna își va încheia tranzitul sau pe zodia Balanță și va intra pe zodia Scorpion împlinind un trigon cu Venus și, în a doua parte a zilei, o opoziție cu Uranus. Ultimul aspect al zilei va fi un sextil între Venus și Chiron, aspect care ne vorbește despre putere, despre cuvintele motivaționale, despre ceea ce ne ajută să fim mai siguri pe relațiile pe care le avem, pe patrimoniul pe care l-am obținut. În realitate, ceea ce se întâmplă acum pe 13 iunie ne arată că avem nevoie să ne însușim noi repere, să rememorăm, să le înțelegem acestora însemnătatea, să nu le permitem să alimenteze instabilitatea. Dacă pentru început lucrurile acestea ni se par foarte accesibile pentru că înțelegem deviațiile primelor trei zile ale săptămânii, ceea ce ar trebui să anticipăm pare să facă referire la un mesaj care nu va fi niciodată întreg. Această formă de nesiguranță va fi remarcată cu precădere la cei care grăbesc etapele de maturizare, care și-au pierdut răbdarea, la cei lacomi. Opoziția Lună-Uranus este aspectul direct răspunzător de toate aceste lucruri. El creează teama că situațiile neprevăzute ar putea să compromită un demers, să creeze stări sufletești stranii care să ne tulbure mesajul și să ne țină departe de ceea ce avem cu adevărat de transmis. Binele nu are însă nevoie de astfel de situații. De aceea momentul de față devine unul foarte periculos dacă ținem cont foarte mult de definițiile celorlalți, de mesajele lor, de ceea ce este mai important pentru ei și pentru viețile lor decât ceea ce este important pentru noi. Desigur, nu avem de ce să transformăm acest moment într-unul de egoism pentru că relația bună dintre Venus și Chiron arată că toată această observație devine un veritabil semn de putere. Pentru unii, acest semn de putere este un refuz, o negație, o respingere categorică la care ajung, nu pentru că sunt tulburați sau plini de ură, ci pentru că sunt împăcați cu ei înșiși. Aceasta este marea ciudățenie a săptămânii.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune în fața unui mesaj pe care îl vom considera foarte puternic sau pe care nu-l vom vedea întreg. În realitate, el nu este finalul unui demers așa cum credem, ci parte dintr-un demers mult mai mare. Ceea ce se întâmpla acum ne arată că o problema a fost abordată și, de-a lungul timpului, soluțiile de moment au venit din partea celor care ne-au apreciat, care ne-au iubit și care nu au făcut niciodată parte din eșec. De aceea zona de confort a acestei zile se bazează foarte mult pe ceea ce am învățat atunci când alții făceau diverse lucruri în locul nostru. Deși, la prima vedere, mulți ar crede că la lucrurile acestea ajung doar cei înzestrați, vom vedea că și oamenii simpli au mecanisme de reglare, susținute de vibrația astrală a acestei zile ca pe niște puteri speciale. Fiecare este puternic după măsura sa.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu urmări puterea, ci gândul care sprijină, emoția care protejează, hrana care nu otrăvește.

Voință puternică. Ceea ce pierdem face loc unor mari realizări. Atingem un moment de popularitate pe care nu-l putem menține. Întârzierile ne vorbesc despre ceea ce am pierdut prin risipă. Maturitatea este necesară. Cel care amână, risipește. Refugiu. Lipsa de voință și tensiunea nervoasă influențează foarte mult deciziile. Sterilitate. Pericolele inconștiente ne urmăresc precum o umbră. Dificultăți.

14 iunie este o zi a voinței și a puterii. Marte este vedeta incontestabilă a zilei împlinind un trigon cu Neptun (dimineața), o conjuncție cu Capul Dragonului (în mijlocul zilei) și o opoziție cu Saturn (spre seară). Unghiurile acestea sunt puncte importante într-un parcurs care descrie forța reală a individului, implicarea sa și sacrificiile pe care este dispus să le facă pentru a-și atinge ținta. Dacă prin trigonul Marte-Neptun vom fi ajutați să fim mai atenți la ceea ce ne împlinește, la sensibilitatea care cade prada senzualității, la faptele remarcabile care i-au făcut pe oameni puternici și rezistenți, sensibili și buni, dar și la pericolul superficialității, conjuncția Marte-NN are o componentă care poate strica puțin din armonia sau din acest crescendo al zilei: nerăbdarea. Absența măsurii este prin această poziție una delicată. Marte în Rac este în cădere (cea mai proastă poziție a sa) și intensitatea neastâmpărului nu va ține cont de reguli sau le va folosi pe acestea doar pentru a limita puterea celuilalt punându-l să facă exact ce nu poate sau nu știe, ceea ce face acest progres destul de delicat dacă în ultima perioadă nu a fost cultivată măsura. Fără măsură conjuncția aceasta folosește puterea care nu a fost obținută prin voința, ceea ce va produce un fals progres. În cuvinte mai simple răspunsurile pe care le avem prin acest fals progres nu sunt expresia cunoașterii, binele pe care îl facem unui apropiat nu inspiră, nu încurajează, ci doar umple un gol, aprecierile primite nu sunt parte din reușita celui lăudat, ci din a celui care laudă și care dorește în acea interacțiune să aibă un rol pozitiv.
Celebrul dicton creștin “Dai voință iei putere” va avea în această zi o importanță majoră. Știm că această expresie este întotdeauna asociată cu depășirea tentațiilor viciului, ale răului, ale patimilor, deci este soluția garantată pe care o primește cel care pornește pe o cale aspră a evoluției spirituale. Pentru omul comun ea nu reprezintă un ajutor prea mare decât dacă avem de-a face cu un individ a cărui educație este centrată pe valori morale foarte corecte, oneste și simple. În absența lor, binele ce trebuie făcut, ca rezultat al unei misiuni și ca o dovadă clară a voinței dăruite, lipsește sau este incomplet. Aceeași învățătură ne spune că binele parțial nu poate face parte din acest demers al devenirii, al transformării ființei care face sau a beneficiarului, ci este doar unul de confort. Așadar, “Dai voință iei putere”, expresia definitorie a zilei, are, înainte de toate, conotații spirituale. Abia spre seară, când se va definitiva opoziția Marte-Saturn, când toate aceste relații ale lui Marte cu Neptun, Capul Dragonului și Saturn vor intra în separație (descreștere) lipsa voinței va putea fi văzută mult mai bine deoarece acolo unde nu există voință vom găsi nervozitate, teamă de eșec, de umbre, de închipuiri. Această dezamăgire va fi proiectată asupra celor din jur pentru că Marte din Rac se simte puternic atunci când inspiră frică. Luna de pe Scorpion aduce și ea, de la nivelul ei, motive în a căuta puterea, însă o face altfel. Mesajul ei ne spune că dacă nu obținem imediat, amânăm sau schimbăm persoana, formula de adresare, lucrul. Iată că acum, cunoscând mesajele diferențiate ale celor 4 direcții (trei patronate de Marte și unul de Lună) înțelegem de ce componenta morală, spirituală va fi singura care ne va proteja de deviațiile periculoase, acelea care doar aduc în prezent dorințele trecutului, cu ambiții cu tot, nu le permit acestora să se și adapteze contextului, să ardă și apoi să renască din propria cenușa precum Pasărea Pheonix.
Prin urmare, 14 iunie este o zi care schimbă optica, deviind în cazul omului comun care nu-și centrează faptele pe o verticalitate morală, ci doar pe confort, sau împlinind, în cazul omului profund care rămâne neclintit în progresul său. Forțele astrale ale zilei sunt dinamice, ample și destul de diversificate, însă calitatea lui Marte de pe Rac nu le face de la sine bune. Din cea mai proastă poziție a sa, Marte susține acum demersuri pentru care mulți nu sunt pregătiți suficient. Cea mai adecvată formă de pregătire este renunțarea la furie. Acolo unde s-a încercat ocolirea ei, binele făcut azi va fi parțial deci va produce efecte doar din zona de confort. Vom vedea că abia spre seară sau, că o continuare firească, abia în ziua următoare, după ce Luna va trece pe Săgetător, vom vedea că absența voinței este un gol pe care îl vom umple cu o și mai multă agitație, cu o nervozitate pe care o vom argumenta prin multitudinea sarcinilor de care trebuie să ne ocupăm. În cazul în care condiția este respectată, multe se împlinesc simplu, de la sine prin calitatea celui care acționează. El fiind înțeles, acceptat, primit, ajutat, susținut fără să așeze toate piesele cu mâna. Aici avem atât un rafinament al faptelor, în mare parte bune, dar și foarte bune, cât și o împlinire a unei etape existențiale prin desprinderea total de dorințele mai vechi care arata acum că nu mai pot fi împlinite așa cum erau cândva formulate niciodată.
Dacă lucrurile acestea vor fi oarecum ușor de acceptat, când vine vorba despre forțarea unor limite ale relațiilor de prietenie sau de familie atunci situația se complică. Identitățile de gen, de rasă, etnică, de vârstă, profesională vor fi zdruncinate de situații în care întâmplări din umbră împing spre combinații între elemente incompatibile, iar de această incompatibilitate se vor face vinovate ambele părți. Aceasta nu este însă doar o trăsătură a zilei de 14 iunie. Opoziția Marte-Saturn va mai fi activă și săptămâna viitoare și pentru că se suprapune peste careul Jupiter-Neptun vina fiecărei părți va duce la escaladarea conflictului care cu greu se va stinge până la finalul anului. Acum vorbim despre motive. La finalul anului despre realizări sau eșecuri. Între cele două intervin nevoia de a renunța la furie și faptele bune făcute până la capăt. Așa reușim să dăruim voința cu care intrăm acum în contact și să obținem la sfârșitul drumului putere.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta curățenia, fără a schimba locul sau forțele care definesc prezentul. Acesta este mai curând un exercițiu de observație. Dacă, neclintiți în suita de evenimente programate să se consume acum, găsim o sursă de curățenie pentru respirație înseamnă că și în desfășurătorul acțiunilor pe care nu-l putem schimba vom avea puterea de a selecta binele cel mai mare sau pe cel complet. Ce vezi, te vede! Ce simți, te simte!

Rutină. Insuccesul rușineează. Mergem într-o direcție bună, dar nu vedem lucrul acesta. Promisiuni ce nu vor putea fi respectate niciodată. Evoluție pozitivă, dar scurtă. Se cere multă atenție și consecvență. Binele trebuie promovat dacă dorim să îl primim de la ceilalți atunci când avem nevoie de el.

În mijlocul acestei zile Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Scorpion și, trecând pe zodia Săgetător, va avea de împlinit un careu cu Luna neagră și un trigon cu Chiron. La prima vedere pare un moment de respiro pe care-l vom savura mai mult în a doua parte a zilei. Ceea ce se întâmplă de dimineață și până în mijlocul zilei va fi privit ca o continuare firească a tensiunilor zilei anterioare. Unii doar le vor rememora și vor fi în continuare mirați, surprinși sau nedumeriți de ce a fost necesar să treacă prin așa ceva. Alții, vor căuta să-și ducă mai departe promisiunile agresive, dorințele de răzbunare care au fost formulate tot ieri. Dar momentul de față are propria sa formulă și propria sa direcție (trigon Lună din Săgetător-Chiron din Berbec), chiar dacă există și sunt puternice interferențele a ceea ce s-a consumat ieri și a ceea ce vom experimenta mâine, când iarăși avem aspecte tensionate. Originalitatea zilei de 15 iunie este legată de consum. Mergând pe aceeași idee a extremelor, unii vor propune acum să reducă un consum sau să-l suplimenteze, să transfere un bun dintr-un sector în altul pentru a servi unui scop formulat în ultima vreme. Oricât de inedit este acest element în contextul săptămânii, direcțiile sale nu durează. Ele vor fi simple idei, propuneri și, chiar dacă vor speria sau vor exalta, au o durată scurtă de viață.
După ce Luna va trece pe zodia Săgetător ne vom bucura de o mai bună claritate a minții, până și ambiția va fi mai puțin periculoasă, ceea ce ne va ajuta să diminuăm o anume epuizare, fie ea emoțională sau fizică, la care s-a ajuns prin acțiunile din primele cinci zile ale săptămânii. Există însă o zonă de confort care îi va face pe unii să promită. Nici aceste promisiuni nu vor putea fi ținute, însă ei se simt bine că le formulează, iar cei care le aud se simt bine că le sunt adresate.
Prin urmare, 15 iunie ne vorbește despre consecințe. Cel care este liniștit va putea să vadă mult mai clar aceste consecințe și va ști care dintre ele mai au nevoie de câteva etape pentru a se maturiza, pentru a se împlini definitiv. Chiar dacă în mare parte este o zi de respiro, ni se cere multă atenție pentru că tentațiile de acum, ca o continuare firească a ceea ce s-a întâmplat ieri, dar și ca o speranță că putem să schimbăm direcțiile după bunul plac (după cum vom vedea mâine), produc un zdruncin. Nu este suficient să spunem astăzi “Nu mănânc un anumit aliment!”, ci avem nevoie de gândul că nu ne este necesar. Nu interdicția mecanică rezolvă problema tentației, ci înțelegerea mecanismului și a nevoii. Această zonă de graniță este adesea folosită foarte bine de cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală pentru că pot mult mai ușor să oprească anumite fluctuații ale minții. Opresc dialogul interior sau îl reduc și atunci corpul are timp să se refacă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne distruge liniștea continuând șirul acuzațiilor din zilele anterioare. Să lăsăm acuzațiile pe alte zile dacă încă mai suntem tentați, dacă încă nu am renunțat la ele. Avem nevoie acum să ne respectăm acest moment de odihna.

Obiective noi. Se stabilește un raport de forțe care investighează dorințele și ambițiile personale. Se urmărește un succes social. Apar complicații legate de limbaj, întârzierea unui mesaj și dificultatea de a înțelege conținutul acestuia. Ceea ce crede individul despre el însuși nu este perceput și de cei din jur. Complicații legate de încadrare într-un interval orar. Deducții ciudate. Ne fixăm pe o axă a compromisului. Avem nevoie de vocație.

Mercur este, în mod incontestabil, vedeta acestei zile pentru că va avea de împlinit trei unghiuri, la fel cum s-a întâmplat și cu Marte în urmă cu două zile. Unii ar crede că avem parte de aceleași predispoziție astrală, de aceleași situații, însă avem de-a face cu o altă planetă care pe zodia Rac nu are o poziție atât de delicată precum Marte de acum două zile. Așadar, vorbim despre un trigon cu Neptun, o conjuncție cu Capul Dragonului și o opoziție cu Saturn. Apoi, pentru că ziua are o notă particulară care o scoate în evidență nu doar în contextul acestei săptămâni, ci și în contextul lunii iunie, se va definitiva careul dintre Jupiter și Neptun, al doilea din seria celor trei programate pe faza descendentă a ciclului abundenței. Primul careu din această serie s-a consumat pe 13 ianuarie, iar următorul se va consuma pe 21 septembrie. Plaja acelor mesaje care vin de aici este una foarte mare, de aproape un an de zile, ceea ce ne arată că această amprentă a abundenței, nu ca recompensă, ci ca lecție, face parte integrantă din anul sedimentării, anul 2019. Ciclul acesta se va încheia în primăvara anului 2022, prin întâlnirea celor două planete pe zodia Pești. El a debutat în mai 2009, iar de atunci, fie că ne ocupăm de fenomenul social sau de o evoluție personală, fiecare individ are o poveste interesantă de spus și ea este legată de ceea ce are, de ceea ce a obținut, de ceea ce a păstrat, de ceea ce a salvat. Acum, pe această a doua cuadratură nu ne va fi atât de clar acest parcurs precum ne va fi pe 21 septembrie, atunci când se va împlini a treia cuadratură. Acum credem că ne putem stabili obiective noi, că putem să impunem anumite modificări prin voință proprie, să schimbăm părerile celorlalți doar prin câteva cuvinte frumoase, doar prin câteva fapte bune, ceea ce arată că momentul de față nu este unul atât de reușit precum a fost cel din 13 ianuarie și nici nu se va putea compara cu ceea ce vom traversa la toamnă. Impactul planetei Mercur de pe zodia Rac transformă ziua de 16 iunie într-una emoțională. Devine, astfel, o zi încărcată de nostalgii, de suspine, de drame, o zi în care oamenii își plâng de milă sau își aduc aminte tot felul de întâmplări cu un impact emoțional devastator. Avem nevoie, dacă vom consulta aceste previziuni din timp, să ne pregătim structura emoțională pentru ceea ce va însemna 16 iunie. Nu este vorba că nostalgiile provoacă o sensibilitate prea mare, ci este vorba despre o sensibilitate intensificată de orice. Ceea ce sporește această sensibilitate este în afara autocontrolului, tocmai de aceea este nevoie să respectăm cu strictețe recomandările pentru celelalte zile, să fim disciplinați și sinceri față de noi înșine, să ne preocupăm de fiecare lucru care ne scoate de pe traseu, de pe cale, prin argumente siropoase, comode, confortabile. 16 iunie este o zi dramatică pentru firile închise, una explozivă pentru firile extrovertite și una conflictuală pentru oamenii lacomi. Cei care nu se încadrează în aceste categorii vor considera că au o zi puțin cam stranie, cu multe mesaje care nu au o consistență clar definită.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne pune în fața unor provocări care sunt legate de puterea de adaptare, de limbaj, de capacitatea de îndurare, dar și de măsură. Din nou ne întâlnim cu această nevoie de măsură. Chiar dacă lucrurile sunt acum formulate altfel, se urmărește ca și acum două zile un anume succes social, o anume recunoaștere, care ar trebui să vină spre noi fără să mai facem un efort suplimentar. De altfel, prin unghiurile la care participă Luna, trecută pe zodia Săgetător din mijlocul zilei anterioare, fiecare individ va încerca să ascundă această slăbiciune. Invitația la relaxare de pe 15 iunie nu a satisfăcut nevoia de liniște, de relaxare sau de odihnă. Așadar, nu se pune problema pe 16 iunie de un efort suplimentar. Oamenii răutăcioși îl vor cere. Cei sinceri vor respecta ceea ce observă, ceea ce înțeleg, ceea ce le este permis să vadă. În contextul anului 2019 momentul de față este unul marcat de deducții ciudate. Și acest careu dintre Jupiter și Neptun este unul eliberator atunci când vine vorba, la nivel social, de prosperitate, de combinația dintre capacitate, resurse și disponibilitatea pentru ca reușita să fie bună pentru toată lumea. Din nefericire, această componentă personală are o presiune mult prea mare pentru ca individul să-și lase acasă problemele, să nu le ducă la serviciu, nici chiar atunci când poziția pe care o are îi permite să ia hotărâri care să influențeze viețile a sute, mii sau milioane de oameni. Nota aceasta personală va fi atât de puternică încât de ea s-ar putea desprinde doar un om care a fost pregătit special pentru așa ceva. Din câte știm, acolo sus nu ajung oameni cu o astfel de pregătire. De aceea, 16 iunie nu ar trebui să fie o zi care să includă decizii față de grup, față de o națiune sau față de rasa umană. De altfel, nici zilele următoare nu ar trebui să includă așa ceva. Sunt multe elemente delicate care trec din dimensiunea personală pe cea publică nu pentru că așa este procesul, ci pentru că persoana în cauză nu este încă pregătită să facă față acestei nebunii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi la răspunsurile bune, frumoase, echilibrate și profunde de care am avut parte de lungul vieții. Nu este atât de important numărul lor, adică nu ni se cere să ne aducem aminte de toate, să facem un inventar, ci să ne amintim de aceste episoade pentru a nu uita cine suntem. În acest stadiu, mulțumirea primită ne amintește cine suntem.

5 comentarii la „10 – 16 iunie 2019

  1. Ana spune:

    Ati facut referire in analizele dvs ca anul acesta suntem castigati prin renuntare.Renuntarea despre care vorbiti se refera la ceva existent sau la ceva nou aparut anul acesta?

    1. Da, am spus și am insistat mult pe ideea că anul acesta fiecare va pierde ceva. Tot acest proces gestionează un fond existent deja. Ceea ce primim, acceptăm și se menține arată că acea renunțare, acea pierdere s-a produs deja, că locul a fost eliberat, iar adăugarea este unul din beneficiile faptului că a existat o pierdere, o renunțare. La unii lucrul acesta se face printr-o rocadă (schimbarea unui om cu altul, a unui lucru cu altul, al unui obiect cu altul), dar vor fi și situații mai delicate când ruptura înseamnă a ne opri de pe drum (ajutorul acesta este dat de faptul că drumul se rupe înainte de a ajunge la capat, deci câștigăm timp și economisim resurse) și a face un pas alături înseamnă a găsi cea mai bună cale. Aceste schimbări dor cel mai mult.

      1. Ana spune:

        Daca am inteles corect dvs faceti referire la trei situatii de pierdere.M-ar ajuta foarte tare o idee in plus in ceea ce priveste rocada si pasul”alaturi”.In cazul celor care fac o rocada schimband un loc cu altul,dar facand acelasi lucru,ar putea fi benefic? Pasul”alaturi” pentru a gasi calea cea mai buna ar putea insemna si revenirea la locul initial?Va multumesc frumos!

        1. În cele mai multe din cazuri este benefic, însă va fi nevoie să privim dintr-un cadru mai larg pentru a înțelege cum anume se conturează acest bine și a-i permite să dureze. Și despărțirea ca o pedeapsă are conotațiile ei bune. Dacă scurtează drumul care nu duce nicăieri nu poate fi decât de bun augur, chiar dacă episodul în sine va durea. Da, poate fi și reîntoarcerea la locul inițial dacă elementul care se fragmentează, se distruge sau dispare este un balon de săpun, o iluzie în care am crezut și pe care am alimentat-o. Pentru a merge mai departe ne vom întoarce la punctul de unde a apărut iluzia pentru a găsi drumul adevărat.
          Dacă urmărești semnele nu ai cum să greșești. Nu încerca să controlezi ruptura, ci să-ți menții echilibrul. Acesta este secretul!

  2. Maria spune:

    E o zapaceala de zile mari… nu se mai distinge cine pe cine refuza… cine de ce anume sau pe cine se revolta… cine se retrage in (asa-zisa) glorie… cine merge de fapt simplu mai departe…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.