10 – 16 iunie 2013

Săptămâna 10 – 16 iunie 2013 ne aduce în faţa unui joc interesant prin care un element din anturaj ne va uimi, ne va distrage atenţia de la treburile esenţiale sau ne va îndemna să ne sustragem cu bună ştiinţă din relaţii care ne obosesc ori care se dovedesc a fi păguboase. Acum, în acest interval, se va accentua forţa zodiilor de apă prin relaţiile de trigon pe care le realizează, ceea ce va evidenţia şi rolul tutelar de mesager al voinţei divine pe care planeta Pluton o îndeplineşte. Evenimentele nu vor pendula în jurul opoziţiei Venus-Pluton şi nici nu se vor susţine doar pe trigoanele pe care Mercur, Venus, Chiron şi Axa Dragonului le împlinesc, dar nici pe ipostaza specială dată de trigonul Saturn-Neptun prin care tot ceea ce este personal se supradimensionează, se relansează, se ridică din negură şi trece în primul plan, ajutându-ne să vedem mai bine, să auzim mai bine, să fim mai siguri pe alegerile pe care le facem ori să le selectăm pe acelea care nu mai fac faţă cerinţelor de acum. În realitate, se realizează o distribuire magică de valori încât ceea ce vine spre noi să poarte amprenta mesajului, a încurajării, a puterii şi expresiei personale, a nevoii de a depăşi limitele individuale pentru a ne stabiliza poziţia într-un grup aflat într-o continuă transformare.
Mulţi vor avea impresia că acum învaţă să vorbească, să se poarte, să înţeleagă, să desluşească tainele vieţii, să cunoască elementele particulare ale unui individ şi ceea ce descoperă, chiar dacă nu este plăcut, îl mulţumeşte. Pe acest fond al elementelor esenţiale, Junon şi Chiron vor intra în mers retrograd întorcându-ne la recomandările prudente pe care un apropiat din anturaj ni le-a făcut anterior. Acesta va fi unul din elementele care ne vor surprinde, unul din indiciile care ne vor încuraja să ne exprimăm altfel, folosind alţi termeni fără a ne mai teme de implicaţiile pe care le poate avea o posibilă modificare impusă mediului. Toată această dinamică astrală ne conferă şansa de a face un salt într-o zonă nouă. Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este nou, niciun episod luat separat de celelalte nu este nou, însă combinaţia lor, noua structură care se înfiripă acum este un element complet nou care ne constrânge să luăm totul în serios, să privim relaxarea ori munca, dinamica ori izolarea, după cum ne va spune episodul în sine, ca pe soluţia cea mai bună şi utilă. Unii vor dori prin noua deschidere să se vindece, alţii să se realizeze profesional sau poate doar să fie remarcaţi fără a schimba în elemente esenţiale demersul general al vieţii. Până în toamnă vor avea timp suficient să-şi găsească traseul cel mai corect pe care să-l abordeze pentru că acum, contextul care se împlineşte, ne atrage atenţia spre ceea ce este esenţial, fără a ne obliga să alegem unul din trasee. Faptul că Pluton, prin opoziţia cu Venus, pe de o parte, şi trigonul Saturn-Neptun de cealaltă, patronează în această săptămână jocul destinului care va deveni atât de misterios, atât de incitant, dar atât de rece şi distant, atât de dur în manifestare dar, în acelaşi timp, atât de detaşat de scopul în sine încât mintea omului materialist, cea care este obişnuită să lucreze numai cu ceea ce are în imediata sa apropiere va traversa un moment de dezorientare cumplită. Regretul va constitui ipostaza în care individul va realiza că se depărtează de la scopul real, constructiv sau benefic, iar sporirea atenţiei active este elementul care îl apropie de acesta.
Suntem avertizaţi în această săptămână să nu confundăm iubirea cu pasivitatea, să nu ne risipim gândurile în conflicte aberante, să nu ne amintim doar ce ne-a făcut să suferim pentru a ne întuneca orizontul din jur. Dacă totuşi acestea ne vin în minte să le privim ca pe invitaţii absolut esenţiale ale destinului de a ierta o răutate pentru a ne desprinde de ea. Pentru un înţelept o viaţă dură, încărcată de episoade dramatice este un imens privilegiu pentru că el poate transforma bubele, mucegaiurile şi noroiul în valori cu totul și cu totul remarcabile.

Săptămâna debutează cu o evadare din banal ori din constrângerile materialiste pe care le tot traversăm de ceva vreme şi ne îndeamnă să ne exprimăm sentimentele, să ne lăsăm cuprinşi de romantism, de acea forţă care îi uneşte pe oameni, care-i face să-şi zâmbească necondiţionat unii altora, să se susţină, să se ajute şi să refuze orice formă de agresiune ce ar putea veni din partea unor gânduri stresante ori din rememorarea unor episoade care nu au fost deloc plăcute atunci când s-au consumat.
Azi, Mercur şi Chiron sunt în trigon şi fundalul, cel oferit de trecerea Lunii prin Rac, ne aminteşte de beneficiile reculegerii, puterii de a rezista la efort, de a suplimenta munca şi chiar de a o face în favoarea celorlalţi. Mulţi, mânaţi de aceste sentimente benefice vor căuta să aprofundeze această stare, să se desprindă de ceea ce în mod obişnuit fac, fie ca asta implică a numai judeca, a nu mai urmări activitatea celorlalţi, a nu se mai implica în vieţile lor prin curiozități periculoase, ci a ajunge la ei prin introspecţie, prin înţelegere, dar mai ales prin acceptare.
10 iunie este ziua în care această formă de acceptare este balsamul pentru suflet. În afara tensiunii care ne motiva până acum acţiunea, care ne consuma şi uneori ne făcea temperamentali, vom vedea că avem şi linişte, şi timp, iar stare de sănătate se remediază, în sensul că se apropie de zona de confort. Prin tot ceea ce facem suntem îndemnaţi să ne oferim unii altora, să ne dăruim, să ne punem la dispoziţie timpul şi energia, să ajutăm şi să participăm cu toată fiinţa la aceste procese minunate de reconstrucţie.
Deşi Venus în Rac nu este o poziţie care ne îndeamnă la iubire, ea poate mai curând să o explice prin ceea ce poate face de dragul iubirii, prin templele pe care i le poate construi și prin dovezile de afecţiune pe care i le poate oferi, se poate invoca azi necesitatea de a iubi un oponent, de a descoperi că putem să convieţuim lângă cei pe care i-am respins şi, poate, prin această atitudine i-am constrâns să activeze în registrul nervozităţii şi a imprudenței. Cei care se culpabilizează uşor vor traduce această stare ca pe un argument în favoarea expresiei „Eu am fost vinovat” şi vor înclina mai mult spre pasivitate şi mai puţin spre a compensa prin fapte opuse o greşeală pe care şi-o atribuie. Dacă cele mai multe din unghiuri ne îndeamnă să ne exprimăm în acest registru, să curgem asemenea apei de la unul la altul, să comunicăm simplu şi puţin, discret şi rafinat, mult mai rafinat decât am făcut-o până acum, opoziţia Lunii cu Pluton ne aduce, în a doua parte a zilei, în fața regretului. Ştim, însă, din alte conjuncturi că regretul este o energie periculoasă, cea care ne întoarce din drum şi ne îndeamnă să ne raportăm la situaţii ireale, la conjuncturi imposibile. Regretând, mulţi vor ieşi din această stare de plutire, de armonie, de linişte, de invitaţie la calm şi comunicare, întorcându-se la îndoieli şi suspiciuni. Nu trebuie să uităm că Lilith a intrat deja în Rac şi Luna va duce cu dânsa în tot acest tranzit o eroare, iar mesajul său nu va mai fi atât de clar, de limpede şi de înălţător, decât în intervale scurte, alese de un cunoscător al planetelor cu mare atenţie. Azi, regretul, spinele care doreşte să se arate şi el ca plantă decorativă, distruge acest vis frumos şi ne readuce la o frică de deposedare ori în faţa unor situaţii violente, dure. Nici nu va mai conta cine le-a provocat, pentru că prin opoziţia Lunii cu Pluton şi implicit careul cu Uranus ceea ce va fi dezvoltat va alimenta nesiguranţa.
Omului comun ziua îi va întări gustul pentru frumos, relaţiile armonioase, hrana sănătoasă, plimbările în aer liber, chiar dacă asta ar însemna să le realizeze după o zi istovitoare. Ca prin minune, azi îşi va face timp şi pentru sine şi pentru sufletul său pentru că simte cumva că este nevoie de aşa ceva, că trebuie să se pregătească pentru ceva şi mai înalt şi mai puternic şi mai înălţător. Cei puternici se vor stabiliza în această stare şi vor considera că intră într-o perioadă bună. Chiar dacă asta înseamnă să muncească mai mult, simt că mintea le este mai limpede, nu se mai sperie de provocări şi înţelegerea pe care o îndreaptă către ceilalţi acum este un indiciu clar că oricât de dură se va dovedi viaţa ar putea să facă faţă.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne ajută să trăim real, puternic şi în consonanţă cu marile adâncimi ale sufletului. Luna în Rac, împlinind o multitudine de aspecte cu planetele din zodiile de apă, ne aduce aproape un proces al transformării. Mulţi vor privi transformarea aceasta ca o doborâre a barierelor de comunicare, pentru că Lilith va tulbura conştiinţa Lunii în următoarele nouă luni şi, deci, eliberează sfera de influenţă a lui Mercur. Fiind şi el în Rac schimbarea aceasta de registru va fi limitată tot la segmentul raportărilor, sentimentelor ori la cel al necesitaţii de a acumula. Ceea ce se întâmplă azi va fi greu de uitat, fie că se va dovedi prea frumos, fie care va crea un contrast puternic acestei armonii. Apa va fi un element care ne va înălţa şi ne va hrăni sufletul cu cuvinte noi, cu vorbe dulci ori cu exemple de viaţă. De partea cealaltă, pentru cei care nu înţeleg uşor că viaţa cere şi selecţie, nu doar oferă oportunităţi, cei care au dezamăgit, vin azi cu o nouă formă de decepție, care se va dovedi mai dureroasă pentru că îl va prinde pe interlocutor cu sufletul deschis, vulnerabil, pregătit să primească o floare, nu doar spinii acesteia.
Oricât de ample se vor dovedi acţiunile în prima parte a zilei sau oricât de dureroase vor fi altele în a doua parte a zilei, sentimentul că episodul 10 iunie este doar începutul a ceva mult mai important şi mai mare ne va învălui.
Pentru că graniţa dintre fapta bună şi cea rea este subţire de tot azi, recomandare este aceea de a fi puternici în acţiunile benefice, de a nu le căuta explicaţii, de a nu le tulbura prin justificări ori scheme de lucru. Fiţi puternici prin simplitate şi naturaleţe, doar aşa puteţi să descoperiţi ce puteţi face cu adevărat şi ce nu.

Sentimentul că participăm la evenimente importante, chiar dacă nu reuşim să le cuprindem cu mintea, chiar dacă nu suntem în măsură de a le vedea cât de ample şi puternice sunt, ne aduc azi în faţa unei noi forme de pasivitate: pasivitate prin bine. Mercur şi Capul Dragonului se întâlnesc azi într-un trigon şi oamenii sunt îndemnaţi să creadă în sine, să se implice în activităţi care să-i pună în valoare mult mai bine şi unii dintre ei vor reuşi să se evidenţieze chiar prin nerv, prin forţă, prin incisivitate ori prin duritate. Chiar şi aşa toate acestea sunt îndreptate spre un scop bun, dacă nu unul care să avantajeze grupul de apartenenţă, comunitatea, țara, rasa umană în ansamblu, măcar un beneficiu personal tot se va obţine pentru că acest trigon reuşeşte să pună în valoare forţa sufletului aducând cursivitate gândului care convinge, punând în demersuri puterea apei, cea care nu ţine cont de obstacol şi care reuşeşte să corodeze totul folosindu-se de slăbiciunea adversarului ori de schimbările de temperatură. În acelaşi mod vom fi tentaţi să acţionăm azi.
Ascultarea şi calmul zilei anterioare, cele care s-au dezvoltat în afara regretului, cele care au permis individului să considere că participă la ceva grandios, reuşesc azi să înmoaie inimile dure ale celor care anterior au oferit un răspund negativ prin vorba, în scris ori care nu au permis unui individ să se pună în valoare prin acest mijloc.
Trigonul Lunii cu Capul Dragonului, în postura în care nu se poate media tendinţa Nodurilor, decât prin Nodul de Sud, ne spune că dacă nu există un element care facă acest proces accesibil oamenii îşi vor extrage puterea de a merge mai departe din nostalgii. Amintindu-şi cum erau cândva, când eram în alte posturi sociale, în alte funcţii, mai tineri, sănătoşi şi vor accesa prin gând motivaţia de a se mobiliza şi a merge mai departe. Pentru că unghiurile pe care le împlineşte Luna ating stadiul de maximum noaptea, iar asta înseamnă că puterea şi expresia lor maximă se vor manifesta în timpul nopţii, prin activităţile pe care le vom presta atunci. Astfel, mulţi vor beneficia de vise premonitoare, unele dintre ele fiind bizare, prin subiect ori prin forma personajelor, reuşind să aibă asupra individului o remanență aparte. Pentru că atunci când vine vorba despre Rac, munca este expresia sa definitorie, indiferent că avem de-a face cu marcaje pe acest semn, fie că avem un ascendent natal, anual ori al momentul aici, cei care s-au format în absenţa unei educaţii ce include munca şi care vor avea pe tema lor asemenea marcaje vor percepe îndemnul acestei zile ca un efort, ca un consum interior, ca şi cum din interior o forţă stă să iasă şi nu i se permite, iar dacă iese individul nu va şti ce să facă cu ea.
Prin această relaţie raportul de forţe este schimbat şi vom observa că pasivitatea, ca expresie a binelui, devine un element care se va întoarce împotriva individului. Lăsând în urmă visurile bizare ori îndemnurile pe care subconştientul i le trasează individului în stare de somn, ziua, la lumina soarelui, activităţile care sunt încurajate să se oprească vor lăsa impresia de eşec şi tristeţe, ducându-ne cu gândul la ceea ce ieri a însemnat regretul. Azi nu vom regreta, dar rezultatul în cadrul elegant al conjuncturilor de azi ne va spune „Dacă nu fac asta, sigur voi regreta!”. Până să ajungă să vadă că nefăcând ceea ce-şi propune ajunge la regret, va traversa un conflict interior pe care nu va şti să-l gestioneze, dată fiind forţa puternică de stagnare impusă de contextul general al zilei ca fiind soluţia la toate problemele. Astfel, cu cât din jur se va auzi mai des „Lasă pe mâine”, „Lasă pe altă dată”, „Nu decide acum, nu ai luciditatea necesară”, „Poate nu-i momentul acum” cu atât mai mult mintea ne va duce spre regret, spre senzaţia că a asculta de acest curent, de vocea străzii, înseamnă a eşua.
Dincolo de aceste probleme de factură internă, trigonul lui Mercur cu Capul Dragonului este o poziţie foarte bună pentru cei care scriu, care practică o meserie în care se lucrează cu valorile, cu informaţiile ori cei care urmăresc să-şi clarifice printr-un demers social, statutul, averea, patrimoniul, să câştige un proces de retrocedare ori să primească printr-o instanţă, printr-o autoritate dreptul de a fi liber şi de a se exprima fără îngrădiri fizice sau mentale. Cei care au planuri îndrăzneţe se vor simţi acum îndemnaţi să şi le pună în aplicare, dar în acelaşi timp sunt avertizaţi că persoane din anturaj, cele care i-au descurajat până acum prin diverse tertipuri, unele agresive sau tendenţioase, acum vor fi pe punctul de a obţine acelaşi efect, însă prin alte mijloace, prin consiliere, prin invocarea unor date statistice, prin consens, prin linişte ori prin absenţa unui răspuns sau prin întârzierea lui.
Prin urmare, 11 iunie este ziua în care multe dintre cele care ne opreau din elan, care ne întârziau din drum ori care ne spuneau că suntem pe calea cea greşită se topesc ori îşi schimbă forma. Azi oamenii vor fi mult mai puternici, mai liniştiţi, vor putea să-şi deschidă sufletul unii altora, nu pentru a-şi transfera stări, aşa cum s-a-ntâmplat ieri, ci pentru a se încuraja, pentru a se susţine în proiectele pe care le au. 11 iunie este o zi surprinzătoare din acest punct de vedere pentru că toate aceste elemente care se exprimă azi la scenă deschisă şi care nu par să se conducă după o metodă, după un mecanism, sunt încurajate de o forţă subtilă, de o fiinţă care nu se află în acel loc, de demersuri uitate ori prezentate ca ecou al unor acţiuni de modificare a stării de conştiinţă, a căutării spirituale, a rafinării spiritului.
Nu este deloc puţin lucru să traversăm trigonul lui Mercur cu Capul Dragonului, mai ales că Mercur încă se află în fereastra opoziţiei cu Pluton, dar pentru cei neatenți, care se lasă conduşi de forţa grupului, mesajul sintetic al acestei zile, cel care ne spune că pasivitatea vindecă, îi va opri din planurile individuale, hrănind prin acţiunile lor conjuncturi sociale care menţin armonia şi sublimează probleme de care individul nu va beneficia în mod direct. Făcându-se această distincţie clară între individual şi colectiv, între acţiunile personale şi cele sociale, mulţi vor cădea pradă confuziei că grupul de apartenenţă este o structură a fiinţei sale de care va uza când va dori. De partea cealaltă, grupul pune pe individ acum o greutate specifică, invitându-l să participe la ceva frumos. Trupul grupului, dacă este îmbrăţişat prin renunţarea la frumosul personal este azi un element care frânează evoluţia, care protejează o bucurie superficială, de o zi, de o clipă, şi nu pe cea care revine individului din realizări ori ridicări ale nivelului său.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a regândi pasivitatea în raport cu sine şi activitatea în raport cu societatea. Fapta bună față de un apropiat, dacă nu se face prin sacrificiu se va transforma, prin forţa acestei zile, în eşec şi în timp, în loc să ne amintim de acest episod ca de unul care a hrănit comunitatea, ne vom aminti de o greşeală, una făcută sub impulsul unor forţe pe care nu le-am controlat. A găsi echilibrul dintre activităţile individuale şi cele colective este îndemnul principal al acestei zile şi singurul mijloc prin care reuşim să câştigăm o zi, nu să pierdem una.

În momentul în care Venus şi Pluton sunt în opoziţie survine o revoltă a individului împotriva unor situaţii stabile, sigure, acelea care şi-au dovedit eficiența până acum. Iubirea devine astfel elementul cel mai dureros şi frustrant, chiar dacă până acum nu a fost deranjată, chiar dacă nimic din situaţiile de până acum nu a ofensat-o sau nu a stânjenit-o. Dintr-odată un membru al familiei sau unul dintre cei doi care formează un cuplu ori o persoană de încredere răstălmăceşte o replică, o idee, înţelege greşit o recomandare şi se grăbeşte să tragă concluzii greşite. De la o concluzie greşită, până la decizi care să afecteze integritatea cuplului, a familiei a grupului nu mai este decât un pas.
Acolo unde a existat iubire acum Pluton va pune o picătură de discordie şi se va folosi de inhibiţie, de lucruri spuse greşit ori greu de înţeles, spuse prea încet ori prea tare fără însă a ieşi din standardul unei relaţii, dar care să-i aducă ofense prin generarea unui blocaj. În acelaşi timp, se poate ajunge la acest rezultat şi prin iubirea pătimaşă, prin explorarea unei limite afective care nu poate fi menţinută mult timp şi care, atunci când se stinge sau se diminuează îi lasă pe cei implicaţi fără putere, vlagă, înţelegere, adică într-o stare diferită faţă de cum erau înainte.
În acelaşi timp, cu acest unghi periculos pentru cuplurile care trec deja prin complicaţii, Saturn şi Neptun îşi împlinesc trigonul lor. Sigur, acest unghi nu se poate limita doar la trăsăturile acestei zile, el adresându-se întregului an 2013. Aşadar, în primul rând, vine cu mesajul de încurajare prin conştientizare. Ambele planete se află acum în mers retrograd, iar asta înseamnă că forţa unghiului se adresează mai ales trecutului, păcatelor tinereţii, vanităţii, ataşamentului ori a patimilor faţă de obiect, confort material şi lene. Pentru că avem trigon, acestea nu vor fi intensificate, ci doar ne vom reaminti de ele şi vom căuta să ne coordonăm paşii în direcţii opuse părând înţelepţi, cunoscători ai legilor umane, drept, echilibraţi ori purtătorii unui mesaj.
Trigonul celor doi ne aduce însă în faţa unui mesaj complicat, acela pe care îl vedem prezentat peste tot în mediile de factură ezoterică, acela prin care se confundă pasivitatea cu iubirea în sensul că se sugerează adeptului inacţiunea pentru a putea iubi, păcălindu-l că iubirea în sine este acţiunea şi restul nu mai contează că vine după sine. Această greşeală va face parte din încercările adeptului de a discerne adevărul de minciună încurajând acele atitudini cu care trubadurii îşi cântă iresponsabilitatea pe drumuri, așa cum a fost de când lumea.
Iubirea este o sarcină dificilă. Ea se susţine pe sentimentul neapartenenței pentru că acesta este primul efect al iubirii – te eliberează de condiţionare şi tensiune şi te ajută să vezi totul ca o diversitate pe care apoi să o abordezi cu un alt sentiment teribil de plăcut şi diafan: candoarea. Trăind prin neapartenență şi candoare îţi dai seama că iubirea pe care o manifeşti te face creator şi când devii creator oferi, dăruieşti şi îi înveţi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru, nu ai taxe şi nici nu-ţi faci baze de date cu cei care cer, nu furi, nu pretinzi, nu înşeli, nu minţi pentru simplu motiv că nu ai de ce. Atunci când creezi, viaţa pe care o emani devine stăpână şi un stăpân nu fură, nu minte, nu înşeală pentru că nu are de ce. Când însă minţi, furi, înşeli, pui taxa pe aerul respirat, poți fi în multe feluri încadrat de ezoterism, dar nu devii creator prin iubire. De ce? Simplu. Pentru că nu poţi.
Trigonul pe care Saturn şi Neptun îl împlinesc prin mersul retrograd ne încearcă azi prin această lecţie a făţărniciei exprimată pe diferite trepte. Mulţi consideră exemplele marilor maeştri plictisitoare, învechite, care nu mai sunt de actualitate, fără să-şi dea seama că însăşi goana lor după imitaţie şi, în acelaşi timp, neputinţa de a recunoaşte autenticul, îi demască, îi prezintă aşa cum sunt: benzi de magnetofon. Aceşti indivizi susţin că ei nu fac decât să aplice un concept vechi de când lumea ori că merg la esenţa lucrurilor iubind, adică procedând aşa cum Fericitul Augustin i-a îndemnat „Iubeşte şi fă ce vrei” când, în realitate, ei procedează taman invers: fac ce vor, adică îşi fac de cap şi apoi spun că iubesc.
Chiar dacă unghiul nu se adresează în special acestei zile, nu va fi confortabil să constatăm că ne-am înşelat în privinţa modelelor, că mulţi nu sunt aşa cum i-am văzut. Unii vor considera că acesta este îndemnul, să ia o pauză, să se detaşeze de un grup, să fie indiferenţi la ceea ce se frământă în jur, însă nu vor putea pentru că azi Luna va trece în Leu şi orgoliul va fi zgândărit, invidia va fi invitată la joacă alături cu vanitatea şi importanța de sine, iar când vor face câte o poznă, vor striga până la limita superioară a vocii: „Noi suntem iubirea. Nu poți lovi în iubire.”.
Prin aceste confuzii 12 iunie devine o zi pătimaşă. Se vor încălzi acele sentimente care nu pot fi împărtăşite, atrăgându-ne atenţia mai ales situaţiile imposibile, cele care trebuie să ne răvăşească şi nu-i de mirare că azi mincinoşii şi făţarnicii vor fi daţi de gol. Şi ei sunt oameni şi oricât de bun le este camuflajul problemele se reped asupra lor fără să-i avertizeze. La fel ca şi oamenii din jurul lor, că doar nu sunt foarte diferiţi, vor fi dezamăgiţi că nu li se răspunde şi pentru cine are ochi de văzut şi minte să-nţeleagă va fi destul de clar că aceşti indivizi “pătrunși de iubire celestă” au aşteptări imense de la oamenii din jur.
Spre seară, când Luna şi Saturn vor fi în careu dificultăţile de înţelegere vor face casă bună cu uitarea şi, pe fondul acesta complicat, mulţi dintre aceşti rătăciţi care visează că ocupă poziţii privilegiate şi bagă oamenilor în cap tot felul de prostii vor claca. Momentul acesta, pentru că se produce aproape de intensitatea maximă a trigonului Saturn-Neptun, reprezentativ pentru anul 2013, va fi unul cu o mare remanență. Chiar dacă vor fi văzuţi doar de câţiva oameni, va fi suficient pentru a li se distruge un mit.
Prin urmare, 12 iunie este o zi în care se produc lucruri ciudate, când oamenii îți dezvăluie nivelul artificial şi când se artă aşa cum sunt. În mare parte aceste îndemnuri astrale sunt benefice şi, prin intermediul lor, vom avea ocazia să vedem adevărata faţă a oamenilor, bună sau rea, tristă sau delicată, însă această combinaţie de azi îi pun pe unii în faţa unor conjuncturi dificile pentru că li se cere să probeze integritatea chipului pe care-l afişează. Oamenii simpli îşi aruncă imediat masca dacă aceasta frige, dacă îi înţeapă ori dacă nu le mai vine, însă fiinţele care dezvoltă orgolii spirituale, care ştiu să manipuleze impresii vor face că în vechea expresie românească „Rabdă baba la frumos” şi vor căuta să traverseze episoadele acestei zile cu fruntea sus, în maniera proprie, arătând că obstacolele și problemele nu îi ating pentru că ei sunt “iubirea”. Dacă prima parte a zilei îi va ajuta cumva ori atunci se vor preface mai bine, spre seară, când Luna şi Saturn vor fi în careu, nesiguranţa li se va ascunde sub piele şi își vor pierde controlul.
Modul în care ne amintesc conjuncturile acestei zile de iubire, înţelegere, putere şi expresivitate este demn de luat în seamă pentru că obişnuinţa unora poate deveni pentru grupul de apartenenţă o tradiţie, iar tradiţia greşită poate, în timp, să deformeze conştiinţele oamenilor care au nevoie de exemple corecte pentru a înţelege.
Oamenii comuni nu se vor complica prea mult cu oscilaţiile de la o stare la alta, le vor aborda, chiar dacă asta înseamnă să greşească, nu se tem de greşeli, fie pentru că sunt mai curajoşi, fie pentru că nu ştiu ce este incorect din ce fac.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne asculta inima şi de a tăcea în ritmul ei, nu în ritmul impus de tobele care se aud din stradă. Cel care este azi sincer întâi cu el însuși îşi va deschide sufletul către sinceritatea altora şi doar această coeziune reprezintă puterea zilei, nu persuasiunea cu care o idee este implementată.

Orice aspect cu Pluton, în perioada aceasta, este urmat de altul cu Uranus datorită careului strâns pe care cei doi malefici îl împlinesc. Azi Venus, după ce ieri a împlinit o opoziţie cu Pluton, se va afla în careu cu Uranus, dar nu oricum, ci având ca fundal careul Lunii la Axa Dragonului. Aceste două unghiuri vizează două probleme distincte, două direcţii diferite, care nu se completează una pe cealaltă, între care nu există interferenţe pentru că fiecare dintre acestea caută, prin unghiurile benefice la care participă, să desfacă o vrajă, să rezolve repede problemele care ies în cale, să se liniştească, să uite ori să se arunce în preocupări care să le şteargă din minte o grijă. Astfel, Luna va împlini un trigon cu Uranus, iar Venus va activa în continuarea în fereastra trigonului cu Saturn.
Chiar dacă se caută soluţia, problema va fi azi mai vizibilă decât soluţia în aşa fel încât ea va lua înfăţişarea unei continuări. Sigur, există mari diferenţe între o opoziţie cu Pluton şi un careu cu Uranus, însă atunci când se produc la un interval scurt de timp, magnetismul celor trei protagonişti contribuie la desenarea unei careu în T cardinal, cu Uranus focar, ce va face din micile probleme ori din complicaţiile individuale tensiuni sociale, dileme sociale. Limitarea viziunii este unul din elementele pe care oamenii nu le vor putea evita uşor, la fel cum nu pot să tempereze instabilitatea relaţiilor. Raporturile dintre ei o iau pe o pantă descendentă, rapid, fără a putea interveni cu un argument ori să le alterneze măcar cu episoade fericite. Chiar dacă eşecul este cel care ne diminuează din satisfacţie, care ne face să regretăm clipele minunate pe care le-am avut la începutul acestei săptămâni, se va încerca şi nu discret, ci chiar cu insistenţă, combaterea tendinţei de schismă, de fragmentare a gândirii şi orientarea sa spre zone care nu sunt concludente pentru întreg.
Întregul ansamblu al zilei ne aminteşte de faptul că forţa apei, acum, prin plasarea unui număr mare de planete pe acest element, aduce o combinaţie riscantă de calităţi şi defecte, acelea care urmăresc să transforme relaţionarea, schimbul care-l face individul cu mediul său de apartenenţa, într-o armă redutabilă. Instrumentele de atac, prin careul lui Venus cu Uranus, sunt ciudăţeniile comportamentale, picanteriile din viaţa intimă, ambiţiile susţinute pe jigniri, atitudini negative, acelea care neagă fără argument, care opun rezistenţă fără raţiune ori care subminează autoritatea din invidie sau gelozie. Toate aceste elemente întreţin dezordinea mentală, iar dezordinea mentală, cum bine ştim, generează dezordine comportamentală, adică absenţa unui ţel precis care să unească ideile, care va genera o evidentă lipsă de coordonare.
Sunt mulţi oameni care nu se preocupă deloc de această latură a autoeducaţiei. Aceasta este însă o ciudăţenie care vine adesea din zodiile de apă. Fie că vine din Rac şi aduce uşurinţă în a se închide şi prin necomunicare să fie rupt de realitatea înconjurătoare, fie că apare din Scorpion care devine sclavul ambiţiilor şi care face negoţ cu minţile şi sufletele celorlalţi pentru că nu se poate vedea altfel decât ca un administrator de valori pe care, paradoxal, şi le limitează singur, fie că vine din zodia Peşti cea care îi acordă individului prerogative nesfârşite făcându-l alunecos și neavând aderenţa la nimic, atunci nimic substanţial nu-l poate modifica, ci pluteşte în derivă, în voia unor curenţi arătându-se cunoscător al apelor în care se mişcă. Atunci când survine o combinaţie între aceste trăsături negative, aşa ca acum, când fiecare guvernator al zodiilor de apă participa la un unghi negativ (Luna se afla în careu cu Axa Dragonului, Pluton în careu cu Uranus, Neptun în careu cu Marte) toate implicaţiile pozitive care se construiesc prin fuziunea lor, toate calităţile remarcabile care se vor manifesta prin trigoanele care se realizeze vor avea o direcţie eronată, adică în mod natural ele nu vor susţine demersurile publice şi nici pe cele personale doar pentru că sunt trigoane, ci vor deveni expresii benefice ale unor intenţii negative.
Astfel, careul lui Venus cu Uranus, care domina trăsăturile acestei zile, pe fondul puterii în crescendo a elementului apă (emoţie, sensibilitate, maleabilitate, memorie, ambiţie, romantism) va urmări autolezarea unui traseu prin renunţare, schimbarea direcţiei, inversarea atitudinii, implicarea altor persoane ori adoptarea unei atitudini greşite prin care individul va considera că va putea face totul de unul singur. Prin aceste direcţi generale, individul va îmbrăţişa refuzul binelui, însă nu o va face intenţionat, va considera că acestea sunt cele mai bune soluţii, cele mai bune mijloace de care poate uza, cele mai corecte metode şi argumente. Uranus, prin relaţia sa proastă cu Pluton, va compromite acum o etapă a unui demers prin faptul că îndreaptă alegerile individului spre situaţii neprevăzute pe care, până acum, le-a evitat.
Astfel, cele două direcţii negative (careul Venus-Uranus, careul Lunii la Axa Dragonului) aduc o mare varietate de combinaţii atunci când sunt privite în contextul social, atunci când individul are nevoie de acţiune, când societatea îl îndeamnă să mai facă un pas în demersurile sale. Destinul (careul Luna-Axa Dragonului) nu-l va ajuta să se regleze prin apelul la acumulările pe care le-a comportat în luna anterioară, şi nici combinaţiile sau legăturile neobişnuite nu vor putea să pună aceste direcţii ale destinului pe drumul cel bun, dacă a luat-o razna. Cele două direcţii nu se pot combina, dar nici nu se vor ajuta, ci vor fi menţinute în această albie a instabilităţii convingându-l pe individ că eşecurile şi nemulţumirile pe care le trăieşte sunt reale şi sunt cauzate de deciziile sale proaste. În realitate, nu este aşa.
Prin urmare, 13 iunie ne aşterne la picioare episoade sociale în care atât ambiţiile, cât şi aspiraţiile individului devin expresii ale unor căutări care se susţin fie pe demersuri sociale ample, legate de profesie, realizare socială, dobândirea maturităţii într-un domeniu, fie de plăceri puternice pe care individul urmăreşte să şi le satisfacă.
Ziua este apăsătoare prin instabilitate şi poate aduce o lezare personală majoră, dacă această instabilitate iese din sfera oscilaţiilor şi intră în cea a lipsei de control. Neputinţa de a controla un gând, de a avea o reacţie bruscă la un stimul, fără să ne fi aşteptat la întâlnirea sa este cu totul şi cu totul altceva decât a programa o ieşire, a pune pe seama episodului inopinat o schemă distructivă pe care și-au pregătit-o din timp. Oportuniştii, dar şi cei care caută pretexte pentru a se exprima în maniera proprie, vor fi încurajaţi azi şi prin reacţiile lor, prin acumulările încordate, prin frustrările lor, prin vibraţiile lor dense pe care le au să transforme energia astrală concentrată a elementului apa într-o formă de energie şi expresie conform cu nivelul lor. Unghiurile acestei zile sunt încordate, dar încordare înseamnă uneori aderență, iar aderența ne modelează caracterul, ne şlefuieşte, dar, când este prea multă, abuzează, aşa cum se întâmplă acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne proteja gândurile bune, intenţiile concrete pe care le-am hrănit până acum cu ieşiri temperamentale, cu nemulţumiri de momente pentru că, dacă nu am urmări să ne aratăm aşa până acum, în mod sigur azi devenim victimele unor energii nedorite cu care intrăm în rezonanţă şi prin intermediul cărora vom fi tentaţi să acţionăm. Fiţi aşa cum aţi fost şi până acum şi nu vă lăsaţiîn voia impresiilor modificate de energia acestei zile pentru că modelarea ei nu se va opri şi, pe nesimţite, în timp, va deveni corozivă.

Pe ultimul segment al zodiei Leu, Luna ne ameninţă cu împlinirea unor dorinţe, cu finalizarea unor demersuri, deci numai cu lucruri bune. Invitaţia ei la bucurie şi destindere va suna ca o ameninţare pentru că prin sextilul luminariilor, prin trigonul lui Venus cu Chiron valorile pe care le modelează acum oamenii sunt lovite de tristeţe, iar atingerea doare chiar dacă ea este producă de un îndemn spre candoare şi dragoste.
Când Venus şi Chiron sunt în trigon oamenii reuşesc să inventez soluţii acolo unde nu există, să transforme, aşa cum ni se spune în poezia argheziană, bubele, mucegaiurile şi noroiul în frumuseţi adânci, în lucruri magnifice, în opere de artă care nu numai să impresioneze conștiința, ci să şi diminueze suferința, durerea şi să aline sufletul atins de tristeţe. Finalul tranzitului prin Leu aduce Luna într-o stare contemplativă. Orice informaţie care vine spre individ răsună acum altfel, totul vibrează şi ni se înfăţişează printr-o mare diversitate conducând gândirea spre a ridica nivelul de înţelegere şi oferi expresiei individuale o forţă care să fie cel mai mult centrată în inspiraţie.
Combinaţiile astrale de acum ne aduc în față ideea de picătură, aceea care se scurge de la mari înălţimi şi care îşi păstrează în cădere forma şi structura, cea care poate îmbrăţişa orice formă, chiar dacă aceasta nu deţine conținutul cel mai bun, cea care aduce puterea şi flexibilitatea în faţa căreia până şi lumina îşi deschide sufletul ei imaculat, răsfirându-şi braţele de culori şi umbre. Sensibilitatea şi forţa îşi vor da mâna azi încălzindu-ne sufletul şi ajutându-ne să vedem în orice demers forţele imaculate ale vaporilor de apă ori limpezimea şi concentraţia apelor de adâncime, răcoarea apei de munte sau fierbinţeala apei din cazan. Această formă de libertate care ne vine din îmbinarea dorinţei de a reuşi cu plăcerea de a descoperi esenţa evenimentului ne va duce în postura de a susţine o idee care până acum făcea parte din intimitatea neexprimată. Zgomotul de fond se estompează şi mesajul, informaţia pe care apa o poate transfera intactă prin statutul său de vehicul captează atenţia şi îi îndeamnă pe cei care sunt sensibili la ritmul de transformare al naturii să se apropie de înţelesuri noi ale vieţii, să se deschidă către oameni, să-i accepte mult mai uşor, să-i asimileze, să-i tolereze ori să nu le reproşeze nimic. Asta se înţelege prin a pune un litru de apă într-un recipient de 500 ml, asta înseamnă să concentrăm forma iniţială sub impusul unei presiuni pe care o putem face fără a distruge forma, fără a compromite vehiculul, dacă instrumentele de care uzăm permit aceste intervenții.
Omul obişnuit se va pierde în faţa acestor beneficii, le va savura la maximum şi se va delecta inclusiv cu gândul că unele dintre ele sunt definitive. În prima parte a zilei, când Luna încă se afla în Leu, această căldură a contactului, aceste schimburi de valori, aceste promisiuni ori susţineri sunt reale, însă când, spre seară, Luna va trece în Fecioară, contractând totul şi aducând în centrul atenţiei conceptul de raţie, porţie, fragment, segment, sustragerea izvorului de linişte şi mulţumire va ridica un mare semn de întrebare referitor la sinceritatea acestor situaţii. Cei care sunt sensibili, care se încarcă de iubire, lumină, înţelegere, adică putere, doar trăind anumite ipostaze, aşa cum ar trebui, nu cărându-le tot timpul cu ei, prin imagini, filme, obiecte de patrimoniu, certificate de atestare, vor trăi adevăratul beneficiu al acestei zile şi se vor lăsa în voia unui flux pe care îl vor putea reinventa doar amintindu-şi cum au fost oamenii pe care i-au întâlnit în această zi.
Cei care lucrează cu energia, care sunt puternici şi ştiu că manifestarea unghiurilor planetare sunt purtătoarele unor semne de evoluţie remarcabile, cu toate că nu sunt spectaculoase, vor înţelege, chiar spre seară, când Luna va fi în Fecioară şi va împlini un sextil cu Lilith, că nimic din ceea ce se întâmplă nu este îndreptat împotriva lor, că lipsa de consens vine în primul rând din faptul că oamenii au dreptul la păreri personale pe care acum nu vor şti să şi le armonizeze cu ale celorlalţi. Sextilul Luna-Lilith, cu Luna în Fecioară şi Lilith în domiciliul Lunii pune această greutate pe beneficiul neînţeles, pe oportunitatea de a afla adevărul şi de a nu şti ce să facem cu el, de a ne afla în faţa unei porţi care se deschide, ca în poveşti, dar care să nu aibă dincolo de ea asfalt, ori măcar drum pietruit, ci drum de pământ sau chiar o vale imensă unde nimeni nu a pus până acum piciorul. Noutatea este acum percepută greşit, este înţeleasă eronate şi eroarea absolută pe care am putea să o facem azi va fi cea dată de caracterul decisiv al acestor impresii.
În prima parte a zilei adâncimea raporturilor dintre oameni sau cele dintre oameni şi obiectele lor de patrimoniu îi va ajuta pe aceştia să descopere ce îi ajută şi ce nu, ce le ridică nivelul de percepţie şi ce îi sperie. Cei care nu văd în episoadele acestei zile momentul de pace, clipa care face în locul său totul, lui revenindu-i doar rolul de a accepta diversitatea, extinderea (sextil Luna—Jupiter), devine un om posac, nemulţumit de ceea ce are, nu de ceea ce-i lipseşte.
Prin urmare, 14 iunie este o zi de mare răspundere în faţa vieţii. Mulţi îşi vor îndrepta atenţia spre evenimentele sociale, considerând că succesul le vine de acolo, că nemulţumirea le vine din sincopele care se produc în această zonă, că de reuşită sau eşec societatea, grupul, comunitatea, atmosfera, natura ori planeta în ansamblul ei poartă întreaga vină. Cei care au în desfăşurare un demers, care au fost educaţi să judece oamenii după faptele lor şi care sunt tot timpul pregătiţi să facă faţă la ceea ce vine spre ei au parte de un dialog interior puternic şi epuizant. Aproape că nu se recunosc pentru că le tot vin în minte episoade complicate în care nu au fost la înălţimea aşteptărilor, când nu au fost nici măcar cum sunt de regulă, puternici, dominatori ori siguri pe ei, ci au oscilat şi au cedat în fata unei confuzii. Spre seară, aceşti oameni se vor lăsa consumaţi de ceea ce ar fi putut face, dar nu au făcut, de raporturile sociale care i-ar fi dus mai departe dar nu s-a-ntâmplat asta, de ceea ce au pierdut şi nu mai pot recupera. Nu se recunosc în această ipostază lacomă mai ales că nimic din ceea ce se consumă azi nu le incită lăcomia.
Spre seară, când Luna va trece în Fecioară, oamenii se vor simţi mai puternici prin constrângere, prin renunţare, prin privaţiuni ori prin stabilirea unor reguli de la care să nu se abată. Plaja acestora se va întinde de la a stabili să nu se mai gândească la ceea ce îi întristează, până la a stabili un alt program de lucru, o altă strategie. Scopul în sine vine din faptul că Luna în Fecioara îi va îndrepta pe oameni spre un target greşit. Ei vor neglija momentul în care îşi pierd controlul considerând că dacă acest lucru nu se produce în interiorul celulei asupra căreia se aplică regulile, nu vor conta. În viaţă totul contează, tocmai de aceea binefacerile acestei zile, cele care ne pun în faţa unor adevăruri virgine, în faţa unor realităţi pe care le asimilam greu tocmai pentru că sunt noi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne deschide mintea, de a gândi liber, în afară regulilor, prejudecăţilor, în afara a ceea ce ştim că poartă amprenta obişnuitului, pentru a descoperi că orizontul cunoaşterii se poate extinde prin îmbogăţire, nu doar recunoaştere.

Ieri, Venus a trimis un trigon către Chiron din Peşti, iar acum va trimite unul către Capul Dragonului din Scorpion, împlinind acest unghi cu puţin timp înainte ca Junon să intre în mers retrograd. Luna, în plin tranzit prin Fecioară, va pune însă în dificultate fiinţa care nu doreşte să muncească pentru rezultatele sale, care se înconjoară de oameni care să-i facă pe plac şi o va constrânge să traverseze situaţii în care nimeni să nu o poată ajuta. Din Fecioară, Luna se opune planetelor din Peşti şi sentimentul dăruirii intră într-un uşor regres. Având nevoie de alţi oameni care să facă muncile, să le îndeplinească visele, cei leneşi vor prefera azi să fie numiţi zgârciţi, posaci, morocănoşi, izolaţi, decât aşa cum sunt – fățarnici.
În realitate, prin intrarea lui Junon în mers retrograd se dezvoltă o direcţie stranie în care inversiunea, ciudăţenia, absurdul, excentricitatea par să fie elementele care îi apropie pe oameni, mai mult decât calităţile morale, verticalitatea ori hărnicia. Gândindu-se la faptul că oricât de mult ar primi nu-i mulţumesc, cei leneşi trec în cealaltă extremă, refuzând tot ceea ce li se oferă şi cerând ceea ce nu li se poate oferi. Astfel, mulţi vor realiza că acumulează pentru a risipi şi se vor simţi mult mai apropiați de atitudinea trubadurului care îşi trăieşte viaţa cântând despre iubire şi molipsindu-i pe oameni cu optimismul şi speranţa sa de viaţă. Din nefericire, retrogradarea lui Junon şi anumite unghiuri care se împlinesc azi nu sunt singurele elemente de factură astrologică menite să-l încurajeze pe individ să se apropie mai mult de imitaţie, decât de autentic. Aşadar, vom vedea trubaduri numai în emisiunile tv, ori în spectacole plătite cu bani grei în care aceşti farisei le vorbesc oamenilor despre curajul de a trăi liberi, despre puritatea sufletului, despre deschiderea către valorile înalte ale spiritului, despre a-şi oferi zilnic dovezi că sunt mai puternici, mai luminoşi, mai iubitori, însă numai prin informații, nu prin exemplu personal. Sintagma „să faci ce spune preotul nu ce face el” care circulă frecvent prin folclorul religios este o altă dovadă în favoarea acestui fariseism ridicat la rang de regulă.
Trigonul lui Venus din Rac la Capul Dragonului din Scorpion vine să agreseze aceste false elemente de putere, aceste false expresii pentru că ele agresează conştiinţa adevărată. Mintea va fi azi îndreptată spre a judeca elementul fals, persoana care se preface mai mult şi mai periculos, entităţile care îţi injectează veninul sub piele repetându-ţi aproape hipnotic „Să ai încredere în mine” moment în care îşi înfăşoară mai tare coada în jurul gâtului. Adevărul prezentat în formă brută, prin exemplul personal, prin puterea argumentului nonverbal va juca un rol esenţial în a demonta acestor fiinţe penibile scenariile periculoase. Azi multe dintre aceste scenarii sunt dejucate şi ies la suprafaţă chipurile adevărat. Cei care sunt atenţi la gafele pe care le fac cei din jur, la încurcăturile de care au parte vor reuşi destul de repede să-i identifice şi pe cei care îndeplinesc acest rol de fiinţe făţarnice.
O altă trăsătură a trigonului Venus-Capul Dragonului este aceea de a echilibra balanţa aspiraţiilor. Dacă zodia Rac aduce tenacitatea că principala calitate, ambiţia din Scorpion va fi mult încurajată, iar armonia care survine din unghiul care se construieşte acum va îndrepta demersurile sociale spre un echilibru foarte util acum. Putem vorbi aici despre raporturi de familie către intră pe un făgaş normal, despre redresarea situaţiei financiare, despre primirea unei recompense ori despre evidenţierea unor merite profesionale, însă nu pe ascuns, nu într-un cadru restrâns, ci în comunitate.
Spre seară, când Luna şi Chiron vor trece prin opoziţie mulţi îşi vor da seama că atunci când se gândesc la boală, la sărăcie, la despărţire mintea nu mai funcţionează corespunzător, iar judecăţile pe care le emit, nu doar că sunt răsturnate, dar aceste procese mentale chinuitoare, aceste gânduri îi obosesc mult şi îi slăbesc. Au însă o şansă teribilă ca din aceste frământări să le apară o idee (sextil Luna-Capul Dragonului), una chiar năstruşnică pe care să mai aibă şi curajul necesar să o pună în aplicare şi care va reuşi să aducă un strop de bucurie peste fundalul acesta complicat.
Prin urmare, 15 iunie ne îndeamnă să ne revizuim sentimentele, să le urmărim cu o mai mare atenţie desfăşurarea şi să ne corectăm acele elemente de comportament pe care le-am alimentat până acum din neglijenţă. Intrarea lui Junon în mers retrograd până pe 24 septembrie pe de o parte va constrânge ideea de asociere, punând-o pe alte baze, iar pe de altă o va extinde spre o zonă sterilă în care de dragul diversităţii să se facă un teribil compromis în privinţa calităţii. În ciuda aparenţelor, retrogradarea lui Junon în Vărsător este semn de asocieri multiple alese fără a utiliza un criteriu, în voia primului impuls şi fără discernământ.
De partea cealaltă, această libertate de a ne asocia, de a ne deschide sufletul către cei mulţi şi de a ni-l închide către cei apropiaţi, conţine şi un semn de evoluţie, acela care ne spune că, prin aceste unghiuri, din diversitate ne vor veni noi oportunităţi, noi deschideri, chiar noi informaţii. Cu cât rezistăm tentaţiei de a ne risipi, acceptând diversitatea la care suntem acum invitaţi, cu atât puterea personală va creşte, însă nu prin sporirea cantităţii de energie sau prin ecoul pe care îl poate obţine un gest pe care un individ îl poate face față de comunitate. La momentul oportun celui muncitor şi respectos, celui care respectă omul, nu-l foloseşte pentru propriile dorinţe, i se va răspunde printr-un val imens de apreciere şi energie pozitivă. Lucrurile însă se mişcă încet, Junon nu are o deplasare rapidă şi tocmai de aceea atenţia pe paşii mici, răbdarea şi respectul sunt elementele absolut esenţiale pentru a construi ceva frumos prin ceea ce vine acum din cerul astral.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne diminua pornirile, indiferent de calitatea lor. Căutând valoarea de mijloc ajungem să descoperim că viaţa este extrem de generoasă pentru că orice redimensionare a dorinţelor, prin expansiunea ori prin diminuarea implicaţiilor personale, înseamnă maturizare.

Chiron intra azi în mers retrograd şi ne aduce un refuz privit ca motivaţie în selecţia pe care retrogradarea lui Junon ne-o impune. Când asteroidul spiritualităţii intră în mers retrograd oamenii au o altă percepţiei a timpului, se consideră răspunzători de ceea ce nu au reuşit să obţină şi somatizează nemulţumirea lor pe zonele folosite în exprimare sau locomoţie. Refuzul valorilor spirituale va lua azi înfăţişarea unei înţelegeri apărută ca urmare a desprinderii de un tip de acţiune. Chiron va fi retrograd până pe 19 noiembrie, deci jumătate de an, având o importantă contribuţie la ceea ce reprezintă 2013 – ca an al încercărilor dezvoltate în raport cu propria persoană.
Ultima zi a săptămânii ne supune unui test de maturitate important. Efortul de înţelegere sau chiar efortul fizic, acela care îi spune individului că informaţiile deţinute sunt valide, că deţine suficientă energia pentru activități dinamice şi că acţiunile anterioare i-au ridicat nivelul sau l-au făcut să-şi piardă timpul în activităţi lipsite de valoare. Apropierea de materie devine astfel un argument în favoarea dezamăgirii şi multe dintre refuzurile ce vin din sfera spiritualităţii ori care se constituie ca argumente pentru a ne depărta de această zonă sunt intense şi în timp devin adevărate probe care ne scot în evidenţă nivelul de înţelegere, calitatea cunoştinţelor, disponibilitatea, rangul, puterea.
Din Fecioară, Luna va trimite raze puternice în direcţia lui Venus, dar şi în direcţia lui Mercur cerând argumente, motivaţii ori pentru a descoperi noi preocupări. Schimbarea care vine din partea lui Chiron şi care îi lasă pe unii descoperiţi în faţa unor situaţii care nu mai vor să meargă de la sine, fără acei susţinători care îşi alimentau singuri convingerile, impune fondului emoţional un alt sprijin sau racordarea la un alt izvor. În felul acesta, stabilitatea va fi dependentă de muncă, de perseverență, de duritatea cu care se impune o selecţie pe evenimentele comune ale vieţii, pe ataşamentul pe care-l vor dezvolta.
Chiron retrograd nu-i va evidenţia pe cei care au valori spirituale, ci va aduce în viaţa fiecăruia încercări legate de modul cum se pot descurca fără susţinerea unui fond subtil, fără noroc, doar prin efort prin muncă. Pentru că retrogradarea lui Chiron nu este un fapt neobişnuit (apare în fiecare an), ci este deja înscrisă în conştiinţa individuală ca un element necesar şi se traduce prin nevoia de a alterna procedurile de cunoaştere, instrumentele de lucru, de a evalua activităţile de până acum urmărind cât de valabile sunt rezultatele şi cât de durabile ori stabilind care sunt valentele ori priorităţile pe care viaţa le cere acum.
Chiron în Peşti are însă o componentă care păcăleşte foarte uşor prin uşurinţa cu care se extinde în zona socială folosind mijloace de exprimare extrase din zona spiritualităţii. El îi expune pe oameni prin înţelegere şi iertare laică, prin blocarea exprimării unor valori puternice şi adânci la nivelul comun de manifestare, construind o identitate socială solidă, valoroasă din punctul de vedere al convieţuirii, însă periculoasă din puntul de vedere al aprofundării vieţii spirituale, de acolo de unde au apărut aceste valori. El îi va face pe oameni foarte religioși ori pasivi în fața răutăţilor unei societăţi orientate spre distrugere de valori, pe de o parte protejând aceste valori prin puterea exemplului personal, iar pe de altă banalizându-le menţinându-le într-o zonă în care nu pot fi nicidecum aprofundate.
Acestea reprezintă de fapt etape intermediare adoptării unor mijloace mult mai puternice de transformare a fiinţei şi din acest moment al deciziei se părăseşte zona comună a manifestărilor astrale, rezonând cu alte acorduri. Astfel, zona comună, cea care aduce zilei nevoia de confirmare, se transformă în certitudini, într-un probatoriu în favoarea alegerii, de parcă prin tot ceea ce s-a realizat în ultimele luni s-a pregătit această decizie pentru că adoptarea ei să nu implice alte complicaţii.
Prin urmare, finalul săptămânii va dori să ne lumineze calea cu o apropierea de acele valori care sunt puternice prin tradiţie, prin modul cum sunt organizate, prin caracterul lor evident, prin uşurinţa cu care se pot argumenta ori se strecura prin hăţişul unei vieţi sociale complicate ori agresive. Pentru unii, 16 iunie va constitui momentul în care îşi vor încheia un post de gânduri, de fapt, când se vor decide să facă o pauză în practica spirituală, când o vor schimba cu o altă preocupare ori când se vor inventaria prin rezultatele concrete pe care le-au obţinut până acum.
Dacă viaţa interioară va comporta o schimbare de registru, cea socială va căuta un alt sprijin, un alt izvor pentru a se manifesta corect şi fără perturbaţii în procesele aflate deja în derulare. Dacă în aparenţă oamenii îşi vor menţine preocupările lor se va întâmpla pentru că au reuşit să găsească repede motivaţiile necesare, dacă nu, criza prin care vor trece va fi una care se va susţine pe mânii, regrete, refuzuri sau chiar abuzuri în faţa cărora individul nu a avut nimic de spus. Acum, sustrăgându-se acelui context în care o regulă, un obstacol moral ori o condiţionare socială nu l-a lăsat să reacţioneze va dori să intervină pentru a regla acel episod şi a merge mai departe cu conştiinţa împăcată ori cu o mulţumire perfidă, cea a omului care se simte răzbunat.
Pentru că deciziile acestei zile au în mişcarea lor o notă încordată, recomandarea este aceea de a ne lăsa în voia acestei revizii, de a păşi cu dreptul spre această zona a verificării ori reinventarierii calităţilor personale fără grija că probatoriul pe care-l avem este incomplet, fără a dezvolta alte înclinaţii doar pentru a demonstra ceva. Există riscul supraaprecierii, a hrănirii unui ego spiritual acela care confundă ambalajul cu conţinutul şi-şi construieşte un întreg sistem de valori pe această confuzie. Cuminţenia sufletească este ceea ce ne poate proteja de toate riscurile pe care le implică predispoziţiile de azi.

6 thoughts on “10 – 16 iunie 2013

  1. VIOLETA spune:

    sunt din barlad
    v-am mai scris candva dar nu am primit nici un raspuns
    v-as ruga sa va uitati putin la mine(19.07.1965)trebuie sa iau o decizie si am constatat ca nu sant suficient de puternica
    va multumesc si va doresc sanatate

  2. Miha spune:

    Interesant…saptamna asta destinul mi-a scos in cale o carte de care aveam nevoie acum,si anume „Calatoria” de Bradon Bays.Chiar mi se potrivesc previziunile…

  3. Bitea Marian Danut spune:

    buna va citesc cu interes de 4 ani de zile si sunt fascinat de toate cele scrise de dvs,si as dorii si mie sa imi spune-ti cite ceva sunt nascut 09.06.1970 ora din pacate nu o stiu,dar macar asa ce se poate spune
    va multumesc din inima

  4. emilia spune:

    Saptamana cosmarului de a trai la limita subzistentei sau a constiintei. Ceea ce nu te omoara te face sa devii mai puternic, in traducere concreta, de aici si resursele din planul constiintei individului care continua sa aiba puterea de a cauza probleme din urmatoarea saptamana…

  5. Bitea Marian Danut,

    Eşti un gemeni atipic, stabil, poate prea stabil şi posesiv, atent la nevoile pe care le ai. Îţi aduni în jur oameni care să-ţi ofere sentimentul de stabilitate. Fără ora de naştere ne-am aventura în nişte observaţii inutile, mai ales că nu avem o problemă de la care să pornim în analiză.
    Te atenţionez că maniile par cam mari. Cei din jur sunt păcăliţi uşor de zâmbetul tău deschis şi cald, de stabilitatea şi seriozitatea ta, de disponibilitatea spre efort, spre muncă şi de uşurinţa cu care te închizi, te interiorizezi. Atunci când maniile explodează nu există limită. Plăcerile îţi cam întunecă judecata, adică nimeni să nu se aşeze între căţel şi osul lui, în rest poate să fure tot din ograda. Din această cauză ai tendinţa din a-ţi face duşmani din colaboratori. Ar trebui să lucrezi mai mult la capitolul explicaţie, la modul cum te afişezi pentru că eşecul în astfel de situaţii îl percepi cu mare intensitate. Dacă îţi rezolvi acest segment vei sta bine şi din punct de vedere material. Până atunci, de câte ori câştigi ceva, apar doi trei din jur care-ți pretind să împarţi cu ei.

  6. Bitea Marian Danut spune:

    extraordinar chiar ma regasesc in aceste rinduri as dorii sa ma mai tineti la curent periodic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.