10 – 16 august 2020

10 – 16 august 2020 este săptămâna ideilor îndrăznețe care nu au viitorul pe care-l credem acum și a partiturilor frumoase pe care le scriem pentru a ieși din impas. Ca sinteză, această săptămână este incomparabil mai bună decât cea care s-a încheiat. Acesta este un lucru bun. Ceea ce va fi neplăcut va veni dintr-o altă componentă care a fost neglijată în săptămâna anterioară și care se referă la autocontrol. Presiunea pe care am acumulat-o în săptămâna anterioară va fi văzut acum. Cel în cauză, dacă are o educație în sensul acesta, ar fi putut să conștientizeze că unele direcții spre care era atras nu erau bune și, prin voință proprie, cu putere proprie adică, folosind ceva din ceea ce a acumulat, să se echilibreze. Știm, oameni care lucrează în felul acesta sunt puțin. Aceștia vor fi fericiții acestei săptămâni, însă cei mai mulți nu vor avea acest privilegiu. Nu sunt vinovați că nu fac parte din această categorie, doar că ei au un alt ritm de evoluție, de creștere și dezvoltare.
Oamenii care au un ritm mai lent vor simți că soluțiile pe care le-au gândit în săptămâna anterioară ar trebui puse în practică imediat, adică acum. Aici este cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă. Dacă vor consulta aceste previziuni atunci vor afla că impulsul de a soluționa ceea ce a fost foarte intens în săptămâna anterioară este o foarte mare greșeală. Vor veni alte timpuri pentru aceste probleme. Săptămâna aceasta nu poate rezolva impulsurile care s-au amplificat în săptămâna anterioară.
De altfel, la asta se referă prima parte a devizei săptămânii și integrarea acestui îndemn frumos și constructiv în comportament, adică a doua parte a devizei săptămânii, reprezintă o altfel de sinteză, adică ceea ce am putea face noi pentru ca furtuna, acum la o intensitate mult mai mică, să nu mai producă pagube. Fiind o săptămână a impulsurilor care țin de curaj și de îndrăzneală poate fi considerată și o săptămână a accidentelor. De asemenea, este important să încercăm, atât cât se poate, să controlăm aceste impulsuri sau mai curând intensitatea lor. Intensitatea unui impuls ar putea crea probleme atât de mari celui în cauză încât să regrete efectele pe care le determina și pe care nu le va mai putea opri până la jumătatea lunii ianuarie 2021.
Dacă ar fi să vorbim despre unghiurile astrale ne-am depărtat cumva de nota sintetică, adică de acel element esențial abordat în observațiile pe care le facem de regulă aici. Nu contează că Marte este vedeta săptămânii, că Jupiter are de împlinit un aspect important cu Junon, că Uranus intra în mers retrograd și va fi așa până în luna ianuarie, ca apar și alte unghiuri la care Uranus participă, nu pentru că acestea nu ar fi importante, ci pentru că atunci când le analizăm separat acest înțeles sintetic ar putea să ne ducă spre o altă direcție. Ideile îndrăznețe ale acestei săptămâni nu au viitor. Ceea ce construim prin fapte bune, chiar dacă vom consuma din patrimoniul propriu, chiar dacă se pune problema să pierdem din bunurile proprii, din ceea ce avem, reprezintă un mare avantaj, un mare succes care ne va scoate dintr-un impas despre care în momentul acesta nu știm nimic.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi atenți cu impulsurile care ajung foarte repede la o anumită intensitate. Ceea ce este foarte intens nu rezolvă acum nimic. Adevăratele soluții vin printr-un consum personal, cel care va fi foarte mic, dacă participăm la o ședință de grup, dacă ascultăm sfatul unui om drag, dacă suntem deschiși către recomandări sau să primim un ajutor de undeva. Dacă nu, putem consuma de la noi, dar prețul va fi mai mare. Dar când vine vorba despre un moment așa delicat despre sine sau despre alții oameni dragi din jur, nu mai contează arginții? Să nu uităm: pentru dreptul de a fi aici nu am dat arginți!

Există o atitudine nepotrivită care ne pune în conflict cu oamenii pe care îi iubim cel mai mult. Căutăm liniștea prin acțiuni frumoase, armonioase. Situațiile neplăcute îmbracă forme complicate pe care le rezolvăm dacă facem trimitere la ceea ce ni s-a întâmplat în copilărie. Căutăm autonomie. Situația conflictuală poate fi rezolvată prin discuții, prin comunicare, prin transferul unei informații.

În dimineața acestei zile Marte și Luna neagră vor definitiva conjuncția pe care au avut-o activă încă din săptămâna anterioară. Asta înseamnă că există o nepotrivire de caracter, există o impunere pe care nu mai dorim să o acceptăm din partea celorlalți și pe care urmărim să o rezolvăm foarte ușor. Va fi nevoie de multă atenție și diplomație pentru că în a doua parte a zilei Mercur și Uranus se vor afla într-o dispunere negativă ceea ce aduce mesaje neplăcute, ceea ce creează situații conflictuale care să se amplifice prin folosirea unor termeni nepotriviți sau prin a face trimitere la situații care nu sunt înțelese de ceilalți. Se va pune problema pe 10 august ca o despărțire să favorizeze iluzia autonomiei. Nu trebuie să uităm că această săptămână ne ajută să ne construim un ideal care să ne ofere mari satisfacții pe viitor, însă lucrul acesta trebuie făcut cu atenție și înțelepciune, nu cu brutalitate.
În felul acesta, vorbim în prima zi acestei săptămâni despre atenția pe care ar trebui să o acordăm conversațiilor, transferului de informație sau transferului mesajelor pe care ni l-am propus să îl realizăm încă din săptămâna anterioară. Dacă nu uităm că săptămâna anterioară a fost foarte intensă și conflictuală atunci vom înțelege mult mai ușor de ce lucrurile acestea complicate trebuie stinse acum așa cum, în bucătărie, la unele preparate bicarbonatul de sodiu se stinge cu oțet.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne oferă o lecție despre autocontrol. Astăzi nu este vorba despre dreptul personal despre care am crezut în săptămânile din urmă că ne-a fost încălcat, ci este vorba despre a descoperi de ce s-a întâmpla lucrul acesta. Sunt multe tensiuni care ne vin de pe zodii cardinale și care am nevoie de mult calm, disciplină și iertare. Tocmai de aceea, prima parte a devizei generale a săptămânii ne vorbește despre greșelile pe care le putem face considerând că libertatea pe care o avem acum poate fi susținută doar de ideile îndrăznețe. Din nefericire, aceste idei îndrăznețe care sunt și puțin conflictuale sau agresive nu au viitor sau nu au viitorul pe care îl credem acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la sentimentele celorlalți. Mesajul puternic și agresiv este încărcat de gândurile experiențelor anterioare, cele care au fost private de anumite înțelesuri. Aceste înțelesuri ar putea să vină spre noi sub o altă formă, mult mai ușor de cuprins și de integrat începând cu această zi.

Trecutul trebuie să însemne ceva concret, adică bunuri sau relații de durată. Uniforma impresionează. Tulburarea sănătății nu este indicată în această perioadă. Redescoperirea unor calități ne bucură.

De data aceasta trecerea Lunii prin zodia Taur, poziția pe care o ocupă încă din dimineața zilei anterioare, este un mare beneficiu, chiar dacă acolo este Uranus. Ea ne oferă stabilitate, atenție și o înclinație către a aprecia relațiile de durată. Ceea ce deținem are acum o mare însemnătate doar prin durabilitate, nu prin faptul că a existat o continuitate, cu mici etape de întrerupere, cu cârpeli. Ceea ce redescoperim astăzi ne bucură, ne ajută să fim mult mai atenți la valorile celorlalți, la patrimoniul lor pentru că în felul acesta reușim să ne facem mai mulți prieteni, nu mai mulți dușmani. 11 august este despre conținuturi, despre voința omului puternic, determinat care s-a construit așa în timp.
În egală măsură, relația proastă pe care Luna o definitivează cu Mercur în dimineața acestei zile și care a fost activă toată noaptea este un semn pe care nu ar trebui să îl trecem cu vederea. Informațiile pe care le primim din corp, din minte, de la ceilalți sau chiar de la un medic sunt astăzi foarte importante. Tulburarea sănătății în această zi are un efect negativ pentru că reprezintă rezultatul unor greșeli pe care le-am făcut în ultimele trei săptămâni. Spre seară, lucrurile se așază, se liniștesc, se temperează și ceea ce descoperim la alții sau redescoperim la alții și la noi înșine constituie baza unor demersuri foarte frumoase, ceea ce ne ajută să schimbăm ceva în zilele următoare, dar nu oricum, ci în bine.
Prin urmare, a doua zi a săptămânii ne ajută să ne întoarcem către concret. Această componentă va fi vizibilă și în ziua următoare, însă prin alte direcții. Acum ea ne ajută să trecem dincolo de ceea ce este conflictual, dincolo de etichete. Cel mai important element al acestei zile este cel legat de sănătate. Cei care își neglijează sănătatea în această zi vor vedea că până la sfârșitul anului lucrurile nu vor putea fi rezolvate atât de ușor. Această componentă vine din faptul că în această săptămână Uranus își începe deplasarea retrogradă care se va încheia pe 14 ianuarie în anul următor. Asta înseamnă că toată această durată va avea un impact foarte mare asupra metodelor pe care vom dori să le folosim pentru a ne rezolva această condiție. Din fericire, impactul major asupra condiției medicale pe care unii vor să o exploreze în această zi se rezumă doar la 11 august. De mâine, lucrurile merg spre dezvăluire, ceea ce poate însemna pentru cei care nu s-au simțit bine în ultima perioadă un adevărat semnal de revigorare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi la consecințe catastrofale dacă anumite lucruri ni se par apăsătoare sau dacă acum ne dăm seama că ne lipsesc cele necesare. Sănătatea este ceea ce merită astăzi cea mai mare atenție. Dacă, spre seară, ne simțim bine, suntem bucuroși sau descoperim motive de bucurie înseamnă că am făcut tot ce trebuie pentru ca sănătatea să fie la cotele optime.

Ne raportăm la valori greșite. Puterile stau mai mult într-o formă de integrare spirituală. Sensibilitatea rănită va rămâne ca o amintire tristă ce nu se va mai șterge niciodată.

Raportarea pe care o facem astăzi la valorile greșite vine ca un fel de compensare față de ceea ce am vrut să corectăm în săptămânile din urmă, dar, în special, în săptămâna anterioară. Luna împlinește astăzi două unghiuri pozitive, unul cu Pluton și celălalt cu Saturn, însă ambele planete, fiind retrograde, aduc oamenilor un interes față de ceea ce le-a afectat sensibilitatea în săptămânile din urmă. Rezultatul va fi unul bun pentru că această sensibilitate, după cum vor descoperii în prima parte a acestei zile, nu a fost rănită atât de mult pe cât au crezut sau pe cât s-a spus. Este adevărat, sensibilitatea rănită va rămâne ca o amintire ce nu va fi ștearsă niciodată, însă rezultatul a ceea ce obținem astăzi va avea un loc de cinste în memoria personală. Deși nu sunt multe evenimente astrale programate pentru ziua de 12 august, momentul acesta arată că sunt anumite valori morale sau spirituale pe care, dacă le apreciem corespunzător, le putem transforma în elemente de referință pentru destinul propriu. Ceea ce simțim astăzi că este o putere care mișcă, atrage atenția sau impresionează vine dintr-o zonă spirituală asupra căreia am lucrat mult în ultimii ani.
Prin urmare, 12 august este momentul când înțelegem care este rolul ideilor îndrăznețe care au viitor și care este rolul celor care nu au viitor. Astăzi ni se ridică un voal de pe ochi, înțelegem mai multe, descoperim mai multe și ne propunem să facem mai multe. Deși, pentru unii, ar părea o zi a puterilor dezlănțuite în prima parte a zilei și povestite în a doua parte a zilei, momentul este mai curând unul de confirmare. Ceea ce ni se confirmă astăzi este de durată. Aceste elemente sunt cele pe care le folosim pentru a construi partituri frumoase care să cânte urmașilor despre viața pe care am trăit-o. Momentul acesta nu este unul de curaj, nu este unul de demonstrație, ce pur și simplu de coeziune. Ceea ce se leagă astăzi cu greu va mai putea fi dezlegat altădată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a înțelege că valorile puternice se sprijină pe calitatea amintirilor, nu pe intensitatea lor. Când amintirea are o intensitate prea mare înseamnă că ea este în continuare impură. Rolul amintirilor este acela de a ne reinforma referitor la ceea ce am trăit, nu de a ne pune în fața conflictelor, acuzațiilor sau tensiunilor care le-au creat.

Conflictul de interese poate fi rezolvat prin apelul la valori spirituale. Este nevoie de personalitate. Mergem către un succes doar pentru că ne descurcăm foarte bine la autoanaliză. Există un entuziasm care ne ajută. La stabilitate ajungem dacă evităm tensiunea, cearta.

Mijlocul săptămânii ne aduce o confirmare a faptului că lucrurile sunt încadrate perfect în această zonă a ideilor îndrăznețe, dar și în cea care ne îndeamnă să fim creativi. Creativitatea acestei zile va fi însă foarte mult pusă la îndoială de agresivitatea oamenilor cu care interacționăm. Fie că este una adresată direct, fie că este una subînțeleasă, această agresivitate rupe o înțelegere mai veche, ne pune la încercare încredere în persoana cu care interacționăm și ne solicită o anume flexibilitate a reacțiilor psihice. Relația negativă pe care Marte de pe zodia Berbec o are acum cu Pluton retrograd va pune amprenta pe deciziile momentului, pe reacțiile de moment ca și cum acestea vor fi interpretate de partenerul de dialog ca fiind hotărâri pe care le-a adoptat încă din săptămânile anterioare. Pentru mulți, secvența aceasta va fi încărcată de duritate și cu greu va fi văzut succesul dincolo de acest fum negru și dens.
Din fericire, lucrurile acestea apăsătoare au avut un foarte mare impact în săptămânile din urmă, dar nu vor mai avea și în cea de față. În felul acesta, unghiul acesta negativ dintre Marte și Pluton se traduce ca un fel de confirmare ce ne ajută să mergem mai departe pe calea pe care am ales-o, spre succes, să fim încrezători în ceea ce am spus la începutul săptămânii, dar cu măsură, să facem la începutul săptămânii, dacă am mai avut resurse.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată că drumul spre succes nu a fost și nu va fi niciodată ușor. Faptul că nu este ușor nu înseamnă că ar trebui evitat. Ceea ce este dificil constituie, deopotrivă, și o mare provocare. De aceea, momentul de față aduce și un entuziasm, cel al luptei, al confruntării, al mușchilor care se contractă, al minții care nu se poate odihni până când nu găsește explicația pe care o caută. Dacă acest unghi s-ar fi consumat în săptămâna anterioară am fi vorbit despre niște accese de furie, despre violență sau despre decizii categorice care ar fi fost regretate la sfârșitul anului sau la începutul anului următor. Faptul că se întâmplă acum când combinațiile au o altă ținută, o altă direcție ne dă speranțe. Nu trebuie să uităm că dacă dorim stabilitate, așa cum ne vom dori toată săptămâna, indiferent de conjuncturile pe care le obținem, avem o singură obligație: să evităm tensiunea, cearta cu resursele proprii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu răspunde la ură cu ură, de a nu răspunde la un impuls negativ cu altul negativ. Ceea ce aduce pace astăzi se va transforma într-un mare beneficiu până la sfârșitul acestui an. Aceasta este muzica pe care începem să o scriem pornind cu episoadele frumoase ale acestei săptămâni sau cu episoadele pe care le facem noi să fie frumoase și care se consumă în această săptămână.

Ceea ce se complică acum va rămâne complicat până la sfârșitul anului. Mister. Avem o problemă cu oamenii care nu sunt de acord cu ceea ce spunem. Suntem atrași de lucrurile ușuratice. Apare o problemă legată de un calcul greșit care a fost făcut în săptămâna anterioară. Timpul devine o problemă. Putem controla risipa materială, dar nu o putem controla pe cea emoțională. Iluzia este plăcută, chiar dacă nu este eficientă.

Schema astrală a acestei zile ne vorbește despre surprize pe care ajungem să le primim în felul acesta pentru că în celelalte zile ale săptămânii am avut o deschidere specială. În cazul oamenilor închiși și recalcitranți lucrul acesta nu se întâmplă. Acest lucru se explică din punct de vedere astral prin faptul că nerăbdarea pe care am dovedit-o în primele patru zile ale săptămânii se transformă acum într-un fel de autoritate. Nerăbdarea din primele patru zile ale săptămânii a fost tolerată, iar faptul că acum se ajunge pe nivelul următor va fi văzut de oamenii liniștiți și calzi ca o veritabilă obrăznicie. Pe de altă parte, această nerăbdare va fi văzută de unii ca fiind o problemă legată de timp, de încadrarea în timp sau de încadrare într-o zonă mai mare care cuprinde anumite evenimente istorice ce ar trebui pentru cel care le privești așa să aibă o anumită însemnătate.
Faptul că Jupiter se află de ceva vreme într-o dispunere mai puțin plăcută cu Junon nu este deloc bine pentru cuplurile sensibile sau pentru grupurile care au făcut asocieri de suprafață. În această zonă schema sintetică a acestei săptămâni vine cu un element particular. Aici sunt dezvăluite informații care ar fi trebuit să fie ascunse în următoarele luni, dar lucrul acesta nu se întâmplă peste tot. Unde informația compromițătoare nu iese la suprafață avem de-a face cu continuitatea iluziei care își va găsi, cel mai târziu, obștescul sfârșit în mijlocul lui ianuarie 2021, după ce Uranus își va reveni la mersul direct. El va intra în retrogradare în după-amiaza zilei următoare, asta înseamnă că în momentul de față se află în poziție statică, deci va avea un puternic impact asupra mesajului zilei de 14 august. Elementele negative care pornesc din această zi vor fi puse pe seama încadrării în epocă, în timp, în programul de lucru, deși acestea nu au nimic de-a face cu acuzațiile momentului.
Prin urmare, 14 august este o zi de determinare, dar și una care ne ajută să descoperim lucruri ascunse. Ele oricum vor ieși la suprafață, însă este important să le și vedem. Pentru foarte mulți, 14 august devine o problemă legată de timp, ca și cum ceea ce am petrecut până acum nu a fost suficient, nu ne-a ajuns ce ne-am propus, am cerut altceva ori nu am calculat corect etapele. Ceea ce ne oferă momentul de față este un fel de staționare, de oprire, ca și cum ar trebui să ne întoarcem la momente pe care le regretăm. Staționarea acestei zile ne învață și o lecție a răbdării, acceptării, dar nu cu ceea ce s-a întâmplat în această săptămână și cu ceea ce s-a întâmplat în săptămânile din urmă de care am fugit căutând un moment de relaxare acum. Teama că ne vom întoarce la ceea ce-a fost cândva este foarte mare. A fi răbdători față de aceste episoade este cu adevărat o lecție de maturitate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne grăbi doar pentru că suntem atrași către anumite zone conflictuale. Ceea ce vedem la prima vedere este un adevăr aparent. Ceea ce este dur trebuie descoperit schimbând acest ritm agitat, obositor.

Timpul devine cea mai mare problemă. Complicațiile emoționale ne determină să căutăm scopuri nobile cu care să ne umplem timpul și viața. Sentimentul de învinovățire ne permite să obținem mai multe avantaje prin utilizarea noțiunilor spirituale pe care le deținem în momentul acesta.

Așa cum am văzut și în observațiile pe care le-am inserat în analiza zilei anterioare, în momentul de față există o problemă legată de timp. Din nefericire, în după-amiaza acestei zile Uranus intră în deplasare retrogradă din care își va reveni abia pe 14 ianuarie 2021. Până atunci lucrurile cer o modificare, o ajustare, o corectare. Revoluționarul Uranus, pe zodia Taur, nu va aduce modificări foarte bune, pentru că pe această zodie el are cea mai proastă poziție a sa. Schema aceasta astrală seamănă cumva cu o ieșire din umbră povestită pe baza unor concepte moderne și revoluționare, dar care se folosește de metode rudimentare. Vorbim, așadar, despre un ușor sentiment de învinovățire pe motiv că în ultimele luni nu am făcut ceea ce trebuie și din această zonă va ieși victorios cel care este mai îndrăzneț, adică nu va învinge adevărul. Persoanele care până acum au crezut că au un anumit impact asupra celorlalți, că dezvoltă o anumită relație cu oamenii din jur vor vedea dacă au fost privite așa sau doar ca pe niște simple obiecte. Pe unii acest sentiment de învinovățire îi va ajuta să obțină anumite avantaje, însă ele nu sunt legate de interacțiunile sociale sau de ceea ce se întâmplă aici, în această lume.
Tocmai de aceea, 15 august este una dintre cele mai dificile zile ale acestei săptămâni, nu pentru intensitatea întâmplărilor, cât prin gravitatea lor. Duritatea deciziilor de acum va fi văzută gradat până la sfârșitul acestui an sau până la sfârșitul retrogradării lui Uranus, adică până pe 14 ianuarie. Sunt valori spirituale care au fost invocate de multe ori în analizele pe care le facem aici în ultimele luni. Cei care au ignorat aceste îndemnuri, care au crezut că sunt simple expresii motivaționale vor vedea în această perioadă de retrogradarea lui Uranus cât de dură poate fi această viață în momentul în care ne pierdem echilibrul sau luăm în derizoriu ceea ce este frumos, bun și echilibrat.
Prin urmare, momentul de față ne atrage atenția asupra nobleței pe care am cultivat-o în ultimele luni. Pentru că aceasta există, chiar din noaptea de vineri spre sâmbătă, când Luna va trece pe zodia Rac, putem vorbi de o întoarcere către sine, de o redescoperire a sensibilității, așa cum a fost ea păstrată până acum. În caz contrar, această sensibilitate va fi înlocuită cu furia. 15 august arată, în cazul oamenilor needucați sau lipsiți de acele sentimente frumoase, până unde poate duce furia. Lucrurile acestea nu vin pentru prima dată acum, tocmai pentru că sunt pregătite. Ele ne-au întâmpinat și în săptămâna anterioară și pe acele baze se construiesc episoadele dramatice care debutează cu momentul de față. Defectul cel mai mare pe care o persoană care lucrează cu energia sau care se află implicată într-un proces de cercetare spirituală îl poate avea astăzi este nerăbdarea. Această formă de nerăbdare trebuie privită cu maximă responsabilitate pentru că ea scoate în evidență o problemă de adaptare, dar și una de înțelegere. Aceste două probleme sunt intim legate. Ceea ce nu poate fi adaptat la propria concepție, nu va primi niciodată înțelegerea adecvată. Ceea ce nu înțelegem nu va putea fi niciodată adaptat. Aici vorbim și de intervențiile exterioare, și de recomandări, sfaturi sau aprecieri pe care le primim de la cei din jur cu scopul de a face o simbioză foarte frumoasă între înțelegere și adaptare. Adevăratul efort îl facem noi înșine. Nimeni nu ne poate suplini la judecata de apoi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ambițiile pe care ni le proiectăm în viitor. Viitorul care se construiește acum cere o muzică nouă. Dacă vom considera că la destinație ajungem cu aceeași muzică, vom fi dezamăgiți. Atitudinea pozitivă va face ca această partitură să fie foarte frumoasă și la un moment dat să îi inspire și pe alții. Acesta este farmecul schimbării.

Cei puternici simt că participă la un experiment social. Sensibilitatea va domina complet inteligența conducând la situații complicate. Ușoara nervozitate îi face pe unii dezinvolți, dar îi duce spre viclenie, spre dispreț. Luptă. Confruntare. Avantaj obținut prin subiectivitate. O forță a binelui ne ajută să oprim impulsurile negative mult mai ușor.

Multe din cele ce ni se întâmplă astăzi sunt legate de cuvânt. Astăzi cuvântul ne scoate dintr-un conflict sau ne creează altul, ne ajută să ne apropiem mai mult de oamenii de la care avem ceva de învățat sau ne depărtează de ei. Oricum ar fi, vorbim astăzi de o ușoară nervozitate care ne poate duce la multe confruntări, la o luptă, dar nu neapărat cu scopul de a distruge ceva, ci de a obține un avantaj. Avantajele pe care le obținem acum sunt frumoase, speciale și ele fac referire la o dimensiune socială. Ne simțim mai importanți decât ceilalți prin ceea ce obținem, nu neapărat de la ei, cât prin ceea ce obținem cu propriul efort. Mijlocul zilei este unul destul de dificil pentru că aduce o intensitate neobișnuită unor situații care nu s-au finalizat încă. Astfel, și intensitatea este nepotrivită momentului și de aici pot apărea anumite disensiuni sau un schimb de replici, de idei, de impresii care să nu reprezinte realitatea, ci pur și simplu o discrepanță de moment.
O altă problemă este cea dată de dezinvoltură Cu toate acestea, dezinvoltura momentului arată că sunt anumite rezerve pe care noi dorim să le consumăm pentru evenimentele pe care ni le-am programat din timp să se consume astăzi. Fiind o zi de weekend nu putem deduce că toată lumea și-a programat ca momentul de față să facă parte dintr-o vacanță, dar cei mai mulți vor merge în această direcție. Din nefericire, tensiunile momentului strică acest episod și reduc satisfacția la minimum.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii face parte dintr-o schemă care cere mai multă atenție. Avem nevoie să fim atenți din timp ce ne programăm pentru această zi, unde dorim să ajungem și care sunt riscurile pe care suntem dispuși să ni le asumăm pentru ca aceste ținte să fie atinse. Apoi, avem nevoie să ne stabilim schema de astăzi, 16 august, fără să ținem cont de tensiunile și complicațiile celorlalte zile. Dacă apar interferențe de genul acesta demonstrăm că suntem în continuare captivi unui trecut care nu poate fi rezolvat prea ușor. Orice altceva ne va duce într-o altă zonă, departe de realitate. Astăzi avem nevoie să ne apropiem acea forță a binelui care ne-a menținut tot timpul pe linia de plutire și care ne-a oferit resursele de care ne folosim acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza viclenia în orice stadiu sau intensitate. Linia este cancerul acestei zile.

Un comentariu la „10 – 16 august 2020

  1. paula spune:

    D le Coser , despre ce autocontrol vorbiti , despre ce vointa si putere proprie !?? Vorbiti despre intoarcerea si a celuilalt obraz,pentru a fi palmuit , despre renuntarea la demnitate (mandrie,orgoliu ranit ) cu nadejdea ,ca ceea ce las de la mine ,va fi intregit cu ceva suprem , de cineva Suprem sau despre acel autocontrol gen <<crapa idiotule … eu iti sunt superior,nu te aud,nu ma intereseaza ce simti ,de ce urlii,nu ma intereseaza durerea ta ,urla cat vrei ,eu sunt un om educat ,nu ma cobor pana la tine …sa te ajut !!!??? Intreb pentru ca va consider un om informat , va citesc analizele si doresc un raspuns de la dvs…nu scriu pentru a mi vedea numele pe pagina dvs …nu consider ca eu am ceva de spus..nu am nici cunostiintele necesare si nici credinta totala …si am aceasta nelamurire ,expusa ! Multumesc pentru raspuns !

Dă-i un răspuns lui paula Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.