13 – 19 septembrie 2010

Luni, 13 septembrie
Revenirea lui Mercur la mersul direct înseamna si revenire la normal. Normalitatea, dupa furtuna produsa de retrogradarea lui Mercur, este una subreda. Azi se vor spune în continuare multe care contravin adevarului general, se vor sustine interese izolate, se vor mobiliza forte care se vor împotrivi curentului si se vor alimenta stari sufletesti care nu sunt benefice. Acest tip de întoarcere la un punct pe care l-am lasat în timp, la construirea unei punti peste tot intervalul de trei saptamâni de efort si complicatii sociale este unul complicat, trist si încarcat de un mare efort. Multi vor avea impresia ca problemele pe care, cu mare greutate, le-au solutionat în ultimele saptamâni se întorc, dar este doar o iluzie. Iluzia suferintei, a neputintei, a conflictului de interese ne complica viata si ne pune în situatia de a ne construi dusmani care nu exista, de a ne lasa prada îndoielii doar pentru ca suntem obositi, bolnavi sau stresati.
Luna, la putin timp de la revenire în mers direct a lui Mercur, va trece prin trei careuri cu Junon, Neptun si respectiv Chiron si, cu toata disponibilitatea fata de normalitate, cu tot efortul de a construi relatii sociale puternice si sanatoase, fiind în Scorpion, nu va putea sa se detaseze de teama de a pierde controlul, de impulsul de a considera normal ceea ce simte, traieste sau face, de a impune celorlalti propria dreptate.
În a doua parte a zilei, atmosfera devine incendiara. Vom vorbi mai usor, vom programa întâlniri si ne vom îndrepta atentia spre acele procese care ne vor elibera de tensiune si stres, de teama si dispret. Unii vor bârfi sau se vor certa usor pentru a scapa ce acele gânduri si impulsuri pe care nu le-au împartasit, altii îsi vor ucide tristetea într-un pahar de bere, iar altii se vor izola într-o intimitate periculoasa, într-o stare sufleteasca dispusa sa le ofere confort si stabilitate pe motiv ca agitatia vietii de zi cu zi îi oboseste si prefera o desprindere totala de asta, pentru ca numai asa pot evita tensiunea psihica sau boala.
Prin urmare, ziua de 13 a acestei luni ne semnaleaza acele probleme si acele complicatii ale vietii pe care nu le putem rezolva pâna acum. Azi realizam ca sunt elemente ale sectorului social pe care nu le putem modifica si asupra carora nu putem sa impunem un traseu de derulare. Revenirea, ca element esential al zilei, ne va bulversa si ne va pune în fata unor situatii pe care sa le gândim si sa le simtim gresit. În fata fiecarui element, dintr-odata, vedem doua drumuri, doua variante, doua posibilitati si dilema ne tulbura.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a lasa timpul si variantele sale sa treaca pe lânga noi. A alege acest mod de abordare înseamna a admira adierea vântului, a privi oamenii din jur si a ne transpune în aceasta idee ca totul trece!

Marti, 14 septembrie
O alta forma de revenire, însa de aceasta data cu mai mult elan si pe mai multe planuri, este intrarea planetei Pluton în mers direct. Planetele, pe acest eveniment, sunt grupate în aproximativ jumatate de zodiac, ceea ce indica o concentrare de forte, o deplasare a câmpului constiintei spre acele focare de putere verificate în timp, dar si manifestarea acelor forte care pâna acum au fost în stare latenta sau nu s-au putut dezvolta din lipsa de suport ori încredere.
Azi, Marte este anaretic în Balanta, iar Pluton, din primele grade ale Capricornului, ne aduce semne de întrebare despre comportamentul apropiatilor, despre raspunsurile pe cale administrativa, despre raceala anumitor asociati, despre agresivitatea unor opozanti. Acest semn de întrebare ne invita la un exercitiu de cunoastere, la întâlniri cu caracter social important, la dezvaluiri incendiare sau care se vor solda, în maxim 10 zile, cu efecte negative în plan social.
Aspectul pozitiv al zilei este acela de a contura o relatie, de a o impune o stabilizare într-un cadru oficial. Orice tip de asociere, de la cea maritala, pâna la cea profesionala, orice tip de relatie ce are la baza un motiv material, afectiv sau spiritual, are azi suport astral. Revenirea lui Pluton aduce însa framântari existentiale. Unii vor numi acestea stari proasta, iesiri din ritm, abandonarea drumului pentru decor. O disputa azi poate lua dimensiuni foarte mari si se poate solda cu pierderi de factura materiala. Ideea de afacere sa nu mai fie sustinuta, insertia într-un sistem amânata, de asemenea, derularea etapelor unui proiect programate în ultima jumatate de an sa fie rasturnata, sa apara colegi noi în organigrama si sa se impuna prin asta un standard nou, o noua forta, un nou staf, o noua echipa.
Prin urmare, 14 septembrie este o zi de retragere, de teama, de evitare a necunoscutului si, concomitent cu asta, de contact cu acest element complex care inspira teama pe ideea “De ceea ce ti-e frica, n-ai sa scapi!”. Se va evita însa confruntarea directa si se va adopta un comportament compulsiv, rece, distant, prin care oamenii se ranesc unii pe altii prin dezicere.
Efectele acestei zile vor fi însa vizibile mai mult la nivel social si tocmai de aceea ele nu vor fi foarte vizibile azi, ci în termen de 10 zile, deci pâna pe 24 septembrie 2010.
Recomandarea acestei zile se îndreapta spre o gândire echilibrata, menita sa sustina siguranta de sine pe echilibru major, nu pe o banala stare de confort prin care se adopta tactica strutului, adica se elimina din câmpul vizual ceea ce ar trebui gândit si analizat.

Miercuri, 15 septembrie
Trecerea lui Marte prin Scorpion aduce o importanta schimbare de vibratie pentru ca modifica spectrul evenimentelor, dar si pe cel al dorintei de a discuta, a comenta, a pune la dispozitie, a împartasi sau a implica, spre a actiona în consecinta, a desparti, a lumina, a forta, a combina si a dezvolta, prin asta, o dinamica astrala speciala.
Marte în Scorpion este plin de forta si initiativa. El are deopotriva înfatisarea maestrului care ascunde adevarul pentru ca interlocutorul sa nu fie ranit de duritatea acestuia si, treptat, pe masura ce devine pregatit pentru asta, i-l dezvaluie, dar si a individului vulgar care nu da doua parale pe gândirea profunda, conexiuni tangente la elevare sau dezvoltare personala, preocupându-se numai de succesul imediat, de dominare, putere de influenta, functie si acumulari.
Conjunctia sa cu Venus va diminua din forta cu care doreste sa recupereze timpul pierdut, din ambitia de a-si însusi ceea ce pâna acum a pus la dispozitia celorlalti si va îndrepta atentia oamenilor mai mult spre viata privata. Evident ca, având o conjunctia în separatie la orb din ce în ce mai slab, evenimentele tind spre lipsa de consistenta si scad în intensitate. Adica, oricât de mult ne va incita dorinta ca tot ceea ce vom face, vom face pentru prieteni, familie, dezvoltare personala, cu scopul de a obtine o deschidere, un talent sau pentru a-l cultiva, în final interesul se va fixa tot pe ambitiile sociale si pe dezvoltarea puterii de a influenta si domina.
În urmatoarea perioada oamenii vor deveni calculati si reci, ambitiosi si dispusi sa-si descopere aspecte ale personalitatii lor de care ceilalti nu prea stiau. Daca unii parcurg conflicte sociale sau dispute va trebui sa se pregateasca sa primeasca o opozitie însemnata din partea celorlalti si sa înteleaga ca forta pe care o primesc acum gratuit din vibratia astrala se revarsa asupra tuturor, nu i-a ales doar pe ei în mod miraculos. Trecând de la un oarecare rafinament la ambitie, de la eleganta si ponderatie, la consum pentru atingerea unui scop, sanatatea va fi afectata prin tensiune nervoasa, stres.
Întreaga zi va fi, de altfel, pusa sub semnul interesului fata de rezerve. Se va face un inventar al puterii si abilitatii, se va trece de la echidistanta la curaj, dar, evident, nu fara consum nervos. Careurile pe care Luna din Sagetator le va face cu Uranus si Jupiter aduce semne de contradictie, de îndoiala fata de scopul care ne vine acum înainte. Se amâna un plan, sunt schimbati oamenii cu care ar fi trebuit sa-l puna în aplicare, se rotesc ideile si se alege varianta care reprezinta drumul cel mai scurt. Trebuie sa stim însa ca acest impuls spre eficienta ne va consuma mult, pentru ca drumul cel mai scurt implica si efortul cel mai mare.
Spre seara, Luna va trece exil (Capricorn) si ne va impune mai multa rezerva, ne va convinge ca interiorizarea, rezerva, abtinerea de la vorba, fapta sau de la anumite alimente înseamna conservarea puterii pentru momentul când va fi cu adevarat nevoie de ele.
Prin urmare, 15 septembrie ne introduce într-un interval de mare forta si dinamism. Începând de azi si pâna pe 28 octombrie vom pune mai mult accent pe forta interioara, pe spiritul de combatitivitatea, pe forta care dizolva adversarul prin tactica, strategie, prin cunoasterea si, deopotriva, explorarea punctului de maxima vulnerabilitate. În aceasta perioada devenim dintr-odata expusi fata de prieteni, asociati, colaboratori, fata de familie. Cu Luna în Sagetator, greu de controlat în expansiunea sa, vom fi tentati ca azi sa facem ceea ce ne va rani cel mai mult. Ceea ce facem azi vom regreta mâine, nu pentru ca ar produce efecte ample în plan social, ci pentru ca mâine, pe Luna în Capricorn, vom avea impresia ca vedem mai clar lucrurile, ca exprimarea sentimentelor abordata azi, apelarea la fapte cu un evident substrat sociala, ne-a compromis, ne-a dezvaluit o latura a personalitatii pe care o preferam învaluita în mister.
Recomandarea tine de încredere în sine, dar nu cea care eficientizeaza relatiile în care suntem implicati, ci aceea care ne permite obtinerea unui echilibru interior menit sa ne ajute sa ne bucuram de intensitatea acestei zile. Lasati faptele sa se desfasoare azi, nu puneti bariere si nu impuneti finalitati! Combinatia de Luna în Sagetator cu Marte în Scorpion este potrivita, cu atât mai mult cu cât acum tine doar o zi, pentru a întelege care sunt slabiciunile pe care trebuie sa ni le cunoastem si, în felul acesta, sa le înlaturam. Sta în puterea noastra sa facem din aceasta zi un instrument de autocunoastere, nu o colectie de amintiri penibile, rusinoase.

Joi, 16 septembrie
Trecând în Capricorn, Luna schimba modul de a gândi si de a pune problema. Nu vom mai fi atât de preocupari de ceea ce se întâmpla în necunoscutul din jur, pentru ca vom avea mai multe pareri, mai multe certitudini si ne vom lasa în voia acestei informatii pentru ca e confortabil si placut sa stii. Întreaga gama de aspecte pe care Luna le va împlini azi ne va construi o stare sufleteasca placuta si ne va îndrepta spre fapte corecte, abordate cu respect fata de cel de lânga noi si cu constiinta lucrului bine facut.
Exista o rezerva, o tensiune pe care o punem pe seama careului Luna-Saturn si care inspira nesiguranta si contractie, dar pe suportul astral venit din partea celorlalte planete, prin ajutorul oferit de celelalte unghiuri, aceasta grija devine constructiva pentru a acorda mai multa atentie consecintelor.
16 septembrie este o zi buna si constructiva. Azi descoperim o alta latura a relatiilor pe care le-am dezvoltat anterior pentru ca, doar pentru o zi, se pun în discutie aspecte straine tipului de colaborare. Pe acest fond al mondenitatilor, confesiunilor ori împartasirii unor framântari sufletesti, se pun bazele unei relatii constructive care va depasi cadrul cunoscut pâna acum. Acest lucru este un semnal pozitiv al destinului care îl invita acum pe “cetateanul turmentat” la o lectie de viata în care sa-si recunoasca starea de confuzie pentru a obtine un sprijin acordat neconditionat. Nimeni nu va sti de ce se produce azi o asa deschidere si cei superficiali ar putea fi pacaliti daca vor crede ca realitatea zilei de azi este cea care va ramâne. Ceea ce se întâmpla azi, în raport cu întregul tranzit al lui Marte prin Scorpion, ar putea parea ca o anomalie. Daca vom crede ca e decisiv, ne vom întoarce la umilinta si rusinea zilei de ieri.
Prin urmare, 16 septembrie este încarcata de o forta aparte. Azi se produc multe incidente, evenimentele se succed cu o mare viteza, de parca au fost eliberate din închisoare. Fiecare are ceva de spus si de facut, fiecare îsi face planuri majore pentru viitor si, chiar daca finalitatea este plasata departe în viitor, ei se poarta de parca doresc sa o atinga azi. Aceasta anomalie este buna doar pentru evolutie karmica, doar pentru destin si va fi constructiva pentru cei care fac un minim efort sa se departeze de superficialitate si sa accepte evenimentele sociale ca pe un fapt cerut, ca pe o dorinta împlinit si sa caute sa înteleaga ca daca s-a întâmplat asa, înseamna ca asa au dorit.
16 septembrie poate impune, prin aceasta relatie Luna în Capricorn (trecând peste Capul Dragonului) – Marte în Scorpion, o schimbare în profunzime, o redimensionare a destinului, o modificare de structura, însa desfasurate în interior, departe de ochiul curios al interlocutorului. O vorba buna, un gest, o fapta, o invitatie ori un simplu salut are în interior un ecou major.

Vineri, 17 septembrie
17 septembrie este o zi de pregatire. Chiar de dimineata, Luna va intra în fereastra trigonului cu Soarele pe care îl va împlini la putin timp de la miezul noptii. Asta înseamna ca întreaga zi este sub semnul unei acumulari, a unei asteptari pozitive, a unei deschideri benefice fata de anturaj si fata de obiectele care ne apartine, spre bunavointa si întelegere. Alaturi de acest aspect avem aplicatia trigonului Mercur-Capul Dragonului care, de asemenea, este semn de progres si eficienta, de deschidere fata de un alt plan al ideilor, fata de o apropiere a sufletului de acele elemente ale lumii care îi confera acesteia stralucire, profunzime si crestere.
Aplicatiile celor doua aspecte nu reprezinta totul si nu aduce o rasturnare a întregii situatii, ci mai curând o îndulcire a evenimentelor sociale pentru a le încadra pe un fagas normal. Se limpezeste mintea, tonul vocii este altul, atentia este îndreptata spre nevoile celor din jur si faptele le vor sustine pe toate acestea încât sa faca din aceasta zi un simbol al elevarii, rezistentei, pozitivitatii.
Prin urmare, 17 septembrie este o zi de aspiratie, de pregatire pentru alte evenimente care nu se vor consuma azi, ci începând cu ziua de mâine. Avem parte acum de o preschimbare a evenimentelor sociale, dar nu în adâncimea lor. Totul se îmbraca în alte haine si acolo unde exista un conflict, o disputa pe relatii profesionale, o competitie sustinuta pe ambitii mai vechi, oamenii tind spre echilibru, spre fâsia de mijloc, spre o întelegere comuna, însa doar de fatada, doar de ochii lumii. Nu aspectele în sine instiga la acest gen de superficialitate, ci faptul ca ziua nu gazduieste niciun aspect, deci nu ne invita la nimic urgent de împlinit si, prin asta, ne îndreapta atentia spre ceea ce se va consuma în viitor, adica începând cu 18 septembrie. Acest gen de aspiratie poate agita spiritele, însa într-un mod pozitiv si poate înlocui îndrazneala si forta cu eleganta si nepasarea, cu încrederea ca ziua de mâine ne va aduce ceva mai bun.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a cultiva respectul. Conjunctura astrala nu ne pune în situatia de a face fata, ca în zilele anterioare, la situatii penibile ori agresive, dar ne va convinge ca delasarea, rezerva, refuzul, risipa, superficialitatea sunt instrumente înca valabile. Pe acest impuls, a depune un minim de efort pentru a respecta, nu atât în mod declarat, cât mai ales în gând, ca atitudine interioara, înseamna a depasi limita naturala a vibratiilor predispuse acum de planete.

Sâmbata, 18 septembrie
Pasind pe ultimul segment al Capricornului, Luna va împlini azi un trigon cu Soarele si va lasa în urma multumire si întelegere, armonie si un gen de selectie pozitiva pe care o vom face si în plan interior, cu propriile stari sufletesti sau gânduri, dar si în societate cu oamenii din jur si evenimentele la care alegem sa luam parte.
Dimineata se va situata în acest cadru al selectiei pozitive, al gândurilor profunde si asezate, al revenirii la stabilitate si echilibru si, pe fondul acesta, ne stabilim tinte pe care sa le atingem peste zi. Dupa trecerea Lunii în Varsator (10:34) ne vom reconfigura aceste directii si vom considera ca selectia nu înseamna obiectivitate, de vreme de sufletul este linistit, ci implica în primul rând subiectivitate adica “asa vreau eu”, “asa îmi place”, “asta am nevoie”, “doar asta ma intereseaza” etc. Acest gen de atitudine va înseamna si schimbarea brusca a situatiei. Va disparea linistea si întelegerea, iar fara acestea evenimentele sociale vin din nou peste noi cu greutate.
Cu toate acestea, ziua are o directie pozitiva si constructiva. Ea face parte dintr-un sir de zile bune, în care un ideal, un scop, o directie se stabilizeaza, în care un proiect este discutat în termeni amiabili si când se impune, pentru îndeplinirea sa, un plan de masuri care se va evidentia în primul rând prin aspectul sau practic si apoi prin caracterul sau reformator.
Este însa lesne de înteles ca, asa cum spune si proverbul, “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din piata”, nimeni nu se poate considera profet în tara sa. Asta înseamna ca nimic din ceea ce aduce ziua nu ne va multumi, chiar daca în mare parte ceea ce vine spre noi acum este corect si benefic.
Prin urmare, 18 septembrie este o zi duplicitara. Ceea ce se întâmpla acum ne indemna spre doua trasee, doua directii, doua tipuri de abordari si efortul cel mai mare este acela de a alege. Dupa ce alegem ne dam seama ca selectia pe care am facut-o a fost o iluzia si ca era de dinainte stabilit sa procedam în felul asta. Întelegem deci, în special în a doua parte a zilei, ca lupta se duce la nivel interior, ca destinul social îsi urmeaza un curs asupra caruia trebuie sa reflectam si la care trebuie sa ne racordam. Nu putem schimba nimic, cu atât mai mult azi, când traim o mare confuzie între binele care vine din plan social, tipul de armonie pe care am reusit sa-l salvam si dilemele profunde pe care le traim. Se spun lucruri mari, dar urechile sunt mici, se deschid mari drumuri în viata azi, dar ochii nostri nu pot privi atât de departe. Azi ne vom dezamagi pe noi însine.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a ne detasa de mediocritate. Cultivarea spiritului practic ne va îndrepta spre ideea ca viata este exact ceea ce traiesti.

Duminica, 19 septembrie
Un deznodamânt straniu survine azi, cu Luna în Varsator si Uranus, guvernatorul Varsatorului, în conjunctie cu Jupiter în Pesti. Multi vor percepe aceasta zi ca pe una decisiva care se constituie ca o linie de delimitare clara între doua perioade. Mercur, pe aceeasi axa, mâine, se va opune lui Lilith si asta va aduce acum, în aplicatia aspectului, o mare greutate si un imbold spre a încheia, ca semn de anticipare a ceva periculos sau rau, o perioada, un proiect, un demers sau spre a lua o hotarâre importanta în ceea ce priveste viata personala.
Uranus si Jupiter se întâlnesc din nou pe zodia Pesti, de aceasta data ambele în mers retrograd si impun societatii importante modificari de continut. Având un semn al Varsatorului puternic invocat, prin Luna care trece acum prin Varsator si Uranus guvernatorul sau, în acest context suntem pe punctul de a repeta aceeasi greseala, de a invoca aceleasi metode de solutionare, de a folosi aceleasi relatii, de a revigora trasee vechi într-un context nou asa cum s-a procedat înainte de martie 2003, când Uranus trecea prin Varsator.
Retrogradarea în Pesti nu este nicidecum semn de repliere, ci de revolta. Bagajul mare de informatii ce vine din acest semn acvatic, trasatura karmica imposibil de cuprins prin amploare si profunzime va aduce la lumina, prin orice forma de revolta, solutii complicate ce au nevoie de mari întinderi pentru a se împlini. Indiferent ca ele privesc bolta cereasca sau gropile abisale, ca ele sondeaza comportamentul uman sau îl dezvolta prin intermediul tehnicii, a electronicii, a ciberneticii sau a terapiilor complementare, totul se construieste pe baza ideii de vindecare. Se vine cu o solutie pentru a vindeca un sistem, pentru a obladui o rana, pentru a elimina un parazit sau pentru a întârzia finalul tragic. Acest tip de revolta acvatica, dezvoltata acum prin conjunctia lui Jupiter cu Uranus, ambele retrograd în Pesti, este tamaduitoare pentru omenire. Daca luna august a adus schisma, împartirea în zone de influenta si segmentare pe interese politice sau economice, luna septembrie vine cu tamaduirea ranilor produse de separare. Ea nu va închide nicio rana, dar o îngriji cu detasarea si raceala specifica semnului Pesti, nu pentru ca actioneaza în absenta sentimentului, ci pentru ca nu poate sa-l îndrepte unilateral. Trecând prin conjunctia celor doua din Pesti si luând contact cu o forta retrograda comuna, se deschid gândurile si se destelenesc straturile profunde ale mintii, ca oamenii au acum puterea sa întelegea faptele lor în ansamblu raportând la întregul din care fac parte.
Ceea ce se întâmpla azi este neplacut, frustrant si vine sa ne invite la o lupta interioara teribil de puternica, dar este constructiv si benefic pentru destinul în ansamblu. Prin aceasta deschidere descoperim azi ca mintea este cea care ne dicteaza ce traim si cum, ca prin ea dobândim o mare mobilitate interioare, asemenea Pestilor, care pot disparea din lume, daca doresc, sau o pot domina într-un mod unic si fascinant.
Sextilul maleficilor Marte si Pluton, împlinit azi, este semn de complicatie si energie intensa. Se produc modificari în sferele de putere, dar nu pe moment si, fiind vorba de sextil, ele vor constitui mai mult un proces rezultat din discutii sau etape ale gândirii. Avem curaj si forta, dar, spre marea surprindere a pasionatilor de astrologie care stiu ce înseamna Marte, ne lipseste initiativa. Încercam ca compensam asta prin deviere, justificare, invocarea unor motive sau a unor pretexte, impuse ca argumente definitorii. Soarele se afla în fereastra opozitiei Uranus si Jupiter si ne invadeaza senzatii, perceptii, intuitii care ne spun ca exista ceva misterios, negativ care se ascunde dincolo de intentiilor centrelor de putere. Misterul, în special prin trasatura sa negativa, de distrugere a ceea ce este firav, va lua, pe baza impulsului de a reconfigura lumea desprins acum din zodia Pesti si prin retrogradarea celor doi astri în conjunctie, înfatisarea unui val ucigas, al unui final apoteotic. În categoria celor care vin sa se confrunte cu aceasta serie de evenimente sunt inclusi cei care au hranit toata vara un mister negativ. Elementul karma, recul, rezonanta, indiferent cum l-am numi se întoarce în revers din alta directie, împotriva celui care a dorit sa distruga sau sa construiasca, printr-o reusita, o structura aberanta. Esecul lor va constitui o etapa a procesul de reconfigurare a lumii pe care acum dispunerea astrilor o produce.
Prin urmare, ultima zi a saptamânii devine un nod energetic, un simbol al evolutiei sau decaderii, un etalon al desprinderii de dezordine sau de împovarare în gânduri si în demersuri epuizante. Indiferent ce alegem ne vom consuma foarte tare si vom acuza întâi trecutul, nu neaparat ca este si vinovat.
Ceea ce ne ofera 19 septembrie este însa taumaturgic, pentru ca aduce deopotriva vindecare si desprindere de o structura sau de un parazit care împovara sau facea deplasarea imposibila. Trebuie însa sa ne gândim ca binele nu este garantat si la fel ca si raul el constituie o optiune. Azi descoperim ca avem toate ingredientele pentru a face alegerea, dar preferam sa hotarasca altcineva în locul nostru, indiferent ca este vorba despre evenimente de amploare sau de o banala iesire în oras. Unii vor trai toata ziua cu frica în spate, fara sa stie de ce, altii cu sentimentul ca bucuria este un privilegiu pe care îl vor primi azi cu recunostinta si încântare.
Recomandarea acestei zile este aceea de a asculta vocea si strigatul sufletul. El, azi, vrea sa-si povesteasca siesi despre lumea în care traieste.

2 comentarii la „13 – 19 septembrie 2010

  1. Marta spune:

    Iti urez o dimineata si o zi superba! Am intrat aici, ca de cate ori am o zi importanta, sa vad care este interpretarea ta si primul gand a fost sa-ti multumesc din nou pentru ceea ce ne impartasesti. Cred ca este unicul blog sau site care ofera o privire de ansamblu- autentica si profesionista- asupra relatiilor astrale ale fiecarei zile.

  2. Multumesc mult, Marta, pentru gandurile frumoase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.