17 – 23 august 2020

17 – 23 august 2020 este săptămâna analizelor sterile și a binelui pe care ni-l facem singuri dacă suntem atenți, serioși și răbdători. Aceasta este pentru oamenii superficiali o săptămână a curiozității. În realitate, pentru cei care urmăresc și alte aspecte ale vieții este o săptămână care analizează abandonul și respingerea. Există în această ecuație astrală o nevoie de sensibilitate care va fi foarte tare ascunsă. Ea va fi împărțită pe două sectoare. Prima va evidenția rămășițe ale unor probleme mai vechi ce se vor contura în primele două zile ale săptămânii. După aceea, după ce se va împlinii Luna nouă, miercuri, 19 august, vom vedea că lucrurile se pot remedia, că mintea va fi mai limpede și că soluțiile vor veni mai ușor. Gândul de revoltă, dezordinea pe care o experimentăm în această săptămână se încadrează în prima parte a devizei care face referire la analizele sterile. Ceea ce analizăm în această săptămână nu ne ajută să ajungem la o concluzie foarte bună decât dacă suntem într-un registru psihocomportamental superior.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor simții în această săptămână un fel de constrângere, fie mentală, ca atitudine în primele două zile ale săptămânii, fie socială sau evolutivă. Din fericire elementele constructive care ne duc spre atenție, seriozitate și răbdare sunt cele mai valoroase acum.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a privi atenți către elementele de disciplină pe care le-am învățat cu mult timp în urmă. Lumea se schimbă, nu întotdeauna în bine. Ceea ce păstrăm ca valoare ne va înnobila ca valoare.

Convingeri care se pierd ușor. Putere care se scurge dincolo de înțelegerile comune. Bucurii parfumate fals. Se ia o decizie proastă. Concentrare puternică pe idealuri care nu se vor confirma niciodată. Ridicolul este urcat la rang de artă. Patimă.

Prima zi a săptămânii este una de concentrare. Convingerile pe care le avem acum se bazează pe anumite observații pe care le-am făcut în săptămâna anterioară și care ne-au adus multă satisfacție, dar și speranța că binele este foarte aproape, însă lucrurile acestea care țin de speranțe, de aspirații nu sunt elementul cel mai important al săptămânii în curs. În felul acesta, atunci când vorbim de calitate, vorbim de un fel de competiție care scoate în evidență bucuriile pe care le-am obținut, nu și de cele pe care le trăim. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor vedea că puterea acestei zile le lasă un gust amar. Se pot concentra mai ușor, dar nu pot ajunge foarte repede la anumite concluzii, ci doar la situații delicate, ridicole, pătimașe.
Elementul spectaculos al acestei zile vine din faptul că dorim să impresionăm. Poveștile pe care credem că trebuie să le spunem de dimineață și până seară, întâmplările pe care le-am parcurs și cărora le-am acordat o importanță supradimensionată vor face astăzi deliciul celor care sunt interesați de așa ceva sau persoanelor care urmăresc să citească temperamentul unei persoane ascultând. Astăzi avem nevoie de înțelegere tocmai pentru că, încă de dimineață, Luna va trece pe zodia Leu și-i va face pe oameni puțin mai interesați de această formă de spectacol. Cuvântul care ne înalță nu este neapărat și vindecător, nu ne duce dincolo de înțelegerile comune, ci ne poate oferi o bucurie falsă sau un parfum care să ne impresioneze doar pentru o secundă, iar apoi să ne provoace un sentiment de respingere pentru mult timp de acum încolo.
Prin urmare, prima zi acestei săptămâni ne arată că lucrurile pe care le-am obținut până acum nu sunt neapărat și cele mai valoroase. Asta înseamnă că multe din acele convingeri cu care am lucrat în săptămâna anterioară se vor risipi ușor. Este adevărat, momentul acesta ne face puțin mai concentrați, mai atenți pe un ideal, dar ne smulge din genul acela de profunzime pe care încercăm să-l promovăm aici. Astăzi descoperim cât de interesante sunt analizele sterile, dar nu suntem atenți, nici serioși și nici răbdători.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta o confirmare doar atunci când suntem concentrați pe un ideal. Atenția înseamnă și expansiunea gândului către zonele din jur, nu doar concentrarea pe o anumită idee sau pe un anumit ideal.

Ridicare deasupra unei probleme. Elevare. Tensiune redusă prin dialog. Educația dă rezultate bune. Inteligența creatoare este apreciată. Carisma ne ajută să găsim soluții frumoase la multe complicații din ultima vreme. Tensiunile se reduc ușor. Primim semnale că reinventarea devine necesară. Este nevoie de mai multă disciplină. Se evită un accident.

Ne confruntăm astăzi cu o bucurie falsă. Ne putem ridica acum deasupra unor elemente legate de creativitate sau de inventivitate, însă ele vor rămâne în conștiința celorlalți ca fiind semne ale unei carisme sau rezultatul unei munci care a durat mult timp. Timpul este o componentă misterioasă a acestei zile care ne ajută să reducem tensiunea, să mergem spre dialog și să înțelegem că exemplul personal înseamnă mai mult decât a oferi diplome, certificate de studii. Ceea ce este bun se evidențiază acum și ne duce foarte ușor către o zonă liniștită unde tensiunile sunt reduse, unde valorile personale sunt promovate mult mai ușor, prin cuvinte simple, prin exemple frumoase. Celelalte, se reduc pentru că nu există suficient de multă putere care să regleze o tensiune pe care o tot experimentăm de câteva luni. Oamenii fermecători, cei carismatici vor avea cele mai bune soluții pentru ceea ce se întâmplă în momentul de față, însă nu acesta este elementul cel mai important al zilei. Nu carisma ne învață unde trebuie să ajungem. Acolo unde ne detașăm de orgoliul de a fi cineva descoperim bunătatea de a munci pentru a construi o nouă identitate. Nu trebuie să uităm că aceasta este ultima zi din ciclul lunar care se încheie mâine dimineață. Asta înseamnă că multe din situațiile pe care le parcurgem acum ne ajută să evităm anumite situații delicate pe care nu am știut să le apărăm de-a lungul ultimelor patru săptămâni. Acum avem soluții, dar tentația cea mai mare este să considerăm că le putem privi pe acestea doar prin strălucire, doar prin farmec, doar prin carisma, doar prin ușurință.
Prin urmare, a doua zi a acestei săptămâni ne arată că lucrurile complicate rămân complicate pentru că așa este scris. Ceea ce este fermecător nu rezolvă imediat, nu provoacă combustie, nu schimbă și nu ușurează prin nimic statutul cuiva sau calitatea vieții cuiva. Astăzi ne revigorăm prin acceptare, toleranță și înțelegere, altfel frumosul capătă forme neplăcute, cele care au amplificat de fiecare dată tensiunea și care ne-au depărtat de tot ce înseamnă echilibru și disciplină. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor da dovadă astăzi de exces de zel. Astăzi li se va părea că este nevoie de mai multă disciplină, să adauge mai multe proceduri sau mai multe tehnici la cele pe care le lucrau deja, însă nu este bine. Avem nevoie de măsură pentru a evita astăzi un accident.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi nepăsători la abuzurile pe care le fac alții. Nu avem de ce să ne construim idealuri în raport cu abuzurile pe care le fac alții. Fiecare are propria cale.

O interdicție își prelungește valabilitatea. Șansa de redresare se reduce. Doar vorbim despre curaj. Accesul la informație este restricționat. Conflictul este ușor escaladat. Raportul dintre bine și rău se dezechilibrează puțin. Unele temeri sunt confirmate. Cel care-și pierde speranța se însingurează.

Astăzi există o oboseală care ne va ridica multe semne de întrebare referitor la implicarea pe care o avem în activitățile sociale sau referitor la echilibrul pe care îl păstrăm. Pentru că în dimineața acestei zile se împlinește Luna nouă și în mijlocul zilei se va definitiva careul dintre Pluton și Luna neagră nu obținem astăzi prea multe informații. Astăzi doar se escaladează un conflict, poate mai mult decât trebuie, însă nu obținem informații foarte valoroase sau pertinente despre problemele pe care le avem acum în minte. Dacă toată această ipostază astrală nu s-ar fi consumat pe finalul tranzitului lui Mercur prin Leu nu am fi vorbit despre un impact negativ, ci doar despre mici tensiune confirmate, doar despre a valida ceva ce am spus până acum și nu a fost ascultat pentru că altora li se părea neplăcut. Așa, vorbim despre neplăceri care creează, la rândul lor, neplăceri mai mari și care vor deveni în timp temeri confirmate.
Dacă dimensiunea personală a acestui aspect dintre Pluton și Luna neagră este ușor de dedus pentru că reduce speranța și a-i face pe oameni să fie neîncrezători în forțele proprii, în viitorul lor, dimensiunea socială este una care nu ne oferă vești prea bune. Ea aduce un climat tensionat, aduce o zonă periculoasă unde șansa nu supraviețuiește, dar care îi ajută pe cei înzestrați cu un curaj adevărat, real, nu simulat, să se ridice cu mult deasupra celor din generația lor. Asistăm la o încercare teribilă care ne spune că traseul cel mai scurt este cel mai bun, însă el este cel mai greu. Escaladarea unui conflict, cea mai mare tentația a acestei zile nu este soluția. Soluția vine acolo unde dorim să fim pașnici chiar dacă suntem antrenați în situații care nu au nimic de-a face cu lucrul acesta.
Prin urmare, 19 august este o zi care ne ajută să prelungim ceva. Unii vor alege să prelungească un conflict, iar alții o soluție. Putem să facem lucrul acesta dacă avem deja un patrimoniu, dacă avem pe cine ne baza. Cei superficiali care până acum au trăit pe seama celorlalți, pe energiile celorlalți, își vor transforma această zi într-o suită de conflicte. Vor escalada o suită de conflicte încercând să convingă pe toată lumea că aceasta este o formă de dinamism, de luptă. 19 august nu este o zi despre luptă, ci despre cum am putea transforma ceea ce a fost până acum văzut ca o luptă într-o formă de prietenie, de iertare, de liniște. Tensiunile sociale nu se rezolvă cu decizii abrupte. Ele au nevoie de demersuri care la un moment dat să puncteze decizii succesive. Din această cauză momentul de față poate fi din flori, nu din spini.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi că elementul care altădată ne-a dezechilibrat poate a dispărut. A ne pierde toată ziua căutând, de teamă, acel element înseamnă a nu fi depășit acel obstacol.

Ne întoarcem la metode mai vechi care s-au dovedit eficiente. Orice surpriză cade ca o greutate. Materia prezintă mai mult interes. Se pierde viziunea de ansamblu. Credem că prin respect și metodă rezolvăm orice. Sentimentele se răcesc. Nevoi de mișcare. Mobilitatea înseamnă sănătate.

De dimineață, Mercur va trece pe zodia Fecioară și ne va oferi un nou cod de adaptare. Din nefericire, pentru că această trecere a lui Mercur pe Fecioară se face în umbra careului dintre Pluton și Luna neagră, acest cod de adaptare se bazează mai mult pe metode vechi. Va fi mult mai important ceea ce știm și recunoaștem, decât ceea ce ar trebui să ne însușim. Aceasta va fi cea mai mare problemă a momentului, adică a acestui segment până la sfârșitul săptămânii, dar și al săptămânilor următoare. Unii vor fi foarte fericiți că sunt mai atenți, mai circumspecți, mai interesați de lucrurile materiale pentru că vor considera că această atitudine îi ajută să își rezolve probleme cotidiene, cele privite cu spaimă în săptămânile anterioare. În realitate, astăzi vom fi foarte ușor sensibilizați de respect și doar respectul este cel care ne sensibilizează. Ajungem ușor la metodă, ajungem ușor să surprindem anumite detalii ale unor situații sociale, aproape că nu face efort să reținem, să memorăm, însă lucrul acesta ne depărtează de viziunea de ansamblu. De fiecare dată când am pierdut acest simț al viziunii de ansamblu am rămas cu un gol. Golul pe care îl construim astăzi procedând în felul acesta va fi vizibil în ziua următoare când Luna va trece prin careul la Axa Dragonului.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune la încercare sensibilitatea și viziunea. Un om cu viziune nu va fi surprins de lucrurile mici pe care le întâlnește, ci va căuta să le integreze. Mercur pe zodia Fecioară îl ajută pe un asemenea om să integreze lucrurile acestea mărunte care dau stabilitate unei construcții mari, viziunii de ansamblu. Dacă elementele mărunte nu ne ajută să ne menținem această luciditate înseamnă că rolul lor este de a ne distruge, de a ne tulbura sau ele subliniază o formă de depresie, de fugă de realitate, de izolare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la greutatea iubirii, la intensitatea ei, la calitatea ei. Ceea ce nu vine prin iubire devine un lucru mărunt care ne distrage de la ceea ce este esențial.

Se reduce puțin din zgomotul de fond. Participăm la un experiment. Reuniune interesantă. O cercetare mai veche este încununată de succes. Nu orice disconfort este periculos. Seriozitatea este răsplătită cu cuvinte frumoase.

Gândurile conflictuale pe care le-am avut în prima jumătate a acestei săptămâni se transformă acum în evenimente. În dimineața acestei zile Luna va trece prin careul la Axa Dragonului și va schimba cumva ordinea lucrurilor, îi va face pe oameni mai atenți la ceea ce este periculos, dureros, lipsit de viață. Interesul pe care îl avem acum față de aceste elemente nu arată că suntem într-un proces de degradare, ci că toate aceste structuri educaționale ar trebui să ne facă mai atenți, mai serioși și mai răbdători. Unde nu există durere există bucurie. Unde nu există viață, există puterea de a crea viață.
Omul simplu va privi toată această construcție astrală într-un mod circumspect. Toate aceste elemente se bazează pe prezența Lunii pe zodia Fecioară. Tot ceea ce este bun va veni în a doua parte a zilei sub forma potențială, ca promisiune, ca aspirație, nu ca eveniment concret. Tocmai de aceea, 21 august ne vorbește despre lucrurile complicate care primesc soluții doar promise, nu și prezentate în mod concret. Cu toate acestea, ar trebui să ne bucurăm că toată această dispunere care este foarte încordată în prima parte a zilei și foarte degajată după aceea ne arată că nu orice disconfort este periculos. De asemenea, este foarte important în momentul acesta să fim atenți la bunuri, la cum gestionăm valorile materiale, la cui le înstrăinăm, pe mâna cui le dăm. Cel care este atent la lucrurile acestea nu arată că folosește cu succes o metodă veche, ci doar respectă valorile pe care le-a păstrat cu mare efort în ultimele săptămâni, cele care au încercat foarte tare.
Prin urmare, 21 august ne vorbește despre răbdare, despre atenție, despre succesul pe care îl putem obține ușor dacă nu ne raportăm tot timpul la metodele vechi, la conflicte mai vechi. Astăzi ne putem întâlni cu oameni care ar fi putut să ne ofere un exemplu frumos în săptămânile din urmă, dar nu am avut timpul necesar să le permitem lucrul acesta. Dacă metodele care au venit spre noi în zilele anterioare au făcut trimitere de la un interes prea mare față de materie, ceea ce se va întâmpla acum va ține mai curând de aspectul jucăuș al vieții, de actul ludic. Ceea ce reușim astăzi vine prin această formă de terapie. Cei nefericiți, încrâncenați sau răutăcioși vor face orice pentru a distruge bucuriile simple, naive sau prea delicate ale celorlalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi că lăcomia este în continuare o tentație periculoasă. Ea poate veni și ca un îndemn la renunțare. A renunța la ceva ce ar putea să-i aducă celuilalt un mare beneficiu este tot o formă de lăcomie.

Bunătatea este răsplătită. La pomul lăudat nu se merge cu sacul. Consumăm prea multă energie pentru certitudinile pe care nu le vom primi niciodată. Aventuri periculoase. Risipa ne face să ne simțim bogați. Semnele de progres la care am lucrat în ultimele săptămâni se văd clar. Avem nevoie să ieșim din rutină. Aventură.

Relația bună dintre Marte și Capul Dragonului, evidențiată în a doua parte a acestei zile, arată că lucrurile bune au întotdeauna o răsplată. Bunătatea este astăzi răsplătită așa cum se cuvine, însă nu trebuie să uităm de vechiul proverb: “La pomul lăudat nu se merge cu sacul!“. Șansa de acum s-ar putea să li se pară puțin cam tardivă pentru a repara anumite situații, dar faptul că se lasă antrenați, că participă la evenimente sociale sau sunt implicați efectiv în situații personale sau sociale le ridică moralul. Aceste persoane ar trebui să știe că risipa nu e bună. Cei care risipesc nu sunt mai fericiți decât alții, nu sunt mai buni și nici mai eficienți, ci pur și simplu mult mai determinați să își trăiască viața mai intens.
Un alt element important al acestei zile, cel care va veni spre noi în seara acestei zile, când Soarele va trece pe zodia Fecioară, este legat de revendicare. Apare o nevoie care ne îndeamnă să ieșim din rutină, însă, ca de multe ori, tocmai această nevoie ne transformă în prizonierii rutinei. Chiar dacă aproape toată ziua soarele va fi pe ultimul grad al zodiei Leu, ceea ce aduce multă tensiune și care pune o mare presiune pe ideea recompensei mai mult decât pe ideea generozității, așa cum ar fi trebuit să fie, momentul acesta este unul frumos. Spre seară, când Soarele va trece pe zodia Fecioară, vom simți o eliberare de această presiune a orgoliului și ne va fi foarte bine.
Prin urmare, 22 august este o zi de răsplată. Astăzi vedem ceea ce este adevărat și ceea ce este fals, ceea ce ne ajută să ne ridicăm deasupra propriei condiții. Sunt oameni care atunci când risipesc se simt bogați, însă exemplul lor nu trebuie urmat. Ceea ce se întâmpla acum devine, așadar, un fel de semnal de alarmă pentru a ne întoarce către adevăr, devine un semnal de alarmă să renunțăm la analizele sterile și să urmărim cu mai mare atenție acel bine care ne ajută. Orice altă formă de aventură devine periculoasă. Astăzi gândim în concordanță cu mesajul grupului ceea ce ne va bucura, ceea ce va bucura persoanele reprezentative ale grupului de apartenență, ceea ce va bucura prietenii. Tot ceea ce a fost risipitor până acum va fi în momentul de față vizibil și, în săptămânile următoare, va fi privit ca un element respingător.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că bunătatea nu este o întâmplare. Un om evoluat știe să fie bun în așa fel încât faptele sale să fie ușor de înțeles și de reprodus și de ceilalți. Cei care sunt egoiști vorbesc doar despre ei. Oamenii minunați vorbesc despre ceea ce se întâmplă frumos pe acolo pe unde trec.

Robustețe. Ni se răsplătește un drept. Sinceritatea este folosită ca o armă. Apropierea dintre oameni este apreciată. Un inconvenient desecretizează o informație. Lămuririle cerute în mod direct nu sunt oferite. Curiozitate.

Ultima zi a acestei săptămâni este una de speranță. Luna își încheie până în mijlocul acestei zile tranzitul său prin zodia Balanță și, trecând pe zodia Scorpion, ne va îndemna către o gândire practică, adică ne va ajuta să lămurim anumite situații care ni s-au părut delicate sau periculoase de-a lungul acestei săptămâni. În egală măsură, vorbim despre o formă de severitate pe care ar trebui să o luăm în considerare pentru că ea vine ca urmare a unor frustrări ce nu au fost rezolvate. Au existat discuții în zilele anterioare, în lunile anterioare care nu au putut fi soluționate și care acum lasă impresia unor conflicte care ne dezarmează. Dacă nu avem informația potrivită, dacă nu avem tot ceea ce ne trebuie în momentul acesta ni se pare că doar suntem curioși sau preocupați de o problemă, nu și capabili să o rezolvăm. Ceea ce se întâmplă în prima parte a zilei, când Luna parcurge ultimul sector al zodiei Balanță, devine un fel de preambul față de ceea ce se va consuma în seara acestei zile și care va deveni, în ansamblu, un altfel de preambul față de anumite episoade ce se vor consuma în săptămâna următoare.
Ființele răutăcioase vor avea în această zi o robustețe aparte. Li se va părea că li se cuvine să primească mai mult, să fie mai apreciate și orice inconvenient, judecat după nivelul de sensibilitate și de cultură, va fi sancționat imediat. Lucrurile acestea nu sunt legate de o formă de curiozitate, ci doar de lipsa de educație.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne pune în gardă referitor la ceea ce va urma. Sunt lucruri complicate care s-au consumat de-a lungul acestei săptămâni și care au lăsat răni adânci acolo unde ființele nu erau suficient de maturizate. O problemă legată de o informație, de un inconvenient va cere, pornind din această zi, chiar dacă este o zi de weekend, o informație suplimentară., dar noi, pentru că studiem astrologia, nu suntem simpli consumatori ai unor previziune astrale, știm că lămuririle cerute astăzi nu vor fi primite așa cum sunt cerute. Există o problemă de comunicare pe care această zi o va evidenția. Ceea ce este frumos va veni prin liniște, nu prin refuz. Curiozitatea nu este atât de periculoasă dacă ea nu alimentează această formă de refuz, de separare, de încadrare a oamenilor în categorii sociale sau de îndepărtare a lor pe baza unor prejudecăți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi că liniștea este mai importantă decât anumite lămuriri pe care am putea să le solicităm celorlalți. Indicat ar fi ca aceste lămuriri să apară după ce am ajuns la niște concluzii.

2 comentarii la „17 – 23 august 2020

  1. Ana spune:

    In ultimii 3 ani am primit tot felul de lectii de la viata care m-au ajutat sa ma cunosc mai bine,sa evoluez.Din martie si pana acum am descoperit(si cu ajutorul raspunsurilor dvs) ca desi sunt o persoana hotarata,asumata si foarte sincera,am o mare problema cand intru in contact cu oamenii,adica ma coplesesc emotiile(imi bate inima foarte,foarte tare,simt ca nu mai pot sta in picioare) si devin agitata.Am incercat sa gasesc cauza dar nu imi dau seama de unde pleaca,poate o mama foarte autoritara in copilarie.Este un soi de nesiguranta.Sunt implinita pe toate planurile,nu am nevoie de nimic(30.09.80,ascendent in leu).Cand sunt singura sau cu familia sunt foarte linistita.De unde sa incep si cum sa fac sa le stapanesc?

    1. La aceasta problema ti-am mai raspuns si altadata.

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.