8 – 14 iunie 2015

8 – 14 iunie 2015 este săptămâna cultivării spiritului de echipă și a menținerii nivelului optim de acțiune. Spre deosebire de ceea ce am avut de traversat în ultima perioadă, intervalul acesta de șapte zile pe care-l analizăm este unul foarte special la capitolul evenimente astrale. Nu ne referim aici doar la unghiuri ce se împlinesc la grad perfect, ci ne referim și la faptul că Mercur își va încheia mersul retrograd de aproximativ trei săptămâni, iar Neptun va iniția un mers retrograd care va ține până pe 18 noiembrie, cele două schimbări fiind programate pentru ziua de vineri, 12 iunie. În rest, evenimentele urmăresc să plaseze în centrul dispunerilor astrale planetele din zodia Gemeni, aflate acum într-o relație negativă cu planetele din Pești, pozitivă cu planetele din Leu și urmărind să răspândească un mesaj periculos, contradictoriu sau tendențios prin relațiile pe care le realizează cu Luna neagră. De altfel, sfârșitul de săptămână este marcat de impactul pe care Luna neagră îl are asupra Soarelui și asupra lui Mercur, cele două formând în 14 iunie o conjuncție.
Fără a indica toate aceste unghiuri ce se împlinesc la grad perfect în această săptămână, ca o prezentare sintetică se poate spune că acest interval ridică un mare semn de întrebare față de seriozitatea individului, față de bunele intenții ale unui grup care anunță o schimbare, o modificare într-un cadru social, legislativ sau poate chiar administrativ, punând la grea încercare judecata și discernământul. Asta înseamnă că ceea ce este bine va părea rău și ceea ce este rău va părea bine. De aici și multe încercări legate de repartizarea corectă a unei retribuții, descoperirea unor informații puternice, solide, viabile, utile pe viitor despre un personaj care până acum a activat negativ în umbră, dar și adoptarea unei hotărâri importante ce se poate transforma pe viitor într-o adevărată lovitură.
Toate aceste elemente au nevoie de coeziunea grupului, de părerile care se aud din jur și nu doar pentru că ne va plăcea în această săptămână să vorbim, să facem schimb de informații, de obiecte, ci pentru că numai prin cultivarea acestui spirit de echipă se va putea menține un nivel optim de acțiune. Dacă se pune problema ca acest lucru să facă parte din dezideratele momentului, din preocupările de acum înseamnă că tendința firească, îndemnul general devine astfel unul spre coeziune. De acest lucru vom fi foarte conștienți chiar în mijlocul acestei săptămâni, când Soarele se va afla într-o relație pozitivă cu Uranus chiar în ultima zi de retrogradare a planetei Mercur. Acesta va fi practic vârful revoltei, a răstălmăcirii și de aici am putea să ne dăm seama cât de departe se poate merge cu compromisuri și dacă nu cumva ceea ce numim generic compromis nu este altceva.
Apoi, ziua de vineri, 12 iunie, când se împlinește un regal de unghiuri astrale, când există atât de multă determinare pentru lucruri care ne preocupă, ne interesează să ne însușim ceea ce vrem să avem, vom observa că toată această presiune socială se limpezește în momentul în care ne liniștim. Motorul acestor evenimente spectaculoase este chiar agitația. Dacă transformăm agitația într-o forță activă, dacă nu ne pierdem discernământul și atenția, atunci diversitatea momentului nu se va susține pe dorințele împlinite, pe scheme negative aduse din trecut pentru a ascunde interesul pentru răzbunare sau rău, ci pe creativitate. Vom vedea că această creativitate nu ne salvează doar în ziua de 12 iunie, ci de-a lungul întregii săptămâni, prin forța pe care o accesează și prin protecția pe care o obținem lucrând cu inspirația. Spirit de echipă nu înseamnă doar să ne adunam în jurul nostru oameni din această lume, ci înseamnă să legăm și prietenii frumoase cu ființe din planuri paralele. Creativitatea este, de altfel, cel mai accesibil instrument prin care putem să depășim limitele acestei lumi și se face mai mult decât ar face un om comun, să privim mai departe decât am fost obișnuiți până acum să privim. De altfel, a lucra în echipă înseamnă în această săptămână a ne menține la un nivel optim de acțiune pentru că ne vom extrage puterea dintr-un alt izvor.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu uita că puterea adevărată vine doar prin bine. Atunci când în putere nu există bine ceea ce numim forță este de fapt un vârtej amețitor ce apare doar în cădere. De aceea prin rău se spune că puterea este falsă și nu durează. Sămânța binelui aleasă în această săptămână arată că am fost cândva prieteni cu un copac secular. Sămânța răului arată că s-a acumulat până acum experiențe lipsite de viață.

Se trece de la originalitate la viziune de ansamblu. Lumea materială blochează aspirațiile. Senzație de cădere în gol. Întârzieri. Pierderi. Ceea ce este uitat este pierdut definitiv. Se învață lecția răbdării. Se face apel la respect pentru a supraviețuii într-un context agresiv.

Prima zi a săptămânii lansează o mare provocare. Facem un inventar interesant al pierderilor pe care le-am avut în săptămânile anterioare și, în primul rând, vom considera că din cauza acestora, anumite proiecte au fost întârziate ori nu ni s-a permis accesul la un anumit sector. Nu ne referim la toate evenimentele care ne-au ieșit în întâmpinare în ultimele săptămâni, ci doar la acelea care au o perspectivă de aproximativ două luni, adică urmăresc prin evenimentele concrete să țintească spre începutul lunii august. Celelalte conțin episoade care ne învață lecția răbdării, a acceptării sau ne vorbesc despre lucruri pe care până acum am refuzat să le abordăm în modul acesta. Ceea ce este pierdut ar putea să fie pierdut în mod definitiv și să ne rămână de acolo doar un înțeles aparte, o achiziție specială și asta doar dacă se lucrează bine în echipă. Prin relațiile proaste pe care Luna le construiește cu Saturn și cu Mercur este puțin probabil ca aceste relații echilibrate, ca aceste raporturi cu colaboratorii să fie coordonate corect ori fără resentimente. Pentru a avea o justificare ne întoarcem la mijlocul lunii mai și facem o selecție interesantă luând acolo doar ceea ce a alimentat un conflict sau ne-a blocat înțelegerea majoră a unor evenimente sau a unor persoane. Acum, dintr-o dată, extragem din mijlocul lunii mai informații despre boală, despre eșec sau despre incertitudine.
Ca o compensare a acestui mod deficitar de a ne raporta la ceea ce avem în jur sau la noi înșine, se va cere prea mult respect persoanelor cu care colaborăm. Respectul pe care îl primim trebuie să suplinească și respectul pe care ar trebui să-l oferim celorlalți. Cu alte cuvinte, le cerem celor din jur să fie perfecți, să nu greșească, să muncească mai mult decât au făcut până acum, să cuprindă în acțiunile lor și ceea ce noi ar trebui să facem, iar viziunea de ansamblu pe care aceștia o dezvoltă să cuprindă și aspirațiile pe care le avem pentru a nu ne simți marginalizați. Lucrurile acestea sunt însă destul de complicate deoarece ascund în adâncul lor o senzație de părăsire, de abandon sau de cădere în gol. Pe baza acestei senzații unii am impresia că demersurile în care s-au implicat au fost oprite pe motiv că nu au ajuns la finalitate acum, când au cel mai mare nevoie de acestea.
Rezultatul acestor frământări interne ar trebui să ducă la extinderea orizontului cunoașterii cu scopul de a obține o mai mare stabilitate în zona în care ne-am desfășurat activitatea până acum. Fiecare descoperim să vedem mult mai clar ceea ce ne lipsește pentru a ne completa pe viitor, fie constatăm că partenerii de dialog, colaboratorii nu sunt atât de flexibil pe cât am crezut ori pe cât au declarat. Adică aceștia nu fac față la efort suplimentar, muncesc fără plăcere, fără bucurie, fără încântare și nu este cazul să li se ceară mai mult.
La modul comun relațiile proaste pe care Luna le împlinește cu Saturn și Mercur ne indică riscul de a folosi limbajul într-un mod neadecvat, de a schimba programul de lucru, de a-l înlocui cu altul despre care știm că anterior a dat rezultate bune, făcând de altfel o alegere proastă, de a uita ceea ce este important sau de a pune prea multe regrete în micile eșecuri ale vieții de zi cu zi. Avem nevoie să privim momentele acestea dintr-un alt unghi pentru a vedea că, de fapt, caracterul lor dramatic nu trebuie interpretat în modul acesta, adică nu ne folosește la nimic să exagerăm o tensiune afectivă, un eșec de moment doar pentru că în această perioadă avem obsesia lucrurilor impecabile.
Prin urmare, debutul săptămânii înseamnă pentru noi un mic joc, un mic zdruncin, o tulburare abordată la dimensiuni reduse, despre care vom considera că reprezintă cel mai mare eșec al momentului. Pentru faptul că acum nu avem încă puterea să vedem dacă evenimentele asupra cărora am lucrat în ultima perioadă își vor atinge finalitatea la începutul lunii august, așa cum le este destinat, vom dramatiza și vom vorbi astăzi doar despre întârzieri și pierderi. Mulți vor discuta și despre ceea ce nu știu, despre riscurile meseriei, pericolele la care se expun ori drama pe care o trăiesc de câteva luni. Toate acestea fac parte dintr-o idee sintetică aceea care le vorbește oamenilor despre o cădere în gol, despre marginalizare sau acea senzație ciudată că nu aparțin niciunui loc.
Este important de indicat că o parte din aceste senzații sunt reale și se poate constata o anume răceală, o distanță în relațiile sociale, o diminuare a capacității de memorare, a vitezei de reacție, poate chiar a interesului de a lucra în echipă, însă se exagerează și aceste valori aceste trăsături vor fi privite disproporționat și, prin încadrarea lor greșită, se va obține un rezultat eronat. Este adevărat, pierderile la care se face trimitere în această zi există, însă nu au însemnătatea și nici greutatea afectivă pe care le atribuim.
Cei care lucrează cu energia ori care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală, vor vedea că debutul acestei săptămâni devine absolut esențial pentru a da tonul marilor evenimente rezervate pentru această perioadă. Nu se vor preocupa atât de mult de întârziere sau de minciună, nici de pierdere sau de drame, ci de viziunea de ansamblu, de posibilitatea aceasta minunată prin care un om își vede existența sa, relațiile în care este implicat dintr-un alt unghi, dintr-un context mult mai mare și, în consecință, obține rezultate mult mai valoroase care se adresează nu doar imaginii pe care o are la un moment dat în grupul de apartenență, ci statutului său în perioada sau epoca în care s-au născut. Lucrurile acestea nu sunt însă accesibile omului comun pentru că presiunea care vine din aceste relații negative ale Lunii cu Saturn și Mercur sunt foarte mari. A le lăsa în urmă, a depăși acest stadiu al presiunii, interdicției sau contracției cere o instruire specială.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu crede în lucruri doar pentru că intensitatea prezentului ne spune să facem asta. Există o ordine care activează dincolo de ceea ce este rezervat acestui moment. Presiunea de-acum nu ne poate spune totul nici măcar despre problema la care se referă. De aceea, avem nevoie acum să privim realitatea prezentă din mai multe unghiuri. Unii ar putea face acest lucru ca un exercițiu de imaginație, alții însă vor privi îndemnul acesta cu maximă seriozitate. A vedea un lucru din mai multe puncte de vedere înseamnă a trăi complex.

Se pierde un drept important de dragul unui confort iluzoriu. Se întâlnesc într-un punct mai multe direcții importante ale vieții. Se caută împlinirea unor dorințe extravagante, dar experiența de viață cere restricție. Fiecare așteaptă de la celălalt să-i spună ce e mai bine. Sunt apreciați oamenii după urmele pe care le lasă. Sentimentul refuza compromisul. Imaginea transformă. Lăcomia este o mare tentație. Apelul la înțelepciune salvează din situații limită.

Ecuația astrală aferentă zilei de 9 iunie ne duce pe un drum ciudat. Dacă pierdem din vedere că deviza generală a acestui interval ne îndeamnă să lucrăm în echipă și să ne menținem nivelul de acțiune, adică dacă nu intervenim cu subiectivisme sau să schimbăm după bunul plac ordinea lucrurilor, elementele personale vor fi acum puse în valoare mult mai bine în așa fel încât ideea de dreptate să se transpună într-o hotărâre concretă, într-un obiect sau într-o decizie adoptată în favoarea individului. Ceea ce se va prefigura prin unghiurile care se împlinesc în această a doua zi a săptămânii face cu precădere trimitere la experiențe de viață pe care le-am acumulat prin restricție sau prin constrângerea dreptului de a acționa, de a vorbi, de a transfera o informație.
Luna se află acum în mijlocul zodiei Pești și prin conjuncția cu Neptun, apoi prin relațiile negative pe care le împlinește cu Marte și Luna neagră, dar și relația pozitivă pe care o împlinește cu Pluton, încearcă să le vorbească oamenilor despre compromis și despre nevoia de a schimba ceva în imaginea publică, în a se prezenta într-un mod mult mai frumos, mai puternic și mai credibil față de o persoană dragă. Luna din Pești nu se poate adresa doar oamenilor din preajmă. Știm că această poziție reprezintă mai curând un sprijin pentru individ pe care să se bazeze pentru a se ridica mai sus, pentru a vedea mai departe, pentru a avea întreaga panoramă a zonei în care s-a stabilizat. Cu alte cuvinte aceste relații pe care luna le realizează, atât cele bune cât și cele rele, îndeplinesc acum doar rolul de susținere, adică nu prea vom ține cont de ele, nu le vom asculta, nu vom crede atunci când ne vorbesc despre ceea ce ar trebui să vedem departe. Rolul lor este acela de a ne susține în demersurile pe care le inițiem acum nu să ne spună ce să vedem.
Referitor la aceste demersuri pe care le inițiem acum se impune o precizare. Cu toate că Marte se află acum într-o relație bună cu Uranus, Soarele într-o relație bună cu Jupiter, lucrurile acestea nu pot fi orientate spre bine nici pentru că unghiurile acestea pozitive sunt mult mai important decât cele negative și ar trebui să aibă un rol mult mai importante decât celelalte. Există un fond, un cadru mult mai mare la care trebuie să facem referire acum. Contează foarte mult obiceiul, educația, ceea ce ne-a construit pentru a fi ceea ce reprezentăm în momentul acesta. De aceea momentul de față va fi folosit cu precădere pentru îndeplinirea unor dorințe, pentru a combate restricțiile trecutului pentru ca în viitor să nu ne mai întâlnim cu ele. Din această cauză multitudinea de aspecte cu care lucrăm astăzi limitează puterea de expresie și oamenii care cred că ar putea să-i păcălească pe cei din jur prin flexibilitate, viteză de reacție sau bogăție de informații, prin educație sau rang, vor primi o palmă dură din partea destinului pentru că toate aceste lucruri, dacă nu s-au transformat în înțelepciune, se întorc spre trecut, caută repere negative acolo și prin acestea își construiesc acțiunile de acum în raport cu acele elemente negative. Absența înțelepciunii de viață va fi văzută cu precădere în această a doua zi a săptămânii și cu cât ne vom implica în mai multe evenimente sociale, cu cât vom căuta să fim acceptați, iubiți, respectați sau primiți într-o structură, cu atât acest neajuns va fi văzut mai bine.
Viața individuală va fi astfel marcată de o criză de identitate cea care este de altfel vinovată și de consumul haotic al energiei, lucrul în salturi, în etape foarte intense urmate apoi de devitalizarea accentuate. Constanta acestei zile va fi o gălăgie, un sunet foarte strident, agitația psihică a oamenilor care tulbură tot ceea ce se află în jur sau chiar generează acțiuni scurte, lipsite de logică prin care sunt stricate obiecte sau relații.
În egală măsură, oamenii echilibrați vor avea începând cu 9 iunie parte de un salt spectaculos. Dacă aceștia în ultima perioadă au fost un fel de obstacol pentru cei din jur, îndemnându-i pe aceștia să renunțe la plăcerile de atunci, să privească viața prin valorile esențiale, să lase o urmă pozitivă a trecerii lor, faptele acestora din trecut vor atrage acum atenția opiniei publice și respectivii vor fi apreciați după urmele pe care le-au lăsat. Dacă intențiile lor au fost bune acum laudele vor fi pe măsură. Este important însă de indicat că orice urmă de lăcomie, orice tentație de a folosi poziția de lider, formator de idei sau ghid pentru un interes personal, pentru un avantaj personal legat de starea de confort sau de îmbogățire, se va intensifica împreună cu celelalte și vor fi mult mai vizibile.
Prin urmare, momentul de 9 iunie ne limitează puterea de expresie și ne îndreaptă atenția către realizările cu adevărat importante, cele care merg până în vara acestui an, în special la începutul lunii august. Acum oamenii sunt apreciați după urmele pe care le lasă și dacă acestea au și forme egoiste le vom vedea și pe acestea mult mai clar, mult mai evident și mult mai bine.
9 iunie este, de altfel, și o zi în care secretele personale sunt atât de accesibile celorlalți, lucrurile care au fost ascunse cu atâta înverșunare și teama sunt acum atât de clare încât nu trebuie, practic, niciun efort pentru ca acestea să fie discutate, analizate sau să devină subiect de bârfă pentru toată lumea.
De asemenea, pentru că planeta Jupiter din Leu este implicată acum într-o relație interesantă cu Soarele, guvernatorul Leului, ne va fi clară senzația că ne implicăm în ceea ce ne face dreptate, în ceea ce ne sporește privilegiul la locul de muncă, în societate sau în familie. Este adevărat că Jupiter din Leu îi îndeamnă pe oameni să se aștepte mai mult de la ceilalți decât oferă, să considere că merită mai mult și să vină doar cu argumente legate de nedreptăți ale trecutului. Pentru că astăzi se împlinește și faza de Ultimul Pătrar, ne aflăm în fața ultimei mari încercări legată de ajustarea sistemului de valori la sistemul de grup din acest ciclu lunar. Din această cauză, mulți vor dezvolta o anume rezistență în fața acestor compromisuri sociale. Este posibil ca acestea să nu fie rele, compromisul de acum să fie doar renunțarea la părerile personale în favoarea celuilalt fără să avem deocamdată garanția că acesta are dreptate. Până la sfârșitul săptămânii vom vedea că recomandările celorlalți, părerile lor sunt cu adevărat mai bune.
De asemenea, sentimentul de neapartenența le va vorbi oamenilor acum despre drepturi, despre o anume tristețe ce va fi vizibilă și în ziua următoare ca și cum prin exprimare personală se ajunge numai acolo. Se atrage, așadar, atenția asupra lăcomiei pentru că aceasta a fost o problemă majoră și în ultimele luni, dar va fi și în continuare până la finalul anului. De aceea apelul la înțelepciune ne va salva acum din tot felul de situații, chiar și din cele limită când am putea foarte ușor să cădem în păcatul de a vedea demonul ca fiind îngerul care ne scoate din orice încurcătură.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi puternici prin ceea ce gândim și simțim în momentul acesta, nu prin faptul că acestea sunt validate de experiențe sau privilegii câștigate anterior. Cu alte cuvinte, este important acum că știm o informație, nu ca am învățat-o de la o persoană foarte importantă și cunoscută. Lupta cu această formă de orgoliu va face diferența între oamenii înțelepți și cei care doar vor să pară înțelepți.

Este reparată o ruptură. Se face apel la marile biografii. Se îndrăznește mai mult, dar pașii sunt mici. Victoria de acum nu durează. Aplauzele trebuie să fie de aproape pentru a fi auzite. Surprizele se țin lanț. Viața capătă un gust mai bun.

10 iunie ne va vorbi despre tristețe. Lucrurile se orientează acum către o finalitate rapidă, nu pentru că dintr-o dată avem spirit practic și știm ceea ce dorim, ci pentru că umblăm după onoruri, după victorii, după rezultate spectaculoase. Pentru că le cerem rapid, pentru că dorim întâlnirea acestora într-un timp foarte scurt victoria de acum nu poate dura și succesul momentului se va risipi foarte repede, poate chiar până la finalul acestei săptămâni.
Lucrurile acestea însă devin dovezi ale unor bucurii stranii, ciudate care au fost privite în ziua anterioară ca dovezi de dizarmonie, de inconstanță sau de ingeniozitate. De această dată, pentru că Mercur se află în mers retrograd, ceea ce ne bucură este răstălmăcit și nu mai este privit ca o dovadă de generozitate, ci ca o dovadă de risipă. Este posibil ca această dispunere interesantă dintre Venus și Mercur să declanșeze memoria într-un mod cu totul special fie că ne aducem aminte de anumite evenimente care s-au consumat în anul anterior sau chiar la începutul acestui an, fie că facem apel la memorie ancestrală sau la marile depozite informaționale care se găsesc în biblioteci. Citim, consultăm sau ne însușim exemple din marile biografii și dorim să reparăm ceea ce s-a rupt în ultima perioadă sau s-a stricat.
Așa cum lesne se poate înțelege, vor trece la faptă, vor acționa la modul concret doar cei care au suficiente rezerve, oamenii care au bani în cont, rezistență fizică, sănătate sau rezultate spectaculoase obținute pe linie profesională. Ceilalți mai mult vor vorbi despre asta și dacă retrogradarea lui Mercur pune în dificultate construi la unui mesaj original, insistând mai mult pe reproducere sau imitare, relația bună care se construiește între Lună și Venus aduce tuturor un sentiment puternic de încredere în sine și confort. Cu alte cuvinte indiferent ce vom decide vor simții bine cu acest mesaj și chiar dacă în mare parte conduita va putea fi modificata lucrurile acestea nu vor avea atât de multă forță, nu vor avea atât de multă greutate pe zona publică pentru a produce schimbări atât de mari.
Pentru că se realizează acum o legătură specială între zodiile Gemeni și Leu, momentul 10 iunie va fi marcat de teatru, de disimularea sentimentelor, de teatralizarea lor sau de exprimare pe un nivel complet diferit față de cel al realității. Din nou, cei care au suficient de multă putere, un bagaj informațional solid vor pune în această reprezentație un mesaj profund pe care să-l transmită celorlalți. De partea cealaltă îi găsim pe oamenii care joacă teatru pentru că nu au o identitate asupra căreia să lucreze, nu au un sistem propriu de valori și împrumutând ideile altora, comportamentul celorlalți, preiau din ceea ce văd în jur pentru a se simți bine. Acum însă se va întâmpla ca în celebrul citat al lui Lucian Blaga: „Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele.”
Prin urmare, 10 iunie ne încurajează să privim lucrurile cu mai multă încredere și cu mai mult curaj pentru a le repara. Este adevărat, rezultatul va depinde mult de puterea personală, de gradul de sensibilitate sau de curaj. Nu toți cei care imită reușesc să ajungă la un rezultat concludent. Nu toți cei care joacă teatru neapărat și transmit ceva. Unii se maimuțăresc, imită personaje reale fără să aibă un mesaj clar de oferit celorlalți. Se limitează doar la a fi imitatori, unii dintre ei chiar buni, și rolul lor doar acesta este.
Apoi relația bună care se construiește acum între Venus și Mercur retrograd, fiind, de altfel, ultimul aspect la care participă Mercur prin această calitate, arată că ne interesăm acum de valori, care nu trebuie neapărat să fie scrise, consemnate într-o mare biografie, prinse cu mare măiestrie într-o peliculă cinematografică. Tot ceea ce este povestit, aflat prin diferite mijloace capătă o mare însemnătate și prin intermediul acestora viața se poate schimba. Vorbim însă de modificări de amploare, nu de transformări ce ar putea să dea sens unor evenimente programate doar până la finalul acestei săptămâni și asta nu pentru că nu ar fi posibile, ci pentru că Mercur, prin mersul retrograd, le face pe acestea imposibil de realizat. Asta înseamnă că momentul acesta se va remarca mai mult la capitolul surprize. Se poate vorbi și despre o îmbunătățire a stării de confort, ca și cum ne bucurăm dintr-o dată, suntem veseli, sărim într-un picior, răspundem la glumele celorlalți și greutățile care au venit spre noi până în ziua anterioară inclusiv parcă nici nu mai exista. Știm însă că deviza generală a acestei săptămâni ne îndeamnă să lucrăm în echipă și să ne menținem nivelul de acțiune. Procedând în modul acesta nu modificăm ținta inițială, deci nu poate fi vorba despre o valorificare a potențialului personal sau a ceea ce avem în jur în momentul acesta pe Mercur retrograd, ci ne umplem timpul crezând, bucurându-ne împreună cu toți cei pe care-i considerăm adversari însă dintr-o postură victorioasă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu crede că tot ceea ce înseamnă surpriză este și noroc. Este o zi care ne protejează de marile pericole însă nu prin atitudinea superficială de acum, nu prin ceea ce credem că ne ușurează viața acum sau ne face să râdem. Există o mână a destinului care ne protejează în momente de genul acesta când ne rătăcim cu totul.

Se combat greșelile trecutului prin independență. Se vorbește prea mult despre pedeapsa celorlalți. Se ignoră caracterul compromițător al propriilor greșeli. Cel care critică prea mult suferă că este ignorat. În orice element rău exista un bine potențial. Succesul vine prin cultivarea creativității. În forță persistă la aceeași intensitate și bine și rău.

Deși mulți dintre cei care sunt pasionați de astrologie se așteaptă ca în ziua de 11 iunie lucrurile să fie spectaculoase de la sine, ele devin eficiente doar prin aplicarea unui procedeu sau printr-o raportare nouă la comunitate. Mercur se află acum în ultima sa zi de retrogradare și intervine din zodia Gemeni cu un mesaj confuz. Am văzut că în ziua anterioară acest mesaj confuz l-a ținut pe individ departe de informațiile esențiale și l-a zăpăcit îndemnându-l să facă ceea ce i se părea mai ușor păcălindu-l că dacă face lucrul acesta îi va fi foarte bine. În ziua anterioară ne-a fost bine pe ceea ce am ales să facem însă astăzi, pe aceeași filieră, plătim un preț cam mare. Momentul 11 iunie ne aduce împlinirea unui sextil între Soare și Uranus, un unghi foarte important care administrează valorile trecutului, secretele pe care le-am ascuns cu mare grijă sau cu motivele de performanță, și întâlnirea Lunii cu Coada Dragonului moment destul de delicat prin care se activează din nou atât aspirațiile îndrăznețe pe care individul le-a alimentat în ultimii ani, cât și conflictele pe care le-a susținut, agresivitatea pe care a hrănit-o în tot acest timp.
Pentru că momentul acesta al informațiilor dezvăluite împotriva dorinței personale, împotriva plăcerilor personale urmărite în zilele anterioare se situează într-o zonă ciudată relațiilor sociale va fi acum pus la încercare spiritul de echipă, deci lucrul în grupul de apartenența va trece printr-o criză sau va fi oprit. Greșelile personale vor fi investigate, așezate într-o altă ordine decât am fost obișnuiți în zilele anterioare și pentru că lucrul acesta este unul foarte serios, spre deosebire de ceea ce am făcut în ziua anterioară, vom avea impresia că tot ce înseamnă sarcină profesională sau obiective personale ne duc către o cădere liberă, către o întoarcere la vechile obiceiuri, cele care și-au primit de la începutul anului și până acum o pedeapsă. Direcția spre care se îndreaptă informațiile sau demersurile sociale în mijlocul săptămânii ridică acum un nou semn de întrebare. Acum oamenii se vor întreba dacă sunt ignorați pe bună dreptate ori dacă nu cumva sunt pedepsiți la fel cum au fost în trecut. Astfel, în loc să se preocupe în a duce mai departe un mesaj sau în a-și vedea de treburile pe care le au de rezolvat, își pun acum tot felul de întrebări despre rostul muncii lor sau despre nivelul beneficiarilor. Pentru că este vorba de Uranus, este posibil ca o parte din aceste informații să fie corecte pentru că oamenii sunt astăzi inspirați, însă nu se știe dacă printre aceste elemente minunate, printre aceste idei inspirate oamenii nu pun și de la ei, nu adaugă păreri personale sau obsesii pe care nu le-au lăsat în urmă nici măcar în încercările trecutului apropiat, cele care au fost destul de dure. Astfel, secretele sunt acum afișate, dezvăluite, puse la dispoziția celorlalți însă puțini vor fi aceia care vor dispune de discernământul necesar pentru a le observa, analiza sau pentru a le folosi așa cum sunt ele și nu prin adăugirile sau interferențele momentului.
Cu toate acestea relația bună dintre Soare și Uranus arată și o deschidere către ceea ce înseamnă pentru un individ libertatea, nu putem să ne referim acum la libertate ca la o expresie socială. Acum este vorba despre un sextil între Soare și Uranus, deci despre o realizare cu un puternic impact personal. Astfel, cel care suferă că este ignorat arată că nu se preocupă de lucrurile care sunt importante, ci de altele, așa cum am văzut în ziua anterioară, spre exemplu de spectacol, de lucruri superficiale sau lipsite de valoare. În încercarea lor de a le obține și astăzi vor da peste critici, peste refuz sau peste un obstacol, la fel cum s-a întâmplat în trecut. Reinventarea unui obstacol, în redesenarea unui traseu inițiatic, plin de pericole, la fel ca în trecut, îi va îndemna pe unii să își folosească libertatea de expresie de acum pentru a se separa de cei care îi chinuie, îi critică sau îi încearcă.
Dacă în privința omului comun lucrurile acestea înseamnă și protecție în fața unui pericol sau în fața sursei durerii, pentru cel care lucrează cu energia sau care se află într-un proces de cercetare accelerată lucrul acesta în sine este un pericol. Inițiatul nu are de ce să fugă de pericol. Faptul că este inițiat arată că dispune de toate instrumentele necesare pentru a privi viața dintr-o altă perspectivă, pentru a lucra cu informații la un alt nivel. Pericolul activează o zonă a ființei care s-a construit prin mijloacele comune. Asta înseamnă că, până la un punct, individul nu trebuie să se îndrăgostească de sursa suferinței, ci trebuie să coalizeze cu aceasta pentru a-și modifica în propria ființă ceea ce strigă de durere. Strigătul de durere nu reprezintă semnul distrugerii, ci semnalul unei zone care nu dorește să fie transformată. Pentru un om comun procedeul acesta ar însemna masochism, dragoste de suferință, însă inițiatul transformă tot acest proces complicat într-o purificare a ființei realizată concomitent pe mai multe planuri. Stimulul poate fi în planul fizic la modul cel mai evident, dar cauza sa să vină din subtil. Pentru că este inițiat știe unde să meargă și va acționa în cunoștință de cauză. Lucrurile acestea speciale vor fi acum accesibile oricui. Din această cauză ziua de 11 iunie va fi încărcată de risc sau tulburătoare în cazul în care avem de-a face cu oameni comuni care sunt curioși din fire și vor și ei să știe mai multe, chiar dacă nu pot deocamdată. Procesul inițierii nu reprezintă neapărat aderarea la un grup obscur în care se vorbește într-o limbă nepământeană, ci abordarea sistemului de valori dintr-o altă perspectivă, adică îndemnul pe care-l tot facem de ani de zile aici și care vizează schimbarea modului de a gândi pentru a-l face pe acesta mult mai permisiv pentru informațiile care plutesc peste tot în univers și care, după cum vedem și astăzi, sunt accesibile oricui. Dacă îndeplinim aceste condiții și le folosim pe acestea pe calea de mijloc, nu doar prin armonia și echilibrul pe care le-am cunoscut în stările comune de conștiință, suntem inițiați și deja lucrăm la un nivel.
Prin urmare, 11 iunie este o zi de mare bogăție. Pentru că ne aflăm în continuare în perioada de retrogradare a lui Mercur, practic ultima zi din acest interval de trei săptămâni care ne-a zdruncinat atât de mult, nu toată lumea va avea acces la această bogăție. Unii vor sta cu punga de bani în mâini și vor striga în gura mare că sunt săraci și trebuie ajutați pentru că ei nu mănâncă monezi, ci pâine.
Ecuațiile astrale aferente zilei de 11 iunie activează traume mai vechi, scheme de lucru pe care ar fi trebuit să le lăsăm în trecut, nemulțumiri sau procedee care în trecut au provocat multă suferință și care acum sunt aduse în prezent doar acolo unde există ignoranță. Ignoranța este ceea ce ne face astăzi să suferim mai mult sau să credem că suntem marginalizați.
Astăzi sunt încercați de oamenii care au hotărât să se pună în slujba celorlalți deoarece aceștia vor observa că informațiile vin foarte ușor și în volum foarte mare, dar că au în continuare probleme în a le formula, în a le explica sau în a le prezenta celorlalți așa după cum le sunt solicitate. Dar nu ar trebui să dispere pentru că această relație bună dintre Soare și Uranus, care încurajează independența și inspirația, va fi activă până săptămâna viitoare, însă Mercur își va reveni la mersul direct începând cu noaptea de joi spre vineri. Deci este suficient ca astăzi aceste informații să fie colectate și vom avea răstimpul necesar până la finalul săptămânii sau poate chiar în prima parte a săptămânii următoare să le repartizăm sectoarelor cărora le sunt destinate.
11 iunie este o zi în care foarte ușor schimbăm impresii și pentru că se pune mult accent pe patrimoniu, aceste impresii sunt încălcate de experiențele ultimelor luni. Este foarte posibil ca aceste experiențe să fi fost marcate de abuzuri, nemulțumiri față de colegii de serviciu, familie sau cunoscuți, față de sistemul social în care trăim sau față de o abordare personală. De aceea, avem ocazia acum să emitem păreri obiective despre ceea ce s-a întâmplat în trecut însă vom fi destul de subiectivi atunci când vom folosi aceste elemente în calitate de concluzii dacă acestea susțin o opoziție a individului față de grupul de apartenență. Prea puține lucruri din cele care vin spre noi astăzi se adresează comunității. Succesul și eșecul momentului se adresează cu precădere puterii personale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a trăi mesajul interior cu mare intensitate. Nu ar fi deloc indicat să zdruncinăm structura acestuia doar pentru că acum cei din preajmă nu participă, nu înțeleg acest mesaj sau resping. Până la sfârșitul săptămânii sau până în mijlocul săptămânii următoare lucrurile se vor așeza așa cum trebuie.

Retrospectivă. Neputința de a controla o dorință retroactivă. Apar modificări la nivel global care schimbă optica vieții individuale. Adevărata schimbare a lumii este amânată. Grijile lumii trebuie lăsate deoparte. Liniștea vine din bucurii mici. Se reiau anumite discuții. Oamenii se raportează la valori corecte. Dorința poate atinge cote alarmante. Se poate acționa pe mai multe fronturi. Fondul problemelor este marcată de dorințe neîmplinite, de frustrare. Fondul realizărilor este marcat de creativitate. Se alege un traseu în mare viteză.

12 iunie este una dintre cele mai bogate zile în evenimente astrale aferente lunii iunie sau acestei perioade. Acum Mercur își va reveni la mersul direct, iar Neptun își va iniția mersul retrograd realizând astfel o importantă și majoră schimbare a modului de a gândi și de a reacționa având foarte clar senzația că ne aflăm în fața unei schimbări importante, pe hotarul dintre bine și rău sau dintre definițiile trecutului și certitudinile viitorului.
Pe lângă aceste schimbări ce apar în deplasarea celor două corpuri cerești, în această zi Marte se va afla într-o relație negativă cu Chiron și cu Luna neagră, iar Soarele într-o relație negativă cu Chiron. Apoi, Venus își va definitiva relația pozitivă pe care o construiește cu Capul Dragonului și prin intermediul căreia va media tendința Nodurilor, unghi pe care-l pregătește de ceva vreme. Luna se va afla acum pe ultimul segment al zodiei Berbec urmând ca în a doua parte a zilei să treacă în Taur.
Prin ceea ce se prefigurează a se consuma în această zi nimic nu este sigur, toate lucrurile se răstoarnă și nu pentru că ne-am obișnuit cu ele în ultimele trei săptămâni, ci pentru că există o presiune socială care ne îndeamnă să nu mai stăm pe gânduri, să acționăm în viteză, rapid pentru a nu se vedea că în ultima vreme am greșit și am complotat împotriva celor care pe viitor ne vor fi colaboratori. Dar lucrurile se separă într-un mod aparte. Într-un fel se manifestă Mercur direct în Gemeni și în alt fel se va manifesta Neptun retrograd în Pești, tocmai de aceea acum, în ziua în care se produc cele două evenimente, conștiința individului va fi zdruncinată de lucruri care trebuie să se rezolve în mare viteză sau de necesitatea de a face front comun, nu pentru a lupta împotriva unui adversar comun, ci pentru a ascunde că până acum am conspirat împotriva celor care, începând de săptămâna viitoare, ne vor deveni aliați.
Așa după cum se poate constata direcțiile acum sunt contradictorii, la fel cum vor fi și grupurile de persoane ori proiectele în care acestea se implică. Pe de o parte, avem acei oameni care își fac griji pentru stabilitatea grupului de apartenență, pentru îndeplinirea țintelor de viitor sau pentru menținerea prestigiului. Apoi, de parte cealaltă, îi găsim pe cei care se preocupă doar de interesul personal, cei care vor să se folosească de aceste frământări sociale, de preschimbările grupului în care s-au integrat pentru a obține un avantaj direct și pentru a se impune. Acești oameni nu privesc cu ochi buni realizările celorlalți și vor dori să calce în picioare sentimentele celor care sunt acum în suferință ori care trec prin probleme cauzate de dezvăluiri ale unor demersuri făcute pe ascuns. Dacă Marte va avea de împlinit două careuri, unul cu Chiron și altul cu Luna neagră, la fel și Soarele, înseamnă că lucrurile acestea, care încep să prindă contur sub forma unui careu în T pe semne mobile, pot tulbura conștiința individului fără să ducă nicăieri. Faptul că Mercur revine la mersul direct arată că dintr-o dată suntem lucizi, vedem mult mai clar sau înțelegem mult mai ușor cum și unde am greșit până acum, dar judecata va fi astăzi mult mai criticată decât alte elemente ce vin din zona intima.
Cu alte cuvinte, multitudinea de unghiuri care se împlinesc în ziua de 12 iunie și care ar putea să sperie un pasionat de astrologie, grupează toate aceste direcții pe segmentul păcat-virtute, dorință-abținere. Cine înțelege că lucrurile sunt coordonate după aceste scheme, după acest balans, nu va fi tulburat de minciunile ce vor fi așezate la picioarele fiecăruia, de tentațiile de a porni un război împotriva celui slab doar pentru că ne lipsește din palmares, o victorie de genul acesta. Lucrurile acum nu vor mai fi atât de acide sau de tulburătoare pentru că vor fi raportate la un etalon corect.
De asemenea, se poate ca toată această construcție astrală să se transforme într-o mare problemă dacă individul nu va dori să facă o astfel de discriminare, dacă din faptele pe care le-a făcut până acum se înțelege că iubește prea mult războiul, intriga sau bârfa. Dacă este orientat în felul acesta 12 iunie ne oferă multiple ipostaze prin care să-și definească și aceste dorințe inferioare. Există însă un ecou puternic al acestor fapte și acestea vor veni spre noi undeva prin luna octombrie, când vor fi împlinite dezideratele concrete ale unor acțiuni inițiate în această perioadă. Acești oameni care vor folosi energia zilei de 12 iunie pentru război, pentru confruntare sau pentru a se bucura pe seama suferinței celorlalți, sunt cei care au avut până acum mari probleme cu creativitatea și, de asemenea, cu înțelegerea. Revenirea la mersul direct al planetei Mercur le arată acestora nu că au avut parte de experiențe minunate, ci că au fost umiliți atunci când au fost împiedicați să nu se exprime în modul acesta.
Prin urmare, 12 iunie dorește să fie una dintre cele mai importante zile ale acestei săptămâni și, implicit, ale acestei perioade, însă se pare că va deveni doar pentru cei care sunt orientați în mod negativ sau care arată că pentru ei trezirea la realitate înseamnă a regreta că au fost constrânși la un moment dat să mai facă și fapte bune. 12 iunie poate deveni momentul în care se reactivează o schemă negativă însă pentru că tot în spațiul acestei zile pe care o analizăm se consumă și unghiul minunat dintre Venus și Capul Dragonului, fapta în sine a celor răi, dar și posibilitatea ca toată lumea să vadă acest lucru, constituie un mare noroc. Pentru că săvârșind o astfel de faptă se separa apele, răul nu mai este acoperit de bine, iar văzând-o va face ca privitorul să obțină o mai mare încredere în sine și să nu încadreze aceste ființe în categoria celor mai evoluate. Înțelegem de aici că faptele rele vor fi făcute doar de ființele inferioare și nu ar trebui să se supere aceste făpturi penibile dacă și în această zi primesc o asemenea etichetă.
Pe baza acestor confruntări grijile lumii vor fi lăsate deoparte și dintr-o dată să ne intereseze doar propria integritate, adică să ne protejăm de cei răi și de faptele lor.
Pentru că ne aflăm în săptămâna în care oamenii sunt îndemnați să cultive spiritul de echipă, vom constata cu precădere în această zi că forțele acestea reușesc să-și dea mâna, reușesc să găsească puncte comune, să-și unească forțele, fie pentru a ascunde faptul că fiecare element care participă acum la această construcție a activat anterior pe baza aceluiași motiv, fie pentru a declanșa o cruciadă împotriva celor slabi. Un om care este cu adevărat puternic, prin atitudinea sa se protejează de ceilalți și are forța de a împlinii și partea cealaltă a mesajului aferent acestei săptămâni, adică să-și mențină nivelul de acțiune. Dacă în cazul acestor ființe pozitive întâi se va constata menținerea nivelului de acțiune și apoi pe baza acestui proces se va lucra în echipă, în cazul celor răi lucrurile vor fi orientate invers. Aceștia vor căuta oameni cu care seamănă pentru a se ajuta unii pe alții să-și mențină nivelul de acțiune abordat individual până acum.
În rest, elementele aferente acestei zile le vorbesc oamenilor despre o încredere în sine șubrezită, ce invocă mai curând bătălii pierdute, întâlniri de tristă amintire sau rememorare a unor întâmplări ale vieții petrecute în prezența unor oameni care nu mai sunt printre noi. Accentuarea zodiei Gemeni volatilizează însă aceste percepții și până la urmă cel care este pozitiv va reuși să meargă mai departe prin creativitate, nu se va lăsa modificat de această retrospectivă. Cel care este orientat negativ va fi și de această dată reper luat de altul prin neputința sa de a-și controla această dorință retroactivă. În timp ce persoana pozitivă își amintește pentru că dorește acest lucru, cel rău devine captiv propriilor eșecuri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne speria de agitația din jur. Cel care este pozitiv va ști din primul moment că elementul care se agită are de ascuns răutatea faptelor făcute până acum ce ar putea să fie dezvăluită celorlalți. Stabilitatea ne ajută să fim mai puternici prin lucrurile bune pe care le-am făcut până acum. De altfel, acestea sunt cele care contează astăzi, dar care vor conta și de-a lungul întregii săptămâni.

Apar primele repercusiuni asupra vieții individuale în urmă a deciziilor grave, rele, adoptate la nivel global. Viața de familie trece printr-un zdruncin. Puterea de creație este din nou încercată. Se fac destăinuiri. Liniștea este prea scumpă. Se face un sacrificiu pentru a păstra o armonie. Ideile mari sunt criticate pentru a fi desființate.

În 13 iunie lucrurile se mai limpezesc puțin. O parte din problemele care au venit spre noi în ziua anterioară se mai păstrează încă pentru că unghiurile nu s-au rarefiat atât de mult încât și problema în sine să se transforme în altceva ori să dispară. În plus față de ceea ce-am avut de traversat până acum, în 13 iunie apar primele repercusiuni ale acestor evenimente complicate asupra vieții individuale. Am luat decizii grave, la nervi sau sub presiunea unor factori exteriori și acum vedem cat de greșit a fost. Aceste decizii nu se referă la ceea ce s-a consumat doar în ziua anterioară, ci la ceea ce am traversat în ultimele trei săptămâni, cât timp Mercur a fost retrograd. Acum Mercur se află în mers direct însă nu are un cuvânt important de spus decât prin intermediul problemelor prezente, decât prin intermediul subiectelor puse acum în discuție și care sunt cu precădere legate de segmentul afectiv. Pe de o parte avem o problemă de atitudine pe care trebuie să o rezolvăm urgent și apoi avem o problemă de patrimoniu pentru rezolvarea căreia trebuie să cerem ajutor în exterior. Dacă din ziua de ieri ne-a rămas interesul pentru creație și pentru fapte bune atunci soluțiile vor veni rapid și cea mai mare parte a zilei va fi rezervată unui proces de introspecție.
Dintre toate aceste aspecte, relația proastă dintre Soare și Lună neagră devine o relație proastă între mesajul individului și ecoul social. Nu există ceva anume care să fie inventat în această zi, care să apară inopinat, care să nu-și anunțe revenirea cu sulițe și trâmbițe. Ceea ce se află în această zi, ceea ce se destăinuie sau se face public a fost pregătit din timp și face parte în cele mai multe din cazuri dintr-un plan periculos de afectare a integrității individului sau de modificare a percepției acestuia asupra lumii și vieții. De aceea se poate constata că astăzi ideile mari vor fi criticate cu scopul de a fi desființate fără a se gândi nimeni că poate ar fi indicat să se pună ceva bun în loc.
Elementul cel mai dureros ce se va consuma în această zi va veni din familie. Acolo, prin relația proastă pe care Luna și Venus o împlinesc, se descoperă că părțile implicate au activat în ultimele trei săptămâni pe tronsoane diferite. Niciuna dintre părțile implicate nu dorește să accepte astăzi că a greșit sau că a făcut alegeri proaste sub presiunea unui factor exterior. Apoi, pentru că avem o confruntare între o zodie feminină și una masculină, între o zodie ce se remarcă prin viteză de reacție și versatilitate și una care se remarcă prin metoda și analiză, aceste probleme care vin din familie sau care devine foarte dureroasă prin raportare la o problemă personală se complică prin raportarea la un sistem de valori extrem de personal și de subiectiv ce a fost zdruncinat în ultimele trei săptămâni. Cu alte cuvinte, suntem puși în situația să rezolvăm ceea ce nu am putut face în ultimele trei săptămâni și, în plus, mai trebuie să facem lucrul acesta și în prezența persoanei care nu trebuie să știe că am trecut prin așa ceva. La exterior toate aceste frământări interioare vor părea elemente de stimulare, minciună, agresiune gratuită sau stres fără justificare, adică un careu între Soare și Luna neagră.
Prin urmare, 13 iunie este o zi complicată care are ingrată misiune de a aduna toate reziduurile ultimelor perioade și de a le așeza într-o ordine ori de a le analiza pentru a se constata dacă printre acestea mai există și lucruri bune care trebuie salvate. În această zi se va lucra cu speranța, cu convingerea că dacă suntem atenți, dacă suntem prudenți atunci procesul acesta de inventariere va fi realizat în mare viteză și fără consecințe negative.
Din nefericire, caracterul negativ al acestei zile vine din faptul că dorința de a ascunde conținutul problemelor ce ne atrag atenția acum ne consumă mult din vitalitate și, în felul acesta, ni se diminuează viteza de lucru. Prin această diminuare a vitezei de lucru se constată că momentul de față lucrează de fapt cu două tipuri de probleme. Prima dintre acestea este dată de sinceritatea pe care am avut-o față de partenerii de dialog, apoi cea de-a doua vizează o hotărâre importantă pe care trebuie să o luăm în raport cu evenimentele ce urmează să se consume în lunile de vară. Dacă în privința primei probleme, dacă avem oameni sinceri în jur, oameni care până acum ne-au dovedit prietenie și căldură sufletească momentul acesta de sinceritate va putea fi depășit ușor, însă în privința celei de a doua, proiectele de viitor au nevoie acum să se bazeze mult pe creativitate, adică pe ceea ce am protejat în zilele anterioare.
Pentru că toate aceste lucruri se bazează pe un mare efort intern exterior multe dintre acestea nu vor fi clar formulate și nici prezentate în așa fel încât cei din preajmă să le înțeleagă, episoadele zilei de 13 iunie vor trece drept minciuni majore sau decizii adoptate împotriva celor mai dragi din preajmă. De aici și caracterul foarte delicat al acestei zile și de aici vine și riscul de a nemulțumi pe toată lumea, indiferent ce hotărâre vom lua.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a oferi astăzi explicații cât mai clare, mai pertinente și mai bogate în informații chiar dacă avem impresia că partenerul de dialog a înțeles, chiar dacă acesta spune că a priceput ideea și nu este nevoie de o asemenea abundență de informații. Relația proastă dintre Soare și Luna neagră susține cu precădere înțelegerea răsturnată a lucrurilor, tocmai de aceea este nevoie de o mare diversitate de informații pentru ca posibilitatea răstălmăcirii să fie foarte mică.

Conflictul dintre grupuri este susținut de conflictul dintre persoane. Se pune prea mult accent pe relații care nu au viitor. Nesiguranță. Este agresat un element tradițional. Se vinde un bun pentru că nu i se cunoaște valoarea. Forță în exprimare. Originalitate. Dorința de a străluci cu orice preț. Drumurile sunt agresate de o forma stranie de neastâmpăr. Nu sunt respectați timpii de lucru. Se fac surprize plăcute. Drama vieții de cuplu se menține. Victoria vine acolo unde nu este acceptat compromisul. O zi plină de surprize este o zi care umple un gol, dar viața are nevoie de mari realizări, nu de un plin de o zi.

Finalul săptămânii împlinește o parte din dezideratele asupra cărora am lucrat, mai la vedere, mai pe ascuns, de-a lungul întregii săptămâni. Acum avem curajul să punem degetul pe rană, să spunem mult mai clar ce gândim, să întinde mâna și să ne luăm ceea ce considerăm că ne trebuie și, în plus, să facem lucrul acesta într-un mod original și interesant. Soarele se va întâlni cu Marte într-o conjuncție și lucrurile, la fel ca și în ziua anterioară, nu ne vor surprinde prin caracterul lor inopinat, ci mai curând prin intensitatea la care ajung. Mulți consideră că au văzut în ziua anterioară cam tot ceea ce ar fi trebuit să vadă. Acum, când Soarele atinge conjuncția perfectă cu Marte, drama vieții personale, lucrurile nespuse devin dintr-o dată foarte importante și persoane aflate în conflict își acordă acum atenție sporită unul altuia, se invită insistent unul pe celălalt să-și spună durerile sufletului ori să se exprime așa cum au dorit de-a lungul săptămânii și poate nu au avut ocazia.
Luna se află acum pe final de tranzit prin zodia Taur urmând să treacă în zodia Gemeni în seara acestei zile, încercând să lege prietenii interesante cu cauzele problemelor mai vechi, să-și recupereze energia, să-i îndemne pe oameni să se odihnească ori să aprecieze ceea ce până acum au respins în mod vizibil la ceilalți. Momentul acesta însă este deficitar la capitolul recuperarea energiei și orice intenție sau procedeu aplicăm acum nu dă rezultate imediat pentru că cere o perioadă mult mai mare de timp pentru a ajunge la ceea ce ne propunem. Cu alte cuvinte, momentul acesta de final al săptămânii se transformă într-un mare gol în care în mare viteză alegem să spunem tot ceea ce ne-a enervat sau ne-a nemulțumit de-a lungul săptămânii.
Elementul cel mai frumos al acestei zile vine după ce ne-am călcat pe suflet și am deschis un dialog. În mod cu totul surprinzător, ni se părea că suntem îndemnați să purtăm un dialog cu persoanele pe care nu le suportăm, pe un subiect pe care nu l-am agreat niciodată sau de care nu avem acum chef ori într-o perioadă a zilei pe care dorim să o rezervăm altor activități. Cu alte cuvinte, dacă alegem să comunicăm, să ne deschidem către o persoană din preajmă atunci în mod sigur vom face lucrul acesta împotriva tuturor forțelor exterioare. Dacă am împlinit lucrul acesta înseamnă că surprizele momentului nu sunt negative și se va preîntâmpina o problemă de comunicare ce este rezervată acestei zile și care se va răsfrânge asupra întregii săptămâni următoare. Cu alte cuvinte, ceea ce nu facem astăzi nu vom putea face nici săptămâna viitoare, iar ceea ce nu forțăm în momentul acesta nu va putea fi împlinit nici săptămâna viitoare, nici dacă dispunem de un context pozitiv, mai puțin apăsător sau mai puțin enervant decât cel de astăzi. În felul acesta, ultima zi a săptămânii devine o zi de luptă cu timpul pierdut, cu defectele personale, cu dezordinea afectivă sau poate, în cazul unora, cu viciul afectiv cel care ne pune să ne luptăm cu persoanele asupra cărora am proiectat toate aceste lucruri negative. Conjuncția Soarelui cu Marte, ce ne aduce în mod indubitabil o mare forță, o putere concentrată, tradusă mai curând prin termen, cuvânt, ton sau atitudine, ar putea să fie asemănată cu explozia unui balon și cam atât. Asta se întâmplă pentru că într-un fel ne vedem succesul personal sau binele și în altfel este văzut din afară.
Prin urmare, 14 iunie ne aduce în fața unei probleme de viziune. Deși conjuncția Soarelui cu Marte ar trebui să ne vorbească despre putere de expresie, curaj și inițiativă, ne va vorbi mai curând despre cât de intensă este dilema personală, cât de mult ne luptăm cu un adversar invizibil sau cu oameni care nu au nimic împotriva a ceea ce gândim și simțim, dar care primesc, adesea nemeritat, proiecțiile propriilor noastre probleme.
Pentru că lucrurile acum se consumă după ce am avut de trecut prin tot felul de tensiuni și ipostaze încurcate, mulți vor avea impresia că trebuie să facă astăzi exact ceea ce nu le place, spre exemplu că sunt invitați la un dialog pe un subiect pe care nu-l agreează, cu o persoană pe care n-o simpatizează ori într-o perioadă a zilei aleasă foarte prost.
De partea cealaltă oamenii care sunt pozitivi și care până acum au reușit să facă față unor agresiuni exterioare își îndreaptă acum atenția către structura afectivă și când vor să se exprime prin sentimente ori când lucrează pe acest nivel constată că ajung foarte aproape de zona în care să creadă că în ultima perioadă s-au apropiat doar de oameni care le fac probleme și vor crede că dacă se vor menține în această zonă riscă să cadă în patima de a iubi doar oamenii bolnavi, răi sau fățarnici. Dacă ajung să gândească în felul acesta ori dacă se apropie de zona în care să fie tentați să emită astfel de judecăți este clară că, pentru a nu se pierde cu firea și a nu face mai multe greșeli decât au făcut în ultimele trei săptămâni, au nevoie să se mențină pe nivelul de acțiune asupra căruia au lucrat. Este posibil ca aceste idei să-i mai fi curtat de-a lungul acestei săptămâni, însă nu au avut această intensitate și, de asemenea, nu au avut nici curajul să și le exprime ca atare. Deci, dacă ele au mai apărut, indicat ar fi să fie lăsate în stadiul acela.
La modul comun, 14 iulie ne îndeamnă să facem mișcare, să vorbim, să ne exprimăm și la fiecare pas să întâlnim un obstacol, o forță similară cu ceea ce simțim și dorim să facem doar că nu există cu aceasta nicio sincronizare. Așadar, conjuncția Soarelui cu Marte de anul acesta nu are succesul de altădată. Acum nu sunt respectați timpul de lucru și din această cauză totul va părea haotic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că un căutător al adevărului va urmări în permanență să fie bun, să fie corect cu cei din jur, să dăruiască din binele pe care-l simt și trăiește, dar, pe lângă toate acestea, trebuie să-și conserve propria energie. A vorbi puțin, a opri dialogul interior, a realiza periodic curățarea afectivă, adică eliminarea reziduurilor ține de practica pe care un inițiat nu o va ocoli. Aceasta este, de altfel, și direcția spre care ne vom îndrepta acum. Dacă din diverse motive vom face altceva și nu vom ține cont de această recomandare astrală atunci să ne așteptăm ca și următoare săptămână să fie dominată de inadvertențe specifice acestei zile.

8 comentarii la „8 – 14 iunie 2015

  1. Aura Dvoracic spune:

    Multumesc !

  2. angela spune:

    Astept un nepotel in data de 11 iunie 2015!!!(prin cezariana)Este bine, atat pentru el cat si pentru mama lui?adica este o zi buna pentru nastere?

  3. daniela spune:

    Sambata spre duminica am avut un vis ciudat: ma ratacisem pe niste strazi necunoscute, o tineam strans pe mama de mana si cautam disperata un drum de iesire cunoscut dar nu reuseam sa gasesc, apoi la un moment dat am intalnit niste persoane in varsta care nu mi-au vorbit, dar mi-au aratat niste carti scrise de autori celebri, printre care Dostoievschi, eu am tinut sa precizez incantata ca le-am citit demult, apoi am intrebat de orasul meu natal si am continuat sa ratacesc pe strazi pana cand, epuizata si la capatul puterilor, dupa ce am trecut pe langa doua persoane, femeie si barbat, cu infatisare ciudata, un pic demonice, stiind ca nimic nu este real si ca visez, am inceput sa plang si sa strig ca…VREAU SA MA INTORC! Cand m-am trezit am avut impresia ca a fost ceva ciudat cu visul asta… Cu drag, Daniela

    1. Ana spune:

      Eu urmaresc acum serialul rusesc „Fratii Karamazov” dupa ce am recitit „Don Juan” de Nicolae Breban; lecturi de adolescenta, pe care poate le purtam toti pe suflet. Datoram (inca) mult marilor spirite care poate incearca sa ne ajute, sa ne fie alaturi in incercarile prin care trecem, ca indivizi si ca popoare. Desi eram mandra in sinea mea ca posed in suflet comori pe care nimeni nu mi le poate lua (am citit aproape tot Dostoievschi ce-a aparut in traducere romaneasca), marturisesc ca uitasem un episod din roman; povestea lui Iliusa, al carui tata nu poate accepta niste bani – cat de necesari ! – de la un ins care-i gresise, ( in semn de remuscare), de rusinea fiului sau, Iliusa, care ar fi fost martor acestor momente, – precum propria constiinta, acum abrutizata de lipsuri. De ce e important ? Pentru ca, cu ceva timp in urma am vazut filmul turcesc „Winter Sleep” de regizorul de succes Nuri Bilge Ceylan, – film bun, de altfel… si am fost impresionata de un episod identic – primordial, in economia filmului – fara sa realizez ca e luat din „Fratii..” Un pusti si o poveste cu aceeasi radacina;
      si totusi, nu ma tin de rau, nu-l consider un pacat (faptul c-am uitat..) si nici filmul, un plagiat, pentru ca, cred acum, exista in arta mai mult (decat „paternitatea” unor idei, trairi)… temele mari, majore, ale omenirii, nu s-au epuizat, iar viata noastra, a celor de acum, cred ca reprezinta un chezas.. pentru intreaga omenire de dinaintea noastra, ca si noi vom contribui cu sensurile noastre, ca suntem la fel de importanti ca si ei, pentru destinul umanitatii, desi timpurile sunt mult mai prozaice si spiritul, mult coborat, in proprii ochi…
      Ce vreau sa spun, Daniela, e ca jocul, se joaca iar miza, sufletul nostru, e la fel de mare ca oricand.

    2. Daniela,

      Visul îți spune că porți în sufletul tău semnul unei mari realizări. S-ar putea ca aceasta să fie doar o dorință de a ta, însă o chemare, o atracție poate chiar o căutare te duce spre evenimente care se consumă nu după cum le este înțelesul social, ci după cum este mesajul scris în tine. De aceea treci frecvent prin situații absolut ciudate, absurde, ce nu se clarifică nici dacă vii cu explicații suplimentare. De aceea „ai trecut” pe lângă acele persoane și de aceea ai avut aceste reacții ca și cum le-ai văzut cum sunt de fapt, nu cum le vede toată lumea.
      Visul este un avertisment referitor la seriozitatea pe care o ai față de maturitate, linişte sufletească, selectarea valorilor. De asemenea, există riscul să refuzi o influență pe baza unor prejudecăți. Din interior îți vin aceste reacții și de aceea ai nevoie să treci pe nivelul următor referitor la maturitate și linişte. Vise de genul acesta arată și că beneficiezi de un ajutor bun.

  4. daniela spune:

    Gheorghita,
    Multumesc din inima pt raspuns, l-am asteptat ca pe o minune, si asta pentru ca te apreciez foarte mult si incerc sa invat, desi mai greu,recunosc! din tot ceea ce imi spui. Ce pot eu sa spun despre trairile mele din interior este ca mereu, de cand eram mica, am simtit ca exista ceva in mine care asteapta sa iasa la lumina. Acest ceva il caut aproape inconstient, peste tot, in carti, in jurul meu, in oamenii pe care ii intalnesc, in evenimentele care vin peste mine…nu stiu sa definesc clar despre ce este vorba ( nu stiu daca la acest mesaj din mine te referi tu sau la altul!) dar acest ceva pe care il port eu in mine, din punctul meu de vedere, are legatura cu viata, cu sufletul, cu linistea, cu armonia dintre oameni… parca undeva ar exista o cheie pe care nu reusesc sa o gasesc, dar despre care stiu sigur ca se afla undeva, in ceva, si ca doar ea ar schimba lucrurile… sau poate aceasta cheie este tocmai trecerea la urmatorul nivel de maturitate si liniste sufleteasca la care m-ai indemnat tu?! Cum sa ajung la acest nivel? De la un timp am sentimentul ca ma aflu la o rascruce de drumuri si ca trebuie sa ma hotarasc pe ce drum sa o iau…continui drumul pe care sunt acum sau indraznesc sa o iau pe celalalt? Pe de alta parte, parca astept un semn divin, ceva, care sa ma faca sa ma hotarasc…
    Tu ai spus ”un avertisment la seriozitatea pe care o ai fata de maturitate…” Un avertisment presupune ca ceva trebuie imbunatatit, nu? si sigur asa este , dar as avea nevoie de o nuantare, daca se poate. Cu consideratie si mult drag, Daniela.

    Ana,
    Multumesc pentru interventia ta. Nu am stiut de Winter Sleep, dar m-a impresionat drama matrimoniala a celor doi…este identica cu a mea… si mi-a ajutat sa-l vad, pentru ca de atunci imi pun urmatoarea intrebare:,,Ce sfat i-as da Hildei? Sa ramana in acel prizonierat? Sau sa plece?”‘Daca as gasi un raspuns probabil l-as aplica si in cazul meu…
    Ar fi interesant de vazut parerea /raspunsul lui Gheorghita in acest caz.,el este cel care identifica lucrurile in profunzime si nu oricine ajunge la acest nivel. Din fericire pentru noi, este alaturi de noi atunci cand avem nevoie si pentru asta trebuie sa ii multumim lui Dumnezeu ca exista. Cu drag, Daniela.

  5. daniela spune:

    Scuze, Nihal, nu Hilda…

    1. Ana spune:

      Imi pare foarte bine daca raspunsul meu – cam contorsionat, dar venit dintr-o bucata si atunci am considerat ca merita transmis – te-a determinat sa vezi filmul. Referitor la intrebare, as spune cum am incheiat inainte…miza este sufletul nostru iar jocul, se joaca. Sufletul este cel mai de pret bun dat noua, in grija. Iti doresc numai bine si mult noroc.

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.