4 – 10 iunie 2018

4 – 10 iunie 2018 este săptămâna conducătorului iubit care și-a pierdut locul, nu și puterea, a regretelor și a tristeții față de o neîmplinire căreia îi exagerăm impactul. Deși, la prima vedere, ni se pare că această deviză face trimitere la un eveniment care se consumă inopinat, acum, de fapt, totul este un rezultat al unor demersuri foarte ample care pornesc, fie de pe finalul lunii aprilie, fie din acțiuni săvârșite în primele trei luni ale anului, fie din anii din urmă. Această diversitate de cauze nu reprezintă, așa cum cei răutăcioși ar crede, o plajă foarte largă menită să permită predispozițiilor astrale să se încadreze în ceea ce urmează să se întâmple acum, ci tot atâtea surse care să genereze efecte pe mai multe planuri. Într-un fel vor fi efectele care-și au rădăcina pe finalul lunii aprilie și altfel vor fi efectele celorlalte cauze. Așadar, vorbim despre pierderi materiale, despre o schimbare a unei poziții fizice, administrative în cazul cauzelor care sunt legate de ceea ce s-a întâmplat în ultima decadă a lunii aprilie. Vorbim despre o mare dezamăgire personală, despre tristeți adânci, poate chiar despre despărțiri, în cazul asociaților sau cuplurilor care au încerc în primele trei luni ale anului să repare ceea ce nu mai poate fi reparat. Începutul anului, adică primele trei luni, sunt pentru acești oameni un exemplu de efort sau de lașitate, dar în egală măsură sunt și generoase în răspunsuri legate de ceea ce ar fi putut să facă pentru a avea acum câștig și ceea ce nu au făcut. Cele mai dureroase sunt cele care s-au consumat în ultimii doi ani. Este posibil ca mulți să se întrebe de ce cel mai dificil reper este acesta dat de ultimii doi ani. Cam acesta este intervalul de care are nevoie Marte pentru un tur complet al zodiacului. Cam acesta a fost ultimul mesaj al său, ultimul impact major pe care Marte l-a avut asupra planetei Uranus, cea care trecea prin Berbec (domiciliul lui Marte). Acum începem să culegem roadele unei revolte pe care am cultivat-o pentru că ni s-a părut just, pentru că ni s-a părut că avem drepturi care ne-au fost încălcate, pentru că trebuia să fim recompensați, că meritam mai mult. Situația pe care o parcurgem în această săptămână și care ne vorbește despre pierderea unei poziții, dar nu și a puterii, are această dimensiune trilaterală, adică se bazează pe evenimentele programate pe termen scurt, fie pe finalul lunii aprilie, fie în primele trei luni ale anului, dar și pe evenimentele care vin din anii din urmă, cele care ar fi trebuit, prin amploarea lor, să ne facă viața mai bună. Acum avem un moment de iluminare. Nimic din ceea ce am făcut în cele trei repere nu ne mulțumește. Poate unele au fost bune, poate unele au fost chiar foarte bune, însă ochii noștri nu sunt în stare să vadă cum anume binele lor ne duce mai departe. Așa, ajungem să credem pradă regretelor și tristeților însă, pentru că noi studiem astrologia, nu suntem simpli consumatori ai unor previziune astrale, suntem avertizați că aceste drame sunt exagerate. Pentru cei care s-au remarcat în ultimii doi ani prin rezultate speciale de care s-au bucurat mulți oameni, prima parte a devizei săptămânii nu se referă la ceea ce pierd acum, ci la ceea ce au pierdut până acum lucrând pentru oameni și li s-a păstrat, li s-a pus deoparte ca o forță, ca o cauzalitate, adică puterea din spatele aparențelor. Aceștia se vor evidenția în această săptămână, se vor ridica deasupra răutăților pe care le-au înfruntat în ultimii doi ani și au pierdut, iar lucrul acesta va fi pentru cei care au ochi să vadă și minte să înțeleagă, un fel de revenire, de revigorare, de vindecare. Doar din acest punct de vedere săptămâna este spectaculoasă, pentru că ea nu reușește să depășească nici în concentrare și nici în profunzime mesajele celorlalte săptămâni. În cuvinte mai simple, ceea ce se întâmpla acum seamănă cu finalul unui film care a fost foarte dinamic și care, după ce și-a epuizat toate intrigile, toate secvențele de lupte, după ce personaje ciudate sau îndrăgite au dispărut spectaculos sau tragic, își prezintă și secvența finală. Secvența finală este pentru unii sărutul așteptat cu sufletul la gură, semn că totul este bine când se termină cu bine, iar pentru alții aplauzele spectatorilor. Această săptămână aduce un moment de victorie care va rămâne în conștiința oamenilor ca un nod, ca un element de sinteză.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne pierdem vremea considerând că am primit mai puțin decât alții. Fiecare a primit, conform evenimentelor care s-au consumat în ultima perioadă, atât cât merită, atât cât i-a fost efortul. Iluzia acestei săptămâni, minciunile răspândite peste tot care sunt elogiate sau demontate, ne pot crea senzații stranii. Cine nu-și va pierde vremea plângând că nu a primit ceea ce trebuie va avea timp pentru sine, pentru educația sa, pentru a integra în propria structură sintezele magice ale acestei săptămâni pe care universul ni le oferă fără reținere.

 

Luni, 4 iunie

Marți, 5 iunie

Miercuri, 6 iunie

Joi, 7 iunie

Vineri, 8 iunie

Sâmbătă, 9 iunie

Duminică, 10 iunie

Un comentariu la „4 – 10 iunie 2018

  1. Camelia Dobre spune:

    Inteleapta recomandare! Sunteti special!

Răspunde-i lui Camelia Dobre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *