5 – 11 august 2024 este săptămâna binelui vândut prea repede, a asocierilor pe traumă și a revenirii a unui factor de stres. Riscul de a greși așa cum am făcut în prima jumătate a anului va fi foarte mare. Această săptămână aduce o trecere a planetei Venus pe zodia Fecioară, unde este în cădere (cea mai proastă poziție a sa), o inițiere a deplasării retrograde a planetei Mercur pentru aproximativ trei săptămâni, o împlinire a opoziției Neptun-Junon pe gradele anaretice ale zodiilor tranzitate, dar și trecerea lui Junon pe Balanță unde va sta până la începutul lui noiembrie. Săptămâna vine cu griji suplimentare sau cu teama de a repeta o eroare care va fi atât de intensă încât va reitera întâmplarea respectivă ca o confirmare negativă. Nu ni se întâmplă toate lucrurile acestea doar pentru a trăi cu această confirmare negativă, pentru că nu anticipăm decât dacă putem schimba, altfel nu are niciun rost să știm dinainte. Schimbarea la care suntem invitați în această săptămână se referă la a nu mai repeta această eroare dată de calitatea interacțiunii. Prea ușor ajungem acum să-i judecăm pe cei pe care îi considerăm vinovați de ceva și mult prea ușor ne aliniem acestor emoții negative crezând că perfecțiunea acestei judecăți este singurul adevăr care există pe pământ. Săptămâna conține cu unghiuri frumoase care ne vorbesc despre entuziasm, expansiune, sensibilitate, dar și cu o accesare aparte a acelei puteri care permite vindecarea relațiilor rănite. Unii își vor propune să facă fapte bune în mod ostentativ crezând că pot echilibra balanța, pot păcăli destinul, pot schimba perspectiva lucrurilor și clarifica anumite situații așa după cum gândesc ei. Nu despre asta este vorba în această săptămână deoarece clarificarea vine după ce analizăm ad-hoc tot ceea ce conjunctura în sine ne oferă. Pentru unii această săptămână este revigorantă și ea va veni cu o mare capacitate de organizare, dar dacă aceasta se face pe modelul vechi, cu aceleași obsesii, vor vedea la sfârșitul ei că nu au făcut altceva decât au accesat un alt model de putere. În felul acesta, calități pe care le-au dezvoltat în săptămânile din urmă vor fi trecute într-un plan secund sau vor fi vândute pentru a fi valorificate mai repede în ideea că viitorul este neclar și nu vor să piardă ceea ce acum are preț și mai târziu nu. Apoi, așa cum am spus și în alte analize, călătoria în trecut nu a fost, nu este și nu va fi niciodată simplă. Ea presupune reîntâlnirea cu traumele mai vechi, iar săptămâna de față aduce în acest tablou o particularitate, cea care ne spune că nu doar retrăim ceea ce ni s-a întâmplat altădată, ci ne implicăm cu convingerea că dispunem de libertatea de a crea asocieri pe baza experiențelor mai vechi. Cei care greșesc rămânând în această schemă vor realiza că nu se poate merge mai departe așa, iar cei care se încăpățânează de fapt se vor întoarce la conviețuirea cu un factor de stres. Că vor ajunge să dea vina pe anturaj, pe destin, pe epocă, va fi acum, din perspectiva șansei ratate, mai puțin important. În această săptămână ne reamintim că am fost dependenți de ceva și ne întoarcem la plăcerile vinovate de altădată. Cei care rezistă, nu vor produce o simplă schimbare, ci una colosală.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea o de a nu uita că soldatul este pregătit nu atunci când cunoaște toată strategia adversarului, ci când privește senin înainte și se identifică cu acțiunea în sine, când devine una cu fapta sa. Sforile destinului au stabilit prezența sa acolo cu mult timp înainte de eveniment. Ceea ce poate schimba vine din această atitudine senină și puternică față de scopul pe care nu și l-a uitat niciodată.
Analiză. Comunicarea necesită claritate și revizuire. Echilibrul emoțional duce la vindecarea unor răni. Tensiuni noi între stabilitate și schimbare. Adaptarea este esențială. Perfecționism. Gândurile și ideile se exprimă mai bine. Creativitatea este susținută pe nevoia de schimbare. Situații vechi reapar pentru rezolvare. Inovația ne duce spre criză. Reevaluarea comunicării este necesară. Introspecția și auto-analiza sunt favorizate. Aspectele neașteptate provoacă schimbări de planuri. Tensiunile aduc și clarificări. Flexibilitatea este necesară succesului.
În dimineața acestei zile Venus va intra pe zodia Fecioară unde va sta până în mijlocul zilei de 29 august. Este un tranzit destul de rapid al acestei planete care arată o grăbire a metodei de lucru, o înăsprire a unor sancțiuni, dar și o coborâre a nivelului de vibrație atât cât să nu producă prin efortul comun efecte dezastruoase, ci doar să avertizeze sau să pună ordine acolo unde este necesar. La puțin timp de la acest eveniment astral, Mercur va intra în deplasare retrogradă care va dura până pe 28 august, timp în care se va întoarce pe zodia Leu în mijlocul acestei luni căutând să rezolve o problemă de atitudine prin cuvânt, dar mai mult va strica. Din combinația celor două înțelegem că emoția, deși constrânsă la nivelul necesității, deși se exprima la un nivel cu mult sub potențialul ei, va reprezenta un factor de echilibru în situația în care dezamăgirile cele mai mari vin de acolo de unde avem cele mai mari așteptări. Referindu-ne strict la contextul astral al momentului, începem ziua cu o energie vibrantă și încrezătoare. Ne simțim pregătiți să ne arătăm talentele și să strălucim în fața celorlalți. Astfel, începutul zilei va fi perfect pentru a ne exprima creativitatea și a ne pune în valoare abilitățile unice. Unii se vor gândi cu reținere la următoarele trei săptămâni căutând să facă o analiză sau un simplu inventar pentru a fi mai pregătiți în fața provocărilor. Echilibrul emoțional începe să fie afectat chiar de dimineață, iar primele semne vin prin evidențierea rigidității sau a obsesiilor. Acestea arată că intrăm într-o criză care va dura aproape toată luna august.
Dar există și o parte bună a lucrurilor pentru că Luna se află astăzi în plin tranzit prin zodia Leu și schimbările vin gradual, ca și cum o forță a binelui, a optimismului, a entuziasmului atenuează puțin din grijă sau din frică. Dar, treptat, vom observa o schimbare subtilă în atmosferă. Vom deveni mai atenți la detalii și mai critici față de noi înșine și de ceilalți. Această tranziție ne invită să ne concentrăm mai mult pe muncă, sănătate și organizare. Poate că simțim nevoia să facem ordine în casă, să ne reorganizăm spațiul de lucru sau să ne planificăm mai eficient timpul. Important este să valorificăm corect acest moment și să nu amânăm doar pentru că o voce interioară ne spune că este mai important să ne temem decât să avem curaj.
În paralel, observăm o încetinire a proceselor mentale, iar lucrul acesta ne vine din deplasarea retrogradă a lui Mercur pe zodia Fecioară care ne face îngrijorați fără motiv sau anxioși. Gândurile par să se învârtă în cerc, iar comunicarea devine mai dificilă ca și cum înotăm împotriva curentului. În loc să ne lăsam în voia acestei frustrări, putem folosi această energie pentru a revizui proiectele în curs, pentru a reflecta asupra deciziilor recente sau pentru a ne reevalua obiectivele.
Pe măsură ce ziua avansează, simțim o conexiune puternică cu un mesaj interior, poate chiar cu propria creativitate, cea care va fi de altfel singura care ne va ajuta să producem schimbări calitative până spre finalul lunii august. Este ca și cum am avea acces la un izvor de cunoaștere ancestrală. Putem folosi această energie pentru a vindeca răni emoționale vechi sau pentru a oferi sprijin și compasiune celor din jur.
Spre seară, s-ar putea să experimentăm o oarecare tensiune sau neliniște. Poate că simțim nevoia de schimbare, de a ieși din rutină sau de a face ceva neașteptat. Este important să găsim modalități sănătoase de a ne elibera această energie, fără a provoca conflicte sau a lua decizii impulsive pe care le-am putea regreta mai târziu. Acesta este momentul când, privind spre evenimentele acestei zile, atenția va rămâne blocată mai mult pe confirmările negative. Ceea ce este tratat cu flexibilitate va putea fi folosit și în zilele care vor veni, dar și în săptămânile următoare, până la finalul acestei luni.
Prin urmare, ziua aduce un contrast interesant între dorința de a străluci și nevoia de a ne retrage pentru introspecție. Este ca și cum am juca simultan rolul actorului pe scenă și al regizorului din culise. Această dualitate ne poate ajuta să găsim un echilibru între exprimare și analiză, între strălucire și perfecțiune. Este, nu doar un început de săptămână, ci începutul unei perioade interesante care ne învață mai multe despre reținere și despre bun simț, despre atenție și despre muncă, dar face lucrul acesta cu duritate, ceea ce îi va determina pe mulți să creadă că aceasta, adică de acum și până spre sfârșitul lunii august, este cea mai dificilă perioadă a anului. Nu este dificilă pentru că există o constrângere socială, ci pentru că ieșim din ritm din zăpăceală, din neputința de a ne coordona, din lăcomia de a avea totul deși nu muncim pentru tot. Cu toate acestea ziua aduce un moment propice pentru a ne arăta talentele, dar și pentru a lucra la îmbunătățirea lor. Putem folosi această energie pentru a ne conecta cu propria înțelepciune și pentru a aduce un strop de creativitate și spontaneitate în rutina zilnică.
Astăzi, Venus intră în cel mai dificil sector pe care îl poate tranzita. Tot ceea ce vine ca o exprimare a afectivității are o motivație practică, adică nu vine dintr-o stare în sine. Așadar, dacă astrele ne îndeamnă să fim puternici prin această seriozitate și consecvență a sentimentelor, să o facem indiferent de presiunea exterioară sau de dificultatea conjuncturilor. Cel mai dificil moment nu este acum, ci va veni după 15 august, când Mercur se va afla și el în cel mai prost sector pe care-l poate tranzita (Leu). Cu două planete individuale în cădere, viața personală se zdruncină puternic și elementul personal, cel care ar trebui să strălucească de la sine și să fie apreciat, va fi ignorat sau folosit într-un sector nespecific. Avem nevoie să ne pregătim încă de pe acum pentru acele momente când va fi nevoie să simțim gustul amar al modestiei impuse sau autoimpuse. Iar cu planetele aflate în cădere, așa cum bine știm, nu prea se poate negocia.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu porni la drum cu regrete. Uneori puținul înseamnă mai mult decât abundența unui beneficiu gândit și cerut în mod explicit. Acest puțin este esența respectului pe care îl primim și, deopotrivă, confirmarea că facem parte dintr-un mecanism care dă individualității conotații majore în grup sau într-un cadru mult mai larg. Unii numesc aceasta misiune, dar numai cel în cauză știe cu adevărat la ce face referire.
Intenția devine practică și analitică. Emoțiile se aliniază cu perfecțiunea. Comunicarea este clară și eficientă. Interacțiunile sociale se complică. Apar șanse noi de rezolvare a problemelor. Critică. Nevoie de organizare. Clarificare. Tensiunile blochează spontaneitatea. Se cere echilibrul între muncă și relaxare. Perspectiva practică domină. Comunicarea eficientă rezolvă neînțelegerile mai vechi. Detaliile mici contează.
În dimineața acestei zile Luna va intra pe zodia Fecioară unde va sta până în mijlocul zilei de joi. Intențiile pe care le-am avut în ziua anterioara devin mai practice în sensul că astăzi ne va fi mult mai clar ceea ce simțim și ce avem de făcut de acum și până duminică. Planurile nu vor fi foarte ambițioase pentru că spre seară ea va trece prin careul cu Marte și ne va rămâne doar intenția de a ne redobândi starea de confort sau de a avea confirmări că atitudinile, indiferent cum sunt ele, bune sau rele, sunt perfect justificate de conjuncturile pe care le parcurge. Este o zi care ne solicită în rezolvarea unor probleme urgente și încurajează să ne organizăm mai bine timpul, să facem curățenie, ceea ce spunem să fie mult mai clar și să nu ne lăsăm prea puternic impresionați de schimbările mici care se produc în preajmă. Unii vor avea o atât de mare încredere în forțele proprii încât se vor gândi că astăzi poți schimba orice pentru că nu mai sunt coordonați de emoții și toate lucrurile sunt mult mai clare. Dacă în privința obiectelor sau în cea a demersurilor această atitudine este potrivită, când vine vorba de relațiile dintre oameni ar trebui să fim mai prudenți și să nu confundăm persoanele cu lucrurile – marea problemă a acestei zile.
Dar nu totul vine ca o problemă sau ca au greutate. În prima parte a zilei simțim o atracție puternică față de tot ce e frumos și rafinat. Vom fi mai inspirați să ne îmbunătățim aspectul personal, să ne decorăm casa sau să apreciem arta sub diverse forme. Această sensibilitate estetică ne va stimula creativitatea, încurajându-ne să aducem mai multă frumusețe în viața de zi cu zi.
Chiar dacă spre seară lucrurile intră într-un ușor derapaj, pentru că avem și de această dată nevoie de confirmare, ceea ce am exprimat frumos în prima parte a zilei rămâne. Desigur, pentru că suntem deja cu Mercur retrograd pe zodia Fecioară, rămâne și frustrarea că unele lucruri nu pot fi schimbate și că pe viitor am putea deveni mai vulnerabili în fața unei presiuni exterioare. În realitate, astăzi suntem invitați să ne concentrăm pe detalii, să ne rafinăm abilitățile și să căutăm frumusețea în tot ce ne înconjoară. E un moment propice pentru a ne organiza viața, pentru a ne exprima ideile cu claritate și pentru a aduce mai multă armonie în relații.
Prin urmare, 6 august ne oferă toate motivele pentru a ne face mai ușor de înțeles și pentru a face comunicarea să fie mai clară, iar interacțiunile mult mai simple. În ceea ce privește atitudinea personală lucrurile acestea nu sunt de fapt deloc simple pentru că indiferent care este conjunctura pe care o parcurgem vom rămâne cu o oarecare frustrare pentru rezolvarea căreia va fi nevoie de muncă sau de apelarea la tehnici suplimentare de relaxare. Per ansamblu ziua ne oferă confirmarea faptului că unele neînțelegeri rămân așa, iar ceea ce poate fi reparat ajunge în punctul de echilibru într-un mod foarte simplu și ușor. De aceea ziua ni se va părea simplă până la un punct, dar complicată și frustrantă de la acel punct dincolo. Au de suferit proiectele pe termen lung cele care nu au fost clare până acum sau care au fost protejate de o analiză critică sau de o comunicare directă. Dacă relațiile personale au fost până acum bazate pe sensibilitate și onestitate atunci ele nu vor intra în criză, dar va fi nevoie și aici de mai multă muncă și mai multă atenție. În esență, această zi ne oferă oportunitatea de a ne rafina, de a ne perfecționa și de a aduce mai multă ordine și frumusețe în viața personală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa speriați de lucrurile care au arătat până acum că trec printr-o criză. Faptul că suntem mai atenți sau ne detașăm mai ușor de anumite emoții nu înseamnă că și soluțiile sunt mai accesibile decât altădată. Astăzi beneficiem doar de o simplă clarificare. Pentru rezolvarea problemelor ample va fi nevoie de mai mult de atât.
Tensiuni în comunicare și gândire. Așteptări nerealiste. Este necesar să ne menținem echilibrul emoțional. Exagerare. Promisiuni neîndeplinite. Revoltă împotriva unei restricții. Tensiuni pe limite și responsabilități. Evaziune. Soluții inovatoare. Oportunitățile de creștere personală și profesională. Se cere clarificarea obiectivelor. Stabilirea priorităților. Echilibru fragil între rațiune și intuiție.
În mijlocul acestei zile Soarele și Jupiter definitivează sextilul lor care este activ de ceva vreme. Acest aspect aduce o energie pozitivă și expansivă care favorizează creșterea personală și profesională, stimulând încrederea în sine și optimismul. Este un moment propice pentru a ne extinde orizonturile prin studiu, călătorii sau noi experiențe. Relațiile interpersonale beneficiază de un plus de cooperare și de înțelegere reciprocă. Oportunitățile de succes și recunoaștere sunt mai ușor de atins, iar inițiativele au mari șanse de a se materializa. Acest aspect încurajează generozitatea și bunăvoința, indicând un moment ideal pentru a oferi ajutor sau a primi sprijin din partea altora. În contextul în care planetele individuale Venus și Mercur sunt vizibil afectate, această explozie de putere și de originalitate ne ridică mingea la fileu, dar ne poate și compromite prin lipsa de control sau tendința de a visa fără a avea vreun suport real. Pentru acești oameni visul este doar o simplă imaginație sau o evadare din realitate. Dar ziua aceasta nu este atât de benefică precum ne spune acest aspect. Acum devenim conștienți de limitele pe care le avem, ba chiar ne confruntăm în mod concret cu aceste probleme fiind necesar să ne asumăm responsabilitatea faptelor proprii și a lăsa deoparte dorințele puternice sau nevoia de a ne simți bine și atât. Astăzi ne trezim la realitate și tot ceea ce înseamnă binefacere sau deconectare va intra la capitolul cheltuieli suplimentare.
Este adevărat, întâmpinăm toată această presiune cu o minte ageră și curioasă, dornici să explorăm noi idei și concepte, dar nu toate senzațiile de optimism sau nu toate dorințele de a cuceri vor fi susținute, nu pentru că ar exista o problemă socială, ci pentru că devenim prea vizibil afectați de propriile suspiciuni sau neputințe pentru a avea cu adevărat atitudinea învingătorului. Aceste erori de atitudine ar putea influența în mod substanțial planurile de viitor sau chiar afecta în mod vizibil starea de sănătate, aducând un consum suplimentar nepotrivit sau o atracție prea mare către zone unde nu există resurse. Până la urmă această zi este văzută ca un test al angajamentului față de obiectivele pe termen lung, fără a le împlini deocamdată. Cei care înțeleg această mică diferență de nuanță vor rămâne optimiști și nu își vor pune în pericol creșterea și dezvoltarea doar pentru că întâlnesc în vibrația astrală a acestei zile o mică problemă.
Cei care rămân echilibrați vor vedea că pe măsură ce ziua progresează sunt susținuți de o energie nouă. E ca și cum universul le-ar oferi o mână de ajutor, aducând oportunități neașteptate și deschizând uși pe care nu le-au observat înainte. Aceasta este modalitatea particulară prin care vibrația zilei ne arată că putem depăși probleme sau ne putem găsi echilibrul chiar dacă semnele pe care le citim ne sperie. Nu trebuie să uităm că această săptămână ne aduce foarte ușor asocieri pe traumă și nu doar atât, ci și, ca rezultat, revenirea la un factor de stres. De aceea suspiciunile acestei zile nu sunt deloc simple și nu trebuie luate în ușor.
Prin urmare, această zi ne oferă o oportunitate prețioasă de a ne alinia visele cu realitatea, de a ne extinde orizonturile mentale și emoționale, și de a face pași concreți către realizarea obiectivelor pe termen lung, chiar dacă acestea deocamdată ne spun că nu vor putea fi îndeplinite așa cum se prezintă acum. E o zi care ne cere să nu ne pierdem speranța, dar să fim și pragmatici. Sextilul dintre Soare și Jupiter, cel mai important aspect al zilei și unul din cele mai importante ale săptămânii, amplifică dorința de a explora noi direcții și de a aborda provocările cu entuziasm și curaj. În contextul acestei zile, aspectul nu aduce succes în activități legate de educație, legislație sau afaceri, dar le planifică. Cei care rămân în această zonă a prudenței vor vedea că simplele conversații sau schimburi de idei le arată că au în jurul lor oameni care simt și gândesc la fel împreună cu care reușesc să dea idealului personal forța necesară pentru a fi îndeplinit. Nu avem de ce să fim dezamăgiți că lucrurile nu se împlinesc pe moment, chiar dacă împlinirea acestui aspect dintre Soare și Jupiter ne inoculează acest sentiment al urgenței pozitive. Faptul că suntem în continuare într-un proces activ care mai este și pozitiv pe deasupra ar trebui să fie suficient pentru a rămâne echilibrați și consecvenți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu distruge printr-o decizie de moment efortul de luni de zile doar pentru că astăzi ni se pare că acesta a fost făcut degeaba.
Armonie între gândire și afecțiune. Oportunități neașteptate pentru inovație. Consolidarea legăturilor în parteneriate. Posibile confuzii în relații. Schimbare de perspectivă spre echilibru. Tensiune între idealuri și realitate relațională. Potențial de transformare prin interacțiuni. Confruntare cu aspecte umbrite ale personalității. Exprimare armonioasă a ideilor și sentimentelor. Impuls de a aduce ordine în grupul de apartenență. Intuiție amplificată, dar risc de interpretări eronate. Oportunități de colaborare creativă. Echilibrare între dorințe personale și nevoi de grup. Revelații în relațiile apropiate. Moment favorabil negocierilor și medierii.
8 august se prezintă ca o călătorie interioară, ca un moment de reflecție și auto-descoperire. Aspectele cele mai importante ale zilei sunt conjuncția lui Mercur cu Venus de dimineață și opoziția lui Neptun cu Junon din mijlocul zilei. Astăzi Luna își va încheia tranzitul său prin zodia Fecioară și va intra pe zodia Balanță unde va sta până în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începem ziua cu o energie de analiză și detaliu. Suntem îndemnați să ne concentrăm asupra celor mai mici aspecte ale vieții, să ne organizăm gândurile și acțiunile într-un mod logic și sistematic. Aceasta nu este doar o invitație la eficiență, ci și o necesitate de a aduce ordine în haosul cotidian. Se întâmplă lucrul acesta pentru că Luna, de pe final de tranzit prin zodia Fecioară, va trece prin fereastra opoziției Neptun-Junon. Astăzi ni se schimbă prioritățile și devenim mai suspicioși față de colaborările care nu și-au atins încă ținta. Este adevărat, în fața acestor probleme unii devin mai gânditori și sunt dispuși să facă mult mai ușor unele compromisuri în ideea că raporturile sociale devin mai solide sau mai echilibrate. Cred că dacă lasă de la ei va fi bine de acum încolo. În realitate, compromisul arată o decizie proastă pentru că atrage după sine altele similare pe care trebuie să le adopte în cascadă până la sfârșitul lunii august. Dacă acest aspect negativ dintre Neptun și Junon nu s-ar fi împlinit când aceste două protagoniste ar fi trecut peste ultimele grade ale zodiilor tranzitate (anaretice) ar fi fost doar o încercare particularizată la nivelul pe care îl are individul, nu un motiv de îngrijorare. Astăzi realizăm că binele poate fi vândut foarte repede pentru că nu mai știm ce să facem cu el, așa cum ne spune și deviza generală a săptămânii. Orice decizie pe care suntem dispuși să o adoptăm are la bază o reacție emoțională puternică și va apărea în ochii celorlalți ca o evadare din introspecție sau ca un refuz al propriilor probleme. În mod paradoxal, acest aspect îi poate împinge pe unii să se ocupe de problemele celorlalți și chiar să fie eficienți însă să se dovedească nepricepuți în a-și rezolva propriile probleme. Lucrul acesta se explică prin faptul că o trăsătură negativă este data de o sensibilitate neacceptată sau neînțeleasă în mod corespunzător (conjuncție Mercur retrograd – Venus) care va găsi în mediul social un oponent redutabil. Dar, cum se întâmplă de multe ori, faptul că rezolvăm problemele celorlalți nu înseamnă că același lucru se poate întâmpla și cu noi. Nu este obligatoriu ca această faptă să fie răsplătită imediat printr-un ajutor necondiționat venit din exterior. De lucrul acesta se ocupă Mercur retrograd care face trimitere prea mult la interesul personal, iar acolo unde într-un grup interesul personal al unui individ nu include și alte persoane nu vorbim de reciprocitate pozitivă, adică nu găsim pe nimeni care să ne ajute.
În finalul zilei, energia devine mai relaxantă și orientată spre echilibru și frumusețe. Este un timp favorabil pentru a ne dedica activităților care ne aduc plăcere și pentru a ne înconjura de lucruri care ne încântă simțurile. Dar asta nu înseamnă ca lucrurile se rezolvă, ci doar că în privința celor foarte simple devenim mai organizați sau mai protectori. Spre seară, lucrurile ne sunt mai clare în privința intransigenței sau referitor la faptele reprobabile pe care unii le fac ușor sau foarte ușor.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată unde găsim de fiecare dată motive de îndoială, care sunt persoanele la care ajungem foarte ușor și care ne dezamăgesc la fel de ușor. Nu este prin definiție o zi care să ne ofere motive de tristețe sau de dezamăgire, dar pentru că fiecare își trăiește intens propria dezordine foarte ușor se poate ajunge acolo. Cei care realizează că până la urma pe asemenea conjuncturi oamenii reușesc să-și facă probleme mai bine decât alții prin agresiunile lor, își vor petrece a doua parte a zilei bucurându-se că înțeleg și arătându-se pregătiți în fața schimbărilor. 8 august este o zi în care suntem chemați să ne organizăm viața, să reevaluăm relațiile, să ne conectăm la intuiție, să fim flexibili în fața schimbărilor, să ne stabilim scopuri clare și să cultivăm echilibrul și frumusețea acolo unde până acum am avut doar tristețe și dezamăgire. Trecerea Lunii pe zodia Balanță temperează acest impuls de a judeca sau de a se simți nedreptățit și îl duce pe individ acolo unde nu a mai fost și unde se ajunge prin efort susținut. 8 august nu este despre muncă, ci despre înțelegerea efortului și despre a împărți cu ceilalți ceva din beneficiile personale sau din avantajele la care ajungem prin efort susținut. Deși vom căuta să evadăm din această realitate crudă într-o filosofie care poate explica orice, până la urma totul se va regla dacă știm ce să facem cu ceea ce avem la îndemână aici, în această lume. Cei care trăiesc în spirit vor avea astăzi încercări care vin din spirit. Cei care trăiesc doar în corp vor avea încercări care vin doar de acolo. Reușita va fi, de asemenea, legată de abilitatea de a folosi ceea ce au la îndemână acolo unde aleg să trăiască.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a transforma dezamăgirea în speranță și observațiile dureroase ori tăioase în motive de înțelegere, iertare sau împăcare.
Tensiune între nevoi personale și relaționale. Reevaluarea echilibrului în parteneriate. Impuls de a acționa în direcții noi. Energie favorabilă pentru comunicare și negociere. Schimbare în abordarea angajamentelor pe termen lung. Oportunități de expansiune prin colaborare. Provocări în menținerea armoniei fără sacrificarea individualității. Potențial de rezolvare a conflictelor prin diplomație. Accent pe justiție și echitate. Inspirație. Se cere un echilibru între optimism și realism. Deschidere către noi perspective. Îmbunătățirea parteneriatelor. Impuls de a armoniza aspectele practice cu cele emoționale.
În seara acestei zile Junon va intra pe zodia Balanță unde va sta până pe 3 noiembrie. Această poziție astrală favorizează negocierile și discuțiile constructive, facilitând soluționarea disputelor și găsirea unor compromisuri care să satisfacă toate părțile implicate. Este un moment propice pentru a consolida relațiile existente și pentru a stabili noi legături bazate pe respect reciproc și valori comune.
În plan personal, Junon schimbă balanța valorilor aducând o aprofundare a legăturilor emoționale și o dorință crescută de angajament. Este, de asemenea, o energie care ne deschide față de celălalt într-un schimb de experiență profund și echilibrat ceea ce va face ca relațiile de comunicare sau în general colaborările să se îmbunătățească.
Din punct de vedere profesional, această perioadă este favorabilă pentru colaborări și parteneriate de afaceri. Se vor deschide uși către proiecte comune care vor aduce beneficii reciproce. Mediul de lucru va beneficia de o atmosferă mai armonioasă, în care fiecare contribuție este apreciată și valorificată.
Toate aceste predispoziții vin ca o confirmare a unei nevoi. Înainte ca Junon să treacă pe zodia Balanță, Luna trecea peste Coada dragonului și activa acest sector amintindu-ne de datoriile pe care le avem față de cei din jur sau față de noi înșine. Astfel, ne trezim încă de dimineață într-o atmosferă care ne îndeamnă să ne concentrăm asupra relațiilor și interacțiunilor sociale. Avem nevoie să ne raportăm la ceilalți și să reflectăm asupra echilibrului dintre nevoile personale și cele ale partenerilor sau grupurilor din care facem parte pentru simplul motiv că nu mai putem repeta aceeași greșeală. De altfel, nici nu trebuie să căutăm prea mult problema pentru că plutește în jur o tensiune care nu ne permite să uităm erorile în care ne-am scăldat până de curând.
Pe măsură ce ziua avansează, observăm că energia din jur devine mai dinamică și mai favorabilă acțiunii, adică avem mai mult curaj și determinare, ceea ce ne ajută mult să abordăm situațiile dificile sau conversațiile pe care le-am evitat pentru a le repara sau pur și simplu pentru a ne cere iertare. Iertarea de astăzi nu are profunzimea și nici gravitatea pe care ar fi avut-o, spre exemplu, ieri. Este puțin mai superficială, dar ea corespunde nevoilor pe care le avem în momentul de față și valorifică într-un mod eficient exprimarea diplomatică sau intenția de a face pace pentru a trăi mai simplu.
În a doua parte a zilei, când și Junon va trece pe zodia Balanță, atmosfera se schimbă, nu că ne-ar interesa doar ceea ce este profund, ci pentru că relația bună pe care Luna o are acum cu Jupiter ne încurajează să fim mai deschiși în relațiile cu cei pe care îi iubim. E un moment propice pentru a împărtăși visele și aspirațiile cu prietenii apropiați, poate chiar cu colaboratorii cu care nu am avut până acum un schimb afectiv profund. Prin această deschidere, putem descoperi că avem mai mult sprijin și înțelegere decât ne-am imaginat inițial, dar în plus descoperim și că avem mai multe de oferit decât am crezut. Schimbul acesta îmbunătățește și sfera profesională prin colaborări fructuoase și proiecte de echipă, dar și cea personală printr-o mai bună explorare a domeniilor de cunoaștere ori pur și simplu printr-o extindere a orizonturilor personale. Provocările acestei zile sunt constructive pentru că ele ne permit să ne îmbunătățim calitatea vieții și să nu mai fim atât de circumspecți atunci când avem în față domenii noi de activitate.
Prin urmare, 9 august ne oferă o șansă remarcabilă de a ne îmbunătăți relațiile, de a ne extinde orizonturile și de a ne apropia de realizarea unor obiective îndrăznețe. Prin abordarea echilibrată a interacțiunilor sociale, prin deschiderea către noi perspective și prin menținerea unei atitudini optimiste, dar realiste, putem face pași semnificativi către o viață mai împlinită și mai armonioasă. Această ipostază ne ajută să lăsăm în urmă conflicte mai vechi, să fim mai împăcați cu noi înșine, cu cei mai puțin virulenți atunci când suntem criticați sau când nu înțelegem de ce trebuie să muncim mai mult decât alții sau de ce trebuie să muncim când alții nu fac lucrul acesta. Este, până la urmă, și un prilej de a înțelege cum funcționează diversitatea și cum contribuie aceasta la armonizarea relațiilor. Asta înseamnă că vedem de ce unele lucruri se consumă pe rând, dar mai ales vedem la ce ne-a venit rândul acum. Zodia Balanță nu lansează în zodiac doar armonie, ci vine să arate că există o continuitate a inspirației, că persistă încă dorința de a lucra la un nivel înalt, de a ne bucura în continuare de o apreciere venită dintr-un plan superior, dintr-un domeniu de referință. Pe lângă acestea, calitatea extraordinară spre care tindem și cu care dorim să acoperim golul personal poate fi atinsă doar dacă avem resursele necesare. Balanța se bazează prea mult pe resursele exterioare, în detrimentul propriilor resurse, ceea ce duce la crearea și persistența unui gol interior acoperit în permanență cu ceva exterior, cu binele altora pe care aceștia nu și l-ar nega niciodată (bunuri, decizii, privilegii, moșteniri organice sau patrimoniale etc.). Avantajele spre care tindem acum și care nu pot fi atins prin resursele proprii sunt doar iluzii proiectate pe un ecran care vorbesc despre viețile altora, fotografia foarte reușită a unui fruct care nu poate fi gustat. Astăzi vedem dacă dispunem de resursele necesare pentru a îndeplini ceea ce ne-am propus sau doar pentru a visa la poveștile de succes ale altora.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu desființa un obiectiv important doar pentru că nu-l putem atinge acum. Acum aflăm ce nu putem atinge nu ceea ce nu ne este permis să atingem.
Armonie între exprimarea de sine și relațiile interpersonale. Nevoie de a străluci. Echilibru între nevoile personale și cele ale partenerilor. Creativitate. Conștientizarea vulnerabilităților. Vindecarea rănilor este un alt vis. Tensiune între dorința de autonomie și nevoia de conexiune. Inspirație. Exprimare artistică. Echilibrul în parteneriate. Deschidere. Sensibilitate afectată de neînțelegere și abuz. Confruntarea cu temeri legate de intimitate și vulnerabilitate.
Deși unghiurile acestei zile ne vorbesc despre armonie și echilibru sau despre o sinergie care îmbină dorința personală cu nevoia de comunicare, Chiron este retrograd și ne pune în fața unor provocări legate de răbdare sau de înțelegerea corectă a unor acțiuni pe care ne-am propus de mult timp să le facem și cărora le-a venit timpul astăzi. Impulsul necontrolat definește această zi și ne pune în situații foarte delicate. Pe baza experiențelor acumulate în zilele anterioare mulți vor arăta că se descurcă foarte bine și că nu este o problemă atât de mare să se controleze, să treacă peste un moment delicat, să înțeleagă sensibilitatea zdruncinată a partenerului de dialog. Găsirea rezonanței potrivite este apanajul inimi educată să simtă, să nu se rușineze că face lucrul acesta și să poată insufla și celorlalți din emoțiile frumoase pe care le trăiește. Până la urmă, jocul acesta interesant între exprimare și contracție face parte din farmecul vieții și ne ajută pe de o parte să ne controlăm impulsurile egoiste, iar de partea cealaltă să înțelegem mai multe despre viață, să ne îmbogățim nivelul de cunoștințe sau chiar numărul experiențelor legate de a simți, a face, a înțelege și a cunoaște.
Dar, spre deosebire de alte momente când dorința de interacțiune armonioasă sau de iertare ar putea părea motivată de un egoism mascat, ceea ce se întâmplă acum este foarte autentic și ne ajută să ne apropiem mult mai frumos de ceilalți sau să rămânem în strălucirea minunată pe care am reușit să o exprimăm în zilele anterioare. Lucrul acesta înseamnă și a cultiva aspectul creativ al vieții, dar și în a ne deschide către colaborări noi. Nu vorbim aici doar despre relațiile care sunt confirmate ca făcând parte din această zonă armonioasă, nu vorbim despre prietenii sau despre parteneriate declarate, ci și despre o tatonare pe care am tot amânat-o în săptămânile din urmă. Aceasta devine o condiție a originalității ca și cum toată schema socială este pregătită, dar pentru a intra în acea zonă a festivității avem nevoie de o sumă mică de bani pentru a plăti un bilet.
Dacă această condiție este îndeplinită, în relațiile personale vom găsi un echilibru plăcut între a da și a primi. Vom fi capabili să ne exprimăm nevoile și dorințele într-un mod clar și generos, dar vom rămâne în același timp receptivi și atenți la nevoile celor din preajmă. Această dinamică creează o atmosferă de respect reciproc și înțelegere mutuală în interacțiuni, un mare beneficiu care ne poate ajuta să explorăm latura frumoasă a vieții și să transformăm tensiunile de moment în provocări care ne ajută să vedem mai departe. Unii vor vedea în aceste predispoziții clișee, însă ele țin în mare parte de latura superficială a vieții care ne îndeamnă să trăim și deasupra a ceea ce este esențial pentru a vedea cum este să îndeplinești în natură rolul spumei valurilor după ce mult timp ai trăit printre curenții marini.
Această zi ne invită, de asemenea, să reflectăm asupra modului în care ne raportăm la conceptele de putere și la cele de vulnerabilitate. Observăm tendința de a ne ascunde slăbiciunile de teama de a nu fi respinși sau judecați și recunoaștem momentele în care am judecat sau respins vulnerabilitățile altora. Important este că aceste observații ne pot ajuta să dezvoltăm o abordare empatică și mai autentică pentru a da un sens profund și acestui nivel superficial la care viața ne îndeamnă să aderăm acum.
Prin urmare, 10 august ne oferă o oportunitate unică de a ne armoniza exprimarea personală cu nevoile de interacțiune, de a aborda cu înțelegere și compasiune vulnerabilitățile personale, dar și ale celorlalți și de a crea conexiuni mai autentice și mai profunde indiferent de nivelul la care ne situăm în momentul de față. Conjunctura de acum ne invită să fim curajoși, deschiși către vindecare și transformare, dar și receptivi la frumusețea și complexitatea relațiilor umane. Toate acestea au un sens pentru că vin să fie trăite și prezentate către ceva sau către cineva. 10 august nu ne aduce în postura în care să trăim toate acestea pentru noi înșine, ci pentru a le împărtăși sau să le trăim împreună cu alții. Așadar, să profităm de această energie pentru a ne exprima în mod autentic, pentru a nu ne teme că am putea părea în ochii celorlalți superficiali sau vulnerabili. Vulnerabilitatea nu este un defect. De aceea, fiecare interacțiune, fiecare moment de auto-reflecție și fiecare act de vulnerabilitate ne aduce mai aproape de acea oglindă în care vedem de la prima privire ceea ce văd și alții. Dar să nu ne așteptăm ca lucrurile acestea să vină simplu sau de la sine. Ziua ne oferă ca provocare o opoziție între Lună și Chiron retrograd adică și tentația de a considera că frumusețile celorlalți sunt mai importante decât cele pe care le avem pentru a ne folosi de lucrul acesta ca de un argument sau de o scuză. 10 august ne îndeamnă să facem chiar dacă e superficial.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a vedea și accepta că uneori superficialitatea, mai ales atunci când nu se abuzează de ea și că nu constituie o destinație în sine, poate fi și o relaxare eficientă.
Fluctuații. Transformări interioare. Comunicarea capătă o profunzime neașteptată. Relațiile trec prin recalibrări subtile. Intuiția ghidează decizii importante. Tensiuni latente ies la suprafață. Clarificări. Emoțiile și rațiunea lucrează pentru un scop comun. Expresie creativă. Parteneriatele se redefinesc. Adevăruri ascunse ies la lumină. Echilibrul între sine și celălalt devine esențial. Resursele comune cer o gestionare mai atentă. Revelații. Perspective noi.
În noaptea de sâmbătă spre duminică Luna va intra pe zodia Scorpion urmând ca la scurt timp să treacă prin careul cu Pluton aflat în deplasare retrogradă pe zodia Vărsător. Pluton va fi vedeta acestei zile pentru că tot în noaptea de sâmbătă spre duminică va definitiva trigonul cu Junon, activ de ceva vreme. Valorile acestei zile fac referire la schimbare sau la îmbunătățirea atmosferei emoționale făcând în așa fel încât sentimentele să devină mai intense și mai profunde. Astăzi suntem atrași de ceea ce altădată părea misterios tocmai pentru că se mai menține încă din zilele anterioare claritatea care a venit din aspectele ce tocmai s-au consumat.
Trigonul dintre Pluton retrograd și Junon aduce o transformare profundă în relații și parteneriate. Chiar dacă relația dintre cele două elemente astrale sugerează promovarea unor calități, retrogradarea lui Pluton arată că în această perioadă ne confruntăm cu probleme și blocaje care ne vin din trecut cu scopul de a fi soluționate. Aspectul în sine arată că problemele pot fi rezolvate ușor, dar nu ne spune nimic despre calitatea lor. Ceea ce a fost reprimat sau ascuns în mod intenționat acum cere să fie abordat direct și vindecat. Ne referim aici la încrederea în parteneri, la atenția acordată unor demersuri ce țin de respectarea unui act, dar și la valori care vizează promovarea a ceea ce este adevărat și autentic. În mare parte, relația aceasta face referire la interacțiunile sociale. Ceea ce nu dorim să rezolvăm ne va expune, iar lucrul acesta se va întâmpla destul de repede până spre sfârșitul acestei luni. Cei curajoși vor identifica ușor relațiile toxice și se vor folosi de momentele acestea, de cel care se consumă acum, dar și de următoarele programate în prima jumătate a săptămânii următoare pentru a purifica emoția sau înlătura anumite mustrări de conștiință și a face interacțiunile sociale mai simple și mai eficiente.
Într-un context profesional, acest trigon favorizează transformările în colaborări și alianțe. Găsim acum modalități noi și inovatoare de a colabora, bazate pe o înțelegere profundă a motivațiilor și nevoilor fiecărei părți. Este un moment propice pentru a renegocia contracte și a stabili parteneriate mai solide și mai benefice pe termen lung. Așadar, aspectul ne îndeamnă să abordăm cu curaj și sinceritate provocările din parteneriatele noastre, să ne eliberăm de modelele distructive și să construim legături bazate pe autenticitate, profunzime și respect reciproc.
Un alt element important al acestei zile face referire la capacitatea de a observa cum propriile structuri de putere sunt puse sub lupa. Această situație va face în așa fel încât în mijlocul acestor tensiuni, să descoperim o oportunitate neașteptată pentru creștere și evoluție Ceea ce va îmbunătății substanțial relațiile dându-le acestora un sens aparte. În același context, aspectele spirituale ale vieții vor căpăta o nouă dimensiune în această perioadă. Vom fi atrași de practici și filozofii care promit o înțelegere mai profundă a existenței devenind un moment potrivit pentru meditație, reflecție sau explorarea unor tradiții spirituale care au contribuit și în cazul celor victorioși la succesul care le-a schimbat statutul social sau le-a oferit privilegii noi.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne oferă o șansă unică de a îmbunătăți acele relații care au fost până acum în criză. Retrogradarea lui Pluton arată că ne întâlnim acum cu ceea ce a mai fost abordat și altădată, deci nu vorbim de relații pe care nu le-am mai avut, dar lucrul acesta nu este un impas pentru că întreaga zi aduce o putere specială care ne ajută să scoatem bani din piatră seacă sau să obținem un avantaj atunci când nu pare posibil așa ceva. Trecerea Lunii prin zodia Scorpion ne ajută să devenim mai practici, dar ascunde adevăratele sentimente în așa fel încât ele să servească unui scop. Judecând după faptul că Mercur se află în deplasare retrogradă și Venus în cădere, adică pe zodia Fecioară, trecerea Lunii prin Scorpion (cădere) ne va face mult prea raționali și incapabil să explicăm de ce este nevoie să facem această diminuare a emoției sau această reducere drastică a exprimării mai vechi, de ce este nevoie să schimbăm metoda de lucru sau să fim foarte reci. Retrogradarea lui Pluton divulgă faptul că am mai fost reci în modul acesta și altădată, iar acum revizuim acest comportament și ni se oferă șansa de a-l îmbunătăți pentru că nu răceala în sine este problema, ci ce facem cu ea, de ce o invocăm sau de ce o folosim așa.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne impune astăzi emoții frumoase, iar dacă nimic din ceea ce ni se întâmplă nu ne încurajează în sensul acesta să alegem pentru început scânteia rememorării, evocarea, evadarea din prezent într-un trecut când aceste sentimente nu erau îngrădite. Puțini vor fi cei care le vor aduce în prezent și le vor exprima, dar astăzi este suficient și dacă le simțim, și dacă le permitem să ne încălzească puțin inima.
A trecut ceva vreme…. însă eu îmi amintesc mereu vorbele tale pline de intelepciune care m- au ajutat enorm. Asa cum bine ziceai acum mai bine de trei ani…” îți vei descoperi finețea”…și uite ca am descoperit- o și chiar o trăiesc din plin.Sunt 100% alt om și sunt atât de liniștită, mulțumită și împăcată cu tot ce trăiesc, încât aduc zilnic multumire.Mi-am descoperit sufletul!🙏.La toate astea ai avut și tu o contribuție, m-ai ajutat să îmi iau vălul de pe ochi și uite asa mai am o luna și o sa scap din „inchisoare” și dpdv legal, căci mental și sufletește am scăpat de luni bune.
De ce vin spre tine acum? În primul rând asa simt( căci doar asta fac acum, doar ceea ce simt cu tot sufletul), apoi vroiam sa te rog, dacă vrei, sa îmi mai zici vreo vorba de- a ta, orice, în modul tău, plin de înțelepciune care sa mă ajute pe viitor, în noua mea viață 🙂.( 30.09.1980, 2.30, Roșiori de Vede).