4 -10 iulie 2011

Luni, 4 iulie
Trecerea lui Venus în Rac aduce acestei zile o formă specială de protecţie şi un consens general, ce vor lăsa impresia că întregul tablou îşi schimbă vibraţiile şi că tensiunea întregii luni iunie, care a atins şi primele zile din iulie se ridică, se disipă şi normalitatea îşi va intra în drepturi.
Dacă ne referim strict la ziua de azi, această atitudine, această nouă dinamică are justificarea ei pentru că nu doar intrarea planetei Venus în Rac aduce acest schimb, ci şi trigonul pe care îl împlineşte, la finalul zilei, cu Neptun, octava sa superioară. Între ele, Luna ridică un trigon cu Capul Dragonului ajutându-ne să ne stabilim din nou idealuri greu de atins, greu de împlinit şi fără certitudinea că împlinite vom avea acces la o nouă formă de convieţuire, aşa cum ne dorim acum.
Venus în Rac intervine în special asupra atmosferei din familie, schimbă priorităţile cuplurilor şi aduce o înclinaţie spre afectivitate, spre autoconservare. Totul devine impregnat cu dorinţa de a simţi, împărtăşi şi de a construi un mod de a reacţiona pornind strict de la aceşti stimuli de ordin afectiv. Aspectul cel mai interesant pe care Venus în Rac îl predispune este cel al pedepsei aplicată cu blândeţe, a sancţiunii prin neschimbare, a interdicţiei de a schimba un cadru, de a rupe o legătură. A pedepsi prin bunătate, prin consecvenţă, prin răceală şi a nu pune nimic agresiv în această atitudine care să poată fi observat în mod direct ţine de vibraţia acestei poziţii astrale. Acest gen de comportament pare fie defensiv, fie posesiv, însă nu va fi decât o formă de revoltă prin blândeţe, o exprimare pozitivă susţinută de complexe de inferioritate, teamă, incertitudine, nesiguranţă. Pe acest aspect am putea face complimente din teama de a nu fi loviţi, am putea vorbi frumos pentru că nu rezistăm adevărului crud, lăudăm pentru ca nu putem critica obiectiv şi în final nu opunem rezistenţă pentru că ne simţim slabi, devitalizaţi, lipsiţi de susţinere, părăsiţi, neiubiţi, acuzaţi.
Racul are talentul de a se simţi nesigur oriunde şi în funcţie de educaţia sa îşi poate împărtăşi aceste impresii sau nu. Cu Venus în Rac va fi mai puţin importantă exprimarea, justificarea, explicaţia pe care ar putea să o ofere o persoană. Fapta este cea cu care se va interveni în anturaj pentru a combate incertitudinea, capriciile, sentimentele extreme sau singurătatea.
Pornind de la acest cadru al sentimentului practic, dar imatur, relaţia Venus-Neptun, cu Neptun retrograd în Peşti, ne îndreaptă atenţia spre modele de temperament, modele culturale, spre exemple de bune practici, spre acele persoane care şi-au probat vocaţia şi care au reuşit să obţină performanţă prin „a simţi”, „a crede”, „a munci”, „a învinge”.
Prin aceste vibraţii se sar etape, dar nu pentru a atinge o ţintă, nu pentru a sfida timpul, ci pentru a oferi un sentiment de împlinire, de plin, pentru a umple un gol, pentru a atinge certitudinea în relaţii, pentru a avea parte de succesul unui adult şi a uza de el cu mintea, sufletul şi capriciile unui copil.
Deşi vor părea un lux, ieşirile temperamentale, atacurile virulente sau schimbarea bruscă a registrului comportamental, fără a lăsa în urma explicaţii, ceea ce vom face azi va veni dintr-o dragoste adâncă de a învinge un adversar, de a proteja o familie, prietenii, pe sine, de a ne menţine modul de a trăi, însă de a-l schimba pe al celorlalţi. Printre impresii mulţi vor crede despre ceilalţi că sunt lipsiţi de maturitate, înţelepciune, de simţ practic, însă îndemnul acestei planete, atunci când se citeşte din gesturi reprobabile, trebuie pus, nu pe seama aburilor fini sau a susurului plăcut al apei de izvor, ci a apei care îngheţând îşi măreşte volumul şi, prin asta, devine o impresionantă forţă a naturii.
Prin urmare, începem săptămâna cu tendinţa de a ne mări volumul, de a ne extinde prin gesturi sau preocupări care nu sunt neapărat rele şi nici neapărat bune. Aceasta va ţine de un registru personal, de o formă de protecţie, de un îndemn, acela de a ne conserva ceea ce deţinem. Asta înseamnă şi a zâmbi frumos şi prin asta să arătăm cât de simplu pot fi ignoraţi oamenii, cât de uşor ne putem face o bază de date cu preocupările, veleităţile sau defectele celorlalţi, dar şi să reuşim, doar pentru o zi, să dezvoltăm comportamente diferite în funcţie de stimulii din jur, să fim reticenţi, duri, antipatici şi să ţinem pentru sine motivul pentru care am ales să ne comportăm aşa. Asemănarea cu apa care ia forma vasului în care este pusă nu este deloc întâmplătoare pentru că vom avea tendinţa de a accepta, la suprafaţă, mai uşor direcţiile spre care ne îndreptăm ca personaj în familie, angajat, entitate sau fiinţă având o grijă specială în a ne menţine consistenţa trăsăturile temperamentale, de a ne adapta, dar nu prin a simţi, ci doar prin faptă sau comportament.
Unghiurile nu aduc însă lumină asupra faptelor şi tocmai de aceea vor predispune şi spre a ne judeca unii pe alţii pentru ridicolul situaţiilor pe care le construim sau la care participăm, pentru amintirile infantile, bucuriile puerile sau lipsă de maturitate atunci când vine vorba de dragoste, prietenie, colegialitate sau o altă formă de asociere.
Recomandarea este aceea de a ne lăsa în voia evenimentelor pentru a ne dizolva în ele impurităţile pe care doar simţind sau gândind nu le putem înlătura. Mulţi vor prefera o intimitate călduţă pentru a se feri de această debarasare prin dizolvare, însă cel curajos va şti că acţiunea este superioară nonacţiunii, indiferent de calitatea ei.

Marţi, 5 iulie
Relaţia dintre Mercur şi Uranus, iniţial, şi apoi cea dintre Mercur şi Jupiter împlinită spre seară oferă zilei o formă de activitate specială. Dacă prin relaţia cu Uranus, Mercur impune o formă de adaptare care merge la braţ cu imaginaţia creatoare, cu adaptarea, atunci când se confruntă cu vibraţia lui Jupiter orice pas înseamnă o sfidare, o încălcare a regulilor ori o depăşire a lor. Dacă în primul caz avem de-a face cu tot ceea ce duce spre inventivitate şi inteligenţă, în al doilea seria de acţiuni va selecta ceea este mai penibil ori dominant, lăsând în urmă un fel de tragicomedie care scade eficienţa sau ridiculizează tot ceea ce ar trebui să fie reprezentativ pentru o fiinţă sau pentru un grup.
Pentru că ordinea evenimentelor astrale aduce o uşoară disipare a aspectului pozitiv atunci când cel negativ este în plină acţiune, conjuncturile independente, cele care sunt făcute în afară grupurilor, cele care folosesc energia personală pentru a iniţia, menţine în desfăşurare, dar şi pentru a finaliza un element, riscul eşecului devine la fel de mare ca neputinţa de a împlini un ideal foarte mare. Deschiderile pe care le simţim azi spre noi idealuri, formele de manifestare ale creativităţii, maleabilitatea şi adaptarea pe care le vom dovedi vor fi mijloace care ne vor ridica, dar şi cauza celor mai mari dezamăgiri pe care le putem avea în perioada aceasta.
Atunci când Mercur şi Uranus sunt în trigon avem de-a face cu spiritul de competiţie, cu gândirea creativă reuşind uşor să folosim ideile abstracte şi să ne apropiem cu mai multă îndrăzneală de spiritualitate, atât ca teorie cât şi ca practică. Pentru că există o mare uşurinţă în a folosi argumentul, exprimarea, comunicarea, atât prin cuvinte, dar şi prin gesturi (limbajul nonverbal) va aduce la lumină talentele ascunse pe care cel în cauză nu şi le-a folosit până acum. Fie că asta se întâmplă în intimitate sau în plan social, rezultatul aduce satisfacţie şi încântare, invitând spre perspectivă şi îndreptându-l pe individ spre vocaţie. Pentru că Mercur este în Leu, relaţia cu Uranus din Berbec aduce o dinamică aparte. Sunt selectate acele impulsuri care duc spre confruntare, acele dispute care se finalizează cu o distincţie, o diplomă, o apreciere colectivă, o recunoaştere a unor merite, însă se pierde din vedere fie detaliul cel mai important, fie nu se ia în calcul că alegerea scopului în sine nu implică şi atingerea lui.
Această formă de nesăbuinţă este grav sancţionată de careul lui Mercur cu Jupiter cu pierderi materiale, cu eliminarea din competiţie, cu discreditarea în public, cu erori săvârşite prin însuşirea unor proprietăţi sau titluri, prin alungarea de pe moşie sau retragerea unui drept. Acest tip de sancţiune nu este o formă izolată de agresiune, pentru că el îşi va pune amprenta asupra întregului comportament impulsionat de planete în această vară, dar şi asupra anului 2011, cât a mai rămas din el. Când Mercur şi Jupiter sunt în careu apare o inversare a rolurilor, o adulare a minciunii, o stimare a hoţului şi o respectare a ilegalităţii într-un mod greu de acceptat pentru cei care doresc să-şi desfăşoare viaţa după un cod de reguli. Orice mişcare înseamnă o formă de a anula un drept, de a refuza unul sau de a evada dintr-o zonă a binelui, confortului sau a moralităţii.
Pe fondul celor două aspecte pe care Mercur le împlineşte azi cu Uranus şi respectiv Jupiter, Luna finalizează tranzitul prin Leu şi parcurge o treime din zodia Fecioară împlinind opoziţii cu Neptun şi Chiron, sextil cu Venus şi două trigoane cu Jupiter şi Pluton, iar spre seară un careu cu Marte. Aceste unghiuri desenează pe cer un Zmeu şi va aduce Lunii calitatea de Planetă focar. Fiind în Fecioară ea va aduce o uşurinţă în a alege fără a gândi, doar prin intermediul stimulului sau a regulii şi pentru că sentimentul este vitregit de tendinţa spre inhibiţie, răutatea sau invidia ce încurajează deopotrivă complexele de inferioritate şi idealurile pozitive pe care le primi în intermediul trigonului Mercur-Uranus să intervină pentru a risipi o cantitate importantă de energie pe dorinţe mediocre, cărora, iniţial, să nu le vedem latura inferioară. A ţine un post pentru a primi bani, pentru a te scăpa de duşmani, adică pentru a hrăni simţurile sau pentru a înlătura un adversar ascunde o formă de agresiune subtilă. De toate acestea, azi vor sta deoparte cei care sunt educaţi, cei care au o pregătire ezoterică în această direcţie, cei care nu sunt doar buni teoreticieni în problemele altora, ci şi buni practicanţi în problemele personale.
Prin urmare, 5 iulie este ziua când se agresează vocaţia, când vorba şi fapta sunt atât de înşelătoare încât nu vom şti ce să înţelegem şi cum să le interpretăm. Tendinţa de a evada, de a fugi de răspundere, de a refuza o acţiune directă, cu efect imediat, concret, palpabil şi de a îmbrăţişa un ideal major, ale cărui efecte sunt pierdute în timp va aduce atât de multă risipă încât am putea relativ uşor să ne îndoim şi de faptul că Dumnezeu iubeşte lumea aşa cum ni se spune în Biblie.
5 iulie este ziua în care învăţăm că binele şi succesul se construiesc din cărămizi mici, din piese cu dimensiuni reduse, prin efort susţinut şi în absenţa mentalităţii lui „Am făcut, trebui să primesc”, „Eu nu fac nimic gratis!” ş.a.m.d.
Elementul cel mai dificil al acestei zile este acela al confuziei de ideal. Cei care pierd azi sunt cei vanitoşi, egoişti, cei care vor încerca să se folosească de orice ipostază pentru a-şi impune autoritatea, pentru a-şi îndeplini dorinţele meschine, pentru a invoca motivul luptei, duşmanilor, sărăciei, abuzului pentru a se arăta cu totul negativi şi a-şi justifica în felul acesta caracterul antisocial al acţiunilor. Există însă şi o sancţiune pe care 5 iulie o lansează, aceea ce împlineşte un demers verbal sau scris, acela care pedepseşte o eroare legislativă, una ce s-a săvârşit prin intermediului cuvintelor, a textului, însă nu oricum, ci aceea care prin folosirea ei a compromis o persoană, o structură sau un grup de persoane. Pentru că Luna din Fecioară are o atât de mare importanţă azi, întregul context se va îndrepta spre un sector al muncii, al subalternului, al efortului susţinut punându-se mult preţ pe inhibiţii ori defulare, pe abordarea mijloacelor de apărare cu metodă, stil sau de a ceda nervos şi de a face scene patetice, cu toată gama de detalii aferente, toate pentru a ne asigura de rolul pe care îl avem în anturaj sau de cel al apropiaţilor, de certitudinea câştigului sau de stabilitatea funcţiei ori a imaginii.
Este important să nu luăm în uşor ceea ce ne aduce această zi pentru că orice formă de încăpăţânare, ori de refuz al criticii, reproşului sau orice formă de combatere a creativităţii, schimbării sau rectificări unei erori din trecut aduce crize renale, tulburări digestive sau tulburări ale regimului hidric.

Miercuri, 6 iulie
Împlinirea trigonului Marte-Saturn face din 6 iulie o zi de putere şi abnegaţie, una în care forţa cuvântului va avea o atât de mare influenţă încât cele mai multe declaraţii, confesiuni sau alte informaţii destăinuite azi au puterea de a construi o mare parte a destinului său de a-l distruge iremediabil.
Omul comun va avea în conjuncturile acestei zile oportunităţi noi, situaţii care apar într-o fereastra stranie şi chiar dacă persoanele sau situaţiile seamănă cu cele din trecut, întreaga construcţie are un caracter inedit evident prin faptul că se va desfăşura în absenţa opresiunii, limitărilor, întârzierilor sau altor forme de diminuare a eficienţei. Totul merge repede azi, totul se finalizează în mare grabă şi tocmai de aceea este important să ne aşteptăm la soluţionări imediate, la atingerea etapelor finale într-un timp mult mai scurt decât am calculat iniţial.
Ceea ce se va întâmplă azi nu reprezintă o minune, ci doar o sporire a rezistenţei, o amplificare a câmpului personal, o intensificare a puterii de a gândi şi a ne canaliza mai mult spre aspectul practic al evenimentelor în aşa fel încât singuri, fără vreo intervenţie externă, scoatem din ecuaţie variabile care ne-ar putea distrage atenţia şi ne-ar devia de la scopul iniţial. Până şi oboseala este trecută într-un plan secund de dragul unui scop pe care ni-l vom formula clar chiar de dimineaţă.
Elementul dificil pe care omul comun îl va resimţi ca venind din anturaj şi asupra cărui nu va putea interveni este chiar seria de evenimente cu care se va confrunta. Chiar dacă putem să lucrăm la atitudine, la caracter, în aşa fel încât să ne controlăm sentimentele şi să ne dozăm forţa pe care o folosim, nu vom putea să avem niciun control asupra evenimentelor, nu le vom putea selecta şi deci nu vom putea să ne schimbăm cursul destinului, să-l ridicăm aşa cum ne-ar putea îndemna azi ambiţia. „A putea” azi este o pasăre care zboară singură în înaltul cerului, care nu are companie şi nici nu caută. Dacă se întâlneşte cu „a reuşi” se întâmplă pentru că un vânt prielnic le-au dus pe cele două în aceeaşi zonă. Fără această şansă, ce nu este deloc încadrată în conjuncturile astrale ale acestei zile, pasul înainte pe care îl facem azi este un imens salt în gol, care se poate solda cu o mare dezamăgire. Reuşitele vin azi, aşa cum vin şi oportunităţile, singure. Nu este nevoie să ne mobilizăm voinţa nici să ne punem cunoştinţele şi relaţiile în funcţiune pentru a duce la îndeplinire un plan sau pentru a soluţiona o problemă, ci doar să fim răbdători, să ne menţinem în albia rezistenţei a respectului, a exprimării rafinate, simple, calde, a gândurilor bune şi a dezinteresului faţă de orice formă de beneficiu proiectată în viitor, ca efect al acţiunilor pe care le săvârşim acum.
Chiar dacă Luna este azi în conjuncţia cu Junon şi a doua parte a zilei ni se va părea edificatoare, totul devenind mai clar, mai limpede, mai uşor, avem încă de parcurs un careul între Lună şi Nodurile sale, ceea ce înseamnă disconfort karmic, relaţie deficitară cu sine, neputinţa de a găsi cea mai bună soluţie şi teamă de a nu greşi. Din prea multă ambiţie am putea ignora această simplă susţinere a contextului astral şi să ne trezim cu afecţiuni pe care să nu le mai putem ţine sub control şi de care să aflăm când deja este prea târziu că de fapt pentru toate acestea suntem singurii vinovaţi.
Pasionaţii de astrologie ştiu că îndemnul care vine dinspre Marte este greu de stăvilit, iar când mai are şi dispensă din partea lui Saturn, cel care înainte de toate pune piedici şi întârzie orice, oamenii simt un elan, un îndemn, doar că acest elan este în orb, iar ei nu ştiu precis încotro se îndreaptă. Tot ce vine spre ei se soluţionează, sunt chiar eficienţi în situaţii complicate, dar nu au niciun control asupra tipurilor de evenimente, adică nu le pot selecta, nu le pot alege.
Prin urmare, 6 iulie este o zi de efort, muncă, de câştig, de recoltă. Azi adunăm rezultatele demersurilor pe care le-am început în zilele anterioare şi pentru că totul merge bine ne va încerca îndrăzneala de a răscoli acele evenimente pe care în alte situaţii nu le-am putut soluţiona. În felul acesta desconsiderăm ordinea evenimentelor, destinul, succesiunea karmică a întâmplărilor, cea care a făcut, pe alte conjuncturi, să ne ridicăm mult mai simplu decât am făcut-o azi. Acest gen de tulburare va face apel la careul Mercur-Jupiter, activ şi azi, care va aduce şi în această zi sancţiuni, soluţionări negative, descoperirea unor informaţii periculoase pentru cel în cauză. Pe ideea „fiecare pasăre pe limba ei piere” conjunctura astrală a acestei zile este una delicată pentru cei care se lasă dominaţi de ambiţii, pentru cei care nu se pot limita la a respecta ordinea deja stabilită, pentru cei care vor să schimbe, după un sistem eronat de reguli şi valori, ordinea majoră a lucrurilor. Azi nu se poate face un abuz de acest fel fără a se primi din anturaj un ecou negativ direct proporţional cu măsura intervenţiei.
Cei care lucrează cu energia, care sunt angrenaţi într-un proces de cunoaştere, vor avea în 6 iulie o zi încărcată de semnificaţii. Ei vor folosi îndemnul care îi cuprinde pentru a se purifica, pentru a-şi pune ordine în gânduri, pentru a-şi selecta cu mai multă luciditate priorităţile şi pentru a lăsa în urmă o parte din bagajul negativ încărcat de frici, regrete sau resentimente pentru că, privindu-şi viaţa prin lumina unghiurilor astrale de azi, multe nu le putem schimba, iar dacă nu le putem schimba înseamnă că acest determinism se manifestă pentru a ne ajuta să respectăm Universul, elementele Creaţiei, nu pentru a le răvăşi după propriul mod de a gândi şi acţiona, nu pentru a le schimba programul după ambiţiile care ne domină acum.
Rostul vieţii nu-l ştim, pentru că dacă l-am afla ne-am uni cu el şi am părăsi acest plan al suferinţei, tocmai de aceea există o lege nescrisă a Universului care îi dă putere celui ce crede şi prin credinţă îl susţine pentru a-şi duce viaţa în armonia lui „să fie bine!”. Misterul este un efect al profunzimii Creaţiei şi dacă avem respect pentru ceea ce ştim deja că există în univers, atunci să avem respect şi pentru ceea ce există, dar despre care nu ştim încă nimic, acordându-i mental şi volitiv dreptul de a trăi după legile pe care şi le-a ales.

Joi, 7 iulie
Trigonul pe care Jupiter îl împlineşte azi cu Pluton aduce o delimitare socio-comportamentale între ceea ce va fi de acum încolo şi ce s-a întâmplat până acum, de la începutul anului, ca şi cum toate demersurile trebuie să-şi cunoască finalul acum. Falia, delimitarea, schisma impusă de relaţia armonioasă între Jupiter direct în Taur şi Pluton retrograd în Capricorn va porni de la ideea de putere, autoritate şi va vehicula, aşa cum tot anticipam de la începutul anului încoace, o frământare pe ideea împărţirii geografice, pe ideea delimitării unor noi centre de putere, a segmentării unei zone pentru a fi mai uşor de controlat. Ceea ce ne vine din relaţia armonioasă a celor două planete merge pe linia unei înţelegeri reci, a unor interese comune şi nu se consumă doar acum, în această perioadă, ci începe acum şi se va finaliza în iunie 2012 când Jupiter va părăsi semnul Taurului. Această relaţie nu face referire doar la politica internă, ci ţine mai mult de geopolitică, de segmentarea întregului în zone după mai multe interese cu repercusiuni asupra evenimentelor viitoare. De exemplu, în anul 395, la moartea împăratului Teodosiu I, când Imperiul Roman se divide după dorinţa comună a celor doi fii moştenitori, Jupiter şi Pluton se aflau de asemenea în trigon, din poziţii inverse faţă de ceea ce avem acum – Jupiter din Capricorn şi Pluton din Taur, în timp ce cucerirea Daciei de către Romani s-a desfăşurat, luând ca reper iniţial anii 85, prin războaiele împotriva romanilor sub conducerea lui Duras, şi final 105-106, Pluton a tot stat în Peşti şi a încadrat toată această perioadă între trigoanele cu Jupiter când acesta se afla din Scorpion, respectiv în Rac. Dacă pe semne de pământ relaţia celor două aduce segmentare pe o analiză de nevoi materiale cu scopul creşterii şi dezvoltării într-o altă formă de individualitate, aşa cum constatăm, când cele două ridică trigoane din semne de apă asimilarea este principala consecinţă a contactului dintre două puteri, chiar cu redefinirea identităţii naţionale, însă cu menţinerea trăsăturilor de conţinut, a valorilor ancestrale de limbă, port, obicei sau cele legate de mitologie.
Când Jupiter şi Pluton se întâlnesc în trigon oamenii îşi analizează viaţa prin prispa performanţelor şi a oportunităţilor. Simt că îi animă o forţă, că pot observa cu obiectivitate ceea ce ar fi putut face şi dacă întrezăresc o portiţă, fie ea cât de mică, vor acţiona în această direcţie în speranţa că vor compensa deficitul de putere sau neşansa din trecut. Puterea ce vine din acest unghi ne dă senzaţia de aspru, arid, inflexibil şi se pare că nu poate alimenta evenimentele pe care le declanşează, lăsându-se în voia altor conjuncturi. Elementul pământ ce intervine acum va face în aşa fel încât problemele ridicate să fie de factură materială, administrativă sau chiar organizatorică, de împărţire a zonelor de influenţă şi de reconstruire a zonelor pe criterii etnice, culturale sau economice.
În viaţa privată unghiul ridică o barieră între generaţii, dar lansează pretenţii de natură profesională. Prin Jupiter în Taur ne va interesa un produs, o meserie sau o preocupare ce poate oferi un preţ, ce poate fi valorificat şi care aduce în mod obligatoriu un câştig. Asta nu implică mobilitate, ci mai curând un gen de angajament, de legături pe afinităţi, de precontract, de angajament care vor aduce, până în iunie 2012, şi mai multe etape acestor situaţii şi mai multe evenimente până când vom putea decide asupra calităţii umane a celor care intră în ecuaţie.
Având o Lună în prima zi de Balanţă şi nu oricum, ci ridicând în mijlocul zilei un careu cu Venus din Rac, situaţiile de acum vor părea încurcate, în aşa fel încât nu ne vor ajuta să vedem nimic în mod lucid, ci să apreciem că totul ne împovărează cu mai multe sarcini decât este cazul şi că tot ceea ce implică relaţie, colaborare este supus nesiguranţei, disputei, şantajului sau eşecului. Acesta este fondul pe care ne vom face planuri şi prin aspiraţiile de acum, viciate sau nu de nesiguranţă, ne vom stabili repere ale educaţiei, calificării profesionale sau standardul pe baza căruia ne vom asocia în următoarele 12 luni. Luna în a doua parte a zile ridică un careu şi cu Pluton aducând şi mai multă confuzie. În intervalul 13,30 -17,00 planurile şi proiectele par să treacă printr-o selecţie stranie. Ne va interesa, ne va preocupa, ne va atrage atenţia exact tipul de relaţie sau proiectul pentru care am fi dispuşi să folosim cea mai puţină energie, pentru care nu dispunem de cunoştinţele necesare sau ne atrage persoana cu care s-ar părea că suntem cel mai puţin compatibili. În afara acestui interval ceea ce predispune ziua se încadrează în limitele normalităţii. Ceea ce generează ea va lua însă proporţii în aşa fel încât, peste 12 luni vom reveni la această perioadă ca la una de referinţă în ceea ce vom obţine. Ne vom aminti că de aici a pornit totul şi ne vom minuna ce simplă şi paşnică părea realitatea şi ce efecte minunate a generat.
Prin urmare, 7 iulie este o zi de dinamică socială. Pentru că unghiul care se împlineşte azi este lent multe din evenimentele zilei sunt răspândite de-a lungul întregii săptămâni, ca şi cum ceva din savoarea şi parfumul ei vom regăsi în toate zilele săptămânii, chiar şi întâmplări sau oportunităţi. Ziua vine cu o tentaţie stranie, chiar în mijlocul ei când se presupune că cei mai mulţi dintre oameni sunt activi. A face ceea ce poţi mai puţin, a lega o relaţie cu o persoană cu care crezi că nu ai prea multe în comun sau a demara un proiect pe care nu ştii dacă vei avea cum să-l finalizezi este o formă de risc cu care contextul astral al zilei de azi ne va tenta. Acesta va fi elementul definitoriu al întregii săptămâni şi acestea vor fi vibraţiile pe care le vom regăsi în toate zilele, în funcţie de orientare şi temperament. Acest îndemn este o şansă a destinului, o graţie primită prin înţelegerea a două forţe contrare, de a ne ajuta să ne depăşim condiţia. A te gândi la Dumnezeu când eşti tentat să-l acuzi pentru toate relele ce ţi se întâmplă doar pentru că e singura persoană cărui nu-i poţi atribui o replică, deci unul care tace şi acceptă ceea ce-i spui, dar să schimbi dintr-odată modul de raportare, să invoci lumina albă şi să te ridici deasupra condiţiei impusă de nervozitate sau indignare, este un semn că poţi mai mult şi că incompatibilitatea este o limitare pe care singuri ne-o impunem. A interveni din lumina albă, din pace, din bucurie sau din înţelegere şi compasiune, înseamnă a avea o putere suplimentară, înseamnă a schimba sensul spre care normalitatea până la acel punct se deplasa, înseamnă a schimba acel destin obscur şi ingrat care le spune oamenilor că suferinţa este un atribut al iubirii lui Dumnezeu, că Dumnezeu se bucură când suferi pentru el. Ceea ce vine spre noi azi ne invită să trecem dincolo de limitările acestui misticism de baltă şi poate elibera atât de multă putere încât chiar şi segmentat, chiar şi împărţit în fragmente mai mici, entitatea, proiectul, demersul va avea puterea de a schimba ceea ce îi era de neschimbat să devină în final.

Vineri, 8 iulie
Mulţi s-au obişnuit să creadă că sunt nenumărate lucruri în lume pe care nu le pot avea, că sunt situaţii pe care nu le pot controla şi că oricât de capricioşi ar fi nu pot obţine ceea ce şi doresc. Ceea ce ne aduce această zi este de departe una dintre cele mai interesante forme de manifestare a capriciului, în aşa fel încât ne vom simţi agresaţi până şi de elemente fireşti, banale ale unei zile.
Azi Venus şi Uranus se întâlnesc într-un careu, Marte şi Lilith într-un sextil, Venus şi Chiron într-un trigon, iar luminariile în careu, în timp ce Luna, în a doua zi de Balanţă, trece prin conjuncţia cu Saturn, trigonul cu Marte, opoziţia cu Lilith şi sextil cu Nodul Nord, reuşind să obţină calitatea de planetă mediatoare pentru Axa Dragonului.
Dacă la prima vedere această serie de aspecte ne duce cu gândul la expresia populară „una caldă, una rece”, când ne gândim la întâmplările pe care le predispun înţelegem că de fapt avem de-a face cu evenimente contrare care vin cu aceeaşi forţă şi intensitate şi că toate sunt legate de trigonul Jupiter-Pluton, ca de un organism superior, ca de un for tutelar de la care au primit sarcini de serviciu.
Când Venus şi Uranus sunt în careu oamenii trec prin instabilitate emoţională, nu mai reuşesc să-şi controleze emoţiile, sunt irascibili, se critică unii pe alţii şi nu pot fi mulţumiţi tocmai pentru că îi încearcă o uşoară excentricitate, o tendinţă de a ieşi din cadrul cunoscutului, cel al faptelor comune, reuşind să-şi agraveze întreaga situaţie prin exemple negative, replici nepotrivite, menţinerea unei tensiuni afective, indecizie, separare sau inversiune. Aceste aspecte încurajează tot ceea ce sfidează, atât evenimentul în sine cât şi etapele sale ulterioare, ducând la o formă de disconfort ce poate uşor degenera într-un conflict de proporţii. Judecând după faptul că aspectul se produce la puţin timp de la miezul nopţii, prima formă de dezordine pe care o predispune este cea a tulburării somnului. Prea multă energie, prea mulţi nervi, prea multe amintiri şi toate negative, prea multă aciditate în cele câteva replici pe care le primim sau prea mult disconfort pe ceea ce nu putem soluţiona. Această agitaţie stă să pună stăpânire pe întregul aparat psihic şi până dimineaţă să ne tulbure atât de mult încât să ne lase în voia careului ridicat între luminarii şi deci numai buni de ceartă, pregătiţi pentru a pune pe jar pe toţi din jur, pentru a răspândi peste tot săgeţi otrăvitoare, a lăsa impresia unei confruntări, a unei agresivităţi pe care fie o înfrunţi cu putere, fie o eviţi cu tact şi diplomaţie. Ceea ce ne vine din acest unghi nu acceptă jumătăţi de măsură, ci doar consum, împlinire, defulare sau distrugere într-un mod amplu şi dinamic.
Acestuia i se adăugă sextilul lui Marte cu Lilith care aduce plăceri nepotrivite şi deci poate încuraja menţinerea stărilor sufleteşti vicioase, oferind multiple argumente în favoarea nervozităţii, fricii, a impulsurilor care distrug, critică, judeca, acuza sau rup legături. „Fereşte-te de greci când îţi dau daruri” spune proverbul şi suprapunând careul Venus-Uranus peste sextilul Marte-Lilith înţelegem cât de adevărat poate fi azi acesta, deoarece temperamentul pasiv-agresiv este de asemenea susţinut cu aceeaşi insistenţă.
Când Venus şi Chiron sunt în trigon este vizibilă o formă de iertare stranie, conjuncturală, selectivă nu prin intermediul celui care iertă, ci prin intervenţia celui care este iertat, ca şi cum fiecare alege de cine să fie iertat, iar iertarea să devină dintr-odată oarbă. Asta se întâmplă pentru că avem pe cer un Chiron retrograd şi discernământul în a folosit regulile morale, în a manipula energia, în a influenţa deciziile celorlalţi, în a aduce argumente în favoarea binelui sau răului este viciat de ideea de confort. Mulţi vor reacţiona pentru că aşa le cere contextul, pentru că li se spune, pentru că aşa cere familia, instituţia, partidul, naţiunea, organizaţia în care s-a integrat ş.a.m.d. şi în absenţa unei viziuni de ansamblu mulţi vor trăi cu impresia, în special în a doua parte a zilei, că tot ceea ce fac este bine, constructiv, dinamic şi că prin asta se vor salva multe destine. Este posibil ca în parte să fie adevărat, însă nu trebuie să uităm că retrogradarea lui Chiron aduce parfumul unei cruciade, a unei vânători de vrăjitoare, a unor intervenţii mai puţin înţelepte, de dragul unui scop nobil, pentru a purifica sau vindeca, pentru a schimba direcţia unei instituţii sau a unei naţiuni. Putem să amintim aici şi ideea de sacrificiu, însă nu săvârşit de cel care intervine, ci de altul şi nu prin voinţa lui. Dacă se va pune probleme să intervină, el va cere iertare, va dori să-i fie anulată pedeapsa, să fie graţiat, să nu mai fie acuzat fără a promite îndreptarea comportamentului. Lipsa de flexibilitatea a celui care decide, îl va încuraja pe acesta să fie rece, detaşat, critic şi să invoce binele grupului pentru a-şi justifica intervenţia agresivă.
Privind din exterior, din afară contextului pe care această zi îl predispune, înţelegem că atât cel care acţionează cât şi cel asupra căruia se acţionează se integrează într-o formă de purificare karmică pe are nu o vom înţelege pentru că sextilul Lunii cu Axa Dragonului, pe ideea medierii celor două tendinţe (trecut=pedeapsă vs. viitor=menire), aduce întâietate scopului şi mai puţin demersului.
Prin urmare, 8 iulie este o ziua în care putem aprinde o scânteie, putem să ne lipim de un ideal în care nu credem cu tărie, dar căruia îi simţim influenţa puternică şi datorită acestui impuls să săvârşim fapte mari în absenţa totală a mustrărilor de conştiinţă sau a celei mai mici remuşcări. Avem de parcurs azi o zi intensă, agresivă, dinamică în care sub impulsul unor sarcini venite din exterior putem să ne deschidem sacul cu dorinţe sau cufărul cu răutăţi şi să le afişăm peste tot fără să ne preocupăm prea mult de autocenzură, de înţelegere sau de regulile morale pe care le-au cultivat cu atât efort până acum.
Una va fi îndemnul de a remodela lumea, de a schimba ceva în anturaj, de a da o lecţie, de a purifica prin schimbare sau remodelare, ce ne vine dintr-un mecanism complex, cel al karmei de grup, şi alta va fi mândria care ne va încălzi venele cum că prin ceea ce facem se dovedeşte superioritatea, că am fost aleşi să înfăptuim o lucrare măreaţă şi că, fiind superiori, buni, puternici, influenţi, sănătoşi, viteji, ne putem permite, asemenea marilor conducători, să mai şi gustăm puţin din viciu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne canaliza preocupările prin intermediul regulilor pe care le-am aplicat până acum. Nu trebuie să ne lăsăm îmbătaţi de putere amintindu-ne că dacă Puterea ne-a ales azi să înfăptuim o lucrare sau să participăm la un demers a fost luată în calcul calitatea pe care am dezvoltat-o până acum, deci, mergând pe firul logic, nu este necesar să ne lăsăm consumaţi de mândrie. Cel ce se va ridica peste medie, care va primi îndemnul de a coordona are o karmă care este folosită acum de Lună prin medierea Nodurilor. Aceştia sunt invitaţi la efort, la iertare, la exprimarea sensibilităţii, la a aduce în această lume idei curative prin inspiraţie, nu la arogantă, viciu sau agresivitate.

Sâmbătă, 9 iulie
Sarcinile zilei de ieri, cele care vizau exercitarea puterii de influenţă devin azi surse ale suferinţei, cauze ale unor probleme asupra cărora cu greu putem interveni. Mulţi au meditat asupra legii cauză-efect, asupra mecanismului prin care o faptă poate lua o dublă înfăţişare, atât cea de efect (se produce ca urmare a unei acţiuni anterioare), dar şi în calitate de cauză (în absenţa obiectivării, la rândul ei va genera alte efecte). Ceea ce este interesant abia acum intervine, pentru că toate acestea nu se întind pe o perioadă mare de timp, ci doar de la o zi la alta, adică de ieri până azi.
Dacă privim evenimentele cu ochiul critic al fiinţei raţionale, nu vom vedea decât o serie de acţiuni înlănţuite, care cel mult se desfăşoară mai repede decât ne-am aşteptat, însă cel care are un minim de cunoştinţe ezoterice, înţelege că discernământul nu poate genera suferinţă celui care îl foloseşte, ori astăzi exact asta va fi problema, pentru că trăind confuzia discernământ=critică atingem un apogeu al complicaţiilor şi asta nu din vina conjuncturii.
Azi Venus se opune lui Pluton şi ridică un sextil cu Jupiter, iar Mercur leagă zodiile Leu şi Balanţa printr-un sextil cu Saturn. La prima vedere este uşor de spus că o opoziţie Venus-Pluton nu poate schimba înclinaţia benefică a celorlalte două unghiuri, însă mă simt obligat să atrag atenţia asupra faptului că, fundalul general, acela care ar fi trebuit să implementeze predispoziţiile planetelor la nivelul vieţii personale, adică unghiurile pe care le ridică Luna cu celelalte planete se bazează pe o piramidă de apă cu Lună în Scorpion. Aşadar, se face trimitere la ambiţie, la egoism, la a folosi puterea cu orice preţ pentru a reuşi, pentru a atinge ţinta, deci în afară armoniei, absolut esenţiale menţinerii alegerilor în sfera discernământului, aşa cum ne recomandau presupoziţiile ieri. Iată cum un element aparent minor, în loc să participe la cercul magic printr-un aport de aceeaşi consistenţă ca şi celelalte elemente îşi schimbă registrul şi impune un alt mod de a gândi şi prin asta să se intervină cu alte motivaţii pentru acelaşi tip de finalitate, creându-se o dizarmonie.
În acest caz este simplu de înţeles că va exista un impuls, ca o forma de evadare, spre o altfel de karma. Cu toate acestea azi suntem sub razele aceloraşi predestinări macro, doar că ochii se opresc pe alte culori decât în ziua anterioară, impresiile vor fi altele şi prin fapte vom încerca să schimbăm puţin mesajul anterior. Depărtându-ne de condiţia esenţială, aceea de a menţine o relaţie empatică cu discernământul, cei care au acţionat ieri, cei care au decis sunt primii care iau contact acum cu efectele.
Judecând după unghiurile planetelor, efectele nu sunt în totalitate rele, multe sunt bune şi se va merge pe linia promovării socio-profesionale, a sporirii optimismului, a încrederii în sine, a stării de vitalitate, a vindecării, însă se va pierde mult în psihologia comportamentală, uzând, în afara protecţiei planetare, de mândria şi forţa expansivă de care dă dovadă un luptător, indiferent că are această calitate în mod permanent sau temporar. Prin asta, aceiaşi oameni care ieri au fost puternici, acum devin vulnerabili prin folosirea aceloraşi calităţi, prin exercitarea funcţiei, prin manipulare, sfat, consiliere.
Opoziţia Venus-Pluton va aduce în centrul atenţiei angoasele efortului la care ne-a predispus ziua anterioară şi, pe fondul acesta, soluţiile pe care le vor lansa celelalte două aspecte (sextil Venus-Jupiter, sextil Mercur-Saturn) vor veni să repare, nu ceea ce s-a stricat ieri, ci ceea ce se tulbura azi. Aceasta este modalitatea subtilă prin care 9 iulie, pentru unii, nu va fi o continuare a lui 8 iulie, chiar dacă aşa va părea.
Prin urmare, 9 iulie ne va tenta cu o dezordine calculată, cu o formă de revoltă ce se bazează pe experienţele anterioare, însă nu neaparat continuă formele de nemulţumire şi protest dezvoltate în zilele anterioare. Legătura dintre zilele de 8 zi 9 iulie va apărea doar în faţa ochilor celor superficiali, celor care nu doresc să meargă dincolo de aparenţe. Pentru ei o dispută din familie, dacă a apărut în ambele zile, nu este fragmentată după cauze, ci, în virtutea reziduurilor de putere rămase de ieri, dar şi a siguranţei pe ideile proprii predispusă de sextilul Mercur-Saturn, se pun verdicte superficiale de vină, neglijenţă, angoasă, intrigă, frustrare, invidie şi se acţionează în virtutea acestor concluzii. Pentru ei continuitatea celor întâmplate ieri va fi o realitate şi nimeni ne le va putea schimba această părere
Pe acest fond al erorilor de judecată, al gândirii care o ia înaintea cauzei, dar nu o vede, situaţiile, în a doua parte a zilei, vor părea puţin cam dramatice, iar modalitatea de acţiune va fi una care nu ne va duce la liman, nu ne va apropia de soluţie, ci ne va agrava dezordinea prin depărtarea de discernământ.
Recomandarea este aceea de a ne aminti azi nu de proverbul „La oamenii săraci nici boii nu trag” şi să ne bocim în pumni condiţia, ci de “Voi nu sunteţi ai voştri” (Corinteni 6 19-20), adică omul nu trebuie să trăiască în individualitate, iar succesul său să nu vină prin înlăturarea celorlalţi, deoarece cu toţii suntem făpturi de lumină, părţi ale aceluiaşi corp unic de Lumină. Orice efort implică un aport personal, dar el ne va ridica dincolo de consecinţele faptelor noastre atunci când nu va mai fi îndreptat împotriva aproapelui, indiferent ce motivaţie am putea avea.

Duminică, 10 iulie
Ultima zi a săptămânii ne aduce o formă stranie de întunecare, o dispunere a sentimentelor într-un mozaic plăcut şi deopotrivă respingător, încât fiecare va avea parte azi de ceea ce îi mulţumesc cel mai mult, dar şi ceea ce îi indispune sau îi sperie.
Azi Uranus intră în mers retrograd şi gândirea se întoarce către magic, de parcă o forţă ascunsă a universului îşi ia puterile înapoi, cele pe care cu atâta generozitate ni le oferise în primăvara acestui an. Ne întoarcem la natura incertă a lucrurilor, ne amintim de reversul medaliei, de ceea ce ne suplimentează povara şi, prin acceptarea ei, de ceea ce devine inversat, de ceea ce se întoarce împotriva curentului pentru a defini un mod de a fi, pentru a se face remarcat pentru a se ridica simplu acolo unde, prin normalitate, pentru acelaşi efect ar fi depus un efort foarte mare.
Aflat la limita maximă a orbului conjuncţiei cu Lilith şi în opoziţie cu Saturn, în careu strâns cu Pluton, dar şi în trigon cu Mercur, retrogradarea lui Uranus ne aduce într-o dispută periculoasă sentimentele şi dorinţa de putere, încrederea într-un ideal irealizabil şi încăpăţânarea cu care sunt consumate toate resursele pentru a-l îndeplini. Toate acestea se încadrează perfect în trăsătura săptămânii, aceea de a manageria un talent, de a nu putea gestiona efectele utilizării lui în această perioada, dar şi a întregului an 2011 care este unul dintre cei mai ciudaţi ani ai vieţii.
Ultima zi a săptămânii ne aduce tentaţia succesului într-un mod atât de palpabil şi de real încât chiar vom crede că e real şi nu trebuie să uităm că multe din aspectele duplicitare de acum sunt legate de natura Scorpionului animat de dorinţa de putere, de ambiţii şi de o sensibilitate ce se tulbură cu atât mai intens cu cât imaginea succesului este mai aproape de premiză.
Nu putem vorbi despre talentul de a jongla cu vorbele, de abilitatea de a folosi spiritul practic sau de excesul de putere de care am putea da dovadă azi, pentru că toate aceste trăsături care se desprind din cele două trigoane (Mercur-Lilith şi Luna-Soare) sunt lezate de retrogradarea lui Uranus. Dacă ne gândim ca Uranus, ca guvernator al Vărsătorului, ridică acum din Berbec un trigon cu Mercur din Leu, semnul opus Vărsătorului, imaginea pe care contextul astral ne-o poate crea este aceea a unui antrenament de karate, de simulare a unei lupte în care prietenul personajului principal trebuie să-şi atribuie rolul de oponent şi, mai în glumă mai în serios, să şi încaseze vreo câteva lovituri pentru că nu simulează cum trebuie sau nu ia în serios jocul. Această alegorie este introdusă azi pentru a scoate în evidenţă amploarea jocului puterii, dar şi duplicitatea evenimentelor.
Fundalul acestor unghiuri este construit de careului Lunii cu Mercur, ce ne va aduce la lumină mofturi, fiţe, îi va face pe oameni să se supere din nimic, să ia în serios o simulare, să nu guste o glumă sau să cadă pradă unei mari păcăleli, deşi iniţial ar fi trebuit să se înţeleagă de la sine că nu e vorba de nimic serios.
Fie că este vorba de curaj, că visăm la putere sau că ne supărăm pe cineva din anturaj pentru un cuvânt lipsit de importanţă sau un gest copilăresc, evenimentele acestei zile ne aduc un fel de rezumat al tipului de impuls pe care îl vom aborda în următoarele luni.
Prin urmare, 10 iulie poate fi o zi de petrecere sau de coşmar, o zi în care să gustăm din deliciul bucuriilor intense sau să ne amintim şi că trăim deopotrivă tristeţi adânci într-un mod periculos şi amplu. Dificultatea acestei zile nu stă însă numai în maniera specială prin care ne face să simţim complex, ci şi prin declanşarea unor evenimente care par împotriva destinului, care aduc o formă stranie de inversiune, una cu care nu suntem obişnuiţi.
Ultima zi a săptămânii ne îndeamnă să ne disimulăm comportamentul, să părem bucuroşi sau trişti, să ne simţim împliniţi sau izolaţi, să avem impresia că primim tot binele din lume, că ne împlinim un vis sau că prin suita de evenimente pe care le predispune ziua suntem pe punctul de a săvârşi cea mai gravă eroare a vieţii. Din fericire sau din nefericire, nimic, în afara unui rezumat aplicat impulsului, nu este adevărat. Ceea ce este mai evident, mai ţipător, mai colorat, mai strident este iluzoriu şi, dacă vrem să ne păstrăm amintirea acestei zile, amintirea bucuriei pe care o avem, să facem fotografii sau să consemnăm cu generozitate toate aceste impresii într-un jurnal. Viaţa de mâine va fi altfel, nu neapărat mai bună sau mai rea, ci doar altfel. Ne vom adapta altfel la modul inversat de a privi lucrurile, de a înţelege fenomenele şi totul ni se va părea normal. Azi în prima zi când învăţăm să scriem cu stânga, după ce toată viaţa am scris cu dreapta, ni se va părea deosebit de greu sau interesant să facem asta. De mâine nu va mai interesa pe nimeni cu cine am învăţat să scriem, ce scriem, ci pentru ce şi cu ce folos vom face asta în viitor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne hrăni cu adevăruri, nu cu iluzii, chiar dacă riscăm să ne stricăm câteva momente de bucurie, încântare sau deliciu.

11 comentarii la „4 -10 iulie 2011

  1. dana spune:

    Buna seara! Am citit acum rindurile pentru ziua de miercuri. Daca inteleg bine, ziua ne invita sa fim moi, fara colturi, fara asperitati si sa lasam lucrurile sa curga in voia celor ce oricum sint stabilite deja. Oricum, nu stiu daca are legatura sau nu cu faptul ca traversam Racul sau cu faptul ca si Luna este in acest semn insa ceea ce simt eu este ca trec o perioada de intense framintari interioare. Simt emotiile ïn git”cum se spune, intru dintr-o intrebare in alta si raspunsurile mele nu deslusesc nicicum, ci mai degraba ma afunda mai rau. Credeti, domnule Coser ca mai degraba ar trebui sa punem intrebarea Cum sa fiu? decit Ce sa fac? In orice situatie de viata. Cum aleg sa fiu in aceasta situatie…? de ex. Credeti ca ajuta sa stabilizam cumva fiinta noastra? Sau partea din noi care este destabilizata si poate ca eu nu stiu cum se numeste? Oare de ce simt ca de la o vreme nu mai comunic „cum trebuie”cu cei din jur? Simt ca nu-i mai inteleg. Sau eu nu ma fac inteleasa? Se intimpla CEVA la nivel energetic? Se rupe ceva? Avem puterea sa FIM cum ne dorim? Cum? Ma ajutati cumva?

  2. dana,
    ceea ce ţi se întâmplă nu este deloc un lucru lipsit de importanţă şi nicidecum unul simplu. Când simţi acest flux de forţe, acele îmbinări între evenimente ce nu pot fi schimbate, sentimente care îţi spun mai mult decât se poate aplica şi când ai mai multe gânduri decât ar încăpea în toată casa înseamnă că te afli pe falia dintre două nivele. De cele mai multe ori greutatea apare când te afli între nivele pe panta ascendentă.
    Am înţeles dintre rânduri că nu neînţelegerea lui „Cum să fiu” este problema, ci încadrarea lui „sunt”. Omul este o lumină a divinităţi care se intensifică sau se diminuează după propria voinţă. Când spui „Eu sunt ceea ce sunt” devii ceea ce te fixează în lumea în care eşti îndreptăţită de spiritul tău să acţionezi. Când te încearcă acest „Eu sunt ceea ce sunt”, dar nu-ţi place ceea ce crezi că eşti te rupi de tine şi pluteşti în derivă între două destinaţii ce ţi se pare amândouă la fel de confuze: nici ce ai fost până acum nu mai poţi fi, dar nici să fii în totalitate altfel. Nu datorită acestei percepţii se înţelege că eşti între nivele, ci pentru că atentă la „Eu sunt”, de vreme ce acolo este zona cea mai tulburată, ai ajuns să negi ceea ce îţi atrage atenţia cel mai mult. Aceasta este un paradox şi o magie în acelaşi timp, o forţă energetică specială pe care vei învăţa în timp să o foloseşti.
    Îţi doresc mult succes şi să creşti repede şi frumos aşa cum înfloresc primăvara cireşii…

  3. dana spune:

    Exact asa ma simt. Intre.
    inapoi nu mai pot fi. Asa-i.
    iar inainte, parca nu vad bine.
    dar suna incurajator .. a primavara si a ciresi infloriti.
    Multumesc frumos.

  4. aurora spune:

    Am obtinut o sponsorizare azi de la fostii patroni bogati pentru leucemie 32 de ani nevoie urgenta de transplant medular celule stem in strainatate.Caz grav.O tanara cu copil de 2 ani.Eu pe o harta orara ce sanse am sa obtin un job de la ei?D-le Coser?Si pe ei i-am determinat sa ma ajute in 8 zile.Pe dvs.va bombardez cu mesaje de 1 luna.Cluj-Napoca,07.09.1976,ora 13.42,Cluj-napoca.Nici acum nu-mi raspundeti?Stiti ca tin cont de parerea Dvs.Va rog mult de tot.Acel NN si Pluto retrograd din casa a X a in rev.solara nu inseamna nimic pentru mine.Aurora,azi 06.07.2011. La serviciu e horror dar credinta suprema imi da posibilitatea sa nu-i bag in seama.Va rog v-am trimis pe mail-ul personal mesaj.Vedeti ca sunt insistenta dar nu sunt obraznica.Nu urmaresc sa obtin avantaje prin barbati dar ei ma agreeaza mai mult ca femeile atata tot.;Nu am nici o vina ca sunt mai complexa.Acel Pluton vointa divina nu ma intoarce inapoi de unde am pornit acum 9 ani?Am atins problema dar s-a evitat un raspuns cert in fata patronului cu care am colaborat profesional.Aurora spera raspuns.

  5. Mi-ai scris pana acum zeci de mesaje de o stupizenie iesita din comun si crezi ca esti doar insistenta, nu obraznica? Ajungi sa-mi ceri socoteala de ce raspund altora si tie nu? Ai depasit orice limita!
    Acest blog are alta destinatie, nu ceea ce ai inteles tu, tocmai de aceea ca un ultim raspuns iti recomand cand te apuca fierbinteala si iti ard degetele sa mai scrii dintr-astea ia un xanax.
    Orice mesaj vei scrie de acum incolo iti va fi sters.

  6. Semn' spune:

    6 iulie :In parc chiar in spatele meu ,pe un afis mare in limba spaniola am regasit indemnul :Marcu 9:23.

  7. Maria spune:

    În ultimii doi ani, am trăit cea mai mare iluzie a vieţii mele, „something larger than life”. Şi m-am luptat cu proprii mei demoni, şi m-am revoltat, m-am supărat, am hulit. Resimţeam totul ca pe o imensă batjocură….! Nu puteam, pur şi simplu nu reuşeam să înţeleg de ce. De ce mie? De ce astfel? Unde am greşit?
    Acum ştiu, de ceva vreme, ştiu, simt. Şi niciodată nu mă voi mai îndoi de puterea divină, care mă poate vindeca de mine însămi într-un mod miraculos. Mă simt pe falia bună, ascendentă. Şi sunt extrem de liniştită. Încrezătoare.
    Câte horoscoape am mai citit…oh lume! Căutând cu disperare un răspuns.
    De puţin timp am ajuns şi pe acest site. Şi chiar dacă, de multe ori mă depăşesc complet unele noţiuni, am desprins firul logic, esenţa ideilor. Am citit şi retrospectiv…cât de frumos, de bine şi în profunzime aţi surprins exact ceea ce am trăit. Şi probabil că nu numai eu….Îndemnurile dumneavoastră vin din lumina unui suflet bun, e har. Mulţumesc.
    Ce trăiesc şi simt eu acum?…Aţi scris-o mai sus: „să invoci lumina albă şi să te ridici deasupra condiţiei impusă de nervozitate sau indignare, este un semn că poţi mai mult şi că incompatibilitatea este o limitare pe care singuri ne-o impunem.”
    Nu doresc să ştiu ce-mi rezervă viitorul, chiar nu. Însă am învăţat că atunci când ne îndepărtăm de la îndeplinirea misiunii noastre, când nu vrem, sau nu putem să pricepem….ei bine, ne e dat să trăim evenimente tulburătoare, devastatoare…mistuitoare. Care pârjolesc tot „răul”, ne purifică. Şi pentru toate astea, acum, simt o vie recunoştinţă. Şi ştiu…Dumnezeu nu ne lasă niciodată.
    Mulţumesc încă o dată, pentru toate gândurile înalte pe care le găsesc aici, pe site-ul dumneavoastră.
    Maria

  8. si eu iti multumesc pentru aceasta minunata experienta.

  9. manola spune:

    Gheorghita ,Lumina ta imi lumineaza fiinta si totul este perfect! Iti multumesc ca existi! Manola.

  10. Mirela spune:

    Si eu am simtit nevoia sa va transmit cele mai calde si sincere ganduri catre Dvs. cel care mi-a luminat mintea si sufletul de atatea ori cu sfaturi si indemnuri dintre cele mai bune. Aveti o contributie majora in binele care ma inconjoara in momentul de fata si binele pe care simt ca il „revars” peste cei care ma inconjoara in momentul acesta. Simt ca traiesc bine, corect, frumos si simt ca dau acest BINE tuturor.
    O vara frumoasa va doresc,
    Aceeasi, sincera
    Mirela

  11. manola, Mirela,
    si eu va multumesc!

Dă-i un răspuns lui Gheorghiţă Coşer Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.