25 februarie – 3 martie 2013

Săptămâna 25 februarie – 3 martie 2013 este bogată la capitolul evenimente astrale. Practic, în fiecare zi se împlineşte ceva, inclusiv în ultima zi a săptămânii când avem doar aspecte la care participa Luna ceea ce înseamnă că fiecare zi din cele şapte ne pun în faţa unor etape succesive care duc la o confruntare cu propria conştiinţă, cu propria dorinţă de viaţă, cu caracterul benefic sau mai puţin benefic al acţiunilor proprii, cu cea ce ne motivează atunci când alegem să ne implicăm într-un demers sau cu gândurile şi atitudinile pe care le avem faţă de cei din jur. Întreaga săptămână este centrată pe lecţii de viaţă, pe sinceritatea faptelor, pe intensitatea pe care o punem atunci când ne implicăm într-un demers sau pe uşurinţa cu care alegem să spunem sau să nu spunem ceea ce este reprezentativ pentru profesia pe care o avem, pentru statutul social. Nu este deloc o săptămână simplă şi abia la final vom vedea că fiecare zi a venit cu o nouă etapă în aşa fel încât de luni până duminică să traversăm un crescendo interesant. Este o săptămână dificilă pentru individ pentru că se întâlneşte cu propriul său destin, pentru că lasă în urmă două luni de pregătire şi intră în linie dreaptă pe nişte demersuri sociale în care nu mai poate minţi, decât cu consecinţe grave, nu se mai poate ascunde, decât cu riscul de a transfera zdruncinul în altă zonă.
În această săptămână înţelegem că nu mai putem fugi de acele probleme care cer urgentare, ci este nevoie de o mobilizare puternică pentru a rezolva ceea ce are caracter imediat. Caracterul imediat al problemelor va fi acum diferit de la o zi la alta. În fiecare zi vom avea de rezolvat lucruri urgente şi ceea ce nu rezolvăm de la o zi la alta se adună în aşa fel încât vineri seara, la trecerea Lunii în Scorpion, să ne dăm seama că ceea ce nu am rezolvat cărăm în spate, ducem de la o zi la alta şi că de fapt acele situaţii nu sunt noi în această săptămână, ci vin din trecut când, de asemenea, nu am reuşit să le rezolvăm. Acum vom fi tentaţi să dăm vina pe cei din jur, să spunem “Altul este vinovat”, să ne ascundem, să tulburăm apele pentru a tergiversa lucrurile sau a ne ascunde adevăratele intenţii, însă, şi prin acest segment, ultimele zile ale săptămânii vor fi decisive în a înţelege cât de important este să nu ne ascundem în spatele degetului care acuză şi nici să amânăm la nesfârşit probleme care pot fi rezolvate cu un minim de mobilizare.
Putem să vorbim săptămâna aceasta despre descoperirea unor noi sentimente, a unor noi mijloace de vindecare, despre descoperirea unui terapeut, a unor tehnici care să aprofundeze ceea ce am făcut până acum şi care să reuşească să ne ofere în primul rând răspunsuri referitoare la cauza bolii, la demersurile pe care trebuie să le facem pentru a ne vindeca pe deplin sau etapele pe care trebuie să le îndeplinim pentru a nu ne îmbolnăvi din nou.
De asemenea, este o săptămână în care la nivel social, global, anumite lucruri care s-au desfăşurat în plan secund, în spatele cortinelor, în zone ocultate, ascunse, misterioase, ies la lumină, zdruncină structurile pe care ni le-am construit şi îi pun pe oameni în dificultate. Nu ar trebui să ne pună în dificultate pentru că ceea ce se întâmplă acum nu este nou, ci este o altă etapă referitoare la transformările pe care le parcurgem însă ceea ce este nou vine să ne spună că până şi acele structuri care domina şi care cred că sunt în afara elementului imprevizibil sunt, la rândul lor, supuse transformărilor astrale, chiar şi ei traversează ipostaze de modificare, de schimbare şi oricât de calculate şi de meticuloase sunt programele de manipulare a opiniei publice, oricât de agresiv suntem dominaţi sau controlaţi, structurile care se afla în vârful ierarhiei sunt şi ele în această săptămână zdruncinate puternic, din temelii, traversează ipostaze delicate în care pionii importanţi sunt mutaţi dintr-un loc într-altul, sunt declasaţi, sunt retrogradaţi sau scoşi din contextul în care acţionează prin episoade misterioase. Până şi pentru ei există o sferă a acţiunii pe care nu şi-o pot programa şi care ţine de o anume dinamică astrală, pe baza căreia întreaga societate de pe această planetă se desfăşoară.
Nu este o săptămână de deconspirare, ci doar momentul în care, pe baza unor fisuri, anumite informaţii care sunt atent păstrate departe de opinia publică, sunt acum divulgate, apar scurgeri de informaţii, destăinuiri, elemente mici care intervin într-un mecanism complicat şi îi dă acestuia funcţionarea peste cap. Multe din elementele acestei săptămâni au un numitor comun şi anume: suntem invitaţi să găsim cele mai corecte şi benefice elemente, structuri, cărămizi, noţiuni sau demersuri pentru a ne construi un nou edificiu. Asta înseamnă să ne impunem un nou program, să ne schimbăm traseul de lucru, poate chiar să impunem anumite modificări în cercul de prieteni. Nu contează care sunt aceste modificări, ci contează să le abordăm cu maximum de bunăvoinţă de care suntem în stare.
Finalul săptămânii se va dovedi astfel unul reprezentativ pentru următoarele săptămâni, Luna şi Capul Dragonului se întâlnesc duminică într-o conjuncţie şi, pe fondul în crescendo oferit de această săptămână, suntem puşi în faţa unor decizii pe care le vedem imposibile. Trebuie să ne sustragem caracterului pe care-l are această săptămână şi să vedem că unele lucruri trebuiesc pur şi simplu urmărite, nu declanşate, nu controlate. Viaţa are propriul ei rol şi componenta control nu este decisivă, categorică şi nici într-un caz reprezentativă pentru fenomenul social de acum, ci doar una din nenumăratele piese care sunt aşezate la baza sa.
În felul acesta, avertismentul acestei săptămâni este acela de a adopta starea de martor atunci când nu putem să facem modificări, atunci când nu vrem, când nu ştim sau când suntem depăşiţi de anumite situaţii. Săptămâna 25 februarie – 3 martie ne va oferi multe ipostaze în care să fim depăşiţi de situaţie. De aceea este bine să privim totul cu înţelegere şi cu gândul îndreptat către fiinţa universală cea care este dispusă în permanenţă să ne ofere graţia atingerii.

Săptămâna debutează cu împlinirea fazei de Lună plină pe axa Fecioară-Pești, o Lună plină, dinamică, puternică şi încărcată de o nevoie acută de a împărtăşi din experienţele proprii. Pe acest fundal, Marte şi Lilith îşi ating faza maximă a careului pe care-l formează de ceva vreme, iar Luna, chiar de dimineaţă, trece în Fecioară. Înainte de a-şi schimba semnul, Luna împlineşte o opoziţie cu Venus pe axa Leu-Vărsător, apoi, în mijlocul zilei, o opoziţie cu Neptun, pe axa Fecioară-Pești, şi, spre seară, un careu cu Jupiter.
Tot acest tablou scoate în evidenţă o mare greutate care vine spre noi în această zi. Nu avem planete aşezate în unghiuri pozitive şi tocmai de aceea fie că ne axăm pe dorinţă, pe talent, pe vocaţie, fie că urmărim să ne implicăm în relaţiile profesionale, că ne aplecăm asupra muncii, efortului, dăruirii, asupra serviciului, rezultatul pare să fie acelaşi. Se munceşte mult, intens, dinamic şi mai ales în condiţii foarte grele. Intrarea Lunii în Fecioară, pe acest fond agresiv, înseamnă teama de responsabilitate.
În mod paradoxal, Luna în Fecioara îi împovărează pe oameni cu sarcini suplimentare. Astăzi aceste sarcini, pe care şi le ia individul singur, prin voinţă proprie, nu sunt suficiente. Din jur ne mai vin altele, unele dintre ele încărcate de risc, altele sunt construite în aşa fel încât să atenteze la integritatea individului, să-i spulbere visele, să-i şubrezească starea de sănătate şi să-l lase singur, părăsit într-un context social în care nimeni şi nimic nu se preocupă de ceea ce-l preocupă pe el, ci de interesul comun. Acest interes comun, intuit parţial în zilele anterioare, este azi scos la mezat, pus pe tarabă, vândut, este poziţionat şi comercializat în funcţie de solicitarea venită din anturaj. Anturajul este cel care dictează care este valoarea individului şi în această privinţă nu trebuie să fim surprinşi, în această direcţie negativă se pare că se unesc foarte uşor.
Atunci când Marte şi Lilith se află în careu dorinţele devin factori de stres. Ne dorim ceea ce nu putem avea şi insistăm în această direcţie chiar dacă toate semnele ne spun să ne întoarcem din drum, ne spun că greşim. Nu, azi nu ne va interesa ce greşim, cât de tare şi cât de intens pentru că agresivitatea cu care suntem învăluiţi acum este doar începutul întregi serii de erori pe care le vom face de-a lungul întregii săptămâni. Am văzut din analiza generală că întreaga săptămână este încărcată de tentaţia greşelii, a erorii, a opoziţiei inutile şi astăzi toate acestea debutează cu Luna plină pe axa Fecioară-Pești, prin zgârcenie, prin refuzul de a împărtăşi din experienţa proprie deşi ajungem să vedem că nu dorim sa împărtăşim în situaţii în care ni se cere acest lucru. Asta înseamnă că nu vom ţine cont de nicio invitaţie pozitivă care ar putea să ne vină din anturaj pentru că le vom considera drept surse de decădere şi compromitere. În realitate, tot ceea ce alegem să facem, nu ceea ce ne invită să facem, reprezintă surse ale erorii şi decăderii şi, în toate acestea, careul dintre Marte şi Lilith are un rol deosebit de important. Pe acest unghi oamenii descoperă că trăiesc mai simplu şi mai uşor dacă mint, dacă îşi însuşesc unii altora bunurile sau dacă se păcălesc unii pe alţii vânzând iluzii, şantajând sau expunând la scena deschisă secretele pe care nu trebuie să le împărtăşească. Vom reuşi însă să ieşim în evidenţă în această zi cu elemente personale atunci când vom accepta sarcinile suplimentare. Toate aceste invitaţii la efort sunt în acelaşi timp şi lame ascuţite cu care ne tăiem visele, cu care ne alungăm din fața idealurilor pe care le-am construi cu atât de mare greutate în ultima perioadă. În acelaşi registru astăzi ne dăm seama că de fapt ceea ce ne striveşte visul reprezintă şi elementul care ne îmbolnăveşte cel mai mult. Asta înseamnă că avem de luptat cu nesimţirea, cu indolenţa, cu lipsa bunului simţ, cu agresivitatea, cu toate lucrurile pe care această societate modernă le promovează şi le afişează ca fiind elemente de bază în definirea naturii umane. Din nefericire, şi societatea şi, implicit, şi individul astăzi vor afişa aceste elemente de comportament deviant ca fiind calităţi ale omului modern.
Ceea ce este neplăcut din unghiurile care se împlinesc azi deducem abia spre seară când Luna şi Jupiter îşi împlinesc faimosul careu şi când se întregeşte relaţia de careu în T împlinit între Jupiter şi luminarii. Asta înseamnă că micile erori de gândire, slăbiciunile personale, lipsa unei educaţii adecvate, neputinţa de a ne ajusta conduita conform regulilor pe care ni le-am impus anterior, conform bunului simţ ne vor compromite imaginea socială şi ne vor duce într-un impas. Dacă în sfera relaţiilor aceste lucruri pot trece în capitolul “probleme vechi” în ceea ce priveşte sectorul medical acestea par să vină cu noutăţi. Apar fluctuaţii de tensiune arterială ori probleme în funcţionarea limfei, tulburări de limbaj, pierderi de memorie sau acutizarea unor afecţiuni de natura respiratorie. Toate acestea scot în evidenţă neputinţa de a ne purifica structura de toxinele pe care le producem sau le preluăm din mediu ori dezvoltarea şi menţinerea unor tulburări de comunicare.
Prin urmare, 25 februarie 2013 reprezintă un început complicat de săptămână în care intensitatea gândurilor, sentimentelor, tot ceea ce ne înconjoară sau ne vine din interior se inflamează, totul va trece printr-o poartă foarte strânsă, aceea a nervozităţii. Ziua va fi marcată, aşadar, de tensiunea dintre gând şi sentiment şi, de asemenea, de tensiunea dintre elementul individual şi cel social. Ceea ce este individual nu este bun, nu este corect, nu mai este la modă, nu mai este adecvat, este incomplet şi tocmai de aceea interesul grupului va fi cel care va prima.
Dacă prin educaţie mulţi reuşesc să-şi echilibreze cumva structura ori să-ncadreze nemulţumirile la capitolul “probleme vechi” cei care au tulburări de temperament vor avea o zi foarte grea pentru că din jur primesc semnale şi îndemnuri care îi enervează foarte mult, ca şi cum cei pe care-i au în preajmă fac ceea ce-i nemulţumeşte, exact ceea ce-i stresează pe acești indivizi sensibili şi nu dau deloc semne că se vor schimba.
Tot ceea ce se întâmplă azi pe zonă publică, pentru că neagă intens calitatea individului sau valorile individuale, duce la somatizare. Adevărul grupului se va impune atât de mult încât unii vor înlocui adevărul individual cu cel al grupului, cu cel social. Este o alegere cât se poate de proastă şi la rândul ei va genera alte tensiuni şi alte leziuni personale.
Aşa după cum vedem, toate semnele astrale pe care le primim azi ne spun că ziua este proastă, pentru că ne va merge prost, că vom face alegeri greşite în sensul că ne vom grăbi atât de mult să câştigăm prim efort minim încât nu va mai conta experienţa ipostazelor similare din trecut când am văzut că nu este bine să procedăm aşa. Va conta doar tentaţia câştigului uşor. Acesta va fi, practic, elementul care va declanșa ghinioanele în cascadă. Cei care nu se lasă tentaţi de nimic simplu sau uşor, care ştiu că lucrurile importante se câştigă prin munca, nu se obţine gratis, vor fi protejaţii acestei zile, însă chiar şi aceştia vor trebui să se apere de forţa de coeziune a celor laşi şi superficiali. Cei care de regulă trăiesc în această zonă vicioasă a societăţii se simt azi îndreptăţiţi să-şi spună opinia, să se unească, să-şi construiască asociaţii de profil şi să împroaşte cu noroi persoanele care au reuşit prin muncă sau cele care urmăresc promovarea de valori.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că decența şi verticalitatea sunt valori extrem de rare ale acestei societăţi şi dacă le considerăm aşa nu înseamnă că suntem negativişti, ci că suntem realişti pentru că ajungem la această concluzie uitându-ne în jur. Alegând să le promovăm, vom reuşi să ne protejăm de caracterul acid şi coroziv al superficialităţii, al indolenței, al minciunii, al perfidiei, al făţărniciei, acela care ne spune că este deştept cel care fură mai simplu, mai uşor, care păcăleşte pe toate lumea şi trăieşte bine.

A doua zi a săptămânii excelează la capitolul evenimente astrale aducând împlinirea careului dintre Soare şi Jupiter la mai puţin de jumătate de la oră la intrarea în această zi, trecerea lui Venus în Peşti (exaltare) şi conjuncţia dintre Mercur, aflat în mers retrograd, şi Marte din Peşti. Pe acest fond, Luna traversează a doua zi de Fecioară, împlinind numai puţin de şapte aspecte, dat fiind şi numărul mare de planete care se află încă în Peşti, ea situându-se pe axa şi deci în opoziţie cu Chiron, Mercur, Marte şi în sextil cu Saturn şi Capul Dragonului, reuşind azi să medieze tendinţa Nodurilor. De asemenea ziua este încărcată de risc prin atingerea momentului de careu intre Lună şi Lilith. Întregul tablou, chiar dacă beneficiază de o îndulcire a tendinţelor, prin trecerea lui Venus în exaltare, ne indică faptul că această calitate a lui Venus este prea mică pentru a contrabalansa pe celelalte negative care vin în special din partea careului Soare-Jupiter şi din partea conjuncţiei Mercur-Marte.
Începem, aşadar, ziua cu împlinirea unui aspect negativ (careul Soare-Jupiter) care ne diminuează încrederea în sine şi ne incită acele simţuri sau acele amintiri, acele informaţii care nu sunt corecte, nu sunt bune, nu sunt pozitive. Se amplifica astfel situaţiile în care individul îşi pierde cumpătul în public, spune lucruri pe care apoi doreşte să le retragă, se implica în acţiuni care îi pătează imaginea sau îi anulează anumite rezultate pe care le-a comportat în ultima perioadă. Nu este însă un episod care vine pe nepregătite. Soarele şi Jupiter îşi construiesc de cel puţin o săptămână acest careu şi această tensiune, chiar dacă azi atinge ipostaza exprimării, ea a comportat un crescendo interesant de-a lungul săptămânii anterioare. Putem invoca aici ipostaza spulberării viselor, a desprinderii de anturajul care a susţinut individul şi de împlinirea momentului de autovătămare.
26 februarie este o zi marcată de acest tip de acţiune. Autovătămarea va fi atât de amplă şi dinamică încât mulţi vor avea tendinţa să pună la îndoială ceea ce gândesc, simt şi fac, să pună la îndoială realitatea lumii în care trăiesc. Dacă, în ceea ce privesc procedurile spirituale, a pune la îndoială realitatea acestei luni reprezintă una din condiţiile de bază pentru a descoperi adevărul de dincolo de iluzie, în sfera vieţii obişnuite este greu de găsit echilibrul atunci când te uiţi la cel din față şi-i spui: “Ceea ce vine de la tine nu este real!”. Ne vom implica în astfel de acţiuni cu insistență, cu putere de convingere, cu forţa, cu amplitudine şi o vom face fără a ţine cont de regulile de bună creştere, ci doar de îndemnul care ne vine din interior şi anume durerea, cea care caută în jur explicaţii asupra episoadelor care au produs-o.
Este cunoscut faptul că Venus în Peşti aduce înţelegerea suferinţei, dar nu trebuie să uităm că înţelegerea suferinţei înseamnă scufundarea în ea. Scufundarea în suferinţă înseamnă a trăi printre oameni bolnavi, a-i căuta, a le solicita prezența şi a căuta rezolvări ale problemelor cu care aceştia se confruntă, dacă tipul de personalitate pe care un anume individ cu o asemenea poziţie astrală îl dezvoltă este unul benefic, bazat pe înţelegere, pe educaţie, pe studiu, Venus în Peşti devine o soluţie terapeutică. Soluţiile care îi vin acestui individ sunt benefice, aducătoare de şanse, de noroc, deosebit de inspirate, poate chiar geniale. În celălalt caz, însă, pentru un om care nu are baza spirituală formată, Venus în Peşti înseamnă accentuarea unei traume, trăirea suferinţei şi sublimarea aceştia prin trăire ori prin ajutor, prin împărtăşirea unei preocupări care ajută, susţine, promovează, salvează. Adică vindecarea unui apropiat prin transfer. I se preia acestuia boala şi cel în cauză, terapeutul, prietenul, apropiatul, va traversa în locul victimei etapele bolii. Acest transfer se realizează adesea printr-o autovătămare şi nu va depinde decât de dorinţa individului de a-şi ajuta semenii. Acest complex de factori care duce spre autovătămare are azi justificări foarte sofisticate, complexe. Mercur şi Marte sunt în conjuncţie şi a aceste justificări vin să susţină nevoia de sentiment. Trăim însă într-o perioadă în care sentimentul este agresat sau selectat pe criteriul durerii. Dacă simţi durerea înseamnă că trăieşti, dacă eşti nemulţumit înseamnă că vrei mai mult şi această atitudine înseamnă progres. Nu, este greşită această direcţie pentru că se susţine pe neputinţa de a se înţelege pe sine, neputinţa de a separa binele de răul adică lipsa de discernământ.
Acest cadru general pus în valoare de cele trei aspecte majore (careu Soare-Jupiter, ingresul lui Venus în Peşti şi conjuncţie Mercur-Marte), aşa după cum se poate observa, îi ajută mult pe cei care au o bază morală, o educaţie spirituală, nişte criterii corecte, verticale după care se ghidează şi îi împovărează foarte mult pe cei care, de-a lungul vieţii, au cedat tentaţiilor. Luna în Fecioară, trecând prin cele trei opoziţii şi prin careul cu Lilith, va insista pe latura aceasta a explorării durerii şi nemulţumirii, a traversării râului de lavă, fără a avea certitudinea că din loc în loc va mai exista câte o punte. Această ipostază astrală le vorbeşte oamenilor despre nevoia de vindecare. Nu poţi să vorbești despre vindecare decât celui bolnav ori celui care doreşte să se ocupe de bolnavi. Înțeleptul nu se încarnează în această lume decât pentru a căuta bolnavii şi a le oferi soluţii conform timpurilor pe care aceştia le traversează, iar medicului ar trebui să caute doar bolnavul pe care-l poate vindeca, nu veniturile care îi vin prin întâlnirea acestuia.
Tot acest cadru generat de tranzitul Lunii prin Fecioară, în raport cu gravitatea şi intensitatea suferinţei generate de axa Fecioară-Pești, pune o greutate prea mare pe destin. Lună în sextil cu Capul Dragonului, în postura în care mediază tendinţa Nodurilor, înseamnă soluţie. Va fi greu să găsim azi soluţie, va fi greu să separăm grâul de neghina, va fi greu să le punem în aplicare, chiar dacă le vedem. Chiar dacă prin conjuncţia Mercur-Marte scena socială a acestei zile, incită la studiu, la cercetare, la căutări, la explorări, la răscoliri ale unor zone peste care anterior am trecut superficial, faptul că vindecarea nu se produce în mod miraculos, ci trebuie câştigată din aproape în aproape, face din această zi una în care câştigul este adjudecat prin greutate şi efort. Unii se vor trezi că vorbesc mult, că-şi spun prea multe intimităţi, că-şi pierd controlul, că uită, că trebuie să fie reţinuţi cu necunoscuţii, uită că anumite informaţii trebuiesc întâi prelucrate şi apoi împărtăşite, uita că s-ar putea ca tot ceea ce simt să fie confuz şi varsă totul în faţa primului venit. Alţii, dimpotrivă, dau curs celeilalte extreme care ne vine de pe axă (mai exact, din Peşti), adică ascultă cântecul sirenei roşii, nu a celei albastre (ideograma zodiei Peşti este stilizata sub formă a doi peşti unul roşu şi celălalt albastru, aşezaţi unul în poziţie inversă faţă de celălalt) ceea ce-i va duce spre o revoltă care, la rândul ei va avea virtuţi terapeutice pentru că va scoate la lumină o probleme şi o va consuma. Aceasta pare să fie una din trăsăturile perioadei – să scoată la lumină problemele ascunse şi să vedem ce anume ne consumă din interior ori ceea ce ne dă statutul de fiinţa limitată. Unele lucruri s-ar putea să fie vechi, foarte vechi, altele construite în ultimii ani. N-are importanţă când au fost create şi cât de mult le-am dus în spate, importantă este viziunea de ansamblu, încadrarea acestora în schema prezentului pentru a le înţelege rostul şi a le depăşi.
Prin urmare, 26 februarie este o zi care include aspecte ce îi depăşesc spaţiul celor 24 de ore pe care îl indică. Multe dintre acestea se vor regăsi şi zilele următoare şi s-au regăsit şi în zilele anterioare, în aspectul de aplicaţie, la intensităţi din ce în ce mai mari, până azi. 26 februarie este ziua în care ne simţim vinovaţi pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce am spus, pentru ceea ce am făcut. Este ziua în care am putea recunoaşte un neadevăr, am putea da curs unei invitaţii de a ne dezvălui, de a descoperi, în a recunoaşte cu inima deschisă că anterior am luat înfăţişarea unui alt personaj, am denaturat adevărul sau am participat la o conspiraţie care a lăsat urme adânci asupra vieţii sociale.
Evident, contextul astral nu ne învinuieşte pe nedrept, ci porneşte de la ideea că oamenii prin faptele pe care le-au făcut, prin alegeri, s-au separat unii de alţii, s-au împărţit în două sau mai multe tabere şi calitatea binelui, insistența cu care aleg adevărul care îi reprezintă, constituie şi măsura propriei suferinţe, Adevărul azi nu ne va face să suferim, ci, dimpotrivă, ne încurajează spre efort spre muncă, spre identificarea celor mai bune soluţii pentru a diminua suferinţa celor din jur.
Dacă tot există două forţe contrare, binele şi răul, unii se vor întreba de ce oamenii se împart în mai multe categorii. Pentru că, aici în această lume, nu există bine în formă pură şi nici rău în formă ideală şi că gama de la bine la rău presupune existenţa mai multor etape. Astfel, cei care vor ocupa un loc de la poziţia mediană spre rău, vor avea tendinţa de a pretinde celor din jur ajutorul atunci când descoperă că cineva ar fi tentat să li-l ofere. De partea cealaltă, de la zona mediană spre partea binelui, oamenii îşi vor atribui roluri mai mari decât nivelul pe care-l ocupă. Această zonă va fi, de altfel, şi cea mai periculoasă pentru toţi. Este imperios necesar să se atragă un semnal de alarmă asupra celor care nu sunt încă stabilizaţi pe propriile valori. A avea măsura propriilor cunoştinţe înseamnă, deopotrivă, a nu-ţi atribui roluri pe care nu le poţi îndeplini şi nici a nu pretinde un ajutor din partea anturajului atunci când tu, ca principal personaj al acestui episod dramatic, nu doreşti să faci nimic pentru tine.
Cadrul general al acestei zile aduce o combinaţie foarte complicată între bine şi rău, între iniţiativa şi refuzul acţiunii, între curajul de a căuta în locurile cele mai delicate şi încrederea că vom găsi acolo ceea ce trebuie, între teama de a nu ne compromite spunând adevărul şi curajul de a împărtăşi această informaţie pentru a ne desprinde de ea şi a vedea lumină printr-o nouă înţelegere.
Astfel, recomandarea pentru această zi este aceea de a ne desfăşura într-un cadru liniştit, cel al bunului simţ, al înţelegerii şi de a face efortul de a nu ne ieşi din matcă. Cei care-şi ies din matcă în mod necontrolat de regulă sunt persoane situate la stânga şi la dreapta zonei mediane şi prin trăsăturile acestei zile aceştia nu vor dovedi că sunt fiinţe care dispun de o anume experienţă, ci doar că sunt ambiţioase, poate prea ambiţioase pentru nivelul pe care-l ocupă.

Pe ultimul segment al zodiei Fecioară, Luna împlineşte azi un trigon cu Junon, iar Mercur, aflat în plin mers retrograd, atinge punctul în care se află în careu cu Lilith. Acest careu se împlineşte când Luna se afla în Perioada fără direcţie, iar asta înseamnă că va fi intensificată latura confuză, generată de mersul retrograd al lui Mercur şi până în preajma orelor 15:00, când Luna va trece în Balanţă, multe din acţiunile pe care le vom face vor fi marcate de sentimentul de vină sau de senzaţia că participăm la o acţiune care nu duce nicăieri. Această forţă de insatisfacţie este artificială, este iluzie, nu este reală însă puţini vor fi cei care o vor vedea aşa cum este.
Ceea ce vine spre noi azi are un efect binefăcător. Mulţi vor înţelege că ziua de ieri a fost apăsătoare şi vor pune în aplicare soluţiile. Doar soluţiile care vin spre noi în a doua parte a zilei vor fi tonice, benefice, corecte. Mulţi vor avea impresia că este nevoie să facă ceva, că sunt invitaţi să facă o schimbare în dimensiunea proprie, să se separe de anturaj, să se scufundă într-o preocupare care să le confere beneficii foarte mari. Beneficiile acestei zile, dacă sunt anunţate după ora 15:00, sunt benefice şi sunt constructive mai ales că ele se produc în aplicaţia trigonului dintre Marte şi Capul Dragonului, chiar dacă sunt în situaţia în care acesta poate media tendinţa Nodurilor pe poziţia retrogradă. Asta înseamnă că mesajul acestei zile de a repara, de a modifica, de a impune o preschimbare a direcţiilor pe nişte lucruri ce s-au născut acum o săptămână două sau acum o lună, oricum de la începutul anului încoace, sunt corecte, valabile, sunt încărcate de nobleţe, de un suflu nou, unul puternic şi constructiv. Şi pentru aceasta se cere îndeplinirea unei condiţii şi anume munca. Munca va fi iubită şi discreditată azi, nu pentru că aşa se întâmplă în general, ci pentru că astăzi elementul care leagă înţelegerea de acţiune va fi unul care ne vine din sectorul muncii. Că unii vor traversa această zonă a inspiraţiei la serviciu sau ca apucându-se de curăţenie găsesc în locuri ascunse scrisorile de dragoste din tinerețe şi atunci se întorc la o viaţă pe care o abandonează, nu mai contează. Contează însă faptul că acest imbold spre muncă, deşi confuz (Mercur încă se afla în mers retrograd), deşi dispus să ne tenteze cu altceva decât adevărul, cu ceea ce se afla în jurul adevărului şi, mai ales, să ne convingă că nu trebuie să-l atingem, este foarte important.
Conjuncţia Soarelui cu Chiron care se împlineşte spre seară, face din întreaga construcţie astrală a zilei un element care include direcţii, obiceiuri, înclinaţii, tendinţe menite să ne atragă atenţia asupra aceea ce nu funcţionează bine. De regulă, se spune că maestrul apare când discipolul este pregătit sau că medicul intră în casă atunci când ştie că acolo este un bolnav. Conjuncţia Soare-Chiron ne identifică, prin toate elementele care vin spre noi de dimineaţă până seara, elementul bolnav. Azi descoperim bolnavul din interior, din propria casă, cel care a căzut la pat şi care atrage către sine, către imaginea pe care o deţine sau către statutul pe care-l are, întreaga atenţie a familiei. Sentimentul care şchioapătă, gândul care nu se mai poate susţine, o durere de spate, de picior, o durere abdominală par să fie elementele declanșatoare, punctele care ne declasează o înţelegere superioară. Ne amintim când ne-a mai durut şi poate chiar citit undeva într-o carte sau în paginile unei reviste ori pe internet despre cauzele subtile ale bolilor şi de această dată chiar înţelegem şi putem integra această informaţie. Boala îi poate face pe unii să se simtă bătrâni, slăbiţi de puteri sau discreditaţi de cei din jur. Asta înseamnă că acest proces de investigare, de identificare a elementului care funcţionează poate să răscolească în zone delicate fără să ne dăm seama. Convingerea că am rămas fără rezerve va fi un element pe care-l vom regăsi de-a lungul întregii zile şi nu este deloc puţin lucru pentru că el va avea de înfruntat careul Mercur-Lilith, adică tendinţa de a prezenta informaţia aşa cum nu este, de a o expune deformat, adică de a uza de elemente nespecifice ei.
Dacă această conjuncţie Soare şi Chiron înseamnă cunoaştere, înţelegere, observaţie, toate acestea adunate într-un element de sine stătător, traseul până la a-l atinge pe acesta este unul anevoios, trist, încărcat de teamă, incertitudine sau de un anume efort – efortul de a răscoli, de a duce pe umeri greutatea familiei, a instituţiei sau greutatea lumii.
La nivel comun unghiurile pe care le traversam azi ne conving, ne fac să credem că viaţa este o continua luptă, iar azi această luptă pe care o vom aborda de-a lungul lui 2013 sub diferite modalităţi şi mijloace de exprimare astăzi reprezintă efort, muncă. Munca va fi obsesia zilei de 27 februarie, fie prin recompensele cu care ne va tenta, fie prin caracterul distrugător, epuizant, caustic, consumator pe care-l deţine.
Neînţelegând faptul că oricât de mult talent exista în adâncimea sufletului său oricât de simplă este îndeplinirea unei sarcini profesionale acolo unde efortul nu încununează aceste elemente, acolo unde nu găsim şi implicare personală, o strădanie, un consum, acolo va plasa suspiciunea rezultatului, în sensul că ori nu va fi durabil, ori nu va fi real. Această suspiciune este puternic argumentată de Luna neagră din Gemeni cea care, în prima jumătate a lui 2013 va lansa minciuni extrem de credibile. Lilith ne va tenta şi azi, dat fiind careul pe care îl împlineşte cu Mercur, dar şi de-a lungul primei jumătăţi a lui 2013 cu direcţii greşite prezentate într-un mod corect. Argumentele ce ne vin prin tentaţie sunt pertinente, clare, sunt explicate foarte bine însă nu sunt complete pentru a duce la rezultatul scontat. Se ajunge la final prin absenţa unor argumente sau chiar prin absenţa unor date. Această formă de reconstituire ia azi înfăţişarea unui gol, a unui refuz născut, ca şi în săptămâna anterioară, din nevoia de a dezvolta o viziune de ansamblu. Unii argumentează că s-au tot plictisit de a atâtea documente, foi, atâtea etape sterile, de atâtea discuţii inutile, în situaţia în care totul ar trebui să fie simplu, să se spună lucrurilor pe nume şi toţi să accepte acest adevăr universal. Nu! Nu traversam o perioadă în care oamenii sunt de aceeaşi părere. Nu traversăm o etapă marcată de consens, ci dimpotrivă.
Prin urmare, 27 februarie ne pune în faţa unor complicaţii cărora să le vedem aspectul negativ abia la finalul zilei când ar trebui să ne confruntăm cu primele rezultate. Astăzi Luna trece de la Fecioară la Balanţă şi conştiinţa va comporta o uşoară modificare. Se va trece de la plăcerea de a munci, la teama de a munci, de la bucuria de a ridica un edificiu, la teama dea nu participa la ridicarea unei construcţii care, în viitorul apropiat, va cădea de la sine. Pe această idee ne vom oscila întreaga zi și ne vom teme până şi de propria umbră.
Spre seară, descoperim că suntem mai slăbiţi, mai săraci, mai singuri. Unii vor descoperi că sunt bolnavi, că au dezvoltat anterior gânduri sinistre ori că, acum, în a doua parte a zilei, gândurile complicate, cele legate de sectorul medical primesc o confirmare. Simt o durere într-o anumită zonă a corpului sau o anumită apăsare sufletească şi indiferent de zona în care este localizată această durere este explicată prin ipostaze sociale concrete. Putem relativ uşor să dăm vina pe cineva ori să invocăm o anume condiţie socială, cea care ne face să ne simţim pustiiți, însinguraţi sau bolnavi. În aceeaşi manieră concretă, azi vom traversa secvenţe sociale care ne îndeamnă să ne vindecăm de minciună. Mercur retrograd doreşte să ascundă o greşeală din trecut, iar Lilith din Gemeni poate aduce lezarea imaginii printr-un neadevăr care ar trebui să înlocuiască una adevăr nu să-l asiste.
Pe această tendinţă de a refuza elementul care ne ajută să ne construim destinul sau să acumulăm elemente, valori de patrimoniu, astăzi, în special în a doua parte a zilei, oamenii vor cere o pauză. Unii vor extinde această cerere mergând până la adoptarea unui program de relaxare. Unii se întorc la somnul de la prânz, alţii îşi fac planuri de vacanţă, unii își propun ca începând de azi, nu de mâine, să-şi petreacă fiecare seară în relaxare şi departe de zgomotul străzii. Indiferent de alegerile pe care le fac, oamenii sunt confuzi, se tem de adevăr şi doresc să-l ascundă fără să înţeleagă cât de gravă este această faptă. Adevărul are nevoie de verticalitate, are nevoie de o atitudine fermă pentru a putea creşte ori a produce, asemenea unei plante, flori frumoase.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta adevărul. Astăzi, pentru a depăşi impasul astral, ar fi indicat să ne amintim cuvintele lui Aristotel din Etica Nicomahică: “Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”. Adevărul este cea mai de preţ valoare a fiinţei umane, pentru că ea duce fiinţa spre profunzimile sufleteşti, spre adâncimile universului de acolo de unde ne vine toată bogăţia.

Ultima zi a lunii februarie ne aduce împlinirea a cinci aspecte: trei la care participă Luna, unul la care participă Marte, prin trigonul cu Capul Dragonului, şi altul construit de Venus prin conjuncţia cu Neptun. Trecerea Lunii prin Balanţă implică, de câţiva ani, şi traversarea opoziţiei cu Uranus, semn de insatisfacţiei şi, în acelaşi timp, de nesiguranţă. De asemenea, de mai bine de jumătate de an, lunar, la trecerea Lunii prin Balanţă se consumă și trigonul cu Jupiter. Modul în care Luna reuşeşte lunar să se certe cu Uranus şi să se laude cu prietenia pe care o are cu Jupiter ne aduce nouă o înţelegere deficitară a echilibrului, o cercetare incorectă a adevărului şi, în acelaşi timp, o promovare greşită a principiilor estetice, a echilibrului, a diplomaţiei, a justiţiei.
În loc să-şi caute dreptatea prin a-şi redobândi echilibrul, omul, în această ultimă zi a lunii februarie, caută vinovaţi pentru ceea ce i se întâmplă. Are şi norocul să întâlnească în cale oameni care cedează uşor în faţa opiniei pe care acesta le lansează sau care sunt mai slabi, fie ca temperament fie ca nivel de pregătire. Un alt detaliu care se consuma în spaţiul acestei zile, de asemenea în prima sa parte, este careul cu Pluton. Mult mai important decât trigonul cu Jupiter, acest careu între Luna şi Pluton înseamnă împlinirea unui careu în T cu Pluton focar la care, evident, participă și Uranus. Careul în T pe semne cardinale scoate în evidenţă o agitaţie, o lipsă de coerență, de răbdare şi o precipitare în acţiuni importante şi asta înseamnă că astăzi vom face ceea ce de regulă reuşim o dată pe lună: să stricăm cel mai important obiect din casă, să zgâriem auzul celor din jur cu cuvinte prea grele sau prea mari pentru sensul pe care li-l atribuim, dar, mai ales, uşurinţa cu care invocăm o nedreptate drept etalon de moralitate.
Toate acestea nu se consumă în mod întâmplător. Azi Marte şi Capul Dragonului se află în trigon, iar asta înseamnă că între Marte şi Coada Dragonului se consuma un sextil şi se va media tendinţa Nodurilor, însă în sensul retrograd, invers, de deplasare prin zodiac. Relaţia lui Marte cu Axa Dragonului poate fi privită ca fiind una edificatoare. Marte numai prin acest sens invers poate media tendinţa Nodurilor. Asta înseamnă că tot ceea ce repetăm şi care poartă amprenta acţiunilor trecute, acele acţiuni pe care le tot repetăm o singură dată în lună de mai bine de jumătate de an, se pot transforma azi în beneficii. Beneficiile care apar din trigonul acestuia cu Capul Dragonului sunt unele deosebit de importante pentru viaţă, destin, iar dacă mai sunt şi benefice ele devin elemente de referinţă pentru grup, pentru comunitate prin împlinirea unui deziderat al destinului personal. Nu este un aspect rar, Marte şi Axa Dragonului împlinesc destul de des astfel de unghiuri, chiar de mai multe ori într-un an pot trece prin ipostaze de trigon versus sextil cu unul dintre Noduri. Asta înseamnă că dorinţa poate oscila de la scop la cauză, poate trece relativ repede de la o extremă la cealaltă pentru a-şi împlini un deziderat. Astăzi dezideratul care se împlineşte este unul afectiv. Venus şi Neptun se întâlnesc într-o conjuncţie magică. Neptun este în domiciliu, iar Venus în exaltare atingându-se una pe cealaltă pe gradul trei al zodiei Peşti şi reuşind astfel să dea un sens ultimelor săptămâni, poate chiar perioadei pe care o parcurgem de la începutul anului până acum.
Nu se ştie cât de adânc poate fi sentimentul în această perioadă însă cu siguranţă el are un rost, un scop, o menire, are o explicaţie şi ţinta spre care merge, indiferent de direcţie, va fi una pozitivă. Cauza, însă, a întâmplărilor care se consuma zi creează confuzie, multă durere, multă nemulţumire, însă totul va funcţiona pe ideea “tot răul spre bine”. Da, astăzi tot răul care naşte din careul în T cardinal format din Lună, Pluton şi Uranus, se îndreaptă spre un bine existenţial (trigonul Marte-Capul Dragonului şi conjuncţia Venus-Neptun), adică de o parte avem încercările vieţii, neajunsurile, tristeţea, nervii, sărăcia, crizele relaţionale, iar de partea cealaltă avem credinţa, optimismul, încrederea şi puterea de muncă, disponibilitatea de a face din nou efort pentru a atinge o ţintă deosebit de importantă pentru existenţa personală.
Mulţi vor căuta să-şi explice toată această trecere de la suferinţă la realizare prin intermediul experienţei. Spun că au trecut prin şcoli, că au o vârstă, că sunt mai puternici decât alţii, că au funcţie, că li se promite, că sunt tentaţi, că sunt împinşi de la spate sau că, oricât de mult ar risca, au acasă un loc sigur, unul călduţ, au în spate părinţii prietenii sau o anume situaţie materială care să-i susţină în caz de eşec. Toate acestea, însă, au incluse în schema generală combinaţia dintre eşec şi reuşită. Cei care sunt interesaţi de fenomenul social vor reuşi azi să privească lucid şi cu discernământ combinaţia dintre eşec şi reuşită, dintre tristeţe şi bucurie şi vor reuşi să observe că aceste două elemente sunt esenţiale pentru a aduce vieţii un farmec aparte.
De asemenea, din energia acestei zile înţelegem că, deşi oamenii sunt fericiţi, asta nu-i protejează de neajunsurile sociale, deşi au noroc, asta nu-i protejează de invidii ori de lovituri din partea destinului, iar cei care manifestă mai multă tristeţe decât bucurie, cei care sunt marginalizaţi ori care traversează o perioadă de incertitudine ori de bucurie, nu sunt pe deplin privaţi de bucurie sau de stări sufleteşti adânci. Toate aceste elemente pozitive sau negative, combinate, aduc un sens vieţii care azi ne învăluie şi ne ajută să privim în locul care ne cucereşte cel mai mult. Acel loc poate fi personificat de un spațiu geografic, o lucrare, de un individ, de o aspiraţie sau pur şi simplu de nevoia de a retrăi un episod consumat cu ceva timp în urmă.
În tot acest joc sănătatea are un rol deosebit de important pentru că ea trebuie privită ca pe un aliat important. Nu trebuie ordonate evenimentele vieţii după starea de sănătate de acum, însă acolo unde ea este stabilă, solidă este important de luat în seamă faptul că ceea ce alegem azi nu trebuie să ne îmbolnăvească, nu trebuie să ne întristeze mai mult decât se întâmpla prin ordinea de fapt a lucrurilor. Alegerea personală nu trebuie să constituie o povară în plus pe lângă ceea ce viaţa în sine ne oferă cu atâta generozitate, ci totul trebuie să se îndrepte spre progres, reuşită, spre aprofundare, spre adâncirea în percepţii şi cunoaştere, spre reducerea complicaţiilor vieţii, dar nu prin tăieri abuzive, ci prin discernământ, prin separarea binelui de rău.
Prin urmare, ultima zi a lunii februarie ne aduce împlinirea a două direcţii absolut impresionante care îşi ating acest statut prin faptul că se apropie una de cealaltă aşa cum se apropie lumina de întuneric sau apa de foc. Sunt două direcţii opuse, una care înglobează experienţele care dor, iar cealaltă care integrează speranţele care înnobilează. Toate acestea se combină azi într-o construcţie care unora le inspiră bucurie pe alţii îi duce spre întristare şi chiar dacă ar putea să-i facă pe toţi cei care o privesc să plângă, unii au lacrimi de tristeţe, alţii de bucurie.
Elementele indicate coexistă într-o construcţie de sine stătătoare şi este important ca azi să o privim prin înţelepciune şi prin discernământ pentru a afla care este scopul ei, poate chiar al vieţii. Poate unora li se pare prea îndrăzneaţă această direcţie pentru că mulţi nu reuşesc să afle o viaţă întreagă care le este scopul, însă aceasta este una din ipostazele astrale în care ni se lansează o astfel de invitaţie. Faptul că unii refuză sistematic să privească înţelepciunea universului, să ia contat cu ea, nu înseamnă că ea nu există. Pornind de la acest mister, al existenţei binelui şi răului în procente diferite, a manierei în care aceste direcţii îşi unesc forţele pentru modelarea individului, reuşim azi să descoperim bucurii pe care le-am uitat sau tristeţi pe care le-am crezut stinse.
Dacă este ceva comun tuturor categoriilor de oameni atunci experienţa este elementul care ne uneşte pe toţi. Am venit aici în stadii diferite de evoluţie, din planuri diferite, ne întâlnim şi realizăm un schimb magic unii cu ceilalţi, pentru a ne ajuta sau pentru a ne încerca să descoperim esenţa lucrurilor. Ţine de jocul vieţii, de nevoia de a găsi lumina în locurile cele mai întunecate, adică de a transcende ceea ce simţul spune că există în unanimitate. Dincolo de elementul care stimulează, dincolo de simţul care percepe mai există ceva. Nu putem şti ce este acel “ceva” decât prin traversarea acestei experienţe cu toată implicarea şi cu tot devotamentul de care suntem capabili.
Toate acestea ţin de experienţa de viaţă, de nevoia de a trăi, ceea ce primim spre a trăi, nu de a ne inventa conjuncturi, ipostaze, mijloace pentru a ne păcăli că, avându-le în preajmă, trăim. De aici înţelegem că nu banul este indicatorul reuşitei sociale, nu absenţa banului înseamnă penitenţă. La fel, nici singurătatea nu înseamnă pedeapsă, la fel cum a trăi în aglomerările urbane nu înseamnă că fiinţa dispune de abilităţi speciale în a interacţiona cu oamenii. Este, aşadar, indicat să le privim prin simplitatea lucrurilor pentru a li se vedea chipul adevărat. Relaţia dintre careul în T format de Lună, Pluton şi Uranus, tentaţia spre a transforma adevărul după chipul şi asemănarea celui care-l percepe (trigonul Luna-Jupiter), dar şi imensele beneficii pe care le putem obţine prin îmbrăţişarea simplităţii, a profunzimii (trigonul lui Marte la Capul Dragonului şi conjuncţia Venus-Neptun) ne duc spre experienţe diverse menite să ne înnobileze conştiinţa. Unii nici nu-şi dau seama cât de nobili vor fi la finalul zilei, însă nu le va trebui decât foarte puţin pentru a observa acest lucru. Experienţa, în ceea ce priveşte viaţa, este magică şi oamenii devin fiinţe remarcabile atunci când se joacă de-a existenţa şi se trezesc la finalul jocului că sunt asemenea personajelor magnifice pe care şi le-au însuşit.
Tocmai de aceea recomandarea este aceea de a accepta provocările acestei zile şi de a nu privi durerea sau bucuria ca fiind finalităţi. Acestea sunt doar mijloace pentru a colora experienţa sau jocul vieţii.

Pe ultimul segment al zodiei Balanţă Luna ne trimite azi spre neînţelegeri relaţionale, spre a devia de la cale, spre a pune la îndoială tot ceea ce nu a trecut încă testul ori spre a dezvolta o reticență faţă de tot ceea ce nu a reuşit să se împlinească încă. Această direcţie, susţinută în special de careul cu Junon, pune o mare greutate azi pe judecata faptelor, pe selecţia evenimentelor la care dorim să participăm, dar şi pe a cultiva un simţ al realităţii menit să complice lucrurile, să rănească, să alunge ori să separe două sau mai multe elemente dintr-un întreg care nu și-a găsit încă rostul funcţionării sale.
Vom face asta fiind pe deplin convinşi că procedăm bine, că suntem susţinuţi de idealul în sine, de un apropiat sau, la modul general, că, neopunându-ni-se încă o rezistenţă directă, reprezintă şi dovada că procedăm bine. Mulţi vor privi cum trec evenimentele pe lângă ei şi cum nu mai pot înţelege nimic din ceea ce li se întâmplă, cum o parte din vitalitate li s-a scurs, s-a pierdut şi acum se afla în faţa unor obstacole pe care nu ştiu să le gestioneze.
Azi, pe sextilul dintre Soare şi Pluton, soluţiile par salvatoare şi ceea ce se modifică ne va lăsa impresia că se produce în ultimul moment, că se produce în ultima secundă favorabilă şi această direcţie, această tendinţă de a privi lucrurile prin prisma ultimatumului ne face să ne gândim la faptul că pe undeva am greşit, că există un element, pe care, acum, în această zi nu-l putem identifica, şi care de-a lungul timpului ne-a frânat evoluţia şi ne pune în postura de a risipi timp, bani, energie, şanse. Această percepţie va fi şi elementul care ne va duce în faţa unor înţelegeri magnifice menite să ne călească rezistența la efort şi să ne ajute să vedem evenimentele altfel decât am făcut-o până acum. Acest îndemn va fi născut din necesitatea de a acţiona, constrânşi de un anturaj ce se deplasează într-o anumită direcţie prin inerţie, în situaţia în care o mare parte din zi Luna va fi în Perioada fără direcţie. Pentru că îndemnul spre acţiuni majore este un element ce ţine de experienţa personală, neputinţa de a face apel la setul de reguli şi măsuri, de a pune umărul la schimbările care se consuma în jur, nemaiputând să ne implicăm dinamic în ceea ce se consuma acum în preajmă se va traduce prin necesitatea de a schimba. Luna, spre seară, va trece în Scorpion şi vom vedea că, de fapt, schimbarea este o mare păcăleală dacă ea va susţine doar acţiunile acestei zile, dacă ea este doar elementul care ne mobilizează şi nu cadrul general în care să ne punem în aplicare idei noi, planuri de viitor, speranţe sau planuri pe care să ni le construim pe termen scurt.
Fundalul oscilant al Lunii, care, atunci când se va afla în Balanţă, va spune că demersul nefinalizat este compromis, iar la trecerea în Scorpion că schimbarea am făcut-o ca semn al compromisului, al cedării în fața energiilor interioare pe care nu le controlăm, nu ajută triunghiul minor format din Saturn-Pluton şi Soare să se manifestă la dimensiunea sa pozitivă, ci va arăta etapele finale pozitive ale demersurilor, dar va înlătura din desfăşurarea proceselor etape mici, ca o sancţiune aplicată acelora care, considerând că demersul incomplet este compromis, abandonează proiecte mai vechi ori pun în dificultate colaborări în care au investit încredere şi timp. Pe ideea “Aveţi grijă ce vă doriţi pentru că s-ar putea să primiţi” (Krishnamurti) survine acum neputinţa de a pune în practică o idee genială, de a câştiga timp prin depăşirea etapelor pentru că azi ni se împlineşte o aşteptare negativă pe care o avem de la cineva. De partea cealaltă acest obstacol devine şi ipostaza în care ni se spune că suferinţa este rodul gândirii greşite, deficitare, cea pe care am educat-o să creadă că totul în această viaţă trebuie să fie sluga plăcerii şi dacă simţim plăcere ne va fi suficient.
Azi simţim plăcere în a ne împotrivi, a schimba, a modifica în casă, în cercul de prieteni, spre a spune ceea ce ne frământă şi nu dorim deloc să ne oprim acest flux mental, nu dorim să ne mai facem autocritica şi nici să ţinem cont de proverbul: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Procedând aşa descoperim că suntem slugile plăcerilor, că orice constrângere a acestora, oricât de mică, duce la frustrare şi a parcurge o frustrare pe un trigon între Soare şi Saturn înseamnă a pune bazele unor valori greşite, a institui reguli eronate după care întreaga familie să se ghideze, a face alegeri proaste în viaţă. Peste timp, vom învinui simţul, modul de a gândi, totul în afară de autocritica. Ceea ce se construieşte pe trigon Soare-Saturn dăinuieşte şi dacă este greşit şi dacă este bun, dar dacă este greşit el va pune o barieră subtilă atât de dură şi puternică încât nici la maturitate, nici peste ani, la mare depărtare de acest episod, când se consideră că ne vine mintea la cap, nu vom reuşim să vedem corect necesitate autocriticii.
În felul acesta, folosim energia triunghiului minor prin a atinge cota maximă, dar dintr-un nivel scăzut de vibraţie, dintr-o zonă tulbure a societăţii ori într-o stare psihică negativă.
Trecând în Scorpion, Luna va considera că anturajul este de vină şi oamenii nu mai poţi să-şi facă autocritica, nu se mai pot abţine din a fi aşa cum nu trebuie, aşa cum nu este util pentru anturaj, aşa cum nu-i avantajează, aşa cum nu le face plăcere celor din jur, dar vor fi aşa cum le place lor cel mai mult. Înclin să cred că acest îndemn, nu doar că vine din partea Lunii, ci pentru că se consumă pe careul Luna-Junon, trigon Luna-Lilith şi, implicit, pe ingresul acesteia în Scorpion, în situaţia în care afară oamenii construiesc edificii magnifice, participă la revoluţii, sapă în adâncul pământului şi descoperă cauza lucrurilor, ceea ce îi face pe aceştia să se pună de-a curmezişul este semnul unei imaturităţi şi ipostaza în care am putea să înţelegem de ce astrologii din vechime au considerat că Luna în Scorpion este în poziţia cea mai dificilă din tot zodiacul.
Ceea ce se întâmplă acum, în această perioadă, este semnul că oamenii pot să fie creatori de valori magnifice, însă, în acelaşi timp, pot să se comporte ca nişte copii răsfăţaţi, care nu sunt educaţi să-şi folosească mintea, ci doar mâinile, picioarele, gura, ochii sau alte părţi ale corpului pentru a obţine avantaje. Educaţia eronată se potriveşte de minune cu această poziţie şi cei care au parte de aceste poziţii în temele individuale, ştiu cât de repede li se prinde un obicei negativ de caracter, cât de uşor pot distruge visul cuiva, cât de simplu pot spune nu, atunci când acordul pentru continuarea unui demers este elementul esenţial, vital, pentru sănătatea demersului ori pentru împlinirea sa. Deşi nu vor să rămână în istorie ca personaje negative, au acest dar de a face ceea ce îi sperie cel mai mult pe cei din jur, ceea ce mulţi din jur nu ar face.
Plăcerile complicate, neputincioase, epuizante, cele care incită la stricăciune, vor fi întotdeauna consumatoare de energie, aducătoare de tristeţe şi sursa unor evenimente compromiţătoare. Acestea vor fi cărămizile cu care azi vom încerca să copiem mari edificii crezând că putem să facem şi noi ceea ce cu ani în urma au făcut Gaudi sau alţi arhitecţi de geniu. De aceea vom traversa această zi cu senzaţia că nu putem să facem ceea ce ne propunem, iar dacă ne-am opri o clipă din dialogul interior, din duritatea cu care dorim să impunem lumii propriul etalon, care, în realitate, nu este decât o altă formă a plăcerii personale, am realiza că multe dintre evenimente se întâmplă şi ar fi aberant să-i spunem apei din 5 în 5 secunde “Acum curgi. Acum ocoleşte piatra. Acum treci peste ea. Acum inundă malul. Acum varsă-te în mare”. Triunghiul minor dintre Saturn, Pluton şi Soare ne vorbeşte despre lucruri care au nevoie de libertate pentru a exista şi supraveghere atentă pentru a creşte. Mulţi nu ştiu să îmbine toate acestea pentru că utilizarea lor tine de o anume înţelepciune de viaţă. Nu trebuie să deţii o cultură vastă să poţi privi cu drag joaca unui copil, să ai timp şi răbdare să-l supraveghezi în munca sa, în jocul sau ori în creşterea sa spre a deveni ceea ce şi-a propus ori ce îi este scris. Cei care nu dispun de aceste calităţi şi le ascund invocând lipsa de timp (Saturn), lipsa de resurse (Pluton) şi neputinţa de a se impune (Soarele). Toate aceste trei planete sunt azi în armonie şi energiile lor ne duc spre a descoperi înţelepciunea de a coabita la modul general ori, în special, cu lucrurile care-şi urmează propriul curs. Neavând cărămizi solide, neştiind care sunt principiile de bază în arhitectură ori nedispunând de o intuiţie specială care să compenseze lipsa informaţiilor energia acestui triunghi minor este uşor pervertită şi transformăm firul corzii pentru sărit în bici.
Prin urmare, debutul lunii martie se face prin apelul la energia de bază, la educaţia de bază, la ceea ce unii se aşteaptă să primească de la familie, de la şcoală, de la cei care se ocupă de formarea caracterelor. Aşteptările sunt însă prea mari azi de la cei din jur decât de la propria persoană. Marile edificii la care visăm vor fi, aşadar, conduse după reguli pe care nu le-am corectat în timp şi asupra cărora nu ne-am îndreptată ochiul critic, ci le-am lăsat să se extindă de la sine, din propria iniţiativă şi fără nicio îngrădire. Autocenzura este necesară pentru a descoperi esenţa lucrurilor şi chiar pentru a descoperi adevărul. Azi însă adevărul va cuceri prin caracterul său relativ, prin ideea de relativitate, prin neputinţa de a se explica pe sine, de a se prezenta într-un mod inteligibil încât orice element cu care se întâlneşte să-l înţeleagă fără dicţionar ori ghid de conversaţie. Unii ar putea considera acest un neajuns al vieţii, al Creaţiei, însă el este cel mai eficient mijloc de a-l constrânge pe individ să-şi descopere adevărul interior.
Prin unghiurile pe care Saturn, Pluton şi Soarele le împlinesc azi, adevărul interior ia înfăţişarea unui edificiu. Mari proiecte, invitaţii la schimbări, modificări, ajustări ale cadrului social se întrezăresc acum, la debutul acestei luni şi ne oferă posibilitatea de a construi ceva valoros pentru sine, pentru familie, pentru un prieten drag, pentru naţiune ori pentru rasa umană în ansamblu.
Pentru că vom înţelege că suntem vulnerabili în sfera evenimentelor care nu sunt susţinute prin muncă, azi ne vom căuta de lucru, ne vom îndrepta cu implicare spre acele demersuri care să ne pună în valoare şi care să poarte propria amprentă. Va trebui însă să nu uităm că binele nu este un fapt întâmplători şi că niciodată o persoană nu ne va face bine ca un efect al hazardului. Tocmai de aceea orice faptă bună în care suntem integraţi, orice gest pozitiv pe care ni-l îndreaptă cineva din anturaj să fie respectat, preţuit şi iubit pentru că el va conţine acum semnul recompensei.
Cei care lucrează cu energia, misticii, cei pe care episoadele comune nu-i mulţumesc, vor percepe construcţia astrală a acestei zile cu o adâncime aparte. Se vor simţi încurajaţi să ierte, să aprecieze, să iubească totul în jur, se vor simţi răscumpăraţi dintr-un demers negativ, eliberaţi de o tensiune şi puşi pe un drum corect şi bun. Este, însă, nevoie de multă adâncime sufletească pentru a observa acest lucru şi, cum este şi firesc, cel care-l observă înţelege că are şi responsabilitatea modelarii propriei fiinţe în conformitate cu ceea ce simte acum. Aşa apare schimbarea şi tot aşa se va menţine de-a lungul acestui an.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne sustrage fricii, de a privi în față întâmplările care ne vin şi de a le aborda cu maturitate şi flexibilitate. Indiferent de calitatea gândirii azi întindem mâna spre o cărămidă pentru a ridica un perete, un zid, pentru a finaliza o construcţie şi, a da curs unui îndemn negativ, înseamnă a întinde mâna şi a alege cel mai nepotrivit material pe care să-l punem în structura acestei construcţii.

>

Apropierea Lunii de Saturn înseamnă accentuarea trigonului pe care Saturn îl împlineşte cu Soarele, la fel cum şi Luna împlineşte un trigon cu Soarele în a doua parte a zilei, dar şi accentuarea trăsăturilor generate de triunghiul minor, vedeta zilei de ieri, construit de Saturn, Pluton şi Soare. Cele şapte aspecte care se împlinesc azi şi la care participă Luna aduc o mare intensitate naturii psihologice, o mare greutate pe decizii, pe observaţii, pe înţelegere, o mare responsabilitate în ceea ce privesc deciziile în care este implicat un proces de observare şi analiză.
Trecând prin Scorpion, Luna nea aduce aminte de lucrurile care dor, de ceea ce ne nemulţumeşte şi, prin tot ceea ce face, încearcă să ascundă această rană. Pentru că se produce în separarea aspectului de ieri această rană reprezintă elementul care trebuie vindecat cel mai repede. Vindecarea devine azi elementul esenţial, dar şi centrul de greutate în jurul căruia se aşează toate celelalte preocupări. Dacă devenim sensibili, atenţi la frumos, deschişi către noi modalităţi sau tehnici de vindecare, flexibili în a pune în aplicare un diagnostic, dar şi foarte serioşi în a parcurge etapele acestuia oricât de grele sunt, se întâmplă pentru că traversăm anumite episoade pe care anterior nu le-am putut soluţiona. Ultimul aspect al zilei (trigonul Luna-Mercur) ne aduce o evadare din prezent sau o raportare a prezentului la evenimente trecute. Mercur nu este reprezentativ pentru vibraţia acestei zile, în schimb aduce o picătură de culoare în patrimoniul vieţii sociale, în aşa fel încât sfera ideilor să fie ghidată, controlată, direcţionată în funcţie de ceea ce ne amintim şi înţelegem astăzi.
Dacă azi oamenii se simt vulnerabili în fața frumosului se întâmplă pentru că anterior au dus o luptă împotriva acestuia, iar dacă se simt vulnerabili în fața adevărului, chiar pe acesta au căutat anterior să-l ascundă. Relaţia de conjuncţie dintre Lună şi Saturn, consumată în aplicaţia trigonului dintre Lună şi Mercur, aduce trigonul dintre Lună şi Mercur, încă activ, în punctul de a desfăşura o serie de episoade pe care mulţi să le înţeleagă greşit. Pentru că toate celelalte planete au mers direct şi, pentru un individ implicat în activităţi sociale, înseamnă a privi departe în faţă, acest trigon Mercur-Saturn, ambele retrograde, arată neputinţa de a ne desprinde de anumite episoade din trecut. Aceste episoade nu vin la modul general asupra noastră, ci sunt întruchipate azi de persoane, întâmplări, idei, de tot ceea ce se opune deplasării rapide sau care ne sperie cu caracterul static. Absenţa unui răspuns, ce ar trebui să ne vină pe cale administrativă ori refuzul de a trece la următoarea etapă, fie că ne indică un blocaj în investigarea unui episod nerezolvat anterior, fie că ne scoate în evidenţă o anume relaţie cu personaje rigide cu care ne vom mai întâlni de-a lungul acestui an. Fie care e vorba despre idee, fie că este vorba despre persoană, ceea ce ne blochează, frânează, ne întârzie, scoate în evidenţă o probleme care trebuie urgent vindecată sau personaje cu care ne vom mai întâlni de-a lungul acestui an de mai multe ori.
Cele două sensuri spre care suntem îndreptaţi azi ne conferă senzaţia de saturaţie. Suntem îndemnaţi să face multe lucruri, să simţim intens, să gândim fiecare problemă, să cercetăm acolo unde există o mare diversitate de informaţii, să ne îndreptăm spre mari grupuri de persoane, spre asociaţii, organizaţii, conferinţe, întâlniri, cluburi, locuri unde se discută cu oricine despre orice şi unde să avem impresia că suntem înconjuraţi de mulţi oameni prietenoşi, flexibili, care să ne umple timpul şi să ne destindă. Atracţia spre aceste locuri aglomerate sau abundente ca informaţie reprezintă o tentaţie a destinului care se susţine pe un eşec, o obsesie pe care am dezvoltat-o referitor la o anume formă de control.
Dacă ne referim la viaţa unui individ, atunci lucrurile se desfăşoară într-un registru mai puţin periculos, indiferent în ce direcţie o poate lua, chiar dacă viaţa îi este plină, chiar dacă îşi caută de lucru, chiar dacă doreşte de la sine putere să şi-o umple cu ceva, în ceea ce priveşte un grup sau în ceea ce privesc relaţiile dintre state, această relaţie subtilă care se construieşte între Mercur şi Saturn, pe fondul unui an foarte încercat, ne face să ne gândim la ambuscadă, la retragere mascată, la refuzul susţinerii sau la preschimbarea unei crize economice, financiare într-una de natură relaţională, aşa cum am văzut că s-a-ntâmplat şi în zilele anterioare. De această dată, această criza relaţională trece pe un alt nivel, transformându-se în criză politică, în criză pe decizii, de autoritate, care va avea consecinţe negative şi în plan administrativ sau chiar militar. Nu trebuie să privim cu suspiciune acest aspect, ba chiar să dăm dovadă de vigilență pentru că Saturn în Scorpion este prin excelenţă un indiciu asupra forţei militare, dar şi asupra a tot ceea ce înseamnă, serviciu secret, activităţi ale societăţilor oculte. Dinamica şi, în acelaşi timp, criza de autoritate a acestora se transpune în plan social prin sincope. Noi nu știm că în spate există un mecanism care ne întreţinea o anumită opinie, blocajul acestui mecanism înseamnă sincopa în ceea ce nu ştiam. În felul acesta, mulţi constată că se produc anumite blocaje în fluxul informaţional, că anumite adevăruri ies la iveală şi nu pot fi interpretate pentru că lipsesc informaţii, noţiunii, explicaţii sau poziţii oficiale ale unor indivizi menite să clarifice. Mulţi vor observa că au loc mobilităţi stranii de persoane sau de resurse dintr-o zonă unde acum nu se preconiza nicio schimbare.
Ceea ce se va-ntâmpla azi este o dovadă vie asupra faptului că indiferent cât de mult credem că există forţe pe care nu le vedem şi care acţionează libere, ce ar putea fi de natură energetică, administrativă, politică sau chiar structuri sociale oculte, aceste există şi îşi au propriul program de activitate, de acţiune, cu bune şi cu rele, cu progrese şi involuţii, cu ipostaze geniale sau sincope, aşa cum se-ntâmplă azi. Modificarea intensă care apare în cadrul acestor structuri constituie un semnal pentru opinia publică, pentru cei care au ochi să vadă şi urechi să audă şi care ne îndeamnă, pentru că există o relaţie între Scorpion şi Peşti, spre viziune de ansamblu, nu la modul general, ci în ceea ce privesc autoritatea, puterea de influenţă, dominarea, forţa.
De-a lungul analizelor pe care le facem săptămânal am invocat adesea conceptul de modificare a centrelor de putere. Acesta este un exemplu de modificare a centrelor de putere, însă nu prin progres, nu prin reconfigurare, nu prin desprindere în părţi componente şi reasamblarea fără a se pierde timp energie, bani, obiecte de patrimoniu, ci, de această dată, prin regres.
Multe dintre activităţile reprezentative pentru rasa umană se desfăşoară în plan secund, departe de ochiul direct al opiniei publice şi care, se pare, reprezintă adevăratul plan de acţiune, adevărata istorie a omenirii. Ceea ce vedem este doar ceea ce ni se spune, iar ceea ce ni se spune reprezintă opinia şi interesul anumitor structuri. Nu trebuie să dai dovadă de paranoia şi nu trebuie să fii adeptul teoriei conspiraţiei pentru a considera acest lucru. Atât timp cât există opinii diverse despre acelaşi eveniment, dar lipseşte opinia reprezentativă, standard referitoare la acest episod, denotă în primul rând faptul că diversitatea este o diversiune, o energie haotică şi că fiecare dintre părţile implicate urmăreşte să-şi promoveze propria viziune, propria opinie şi nimic din jur nu pare să intervină credibil asupra acesteia. Sunt înlăturate regulile care corectează, care cizelează, care îmbunătăţesc structura şi calitatea episodului şi este de la sine înţeles că acesta nu poate fi un fapt întâmplător.
Ceea ce se consuma azi ține mai mult de psihologia comportamentală şi nu de geopolitică. Acestea vor fi drept o consecinţă a crizei psihocomportamentală pe care o atribuim azi contextului astral. Legăturile dintre unghiurile ce se împlinesc azi, dar şi contextul general în care aceste unghiuri se manifestă ne vorbesc doar de consumarea unei etape şi nu de desfăşurarea amplă a procesului sau fenomenului social în sine. Această etapă presupune maturizarea societăţii, cum s-a-ntâmplat de multe ori în istorie, acum realizându-se prin distrugere. Ceva se va distruge şi în urmă va avea loc o redistribuire a puterii, o ridicare pe noi baze. Aceste baze au fost percepute de cei sensibili, de cei care au un rol, o misiune, o menire în aceste vremuri, de cei care sunt formatori de opinii în ziua anterioară, ca urmare a împlinirii triunghiului minor între Saturn, Pluton şi Soare, ce a presupus identificarea elementelor de structură, a cărămizilor care trebuiesc îmbinate una câte una pentru a da viaţa unei construcţii. Azi înţelegem şi de ce este nevoie de o nouă construcţie pentru că cea veche nu mai poate funcţiona aşa.
Prin urmare, ziua de 2 martie reprezintă iniţierea unei perioade de criză, o altă etapă a crizei, o preschimbare a crizei economice într-una de natură psihocomportamentală, relaţională, una care se bazează pe lucrurile pe care ar fi trebuit să le învăţăm anterior, dar pe care le-am refuzat, o criză paradoxală, o criză care scoate în evidenţă identitatea sau absenţa identităţii unui neam, a unui grup, a unui individ. Despre identitatea individului şi despre starea sa de sănătate se va vorbi într-un cerc restrâns, însă despre modul cum anumite grupări îşi urmăresc interesul şi, prin acesta, doresc să se evidenţieze, se va vorbi mai mult.
Pe plan general, social, 2 martie este ziua în care se declanşează o suită de episoade care ascund sincope în desfăşurarea unui proces. Aceste sincope survin în procese care nu ne erau accesibile, în structuri oculte, în mecanisme despre care opinia publică nu ştia deloc sau nu ştia suficient, aşadar, observarea lor şi interpretarea corespunzătoare va fi oarecum deficitară.
Abundenţa de informaţii la care făceam trimitere la începutul acestei zile poate lua şi această formă: informaţii multe, diverse care aparent nu au legătură între ele, dar care provin din cadrul aceleiaşi structuri. Cine a urmărit fenomenul astral foarte atent şi a învăţat să-şi controleze emoţiile, să surprindă esenţialul, să nu se lase păcălit de aparenţe, va reuşi să vadă elementul care le leagă pe acestea şi, în plus, va vedea şi perspectiva următoarelor etape. Aceşti oameni sunt puţini şi de regulă ei sunt legaţi de procese pe care trebuie să le controleze sau de locuri pe care trebuie să-şi pună amprentă pentru că au un rol, o misiune, au un destin marcant şi aceştia intră în scenă de fiecare dată când apar fenomene de asemenea factură. De câte ori intervine câte o modificare în planul realităţii, adică în spatele cortinei, dincolo de informaţiile pe care le citim sau le vedem la emisiunile de ştiri, aceştia intră în scenă şi îşi spun părerea, intervin prin decizii, prin implicare directă, adică îşi fac simţită prezenţa în conformitate cu misiunea pe care o au.
Schimbarea de vibraţie anunţată de foarte mute medii ezoterice traversează mai multe etape şi în mod sigur ea s-a împlinit, iar ceea ce se întâmplă azi este semnul că oamenii sunt invitaţi să facă dovada schimbărilor.
Dacă reconfigurarea elementelor care acţionau în fundal la nivel de individ, nu doar la nivel de societate nu este privită cu obiectivitate, dacă procesele acelea nu sunt atinse de control, aşa cum trebuie să se întâmple pe baza lecţiilor învăţate în ultima perioadă, atunci ziua va deveni banală, haotică, tulburătoare, plină de evenimente şi goală în însemnătate. Însemnătatea zilei vine din puterea de a reconfigura.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări azi să ne explicăm, să ne argumentăm toate lucrurile în care suntem implicaţi. Senzaţia de uşurare, de eliberare, de deposedare survine în momentul în care întreaga fiinţă este atinsă de graţie. Graţia se naşte din îmbinarea efortului individual cu cel colectiv, din atingerea punctului median între pasul pe care-l face omul şi cei 10 paşi pe care-i face Dumnezeu.

Aceleaşi jocuri de culise se consumă şi azi însă, prin conjuncţia dintre Lună şi Capul Dragonului, anumite interese ascunse, ce țin de structurile secrete sau de cele oculte, ce se desfăşoară dincolo de privirea directă a cetăţeanului, comportă acum o schimbare orientată într-o direcţie pozitivă, spre flexibilizarea relaţiilor, spre înţelegere amiabilă între două structuri care nu s-au văzut niciodată lucrând pentru un ideal comun. Unora li se va părea prea rapidă această schimbare însă ea va avea loc. După distrugerea, fisurarea schemelor aşa cum s-a prefigurat ieri, azi luăm contact cu primele soluţii, se văd, se întâlnesc, se observă, se studiază noii asociaţi unii pe alţii şi îşi prezintă portofoliile în aşa fel încât noua structură pe care o formează să fie mult mai durabilă şi mai stabilă.
Din nefericire, aceste direcţii prefigurate de iniţierea ciclului draconitic au prea mult resentiment, pun la masa tratativelor oameni prea nervoşi, cu un caracter oscilant, temperamentali, reuşind să strice mai mult decât să repare, însă strategia care nu le este acestora accesibilă, ceea ce manifestă şi în plan secund faţă de ei, în alte birouri, la alte nivele, în alte departamente, adică ceea ce ţine mai puţin de latura de administrare pe care o întruchipează azi, reprezintă elementul de câştig al acestei zile.
Luna traversează azi ultimul segment al zodiei Scorpion trecând în Săgetător, aproape de miezul nopţii, și are timp, de-a lungul acestei zile, să împlinească o conjuncţie cu Capul Dragonului, un trigon cu Marte şi un sextil cu Junon. Nu se poate însă separa de multe dintre episoadele consumate ieri, iar asta înseamnă că remanenţa lor va lua azi înfăţişarea motivaţiilor. Ne amintim ce ni s-a-ntâmplat ieri de-a lungul întregii săptămâni, ne amintim episoadele spre care aceste întâmplări de acum ni le-au reamintit și căutăm cumva să extragem un înţeles, un rost, un scop din toate acestea. Pe baza lor elaborăm strategii şi ne diminuam din orgoliu, din vanitate, din caracterul antisocial al anumitor atitudini pentru a supravieţui ca întreg, de dragul construcţiei generale la care participăm acum.
O anume imaturitate se poate vedea azi din relaţia de trigon ce survine între Luna şi Marte. Mulţi s-au implicat în zilele anterioare în acţiuni care doar păreau importante fie pentru că au minţit intenţionat, fie că din necunoaştere, lipsă de experienţă sau din cauza altor elemente de factură psihocomportamentală au ale să le vadă aşa. Imaturitatea care survine pe acest unghi scoate în evidenţă pretenţii ce nu pot fi îndeplinite sau care sunt necuvincioase. Pe ideea “aşa simt şi deci aşa fac” mulţi vor face dovada unor comportamente necuviincioase. Se vor arăta needucaţi, inculţi, neciopliţi sau răutăcioşi.
Aceste elemente negative sunt puse pe raftul cel mai de sus pe care scrie “scopul scuză mijloacele”. Mulţi nu ştiu însă că pe conjuncţia dintre Lună şi Capul Dragonului se trasează atitudinile psihocomportamentale, morale, educaţionale pentru următoarele patru săptămâni. Este un fel de Lună nouă pe care o putem numi chiar Lună nouă draconitică în care lucrăm cu noţiunile sufletului şi urmărim să ne îndeplinim o parte din dezideratele pe care ni le-am ales când am venit aici, în această lume. Este lesne de înţeles că multora acestea le vor fi în continuare ascunse şi că a lucra cu elemente de destin înseamnă pentru ei a vorbi într-o limbă pe care nu au auzit-o niciodată. Cu toate acestea plasarea Soarelui în casa I a momentului de conjuncţie între Luna şi Capul Dragonului, înseamnă iniţiativă şi, având acolo pe Chiron, pe Mercur, pe Marte şi pe Uranus, înţelegem că expresia personală, indiferent că este pozitivă sau negativă, va avea o importanţă covârşitoare în această zi şi în următoarele patru săptămâni pe baza etalonului promovat astăzi.
Din nefericire, azi va prima impulsul şi mai puţin judecata. Tocmai de aceea este indicat să vedem de ce suntem îndemnaţi să facem un anumit lucru şi care sunt consecinţele ipostazei în care ne pierdem controlul, care sunt efectele mofturilor pe care am putea să le afişăm la un moment dat. Ţine de autoeducaţie, de o moralitate care ne-a fost transmisă împreună cu informaţia genetică de la părinţi sau pe care ne-am dezvoltat-o prin autoeducaţie de-a lungul vieţii. Nu înseamnă că cei care sunt în vârstă vor face mai uşor faţă acestei zile, ci se vor descurca mai bine în asemenea situaţii cei care sunt preocupaţi de modelarea, cizelarea propriei fiinţe, cei care sunt atenţi la cum gândesc şi cum se manifestă de-a lungul unei zile la ce atitudine au, cât sunt de corecţi şi cât de pozitivi.
De asemenea, această temă, această ipostază astrală ne avertizează referitor la epuizarea nervoasă, la efortul fizic făcut în afară necesităţii, a tensiunilor din familie sau a crizelor din sfera politicului. Această criză din sfera politicului poate fi una dintre cele mai neobişnuite şi ciudate pentru că ea nu reprezintă de fapt o criză, ci divergenţe de opinie între lideri care sunt susţinuţi de personaje care nu se afişează, care nu-şi declară identitatea şi care au anumite funcţii în structuri care traversează crize. Deci nu păpuşa trece prin crize, nici sforile de care este legată, ci păpuşarul. Lucrurile acestea, omului obişnuit, s-ar putea să i se pară inutile, complicate, sterile, oricum prezentate într-un fel în care să nu-i afecteze viaţa în niciun fel.
Dacă judecăm după informaţiile disparate, fragmentate care vin spre noi azi, înţelegem că aceşti oameni au dreptate. Însă, privite în contextul macro din care au provenit, aceste informaţii sunt valoroase pentru a înţelege care este mersul lucrurilor, spre ce ne îndreptăm, cât de puternici trebuie să fim pentru vremurile care vor veni.
În sfera individuală, în sfera vieţii comune ultima zi a săptămânii este o zi de mister. Oamenii doresc să-şi ascundă gândurile unii altora, se prezintă altfel decât sunt, veseli, dacă până acum au fost trişti sau îngânduraţi dacă până acum au fost veseli, săraci, dacă până cum au avut bani sau cu dare de mâna dacă până acum s-au gândiţi că nu au, că trebuie să strângă sau că n-o să aibă niciodată.
Se produc nişte fenomene interesante pe care am putea să le încadrăm în categoria inversiunilor însă este mai puţin important cum se manifestă la nivel individual pentru că, de la miezul nopţii, de când Luna va trece în Săgetător, acestea vor trece într-un nou plan, vor indica o nouă finalitate care se va desfăşura începând cu săptămâna viitoare în raport cu ceea ce este străin, superior, cu ceea ce se afla la distanţă. Deşi nu ştim, începând de mâine, lucrurile pe care nu le-am avut ne vor tenta cel mai mult, ceea ce nu am cumpărat niciodată, dintr-odată ne trebuie şi este de maximă importanţă să dăm dovadă de spirit practic, de calcul, să nu ieşim din albie, să nu ascundem mai mult decât trebuie ceea ce suntem, ceea ce am reprezentat, ce am gândit şi cum am făcut-o.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii vine cu o uşoară modificare de vibraţie faţă de ziua anterioară, cu continuarea acestora, cu o reîncadrare a a multora dintre problemele acestei săptămâni, într-o altă albie şi totul ni se va părea ca şi cum ni se cere să facem încă un efort. Ca şi în ziua anterioară, şi azi, şi în următoarele patru săptămâni în sectorul indicat de conjuncţia Luna-Capul Dragonului de azi, multe se vor desfăşura în secret. Secretul este indicat de zona pe care nu am expus-o până acum şi care nu se evidenţia prin acţiuni directe, transparente şi clare. Aici putem include, la nivel individual, dorinţele cele mai ascunse, gândurile pe care nu le-am împărtăşit, atitudinile pe care nu le putem explica, iar la nivel colectiv acele structuri despre care opinia publică nu știe sau nu se interesează, structuri secrete, relaţii misterioase între lideri, între structuri sau între organizaţii cu scopul de a promova o anume idee de dominare.
Astfel, în spatele iniţiativei pe care o vom afişa azi, a nevoii de a ne pune în valoare, de a ne explica, de a demonstra, de a arăta că observăm, că vedem, că înţelegem, sta altceva. De asemenea, în spatele flexibilităţii, a toleranţei afişată azi sta un interes pe care-l avem faţă de persoana respectivă în raport cu un ideal social. Mulţi până şi pe acestea le ignoră însă este important pentru cine are ochi de văzut şi urechi de auzit să facă efortul mental necesar și să încadreze aceste trăsături în contextul social în care se manifestă. Fie că este vorba despre instituţia familiei, de segmentul profesional sau că este vorba despre relaţiile sociale de raporturile sociale simple.
Tot ceea ce se întâmplă azi are o însemnătate aparte şi va fi văzută începând de mâine. Pentru a evada din zona apăsătoare a evenimentelor de azi, pentru a refuza să li se vadă adâncimea sau importanţa lor, mulţi se vor arăta azi făţarnici. Vor minţi, se vor ascunde şi nu trebuie judecaţi pentru asta. Cel care va fi sincer şi vertical azi va dovedi o mare tărie de caracter pentru că nu este simplu să spui adevărul, să fii deschis, să fii sincer, cald, atunci când Luna se află în Scorpion. Poziţia Lunii în Scorpion întotdeauna instigă la lucruri negative, la o anume îngrădire, la explorarea laturii întunecate a personalităţii, aceea pe care oamenii trebuie să şi-o schimbe şi să şi-o transforme înainte de a o afişa.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a cultiva sentimente nobile, de a pune bazele unor relaţii prin sinceritate şi deschidere, prin spirit practic, prin francheţe şi de a nu da curs intenţiei de a brusca elementul vulnerabil pentru a-l domina, de a nu-i ascunde adevărul pentru a-l compromite şi de a se vedea pe sine în contextul general, acela care îi va trebui un alt rol decât ştia că deţine. Chiar dacă aspectele sunt pozitive şi Luna se implică numai în unghiuri favorabile, benefice, ziua de trei martie este apăsătoare. Nu trebuie să ne pierdem speranţa, încrederea că lucrurile vor evolua într-o direcţie pozitivă, ci trebuie să cultivăm un sentiment bun, corect, echilibrat, să urmărim astăzi să trimitem cu gândul cele mai frumoase imagini persoanelor din jur sau să le cerem iertare în gând celor pe care i-am jignit pentru a reuşi măcar în sfera intimă să ne punem o bază benefică şi să reuşim, în felul acesta să ne pregătim temeinic pentru vremurile care vor veni.

9 thoughts on “25 februarie – 3 martie 2013

  1. Cridona spune:

    Doamne, Gheorghita ,esti extraordinar ! Creezi niste imagini… Am senzatia ca desenezi cu cuvinte. Minunat !

  2. lilith spune:

    multumesc pentru melodie, nu exista nimic mai sugestiv pentru a completa analiza pe care ai facut-o saptamanii urmatoare, am ramas fara cuvinte, multumesc

  3. Cridona, lilith,
    va multumesc!

  4. monica spune:

    MULTUMESC pt Idei! Sunt MAGNIFICE!
    Aveam nevoie de confirmari ACUM!

  5. 🙂
    Înţelege că înlăuntrul tău există un al doilea univers mai mic, un soare, o lună şi stelele.” (Origen)

  6. mihaela spune:

    Multumim domnule Coser pentru tot ce faci pentru noi,si pentru ca ne reamintesti de universul care exista in noi.Cu atita si atita munca ,nu stiu daca ati mai avea timpul necesar sa ne mai explicati,avind in vedere pozitia actuala a Capului Dragonului in Scorpion,simbolistica si implicatiile Lilithului in Scorpion,in harta natala a Rominiei.Cu multe multumiri!

  7. carsim spune:

    Foarte interesanta descrierea zilei de azi….un pretios cadou, de ziua mea, iar postarea video ,, Ask the mountains”…SUPERBA. Multumesc domnule Coser…mi-ati daruit un moment de liniste si pace interioara…Fiti binecuvantat.

  8. carsim,
    iti multumesc si-ti urez LA MULTI ANI!

  9. Mihaela,

    Pe tema României (tema din 1859) Lilith este în Capricorn, iar acum, în tranzit, este în Gemeni. Probabil că te-ai referit la cea de acum.
    Lilith în Gemeni pe casa a XII-a poate înseamnă un război pierdut pentru țară ori anumite mişcări de culisă care se vor dovedi în defavoarea ţării. De asemenea, Lilith într-o casă de finalitate aduce semnul agresării unor valori cu scopul sublimării. Probabil că anul acesta cei valoroşi, care au amprenta energetică a acestui popor, indiferent că s-au născut aici sau în altă pare, se vor pune greu în valoare, se vor evidenţia de o manieră complicată şi dureroasă ori vor fi implicaţi în diverse procedee de defăimare a ţării. Ceea ce vine din partea lui Lilith din fericire nu este decisiv, dar poartă o amprentă destul de neplăcută.
    Demonstraţiile, revolta, războiul pe care îl duc oamenii cu anumite centre de putere, care sunt legate de gestionarea resurselor, aspect care se află sub patronajul Pluton, are acum o nouă imagine şi ne duce cu gândul la anumite mişcări ce ţin de manipularea colectivă prin care romanii să fie compromişi prin revoltă, adică să părem proşti care nu ştim cum să cerem, dar în realitate să nu avem cum protesta altfel. Poziţia aceasta este foarte delicată şi nu o poţi analiza decât dacă faci trimitere directă la societăţi secrete, la mişcări de forţe care se desfăşoară dincolo de lucrurile evidente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.