24 – 30 august 2020 este săptămâna amintirilor triste pe care le reinventăm, a severității autoimpuse și a deciziilor simple pe care nu am avut curajul să le adoptăm în ultima vreme. Această săptămână este plină de evenimente astrale pe care, nici de această dată, nu doresc să le evidențiez separat de contextul general. Ele sunt foarte importante pentru că fac parte dintr-un mecanism, nu doar pentru că sunt purtătoare ale unor mesaje individuale. Așa cum constatăm și din deviza generală a săptămânii, trecem acum prin momente delicate, cele care au o componentă afectivă foarte evidentă. Oamenii care au trăit de-a lungul vieții experiențe marcante ce nu au fost șterse sau nu au fost izolate, să se aștepte ca în această săptămână să fie invadați de acea componentă care nu a putut fi soluționată. Aceste amintiri sunt aduse cu forța în prezent așa cum o persoană dependentă de un aliment nu se poate abține să nu-l consume deși este în continuare în perioada de interdicție. De asemenea, lucrul acesta se va întâmpla prin intermediul unui program psihocomportamental: autoînvinovățirea. Toate acestea vin spre noi cu duritate, cu șantaj sau prin orgolii, dar este important să știm că oricât de apăsătoare vor fi, se vor stinge în fața deciziilor simple, cele pe care nu am avut până acum curajul să le adoptăm. Dacă ni se va părea că poate unele mesaje prezentate aici sunt exagerate, în ultima zi a acestei săptămâni, când ne vom întâlni cu propriile orgolii, cu propriul egoism, vom vedea cât de importante sunt aceste decizii simple care protejează oamenii, chiar dacă asta înseamnă ca unele lucruri să se strice în momentul acela. Unii vor observa că doar cerând ceva, nu o pot face simplu, ci prin orgolii, prin egoism, constatând cât de multe inconveniențe pot produce celorlalți, însă alții vor descoperii cât de mult rău și-au făcut lor înșiși fiind așa. Din fericire, lucrurile acestea au o soluție, una foarte simplă, care ne îndeamnă la curaj și la atenție. Cu cât suntem mai atenți pe deciziile simple, cele care nu cer explicații justificări sau alte tipuri de motivație, cu atât mai aproape suntem de această eliberare emoțională. Săptămâna în curs este de fapt una care ne cere să ne eliberăm emoțional de toate obstacolele care ne-au creat un anumit statut sau o anumită identitate.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne speria de ceea ce credem acum că este periculos. Această convingere a fost adusă cu forța din trecut împreună cu acele amintiri triste. Realitatea de acum este alta. Atunci nu am putut să ne eliberăm emoțional de aceste obstacole, dar acum putem.
Combinații periculoase. Anumite drumuri se termină brusc. Realitatea este mai dură decât am crezut la prima vedere. Asocierile trec printr-o criză. Se schimbă ceva cu mare greutate, dar rezultatul este bun. Durerile ne învață despre experiențele strămoșilor noștri.
Prima zi a săptămânii debutează într-un ton agresiv. Relația proastă pe care Marte și Saturn o definitivează în seara acestei zile și care a fost activă și în săptămâna anterioară ne arată că suntem pe poziție de atac. Ba mai mult, această poziție de atac se susține pe anumite dezamăgiri cum că unele combinații în care ne-am implicat au devenit foarte periculoase. Astăzi avem impresia că drumurile sunt greșite sau că se termină brusc. Cel care visează la o schimbare reală va trebui să înțeleagă că asocierile la care participă nu reprezintă criza pe care o gândesc și o trăiesc acum. Adevărata criză vine din amintirile triste pe care, cu forța, urmărim să le aducem în prezent.
Dacă dimineața acestei zile este încărcată de o tensiune pe care noi o explicăm prin răspundere, neîndeplinirea unor sarcini, risipă, spre seară, ajungem să fim dezamăgiți de oamenii care au făcut același lucru ca noi. Ceea ce nu reușim să împlinim ne ține pe loc, ne frânează, ne provoacă un anumit inconvenient o durere, iar din lucrurile acestea va putea să extragă ceva bun și constructiv doar cel care își raportează existența sa la întâmplările strămoșilor. Ar fi o mare pierdere de vreme să ne gândim că ceea ce ni se întâmplă nouă este în premieră absolută. Pe acest drum au trecut mulți înaintea noastră.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre o tensiune pe care ne-o amplificăm singuri pentru că nu știm să interacționăm, iar dacă reușim până la urmă să participăm la un schimb punem prea multă greutate pe deciziile celorlalți și ne așteptăm ca ei să fie perfecți în situația în care noi continuăm o greșeală. Termenul care definește această zi este: revendicare. Un om echilibrat va înțelege că drumurile nu se termină brusc, ele merg împreună cu viața, ele fac parte din planurile pe care le-am dus foarte departe în timp, că realitatea este mai dură decât am crezut pentru că alegem să aducem întâmplările nefericite din trecut pentru a le face de actualitate. Dacă ne desprindem de această formă de rigiditate, dacă ne lăsăm impresionați de noutate avem toate șansele să trecem cu bine peste încercarea acestei zile.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa în voia tensiunii care amplifică nerăbdarea. Cu cât stăm departe de nerăbdare, cu cât suntem mai calmi cu atât rezultatul muncii va fi mai bun.
Puterea de convingere nu ne scoate din încurcătură. Avem multe de oferit, dar nu avem cui. Se deturnează ușor sensul unor lucruri. Izbucniri furtunoase. Există ceva lent care este interpretat de ceilalți ca fiind o formă de lene. Apropierile sunt riscante. Este nevoie de multă atenție și înțelepciune.
Gândurile acestei zile sunt foarte puternice. Din nefericire, în prima parte a zilei această putere ne va duce către încurcături. Chiar dacă Luna se află într-o dispunere bună față de planetele din Capricorn, nu ne găsim echilibru și nici armonia de care avem nevoie în momentul acesta. Prin aceste aspecte se continua acest proces al rememorării doar că de această dată suntem puțin mai severi cu noi înșine și mai indulgenți cu ceilalți. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că în a doua parte a zilei Luna va trece pe Săgetător și puterea trigonul lui Mercur-Uranus va fi mult mai expresivă. Cei superficiali se vor lăsa duși de val, adică vor crede că totul este posibil, că prin cuvinte poate obține orice și că pot combate oboseala apelând la metode care stimulează, nu la metode care energizează. În felul acesta, 25 august devine o zi care consumă. De aceea momentele evidente ale acestei zile vor fi caracterizate de izbucniri furtunoase.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de ritmul de lucru. Dacă prima parte a zilei este marcată de acest impuls de a ne învinovăți, adică de această severitate care pune o mare greutate pe deciziile proprii, trecerea Lunii pe zodia Săgetător și împlinirea celorlalte unghiuri în a doua parte a zilei va fi văzută ca o formă de eliberare. Cu toate acestea, forma aceasta de eliberare se face prin schimb de experiență, prin interacțiune. Cei care nu au parte de astfel de experiențe își vor transforma această eliberare într-un fel de pasivitate, de lene. Doar în acest ritm redus pot gândi mai mult sau se pot vedea pe sine mai puternici.
Prin urmare, 25 august ne vorbește despre puterea de concentrare. Prima parte a zilei ne arată că ne putem concentra și pe gânduri apăsătoare, iar cea de a doua parte a zilei ne arată că ne putem concentra și pe evenimente sociale, pe interacțiune. Ambele au un cuvânt important de spus în ecuația astrală a momentului tocmai de aceea nu ar fi indicat să ne consumăm energia prin izbucniri furtunoase sau prin a ne abandona tristeților adânci. Este suficient să le observăm din poziție de martor pe toate acestea pentru a ne descoperi propriul ritm de acțiune. Altfel, ajungem să ne certăm cu noi înșine în prima parte a zilei sau cu cei cu care am putea avea o interacțiune foarte frumoasă, în a doua parte a zilei. Evident, un om care activează în această zonă a normalității nu își dorește așa ceva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne pierde viziunea de ansamblu. Orice element care este evident face parte dintr-o structură mult mai mare. Cel care vede structura mare și are răbdare să descopere și celelalte componente este un om atent și înțelept.
Nu ne mai interesează secretele dezvăluite. Multe își schimbă ritmul de lucru, adică devin mai lente. Aspectele dominante se bazează pe loialitate, chiar dacă aceasta doare sau ne duce către anumite restricții.
26 august este o zi de tristețe. Încă din noaptea de marți spre miercuri Venus va definitiva opoziția cu Jupiter ceea ce înseamnă că lucrurile bune se luptă între ele. Rezultatul va fi un fel de cenușă, adică tristețea. Ceea ce am observat în zilele anterioare, ceea ce nu ne-a convenit sau ni s-a părut că face parte dintr-un procedeu care ne va oferi la sfârșit un rezultat impresionant nu mai este acum de actualitate. Nu ne mai interesează ceea ce am putea descoperi la ceilalți sau ceea ce am putea descoperi la finalul acestui procedeu. În egală măsură, 26 august poate fi văzută și ca o zi de putere. Avem puterea și curajul, deopotrivă, să negăm toate aceste rezultate bune în care am crezut până acum. Unii o vor face pentru că vor să se pedepsească, însă alții o vor face pentru că sunt deja dezamăgiți de cei cu care au interacționat în primele două zile ale săptămânii. Asta înseamnă că dacă dăm curs celei de a doua părți a devizei săptămânii vom reuși să înțelegem că lucrurile simple sunt cele mai puternice și că adevărata forță nu vine din concentrare, ci din libertatea pe care o alegem, nu din cea care ne este povestită. La început, această libertate este dureroasă, însă cu timpul ea se va transforma într-o haină călduroasă care ne protejează de frigul unei ierni geroase.
Prin urmare, 26 august ne vorbește despre factorii de dominare. Acum vedem cărui element i-am fost loiali, ce am desconsiderat și ce devine acum ținta propriei furii. Loialitatea acestei zile doare, însă rezultatul spre care ne ducem este unul foarte bun. Pentru început, experimentăm anumite restricții, unele chiar, așa cum ne spune prima parte a devizei generale, pe care ni le facem singuri, dar cu timpul ele se vor transforma în semne de progres, de înțelegere și cunoaștere. În cuvinte mai simple, de fiecare dată când trecem pe aici vom observa că ne va fi mai bine. Cunoaștem drumul, cunoaștem pericolele, cunoaștem mai multe decât am cunoscut la trecerile anterioare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi curajoși pe drumul pe care alegem să mergem. Ceea ce este dominant nu poate fi acum și definitoriu.
Respectul se câștigă prin muncă. Avem nevoie de o aprobare. Regretăm ceea ce am obținut până acum ușor. Suntem tentați de o călătorie. Visăm la schimbări pozitive, dar nu facem nimic în sensul acesta. Este nevoie de disciplină, dar și pe aceasta o amânăm.
Luna parcurge acum ultimul sector de tranzit prin zodia Săgetător urmând ca, spre seară, să părăsească acest semn și să treacă pe Capricorn. Momentul acesta vine cu un semn de restricție. Ni se pare că dacă evadăm ajungem la liniștea pe care ne-o dorim, la averea spre care am tânjit atâta vreme. În realitate, astăzi vom observa că tot ceea ce credem că ne împlinește se află la distanță, departe de noi, într-o zonă inaccesibilă. Ideea în sine că tot ce ne dorim se află într-o zonă inaccesibilă reprezintă cea mai mare restricție a momentului, restricție pe care singuri ne-o construim. Este adevărat, va fi nevoie acum de multă disciplină, de atenție și respect, dar nu ar trebui să visăm că dacă doar acum îndeplinim aceste condiții toate lucrurile mari, poate chiar imposibile pe care ni le dorim, vor veni mai aproape. Îndeplinirea acestor condiții este de fapt un exercițiu de maturitate.
O altă componentă a acestei zile este cea legată de sentimentul de vinovăție. De fiecare dată când Luna trece prin Coada Dragonului ni se pare că orice observație pe care o primim din jur este un reproș, este o acuzație. Astăzi aceste acuzații sunt percepute cu mai puțină duritate decât au fost percepute în lunile din urmă, dar având în vedere că suntem într-o săptămână când ne bântuie amintirile triste zona aceasta nu trebuie privită cu superficialitate.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne învață ce componentă a vieții merită să primească din partea noastră mai multa atenție, mai mult respect și mai multă muncă. Ceea ce ni se întâmplă astăzi nu este legat doar de atenție, de tentație sau de modelare, ci și de acceptarea unei condiții pentru ca liniștea pe care o obținem prin această acceptare să ne permită să vedem pe unde merge cărarea galbenă, pe unde merge firul vieții, unde ar trebui să ajungem cu adevărat fără a ne rătăci. Pentru mulți, această zi poate deveni una de lumină. Cei care se retrag către această zonă a simplității pentru a descoperi sensul adevărat al lucrurilor, al întâmplărilor sau al interacțiunilor sunt oameni care nu doar visează la schimbări pozitive, ci fac tot ce pot în momentul acesta pentru a le împlini.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că simplitatea, oricât de dureroasă ar părea la prima vedere, este cea mai bună soluție. Orice altceva am folosi, fie că face parte dintr-o gamă pozitivă sau dintr-o gamă negativă, sunt elemente care îndatorează. Simplitatea este ceea ce ne deschide drumul către lumină.
Trecem peste probleme cu demnitate. Părerile comune se bazează pe înțelegeri comune, pe colaborări sau contracte. Căutăm o direcție nouă, fără să ne intereseze unde suntem duși. Trăim un vis frumos, dar nu ne putem detașa de durerile trăite în ultima perioadă. Apare un contrast. Absența emoțiilor nu înseamnă luciditate, nici concentrare, nici inteligență.
Experiențele pe care le vom parcurge în această zi sunt legate de demnitate. Unii își vor trăi demnitatea în somn, pentru că sunt ființe care preferă să evadeze, pe motiv că trăiesc mult mai bine și se simt mult mai liber într-o lume virtuală. Alții își vor demonstra demnitatea atrăgându-le atenția celorlalți la combinațiile negative sau periculoase la care participă sau la răutățile pe care le alimentează și la care nu doresc să renunțe. Ca o consecință a acestor impulsuri negative, mulți vor considera că dacă se detașează astăzi de emoții vor reuși să se concentreze mai bine sau să facă o impresie mult mai bună. În realitate, schema astrală pe care o parcurgem acum este o combinație de lucruri bune și lucruri rele care ne scufundă prea mult sau poate într-un mod neprevăzut în așa fel încât rezultatul a ceea ce vom trăi acum să depindă prea mult de impresiile celorlalți. Deși unghiurile acestei zile ne încurajează către exprimare pozitivă, către încredere în sine, faptul că unele aspecte pun presiune pe deciziile personale într-o perioadă rezervată somnului, iar altele într-o perioadă activă, în situația în care ele ar fi trebuit cumva inversate, această formă de neîncredere este perfect justificată. Cu toate acestea, nu ar trebui să ne cramponăm de problemele mici ale zilei și să rămânem cu atenția fixată pe ansamblul situației. Lucrurile bune pot fi trăite mult mai simplu dacă ne îndreptăm gândurile spre ele. Cine se lasă în voia întâmplării lor, în voia situațiilor care se consumă de la sine, așteptând ca norocul să pice din cer, nu arată decât că sunt niște ființe superficiale. Ființele superficiale suferă cel mai mult în această zi, nu pentru că ar avea mai puțin, ci pentru că nu văd sau nu sunt conștiente de ceea ce au.
Prin urmare, 28 august ne arată că această problemă de demnitate nu este una comună, ci una construită în timp. Am fost atenți, vigilenți sau poate prea încrâncenați de această direcție încât ne-am construit o idee despre demnitate care s-ar putea să nu aibă legătură cu realitatea. Dar nu orice vis este un pericol. Dacă rămânem blocați pe critica pe care o aruncăm asupra celorlalți, dacă rămânem obsedați pe propria idee de demnitate atunci rezultatul experienței acestei zile nu va fi unul bun. Păcatul care ne îndeamnă să îi acuzăm pe ceilalți și să-i modelăm după chipul și asemănarea noastră este de fapt rezultatul unei torturi la care ne-am supus pe noi înșine timp de ani de zile. Acum avem ocazia să conștientizăm acele emoții pozitive și prin intermediul lor să ieșim din întuneric. A ne scufunda în aceleași ape tulburi este o greșeală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după inteligență, replică, modelaj. Ceea ce iubești se umple de lumina pe care o dăruiești.
Credem că schimbările sunt bune. Indulgența este înțeleasă greșit. Apare o problemă legată de toleranță, pozitivitate, acceptare. Ne sunt testate încrederea și respectul. Fricile mai vechi ne invadează. Sentimentul de slăbiciune este proiectat asupra celorlalți pentru a-i doborî. Cei leneși caută prin rutină soluția pentru toate problemele. Cei puternici compensează frustrările cu implicarea.
Energiile acestei zile ne duc pe rute ocolitoare. Astăzi ne întâlnim cu griji mai vechi, cu frici pe care le-am alungat, pe care le-am negat sau pe care nu am dorit să le recunoaștem într-un anumit context. Acum se reiterează contextul respectiv și avem un sentiment de slăbiciune pe care încercăm, ca și în ziua anterioară, să îl proiectăm asupra celorlalți. Este adevărat, o facem cu intenția de a ne proteja, însă rezultatul unei asemenea acțiuni nu este niciodată bun. Dincolo de aceste aspecte există și o îndrăzneală în a folosi anumiți termeni, în a transfera o informație sau a divulga ceva. O facem cu implicare și determinare, cu o oarecare îndrăzneală sau chiar fără măsură considerând că dacă amestecăm aceste impulsuri negative în spatele unor zâmbete largi sau dacă punem aceste intenții la dispoziția celorlalți și le formulăm prin cuvinte mieroase, dulci atunci nimeni nu va detecta ce am vrut cu adevărat să facem.
În realitate, schema astrală a zilei de 29 august face referire la toleranță. Dacă suntem pozitivi și acceptăm limitele celorlalți, lansăm un impuls pozitiv care va fi integrat și va genera un răspuns similar, adică vom fi tratați cu respect și acceptare. Celelalte elemente sunt legate de un interes prea mare față de avantajele pe care am putea să le obținem, dar facem lucrul acesta fără măsură ca și cum trebuie să acumulăm acum pentru că mâine ar fi deja prea târziu și vine o perioadă mai dificilă care trebuie să ne găsească bogați, odihniți, sănătoși.
Prin urmare, 29 august este ziua când ar trebui să ne împăcăm cu sine. Orice refuz al unei dureri personale, orice acceptare, orice teamă care ne invadează și care nu este primită cu atenție și liniște se transformă într-un balaur. Este adevărat, astăzi cuvintele ne ajută, dar emoția nu se curăță prin intermediul lor. Or, emoțiile impure reprezintă cea mai mare problemă a zilei. Atenția noastră trebuie îndreptată către această zonă. Aici este rana. Aici trebuie să venim cu medicamentul potrivit. 29 august nu este o zi care ne demonstrează eficiența în raport cu ceilalți, ci acea zi care ne arată dacă știm să avem o relație bună cu sine. Societatea de consum ne-a zdruncinat de mult timp încât uităm de relația cu sine și căutăm să ne definim existența prin bucurii superficiale sau prin plăceri. Credem că intensitatea vieții vine doar de acolo.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi implicați în a ne promova limitările, frustrările sau agitația. Să ne amintim astăzi de frumoasele cuvinte ale fericitului Augustin: “Există în noi ceva mai adânc decât noi înșine!“.
Apropiere. Inventivitate. Teamă de boală, de pedeapsă în urma unei decizii greșite, de abandon sau atac pe baza unei mânii formulată în săptămânile anterioare. Calitățile nu sunt apreciate. O formă de egoism este formulată. Orgoliul și indiferența sunt ridicate la rang de virtuți.
Ultima zi a săptămânii este una de risipă. Sunt multe tensiuni pe care încercăm să le acoperim printr-un fel de agitație, prin inventivitate sau promovând o emoție distructivă, cea legată de boală, de învinovățirea față de anumite decizii proaste pe care le-am luat anul acesta. Astăzi orgoliul și indiferența sunt ridicate la un nivel nemeritat de înalt și dacă am fost atenți la mesajele inserate în observațiile celorlalte zile am văzut că această componentă a emoțiilor triste a fost elementul principal al lecțiilor pe care le-am parcurs și această componentă va fi și astăzi, la o intensitate mult mai mare, tot elementul de bază. Puterea pozitivă a momentului ne ajută să ne eliberăm de acea formă de egoist care ne justifică toate acțiunile, experiențele pe care le-am acumulat în ani sau decenii, puterile pe care le-am obținut beneficiind în momentul acesta de un anumit statut social. Toate aceste acumulări bazate pe orgoliu ne-au construit o identitate la care nu dorim să renunțăm. În felul acesta, tot ce reprezintă achiziție personală, fie că este un bun obținut în condiții de privațiune, fie că este un bun obținut în condiții de muncă, că sunt elemente comportamentale la care am ajuns prin studiu individual sau altele legate de o altă formă de studiu sunt astăzi deconspirate. Cel care este atent va observa că nu doar din comunitate vin semnale construite altfel, dar și el despre sine crede altceva decât a crezut până acum. Nu trebuie să uităm, toată puterea acumulată pe orgolii se îndoiește de sine. Această putere este o sursă de stres, de tensiune și de boală.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne ajută să ne înțelegem ca structură, ca identitate, ca intimitate. Cu toții avem multe elemente acumulate pe orgolii, dar nu acesta trebuie să rămână statutul definitiv. Una este să faci o greșeală, fie și în formă continuă o perioadă, dar altceva este să trăiești în greșeală. Cu ceea ce primim astăzi din partea universului reușim să ne ridicăm dincolo de aceste mici obstacole pe care le-am văzut disproporționat pentru că nu am ales să purtăm ochi simpli, ci, din lăcomie, am ales să purtăm ochi cu lupă care deformează lucrurile. Renunțarea la acel program care ne îndeamnă să acumulăm pe egoism se face prin întoarcerea spre simplitate. Este adevărat, acest drum la început ni se va părea foarte dificil, dar liniștea și profunzime pe care le obținem de pe acest traseu sunt de neprețuit. Prin intermediul lor reușim să descoperim cât de bogați suntem ca ființe, nu cât de săraci suntem în calitate de membru al unui grup sau în calitate de cetățean.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la formulare. Multe intenții egoiste se ascund în formulări bine argumentate și sofisticate. Omul liber nu se teme să ceară direct și cu condescendență.