23 – 29 iulie 2018

23 – 29 iulie 2018 este săptămâna abandonării unui proiect, a schimbului de putere și a venerării adevărului care a fost până de curând desconsiderat. Așa cum se poate înțelege și din prezentarea generală a anului 2018 această ultimă decadă a lunii iulie este deosebit de importantă. Așadar, săptămâna în curs se încadrează în acea notă a perioadei care face trimitere la modul cum folosim puterea personală. Cele șapte zile pe care le analizăm aici fac trimitere la abandonarea unui proiect, pentru că nu mai este util sau pentru că, între timp, prioritățile s-au schimbat și acesta trebuie să fie încadrat într-un proiect mai mare. De asemenea, vom trece de-a lungul acestei săptămâni prin situații stranii când schimbul de putere nu va fi întotdeauna în avantajul nostru, ci ne va pune în dificultate, ne va atrage către o zonă întunecată, ne va îndemna să validăm patimile, durerile, poveștile false despre realizări sau succese. Elementul cel mai important al acestei săptămâni, cel care va fi accesat în etape, dar care va putea fi observat mult mai clar în ultima zi a săptămânii, când Soarele trece peste Capul Dragonului, va fi cel dat de întâlnirea cu un adevăr care a fost până acum desconsiderat. Mulți vor considera că toate aceste episoade ale săptămânii sunt bazate pe extreme. Unele par să fie consumate pentru că s-a respectat foarte strict o metodă, iar altele pentru că a fost desconsiderată, totul fiind acum dezordonat, haotic. În realitate, adevărul se află pe calea de mijloc. Cel care se va situa pe una dintre cele două extreme va fi imprudent, va face multe greșeli, va fi zgârcit la vorbă și la sentimente, va da vina pe ceilalți și, comportându-se în felul acesta, va considera că este sensibil și modul cum îi este tratată această sensibilitate îl motivează să se comporte urât pentru a se apăra. Am mai trecut și altădată prin astfel de situații, însă ceea ce se întâmpla acum ne duce mai aproape de adevăr și ne poate ajuta să trecem dincolo de această urzeală foarte deasă de minciuni. Așadar, cristalizarea este o direcție importantă a săptămânii și prin intermediul ei ajungem să descoperim metode noi. Dar nu cristalizarea generează metodele, ci, așa cum ne spune a doua parte a devizei săptămâni, ea ne ajută să descoperim adevărul pe care până acum l-am desconsiderat.
La capitolul evenimente, putem spune că săptămâna este plină de mesaje astrale susținute atât de tranzitul planetelor, dar și de unghiurile pe care le împlinesc. Chiar din noaptea de duminică spre luni, Soarele va intra pe zodia Leu, apoi va avea de împlinit mai multe unghiuri, unul bun cu Chiron, iar celelalte mai puțin bune, cu Uranus, Marte și cu Luna. Lucrurile acestea încordate care se consumă de-a lungul săptămânii îl fac pe omul simplu să considere că are nevoie de protecție, de siguranță, că trebuie să se hotărască să nu mai participe la evenimentele sociale conflictuale, că trebuie să ia o decizie în privința asta. Dacă lucrul acesta, la vedere, este bun chiar dacă persoana în cauză nu știe încotro să apuce, din perspectiva destinului, a existenței în ansamblu, dorința aceasta de a ieși din conflict înseamnă dorință de vindecare, desprindere de ceea ce otrăvește, corodează, îmbolnăvește. Însăși deviza generală a acestui an ne vorbește despre progres și vindecare, iar această săptămână reușește să ne aducă mult mai aproape de această zonă decât altele. Dacă ni se pare că nota conflictuală a acestei săptămâni este mult mai evidentă, atât din ceea ce observăm ca fenomen social, dar și din descrierile pe care unii le fac, nu înseamnă că în ansamblu perioada aceasta trebuie să ne rămână în memorie prin duritate, umilințe sau conflicte. Acestea sunt reminiscențe ale unor comportamente la care ni se oferă acum șansa să renunțăm. Abia spre sfârșitul săptămânii înțelegem cum au fost create aceste tensiuni, de ce efectele negative ale unor evenimente mai vechi sunt construite de o asemenea manieră. Puterea pe care o avem acum am avut-o și în trecut, însă atunci am folosit-o pentru a fi creatori de tensiune, învățându-i și pe ceilalți din jur, fiecare după nivelul său, să procedeze la fel. Dacă în această săptămână ne aducem aminte de înțeleapta recomandare “…toți cei care scot sabia, de sabie vor pieri“(Matei 26:52) nu înseamnă nici pasivitate și nici lașitate. Dintr-un cadru mult mai larg, această recomandare se referă la necesitatea de a trăi într-un mediu curat, de a fi în lumină. Nu suntem în lumină dacă zâmbim cât este ziua de mare, dacă avem un ton mieros sau dăm săracilor 2% din impozitul anual. Suntem în lumină dacă refuzăm să fim creatorii răului. Acest refuz vine doar prin înțelegerea consecințelor faptelor proprii. Desigur, această responsabilizare nu trebuie să ducă spre pasivitate. Dacă ni se pare, la o analiză aprofundată, că rezultatele nu sunt tocmai corecte nu înseamnă că trebuie să renunțăm la acțiune, ci înseamnă că avem obligația de a ne adapta metoda de lucru în așa fel încât aceste efecte negative să nu se producă. Acțiunea este întotdeauna superioară nonacțiunii.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu gândi cu patimă la avantajul personal. Cel care este agitat pe furtună înseamnă că rezonează cu furtuna și nu se gândește deloc la faptul că rolul furtunii nu este acela de a fi reprodusă la nivel mental sau psiho-emoțional de ființe. Furtuna își vede de rostul existenței sale. Și omul ar trebui să facă la fel.

Independență. Suntem tenace, deci curajoși. Se pune accentul pe personalitate. Sentimentele se încălzesc. Se caută performanța. Călăuză. Alegerile greșite nu ne mai sperie. Valorile materiale fac parte dintr-o schemă a destinului. Gândul cel puternic răcorește. Suntem un exemplu bun pentru ceilalți. Rafinament. Încredere în mesajul celui sensibil. Demonstrăm progres prin fapte bune.

Chiar din primele minute ale acestei zile se va produce un eveniment important al acestei săptămâni. Este vorba despre trecerea Soarelui pe zodia Leu. Apoi, de-a lungul zilei, Luna va avea de împlinit un trigon cu Capul Dragonului și două careuri, unul cu Venus și celălalt cu Neptun. Așadar, pe baza acestor evenimente astrale putem spune că ziua ne va surprinde, va aduce un contrast, ne va atrage atenția că unele alegeri pe care le-am făcut în săptămâna anterioară au fost greșite, le vom vedea pe acestea foarte clar și ne vom propune ca în următoarele patru săptămâni să le remediem. Prin acest angajament demonstrăm că suntem capabili de un progres real, iar dacă acest progres înseamnă abandonarea unui proiect, luăm în calcul și acest lucru. În cuvinte mai simple, vorbim în prima zi a săptămânii despre un ajutor care vine prin schimb de experiență, menit să aducă la lumină o parte din gândurile întunecate pe care le-am avut în ultimele săptămâni. Ajutorul acesta nu va rămâne o necunoscută a perioadei, el va fi evidențiat și încadrat în noile proiecte pe care alegem să le demarăm începând cu această zi. Este necesar ca în prima zi de tranzit al Soarelui prin zodia Leu să fim atenți la mândrie, la dorințe intense, la pretențiile pe care credem că ni le putem permite. Nu este adecvat acum, când Soarele își începe tranzitul sau prin domiciliu și când Luna mediază tendința Nodurilor prin Coada Dragonului, să considerăm că aceasta este calea pe care trebuie să mergem. Drumul acesta încărcat de pretenții și vanități se îngustează, iar posibilitățile sale de progres vor fi destul de reduse în a doua parte a tranzitului Soarelui prin zodia Leu, adică începând cu sfârșitul primei decade a lunii viitoare. Soarele pe zodia Leu aduce dorință de strălucire, de bine, de confort, de apreciere. Lăsăm în urmă nevoia de respect ca rezultat al muncii, lăsăm în urmă și motivele care ne-ar fi ajutat să obținem din partea celorlalți mai mult respect, poate chiar și munca, și căutăm să obținem diverse avantaje într-un mod simplu, chiar fără să lucrăm prea mult în sensul acesta. Ideea de strălucire va avea acum, când Luna mediază tendința Nodurilor prin Coada Dragonului, conotații existențiale. Privim toată această schimbare, toată această întoarcere către lumină și recunoaștere ca pe niște merite pe care ar fi trebuit să le primim de mult timp. Asta înseamnă că prima zi a săptămânii conține, cum nu am avut ocazia să vedem de-a lungul anului, întreaga deviza săptămânii într-un complex de forțe astrale, într-o structură amplă, dinamică și foarte generoasă ca direcții, însemnătate și recompense. Unii vor avea impresia că, în sfârșit, lucrurile s-au schimbat așa cum așteaptă de mult, în sfârșit schimbarea despre care am vorbit de la începutul anului se produce sau i se vede acesteia primul rezultat concret. Nu este primul rezultat concret, am mai avut astfel de schimbări și în lunile de primăvară, dar acum, când Soarele strălucește din domiciliu, toate celelalte realizări trec în planul secund. Aceasta ni se va părea cea mai mare.
Prin urmare, debutul săptămânii ne aduce capacitatea de a valorifică mai frumos, mai bine și mai eficient un patrimoniu. Avem această capacitate de a valorifica pentru că Soarele intră într-un sector de unde se exprimă cel mai bine. Orice element bun devine și strălucitor, iar strălucirea sa provoacă admirație. Dacă la nivel individual această schimbare este reconfortantă, din punct de vedere social trecerea Soarelui pe zodia Leu anunță schimbări care fac bine tuturor. Ceea ce a fost rău sau compromițător se ridică, chiar dacă o parte din forțele contrare încă mai acționează pentru diminuarea acestui rezultat pozitiv, ceea ce produce, prin efectele pe care suntem în stare cu toții să le vedem încă de dimineață, urmări frumoase.
Cei care au, de felul lor, reacțiile lente, își vor petrece această zi stând în expectativă. Vor urmări ce se întâmplă cu ceilalți și vor lucra mai mult cu cele două careuri (Lună-Venus și Luna-Neptun), aspecte care desenează pe cer un careu în T pe semne mobile. De aici înțelegem că expresia dinamică a acestei structuri astrale se va regăsi și în preocupările lor, însă aceste preocupări vor fi abordate fără mișcare fizică, a corpului, fără a lăsa o urmă, ci doar la nivel mental, la nivel de intenție, în laboratorul psiho-emoțional, în inconștient. Își vor face griji că nu vor reuși niciodată să se comporte așa cum îi văd pe ceilalți că se comportă, dar, cu toate acestea, recunosc faptul că le-ar plăcea foarte mult să beneficieze de privilegiile de care se bucură cei pe care îi admiră. Și această direcție este bună, nefiind considerată o dovadă de pasivitate. Aceasta este modalitatea lor prin care se echilibrează, doar în felul acesta se armonizează cu trecutul, cu bagajul psiho-emoțional care le vine acum ca un tăvălug de acolo. Este foarte important pentru noi toți că Luna reușește să medieze tendința Nodurilor prin Coada Dragonului în această primă zi de tranzit a Soarelui prin domiciliu. Acest eveniment astral face eficient orice procedeu abordat cu seriozitate, cu intenții bune. Având în vedere că Luna neagră încă trece peste Coada Dragonului mai exista și tendința de a ne acorda circumstanțe atenuante, de a scoate în evidență o calitate mică pentru a o transforma într-un avantaj mare, dar astăzi beneficiem de susținerea celorlalți, de ajutorul comunității, de protecția primită din partea unei mâini nevăzute. Chiar dacă nu toată săptămâna va fi așa, ceea ce se întâmpla acum ne ajută și ne bucură deopotrivă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi cum anume putem deveni un exemplu pentru ceilalți, ci să ne gândim că lucrul acesta se va produce de la sine, ca o consecință firească, dacă suntem oameni echilibrați, dacă nu cădem în patima abuzurilor de orice fel, dacă ținem sub control orgoliul de a strălucit care ar putea să îți rănească pe ceilalți.

Încercare. Îndoială față de o emoție care nu a fost probată. Zgârcenie. Este nevoie de purificare. Reușita socială depinde de faptele simple. Brutalitate. Lucrăm pentru înțelegerea agresivității celuilalt. Revoltă împotriva celui slab. Acceptăm mai ușor opiniile celorlalți. Se închide o rană sufletească. Trecem prin conflicte deschise.

În seara acestei zile se va definitiva opoziția Venus-Neptun, aspect care a fost activ și în săptămâna anterioară și care ne pune la încercare răbdarea, încrederea în sine și buna comportare. Pentru mulți, vibrațiile pozitive ale zilei anterioare se vor risipi imediat ce își vor da seama că a beneficia de niște realizări nu înseamnă a renunța complet la muncă, nu înseamnă a le transforma pe acestea în titluri nobiliare care să producă la nesfârșit efectele de care ne bucurăm acum. Aceste realizări au doar rolul de fi cauza unor proiecte personale care să ducă ființa pe un nivel superior, nu doar să o facă să se simtă bine pentru o vreme. Cine uită lucrul acesta va avea o zi de 24 iulie marcată de brutalitate. Nu vorbim aici de o bruscare fizică, nu vorbim de agresivitate fizică, ci vorbim despre o interpretare negativă a tot ceea ce întâlnim, o selecție negativă a informațiilor, o stare proastă care nu poate fi diminuată prin metode clasice. Primul lucru pe care vom încerca să îl abordăm pentru a ne liniști, pentru a diminua din impresiile negative care ne invadează acum, este să cerem ajutor. Deși aceasta este una din trăsăturile încă active pe care am cunoscut-o mult mai bine și mai curat în prima zi a săptămânii, este important să fie abordată cu înțelepciune și măsură. Nu orice om care este abordat acum este dispus să iasă din drama personală pentru a soluționa drama celălalt. De aici înțelegem că, înainte de a cere ajutorul, trebuie să știm despre persoana respectivă dacă îl poate oferi și dacă ne-a arătat vreodată că ar putea fi dispusă să renunțe la problemele personale pentru a se preocupa, pentru o perioadă, de problemele celorlalți. Cine nu va respecta această recomandare astrală se va confrunta în această zi cu un schimb de putere în defavoarea sa. Cel căruia îi este cerut ajutorul va face în așa fel încât el să fie cel ajutat. Efectul acestui schimb de putere este revolta și de aici înțelegem că pe 24 iulie nu se revoltă decât cel slab sau cel slăbit de o faptă făcută fără judecată.
Opoziția Venus-Neptun aduce însă și alte dificultăți, spre exemplu dificultatea de a evolua. Această presiune, pe care o simțim ca venind din partea celorlalți deși, în realitate, ea nu este decât expresia propriei rigidități psiho-emoționale, îi face pe oameni zgârciți, nu atât în privința bunurilor materiale, în privința banilor, cât în privința emoțiilor. Un om care nu dorește să împartă sentimente cu ceilalți alege să se oprească din evoluție, să se izoleze de comunitate, alege înainte de toate să nu primească nimic din partea celorlalți pe motiv că nu are nimic de oferit. Unii, care se cred mai puternici, deși nu sunt, își vor ascunde această formă de zgârcenie pretinzându-le celorlalți atenție și respect. În felul acesta, vor distrage atenția de pe refuzul de a oferi, motivând că situația în sine demonstrează în locul lor că nu sunt implicați în relații care să permită un astfel de schimb, că nu au de ce să ofere dacă nu li se dă, că sunt victimele unor relații toxice. Dacă până acum nu au avut de ce să se comporte așa, schimbarea de acum arată că pierd din putere, că sunt pe punctul să abandoneze un proiect personal important pentru că fac pe mofturoșii, adică s-au supărat, ca în celebra vorbă din popor, ca văcarul pe sat.
Prin urmare, 24 iulie este o zi de îndoială. Dacă vom considera că este doar o zi marcată de stări proaste, de o ușoară indispoziție care va trece cu noaptea, înseamnă că în ultima perioadă nu am fost prea atenți asupra propriilor sentimente. Forma de zgârcenie de acum, stările proaste pe care le avem astăzi devin intense prin comanda pe care o dăm, iar această comandă este rezultatul unor interpretări eronate a lucrurilor, ideilor sau situațiilor pe care le-am parcurs de curând. Așadar, nu poate fi o situație întâmplătoare. De asemenea, nici efectele pe care le produc nu vor fi întâmplătoare și nici nu vor trece de la sine. Astăzi avem nevoie să fim atenți de la cine cerem ajutorul, cui ne confesăm și în cine avem încredere. Așteptările pe care le avem din partea celorlalți sunt atât de mari încât orice refuz, fie el cât de mic, accentuează nemulțumirea deja instalată. Cel care va lucra astăzi pentru înțelegerea agresivității celuilalt, cel care va fi atent ce anume îl supără pe partenerul de dialog arată că poate renunța la problemele personale pentru a se preocupa de ale celorlalți, demonstrează că este un om profund. Ziua poate fi înțeleasă mult mai bine dacă facem trimitere la celebrul citat al lui Luigi Pirandello: “Vei învăța pe cheltuiala ta că de-a lungul vieții vei întâlni mai multe măști decât chipuri“. Cel slab se va revolta împotriva măștilor și nu va mai avea putere să recunoască un chip atunci când îl a întâlni. Cel puternic va accepta această realitate, va duce mai departe transformarea sa și va fi suficient de armonios și de pregătit să se bucure atunci când întâlnește chipuri. Memoria sa va avea o colecție plină de chipuri și amintiri care le vorbește și despre măști.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi liniștiți în mișcare. Dacă, prin mișcare, cerem ajutorul și primim răspunsuri nu înseamnă că problema se rezolvă simplu. A fi liniștiți în acest proces înseamnă a îndeplini acum cea mai importantă condiție a succesului.

Încercare pe răbdare, autocontrol. Seriozitate. Prezentăm un rezultat până în cele mai mici detalii. Disciplină de lucru. Greutăți cauzate de singurătate. Poveștile nu mai sunt atractive. Ceea ce este simplu devine dintr-odată complex. Ceea ce este minor devine de o importanță existențială majoră. Este nevoie de creativitate. Simțim că suntem pe finalul unei etape de sensibilitate. Iubirea dăruită ajunge într-un sector nou. Constrângere prin cristalizare. Metodele noi sunt înțelese foarte greu.

Careul pe care Soarele și Uranus îl împlinesc în mijlocul acestei zile este unul dintre cele mai dificile care se împlinesc în această săptămână. Mai sunt și alte unghiuri la care participă Soarele, spre exemplu opoziția cu Marte sau opoziția cu Luna (Luna plină), însă aceste aspecte se vor împlini vineri, 27 iulie. Cel de acum ne pune la grea încercare rezistența la efort, sinceritatea și atenția pe care orice om trebuie să o acorde lucrurilor esențiale. Ceea ce vedem acum doar pare foarte important pentru că, în realitate, ceea ce ne atrage atenția foarte mult sunt elemente banale care cer și ele băgate în seamă și pe care omul slab le va prezenta disproporționat, va face apel la ele pentru a demonstra, pentru a se impune, pentru a câștiga un capital. Dar noi, pentru că studiem astrologia, știm că această relație negativă dintre Soare și Uranus este un mare semn de nesiguranță, de aceea ne și îndreptăm către lucruri rele, către ceea ce nu ne face cinste, de aceea suntem foarte atenți la situațiile care ne compromit. Dacă ar fi să apelăm la o expresie elegantă atunci am spune că alegerile pe care le facem pe 25 iulie ne ajută să ne eliberăm de tot ceea ce ne împovăra, dar această formă de eliberare este, de fapt, o dezertare. Nu suntem eliberați de problemă, ci căutăm cele mai proaste instrumente pentru a fugi de ea ori pentru a ne justifica reacțiile agresive sau eșecul.
Dacă în această zi Soarele și Chiron nu ar fi împlinit trigonul la care au lucrat încă de săptămâna trecută nu am fi avut ocazia să întâlnim un om care să ne trezească la realitate, ci am fi mers în continuare prin întuneric, ne-am fi pierdut vremea invocând tot felul de argumente care nu au nimic de-a face cu realitatea. Metodele la care apelăm acum și care sunt pe frecvența acestui unghi minunat ne scot din complexe de inferioritate, însă nu ne protejează de durerea ca atare, de greutatea în sine a problemei, de efortul ce se impune pentru a ajunge la linia de sosire. Asta înseamnă că momentul de față ne aduce o formă de conștientizare care se va transforma până la sfârșitul săptămânii într-o formă de cristalizare. Cine gândește repede va acționa repede. Cine gândește încet va acționa încet. Astăzi contează foarte mult viteza de reacție, însă nu cea care trebuie să reprezinte valoarea în sine a situației, adică nu suntem în mare viteză doar de dragul acțiunii rapide, ci pentru că ne-am propus să ajungem foarte repede la destinație.
Elementele esențiale ale acestei perioade ne încurajează însă să ne cultivăm creativitatea, să fim atenți la experiențele noi, să respingem ceea ce ne spune că dacă acumulăm mult în cantitate este mult și în calitate. Calitatea și cantitatea ne vor da de furcă acum și ele sau, mai exact, conflictele care există între aceste valori, sunt esența problemelor de acum. Din nefericire, Luna va trece în dimineața acestei zile și prin conjuncția cu Saturn, apoi, ca un ultim aspect al zilei, prin sextilul cu Jupiter. Din nou oscilăm între responsabilitate și dorința de putere, între metodă, muncă, efort și câștig, avantaj, putere. Acest balans este amplificat de careul Soare-Uranus și numai prin această schemă, numai urmărind această structură activă putem descoperi cât de importantă este creativitatea, ce rol major are acum sensibilitatea. Pentru că Luna din zodia Capricorn este expertă la capitolul povești de viață, mulți vor încerca acum să schimbe sensul real al evenimentelor povestindu-le altfel, dându-le acestora un sens nou. Dacă sunt creativi atunci și rezultatul va fi pe măsură. Dacă intră în această zi cu griji, cu reținere, cu frici teribile, de singurătate, de sărăcie, de boală atunci toate aceste temeri amplificate de balansul dintre responsabilitate și putere le spune acestor oameni că rostul lor în această viață nu este acela de a fi fericiți, de a fi învingători și că problemele nu sunt provocări menite să-i ajute în a descoperi mai mult despre ei înșiși, ci dovada clară că sunt predestinați la o viață nefericită și la un trai amar. Iată cum, și de această dată, înțelegem că o schemă astrală care are un mesaj obiectiv este tradus de omul obișnuit, nu de cel care cunoaște, în defavoarea sa. Un om care cunoaște nu se va speria de durere, ci va căuta sensul pentru care aceasta s-a făcut remarcată. Când înțelege durerea, înțelege cauza ei, știe de ce a ajuns acolo și are o viziune de ansamblu asupra întregului proces.
Prin urmare, 25 iulie este o zi de poveste. Pentru unii poveștile de viață sunt foarte triste pentru că sunt privite doar prin încercare, doar prin efort, doar prin ceea ce trebuie să consume, nu prin însemnătatea pe care o au, nu prin sensul profund ce le-a fost dat. De aceea, provocările momentului, cele care transformă ziua de 25 iulie într-una foarte încercată, ne ajută să înțelegem care este rolul cristalizării și cât de importantă este constrângerea în tot acest mecanism al evoluției. Pentru că suntem în anul progresului și vindecării, această etapă de sensibilitate la care ajungem prin constrângere ne luminează, ne ajută să înțelegem când anume oamenii spun altceva decât vor să facă, când ne arată mai multe măști decât chipuri.
Cel învingător va învăța din ceea ce i se întâmplă astăzi să respire un alt aer, să fie mai curajos și să nu își respingă sensibilitatea. Pentru el cristalizarea înseamnă a înțelege mai mult despre ceea ce simte, chiar dacă momentul de față îi spune că emoția sa este conflictuală, dramatică, apăsătoare. Conștientizarea în sine este marea achiziție a momentului și ea trebuie apreciată ca atare. Cine își respinge acum emoțiile, pe motiv că ele vorbesc despre conflicte sau despre durere, nu face altceva decât să își abandoneze acel proiect important de autocunoaștere, cel care este activ de mulți ani și care îl va ajuta acum să oprească schimbul de putere ce ar putea fi făcut în defavoarea sa. A înțelege ceea ce simțim este mai important decât a ne proteja de ceea ce credem că ne provoacă suferință prin simțire.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ce considerăm astăzi ca fiind greu. Ceea ce este greu poate fi doar neplăcut sau dureros, nu neapărat și apăsător.

Ne întoarcem la revoltă. Avem multe de spus. Ne amintim de ceea ce este neplăcut. Există concordanță între plăcerile prezentului și țintele viitorului. Credem că alegerea cea mai bună ne ajută să economisim. Ceea ce este foarte departe devine confuz. Ne bazăm pe cineva care ne-a promis o protecție. Participăm la un conflict social fără să fi dorit lucrul acesta. Ne întâlnim cu un episod frumos. Trebuie să înfruntăm impulsivitatea unui cunoscut. Ceea ce este mic poate fi solid și de durată.

În dimineața acestei zile Mercur își va iniția deplasarea retrogradă care va ține în jur de trei săptămâni, adică până pe 19 august. Luna se află în continuare în plin tranzit prin zodia Capricorn și va împlini astăzi trei aspecte, un sextilul cu Neptun, un trigon cu Venus și o conjuncție cu Pluton. Momentul acesta ne vorbește despre resentimente. Știm că una din trăsăturile principale ale decadei de față este cea legată despre acumularea unei experiențe în legătură cu folosirea puterii personale. Retrogradarea lui Mercur suprapusă peste această experiență este o palmă pe care o primim din partea destinului și care se referă la greșeala pe care o fac mulți atunci când acordă o mare importanță cuvintelor și gesturilor false fără a avea nici cel mai mic interes să treacă dincolo de aparențe. În privința evenimentelor mici, personale, relațiile pe care Luna le are acum cu cele trei planete sunt bune. Nu este confortabil că planetele Neptun și Pluton sunt retrograde, dar asta ne arată că nota dificilă în care suntem integrați și pe care o tot descriem de câteva luni, că acele elemente sociale care trebuie cristalizate au în continuare nevoie de mai mult timp pentru a fi soluționate. Retrogradarea lui Mercur ne va zăpăci. Această perioadă de trei săptămâni conține, din această cauză, evenimente sociale marcate de nemulțumire și de neadaptare. Nu trebuie să uităm că Mercur are pe zodia Leu un tranzit foarte lung. Am mai spus lucrul acesta și îl vom aminti de fiecare dată când va fi nevoie. Mercur pe zodia Leu se află în cea mai proastă poziție a sa. Asta înseamnă că această retrogradare aduce, de fapt, o lecție pe autocontrol, o încercare teribilă prin care va trece fiecare cu scopul de a-și controla gândirea negativistă, sensibilitatea întunecată, cea care validează toate suspiciunile și care alege, înainte de toate, să se gândească că are parte de un rezultat rău.
Aspectul cel mai frumos și interesant al acestei zile este dat tot de prezența lui Mercur pe zodia Leu și de inițierea deplasării retrograde. Această ipostază astrală ne îndeamnă acum să ne bazăm prea mult pe un om care ne-a promis o protecție, pe o persoană pe care ne-am dorit dintotdeauna să o întâlnim și care acum ne facilitează o întrevedere. Faptul că lucrul acesta se consumă acum nu este produs de Mercur și de deplasarea sa retrogradă, ci este găzduit într-un mod propriu de această reprezentare astrală. De aici înțelegem de ce tot acest bine al zilei de 26 iulie va fi răstălmăcit sau văzut ca pe un element neplăcut. Binele acesta devine neplăcut pentru că se împlinește prea târziu, într-un context nepotrivit, la ora nepotrivită sau fără să fim anunțați în prealabil. Cine pornește cu acest gând în perioada de retrogradare a lui Mercur așa se va comporta timp de trei săptămâni. Își va consuma întreaga putere invocând tot felul de situații pentru a-și justifica nevinovăția. El nu este vinovat, la fel cum nici situația în sine pe care o parcurge nu are vreo vina, dar viziunea răsturnată, tendința de a răstălmăci produc acest efect, ca în celebra poezie a lui Dorin Liviu Zaharia, pusă pe note de Pasărea Colibri: “Vinovații fără vină / Cer să se facă lumină”. Atât el cât și cei cu care interacționează vor constata lucrul acesta după ce Mercur își va reveni la mersul direct, adică începând cu 19 august.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre autocontrol. Mercur retrograd pe zodia Leu nu poate susține autocontrolul, ceea ce înseamnă că se va face apel la educație. Acest autocontrol va fi văzut atât în interacțiunile simple, prin cuvinte, gesturi, prin eleganța exprimării, prin atenția acordată partenerului de dialog, dar și prin responsabilitatea pe care un individ o acordă muncii sale. Refuzând agitația, un element specific ce apare în perioada retrogradării lui Mercur indiferent de zodia tranzitată, alegem să ne situam într-o zonă favorabilă și acceptăm să ni se întâmple lucruri frumoase, chiar dacă pe unele considerăm că nu le primim atunci când trebuie sau nu în maniera în care ne-am imaginat. Omul calm va mai trece însă printr-o încercare. Va trebui să înfrunte impulsivitatea unui necunoscut pentru că așa ne este dat: cel bună trebuie să-l ajute pe cel rău să se calmeze, iar cel rău trebuie să-i arate celui bun că bunătatea sa nu este o întâmplare, ci o alegere în cunoștință de cauză pe care este bine să și-o respecte pe mai departe. Foarte curând Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Capricorn și gândurile acestea de responsabilizare se vor rarefia. De aceea avem obligația față de noi înșine să nu pierdem firul acestei experiențe, să lăsăm lucrurile rele să se consume așa cum le este dat, iar noi, dacă avem pretenția că am învățat ceva din ceea ce ni s-a întâmplat să punem acum în aplicare. Știm că toate aceste calități minunate la care am ajuns prin muncă pot fi verificate cel mai bine în condiții vitrege. Mercur retrograd pe zodia Leu poate crea toate aceste premize teribile, iar concluzia la care ajungem să fie atât de clară încât să nu mai poate fi schimbată de nimic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne consuma inutil energia considerând că îndurăm ceva pentru alții. Gândul acesta răsturnat duce la conflicte sociale pe care nu ni le dorim și pe care nici nu știm cum să le gestionăm corect.

Nevoie de afirmare. Impulsivitate. Conflict foarte intens. Revoltă împotriva unor bunuri. Stabilitatea se zdruncină. Pierdem echilibrul. Trepidații. Mare pierdere. Se confirmă decăderea definitivă a unui personaj care s-a bucurat de glorie. Soluții care nu duc nicăieri. Emoții foarte puternice care la început sunt bune, dar spre final devin corozive. Cel puternic devine incisiv. Cel slab devine hoț. Putere care nu poate fi confirmată decât dacă distruge. Abuzăm de dreptul la opinie.

În dimineața acestei zile se definitivează opoziția Soare-Marte care aduce nevoia de afirmare într-un punct culminant. Ultimul aspect al zilei va fi tot o opoziție, Lună-Soare, adică împlinirea fazei de Lună plină, care aduce, cu Soarele pe domiciliu, o notă incisivă momentului, emoții puternice, explozive, impulsul de a termina, distruge, fragmenta pentru că ideea de victorie este mai importantă, plăcerea exercitării puterii este mult mai interesantă decât orice altceva. Dacă luăm în calcul și faptul că în mijlocul zilei Luna va părăsi semnul exilului său și va trece pe Vărsător, înțelegem de ce momentul de față, cu toate conflictele sale, va gravita în jurul unei confirmări. Confirmarea o înțelegem ușor din deviza săptămânii, cea care se referă, în primă instanță, la abandonarea unui proiect și care ne spune că acest impuls produce mai multe efecte decât am crezut inițial, adică poate facilita un schimb de putere care să ne dezavantajeze, dar să și pierdem trenul care ne duce la aflarea unui mare adevăr. Pentru că vorbim de opoziția Soare-Marte, confirmarea aceasta în jurul căruia gravitează tot ceea ce este programat să se consume acum poate fi și una conflictuală. Dar Marte este și retrogradat pe zodia Vărsător, ceea ce înseamnă că personajul cheie va fi dispus să facă totul pentru ajunge la îndeplinire planul, chiar și atunci când crede că este greșit. Retrogradarea lui Marte pe Vărsător are această împovărarea a promisiunii ca și cum toate celelalte elemente psiho-comportamentale care au consolidat caracterul unui om, de este atât de hotărât în deciziile sale, nu mai contează, ci contează doar încrâncenarea cu care vrea să-și ducă la îndeplinire toate aceste planuri. Este un moment foarte delicat și pentru că avem de-a face cu o Lună plină care produce pierderi și dezechilibre, însă nu pentru toată lumea. Marte retrograd pe Vărsător le aduce celor bine intenționați avantajul drumului cel mai scurt. Pentru foarte mulți, acest drum scurt nu înseamnă un avantaj, ci un mare risc. Timpul redus necesar parcurgerii acestui traseu este compensat de concentrarea încercărilor, adică dacă drumul este mai scurt nu înseamnă că și problemele sunt mai puține. Pentru acești oameni profunzi retrogradarea lui Mercur aduce o anulare a fricii de reușită și va face prin retrogradarea lui Marte ca probleme de care s-au temut să intre acum într-o stare de amorțeală. Doar un om capabil să lucreze cu instrumentele abstracte poate raporta această observație la viața personală. Înțelesul acesta nu este chiar atât de complicat cum pare la prima vedere. Cu toții am trecut de nenumărate ori prin situații care se repetă și care din când în când nu mai respectau regulă. Asta se va întâmpla și acum, iar nerespectarea regulii va avea un rezultat foarte bun în cazul celor profunzi. În felul acesta, această Lună plină de vară ne va oferi atât de multe certitudini, atât de multe lucruri clare, unele care se vor remarca prin sfidarea regulii, prin viteză de reacție, prin întârzieri stranii, prin pierderea obiectului care ar fi pus în pericol integritatea personală. Pentru mulți, 27 iulie vine cu explicația sărăciei sau poate chiar cu sărăcia în sine, dacă aceasta este un semn de glorie ce nu a putut fi citit până acum corect. Gloria prin sărăcie este aleasă de oameni puternici, cei care trebuie să aducă dintr-un plan subtil lumina purificatoare, asemenea lui Prometeu. Dar sărăcia va speria și va îngrijora în continuare pentru că ea a validat de-a lungul evoluției rasei umane neputința. Avem înscrisă această teamă în conștiința de grup, în cea a rasei, și ea se activează de fiecare dată când gândim “Nu pot!”. De aceea mulțumirea că avem atât cât ne este necesar vine să atenueze acest stigmat al rasei care a transformat incapacitatea de a face ceva într-un lanț al robiei față de sărăcie. Dar echilibrul nu vine, așa cum citim din literatura de fast-food axată pe dezvoltare personală, prin sugestii de putere. Acestea nu rezolvă problema, ci o ascund. Soluția vine tot de pe calea de mijloc. “Vreau mai mult, dar dacă nu pot acum înseamnă că tot ce am îmi este suficient”. Acest gând ne ține și activi, dar ne și protejează de teama că absența puterii de a face este ea însăși o barieră pe care nu o vom putea înlătura. Cercul vicios al lui “Nu pot”, prin care cel în cauză vede doar ce crede că-i lipsește, devine o forță care înalță pentru că se va sprijini pe dovezile anterioare de putere privite acum cu mulțumire.
Dacă acum sărăcia ne sperie înseamnă că putem vedea și unde ne situăm. Dacă ar fi să privim dintr-un cadru mult mai larg, cu toții, la un moment dat, într-un ciclu al evoluției sociale sau într-un ciclu al evoluției personale, îndeplinim acest rol de Prometeu. De aceea mult mai important pentru echilibrul personal este să acordăm momentului importanța cuvenită prin profunzime, prin atenție, nu prin drame, griji sau frici nejustificate.
Prin urmare, 27 iulie este o zi de afirmare. Ne vom face remarcați atât prin ceea ce știm mai bine, dar și prin ceea ce simțim mai adânc, mai profund sau mai înălțător. Suferința trădează existența unui gol pe care nu-l putem duce mai departe fără consecințe. Opoziția Soarelui cu Marte ne ajută acum să trecem prin miezul bătăliei, dar să ne luptăm după cum ne-a fost predestinat, nu haotic. Pentru că trecem prin miezul bătăliei și de pe margine ni se părea că totul acolo este expus hazardului vom fi tentați să credem că luptele, conflictele, tensiunile sunt atrase pentru că suntem omul nepotrivit la locul nepotrivit. Nu, miezul bătăliei este definit deja în termeni foarte clari, nu haotici. Prezența noastră acolo este semnul că totul respectă un program, o succesiune. Mercur retrograd ne distrage atenția, ne întoarce gândul către o direcție nepotrivită, nu ne permite să privim dintr-un cadru mai larg, ci doar dintr-unul foarte personal (“Bătălia este a mea. Nu lupt pentru meritele celorlalți.”). Subiectivismul zilei de 27 iulie este unul încărcat de dramă, de responsabilități nefirești și el nu reprezintă confirmarea faptului că avem un trai nefericit și o viața amară, ci doar expresia unei forțe personale care trebuie folosită cu măsură. Măsura acestei forțe personale nu ne va permite niciodată să schimbăm statutul unui eveniment social dacă până acum nu am contribuit la redimensionarea etapelor sale, ci doar ne trezim în mijlocul unor conflicte despre care credem că avem dreptul să emitem opinii categorice și revoluționare, pe care să le revendicăm. Rolul revoluționarului nu este de a interpretat tratatele de pace, ci de a face episodul în care este plasat la un moment dat atât de real, de puternic și de profund încât tratatele de pace de după momentul luptei sale să aibă sens.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne scuza activitatea sau impulsul de a distruge, critica ori agresa prin zăpăceală, lipsa de coordonare sau uitare. Tot ceea ce se întâmpla astăzi are o logică imbatabilă, o putere aparte și un înțeles profund. Tot ceea ce este refuzat prin zăpăceală, lipsă de coordonare sau uitare este de fapt o forță anarhică.

Eveniment frumos. Se întâmplă ceea ce ne-am dorit dintotdeauna. Primim sfaturi bune. Există o armonie care a fost protejată de un conflict social și de care ne bucurăm. Nu ne putem înțelege bine cu toată lumea. Cei care ne-au acuzat până acum o vor face și de acum încolo. Omul bun poate aduce din trecut noroc. Omul rău aduce din trecut ghinion pentru ceilalți. Pasiune. Severitate. Reușim într-un demers foarte dificil. Dovedim precizie și disciplină.

În dimineața acestei zile Venus și Pluton își definitivează trigonul ce a fost activ toată săptămâna. De aici înțelegem că ziua va fi definită de un eveniment frumos, chiar dacă noaptea de vineri spre sâmbătă va fi destul de agitată, chiar dacă pasiunea a ceea ce nu este corect și care ne-a dominat alegerile în ziua anterioară va fi în continuare prezentă. Elementul definitoriu al acestei zile scoate în evidență o trăsătură pe care o conștientizăm acum foarte bine și pe care ar fi indicat să nu o uităm niciodată. Trigonul Venus-Pluton ne vorbește despre o solicitare care primește răspuns, dar nu oricum, ci condiționat, în primul rând de elementul pământ care găzduiește acest aspect, iar în al doilea rând de retrogradarea lui Pluton. În primul caz cerem ceea ce credem că este important pentru noi înșine, iar în al doilea caz ne temem că această solicitare este o nesăbuință. Gândul care ne scoate din dezordine se risipește în momentul în care cel în cauză se gândește că dacă ridică ochii spre cer și cere ceva personal ființei supreme, ființa supremă îi va oferi ajutorul din infinitatea sa, din acea putere aflată deja în creație care este nesfârșită. Dacă nu primește, în cele mai multe din cazuri nu se întâmplă pentru că îi este dat să trăiască o viața amară, ci pentru că darul venit dintr-o infinitate a puterii cosmice nu trebuie folosit pentru o infinitate de distrugeri personale. Cel care cere de prea puține ori își pune problema consecințelor împlinirii acestei dorințe. La fel se întâmplă cu un copil care nu se gândește nicio secundă care sunt consecințele asupra vieții sale atunci când îi cere părintelui să îi îndeplinească o dorință, însă părintele întotdeauna se gândește. Din perspectiva părintelui această solicitare este una foarte complexă și ea este abordată cu măsură și în funcție de rostul ei. Din perspectiva copilului nu există decât o singură directivă, cea care duce la îndeplinirea dorinței. Trigonul Venus-Pluton ne plasează în zona copilului care cere. Este posibil ca mulți să ceară astăzi ceea ce ar putea să-i scoată din griji materiale, să-i scoată dintr-un context conflictual în care se simt trădați sau deposedați de liniște, echilibru, sentimente frumoase. De aceea, pentru că ne-am propus să lucrăm cu sine avem nevoie să privim această situație și din altă perspectivă, adică să fim responsabili și să ne gândim care sunt consecințele îndeplinirii solicitării de acum.
În rest, vibrația zilei de 28 iulie se aseamănă în mare parte cu ceea ce am traversat ieri, adică duce mai departe, pe alocuri din inerție, unele tensiuni sau conflicte care au nevoie de mult timp pentru a se rezolva. Uni își vor petrece această zi cu severitate, compasiune, muncind, provocându-și ținte greu de atins ori pedepsindu-se. Toate acestea țin de modul cum aleg să fie responsabili cu ceea ce cer.
Prin urmare, 28 iulie este o zi de luciditate. Avem ocazia astăzi să înțelegem când îndeplinim un rol pozitiv și când îndeplinim un rol negativ, când suntem oameni buni și că nu, când ajutăm comunitate prin dorințele pe care universul ni le împlinește și când o împovărăm. Consecința refuzului evoluției prin responsabilizare este adâncirea într-o dramă afectivă care este pentru rasa umană destul de contagioasă. Trecerea Lunii prin zodia Vărsător înseamnă pentru mulți întâlnirea cu acele situații care să-i ajute să se adapteze mult mai bine pentru a ieși din conflictele pe care și le-au creat singuri. Aceste conflicte au fost create pentru că s-au asociat cu cine nu trebuie, au crezut că dezechilibrele pe care le dețin sunt calități pe care ceilalți nu le apreciază, au accentuat o tensiune socială prin orgolii prea mari. Au ocazia acum să vadă dacă sunt oameni buni sau nu în funcție de ceea ce aduc din trecut. Există multă tensiune susținută de trecerea Lunii pe acest sector al zodiei Vărsător, tocmai de aceea cel care va reuși în această zi să nu fie dificil, să nu-i pedepsească pe ceilalți cu disciplina sa exagerată, cu desconsiderarea metodei de lucru, cu schimbările abuzive, cu agitația fără sens, sunt oameni care aduc din trecut acel noroc de care avem nevoie pentru a face viața mai bună. Legătura aceasta minunată susținută de trigonul Venus-Pluton, cea care îi permite omului să fie în legătură cu forțe superioare prin solicitare, dar și prin atenția pe solicitare, ne arată că în lume există și oameni buni și că preocuparea noastră, a celor ajutați, nu este de a compătimi ființa de lumină care suferă pentru ceea ce face, ci de a folosi într-un mod cât mai frumos și constructiv darul primit.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că neînțelegerea de acum înseamnă o diminuare a puterii. Este posibil să nu înțelegem și pentru că ne aflăm în fața unor înțelesuri mult mai mari decât altădată, nu doar pentru că avem mai puțină putere.

Ajungem foarte departe. Ne propunem o schimbare existențială. Prea multă patimă în noile proiecte. Răzbunarea este bine argumentată. Accident prin nechibzuință. Un mesaj este înțeles. Dificultățile de limbaj sunt transformate în probleme sociale. Nerăbdare. Este abandonat simțul ridicolului. Cristalizarea este realizată cu dificultate. Sunt evitate profunzimi ale sufletului, pentru ambiții sociale. Mare reușită prin echilibru. Progres prin cultivarea binelui. Reușită prin bune practici.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Soarele va trece prin Capul Dragonului și avem ocazia să vedem și prin evenimente concrete, nu doar ca înțeles, ca idee, ca mecanism psiho-emoțional, cât de importantă este această perioadă. Întreaga decadă ne-a vorbit despre cum anume trebuie să folosim puterea personală, iar acum înțelegem de ce am fost atât de pătimași și de ce am fost indulgenți în anumite situații, de ce situații banale ne-au dus către o mare nerăbdare, către teamă, instabilitate sau durere și de ce situațiile ample ne-au incitat și ne-au determinat să ne mobilizăm atât de multe resurse. Multe din cele pe care le gândim astăzi sunt legate de comunitate și lucrul acesta se întâmplă pentru că trecem prin frământări majore. Unii aleg să vadă aceste schimbări majore ca fiind marcate de lipsuri, frământări sociale, durere sau distrugeri. Trecerea Soarelui prin Capul Dragonului, în situația în care Soarele se află pe domiciliu, trebuie privit ca un semn de grație, ca o mare oportunitate de a trece dincolo de obstacolele pe care altădată le-am fi depășit doar dacă am fi fost ajutați de grup, de comunitate. Acum câștigul poate veni și printr-un gest personal, unul care anulează acele relații proaste în care am crezut până acum și care ne-au ținut prizonieri. De aici se desprinde ideea că omul este făuritorul propriului destin, dar nu prin orgoliul său de a se considera superior celorlalți, ci prin modestia de a face ceva pentru binele său sau pentru binele comunității. Fapta pe care o facem acum are această calitate de a ne elibera pentru că ne scoate din amorțeală. Nu știm în ce fel de amorțeală am fost, dar dacă urmărim ce anume revigorează conjunctura zilei de 29 iulie vom înțelege și care sunt relațiile care ne-au ținut captivi, care sunt persoanele cu care ar fi indicat de acum încolo să ne comportăm altfel, să interacționăm altfel și care ar trebui să fie prioritățile asupra cărora să lucrăm în această a doua parte a anului.
În mare, evenimentul astrală a zilei de 29 iulie nu este o lecție dură, ci una care ne responsabilizează. Fie că suntem responsabilizați pe limbaj, pe respectarea termenelor, prin înțelesuri sau prin muncă, răspunsurile pe care le primim din partea celorlalți și care ar putea fi privite ca un atac la persoană trebuie privite ca o reflecție a ceea ce suntem sau putem face, a nivelului pe care l-am atins. Cel care nu-și pierde vremea în conflicte sterile va lua în considerare lucrul acesta și va considera mult mai important conținutul mesajului decât starea provocată de impactul său. Nu va privi ca o ofensă sau ca pe o jignire, ci va face totul încât această situație să nu mai existe, să nu mai fie validată de ființa întreagă, de destin. Unii se plâng că nu își pot schimba locul de muncă, că trec prin situații conflictuale pe care nu și le doresc și care se consumă absolut întâmplător, în magazin, în mijloacele de transport în comun, pe stradă. Pentru că impactul acestui episod este foarte mare nu fac nici cel mai mic efort să se gândească dacă nu cumva au creat acest episod cu gândul și ceea ce este nou acum vine doar din faptul că protagoniștii sunt alții. Gândul care a creat un conflict poate fi acum anulat prin alegeri categorice. Este adevărat, unora le vine greu să creadă că în trecut au fost creatori de valori negative, ființe conflictuale, că și-au folosit o parte din putere pentru a-i forma pe cei cu care au interacționat în acest spirit. Dacă își amintesc foarte bine ce au făcut de-a lungul vieții se vor justifica insistând pe ideea că nu au făcut altceva decât să-și susțină opinia, să-și susțină punctul de vedere în care au crezut, deci că au fost oameni sinceri, veritabili, autentici, că nu au mințit, chiar dacă au fost în greșeală. Momentul de față nu ne vorbește despre cât de adevărată este sinceritatea din trecut, ci de efectele a ceea ce au instruit, despre efectele emanațiilor trecute. Acestea pot fi schimbate. Drama momentului vine din episoade care au fost consumate așa și care au provocat, în cascadă, evenimente ce au dus la o amorțire, la înțepenire. Fiind obsedați de faptul că spuneam sau nu adevărul am pierdut din vedere și consecințele acțiunii în sine, cele care pot fi văzute acum dintr-un cadru mult mai larg. Atunci când un înțelept ne spune “…toți cei care scot sabia, de sabie vor pieri“(Matei 26:52) se referă la aceste consecințe, dar și la înțelepciunea alegerii de a nu fi un maestru al conflictului, cel care își explică faptele prin contextul conflictual al societății doar pentru că interlocutorii nu au viziune de ansamblu, ci un om simplu. Dacă în această zi Luna nu ar fi trecut prin opoziția cu Mercur această notă conflictuală integrată în destinul fiecăruia, fără excepții, că nu degeaba trăim fizic acum în această epocă, nu ar fi fost atât de evidentă. Faptul că este evidentă este, de altfel, un alt avantaj, o altă grație. Avem ocazia acum să înțelegem mai bine de ce există anumite bariere și cine le-a creat.
Prin urmare, 29 iulie este o zi a gândurilor de transformare. Pentru că lucrăm cu lucruri ample nu trebuie să ne așteptăm ca soluțiile să vină dintr-odată, să ne eliberăm într-o fracțiune de secundă de tot ceea ce am alimentat de-a lungul timpului, dar ne putem aștepta să înțelegem foarte repede că acest proces nu trebuie dus mai departe. Dacă până acum am vorbit, în cele mai multe din situații, despre o schimbare psihocomportamentală, poate chiar una socială, acum a sosit momentul să vorbim despre o schimbare existențială. Această schimbare existențială nu se poate împlini fără a lucra cu sine, cu înțelesurile, fără a trece dincolo de ceea ce ni se pare foarte evident ca fiind un atac la persoană, o agresiune, o pedeapsă. Mulți, în special acele persoane care preferă să valideze confortul, au ascuns aceste convingeri cultivând comportamente false, părând de o bunătate fără margini, ființe optimiste, realizate din punct de vedere profesional sau material, oameni fără griji, ființe privilegiate. Dacă ajung în prezența unei persoane capabilă să le demonteze toată această iluzie și sunt puși în fața responsabilităților deciziilor lor, întreaga certitudine a confortului dispare și se apără refuzând înțelesul adevărat al acestui proces de cunoaștere. Vor spune „Nu!” nu doar celui cu care discută, ci și transformări în sine. Prin încrâncenarea lor acești oameni cer, nu mesageri care să le vorbească despre o evoluție, ci întâmplări care să-i smulgă din certitudinea confortului pe care și l-au construit de-a lungul vieții pentru a descoperi, pe propria cheltuială, necesitatea evoluției. Trecerea Soarelui prin Capul Dragonului, în situația în care Soarele este pe domiciliu, ne permite acum să avem această viziune puternică asupra existenței umane. Toate celelalte evenimente ale zilei sunt sateliți care gravitează în jurul ideii de reușită sau de nereușită.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne oferi privilegiul înțelegerii. Cel care nu este capabil să înțeleagă aproape întotdeauna refuză din start. Faptul că înțelegi nu înseamnă că trebuie să și accepți sau să procedezi în consecință. Prin înțelegere primești cadoul despre care nu știi când îți va folosi. Refuzând înțelegerea devii, prin alegerea ta, mai sărac.

2 comentarii la „23 – 29 iulie 2018

  1. Maria spune:

    Nu stiu daca e curentul general sau doar eu experimentez asta, dar astazi am avut gandul ca in ultima perioada (un an, un an si jumatate poate) am descoperit mastile si chipurile de sub masti, din preajma mea sau in contact cu care am intrat, cu trasaturi narcisiste, intelegand evident si ce anume din mine m-a dus in preajma lor. In acelasi timp, mi-am amintit o intamplare a anului trecut chiar pe ingresul Nodurilor pe Leu Varsator, cand, intr-o calatorie, in camera de hotel am gasit un tablou imens, deosebit pictat, cu o masca absolut hidoasa, ca cele care se folosesc de anul nou. Ceea ce inseamna ca unii poarta masti frumoase peste chipuri mai putin frumoase (ca sa obtina ceva?), in timp ce altii (poate pentru a se proteja?) poarta masti urate peste chipuri faine. Foarte interesanta ziua de azi…

  2. Cristina spune:

    Hm.. Interesante observatii…
    Nu ca m-ar mai mira 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.