23 – 29 august 2021

23 – 29 augus8t 2021 este săptămâna descoperirii puterii de adaptare, doar ca informație, nu și ca demers și a rezolvării unei probleme de atașament. Această săptămână aduce o importantă schimbare de vibrație, în primul rând, prin trecerea Soarelui pe zodia Fecioară, dar și prin multe alte unghiuri astrale la care participă planetele individuale în special. Așadar, este o săptămână a încercărilor personale de care foarte mulți vor fugii pentru că vor crede că sunt provocări sociale. Așa cum ne spune și deviza generală a săptămânii, totul se bazează pe un interes, unul de a ne adapta, de a face față unor provocări, însă această zonă este doar informativă, dar sunt și altele care ne ajută să rezolvăm anumite probleme legate de un atașament. Dacă luăm în calcul faptul că multe din conjuncturi țin de o anumită tendință de a ne ascunde, este posibil ca rezolvarea problemelor de atașament să țină doar de o decizie personală pe care individul în cauză să nu dorească să o împărtășească. Cert este că va fi o săptămână marcată de o ușoară zăpăceală, de un refuz, ca și cum toate lucrurile rele ne sunt atribuite fără să merităm lucrul acesta. Dacă vom fi atenți la ceea ce ni se întâmplă, dacă nu uităm că totul acum se bazează pe o experiență personală pe care avem obligația să o abordăm corect și responsabil atunci nu vom mai da vina pe ceilalți, ci vom încerca să ne revizuim comportamentul. Este foarte posibil ca această revizuire să se facă într-un mod dureros, neplăcut sau cu anumite pierderi, dar ceea ce se consumă pentru acest scop, ceea ce ne provoacă o anumită durere pentru acest rezultat reprezintă o mare realizare a momentului nu prin suferința provocată, ci prin rezultatul garantat. Ceea ce se va întâmpla pe spațiul public va avea, de asemenea, această conotație personală. Așadar, avem obligația să trecem dincolo de aparențe, să înțelegem că este important să facem diferența între obsesiile personale și autoritatea dată de poziția socială, de funcție sau de faimă.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu face confuzie între melancolie și retragere. Uneori melancolia și retragerea, ca două națiuni diferite, pot ocupa același taler. Alteori, melancolia ne îndeamnă să fugim de realitate, iar retragerea să o abordăm dintr-o altă perspectivă. Indiferent de situație fiecare moment delicat are episodul lui de liniște. Fiecare furtună are ochiul ei.

Curaj la care ajungem prin încercări. O neplăcere minoră se transformă într-un avantaj prin detașare sau printr-o mai bună înțelegere a ritmului vieții. Acțiunile vieții personale sunt judecate, în ansamblu, după rezultate, nu după satisfacție. Curiozitatea ne duce la cercetare, nu la dispreț.

În noaptea de duminică spre luni Soarele va intra pe zodia Fecioară. În a doua parte a zilei Venus va definitiva trigonul cu Saturn și ne va lăsa impresia că toate lucrurile merg într-o direcție foarte bună. În realitate, doar anumite lucruri se schimbă și asta doar pentru că ne temem ca situația să nu se înrăutățească. Este foarte posibil ca progresul acestei zile, cel care ascunde o veritabilă teamă de schimbare, să urmărească adoptarea unui nou ritmul al vieții, încurajarea schimbului de experiență, evadarea dintr-o zona intimă, depășirea unui obstacol de comunicare prin ridicarea tonului sau prin adoptarea unei atitudini categorice. Cei care procedează în felul acesta urmăresc o satisfacție, nu o eficiență, ceea ce le va atrage o serie de critici pe care nu le vor primi așa cum se cuvine. Eficiența acestei zile are nevoie să definească interesul individual, nu pe cel de grup, să contureze necesitatea de a rămâne stabili și curați în fața încercărilor vieții. La fel cum am văzut și din analiza săptămânii anterioare, vom constata și de această dată că facem parte dintr-un experiment social. Cei care au tărie de caracter vor rămâne puternici în simplitate, însă acești oameni sunt puțin. Ceilalți vor intra într-un fel de cascadă a simptomelor de revoltă care se vor accentua în special în a doua parte a zilei.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne ajută să descoperim curajul de care avem nevoie pentru a ne detașa de încercări inutile. Vom simți nevoia să demonstrăm, dar aceasta este o falsă putere. Relația bună dintre Venus și Saturn retrograd ne încurajează să ascundem o problemă, nu să o rezolvăm. De aceea persoanele care afișează astăzi o siguranță prea mare, un dispreț față de realizările celorlalți arată cât sunt de nefericite. Astăzi curiozitatea ne duce spre cercetare tocmai pentru că ne umple timpul cu studiul și nu mai avem când să disprețuim. Astăzi descoperim adevărata putere prin reducerea intensității, nu prin ascunderea problemei. Cel care poate astăzi să asculte este cu adevărat puternic în comparație cu cel care cere explicații pentru că nu are timp sa asculte, pentru că este suprasaturat de certitudini.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi problema, ci ființa.

Recalibrarea vieții personale. Detașarea ni se pare cea mai bună soluție. Reparăm prin faptă ceea ce am stricat prin vorbă. Mai mult se discută despre succes, decât se face ceva în sensul acesta, dar rezultatul obținut este de durată.

24 august ne aduce un moment de conștientizare. Combinațiile astrale ale acestei zile ne îndeamnă să reparăm prin fapte ceea ce am stricat prin vorbă, însă dacă lucrul acesta nu va fi vizibil încă de dimineață cu greu ne vom găsi resursele necesare în a doua parte a zilei, atunci când Luna se va afla în perioada fără direcție. O parte din trăsăturile zilei anterioare, cele legate de ascunderea problemei vor fi vizibile și acum în sensul că o dezamăgire va fi mai mult discutată decât abordată ca atare, va fi mai mult comentată sau criticată decât vindecată printr-o atingere, printr-o îmbrățișare sau printr-o faptă adecvată. Mândria este păcatul acestei zile și aceasta va fi vizibilă în special în raporturile cu cei apropiați. Avem ceva de demonstrat și folosim prea multe cuvinte în sensul acesta ca și cum fugim cu adevărat de o problemă, nu dorim să o soluționăm. Oamenii sensibili, cei care până acum au fost protejați de anumite intemperii sociale se vor simți inspirați, atrași de anumite interacțiuni, dar sunt avertizați că până la urmă o formă de dezamăgire a venit și spre ei.
Prin urmare, 24 august ne vorbește despre nevoia de a ne regăsi echilibrul, dar această nevoie apare într-un context total nepotrivit. Unii merg spre izolare, spre detașarea de ceea ce consideră a fi o posibilă sursă a suferinței. În cuvinte mai simple, încercarea de a ne apropia de echilibru, de a ne redobândi o stare de confort în relațiile personale care nu se desfășoară conform așteptărilor sau conform planului ne lasă un gust amar și ne face să trăim toată ziua cu un nod în gât. Tocmai pentru că tristețile acestei zile își găsesc echivalentul în realitate prin anumite cuvinte ce au fost adresate și le considerăm în continuare nepotrivite, prin anumite pericole la care am fost expuși fără să merităm, după cum vom considera acum, izolarea ni se va părea cea mai bună soluție.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera izolarea cea mai bună soluție și nici o pedeapsă a momentului. Ea este doar o opțiune.

Se răspunde ușor unei provocări. Ceea ce reparăm prin cuvânt ne ajută să ne integrăm într-un mediu care până acum părea ostil. Convingeri eronate despre oameni cu care până acum am avut o relație bună. Sinceritatea doare, dar este educativă.

Chiar dacă acest moment este foarte încărcat, în sensul că rememorarea unor întâmplări cu caracter conflictual ne face să răspundem foarte ușor provocărilor, ceea ce soluționăm este de durată, adică înseamnă o reparare a unor elemente de destin. Abia acum realizăm prima parte a devizei săptămânii, cea care ne informează că suntem în stare să descoperim puterea de adaptare, însă doar ca informație, nu ca un demers personal sau social. Dacă în celelalte două zile ale săptămânii pe care le-am parcurs până acum respingerea era privită ca o atitudine sau ca o ascundere, acum ea este declarată. Deși anumite convingeri sunt eronate și știm foarte bine lucrul acesta ne vom simți bine dacă ne impunem punctul de vedere. Astăzi ne va lipsi sinceritatea tocmai pentru că avem foarte clar senzația că adevărata suferință de aici ne vine. În realitate, sinceritatea chiar dacă doare ea ne învață să ne adaptăm cu adevărat. Cu toate că soluțiile, oricât de mici sunt ele, ne ajută să ne consolidăm anumite relații și să facem lucrul acesta pe o perioadă mare de timp, atitudinile refractare ne fac vulnerabili în fața celor care ne provoacă. A răspunde acum unor provocări înseamnă a ne expune anumite defecte în fața unui anturaj care nu are nici cea mai mică înțelegere față de acestea, ba dimpotrivă.
Prin urmare, 25 august este despre ostilitate, despre a conștientiza convingerile eronate pe care le avem despre ceilalți și pe care nu dorim să le schimbăm chiar dacă știm care sunt cele corecte. Dacă reușim să depășim acest obstacol bazat pe atitudine necuviincioasă sau pe limbaj greșit atunci vom reuși să reparăm și să ne integrăm într-un mediu despre care am crezut dintotdeauna că este ostil. Dialogul interior al acestei zile va fi intens și obositor. Îl vom aborda pe acesta cu maxim o implicare tocmai pentru că mi se pare că această formă de exersare argumentului ne va pregăti pentru situațiile când va fi nevoie să ne descurcăm mai bine. În realitate, acest dialog interior lung și obositor nu face decât să ne mențină prizonieri în tensiune. Ceea ce este cu adevărat puternic rezolvă sau ne duce către o zonă care avea până acum eticheta de imposibil. Acolo unde avem prea multe certitudini acolo este adevărata pușcărie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la formele gând pe care le emitem, la emoțiile pe care le cultivăm. Cine seamănă vânt culege furtună.

Suntem în ochiul furtunii. Pericolul vine prin influența dată de un element fals sau de o minciună. Un element salvator ne arată un defect personal ce trebuie reparat.

Deși relația bună dintre Mercur și Pluton ne ajută să descoperim elemente noi sau să deconspirăm minciuna cuiva, chiar dacă nu în mod declarat, ziua este marcată de semne ale unei furtuni. Există un pericol care plutește deasupra noastră și care este legat de latura emoțională. Fie că am consumat mai multe alimente care nu ne-au făcut bine, fie că am cerut acele sentimente pe care nu am știut să le gestionăm sau am dorit o poziție socială pentru care nu suntem încă pregătiți, ziua este una încordată care ne îndeamnă să descoperim elementul salvator, nu să căutăm persoane care să ne dea dreptate sau situații care să ne pună în valoare indiferent de conjunctură. Cu cât ne apropiem de seara acestei zile cu atât tensiunea legată de acest element de neîncredere se intensifică. Aici apar și probleme legate de temperament, de temeri care sunt în legătură cu înstrăinarea, cu marginalizarea sau chiar cu moartea. Percepțiile strălucitoare se evidențiază, însă ele apar doar în cazul ființelor remarcabile, doar în cazul celor care sunt maeștri. În rest, oamenii obișnuiți vor rămâne blocați pe refuz, pe negație, pe indiferență.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre lucrurile frumoase pe care le realizăm sau le obținem în condiții de stres. Acest element salvator care scoate în evidență un defect face referire la această rezistență în fața răului, în fața autodistrugerii. Există și un element de lașitate care ne va învălui astăzi pentru că ecuația astrală a momentului se regăsește și în celelalte zile ale săptămânii, atât în primele trei zile, cât și în următoarele trei. De dragul unui confort de moment mulți vor accepta un compromis și vor pierde din vedere că acest compromis reprezintă de fapt un mare pericol al săptămânii. A refuza acest compromis nu înseamnă a deveni aroganți sau încrâncenați pe o anumită idee legată de seriozitate, muncă sau puritate, ci înseamnă a ne mulțumi cu puținul pe care îl avem în momentul acesta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi curajoși în intenția de a ne promova, dar nu încrâncenați, nu respingători și nu reci. Răceala într-o relație care a fost până acum frumoasă este o otrava pe care o înghite cel care o creează.

Refuzăm o autoritate. Probleme administrative care ne ajută să evităm o formă ciudată de răscolire a conștiinței personale. Se merge pe nevoie, pe schimb, pe troc, dar rezultatul este unul bun. Cei obișnuiți cu durerea învață. Ceilalți, nu!

De fiecare dată când Soarele și Luna neagră se află într-o asemenea relație refuzăm o autoritate. Nu se știe dacă refuzul în sine ne face bine sau nu, dar știm că acesta este un impuls căruia foarte puțin îi pot rezista. Așadar, astăzi se merge pe nevoie, pe schimb, pe sfidarea unei puteri confirmate deja pentru a depăși etape, pentru a scurta un drum, pentru a ne detașa de acea durere pe care o simte orice om care muncește din greu pentru a obține ceea ce își dorește. Refuzul durerii înseamnă incapacitatea de a înțelege cum anume se schimbă lucrurile, cum se transformă oamenii, cum trebuie înțelese conjuncturile sociale. Din fericire, prezența Lunii pe zodia Taur ne ajută să înțelegem lucrurile bune atunci când ele sunt foarte evidente și să nu refuzăm chiar totul. Astfel, ideea de succes va fi pusă pe același palier cu atenția și cu respectul. Va fi, deci, foarte ușor de identificat persoana superficială care urmărește, printr-un oportunism de proastă factură, să obțină avantajele pe care știe că nu le merită. Cei care văd în 27 august o zi de simțire, de întărire a rezistenței la efort, sunt cei care și-au respectat fiecare etapă a vieții și care și-au însușit și greșelile pe care le-au făcut, chiar dacă acum nu vor avea curajul să vorbească despre ele.
Prin urmare, 27 august ne vorbește despre atenția pe defecte, dar nu pentru a descoperi ceva ce ar trebui să ne sporească puterea de adaptare, așa cum ne spune prima parte a devizei săptămânii, ci pentru a rezolva o problemă de atașament, fie și numai parțial. Oportuniști vor insista mult pe critica, pe atitudine cuviincioase sau pe o formă de abuz pentru ai face pe ceilalți să vorbească despre sine, să facă în așa fel încât să dea de la ei pentru a scăpa de acest scop exterior. Dacă sunt doar muncitori, oameni buni vor fi triști în fața unei asemenea episod. Dacă sunt și înțelepți, se vor retrage, dar nu vor vedea în izolare o formă de pedeapsă, ci o soluție ce îi ajută să se detașeze de aceste personaje toxice.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ținte obligatoriu un rezultat bun, ce o stare bună. Rezultatul bun țintit ne spune că scopul scuză mijloacele. Starea bună țintită ne arată că dorim să ne apropiem de ființe, nu de lucruri.

Pierderea controlului într-o situație simplă arată problema cea mai importantă cu care ne confruntăm acum. Melancolia este confundată cu confortul. Nevoie de aventură ce nu poate fi satisfăcută.

Pentru că această zi nu face notă discordantă cu celelalte, momentul de față ne arată o problemă legată de pierderea controlului care, în realitate, înseamnă ceea ce ar trebui rezolvat în mod urgent. Chiar dacă avem acces la simplitate, astăzi ne va fi dor de ea. Chiar dacă avem prieteni foarte buni, astăzi ne va fi dor de ei. Dorul acestei zile arată că există o fisură acolo unde nu ar trebui să existe. Un om atent și matur din punct de vedere afectiv va reuși să înțeleagă această situație fără a se detașa de ea. Va rămâne în această sferă a conștientizării dureroase și va aștepta ca timpul să rezolve, adică să ajungă împreună cu persoanele cu care acum nu interacționează așa cum și-ar dori într-un mod favorabil încât lucrurile să pară rezolvate. Dacă până în mijlocul zilei ne va tenta o atitudine agresivă, până spre seară lucrurile se mai temperează, dar ne rămâne această notă marcată de curaj, de îndrăzneală, de atitudine specifică învingătorului.
Prin urmare, 28 august ne învață că lucrurile pe care nu reușim să le controlăm ușor reprezintă o problemă evidentă pe care avem obligația să o soluționăm. Faptul că observăm că anumite situații nu își găsesc relativ ușor soluția nu înseamnă o problemă personală, nu înseamnă că suntem vinovați de ceva, ci înseamnă că primim din partea universului o sarcină, iar rezolvarea ei produce efecte pozitive de care ne bucurăm doar noi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme de simplitate. Astăzi ceea ce este complicat primește acceptul nostru. Dacă ne întoarcem spre simplitate, elementele complicate arată cât de iluzorii sunt.

Tristețea ne întoarce la problemele începutului de săptămână. Este nevoie de o atitudine categorică pentru a trece dincolo de falsă amabilitate și de falsa diplomație a celor cu care interacționăm. Patimile par convinge desprinse dintr-o mare înțelepciune de viață. Conflicte interioare supradimensionate sau prezentate ca modele de bune practici.

Ultima zi a săptămânii ne arată de ce descoperirea puterii de adaptare este acum doar o informație, nu și un demers. Dacă până acum ni s-a spus în mai multe rânduri prin diverse conjuncturi că facem parte dintr-un experiment social ceea ce ni se întâmplă astăzi vine să suplimenteze această informație. Pentru unii va fi un motiv în plus să cadă în depresie, să devină triști sau doar melancolici. În realitate, ultima zi a săptămânii este una de mare încercare. Astăzi nu ne sperie ceea ce conștientizăm că am trăit sau că se află în prezent, ci ne sperie ceea ce va urma. Este adevărat, pe relația proastă dintre Soare și Axa dragonului întotdeauna această teamă de viitor este deformată sau supradimensionată. Astăzi avem certitudini, nu observații pertinente pe marginea unor situații pe care încercăm să le evaluăm corect. Din această cauză, mulți se vor întoarce acum la problemele pe care le-am conștientizat la începutul acestei săptămâni. Teama în fața unui pericol supradimensionat îi face pe unii să aibă o atitudine categorică crezând că în felul acesta se țin departe de ceea ce este fals și toxic. În cuvinte mai simple, ultima zi a săptămânii este una de dezamăgire și pentru că și Luna se află într-o relație proastă cu Jupiter căutăm și chiar găsim dovezi care să susțină această dezamăgire.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne solicită foarte mult pe încredere, pe toleranță, echilibru psiho-emoțional. Dacă toată această tensiune ne ajută să conștientizăm o problemă legată de un atașament, o legătură bolnăvicioasă, atunci totul se încadrează într-o schemă a normalității. Dacă patimile ne țin doar în obsesia de a ne adapta pentru că teama că se va întâmpla ceva rău în viitor ne sperie foarte mult, înseamnă că multe din provocările acestei săptămâni au venit spre noi degeaba sau nu au primit din partea noastră răspunsul adecvat. Trăind momentul de față în această furtună emoțională înseamnă un consum foarte mare, ceea ce ne va consuma intens din puținele resurse pe care le mai avem în acest tablou.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu rămâne blocați în refuz, în negație, în distanțare, în incertitudine. Binele se conservă și crește atunci când este împărtășit, nu când sunt cerute cu insistență dovezi ale existenței lui.

2 comentarii la „23 – 29 august 2021

  1. Ana spune:

    Adevărul este soluția?

  2. Maria spune:

    Raceala e uneori singura solutie impotriva otravii.

Dă-i un răspuns lui Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.