2 – 8 iunie 2014

2-8 iunie 2014 este săptămâna ecoului. Nu ne-am mai întâlnit până acum, într-o formă atât de concentrată, cu ecoul, de aceea avem șansa să urmărim cu fiecare ecuație astrală aferentă fiecărei zile care este rezonanța specifică și cât de diversificat poate fi răspunsul vieții personale. Omul, în obsesiile sale, de foarte puține ori se oprește pentru a-și admira creația. El privește numai înainte și toate realizările sale sunt proiectate în viitor. Ecoul, în primul rând, ne atrage atenția asupra momentului de stop. Nu trebuie să privim energia acestuia ca pe un îndemn la stagnare, ci dimpotrivă la o pauză activă pentru a reinventaria realizările de până acum și a vedea dacă sunt conform obiectivelor pe care ni le-am stabilit, adică dacă este așa cum am vrut.
Din capul locului, 2-8 iunie 2014 este una din cele mai spectaculoase săptămâni la capitolul confruntare cu rezultatele personale. Oamenii vor fi acum în fața unor răspunsuri atât de dure, evidente și de ample încât vor avea impresia că au trăit într-o săptămână cât într-un an.
Există însă și oameni care simt mai puțin aceste direcții, care nu se pot sustrage ambițiilor de a reuși deși nu știu dacă sunt elaborate conform destinului. Chiar și aceștia se vor întâlni în această săptămână cu un punct de vedere nou care li se potrivește. Deși se simt inadaptabili ei vor să schimbe lumea, să vină cu lucruri noi ori vor să demonstreze celor din jur că pot mai mult decât toți ceilalți la un loc, ecoul acestei săptămâni îi va întoarce pe aceștia spre respect, spre a vedea competiția ca pe un schimb hrănitor, nu ca pe o goană sterilă.
Dincolo de acestea, ultimele două zile ale săptămânii vor fi cele mai grele pentru că micul benefic se implică într-un careu cu Lilith, iar Mercur va intra în mers retrograd pentru aproximativ trei săptămâni, punând în dificultate puterea de decizie și abilitatea de a comunica.
Dacă va exista o sancțiune dură, atunci aceasta va veni pe simțul răspunderii. Unii, atunci când trăiesc bine, nu se mai gândesc la consecințe, nu au respect față de cei din jur și privesc tot ceea ce vine spre ei sau interacțiunea în sine prin gradul lor de satisfacție. Cu alte cuvinte, cei mai mulți, atunci când trăiesc bine o fac împotriva celorlalți, iar săptămâna de față îi va zdruncina, oferindu-le un feedback menit să îi trezească la realitate.
Nu putem anticipa dacă modul de răspuns îi va duce pe aceștia spre trezirea la realitate, însă putem ști că întâlnirea cu un rău personal va fi dură pentru că fiecare zi vine cu un tip de ecou, cu o nouă modalitate de a sintetiza diferitele răspunsuri pe care le primim din jur. Nu doresc în această prezentare generală să anticipez ceea ce deja este inserat la fiecare zi. Se anunță, așadar, o săptămână importantă și la capitolul schimbări, dar și în cel al libertăților prost înțelese.
Dar de ce avem nevoie de ecou? ne vom întreba. Pentru a deveni întregi. Asta înseamnă că tot ceea ce vine spre noi acum face parte din structura pe care o personificăm și din această cauză nu este indicat să privim ecoul ca pe un proces suplimentar, ci ca pe unul absolut firesc care face parte din mecanismul de autoreglare și de definitivare a binelui pe care am ales să-l construim în această viața.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a alege să fim întregi. S-ar putea ca fragmentele care iau acum înfățișarea ecoului să ni se pară la început străine. Acolo unde există înțelepciune aceste fragmente vor fi recunoscute, integrate, iar rezultatele lor corecte. În această săptămână avem șansa de a deveni întregi.

Comportament indezirabil. Tensiune. Intimitatea este expusă. Elucidarea împrejurărilor sub care s-a petrecut o faptă. Confruntare cu un adevăr. Regretul că ghinionul nu este împărtăşit.

Abia intrată în Leu, Luna va accesa energia lui Lilith și va pune sub semnul întrebării modul cum sunt văzute valorile personale, cum este exercitată forța, până unde se poate merge cu gândurile indecente și cât de multe ne putem permite acum, când încă nu știm concret cât de utile ne sunt achizițiile pe care le-am comportat în săptămâna anterioară.
Privirea pe care alegem să o îndreptăm către trecut va purta amprenta curajului și a îndrăznelii însă, pentru că în mijlocul zilei Luna împlinește un careu cu Venus, ceea ce o va pune întreaga zi în fereastra acestui unghi, va duce mai mult către comportamente indezirabile, fixând atenția în primul rând pe tensiuni și, dacă mai există putere și pentru altceva, să se acceseze experiența puternică a ultimei perioade pentru a ne fixa în zona liniștii. Luna iunie este o lună care ne îndeamnă să evaluăm greșelile personale pentru a ne hrăni cu pace ori să ne fixăm liniștea lăuntrică drept principal obiectiv al vieții. Practic, de astăzi intrăm în această febră a căutărilor practice, însă din neatenția cu care ne vom trăi această zi s-ar putea să stricăm multe în jur, să lovim și să nu recunoaștem că sunt multe despre sine pe care nu le-am înțeles corect și de aceea nu putem acum să ne echilibrăm.
Dacă în viața personală această manieră de a privi realitatea lucrurilor se încadrează în categoria accidentelor nevinovate, pe zona publică precipitarea, neatenția și umilințele neacceptate sau neînțelese îi îndeamnă pe oameni să recurgă la gesturi regretabile. Fundalul, deși bun, atent la progresul individual, dar și la al celui de grup, nu va putea acum să treacă de bariera pe care fiecare și-o construiește, de reticența nefirească pe care unii oameni aleg să o folosească pentru a se proteja de ceea ce nu mai pot sau nu mai vor să facă.
Bazându-se foarte mult pe faptul că această reticență este firească ori corectă, faptul că Luna se îndreaptă spre conjuncția cu Lilith și, în noaptea de luni spre marți, acest unghi se va și împlini, faptele cor fi mai periculoase decât intențiile, poate chiar mai periculoase decât bariera pe care o adoptă cu atât de multă insistență.
Cei care sunt, de felul lor, pasivi ori care bat în retragere prea ușor din calea problemelor se vor raporta tot timpul la marile realizări, însă privindu-le pe acestea numai din vârful piramidei, numai din secunda în care acestea s-au împlinit, refuzând să integreze în observațiile lor și etapele intermediare, poate chiar cele care sunt expresii ale eșecului ori dezamăgirilor. Realizând această interpelare după cum le vine în minte, după cum le este mai comod sau în absența oricărui discernământ, calitatea faptelor va fi, așadar, ridicolă, absurdă și va enerva până și pe cel mai liniștit.
Când Luna trece prin Leu oamenii sunt tentați să se mândrească prea mult cu faptele lor și au tendința de a le vedea prin prisma unui subiectivism care avantajează doar experiența proprie, doar imaginea proprie, punând în dificultate anturajul cu care interacționează și care nu va putea să-i susțină acestuia obsesiile egocentrice.
Sigur, în funcție de educație, fiecare își va afișa această tendință de a rupe legătura cu realitatea și de a-și afișa un plâns de copil răsfățat, un bocet disperat al leneșului care nu se plânge neapărat că nu are, ci că nu găsește pe cineva care să-i ofere ceea ce nu vrea să-și procure singur. De aici și până la adversități pe criterii religioase, politice, economice ș.a. nu este decât un pas, iar concluzia, în ciuda conjuncturilor absurde ce sunt evidente până și pentru cel în cauză, să spună: “Am știut din prima clipă că asta va spune”, “Am știut din prima clipă că aici se va ajunge”, “Nu se poate vorbi ca și cu o persoană normală” ș.a.m.d.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne aduce în punctul în care proiecțiile să fie considerate elemente de normalitate. Tranzitul Lunii prin Leu conține, în esența sa, o formă de rafinament, însă acesta vine ca o prelungire a educației însușit de-a lungul vieții, nu ca o reacție de moment. Acolo unde oamenii au cunoștințe temeinice influxurile astrale nu îi blochează, ci îi tentează cu mici picanterii, gesturi absurde, comportamente regretabile care pot fi considerate fie gafe, fie “momente de neatenție”, fie “plăceri vinovate”, “accidente sociale” ș.a.m.d.
În realitate, cu toții vom experimenta astăzi o formă de distorsiune în zona comportamentului principal încât vom fi tentați să dăm vina pe ceilalți, pe comunitate, pe viață, pe criza economică, pe criza politică sau pe căldura de afară. Nimic nu poate să ne intre în voie astăzi și doar educația, disciplina, atenția și respectul cultivat de-a lungul vieții ne vor ajuta să depășim acest moment de impas. Cadrul social în care alegem să ne exprimăm așa ne poate compromite imaginea socială ori pune în dificultate față de adversari dacă până acum s-au aflat într-o liniște strategică. Compromisul devine, așadar, expresia unei slăbiciuni și doar inteligența momentului o poate anula, dacă cel în cauză nu trece și el printr-o nemulțumire de genul acesta. Faptul că Luna se apropie de Lilith care este focar într-un triunghi minor construit cu Soarele și Marte ne va lăsa impresia că impulsivitatea de acum este singurul mod prin care putem să ne facem loc, să ne evidențiem, să câștigăm un drept, un bun, respectul celorlalți, mai mulți bani la salariu. Este imperios necesar ca, de dragul binelui real al zilelor care vor veni, să ne abținem din a lansa acum pretenții. Ele sunt absurde, oricât de reale sau îndreptățite ni se vor părea. Nu trebuie să uităm că traversăm o săptămână a ecoului care atrage răspunsuri imediate, care ne pune în fața unei oglinzi, nu pentru a ne vedea chipul, ci faptele, nu pentru a înțelege ce strălucește, ci pentru a constata unde este spart buzunarul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a cultiva azi disponibilitatea atât cât să ne țină în zona confortului. Orice umbră de disconfort va arăta astăzi o spărtură în buzunar pe unde pierdem energia de care vom avea mare nevoie de-a lungul acestei luni.

Libertate prost înţeleasă. Decizie categorică. Binele nu foloseşte la nimic. Se intensifică senzaţia că drumul ales este greşit. Întâlniri fermecătoare. Lansarea unui mesaj care atrage atenţia. Decizii mai vechi blochează liniştea. Puterea este supradimensionată.

Grija că în prima zi a săptămânii am greșit prea mult va pune stăpânire pe un tip de răspuns, diminuând viteza de reacție și atrăgând atenți asupra unor probleme care nu sunt de maximă necesitate. Astăzi, libertatea este prost înțeleasă pentru că vom avea impresia că am greșit drumul ori că ajutorul, mai mult sau mai puțin sincer, pe care l-am primit ieri ne-a dus pe o linie moartă și că niciodată nu vom mai reuși să revenim la linia de plutire.
Cu toate acestea, pentru că avem de-a face cu o zi de Leu (Luna în Leu), întâlnirile pot fi agreabile, fermecătoare, interesante în care satisfacția personală să fie căutată cu mare insistență. Astăzi succesul personal este confundat cu subiectivismul și pentru că dulceața zahărului este mult mai atractivă decât pot speria consecințele consumului acestui aliment, nevoile personale vor fi supradimensionate încât patimile, ceea ce înseamnă de fapt neputința de a ne abține, să găsească o scuză. Întâlnirea cu Lilith și sextilele cu Marte și respectiv Soarele se împlinesc în această zi, ca și trigonul cu Uranus sau careul cu Saturn, plasează Luna în două configurații care aduc din umbră senzații stranii, grija că se pierde un tren, un drept, un privilegiu și din această cauză deciziile trebuie să fie categorice, dure și să nu lase loc la interpretări. În realitate, ceea ce se cere acum cu duritate se strică ori se pierde sau se reduce mult șansa ca, pe viitor, acestea să mai poată fi obținute vreodată.
Acolo unde se dă dovadă de măsură, unde valorile personale sunt înțelese corect, unde metoda de lucru apelează la decizii mai vechi, prin bun simț, atenție și disciplină, aceste derapaje vor fi evitate și, de asemenea, vor fi evitate și crizele de identitate. De fapt, aceste crize de identitate sunt atât de periculoase încât valoarea a ceea ce invocă, va constrânge cetățeanul să pară turmentat, rupt de realitate sau îl transformă pe acesta într-un factor perturbator. Faptul că Luna se implică în aceste două configurații vine asupra noastră ca un factor de restricție. Atenția distributivă cere, cum bine știm, un mental flexibil, iar Mercur din Rac este încărcat de prea multe emoții pentru a putea susține asemenea procese. Așa ajungem să ne implicăm în acțiuni care ne depășesc, deși altădată am arătat că putem face fața unor situații de acest gen.
Unii vor da vina pe stres, pe greutățile traiului de zi cu zi ori pe explorarea unor nemulțumiri care le-au oferit o stare proastă, atât de proastă încât văd totul în tonuri de gri. Tocmai pentru că Luna se află acum într-un semn al expresiei personale, acolo unde ne stă slăbiciunea cea mai marea colo găsim și puterea cea mai mare. Va fi suficient să se invoce ideea forță “Pot pentru că vreau” pentru ca ecoul să susțină ideile bune și lumina să ajungă până în cele mai ascunse cotloane ale sufletului.
Din nefericire, calea spre voință nu este deschisă și pentru că nu este evidentă, nu este nici accesibilă oricui. Marte (voința individuală), implicat într-un careu în T pe semne cardinale cu Pluton focar, are prea multe polițe de plătit, prea multe gânduri de răzbunare să nu considere că această stare proastă este reală ori că îl ajută să-și ducă la îndeplinire această aversiune. De partea cealaltă, Pluton (voința colectivă) patronează genul acesta de situații sociale, lăsându-l pe individ să creadă că face bine atunci când se răzbună, când dă o replică usturătoare, când lovește și crede că prin asta se apără, pentru că, în realitate, voința colectivă, prin această imparțialitate, menține procesul de reconfigurare a centrelor de putere care, privite la nivel restrâns, între oameni, nu între grupuri, pot anunța acum schimbări de poziție, decăderi din funcție, mustrări în public, deziceri, fără a avea nimic personal acolo.
Discrepanța dintre voința individuală și cea colectivă se va accentua mai mult în zona aceasta a ambiției de a face ca totul să meargă după propria voință, după propriul mod de a fi și după obsesiile pe care nu le putem controla. Cei care s-au ridicat prin fals au toate șansele acum să se vadă cum decad în gloria pe care au căutat-o atât de mult fără să poată face ceva, fără să găsească soluție la dificultățile momentului care se vor dovedi mici ca desfășurare, dar mari ca însemnătate.
Prin urmare, din tot haosul care pare de netrecut se poate extrage acum o direcție care, indiferent de conținut ne poate învăța să fim mai răbdători, mai atenți la cei din jur, să-i respectăm mai mult, adică să abandonăm importanța de sine, dorința de a ne pune pe sine în centrul atenției și să descoperim fluxul vieții, așa cum se prezintă el prin evenimentele curente. De fapt, aici trebuie să folosim discernământul, curajul, atenția și respectul, aici suntem invitați să punem în practică toată educația pe care am însușit-o de-a lungul vieții. Acolo unde se salvează puritatea sufletului dăruind, chiar dacă totul doare, chiar dacă totul din jur spune că binele acesta duce spre suferință inutile, chiar dacă suntem amenințați cu repercusiuni majore, să urmărim să menținem binele și dragostea în lume.
Așa după cum se poate constata, accidentele acestei zile nu sunt simple evenimente, ci iau înfățișarea unor noduri, care seduc mintea și sufletul și le compromit atât de mult încât redresarea pare dificilă dacă nu chiar imposibilă. Fenomenul social, acum, nu ține cont de pretențiile prezentului, de egoismul arătat astăzi, ci de mobilitatea spiritului, de intensitatea iubirii care acceptă tristețea, dar și compromisul acolo unde este cazul. Atunci când iubirea și egoismul se întâlnesc se duce o luptă subtilă pentru menținere (iubirea) sau distrugere (egoismul). Dacă observăm că decizii mai vechi blochează liniștea, dacă observăm că imaginea de sine este supradimensionată, în mod sigur această realitate produce consecințe negative asupra mediului, lucrând împotriva unei iubiri, călcând pe sentimentele cuiva, distrugând un vis ori o speranță.
În absența acestui sentiment coroziv, ziua lansează un mesaj care atrage atenția asupra tuturor celor care vor să participe la o relansare a vieții comunitare. Deși termenul de relansare a vieții comunitare este puțin cam mare pentru miza acțiunilor de acum, nu este indicat să subestimăm aportul individual, acela care înseamnă acumularea unor informații atât de interesante, de utile, doar pentru că nu putem trece acum de acest ciot care este egoismul susținut pe fundamente ireale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări realitatea de la distanță. Este indicat astăzi să ne oferim privilegiul de a considera că adevărul poate fi privit din mai multe unghiuri. Putem însă modifica această percepție dacă admitem că experiența vieții implică o mare diversitate de stări și informații care atrag ființa și o fac să zboare, nu cer să fie încuiate într-o colivie. Cunoașterea este un zbor teribil de frumos și de complex în același timp pe care nu îl putem face într-o colivie. Egoismul va dori astăzi să ne convingă că această colivie este singura structură a universului personal și dacă va reuși gravitatea sentimentelor va construi grilajul prin care vom privi cu durere spre libertățile celorlalți fără a mai putea face nimic în sensul acesta. Dar nimic nu este fatal, definitiv, atât de accidentat încât să nu permită construirea unei poteci. Iubirea ne amintește de zborul cunoașterii și doar prin ea grilajul coliviei se poate topi.

Înţelegerea propriei greşeli. Demersuri utile. Finalizare pozitivă. Izolarea nu mai este o soluţie. Liniştea înseamnă putere. Se face uz de forţă. Se îmbină utilul cu plăcutul. Sentimentele devin mult mai clare. Administrarea corectă a unui patrimoniu. Se face apel la pace. Contact cu informaţii noi. Acolo unde se instalează teama contracţiile blochează exprimarea. Lupta dintre bine şi rău ajută la finanţarea unor reguli morale.

Luna, pe ultimul segment al zodiei Leu, are de împlinit două unghiuri importante: un careu cu Junon și un sextil cu Capul Dragonului. În Perioada fără Direcție, adică de dimineață până în a doua parte a zilei, când va trece în Fecioară, se va împlini sextilul lui Venus cu Neptun.
În primul rând, această dispunere astrală ne ajută să înțelegem care a fost natura propriilor greșeli și, mai ales, ne susține demersurile pozitive, acelea care sunt încărcate de înțelepciune, liniște, demnitate. Nu neapărat că protagoniștii acestui teatru astral sunt vedetele acestei zile, dar pentru că unghiul dintre Venus și Neptun se împlinește în Perioada fără Direcție a Lunii, puterea acestor oameni va depăși așteptările, fiind liberă să se exprime după direcții impuse de propriul său mod de vibrație, nu după o necesitate imediată, impusă de iminenta împlinirii a unui unghi format cu Luna. Totuși, este posibil ca unii oameni să vadă în exprimarea afectivă un semn de slăbiciune.
Unghiul pozitiv care se împlinește între Venus și Neptun reușește să construiască în mintea individului repere puternice, pozitive, atent selectate dintr-o suită de reguli morale, în așa fel încât să se poată administra la modul simplu sau discret un patrimoniu. Dar acest unghi acum nu ne vorbește atât despre valorile personale cât mai ales despre impactul acestora asupra comunității. Astfel, se dorește limitarea greșelilor la cotele minime, însă nu se va obține acest lucru deoarece zona socială este lovită de distorsiuni care vizează segmentul administrativ sau cel organizațional. Se fac schimbări în departamente, celor dornici de avansare li se promite o funcție nouă și toți cei implicați în acest teatru social se așteaptă să primească un beneficiu.
Dacă pe zona socială lucrurile sunt așezate într-o ordine plăcută, unghiul pozitiv dintre Venus și Neptun nu va ridica semne de întrebare referitor la adjudecare anumitor merite, ci îl va îndemna pe om să-și cultive creativitatea, să se adapteze ușor noilor condiții, să viseze la o viață mai bună și prin intermediul visului pozitiv să și-o construiască. Vorbim aici despre ușurința de a pune în aplicare latura romantică a personalității. Astfel, este diminuată latura materialistă, omul preferând să arate dispreț față de achizițiile de acum, față de bani, obiecte și să iubească amintirile frumoase, creațiile artistice remarcabile, arta, literatura, sculptura, pictura, muzica.
Dar nu vorbim aici despre o predispoziție exclusivistă venită din partea a două planete în domiciliu, ci vorbim de integrarea acestora într-un context mai larg unde jocul de alegerea sau al gândirii pozitive au tendința de a distruge binele celuilalt. În felul acesta, înțelegem că ecoul, ca element esențial aplicat acestei săptămâni, doar în aparență blochează sensibilitatea, pentru că, în realitate, el dorește să elibereze acele emoții care au fost blocate din motivele indicate mai sus. Deși unghiul pozitiv dintre Venus și Neptun nu are nimic de a face cu banul, îl poate totuși procura atunci când acesta reprezintă singurul mod prin care este apreciată o creație. Așadar, nu vorbim în mod exclusiv de bani, ci vorbim despre valori care, în anumite situații, pot fi convertite în bani. Această tendință de a participa cu un criteriu universal (banul) la definirea unei valori reprezintă semnul unei căutări. Cunoașterea continuă produce astfel de efecte și vom vedea de-a lungul anului 2015 ca astfel de mistere vor fi presărate peste tot locul. Nu mergem atât de departe cu predispoziția aplicată unui interval atât de mic, nu ne ducem cu anticiparea în 2015, ci doar facem o banală comparație pentru a avea o mai corectă reprezentare a contextului de acum.
Când vine vorba de simțul estetic, de dragostea de frumos, iubire necondiționată, oamenii sunt în stare de gesturi remarcabile. Nu se mai lasă apăsați de tristețe, nu mai uită să-și împărtășească unii altora ceea ce au mai valoros și sunt liniștiți. Liniștea este atribuită, deopotrivă, și valorilor care ne vin din zodia Leu dacă este depășită condiția egocentrismului (liniștea puterii), dar și unghiului pozitiv care se construiește acum între Venus și Neptun (liniștea rafinamentului). S-ar putea ca astăzi să avem neplăcuta surpriză de a fi constrânși de evenimentele sociale să alegem una dintre cele două forme de liniște. Asta se întâmplă pentru că Lilith încă mai activează prin intermediul Lunii asupra voinței. În realitate, nu este nevoie să facem acest gen de alegere pentru că totul poate coexista acolo unde găsim armonie. Liniștea puterii se va împrieteni cu liniștea rafinamentului atunci când se află în fața unor creații de o profunzime aparte. În această dispunere există un mister la mijloc, acela care va face în așa fel încât aceste etaloane, aceste arhetipuri, să poarte amprenta creatorului. Am putea merge mai departe cu această conexiune gândind că nu toți oamenii lipsiți de egoism exprimă aceeași liniște a puterii, pentru că fiecare are un domeniu aparte sau o manieră diferită de semenul său. Am putea face un exercițiu de imaginație încercând să ne reprezentăm cum ar arăta liniștea puterii creative, liniștea puterii protectoare, liniștea puterii profunde, liniștea puteri universale. De asemenea, am putea să ne imaginăm cum arată liniștea rafinamentului artistic, liniștea rafinamentului vocal, liniștea rafinamentului kinetic sau liniștea rafinamentului mental.
Dacă cea mai mare parte din zi acesta s-ar putea să nu aibă asupra individului un ecou aparte, spre seară, când Luna va trece în Fecioară și va împlini un sextil cu Mercur din Rac, ideile se vor uni cu sentimentele și vor facilita accesul la această formă de cunoaștere a vieții.
Prin urmare, 4 iunie ne duce în fața unor profunzime afective care pot speria prin diversitatea lor ori prin ușurința cu care sunt puse în legătură noțiuni cu care până acum nu avem nimic în comun. De la administrarea unui patrimoniu și până la explorarea propriilor gânduri, cu toții vom lupta într-una dintre cele două tabere, a binelui sau a răului, căutând să argumentăm că propria moralitate este mai bună, mai corectă sau mai dreaptă decât a celorlalți. Ceea ce este plăcut vine dintr-o totală desprindere de simțul materialist. De această dată iubim fără bani, fără avere, fără pretenții în a primi cadouri sau mici avantaje, fără a constrânge un drept pentru o plată imediată.
Cine va reuși de dimineață să atingă acest punct va constata că informațiile noi sunt de o importanță covârșitoare, în primul rând pentru sănătatea fizică, apoi pentru cea psihică sau afectivă, dar și pentru evoluția spirituală. Acolo unde nu se va reuși atingerea acestui punct de echilibru, adică nu se va renunța la egoism vom observa că se face uz de forță. Și pentru că deja ne-am obișnuit cu această sintagmă, acolo unde găsim agresivitate găsim și foarte multă frică. Teama acum va bloca exprimarea, amplificând fără un alt gen de intervenție, fără a face apel la alte informații tot ce este mai rău și greșit la un om.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lucra mult mai atent, de a lua o pauză pentru a ne bucura de ceea ce viața dorește acum să ne ofere. Încrâncenarea cu care se dorește atingerea unui obiectiv, adică această ambiție rigidă își extrage puterea din egoism. A ne opri din când în când pentru a ne bucura de ceea ce am făcut, de ceea ce avem în jur de procesele la care participăm, înseamnă a urmări să ne desprindem de această cușcă periculoasă care este egoismul. Nu în ultimul rând putem descoperi că această atracție către rafinament, liniște și echilibru nu este altceva decât ecoul unor emanații personale pe care le-am abordat cu mare responsabilitate în trecutul apropiat.

Disconfort. Preocupări sterile care să umple timpul. Acces la simplitate. Visul este agresat. Cunoaşterea personală are nevoie de feedback. Rezonanta negativă sperie. Inspectarea propriilor defecte. Sunt lăsate în urmă convenţii negative. Puterea înseamnă imperiu. Când nu eşti în pace consumi. Profunzimea tentează.

Unii vor crede astăzi că, având în spate experiența zilei anterioare, pot face orice, adică se pot dezice de idealul pe care-l au, pot fura, amenința, agresa într-un mod sau altul un auditoriu sau crea într-un mediu un disconfort. Lună în Fecioară are de câțiva ani o misiune foarte grea. Ea i se opune lui Neptun și multe din caracteristicile poziției sale în acest semn au nevoie de o reîmprospătare.
În primul rând agresiunea pe care o lansează și, în egală măsură, o și primește din partea planetei Neptun, se transformă într-o simulare a binelui, într-o diversiune care are drept suport un mediu spiritual religios, moral, educațional. Cu alte cuvinte se minte de o manieră elegantă și se urmărește obținerea unor rezultate imediate. Dacă ne referim la sfera administrativă este puțin probabil ca rezultatele să vină atât de repede. Mediul administrativ, cel puțin la noi, are o tentă toxică, birocratică, pe care cu greu o poți depășii. Poate minciuna, corupția sau „micile avantaje” ar putea scurta aici drumul. Având în minte ideea unui avantaj imediat, mulți vor porni pe această cărare apelând la dictonul: „Scopul scuză mijloacele”. Această sintagmă are din punct de vedere spiritual conotații dezastruoase. Dar aici în contextul zilei de 5 iunie ne referim doar la valențele spirituale autentice, acela care sunt primele agresate de această expresie. Având de a face cu o simulare, nu este cazul să ținem lecții de morală celor care doresc să-și ascundă aceste defecte făcând o convenție păcătoasă cu imoralitatea. Atenți sau nu la fenomenul social oamenii își vor agresa astăzi visul lăsând impresia că sunt zăpăciți, neatenți sau chiar ignoranți dacă obțin ceva din asta.
Înțelegem că tranzitul Lunii prin zodia Fecioară deși conține și două unghiuri pozitive pe care Luna le trimite către Pluton și către Venus, ne îndeamnă să ne pierdem vremea. Nu este chiar confortabil pentru cei care urmăresc să-și trăiască viața prin valori esențiale ori care și-au propus pur și simplu să facă un lucru destoinic, să vadă cum totul trece pe lângă ei și cu cât acest moment se amplifică cu atât mai mult se simt cuprinși de o rezonanță negativă.
Implicarea Lunii în piramida de pământ cea pe care o împlinește cu Venus și Pluton îi scoate la lumină pe cuceritori. Venus, cu care Luna împlinește acum un trigon, nu poate media opoziția Lună-Neptun, cea care ne deformează acum simțul realității și ne îndeamnă să privim compromisul, disimularea, minciuna, fățărnicia ca pe valori ale unei societăți normale. Răspunsul la această problemă poate veni din inspectarea unui patrimoniu. Acolo unde există un fond educațional, degringolada acestei zile nu va putea să producă efecte negative în masă, ci doar să dezamăgească pentru că în fața acestor ființe corecte, minciuna, disimularea, fățărnicia sau compromisul sunt elemente demne de tot disprețul.
Prin urmare, 5 iunie este o zi a acțiunilor care sperie prin caracterul lor negativ. Este posibil ca astăzi din prea multă contracție, din prea multă frică, mulți oameni să evite contactele, să-și amâne proiectele programate acum sperând că se pun la adăpost de aceste direcții. Zodia Fecioară este renumită în tot zodiacul pentru ușurința cu care se sustrage elementului exterior pentru a dezvolta un dialog interior epuizant. Nu neapărat că vorbesc singuri, nu asta este ideea, ci faptul că nu se sustrag din fața problemelor, ci le duc pe acestea în profunzimile minții și acolo, fără un interlocutor care, prin feedback, să-i ajute să se oprească, luptă cu ei înșiși ori cu dușmani imaginari până când rămân fără vlagă.
Acest dialog interior este elementul care menține astăzi o rezonanță negativă. Careul luminariilor pot, pe acest fond, să ducă spre a realiza convenții negative, iar de aici și până în punctul în care personajul negativ să-și dea seama că nu este singur nu este decât un pas. Imperiile au la bază personaje ambițioase chinuite de dialoguri interioare epuizante. Cel care gândește simplu va fi atât de mult fascinat de frumusețea vieții încât va dori în permanență să-și împrospăteze structura, gândurile, sentimentele prin schimb. Un astfel de om curat nu doar că se află la același nivel cu cei pe care îi caută, dar și întreține un sistem pozitiv de vibrație care nu creează imperii, care nu domină, ci pur și simplu hrănește.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza astăzi regretul. Mulți cred că dacă regretă, demonstrează că au înțeles ceea ce au trăit. Dimpotrivă, a privi un eșec senin cu puterea omului care poate trece din nou printr-o situație similară, arată înțelegere superioară sau chiar cunoaștere. Regretul înseamnă în primul rând blocarea dreptului de a simți corect, închistarea gândului, înghețarea inimii de aceea în foarte scurt timp se transformă în acuzație. Nu există regret fără acuzație, așa cum nu există regret fără neîncredere.

Schimbări importante în zona intimă. Inspiraţie. Putere de exprimare. Sunt revizuite despărţirile. Problemele vin din interacţiune. Se repeta o greşeală. Nimeni nu doreşte să-şi asume răspunderea pentru faptele săvârşite. Sunt anunţate rezultatele unui raport. Înlăturarea elementului negativ face loc unui posibil element pozitiv. Impas.

Când descoperă lucruri noi, oamenii se bucură ca și cum acestea le-ar fi fost oferite doar lor. Și le însușesc, le publică sub nume propriu, urmărind să obțină multiple avantaje de pe urma acestora. Puțini sunt aceia, și de regulă vorbim aici despre oameni cu adevărat modești, care, înainte de a vorbi despre descoperirile lor, vorbesc despre puritatea unei inspirații pe care universul nu contenește să o ofere necondiționat tuturor ființelor.
Astăzi, prin împlinirea sextilului dintre Soare și Uranus, se intră în contact cu inspirația. La fel ca și în ziua anterioară, opoziția Lunii cu asteroidul Chiron primește un trigon și un sextil din partea lui Saturn, fără a reuși să medieze. Deși în Scorpion, Saturn are suficient de multe informații, experiențe de viață sau relații menite să poată aduce pacea într-o situație de genul acesta (divorț, criză existențială, despărțire bruscă, pierderea unui statut) nu va putea face nicio intervenție eficientă. Motivul principal va fi neputința de a găsi printre toate aceste instrumente ceea ce se poate potrivit cel mai bine momentului. Neputința lui Saturn de a media va fi deci privită ca o intervenție rațională, în timp ce ziua de 6 iunie cere o intervenție intuitivă.
Dar unghiul pozitiv dintre Soare și Uranus nu poate remedia opoziția lui Marte cu Uranus, deci nu poate aduce pacea într-un conflict declarat. Asta înseamnă că elementul inspirație, astăzi, are conotații abstracte. Se poate urmări de la distanță cum un conflict este reeditat, cum răspunderea nu mai pasionează pe nimeni sau cum fapte incomplete sunt privite ca exemple de bune practici. De fapt, nu acest mod de a observa viața este acum important, ci ecoul pe care acest tip de observație îl are asupra individului. De altfel, suntem în săptămâna în care ecoul este mai important decât orice alt element cu care ne întâlnim. În tot acest joc, experiența personală va face apel mai mult la un impas.
Asta înseamnă că mulți vor avea impresia că vorbesc prea mult și că se pierd cu firea prea ușor în fața unor probleme care nu au importanță. Dacă pe lângă experiență ar avea și puțină maturitate acest impas i-ar ocoli și vor petrece întreagă zi meditând la problemele importante ale omenirii, cum să facă să atingă iluminarea, cum pot fi curățate oceanele de reziduuri, cum poți să produci energie nepoluantă ș.a.m.d. Nu trebuie să uităm ca 6 iulie este ultima zi de Fecioară (Lună în Fecioară) și nu ne putem permite să dăm frâu liber gândurilor care invocă o problemă fără soluție, pentru că imediat dialogul interior va capta tot spectrul percepțiilor. După cum știm, acum, în acestei zile de Fecioară, nimeni nu dorește să-și asume răspunderea a ceea ce este, face sau gândește și din această cauză oamenii vor fi curioși să inspecteze defectele celorlalți, motivând că dacă înlătura acest defect au șansa să pună în loc un element bun. Este posibil ca aceasta aspirație să vină din caracterul abstract al unghiului pozitiv dintre Soare și Uranus. Știm însă că acest unghi, prin caracterul abstract al acestui îndemn spre inspirație, va produce schimbări importante în zona intimă. Unii vor considera că acesta este momentul când trebuie să-și asculte vocea interioară, când trebuie să ia o decizie majoră care ar putea indica și o despărțire ori dezicerea de un parteneriat.
Așa după cum se poate constata, problemele în această ultimă zi de Fecioară (Luna în Fecioară) vin din interacțiuni sau mai exact din absența acestora. Astfel, inspirația devine acum un balsam care liniștește o durere sufletească. Pentru că în acest sens este implicat Uranus, spectrul acțiunilor nu poate fi anticipat cu precizie. Știm însă că Uranus este renumit în astrologie prin ușurința cu care schimbă toate prioritățile, depășește etape, încalcă reguli, atât în sensul pozitiv cât și în cel negativ. Astăzi cele mai multe din șanse sunt pozitive, asta dacă nu cumva întregul spectru al preocupărilor individului nu transformă această grație într-un produs ieftin.
Prin urmare, 6 iunie ne îndeamnă să fim puternici prin faptul că suntem susținuți de ceea ce nu vedem cu ochii fizici, nu atingem în mod direct cu mintea, nu respirăm împreună cu aerul, ci care se află într-o zonă misterioasă, care-i leagă pe oameni prin sentimente sau gânduri curate. Sextilul Soarelui cu Uranus, unghi definitoriu pentru ziua de astăzi, le încearcă oamenilor răbdarea. Știm că răbdarea în încercările inițiatice este un element de o importanță covârșitoare. Practic toate celelalte achiziții au la bază însușirea acestei virtuți. Acolo unde există inspirație, dar nu există răbdare, valorile cu care individul intră în contact impresionează prin puritate, dar nu au durabilitate. Această lume în care ne ducem existența are o predilecție specială spre a obtura canalul subtil ce face posibilă inspirația. Apoi intervine cu tot felul de instrumente specifice (argumente, explicații, dovezi, credințe) prin care se convinge pe sine ca acest canal nu a existat. Nici că se putea o mai mare eroare! Simțul inspirației este la fel de real precum sunt celelalte simțuri, dar îți trebuie răbdare pentru a descoperi ce suflet frumos ești, nu doar să vezi, să simți sau să atingi o floare, ci să te lași inspirat de ea.
Astăzi unghiul pozitiv dintre Soare și Uranus ne va vorbi despre inspirația ce descrie legătura misterioasă care există între om și univers. Cel care practică inspirația știe că ea este una din ferestrele care se deschid spre cunoaștere, dar dacă vom alege să privim inspirația doar ca pe o simplă conexiune între ființe, nu vom face decât să ne desprindem de răul care întunecă, fără să obținem mai mult. Chiar și așa, reprezintă o mare achiziție a acestei zile. Putem experimenta inspirația și prin această conexiune, dar ea reprezintă mult mai mult de atât.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta întâi în ritmul respirației rostul pentru care trăim momentul prezent. Respirând am putea descoperi că nu am fost niciodată deposedați de inspirație, ci am fost protejați de ea pentru că am respirat-o în permanență. Meditând asupra inspirației putem descoperii acele adâncimi ale vieții personale sau ale universului, nu dintr-o dorință egoistă de a ne însuși informații, ci ca o consecință a nevoii de a cunoaște, ca un ecou a ceea ce suntem.

Etichete negative. Şoc de imagine. Se trece de la bucurie la decădere. Ies la lumină problemele temperamentale. Pierdere. Insucces. Întoarcere din drum. Greutăţile par mai mari. Este acceptată o provocare. Minciuna nu poate acoperii totul. Teama că acumulările de până acum sunt inutile. Contactul cu o dramă.

Prima zi de Balanță ne duce în fața unor etichete pe care le vom evalua greșit și apoi pe care ni le vom însuși, considerând că sunt corecte și adevărate. Momentul în care Venus se află în careu cu Lilith este unul periculos pentru stabilitatea psiho-afectivă, aducând suspiciunile în punctul în care să fie transformate în certitudini. Astfel, ne întâlnim din nou cu acele blocaje de personalitate ori cu tendința de a ne întoarce din drum pentru a rezolva probleme care din nou nu sunt de maximă importanță. Din această cauză, acest an va lăsa impresia unei mari greutăți care se amplifică acolo ne domină indecența, minciuna sau prefăcătoria. Pentru că Venus trece prin Taur, iar Lilith prin Leu, asistăm la o coborâre a vibrației pe care am încercat să o obținem la un nivel înalt în zilele anterioare – motivul pierderilor materiale, sărăciei sau vieții apăsătoare. Dacă luăm în calcul și faptul că Soarele și Uranus sunt în continuare în fereastra sextilului lor, îmbrățișarea acestor orientări negative sunt mai periculoase decât la prima vedere. Asta pentru că cel mai frumos, distins și rafinat eveniment al acestei săptămâni este murdărit, agresat ori amestecat printre lucruri indecente încât nu i se mai vede acestuia adevărata calitate.
Trecerea Lunii prin Balanță intensifică această tendință orientând-o către pierdere, insucces și făcând ca niciuna să nu acopere totul. Dar nu acesta este elementul cel mai periculos al zilei, ci faptul că în a doua parte a zilei Mercur va intra în mers retrograd. Fiind în Rac și având un tranzit foarte lung prin această zodie (abia la 1 august va trece în Leu) având un mers retrograd de aproximativ trei săptămâni, timp în care va reveni în Gemeni (domiciliu), complică lucrurile și mai mult decât a putut să o facă în ultima perioadă.
Retrogradarea lui Mercur înseamnă conflicte în zona comunicării, transferului de informații, evaluarea unui bun sau compensarea unui neajuns. Fiind vorba despre săptămâna ecoului, inițierea mersului retrograd al lui Mercur va aduce acum informații distorsionate, răspunsuri greșite care vor fi integrate în structura propriu-zisă a episodului la care face referire, șocând, punând etichete negative sau acoperind totul într-o neclaritate adâncă. Cea mai mare parte din zi Luna va fi în careu cu Mercur static din Rac, pregătind cumva terenul acestor complicații dramatice. Cu alte cuvinte, astăzi învățăm să distingem ecoul real de cel fals, să nu ne mai pierdem în pretenții sau în mofturi lipsite de rost, ci să fim foarte hotărâți în direcție pe care mergem. Va fi însă greu, pentru că Mercur în Rac aduce tulburări de natură afectivă, ca și cum toate amintirile sunt acum privite printr-o ceață deasă și li se modifică acestora nu doar forma, ci și conținutul. Este important să știm acum, la început de perioadă de retrogradare a lui Mercur, că următoarele trei săptămâni s-ar putea să ne ofere informații afective distorsionate, adică ceea ce este bucurie s-ar putea să nu fie reală, ceea ce este tristețe ar putea ascunde în ea o fericire adâncă. Putem face distincția clară între acestea dacă ne separăm de dramă și dacă alegem să nu ne mințim pe noi înșine. Asta înseamnă că va trebui să facem apel la un set de reguli morale de la care să nu ne abatem. Nu este indicat să pornim pe această cărare acordându-ne circumstanțe atenuante. Trebuie să fim hotărâți și să nu batem în retragere, dar nu cu încrâncenare, nu cu răutate și nu cu dorința de răzbunare.
Prin urmare, 7 iunie este o zi încărcată, apăsătoare și periculoasă pentru cei care-și fac planuri pe termen lung sau care sunt implicați în proiecte sociale foarte importante. Pe de o parte careul lui Venus cu Lilith scoate la lumină probleme care ar trebui să fie lăsate acolo unde sunt dacă mintea, sufletul său cunoștințele nu au atins nivelul necesar pentru a le transforma pe aceste în lumină. De partea cealaltă, îl avem pe Mercur care, în după amiaza acestei zile, va începe un mers retrograd pentru o perioadă de aproximativ 3 săptămâni.
Nimic din ceea ce ni se întâmplă astăzi nu trebuie luat în sens decisiv, dar mai ales pe mersul retrograd al lui Mercur sau atunci când Lilith intervine printr-un unghi rău aplicat altei planete nu trebuie să luăm în sens personal nimic din ceea ce vedem, oricât de real ar părea. Elementul care ar putea defini mult mai bine trăsăturile acestui moment este dat de dictonul “Drumul spre iad este pavat cu bune intenții”. Pornind de la o ușoară indispoziție și având acest fundal astral încărcat se poate ajunge la conflicte de mari proporții care să strivească voința firavă sau aspirațiile care nu s-au maturizat încă. Planurile făcute pe Mercur retrograd au un caracter distorsionat, sunt marcate de etichete negative sau, ca în cazul de față (tranzitul său prin Rac), de drame.
Puțini vor fi aceia care vor fi pregătiți să accepte o provocare, care să facă față minciunilor sau care acceptă să se întoarcă din drum fără a pierde cărarea. Aceștia vor fi cei mai acuzați în această zi pentru că oamenii în general privesc lucrurile în mod superficial, pentru că din această cauză, ca rasă, avem un nivel atât de scăzut.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme astăzi de provocări. Ceea ce ni se întâmplă în prezent se va regăsi pe demersul pe care le-am tot lucrat de la începutul săptămânii până acum și în următoarele trei săptămâni de retrogradare a lui Mercur. Cele mai penibile greșeli vor fi făcute, începând de astăzi, timp de trei săptămâni, din precipitare. De aceea să pornim pe această călătorie fără dorința de a ne grăbi pentru că după cum este mesajul astral, dacă o vom face, nu vom câștiga timp, ci dimpotrivă vom munci de mai multe ori pe același loc.

Binele este refuzat. Sunt acuzaţi cei fără vină. Un tratament nu mai da rezultate. Eroare in analiza unui diagnostic. Este folosit un fond de rezervă. Insecuritate. Agresiune împotriva iresponsabililor. Nevoie de purificare. Excedentul nu înseamnă succes. Încercări spirituale. Lucrurile care sunt greu de obţinut au nevoie de o abordare nouă. Obstacolele sunt luate prea în serios.

Astăzi ne vom întâlni cu una din cele mai mari confuzii ale acestei săptămâni. Vom considera că boala are alte cauze decât cele reale, punând pe seama careului dintre Soare și Chiron atribute care de fapt aparțin mersului retrograd al lui Mercur. Zăpăceala, precipitarea, nerăbdarea, abuzurile afective sau lăcomia sunt elemente care vin acum din mersul retrograd al lui Mercur. Vom considera însă că de acestea se face vinovat un profesor, un ghid, un prieten care ne-a oferit un sfat, un cunoscut care a fost consultat într-o problema sau pur și simplu un consilier. Lăcomia ne va îndemna astăzi să credem că excedentul înseamnă succes, că valorile spirituale au nevoie de provocări complicate, încurcate, apăsătoare, dureroase pentru ca victoria să fie stabilă.
Întâlnirea Lunii cu Marte și trecerea ei prin fereastra opoziției cu Uranus înseamnă de fapt integrarea în careul în T pe semne cardinale cu Pluton focar. Un detaliu important este pierdut din vedere și, la momentul oportun, nu foarte târziu în timp, ci poate spre seară sau în zilele următoare, vom observa că acesta a fost un element esențial.
Cu toate că luminariile construiesc astăzi un trigon cu Soarele nu poate media opoziția la care participă Luna. Deci personalitatea nu ne poate susține dezordinea afectivă, nu poate compensa complicațiile de natură relațională sau socială la care luăm parte sau în care ne trezim dintr-odată. În realitate, problemele acestei zile sunt mari, prea mari sau nu sunt ale individului, ci ale societății, deci trebuie privite cu maximă maturitate și atenție pentru a nu lua în sens personal ceea ce nu ne aparține sau nu ne vizează în mod direct.
Pentru a acoperi această greșeală de diagnostic, de recomandare sau de selecție a unui criteriu se face apel la un fond de rezervă. Fundalul acestei zile va primi, spre seară, și careul Lunii cu Jupiter, aducând în toată această suita de evenimente și anumite confirmări negative. Vom observa abia spre seară că am făcut o selecție negativă a evenimentelor nu pentru că s-ar întâmpla numai lucruri rele, ci pentru că mersul retrograd al lui Mercur pune atât de multă insatisfacție, dezamăgire sau drama în evenimentele sociale încât avem tendința de a exagera în orice tip de evaluare. Dacă punem conjuncturile acestei zile pe faptul că săptămâna este dominată de ecou, surprindem un alt aspect al acestei direcții. Atunci când traversăm o perioadă de dezordine ne creăm propriile ecouri și ajungem să credem în ele. Este adevărat, unghiurile de acum chiar și cele negative ne îndeamnă să privim viață dintr-o nouă perspectivă sau printr-o noua abordare. Prin mersul retrograd al lui Mercur, această noua abordare înseamnă vechi metode, îmbrăcate în haine de sărbătoare și prezentate celorlalți ca la circ. Așadar, obstacolele sunt luate prea în serios și pentru a compensa acest neajuns sau această sumă de factori negativi oamenii vor da dovadă de lăcomie sau vor dezerta din fața adevărului considerând că este mult mai confortabil să îmbrățișeze o minciună dulce decât un adevăr ascuțit.
Prin urmare, finalul săptămânii reprezintă un vârf negativ al acestei perioade de aceea este important să privim totul cu maximă răspundere, fără a exagera în drame sau regrete penibile. Pentru cei care consultă din timp aceste previziuni, cel mai bine ar fi să-și pregătească întâlnirea cu ecuația astrală a zilei de duminică, chiar de la începutul săptămânii, de când se întâlnesc cu primele ecouri. Așa vor înțelege mult mai bine care este nivelul pe care-l au și mai ales care este limbajul astral în care vor vorbi acum, în această săptămână. Procedând în felul acesta nu vor mai fi atât de surprinși la finalul săptămânii, ci informații ori pregătiți să înțeleagă de ce răul pe care îl primesc acum se dovedește atât de dur.
Careul Soarelui cu Chiron înseamnă eroare de judecată pe o problemă care se află în derulare, nu răstălmăcirea ei, nu decizii categorice, negative, abuzive adoptate împotriva unui partener de dialog. Convingerile se vor dovedi eronate și nu va exista nici analizatorul adecvat care să ne ajute să le reparăm. Astăzi însă va persista o confuzie periculoasă. Mercur retrograd ne îndeamnă să ne întoarcem din drum, să mai privim o dată datele problemei dar să nu vedem decât elementele negative, dramă, lipsa de măsură sau agresiunea. De câte ori vom trece peste aceste informații de atâtea ori vom vedea doar ceea ce este întunecat, dureros sau rănit. Careul Soarelui cu Mercur vine mai mult să scoată în evidență încercările spirituale, care au de fiecare dată recompense pozitive, atunci când este depășit un obstacol. Drama lui Mercur retrograd nu are niciodată o recompensă pozitivă. Niciodată după o durere nu va exista liniște pe Mercur retrograd pentru că nu este căutată liniștea de după furtună, ci oamenii au nevoie să creadă că durere este reală. Cine va da dovadă de discernământ și va separa cele două direcții care doar în aparență se aseamănă va fi învingător.
În rest în aspectul său comun ziua va avea o notă agitată, adică ne va îndemna să facem multe lucruri în speranța că vom umple un gol. Golul acestei ziel vine din faptul că mintea dorește lucruri care nu pot fi atinse, cere un grad de satisfacție absurd sau vrea să învinuiască dintr-o dorință de răzbunare mascata persoane care nu au nicio implicație în neajunsurile momentului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne folosi toată energia de care dispunem pentru a râde de probleme, de prostie, de proști și de ce nu de propria limitare, de propria prostie, de propriile defecte sau idei absurde. În felul acesta, noi, pentru că studiem astrologie, ne separăm de orgoliul care ne convinge că drama acestui moment este reală, pentru că drama nu are niciun echivalent în planul realității. Dacă nu vom proceda în felul acesta sau dacă nu vom adopta alte metode, poate chiar cele care țin de evoluție spirituală, meditație, contemplație, implicarea în activități cu o notă sacră, orgoliul va coroda încrederea în sine și ne va convinge că zona în care am cedat viața nu mai are nicio șansă să-și revină. Așadar, nu este cazul să cădem atât de jos, mai ales când avem instrumentele necesare cu care să contracarăm acest rău.

13 thoughts on “2 – 8 iunie 2014

  1. elena spune:

    Prieten vechi si drag, sper că pot vorbi asa, pentru că prieten mi-ai devenit din 2007 cand mi-ai intins o mână … Citesc de atunci postarile tale si mă simt minunat că ai ramas neschimbat. Poate că as fi ramas tăcută , nu ti-as cere ajutorul dacă nu as avea atât de mare nevoie de un sfat din partea ta. Pe 4 iunie trebuie sa fac o operatie… In ultimele saptamani ma chinuie teama, visele urâte noaptea, sunt sub o presiune ce nu o pot defini. Dar mă termina psihic… De ce? Să fie un semnal interior ? Poate operatia să fie amânată… Ajuta-ma Gheorghiță!!! 28.03.1968 ( 4.30-5.00)(iasi-hîrlau)

  2. manola spune:

    Gheorghita daca imi permiti,asi dori sa-i transmit Elenei, sa se gandeasca la aceasta operatie, ca la o vindecare miraculoasa,ca si cum scoate tot raul de acolo prin aceasta interventie,sa binecuvanteze si sa stea in Prezenta lui Dumnezeu tot timpul.Doamne ajuta!

  3. Elena spune:

    Multumesc Manola. Să dea Dumnezeu să decurgă totul bine. Multumesc din suflet

  4. Aura Dvoracic spune:

    Multumesc ! Multumesc ! Multumesc ! <3 !

  5. manola spune:

    Gheorghita ,ce parere ai ,poti primi confirmarea prin vis sau alta cale ,ca esti aspect a lui Sanada sau a Fecioarei Maria ….? Sunt persoane care sustin aceste aspecte ,iar eu nu rezonez deloc cu ceea ce sustin ei . Crezi ca are importanta mare pentru noi, sa ne aflam identitatea ,aspectele inalte ale spiritului ? Daca poti sa-mi aduci lamuriri in aceasta problema, iti multumesc,sau daca poti sa-mi indici materiale care sa-mi lamureasca aceste aspecte.Multumesc !

    1. Astea sunt deliruri mistice. Sunt mulţi, dintre cei care se ocupă de zona ezoterică, pe care îi putem suspecta de delir mistic. Cauze sunt multe. Fie o uşoară instabilitate psihică, fie nevoia de a avea în forţa subtilă un aliat puternic atunci când încrederea în acţiunile din această lume s-a stins, fie o medumitate extrem de periculoasă prin care persoană în cauză primeşte confirmări că este ceea ce i se spune că este. În cazul acesta, diferenţa între o persoană care trăieşte hrănindu-se cu energia celorlalţi şi „visătorii” care vor să salveze omenirea doar cerşind atenţie şi căutând să-i convingă pe ceilalţi că au nevoie să fie salvaţi, este minimă.
      Cazul acesta, în care oamenii declară că fac channelling, deși, în realitate, bat câmpii, este unul fericit. Mult mai grav este acela al personajelor care în dezechilibrul lor consideră că trebuie să primească respectul celor din jur că au fost cândva prinţi, prinţese, ghizi atribuindu-şi în această lume nume pe care spun că le-au avut în vieţile anterioare, când au fost persoane de succes. Nici că se poate o situaţie mai penibilă şi mai încărcată de ruşine.
      Ceea ce eşti acum contează mai mult decât a contat ce ai fost altădată, că doar atunci nu ai murit ca prostul si între timp evoluția în astral nu a fost o pierdere de vreme. Deci numele pe care îl au acum poate face istorie aşa cum spun că s-a întâmplat cu numele anterioare. Partea cea mai rea nu constă în faptul că spun asta, ci în faptul că persistă în această atitudine. În evoluţia spirituală poţi fi înşelat de făpturi subtile aşa cum poţi fi înşelat şi de făpturi incarnate. Rușine vine abia atunci când ajungi să crezi că realitatea nu este ceea ce ești în acest moment, ci informația pe care o primești prin păcăleală.
      Eu mă ţin departe de aceşti ciudaţi pentru că au o putere de imitare teribilă. Nu degeaba se spune „Dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii”. S-a spus de mult timp că Era Vărsătorului aduce profeţii falşi. Ei, iată-i!
      Ca sugestie… de oamenii aceştia care îşi dau importanță se râde, dar nu așa simplu, ci mult și cu îndrăzneală. Nu se merită să te frămânţi pentru asta. Oamenii aceştia sunt prea mici pentru a avea vreun rol în viaţa ta. Nu orice mut e prost şi nu orice vorbareţ este deştept. Cine are cu adevărat puterea de a fi canal pentru o fiinţă cu adevărat remarcabilă face lucruri remarcabile. Restul sunt măscărici de circ. Nu contează ce ai fost în vieţile anterioare, ce pretinzi că distribui prin channelling dacă acest lucru nu se vede. Cu acest subiect ai deschis cu mine un fel de Cutia Pandorei, dar vreau să mă opresc la atât cât ţi-am spus. Lumea este plină de ciudați. Judecă totul cu mintea ta. Fii puternică! Fii selectivă!

  6. manola spune:

    Multumesc din suflet ! Gheorghita,vizitez de mult acest blog,unde recunosc ca am primit multe informatii utile,insa devenise pentru mine ca un drog.Am observat ca de cate ori doresc,sa stau cu mine, sa simt pacea launtrica ,egoul ma trimite putin pe acest blog ,care recunosc ca ma prinde si ma tine captiva ,insa ceva in mine parca tipa la mine si imi spune sa ma trezesc, ca sunt unde nu trebuie . De cate ori intru pe acest blog imi observ mizeriile care mai salasluiesc in subconstientul meu,si slava Domnului ca le vindec. In ultimul timp, intrand in acest spatiu parca fur,parca privesc de undeva de sus pe furis, nu doresc sa se stie ca sunt acolo si mi se face rusine de mine,insa realizez ca aceste energii sunt in mine,lumina le-a scos la suprafata sa le observ si sa le vindec. Deci pot spune ca ma si ajuta,insa imi dau seama ca trebuie sa fiu foarte atenta sa nu raman captiva in aceste energii. Gheorghita mi-ai fost de mare folos si pentru asta multmesc mult! O zi buna sa ai!

  7. manola spune:

    Inca ceva doresc sa te intreb…senzatia de furt pe care o simt stand in acest spatiu,oare nu o fi chiar furt, hranindu-ma cu aceste energii? In loc sa merg in interior sa ma hranesc cu lumina,,cred” ca este mult mai simplu asa sa ma mint ca aici gasesc ceea ce am nevoie.Doamne ajuta ,ca constientizez aceste mizerii! Multumesc

    1. Este bine că te informezi referitor la tine, la stadiul acesta, însă nu le lua prea tare în serios. Reacţiile acestea sunt ca oboseala pe care o simţi când alergi. Nu alergi ca să oboseşti, ci din cu totul alt motiv. Conştientizezi că există anumite limite ale corpului, ale minţii, dar îţi ţii drumul drept.
      Lumea se schimbă, însă încet, în ritmul pe care procesele de autoreglare ale acestei părţi de univers îl impun. Când alegi să-şi eliberezi spiritul din această închisoare apar tot felul de reacţii ciudate. Aşa a fost dintotdeauna. Dacă ai văzut filmul „Holly Mountain” acolo au putea vedea cât de perversă poate fi această închisoare a materiei, cât de bine controlează procesul grijii pentru ca, de fapt, să te ţină captiv în frică. Libertatea nu înseamnă dezordine, haos, indiferență, ci, în primul rând, înseamnă măsură, apoi obiectivitate. Când eşti liberă nu mai ai de ce să spui „Nu m-am putut abţine”, „Sunt o persoană dependentă”, ci „Sunt o persoană atrasă continuu de lucruri bune”, deci NU „Sunt o persoană inferioară pentru că sunt dependentă”, ci „Sunt o persoană superioară pentru că sunt atrasă continuu de ceea ce este bun pentru mine”. Aici mintea clachează. Ea nu poate fi liberă și nu te va lasa nici pe tine să fii pentru că în stadiile superioare mintea, practic, nici nu exista. Ea este o expresie a acestei lumi.
      Furtul la care te referi, de fapt, nu există. Universul este atât de bine construit încât nu poţi lua ceva decât dacă ţi se permite. Am mai spus asta si cu riscul sa mă repet spun din nou, oamenilor le place uneori să se chinuie. Deja nu mai contează care este motivul, de vreme ce nu mai pot ieși din această închisoare mai mică pe care și-au construit-o în închisoarea mai mare care este planul material. Cand te saturi din a te chinui pe tine, chemi ajutoare, iar aceste ajutoare vin repede pentru că, în momentul acela, vibrează pe același nivel. Uneori nu faci asta în mod constient pentru că vrei să te chinui într-un plan subtil unde perceptia directă nu ajunge, de aceea ai impresia ca ești furată, deposedată. In realitate, tu ești de acord cu acest proces. La fel și viceversa.
      Aşa că, fruntea sus şi lăsă deoparte aceste impurități, că nu se merită să le bagi în seamă. Cu paşi mici, din aproape în aproape, cu măsură şi obiectivitate ritmul vieţii va fi altul.

  8. manola spune:

    Gheorghita,in aceasta saptamana am simtit transformari in domeniul comunicarii,al relatiilor,am simtit nevoia sa socializez,insa la alt nivel decat pana acum.Acest lucru,mi-a scos la lumina si unele parti mai putin frumoase. Asta nu inseamna ca am o impresie proasta despre mine sau ca nu ma plac. Am incredere in mine ,si poate un sfert din timp stau eu cu mine,gust cu placere ,savurez linistea si pacea interioara si ma bucur de ce ce sunt de ceea ce vad la mine,si simt ca ii influentez intr-o oarecare masura pe cei din jurul meu ,cu linistea si bucuria pe care o traiesc…dar sunt momente in care imi simt umbrele pe care le recunosc si le vindec si asta consider ca este de bine .Asa vad eu aceste timpuri de transformari,insa sunt pe blogul tau,sau pe alte bloguri pentru ca simt ca mai am multe de invatat,este adevarat ca pe toate le gasesc in mine,insa recunosc ca este foarte usor si placut sa fac ceea ce fac acum ! Cu mare bucurie primesc si ma delectez cu energia ta.Multumesc

  9. manola spune:

    Gheorghita unde gasesc filmul „holly mountain”? Multumesc

    1. Nu stiu. Eu l-am vazut cu ani in urma. Poate il gasesti pe net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.