2 – 8 ianuarie 2023

2 – 8 ianuarie 2023 este săptămâna refuzului pentru că regretele sunt mai puternice și a planurilor de viitor care ne consumă inutil din concentrare. Prin conjuncturile pe care le vom parcurge în această săptămână, în special spre finalul ei, intrăm în linie dreaptă în ceea ce înseamnă anul 2023, unul complicat care aduce prea multă confuzie pentru a spune clar și răspicat că, la câte ni s-a întâmplat până acum, nimic nu ne va surprinde. Vom fi surprinși tot anul 2023 cu multe schimbări făcute de dragul de a epata sau de a demonstra puterea sau de a marca un teritoriu, la fel cum vom fi surprinși în această săptămână referitor la atașamentul pe care l-am arătat până acum față de problemele care strigă cel mai tare nu care sunt cele mai importante. Vom constata acum că regretele sunt puternice și multe vor fi abandonate sau amânate tocmai pentru că suntem atrași către această zonă întunecată sau alunecăm, în virtutea inerției, către acest sector. Faptul că ne vom concentra pe proiecte lipsite de perspectivă va fi un element mai puțin periculos. Complicat va fi să devenim foarte riguroși în a ne stabili un desfășurător și să facem un legământ că până la sfârșitul acestui an vom cuceri lumea sau, dacă nu vom reuși să o cucerim, măcar să o distrugem. Ambiția de a poseda va domina anul 2023 mai mult decât ne așteptăm și, pe alocuri, chiar mai mult decât putem suporta într-o zonă a toleranței și a confortului. În această săptămână Venus va trece pe zodia Vărsător și în dimensiunea personală apar schimbări legate de redefinirea propriilor nevoi. Vom fi oarecum confuzi până duminică, atunci când și Luna va trece pe zodia Leu și va împlini o opoziție cu Venus, iar tot acest interval de marți până duminică va fi văzut spre finalul săptămânii ca unul marcat de avertismente pe care nu le putem ignora tocmai pentru că acestea țintesc în locul cel mai dureros și sunt dispuse să ne suplimenteze amarul și dezamăgirile. Comportamentul neobișnuit va fi un alt element definitoriu al acestei săptămâni, nu doar prin faza de Lună plină care se împlinește pe 7 ianuarie, cât mai ales prin faza de trigon a Soarelui cu Uranus, prin care i se dă posibilitatea acestei planete retrograde să aducă o explozie, să scoată la lumină ceea ce a crezut că nu va prezenta niciodată, să se joace cu sentimentele celorlalți pentru a le diminua puterea de influență sau chiar veniturile. Deși este o săptămână eminamente emoțională, mulți își vor petrece timpul acum calculând, încadrând sau cântărind propria avere. Din capul locului elementul cel mai important al acestei săptămâni este trecerea Lunii negre pe Leu, zodie pe care o va părăsi avea la începutul lunii octombrie. Intrăm într-o perioadă complicată pe care o vom aborda apelând la metode greșite sau folosind intensități eronate tocmai pentru că, în mare parte, acestea sunt noi. A ne face în această săptămână planuri de viitor înseamnă doar a ne găsi o preocupare. Viitorul nu va putea fi modelat sau remodelat după cum gândim acum, ci după cum vom acționa când furtuna acestui început de an se va tempera puțin. Oricâte calcule ne-am face, oricât de riguroși ne vom prezenta în această săptămână tot ceea ce cere proces mental, reacții afective sau acțiune pe zona publică ține de protejarea zonei de confort așa cum o știam și așa cum ne-am definit-o. Cu cât Luna neagră se va stabiliza pe zodia Leu cu atât aceste definiții ale zonei de confort se vor modifica, se vor schimba chiar dacă, în mare parte, cadrul general va rămâne același. Vom trece de pe eliberare emoțională pe o stimă de sine rigidă, sobră tocmai pentru că ne lipsește flexibilitatea emoțională de care are nevoie un om educat atunci când se prezintă sau când dorește să își transfere o parte din cunoștințe sau din abilități. Luna neagră pe zodia Leu aduce această încrâncenare pe propriile valori pe motiv că ele au fost acumulate în condiții drastice sau sunt prea valoroase pentru a fi risipite pe conjuncturi de moment. Aceste conjuncturi de moment nu sunt banale decât în ochii celor care nu vor să schimbe nimic în propriile vieți, ci doar la alții, decât în cazul celor prea rigizi și prea plini de ei pentru a vedea că în jurul lor mai sunt oameni care pot și ei străluci. Această săptămână este despre puterea de a recunoaște, de a identifica, de a încadra corect, dar de a nu stabili deocamdată care să fie destinația. Avem nevoie de conjuncturi mai bune sau mai permisive în sensul acesta pentru ca planurile de viitor să nu fie doar o simplă preocupare.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea, de a nu uita că iertarea întotdeauna este sora înțelegerii. Acolo unde există înțelegere, există iertare și invers. Așadar, nu avem nevoie să facem nimic grandios, ci doar să înțelegem care este dimensiunea reală a lucrurilor și cât de mari sau mici suntem în raport cu ele.

Revenire. Adversități rezolvate într-un timp foarte scurt. Indiferență crescută față de viața privată. Obsesia lucrurilor neterminate ne afectează viața intimă. Retragere către o zonă tensionată. Agitație. Concentrare pe proiecte lipsite de perspectivă.

Prima zi a săptămânii ne aduce împlinirea a câtorva unghiuri interesante care ne lasă impresia că revenim la probleme mai vechi pentru că acestea trebuie finalizate în mare viteză sau pentru a ne proteja viața privată de un pericol iminent. Deocamdată nu știm care este acest pericol, dar avem sentimentul că aceasta ar trebui să fie prioritatea zilei. Dacă relația de sextil dintre Mercur și Neptun ne face sensibili la realitatea înconjurătoare, inspirați și participativi la ceea ce se întâmplă în jur, Soarele și Venus au cu Luna neagră și, respectiv, Chiron aspecte care accentuează o agitație pe care o știm deja sau care ne diminuează capacitatea de concentrare. Astăzi vom fi interesați să ne concentrăm mai mult pe proiecte lipsite de perspectivă tocmai pentru a investiga cu mai multă atenție tensiunea care ne cuprinde din ce în ce mai mult cu cât ne apropiem de seară. Pentru că avem în continuare o Lună în plin tranzit prin zodia Taur, ceea ce facem astăzi nu poate fi atât de periculos încât să încline balanța sau să modifice marile proiecte pe care le-am stabilit pentru acest an, dar este suficient de solid, de consistent și de ferm încât să nu rezolvăm nimic dacă le ignorăm. Astăzi refuzăm un sfat sau chiar un exemplu, uităm prea repede ceea ce am promis în săptămânile din urmă și pentru a ascunde că totul are drept cauză o problemă interioară, fugim de confruntările directe și ne ascundem într-o zonă pe care o cunoaștem foarte bine. În felul acesta, discutăm chiar din prima zi a acestei săptămâni despre o fugă de realitate, despre a găsi foarte ușor motive de scandal sau de a căuta un prilej pentru a-i acuza pe ceilalți de ceva anume în așa fel încât să le creăm impresia de disconfort pentru a nu suferi singuri. Fiecare va considera în judecata proprie că toate aceste orientări sunt perfect justificate, că este necesară o asemenea atitudine și că aceste regrete reprezintă un semn foarte clar că ne-am trezit la realitate. Încă nu ne-am trezit la realitate, dar ne comportăm ca și cum s-a întâmplat așa. Opoziția pe care Venus și Luna neagră o împlinesc în a doua parte a acestei zile ridică această problemă de refuz pentru a ascunde că, de fapt, nimic din ceea ce s-a consumat în ultima perioadă nu ne-a fost pe plac. Evenimentele finalului de an 2022 nu au fost atât de rele precum le vedem astăzi, dar ne vom comporta ca și cum acestea au adus sarcini suplimentare sau au încurcat lucrurile frumoase și delicate pe care le gândeam la momentul respectiv. De aceea, nu primim sfaturi, nu acceptăm recomandări, nu dorim să ni se sugereze cum anume să privim sau să interpretăm un anumit eveniment și nici nu acceptăm vreo formă de dominare din partea cuiva, indiferent cât de delicată ar fi. Unii vor căuta prin această atitudine să identifice momentele favorabile pe care cred că le-au pierdut în săptămânile din urmă. În realitate, ei caută motive de relaxare și fug de confruntările prezente, de lucrurile simple pe care ar trebui să le recunoască și să le facă astăzi, de frumusețea unei legături de prietenie care se adâncește acum prin împărtășirea problemelor, nu doar a bucuriilor sau realizărilor.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre o confruntare unde subiectul se modifică în permanență, în timp ce predicatul rămâne stabil. Stabilitatea aceasta nu este produsul prezentului, ci rezultatul unor mari frământări pe care le au oamenii în general când Soarele trece prin zodia Capricorn și care se referă la ceea ce au pierdut mai mult decât la ceea ce au păstrat sau urmează să obțină. Aceasta poate fi, pentru o persoană interesată de fenomenul social, o dovadă de pesimism sau de anxietate care să ducă în direcția aceasta, ceea ce ar putea să determine aceste ființe frumoase și profunde să respingă orice formă de criticism, dar și pe inițiatorul acestuia fără a oferi vreo explicație, fără a se justifica. 2 ianuarie este ziua regretelor puternice pe care le putem domina dacă nu ne lăsăm antrenați în evenimente care să ne justifice pornirile agresive, mânia sau criticismul. Un om care poate domina o situație de genul acesta descurajează orice intenție negativă și devine un factor de echilibru pentru grupul de apartenență sau pentru grupurile mai mari în care intenționează să se integreze în viitorul apropiat. În forul interior, aceste persoane cred că luptă cu prejudecățile aberante ale societății de consum, cea care folosește mimetismul pentru a îndoctrina generație după generație.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta să mulțumim pe toată lumea. Astăzi toți sunt, înainte de toate, nemulțumiți. Dacă vom fi mulțumiți de noi înșine îi vom vedea imediat pe cei care au în jurul nostru aceeași lumină.

Explicații fără rost. Tot ceea ce este frumos devine un capriciu. Liniștea ne întoarce către ceea ce este esențial. Ne eliberăm de consecințele unei furtuni. Binefacerile sociale ne afectează echilibrul și simțul estetic. Profit. Avantaj prin ordine, disciplină. Șansa evoluției apare acolo unde jignirile sunt minime sau dispar.

În dimineața acestei zile Venus va trece pe zodia Vărsător unde va sta până pe 27 ianuarie. La puțin timp și Luna va părăsi zodia Taur și va trece pe Gemeni, iar lucrul acesta aduce o importantă schimbare de atitudine, dar și de comportament care se traduce sintetic printr-o schimbare de vibrație. Pe cer avem astfel desenat un vapor ce are ca principală provocare opoziția pe care Luna neagră de pe final de zodie Rac o împlinește cu planetele de pe final de zodie Capricorn, dar și cu Venus abia intrată pe Vărsător. Astăzi vorbim mult și cuvintele rănesc foarte ușor, chiar și atunci când nu există o intenție în sensul acesta. Povestea în sine pe care o alegem și încercăm să o integrăm în acest context are asupra celorlalți o presiune aparte care distruge liniștea și îi pune pe oameni în alertă. Alerta aceasta este, în mare parte, patronată de trecerea planetei Venus pe Vărsător ceea ce înseamnă că acum este mai curând simulată sau oameni sunt avertizați doar că urmează să se întâmple ceva important, că este necesar să se ia o decizie sau să se producă o schimbare care să atenueze din nemulțumirile finalului de an 2022 ori să mai reducă puțin din profitul celor care au trăit pe seama altora. Căpătăm, o mare siguranță de sine, cea de care ne vom folosi aproape toată luna ianuarie și care ne va ajuta să susținem această răsturnare de situație cu scopul de a menține binefacerile la o cotă potrivită nevoilor de acum. Dacă va fi necesar, deși contextul astral nu susține așa ceva, oamenii se vor întoarce la munca asiduă de altădată, la precizie, la scheme selectate și abordate cu seriozitate tocmai pentru a evolua din punct de vedere social sau pentru a rămâne pe o perioadă mai mare, nu doar până spre finalul lunii ianuarie, siguri pe sine și puternici. Asta înseamnă că vor putea să se exprime mult mai ușor, să aleagă cuvintele potrivite, să selecteze oamenii care sunt cu adevărat profunzi și rafinați de cei care doar se prefac a fi așa, iar pentru lucrul acesta nu trebuie decât să se hotărască. Pentru acești oameni parcă cerul a înțepenit și rămâne așa atât timp cât acest simț estetic este abordat cu responsabilitate. Pe Vărsător, Venus îi face pe oameni curioși și interesați de ceea ce depășește linia banalului sau cea a rutinei. Libertatea de a simți, pentru că despre ea este vorba, va fi periculoasă pentru oamenii care nu s-au maturizat încă și care așteaptă un moment ca acesta să se poată desprinde ușor de sentimentul de vină pentru a lovi în cei pe care îi consideră vinovați de suferința celor din jur. Unii vor fi atât de siguri pe această atitudine încât schimbarea predispusă de această nouă poziție astrală să îi încurajeze să renunțe la planurile pe care și le-au făcut cu atenție și chibzuință pe finalul anului anterior. Aceștia vor fi cei care vor suferi primii până spre finalul acestei luni tocmai pentru că Venus pe Vărsător adună doar pentru a-și construi o movilă mai mare și a se putea ridica mai aproape de cer. Movila respectivă poate fi, ca în cazul tuturor, un morman de pământ sau o adunătură de obiecte diverse, unele dintre ele chiar de preț, care au prin natura lor o altă destinație. Ei vor fi văzuți ca oameni lipsiți de respect care distrug valorile de care ar trebui să se folosească cu înțelepciune. Pe acest fond, opoziția Lunii negre cu Venus de pe Vărsător aduce conștiința celui zdruncinat prea aproape de îndoială. Cu cât ne vom simți mai presați în a respecta anumite reguli, cu atât mai neobișnuite vor fi alegerile și cu atât mai mult vom sfida ceea ce ne este impus. Lucrul acesta va fi văzut la toți oamenii, indiferent de personalitate, orientare sau educație.
Prin urmare, 3 ianuarie ne vorbește despre o liniște închipuită, cea care apare atunci când lucrurile se schimbă și când dispare schema cu elementul de care este legat. Șansa evoluției ne este oferită tuturor astăzi însă vor profitat de ea cei care reușesc să își oprească impulsurile de a se lăsa în voia provocărilor, care și-au însușit profunzimea alegerilor nu pentru că le-a fost impus, ci pentru că s-au străduit să înțeleagă ceva din ceea ce trăiesc. Acești oameni nu văd nimic neobișnuit în vibrația acestei zile, ba chiar vor insista pe banalitatea ei tocmai pentru că reușesc să dea la o parte acea strălucire perfidă și bolnăvicioasă care denaturează adevărul și îi duce pe oameni pe cărări greșite. În rest, ziua este frumoasă, plină de învățăminte asupra cărora vom reveni cu plăcere și pe alte conjuncturi. Cel care vrea să lase o urmă frumoasă a trecerii sale se va folosi de conjuncturile acestei zile pentru a schimba impresii despre sine sau pentru a dărui ceea ce până acum nu i-a fost primit.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu dezvălui astăzi secrete doar pentru a apăra informații. Cel care păstrează ceea ce este valoros pentru alții va deveni valoros pentru cei pe care îi protejează.

Punem preț pe colaborările noi. Importante deschideri sociale. Relațiile sociale se bazează prea mult pe muncă. Norocul vine acolo unde dispare condiționarea obsesivă. Inițiativă. Indiferența este ascunsă mai bine sau transformată în ceva frumos și constructiv.

În dimineața acestei zile Luna va împlini un sextil cu Chiron, iar în mijlocul zilei Venus va definitiva sextilul cu Jupiter și el intrat de puțin timp pe zodia Berbec. Astăzi dăm semne de revenire într-un sens pozitiv tocmai pentru că vedem cu alți ochi greșelile pe care le-am făcut în primele două zile. Reușim să mai temperăm puțin din obsesia de a face ceva neobișnuit, de a ieși în evidență sau de a brusca pentru a ne opri asupra a ceea ce este valoros și peren. Astăzi ne vom opri asupra sentimentelor trainice și vom dori să le facem pe acestea să strălucească mai mult decât cel care le trăiește, la fel cum vom vorbi frumos și deschis despre experiențele celor dragi fără să greșim ca în zilele anterioare, împărtășind din secretele lor. Astăzi totul se transformă în ceva frumos și elegant, iar cine se va simți bruscat sau rănit de această frumusețe arată că încă rămâne blocat pe experiențele recente, cele încărcate de resentiment și drama. Ceea ce este frumos nu reprezintă astăzi un capriciu al astrelor, dar nici o întâmplare a vieții obișnuite, ci rezultatul unui proces fin de rezonanță prin care atragem frumosul pe care l-am hrănit și protejat în ultimele 3 luni. De aceea 4 ianuarie va rămâne în conștiința fiecăruia prin poveștile frumoase pe care le selectăm dincolo de toate dramele care ne-au contractat sau umilit până de curând. Unii vor avea chiar o inițiativă în sensul acesta scoțând la lumină ceea ce nu au vrut să împărtășească până acum pe motiv că nu au cui. Planetele sunt dispuse astăzi în așa fel încât indiferent că activăm într-o zonă a intimității sau pe cea publică ceea ce ni se întâmplă are rol de informare, de direcție însă remanența acestora este atât de mare încât oricât de multe resentimente am avea în dimineața acestei zile, cu puțin timp înainte ca Luna să definitiveze sextilul cu Chiron și care sunt în mare parte generate de retrogradarea lui Mercur pe Capricorn, se vor stinge sau se vor dizolva într-o nevoie nouă, aceea de a trăi liber în simplitate sau de a încuraja genul acesta de comportare. Astăzi nu suntem buni întâmplător, ci pentru că așa am fost și până acum, dar nu am avut ocazia să arătăm. Binele acesta va deveni un fel de reper și pentru cei care încă oscilează sau care nu s-au maturizat încă. Astăzi vedem cât de ușor ne ajutăm unii pe alții și cât de important este ca în această existență omul să rămână cu acest statut de ființă socială, să trăiască în comunitate sau și pentru ea.
Prin urmare, 4 ianuarie ne vorbește despre relațiile sociale noi pe care dorim să le cultivăm pentru a ajuta, pentru a susține sau pentru a încuraja așa cum ne-ar fi plăcut la un moment dat să ni se întâmple. Binele este astăzi scos la lumină și promovat fără a fi vândut sau transformat în ceva vulgar și atractiv doar pe moment. Azi înțelegem de ce unele planuri de viitor ne-au consumat inutil energia în ultimele 3 luni și de ce am fost dispuși să renunțăm la o parte din patrimoniu material, emoțional sau spiritual pentru a rămâne în continuare liber și pentru a nu uita că fără simplitate omul este doar un teren fertil pentru ceea ce o poate pune în evidență. Multe din evenimentele parcurse până acum își pierd puțin din acuratețea dură intransigentă sau dramatică pentru a se rarefia și pentru a îmbrățișa o nesiguranță electrizantă frumoasă și rafinată care îl învață pe cel în cauză că dincolo de certitudinea vieții pe care o cunoaștem există ceva mai frumos și mai puternic. Această simplitate, ca schemă, poate fi raportată la multe etaloane, de la cele banale pe care le parcurgem în viața de zi cu zi până la trăirile spirituale profunde. Important este să respingem ideea de a folosi propriul bine în folosul unui bine străin doar pentru că acesta trebuie să reziste schimbărilor prezente. Ceea ce nu rezistă acestui proces de rarefiere și de întoarcere către simplitate este fals sau periculos.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi rău față de ceea ce nu înțelegem doar pentru că nu seamănă cu ceea ce știm. Binele are chipuri cu care îl surprinde până și pe cel care știe lucrul acesta.

Valorile sunt promovate în mare grabă. Se consolidează relații noi pe baza câștigurilor din ultima perioadă. Liniile directoare se modifică. Se întrevede un succes important însă nu avem control asupra modului în care îl vom obține. Contextul ne bulversează. Mesajele se modifică în funcție de circumstanțe. Nerăbdarea nu ne ajută, dar ne consiliază. Lipsă de moderație.

Luna parcurge astăzi ultimul sector de tranzit prin zodia Gemeni punând în ordine situații nerezolvate în ultimele zile sau cele pe care le-am gândit pentru finalul anului anterior și care nu au putut fi duse la bun sfârșit pentru că nu a existat contextul social adecvat sau nu am avut resursele necesare. Acum, după ce primele zile ale săptămânii am primit atâtea avertismente, informații sau recomandări, știm ce avem de făcut. Partea negativă a acestei situații vine atunci când ar trebui ca intențiile personale să fie racordate la intențiile celorlalți adică să facem o punte frumoasă și eficientă între aspirațiile personale și determinarea pe care o vedem în jur. Trigonul Soarelui cu Uranus, aspect care se va împlini în seara acestei zile și care va definii momentul de față, aduce un interes pentru relații noi despre care vom crede, ca și în zilele anterioare, că reprezintă soluția cea mai bună a momentului. Uranus este retrograd pe zodia Taur și legătura dintre cele două astre vizează mai curând asocierea dintre două elemente decăzute care, cândva, funcționau foarte bine împreună. Ajungem la un rezultat bun însă doar dacă există contextul favorabil, doar dacă cedăm în fața unei presiuni sau nu mai luptăm cu cei din preajmă pentru a fi crezuți sau pentru a ne impune propriul mod de lucru. Este clar că ziua va fi dominată de intensitate, iar aceasta va fi cu atât mai delicată în a doua parte a zilei, când Luna se va afla pe zodia Rac, punând pe emoție o prea mare greutate. Intenție avem, idei originale, de asemenea, însă o parte a structurii emoționale ne duce către nostalgii ca și cum dorim prin acțiunile acestea neobișnuite să ne simțim bine pe moment, dar să și reparăm ceva complicat din trecut care ne-a lăsat un gust amar și, pe alocuri, chiar ne-a schimbat părerea despre cei din jur. Având în vedere că Uranus se află în continuare în preajma Capului dragonului, situația aceasta oarecum banală are o greutate pe care o vom înțelege mai târziu și care în prezent ne îndreaptă atenția către ceea ce este esențial cu scopul de a ne construi o bază frumoasă formată din convingeri și libertăți care nu afectează în rău nimic din relațiile pe care le avem acum. Ni se va părea spre seară că am parcurs o zi obositoare și că nu am primit ceea ce am intenționat, că s-a făcut o nedreptate și nu mai putem schimba nimic. Aceasta este doar o impresie, în mare parte greșită, tocmai pentru că ne așteptăm ca prin emoție să rezolvăm totul. Nu este suficient să simțim sau să trăim cu implicare pentru că dezordinea din ultimele două luni ale anului anterior, care și ea funcționa pe baza unor cauze marcate de episoade consumate în primele 6 luni ale anului anterior, îi va face pe oameni să se comporte ca și cum nimic nepotrivit sau dureros nu s-a întâmplat. Astăzi regretăm consumul pe care l-am făcut pe finalul anului anterior gândind că poate a fost o greșeală sau poate nu am avut maturitatea necesară să facem o listă, un desfășurător și să ne ținem de el. A crede că putem rezolva atât de multe doar cu o schimbare a cadrului afectiv este, desigur, o greșeală.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată că lucrurile neobișnuite au și ele propria ordine, propriul desfășurător și că oricât de incitantă este intenția de a sării etape până la urmă va fi câștigător cel care nu va renunța la disciplină sau la efortul susținut. Retrogradarea lui Uranus în acest context în care Soarele intervine cu trigoane către acest astru, dar și către Capul dragonului, seamănă cumva cu minciuna frumos construită care incită la libertate de expresie cu scopul de a compromite un statut sau o bază solidă. Cea mai mare realizare a acestei zile vine atunci când reușim să spunem un nu hotărât direcțiilor pe care nu le înțelegem sau nu dorim să le abordăm. A accepta din bun simț sau din rușine ceva nu face decât să complice și mai mult situația și să modifice tot ceea ce știam până acum că reprezintă o bază solidă. Pasul următor va fi o nerăbdare stranie care accentuează incisivitatea sau lipsa de modestie și care va putea complica atât de mult relațiile pe care ne bazăm în momentul acesta încât finalul anului anterior să ni se pară simplu sau chiar banal. Este important astăzi să nu ne pierdem viziunea de ansamblu doar pentru că emoțiile par mai intense și mai credibile cu cât sunt mai mult legate de ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, în ultimele zile sau de la o oră la alta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi frumos despre sine și de a nu ne declara război doar pentru că vedem în efortul supradimensionat o soluție foarte bună. Cel care va trage de el pentru a ajunge la linia de sosire, nu doar înaintea celorlalți, ci înaintea a ceea ce și-a stabilit singur ca țintă nerealistă, arată că nu înțelege cât de delicate sunt aceste legături fine dintre realitatea individuală și cea socială. Realizările durabile ale acestei zile vin doar acolo unde există măsură.

Consumăm prea mult pentru a fi crezuți sau acceptați. Probleme cu personalitățile conflictuale. Spiritul de competiție este mai puternic. Nostalgiile ne ajută să temperăm agitația. Pretindem mobilitate și siguranță. Risipa ne aduce aminte de vremurile când aveam mai multe resurse. Agresivitatea este o opțiune.

Relațiile frumoase pe care Luna le are astăzi de împlinit cu Capul dragonului și Uranus aduce soluții foarte interesante în special în a doua parte a zilei când intrăm în fereastra Lunii pline. Cele care păreau în zilele anterioare sugestii sau soluții acum se transformă în acțiuni concrete care diminuează aspectul conflictual al vieții și ne ajută să temperăm prin liniște, muncă sau nostalgii ceea ce nu este corect. Astăzi vom vedea că agresivitatea este o opțiune și din această cauză ea va fi și o zi frumoasă care nu ne duce către competiție, dar ne ajută să înțelegem cât de importantă este aceasta atunci când o conjunctură nu poate fi soluționată altfel. Din fericire, avem astăzi de parcurs și un aspect eliberator, adică relația de careu dintre Lună și Chiron, care ne avertizează că risipa este periculoasă mai ales dacă luăm în calcul vremurile care se anunță. Desigur, noi, pentru că studiem astrologia nu suntem simpli consumatori ai unor previziuni astrale, luăm în calcul această avertizare doar dacă vine prin mesaje de factură subtilă, nu pe baza a ceea ce suntem avertizați prin diferite canale media. Aspectul eliberator al acestei zile ne ajută să constatăm diferența dintre a vedea cu propriii ochi, a înțelege cu propria minte în ce consta dificultățile care ne așteaptă și a observa, etapă cu etapă, ceea ce vine în planul concret dintr-o lume a ideilor, a formelor-gând, a intențiilor. Diferența dintre realitate și manipularea acesteia prin informații transmise pe spațiul public ține de o natură conflictuală pe care am analizat-o tot anul 2022 și care va fi activă și anul acesta. Cei care vor să fie în siguranță cu ei înșiși nu neapărat într-un mediu ostil, pentru că de acesta nu ne apără nimeni, au nevoie să ia în serios avertismentul acestei zile și să încadreze corespunzător întâmplările simple, unele chiar banale, ale momentului pentru ca prin raportare la un cadru extins să vadă cât de periculos este dacă s-ar expune unor conflicte generate acum de un spirit de competiție abuziv. 6 ianuarie este și ziua când multe acțiuni se fac la vedere, fără perdea tocmai pentru că oamenii sunt prea siguri pe ceea ce știu și înțeleg, dar lipsiți de acel simț al pericolului. Când vor vedea că au greșit va fi deja prea târziu.
Prin urmare, 6 ianuarie ne vorbește despre latura conflictuală a vieții cu care ne-am luptat tot anul anterior și care ne-a oferit o pregătire psihologică suficient de puternică încât să facem față unor situații și mai complicate, și mai grave, precum vor fi cele pe care le vom parcurge la acest început de an. Acum încercăm să mediem cu mintea, prin anticipație, ceea ce urmează să se întâmple de mâine încolo. Cu toate acestea, 6 ianuarie nu mai este o zi de avertizare așa cum au fost celelalte zile ale săptămânii, ci una care ne arată că lucrurile pot fi demonstrate cu instrumente simple, fără teorii sofisticate, fără axiome, fără abilități extrasenzoriale. Oamenii învață astăzi cum să se descurce cu ceea ce au dacă vor cu adevărat să se păstreze sănătoși la minte și curați la suflet. Practic, îndemnul acesta îl vom găsi foarte des în analizele pe care le vom face de-a lungul acestui an tocmai pentru că acesta este dominat de oameni vicioși și de ideile lor absurde atât de mult încât vom avea impresia că această lume este doar a lor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa lucrurile care s-au simplificat până acum să meargă mai departe prin această calitate. Ceea ce nu este simplu va avea nevoie să cunoască simplitatea pentru a vedea cât de valoroasă este complexitatea la care ajungem prea ușor.

Intensitatea ne expune la riscuri mari. Îi lăsăm pe alții să conducă ceea ce nu putem coordona. Treburile importante incită curiozitatea. Tot ceea ce este vechi atrage atenția. Simplitatea ne ajută să apreciem mai mult timpul. Mare putere de concentrare. Schimbarea direcțiilor ni se pare o variantă foarte bună. Interes pentru activități dinamice sau demonstrative. Prea multă teatralitate.

În noaptea de vineri spre sâmbătă se va împlini Luna plină cea care ne va aduce acum o intensitate bazată pe riscuri sau pe nevoia de renunțare ori pe cea de izolare. Sunt mulți pasionați de ezoterism care privesc cu o oarecare sfială către această fază a Lunii considerând că de fiecare dată când Soarele și Luna sunt în opoziție lor le merge rău, au insomnii sau parcurg diferite conflicte pe care nu le-au generat, dar de care, dintr-odată, se fac răspunzători. De această dată lucrurile vor fi puțin mai intense decât au crezut până acum pentru că foarte aproape de Soare se află Mercur, cel care de ceva vreme parcurge înapoi gradele zodiei Capricorn. Credem că soluția momentului este să ne întoarcem la întâmplări care au definit anul anterior crezând că judecata de acum ar putea să le rezolve pe acelea foarte repede, ca atunci când un om în vârstă și-ar dori să retrăiască perioada tinereții însă cu mintea omului matur. Soarele și Mercur vor fi toată ziua foarte aproape unul de celălalt adică în cazimi, aspect astrologic despre care știm că amplifică atât de mult vibrațiile celor două planete încât în orice situație beneficiarul surprinde prin ceva personal sau prin ceea ce își amintește că a făcut cândva. 7 ianuarie este și despre schimbare tocmai pentru că numai în felul acesta reușim să detensionăm presiunea pe care un context social o pune pe umerii celui obosit ca o greutate suplimentară. Cei care nu vor reuși să integreze mesajele de acum pe motiv că sunt prea complicate sau nu au pregătirea necesară vor merge către teatralitate, arătând celorlalți ceea ce au nevoie să vadă ori să cunoască, dar care pe cei în cauză nu îi reprezintă. Chiar și în situații de genul acesta oamenii beneficiază de o mare putere de concentrare și vor folosi această orientare sau disponibilitate pentru a împlini un deziderat important al momentului sau al vieții în general ori pentru a se ridica mai sus în ierarhia socială. 7 ianuarie este despre succes chiar varianta de față dacă pune în dificultate emoțiile frumoase și delicate pe care le-am salvat de conflicte lungi și obositoare. Ne putem detașa de această latură sentimentală pentru a hrăni un ideal ambițios, pentru a demonstra că putem mai mult decât s-a văzut până acum sau chiar decât am împlinit. Dacă și situația aceasta face parte din teatralitatea specifică momentului, atunci vina o poartă cel în cauză, nu anturajul. De lucrul acesta vom fi conștienți spre seară după ce conjuncția Soarelui cu Mercur se va rarefia și Luna va definitiva trigonul cu Junon. Astăzi oamenii vor fi direcți, chiar dacă nu atât de sinceri, dar puternici atunci când au de transmis un mesaj, indiferenți față de calitatea anturajului și serioși cu ceea ce își propun în momentul acesta că trebuie să atingă. Vorbim astfel despre ambiție și despre capacitatea de a demonstra ceva impresionant. Cu greu vom reuși să egalăm performanța acestui moment în anul în curs deși vom încerca de multe ori. Important este să nu confundăm astăzi compromisul cu realizările doar pentru că primul nu doare, iar al doilea este obținut mai ușor decât altădată.
Prin urmare, 7 ianuarie ne vorbește despre ambiția de a atinge un obiectiv important sau o țintă foarte înaltă, chiar dacă asta înseamnă să renunțăm la ceva personal sau să trecem în planul secund emoții frumoase rafinate și profunde. Astăzi avem multe de demonstrat, iar dacă există și auditoriul potrivit intensitatea ne va lua mințile, ne va face să credem că nivelul acesta este unul permanent și nu mai trebuie să cerem nimic de la viața sau nu mai trebuie să muncim pentru ceva în plus, ci doar să păstrăm ceea ce am obținut sau atins acum. Nu trebuie să uităm că, imediat ce faza de Lună plină se rarefiază, Luna se apropie de Luna neagră și tot acest crescendo se îmbibă cu multe impurități; de aici și beția puterii. Luna neagră în a doua parte a zilei următoare va trece pe zodia Leu și va elibera această zonă a emoțiilor ceea ce va face din momentul acesta o ultima redută pentru un război absurd și penibil pe care îl ducem cu noi înșine sau cu propriile emoții atunci când nu știm ce să facem cu ele sau credem că ar trebui cenzurate pentru că așa ne cere anturajul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera provocările de acum obstacole. Poteca minunată care ajunge în vârful muntelui ocolește pietrele, iar cel care respectă această cale nu le dă la o parte, ci urmărește caracterul ei șerpuitor.

Rigurozitate. Ne-ar plăcea să vedem mai multă curățenie în viețile celorlalți. Mare putere de convingere. Relațiile și schimbul de experiență sunt imobilizate de opinii venite din partea celor care știu la fel de puțin. Întâmplări capricioase. Sunt afectate liniștea interioară și armonia. Obsesia propriei personalități devine un obstacol pentru propria înțelegere și pentru stabilitatea grupului. Nepăsarea este prezentată ca o dovadă de îndrăzneală. Pasiunile duc spre suferință. Ocaziile sunt risipite de dragul unui confort de moment. Deviațiile de la cale încep prin a închide ochii în fața situațiilor nefavorabile pentru a le suporta, nu pentru a le rezolva.

În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Leu și va împlini foarte curând un trigon cu Jupiter și el avea trecut de ceva vreme pe zodia Berbec. Se accentuează, astfel, un triunghi dreptunghic, cu Jupiter focar, care nu poate oferi o mediere practică a unei probleme, ci mai curând o informare referitoare la mersul lucrurilor sau la consecințele risipei. Din capul locului, evenimentul cel mai important al acestei zile este trecerea Lunii negre pe zodia Leu, dar și de împlinirea sextilului dintre Junon și Pluton, aspect care a fost activ și pe finalul anului anterior și care a fost o pârghie pozitivă la care am apelat pentru a înclina balanța valorilor și a evita un sfârșit tragic. Luna neagră se află pe zodia Rac din aprilie și va părăsi zodia Leu, pe care intră acum, abia în octombrie. Acest element astrologic are menirea de a scurta calea către o rezolvare sau de a scufunda într-un întuneric adânc ființele care nu sunt încă pregătite să evolueze. Toată această perioadă de la mijlocul lunii aprilie 2022 și până la începutul lui octombrie 2023 poate fi considerată una de răscumpărare când oamenii reușesc să își înțeleagă mai bine pasiunile, renunță la obsesii și descoperă care sunt acele pasiuni care îi duc spre suferința. Dincolo de acest proces de cercetare interioară, la nivel social, poziția acestui element astral pe cele două semne care formau pe vremuri un cuplu subtil (Rac și Leu), cel care lega pământul de cer, aduce frământări sociale pe ideea de apartenență, mândrie sau remunerație tocmai pentru că au fost suportate pe nedrept anumite privațiuni sau pentru că problemele nu s-au rezolvat așa cum am gândit. Echilibrarea prin intermediul unor reguli sau a legii o vor face cei care au fost obiectivi și corecți în acțiunile lor. Ceilalți, care au deviat de la ceea ce și-au propus, dar au vrut să scurteze drumul și să obțină fără prea mult efort ceea ce și-au dorit vor fi ființele cele mai vocale, prezentându-și problemele personale ca fiind ale societății și prin rezolvarea acestora să păcălească destinul și să rămână în continuare fideli dezideratului personal, acela de a scurta drumul, de a munci puțin și de a obține mai mult. Indiferent de situație, Luna neagră este un aspect care lucrează cu deviațiile, cu păcatele sau cu ceea ce poate fi concentrat pentru a face relațiile să fie mai simple, pentru a ușura sarcinile sociale sau pentru a aduce cu un minimum de efort o stabilitate în grupul de apartenență. Intrăm într-o perioadă când pretențiile vor face parte din normalitate și când numărul celor care își vor înțelege pasiunile pentru a evita suferințele va fi din ce în ce mai mic. Vorbim, așadar, despre orgolii prea mari, despre o rigurozitate impusă nu acceptată, despre motive de conflict care pornesc de la motive personale și se transformă în motive sociale. Dacă în această perioadă Mercur, cel care guvernează zodiile Gemeni și Fecioară, aflate de o parte și de alta a acestui cuplu la care ne-am referit mai sus, nu ar fi fost retrograd, nu am fi vorbit despre presiuni care cer urgentare, revizuire sau corectare, ci doar despre a duce mai departe o schemă obișnuită, chiar și de a înmulți problemele fără a rezolva nimic din ele. Acum, pentru că Mercur se află pe Capricorn, nu mai avem timp și pentru a-l recâștiga este nevoie să renunțăm, să simplificăm lucrurile deoarece tot ceea ce nu este simplu se va comporta ca o ființă de sine stătătoare care își complică propriile probleme. Vom vedea până la toamnă că teama de oameni agresivi îi va face pe unii duri și intransigenți, iar grupul de apartenență să fie coordonat după pretențiile acestor indivizi incapabili să vadă în altă parte decât unde le arată degetul. Impactul acestei zodii prin intermediul lui Mercur, dar și prin intermediul lui Pluton care, și el, foarte curând, va părăsi acest semn, aduce rigiditate, distrugerea a ceea ce este fertil pentru a echilibra o viziune, nu pentru a obține ceva concret. Până la toamnă ceea ce este viu și are propria conștiință va fi văzut de aceste persoane confuze și ignorante ca o infecție care trebuie urgent tratată, iar ceea ce nu poate fi tratat să ducă la decizii categorice, unele chiar chirurgicale. În toată această furtună există și o parte bună. Tentația poate avea un efect pozitiv dacă până acum am avut de-a face cu oameni care au trăit într-un mediu agresiv și s-a obișnuit cu el ca în celebra pildă a broaștei fierte. Luna neagră pe zodia Leu aduce o explozie controlată a unei stime de sine, poate chiar a unor orgolii care să creeze o conjunctură suficient de favorabilă pentru un trai mai bun, mai liniștit. Așadar, dacă din aprilie și până acum Luna neagră ne-a complicat relațiile și a așezat demersurile sociale în funcție de armonia sau dizarmonia acestora, de acum și până în octombrie vom lucra pentru a fi apreciați, recunoscuți, lăudați sau așezați într-o poziție privilegiată care să reprezinte o mare și arzătoare dorință, de această dată, împlinită. Luna neagră nu se ocupă cu împlinirea dorințelor, ceea ce înseamnă că noua realizare vine la pachet cu noi probleme. De lucrul acesta ne vom ocupa din octombrie încolo, când Luna neagră va trece pe zodia Fecioară și când va pune ordine în tot ceea ce am acumulat în perioada de tranzit a Lunii negre prin zodiile Rac și Leu. Pe acest fond sextilul lui Pluton cu Junon vine cu soluții concrete care să ne ajute fără a ne crea obligații. Curățenia va trebui făcută și în propria viață nu numai în viețile celorlalți pentru a ne spori încrederea în sine și pentru a avea o mai mare convingere în metoda de lucru. În momentul de față considerăm că schimbările cele mai bune și durabile sunt cele anunțate sau care pot fi citite foarte ușor, nu acele rotații pe scaunul puterii și al recunoașterii pentru că oricât de mare ar fi bucuria succesului atins și a recunoașterii primite, detronarea este la fel de dureroasă. Pentru a nu pierde din vedere avantajele pe care ni le oferă acest aspect frumos nu trebuie decât să închidem ochii în fața situațiilor favorabile pe motiv că durerile pe care le avem de ceva vreme sunt prea intense și enervante. Nu trebuie să uităm că Luna neagră scurtează drumul și lecțiile pe care le patronează cer de fiecare dată ceea ce credem că nu mai avem și ne pun să acționăm într-o direcție despre care nu știm nimic. A nu vedea situațiile favorabile va fi și astăzi, dar și în următoarea perioadă, un fel de deviație.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este regina acestui interval, dar și a acestei perioade de început de an, atât de complicată și de vicleană. Trecerea Lunii negre pe zodia Leu, când pe acest semn se află și Luna, aduce în centrul atenției probleme de atitudine prin care cei care s-au crezut puternici decad, își pierd îndemânarea sau sunt văzuți de ceilalți așa cum au fost și până acum când s-au ascuns mai bine: niște farsori. Deviațiile momentului ne prezintă situațiile sociale ca un fel de aliaj, ca o combinație de elemente care doar în aparență sunt prietene. Nu trebuie să uităm că toată această conjunctură, care complică relațiile și aduce presiuni în viața intimă ce vor fi, una câte una, transferate pe zona publică, nu beneficiază de o situație standard la care să se raporteze. Pentru că Saturn pe Vărsător este planetă izolată nu avem acum un etalon comportamental la care să ne raportăm, nu pentru că nu ar exista, ci pentru că nu suntem în stare să-l vedem. Aceasta va fi prima și una dintre cele mai mari greșeli pe care le vom face de acum și până la începutul lui octombrie, când Luna neagră va părăsi zodia Leu și va intra pe Fecioară. Acum credem că suntem suficient de siguri pe ceea ce avem și pe ceea ce ne bazăm, încât pasul înainte înseamnă a acumula mai mult sau a oferi un preț mai mare pentru a obține ceea ce avem nevoie sau ne dorim. Nu prețul mai mare este ceea ce ne oferă stabilitate, ci atenția ca nu cumva să ignorăm situațiile favorabile doar pentru că o durere mai veche nu a trecut încă. Cei educați vor deveni mai riguroși în acțiunile lor sau se vor preocupa de ordinea și precizia necesare unui trai echilibrat însă nu despre asta este vorba în toată această perioada de tranzit a Lunii negre prin zodia Leu. Mulți au deja pregătit răspunsul la întrebarea: „Cine sunt eu?”. Secretul este acela de a descoperi pe parcurs care este diversitatea expresivității personale fără a rămâne blocați pe o imagine de sine pe care să o plimbăm, așa cum plimbă preoții icoanele pentru a aduce ploaia. Cei care vor proceda în felul acesta vor arăta că au o singură pasiune, cea care se referă la propria persoană sau la propria satisfacție. Toate celelalte care ar putea să reprezinte o expresie a unei firi complexe și educate trec în plan secund pentru că pentru acești oameni până la urmă totul este judecat după satisfacția lui „a avea”.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți asupra speranțelor. Oamenii mici, care discută și judeca alți oameni, au speranțe la fel de mărunte ce se modifică, nu prin comanda proprie, ci prin ceea ce află despre alții. Ei nu-și trăiesc propria viață, ci și-o plimbă de la o informație la alta. Puși în fața propriului adevăr acești oameni, care s-au hrănit toată viața cu speranțe mărunte, mușcă.

6 comentarii la „2 – 8 ianuarie 2023

  1. Doina spune:

    D-le Coșer, dacă ar fi să definiți în două – trei cuvinte anul 2023, cum l-ați defini?. Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți necondiționat pentru noi. Fie ca anul care vine să fie o punte spre ceva mai bun, mai luminos, tot ce este de folos să se împlinească și nimic să nu vă înnoureze cerul senin al vieții. Anul Nou să vă dăruiască sănătate, pace în suflet și prosperitate. La mulți ani frumoși, alături de cei dragi !!!

    1. Am urmărit câteva din prezentările altora și, ca de obicei, sunt pe lângă subiect. De asemenea, știu că și ei se „inspiră” din alte surse și nu vreau să fiu una dintre ele.
      Dacă tot au devenit de-a dreptul nesimțiți că iau pielea de pe oameni cu onorariile lor, atunci să o facă doar cu ceea ce știu sau cred că știu, indiferent pe ce muncesc: bani, vacanțe, relații, covrigi etc.
      Știu cum va fi anul următor. Îmi este clar ceea ce am consultat, însă nu doresc să spun cum îl sintetizez. Este doar un singur cuvânt, nu două sau trei.
      La mulți ani și din partea mea!

  2. Cristina SAMBOAN spune:

    An Nou fericit, Gheorghiță! Și mulți ani noi fericiți!

    1. La mulți ani și din partea mea!

  3. Ina spune:

    De 365 de ori iti multumesc!
    An Nou cu bucurie si La multi ani!

Răspunde-i lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *