16 – 22 octombrie 2023 este săptămâna avantajelor primite în mod anticipat și a strădaniei de a impresiona prin ceea ce știm să facem mai bine. Deși, la prima vedere, pare o săptămână foarte încărcată, riscantă, atunci când vine vorba de acțiuni pe zona publică este, mai curând, una de dezvăluire sau de reparare. De aceea, în acest interval avem șansa de a fi recompensați, dar nu pentru ceea ce facem, pozitiv sau negativ, de câteva săptămâni încoace, ci pentru ceea ce am demonstrat că putem face și suntem dispuți să facem și de acum încolo, ca un capital de încredere, ca o confirmare a valorii. Dincolo de toate acestea, aportul personal ne arată că se acordă o importanță sporită calităților pe care le deținem deja și că nu vor exista prea multe obstacole atunci când se pune problema să facem ceea ce știm cel mai bine. Privind toate aceste mesaje astrale vom fi tentați să le însumăm, însă multe se anulează unele pe celelalte și dincolo de această luptă dintre un acid și o bază care au tendința de a se neutraliza unul pe celălalt rămâne nota personală, cea care înseamnă avantajul de care suntem dispuși să ne folosim pentru a adăuga un plus de valoare unui demers sau pentru a oferi un exemplu minunat celor care au nevoie de el. În această săptămână aprecierile sunt în avans, de aceea nu ar fi indicat să legăm recompensele sau încurajările momentului de ceea ce parcurgem acum, ci să avem suficientă viziune încât să înțelegem că până la urmă această plată în avans arată interesul care există față de ceea ce deținem sau avem de oferit. Cei care pierd acum din atenția primită sau dispar în anonimat vor trăi spre sfârșitul anului un moment dur de conștientizare care ar putea să le lase urme adânci pe conștiință. Ar putea afla atunci, nu doar prin ceea ce se va consuma la momentul respectiv, ci din cauza ori datorită a ceea ce vor alege până atunci, că au fost uitați, că gloria li s-a stins împreună cu puterea, că au rămas ca un vas gol în care nimeni nu mai este interesat să pună nimic. Durerea nimicniciei anticipată încă de pe acum poate fi atenuată considerabil dacă aleg să se bucure alături de cei care sunt evidențiați. A rămâne blocați în invidia că altul primește mai mult, garantează la sfârșitul anului un loc în loja acuzaților. A ne bucura sincer de realizările celorlalți ne smulge din acest context dureros și apăsător și ne invită să ne facem noi prieteni. Nu se știe dacă în momentul acesta oamenii care primesc o asemenea șansă mai au puterea necesară să o ia de la capăt, dar în mod sigur nu vor rămâne la sfârșitul acestei călătorii vase vechi și goale în care nimeni să nu fie interesat să pună nimic. Dincolo de toată complexitatea unei săptămâni plină de evenimente ne va rămâne această magie a alegerii. Puținul de acum poate fi bogăția de mai târziu atunci când aceste persoane ar putea realiza că au în buzunare ceea ce este necesar, în timp ce alții își vor etala magaziile pline cu inutilități.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a rămâne onești și sinceri. Dacă nu am fost așa până acum, acesta este momentul când putem descoperi frumusețea acestor sentimente.
Seriozitate. Îndrăzneală pentru a depăși un obstacol social. Avem prea multe argumente, dar puțini oameni în jur care să le urmărească. Indiferență față de valorile perene. Ceea ce pare schimbător este de fapt o atitudine incompletă.
Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Scorpion și va împlini astăzi un sextil cu Venus în noaptea de duminică spre luni și o opoziție cu Jupiter retrograd în mijlocul zilei. Debutul săptămânii ne atrage atenția asupra seriozității, dar și asupra nevoilor pe care le avem în momentul de față referitoare la acceptarea unui tip de colaborare pe care l-am parcurs în săptămâna anterioară, pe alocuri chiar împotriva propriei voințe, dar și printr-o nouă administrare a unor bunuri cu scopul de a le da acestora o mai mare durabilitate. Astăzi suntem sensibili, poate prea sensibili pentru momentele complicate ale acestei perioade, dar și justițiari, de asemenea, poate, prea mult înclinați către dreptatea personală. Pentru unii toată această dinamică socială înseamnă și o ajustare a scării valorilor în sensul că devin mai atenți la propriile drame și mai preocupați de ceea ce trebuie rezolvat urgent în relațiile cu ceilalți pentru a preîntâmpina o pierdere a unor bunuri. Faptul că în momentul de față Junon se află pe ultimul grad al zodiei Leu arată că această dramă a prezentului se transforma într-un obstacol social. Până de curând am avut o pe Lună neagră pe acest semn, iar în cursul zilei de mâine, cu trecerea lui Junon pe zodia Fecioară, zodia Leu este eliberată de presiune și de acel zgomot de fond care aducea multe deservicii. Persoanele care aveau mari avantaje din acest zgomot de fond, care au o meserie ce se bazează pe această forfotă, pe dinamismul social, rămân fără obiectul de studiu și se simt cumva constrânși de toate aceste schimbări să ia atitudine. Astăzi gândesc prost și acționează la fel de prost pentru că, până la urmă, nu reușesc decât să arate o gravă indiferență față de valorile perene.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne arată că lucrurile mari au nevoie de puțină atenție pentru a fi coordonate în mod corect. Nu tot ceea ce demonstram prin argumente științifice sau așezăm cu mâna ne este și util. Avem nevoie ca aceste rezultate să poată fi obținute și prin schimb de experiențe prin faptul că transferăm încrederea pe umerii altora sau pur și simplu îi rugăm să ne ajute și îi lăsăm să decidă cum să facă lucrul acesta. Din această perspectivă 16 octombrie este o zi grea ce poate deveni foarte ușor un veritabil obstacol social acolo unde absența agitației de până acum este privită ca o schimbare dezastruoasă sau că o pedeapsă. Cert este că pentru mulți 16 octombrie vine cu un avertisment referitor la schimbarea de natură relațională ce se va produce începând cu mijlocul zilei următoare, când Junon va trece pe zodia Fecioară. Ceea ce acum ni se pare constrângere, de mâine încolo va deveni realitate și va trebui să treacă ani buni până când să ne întoarcem la tipul de experiență pe care l-am parcurs în ultimele luni, până când să ne revenim. De altfel, drama momentului vine și din faptul că avem clar senzația că lăsăm în urmă un episod unic. Dar până la urmă până și despărțirile, fie dureroase sau categorice, au farmecul lor. Ele deschid un nou capitol, ceea ce se va întâmpla în această săptămână cu toate că trecerea Soarelui prin Coada dragonului amestecă aceste direcții noi cu elemente concrete de care suntem atașați și la care nu vrem încă să renunțăm. Dacă nu ar fi existat această presiune majoră pe relația cu trecutul propriu, cu destinul sau cu pedeapsa pe care o primim de la alții sau pe care ne-o aplicăm singuri, ceea ce am parcurge în această săptămână ar rămâne un element interesant și în același timp capricios.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne stabili drept țintă depășirea unui obstacol. Nu obstacolul în sine este problema, ci faptul că ni se pare absolut firesc să nu fim în stare să vedem și altceva în afara lui.
Separarea și izolarea par din același scenariu. Căutam explicații sofisticate la întâmplări simple. Divergențele de opinie se rezolvă prin apel la rezultate concrete. Mesajele devin mai clare. Conflictele se sting acolo unde există respect pentru spațiul celuilalt. Acceptarea nu e simplă.
În mijlocul acestei zile Junon va intra pe zodia Fecioară, semn pe care îl va tranzita o perioadă foarte mare de timp, adică până pe 8 septembrie a anului următor, timp în care va avea și o perioadă de aproximativ 3 luni de retrogradare din mijlocul lui ianuarie și până spre finalul lunii aprilie. Luna își încheie tranzitul prin zodia Scorpion reușind spre seară să intre pe săgetători și să împlinească un careu cu Junon abia a trecut pe zodia Fecioară. Ideea de separare ce ne-a frământat în zilele anterioare devine acum un element concret. Dacă la nivel individual lucrul acesta este ușor de înțeles și de acceptat pentru că avem mai multe experiențe, dată fiind și mobilitatea mai mare susținută de această dimensiune, atunci când vine vorba de relațiile sociale, de raporturile care se realizează între grupuri sau între națiuni, lucrurile se complică. Cu Junon pe zodia Fecioară nu mai vorbim despre acceptare, ci despre o luptă a orgoliilor, despre ceea ce am acumulat fără să înțelegem și acum devine experiență de viață care ne constrânge și nu ne permite să fim liber. Junon pe Fecioară aduce o întunecare a minții din cauza fricii de separare sau de sărăcie. Pe 17 octombrie ne ia prin surprindere un sentiment de neputință. El va veni chiar de dimineață când Luna va definitiva opoziția cu Uranus retrograd și când vom găsi în evenimentele concrete acel echivalent pe care de câteva săptămâni încercăm să îl respingem sau să îl negăm pentru a nu ne invada intimitatea cu idei obsesive sau cu temeri nejustificate. Începând cu acest moment, din cauza trecerii lui Junon pe zodia Fecioară, teama va învinge și ea va restrânge spațiul de desfășurare și ne va oferi libertatea de a ne deplasa după bunul plac într-un spațiu foarte îngust și limitat ca într-o cușcă. Ne vom petrece momentul de față sperând că lucrurile se vor rezolva, fie prin schimb de experiență, fie prin faptele bune pe care le-am făcut în ultimele luni și care ar trebui acum să fie plătite. În această săptămână nu primim o răsplată pentru faptele bune făcute în trecut chiar dacă evadarea din prezent, călătoria spre acel trecut complicat și apăsător reprezintă una din direcțiile principale. Dar măcar se îndeplinește prima condiție aceea de a cere sau de a lansa în subtil ideea că a sosit momentul să fim răsplătiți. Nu trebuie să uităm însă că există și o parte bună a acestui tranzit lung și obositor al lui Junon prin Fecioară și aceasta vine din respect. Conflictele care apar din ignoranță sau din răutate se sting acolo unde redescoperim respectul pentru spațiul celuilalt. Suma acestor elemente mici ne ajută să ne ridicăm deasupra ideilor obsesive pentru a ne conserva liniștea și pentru a deveni mai eficienți prin schimburile la care luăm parte, nu mai săraci prin vulnerabilizarea propriei ființe în fața șarlatanilor.
Prin urmare, 17 octombrie ne arată că încă mai putem fi surprinși de decizii categorice sau de schimbări radicale ce apar într-o zonă care părea sigură. Așa ajungem să căutăm explicații sofisticate la întâmplări foarte simple. Teama nu ne permite să vedem adevărul în față și nici să-l recunoaștem, iar pentru a ne menține starea de confort sau a ne proteja inventăm tot felul de explicații, de justificări pentru a ne proteja. Dar există și o parte bună și ea seamănă cumva cu dictonul: “Câinele care latră, nu mai are timp să muște!”. Cei care vorbesc mult sau care acuza prea mult nu sunt atât de periculoși în următoarea perioadă așa cum se vor dovedi cei care astăzi pozează în ființele imbatabile pentru care slăbiciunea emoțională nu există. Normalitatea zilei de 17 octombrie este însă neobișnuită. Ceea ce altădată ieșea din tipare, acum pare să fie un element ușor de acceptat, chiar dacă la această acceptare nu se ajunge ușor. Astăzi mesajele devin mai clare pentru că începem să ne amintim că atunci când am fost liberi am știut ce să facem cu libertatea, ne-am bucurat de ea și le-am făcut și celorlalți bucurii asemănătoare. Astăzi sunt evitate accidentele tocmai pentru că această reținere ne întoarce din drumul plin de pericole și transformă întârzierea într-un fel de prudență. Așa vom fi și până în mijlocul lunii ianuarie când Junon va intra în deplasare retrogradă și când, pentru 3 luni, vom crede că prețul pe care îl plătim pentru această imprudență este prea mare. Acum retragerea nu este văzută ca o întoarce la singurătate, ci doar ca o formă de luciditate sau ca un pas înapoi pe care îl face cel care vrea să aibă în față un cadru mult mai larg.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa antrenați de spiritul justițiar. Lecția cauză-efect intervine acum printr-o accesare mult mai rapidă a rezultatelor. Ceea ce greșim astăzi nu va fi plătit peste luni sau chiar ani de zile, ci chiar în ziua următoare. Mulți se vor bucura însă că această corectare a erorii se face atât de repede pentru că, în felul acesta, câștigă timp și energie.
Soluțiile urgente sunt conflictuale. Presiune pe administrarea unor bunuri împrumutate, închiriate sau luate în gestiune. Lipsa de măsură. Spirit critic. Poveștile de viață sunt prea încărcate pentru a fi și constructive. Ascundem un adevăr și ne simțim bine că facem lucrul acesta.
Trecerea Soarelui prin Coada dragonului face din 18 octombrie o zi de pretenții. Astăzi căutăm prin orice mijloc să obținem avantaje personale, să ne simțim bine, să sporim ceea ce credem că duce substanțial la modificarea în bine a condiției sociale, să criticăm persoanele din jur pentru a ne spori puterea de influență să judecăm aspru pe cei care greșesc la fel cum greșim și noi, doar că nu caută să schimbe cu nimic lucrul acesta, ci doar își recunosc anumite limite. Per ansamblu, 18 octombrie este ziua când se repetă o greșeală, când singur ne invadăm cu mesaje care să influențeze imaginea generală sau care să blocheze anumite emoții înclinând balanța către ceea ce este negativ și compromițător. Accentuarea zodiei Balanță în acest context aduce refuzul a ceva important pentru comunitate și încercarea de a compensa acest lucru prin activități ce vizează schimbul de experiență, transferul de informații și bunuri, încadrarea corectă a unor reacții sau comportamente. Vom fi foarte buni la criticat ceea ce se întâmplă cu alții și foarte indulgenți cu noi înșine tocmai pentru că această zonă a greșelilor personale este astăzi vizibil vitregită. Din dorința de a ascunde faptul că nu se simt bine sau că nu reușesc să atingă gradul de satisfacție pe care îl urmăresc oamenii sunt dispuși să facă astăzi multe compromisuri. Toate vizează compensarea lipsurilor materiale sau afective. Acest lucru îl vom constata și din deviza generală a săptămânii, cea care ne vorbește despre avantajele primite în mod anticipat. Este o zi proastă pentru a împrumuta obiecte, pentru a smulge promisiuni, pentru a folosi ceea ce nu ne aparține de drept pentru că nimic din ce facem astăzi nu construiește, ci merge către reparare prin înlocuire sau chiar pierdere. De multe ori în analizele pe care le facem aici invocăm, ca un mesaj sintetic desprins din trăsăturile astrale, necesitatea de a permite ca unele situații să se stingă sau de a accepta că avantajul cel mai mare pe care îl putem obține într-o conjunctură delicată este să ne detașăm de obiect nu pentru că obiectul ar fi problema, ci atașamentul în sine pe care ajungem să îl considerăm firesc, normal. Lupta cea mai mare a zilei va fi dusă cu propria ființă și tot ceea ce suntem dispuși să facem ca un compromis vizează ascunderea unui adevăr sau evitarea abordării frontale a unei probleme delicate. În cuvinte mai simple, 18 octombrie este ziua lașității pe care o ascundem și din cauza căreia oamenii ajung să trăiască în zonele întunecate ale societății sau să folosească doar trăsături negative ale personalității. În rest, ziua este marcată de spirit critic motivat de întârzieri, dificultăți de înțelegere și de acceptare, integrare sau toleranță.
Prin urmare, 18 octombrie ne vorbește despre lipsa de măsură, gândurile potrivnice pe care le alimentăm împotriva oamenilor pe care îi considerăm slabi sau vicioși și care se dovedesc a fi doar niște persoane care nu își pot ascunde suficient de bine defectele de caracter sau momentele de ezitare. Adevăratele probleme ale zilei nu sunt cele criticate sau pe care le vedem foarte bine, ci cele care ne spun în mod mincinos că ne-am depășit un stadiu al neputinței și că suntem foarte bine. Lucrul acesta este o problemă acum pentru că 18 octombrie este o zi încărcată de tensiuni și oricât de puternici sau pregătiți am fi pentru momentul acesta, faptul că trăim aici în această lume arată că suntem legați de ceva nerezolvat, de o problema pe care asemenea momente le explorează. 18 octombrie nu este ziua când lucrurile se rezolvă, ci cea în care aflăm cum anume să le rezolvăm. Este momentul când conștientizăm cât de puternică este durerea pentru a alege medicamentul potrivit. Doar o asemenea intensitate ne poate duce către alegerea corectă a tratamentului, doar o asemenea explorare ne duce la soluția cea mai bună. Ceea ce nu este astăzi prezentat în forma aceasta, nu înseamnă că nu există, ci înseamnă că este ascuns cu multă dibăcie. Așadar, problema nu vine din ceea ce doare sau vedem astăzi că este incorect, ci din ceea ce se prezintă fără cusur, frumos și elegant pentru că acolo avem localizată problema cea mai mare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi astăzi atenți la intensitatea pe care suntem dispuși să o punem în adevărul pe care alegem să îl împărtășim. 18 octombrie este o zi de durere, dar nu este indicat să o transformăm într-o zi a disperării.
Întâmplările simple cer prea multă atenție. Revoltă. Se ajunge prea ușor la regret. Impas cauzat de rememorarea unor cuceriri. Iresponsabilitate. Complicații cauzate de refuzul unei educații sau a moralității. Sfârșitul copilăriei. Ceea ce este preferat nu trebuie să fie și bun. Nonconformismul este o formă de a epata.
Chiar dacă tensiunile acestei zile sunt mai diversificate, momentul de față vine cu o soluție ce este localizată mai mult la nivel de idee sau în sfera proiectelor de viitor. Astăzi avem puterea să acordăm mai multă atenție întâmplărilor simple și o facem tocmai pentru că regretăm ceea ce s-a întâmplat în ziua anterioară, nu situațiile încordate pe care le-am parcurs, ci momentul de ezitare ca și cum nu am fost în stare să luăm cea mai bună decizie, deși situația, per ansamblu, ne-a ajutat foarte mult în această direcție. Astăzi medităm asupra valabilității, asupra achizițiilor, dar și asupra consecințelor unor acțiuni distructive ce au pornit pur și simplu de la o intenție bună, aceea de a stinge un conflict. Ceea ce facem astăzi ne zăpăcește, ne obosește, pe alocuri chiar ne epuizează și semnalele care ne vin din corp sau din suflet ne arată și cum anume putem rezolva aceste limite pe care le descoperim la propriul corp, la propria minte, la propria ființă în ansamblul ei. Astăzi nu ne mai permitem să ne jucăm și nici să ne ascundem pentru că regretul cu care vrem să rezolvăm ceea ce s-a întâmplat în ziua anterioară devine el însuși un obstacol. La vedere ni se pare că obstacolul zilei este ezitarea, că gândim prea mult o situație sau pur și simplu nu ne putem hotărî, dar, în realitate, nu facem decât să amestecăm două situații sau două conjuncturi care în mod normal nu pot fi abordate împreună, ci doar pe rând. Lipsa de pregătire nu poate coexista cu deciziile adoptate în cunoștință de cauză, nici iresponsabilitatea cu iertarea. În mare parte, conjuncturile acestei zile se bazează pe extreme, pe ceea ce altădată am fi preferat, dar nu în forma aceasta care unește extremele, ci într-o formă mult simplificată în care fiecare situație, fiecare element al extremei este abordat pe rând. 19 octombrie devine astfel o zi a responsabilităților pe care le ducem la îndeplinire, dar și a acelora pe care le regretăm. Mulți vor conștientiza astăzi că în greutățile importante ale vieții, nu doar în cele pe care oamenii și le amplifică singuri, nu au susținere, nu au ajutor. A privi din această poziție o greutate a vieții înseamnă sfârșitul copilăriei, contactul cu o maturitate pentru care este nevoie de rezistență și tărie de caracter. Astăzi vorbele rănesc foarte ușor, interesul pe care oamenii îl acordă propriilor probleme devine în ochii noștri refuzul față de ceea ce trăim, iar sarcinile pe care trebuie să le îndeplinim singuri, adevărate pedepse. Pe unii greutățile vieții îi marchează atât de mult încât îi înrăiesc, îi întoarce împotriva celor care până ieri erau parteneri de joacă. Avem nevoie să fim pregătiți pentru un asemenea moment și să nu uităm că fiecare etapă importantă a vieții presupune o despărțire de ceva. Gândind în felul acesta ne va veni mult mai ușor să ne menținem viziunea de ansamblu și să nu ne pierdem în detalii de natură relațională care să ne oprească tot acest parcurs și să ne amplifice prea mult tristeți pasagere. Nu este un capăt de țară o dezamăgire sau un cuvânt nepotrivit pe care un apropiat îl folosește mai mult sau mai puțin intenționat. Nu vom ajunge niciodată la capătul drumului dacă alegem să aruncăm cu pietre în toți câinii care latră de pe margine. A avea o asemenea maturitate demonstrează că suntem pregătiți pentru ceea ce va veni. Altfel, trăim drama copilului nepregătit psihic să devină adult și care crește doar biologic.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată că lucrurile neobișnuite au în ele un firesc pe care suntem invitați să îl abordăm conform vârstei, conjuncturii, contextului social, cele definite în mare parte de forțe independente de decizia personală. Astăzi vedem cât de pricepuți suntem în a interacționa, cât de bine înțelegem integrarea socială, cât de atenți sau de toleranți suntem cu nonconformismul celorlalți pentru ca la un moment dat să îl putem integra și folosi pe cel personal. Îndeplinind aceste condiții de maturitate, 19 octombrie devine o zi de evadare către o zonă personală și socială în care să facem alt schimb, în care oamenii vorbesc altfel și se preocupă de viață în mod diferit față de cum se preocupau până acum. Acest moment de desprindere de copilărie poate însemna pentru unii întoarcerea către planuri pe care și le făceau cu ani în urmă și care erau la momentul respectiv imposibil de atins. Acum conjuncturile par mai permisive, iar orgoliile mai ușor de înfruntat argumentele mai puternice. În rest, ziua aduce interes pentru bunuri noi, pentru analiză și identificarea unor soluții noi, dar și pentru a aborda frontal o problemă cu scopul de a adăuga această victorie în vitrina cu trofee. Din această cauză 19 octombrie poate deveni una dintre cele mai dure și agresive zile ale acestei săptămâni chiar dacă aspectele negative nu s-au terminat încă. Pentru unii sfârșitul copilăriei înseamnă începutul unei perioade pline de privațiuni. Atenția pe aceste elemente de detaliu face din acest episod o simplă trecere, iar protagoniștii să devină, nu personaje negative într-un film horror, ci exemple care primesc aprecieri, recompense în mod anticipat, așa cum se înțelege și din deviza generală a săptămânii. Pentru a împlini cu succes această etapă nu trebuie să facem ceva ieșit din comun, deci nu avem de ce să privim extemporalul de acum ca pe un examen de admitere la facultate. Lucrurile vor fi simple și clare dacă ne străduim să ne detașăm puțin de drama care strigă foarte tare și care ne poluează.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi curajoși în a aborda soluția cea mai simplă. De acolo ne vin avantajele cele mai mari și cele mai stabile.
Demonstrăm mai ușor dacă facem ceea ce am mai făcut și altădată. Complicații cauzate de muncă sau îndeplinirea unei sarcini. Insistențe pe curățenie, redecorare, reamenajare. Mesajele clare scot în evidență și nevoia de separare. Imoralitatea este tratată cu indiferență. Convingerile sunt explicate mai ușor acolo unde inteligența este mai evidentă. Câștigurile financiare pot fi un etalon.
În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Capricorn și va avea de împlinit câteva unghiuri interesante, toate dintre ele benefice, prin care se va realiza o mai bună valorificare a potențialului personal sau o relaționare mai frumoasă cu cei din jur. Momentul de față aduce însă și o conjuncție Soare-Mercur care ridică nivelul convingerilor la o cotă periculoasă. Cei care sunt pregătiți pentru genul acesta de mobilitate se vor bucura de ceea ce vor avea de făcut astăzi, de toate provocările care le ies în cale și nu se vor teme nici măcar de vechii adversari care încă își fac planuri, la vedere sau pe ascuns. Pentru că Soarele este slăbit având cea mai proastă poziție a sa, raportul cu Mercur va fi foarte bun doar în dimineața acestei zile, până la prânz, adică atât timp cât durează ca această conjuncție să se situeze în toleranța a jumătate de grad. Ceea ce depășește acest cadru, adică a doua parte a zilei vine cu o înclinație către imoralitate pe care nu o vom aborda direct, ci o vom sfida și vom crede că reușita acestei zile este adevărata victorie pe care o căutăm. Faptul că ne ținem blocați în genul acesta de replici este ca și cum te-ai certat cu un om care nu are nevoie de argumente, ci doar de atitudine, sperând că a învinge un asemenea adversar reprezintă succesul care îți va aduce o anume recunoaștere. În realitate, confruntarea în sine oferă doar iluzia victoriei pentru că până la urmă cel care ar fi putut evita o asemenea confruntare pentru că este superior pierde la capitolul imagine socială implicându-se în confruntare, pierde bunurile pe care dorește să le folosească împreună cu cel pe care urmărește să îl convingă de ceva crezând că-l ajută. Regretul momentului arată că în fundal lucrurile sunt în continuare încordate și că avantajul momentului vine spre noi așa cum ne spune și prima parte a devizei săptămânii, ca o plată în avans. Dincolo de toate aceste presiuni care compromit bagajul informațional sau planurile de viitor ziua are o notă tonică aparte și ne poate oferi avantaje mici care să mai atenueze puțin din amploarea acelui tablou apăsător ce va împlini mâine o altă etapă prin careul cu Pluton a celor două astre aflate acum în conjuncție, Soarele și Mercur, ca la judecata de apoi. Ceea ce facem astăzi va trebui explicat mâine fie unui for superior, fie adversarului pe care am încercat să-l convingem fără sorți de izbândă, fie nouă înșine.
Prin urmare, 20 octombrie ne arată că imoralitatea are un alt chip și că beneficiile pe care sperăm să le obținem printr-o confruntare sunt de fapt pietre de moară pe care ar fi indicat să le evităm. Confruntările acestei zile nu ne aduc beneficii, ci ne lasă un gust amar pentru că mintea este prea iute, ideile prea bine argumentate, iar adversarul prea prost, prea indiferent sau nepregătit pentru ca din tot acest tablou să iasă ceva frumos. Ceea ce parcurgem în momentul de față seamănă cumva cu împlinirea unei noi etape de curățenie pentru că Luna pe primul sector de tranzit prin Capricorn mediază o poziție pe care Saturn retrograd din Pești o realizează acum cu elementele astrale situate pe primul sector al zodiei Fecioară. Reținerile, măsura, educația ar trebui să încurajeze aprofundarea, nu evidențierea greșelilor altora. Pentru că această conjuncție dintre Soare și Mercur se realizează pe zodia Balanță reușim să atragem astăzi atenția asupra preocupărilor pe care le avem, asupra subiectelor pe care le alegem, adică reușim să-i molipsim și pe ceilalți cu puțin din ceea ce ne preocupă foarte tare. Rezultatul nu va fi cel scontat, ceea ce va face ca dintr-o zi bună sa devina o zi care adaugă mai multe probleme la cele care existau deja. Dar, până la urma, este și aceasta o experiență și ar fi indicat să o tratăm ca atare. A depăși acest cadru al firescului care ne ține în tensiune doar pentru că acolo este argumentul mai credibil, doar pentru că ni se pare că lumina de acolo vine, că aceste este aurul cel mai valoros sau discursul cel mai electrizant este o greșeală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a cântări bine înainte de a decide ce susținem și pe cine reprezentăm.
Schimbări majore realizate sub presiunea grupului. Un scop este deturnat. Rezultatele concrete nu mai sunt atractive. Punem prea mult accent pe planurile de viitor. Nevoia de senzațional ne constrânge la schimbări pe care nu le dorim acum. Forțele diametral opuse dau semne de împăcare, dar totul este o iluzie.
Astăzi Mercur și Soarele vor împlini, pe rând, câte un careu cu Pluton, întâi Mercur, pentru că are o deplasare mai rapidă, apoi și Soarele, iar la sfârșitul zilei Luna, după ce împlinește câteva unghiuri interesante cu Jupiter, Chiron și Uranus definitivează careul cu Axa dragonului. 21 octombrie este ziua când explicăm, când ne justificăm sau pur și simplu când prezentăm un raport al activității pe care am desfășurat-o în ultimele luni. Din fericire, partea negativă a momentului ține mai curând de interpretarea personală decât de o succesiune a unor evenimente. Nu există consecințe sociale referitoare la a atinge o anumită țintă sau a ne încadra într-un interval al reușitei așa cum era el definit în vara acestui an. La momentul acela țintele au fost stabilite pe traumă, pe dezamăgire, dar și pe spaima că lucrurile merg din rău în mai rău și atunci trebuie să intervenim în forță. Analiza acestei zile poarta amprenta acelor obiective și tocmai pentru că toți suntem influențați de același context complicat, nimeni nu dorește să acuze mai mult decât se acuză pe el însuși, nimeni nu dorește să pună în aplicare o sancțiune. Amenințările vor fi, așadar, foarte intense în mintea celor care fac totul pentru a demonstra în continuare că au dreptate sau că viața lor este complicată de oamenii pe care nu i-au putut da la o parte altfel. 21 octombrie este ziua când oamenii zdruncinați în felul acesta se folosesc de spaima colectivă sau de presiunea grupului pentru a îndrepta atenția asupra faptelor proaste ale celorlalți. Nici de aceasta data lucrurile nu se încheie cu o pedeapsă, dar în cazul acestor oameni, transformarea lor în ținte le sporește disconfortul. Pe careul dintre Mercur și Pluton vorbele nu mai sunt atât de plăcute sau ele trebuie să deturneze de la sensul adevărat. Atunci când intervine și Soarele, dar mai ales dintr-o poziție atât de vulnerabilă, vorbim de înlocuirea experienței personale cu cea a celorlalți, de subjugarea potențialului personal în fața unei discipline, a unui domeniu, a unor sugestii cu substrat justițiar care prin regulile pe care le conțin garantează o anume echidistanță, iar cel în cauză nu trebuie să mai facă niciun efort. Obiectivitatea este acum o piatră rara însă presiunea în sine a perioadei în care se împlinesc aceste unghiuri anulează puțin din agresivitatea momentului și o transformă pe aceasta dintr-o forță activă într-una potențială. În cuvinte mai simple, oamenii nu se mai pedepsesc pentru că fiecare se sperie de câte ceva, fiecare se gândește la o judecată sau este mai mult preocupat de propriile erori de consecințele care s-ar putea abate asupra sa ca să mai aibă timp și de alții. La nivel interior ziua aduce ștergerea unor informații, refuzul de a participa cu sufletul, cu un sentiment frumos, cu o vorbă bună la activități ce se desfășoară în grup pentru că așa va considera fiecare că trebuie să se protejeze de presiunea grupului. La polul celălalt îi vom găsi pe agitatorii care enervează prin veselie superficială, dar și pe cei care își dau importanță căutând să prezinte lucruri simple, comune, banale pe un ton grav și impunător.
Prin urmare, 21 octombrie ne vorbește despre rezultatele concrete pe care avem nevoie să le atingem fără a fi opriți sau acuzați de ceva. Deși presiunea socială este foarte mare, cu toții avem nevoie acum să ni se respecte dreptul la a gândi, a alege, a interveni. Există o formă de nepăsare care va aduce în prezent griji legate de bani, starea de sănătate sau un anume confort pe colaborările ce au început din vara acestui an sau pe demersurile pe care le-am inițiat atunci. Fără să-și dea seama mulți se dezvăluie, se descoperă și nu realizează că acest adaos este aplicat presiunii generale. La un moment dat vor avea nevoie de mai mult decât se cere în prezent pentru a clarifica. Careul acesta are însă o notă agresivă puternică pentru că acolo unde societatea nu intervine să corecteze, va interveni fiecare persoană asupra propriei ființe cu concluzii lipsite de conținut, cu observații superficiale pe care le arată ca rezultate ale unei experiențe îndelungate, prin povești interesante de viață auzite de peste tot sau citite din autori celebri. Tot ceea ce depersonalizează este evident astăzi și același element va fi folosit și în zilele următoare, dar cu precădere mâine după ce Mercur va intra pe Scorpion. Dacă vom reuși să supraviețuim cu sentimentele intacte acestei presiuni în dimineața zilei următoare când Mercur se va afla pe ultimul grad al zodiei Balanță înseamnă că acest pericol complex este doar un tablou unde nu suntem prezenți noi cei de acum, din prezent, ci noi, cei care eram cândva. Într-o asemenea situație, totul va părea frumos, educativ și chiar nostalgic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți ce se separa de la sine și ce separăm prin voință proprie. Pentru că tendința depersonalizări este atât de mare, linia de demarcație dintre cele două este una foarte subțire.
Implicare. Apar disensiuni într-un cadru profesional sau în cel care vizează exercitarea unei profesii. Intrigile și bârfele ne dau dureri de cap. Sunt intensificate pasiunile pentru achiziții, acumulare, demolare, reconstruire. Tentațiile mari creează bucurii mici și interesante. Puținul înseamnă și reîmprospătare. Se modifică metoda de lucru. Emoțiile sunt mai ușor de înțeles și de pus în aplicare. Participăm la acțiuni de grup care ne fac mai receptivi și mai sentimentali. Puritatea este acuzată, dar nu distrusă.
În dimineața acestei zile Mercur va părăsi zodia Balanță și va intra pe Scorpion, zodie pe care o va tranzita până pe 10 noiembrie. Tot dimineață Soarele și Luna își vor încheia Primul pătrar, fază care anunță că deja s-a consumat un sfert din actualul ciclu lunar. Ultima zi a săptămânii ne arată că lucrurile sunt orientate acum către acumulare, către reconstrucție, iar dacă lucrul acesta se face prin a distruge ceva sau a demola nu vom avea nimic împotrivă. Relația bună dintre Venus și Jupiter, dar cu Jupiter retrograd pe zodia Taur ridică o problemă de adaptare deasupra celor legate de strictele necesități sau de altele care se anunța urgente de câteva săptămâni bune. Astăzi multe se modifică, se ajustează din mers și la vedere pare că totul este coordonat de emoție, de modul de a simți, de îndrăzneala de a ne raporta la exemple situate foarte sus pe o scară a valorilor. Cu trecerea lui Mercur pe Scorpion oamenii își amintesc de ambițiile pe care le aveau cu luni în urmă, chiar în vară când au considerat că pot interveni asupra unui proces sau asupra unor etape pentru a manipula sau pur și simplu pentru a obține mai mult. Multe din cele care se consumă acum s-au programat atunci, atât prin adăugare cât și prin lipsire, atât prin suplimentare cât și prin evidențierea unui deficit. Pentru că aceste mesaje au în miezul lor trigonul Venus-Jupiter nu vorbim despre sărăcie, puțin și nici despre un efect cauzat de lipsuri, ci doar de o manipulare a valorilor care trebuie transferate dintr-un vagon într-altul, dintr-un sector într-altul, dintr-o zonă într-alta. Dacă în vară lucrurile acestea au fost decise cu patimă, faptele de acum vor evidenția nota aceasta grea, neplăcută. De aceea ultima zi a săptămânii ne arată că puterea poate fi acuzată, învinuită și chiar judecată, dar nici într-un caz distrusă. Adevărata confruntare se duce între cei care vor să și-o însușească. În plus, conjuncția dintre Junon și Luna neagră, cele două elemente situate acum pe primul sector al zodiei Fecioară, îi va face pe oameni sensibili la imprudențele celor aflați în centrul atenției, la micile picanterii, aducând și îndrăzneala de a reproduce într-un cadru personal, intim, ceea ce alții au făcut în văzul tuturor și la momentul acela a fost greșit. 22 octombrie aduce o luptă a energiilor, a aspirațiilor care pot produce schimbări într-un cadru foarte strict unde regulile garantau alt rezultat. Astăzi cineva iese din ritm și acel cineva nu este orice persoană, ci chiar un exponent al grupului, un lider, un militant al regulilor pe care le încalcă. Trecerea Lunii pe zodia Vărsător va aduce acestui tabloul social culori aparte, unele dintre ele agresive pentru că cer reformare, altele indiferente pentru că susțin tonul conservator. Cei care reușesc să se sustragă intrigilor și bârfelor nu vor deveni personaje principale în această piesă de teatru, ci doar spectatori reușind să impresioneze prin ceea ce știu să facă cel mai bine: să fie contemporani cu momentele remarcabile ale istoriei.
Prin urmare, finalul săptămânii ne aduce o schimbare care se produce fără să conteze dacă ne-o dorim sau nu sau dacă suntem pregătiți să o primim. Ceea ce aduce seamănă cumva cu reîmprospătarea, însă nu face decât să anunțe că evenimentele ascunse ce au fost decise în vara acestui an devin ușor de citit, de consultat, de criticat. Nu mai este un mister ceea ce au gândit și au vrut să facă cei care au decis în vară soarta familiei, a grupului de apartenență, a prietenilor, a națiunilor. Va rămâne însă un mister legăturile subtile care îi țin pe aceștia în continuare pe poziția de personaje principale. Ei vor putea în continuare decide pe această linie, însă alte mișcări sociale, alte manevre. Aminteam în multe din observațiile înserate analizelor pe care le facem aici că vara acestui an nu a fost bună pentru decizii. Dacă acestea sunt deja adoptate, reacția de apărare împotriva acestora nu este considerată decizia, ci mobilizarea. Astăzi nu sunt judecați cei care s-au mobilizat și nu ei sunt vizați de presiunea momentului. Personajele principale sunt cele care au decis să schimbe traseul, care și-au adjudecat rolul de lider, care au crezut că au mai multă putere decât li s-a dat. Dacă au fost prea îndrăzneți acum trebuie să fie răspunzători pentru ceea ce au declanșat. Revenirea acestor personaje în centrul atenției se va face prin aceleași metode prin care au adoptat deciziile din vară. De aceea în momentul de față lucrurile, prin claritatea și transparența lor, nu mai pot surprinde atât de mult. În rest, ziua aduce curiozități stranii, atitudini bizare, viziuni neobișnuite legate de oameni, locuri, epoci, dar și tendința de a vedea experiențele înaintașilor printr-un alt filtru. Astăzi ni se va părea că totul este permis dacă deținem energia care mișcă un mecanism, care împinge au greutate, care atrage atenția.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa pradă curiozității de a răspândi îndoială. Suspiciunile personale împărtășite celorlalți cu acest scop arată că în vara s-a întâmplat ceva ce nu am vrut să recunoaștem, nu a fost vizibil celorlalți la momentul respectiv, iar acum se repetă. Cei situați pe linia fină de demarcație între cele două sectoare au acum puterea prin recunoaștere și iertare să își îmbunătățească maniera de a lucra cu ceilalți sau de a se raporta la lume.
Multumesc Gheorghita.
,,Da, am pierdut orice legatura
Dar nu pentru ca nu stiam destule,
Pur si simplu stiam prea multe.
Asta inseamna ca sunt nebuna?
Asta inseamna ca esti nebun?”
Binecuvantat sa ii fie sufletul, chiar credea ca detine controlul.
O despartire este o pierdere, o pierdere este o despartire? Detine cineva controlul? Crezi ca putem gresi daca ne raportam la valorile perene?
Da! Noi! Dar nu așa cum credem inițial, prin încrâncenare, prin atașament, prin durere, ci prin înțelegere, prin acceptarea jocului apropiere-depărtare care nu ne agită, ci ne limpezește adâncimile sufletelor. Dacă valorile perene te țin în această viziune exhaustivă, sunt de mare ajutor. Până la urmă ce înseamnă evoluție dacă nu și o sumă de pierderi ori dezpărțiri pentru ca la final să descoperi, din acea viziune exhaustivă, că le ai pe toate, dar abordate printr-o altfel de înțelegere? Referindu-ne la ființe, cred că amintirea a ceea ce a fost acel om este sau ar trebui să fie mai puternică decât durerea golului spre care ni se tot întorc ochii. Dacă alegi, dacă vrei să cauți ceva limpede, caută asta, rememorează asta, hranește-te cu asta. Celelalte se transformă așa cum se transformă informația din apă la trecerea ei prin diverse stări de agregare.