14 – 20 aprilie 2014

14- 20 aprilie 2014 este săptămâna etalonării noilor standarde de viață. Pentru că este un interval de o mare însemnătate pentru dimensiunea individuală, este important ca acum raporturile sociale sau personale să fie abordate cu maximă sinceritate. Acolo unde nu există sinceritate, nu mai există succes și, în consecință, acolo unde nu există succes, la finalul săptămânii, vom observa că există regres. 14-20 aprilie 2014 nu poate fi din niciun punct de vedere o săptămână a stagnării. Toate trec în etapa următoare, toate ating nivelul următor într-un mod rapid și foarte intens.
În această săptămână, intervenția astrală va fi una foarte puternică. Ea va activa pe mai multe planuri sau chiar tronsoane lăsând impresia unei dezordini. Prea multe direcții adunate într-un spațiu atât de mic ceea ce înseamnă prea multe hotărâri care trebuie adoptate în timp scurt.
Dacă viața individuală a mai trecut prin astfel de momente, practic fiecare progres individual soldându-se cu depășirea unui asemenea moment, zona socială pare să fie foarte încărcată. Ne referim aici în mod specială la împlinirea careului dintre Jupiter și Uranus, eveniment care se consumă în ultima zi a acestei săptămâni. Evident, și celelalte unghiuri sunt importante însă, cu fiecare zi a acestei săptămâni, vom avea impresia că toate evenimentele sunt așezate într-o ordine precisă pentru a se împlini în mod corect cele repartizate la final.
Pentru cei care dispun de resurse puternice, 14-20 aprilie 2014 este o săptămână a jocului, cea în care refuză sistematic să ia un serios avertismentele celor din jur ori semnalele pe care le primesc din corpul sau din familie. Această categorie socială va avea un vârf în ziua de marți, 15 aprilie, pe momentul de Lună plină, neglijând faptul că evenimentele importante ale acestei săptămâni au alte priorități și tuturor le este dat să atingă finalitatea în ziua de duminică, 20 aprilie.
Privind suita de unghiuri care se împlinesc acum vom observa că săptămâna se remarcă printr-o mare diversitate, atât în zona intenției, cât și în cea a trecutului care este răscolit pentru a fi vindecat. În acest interval, planetele Mercur și Venus vor lăsa o bună impresie, implicându-se în unghiuri cu o puternică determinare existențială: Mercur ne va încuraja să folosim corect informația, Venus ne va îndemna să folosim corect sentimentele. Însă că toate acestea vor fi ca la medic: ți se dă tratamentul doar când ești bolnav. Asta înseamnă că folosirea corectă a informației sau canalizarea corectă a sentimentului nu va fi ceva care va veni de la sine. Cine reușește să lucreze foarte bine în această zonă va reuși să depășească cu bine încercările acestei săptămâni.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne mobiliza toate forțele de care dispunem pentru a construi etaloane corecte. În viitor nu vom mai avea timp să revenim asupra episoadelor pe care le traversăm acum, fie pentru că nu vom mai avea atâta putere să răscolim trecutul, fie pentru că nu vom mai avea atâta îndrăzneală să abordăm perspective imposibile în demersuri complicate. Asta pentru că 14-20 aprilie 2014 este o răscruce de drumuri.

Valorile personale trebuie cântărite. Viața personală are nevoie de repere noi. Propria măsură a iertării este încărcată. Se ridică o problemă importantă pentru comunitate. Pentru a o lua de la capăt, un vas trebuie golit. Conflicte de interese. Ironie. Lipsă de disciplină. Tendința de a acționa în ilegalitate. Erori de judecată. Distracții care creează neplăceri.

Luna se află astăzi în plin tranzit prin zodia Balanță și multe lucruri vor fi cântărite cu mai multă prudență. Faptul că trece prin conjuncția cu Marte, adică se integrează în crucea cosmică pe semne cardinale, înseamnă pentru cei mai mulți dintre noi faptul că viața personală are nevoie de noi repere. Mulți vor încerca să gândească altfel prioritățile vieții, să pună problema în alt mod și se vor arăta în felul acesta înțelepți, prudenți, siguri pe pozițiile pe care le ocupă. Înțelegem, astfel, că multe din elementele care treceau ca neobservate devin acum vulnerabile în fața unei tendințe de a aborda ilegalitatea ca pe un privilegiu. Apar, așadar, noi conflicte de interese sau tendința de a ne întoarce din drum pentru a fi pe picior de egalitate cu cei pe care până acum i-am acuzat de incorectitudine. Mulți vor privi această călătorie ca pe o distractiv și, așa cum se spune în popor, “plăcerea și prostia se plătesc”, așa vor păți și ei acum dacă vor alege să se folosească de erori de judecată doar pentru a avea avantaje imediate.
Opozițiile care Luna le împlinește cu Mercur și cu Uranus ne aduc în fața unor revendicări stranii. Unii vor insista mult pe aceste comportamente antisociale, considerând că numai așa își pot face dreptate, că numai așa o problemă care, până acum oferea avantaj unui adversar, poate fi rediscutată, reanalizată sau distrusă complet. Această tendință majoră generată de crucea cosmică pe semne cardinale primește, prin conjuncția Lună-Marte ce se împlinește în a doua parte a zilei, o intensificare periculoasă. Problemele acestei zile nu sunt noi, ci doar racordate la o nouă intensitate. Din această cauză multe din demersurile săptămânii anterioare pot intra astăzi și doar astăzi, în forma aceasta, în criză.
În felul acesta, tendința de a săvârși o nedreptate va fi privită ca un element de distracție ori ca un drept de care uzează cel căruia anterior i s-a făcut o nedreptate.
Asta înseamnă că valorile personale cele mai puternice vor fi acum privite prin spirit critic. De la începutul anului până acum am avut diverse ocazii în care am crezut că, atunci când intervenim în forță, facem dreptate. La fel și acum, vom fi mânați de această înclinație spre straniu, aceea care inversează valorile și pune pe toata lumea în conflict.
Dacă în această perioadă Mercur și Uranus nu ar fi fost în conjuncție, oamenii nu ar fi fost atât de originali în conflictele acestea, ci ar fi privit totul ca pe o greutate care vine din partea unei societăți incapabilă să se transforme. Acum folosesc puterea de concentrare în mod greșit, se ironizează gratuit unii pe alții și atunci când este invocată o nedreptate mai veche sunt dispuși să se implice în acțiuni de o calitate îndoielnică.
Valorile morale, acelea care ar trebui să constituie o bază sănătoasă pentru viitorul unui individ sunt astăzi zdruncinate prin faptul că puterea de concentrare este folosită în mod greșit.
Acum, când planeta Mercur se află în careu cu Jupiter, aceste etaloane personale devin elemente de bază în conflictele sociale. Reperele sunt răsturnate și, sub pretextul că până acum au acționat greșit, oamenii vor fi tentați să construiască standarde greșite de viață. Unii vor merge chiar mai departe cu aceste tendințe, considerând că a sosit momentul să se golească de toate acestei tentații, obiceiuri sau relații pentru a putea supraviețui. În felul acesta, lasă în urmă și valori bune, nu doar pe cele rele. Acestea sunt acțiunile care îi dau de gol pe acești indivizi care nu sunt încă pregătiți să evolueze. Dacă aceștia se află în acest moment în poziții sociale importante care le permit să decidă pentru ceilalți, grupul de apartenență va avea de suferit din cauza deciziilor lor. Deși vor fi convinși că decid cel mai bine pentru ei și grupul de apartenență, rezultatele vor dovedi altceva.
Din această cauză judecata aplicată acestor personaje rătăcite va constituii o mare problemă a acestei zile și implicit a acestei săptămâni. Singura modalitate prin care se poate repara răul pe care în vor produce va fi prin anticiparea lor.
Prin urmare, debutul săptămânii va constitui pentru noi toți o mare încercare la capitolul discernământ. Fie că judecăm valorile celorlalți, fie că le judecăm pe ale noastre, apelul la noi etaloane de normalitate îi va îndemna pe unii să renunțe complet la o mare parte din achizițiile din ultima vreme. Din această cauză, mulți vor invoca în această zi problema drepturilor care le-au fost încălcate în săptămâna anterioară. Își vor aminti de ceea ce au fost îndemnați de contextul social să ierte și vor privi acum realitatea din alt unghi, adică vor selecta acele comportamente deasupra cărora nu s-au putut ridica. Acum vor fi tentați să judece ceea ce nu au putut înțelege sau depăși, apelând în multe din cazuri la mijloacele mai puțin corecte. La acest lucru se referă în mod special careul pe care Mercur îl va împlini în seara acestei zile cu Jupiter. Fiind vorba despre un careu, problemele ar trebui să rămână în intimitate. Acolo unde sunt scoase abuziv și duse în zona publică avem de a face cu o exagerare a lor, cu analizarea acestora prin confuzii sau erori de gândire, ceea ce va duce inevitabil la conflicte de interese.
Exista însă și un element pozitiv care derivă din această situație conflictuală și este dat de faptul că acest careu care se împlinește între Mercur și Jupiter poate devenii un resort pentru cei care se tem să arate în public calitățile sau talentele. Pentru acești oameni ziua de 14 aprilie va începe foarte prost și se va sfârși foarte bine, reușind să iasă cu fruntea sus din situații conflictuale, dar mai ales vor reuși să ofere celorlalți un exemplu de demnitate, modestie și de noblețe.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu privi evenimentele acestei zile cu reticență și mai ales de a nu face din experiențele săptămânii anterioare o selecție negativă. Această zi nu conferă beneficii pentru trup, ci doar pentru suflet și acolo unde calitatea morală, bunul simț dragostea sau iertarea sunt păstrate intacte beneficiile spirituale vor crește.

Dorință de protecție. Reevaluarea unui drept. Migrație. Severitatea este privită ca o evadare. Apar conflicte pe baza apartenenței la un grup. Fragmentul lasă impresia că este mai puternic decât întregul. Dorința de a face parte dintr-o structură nouă duce la fapte necugetate. Se cere mult discernământ în evaluarea faptelor proprii.

Înainte de a se împlini faza de Lună plină în Berbec, Mercur va avea de împlinit o conjuncție cu Uranus, activându-se, în felul acesta, un punct important al crucii cosmice pe semne cardinale, punându-se problema unei utilizări inteligente a setului de informații care a venit spre noi de la începutul anului încoace. Vorbim aici despre devizele primelor trei luni ale anului și anume: libertatea de expresie în relații (ianuarie), descoperirea legăturii dintre rațiune și suflet (februarie), căutarea adevărului (martie). În contextul conjuncției lui Mercur cu Uranus pe zodia Berbec cele trei direcții ale primelor trei luni ale anului 2014 devin experiențe de viață. Prin ele înțelegem că iertarea (îndemnul lunii aprilie) are nevoie acum de o motivație practică. Prin aceasta este suficient să ne stabilim o țintă pentru că apoi, prin experiențele pe care le-am acumulat în primele trei luni, să descoperim și persoanele care să intervină pentru ducerea lor la îndeplinire.
Etaloanele la care lucrăm astăzi vor fi diferite de cele la care s-a lucrat în ziua anterioară. Astăzi se va gândi mai mult, se va analiza mai mult decât s-a făcut ieri și ceea ce astăzi reprezintă idee, ieri a reprezentat impuls.
Maniera în care aceste direcții importante se integrează în mesajul fazei de Lună plină va fi privită ca o invitație la reevaluare. Astăzi, reevaluarea este privită ca un drept și mulți, pentru a susține această direcție generală, migrează către alte sectoare, zone sau chiar locații. Indiferent care este motivația lor îndemnul la faptă ia acum afișarea unei mari severități. Pentru că grupul nu poate susține interesul oscilant al individului, individul vă trebui să compenseze acest deficit și să lupte pentru drepturile care i-au fost promise. În felul acesta, observăm că avem de-a face cu o nouă împărțire a zonelor sociale. Pe de o parte, avem deficitul social, acela care nu mai poate susține dinamica individuală, iar de partea cealaltă găsim interesul prea mare a omului de a fi recunoscut în grupul de apartenență așa cum i s-a promis, refuzând să vadă că acum realitatea socială este diferită ori nesustenabilă pentru aspirațiile sale.
Tot acest complex de factori, unora li se va părea că fiind haotic. El nu este haotic, ci doar o construcție alcătuita din elemente incompatibile și este lesne de dedus că, prin intermediul acestuia, va fi destul de greu să ne construim etaloane noi. Dificultatea vine din faptul că aceste elemente novatoare au nevoie de o bază solidă, cea pe care în ziua anterioară am fost invitați să o anulăm. Cei care sunt conștienți de modul cum acționează ori care au anumite deschideri vor privi această zi cu sentimentul greutății ca și cum sunt îndemnați să facă ceea ce nu pot, ceea ce nu cunosc ori ceea ce este foarte greu de realizat, de aici și tendința de segmentare pe care o vom observa mai mult la cei inteligenți, la cei care sunt conștienți de mersul real al societății.
Pe acest fond, faza de Luna plină din Berbec amplifică intensitatea uneia dintre cele două forțe – individuală și socială. Se va discuta astăzi despre apartenența la un grup și, în egală măsură, se va discuta și despre segmentarea grupului pentru ca interesul acestuia să supraviețuiască prin noile formațiuni care apar în urma separării.
Mulți astrologi consideră că faza de Lună plină în Berbec este un moment important pentru a iniția noi proiecte, pentru a pune în aplicare noi direcții, adică, în general, pentru începuturile care au nevoie de forță. Consider că este adevărată această direcție însă incompletă. Faza de Lună plină în Berbec (Soare în Berbec și Luna în Balanță) este în egală măsură și un îndemn la a gândi imposibilul. Așadar, nu începutul este elementul definitoriu al acestui moment, ci faptul că îndrăznim să privim foarte departe în zona imposibilului și, prin ceea ce vedem, să considerăm că putem iniția un nou traseu, un nou drum. Pentru că acum înțelegem mult mai ușor care este direcția generală acestei faze a lunii, valențele crucii cosmice de pe semnele cardinale prin care se pune o puternică amprentă asupra acestei zile, vor căpăta o nouă însemnătate. Ea ne va îndemna să extragem din evenimentele marcate de dorința de libertate ceea ce este constructiv pentru echilibrul psihoemoțional și va face în așa fel încât rațiunea să nu mai lupte cu valorile spirituale, iar dreptatea să nu mai fie un bun orientat împotriva tuturor. Prin faza de Luna plină în Berbec, ceea care se împlinește astăzi, iertarea va lua valențele unei sinteze și se va exprima de o manieră impresionantă, cea care se va apropia foarte mult de discernământul spiritual, acela care este atât de rar în zilele noastre.
Momentul acesta de Lună plină are însă și o particularitate – la câteva ore de la împlinirea fazei, Luna va trece prin conjuncția cu Capul Dragonului, marcând inițierea unui nou ciclu draconitic. Cu alte cuvinte, intensitatea acestei faze a ciclului Lună-Soare va face casă bună cu îndemnurile care vin din zona spiritului. Această combinație îi va face pe mulți să vadă în evenimentele sociale semne ale acceptului sau respingerii venite din subtil.
Cei care sunt sensibili, care vor să lase o urmă a trecerii lor vor privi îndemnul acestei zile, în care se împlinesc unghiuri atât de puternice, ca pe o combinație explozivă. Pe de o parte se vor arăta prudenți față de noile direcții, iar de partea cealaltă vor dori să profite de această șansă. Pentru că avem de a face cu o fază de Lună plină, cea care amplifică energia, discernământul va fi reperul cel mai important pe baza căruia cei mai mulți vor reuși să-și atingă finalitatea în ceea ce și-au propus.
Dacă unii se vor arăt rezervați, se întâmplă pentru că descoperă în reperele pe care le invocă prea multă teamă (careu Mercur-Pluton) și vor extrage din ceea ce vine spre ei doar informația care le spune că neputința lor este rezultatul unei agresiuni masive pe care societatea o exercită asupra sa. Luna plină de astăzi nu alege pentru nimeni. Așadar, și această tendință, chiar dacă este negativă, va fi amplificată.
Prin urmare, Luna plină de astăzi va avea, pentru cei mai mulți, veleități mesianice. Ea la spunem oamenilor că sunt puternici, chiar și atunci când nu dovedesc asta, le va diminua puterea de influență, chiar dacă cea mai mare parte din preocupările sau direcțiile lor sunt bune, producând multă confuzie. Pentru că forța începutului este vizibilă prin impactul zodiei Berbec asupra cerului astral de acum, mulți vor consuma astăzi energie căutând noi direcții și, în același timp, neglijând vechile trasee. Astfel, vor neglija îndemnul proverbului: „Atunci când îți faci prieteni noi, nu-i uita pe cei vechi!”.
Totuși, marele direcții ale acestei zile nu se rezumă numai la cele câteva impulsuri care sunt rezervate de împlinirea unghiurilor de azi. Forța Lunii pline va face apel la esențele primelor trei luni ale anului ca și cum nu putem ierta decât dacă vom găsi într-una din aceste luni o motivație solidă.
Cei care, de felul lor, oscilează, vor avea un 15 aprilie obositor, epuizant sau unul marcat de semne de boală. Forța Lunii pline, cumulată acum cu energia crucii cosmice pe semne cardinale, are nevoie de o direcție clară, de un traseu, nu de indecizie, de oscilație sau de nehotărâre. Ceea ce vom descoperi astăzi că putem face printr-un talent, printr-o deschidere are nevoie de o albie pentru ca în viitor să se poată vărsa într-un fluviu mai mare, adică să se poată exprima într-un cadru mult mai larg. A refuza acest îndemn este astăzi o mare greșeală, ca și cum un renumit matematician în loc să lucreze la nivelul său preferă să distreze lumea la circ arătând cât de repede poate face calcule mental. Oportunitatea, talentul, disponibilitatea și motivațiile se întâlnesc astăzi în mod misterios.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi evenimentele acestei zile cu maximă deschidere. Astăzi nu suntem chinuiți de diversitate, ci armonia universului se exprimă la o altă intensitate. Cel care reușește să vadă dincolo de fragment va putea descoperi o muzică aparte cea prin care, după cum ne spun romanticii, fac florile să devină atât de frumoase, iar răsăritul Soarelui atât de cald.

Lucrurile mici au o putere mai mare. Se cercetează ceea ce s-a stricat în săptămâna anterioară. Se reiau tratative mai vechi. Se consideră că cea mai bună soluție este separarea. Rafinamentul este integrat corect. Tentațiile tulbură. Se acordă mai mult credit experiențelor celorlalți. Cei tulburați își rezolvă problemele numai prin cruciade.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Scorpion împlinind astăzi 5 aspecte: careu cu Lilith, trigoane cu Neptun, Venus, Jupiter și sextil cu Pluton. De asemenea, tot astăzi Mercur va avea de definitivat opoziția sa cu Marte. Nu încape nicio îndoială că 16 aprilie devine o zi a contrastelor. Astăzi se spun lucruri interesante, se fac promisiuni mari, se caută prin diferite preocupări să se ridice o interdicție. Din nefericire, încă de dimineață, se pornește pe acest drum al contrastelor, considerând că a sosit momentul să fie lăsate în urmă acele gânduri îndrăznețe ori temătoare pentru a ne preocupa mai mult de sentimentele constructive, de proiectele cu adevărat importante sau de durerile care strigă cel mai tare. În felul acesta, asistăm la o întoarcere către spiritul practic însă această revenire se va face cu un preț: separarea. Din fericire astăzi separarea ar putea fi privită ca o soluție miraculoasă, adică se lasă în urmă o nemulțumire, un element incomplet, o persoană care doar promite și nu se ține de cuvânt, un proiect care consumă prea multă energie.
Așa după cum se poate constata, puterile speciale ale acestui context astral ne îndeamnă să integrăm corect acele lecții de viață care până acum, de la începutul săptămânii, s-au amestecat prea mult cu greșelile sau ideile incomplete. Există însă o similitudine între conjunctura astrală a acestei zile și celelalte ipostaze din zilele anterioare, iar aceasta este construită pe motivul opoziției. Dacă în zilele anterioare s-a spus NU unor situații cu caracter social acum se spune NU unor elemente personale, ceea ce, prin diminuarea unor defecte, poate duce la progres.
Acolo unde situațiile sunt mult mai grave ori ample, zona socială nu este abandonată și se va continua în aceeași manieră, cu modificarea că acum există șansa ca elementele pozitive să se manifeste mult mai bine, iar oamenii să nu mai fie atât de tulburați de ceea ce nu înțeleg. Unii pot considera că-și pot suprima această tensiune prin muncă ori că o pot transforma într-o energie superioară prin interacțiune. Astfel, vor observa că dacă aplică o selecție pozitivă evenimentelor, rafinamentul va fi mult mai ușor pus în valoare și acele tensiuni periculoase care activau pe zona publică se vor diminua.
Cei care au o fire dinamică vor ridica astăzi mâna asupra celorlalți, acuzând pe nedrept, dar, în același timp, susținând cu maximă convingere că sunt obiectivi. Aceștia vor reuși să-și convingă auditoriul că nu sunt în stare să-și rezolve problemele decât prin cruciade. Sensibilitatea lor va fi deci pusă în slujba unor acțiuni de o moralitate îndoielnică. Aceste persoane vor fi astăzi apreciate pentru forța lor, nu pentru calitatea acestei forțe, așa cum se așteaptă. Astfel, cel înțelept va reuși să facă diferența între fundalul general al acestei perioade, marcat de combinații și rocade, și cele câteva vârfuri care vor insistent să atragă atenția prin abuz de putere.
Doar la aceste persoane chinuite vom vedea trăsăturile negative ale opoziției Mercur-Marte. Doar la aceste persoane vom vedea un spirit de contradicție uscat, arid, periculos, marcat de negație. Forța lor negativă va fi cu atât mai intens impusă celorlalți cu cât mai temători sunt în fața propriilor probleme. Pentru ei noile etaloane ale vieții vor fi susținute pe spirit de contradicție sau negație. Acestea sunt de fapt spiritele leneșe care nu doresc să evolueze și care privesc binele, puritatea sau profunzimea celorlalți cu invidie sau chiar cu sarcasm. Și pentru că universul nu impune nimic ființelor, vom observa astăzi că fiecare după puterea sa, după vibrațiile sau calitatea gândirii sale își alege propriul drum în viață.
Prin urmare, 16 aprilie devine o zi a clarității. Cei mai mulți vor avea impresia că sunt lăsați liberi și că cele mai multe condiționări sociale sunt trecute în planul secund. Pentru că unii înțeleg greșit libertatea se vor implica astăzi în acțiuni de o calitate îndoielnică. Se vor lăsa tulburați minciuna, de perfidie, de egoismul sau de invidie arătând că binele celorlalți întotdeauna îi tulbură. Pentru că este săptămâna în care ne stabilim noi etaloane, aceste persoane vor fi acum vinovate doar pentru faptul că nu depun eforturi să-și ridice vibrațiile, și mai puțin pentru calitatea acțiunilor lor.
Cei care se preocupă de evoluția spirituală vor privi cu mai multă condescendență realizările celorlalți. Prin faptele lor, vor descoperi cât de important este să iubești, să respecți oamenii și valorile pe care aceștia doresc să le lase în urmă. Procedând în felul acesta, se vor situa în afara opoziției lui Mercur cu Marte sau vor folosi energia acestui unghi în mod constructiv considerând că trebuie să facă mai mult, să muncească mai mult, să fie mai disciplinați cu gândurile, cu sentimentele, să fi mai înțelegători cu cei din jur și mai puternici în a-i proteja atunci când este cazul. Ceea ce la cei orientați negativ ia înfățișarea unei cruciade, pentru oameni bine intenționați acest nerv, această contracție devine misionarism, afișând această dinamică la intensități și pe grade diferite.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privii ziua cu maximă răspundere. Dacă binele tău înseamnă să zbori, atunci folosește toată puterea pentru a face acest lucru, dar nu pentru că toți ceilalți din jurul tău au decis că trebuie să zboare. Vibrația acestei zile îi îndeamnă pe oameni să facă tot ceea ce este util pentru ei înșiși, nu din mimetism și nici pentru a face pe plac altora. Caracterul util al vieții personale este așadar un element extrem de intim al vieții unui individ. Eul se construiește, se cizelează prin interacțiune nu se definește pe baza acesteia. De aceea, mulți oameni cad în păcatul de a-și defini statutul, nivelul sau gradul de progres după feedback-ul prezentului. Feedback-ul este doar un criteriu de evaluare, nu elementul care validează dreptul la exprimare ori la a trăi într-un anumit mod.

Apel la înțelepciune de viață. Apar componente noi. Situațiile dificile nu mai au un caracter compromițător. Episoadele negative sunt privite cu mai mult curaj. Regretul arată că se dorește întoarcerea la normalitate.

O parte importantă a predispozițiilor din ziua anterioară sunt transferate în ziua de 17 aprilie sub forma unui apel la înțelepciunea de viață. Astăzi Luna va avea de împlinit doar două unghiuri: trigon cu Chiron și conjuncție cu Saturn. Continuitatea trăsăturilor din ziua anterioară este explicată prin faptul că în noaptea de miercuri spre joi Luna se va menține în fereastra trigoanelor cu Jupiter și respectiv Venus, hrănind mentalul oamenilor cu gânduri pozitive de progres, obiectivitate, optimism sau dragoste. Astfel, noile standarde de viața, acelea predispuse de trăsăturile generale ale acestei săptămâni, vor avea la bază sentimentele pozitive la care oamenii au ajuns de la începutul acestei săptămâni până astăzi prin traversarea unor încercări importante. Din această cauză mulți vor considera că situațiile dificile nu mai au acum un caracter compromițător și că relațiile sociale, care până acum au fost foarte încordate, s-au mai temperat. De fapt, totul se susține pe viziunea personală, deoarece caracterul negativ al unor evenimente sociale se menține, însă diferită de ceea ce s-a întâmplat până acum nu este decât viziunea individului, impresia pe care acesta o are față de mediul de apartenență și față de evenimentele în care este implicat.
Conjuncția pe care Luna și Saturn o vor împlini în dimineața acestei zile constituie un element care va fi situat la baza unor înțelegeri speciale. Oamenii vor face apel la disciplină, la înțelegere, la curaj și puterea lor, astăzi, se va exprima doar prin aceste trăsături.
Elementul negativ al acestei zile care va avea și un caracter invaziv va fi dat de regret: regretul că nu am fost suficient de puternici, că nu am valorificat toate situațiile cu care ne-am întâlnit ori că nu avem în acest moment suficient de multe resurse pentru a da curs îndemnurilor care vin din evenimentele de acum. Este mai puțin important dacă acest regret are sau nu echivalent în realitate, adică este mai puțin relevant pentru statut dacă atitudinea pe care o are individul dispare, nu dacă este reală sau nu. De aceea, acest element negativ ale zilei de 17 aprilie nu va trece peste trăsăturile pozitive, ci se va situa într-un plan secund.
Cei care sunt sensibili vor spune că lumea s-a schimbat și că până și oamenii orientați negativ primesc din partea vieții a doua șansă. Această atitudine este rezultatul inspirației pe care o vor avea în timpul nopții de miercuri spre joi și care se va transforma în impresie, soluție sau concluzie în dimineața acestei zile, când Luna și Saturn vor fi în conjuncție.
Cei care sunt orientați pozitiv vor privi regretul ca o întoarcere la normalitate, deci se vor menține în schema generală, aceea care îi îndeamnă pe oameni să nu se lase în voia unor direcții negative, ci să le constate și apoi să le depășească.
Prin urmare, 17 aprilie este o zi de acces la informații simple. Mulți se vor simți astăzi degajați de o mare răspundere și îndemnați să privească în jur prin calitate, sensibilitate, dragoste, disciplină. De asemenea, 17 aprilie este și ziua când conflicte mai vechi sunt trecute într-un plan secund pe motiv că disputa nu mai este reală.
Chiar dacă elementele pozitive ale acestei zile vor domina, mai există și o componentă negativă, stresantă, aceea dată de regret, care îi va îndemna pe oameni să privească prea mult spre trecut și să răscolească în locuri de unde să nu se aleagă cu nimic constructiv. Este vorba aici și de încurajarea unui obicei prost, acela de a privii anumite evenimente prin curiozitate ori prin bârfă.
Așa după cum se constată, elementele negative nu sunt atât de apăsătoare, ci doar enervante pentru că atentează asupra liniști mentale sau emoționale însă nu distrug nimic din zona publică sau, oricum, nu produc stricăciuni asupra unei structuri de rezistență. Va fi nevoie doar de un simplu apel la înțelepciune ori la reguli morale, la bun simț, la bună creștere, la respect pentru ca aceste tendințe să fie ținute sub control.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu permite ca situațiile în care alegem să ne implicăm să se intensifice prin aceste elemente negative. Este destul de simplu să fim înțelepți astăzi, iar cei care până acum nu au avut acest privilegiu vor fi surprinși să constate că, în general, aceste direcții mai mult sperie decât împovărează. În cele mai multe din situații, este mult mai simplu să fii înțelept, prudent decât să te dovedești puternic în a repara greșelile pe care le-ai făcut singur. Dar pentru toate acestea trebuie o lecție. Nimeni nu se naște atotștiutor.

Problemele grave răscolite ating un punct în care pot fi rezolvate definitiv. Viteza de lucru crește. Mândria se dovedește a fi o mare prostie. Sunt inversate valorile. Puterea de a decide este pusă pe picior de egalitate cu puterea de a proteja. Exteriorizare. Doar iertarea îi ajută pe oameni să se încarce cu energie pozitivă.

Venus va acționează astăzi prin unghiuri benefice pe care le trimite către Jupiter și către Pluton, intervenind în opoziția celor doi cu intenția de a media un conflict mai vechi. Pentru că unghiul de 120 de grade se realizează cu planeta din față, această mediere a opoziției dintre Jupiter și Pluton nu se va realiza, ceea ce va duce la evidențierea unui sentiment de frustrare, dar nu în toate problemele, ci doar în acelea care vizează raportul individului cu societatea. Celelalte, tind să se îndrepte, conform direcțiilor din zilele anterioare, către normalitate. De asemenea, în această zi se va împlini și mult discutata conjuncție a Soarelui cu Coada Dragonului.
Dacă, pe de o parte, relațiile pe care le realizează Venus cu Jupiter și respectiv Pluton, pot avea o componentă pozitivă, conjuncția Soarelui cu Coada Dragonului în Berbec poate fi un semn de duritate resimțit într-o problemă intimă care, până acum, cu toate eforturile, nu am putut-o rezolva.
Din fericire, Luna, abia intrată în zodia Săgetător, vă aduce în acest context o doză de optimism absolut necesară unui om lucid pentru a trece cu bine peste aceste încercări. Chiar de dimineață, Luna va fi bruscată de Lilith din Leu, cu care va împlini un trigon. Prin aceasta relație, oamenii se vor simții vulnerabili în fața informațiilor incomplete, vor fi păcăliți de iluzie, de ceea ce nu este vizibil în mod direct ori de ceea ce este ascuns prin abuz de putere. În a doua parte a zilei, când Luna se va află în fereastra trigonului cu Uranus, ce se va împlini la miezul nopții, aceste elemente de derută vor trece în planul secund. Așadar, elementele cele mai neplăcute ale acestei zile vor fi traversate doar în prima parte, adică până când trigonul Lună-Lilith va fi înlocuit de careul care Luna și Neptun îl împlinesc. Tandemul interesant care se realizează între Neptun (prin impactul acestei planete asupra Lunii) și zodia Leu, tranzitată acum de Lilith, va răspândi în jur o senzație de teamă care va fii personalizată de conjuncția Soare-Coada Dragonului sub forma unor evenimente concrete ce vor indica zona în care s-a cuibărit neîncrederea în sine. Dacă de dimineață până în mijlocul zilei problemele vor avea un caracter general, după împlinirea careului dintre Lună și Neptun acestea vor fi localizate punctual pe sectoare de viața sau chiar de persoane. În felul acesta, se explică în acest context de ce relația cu Coada Dragonului ar putea însemna și contactul cu pedeapsa.
Nu trebuie să neglijăm faptul că unghiurile benefice pe care Venus le împlinește cu Jupiter și Pluton aduc acestei zile o notă sublimă, înălțătoare, pozitivă și constructivă, cu toate că intenția principală pentru care există aceste elemente benefice în sfera dispozițiilor astrale de acum nu este finalizată, adică Venus nu poate media opoziția Jupiter-Pluton însă poate fi generoasă la capitolul noroc în viață.
Așadar, marile probleme ale individului, acelea care au ținut atenția captivă mult timp în trecut s-ar putea ca astăzi să nu se rezolve, însă alte complicații, probleme sau neajunsuri, de vreme ce sunt răscolite, acum pot merge către o rezolvare definitivă. Mulți dintre cei care lucrează cu energia, care sunt preocupați de cercetarea spirituală vor observa astăzi că, atunci când își îndreaptă atenția către marile valori ale spiritului, către noțiune esențiale ale cercetării spirituale viteza de lucru crește substanțial. Ei nu vor fi tentați să inverseze valorile, ci, dimpotrivă, atunci când aleg să decidă pentru cineva din preajmă, realizează că, de fapt, decid pentru a proteja. În felul acesta, descoperă că doar iertarea este elementul care îi ajută să se încarce cu energie pozitivă, doar iertând, acceptând, tolerând sau înțelegând suferințele celorlalți reușesc să meargă mai departe. Și, ca o consecință a acestei stări minunate, vor reuși în această călătorie spre trecut, îndemnați fiind de conjuncția Soarelui cu Coada Dragonului, să identifice care au fost momentele delicate în care au greșit și, în consecință, au atras asupra lor o pedeapsă. Cei care nu se preocupă de viața spirituală doar în limita confortului, vor obține acum rezultate notabile și, pe baza acestor înțelegeri complexe, vor putea să-și construiască noi etaloane pentru vremurile care vor veni.
Pentru că 14-20 aprilie este și săptămâna semnelor cerești oameni vor ține cont de impresiile pe care le obțin acum pentru a nu deveni repere pentru ceilalți. Astfel, vor fi în stare să explice în ce constau legăturile dintre oameni, care sunt informațiile care trec de la un individ la altul pentru creșterea și dezvoltarea lor și cum pot fi folosite într-un mod cât mai corect și constructiv. Cei care nu ajung în acest stadiu vor fi loviți de mândria pe care o resimte cel care înțelege, dar nu știe ce să facă cu informațiile pe care le deține. Și cum mândria este un păcat, înțelegem cât de ușor va fi speculată această greșeală pentru ca, dintr-o imensă generozitate a cerului, să se poată șlefui într-un timp foarte scurt și la mare viteză caracterul celui care este dornic de progres.
Prin urmare, 18 aprilie este o zi în care multe dintre problemele cu care ne-am confruntat până acum, că sunt profunde sau superficiale, că au vizat relația individului cu societatea sau complicații de natură existențială, se vor rezolva în mod miraculos. Pentru că numai ce Luna a lăsat în urmă conjuncția cu Saturn este posibil ca rezolvările predispuse acestui context astral să nu fi atât de vizibile. Cu siguranță vor fi ușor de perceput începând cu săptămâna următoare, când Soarele va fi deja în zodia Taur și bazele psihorelaționale vor fi altele.
Acum vom reuși să constatăm schimbarea, dar nu la modul general, ci punctual, în funcție de disponibilitate, putere de pătrundere sau bagaj de cunoștințe. Este de la sine înțeles că nu toți vor deveni înțelepți peste noapte, însă cu toții vom beneficia de această schimbare în bine pe care am așteptat-o atât de mult. Este important de subliniat că elementul iertare, predispus de ansamblul lunii aprilie, este, în acest context benefic, una din condițiile esențiale pentru a adjudeca mai mult decât o simplă stare bună, un noroc superficial sau o șansa ce trece cu noaptea. Ceea ce ne este oferit acum prin aceste relații benefice pe care Venus le are Jupiter și Pluton poate aduce din trecut, prin conjuncția Soarelui cu Coada Dragonului, și ceea ce este denumită generic „pedeapsa binelui”, adică să primim răsplata unei fapte pentru care nu am cerut nici un fel de recompensă. În cazul acesta, este important să aprofundăm sentimentul iertării fără a-l duce în zona vizibilului, adică să fim dispuși să iertăm fără să spunem nimănui, inclusiv persoanei care este constrânsă de ceea ce se întâmplă acum să ne plătească pentru o faptă mai veche. Dacă în trecut intenția a fost clară în direcția nonatașamentului față de orice formă de recompensă, plata de acum arată faptul că undeva s-a greșit și o legătură a apărut chiar dacă nu s-a dorit acest lucru. Meditația cu Iertarea înseamnă acum dezlegarea de aceste fire periculoase care creează impresii false despre Lucrare sau despre calitatea morală a unui individ.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a face din 18 aprilie o zi de investigare. Mult mai ușor se poate lucra cu aceste informații dacă ele astăzi sunt înțelese așa cum trebuie.

Explorarea ajută în rezolvarea conflictelor sociale. Ceea ce este răscolit este dus în fața unui tribunal virtual pentru a fi reparat. Evaluările, expertizele, verificările sunt necesare. Se cere obiectivitate. Calitatea vieții este dată de ușurința cu care oamenii aleg să se ajute unii pe alții. Orice deviere de la obiectivele propuse duce la consum suplimentar de energie.

Pe ultimul segment al zodiei Săgetător, Luna va avea de împlinit astăzi 6 aspecte: 3 trigoane (Uranus, Mercur, Junon), 2 careuri (Venus, Chiron) și un sextil (Marte).
Unghiurile benefice pe care Luna din Săgetător le trimite către planetele din Berbec duc mai departe dezideratele pozitive la care s-a lucrat de la începutul săptămânii încoace. Astfel, explorarea ajută foarte mult în rezolvarea conflictelor de natură socială. Nu încape îndoială că, din Săgetător, Luna trimite raze de optimism către cei care cred că am ajuns la finalul drumului, încurajându-i să fie mai puternici și să nu se piardă în fața obstacolelor care se ivesc acum. Înțelegem, așadar, că trigoanele, astăzi, sunt semne de încurajare în timp ce careurile pe care Luna le trimite către Venus și Chiron din Pești scot la lumină o părere proastă despre sine, suspiciune față de un partener, dezamăgire în fața vieții ori o ușoară descurajare pe un proiect care se dovedește prea amplu. Toată această construcție lasă impresia unei evaluări, iar ceea ce este inspectat este dus în fața unui tribunal invizibil pentru a fi reparat.
Prin acestei influxuri astrale se încearcă ridicarea nivelului de trai, modificarea cantitativă a vieții și legarea unor prietenii frumoase. Pentru că este vorba despre zodia Săgetător cea care acum este tranzitată de Lună înțelegem că binele pe care îl primim acum trebuie plătit cu un gest similar ori pentru acest beneficiu este cazul să oferim ceva la schimb. Este lesne de înțeles că mult mai avantajați sunt cei care beneficiază acum de resurse puternice pentru că orice deviere de la obiectivele propuse duce la un consum suplimentar de energie.
Pe acest fundal marcat de interese de ambele părți, îndemnul general al acestei săptămâni, acela care ne încurajează să ne stabilim noi etaloane de viață, va indica o ușoară deviere de la obiectivele proprii ca și cum pentru o zi ne relaxăm ori mergem într-o scurtă vacanță. Direcțiile generale ale săptămânii nu sunt diminuate, ci este trecut în planul secund doar interesul omului, pentru a duce mai departe, cu efort, ceea ce la începutul săptămânii a considerat că îi trebuie sau îi va fi foarte util în viitor.
Pentru că mulți vor dori să devieze de la ceea ce de-a lungul săptămânii a însemnat efort, muncă, în a doua parte a zilei vor observa că puterile scad în intensitate, că munca nu mai are randament și că dacă doresc să analizeze evenimentele după rezultate atunci vor constata un regres.
Cei care lucrează cu energia ori care sunt angrenați într-un proces de cercetare spirituală vor simți influxurile astrale ale acestei zile ca pe un îndemn la interiorizare. Ei nu vor evada din fața unui obstacol, ci vor dori să-l abordeze din altă perspectivă. În cazul acestor ființe nu apare un consum suplimentar de energie pentru că intenția lor aici, în această lume, nu este aceea de a schimba ceva. Deci consumul suplimentar de energie va fi vizibil doar în cazul celor care vor să se întoarcă din drum, care se răzgândesc ori care vor să schimbe lumea deși nu sunt pregătiți să facă acest lucru.
Prin urmare, 19 aprilie devine o zi în care suntem invitați să facem dovada faptului că nu am fost împinși de la spate de-a lungul acestei săptămâni pentru a face ceea ce am făcut, ci am dorit în mod implicit acest lucru. Investigația, evaluarea, expertiza constituie adevărata sursă de putere prin care oamenii își stabilesc cu mare ușurință noi repere în așa fel încât pe viitor să se dovedească cu adevărat utile.
Explorarea dorințelor pentru mulți ar putea însemna o nouă sursă de probleme. Dacă au suficient de mult tact, ori tărie de caracter nu vor cădea pradă îndoielii, suspiciuni, nu vor fi nici măcar critici la adresa partenerilor de dialog. Vor merge mai departe, dovedind că sunt puternici, că informațiile pe care le dețin sunt valabile și, mai ales, nu se tem de ceea ce va veni.
Privind direcțiile acestei zile prin prisma întregii săptămâni vom observa că acum vibrațiile nu mai au intensitatea pe care am remarcat-o în celelalte zile. De aceea, mulți vor considera că această scădere a intensității ori diminuare a forței predispozițiilor este un îndemn la relaxare, la destindere. Cine are suficiente rezerve, cine are de unde consuma își poate permite luxul de a nu munci. Pentru ceilalți, 19 aprilie va fi o zi în care vor învăța cum să cheltuiască, cum să vândă și față de cine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi tentați astăzi să risipim nici timp, nici bani, nici energie nici prieteni. Este important de subliniat că mesajul astral nu încurajează deloc autocontrolul deci dacă este să ne consumăm din rezervele proprii atunci să o facem pentru autocontrol.

Problemele vechi sunt readuse din nou în discuție însă prin intermediul unor persoane noi. Complicațiile sunt cercetate altfel. Problemele de patrimoniu sunt discutate într-un context nou. Agresivitatea este implementată prin viziune. Acumularea din ultima vreme este pusă în pericol de lăcomia celorlalți. Se fac schimburi păguboase. Ceea ce nu duce la înțelepciune nu poate susține armonia. Obiectele, demersurile se mișcă prin forța sau agresivitate. Profunzimea este atinsă prin dragoste și sacrificiu.

Finalul săptămânii aduce împlinirea unui regal de unghiuri astrale care va porni cu trigonul luminariilor de pe gradele anaretice ale zodiilor Berbec și Săgetător, va continua cu ingresul Soarelui în Taur, cu împlinirea careului dintre Jupiter și Uranus și se va încheia cu conjuncția lui Venus cu Chiron.
Cei care s-au lăsat păcăliți de vibrațiile zilei anterioare considerând că a venit momentul să se relaxeze, să abordeze procesele sociale cu un alt ritm vor vedea astăzi că s-au înșelat.
Trigonul luminariilor, ce se împlinește pe gradele anaretice ale zodiilor Săgetător și Berbec, aduce prea multă energie distructivă, tendința de a porni pe drumuri care, până acum, inspirau teamă ori imprudență în a lua decizii. Trigonul, ca element pozitiv, va ascunde deficitul de atenție susținut de poziția luminariilor pe gradele anaretice și, privați de acest element, oamenii vor considera că ceea ce fac este bine de vreme ce nu sunt opriți ori criticați.
Din fericire, acest unghi se va împlini înainte de răsăritul Soarelui, iar asta înseamnă că o mare parte din aceste predispoziții vor fi implementate în subconștient ca un plan de rezervă. Trecând în zodia Capricorn, Luna va îndemna spre diminuarea impulsurilor afective, încurajându-i pe oameni să fie mai reținuți cu sentimentele, să muncească mai mult, să fie atenți la detalii ori să nu neglijeze o țintă îndrăzneață chiar dacă, pentru a și-o îndeplini, este nevoie de efort susținut. Aceste direcții vor fi susținute și de trecerea Soarelui pe primele minute din zodia Taur când încă se mai păstrează trigonul cu Luna, abia intrată în Capricorn. Asistăm, astfel, la o trecere spectaculoasă de la decădere la extaz, de la eșec lamentabil, la victorie spectaculoasă. Dacă aceste unghiuri s-ar fi consumat în plină zi, evenimentele sociale ar fi fost de o mare diversitate și mult mai accesibile observației directe. Așa, multe din aceste direcții vor fi implementate în subconștient, iar ceea ce va ieși la lumină va lăsa impresia unor forțe contrare care se luptă pentru întâietate. Ba este vorba de o dorință de răzbunare, de a plăti cu aceeași monedă cuiva, de a adjudeca o victorie doar pentru a umili un auditoriu, ba este vorba despre a renunța la luptă pentru că până acum s-a dovedit a fi nedreaptă.
Cu acestei direcții puternic implementate în structura mentală, ziua va deveni importantă prin faptul că vor fi aduse din nou în discuție probleme legate de patrimoniu. Acest patrimoniu dacă vizează raporturi sociale, schimburile care au loc între grupuri ori stabilitatea centrelor de putere (careu Jupiter-Uranus) muzica din instrumentele care sunt folosite acum va intra în colaps. Aceasta va fi însă durerea celor vizați, nu a auditorului, iar asta înseamnă că oamenii de rând vor fi mult mai interesați de propriile griji, de propriile probleme pentru a mai urmări cu interes jocul imperiilor.
Înțelegem, astfel, că noul careu între Jupiter și Uranus înseamnă ignorarea unei forțe publice. Din nou se va pune problema resurselor. Cei care au suficiente rezerve vor reuși să supraviețuiască cu fruntea sus. Ceilalți, care au așteptat acest moment cu atitudinea oportunistului, vor intra, începând de astăzi, în regres. Indiferent de tabăra în care sunt situați, conjuncția dintre Venus și Chiron, pe care o împlinesc în seara acestei zile, îndeamnă la meditație, la reculegere, la vindecarea rănilor, la diminuarea impulsurilor egoiste poate chiar la renunțare.
Pe careul dintre Jupiter și Uranus, problema renunțării nu este simplă, ci una extrem de dureroasă pentru că mulți se vor simții ca și cum sunt constrânși să plece din locul în care au lucrat mult timp sau să rămână acolo unde sunt, însă fără niciun drept. Dacă pentru existența individuală acesta poate fi semnul unui colaps, la nivel social această informație astrală sugerează doar o altă transformare în regruparea centrelor de putere. Indiferent de locație mulți vor observa că obiectele, demersurile se mișcă cu o mare forță ori pe bază agresivității susținută de interesul vechilor centre de putere în a-și menține poziția.
Nu se poate anticipa din această analiză generală care sunt elementele cele mai importante – cele individuale sau cele generale – însă se poate stabili că acolo unde este nevoie de mai mult, acolo unde va fi necesară o acumulare suplimentară pentru a proteja un patrimoniu sau pentru a-l trecea în etapa următoare va fi nevoie de sacrificiu și de dragoste. Dacă luăm în calcul faptul că dragostea de țară este acum un concept perimat care ar putea să trezească ilaritate și, în egală măsură, sacrificiul pentru neam sau pentru patrie este atribuit mai curând celui nebun, putem deduce că direcțiile speciale, pozitive, sublime ale acestui moment vor fi răstălmăcite, adică vor produce mari suferințe, haos și, în loc să adune în același loc oameni care simt și gândesc la fel, prin refuzul susținut al acestora, îi va constrânge să stea în același loc pentru a suferi împreună. Așadar, ceea ce individul a refuzat cu bună știință, în virtutea autoconservării astrale, devine impunere, nu pentru a provoca suferință, ci pentru a compensa un deficit de voință sau de discernământ.
Prin urmare, finalul săptămânii devine o zi strategică. Multe direcții ale acestei zile vor fi implementate prin viziune, iar viziunea individuală va fi puternic impresionată de ceea ce am experimentat de-a lungul acestei săptămâni. Unora li se va părea ca fiind o zi de sinteză, altora ca fiind prima treaptă reală pe un traseu inițiat chiar în această săptămână, iar alții vor considera că un operator astral le-a schimbat canalul de pe știrile morbide de la ora 17,00 pe un film de acțiune.
Indiferent de zona în care aleg să activeze oamenii vor beneficia astăzi de un mare bagaj de informații pe care îl vor folosi în mod egoist prin dorințele pe care și le-au hrănit de a lungul săptămânii.
Elementul cel mai dureros predispus de conjunctura astrală de acum este acela care îl vizează pe individul care vrea cu orice preț să se mențină în vechea poziție. Dacă acesta are resursele necesare, atunci va putea supraviețuii fără nicio problemă acestui teatru de război. Dacă nu, sancțiunea care o primește va fi echivalentă cu intensitatea la care își exprimă orgoliul, aroganța sau infatuarea. Careul dintre Jupiter și Uranus nu arată un eveniment care s-a ivit dintr-odată, ci punctul maxim într-un proces social de transformare.
Așadar, elementele definitorii ale acestei zile se rotesc în jurul talentului de a uita sau de a fi uitat, de a ignora sau de a fi ignorat. Dacă omul comun nu va avea o atât de mare problemă cu aceste direcții, cel care de-a lungul timpului și-a construit o identitate socială, în fața unei acestei lovituri, va suferi. Drama acestei zile nu vine din faptul că acestor persoane le este predispus un moment dureros, ci pentru că durerea de acum constituie începutul unei decăderi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a face un inventar al stărilor și aspirațiilor de acum pentru că ele constituie un indiciu foarte clar asupra zonei în care vibrațiile astrale lucrează. Grijile exagerate față de patrimoniu arătate acum, anunță în viitor schimbări în această zonă. Preocupări majore față de relații sau față de starea de sănătate anunță în viitor modificări de structură sau chiar de conținut în aceste zone. Așadar, mai corect decât oricine altcineva, pe baza acestui inventar fiecare își poate anticipa corect viitorul.

9 thoughts on “14 – 20 aprilie 2014

  1. monica spune:

    HRISTOS A INVIAT! Monica

  2. maria spune:

    HRISTOS A INVIAT!,lumina invierii sa va binecuvanteze casa si familia fam. ochiu

    !

  3. otilia spune:

    Hristos a inviat!!! 😀 Paste Fericit!!! 😀

  4. carsim spune:

    Sfanta Lumina a Invierii Domnului sa va aduca in dar sanatate ,liniste sufleteasca si bucurii alaturi de cei dragi. HRISTOS A INVIAT!

    1. Carsim, Cristina,
      Adevărat a înviat!

  5. Cristina spune:

    HRISTOS A ÎNVIAT!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.