13 – 19 februarie 2017

13 – 19 februarie 2017 este săptămâna severității care inspiră teamă și a soluțiilor pentru o viață mai bună. În sfârșit, ajungem și la intervalul invocat de atât de multe ori de la începutul anului și până acum, cel care se referă la trecerea Lunii Negre pe zodia Săgetător. Acesta nu este însă singurul element astral important al acestei săptămâni, el fiind secondat de alte unghiuri interesante la care participă Junon, Axa Dragonului, Soarele, Mercur, Marte și, implicit, Luna neagră. Tabloul astral al acestei săptămâni ne vorbește despre o mare încercare pe care am mai parcurs-o și în anul anterior și care vine spre noi acum ca o etapă necesară în atingerea unei realizări, a unui nou nivel. Pentru unii această etapă va fi un sector final dintr-un demers care durează de câțiva ani. Pentru alții va fi doar o ipostază nefericită care va ține o săptămână. Nu se poate anticipa din această prezentare cu caracter general dacă cei care se încadrează în prima categorie sunt mai avantajați decât ceilalți. Cert este că pentru toți trecerea Lunii negre pe Săgetător aduce, nu doar acum, ci și în următoarele nouă luni, probleme cu partea întunecată, conflicte sterile, tentații în a rătăci calea, în a declanșa o luptă de clasă pentru un ideal iluzoriu. Apoi, pentru că tot acest tablou primește începând cu această săptămână și observații din partea lui Saturn, zona aceasta a tentațiilor, a greutăților, a nemulțumirilor, care vor încerca în această săptămână să ne convingă că sunt singura realitate de care trebuie să ținem cont, produce, încă de pe acum, dar va aduce și, în cascadă, până la începutul lunii iulie, evenimente negative cu scopul de a opri, de a instiga, de a provoca suferință. Soluția la toate aceste probleme este una destul de simplă, cea pe care o vom conștientiza mult mai bine începând cu mijlocul zilei de sâmbătă, 18 februarie, când Soarele intră pe zodia Pești. Viziunea de ansamblu, cea care ne arată toate piesele, atât pe cele bune cât și pe cele rele, ne ajută să avem de această dată o altă atitudine față de modestie. Dacă pe finalul anului anterior am acuzat modestia și am fugit de ea, considerând că ne face rău, nu este un instrument eficient, a sosit momentul să ne întoarcem la ipostaza aceea pentru a dezvolta o altă atitudine. Nu ne ajută cu nimic dacă ne impunem artificial convingerea că modestia este bună, ci ne ajută să înțelegem care sunt demersurile sociale care cer o astfel de atitudine și care trebuie lăsate în urmă. De aici se deduce că sunt demersuri pe care le ținem active încă din anul anterior prin egoism, invidie, dorință de dezbinare sau de putere, cele care nu sunt nici de această dată compatibile cu modestia. Acestea trebuie lăsate în urmă. Soluția la toate aceste probleme o consultăm din partea a doua a devizei generale aplicată acestei săptămâni, cea care se referă la soluțiile pentru o viață mai bună. În contextul acesta în care duritatea vieții sociale, atât cea din comunitatea locală, dar și cea din comunitatea lărgită, nu par să ne permită o altă viziune decât cea dramatică, a unei epoci marcate de frământări sociale, a privi toată această ipostază în care suntem integrați dintr-un alt unghi, a avea viziune de ansamblu, a vedea toate piesele, atât cele bune cât și cele rele, în același tablou produce acest efect, adică ne arată care sunt soluțiile pentru o viață mai bună. Pentru a le putea pune în aplicare avem nevoie să îndeplinim această condiție dată de modestie. Nu înseamnă că prin acest îndemn la modestie trebuie să renunțăm la tot ceea ce implică dinamismul social, dorință de reușită, ci înseamnă a descoperi măsura propriului bine pe care-l putem face. Ceea ce cere acum ambiție, obtuzitate, atitudine fără argument nu este decât o altă ipostază într-un lung șir de suferințe, nu este decât opusul modestiei, iar acțiunile susținute vor fi în continuare consumatoare de resurse. Este posibil ca mulți să prefere în continuare genul acesta de comportare. Dacă au resurse și își permit, nu-i oprește nimeni. Mesajul evoluției nu susține și nici nu încurajează astfel de metode. Cine rămâne în această zonă nu înseamnă că este împotriva destinului, ci înseamnă că nu este încă pregătit să descopere că spațiul binelui din tabloul în care trăiește este mult mai întins, că puterea adevărată de acolo vine.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a conștientiza care sunt mâniile care ne leagă la ochi, care sunt tristețile care ne otrăvesc sufletul, care sunt durerile care ne trezesc la realitate. Întregul tablou în care sunt integrate aceste elemente negative mult mai ușor vizibile conține, în cea mai mare parte a suprafeței sale, o putere a binelui ce așteaptă să fie descoperită.

Prea multe vorbe. Consultații ciudate. Circumstanțele atenuante sunt evitate. Risc de implicare emoțională. Suspans. Dificultăți de înțelegere. Confuzie. Se pornește pe un alt drum. Idei distructive. Soluții ciudate. Somnolență. Egoismul supraviețuiește foarte ușor.

Luna se afla acum pe final de tranzit prin zodia Fecioară, urmând ca spre sfârșitul acestei zile să intre pe zodia Balanță. De aici înțelegem că 13 februarie ne aduce aminte de greutatea săptămânii anterioare, de entuziasmul fals pe care l-am traversat anterior, de motivele de revoltă sau de imixtiune. Ceea ce ne iese în întâmpinare acum nu reprezintă însă un element atât de important prin noutatea pe care o invocă, încât să fie considerat o bază a demersurilor acestei săptămâni. Statutul zilei de 13 februarie este acela de conștientizare a abuzului pe care un om incapabil să se controleze îl poate face la un moment dat din orgoliu, mândrie, entuziasm.
Astfel, prin careul pe care Luna îl împlinește cu Saturn în mijlocul zilei se creează premisele unui eșec. Acesta, acum, nu va mai fi susținut pe revoltă, ca în săptămânile anterioare, ci pe întârziere. Problemele care ne vor nemulțumi pe 13 februarie țin de pierderea timpului, neîncadrarea într-un termen, tristețea că în săptămâna anterioară ar fi trebuit să facem altceva, dar nu am făcut. Multe din soluțiile acestei săptămâni, pe care le vom conștientiza acum, în special în a doua parte a zilei, plutesc, sunt în suspans și cu cât vor fi văzute mai clar cu atât întârzierea este mai neplăcută, iar ambițiile mai mari.
Apoi, 13 februarie vine și cu o problemă de sănătate pe care unii o vor exagera. Cu cât vor vorbi mai mult despre ea cu atât vor considera că se amplifică. De aici și marele paradox care îi face pe acești oameni să se considere atotștiutori, profunzi, înțelepți doar pentru că generalizează de la un caz particular, de la propria problemă. Această putere falsă îi îndeamnă pe aceștia să evalueze altfel valorile timpului, să se raporteze într-un mod greșit la combinațiile sociale pe care le-au urmărit cu atât de multă intensitate în ultima perioadă. În realitate, ceea ce ar trebui să ne rămână în urma acestei zile ține mai curând de o listă a dificultăților de înțelegere, a forțelor care ne opresc, ne încurcă sau ne consumă inutil din putere. Pe acestea le-am alimentat în săptămânile anterioare, în ele am crezut și prin susținerea pe care le-am arătat-o am pierdut ceva. Pe 13 februarie oamenii conștientizează că au pierdut timp, putere, credibilitate, bani.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre un viitor interesant, dar pe care-l vom analiza acum pe baza observațiilor aplicate evenimentelor din ultimele săptămâni. Luna, pe ultimul sector de tranzit prin zodia Fecioară, le aduce oamenilor acum frica de pierdere, de marginalizare, de judecată sau de boală. Dacă ne referim la dimensiunea personală, lucrul acesta capătă un înțeles util. Fenomenul social cere însă o alta abordare. Nu vom reuși în această săptămână, decât foarte puțin sau vor reuși doar cei care au îndemânare aparte în sensul acesta, să vedem cum anume s-a îmbolnăvit societatea în ultimele săptămâni, cum emoțiile tulburătoare, cele care domină luna februarie, au produs o schisma, o rană, au creat impresii confuze, au oprit o evoluție. Cel care privește înainte cu încredere va reuși să vadă cum anume trebuie să procedeze pentru a-și crea o viață mai bună. Cel care trăiește în continuare în resentimentele ultimelor săptămâni va trebui să se confrunte, chiar de la începutul acestei săptămâni, chiar de azi, cu o severitate care îl va ține captiv în teamă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu crede în compromis. Compromisul acestei zile înseamnă, în cel mai fericit caz, stagnare. Pasul înapoi pe care-l facem prin compromis înseamnă acum a alege să trăim cu frică.

Detașare de probleme. Coincidență stranie. Vibrația individuală nu ajută. Creștere pentru succesul celorlalți. Suprasolicitare. Tensiune internă. Represalii. Viața întâlnește un obstacol. Demersurile personale intră în criză. Se discută prea mult. Obstacol social.

În noaptea de luni spre marți Luna neagră va intra pe zodia Săgetător unde va sta nouă luni. Astfel, până în noiembrie, tot ceea ce înseamnă performanță, dreptate, înțelegere, transfer de valori și de bunuri, dar și tot ce ține de implementarea unui nou limbaj trebuie încadrat în această zonă a încercărilor, trebuie privit cu mai multă prudență. În primul rând, pe acest semn Luna neagră aduce o luptă între două extreme, între valorile care au stăpânit până acum și cele care vor și ele să stăpânească, între elementele care s-au maturizat și care se află acum într-o etapă finală de expresivitate și cele care au împlinit doar în anul anterior o etapă pe seama căreia doresc să se așeze la masă cu învingătorii. Lupta aceasta dintre valori, dintre susținători, dintre principii sau chiar dintre persoane va avea un crescendo până în iulie, apoi aceste episoade va scădea în intensitate, atât referitor la însemnătatea pe care o au, cât și ca atare. Luna neagră pe Săgetător aduce minciuna la rang de regulă, o falsă apropiere de cunoaștere, o înclinație în a exagera faptele proprii, dar și tendința de a înlocui satisfacția de moment cu efortul pe care un om matur îl face pentru creșterea și dezvoltarea sa. Există tendința ca toată această agitație să fie privită ca o dovadă de transformare în timp ce ea nu este decât o simplă agitație.
Un alt element care intervine asupra acestor caracteristici este dat de relația bună care se împlinește acum între Soare și Saturn. Saturn se află pe ultimul segment de tranzit prin această zodie, urmând ca la finalul acestui an să treacă în domiciliu. Până atunci face cu Luna neagră o coaliție foarte ciudată pentru a fabrica un țap ispășitor, pentru a răspândi teamă, pentru a încuraja revendicările exagerate sau absurde, pentru a simula profunzimea, depărtându-l pe om de la sinceritate și iertare, adică, încă de pe acum, suntem puși în fața unei severității care inspiră teamă tocmai pentru că nu promite o reușită prin expunerea la privațiuni, ci ne constrânge să batem pasul pe loc.
Din capul locului toată această combinație, chiar dacă este ușor nuanțată de sextilul Soare-Saturn, are o notă pragmatică obositoare pentru cei care preferă să evadeze în imaginar, care au o componentă afectivă a vieții mai importantă decât cea materialistă. Luna neagră pe Săgetător activează acele episoade nerezolvate și le transformă în tinichele legate de coadă. Ceea ce am greșit în ultimii doi ani va fi până în noiembrie mult mai vizibil, ba chiar folosit ca instrument de acuzație, de tortură. Cu cât aceste defecte sau ipostaze nerezolvate ale vieții vor fi discutate mai mult, cu cât trecutul personal va fi răscolit mai tare cu atât mai slabă va fi puterea celui în cauză, cu atât mai afectată îi va fi imaginea.
Prin urmare, 14 februarie ne scoate în evidență pentru prima dată anul acesta la ce se referă piatra de hotar prezentă, ca laitmotiv, de-a lungul acestui an. Pentru unii obstacolul poate întârzia puțin, însă nimeni nu va fi protejat complet de o încercare legată de sănătate, imagine publică, recunoașterea unui episod rușinos din viața proprie. Poate în momentul acesta ni se pare că soluția cea mai bună este să discutăm despre probleme și că un obstacol, fie el social sau nu, poate fi depășit pe calea dialogului. Când acest sector al dialogului, al comunicării este afectat de Luna neagră, acest instrument de armonizare și de progres nu mai poate fi un atu. Apoi, pentru că știm ce înseamnă pasul înapoi, deoarece Saturn se află de câțiva ani pe acest semn în care intră Luna neagră acum, nici refuzul comunicării nu este o soluție. Iată cât de delicată este această zonă a tentațiilor. Cine va fi curios va trebui să se gândească de mai multe ori înainte de a-și exprima curiozitățile, înainte de a proceda într-un fel bazându-se pe curiozitate. Startul tranzitului lunii negre prin zodia Săgetător nu este unul prea bun. Cu Luna pe zodia Balanță, mesajul dreptății, cel care este în consonanță și cu zodia Balanța, dar și cu Săgetător, poartă amprenta compromisului, a frustrării, a impulsurilor care se pot transforma în comportamente antisociale pe ideea: „dreptatea mea este mai importantă decât dreptatea ta”.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi reținuți, condescendenți, atenți față de valorile celorlalți. Cel care va depăși astăzi o limită a curiozității, a criticismului la adresa cuiva și-a ales deja adversarul care îi va invada intimitatea sau secretele până în noiembrie pe ideea: „cine seamănă vânt culege furtună”.

Eliberare de o mare problemă. Deviație de la cale pentru soluționare colectivă. Instabilitate. Reabilitare. Tensiune internă. Greutății inutile. Segregare. Indecență. Seriozitatea este pusă la încercare. Conduită complicată. Ridicarea nivelului de percepție prin relaționare.

Relația bună pe care Junon și Axa Dragonului o definitivează în această zi permite acestui asteroid să medieze tendința Nodurilor, adică să fim capabil să găsim o soluție în raport cu greșeli mai vechi. Practic, acesta este un mare beneficiu deoarece Luna neagră, cât timp va trece prin Săgetător, îi va încuraja pe oameni să își găsească unii altora defectele pentru a le expune. Beneficiul zilei de 15 februarie atenuează un conflict sau reduce o tensiune pe un conflict existent deja, ceea ce va părea un semn de pace. Având în vedere că Luna va trebui să treacă în mijlocul acestei zile prin opoziția cu Uranus, moment când se va activa careul în T pe semne cardinale ce are planeta Pluton ca focar, beneficiul de acum li se va părea unora mult prea mare sau prea departe pentru a ajunge la el. Aceștia acordă o mai mare importanță tensiunilor interne, lucrurilor mici, lipsite de importanță sau acelor conflicte care revin în viețile lor cu o anumită ciclicitate. Duritatea a ceea ce observă acum este una reală, dar nu-i ajută cu nimic faptul că refuză o soluție socială pentru a se concentra, la fel de inutil sau fără soluțiile de care au nevoie, pe probleme personale minore.
O altă componentă importantă a zilei de 15 februarie este cea legată de deconspirarea unui personaj public. Combinația aceasta între avantajul public și compromisul pe care îl face un om care nu mai suportă repetarea unei probleme ar trebui să aducă ridicarea nivelului de percepție. Dacă Luna neagră nu s-ar fi aflat acum pe zodia Săgetător lucrul acesta ar fi fost posibil. Compromisul devine, astfel, defectul care poate fi folosit ca o armă împotriva unui adversar. Deconspirarea apare în momentul în care, din naivitate sau poate dintr-o evaluare greșită a situației în care se află, cel în cauză alege să vorbească despre ceea ce ar trebui să țină numai pentru el. Având în vedere că de data aceasta situație are integrată și Axa Dragonului care în luna aprilie își schimbă poziția, nu se știe dacă această secvență este atât de compromițătoare pe cât se anunță. La un nivel mai mare, cel care depășește cadrul acestei analize, poate chiar cadrul anului 2017, referindu-se la destinul în ansamblu, deconspirarea aceasta este o mare realizare. În această interpretare pozitivă cel care intervine are, cu sau fără voia sa, rolul de terapeut. Prin compromis, prin expunere, destinul îl ajută pe cel „bolnav” de o afecțiune personală sau socială să se elibereze de această problemă pentru a merge mai departe. Cu o greutate mai puțin îi va fi mai ușor. Desigur, nu se poate vorbi despre o situație de genul acesta în masă, ci doar despre cazuri izolate.
Prin urmare, 15 februarie ne surprinde prin inedit, prin evidențierea unei tensiuni interne, dar și prin conștientizarea acelor greutăți care, prin repetarea lor, ne arată că nu sunt atât de importante și destinul nu poate fi pus în slujba acestor idealuri. Din această perspectivă, avem ocazia acum, dureros sau nu, să ne eliberăm de aceste greutăți. Dacă întâmplările pe care le parcurgem nu sunt dureroase, ci doar puțin jenante, se întâmplă pentru că într-un alt context, care nu a fost atât de generos la capitolul eliberare, s-a mai vorbit despre asta. Dacă problema este foarte dureroasă, enervantă, care dă dureri de cap, de rinichi, dacă epuizează sau schimbă brusc temperatura corpului, atunci suntem în fața unui procedeu nou și trebuie să-i acordăm toată atenția. Doar așa o problemă personală minoră nu ne întoarce din drum, nu ne complică existența. Doar așa reușim să rezolvăm ceva minor, deși marile episoade ale momentului strigă spre noi dintr-un context mult mai larg.
Marea realizarea a acestei zile vine din faptul că, în absența unei dureri personale sâcâitoare, suntem capabili să vedem care ne este locul în grupul de apartenență, în societate, în comunitate. Numai din această perspectivă a poziției sociale, de om între oameni, putem integra și Axa Dragonului, adică destinul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne propune să facem o faptă bună la adresa unui necunoscut. În felul acesta, depășim o barieră a cunoscutului rău pentru a intra într-o zonă a binelui care crește prin explorare. Poate și altădată vom fi curioși să facem la fel și cu cât vom repeta mai des o faptă bună cu atât mai multe obiceiuri bune vom avea.

Schimb de experiență. Valorile personale sunt esențiale. Se merge mai departe. Asocierile sunt foarte bune. Spirit critic. Automatism. Frica devine un obstacol. Impresii morale greu de încadrat. Interpretare subiectivă. Tentativă de abuz. Se consumă prea mult. Prea multă acțiune poate dăuna.

În dimineața acestei zile Luna va intra pe zodia Scorpion și va trezi oamenilor interesul pentru putere. Având în vedere că întreaga zi se va afla sub directa influență a sextilului Mercur-Marte această nevoie de putere se va limita la o zonă personală. Momentul acesta îi încurajează pe oameni să-și aducă aminte de proiecte îndrăznețe care au fost active în săptămânile anterioare, dar de care nu s-au putut ocupa așa cum și-ar fi dorit pentru că au făcut altceva. Dacă în prima zi a acestei săptămâni s-au gândit cu regret că în săptămânile anterioare au făcut ceea ce nu trebuia, acum văd exact ce au lăsat în urmă, identifică în mod precis proiectele pe care vor să ne ducă mai departe. Nu se știe însă dacă până la sfârșitul săptămânii vor fi consecvenți, dacă vor putea să se țină de cuvânt. Cert este că în momentul de față vor să se mobilizeze foarte mult, să câștige timpul pierdut, să-și definească anumite sarcini într-un timp record, să uite de vacanță, de programul de relaxare, să facă ore suplimentare.
Este clar că toate aceste ambiții ale zilei de 16 februarie se adresează în mare parte zonei materiale. Lucrul acesta poate fi explicată din punct de vedere astrală prin relația bună pe care Luna o împlinește cu Junon, asteroid despre care știm că se află acum la începutul tranzitului său prin Capricorn. Acolo unde se constată că în săptămânile anterioare timpul chiar a fost risipit, că termenele pe anumite proiecte se apropie foarte repede am putea vedea oameni care abuzează de încrederea celorlalți, care vor cu orice preț să recupereze ceea ce au pierdut fără să se gândească la consecințe. Pentru acești oameni ziua devine una brutală, definită de prea multe acțiuni negative. Ceilalți vor greșim fiind indiferenți la nevoile celorlalți și se vor ocupa mai mult de ceea ce interesează. În mare parte, 16 februarie este o zi foarte bună care mai temperează puțin din spiritul critic al acestei săptămâni și aduce un confort prin schimb de experiență, prin rezultate bune obținute într-un mod foarte simplu. Acolo unde lucrurile intra în derapaj cel în cauză este avertizat că nu este spontan, nu este liber, nu este sincer și deci creativ, ci doar prins în capcana unui automatism.
Prin urmare, 16 februarie este o zi de tensiune pentru un rezultat bun. Astăzi putem conștientiza foarte ușor teama de risipă, pierdere, de abuz. Un om atent la comportamentul său, care are și respect față de realizările celorlalți va accepta faptul că nu poate recupera orice, că unele trebuie să rămână acolo unde sunt pentru că atât le-a fost puterea, așa era scris să se întâmple. Aceasta nu este o resemnare, ci o împăcare cu sine pentru că suma calităților și defectelor, a realizărilor și eșecurilor ocupă un loc aparte în ceea ce este individul acum, în prezent. Acolo unde oamenii se grăbesc, unde sunt lacomi vom vedea prea multă precipitare, prea multă acțiune negativă.
Un om puternic și sincer va reuși astăzi să-și învingă frica de a vorbi, de a comunica, de a-și atribui sarcini suplimentare, de a munci mai mult, poate chiar în locul altora, pentru că nu lăcomia îl definește, ci dorința de a repara pe măsura puterii pe care o are acum. Pentru acest om mijlocul săptămânii vine cu adevărat cu soluții pentru o viață mai bună.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că, pentru un om corect, bun și sincer cu sine, acolo unde nu există putere sigur este loc de mulțumire. Dacă, apoi, ajunge la putere prin mulțumire atunci demonstrează că este vrednic de a primi acea forță de a schimba lucrurile chiar și atunci când ele par de neschimbat.

Atitudine explozivă. Neglijență. Exercitarea unei profesii la o limită inferioară. Decizii importante schimbate de dragul unui moft. Se atentează la o poziție socială a unui cunoscut. Ghinion. Răzbunare.

Cu greu vom putea să ne detașăm de ipostazele triste ale zilei de 17 februarie. Se întâmplă lucrul acesta pentru că abia acum conștientizăm că de luni și până acum am fost într-un crescendo, am luat contact, cu fiecare zi în parte, cu greutățile pe care ni le-am construit singuri. În momentul acesta ne simțim victimele unor rezultate sociale, expresia unei explozii pe care, prin voință proprie, alegem să o retrăim. Soluțiile fanteziste ale momentului scot în evidență gânduri mai puțin curate pe care le-am avut în săptămânile anterioare și pe care le-am considerat corecte. La momentul respectiv acele gânduri, cu faptele aferente, au produs efecte, iar acum trebuie să suportăm consecințele lor.
Mulți vor crede că prin relația proastă pe care Luna o are cu Mercur ziua de 17 februarie este doar marcată de conflicte de idei. Dacă schema aceasta nu s-ar fi produs cu Soarele pe ultimul grad al zodiei Vărsător, semn care găzduiește și planeta Mercur, impulsurile acestea negative ar fi rămas în sfera ideilor. Așa, ele ne agasează prin rezultatele concrete pe care le-au produs, prin evenimentele triste, rele, pe care trebuie să le suportăm cu maturitate.
Cu toate acestea, 17 februarie este mai curând o zi care ne vorbește despre rezultate decât despre zdruncin. Este adevărat, prin impulsurile acestea supraviețuirea pare să depindă de abilitatea luptătorului, de tehnica aplicată, de volumul de cunoștințe sau de experiența de luptă. În realitate, cel care promovează metode de luptă arată că greșelile le-a produs nu refuzând lupta, nu din frică, ci din agresivitate, acționând în același mod. Chiar și așa, fiecare va avea ocazia în această zi să-și privească cu bărbăție greșelile în față, să refuze teama, autoînvinuirea, autoamăgirea pentru a putea repara. În tot acest proces simularea mentală, cea care este susținută de impactul planetei Mercur asupra ecuației astrale de acum, are un rol de bază. Prin gând dobândim putere, curaj, devenim dinamici și ne demonstrăm nouă înșine că ne putem desprinde foarte ușor de impactul dramatic al amintirilor.
Prin urmare, 17 februarie ne aduce în fața unor decizii foarte importante. Pentru unii, care au funcții publice, aceste decizii pot fi istorice, tocmai pentru că sunt îndreptate în direcția remedierii unor erori sociale. Dar până să ajungem la un rezultat social, acțiunea pornește dintr-o zonă personală. Așadar, avem nevoie să ne definim, încă de dimineață, intențiile. În funcție de calitatea acestora se vor așeza într-o ordine precisă și modalitățile de interacțiune cu ceilalți. Doar aici putem interveni pentru că acolo unde programul este strict, acolo unde un desfășurător este deja stabilit orice schimbare aduce complicații inutile, pierdere de timp, de bani, de încredere. Cel matur înțelege că planurile stabilite trebuie respectate, dar știe și că poate interveni cu o ajustare, cu o schimbare prin diviziune, prin unghiul din care le abordează.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a reveni, de fiecare dată când greutățile vieții cotidiene ne invadează, la gândul că nu este deloc puțin lucru să fii mulțumit cu cât ai.

Totul este studiat în detaliu. Apare o nouă motivație pentru luptă. Viziunea de ansamblu ajută. Promovare. Lipsa de considerație față de munca altuia. Este promovată o minciună. Se erodează o relație. Apar variante mai bune. Spiritul practic devine o ispită. Conjuncturi sociale complicate. Forța morală și bunul simț devin constructive.

În mijlocul acestei zile Soarele va trece pe zodia Pești și pentru aproximativ patru săptămâni vom fi încurajați să ne gândim cu mai multă responsabilitate la faptele pe care le-am făcut în ultimul an, la ceea ce experimentăm de șase ani, la ceea ce ne-a îmbolnăvit în ultimele luni. Este posibil ca în această zi volumul mare de informații care ne cuprinde să nu producă încă efecte, adică să fim în continuare interesați de ceea ce zdruncină în defavoarea soluției. În consecință, refuzul aplicării soluției poate încuraja promovarea unei minciuni, poate aduce o preocupare prea mare față de probleme care nu au importanță. De fiecare dată când Soarele trece prin zodia Pești suntem îndemnați să avem viziune de ansamblu, să ieșim din cadrul strâmt care a permis repetarea unei greșeli. În prima jumătate a zilei, cât Soarele se va afla în continuare pe ultimul grad al zodiei Vărsător, această conștientizare este supusă unui risc. Vom fi încurajați să conștientizăm, din noianul de greșeli pe care le-am făcut, doar pe cele care dor mai tare, doar pe cele care au produs răni, doar pe cele care nu mai pot fi reparate. Așadar, există un mare risc care planează asupra noastră în această zi, iar acela este dat de selecția negativă, de înclinația către tristețe, depresie, dezamăgire. Și conjuncția Lunii cu Luna neagră susține această risipire a libertății de alegere prin selectarea a ceea ce a fost rău. Trecerea Soarelui pe zodia Pești ne încurajează să privim din afară problema, din exterior, dintr-un cadru mult mai larg pentru a vedea defectul sau eroarea în contextul în care s-a produs, nu doar prin mesajul intrinsec.
Orgoliul este elementul care ne încurajează să facem această selecție. Astfel, tot prin concursul forțelor astrale putem descoperi acum că realitatea în care credem a fost construită din orgoliu, din încăpățânare, punând una peste alta observații subiective, limitate, scoase din context. Rezultatul este ceea ce vedem acum: ne considerăm ființe privilegiate, situate pe un nivel superior, însă tot acest stadiu pentru existența căruia consumăm multă putere nu este decât o copie penibilă a adevăratului stadiu la care am fi ajuns dacă am fi fost modești, dacă nu ne-am hrănit cu orgoliul de a ne crede într-un anumit fel.
Prin urmare, 18 februarie ne încurajează să ne întoarcem la sentimente care ne-au inspirat teamă, care păreau instrumente de tortură, dovezi de umilință. Modestia este un astfel de instrument cu care ne-am întâlnit și pe finalul anului anterior și pe care l-am refuzat. Acum metodele acestui instrument pornesc de la conștientizarea performanțelor la care nu am ajuns pentru că am pornit pe un drum greșit și se continuă cu recunoașterea greșelii. Cine crede că întoarcerea la modestie, doar pentru că acesta este îndemnul astral de-acum, este lucrul cel mai simplu, se înșală. Și acum, la fel cum a fost și pe finalul anului anterior, abordarea modestiei se face cu aceeași greutate.
Semnul că facem ceea ce trebuie pentru noi înșine, că nu ne risipim în explicații sterile, că nu luptăm împotriva propriului destin, că ne întoarcem cu înțelepciune către firul pe care l-am rupt pe finalul anului anterior, nu cu mânia că suntem umiliți, este promovarea, evidențierea, remarcarea. Mulți vor observa pe 18 februarie că dacă, în raport cu ceea ce este în interior, față de propriul suflet, într-o sinceritate adâncă față de ei înșiși, acceptă modestia ca fiind o soluție pentru a se împăca cu sine, cu semenii, pentru a se liniști, vor vedea că efectele în plan social se produc de la sine fără să le așeze cu mâna, fără să le numească. Vă că se evidențiază, că ies din anonimat, că se fac remarcați simplu și ușor. Acesta este semnul că se întorc spre armonie. Cheia cu care deschid această poartă către armonie este modestia.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări care sunt limitele acceptării. De foarte multe ori refuzăm sau negăm pentru că avem limite ale înțelegerii pe care nu le putem depăși. Cel care are curajul să tatoneze aceste limite ale acceptării descoperă că dincolo de ele nu sunt doar pericole, ci și realizări.

Nevoie de stabilitate. Complicațiile sunt greu de încadrat. Bunăvoință. Ispită. Atitudine refractară împotriva bunului celuilalt. Gânduri de autonomie. Fapte de izolare. Valorile sufletești sunt în criză. Se joacă o carte. O luăm de la capăt.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Soarele va definitiva careul cu Luna neagră. Primul impuls personal și social care se desprinde din această relație aduce un semn de descurajare. Trecerea Soarelui prin fereastra conjuncției cu Coada Dragonului din această ipostază negativă cu Luna Neagră ne arată că suntem în fața unor lucruri foarte frumoase, delicate pe care le stricăm ori despre care spunem ceea ce nu este adevărat, spre care îndreptăm cuvinte urâte. Pentru asta avem și argumente, multe dintre ele sociale, conjuncturale, istorice. Vom considera că această atitudine este îndreptățită pentru că acestea sunt vremurile pe care le trăim, aceasta este trăsătura definitorie a epocii. În realitate, frustrarea care ne duce spre stricăciune, negare, distrugere este o constantă care nu depinde acum de factorul social, ci este o creație personală. Complicațiile relaționale, refuzul toleranței, evidențierea crizelor de personalitate, îndoielilor, teama că fără această luptă trebuie să o luăm de la capăt sunt doar câteva din trăsăturile care argumentează această opoziție pe care o adoptăm în ultima zi a săptămânii față de tot ceea ce ne înconjoară, față de tot ceea ce intră în contact cu noi. Din nefericire, impulsul acesta are o notă dinamică. Toți vor să-și dovedească acum bărbăția, să își joace ultima carte, să arate că, de fapt, greșelile anterioare nu sunt erori generate de cunoștințe puține, de dezinformare, de slăbiciune sau de viciu, ci doar simple compromisuri abordate pentru a obține un avantaj, pentru a obține o victorie. Cel care răstălmăcește în felul acesta adevărul și nu își recunoaște adevărata vină, nu face altceva decât să demonstreze că trăiește în simbioză cu energii care îl duc la eșec. În cuvinte mai simple, ceea ce întunecă la alții prin aceste argumente, i se va întuneca prin intervențiile celorlalți. Soluția pentru a ieșit din toate aceste impulsuri care inspiră teamă, cu scopul de a identifica soluțiile pentru o viață mai bună și a le pune în aplicare, este de a nu crede în neputința vremurilor, de a nu acorda credibilitate mâniilor constatate la ceilalți. Tot acest tablou nu este decât o sumă de dureri personale care, lipite, creează impresia unei hărți, a unui traseu. Nu ne ajută cu nimic dacă citim în toate aceste conexiuni între nemulțumirile oamenilor o hartă a realității prezente. Conturul acesta apare așa doar pentru că există o rezonanță, nu pentru că există un înțeles profund. Conștientizarea acestui traseu cere întoarcerea către gânduri bune, gingașe, către rafinamentul și delicatețea prezentului, adică spre acele elemente rafinate ale vieții pe care, la supărare, prin ură sau prin dezbinare, oamenii le uită.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne oferă o explicație mult mai clară asupra calității și intensității emoțiilor pe care le-am trăit de-a lungul acestei săptămâni. Severitatea care inspiră teamă prinde în ultima zi a acestei săptămâni un contur mult mai clar și mulți vor fi tentați să creadă că au descoperit piatra filozofală, au aflat marele adevăr, adică vor fi convinși că observațiile lor sunt tot ceea ce trebuie să știe despre prezent. Convingerea aceasta, în realitate, se bazează pe o mare frustrare pe care o transformă într-un personaj ghiduș, ce trăiește în invizibil și le șoptește la ureche ce să creadă despre ceea ce văd sau trăiesc. Dacă ar fi să privim doar prin logică, prin rațiune, doar prin ceea ce avem acum în mâini, rezultatul, concluzia, ideile care se desprind sunt adevărate. Marea păcăleală a zilei este aceea de a ne ține captivi în acest adevăr îngust. Cel care va depăși această încercare, cel care nu se va lăsa pradă atracțiilor negative doar pentru că acestea par desprinse dintr-o realitate ce nu poate fi negată va descoperi că marea durere a oamenilor care sunt încercați nu constă în suferința pe care o trăiesc și o povestesc atât de bine, cât în întunecarea gândirii, în refuzul frumuseții, a rafinamentului, a gingășiei. Crezând că răul este o realitate pe care o trăiește, omul modern își refuză ceea ce îl împlinește. Acesta este rostul pentru care înțelepții din vechime ne îndemnau să nu credem în rău. Observăm magnetismul tentației, al distrugerii, al suferinței doar pentru a descoperi curajul de a alege ceea ce ne împlinește, nu ceea ce ne păcălește, doar pentru a crede ca binele are o întindere mult mai mare care așteaptă să fie descoperită, doar pentru a descoperi liber esența, nu de a o cumpăra de la un negustor care își laudă marfa. Răul care spune că nu există altceva în afară de ceea ce emană este doar o parte a problemei, nu problema în sine, și nicidecum soluția. Omul profund crede în ceea ce îl împlinește. Toate celelalte elemente sunt instrumente de observație, de cunoaștere, de studiu, de cercetare, de evoluție și binele care îl împlinește îi permite să vadă tot fără teamă, fără să nege, fără să dezvolte credințe false.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi în ce situație suntem buni cu noi înșine și dacă am putea fi la fel de buni și cu alții care trec prin situații similare. Cel care poate întoarce către semenul său binele pe care și-l poate face lui însuși creează punți de armonie.

2 comentarii la „13 – 19 februarie 2017

  1. Ana spune:

    Amintindu-mi de spusele dvs ca ar trebui sa folosesc visele pentru schimba ceva,vreau sa va cer parerea in legatura cu visul de noaptea trecuta care m-a marcat,cu atat mai mult cand ma gandesc e e si luna plina(nu stiu daca are vreo importanta luna,dar am un sentiment ciudat).
    Eram in casa unde locuiesc,luminile erau toate stinse,eu plimbam fata cea mica in brate sa adoarma(ca de obicei),cand am SIMTIT in casa prezenta cuiva(era latura de nord a casei).Mergand catre acea camera cu inima stransa dar fara frica,vad un angajat al sotului si il intreb foarte mirata pe unde a intrat,el aratandu-mi ferestra(adica ca a spart geamul si a intrat).Am mers sa vad pe unde a intrat,(tot visul persoana respectiva nu a stat deloc in camera pe unde intrase,doar pe hol) si intrand in camera am SIMTIT ca am calcat pe cioburi si ca toata camera era plina de cioburi se sticla de jur imprejur.Eu nu intelegeam de unde toate aceste cioburi pt ca nu puteau fi atatea de la geamul spart.Cioburilr nu m-au ranit deloc,doar mi-am curatat talpile cand am iesit din camera.L-am intrebat ce cauta aici ca el trebuia sa fie in afara tarii,la munca,cu sotul meu,nu intelegeam ce facea in casa mea si m-am trezit.Dupa acest vis credeti ca sotul ar putea avea probleme cu el sau din cauza lui?Ce trebuie sa inteleg din acest vis(a trecut ceva vreme de cand nu am mai visat ceva atat de clar),ce ar trebui sa fac?Eu acest barbat il stiu doar ca este angajat al sotului si ca are ceva origini de etnie rroma.Multumesc din suflet

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.