11 – 17 ianuarie 2010

Luni, 11 ianuarie
Prima secventa a Lunii in Sagetator vine prin sextil ei cu Saturn. Alaturi de aceasta sete de cunoastere a sentimentelor, de a da curs unei mari incercari a vietii, de a surprinde, printr-un tur de orizon, esentialul, Soarele, prin conjunctia cu Capul Dragonului, aduce aceasta curiozitate in pragul unui declic interesant. Sansa este o mare tentatie a acestei zile si ea nu vine numai prin alaturarea lui Venus Soarelui, aflat acum in preajma lui NN, ci si, spre seara, prin conjunctia acestora.
Prima zi a saptamanii aduce astfel un buchet de gandurilor bune, tentatiilor, provocarilor, faptelor cu un mare risc, dar aplicate elementelor esentiale vietii sau gesturilor majore. Unii vor lasa gandurile in voia lor, altii si le vor ordona dupa cum vin evenimentele din anturaj, in ambele situatii insa ratiunea si luciditatea vor face casa buna si intuitia momentului va implini sentimentul apartenentei fata de un grup, natiune, subiect sau ideologie.
Semnul indoielii este, in aceasta prima zi a saptamanii, un cui in talpa. Ne vom confrunta cu el fie pe linie administrativa, prin decizii de grup luate impotriva unui subaltern, prin semne ale unei ruperi, dezbinari sau suspiciuni ce planeaza asupra unor asocieri sau buni prietenii, dar si pe linie stiintifica prin dezicerea de rezultatele analizelor de laborator, medicale, psihologice, de solutiile venite de la un specialist intr-un cadru solemn.
Prin urmare, 11 ianuarie ne aduce aproape motivul gloriei si al succesului, al ispitei de a pierde prin renuntare totala sau al tentatiei de a invinge prin orice context social. Destinul revine din nou in centrul atentiei fie in ansamblu, aducand indreptarea constiintei asupra faptelor marete, sociale, politice, fie prin demersuri personale ce vor produce in acest an efect majore. 11 ianuarie ne poate invata o alta fata a curajului, a superioritatii, punadu-ne in ipostaze neplacute sau jenante, in situatii neanticipate care ne vor oferi o viziune asupra puterii personale dintr-o noua perspectiva. Din acest unghi semnul puterii este unul straniu, abia vizibil pentru ochi, dar puternic pentru suflet. Impregnand constiinta cu aceste sentimente noi, omul poate deveni fauritorul propriului destin. Azi vom intelege ca nu exista oameni mici si mari prin natura lor, ci oameni care devin mici sau mari dupa cum alegerile pe care le fac.

Marti, 12 ianuarie
Atingerea, in 11 ianuarie, a momentului de destin face din 12 ianuarie o zi a culegerii roadelor, a intelegerii, a retrospectivei, a mandriei de a fi si de a domina prin informatie, educatia morala, cunoasterea, caldura sufleteasca, persuasiunea.
Azi, Luna din Sagetator culege roadele confruntarilor mai vechi, atat pe cele bune cat si pe cele rele. Evenimente din trecut, care nu vor nicicum sa moara, vor striga azi spre noi si ne vor aminti de dureri refuzate, de persoane cu care nu dorim sa colaboram, sa lucram, nici macar sa ne intalnim si care ne activeaza traume vechi.
Intalnirile in generale sunt apanajul acestei zile. Indiferent ca vom consuma aceste influxuri astrale pentru o intalnire la o bere cu prietenii sau pentru o consultatie rapida intr-un cadru rustic, inopinat, sau vom cauta sa atingem o stare sufleteasca de autocompatimire, de umilinta, de repliere sau de abandon a placerilor lumesti, 12 ianuarie nu ne va face cinste de ceea ce spunem, gandim sau simtim. Exista multa confuzie in ceea ce alegem sau ceea ce ne indeamna spre a alege ceva, in asa fel incat, daca ar fi sa concluzionam, sa aducem, cu mare efort, ratiunea in fata, tot ceea ce atingem ne confera nesiguranta, totul ni se pare efemer, lipsit de profunzime sau cunoastere.
Daca prima parte a zilei intoarce spre noi gesturile trecutului, faptele glorioase carora acum le vom da o interpretare mai putin corecta, tangenta la madria si orgoliul puterii absolute (“eu am facut”, “eu pot” “eu stiu”), a doua parte a zilei va risipi aceasta umflare a orgoliului, aducand deconspirare.
Prin urmare, 12 ianuarie va uni mandria de a fi invingator, cu puterea de a o lua de la capat. Nicio traire nu pare sa fie in regula, nici macar cele stabile, fata de prieteni, membri familiei sau cunoscuti, pentru ca impactul vine cu confuzie si indecizie.
Privind intr-un context macro, cel al marilor grupuri sau al societatii, ziua, prin golul de gandire pe care il predispune ne poate aduce evenimente sociale majore fara un suport astral direct, ca o consecinta a trecutului care nu poate sa moara. Unii se vor intoarce din drum, se vor pierde cu firea, vor dori sa-si caute prietenii din copilarie si aceasta ratacire ii va face sa piarda timpul intr-un mod placut, dar inutil. Ziua nu este un esec, tocmai pentru ca ramasite ale trecutului spioneaza momentul in care sa-si ceara drepturile. Daca ne amintim ca unul din impulsurile acestei zile este sa nu ne incredem in realitate, dialogul interior, lipsa de comunicare intre oameni, reactiile nepotrivite la numite cuvinte sau pur si simplu frica nejustificata, ce s-a cuibarit in suflet si bate in gat impreuna cu inima, creaza o cromatica pe care o vom transpune intr-un peisaj social sau sufletesc trist, obosit sau ponosit pentru a rupe monotonia sau stereotipurile. Oamenii se vor comporta ciudat azi si nu este in totalitate vina lor!

Miercuri, 13 ianuarie
13 ianuarie este o importanta zi a acestei luni, una plina de evenimente ample si puternice unde de soc transmise de-a lungul intregului an. In primul rand Venus va implini la grad perfect sextilul cu Uranus, invocand motive, unele chiar severe, de retragere spre o lume interioara despre care se va crede ca ofera mai multa siguranta si cumpatare.
Ziua nu este insa dominata de acest aspect, ci este colorata cu el in asa fel incat orice gand, orice demers, ori intentie pe care dorim sa o fructificam in vreun fel va primi negatie, respect rece, distanta, retragere, o seriozitate nepotrivita contextului si un iz de straniu prin adoptarea unei stari opuse contextului. Nu ne va incomoda aceasta aborare si nici nu vom putea sa stricam prieteniile zilei de azi, ci, dimpotriva, ineditul intamplarilor, prin diversitatea lor sau prin unicitate, va face din 13 ianuarie o zi a mandriei pentru cei care considera ca viata nu le-a oferit niciodata diversitate. Rasunetul acestor fapte, ce vor aparea in cascada chiar de dimineata, ne va face sa ne intoarcem fata catre oameni si sa ne indreptam gandurile, conceptia, coloana vertebrala, moralul, fie gustand din veselia simplului, elegantului, discretului, fie detasandu-ne de superficialitatea care ne consuma timpul, energia, banii si nervii. Acest impuls se va raspandi peste tot anul 2010 si, cei care vor avea viziunea de ansamblu a faptelor lor, vor considera ca acesta este momentul de cotitura, de deschidere, de eliberare de conditionari, clipa in care au dat lovitura si nimic rau nu li se mai poate intampla. La fel de sigur se prea poate sa fie asa si la fel de sigur se prea poate sa nu fie asa. Aceasta dihotomie a finalitatii, anticipata prin comportamentul straniu al astrelor, va capata de-a lungul anului o ondulare fireasca. Bucuriile intentiilor rostite, alese, gandite sau puse in practica in aceasta zi vor contrasta cu esecurile in acelasi registru care nu vor fi produse de evenimentele incheiate imediat, ci vor face parte dintr-o gama selecta de trairi si experiente ce trebuie intelese si apoi abandonate, intrucat apartin vechilor structuri.
Toate acestea se vor petrece cu o Luna in Capricorn, apropiata lui Pluton si planurilor lui, ce conspira la toate aceste demersuri si la tot ceea ce se afla in stadiul de samanta, la tot ceea ce este viu, dar nevazut, fata de tot ceea ce se ascunde de teama, lipsa de lumina, neputinta sau, nu neaparata dintr-o defect, ci se ascunse prin natura sa. Misterul este un element care se va infasura in jurul planurilor acestei zile, picurand putin cate putin bucurie, speranta si deopotriva disperare si indoiala.
Tot azi, Saturn va intra in mers retrograd si, daca prima parte a zilei ne-am delectat cu virtuti, bucurii nepamantene, realizari indraznete sau ne-am intretinut cu persoane curajoase, neobisnuite, extravagante, libere sau geniale, in a doua parte a zilei semnul de limitare va cuceri sfera gandurilor si va impune sentimentului prima ingradire: incep sa cred ca nu pot! Cat de straniu si cat de amplu pot dansa vibratiile astrale in periplul lor cosmic si cat de suav pot declansa energii care devin, cu atat mai greu de integrat si utilizat, cu cat ne vom departa mai mult de aceasta zi!
Trasatura esentiala a acestui aspect este aceea ca 13 ianuarie reprezinta samanta multor actiuni ce vor domina, in desfasurarea lor, intreg anul 2010. Acum, dupa ce ne-am planuit sa cucerim lumea idelor, taramuri necunoscute simtirii sau idealuri imposibil sau greu de atins, intoarcerea spre sfera personala, spre propria fiinta se va produce prin negatie, indoiala si teama. Aceasta intoarcere spre sine va sfida simtul si va deveni un produs elaborat al gandirii sau un efect al experientei indiscutabile pe care timpul o va repartiza cu obiectivitate celui care merita. Ea se va produce pe sextilul dintre Soare si Uranus si in separatia sextilului pe care Venus il va face cu Stapanul Cerurilor – Uranus.
A apropia un Soare interior, cum este cel din Capricorn, de Uranus, nu pe un pod, la o trece sau la o rascruce de drumuri ci, intr-un mod neobisnuit, la o teleconferinta, depasindu-se limitele traditionalului, a afectivitatii construita prin incercari, tatonari sau iubiri pasagere, si oferind privilegiul redescoperirii timpul pierdut si incercarii spre o redresare a destinuui intr-un alt sector al vietii, sau intr-o alta dimensiune.
Prin urmare, 13 ianuarie este, prin amploarea, profunzimea si diversitatea evenimentelor, cea mai importanta zi a saptamanii. Cuvintele rostite azi isi vor gasi fratii, nepotii sau stranepotii insirati peste tot anul 2010, iar averea impartita acestora in asa fel incat efortul pe care il vor face pronind de la ea sa nu gaseasca nicio solutie viabila, stabila, solida, serioasa sau puternica in timp. Nu este nici o zi de esec, ci este semnalul de plecare al trenului din gara. Azi cu totii ne vom alege un compartiment in acest tren. Compartimentul unora va fi defect si ponosit, al altora modern cu ferestre spre alte compartimente prin care calatorii sa-si umple timpul intretinandu-se unii cu altii, iar compartimentele altora vor fi pietre de incercare in intoarcerea spre valorile personale, spre Eu, putere interioara, suflet.
Nu trebuie sa ne propunem sa facem ceva anume in aceasta zi, nici macar sa ne tinem de planuri pentru a implini superstitia ca intreg anul va fi asa, ci doar sa fim atenti cum se moduleaza si cum se desfasora raportul dintre intentie si realizare deoarece cu cat ne departam mai mult de 13 ianuarie, cu atat mai clar vor semana schemele comportamentului in societate, cu cele personale ale aceastei zile.
In perioada 1-10 martie exista traditia ca fiecare om trebuie sa-si aleaga o zi, adica unul din cele 10 cojoace ale Babei Dochia, pentru a vedea, dupa cum este vremea, cam cum va fi intreg anul pentru el. La fel se va intampla cu aceasta zi pentru ca ea detine semintele intregului spectru al actiunilor lui 2010, ce sunt atribuite destinului personal.

Joi, 14 ianuarie
Multi se intreaba, privind infatisarea enigmatica a unui necunoscut: oare cu ce-si umple omul asta timpul?
Timpul si valorile sale stranii sunt apanajul acestei zile, nu doar prin forta sa imbatabila, cat mai ales prin capacitatea sa de a cuprinde, intr-o imensa generozitate, binele si raul in stadiul de samanta, dar si in cele de desfasurare sau de finalitate. Modalitatea prin care oamenii isi percep timpul este un mister al vietii. Timpul pentru Sine (esenta vietii) nu este un mister, pentru ca modulatiile sale sunt accesibile, in mod direct, dincolo de bariera succesiunii, prin intermediul tuturor elementelor pe care le contine, insa toate aceste parti constitutive, indiferent de vibratiile lor, privite separat, trec prin secvente succesive de transformare (timp) pentru ca, in virtutea conceptului, tot ceea ce exista s-a nascut, traieste intr-o modalitate specifica si dispare pentru a lasa loc unei altei structuri care, la randul ei, se va spune aceluiasi proces.
Ce facem noi cu timpul? Cum il valorificam? Cum il apreciem? Cum il resimtim? Acestea sunt cateva din intrebarile aplicate trecerii, devenirii, modificarii materie vii, a vietii in general. Cei mai multi dintre oameni se lupta cu timpul, negand obiectivitatea succesiunii sale. Ba trece prea repede, ba prea incet si oricand ai nevoie de timp intr-o valoare etalon, nu dispui de el pe motiv ca ba este prea mult, ba este prea putin. Cine este de vina? Evident ca omul, adica acela care face aceasta apreciere si o mentine ca enigma, nu o traieste pentru a o anula, poarta intreaga vina.
A-ti impune forta asupra timpului inseamna a avea puterea de a mobiliza valorile si trasaturile umane pentru a construi o armonie. Timpul, prin succesiunea sa rigida, aduce predestinare, iar omul, prin mobilitatea si adaptabilitatea sa in raport cu timpul, aduce liber arbitru. Destinul celor puternici se impleteste atat de bine cu timpul, cu predestinarea, incat nu sesisezi cand au devenit liberi.
Prin urmare, mobilitatea Lunii in Capricorn, in ultima zi lunara, dar si pe ultimul segment al retrogradarii lui Mercur in Capricorn, da viata Soarelui interior, acelei lumini spirituale care ni se infatiseaza noua (celor care judecam omul dupa fapte si pomul dupa roare) ca fiind produsul unor experiente obiective, incontestabile. Azi, semnul armoniei cu timpul poate aduce sincronizari geniale cu un ceas interior, cu o forta a naturii, cu o lumina a constiintei, a intelegerii, cu o putere spirituala care ne va apropia de vibratiile elicoidale ale universului pe care nu doar structuri esentiale ale mateiei vii le au, ci si devenirea si predestinarea, ca virtuti personale si deopotriva universale ce dau sens fiintei prin destinului sau, dar o si elibereaza de conditionarile ce pot fi, prin armonie, atat de frumoase si de placute.

Vineri, 15 ianuarie
Chiar de la inceput Luna va trece prin conjunctia cu Nodul sau de Nord ca, pana la rasaritul Soarelui, sa mai implineasca la grad perfect un sextil cu Uranus din Pesti.
Semnul acestui inceput este benefic pentru ca el aduce idei noi, strategii simple, o selectie puternica si rapida pe ceea ce ne-a ramas din zilele anterioare. Aceasta selectie poate cuprinde atat sfera sufleteasca asupra carei sa revenim cu mai multa responsabilitate si intelepciune, dar si asupra celei sociale prin renuntarea la planurile pe care zilele anterioare ni le-au adus, la intalniri ce anterior ni se parea importante sau la achizitionarea unor bunuri.
Exista un indiciu in aceste influxuri care ne spune ca renuntarea acum este buna. Luna nu va face azi niciun aspect cu o planeta retrograda pentru a urgenta o tensiune, pentru a o finaliza sau a o incadra obligatoriu intr-o albie, ci se implica in demersuri de placere si tocmai de aceea acest impuls spre economie, putin, restrictie, renuntarea devine benefic.
In mod firesc, dupa cum au mers directiile plantelor pana acum, ne-am astepta ca impulsul diminetii, dedus din unghiurile Lunii cu Capul Dragonului si respectiv Uranus, sa se risipeasca in fata Lunii noi care sa ne intampine cu noi directii. De data asta nu este asa. Luna noua din 15 ianuarie impulsioneaza aceasta selectie, continuand desprinderea de vechile structuri, obiceiuri, de vechile legaturi si observarea lor intr-o lumina noua. Exista o axa interceptata pe tema acestui eveniment astral, axa Fecioara-Pesti incadrata in casele I-VII, ceea ce ne va aduce noua, prin relatia lui Uranus, ca guvernator al temei si cu grupul de planete de la finalul Capricornului (Soare, Luna,Venus) o noua raportare la mediu, descoperirea unei noi distante fata de fapta, gandire sau exercitiu. Zilele anterioare acestui eveniment au adus multe experienta, lectii serioase despre intelegerea vietii, despre atitudinea fata de oameni, obiecte sau fata de idealuri incat noile directii par sa aiba un drum liber si firesc.
Evident ca nu trebuie sa cadem in derizoriu si sa ne asteptam ca brusc, de dimineata sa vorbim engleza daca niciodata nu am inteles aceasta limba, doar pentru ca a existat in trecut o dorinta in acest sens si pentru ca planetele fac acum aceste unghiri. Casa a XII, care aduce acest mesaj, este o casa de finalitate si ea intervine asupra evenimentelor pentru a le absorbi, pentru a le trimite intr-o alta dimensiune. Aceasta translatare spre o alta dimensiune, la propriu, prin acces la energii diafane, subtile ale universului, sau cu sens figurat spre o alta latura a destinului, spre o alta infatisare a personalitatii sau spre conjuncturi sociale noi, se va face brusc, iar noi ne vom trezi in evenimente fara avertismente sau atentionari.
Incadrarea Lunii noi in aceste limite ale unghiurilor pe care Luna le face cu NN, Uranus si Venus aduce aproape starea de geniu, adica acea stare prin sa se a utilizeze metode nedescoperite inca intr-un mod simplu si eficient ca si cum ar fi fost invatat de la cineva care o practica de mult. Acest geniu va consuma energia, va rupe vechile legaturi, va schimba optica fata de mediul social, iar schimbarile pe care le va impune vor fi benefice si, deopotriva, dureroase.
Pe acest fond straniu si complicat prin ineditul trasaturilor, la care unghiurile si legaturile subtile dintre planete fac apel, Mercur, la 18:51 se va intoarce la mersul direct, aducand nu numai revenirea la normal a comunicarii, dar si reasezarea cuvintelor in ordinea fireasca, readucerea in centrul atentiei a problemelor ce tin de perspectiva, viitor, de continuarea demersurilor sociale, de aplicarea unor norme pentru continuarea lor nu pentru revizuire.
Spre seara Luna va trece in Varsator, aducand intelegere si maturitate peste toate evenimentele de peste zi. Opriti pentru o secunda cu gandul asupra evenimentelor si trairilor complexe pe care le-a adus 15 ianuarie vom spune: “Ce zi!”.
Prin urmare, asupra lui 15 ianuarie planetele vor lucra intr-un alt mod decat au facut-o pana acum. Mesajele planetare acum fuzioneaza si urmaresc acelasi scop. Aceasta unificare este indiciul unui cumul de forte, a unei puteri ce se va situa la cote superioare. Unii vor constata ca au mai multa putere fizica, altii ca pot sustine mai mult timp in sfera preocuprilor o idee, un sentiment sau ca se pot lasa mai mult timp consumati de metode stranii, complexe, necunoscute pana acum. Semnul iesirii din matca limitelor obisnuite va da acum semne severe. Nu trebuie insa sa ne asteptam sa iesim complet din tumultul si efervescenta vietii cotidiene, din complicatiile ei si sa uitam complet obiceiuri negative cu care ne-am umplut timpul sau pe baza carora am obtinut multe avantaje pana acum. Ne putem insa astepta ca tot ceea ce destinul ne aduce spre experimentare azi sa ne magnetizeze atentia incat ziua urmatoare sa ne gaseasca putin schimbati.
Recomandarea asupra zilelor de geniu, cum este aceasta, vine din indicatiile tehnice aplicte Lunii noi: “aveti grija ce va doriti pentru ca s-ar putea sa primiti!” (Jiddu krishnamurti).
Si, inca o trimitere la Jiddu Krishnamurti, ca o completare pentru o mai buna clarificare asupra vibratiilor acestei zile de geniu, care nu se desprinde de indicatiile generale ale intregului an 2010: “Viata este un extraordinar mister – nu misterul pe care il întalnim in carti, nu misterul despre care oamenii vorbesc, ci misterul pe care fiecare trebuie sa il descopere pentru sine; de aceea este asa de important sa inţelegi putinul si maruntul si pe urma sa inţelegi si dincolo de acestea”.

Sambata, 16 ianuarie
A pendula intre Saturn si Lilith, adica intre trigonul cu Saturn retrograd si conjunctia cu Lilith, pentru Luna, inseamna a oscila intre renegarea propriilor origini, propriului mod de a gandi, a solutiilor bune, a acumularilor, a averii, mostenirii de dragul unui moft de o clipa, de dragul unor percepte morale ce nu sunt intelese pe deplin. Viata simpla, alegerile detasate, curajul de a te tine pe linia de plutire, maniera curata, casta de a tine alaturi moralitate, puritatea sufleteasca sau forta luminoasa a unui spirit in plina ascensiune sunt calitati pe care azi le vom lasa in parasire.
Daca prin retrogradarea lui Saturn ne vom intoarce la fapte pe care nu le-am putut rezolva din neputinta sau reavointa, conjunctia Lunii cu Lilith ne va indica in mod precis care este categoria acelor fapte. Azi vom face apel la vicii, la evenimente in care rusinea si penibilul au facut casa buna, in care semnul de intrebare a constituit solutia intr-o problema si in cand durerea provocata altora s-a dovedit a fi singurul efect al actiunilor din planul social.
Unii se vor intoarce la tratamente mai vechi, care nu au dat rezultat, pentru ca o informatie subtila a negatiei sau a fricii a blocat puterea cu care acest remediu ar fi actionat. Semnul de lezare a puterii de exprimare, de frica de a vorbi, de nod in gat, de emotie lipsita de substrat sunt de asemenea elementele negative ale acestei zile, ca rezultante ale unui aspect bun cu Luna-Saturn retrograd si al unei conjunctii Luna-Lilith.
Prin urmare, 16 ianuarie este o zi incordata. Ea aduce revenirea la trecut si la faptele lasate fara o solutie viabila. La fel de bine aceasta revenire se manifesta si prin tacere, prin inactivitate, prin apelul mental la vremuri trecute sau punctual asupra unui anumit eveniment, fara a-l solutiona in vreun fel. A stagna, din teama de a merge mai departe, implica a da curs unui impuls nervos, psihic, subtil, energetic pe care Saturn – timpul – il va lansa. De-a lungul intregii sapatamani puterea de actiune, bucuriile pline sau incomplete, faptele majore care ne-au solutionat complicatii ale lui 2009 ne-au tinut atentia treaza. Acum, insa, energia capata o vibratie densa si comoditatea va fi motivata prin devitalizare, lipsa de motivatie, tristete, dezamagire.
Cei care lucreaza cu energia, recunoscand in vibratia lui 16 ianuarie tensiunea si iluzia intr-o combinatia stranie, vor avea de-a lungul zilei o senzatie de deja vu. De aceasta data puterea lui Lilith va penetra vibratia Lunii care va face apel la memorie, creandu-le aceste impresii false. Ceea ce se intampla azi nu s-a mai intamplat, doar avem impresia ca succesiune evenimentelor, intensitatea si maniera subtila in care ele se succed reproduce o schema mai veche.

Duminica, 17 ianuarie
Luna parcurge azi ultimul sector al Varsatorului, ridicand o opozitie cu Marte din Leu, aflat inca in mers retrograd, un sextil cu Junon si doua conjunctii cu Chiron si respectiv Neptun. Acestor aspecte li se alatura Marte in trigon cu Junon ce acorda libertatii de miscare si gandire desprinse din aspectele cu Luna o nota refractara, buna initial, ce, prin lipsa de masura, se va dovedi a fi total nefasta.
Opozitia Lunii cu Marte retrograd din Leu va avea azi conotatii conjungale, cu puternice repercusiuni asupra relatiilor cu familia de origine si deopotriva, pentru cei ai caror copii sunt casatoriti si la casele lor, cu descendentii.
Semnul de echilibru construit inca de relatia de sextil intre Soare-Venus si Uranus, leaga, pe momentul opozitiei, casele III si V si aduce o relatie de dominare teritoriala, idelogica, de acaparere a ceea ce este verificat de alti ca find valoros, viabil, puternic. Semnul succesiunii, a patrimoniului, a averii familiei, a despartirii unui bun printr-un procedeu ce implica justitia sau o cale administrativa tulbura relatiile de familie, buna intelegere intre frati, sinceritatea intre prieteni si diminueaza puterea de influenta pe care o au mama, tatal, copilul in domeniul sau spatiul sau de actiune (camera, scoala, parc, zona de agrement, sala de lectura, sa sala de internet) sau chiar propriile emotii in directia in care ele au fost cultivate, fratele mai mare asupra celui mai mic, profesorul asupra elevului, maestrul asupra discipolului.
Intarirea si amploarea acestei relatii devine extravaganta si ineditul acestei zile, aducand intr-un decor clasic, banal, stereotipic, un elemen nou care schimba ordinea lucrurilor si atenteaza la integritatea grupului sau obiectului, poate aduce solutia salvatoare.
Prin urmare, construirea acestui aspect pe un trigon Junon-Marte, cand Marte este puternic lezat in orgoliu, speriat de deposedare sau atacat in puterea ce-i conferea stabilitate si dominare, va tulbura destul de puternic increderea si sinceritatea, aducandu-i pe cei implicati in situatia in care sa-si spuna ceea ce nu si-au spus de mult, sa se comporte ca si cum au stiu din timp ca asa se va intampla. Acesta poate fi un incident sau, daca persoanele implicate sunt educate si refuza o confruntare temperamentala fara un dialog, atunci va aduce o dezamagire, a dezagredare a legaturii sincere in oameni. Multi dintre cei implicati vor invoca eroarea de perceptie a zilei anterioare (cand intuitia momentului, pervertita de amintiri confuze amestecate de durere si orgoliu, de increderea inselata si de puterea de persuasiune) spunand “Am avut o inima rea de ieri” “De asta mi se batea mie ochiul stang!” “Ia uita ce inseamna visul meu!”.
Asa cum se poate deduce, acolo unde Varsatorul intervine in trasaturile sale de acordare a clementei, a intelegerii universale, de a implica mintea in procedee de autodepasire sau de eliminarea baierelor ce-i blocheaza optimizarea sau chiar dezvoltarea, acolo intervine si Lilith, pentru ca inca o avem intr-un tranzit dinamic prin Varsator. In tot aceste timp libertatile pot fi ori inselatoare, ori gresite, ori distrugatoare de destine, ori compromitatoare, oferind, in cel mai bun caz, un succes cu evidente pagube colaterale.
Ziua de azi aduce tristete si dezamagire. Omul nu va mai inspira incredere azi nici prin calitatea pe care o are acum (mama, tata, copil, profesor, elev etc), dar nici prin virtutile pe care le poate personifica. Un evident semn de eroare va beneficia acum de o mare forta prin Marte.
Zilele trecute ne-am intalnit cu destinul si am gustat din puterea si gloria care nu s-a implinit inca, fara sa ne gandim la responsbailitatile pe care le avem sau, in cazuri mai grave, fara sa luam in calcul purificarile obligatorii pe care trebuie sa le abordam pentru a-l implini. Ne-am insusit un rol, dar nu am citit clauzele contractului si acum este prea tarziu pentru a invoca scuze, incompetenta, neputinta sau necunoastere.


Daft Punk – Around The World
Vezi mai multe video din Muzica

3 comentarii la „11 – 17 ianuarie 2010

  1. Ina spune:

    Domnule Coser,despre eclipsa nu ne spuneti nimic?Va urmaresc cu interes previziunile si cred ca si altii,la fel ca si mine, s-ar bucura sa primim informatii si despre acest eveniment.Binenteles daca se poate!

  2. Ina,
    trasaturi ale eclipsei le-am integrat in analiza zilei pentru ca nu am avut timp pentru inca un articol. Stiu ca este eclipsa mileniului si poate ar fi trebuit o abordare detaliata a unghiurilor planetare, insa nu dispun de timpul necesar. Chiar daca aceste previziuni le scriu la prima mana, deci nu stau cu lunile la cateva pagini de text, si nu revin asupra lor decat pentru a corectat greseli de scriere (de asta unele mai raman, ca nu le vad din prima pe toate), pentru un articol de o asa amploare si importanta este nevoie de cateva ore bune special dedicate redactarii si acum nu am asa ceva. Regret!

  3. Ina spune:

    Va multumesc pentru raspuns!Efortul dvs.este extrem de vizibil,si bunavointa,stiati ca provocati dependenta?Si nu glumesc,de exemplu am vazut ca ati afisat previziunile pentru saptamana viitoare si sunt nerabdatoare sa le citesc.Si cred ca nu sunt singura,asa ca inca odata vreau sa va multumesc si sa va doresc toate cele bune!

Dă-i un răspuns lui Gheorghiţă Coşer Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.