11 – 17 decembrie 2017

11 – 17 decembrie 2017 este săptămâna conflictului care nu are soluții, a atrocităților pe care le investigăm incorect și a adâncimilor pentru care nimeni de aici nu știe cât trebuie să muncească. Din capul locului, mesajul acesta pare să fie unul dintre cele mai ciudate deziderate întâlnite de când ne-am familiarizat deja cu anul sintezelor. În realitate, schema acestei săptămâni nu este atât de complexă precum au fost celelalte săptămâni, chiar este mai simplă, mai concentrată, mai ușor de înțeles. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil este nevoie să îndeplinim anumite condiții. Când ne întâlnim cu acel conflict care nu are soluție să îl lăsăm așa cum este pentru că, altfel, ajungem într-o zonă a conflictelor periculoase ce se pot transforma în atrocități. Pe acestea nu le vom putea rezolva acum, oricât de multă energie credem că avem, oricât de multă putere ni s-a dat. Apoi, dacă, beneficiind de o karmă bună, alegem să fim oameni liniștiți, îndeplinind condițiile impuse de conjuncturile astrale anterioare și nu trecem prin situații conflictuale de o asemenea amploare, vom fi tentați să ne apropiem de adâncimile care conțin toate nestematele pe care le căutăm. În condițiile acestea avem nevoie de modestie, de smerenie pentru a fi puternici în acțiune nu puternici în acuzație, pentru a fi stabili în ceea ce suntem nu pentru a pune la îndoială rolul ori calitatea partenerului de dialog. Jocul acesta de-a orgoliul, de-a faima trebuie lăsat pe o altă perioadă. Acum tot ce vine din această zonă este înțeles greșit, interpretat pe baza unor experiențe nefaste pe care cu toții le avem, fiecare în felul său. Retrogradarea lui Mercur, în situația în care această planetă are un rol foarte important în schemele astrale ale acestei săptămâni, ne vorbește despre o zăpăceală ce poate produce răni adânci, pierderi substanțiale, rupturi în relațiile care mai aveau puțin pentru a deveni solide sau perfecte.
Sunt, desigur, și alte elemente pe care această săptămână le cuprinde, integrate deja în descrierile celor șapte zile, și care au menirea de a ne maturiza. Maturizarea vine însă prin parcurgerea unui conflict. Dacă pornim în această călătorie cu gândul că tensiunea nu este o soluție, că vrem să fim pașnici, că nu răspundem la provocări, că ne gândim de mai multe ori înainte de a acționa, atunci zona aceasta a conflictelor este redusă la minimum. Cu toate acestea, până și pentru acești oameni adâncimile sufletului rămân în continuare enigmatice. Nu știm de ce trebuie să trecem și prin genul acesta de experiență, însă ne va fi folositor să avem încredere că toate au un rost, până și acesta.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi atenți la ce facem împotriva prieteniei și la ce facem pentru a o consolida. Această investigație ne arată în ce mod anumite elemente ale acestei esențe se împlinesc de la sine și nu am nevoie de efort suplimentar și care sunt zonele asupra cărora trebuie să lucrăm. Este posibil ca lucrul acesta să ne facă atenți la oamenii cărora nu le-am acordat niciodată credibilitate. Să nu punem bariere cu mintea, ci să avem încredere că ființa se va înnobila completând aceste goluri.

Ușoară diminuare a puterii de influență. Avem nevoie de susținere socială. Se discută despre modestie. Aparențele sunt salvate. Lovituri sub centură. Fățărnicie. Încordare. Necazuri cauzate de neînțelegerea frumosului. Anticipație dureroasă. Complicații și pretenții fără rost. Binele este trasat în linii mari. O durere este scrisă cu litere de o șchioapă. Este nevoie de responsabilitate. Complicații materiale. Un adevăr este scos la lumină.

Schema astrală a momentului ne vorbește despre nostalgii. Prin aceste nostalgii oamenii aleg să-și diminueze puterea, să creadă că le va fi mult mai ușor dacă trăiesc din amintiri sau dacă se lasă în voia puterilor celorlalți. De aceea nu se poate vorbi despre o performanță decât dacă cei din jur care primesc puterea sunt oameni sinceri, calculați și responsabili. Altfel, deducem că unul din pericolele de acum arată că se acordă prea multă încredere ființelor mincinoase, iar puterea care este transferată dispare. În consecință, vorbim despre colaborări ciudate, neobișnuite, conflictuale care vor fi escaladate în săptămânile ce vor veni. Seriozitatea și modestia sunt elementele absolut esențiale ale momentului și, așa cum bine se știe, în conjuncturi de genul acesta la ele nu se ajunge ușor. Relația proastă pe care Luna o are cu Saturn, înainte de a-și încheia tranzitul său prin zodia Fecioară, va face casă bună cu același tip de unghi pe care Luna îl împlinește cu Luna neagră în mijlocul zilei. Indiferent că seriozitatea are sau nu o explicație, presiune va fi aceeași. Unii vor avea impresia că prin această mobilizare, prin escaladarea acestor conflicte de fapt se clarifică ceea ce nu se poate clarifica altfel. În realitate, nu fac decât să-și agraveze o stare, să suplimenteze necazurile pe care le au în această perioadă. Cea mai bună soluție va veni doar prin responsabilitate. Cei care vor confunda responsabilitatea cu imixtiunea, atribuindu-și roluri nespecifice, intrând cu ciubote în viețile celorlalți, vor lansa comunității mesaje care nu-i avantajează. Când aceste mesaje se întorc, când se vor întâlni cu feedback-ul, când vor vedea ce au creat, va fi deja prea târziu.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne învață cum anume trebuie rezolvate problemele importante. Desigur, elementul principal al momentului ne spune că un conflict nu se rezolvă prin crearea unui alt conflict, nu prin întreținerea unor emoții agresive, ci prin a apela la comportamente de compensare. Toate aceste emoții negative care ne mai și zăpăcesc puțin, pentru că Luna trece din Fecioară în Balanță, de la constrângere personală la constrângere socială, îl fac pe cel în cauză să creadă, nu că este încrâncenat, ci că se apără de o agresiune la care cei din jur apelează prea ușor. Ba mai mult, va fi convins că toată săptămâna așa se va petrece. Așadar, observațiile acestea rele se transformă în mintea celui în cauză într-o anticipație dureroasă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne grăbi să rezolvăm o situație conflictuală printr-o atitudine dură pentru că nu vom face decât să ne înmulțim problemele.

Inventariere. Accesul la binele celuilalt se face cu dificultate. Fapte rele premeditate. Exces de energie. Câmpul se strânge în jurul celui care se implică. Depășirea unui impas. Refugiu. Energia negativă este transformată. Comunicare ușoară. Vorbe frumoase. Laude meritate. Se evită o contestație.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Balanță și va avea de împlinit acum un careu cu Pluton. În rest, unghiurile la care participă sunt bune ceea ce va face din această zi una bună, menită să contrasteze vizibil cu ceea ce am parcurs anterior. Fie că lucrurile sunt neplăcute sau bune, fie că viitorul este privit printr-o atitudine prăpăstioasă, nefericită sau încărcată de speranță, momentul zilei de 12 decembrie aduce o energie bună, optimism, un plus de încredere. Cu toate că Luna nu reușește acum să medieze tendința Nodurilor, vorbim despre o selecție frumoasă care să atenueze puțin din dorințele aprige care ne-am dat bătăi de cap în ziua anterioară. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor reuși acum să transforme puterea negativă în putere pozitivă folosind emoții constructive, vorbe frumoase, alegând să aprecieze laudele ca pe niște încurajări.
Cea mai mare greșeală a acestei zile vine din faptul că am putea crede că schimbările de acum vor dura, vor deveni o realitate a vieții. Nu ar trebui să fim convinși că lucrul acesta se schimbă atât de ușor. De aceea, 12 decembrie ne pune în legătură cu o parte a mesajului sintetic al săptămânii, cel care face trimitere la conflicte și la neșansa de a le interpreta pe acestea în mod incorect și a le transforma în probleme și mai mari. Transformăm acum problemele mici în probleme și mai mari dacă ne lăsăm în voia acestei idei ori dacă o interpretăm disproporționat.
Prin urmare, 12 decembrie ne arată cât de ușor ne putem face rău singuri dacă alegem să fim superficiali, dacă aplicăm metoda struțului, dacă ne inducem că tot confortul de acum va dura, va ține mult, că nu este o ipostază, o stare de moment. Binele de acum are și o altă greutate. Le aduce celor cu multe experiențe convingerea că neajunsurile din ani din urmă pot fi împlinite acum în mare grabă. Pentru că Luna nu mediază tendința Nodurilor, ar trebui să fim atenți ce promisiuni facem, ce ambiții eliberăm, ce program așternem pe hârtie pentru următoarele luni. Adâncimile spre care ne îndreptăm atenția sunt imposibil de investigat cu puterile pe care le avem acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne refugia în ceea ce credem că reprezintă marele bine ale acestei perioade. Avem nevoie să fim în continuare activi, să fim deschiși în a asimila. Nu este încă momentul să ne oprim și să consumăm din ceea ce am acumulat. Vor veni și vremuri favorabile în sensul acesta, dar până atunci mai durează puțin.

Mare putere de regenerare. Deschidere față de valorile celorlalți. Sublimare. Binele este abandonat. Greutățile financiare sunt exagerate. Cuvintele celorlalți alină. Natura interioară este elevată. Se merge ușor pe un traseu nou. Evoluție. Perturbațiile sunt oprite la o cotă minimă. Amenințările și primejdiile sunt complet uitate.

Luna își încheie astăzi tranzitul său prin zodia Balanță, nu înainte de a trece prin opoziția cu Uranus și careul cu Junon. Dar evenimentul astral reprezentativ al zilei nu ține de tranzitul Lunii, ci de conjuncția Soarelui cu Mercur retrograd. În toate aceste demersuri se pornește tot de la confortul personal, doar că de această dată se cam exagerează. Ni se va părea că demersurile pe care le rezolvăm ușor trebuie să fie popularizate, vândute, povestite peste tot, lăudate. Pentru că Luna trece acum prin opoziția cu Uranus, răspunsul la toată această expansiune nu va fi cel așteptat. Din punctul de vedere al celui care lucrează cu energia tensiunea ori nesiguranța creată de această opoziție Lună-Uranus este un mare ajutor pentru omul care astăzi nu își cunoaște limitele. Dacă această condiție este îndeplinită, adică nu dramatizăm, dacă răspunsul din jur nu este conform așteptărilor, putem vorbi despre evoluție, dar nu oricum, ci prin sinteză. Această conjuncție minunată dintre Soare și Mercur mediază tendința Nodurilor. Cu cât Mercur se va depărta de Soare cu atât puterea sa de sinteză va scădea, pentru că deplasarea retrogradă nu îi permite să îndeplinească această calitate de mediator. Acum, când se află într-o conjuncție strânsă cu Soarele, primește putere suplimentară, este ajutat, se întâmplă ca în celebrul dicton: „Tot răul spre bine!”. Doar așa putem vorbi despre o schimbare prin atenuare sau prin retragerea atenției de pe amenințare sau primejdie. Desigur, nu înseamnă că aceste elemente negative dispar complet, ci înseamnă că ne oferim răgazul necesar pentru a ne reface după un episod neplăcut. Doar în felul acesta putem vorbi despre o deplasare ușoară pe un traseu nou, doar așa ne protejăm de perturbațiile care ar putea să zdruncine chiar dacă se manifestă la o intensitate mai mică.
Prin urmare, 13 decembrie ne învață să trăim frumos și, nu doar atât, să alegem ce anume trebuie să facem pentru a trăi frumos. Liniștea de acum este tonică, ne reglează atât din punct de vedere emoțional sau mental, cât și din punct de vedere fizic. Doar îndeplinind această condiție putem înțelege mai multe despre ce a însemnat anul sintezelor, de ce lucrurile au fost frământate în asemenea mod, de ce unii au reușit deși toate semnele spuneau altceva, de ce anumite forțe se străduiesc din răsputeri să se impună și se dovedesc lipsite de puterea ce le-a fost atribuită cândva. De altfel, nu este o surpriză pentru noi, deoarece știm că așa se întâmplă în perioadele de sinteză. Doar ceea ce s-a lucrat departe de privirile celorlalți sau departe de spectacol, dar a fost real, primește acum o bonificație, fie în bine, fie în rău.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu folosi etichete. Eticheta de bun și rău trebuie păstrată pentru o altă perioadă. Nimic din ceea ce este bun acum, dar nici din ceea ce este rău, nu trebuie explicat doar cu ceea ce avem în momentul de față. Va mai fi nevoie să se împlinească și alte etape pentru ca această concluzie să fie cu adevărat întreagă.

Se dorește împărtășirea unui secret. Hotărâre. Se deschid noi căi. Împrejurările sociale sunt favorabile relansării. Depășirea unui obstacol. Riscul este bun. Este ascunsă o carență. Forțele contrare creează mari probleme. Ideile fixe sunt văzute ca dovezi de stabilitate. Se pune accentul pe vocație.

Evenimentele astrale programate a se consuma acum trebuie judecate prin impulsul care vine din Scorpion. Luna se află acum în plin tranzit prin această zodie și va avea de împlinit în mijlocul acestei zile un trigon cu Neptun, iar, la puțin timp, va trece și prin conjuncția cu Jupiter. Și Marte se află pe această zodie, dar conjuncția Luna-Marte s-a consumat în seara zilei anterioare. Vorbim, așadar, despre o judecată egoistă, bazată mai mult pe nevoile imediate, pe confortul de moment. Vor fi și oameni care își vor consuma această energie pentru vocație, dar aceștia au arătat și în primele trei zile ale săptămânii când nu hrănesc latura întunecată a firii, nu-și asumă riscuri în mod inutil, prostește, din lăcomie. Cei care au fost conflictuali și care au considerat că este dreptul lor de a ridica tonul, de a se impune ori de a pedepsi pe cineva printr-un refuz, vor trăi mijlocul săptămânii în tensiuni, în conflictele pe care le-au preferat anterior. Cei care nu privesc realitatea înconjurătoare doar prin pericole (pericolul fiind argumentul principal al celui care este pus astăzi pe ceartă) vor depăși foarte ușor obstacole, vor știi ce să facă cu timpul, cu puterea, cu banii, cu lucrurile. Aceste persoane nu vor culege furtună pentru că nu au semănat vânt, ca în celebru dicton. Vom vedea că dacă această condiție este îndeplinită corect, chiar de dimineață lucrurile se așază, răul se consumă acolo unde ființele limitate strigă mai tare. În consecință, va fi foarte simplu de observat pentru omul lucid, cât de ușor se aleg apele, cât de profundă poate fi liniștea celui care a apreciat-o în zilele anterioare când a contat foarte mult ce alege.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre forțe favorabile și forțe nefavorabile, despre tributul pe care îl oferim anumitor energii și în ce direcție folosim judecata suplimentară. Cu toții avem acum nevoie de putere, dar puțini sunt cei care urmăresc și în ce direcție va fi folosită. Cine își petrece acum timpul judecând greșelile celorlalți este informat că nu foarte târziu, ci la începutul anului următor, va trebui să se pregătească să primească răspuns din partea oamenilor cărora le împarte acum, cu generozitate, etichete. În mare parte, este vorba și despre un test față de sine, față de maturitatea pe care ne-am atribuit-o în acest an. Dacă în ziua anterioară ceea ce s-a consumat ne-a ajutat să înțelegem mai ușor calitatea de an al sintezei lor, pentru că anumite evenimente erau selectate de la sine, acum Mercur se depărtează de Soare și lucrul acesta nu mai este posibil. Ceea ce învățăm, învățăm dacă ne doare, ne sperie, ne amenință sau este raportat la un sistem de valori care și-a dovedit eficiența în încercări similare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu modifica un element doar pentru că așa vrem în momentul acesta. Dacă situația în ansamblu o cere, să apară această modificare doar dacă elementul devine mult mai aproape de expresia personală a individului, a proprietarului. Tot ceea ce se depărtează de această expresie personală se transformă într-o povară.

Se participă la o mare lucrare. Intuiție. Speranță într-o viață mai bună. Se depășește un moment critic. Fericirea este pe buzele tuturor. Avem nevoie de confirmare. Judecățile sunt folosite doar pentru a depăși un impas. Recunoaștere simplă. Se evită o prăbușire. Încrederea este un element de respect. Apel la un statut mai vechi. Minciuna pare o opinie diversificată. Apel la curățenie. Comerțul confirmă valoarea.

Conjuncturile astrale ale momentului ne vorbesc despre o opinie care se bazează mult pe intuiție, pe o speranță, pe un moment critic și tocmai pentru că ne putem pune o bază pe aceste elemente avem impresia că rolul pe care îl îndeplinesc este unul impresionant. În realitate, nu este decât confirmarea faptului că acum, ca și în celelalte zile ale acestei săptămâni, lucrăm prin conflict, prin ceea ce ne-a speriat, cu ceea ce ne rănește. Judecățile pripite fac parte din gradul de satisfacție, din ceea ce ne face să ne simțim bine. Unii chiar vor fi surprinși că binele de acum este prea bine conturat, perfect în sine, dar aleg să nu-și mai facă griji pentru traiul obișnuit al zilei de mâine, să nu mai privească lucrurile prin minciuna dureroasă, ci prin micile picanterii ale vieții obișnuite. Lucrul acesta se desprinde din calitatea pe care Venus o are în relația cu Axa Dragonului. Această planetă mediază tendința Nodurilor și poate aduce soluții la probleme mai vechi. Pentru că Venus trece acum prin conjuncția cu Mercur și sensul acestei planete nu este spre a media tendința Nodurilor, suntem tentați să interpretăm greșit, să privim cu dispreț un element care nu este absolut folositor și să acordăm o mai mare atenție acelui obiect, acelei persoane, acelui element care nu are pentru noi și nici pentru grupul nostru importanța acordată acum. Așadar, chiar dacă lucrurile acum, pe 15 decembrie, sunt foarte bune, nu trebuie să uităm că suntem în săptămâna în care conflictul nu are soluții. Înțelegem lucrul acesta și din sextilul pe care Marte îl împlinește acum cu Luna neagră din care se înțelege că totul poate fi vândut, calculat după un preț despre care nu știm mare lucru, nu știm dacă a fost stabilit corect și nici măcar cine a stabilit acest etalon. Nu poate contesta nimeni puterea conjuncturilor astrale de acum, însă bunele intenții pot fi puse la îndoială, și chiar trebuie să se facă lucrul acesta. Dacă Mercur în această perioadă nu ar fi fost retrograd, nu am fi fost cumintea rătăcită, nu am fi fost tot timpul pe punctul de a ne prăbuși. Prezența planetei Venus în acest sector dureros ne oferă garanția că, prin puțină atenție, prin puțină disciplină și dorință de dreptate, armonie și onestitate, putem evita această prăbușire.
Prin urmare, 15 decembrie ne ajută să ne punem bazele unor relații foarte frumoase tocmai pentru că reușim să descoperim acum ce anume ne protejează de pericole, ce ne ține captivi într-o falsă diversificare, într-o falsă curățenie, în falsul adevăr că deținem controlul sau că știm totul despre prețul corect.
Cel care observă că această certitudine nu este ceea ce pare, îndeplinește prima condiție în a se desprinde de iluzie: conștientizează. De aici se înțelege că în momentul de față conștientizarea este mai mult decât un inventar al elementelor sau interacțiunilor prezente. Dintre toate conjuncturile zilei de 15 decembrie cel mai periculos aspect, care, de altfel, primește și cea mai puțină atenție, este sextilul Marte-Luna neagră. Falsa curățenie înseamnă de fapt incapacitatea individului de a se desprinde de vicii, adică de acele impulsuri rele care i-au dat până acum falsa senzație de putere. Pentru că sextilul este unul bun și se referă la relația individului cu el însuși, puțini vor fi aceia care vor vorbi despre aceste ambiții. Se vor lăsa îmbătați de puterea care va deveni un veritabil „Călcâi al lui Ahile”.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu cere confirmări doar pentru că acesta este elementul pe care-l putem impune foarte ușor. Cel mai frumos lucru pe care am putea să-l facem astăzi este să ascultăm. Cel care ascultă arată că nu are vanități sau, dacă le are, sunt la minimum ori și le controleze foarte bine.

Teamă de boală. Vigilență. Reformă. Satisfacția nu înseamnă totul. Independența este răstălmăcită. Recomandări rele. Nervozitatea este un factor de condiționare. Ușoară nerăbdare. Relațiile de prietenie trec prin criză. Ne îmbogățim patrimoniul cu informații noi. Participarea la un eveniment ciudat. Ne preocupă libertatea. Lipsa de condiționare este foarte interesantă și atractivă.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Luna își va încheia tranzitul sau prin Scorpion trecând pe zodia Săgetător. Până în noaptea de sâmbătă spre duminică nu va împlini niciun aspect, dar se va situa, spre sfârșitul acestei zile, în fereastra careului cu Neptun. De aici se înțelege că elementul amplu pe care îl vom explora de-a lungul acestei zile, dar, în special, spre finalul ei, va fi dat de teama de boală. Acolo unde nu există performanță ni se pare că există un gol, nu că ar fi vorba despre o pregătire insuficientă ori de cunoștințe care nu mai pot fi aplicate. Pe acest fond, careul Soarelui cu Chiron arată că misterul vieții nu poate fi elucidat în momentul acesta cu istoria pe care o știm, cu informațiile care ne sunt accesibile, cu ceea ce am învățat prin efort propriu. Va fi nevoie să facem un salt, să ne apropiem de necunoscut, să ne pierdem în negura sa, poate chiar să uităm de confortul a ceea ce am știut și am aplicat până acum. În felul acesta se explică relația foarte interesantă pe care Soarele o are cu Chiron și Uranus. Toate aceste elemente primesc o supervizare stranie din partea lui Junon care își încheie acum tranzitul prin zodia Capricorn și va trece pe Vărsător.
În primă instanță, vorbim despre o subiectivitate care ne spune că ar fi bine să ne ținem departe de schimbări. Apoi, schimbarea în sine strigă, de-acolo de unde este, că îmbogățirea patrimoniului personal este dovada că rămânem exponenți ai puterii, că rămânem oameni capabili să-și ducă mai departe un deziderat important. Asta nu înseamnă că suntem complet vindecați de o durere sufletească, de o teamă intensă legată de un ideal ce nu a fost atins sau de incapacitatea de a intra în posesia unui bun. Pentru a-și ascunde acest neajuns unii vor face călători fără judecată, vor pleca pur și simplu nu pentru că au încredere că locul cel nou le va oferi mai mult, ci că lasă în urmă locul cel vechi împreună cu toată istoria sa.
Trecerea lui Junon pe zodia Vărsător ne pune în fața unei dileme interesante. Unii vor avea nostalgia că trecutul acesta încrâncenat, cel care le-au oferit modele de putere, de forță, care le-a arătat că pot obține succes când se mobilizează, nu ar trebui lăsat în urmă sau nu ar trebui uitat. Alții vor să șteargă complet istoria personală pentru că numai în absența factorilor corozivi pe care-i lasă în urmă se poate vorbi despre o nouă definiție a destinului, doar așa pot spera într-o viață mai bună. Indiferent de atitudinea pe care o au față de tot ceea ce s-a întâmplat sau față de viitor, dacă din toată această experiență lipsește prietenia, trecerea lui Junon pe Vărsător le aduce o formă de nebunie care îi va face să se simtă și mai singuri decât se simt în momentul acesta.
Prin urmare, 16 decembrie ne vorbește despre o formă de boală care trebuie să depășească puțin cadrul comun, banal, obișnuit al sensului în sine. Frământarea în sine poate fi privită ca o boală, nu cu aceleași consecințe precum sunt bolile fizice, dar tot o boală. Tristețea ori depresia, entuziasmul exagerat, chiar și acele accidente verbale, emoționale, relaționale pot fi considerate boli ale ființei. Ființa este mai mult decât încercăm noi să definim prin biologie. De aceea, toate aceste impresii abstracte, până la un punct, concrete, după ce depășesc orizontul cunoașterii imediate, tot ceea ce ține de emanațiile a ceea ce suntem, fie că este concret, abstract sau imaginar, reprezintă expresia exhaustivă a ființei. Poeții au un mod foarte plastic de a ne vorbi despre capacitățile ființei. Ei nu descriu ființa în ansamblu, dar nici nu este nevoie de așa ceva. Mesajul lor evidențiază o stare amplă, complexă, care, folosindu-se de termene generice ca poezie, metaforă, lirismul etc., duce percepția spre reprezentări superioare, greu accesibile șabloanelor limitate ale gândirii raționale. Beneficiul acestei extinderi doar omului comun i se înfățișează ca o viziune ciudată ce nu-i permite celui în cauză să trăiască în planul concret. În realitate, planul real este cel pe care-l descrie poetul, iar cel limitat, care se impune ca un etalon de normalitate, este doar o haină ponosită care se mândrește cu orgoliul de a apărea într-o fotografie îmbrățișând un element al unei ființe. Legătura dintre aceste două elemente, perfecte în sine, prin argumentele pe care le oferă, fără acuzații sau etichete, este prietenia. Prietenia transcende timpurile, planurile Creației și este cel mai aproape de aceasta esență pentru că ea însăși este o esență. Cel care va considera că la momentul acesta, când Junon va trece pe zodia Vărsător, nu are nevoie de prietenie sau prietenia nu are nimic aparte, ci este doar o consecință a ceea ce face, dovedește că este un om superficial și va fi constrâns, până la finalul acestui an, dar și în anii care vor veni, să inventeze tot felul de argumente care să-i spună că jumătatea în care s-a situat este de fapt întregul, că insula unde și-a construit o casă fără liantul principal (prietenia) este întreaga planetă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a gândi în perspectivă. Omul care se retrage prețuiește prietenia, pentru că îi primește în spațiul său, în intimitatea vieții sale, în esența sa, pe toți cei care depășesc încercări pentru a ajunge acolo. Omul limitat se sperie de solitudine crezând că aceasta este o pedeapsă. Solitudinea are în esența sa o floare minunată: așteptarea. Cel care așteaptă să primească daruri ale universului sau în vizită ființe care au trecut de un anumit stadiu, care au ajuns acolo unde este el, are cu adevărat parte de experiențe care nu pot fi înțelese prin instrumentele acestei lumi, are o viziune exhaustivă a vieții.

Moștenire. Valorile personale pot fi înțelese altfel. Vitalitate. Diminuarea interesului pentru activități în grup. Apare o dificultate. Din nevăzut se ivește o problemă. Rezultate favorabile. Cunoștințele celorlalți sunt critice. Dezvoltare vizibilă. Nonconformism. Împlinire. Percepție exaltată. Prezența celorlalți este tonică. Invidie. Conflicte personale care nu ajung pe zona publică.

Celor cărora le-a fost clar că de-a lungul acestei săptămâni au parcurs momente foarte delicate, cele care au accentuat o presiune psihică prin apeluri la ceea ce nu au rezolvat sau nu vor putea prea curând să înțeleagă, vor putea să depășească ușor, cu bine, cu seninătate, încercările momentului. Luna se aliniază și ea grupului de planete din Săgetător care, pe rând, au mediat tendința Nodurilor. Apare, așadar, un mesaj nou, pe lângă celelalte inserate în observațiile anterioare și care se referă la vocea celui slab. Începutul nu este bun, ba chiar ne sperie, prin careul împlinit între Lună și Neptun în noaptea de sâmbătă spre duminică. Apoi Luna va trece prin conjuncția cu Mercur retrograd și abia în mijlocul zilei, după ce va avea această experiență a retrospectivei afective, a ideilor care nu au fost ordonate sau a mesajelor tendențioase venite din partea celorlalți ca expresie a propriilor dezordini, ajungem să înțelegem că dezvoltarea nu este ceva obscur, nu ține doar de dificultatea de a depăși un obstacol, ci ține și de modul cum simțim, cum ne raportam la ceilalți, cum cultivăm puterile pe care le-am câștigat deja. Vorbim, așadar, despre cunoaștere, dar nu oricum, ci despre acea cunoaștere care ne poate duce la o performanță rapidă. Este, de altfel, foarte ciudat să vorbești de performanță într-o săptămână a conflictului care nu are soluție, a întâlnirii cu anumite atrocități, dar și a conștientizării că puterile omului, capacitățile sale sunt situate în zone la care deocamdată nu avem acces. Nu ar trebui să ne lăsăm influențați prea mult de zona aceasta a tristeții pentru că nu acesta este scopul pentru care trecem acum prin așa ceva. Dificultățile care apar acum sunt simple reminiscențe. Ni se par mari pentru că vin în continuarea a ceea ce a fost foarte important de-a lungul acestei săptămâni. Nu este greu, ba chiar este simplu, ca ziua de 17 decembrie să fie o zi de relaxare. Nu trebuie decât să oprim această spaimă a consecințelor pentru că finalitatea a ceea ce gândim acum nu prea are echivalent în realitate tocmai pentru că face trimitere la mesaje din alte perioade ale anului, din alte epoci, la alte mecanisme sociale.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre puterea de a ne detașa de propriile dificultăți cu scopul de a ajunge la un moment puternic, nu de nonconformism, nu de extravaganță, nu unul care să șocheze, ci unul tonic. Unii vor descoperi că oamenii pe care-i au în jur sunt tonici, fie pentru că nu sunt mai răi decât cei pe care-i văd în depărtare, fie pentru că, fiind mai curioși, au descoperit că aceștia dețin calități remarcabile. Cei care acum judecă, pierd din vedere că personalitatea unui om nu este doar expresia impulsurilor sale arătate la un moment dat, ci și rezultatul interacțiunii cu cei din jur. A acuza pe cineva că nu îndeplinește acum o anumită condiție, că nu se află la un anumit nivel înseamnă a fi prea dur fără o bază, fără acoperire, adică a face o mare greșeală. Faptul că Luna mediază tendința Nodurilor și imediat trece prin conjuncția cu Venus arată că fondul acesta justițiar nu folosește la nimic dacă face trimitere doar la etichete. Nu etichetele sunt importante acum, ci mesajele vii, cele emise de ființe, amprentele oamenilor, emanațiile lor, istoricul lor. Doar așa putem duce mai departe o schemă frumoasă precum este cea a zilei anterioare care ne-a arătat cât de tristă poate fi această lume dominată de lăcomie, vanitate, crispare și frică.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne permite să fim triști, nici măcar melancolici, pentru că acestea sunt expresii ale importanței de sine. Poate, în general, ele nu susțin importanța de sine. Acum, cine le preferă, dorește să le folosească pentru a ascunde un gol de putere, cel care, cândva, a fost doar un gol de frumos, de dragoste sau de armonie.

Share on Facebook

7 thoughts on “11 – 17 decembrie 2017

  1. Doina spune:

    Bună seara , o seara plina de binecuvantari ceresti va doresc! Va rog sa-mi spuneti ce efect au doua aspecte simultane dintre Pluto cu Saturn și Soare : Pluto sextil cu Soarele și careu cu Saturn.Va mulțumesc pentru bunăvoința dvs !

    1. Sunt multe manuale de astrologie care ar putea sa te ajute în sensul acesta.

  2. cami spune:

    Buna ziua!
    Multumim pentru previziuni si va intreb cand o sa postati horoscopul pentru 2018?

    1. Da, desigur, însă anul acesta nu am mai vrut să scriu previziuni pe zodii pentru că nu am considerat necesar. Va fi doar prezentarea anului, pe zile, dar nu și pe zodii. Pe 30 decembrie, ca în fiecare an, le voi posta. Materialul este, în mare parte, gata si, atât prin structură, cât și prin conținut, este în consonanță cu nota generală a lui 2018. Veți vedea, nu este nevoie de o particularizare pe zodii. Dacă și în anii următori va fi la fel, vom păstra această notă. Dacă nu, voi face și previziuni pe zodii.

      1. DOINA spune:

        Adevărul este că foarte multe aspecte din analizele dvs. au fost preluate de către cei care fac previziuni la TV constant (uneori chiar în formă brută, neprelucrată). De mult am vrut să vă spun aceste lucruri. Pentru aceștia, decizia dvs va fi o adevărată lovitură, îi pune la muncă. Mulțumim pentru informațiile prețioase pe care le oferiți !!!

        1. Decizia mea nu a fost luată pentru a-i pune în dificultate, ci din alte considerente.
          Dacă decizia mea îi pune puțin la muncă, nu poate decât să mă bucure…
          :))))))))

  3. Adina spune:

    Buna dimineata! Citind ziua de maine, m-ati facut sa-mi fie dor de dumneavoastra. Si nu, nu sunt vorbe de Mercur retrograd. Sper ca sunteti bine. Adina Warren (nu publicati asta , doar vroiam sa stiti ca mi-e dor de Dvs.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *