1 – 7 aprilie 2013

Prima săptămână a lunii aprilie ne aduce un contact diferit față de ceea ce am abordat până acum cum maleficii Uranus şi Pluton. Luna aprilie ne aduce, în ansamblul său, în postura de a lua decizii corecte şi stabile, iar acolo unde nu există o educaţiei în sensul acesta să apară tot felul de constrângeri care să-l înveţe pe individ ceea ce este bine şi ceea ce este rău în privinţa decizilor pe care le are de luat.
În această primă săptămână a lunii aprilie Luna parcurge un segment de zodiac de la Săgetător la Peşti aducând în centrul atenţiei ideea de progres, de transformare, de schimbare, de evidenţiere a unor frământări cu scopul de a transforma persoana şi de a o pregăti pentru alte episoade sau scene ale vieţii. Toate acestea poartă încărcătura ambiţiei şi a nevoii de satisfacţie care va avea cu fiecare zi a acestei săptămâni o nouă înfăţişare sau o nouă treaptă de parcurs. Pentru că încă avem un marcaj pe zodia Berbec şi abia spre sfârşitul săptămânii Soarele se va depărta de Uranus şi acest stelium se va destrăma, o mare parte din această săptămână va fi sub semnul iniţiativei, a nevoii de a construi lucruri remarcabile, de a distruge ceva important şi de a construi ceva şi mai important. Pentru unii, a construi ceva important înseamnă a menţine o structură care era, până acum, văzută ca o anexă a structurii majore. Asta înseamnă că va fi nevoie de parcurgerea unor etape marcate de expresivitate, de creativitate şi acestea vor fi vizibile chiar din prima zi a lunii când Soarele şi Jupiter vor fi în sextil. Acest proces de reconstrucţie are un vârf în ziua de joi, 4 aprilie, când Pluton şi Chiron fac toate lucrurile uşoare, accesibile, inteligibile şi când observăm că a sosit momentul să schimbăm metoda de lucru, să luăm lucrurile în ordinea lor firească şi să nu considerăm că, dacă suntem la prima etapă a demersului, a sosit deja momentul să ne bucurăm de rezultatele finale. Fiecare etapă vine cu mulţumiri specifice şi trebuie să ne limităm la acestea.
Foarte mulţi vor face o confuzie puternică între elementul personal şi cel sociale punând o greutate mult prea mare pe această confuzie. Riscul este inerent. A confunda familia cu societatea va duce la destrămarea familiei, la compromiterea ei, dar şi la şubrezirea imaginii sociale. Nu există niciun beneficiu din a da curs acestei confuzii, nici în această săptămână şi nici în altă perioadă a lunii aprilie. Dreptatea proprie va fi privită chiar din prima zi a săptămânii de când Luna va traversa opoziţia cu Jupiter ca un impuls, ca un îndemn.
Această dreptate personală va lua înfăţişări revendicative. În felul acesta, careul Soarelui cu Pluton aspect care se împlineşte de două ori pe an) va transforma această notă personală, intimă şi poate, pe altă conjunctură, discretă, într-o explozie temperamentală. Ceea ce se întâmplă luni va avea repercusiuni asupra imaginii sociale în toate celelalte zile ale săptămânii, culminând cu ziua de duminica atunci când prin distracţie, voie bună sau destindere vom încerca să uităm tot ceea ce s-a-ntâmplat de-a lungul săptămânii.
Pentru omul obişnuit săptămâna 1-7 aprilie este una de transformare, una în care apar schimbări mici, dar care au o mare greutatea asupra existenţei individuale, însă săptămâna constituie un mare beneficiu pentru cei care sunt preocupaţi de aspectele spirituale ale vieţii şi care au trecut de-a lungul vieţii lor prin încercări multiple, aceştia vor reuşi să facă dovada faptului că natura inferioară nu domina personalitatea, ci doar furnizează, a atunci când este nevoie, energia vitală necesară alimentării proceselor superioare.
Din acest punct de vedere ziua de vineri va fi reprezentativă. Foarte mulţi îşi vor pierde controlul exprimându-se prea afectiv, prea deschis, pierzându-şi controlul asupra noţiunilor pe care le transferă ori, la modul concret, nemaicontrolându-şi gesturile, tonul vocii sau alte elemente ale personalităţii prin care se exprimă. Toate acestea îl duc pe individ către epuizare, către pierderea vitalităţii şi în timpul acţiunii nu va conştientiza că i se va întâmpla aşa ceva. Abia spre seară, când Luna va împlini careul său la axa Dragonului şi implicit sextilul cu Marte, va reuşi să se regleze, să se preocupe de anumite activităţi, să-şi reîncarce bateriile. Episodul lipsei de control va rămâne însă marcant în conştiinţa individului în aşa fel încât pe viitor când va trece prin aşa ceva va avea o reţinere pe ideea: „Cine se frige în supă, suflă şi-n iaurt”.
În ansamblul său, săptămâna nu vine cu elemente noi, ci cu o nouă gestionare a fondului care există. Asta înseamnă că deja intrăm în etapa în care suntem invitaţi să facem dovada experienţei pe care am acumulat-o în primele trei luni. Cei care au trăit în comunitate şi au căutat să-şi înţeleagă semenii vor deveni un fel de lideri de opinie în această săptămână ieşind la rampă cu declaraţii plăcute sau neplăcute chiar de luni, prima zi a săptămânii, reuşind să pună o greutate teribilă pe acele zone nevralgice ale societăţii, acele sectoare care nu beneficiază de indivizi educaţi care să le ajute să se reformeze. Careul dintre Soare şi Pluton înseamnă reformare, iar sextilul Soarelui cu Jupiter ne arată structurile noi spre care ne îndreptăm. Pentru aceasta va fi nevoie de experienţă, nu de o singură informaţie care să se adapteze, nu de o singură cheie care să se potrivească la mai multe uşi, ci va fi nevoie de o diversitate de stări, de atitudini, de gânduri, de experienţe, pe care un individ sau un grup să le ajusteze la nevoile societăţii.
Din punct de vedere social săptămâna 1-7 aprilie va fi complicată, furtunoasă, aprigă, dar tot ceea ce se strică acum se va face pentru a se repara, pentru a se vindeca o zonă sau pentru a evidenţia un personaj negativ care, dacă nu este lăsat să acționeze acum, pe viitor, când va avea mai multă putere, ar putea face mult mai mult rău. Faptul că se compromite acum făcând acest rău mic îl deconspiră şi descoperirea lui înseamnă vindecarea societăţii, chiar dacă acest proces este delicat sau pentru unii invizibil. Anumite procese de reglare se vor desfăşura în această săptămână cu scopul de a proteja societatea de un colaps.
Judecând după faptul că finalul săptămânii va fi dominat de conjuncţia Venus-Marte înţelegem că cei mai mulţi nu vor fi conştienţi de procesele ample, dinamice sau chiar periculoase care se desfăşoară la nivel social. De altfel, dacă nu văd, nici nu este important pentru că săptămâna aceasta nu ne constrânge, ci doar ne invită să facem un progres, un pas. Ceea ce se consumă în mod brutal vine pe un demers care a fost alimentat de la începutul anului până acum. Elementele agresive, dure, care nu acceptă jumătăţi de măsură sunt rezervate pentru alte perioade ale anului. Tocmai de aceea, pe alocuri, prezenţa lor nu va avea caracter universal aplicat pe mari grupuri de oameni, ci vor trebui studiate în harta personală pentru a se stabili care dintre acestea este elementul ce-l împinge pe individ la astfel de acţiuni.
Avertismentul acestei săptămâni este acela de a căuta să ne înconjurăm de oameni care ne pot oferi exemple de dragoste, de pace, de seriozitate, de muncă, de respect. Doar prin exemplul lor reuşim să ne ridicăm către o nouă dimensiune a vieţii pentru că prin fuziunea forţelor puterea personală creşte.

Prima zi a săptămânii ne aduce ipostaza în care binele este agresat, lipsa de experienţă şi făţărnicia sunt scoase în evidenţă, sunt valorificate, sunt expuse într-un cadru mult mai larg şi, culmea, sunt promovate prin valorile pozitive pentru a se da un exemplu, pentru a pune la punct pe cineva, pentru a clarifica o situaţie ori pentru a convinge un auditoriu că binele pe care l-am parcurs până acum a fost o rătăcire a destinului. În ciuda acestor direcții tendențioase, în ciuda caracterului convingător al realitate viaţa este foarte grea, complicată, iar anturajul pe care trăim este plin de fiinţe care ne opun rezistenţă ori care nu reuşesc să se ridice la nivelul pretenţiilor pe care le avem.
Luna în Săgetător aduce un elan acestor pretenţii, o exprimare a nevoilor personale într-un mod teatral, prea amplu, prea dinamic şi mult prea puternic în direcţia în care să nu se ţină cont de părerile celor din jur, de ecoul acţiunilor, refuzând orices fel de feedback. Luna în Săgetător înseamnă nevoie de dreptate însă opoziţia ei cu Jupiter evidenţiază dreptatea personală, mijloacele cele mai nepotrivite pentru a promova o idee personală, pentru a cere recunoaşterea personală sau pentru a recâştiga un drept, un titlu sau o opoziţie.
Careul Soarelui cu Pluton este aspectul principal al acestei zile şi unul dintre cele mai dificile ale acestei săptămâni. Se ştie că atunci când Soarele să află la 90 de grade de Pluton survine sentimentul neîmplinirii. Acest sentiment foarte complicat care face trimitere la anumite episoade ale vieţii, selectându-le doar pe cele negative, pune o greutate atât de mare pe demersurile viitoare încât structurile interioare tind să intre într-un derapaj accentuat. Oamenii îşi pierd încrederea în ei, devin suspicioşi chiar şi în relaţiile cele mai sigure şi cele mai bune, îmbrăţişând tristeţea, supărarea sau chiar revolta. Sigur, careul pe care Pluton îl face cu Soarele nu trebuie privit singular pentru că el se realizează practic între Pluton și steliumul din Berbec, ceea ce pune pe configuraţia numită Aripi de pasăre, care are steliumul într-unul din vârfuri, iar pe celelalte conjuncţia Mercur-Chiron, Pluton şi Jupiter, o mare greutate, scopul său fiind acela de a strica în mod categoric şi definitiv un mit.
Da, careul dintre Soare şi Pluton, pentru că Soarele are ajutor, are prieteni, vine să distrugă un mit, să dărâme o construcţie puternică, să înlăture aparenţele, să spună lucrurilor pe nume într-un mod foarte dur şi categoric, încât să lase impresia că scopul principal este unul negativ, nici într-un caz ceea ce se spune: distrugerea unui element pentru reconstrucţia altuia.
Din fericire participăm la acest episod cu resurse, cu rezerve, cu experienţe de viaţă, cu lecţii învăţate în săptămânile anterioare sau cu o anume maturitate pe care le citim din trigoanele pe care Saturn le împlineşte împreună cu Mercur şi Chiron din Peşti. Aceste trigoane sunt susţinute de două sextile pe care Pluton le realizează cu planetele din Peşti şi cu Saturn din Scorpion, ceea ce îl transformă pe acesta în planetă focar triunghiului minor pe care protagoniştii invocaţi îl construiesc. Impactul acestei planete prin careul cu steliumul din Berbec şi prin cele două sextile pe care le realizează cu planetele din Peşti şi Scorpion este unul important și elementul pe care-l evidențiază aduce la lumina necesitatea construirii unui edificiu din nimic sau din lucruri care nu s-au văzut până acum. Sunt încurajate acţiunile care au parcurs până acum doar stadiul de schiţă, plan, proiect, doar cele care au fost gândite în intimitate, doar elementele care nu au fost împărtăşite unui auditoriu, doar lucrurile care nu au fost publicate până acum, doar ideile care au fost ţinute pentru sine şi despre care nu s-a spus nimic. Aceste unghiuri promovează curajul, încrederea în acţiunile viitoare şi sentimentul că reuşita este cu atât mai mare cu cât bătălia este mai puternică. Această bătălie devine foarte puternică prin faptul că steliumul din berbec împreună cu Lună şi Jupiter participă la o mediere a conflictelor generate de subiectivism, a promovării dreptăţii personale printr-un gen de opoziţie conştientă. În felul acesta, nu se pune problema de instinct, de lucruri care nu au fost gândite, de impulsuri de moment, ci de acumularea unei presiuni care până acum a comportat un crescendo şi acum tinde să se exprime într-un mod exploziv, impulsiv, dinamic, agresiv, poate chiar distrugător. Oamenii serioşi şi înţelepţi reuşesc să-şi găsească calea, să se autocondiţioneze să se autocenzureze pentru a da acestei opoziţii, acestei revolte, o canalizare, o direcţie pozitivă. Oportuniştii, cei care au căutat tot timpul să se arate indignaţi pentru a convinge auditoriul că trebuie să primească şi ei nişte merite, traversează o perioadă de compromis. Aceştia sunt indivizii care vor fi deconspiraţi și doar acestora li se va vedea dincolo de voalul minciunii, adevărul înfiorător pe care-l reprezintă. Dacă până acum aceştia au făcut-o pe grozavii, arătându-se revoltaţi pentru motive subţiri, pentru lucruri care nu au importanţă, punându-le pe acestea în categoria elementelor personale care, prin valoarea intrinsecă pe care o au, devin importante pentru că acum li se dezvăluie adevărata natură.
Acest adevăr, pentru că vine pe un fond în care a fost promovată minciuna îi va compromite pe aceştia şi îi va ajuta, prin trigonul Lunii cu planetele din Berbec să se pună în valoare în alt mod. Asta înseamnă că acest careu pe care Pluton îl face cu steliumul din Berbec îi ajută să-şi distrugă o parte din trecutul negativ care le-a corodat fiinţa din interior şi să îi ajute să-şi vadă propriul adevăr. Ceea ce li se va întâmpla astăzi acestora este foarte neplăcut, dureros şi cu repercusiuni puternice şi ample asupra evenimentelor vieţii lor în anul 2013. În general, minciună îi împinge pe aceştia să se arate făţarnici, să se ascundă, să zâmbească, să invoce iubirea şi dragostea şi armonia şi principiile suverane ale acestora cu atât mai mult cu cât nu sunt respectate. Pe ideea „câinele care latră nu muşcă” aceşti indivizi au dovedit până cum, au probat că „vorba multă sărăcia omului”. Luna în Săgetător va reuşi acum să scoată la lumina adevărul de dincolo de declaraţie. Ceea ce se scoate acum la lumină prin cuvânt va trebui probat prin acţiune, prin faptă, or situaţia de faţă nu-i ajută pe aceşti făţarnici, pe bufonii societăţii, să se menţină pe aceeaşi linie a captării atenţiei opiniei publice. În felul acesta, indivizii parcurg ipostaze complicate pentru echilibrul lor emoţional şi unii dintre ei care nu au dorit în mod intenţionat să se ascundă, ci s-au lăsat luaţi de val, acum vor traversa ipostaze accentuate de neîncredere în sine. Unii îşi vor schimba cercul de prieteni, grupul de apartenenţă, orientarea politică sau alte tipuri de orientări, în ideea de a-şi găsi echilibrul sau de a se întoarce la starea de mulţumire pe care au avut-o până în acest moment. Aceştia trebuie să aibă în vedere că mulţumirea de până acum a fost falsă, că ea trebuie urmărită, atinsă, însă prin promovarea adevărului. Dacă, prin îmbrățișarea acestei mulțumiri, nu se obţine un rezultat notabil promovând adevărul, atunci ea trebuie ocolită pentru că este o mulţumire falsă care aduce ofrande unor energii periculoase, false care, în timp, se vor întoarce împotriva individului, împotriva sa.
Nevoia de bine este evidenţiată azi prin sextilul pe care Soarele îl face cu Jupiter şi implicit sextilul pe care Jupiter îl împlineşte cu grupul de planete din Berbec. Toate acestea înseamnă şansa de a deschide un drum, şansa de a iniţia o serie de acţiuni care să aibă finalitatea în vara acestui an şi care pornesc de la cuvinte, de la declaraţii, de la exprimări personale, de la curajul de a porni pe un drum foarte îndrăzneţ.
Mulţi dintre cei care sunt pasionaţi de previziunile astrologice, privind cerul acestei zile, vor considera că se afla în faţa unor contradicţii: pe de o parte careul Soarelui cu Pluton ne îndreaptă spre pesimism, iar de partea cealaltă sextilul Soarelui cu Jupiter ne îndreaptă spre optimism. Aceştia vor reuşi să vadă lucrurile acestea mult mai simplu în momentul în care vor lua în considerare că cele două unghiuri (careul şi sextilul) fac parte din aceeaşi categorie, în sensul că se adresează aceluiaşi segment: sectorul personal. Careul arata o problemă care ţine de sectorul personal, de individ, de o problemă care se manifestă în interior, iar sextilul ține de un plan, de o iniţiativă, o deschidere, o nevoie de a comunica pornind de a o necesitate de ordin personal. Nu sunt elemente care să se exprime în afară decât sub forţa unei presiuni foarte mari. Această presiune foarte mare care ne îndeamnă spre realizări remarcabile sau spre a ne face de râs se susţine foarte mult pe opoziţia Lunii cu Jupiter, iar de cealaltă parte pe trigonul dintre Saturn şi Mercur cu Chiron în conjuncţie. Aceste două elemente care stau la baza exprimării personale şi a deconspiraţii sunt cele două mijloace care vor scoate la lumină problemele, dorinţele sau aspiraţiile personale. Opoziţia Lunii cu Jupiter înseamnă nevoie de dreptate personală, de a menţine un lucru încă activ, chiar dacă este aberant, iar trigoanele lui Saturn cu Mercur şi Chiron înseamnă experienţă pozitivă, maturitate, discernământ. Aceste două elemente reuşesc să ne explice, să ne prezinte, să ne ilumineze traseele pe care le-am parcurs până acum sau cele pe care dorim cu atât de multă insistenţă să mergem.
Prin urmare, 1 aprilie devine o zi a conflictelor născute din dorinţele personale sau din înţelegerile deficitare pe care le aplică propriilor demersuri, traseelor pe care am pornit în viaţă sau chiar statutului pe care-l avem în acest moment.
În centrul interesului personal va sta nevoia de dreptate personală, cea care este acum formulată într-un mod atât de subiectiv şi enervant pentru anturaj, încât anturajul în sine va opune o rezistenţă puternică sau va genera o serie de acţiuni care vor fi înţelese greşit de individ. Astăzi individul are impresia că anturajul îi este împotrivă, că toate evenimentele pe care le parcurge îl solicită foarte mult, îl îndeamnă la muncă şi ar trebui să se bucure de efort, nu de viaţă în sine. Puţini sunt cei care se bucură atunci când muncesc, puţini sunt cei care reuşesc să-şi vadă în efort, în muncă, rezultate solide şi trainice sau un beneficiu, însă şi mai puţini sunt cei care se bucură cu adevărat atunci când se află în faţa acestor promovări, deoarece sunt siguri că depășindu-le, evoluează. În general, oamenii sunt superficiali, doresc să aibă beneficii cu efort minim, să se urce ca găina pe vârful cel mai înalt al grămezii şi să devină şef de trib doar prin adjudecarea acestei poziţii.
Beneficiile obţinute din funcţii, mai ales cele care sunt nemeritate primesc azi o lovitură puternică, în sensul că sunt puse la îndoială deciziile liderului, acţiunile sale, planurile de viitor, tot ceea ce ţine de forţa şi puterea acestui individ de a-şi merita poziţia pe care o ocupa. Ziua predispune la conflicte, divergenţe de opinii, pierderea de lucruri, distrugerea unor obiecte care se desfăşoară pe verticală, ori cele care sunt folosite pentru deplasare. Cei care nu doresc să traverseze episoade cu adevărat distrugătoare, cei care doresc să-şi repare ceva din ceea ce se anunţă acum ca fiind în criză majoră au nevoie de un exerciţiu de sinceritate. Pentru că până acum, această imagine agresată azi a fost susţinută pe minciună, adevărul este lucrul cel mai greu de făcut. Este greu să-ți recunoşti adevărul, să-ţi promovezi defectele, să te laşi expus, să răspunzi unei provocări atunci când până în momentul acela ai urmărit să ascunzi defectul prin tăcere, zâmbet, prin a invoca valorile morale sau termeni pe care să nu-i respecţi. Este greu să probezi acum iubirea dacă până acum doar ai vorbit despre ea.
În faţa unui acest neajuns, oamenii devin violenţi, agresivi, recalcitranţi sau aleg izolarea categorică pentru o perioadă şi, în intimitate, să-şi defuleze toate frustrările, să se arate nemulţumiţi de tot ceea ce se afla în jur şi toţi cei care fac parte din intimitatea acestor indivizi să aibă partea de o zi de coşmar. Acești oameni nu acceptă să li se spună adevărul în faţă pentru că nu-l înţeleg, nu-l acceptă pentru că înainte de toate le inspiră teamă. Teama de adevăr, de sinceritate, teamă de a privi viaţa în aspectul ei dur, categoric, aşa cum este reprezintă încercarea cea mai mare a zilei. Toate lucrurile au în centrul lor nevoia de sinceritate şi necesitatea de a se arăta aşa cum este. Individul este constrâns azi de tot ceea ce-i opune rezistenţă, îl judecă, îl critică, să fie sincer să spună ce simte şi ce nu, să îşi arate frumuseţea pe care o are în interior, să aibă curajul să se prezinte aşa cum este şi să se simtă bine, să descopere că se simte bine făcând asta.
În felul acesta, descoperim că distrugerea pe care ne-o anunţa careul Pluton cu planetele din Berbec este un mare beneficiu. Distrugem o structură iluzorie, un mit, o părere falsă pe care o avem despre societate sau viceversa şi reuşim să ne apropiem şi mai mult de adevăr. Adevărul întotdeauna zideşte. Tot ceea ce este construit pe minciună este suspus eşecului şi în timp, prin ridicolul pe care-l reprezintă, îi transformă pe oameni în bufoni. Bufonii sunt ca moda, astăzi ai nevoie de unii, mâine de alţii, însă asta reprezintă doar viziunea anturajului. Din punctul de vedere al bufonului el trebuie să se afle tot timpul în centrul atenţiei, el trebuie să dicteze celorlalţi când să simtă şi când nu, când să râdă şi când să plângă, ei trebuie să le spună celorlalţi că nu există suferinţă, nu pentru că ar deţine piatra filosofală, ci pentru că rolul lui este acela de a se simți bine şi oamenii din jur, auditoriul, trebuie să plătească pentru confortul său.
Tocmai de aceea recomandarea acestei zile este aceea de a ne depărta de orice formă de minciună şi dacă nu reuşim să spunem adevărul sau ni se pare absurd, prea complicat sau greu de suportat să îmbrăţişăm tăcerea, să tăcem în gânduri şi, în forul interior, să recunoaştem adevărul, oricât de dur ar fi.

Luna trece azi în Capricorn şi devenim restrictivi cu sentimentele. Multe dintre acestea le îndreptăm către anturaj chiar când nu suntem siguri pe ele, când sunt nerafinate, neprelucrate, în formă brută, neglijând faptul că rezultatul pe care-l produc sau feedback-ul pe care-l primim pe baza acestora să nu fie cel aşteptat.
Luna în Capricorn nu ne vorbeşte însă despre acţiunile în care ne implicăm, ci de calitatea emoțiilor, despre gradul de sinceritate, despre intensitatea pozitivă sau negativă pe care o atribuim acestor emoţii. Trecând în Capricorn va avea de împlinit azi două aspecte: un sextil cu Neptun şi un careu cu Uranus. Combinaţia celor două ne aduce în faţa unor nostalgii, a unor episoade care să ne îndrepte spre trecut, convingându-ne de faptul că toate lucrurile bune care sunt legate de propria viaţă fac parte din trecut. Ceea ce avem în prezent ni se va părea azi insuportabil, enervant, neplăcut, imoral, incorect.
Aceste două unghiuri pe care Luna le împlineşte în ziua de 2 aprilie ne îndeamnă spre o anume izolare. Într-un fel ni se prezintă emoţiile, ceea ce trăim în adâncul sufletului, în forul interior, în familie, în grupul de prieteni şi alta se întâmplă în societate cu relaţiile sociale-profesionale sau cu cele de convenienţă. Ceea ce se-ntâmplă în intimitate este plăcut, deconectând, ne incită la inspiraţie, ne face visători, flexibili, agreabili însă ceea ce se întâmplă în social, pune o mare greutate pe decizii, ca şi cum societatea nu oferă niciodată un suport solid pentru ceea ce simte şi doreşte să trăiască individul, ci vine cu reguli rigide, cu o anume superficialitate care nu doar că promovează valorile necălite, imature, dar le şi distruge pe acelea care doresc să se impună prin muncă, seriozitate sau originalitate. În felul acesta, nostalgia ne îndreaptă azi spre a ne reîntâlni cu oameni cu care, în trecut, am parcurs evenimente plăcute şi de a le retrăi după modelul anterior. Această încercare s-ar putea să fie sortită eşecului dacă este vorba de persoane situate la mare distanţă sau dacă este vorba de indivizi la care ajungem prin intermediul unor căi de comunicare neconvenţională. Dacă se refuză orice acţiune cu impact public, atunci ceea ce se întâmplă în 2 aprilie va pregăti evenimentele zilei de 3 aprilie convingându-l pe individ că, pentru a face un pas important, pentru a se desfăşura sau pentru a convinge un auditoriu, este nevoie de o perioadă de pregătire, să-ţi aduni gândurile, să-ţi găseşti resursele necesare pentru a atinge succesul pe care-l aştepţi.
Pentru cei care lucrează cu energia, care sunt obişnuiţi să folosească instrumentele abstracte, 2 aprilie constituie un argument solid, puternic, pentru cultivarea preocupărilor spirituale. Ceea ce se află la interior va fi descoperit azi ca având un puternic impact, un puternic beneficiu asupra fiinţei, fiind chiar vindecător, terapeutic sau deconectant spre deosebire de acţiunile pe care suntem constrânşi să le desfăşurăm pe spaţiul public. Aceste persoane vor prefera azi izolarea, acţiunile în intimitate, le vor refuza pe cele publice şi se vor felicita că au procedat aşa, pentru că promovând valorile intime, spirituale, de fapt se depărtează, se desprind de orice formă de conflict sau de agitaţia care s-ar putea consuma pe zona publică. De fapt, se protejează de un anumit mod de a înţelege sau de a privi evenimentele sociale pentru că ziua de marţi, 2 aprilie nu este o zi în care acţiunile pe spaţiul public să aibă o evidenţă specială, ele vor urmări firul evenimentelor iniţiat în zilele anterioare şi greutatea ei vine din impactul pe care-l are asupra individului. Cu alte cuvinte, nu vor reuşi să distrugă, să compromită sau să strice o imagine socială, ci reuşesc să-şi schimbe atitudinea sau părerea faţă de aceasta, întărindu-şi încrederea în sine.
Ziua de 2 aprilie, pentru indivizii care preferă să trăiască în exterior este o zi a neîncrederii şi a sentimentului de vină, de culpă.
Prin urmare, 2 aprilie vine spre noi cu o serie întreagă de evenimente care, atunci când vor fi constructive şi benefice, se vor localiza într-un spaţiu restrâns şi vor fi iniţiate doar de persoane special instruite pentru a înţelege şi folosi aceste instrumente. Pentru cei mai mulţi ziua va fi centrată în jurul careului Lună-Uranus, activ mai mult în a doua parte a zilei care le va aduce o greutate specială și un mod deficitar de a înţelege conjuncturile sociale. Astăzi răstălmăcim, gândim greşit şi suntem tot timpul pe punctul de a da o replică usturătoare ori de a opune rezistenţă, de a nu fi de acord cu lucrurile pe care nu le înţelegem. Ceea ce înţelegem putem ierta, accepta, depăşi, ceea ce este foarte potrivit şi benefic pentru echilibrul sufletesc. Cei care sunt angrenaţi într-un proces de evoluţie spirituală, care lucrează cu energia, care sunt obişnuiţi cu astfel de încercări, vor considera că lucrurile care nu funcţionează, care nu se sincronizează, toate aceste obstacole, toate aceste impedimente care se fac vizibile pe zona socială sunt argumente în favoarea cultivării unei vieţi morale, spirituale sau îndemnuri spre a ne ocupa de o gândire pozitivă, de emoţiile pozitive, de practica spirituală, de linişte, de Pace.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne asculta vocea sufletului, de a fi în ton cu ceea ce simţim că avem nevoie nu neapărat cu recomandările sau cu regulile după care am funcţionat până acum. Anumite lucruri pe car ele simţim azi vor părea stranii, neconforme cu regulile după care am funcţionat însă s-ar putea să fie singurele elemente care să ne protejeze de o tensiune, de un stres psihic, afectiv sau organic. Luna în Capricorn conferă o sensibilitate aparte faţă de stres în sensul că va aduce un conflict între necesitate şi plăcere personală în aşa fel încât totul să pară greoi, apăsător, neplăcut sau indecent.

Ajunsă în Capricorn Luna va traversa conjuncţia cu Pluton, nu înainte de a împlini două sextile, unul cu Saturn şi altul cu Chiron, devenind planetă focar în triunghiul minor pe care-l desenează pe cer. De asemenea, pentru că în zilele anterioare am avut Soarele în careu cu Pluton, apropierea Lunii de Pluton, aduce împlinirea Ultimului Pătrar, deci a ultimului careu între luminarii. Ulterior acestui moment Luna va mai împlini patru aspecte: două careuri cu Venus şi respectiv Marte, două sextile cu Mercur şi respectiv Capul Dragonului.
Unghiurile care se împlinesc azi ne va vorbi despre necesitatea de a vorbi sau de a fi iubit. Aceste elemente ţin să se aşeze să se susţină iniţial pe elemente de logică. Necesitatea iubirii este în contextul social de acum expresia unei condiţii sociale, a vârstei sau a nevoii de a supravieţui. În realitate, iubirea nu poate fi condiţionată de nimic din toate aceste lucruri, însă pentru noi, cei de aici care nu avem necesitatea iubirii înscrisă în structurile conştiente căutăm tot felul de subterfugii, tot felul de mijloace şi expresii pentru a ne justifica modul în car eo facem sau dacă trebuie sau nu să iubim. Luna în Capricorn nu ne îndeamnă să iubim, ci ne detaşează de acest context în care necesitatea iubirii devine esenţială. În felul acesta, iubirea capătă expresia vârstei, a perioadei sau a condiţiei sociale. Foarte mulţi ajung în punctul în care să-şi ucidă iubirea, considerând aceasta o necesitate sau în cel mai fericit caz un sacrificiu pe care-l fac pentru a supravieţui unui mediu agresiv sau solicitant. În realitate, ei dau curs unei carențe, scot la lumină un deficit afectiv, dar şi deopotrivă mental, adică faptul că s-au autoeducat să nu pună iubirea, sentimentul pe primul plan. Expresii gen „Iubirea trece prin stomac” sau „Nu mai sunt la vârsta la care să iubesc” sunt doar câteva dintre argumentele care azi ni se vor părea foarte importante, atât de importante încât să dăm curs nevoii de a munci, de a ne consuma tot timpul pentru activităţi care ne ţin în tensiune, care ne epuizează energia şi care nu reuşesc să ne rezolve nimic din punct de vedere sufletesc, moral, afectiv, ci dimpotrivă ne accentuează acele relaţii care trec prin momente de criză. Momentele de criză prin care trecem acum, în această perioadă, nu sunt specifice lunii aprilie, nu au fost specifice nici lunii martie, ci sunt caracteristice anului 2013, reprezentativ în lupta individului cu sine însuşi. În acest gen de confruntare, oamenii uită că sunt fiinţe foarte complexe şi se văd pe bucăţi, pe fragmente. „Eu reprezint funcţia”, „Eu reprezint vârsta”, „Eu reprezint statutul” său “Eu nu reprezint nimic”. Toate acestea sunt făcute pentru a izola sentimentul, pentru a ne ţine departe de liniştea pe care ne-o conferă un sentiment cald şi sincer. Frumuseţea corpului, aspectul fizic, nevoia de a demonstra o anume frumuseţe de ordin material ori un rafinament artistic, prin metodă, prin tehnică, prin elemente componente care numai când sunt unite să poate prezenta imaginea întregului, nu fac decât să ne depărteze de acest sentiment. Iubirea este un sentiment simplu care poate genera romantism, melancolie, ne poate duce în situaţia în care să îmbrăţişăm o suferinţă, să ne privăm de anumite lucruri însă nu pentru a se anula pe sine, ci pentru a depăşi un impediment social, personal, un obstacol, pentru a învăţa ceva, pentru a cunoaşte, pentru a trăi. Atunci când aceste argumente sunt construite, menţinute sau prezentate pentru a justifica lipsa iubirii acestea nu sunt decât defecte ale individului, nu ipostaze existenţiale şi nici într-un caz încercări ale vieţii.
Când au defecte oamenii se ceartă cu ei înşişi, îşi spun tot felul de lucruri pe care nu reuşesc să le spună într-un cadru oficial sau nu reuşesc să le formuleze faţă de un individ într-un mod inteligibil. Faţă de sine au îndrăzneală, au susţinere, sunt acceptaţi sau le sunt construite, desenate conjuncturile sociale în aşa fel încât replica, argumentul sau ideea pe care le lansează să fie încadrate perfect. Ezoteriști numesc acest proces “dialog interior” şi este de la sine înţeles că azi, fiind marcați de careuri şi sextile, adică de unghiuri care se adresează proceselor interioare bune sau rele, acest dialog interior este hrănit din abundenţă. Tocmai de aceea este nevoie de cultivarea unui sentiment cum este iubirea, de a descoperi dacă nu cumva încercările vieţii (pentru că toţi avem parte de aşa ceva) nu sunt elemente care ascund deficitul afectiv, deşi le prezentăm ca pe instrumente menite să ne afişeze, să ne prezinte ca pe nişte eroi ale unei vieţi comune. Atunci când nu mai reuşesc să mai facă faţă problemelor sociale oamenii îşi ridică ochii spre cer şi aşteaptă ajutorul unor forţe subtile sau ajutorul lui Dumnezeu, fiind convins că acolo există entitatea, fiinţa sau forţa cea mai puternică menită să rezolve probleme cu care ie se confruntă. Aceasta manieră de a se îndrepta spre suflet, pentru că implică raportarea la un etalon superior, ar trebui să-i ducă pe oameni spre iubire, spre iertare, spre înţelegere sau măcar spre linişte. Atunci când nu se întâmplă acest lucru ei se descoperă, ca fiind nişte fiinţe făţarnice, ascunse, care doresc să păcălească viaţa, să fugă de probleme, de suferinţă, de responsabilitate şi pentru a-şi rezolva această problemă fără a se schimba sau transforma, adică pentru a învinge obstacolul, se aliază cu cel mai puternic.
Din acest proces descoperim că atât în latura pozitivă cât şi în cea negativă, absenţa iubirii, atunci când vine vorba de apelul la o forţă atât de puternică pe care ei o plasează în subtil lucrurile par să fie doar puţin diferite, însă ca făcând parte din acelaşi segment. Fie că nu se ceartă, ca nu opun rezistenţă, că sunt mai liniştiți mai calmi sau că doresc să desfiinţeze totul în jur atunci când fac asta fără a respecta individul, fără iubire, nu reprezintă decât fețe diferite ale aceleiaşi monede numită: lipsa de iubire.
Deşi exemplul maeştrilor este reprezentativ în acest sens cei care sunt educaţi să nu iubească şi care îşi oferă în fiecare zi argumente în favoarea acestui comportament vor vedea o atitudine dură a unui profesor, a unui maestru ca fiind încărcată de agresivitate, ca sfidându-le sentimentul blajin şi delicat al iubirii şi nici într-un caz această forţă absolut firească a naturii care este îndreptată spre elev, discipol, practicand pentru a corecta un comportament. Această forţă dură a maestrului nu distruge caracterul, ci îl cizelează, nu calcă în picioare fiinţă umană, ci dimpotrivă îi arătă cât de importantă este îndreptând-o spre normalitate şi constrângând-o să activeze numai în această zonă. Prin acest comportament maestrul doreşte s-ai spună discipolului că este o fiinţă atât de importantă, de valoroasă şi de puternică încât anomalia sa poate genera fenomene sociale identice cu ceea ce trăieşte şi simte. În felul acesta, avertismentul unui maestru, cel care vine spre noi azi sau în general pe conjuncturi de acest fel şi care ar suna “Ai grijă să nu te împiedici!” nu înseamnă că a pus discipolul în imposibilitatea de a depăşi obstacolul, nu înseamnă că maestrul este vinovat că discipolul s-a împiedecat. Aceste lucruri iau o înfăţişare absurdă în mintea dezordonată a celor care sunt total lipsiţi de iubire, care nu sunt împăcaţi cu propria fiinţă şi care nu văd soluţia pe zona publică decât în preajma fiinţelor care în loc să-i ajute să evolueze, le tolerează imperfecţiunile. Sunt entităţi atât de sătule de dizarmoniile proprii încât au nevoie de forţe pozitive mult mai mari decât negațiile lor pentru a le compensa acest deficit de încredere. A le vorbi acestora despre iubire, pe acest context cum se întâmplă azi, înseamnă a nu le atenta deloc la dizarmonia pe care o trăiesc, înseamnă a nu le spune adevărul, a nu-i afecta în niciun fel, ci ale privi defectele şi a minţi ca acestea sunt calităţi.
Construcţia astrală a zilei de 3 aprilie se înscrie în acest complex de factori, în această construcţie şi pentru că Luna face sextil cu Coada Dragonului care este în urma sa, soluţiile pe care le vedem azi ar putea să nu fie puse în aplicare, ele fiind cel mult demersuri care continuă acţiuni promovate şi în zilele anterioare.
Prin urmare, ziua de 3 aprilie reprezintă o ipostază a vieţii personale care ne aduce la lumina diferențe faţă de ziua de ieri, ca într-o oglindă, defectele cele mai mari pe care le avem şi ne constrânge să le privim, să le gândim, să le analizăm şi să le vedem într-un alt context, unul mult mai mare, mai deschis sau mai apropiat de înfăţişarea adevărată a ceea ce ar trebui să reprezentăm noi ca fiinţă. Minciuna individului este astăzi sancţionată sau promovată adică expresia personală a ceea ce a reprezentat până acum va atinge unul din cele două extreme, depărtându-l pe individ şi convingându-l că este mult mai simplu să trăieşti în absenţa unui sentiment responsabil, în absenţa iubirii, pentru că asta înseamnă sarcini suplimentare, grijă, efort, sau poate chiar să munceşti pentru alţii, fără să obţii nimic în schimb, fără să ai garantul că munca, efortul, timpul, vor fi apreciate.
Caracterul pozitiv al acestei zile va reprezenta, aşadar, un fir foarte subţire pe care doar cei cu o practică spirituală temeinică reuşesc să–l depăşească. Ceilalţi vor fi confuzi, tulburaţi, nemulţumiţi că le ies prea mulţi oameni în cale, li se spune verde în faţă sau nu li se spune ceea ce doresc să audă, că li se deschide prea des uşa, că s-au împiedecat pentru că asta au citit la horoscop dimineaţa şi, deci, este de vină cel care a scris previziunea, că vremea nu este aşa cum ne-am dorit de dimineaţă şi că, pentru ca tabloul să fie complet, mai suntem şi de vină că ni s-a părut că va ploua şi am cărat umbrela toată ziua, că am avut la adresa unor persoane anumite intuiţii, anumite impresii, anumite stări care nu se mai dovedesc a fi reale. Toate acestea, în mintea unui om comun, generează confuzii teribile şi în acelaşi timp devin argumente în favoarea faptului că iubirea nu mai are loc şi că pentru a o îmbrăţişa avem nevoie de un context social utopic. Însă, chiar și așa, contextul astral al acestei zile nu ne pune în dificultatea de a explora altceva decât ce am trăit până acum, însă ne oferă şi îndemnul de a vedea şi de a înţelege că printre toate aceste ipostaze, printre toate aceste evenimente care au deja eticheta pusă, despre care ştim totul, care sunt perfecte pentru că le-am tot explorat până acum, găsim şi câteva care s-au transformat în timp şi care ne pot oferi soluţii miraculoase sau măcar practice pentru a depăşi acest impas.
Aceste soluţii pot veni chiar din timpul nopţii de marţi spre miercuri sub forma unor rememorări, a unor vise, sub forma unor impresii care ne vin din subconştient şi care se menţin până dimineaţa adică sunt generate de cele două sextile pe care Luna le împlineşte cu Saturn şi respectiv Chiron, dar şi de conjuncţia cu Pluton. Începând de azi aceste impresii devin purtătoare ale unor îndemnuri neobişnuite, diferite faţă de ce am trăit până acum. Dacă le observăm, dacă le acordăm atenţia cuvenită, dacă le şi cultivăm acestea vor reuşi, în termen de o săptămână, când Luna va atinge conjuncţia cu Uranus de săptămâna viitoare, şi îşi va încheia statutul de distribuitor de lumină între Pluton şi Uranus, să ne pregătească pentru anumite acţiuni sociale, pentru demersurile publice în care vom fi implicaţi începând cu 20 aprilie, de când Marte va trece în Taur. Ceea ce vine spre noi acum, începând de azi timp de o săptămână, vor fi seminţele unor acţiuni ale căror plăntuţe vor fi vizibile începând cu 20 aprilie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi mai puţin instinctuali, de a gândi mai mult şi, mai ales, de a gândi în favoarea caracterului pozitiv al ideii, al emoţii în aşa fel încât iubirea să aibă loc printre toate acestea şi gândurile oricât de apăsătoare sau de exuberante ar fi să nu ocupe tot spaţiul adâncimilor sufleteşti, ci să lase loc, măcar într-un colţ, sentimentelor de comuniune, de linişte, de Pace, de interacţiune, adică iubirii.

Astăzi, în preajma prânzului, Luna va trece din Capricorn în Vărsător ceea ce va face ca în prima parte a zilei să fim în Perioada fără direcţie. Ulterior acestui ingres, la câteva ore distanţă, se va împlini sextilul lui Pluton cu Chiron, iar spre seară, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, Luna să-şi împlinească primul aspect al tranzitului său prin Vărsător – conjuncţia cu Junon. Trecerea Lunii în Vărsător îi face pe oameni vorbăreţi, deschiși comunicativi, înclinaţi să-şi împărtăşească din cunoştinţele proprii şi în acelaşi timp să şi asculte care sunt părerile celorlalţi despre ceea ce primesc.
Luna în Vărsător devine un fundal pentru sextilul pe care Pluton îl împlineşte cu Chiron. Acest aspect leagă zodiile Capricorn şi Peşti, două zodii reci, una foarte uscată, altă foarte umedă, pentru a construi un ideal important pentru cei care sunt preocupaţi de carieră, de viaţă socială, ori pentru a asigura o reechilibrare a funcţiilor fiziologice, o reechilibrare emoţională, adică atingerea punctului de vindecare pentru cei care sunt preocupaţi mai mult de dimensiunea personală a vieţii.
Relaţia dintre Pluton şi Chiron este, din fericire, una de administrare. Pe acest fundal încărcat, tensionat, complicat, ce este dominat de careul dintre Pluton şi planetele din Berbec sextilul Pluton-Chiron, dacă ar fi fost creator de valori ar fi adus o greutate în plus contextului de acum. El este însă administrator de valori, gestionează nişte principii, gestionează nişte resurse, administrează un fond sau vine cu un diagnostic pe o problemă care este instalată de mult timp. Calitatea demersurilor ori rezultatele acestor investigaţii sunt susţinute mult de tranzitul Lunii prin Vărsător. În felul acesta, importanţa acestei zodii în horoscopul personal devine acum covârşitoare. Ceea ce vine din această relaţie de sextil nu este însă complicată. Celelalte unghiuri, pe care le-am văzut de-a lungul lunii martie sau care vor veni de acum încolo, au o anume componentă dificilă, un mod neobişnuit de a acţiona şi tocmai de aceea unele dintre ele, pentru anumite persoane, devin inoperabile. Nu este cazul sextilului dintre Pluton şi Chiron pentru că el vine cu lucruri simple, cu soluţii inventate, create, alcătuite din tot ceea ce avem la îndemână. Această desfăşurare a soluţiei, această aplicare a soluţiei va comporta un crescendo interesant încât să nu depindă nici măcar de puterea de pătrundere a individului. Cu un minim de forţe, de putere, de înţelegere oamenii reuşesc să creeze acum lucruri minunate. Sunt dintr-odată atenţi la lucrurile din casă. Le aşează, iar după ce le-au aşezat văd că sunt dispuse în aşa fel încât să destabilizeze energia locului. După ce au văzut că pot armoniza locului, prin aplicarea anumitor principii, de exemplu, din Feng Shui, încarcă locul cu emoţiile lor pozitive şi viaţa lor comportă acum un crescendo pozitiv, interesant, care este alimentat puternic de acest sextil. Dacă Pluton în Capricorn înseamnă explorarea resurselor din locuri greu accesibile şi poate chiar descoperirea unor lucruri remarcabile. Chiron din Peşti înseamnă extindere către domenii extrem de diverse, variate. În ambele cazuri, diversitatea informaţiilor, bogăţia şi abundența lor pun pe structurile mentale o greutate în ceea ce priveşte administrarea lor. Suntem solicitaţi pe înţelegere, pe comunicare, pe acţiune însă nu la scenă deschisă, ci într-un cadru intim, pentru noi înşine, cu aplicabilitate într-un cadru foarte restrâns şi pe o durată scurtă. Rezultatul acestei structuri complexe este unul care modelează fiinţa, care o face mai puternică, sporeşte isteţimea minţii şi întăreşte memoria. Toate acestea se vor susţine pe o stare de sănătate mult mai bună, pe o vitalitate mult mai puternică şi spre seară când Luna şi Junon vor fi în conjuncţie vom descoperi aceste lucruri şi la ceilalţi din jur reuşind să construim conversaţii ori să realizăm un schimb de altă natură în acest segment al mulţumirilor create sau descoperite de-a lungul zilei.
Acest lucru se deduce din faptul că sextilul dintre Chiron şi Pluton constituie una din componentele configuraţiei numită Aripi de pasăre construită împreună cu planetele din Berbec şi Jupiter din Gemeni. O trăsătură definitorii a acestei configuraţii este aceea că îşi foloseşte careurile drept condiţionări şi sextilele de pe margine drept soluţii. În felul acesta, sextilul dintre Pluton şi Chiron este intim legat de sextilele pe care Jupiter îl realizează cu planetele din Berbec. Ceea ce reuşim să remediem într-un cadru intim, vindecarea pe care o obţinem ori sporirea stării de vitalitate, reaşezarea lucrurilor în forul interior după prioritate sau necesitate, reprezintă ecoul personal, intim al transformărilor pe care suntem dispuşi să le parcurgem la nivel social. Sigur, la nivel social încercările sunt de altă factură ele sunt mult mai ample şi cer alte metode de lucru şi alte tipuri de informaţii, însă legătura dintre acestea se realizează prin rezultatul pe care-l obţinem. Ființa socială devine mult mai stabilă prin ceea ce va folosi pe zonă publică, iar în intimitate va fi mulţumită şi încântată, sigură şi liniştită pe ceea ce-şi construieşte. Atunci când aceste elemente vor fi combinate, adică atunci când se va trece de la sextil (flexibilitate) la careul (conflict interior) se trece la careul dintre Jupiter cu Chiron şi careul lui Pluton cu steliumul din Berbec. Asta înseamnă că echilibrul interior nu va putea fi înţeles, valorile persoane vor fi ridiculizate, marginalizate, ignorate de dragul unui conflict preluat din alte medii sau adus din trecut.
Energia acestei zile doar ne arată ca printr-o fereastră ceea ce se întâmplă afară, dar, în acelaşi timp, ne spune că elementele pe care le vedem în exterior nu ne aparţin, iar ceea ce vedem nu este decât un episod în care, probabil, din când în când, vom avea şi noi câte o intervenţie scurtă. Nu trebuie să ne identificăm cu ceea ce vedem în cadrul altor familii, pe zona publică sau în alte părţi ale globului. Ceea ce se întâmplă la noi ne reprezintă şi putem merge mai departe sau putem supravieţui doar dacă ne rezolvăm problemele de factură internă. Ajutorul din afară nu ne este acum util şi dacă el este oferit atunci scopul său este unul tendenţios.
Prin urmare, ziua de 4 aprilie aduce o notă distinctivă faţă de celelalte zile, în primul rând prin faptul că Luna trece în Vărsător şi ne incită spre comunicare, spre schimb de experienţă, spre o gândire liberă sau chiar spre cultivarea sentimentului de libertate, iar pe de altă parte ne trezim în faţa unei conjuncturi binecunoscute sau suntem invitaţi să gestionăm, în etape, fără o presiune anume, un fond existent deja. În general, acest fond vizează segmentul personal, vizează viaţa de familie, intimitatea, însă această intimitate poate fi extinsă, integrăm în ea mai multe persoane, fiecare cu individualitatea sa.
Combinaţia dintre Pluton din Capricorn şi Chiron din Peşti înseamnă combinaţia dintre două izvoare, dintre două surse de informaţii, fiecare având rolul de a domina segmentul în care activează. Pe de o parte, Pluton din Capricorn nea duce o bogăţie de informaţii venite din interior, prin explorare în profunzime, în timp ce Chiron din Peşti se extinde pe orizontală, pe mai multe domenii, reuşind prin interpelări variate, diverse, realizarea unor conexiuni ample, complexe între toate aceste elemente care ies la lumină azi.
Ceea ce vine acum spre noi este simplu. Tocmai de aceea până şi cei care se tem de schimbare, care nu urmăresc să aplice vieţii personale modificări importante, ci doar primesc, accepta ceea ce li se oferă, au parte de o zi liniştită, constructivă, plăcută.
Elementele negative care pot apărea azi vin din tendinţa de a face confuzie între viaţa personală şi cea socială. Atunci când se realizează acest lucru se trece de la mulţumirea obţinută prin gestionarea unui fond mai mult sau mai puţin simplu, prin mulţumirea obţinută în crescendo, la tensiunea care survine din divergentele de opinii, diferenţele culturale, cele dintre sexe sau chiar orientarea religioasă. Toate aceste lucruri care atunci când sunt lăsate în locul unde se manifestă, nu prezintă niciun pericol, adesea nici nu ne atrag atenţia, atunci când sunt transferate într-o altă zonă, una improprie, ele devin explozive, adevărate bombe cu ceas. Pe ideea “credinţa mea este mai puternică, renunţă la credinţa ta” toate aceste recomandări făcute, chiar cu bune intenţii, inflamează relaţiile şi le duc într-o zonă unde foarte uşor se poate pierde controlul chiar dacă el este susţinut pe principii de viaţă solide.
4 aprilie este o zi de vindecare, o zi în care oamenii se exprimă pentru a se lămuri, pentru a se mulţumi unul pe celălalt nu pentru a-şi invada intimitatea, nu pentru a-şi înlocui unii altora diverse elemente din forum personal, nu după modul cum gândesc ei, ci după cum gândesc ceilalţi.
Tocmai de aceea recomandarea este aceea de a ne respecta azi intimitatea, de a lăsa individul din preajmă, grupul care se manifestă în preajma noastră să se desfăşoare aşa cum consideră de cuviinţă. Orice acţiune asupra sa ne face să trecem de pe sextil (flexibilitate) pe careu (conflict interior), iar asta implică trecerea de la mulţumire la tensiune, divergenţe de opinii sau chiar conflicte pe nişte lucruri simple, banale şi nu ne conferă niciun rezultat.

În a doua zi de Vărsător (Lună în Vărsător) Luna împlineşte nu mai puţin de şapte aspecte şi, pe acest fundal, Mercur se va afla în trigon cu capul Dragonului. Va reuşi, pentru că se afla în sextil cu Coada Dragonului, să medieze tendinţa Nodurilor, ceea ce va face din această zi una menită să ne destindă, să ne scoată din rutină, din lucrurile simple, din lucrurile pe care le descoperim în forul personal sau pe care le inventăm pentru un scop ce ne bucură pe noi, nu şi pe ceilalţi, adică nu va mulţumi şi nu va încânta grupul de apartenenţă.
Trigonul Lunii cu Jupiter, împlinit chiar de dimineaţa pe zodii de aer, înseamnă discuţii lungi, interminabile, comunicare simplă cu cei din preajmă, optimism, deschidere, transfer de informaţii sau de valori, toate acestea având ca focar steliumul din Berbec care se apropie cu paşi repezi de destrămarea sa. Astăzi, practic, este ultima zi în care Soarele şi Uranus se vor mai afla încă în conjuncţia lărgită pe care o formează de ceva timp. Acest stelium, devenind focarul triunghiului minor împlinit cu Luna şi Jupiter, face din această zi un fel de ultimatum al bucuriei de moment.
Fiind pe crucea fixă, în Vărsător, Luna va fi în careu cu Axa Dragonului, iar asta înseamnă că bucuriile de acum le vom plăti scump sau va exista tendinţa ca din neglijenţă, din prea mult entuziasm, din prea multă efervescență să punem prea multă greutate pe decizii importante ori pur şi simplu să le stricăm considerând că este mult mai importantă distracţia decât seriozitatea, munca sau rezultatul acţiunilor în care ne-am implicat de la începutul săptămânii până acum.
Prin faptul că Mercur mediază tendinţa Nodurilor prin intermediul Nodului de Sud înseamnă compensare, iar această compensare când vine vorba de Mercur din Peşti ia o notă personală. Evident, asta înseamnă că motivele pentru care noi dorim să ne implicăm într-o acţiune, argumentul pe care-l folosim pentru a devia de la cale ori pentru a ne îndrepta către un anumit rezultat sunt extrem de personale şi s-ar putea să nu fie deloc înţelese de anturaj, nu ne va interesa acest aspect pentru că rezultatele a ceea ce facem noi acum nu au vizibilitatea imediată, nu sunt văzute acum, în această săptămână, ci la vară, în luna iulie, după ce Saturn îşi va reveni din mersul retrograd.
Acum repararea trecutului poartă o amprentă aparte numită putere personală încercând, prin tot ceea ce facem, să dovedim că anterior am reacţionat greşit nu pentru că nu am ştiut sau nu am putut, ci pentru că anumite evenimente ne-au lăsat pe neprevăzute. Acum avem tendinţa să realizăm primele etape ale demersului în acelaşi mod ca în trecut însă finalitatea va fi alta, una mult mai bună, constructivă, benefică, care abundă în informaţii sau care ne conferă o mulţumire şi o încântare aşa cum ar fi trebuit să se fi întâmplat şi în trecut.
Există şi o altă componentă care ne vine din acest trigon între Mercur cu Capul Dragonului şi anume o senzualitate. Se dezvoltă o anume atracţie între oameni, cea care s-ar putea să îi ducă pe aceştia în ipostaza în care să-şi piardă cumpătul, controlul, să uite de experienţele dificile ale vieţii şi să considere că dacă acum se simt bine rezultatul va fi în consonanţă cu această stare a lor. Din nefericire, nu, consonanță nu poate fi pentru că fundalul oferit de Lună primeşte din partea lui Saturn şi din partea Capului Dragonului unghiuri disonante. Nu evenimentul social va fi cel care va fi şubrezit, ci atitudinea individuală, părerea individului, părerea noastră despre una sau mai multe persoane din jur ori ne rămâne aşa un gust amar faţă de o anume situaţie, o conjunctură pe care am parcurs-o acum. Urmând ca anul viitor, doar pe baza a ceea ce ni s-a-ntâmplat acum, să evităm genul acesta de practici, de discuţii ori genul acesta de întâmplări în care ne-am consumat astăzi toată energia. Cu alte cuvinte, încercarea de a ne simţi bine la o întâlnire jovială cu prietenii ori la o conferinţă, o întâlnire tematică, într-un grup va lua o întorsătură neaşteptată. Vor fi elemente care ne vor aminti de lucrurile plăcute pe care le-am experimentat în acele evenimente însă ansamblul ei va fi dominat de o anume senzualitate, de glume cu substrat tendenţios ori de o anume superficialitate, ceea ce unora s-ar putea să nu le convină.
Pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt angrenaţi într-un proces de cercetare spirituală, trigonul lui Mercur cu Capul Dragonului înseamnă trezirea intuiţiei, cunoaştere prin experimentare, prin transfer energetic, prin dizolvare, prin topire, prin extinderea conştiinţei către alte zone şi asta înseamnă îmbogăţirea patrimoniului personal, cu stări, atitudini, gânduri, poate chiar înţelegerea unor gânduri care până acum au fost ţinute departe de cunoaşterea individuală ori la care nu am ajuns așa cum ne-am fi dorit. Mercur în Peşti are această calitate de a se extinde chiar în defavoarea individului (în Peşti el este în exil) reuşind să-şi consume toată energia de care dispune pentru înţelegere, pentru cunoaştere. Poate surveni în acest proces de extindere a câmpului conştiinţei o anume secătuire, o devitalizare, o pierdere a vitalităţii, un consum brutal al acesteia până la limita vlăguirii. Foarte puţini sunt cei care vor putea să se oprească atunci când acest proces s-a declanşat deja. Sunt multe beneficii care se obţin din menţinerea procesului şi doar faptul că s-a mai întâmplat în trecut îi poate determina să se oprească pentru că doar prin experimentele anterioare ştiu unde pot ajunge. În ezoterism circula adesea ideea că a lucra cu noţiunile superioare presupune a lucra cu elementele superioare, cu afectivitatea, cu intuiţia sau cu alte elemente ale mentalului superior presupune în mod obligatoriu o anume purificare a structurilor inferioare, cele care ţin de instinctul de supravieţuire, de controlul energiei sexuale ori de modul în care ne exprimăm, modul în care ne raportăm la ceilalţi ori ne facem cunoscută importanța de sine.
Atunci când nu există o armonie între cele două tipuri de structuri personale, a lucra foarte mult cu noţiunile superioare, fără a dispune de un rafinament psihoafectiv nativ sau dezvoltat prin educație, înseamnă a secătui structurile inferioare ale fiinţei şi, în faţa acestui proces, ne vom comporta ca şi cum vrem să ridicăm o casă cu trei nivele fără a avea fundaţia necesară. Casa poate fi ridicată, însă în momente de cumpănă, atunci când survin anumite procese naturale ori antropice structura cade. Aşa se poate întâmpla astăzi dacă ne extindem prea mult în dimensiunea exterioară fără a avea corpul pregătit, fără a avea o educaţie necesară, fără a avea o bază solidă. Tocmai de aceea în orice practică spirituală, în orice curent spiritual există un set de reguli pe care individul trebuie să-l respecte dacă doreşte ca structura sa personală, ca elementele pe care doreşte să le construiască să fie solide şi să dureze în timp. Altfel, își construieşte castele de nisip şi din când în când va fi constrâns din cauza caracterului iluzoriu al acestora să o ia de la capăt.
Impulsul de a ne extinde către aceste noţiuni tocmai pentru că este vorba despre Mercur în Peşti, care înseamnă şi depersonalizare, ne poate duce către limite foarte înalte, către zone periculoase pe care în timpul procesului să nu le simţim aşa.
Pentru omul comun ziua de 5 aprilie va fi însă marcată de nevoia de a se exprima de a face un schimb de impresii cu cei din jur şi de a obţine beneficiu din toate acestea. Nu-l interesează ce pierde, ce dă la schimb important este să câştige puţin din ceea ce-şi propune.
Prin urmare, 5 aprilie devine o zi importantă pentru cei care se mulţumesc cu câştiguri mici. Cei care sunt ambiţioşi, care doresc să-şi extindă câmpul conştiinţei, care vor să-şi îmbunătăţească nivelul de cunoaştere, să fie mai puternici prin ce știu, prin ce deţin şi în timp să şi demonstreze acest lucru ziua devine apăsătoare, periculoasă prin caracterul ei benefic pentru că îi duce dincolo de limita rezistenţei personale. Aceştia nu vor şti când au depăşit această limită şi foarte greu se pot opri, doar cei care au mai trecut prin aşa ceva, doar cei care se ocupă de practica spirituală de ceva timp sau care au un autocontrol nativ reuşesc să se oprească şi să spună “Este suficient pentru azi, mai este şi mâine o zi”.
Chiar dacă mulţi dintre ei şi-i iau ca exemplu pe pustnici, pe cei care se izolează în peşteri pentru a medita şi-şi folosesc din cele 24 de ore ale zilei 18 pentru practica spirituală, aici în această lume lucrurile funcţionează după alte reguli. Ei au ajuns în izolare după ce au trecut o perioadă de pregătire, după ce au probat lor înşişi că pot rezista antrenamentului dur auster pe care-l presupune viaţa în izolare. Nu se va pune problema azi să trăim în izolare, ci doar pentru cei care urmăresc să-şi extindă câmpul conştiinţei. Cei mai mulţi dintre oameni se bucură să-şi folosească simţurile la maximum şi tendinţa acestei zile, din punct de vedere energetic, va fi una de joasă vibraţie. Distracţiile vor avea un caracter tendenţios şi tocmai de aceea, dacă dorim să participăm la astfel de evenimente, este nevoie să ne pregătim din timp pentru că experienţele de viaţă, maturitatea, bunul simţ, respectul sunt elemente care vor conta mai puţin şi mai importante vor fi exploziile temperamentale, veselia, râsul, consumul energiei vitale sau orice altă preocupare care ţine de distracţie.
Prin orice facem azi vom realiza că suntem în posesia a două tipuri de energie. Una, inferioară, sursa bucuriilor şi a mulţumirilor ce ne transmit impulsuri prin simţuri, iar cealaltă, de natură spirituală, care ar putea să ne ofere informaţii şi noţiunii sau chiar energii pe care să nu putem să le înţelegem azi decât prin implicare masivă.
În felul acesta, vom fi uşor bulversaţi de viteza cu care se succed evenimentele, de amploarea lor în zona superficială sau grosiera şi, de asemenea, vom fi surprinşi de anumite lucruri rafinate, distinse, puternice, care ne fac cu ochiul de la distanţă şi care se depărtează de noi cu atât mai mult cu cât dorim să ne apropiem de ele. Există acest pericol al devitalizării, însă el nu este foarte mare, pentru că puţini sunt aceia care se roagă şi uită să mai iasă din rugăciune, care dau curs invitaţiei lui Iisus de a vinde tot ce au pentru a-L urma, puţini sunt aceia care intră în meditaţie şi uită să mai iasă. Cei mai mulţi îşi trăiesc viaţa prin simţuri şi cunoaşterea pe care le-o conferă acestea este luată drept etalon. Pentru aceştia ziua este tumultoasă, încărcată de evenimente pe alocuri plăcute, surprinzătoare însă periculoasă pentru că orice lucru bun, pierdut de sub control azi se va termina într-o explozie temperamentală, într-o tensiune sau într-un conflict. Cel mai puternic va dori să domine şi prin bucurie, nu doar prin forţă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne ţine departe de ceea ce suntem tentaţi să facem cu caracter imediat. Caracterul imediat, viteza de reacţie, rapiditatea sunt elemente care ne duc foarte aproape de pericol. Dacă ne ţinem departe de această viteză de acţiune şi, în limita timpului, mai gândim o dată demersul, ne mai aruncăm o privire pe text, pe scrisoare, pe email, sau pur şi simplu refuzăm să acţionăm suntem mult mai câştigaţi, mult mai protejaţi şi ne situăm în afara zonei de pericol.

>

Pe ultimul segment al zodiei Vărsător, Luna va avea de împlinit un trigon cu Lilith, cea care se afla la gradul cel mai avansat în zodie dintre toate celelalte planete care se află pe cer în acest moment. Făcând un trigon la gradul 22 dintre Vărsător şi Gemeni cu Lilith, Luna aduce consecinţele faptelor de ieri. Păcatele tinereţilor, nebuniile la care ne-am dedat în ziua anterioară pun o mare greutate pe conştiinţă individuală a acestui moment. Oamenii sunt constrânşi acum de ceea ce-şi amintesc că au făcut ieri şi sunt motivaţi să gândească rău unii faţă de ceilalţi sau chiar faţă de propria persoană. Ceea ce ne îndemnă Lilith acum ia înfăţişarea unei maturităţi. Privim toate aceste greşeli pe care le-am făcut şi ne facem autocritica şi ne menţinem în această stare tensionată, negativă, fără nicio soluţie. Trigonul Luna-Lilith nu vine cu soluţii, vine cu morală, păcălindu-ne că dacă privind greşeala în față vom fi suficient de pregătiţi ca pe viitor să nu o mai repetăm. De această dată nu se întâmplă aşa ceva pentru că Lilith în Gemeni vine cu informaţii false, denaturează adevărul sau face discuţiile să fie sterile, lipsite de sens sau să atingă puncte din ce în ce mai dureroase. Aspectul îi duce pe oameni în postura în care să refuze munca, efortul, orice formă de mişcare încercând să se interiorizeze ori să renunţe la anumite demersuri sau activităţi care presupun efort fizic. Unii vor alege să-şi petreacă o mare parte din zi citind sau navigând aiurea pe internet, urmărind emisiunile de ştiri, butonând canalele fără să se oprească asupra unuia sau pur şi simplu refuzând să facă orice lucru constructiv, dormind sau urmărind spectacolul străzii de la balcon.
Toate aceste lucruri înseamnă pierderea timpului şi explorarea într-o altă dimensiune (mentală sau afectivă) faptele care ieri nu au putut fi controlate. Asta înseamnă că nu ieşim din energia densă a zilei anterioare, ci ne păstrăm acolo şi încercăm să gândim situaţiile altfel decât ieri. În felul acesta, prima jumătate a zilei vine cu tentaţii de factură mentală, cu tentaţii ce vin din partea femeilor, prin intermediul lor ori prin intermediul calităţilor feminine ce sunt axate pe acumulare de informaţii reuşind să o transforme într-un interval steril. Dacă, totuşi, unii sunt constrânşi să iasă pe zona publică trebuie să aibă în vedere că acest trigon le scot în cale oameni care mint sau ei, la rândul lor, vor avea impresia că orice invitaţie care le vine din zona publică, orice întrebare îi duc într-o zonă periculoasă şi atunci se vor simţi constrânşi să denatureze adevărul, să spună altceva ori să reacţioneze negativ la orice stimul care vine din această zonă. Cu alte cuvinte, ceea ce ne place să facem nu s-a creat încă, ceea ce dorin să mâncăm ori să punem în vitrina cu suveniruri nu sunt de găsit pe faţa pământului, iar locul unde am vrea să mergem nu există nicăieri. Trecând în Peşti, Luna schimbă aceste registru diminuând instabilitatea, este redus acel factor mental care ne hrănea cu informaţii şi trecem în zona afectivă în care nu noţiunea ne coordonează, ci emoţia. O stare proastă se va menţine până spre seara, tendinţa de a ne asocia cu oameni care simt la fel şi cu cât ne apropiem de miezul nopţii, când Luna se întâlneşte cu Neptun, cu atât mai mult vom avea impresii sau senzaţii stranii despre locuri, despre obiecte, despre situaţii, despre conjuncturi sau pur şi simplu despre anumite lucruri care s-au întâmplat în trecut şi pe care acum avem ocazia să le vedem şi să le analizăm diferit.
Pentru că se trece de la Vărsător la Peşti, componenta mentală, cea care le lasă oamenilor impresia de instabilitate şi care este mult mai evidentă decât o altă componentă ce ar putea să ţină de instabilitate, se diminuează şi îi duce pe oameni în postura de a fi sensibil influenţaţi de ceea ce se întâmplă în jur. În felul acesta, unii, scăpând de tensiunea anturajului, de agresiuni sau de glumele proaste pe care trebuie să le suporte, se mulţumesc cu atmosfera posacă şi tristă a familiei unde cel puţin nu vorbeşte nimeni nonstop.
Prin trecerea de la Vărsător la Peşti ziua ne duce în postura de a ne refuza drepturi, din prostie din neatenţie sau din reavoinţă sau dintr-o suprasaturaţie pentru că nu reuşim să vedem pădurea din cauza copacilor, nu pentru că avem spirit analitic, ci pentru că nu putem să facem selecţie. Vin spre noi atât de multe lucruri mici, lipsite de importanță, cu mesajul “Important!” încât elementele cu adevărat esenţiale azi vor fi văzute greu sau deloc. Abia spre seară cei care sunt mai sensibili ar putea să le vadă într-o altă lumină, să le simtă într-un anumit fel şi să mai recupereze ceea ce se mai poate.
Prin urmare, 6 aprilie ne îndeamnă spre a face decuplare de la obiceiurile proaste fără a ne oferi garanţia că sursa la care ne cuplăm ne oferă echilibru, linişte, consolare sau cel puţin altceva decât ceea ce am avut până acum. Această trecere de la agitație exterioară la agitaţie interioară va fi percepută ca o sursă de stres pentru unii, ca o sursă de îmbolnăvire, ca o epuizare, dar că în proverbul “Aceeaşi Marie, dar cu altă Pălărie”.
În realitate, are loc un schimb, scăpăm de tendinţa de a întâlni doar lucruri inferioare negative, proaste sau cele care ne compromit având posibilitatea să alegem unde să ne petrecem seara, în cadru intim să ne desfăşurăm şi mai ales cum să-l îmbunătăţim. Dacă în prima parte a zilei vom avea clar senzaţia că anumite lucruri nu pot fi schimbate, că vin spre noi şi ne doboară prin volum sau prin intensitate, spre seară vom deveni mai sensibili, mai delicaţi la ceea ce se întâmplă în jur şi prin emoţie considerăm că suntem puternici. Pentru unii lucrurile se vor schimba doar foarte puţin între cele două perioade ale zilei, în sensul că dacă dimineaţa toată lumea le urla în cap şi nu mai suporta nici măcar zgomotul străzii, spre seară lucrurile vor părea mai liniştite, însă în interior, în suflet, în minte, predomina aceeaşi agitaţie şi aceeaşi suspiciune.
Mulţi vor fi doborâţi de tendinţa de a cântări lucrurile, de a căuta să vadă esenţialul în ceea ce se întâmplă, neglijând faptul că anumite întâmplări fac parte din categoria “balast” şi nu au consistență, ci se întâmplă de la sine fără să aibă o valoare existenţială importantă. Probabil că într-un mecanism macro şi împreună cu multe alte nulităţi asemenea lor ar putea să reprezinte ceva. Însă aşa cum vin azi acestea nu au nicio relevanță, ele trebuiesc ocolite şi doar în sensul acesta ne încearcă, doar în modul acesta devenim mai puternici şi doar aşa reuşim să ne protejăm de ceea ce ne poate duce la pierderea timpului, a energiei sau a banilor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că indiferent cât de dinamică sau nu ar putea fi viaţa, din când în când avem nevoie de un respiro, de o pauză pe ceea ce am făcut până în momentul acela, pentru a putea să ne facem o analiză, pentru a putea privi înapoi cu obiectivitate şi a reuşi prin observaţie să facem o selecţie a acestor evenimente. Este posibil ca această selecţie să nu poată fi făcută aşa cum trebuie, nici cu obiectivitate şi lucrurile să se repete în viitor, însă momentul de pauză ne asigură un anume confort afectiv acolo unde lucrurile se petrec în afara noţiunii prin forţe care ţin de domeniul sufletului, de segmentul energetic. Acceptându-ne aşa cum suntem dăm liniştii un rost aparte.

Primele rezultate ale analizei de ieri survin chiar din dimineaţa acestei zile când Luna şi Saturn se întâlnesc în trigon. Prin acest trigon apelul la trecut, la ceea ce am făcut în trecutul apropiat sau depărtat, capătă un sens nou, unul personal, unui menit să ne confere o identitate puternică, stabilă, cea cu care vom reuşi în săptămâna următoare să facem furori în grupul de apartenenţă sau măcar să atragem atenţia, altfel decât am făcut-o până acum.
Înainte de a se împlini trigonul Lunii cu Saturn, Venus şi Marte trec printr-o conjuncţie pe zodia Berbec şi aduce acestui final de săptămână un tonus şi o energie aparte. Pentru că acest unghi se construieşte de mult timp, întreaga săptămână a fost sub semnul acestei conjuncţii şi tocmai de aceea ziua de duminică devine un vârf pe anumite dorinţe pe care le-am formulat sau, parţial, le-am arătat de-a lungul acestei săptămâni.
Venus şi Marte se întâlnesc acum în Berbec, acolo unde Marte este în domiciliu și Venus este în exil, iar sentimentele, tot ce ţine de energia feminină, de procesele de acumulare, de cele analitice sunt în exil, sunt dominate de forţă, de nevoia de exprimare prin mişcare, prin efort, prin explozie, prin expansiune, prin nevoia de a face faţă unui anturaj cu orice risc. Contextul de acum aduce acestei conjuncţii un fundal puternic, o energie extinsă, o forţă care să ne ducă şi spre trecut, şi în profunzime, care să ne extindă, prin intermediul Lunii, prin intermediul lui Mercur sau a lui Chiron, către mari spaţii şi, dacă ne legăm de zona sufletească, dacă încercăm să punem în aplicaţie o inspirație sau să dăm curs unui scop, unei meniri, ne va duce și către împlinirea unor deziderate foarte puternice sau va face acest fundal să fie disponibil pentru o mai bună exprimare a personalităţii, pentru o devenire personală care, în a doua parte a zilei, va genera anumite conflicte sau disensiuni în grupul de apartenenţă. Aceste conflicte sunt însă la cota minimă, ele devin periculoase doar prin explorare, doar atunci când se întâlnesc doi indivizi care nu au nimic în comun sau care au mai trecut prin situaţii conflictuale de genul acesta. Careul Lunii cu Jupiter din a doua parte a zilei le va inflama relaţia aducându-le aminte că nu au reuşit să se ierte şi nu pot trece niciunul peste ceea ce face celălalt.
În rest, ziua este tonică, dinamică, puternică şi ne ajută să ne dezvoltăm încrederea în sine pe baza rezultatelor pe care le avem. În mijlocul zilei Luna trece prin conjuncţia cu Chiron, iar asta înseamnă că tot acest proces de rememorare sau această energie tonică pe care o traversăm acum este vindecătoare. Reuşeşte să ne echilibreze din punct de vedere afectiv şi, cum bine ştim, atunci când pe acest plan lucrurile sunt în regulă, mintea funcţionează altfel, corpul are alt tonus şi relaţiile sociale se desfăşoară într-un cadru echilibrat şi armonios.
Mulţi vor lua prea în serios ceea ce se întâmplat astăzi, reuşind să dea relaţiilor sociale un caracter pasional, fără a ignora însă din partea celorlalţi. Nu este vorba despre armonie, Marte este mult mai puternic decât Venus, însă poate fi vorba despre rezultate constructive. Prin acest caracter constructiv realizările vieţii pot fi cu adevărat remarcabile. Totul va lua înfăţişarea unei provocări şi chiar dacă va avea şi o componentă ce ţine de imprudență sau de adjudecarea unor angajamente fără acoperire, rezultatele care ne vin de aici sunt lipsite de agresivitate sau de violenţă însă o forţă remarcabilă.
Marte în Berbec nu înseamnă în mod obligatoriu violență decât pe temele personale ale unor indivizi ce au cultivat ani de-a rândul această tendinţă. El aduce dinamism, iar pentru unii dinamismul înseamnă agresivitate, însă pentru foarte mult şi, în mod indubitabil, în acest gen de analiză pe care îl facem acum cu titlul general Marte în conjuncţie cu Venus pe Berbec înseamnă forţă de exprimare, energie, vitalitate, exprimare la scenă deschisă, totul pentru optimizarea relaţiilor sociale şi pentru întărirea stabilităţii afective. În cazul unora se va dovedi că impulsul sexual, caracterul demonstrativ sau atitudinea nu sunt tocmai corecte. Ele se vor exprima în detrimentul sectorului afectiv, însă acesta nu poate fi un neajuns, că doar nu intră cu forţa în mintea şi sufletul cuiva, ci nu vor fi decât expresia unor obiceiuri prezentate acum prin forţa marţiană la un alt nivel, mult mai intens şi mult mai expresiv.
Cei care lucrează cu energia, care sunt angrenaţi într-un proces de cercetare spirituală vor vedea că este mai puţin important aspectul de conjuncţie dintre Venus şi Marte, acordându-i o mai mare importanță conjuncţiei dintre Lună şi Chiron. Ei vor considera că vindecarea personală este mult mai importantă, vor aprecia mult mai mult călătoria în trecut pentru a-şi recupera energia din evenimentele acelea pentru a înţelege şi, prin înţelegere, pentru a ierta, reuşind, în felul acesta, să transforme evenimentele simple, comune sau banale ale zilei în evenimente constructive pentru destinul personal. Aceştia vor reuşi să contracareze conflictul dintre Lună şi Jupiter, adică vor fi optimiști, puternici şi nu vor cădea în plasa unor provocări negative care vin din partea unor indivizi obişnuiţi să se certe cu toată lumea şi să scoată în evidenţă defectele oricui. Ei vor folosi această tendinţă pentru a corecta caracterul cuiva, pentru a şlefui o piatră, pentru a modela o anume tendinţă şi în felul acesta a deveni aşa cum destinul a fost pentru ei, tonici pentru anturaj sau pentru o anumită persoană din anturaj.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii aduce o formă de expresie plăcută pentru individ şi, în egală măsură, constructivă şi benefică pentru cel care doreşte să se preocupe mai mult de latura spirituală. În general, cei mai mulţi oameni nu privesc cercetarea spirituală cu un interes anume, ci o iau ca pe un eveniment oarecare şi o leagă de activităţile religioase. Chiar şi pe aceştia, prin conjuncţia lui Venus cu Marte vor avea parte de o zi încărcată de plăcere, de bucurie, de încântare, o zi în care lipsa de prudenţă devine glumă, devin motiv de veselie, încântare, distracţie, de farsă şi pot, în felul acesta, să dea vieţii un rost pozitiv.
Chiar dacă viaţa le este încărcată de responsabilitate, de greutăţi, de tristeţi, chiar dacă ea nu are o perspectivă încurajatoare, ea vine cu un tonus aparte şi îi ajută şi pe aceştia să aibă motive de bucurie printre multe altele de supărare şi tristeţe.
Trigonul pe care Luna îl face cu Saturn devine un fel de analiză a vieţii personale, un fel de conştientizare a greşelilor personale şi îl invită pe individ în trecut să vadă cu ce oameni lucrează, care este calitatea lor, cât de puternic s-a dovedit altădată şi cum trebuie să se modeleze pentru a face faţă evenimentelor viitoare care vor semna cu cele din trecut. Cei care lucrează cu sufletul se vor folosi de acest episod pentru a-şi recupera energia din trecut, pentru a înţelege şi prin înţelegere pentru a ierta.
Indiferent ce li se întâmplă, oamenii au azi o notă veselă, sunt bucuroşi pentru ceea ce trăiesc, se bucură pentru lucruri simple, dar cel mai mult doresc să se bucure în comunitate. Se vor căuta unii pe alţii şi vor dori să-şi împărtăşească din impresiile personale, în ideea de a găsi un echivalent, unul în fiinţa celuilalt, pentru a-şi spori bucuria, încântarea, plăcerea.
Conjuncţia Venus-Marte este favorabilă întâlnirilor amoroase, întâlnirilor tematice, a cererilor în căsătorie sau a experimentelor ce ţin de sfera afectivă, sexuală. În a doua parte a zilei, prin careul Lunii cu Jupiter survine un risc, acela de a se inflama anumite relaţii între persoane care nu au reuşit să găsească un punct comun. Dacă se va pune problema unei întâlniri tematice, cu siguranţă acolo vor fi oameni care se află mai mult sau mai puţin într-un conflict, iar acesta va fi reanimat, fără însă a schimba într-un fel tonusul general al zilei.
Aşadar, ultima zi a săptămânii este o zi liniştită, bucuroasă sau, dacă va deveni dinamica, prin conjuncţia lui Venus cu Marte, ea va fi lipsită de pericol şi încărcată de bucurii intime, plăcute, deconectante. Pentru cei care lucrează cu energia este o zi încărcată de mister, puternică, generoasă în ceea ce priveşte energia vitală, nu ca vineri, când orice extensie a gândirii sau emoţiei risca depăşirea limitei personale, acum orice aprofundare sporeşte puterea personală prin înţelegere, prin comuniune cu noţiuni noi, prin vindecare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti azi că oamenii au nevoie de iertare, nu neapărat de a fi toleraţi prin cuvânt, ci iertaţi prin atitudine, prin dezlegarea gândului. Cuvântul adesea poate să spună ceea ce emoţia nu conţine, ceea ce sufletul nu simte, tocmai de aceea iertarea trebuie abordată în interior. Atunci când o persoană îi iartă pe cei din jurul său, îşi iartă comunitatea, îşi iartă adversarii, chiar dacă se întâmplă pentru 5 sau 10 minute, chiar dacă se întâmplă pentru o perioadă scurtă de timp după care revin la gândurile de separare şi de judecată aspră, intervalul acesta, oricât de scurt ar fi, este tonic, vindecător şi contribuie, proporţional cu durata sa, la reclădirea fiinţei iniţiale, fiinţei spirituale, fiinţei de Lumină care suntem. Există adesea confuzia că a spune cuiva că l-ai iertat înseamnă că ai şi îndeplinit acest proces miraculos sau a judeca pe cineva pentru o greşeală făcută te situează în afara mecanismului iertării. Această confuzie se afla numai în mintea celor care nu au gândit niciodată iertarea prin experimentare directă, ci au preluat-o ca pe orice altă noţiune, ca pe un verb pe care l-au conjugat în cele mai variate moduri, dar pe care nu l-au pus în practică niciodată.

5 thoughts on “1 – 7 aprilie 2013

  1. Ioana spune:

    „să ne înconjurăm de oameni care ne pot oferi exemple de dragoste, de pace, de seriozitate, de muncă, de respect. Doar prin exemplul lor reuşim să ne ridicăm către o nouă dimensiune a vieţii pentru că prin fuziunea forţelor puterea personală creşte” F frumos spus!

  2. Mihaela spune:

    Buna ziua. Desi nu e subiectul acestui articol, as vrea sa va intreb ce semnificatie are tranzitarea Nodului Nord peste Nodul Sud natal. Adica cand Nodul Nord de acum, in Scorpion, trece peste Nodul meu Sud in Scorpion, casa 3. De ceva vreme am impresia ca ma intorc la origini, ca ma intalnesc cu destinul/viata, ca se inchide un ciclu. As putea citi undeva despre acest aspect?
    Multumesc

  3. Mihaela,

    Într-un fel, aceasta suprapunere a Axei Dragonului este un element care trebuie luat în considerare prin legăturile pe care le ridică fiecare elemente al Axei cu opusul său. Dacă la naştere Axa Dragonului se suprapune peste casele III-XI, cu NS în III şi NN în IX înseamnă că, la modul general, ţi se cere să faci o selecţie drastică asupra evenimentelor vieţii tale, să-ţi alegi un ideal clar şi să atingi performanţe în practicarea acestuia. Taurul intervine aici cu senzaţii mai mult decât cu certitudini, cu necesitatea de a avea un rezultat concret, în mod fizic, palpabil ceea ce este în defavoarea marilor planuri, a gândirii abstracte, a elevării structurii mentale sau chiar în a practică o meserie care să-ţi confere mai multă mobilitate decât soluţie, adică să-ţi promită trecerea pe un nivel nou.
    Întoarcerea lui NN în III poate avea şi componenta pe care o spui doar dacă întoarcerea la origini îţi conferă acum o mai plăcută senzaţie de libertate decât de necesară ţi se pare aprofundarea unui traseu, practicarea unei meserii, continuarea unui proiect. Cu alte cuvinte, dacă planurile şi proiectele ambiţioase te-au obosit ori dacă pur şi simplu vrei o pauză, pozitia lui NN în III ţi se va părea deconectantă.
    Cert este ca suprapunerea Axelor în modul acesta înseamnă şi parcurgerea unor confuzii, întoarcerea la proiecte mai vechi, ori revigorarea unor soluţii pentru acele situatii care în mod obişnuit nu prea functionează, adică ți se va părea că anumite situații pot accepta acum decizii pentru care, în trecut, s-ar fi opus categoric.
    La modul concret, poţi parcurge ipostaze delicate în care să simţi nevoia de vorbeşti mai mult şi să faci mai puţin, să ai impresia că anumite lucruri nu le-ai învăţat corespunzător şi să simţi nevoia de revizuieşti ori să-ţi pui multe semne de întrebare referitoare la relaţiile cu cei apropiaţi ca şi cum acum vezi totul mult mai clar, ca şi cum ţi se ia un văl de pe ochi. Ceea ce acumulezi acum nu este însă altceva decât ceea ce anterior ai făcut (NS în Scorpion arata ca în trecut, vieţi anterioare, ia abuzat de putere). Adică te îndrepţi spre domeniile pe care le-ai folosit, de unde şi senzaţia de înţelegere facilă, deschidere, uşurinţă. În unele cazuri această superpoziţie a Nodurilor aduce din trecut, prin repetarea unei preocupări, şi frici inexplicabile, senzaţii stranii, întâmplări tulburătoare cu persoane cu care până în acel moment relaţiile au fost echilibrate.
    În general, indiferent de tipul de karma pe care îl traversează individul, întoarcerea lui NN în casa III înseamnă o simplificare a deciziilor, îmbrăţişarea celor mai simple soluţii, dar şi o lezare prin superficializarea relaţiilor ori chiar printr-o anume banalizare a idealurilor abordate până acum. Tema în ansamblu poate spune dacă vei reuşi să revizuieşti uşor, fără condiţionări din alte domenii ori sectoare ale vieţii, sau daca-ți va fi greu.
    Mie ultima dată când mi-a trecut NN prin casă III (1995-1997) mi-a oferit lecţii pe care le-am acceptat foarte greu în modul în care s-au părezentat, însă superpoziţia lor inversă (NN tranzit peste NS natal) mi-a adus, începand cu 2003, o teribilă stabilitate, însă a contat mult ceea ce am înţeles şi învăţat cu ani în urmă, printre care şi în perioada 1995-1997 când NN mi-a trecut prin casa IIII.

  4. Mihaela spune:

    Da, am senzatia ca ma cern, ca se cern lucrurile, ca mi se ridica un val de pe ochi. Nu-mi vine sa cred ca am fost in ceata atat de mult timp. Ma aflu intr-un moment important pt mine la nivel profesional.

    Multumesc mult pentru raspunsul detaliat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.