21 – 27 august 2023

21 – 27 august 2023 este săptămâna binelui construit din puțin și a resurselor noi pe care le folosim haotic, fără disciplină pentru a obține avantaje mici. Spre deosebire de săptămâna anterioară, cea de față ne oferă mai multe experiențe pentru că avem de parcurs împlinirea mai multor unghiuri care solicită conștiința individuală și ne expune unor situații personale sau sociale delicate cu scopul de a descoperi care este propria măsură și cât de importantă este disciplina atunci când nu mai beneficiem de susținerea anturajului care de multe ori a făcut în locul nostru multe. Săptămâna ne aduce în fața unor eforturi suplimentare și ne expune unor procese de conștiință pentru care nu suntem pregătiți. Intrăm în acest interval cu sentimentul că am făcut ceva extraordinar, prin acțiuni concrete pe spațiul public sau prin absența dintr-un anumit sector, iar acum ne trezim că suntem atrași către spațiul pe care l-am… Citește mai departe„21 – 27 august 2023”

14 – 20 august 2023

14 – 20 august 2023 este săptămâna acțiunilor eșuate care au ruginit de atâta așteptare și a dorinței de a repara, reconstrui, reclădi cu puținul care a mai rămas. Mult mai liniștită decât săptămânile anterioare, săptămâna de față ne aduce în fața unui proces de conștientizare cu scopul de a vedea și de a folosi cu maximă de eficiență ceea ce aflăm. Nu este o săptămână în care să aflăm exclusiv informații despre ceilalți pe care să le utilizăm în a-i compromite, ci doar pentru a trece tipul de asociere pe care l-am avut până acum pe un alt nivel. În această săptămână oamenii se îndrăgostesc ușor sau se despart ușor, trăiesc intens alegerile pe care le fac, chiar și pe cele simple, sunt mulțumiți cu puțin sau refuză un avantaj colosal. Totul va fi despre stabilitatea personală, despre ceea ce ne ajută să înlocuim ceea ce este defect, să… Citește mai departe„14 – 20 august 2023”

7 – 13 august 2023

7 – 13 august 2023 este săptămâna stabilității perisabile, a stagnării periculoase pe un tronson străin și a soluțiilor miraculoase care vin prin asocieri neobișnuite, refuzate categoric altădată. Ne așteaptă o săptămână complicată, atât prin mesajele diferite de ceea ce am trăit până acum, cât și prin invitația la autocontrol care ne va solicita puțin fără a ne oferi garanția că la sfârșitul acestui traseu, care nu se va încheia cu ziua de duminică, ne așteaptă o recompensă. Această săptămână nu ne răsplătește pentru că altădată am fost învățați să reproducem mecanic ceva, ci ne arată că lupta dintre spirit și materie a atins o intensitate destul de mare. Practic, stabilitatea perisabilă, dar și stagnarea pe un teren străin subliniază această problema de alegere care va face din cele 7 zile tot atâtea trepte pe care este necesar să urcăm rapid și atent. Vom porni în această aventură cu gândul… Citește mai departe„7 – 13 august 2023”

31 iulie – 6 august 2023

31 iulie – 6 august 2023 este săptămâna conflictului pertinent, justificat și logic pe care îl rezolvăm foarte simplu și elegant și a unei binefaceri care se desfășoară în secret sau departe de privirile curioase ale celor care strică. În sfârșit avem parte de o săptămână în care vibrația astrală nu ne presează să acționăm rapid într-o anumită direcție, când nu există consecințe dacă ne oprim și amânăm puțin sau tatonăm terenul într-un sector nou. Este însă un interval care duce spre etapele finale un conflict care va avea acum o claritate aparte, pe care îl putem aborda tocmai pentru că îl considerăm justificat și logic. Unii, chiar vor rezolva multe din problemele personale simplificând sau acționând în forță pe o perioadă scurtă de timp, tocmai pentru că s-au săturat să ducă cu ei mai departe lucruri nerezolvate. Chiar dacă nu reușesc din cauza conjuncturii sau din cauza timpului să… Citește mai departe„31 iulie – 6 august 2023”

24 – 30 iulie 2023

24 – 30 iulie 2023 este săptămâna conflictului deschis pe care îl vedem ca pe o șansă de relansare și a tristeților care rămân în urmă unei înfrângeri. În multe privințe, ceea ce vom parcurge acum nu pare diferit de ceea ce am parcurs în ultimele săptămâni. Sunt însă și câteva direcții pe care avem nevoie să le abordăm cu responsabilitate pentru a nu ne trezi din octombrie încolo cu probleme și mai mari. Este clar că ne aflăm într-o perioadă când ies la lumină nemulțumiri fără a fi trecute printr-un filtru. Cu toate acestea, educația pe care o avem și pe care ne-am însușit-o în perioada de formare ar trebui să fie un filtru universal la care să facem apel indiferent cât de grave sunt conjuncturile astrale sau cât de mare se va dovedi la un moment dat presiunea socială. În această săptămână oamenii mici vor lupta cu bunul… Citește mai departe„24 – 30 iulie 2023”

17 – 23 iulie 2023

17 – 23 iulie 2023 este săptămâna forțelor diametral opuse care își prezintă pe rând oferta tentațiilor și a binelui simplu la care ajungem pe măsura iertării dovedită în ultimele săptămâni. Chiar dacă, după deviza generală, pare o săptămână a acțiunilor care își continuă în curs, pe unele dintre ele le vom întâlni pentru prima dată. Prima jumătate a săptămânii va avea acea amprentă a acțiunilor mai vechi care solicită mai multă atenție decât au cerut până acum, dar spre final, chiar în ultima zi, lucrurile se complică și înțelegem că ansamblul acestor forțe antagonice care se luptă în a ne oferi mai multe tentații reprezintă un test al maturității, dar și o provocare majoră pe înțelegere, curaj, adevăr și iertare. Aceste noțiuni sunt lipsite de importanță pentru societatea de consum pentru că aceasta promovează alte valori. Chiar dacă direcția societății în această epocă nu este una corectă sau nu… Citește mai departe„17 – 23 iulie 2023”

11 – 16 iulie 2023

11 – 16 iulie 2023 este săptămâna sensurilor dihotomice care cauzează tulburări de înțelegere și de alegere, a întâlnirii cu gravitatea unor fapte și a pierderilor care sunt dureroase doar pe moment ca, în timp, să devină utile și folositoare. Așa după cum se constată și din deviza generală a săptămânii acest interval este unul complicat care ne pune în fața unor probleme personale pe care nu le mai putem amâna. Dacă ne tentează ideea de a le duce mai departe nu prea vrem, atunci vom avea ocazia să vedem și cât de grave sunt dacă le păstrăm. În cazul acestor persoane, nemulțumirea a ceea ce avem de parcurs, în special în prima jumătate a săptămânii, se va transforma într-o durere intensă pe care o vor înțelege mult mai târziu, abia spre sfârșitul acestui an. Sensurile dihotomice produc tulburări de înțelegere și de alegere pentru că se vor lupta pentru… Citește mai departe„11 – 16 iulie 2023”

3 – 9 iulie 2023

3 – 9 iulie 2023 este săptămâna grijilor risipite prin nimic și a schimbărilor de strategie care produc diversiune, dar nu modifică nimic substanțial. Săptămâna nu conține multe aspecte, deci nu sunt multe direcții care să ne lase impresia unei greutăți speciale, dar cele pe care le vom parcurge sunt serioase și țintesc către reașezarea valorilor pe o nouă bază. Această săptămână ne vorbește despre un fundament nou, despre o schimbare a opticii, a vibrației personale, a spectrului din care vom alege mai târziu ce anume să folosim. Luna plină care se împlinește în prima zi a săptămânii accentuează această greutate pe relații și ne lasă impresia că problemele majore vin doar de acolo. Acela este terenul de împrumut, cel închiriat unde ne amplasăm toate instrumentele de lucru pentru a lucra toată săptămâna cu ele. De aici tensiuni care nu se rezolvă de la sine tocmai pentru că acțiunea care… Citește mai departe„3 – 9 iulie 2023”

26 iunie – 2 iulie 2023

26 iunie – 2 iulie 2023 este săptămâna turnului prea înalt care se dărâmă și a binelui care pune fundația unei construcții durabile și utile. Deci pare o săptămână foarte complicată atât din succesiunea aspectelor, dar și din mesajul care însoțește toată această construcție astrală, direcțiile pe care vom merge vor fi cele cunoscute, cele încărcate de nostalgii sau care ne răscolesc sufletul, amintindu-ne de acele momente când sensibilitatea a fost o problemă, de evenimentele sociale pe care nu le-am putut coordona tocmai pentru că nu am ales cu rațiunea, ci am ales cu inima. Cu toate acestea, nu este o săptămână a sensibilității, ci a atitudinilor înșelătoare, cele care învie furtunile de altădată și care ne aduc în punctul de a decide la fel ca în trecut. Suntem pe punctul de a repeta aceeași greșeală, însă de această dată suportul astral este mai permisiv, mai generos într-o direcție bună… Citește mai departe„26 iunie – 2 iulie 2023”

19 – 25 iunie 2023

19 – 25 iunie 2023 este săptămâna ridicolului ce vine dintr-o zonă a neputinței și a pasului înapoi care ne salvează de la o cădere periculoasă. Va fi o săptămână grea pentru oamenii care s-au obișnuit să fie tolerați pentru lipsa de educație cu care se laudă, pentru dezinteresul pe care îl arată față de moralitate sau față de respectul pe care ar trebui să-l aibă orice persoană atunci când alege să trăiască într-o comunitate. Este o săptămână care scoate în evidență acea neputință pe care am ascuns-o foarte bine în ultimele luni, dar în special în ultimele săptămâni marcate de agitație. Toate aceste trăsături au nevoie de o sită suficient de deasă care să nu le permită să fie duse mai departe. Vara anului 2013 se anunță a fi încărcată de drame tocmai pentru că planeta Venus are anul acesta un comportament astral menit să încurajeze exploziile temperamentale, nemulțumirile… Citește mai departe„19 – 25 iunie 2023”