24 – 30 ianuarie 2022

24 – 30 ianuarie 2022 este săptămâna expresivității, a purtării exemplare în ochii proprii, dar greșite în ochii celorlalți și a revenirilor complicate la o luciditate pe care altădată am refuzat-o. Așa după cum se constată și din deviza generală a săptămânii, dar cum vom vedea și din observațiile inserate celor șapte zile, acest interval este unul eminamente emoțional. Chiar din prima zi, când Marte va trece pe zodia Capricorn, ne confruntăm cu emoții apăsătoare. Ele se vor simula sau se vor face cunoscute într-un chip aparte după particularitatea astrală a fiecărei zile. Tot în această săptămână Mercur va intra pe zodia Capricorn prin retrogradare, iar sâmbătă, 29 ianuarie, Venus își va reveni la mersul direct după o retrogradare ce a început pe 19 decembrie 2021. Acestor elemente personale li se adaugă unele directive astrale care vin din partea planetelor cu deplasare lentă, la care participă și Axa dragonului, dar și asteroidul Junon. Accentuarea zodiei Capricorn, un element important al acestei săptămâni, ne îndeamnă să fim mai organizați, mai atenți și mai responsabili, dar pe omul comun îl va tulbura, îl va expune intrigilor și îl va face mai încăpățânat decât a arătat în ultimele săptămâni că poate fi. Totul va trebui să se miște după comanda pe care el o dă, iar dacă lucrul acesta nu se întâmplă se întristează, se desparte de ceea ce nu oferă răspuns, feedback, o plată, devenind un om neplăcut, taciturn, respingător. În opinia sa, reacțiile acestea sunt perfect justificate și ele fac parte dintr-un plan de redresare pe care în această săptămână vor urmări să-l pună în aplicare într-un mod negativ, prin pedepsirea cuiva, prin răzbunare, prin observații critice care sunt aruncate ca o cascadă asupra celor din preajma. În mod cu totul paradoxal, aceste persoane au impresia că se comportă corect, exemplar, că nu greșesc tocmai pentru că acum respectă mult mai bine regulile pe care altădată le-au refuzat. În realitate, singurele reguli care nu provoacă probleme sunt cele legate de căutarea liniștii sufletești, dăruirea, adică a ajuta fără a aștepta ceva în schimb. În egală măsură, tot acest uragan astral aduce cu el și multe neadevăruri care îl menține pe omul superficial în suprasolicitare și tensiune, iar de aici și până la pagubă nu mai este decât un pas. În această săptămână avem resurse minime, iar lucrul acesta se va vedea din prima zi, ceea ce nu ne va fi pe plac. Ne vom simți descoperiți și deconspirați și pentru a ne tempera toată această agitație apelăm la poveștile de viață ale celorlalți și ne lăsăm impresionați de ele ca și cum vin la pachet cu noi reguli, unele chiar mai bune decât cele pe care le avem. În realitate, lucrul acesta arată că suntem extrem de receptivi, ușor de sugestionat și indicat ar fi să evităm mediile dominate de persoane care emit ușor critici negative. Sentimentele frumoase sunt firave, dar există și, pentru a ne menține sănătatea fizică, emoțională sau chiar cea psihică, avem datoria față de noi înșine să le căutăm. Traseul liniștit sau agitat este ales chiar din prima zi a acestei săptămâni și odată ales cu greu va mai putea fi schimbat până duminică, 30 ianuarie, când se va definitiva careul Soare-Uranus. Totuși, nu vorbim despre o anatemă, schimbul traseului este permis, însă atracția părții întunecate a firii este atât de mare încât ne vom teme să folosim puțina energie pe care o mai avem pentru a schimba calea, metoda, abordarea, atitudinea, barca. Deciziile acestei săptămâni sunt însă neobișnuite. Ele vin ca un răspuns brusc, poate prea rapid, chiar precipitat, la anumite restricții pe care le-am trăit în special de pe 19 decembrie 2021 până acum, adică în perioada de retrogradare a planetei Venus prin Capricorn. Acum când acest semn este întărit, suprasolicitat, când cinci planete, plus asteroidul Junon se afla acolo, credem că metodele categorice, acțiunea în forță, intransigența și rigoarea sunt instrumentele cele mai utile. Furtuna aceasta are în ochiul său și o lumină plăpândă – iubirea simplă care nu cere nicio recompensă – la care ajungem trecând prin întâmplări complicate. Dacă refuzăm acest traseu spre lumină, libertatea pe care o obținem în această săptămână adoptând aceste decizii categorice nu fac decât să ne înmulțească problemele pentru că vom reveni asupra unor restricții cât de curând. Ceea ce este impus prin regulă, ceea ce este impus cu duritate atrage și mai multe probleme.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a lăsa furtuna să-și urmeze propriul drum așa cum universul ne lasă să ne urmăm propria cale. Toate au un rost. Soluția acestor probleme complicate este liniștea care ne regenerează. Întorcându-ne spre liniște, nu pierdem timp, ci câștigăm unul, pe lângă putere și profunzime sufletească. Altfel, săptămâna va fi agitată, plină de evenimente sterile, lipsite de sens sau încărcate de resentimentele pe care ne străduim de luni de zile să le abandonăm.

Luni, 24 ianuarie

Marți, 25 ianuarie

Miercuri, 26 ianuarie

Joi, 27 ianuarie

Vineri, 28 ianuarie

Sâmbătă, 29 ianuarie

Duminică, 30 ianuarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *