10 – 16 ianuarie 2022

10 – 16 ianuarie 2022 este săptămâna reversibilității proiectelor personale pentru reparare sau ajustare și a retrăirii speranței în schimbări calitative care să aducă liniște și confort. Nu întoarcerea către proiectele mai vechi este cea mai mare încercare a acestei săptămâni, ci descoperirea rostului pentru care suntem puși în fața unei asemenea situații. De aici, omul profund va reuși să înțeleagă că schimbările calitative au o mai mare importanță acum decât cele cantitative. Per ansamblu, la aceste direcții se rezumă sinteza acestei săptămâni. Vom vedea din analizele inserate celor șapte zile că puterea de adaptare este încercată și pe cantitate, dar nu pentru a ne-o însuși suplimentar, ci a diminua impulsul cel dur care abia așteaptă un moment de neatenție pentru a crește, pentru a se extinde, pentru a produce pagube. Vom avea nevoie acum și de recunoaștere, însă aceasta va veni după mult efort, după multă muncă și nu așa cum ne așteptăm. De asemenea, nu va veni nici din zona care ar trebui să le recunoască, ceea ce ne lasă impresia că o armonie se strică, un gând bun este înlocuit cu unul rău care a fost dintotdeauna mai puternic. În realitate, nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de aceste reacții pentru că acest gând rău devine distructiv dacă primește din partea noastră o putere suplimentară, dacă îl transformăm într-un element credibil. Altfel, va fi văzut ca făcând parte dintr-o reacție complexă care are la bază neîncrederea în sine ori frica de a nu fi recunoscut și se îndreaptă către zona în care un vinovat este identificat foarte ușor și pedepsit pe măsură. Chiar dacă intensitatea acestor predispoziții astrale este mare, până vineri, 14 ianuarie, când Mercur își inițiază deplasarea retrogradă ce va dura până pe 4 februarie, avem tot timpul din lume să judecăm corect situațiile parcurse, să nu lansăm pretenții fără acoperire, să iertăm pentru a descoperi esența acestei puteri, nu pentru a ne face un cont de economii și la nevoie să fim iertați ca o formă de răsplată. Această înclinație către dezechilibru îi va face pe mulți să creadă că în această săptămână sunt urmăriți la tot pasul de ghinioane, că dacă gândesc rău se împlinește imediat, dar nu și când gândesc bine. Este adevărat, binele nu are puterea demonstrativă pe care o are răul în această săptămână, dar el este făclia care ne scoate din acest întuneric, din această pușcărie pentru că de acolo ne cresc aripile de fluture care ne garantează emanciparea. Cei care nu duc grija zilei de mâine, care au tot timpul alături persoane care să muncească pentru ei sau să suporte anumite greutăți în locul lor, își vor petrece cele șapte zile într-o adâncă indiferență față de ceea ce li se întâmplă sau față de ceea ce pățesc alții. Devin insensibili chiar și dacă pierd un obiect valoros sau se despart mult prea ușor de o persoană pe care mult timp au apreciat-o. De altfel, pentru toată lumea această încercare a separării este principalul efect al acestei călătorii către proiectele anului anterior, dar și un indicator foarte clar referitor la cât de multă importanță acordăm calității sau cantității. Spre sfârșitul săptămânii, cu Mercur retrograd și Soarele în conjuncție cu Pluton pe Capricorn, toate aceste impulsuri se vor consolida, se vor transforma într-un zid despre care vom crede că ne protejează sau că întârzie acțiunile agresive ale unor adversari ca și cum îl ridicăm pentru a păcăli că suntem ascunși după el (părând vulnerabili sau în căutarea unui sprijin) în timp ce noi ne depărtăm foarte repede de acel loc, fugind de răspundere, de confruntări directe, de muncă.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne aminti în fiecare zi de proverbul: „Cine seamănă vânt culege furtună!”.

Luni, 10 ianuarie

Marți, 11 ianuarie

Miercuri, 12 ianuarie

Joi, 13 ianuarie

Vineri, 14 ianuarie

Sâmbătă, 15 ianuarie

Duminică, 16 ianuarie

2 comentarii la „10 – 16 ianuarie 2022

  1. Ioana Binea spune:

    Multumesc din inima pentru mesajul zilei de astazi!Ati facut un mare bine intregii familii si celor care ne-au fost in preajma!
    Nu imi dau seama daca munca dumneavoastra educa ceva din fiinta mea, pe termen lung, dar va spun cu sinceritate ca nu mai sunt acelasi om, cel care eram inainte de a va „cunoaste”!
    MULTUMESC!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *