15 – 21 ianuarie 2024

15 – 21 ianuarie 2024 este săptămâna ridicărilor false în așteptarea unor momente magice și a indiciilor referitoare la domeniul în care este nevoie urgent să revenim cu picioarele pe pământ. Sunt multe aspecte care ne-ar face să credem că această săptămână este una foarte complicată și greu de depășit. În realitate, nu este așa. Săptămâna este doar plină de evenimente, dar cele mai multe dintre ele nu sunt noi. Elementele noi sunt anunțate, pe acelea urmează să le experimentăm mai târziu, dar pentru ca lucrul acesta să se întâmple este nevoie ca Soarele și Pluton să treacă pe zodia Vărsător, evenimente astrale ce sunt programate pentru sfârșitul săptămânii. Așadar, noutatea care ar trebui să ne îngrijoreze va veni abia de săptămâna viitoare încolo. Asta nu înseamnă că nu este important ceea ce parcurgem acum. Valoarea principală a acestei săptămâni stă în capacitatea de rememorare și în cea de selecție adică să înțelegem mai bine de ce ne supărăm, cum să facem să nu se mai întâmple lucrul acesta, care sunt pârghiile de care ne putem folosi pentru a deveni mai sinceri și mai puternici prin sinceritate. Mulți vor avea sentimentul că se află în fața unor întâmplări cu totul speciale. Nu sunt departe de adevăr. Aceste evenimente speciale care ne vor surprinde acum și care țin de patrimoniul personal reprezintă o răsplată pe care o primim pentru ceea ce am făcut în anul anterior. Ca și până acum, planetele individuale, în special Mercur și Venus, sunt cele care orchestrează cele mai multe evenimente. Vom încerca să găsim o cale de mijloc între direcțiile coordonate de rațiune și cele care țin de sfera emoțiilor. Unii se vor simți foarte creativi tocmai pentru că își pot transpune la modul concret idei abstracte, pot da formă gândurilor sau pot exprima în cuvinte mult mai ușor ceea ce simt. Per ansamblu, este o săptămână care ne îndeamnă spre spirit practic, dar ne și avertizează că refuzurile devin periculoase prin intensitatea lor. Cei care ajung să înțeleagă mai bine conștientizarea au capacitatea să descopere acum liniștea interioară, dar nu singuri, ci împărtășind din impresiile proprii sau lucrând împreună cu cineva. Munca în echipă este delicată și aici vom vedea cele mai multe încercări. Cele care țin de sfera privată vizează mai curând depășirea unor bariere personale și fiecare va alege să facă lucrul acesta printr-un procedeu pe care îl cunoaște și îl stăpânește foarte bine. Când vine vorba de grup acolo variabilele sunt altele și se va găsi greu un punct comun pentru că planul unui individ să nu fie anulat sau înlocuit, pentru ca suspiciunea să nu otrăvească până și mințile cele mai curate. Până la urmă, este și aceasta o experiență ce ține de maturitate și de autocunoaștere pentru că, așa după cum vom vedea din predispozițiile astrale de la sfârșitul săptămânii, echilibrul ni-l vom găsi prin conștientizare. Fie că acționăm din instinct sau avem o explicație rațională la baza alegerilor făcute, până la urmă rezultatele vor fi judecate după intensitate. Intensitatea gândului, a pasiunii, a sentimentului este cel mai bun judecător al rezultatului obținut în această săptămână. În rest, săptămâna ne încurajează spre un dialog cu sine și ne ajută să nu ne risipim nici atunci când ne scufundăm foarte adânc în peșterile sufletului și nici când ne ridicăm prin speranțe false. Cuvântul și sentimentul sunt acum instrumente de lucru care vor primi un plus de putere și de intensitate.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi atenți înainte de a alege cum să folosim gândul sau sentimentul. La conștientizare se ajunge întotdeauna prin atenție.

Disconfort cauzat de un rezultat înțeles prost. Revenire. Zonele conflictuale se temperează acolo unde există coerciție sau forță interioară. Se promovează binele. Suntem favorizați de avantajele pe care oamenii doresc să le împărtășească unii cu alții. Revenim la o stare mai bună. Degradarea este oprită pentru că răspunsurile sunt înțelese și încadrate corect.

În dimineața acestei zile Venus se va afla într-o relație foarte bună cu Axa dragonului. Luna va parcurge și ea ultimul sector al zodiei Pești urmând ca în dimineața zilei următoare să treacă pe zodia Berbec. Prima zi a săptămânii ne vorbește despre un disconfort pe care îl vom rezolva foarte ușor apelând la un set de reguli, poate chiar la recomandări corecte și eficiente pe care le-am primit în săptămânile din urmă de la cei cu care colaborăm. Astăzi nu este o zi bună pentru a interacționa cu cei dragi cu scopul de a-i forța lucrurile sau de a-i solicita în a ne rezolva o problemă pe care singuri nu suntem în stare. Există multă tensiune pe interacțiune ca și cum o poveste tristă de viață nu doar este rememorată, ci pur și simplu trăită. Suntem ajutați să rezolvăm o problemă de atitudine însă ajungem în punctul acesta pentru că nu mai facem față unei presiuni interioare. Nemulțumirile mai vechi care ne vin în minte și care sunt pe punctul de a se transforma în eveniment de la sine ne sperie atât de mult că lucrurile vor scăpa de sub control încât, din dorința de a evita acest sfârșit tragic, suntem tentați să grăbim derularea unor evenimente, să divulgăm ceva înainte de vreme, să ne băgăm acolo unde nu ne fierbe oala. Intenția este bună, însă rezultatul nu va fi pe măsură. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că Venus, aflată acum într-o relație bună cu Axa dragonului, nu poate media tendința Nodurilor. Prin această dispunere obținem o înțelegere mai bună a trecutului adică o atenuare a acelor furtuni interioare care stau pitite undeva în subconștient în așteptarea unui moment favorabil pentru a interveni. Prima zi a săptămânii este bună pentru a repara, dar departe de zona de conflict, doar prin liniște și printr-un schimb de experiență care presupune împărtășire liberă și înțelegere. Aglomerarea de planete de pe zodia Capricorn care începe să se contureze de câteva zile pune o mare greutate pe simțul răspunderii ca și cum acesta trebuie să fie un element central al preocupărilor. Astăzi ne vom folosi de prerogativele date de funcție, de avantajul vârstei, de farmecele frumuseții fizice sau de cele date de carismă în general pentru a schimba puțin din ordinea lucrurilor. Este bine să schimbăm puțin din ordinea lucrurilor, dar nu să ne lăsăm antrenați de ambiții personale în ideea că această putere care ne împinge să schimbăm ne va ajuta să facem față situațiilor neprevăzute care vor apărea pe parcurs. Cei care gândesc așa sunt în disonanță cu responsabilitățile care ne vin de pe Capricorn, adică cu acele răspunderi care ne ajută să fim împăcați cu noi înșine, să ne stingem puțin din nemulțumirea care ne transformă în oameni posaci sau însingurați.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre o revenire blândă și calmă la realitate, cea care are în spate o mare tărie de caracter, o maturitate specială ce a mai fost dovedită și în anul anterior. Acum Pluton se află pe final de tranzit prin zodia Capricorn și toată această presiune pare să motiveze o precipitare. N-avem nevoie să urgentăm nimic. Ceea ce trebuie să se desfășoare într-un ritm alert va da semne încă de dimineață. Ceea ce nu, dacă va fi grăbit, se va comporta ca în celebrul proverb: „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Înțelegând toate lucrurile acestea, pentru mulți prima zi a săptămânii va deveni una de autocunoaștere. Rămânând în această stare de calm nu vom mai fi atât de suspicioși față de cei din preajmă, nu-i vom mai privi pe aceștia cu prejudecata că nu sunt în stare să facă ceea ce spun, de aceea ar trebui să intervenim, iar rezultatul va fi unul foarte benefic pentru sine. Nu vorbim aici doar despre liniștea care se va continua și în spațiul zilei de mâine, cel care are nevoie, în special în a doua parte a zilei, de așa ceva, ci și de ușurința cu care ajungem să privim o informație din mai multe unghiuri. Asta înseamnă obiectivare, cea la care știm că niciodată nu se ajunge întâmplător, ci prin efort conștient, prin conștientizare sistematică. În rest, ziua aduce mici picanterii care încurajează autoexprimarea sau aduce motive de retragere. În ambele situații deciziile pe care le luăm sunt intense și încărcate de amenințarea unor reveniri în forță.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că prin separare sau prin imixtiune rezolvăm ceva bun. Ceea ce provoacă răni se întoarce ca un bumerang pentru a produce asupra noastră același efect.

Ambiție. Simpatie pentru avantajul sau succesul obținut din desfășurarea unor procese. Ne gândim mai mult la valoare. Sentimentele se îmbogățesc prin inspirație, prietenie, atenție. Ceea ce nu este clar duce la conflicte cu cei pe care nu îi înțelegem. Nemulțumirea trebuie evitată. Supărăm pe cine nu trebuie.

În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Berbec și va avea de împlinit un careu cu Mercur și altul cu Marte, înainte de a se produce acest eveniment astral Soarele și Neptun își vor definitiva sextilul lor aducând în dimensiunea personală acele emoții sau acele reverberații care ne ajută să avem mai multă încredere în ceea ce simțim sau observăm cu scopul de a căpăta mai multă experiență, de a deveni mai maturi sau mai eficienți în demersurile aflate acum în derulare. Astăzi ne preocupă simpatia, fie cea oferită, fie cea primită. Prin ea căutăm să obținem avantaje sau să ducem mai departe procese care păreau ieri istovitoare. În această ecuație apar dintr-odată persoane pe care nu le-am observat în zilele anterioare, chiar dacă ne erau alături, chiar dacă au pus și ele umărul la câteva realizări. Limpezirea emoțiilor duce și la o limpezire a gândurilor, iar trecerea Lunii pe zodia Berbec aduce acel impuls, acea doză de încredere de care avem nevoie pentru ca toate aceste percepții frumoase și elevate să-și găsească un loc potrivit în viața proprie. Din nefericire norii conflictului pluteau deasupra noastră încă din ziua de ieri. Astăzi, în special în a doua parte a zilei, va fi nevoie să facem apel la liniștea pe care ne-am argumentat-o în ziua anterioară ca fiind o valoare a vieții proprii, o nestemată sau un bun pentru care am muncit. Careul Venus-Junon ne duce către conflictele de care am fugit până acum. Mulți se vor întreba dacă mai au încă puterea necesară pentru a tempera toate aceste neajunsuri. Intensitatea liniștii pe care au cultivat-o în ziua anterioară este și măsura puterii pe care o vor dovedi astăzi. Acesta este jocul vieții care ni se va înfățișa în momentul de față. Aceasta este încercarea majoră pe care avem nevoie să o depășim fără a învinge un adversar pentru că totul se petrece la interior, iar acolo, cu bune cu rele, tot noi suntem. Principalele neajunsuri ale acestei zile sunt legate de nemulțumire. Așa am aflat și ieri și așa vor fi lucrurile și în momentul de față. Cu fiecare zi care trece Pluton se apropie de zodia Vărsător împreună cu Soarele, iar Venus de Capricorn. Ca expresivitate, avem nevoie de un element nou, dar emoțiile pe care nu le-am trecut încă printr-un filtru, pe care nu le-am cizelat, ne duc spre convențional, spre schimburi de experiență reci, formale, bazate exclusiv pe reguli sau dominare. În felul acesta, picătura de liniște pe care am obținut-o ieri devine o floare minunată care poate supraviețui în întunericul adânc al acestei zile. Pe ea se lipesc intuițiile și inspirațiile speciale care ne vin din sextilul Soare-Neptun, aspect împlinit în noaptea de luni spre marți. Doar în felul acesta înțelegem de ce atunci când oprim prin voință proprie o reacție personală, o demonstrație, o intervenție, realizăm că în exterior, fie totul se liniștește, fie conjunctura ne devine din ce în ce mai străină și ne va fi din ce în ce mai clar că acolo nu putem interveni. În rest, tensiunile momentului sunt reduse ca intensitate în prima parte a zilei, dar sâcâitoare spre seară.
Prin urmare, 16 ianuarie scoate în evidență procese și interacțiuni care ar trebui să ne reducă din negativitate pentru a nu mai fi atât de supărați pe cineva anume sau pe viață în general. Prin calm și liniște sentimentele se îmbogățesc și cu cât rămânem mai mult în această stare cu atât observăm că suntem mai inspirați, mai lucizi, mai prietenoși. Dacă până acum aveam o motivație pentru interacțiune, în momentul de față observăm că aceasta se poate realiza și fără a avea un scop. Altfel, intervenim acolo unde nu ne este locul și supărăm pe cine nu trebuie. 16 ianuarie este despre regăsirea vieții interioare, cu bune cu rele, despre cum putem fi arbitrul propriilor impulsuri, propriilor sentimente, propriilor motivații. Cei care au arătat și pe alte conjuncturi că pot face lucrul acesta nu vor fi surprinși astăzi când vor vedea că interacțiunile se simplifică. Secunda deciziei este atât de exersată încât nici nu mai observă că nu le este greu să vadă, să înțeleagă și să accepte care le este locul. Tot ceea ce se întâmplă astăzi este rezultatul a ceea ce omul în sine își face lui însuși.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne baza astăzi pe speranță. Speranțele sunt și ele construcții ale concretului care pot, spre deosebire de altele, să arunce undița puțin mai departe.

Depărtarea sperie. Incertitudini legate de muncă, efort, sarcini profesionale, recomandări. Ne ținem greu de o promisiune. Ne propunem idealuri doar pentru a ne demonstra că putem. Sinceritatea este apreciată mai mult. Reacționăm din instinct.

Luna se află deja pe zodia Berbec și astăzi va trece prin conjuncția cu Chiron și prin cea cu Capul dragonului aducând în centrul atenției o problemă de dreptate. Din nefericire pentru persoanele care s-au străduit să rămână într-o zonă a purității sufletești, dreptatea acestei zile este una egoistă. Trecând prin Berbec, Chiron încurajează spre originalitate sau, mai exact, către acel punct de vedere propriu, către acea delimitare de atitudine sau opinie prin care individul face notă discordantă cu grupul de apartenență. Atunci când există o substanță, un conținut, o idee clară sau o calitate, delimitarea nu va părea un element atât de periculos sau atât de complicat. În toate celelalte, unde oamenii au beneficiat de un moment de liniște chiar dacă nu s-a pus problema atingerii unui nivel cu mult peste cel existent, adică nu s-a pus problema unui salt al conștiinței, conjunctura astrală de acum arată întoarcerea la agresivitatea bine cunoscută, la fricile de altădată care motivau acțiuni bruște, categorice, decisive, la superficialitatea din cauza căreia oamenii au ajuns să-și spună atât de ușor cuvinte grele. Astăzi toate aceste elemente sunt reinterpretate sau așezate pe alte motivații. Mulți vor avea impresia că trebuie să o ia de la capăt, atât în ceea ce privește puterea de convingere cât și în demersuri publice. Faptele nu sunt suficiente atât cât au fost făcute, ci se va pune astăzi problema reiterării lor. Unii vor fi obosiți și sub această presiune vor reacționa din instinct, dar, având în vedere că spre seară luna se va afla într-un trigon cu Venus, vor reuși să dea o tentă frumoasă poveștii personale, vor reuși să iasă cu bine din încurcăturile momentului. Chiar și așa, pentru acești oameni care nu se bazează întru totul pe instinct, ci mai au și un dram de conștientizare, presiunea momentului aduce un gust amar, o nostalgie dureroasă declanșată de vocea celui drag care se aude în depărtare ca o nălucă. În rest, ziua aduce o înclinație spre sinteze ca și cum toată această presiune cere o luciditate care nu poate exista fără o anume sinteză. Tragem concluzii, credem că înțelegem ceva din ceea ce am văzut și am conștientizat, punem toate episoadele cap la cap și încheiem acest șir al observațiilor cu o idee. Și aceasta este abordată tot în goana trenului, fără pic de răgaz. Având în vedere că acum Luna trece prin Capul dragonului și se inițiază un nou ciclu draconitic, dimensiunea morală și spirituală a acestor idei acceptate în prea mare grabă cărora li se acordă o mai mare credibilitate decât ar trebui va deveni în următoarele patru săptămâni punctul vulnerabil. Începând de astăzi oamenii vor pierde pentru că se vor iluziona, singuri își vor construi bariere bazate pe înțelegerea superficială. Faptul că ajung înainte de vreme la o anumită concluzie îi oprește din a mai acționa. Ceea ce ar trebui să ne ducă pe nivelul următor al acțiunii, de fapt ne oprește la prima gară.
Prin urmare, 17 ianuarie scoate în evidență pentru prima dată în această săptămână atât de clar prima parte a devizei săptămânii cea care face referire la ridicările false. Astăzi folosim puterea pentru a decide pe jumătate bine, aspect care va deveni în următoarele patru săptămâni mai evident prin cealaltă jumătate, adică prin deciziile care îl lasă o porțiune a demersului în suspensie, în afara acțiunilor necesare. Unii se răzgândesc astăzi pentru că li se pare suficient cât au făcut sau văd în obstacolele momentului semne că ar trebui să pornească pe alt drum ori să se oprească. Acestea sunt semne false pentru că ele vin să încerce tăria de caracter nu se pună jaloane pe un traseu delimitat. Ambițiile momentului sunt supradimensionate pentru că mult prea ușor ne vom lăsa astăzi atrași de ceea ce demonstrăm în nume personal fara a promova o noțiune, o idee, un concept, o faptă, un tip de relație. Identitatea personală în ansamblu trebuie să fie principalul beneficiar. În rest, ziua aduce reacții bruște pe momente asupra cărora ar trebui să mai zăbovim puțin, dar și o anume atenuare a responsabilităților sau a autoînvinuirii ce va apărea spre seară când confortul personal va fi cu adevărat mai important decât orice altceva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu închide demersul dacă astăzi nu putem face mai mult. Este permis să oprim deplasarea dacă ceața ni se pare prea deasă, dacă traseul nu este clar sau dacă avem anumite suspiciuni. A considera că oprirea în sine este și sfârșitul drumului nu poate fi decât cea mai mare greșeală a momentului.

Cercetare interesantă. Aventuri care să ne ajute la concentrare. Devenim mai eficienți prin respectarea unui program de lucru. Comunicare compromisă de o trădare. Sintezele sunt utile și interesante dacă sunt împărtășite sau realizate pentru altcineva. Depășim bariere dificile. Liniștea interioară este o construcție bazată pe rațiune. Prea multă tensiune duce la contradicții formale.

Astăzi realizăm că nu suntem încă pregătiți să ieșim din ritmul lent în care am intrat în ziua anterioară. Provocările momentului ne atrag către o zonă complicată care cere concentrare mărită și reacții rapide, dar aceste reacții nu sunt simple impulsuri, ci rezultate ale unor experiențe de viață, etapele unor planuri mai vechi pe care acum trebuie să le împlinim. Dacă ieri ne-am oprit, astăzi nu mai avem ce continua și de aici și aspectul complicat al momentului care aduce cercetare în afara procesului în sine, opinii care nu mai interesează pe nimeni, ajutor nefolositor, conștientizări tardive. În mare parte, ceea ce ni se întâmplă astăzi este bun, corect și eficient, dar vom observa chiar de dimineață că ne lipsește vasul în care să punem toate aceste elemente pozitive, că oamenii nu mai au atâta determinare și nici atâta răbdare să asculte ceva dintr-un capitol pe care l-au închis. Cei deștepți sau care au fost tot timpul atenți asupra fenomenului social vor realiza astăzi greșeala pe care au făcut-o de curând și vor încerca să repare ceea ce mai poate fi reparat. Unele proiecte pot fi reiterate, dar asta înseamnă expunerea la un stres suplimentar, la o tensiune suplimentară care ar putea complica și mai mult relațiile ducându-le într-o zonă a interacțiunilor formale. Da, vom realiza că este nevoie de mai mult și că avem cu ce umple acel gol, dar mulți vor face lucrul acesta de suprafață pentru că situația nu este ca și cum în momentul de față se împlinește o etapă firească, ci ca și cum se adaugă ceva în mare viteză, se cârpește ceva. Mijlocul săptămânii aduce un element sensibil pe comunicare pentru că ea, în momentul de față, trebuie să fie expresia unei analize interne care a invocat în zilele anterioare condiții pentru a se desfășura liber. Dacă în zilele anterioare oamenii nu și-au oferit timp și atenție pentru a fi ei înșiși, pentru a se ocupa de ceea ce este important și conferă stabilitate, dacă nu au valorificat relațiile ca nestemate care definesc o parte esențială a vieții atunci mijlocul săptămânii îi găsește pe aceștia neputincioși și singuri, dar plin de calități care nu interesează pe nimeni, bogați în opinii pe care nu au cui să le împărtășească. Mulți vor trăi pe 18 ianuarie singurătatea în mulțime, cea care este mult mai dureroasă decât însingurarea propriu-zisă. Faza de Primul Pătrar care se împlinește astăzi când Luna se află deja pe zodia Berbec face din prima parte a acestei zile una plină de conștientizări dureroase care trezesc resentimente. Chiar dacă de-a lungul zilei se vor estompa, sentimentele conflictuale, cele care îi spun individului că nu se află în locul care trebuie sau nu are în jurul său persoanele potrivite, consumă o mare parte din energie și complică ceea ce ar fi putut să se desfășoare simplu și firesc. În rest, ziua aduce mesaje legate de nevoi, capacitatea de adaptare pentru a identifica soluții reci, practice, care să fie uitate repede sau de care pot beneficia doar alții.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne avertizează că suntem într-un moment delicat al acestei perioade când este nevoie să gestionăm cu multă înțelepciune tensiunile de moment. Impulsul care apare dintr-odată nu este o simplă reacție, ci rezultatul unor elemente psiho-comportamentale asupra cărora nu ne-am îndreptat atenția suficient. Dar 18 ianuarie nu este doar despre conștientizarea propriilor defecte sau calități incomplete, ci și despre a exista pentru ceilalți. Înțelepciunea de carton a prezentului nu-i învață pe oameni să-și depășească limite prin a-și adăuga vieții personale și această componentă a altruismului, ci, dimpotrivă, promovează valori și direcții care dezumanizează, care limitează ființa umană la o existență liniară, anostă, banală. Astăzi realizăm cât de penibile sunt vocațiile legate de contribuțiile pe care unii le aduc la îmbunătățirea formei și culorii părului care este tradusă ca un moment reprezentativ al istoriei omenirii. În cazul oamenilor profunzi această dimensiune a penibilului se traduce printr-o nevoie de introspecție. În toate celelalte cazuri, vom asista la episoade neplăcute când se va exagera cu lauda de sine. Sinteza la care se face apel pentru a se merge mai departe va fi tradusă ca o sumă de realizări ce trebuie vândută. Accentuarea zodiei Capricorn în toată această schemă poate fi tradusă la nivel macro ca o pedeapsă pusă asupra comunității: ce nu i s-a permis individului, nu i se permite nici grupului. Cei pasionați de aspectele profunde ale vieții vor vedea în această direcție expresia unei karme de grup, a unor condiționări din care iese cine poate. Aici nu mai poate fi vorba de ajutor, nu pentru că nu s-ar crea premisele împlinirii unui asemenea fapt, ci pentru că oamenii nu sunt încă pregătiți pentru așa ceva. Se întâlnesc cu binele, dar nu-l recunosc. Sunt în preajma unei mari comori, dar ochii lor văd un morman de moloz. La nivel comun, direcțiile astrale ale momentului încurajează confortul păgubos la care face apel întotdeauna cel leneș sau ignorant.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a rămâne astăzi ancorați în concret, dar de a nu ne lăsa dominați de el. De fiecare dată când apare un moment favorabil, chiar dacă este discret sau chiar dacă doar ni-l închipuim, să ne detașăm de argumentele care ne țin blocați în materie și să evadăm într-o zonă a spiritului cea care dă sens vieții.

Emancipare. Este nevoie să ne protejăm sănătatea fizică și psihică. Recomandările sunt tendențioase sau ineficiente. Avem nevoie să ne bazăm pe propriile rezultate, pe propriile achiziții. Intoleranță față de ceea ce se află dincolo de o barieră pe care o respectăm foarte mult. Disciplina incită entuziasmul.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Taur pregătindu-se toată ziua pentru conjuncția cu Uranus retrograd. Astăzi planetele individuale Mercur și Venus vor avea o relație interesantă cu Jupiter și Neptun scoțând în evidență elementele ineficiente ale vieții cu scopul de a le valorifica sau de a le corecta. 19 ianuarie este despre educație, dar și despre recomandările pe care le-am primit în zilele anterioare și cu care începem să ne familiarizăm ori cu achizițiile pe care nu am știut până de curând astăzicum să le punem în valoare și, dintr-odată, devenim inspirați sau știm ce avem de făcut. În prima instanță, credem că toată această situație complicată, încărcată de noroc și ghinion, de presiune și permisivitate, este un mare avantaj pentru că ne pune ordine în viață și ne trezește la realitate. Dacă ieri Mercur se află într-un sextil cu Saturn și tot acest proces se realiza în interior sau în relația cu sine, astăzi, prin trigonul acestei planete cu Jupiter, scoatem aceste elemente din forul interior pentru că trebuie să facem o dovadă de pricepere, să demonstrăm că suntem buni la ceva, să arătăm în mod concret, prin faptă, printr-un rezultat palpabil, că putem trece dincolo de o barieră, că ne putem descurca singuri într-o situație complicată. Chiar dacă aceste planete individuale pot produce un asemenea efect, jocul vieții nu se schimba, ci doar este ajustat puțin după nevoile momentului. Mintea acum are nevoie de rezultate concrete, iar inima vrea să fie recunoscută și apreciată. Dacă în privința ideilor sau a rezultatelor lucrurile acestea pot fi ușor de obținut sau de arătat, cu partea sentimentală este mai greu. Aici rămânem într-o zonă a conflictului interior, al luptei pe care individul o duce cu el însuși atunci când nu se poate hotărî dacă să iubească mai mult ființele sau lucrurile, dacă să se axeze mai mult în această viață pe nevoie sau pe utilitate, care sunt elementele care impresionează cel mai mult ființa. Astăzi se pornește de la o dilemă și dacă prin idee ea pare rezolvată în privința sentimentului ea rămâne la fel, adică se parcurge un traseu sinuos și la fel vom realiza că ajung de unde am pornit. În rest, ziua aduce senzația că urmează să se întâmple ceva chiar dacă nimic din ceea ce se consuma nu demonstrează concret ce anume. Există o grijă că unele întâmplări nu se finalizează sau chiar o obsesie a elementelor incomplete încât chiar și în fericire astăzi oamenii tot încordați vor fi.
Prin urmare, 19 ianuarie vine spre noi cu motivații corecte, foarte potrivite pentru frământările sociale pe care le traversăm în această epocă, dar suficient de apăsătoare încât să nu obținem acel confort afectiv pe care ni l-am dorit de mult timp. Ne va rămâne ceva din acumulările zilelor anterioare, dar acestea se consumă repede pentru că efortul zilei este foarte mare. Ne vom comporta ca și cum suntem dispuși să facem totul pentru a duce la bun sfârșit o sarcină crezând cu tărie că la sfârșitul acestui traseu plin de efort vom fi și recompensați. Va exista o mulțumire legată de respectarea sarcinii ca procedură, ca desfășurare, ca tehnică, însă nu va exista acea încântare a sufletului pentru că nu vom simți că rezultatele ne aparțin, că le merităm sau că ne sunt recunoscute. Din acest punct de vedere 19 ianuarie va fi o zi a întâmplărilor marcate de refuz sau de nerecunoaștere a muncii. Ceea ce se va întâmpla în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar și ceea ce se va întâmpla în prima parte a zilei următoare, când Soarele se va afla pe ultimul grad al zodiei Capricorn, susține acest elogiu adus informației în detrimentul sentimentului. La vedere, va fi invocată nevoia de sacrificiu, dar, în realitate, nu este așa ceva. Nu primim pentru că am greșit, iar acum cineva pare să invoce această răsplată chiar dacă este cel mai nepotrivit moment. În cuvinte mai simple, dispunem de toate prerogativele necesare pentru a schimba în bine condiția, dar pentru că nu putem face singuri lucrul acesta, ci doar în grup, împreună cu cineva din preajmă, ajutați, susținuți, încurajați, vedem și înțelegem cât de puțin sunt dispuși oamenii să ofere și cât de mult așteaptă. Adevăratele sentimente devin mai clare în încercări de genul acesta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca o persoană, un grup sau perioada în sine pentru ceea ce nu primim. Nu putem fi răspunzători de refuzul altora.

Ne amuzăm din nimic. Lucrurile se schimbă doar pentru că sunt recuperate. Avem nevoie de confirmarea eficienței, a lui „eu pot”. Invidie transformată în motiv de efort. Se fac gesturi îndrăznețe. Aventurile sunt încurajate de replici ascuțite, mișcări bruște, acțiuni nefericite bazate pe reacții energice. Seducție. Atingem un obiectiv pe care urmărim să-l transformăm într-un eveniment.

Chiar dacă momentul de față seamănă foarte mult cu ziua anterioară ecuația astrală de acum este puțin mai permisivă. Soarele se află acum pe final de tranzit prin zodia Capricorn când va avea de împlinit și o conjuncție cu Pluton. Accentuarea acestui grad arată că în mare, per ansamblu, situația generală nu se schimbă, însă elementele mici pe care le facem pentru a repara ceva personal rămân ca niște comori ascunse în noroi de care nu este nimeni interesat și nu le va găsi decât cel care le-a ascuns acolo. 20 ianuarie este o zi magică, încărcată de o putere aparte prin care înțelegem care este măsura puterii personale și în ce direcție o putem orienta. Atunci când folosim resursele personale înțelegem că Dumnezeu ne-a înzestrat cu tot ceea ce avem nevoie, că dispunem tot ceea ce ni se cere în momentul acesta sau toate instrumentele de care ne putem folosi pentru a ne schimba condiția sau a ne îmbunătăți traiul de zi cu zi. Când se pune problema interacțiunii, lucrurile se complică pentru că acolo riscăm să ne atribuim responsabilități care nu ne aparțin. Așa ajungem să avem prea mari așteptări de la cei care nu ne pot oferi nimic sau suntem dispuși să intervenim cu un spirit de sacrificiu înțeles prost și folosit la fel de prost. În fondul general al acestei zile, marcat de conjuncția Soarelui cu Pluton pe ultimul grad al zodiei Capricorn și de trecerea acestui astru pe zodia Vărsător astăzi și a lui Pluton mâine, există un aspect care aduce încurajări într-o direcție nefastă, tentații către a greși mai mult pentru a scurta drumul către o condiție nouă și puternică: trigonul Marte-Luna neagră. Multe din cele pe care le facem astăzi deși sunt atribuite rațiunii le vom face doar pentru că ni le dorim. Dorința este cea care ne animă și ea ne spune ce putem și ce nu putem face. Fără dorință, astăzi, suntem deținătorii unei averi fabuloase la care nu avem acces pentru că ne lipsesc mijloacele locomotorii adecvate sau nu cunoaștem limba în care trebuie să vorbim pentru a ne face înțeleși și a lansa o solicitare. Această neputință se transformă în frustrare sau, în cazul cel mai fericit ca, într-o așteptare care diminuează puțin din nevoia de schimbare. Ceea ce nu împlinim astăzi nu vom putea împlini în forma aceasta mai târziu pentru că pentru nevoia de acum acesta este cel mai potrivit moment. A invoca așteptarea unui moment favorabil pe ceea ce suntem invitați să facem acum înseamnă a amâna din neputință, nu din prudență și, deopotrivă, a arăta o limita dincolo de care nu putem trece, nici într-un caz pasul înapoi privit ca o detentă în fața unui atac iminent. În cazul cel mai fericit putem vorbi despre schimbare doar atunci când recuperăm ceva, însă lucrul acesta este posibil dacă răspundem pozitiv provocărilor momentului. Astăzi descurajarea ascunde în sânul ei o adâncă și corozivă dezamăgire. Concret, lucrurile simple pe care nu le putem face singur vor intra în criză și pentru că nu ni se spune cât de important este să facem cu orice preț lucrul acesta refuzăm o cheltuială suplimentară pe motiv că nu vrem să împărțim din ceea ce avem cu un străin. Cel care face astăzi parte din demersul nostru nu este străin, ci chemat de destin pentru că împreună cu acesta avem elemente comune și, în egală măsură, nici noi pentru el nu suntem străini. 20 ianuarie, ezoteric vorbind, ne ajută să ne recunoaștem rudele subtile, frații și surorile de lumină, apropiații cu care ne-am propus să facem o lucrare importanta a binelui, a schimbării. Etapa de acum cere o implicare socială chiar dacă lucrarea în sine ar putea să nu aibă conotații comunitare, ci doar personale. Fiind o ființă socială, omul nu se poate separa de grupul de apartenență de aceea, chiar și în destinele, care cer o reformulare exclusiv personală, este prevăzută și o asemenea încercare legată de comunitate. Ziua ne învață mai multe despre tristețe și dezamăgire, despre motivele care ne duc în această zonă și despre bucuriile puternice pe care aceste stări conjuncturale negative nu le pot distruge.
Prin urmare, 20 ianuarie ne arată cât de complicată poate fi viața atunci când lucrurile se împlinesc în mod neașteptat dacă până atunci am fost educați să privim totul prin regulă sau ne-am bazat pe certitudinea metodei. Metoda este un instrument nu un punct de sprijin. Rostul instrumentului stă în mobilitatea sa, iar a punctului de sprijin în soliditate. Combinațiile puternice ale acestei zile ne oferă o viziune clară a celor două direcții, dar nu ne învață cum să le înțelegem și nici cum să le folosim. Astăzi realizăm ce putem să facem și cât, dar ne lipsește imboldul, chemarea la luptă, steagul fluturat de cineva, sunetul tobelor care să ne țină atenți în spiritul luptei. În absența acestora le simțim marginalizați sau pedepsiți, iar pentru a compensa ne îndreptăm atenția către întâmplările mici pe care să le transformăm în mari episoade de viață. Lucrul acesta este de bun augur pentru ființele care dispun de un destin personal și care și-au propus în această viață să producă o schimbare personală majoră. Cei care au și un destin social vor avea o zi complicată, plină de dezamăgiri care vor zdruncina încrederea în misiunea proprie, în rostul pentru care se sacrifică pentru ceilalți sau pentru care se implică în activități cu acest specific. Dacă în această etapă de dezamăgire se opresc și critică vor vedea că până acum implicarea lor în această zona a misiunii sociale au integrat și procese ce au funcționat defectuos. Lenea și critica îi deconspiră. Le-a lipsit autoregenerarea, eliberarea de tensiunile emoționale pe care au ajuns să le izoleze pentru a merge mai departe. Acum acestea devin pietre de moară pentru că își cer drepturile. Nu pot vedea fără a ține cont de aceste reziduuri pentru că ele devin experiență de viață. Aceste persoane am nevoie urgentă de tehnici de revitalizarea, de conștientizare și de eliberare de aceste reziduuri. Pasionații de ezoterism vor folosi acest moment pentru a-și reîntregi ființa cu fragmentele personale abandonate în timp în toate aceste întâmplări grele pe care nu le-au putut depăși decât rupând din ei și pentru a obtura o gaură într-un zid sau pentru a ridica ziduri. Toate acestea, indiferent că țin de o dimensiune personală sau de una socială, au la bază dorința. Astăzi dorința este tendențioasă și trebuie să o conștientizăm pentru a vedea ce o animă, care sunt procesele care au înfiat-o. În rest, ziua aduce întâmplări simple pe care le trăim intens doar pentru că ne dorim lucrul acesta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul prin bogăție. Ceea ce ni se pare acum bogăție poate fi o grămadă de obiecte ascunse într-un container care prin mărimea lui ne păcălește că tot ceea ce conține este și valoros.

Obstacolele mici sperie. Necazuri care vin din agitație. Tensiune judecată după șocul impactului. Petardă. Sațietate. Autosuficiență. Lăcomie. Scopul scuză mijloacele. Diversitatea recomandărilor nu ascunde suficient de bine subiectivitatea. Indecizie complicată de cheltuieli realizate pe ultima sută de metri. Planurile de viitor nu rămân așa cum sunt gândite în momentul de față.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Pluton se va întoarce pe zodia Vărsător. El a mai intrat pe această zodie anul trecut, pe 23 martie, însă tranzitul său prin acest semn a durat puțin pentru că, prin retrogradare, a trebuit să se întoarcă pe Capricorn. Și anul acesta se va întâmpla la fel, adică la începutul lunii mai Pluton va intra în mers retrograd și până la începutul lui septembrie va parcurge acele grade din Vărsător pe care le parcurge de acum și până în mai. Pe 2 septembrie se va întoarce pe Capricorn unde va sta până pe 19 noiembrie. Aceasta va fi ultima întoarcere pe Capricorn pe care Pluton o va avea în acest ciclu. Pe 19 noiembrie Pluton se va întoarce definitiv pe Vărsător și își va începe lucrarea. Momentul de față face, așadar, parte dintr-o schema complexă de redefinire a valorilor personale și de așezare a nevoie de transformare pe alte baze. Până acum ne-am gândit de fiecare dată că transformarea se realizează prin ceea ce avem deja, pierzând din vedere că, de fapt, transformarea în sine înseamnă renunțarea la ceea ce avem pentru a îmbrățișa noi elemente de structură și de funcție. În momentul acesta, când Pluton intră din nou pe zodia Vărsător, se identifică posibilele soluții, dar lucrul acesta este realiză prin aprofundarea și retrăirea traumelor, prin reiterarea conflictului. Anul trecut au fost identificate problemele. Soluțiile de acum, și acestea tranzitorii, ne spun doar că din noiembrie încolo direcțiile cu care vom lucra timp de câteva decenii se vor stabiliza. Nu ni se spune și cum. Revoluțiile predispuse de Pluton de pe Vărsător nu țin doar de tehnologie, cât țin de o expresie tridimensională ce are în structura sa trei elemente pe care le vom citi anul acesta din evenimentele care se vor consuma atunci când Soarele va trece pe acolo. Este vorba despre zodiile Taur, Rac și Berbec. Prin această trăsătură intrinsecă evoluția vibrațiilor specifice semnului Vărsător, cele care își mențin statutul și privilegiile, care rămân perfecte în sine (celelalte au alt traseu zodiacal), au în componența lor cele trei elemente susținute de zodiile indicate mai sus. Fără a cădea în abstract trebuie să precizăm din start că aceste direcții sunt ușor de urmărit într-o temă personală. Când vine vorba de grup sau de popoare lucrurile se complică cu atât mai mult cu cât acestea se suprapun peste tranzite. Dacă Taurul și Racul sunt pentru energia Vărsătorului elemente de creștere și, deopotrivă, purificare, Berbecul reprezintă etapa finală și elementul care le unește pe cele două, vibrația care permite o combinație între materie și spirit, între rigid și flexibil, între nevoie și sacrificiu, cel care validează reluarea uni proces, cel care spune universului “sunt pregătit să o iau de la cap”, adică să fac din nou ceea ce am mai făcut. Într-o asemenea situație, va trebui să facem apel la memorie pentru că prima dată ne vom întâlni în periplul nostru cu zodia Berbec, iar derularea firească a zodiilor (cea care se adresează existenței terestre) este o încercare pentru mesajele cu substrat subtil, ezoteric, cele care se adresează spiritului suspus și altor vibrații, nu doar celor astrale. Primăvara acestui an, din perspectiva transformărilor revoluționare impuse de tranzitul lui Pluton prin Vărsător, ne va aduce speranțe fără bază, dar care au nevoie să rămână în memorie ca situații perfect posibile. Ne vom întâlni cu dictonul “Crede și nu cerceta!”, nu pentru că este nevoie de o convingere oarbă sau pentru că cercetarea ar fi o problemă, ci pentru că întâi ne întâlnim cu elementul așezat pe finalul curbei evolutive și apoi ne sunt oferite instrumentele cu care acesta va coabita într-o nouă structură. Vorbim aici despre o inversare a întâlnirii cu informația, ceea ce va fi greu de înțeles și de integrat pentru un om comun care nu a urmărit niciodată fenomenul social sau nu a ieșit din aspectul liniar al vieții sale. Ultima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre obstacole. Cam aceasta va fi și prioritatea momentului pentru că numai în fața unor obstacole ne dăm seama de diversitatea vieții și de posibilele variante de evoluție. Fără obstacole nu ne punem problema de mai mult, de mai profund, nu ne punem problema nici măcar a deplasării de la un punct la altul. Când devenim rigizi prin închistare, devenim, deopotrivă, inactivi și ineficienți. Începutul tranzitului lui Pluton prin Vărsător ne încurajează să ne facem planuri de viitor. Chiar dacă deocamdată acestea nu vor ajunge să se împlinească așa cum sunt definite, pentru că ne lipsesc cele trei componente la care nu am ajuns încă (cele din Berbec, Taur și Rac), este un important să ne permitem o asemenea preocupare. Astăzi Luna se află în plin tranzit prin zodia Gemeni și dăm o altă expresivitate impulsurilor cu care am luat contact în zilele anterioare. Devenim foarte convingători indiferent de direcția spre care ne orientăm sau de calitatea a ceea ce oferim. Cei responsabili vor avea astăzi intuiția unui pericol și vor încerca să se pregătească pentru acesta. Pentru că sunt oameni sensibili și puternici se pare că și încercările vor fi pe măsură. Ei am nevoie să se pregătească încă de pe acum pentru că acesta este drumul pe care și l-au ales. Nu își pot permite să rămână la nivelul de subiectivitate la care se situează celelalte persoane insensibile la finețea transformărilor sociale. Acești oameni își fac griji față de situații care nu s-au consumat încă, nu pentru că au o înclinație spre dramatism, ci pentru că simt ceea ce se află dincolo de ei. În rest, ziua aduce explozii care ne incită curiozitatea, dar și o oarecare stare de sațietate mai ales în cazul persoanelor care nu caută răspunsuri, ci iau totul așa cum se prezintă. Aceste persoane cred că știu totul și de aici și senzația de greutate suplimentară sau de plictiseală în fața unor situații care se repetă la nesfârșit.
Prin urmare, sfârșitul săptămânii ne arată că indecizia nu este ceea ce pare la fel cum anticiparea unor situații nu trebuie să rămână conturată așa cum se prefigurează astăzi. Vremurile care vor veni ne vor surprinde oricât de pregătiți am fi. Cele legate de viața personală vor fi mai ușor de înțeles și de integrat în timp ce fenomenul social va surprinde pe toată lumea prin diversitatea creată de om, dar și cea predispusă în mod obiectiv de astre. Combinația celor două cere omului apel la obiectivitate, dar obiectivitatea este acum așa cum a fost tot anul 2023 – o veritabilă cenușăreasă. Dacă ni se pare prea greu de înțeles sau de acceptat, ne vom petrece ziua de 21 ianuarie respingând tot ceea ce vine spre noi. Multe dintre cele pe care le întâlnim noi ne fac să credem că suferința s-a sfârșit și curiozitatea pe care o presupune întâlnirea cu noul ne-a salvat de la o suferință adâncă, cea dată de plictiseală. Cert este că sfârșitul săptămânii nu are o coerență anume ca succesiunea evenimentelor cât, mai curând, o intensitate anume. Ne va fi clar dacă un element este valabil sau nu doar în funcție de intensitate, nu dacă este confirmat sau infirmat de altele. Deja ne desprindem de logica succesiunii evenimentelor și de necesitatea unei metode validate deja. Astăzi Pluton intră pe zodia Vărsător, dar va proceda ca și în anul anterior – după câteva luni își va începe deplasarea retrogradă care îl va aduce în punctul în care se află acum. Revenit pe Capricorn la toamna ne va arăta că are polițe de plătit și că o parte din ceea ce am experimentat de acum și până în septembrie ar putea să fie complet inutil. Dacă este raportat la obiectivitate, dacă ceea ce obținem vine spre noi prin conștientizare nicio predispoziție, fie ea astrală sau nu, nu ne poate priva de bunul pe care îl obținem așa. Pluton pe Vărsător distruge regulile care ne spuneau că drumul nu poate trece decât pe acolo făcând cam multe să se împlinească în chip magic. În egala măsură, o ființă care nu și-a exersat conștientizarea va începe cu 21 ianuarie să își construiască din aproape în aproape așteptări false. Pentru aceste ființe toamna acestui an va dezamăgi într-un raport egal cu numărul așteptărilor pe care și le vor construi de acum și până atunci. Puterea unui spirit matur stă în capacitatea de a-și explora propria viață fără a renunța niciodată la conștientizare pe motiv că elementele pe care le întâlnește pe traseu sunt mai eficiente pentru că par noi. In rest, ziua aduce tentația de a deforma adevărul sau a refuza ceva ce vine din exterior pe motiv că nu este momentul potrivit sau știm noi mai bine cum stau lucrurile.
Recomandarea pentru această zi este aceea da nu ne pune problema să respingem încă de pe acum ceea ce credem că nu ni se potrivește sau nu ne place. A fi categorici în direcția aceasta înseamnă a ne comporta ca niște răsfățați.