11 – 17 decembrie 2023 este săptămâna întâmplărilor casante care nu repară nimic, dar care aduc soluții sau vindecări prin caracterul categoric impus evenimentelor. Fiind o săptămână a încercărilor existențiale, provocările pe care le vom parcurge țin mai curând de latura morală a vieții. Celelalte vor umbla libere ca și cum au scăpat dintr-o cușcă și nimeni nu le mai poartă de grijă. Desigur, pentru că începem săptămâna cu un sextil între Venus și Luna neagră și o terminăm cu un careu între Soare și Neptun, ideea aceasta că avantajele ce țin doar de partea materială a vieții sunt mai mari tocmai pentru că nu le pedepsește nimeni este o iluzie. Suntem încurajați în această direcție tocmai pentru a vedea care este rezultatul alegerilor pe care le-am făcut în ultimele luni, fără să intervenim cu ajustări de moment care să vicieze rezultatul final. Abia la sfârșitul săptămânii vom vedea dacă întâmplările acestea lăsate libere sunt pline de putere pozitivă sau pline de putere negativă. Toate, însă, au înscris în ele acel miez al separării. În această săptămână oamenii se dezamăgesc foarte ușor, își creează unii altora impresii greșite și le va lipsi acel mecanism de autocontrol prin care ființele se armonizează unele cu altele pentru a se ajuta. Acolo unde dintr-un schimb de experiență banal nimeni nu se alege cu nimic, ci se adâncește și mai mult dilema, suspiciunea, neîncrederea, iar acestea să fie toată săptămâna o dovadă de informare și de superioritate, avem de a face cu începutul unei separări care se va transforma în eveniment concret începând cu 23 decembrie, când Mercur, care își începe în această săptămână retrogradarea în Capricorn, se va întoarce pe zodia Săgetător. Lupta cu prejudecățile va fi luată în serios și cei responsabili și verticali vor duce toată această presiune către interior, obținând rezultate remarcabile, iar ceilalți vor căuta să-și impună propriile prejudecăți comunității pentru a-și asigura recunoaștere și apreciere. De fiecare dată când trecem prin situații care implică o despărțire sau o deposedare este nevoie de atenție sporită pentru a nu transforma această experiență într-o dramă. Fiecare zi a săptămânii ne va păcăli cu sentimentul că ceea ce vedem și înțelegem este decisiv și va rămâne ca o amprentă puternică asupra deciziilor. Nu, fiecare zi a acestei săptămâni este doar o sumă de întâmplări, nu de cauze, nu de elemente majore și determinante. Dacă vrem în mod special să le transformăm pe acestea în forțe care influențează destinul, vom putea face lucrul acesta în special de miercuri încolo, după ce Mercur va intra în mers retrograd, pentru că numai un om care are tulburări de judecată și incertitudini transformate în exemple de bune practici se poate implica în acțiuni sociale lipsite de sens că acum. A doua parte a săptămânii vine cu mai multe tentații, însă, din fericire, putem vorbi și de o detașare de toată această presiune negativă, ipostază ce va fi văzută sâmbătă, 16 decembrie. Că vom fi sau nu categorici așa cum ne sugerează deviza generală a săptămânii, 16 decembrie ne va oferi toate motivele pentru a fi mulțumiți, eficienți și, de ce nu, chiar fericiți.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne lăsa influențați de obsesia schimbării. Ceea ce se schimbă în această săptămână își urmează cursul și execută o comandă dintr-un program a cărei cauză a fost creată cu câteva luni în urmă.
Controverse pe marginea unor idei fixe. Independență înțeleasă prost. Apar probleme noi în dragoste. Încercăm să ne controlăm, dar apar complicații din cauza gândirii. Tensiuni provocate de o ambiție scăpată de sub control. Vrem să facem o impresie bună. Ne jucăm cu gândurile pe care credem că le au ceilalți. Curiozitate în a provoca surprindere.
Săptămâna debutează cu o furtună. Aspectul cel mai dificil al acestei zile nu vine din faptul că Venus și Luna neagră se vor afla într-un sextil și sentimentele sunt compromise sau întoarse din drum, nici pentru că cele două planete individuale, Mercur și Venus, împlinesc, spre seară, un sextil, ci din faptul că aceste direcții primesc tensiuni suplimentare din partea tranzitului Lunii. Luna, în mijlocul acestei zile, își va încheia periplul său prin zodia Scorpion și va intra în Săgetător, ceea ce aduce planetei Venus mesaje compromițătoare sau provocări care rămân suspendate și care nu vor putea fi duse în această săptămână către un rezultat bun. În cuvinte mai simple, debutul acestei săptămâni ne atrage atenția asupra gândirii destructurate care intervine acum într-o zona afectivă cu scopul de a gestiona mai bine emoțiile, însă rezultatul nu este cel pe care îl așteptăm. De aici și multe controverse sau o independență înțeleasă prost dusă către o zonă a conflictului, chiar dacă deocamdată acest episod exploziv nu se va consuma. Dacă în această perioadă Venus nu ar fi fost în fereastra opoziției cu Jupiter, aspect care a fost dezbătut în săptămâna anterioară, aceste elemente minore, de subtilitate, nu ar fi avut o greutate atât de mare. Am fi rămas în zona dezamăgirilor fără să ne temem că impulsul nu ajunge unde trebuie sau că intențiile celor care ne încurajează nu vor fi regăsite și în faptele lor. De altfel, ceea ce parcurgem în această zi se încadrează în această trăsătură interesantă a săptămânii care ne atrage atenția asupra unor întâmplări care surprind prin destructurare sau prin explozie. Ceea ce este casant începând cu acest moment nu se va mai putea susține, nu va mai putea primi din jur ajutor pe măsura promisiunii, iar lucrul acesta se întâmplă, nu pentru că oamenii sunt lași sau că nu mai dispun de suportul necesar, ci pur și simplu pentru că nu se mai sincronizează. Lucrul acesta va fi mai vizibil în cazul persoanelor care au abuzat în săptămânile din urmă de propria libertate. Au intervenit cu atitudini fățarnice, crezând că pot păcăli, iar acum ajung într-o conjunctură unde le trebuie doar adevărul.
Prin urmare, debutul săptămânii aduce în centrul atenției o problemă de atitudine pe care nu știm să o gestionăm corect și care ne va duce către un eșec. De acest fapt se va face vinovat cel care a promis o susținere sau un ajutor și nu va putea să se țină de cuvânt. Astăzi nu se va vorbi despre minciună la modul direct, dar fiecare știe care este cota sa de neadevăr în conjuncturile complicate în care se trezește. Chiar dacă în a doua parte a zilei Luna va definitiva un careu cu Saturn, cel care reușește acum să atragă atenția asupra slăbiciunii unui lider, curiozitățile personale ne vor ține în această zonă a întâmplărilor mici pe care le vedem disproporționat și de la care ne vor veni cele mai mari probleme. De partea cealaltă, găsim oamenii care sunt suficient de visători încât să creadă că această săptămână este pur și simplu o continuare firească a ceea ce s-a întâmplat de curând. Foarte aproape de acest moment, adică în noaptea de marți spre miercuri, se va împlini Luna nouă și până și aceste persoane vor vedea că această continuitate este doar în mintea lor. Astăzi multe se strică sau dau semnale clare în direcția aceasta și nu ar trebui să fim surprinși de reacțiile celor cu care în ultima vreme ne-am împăcat crezând că relațiile s-au vindecat. Cu cât ne vom simți mai în siguranță aproape de întâmplările mici crezând că lecția modestiei este cea mai importantă cu atât mai mult ne vom complica. 11 decembrie este ziua verticalității pentru că fără verticalitate, privită în sens de sobrietate, cunoașterea nu prea ne folosește.
Recomandarea pentru această zi este aceea da nu privi totul prin intermediul speranței și de a ascunde prin acest procedeu faptul că nu știm ceea ce avem de făcut sau ce se așteaptă de la noi. Prima zi a săptămânii aduce un plus de valoare întâmplărilor mici, însă doar dacă le alegem pe acestea, recunoscând tot ceea ce trebuie și am făcut în marile conjuncturi care s-au consumat în ultimele luni. Altfel, reacția momentului va fi privită ca un refugiu sau ca o fugă de răspundere.
Indiferență. Apar probleme noi legate de răbdare. Solicităm ajutorul cuiva. Vrem să rezolvăm probleme mari într-un timp scurt. Nu ne interesează recomandările, ci doar să ne atingem scopul. Planurile personale sunt mult mai importante. Apar mișcări într-o zonă ce a fost ascunsă cu mari eforturi. Așteptăm o recunoaștere care întârzie să apară.
Luna parcurge acum încă un sector al zodiei Săgetător unde va întâlni planeta Marte cu care în mijlocul acestei zile va împlini o conjuncție. Chiar dacă acest aspect aduce inițiativă și eliberare de presiune, o acută nevoie de mișcare sau de exprimare la un nivel superior, teama care s-a cuibărit în suflet în ziua anterioară transformă toată această direcție în indiferență. Astăzi lucrăm pe un nivel superior însă vrem să fiind văzuți superiori în alt mod, puternici prin pasivitate, prin renunțare, prin detașare sau indiferența. Nu va fi nevoie de toată ziua pentru a înțelege că acesta nu este decât un joc de rol. Problemele adevărate își mențin în continuare caracterul lor casant și simpla solicitare care ne scoate din acest univers personal perfect face ca visul să se risipească și revenirea la realitate să fie dură, ca un duș rece. Cei care au o anume măiestrie în a lucra cu energia vor încerca să repare acest neajuns care vine de pe zona publică prin coordonarea mai eficientă a programului de lucru. Managementul timpului ne ajută să ne echilibrăm astăzi și tot de aici ne vine și mulțumirea că nu ne-am pierdut cu firea sau nu am stricat prea multe. Și acesta este un balon de săpun pentru că dacă nu produce o vindecare imediată, cea care vine acolo unde atitudinea este categorică, după cum ne spune și deviza generală a săptămânii, ne vom reîntoarce la episoadele mici în ideea de a repara ceea ce credem cu tărie că nu a fost făcut corect sau complet. Obsesia impecabilității este o continuare a intenției de a rezolva totul prin seriozitate, efort sau printr-un management corect al timpului. În rest, ziua aduce suspiciuni sau tendința de a renunța foarte ușor la planuri importante pe motiv că am încercat totul și dacă rezolvarea nu a venit încă este cazul să schimbăm ceva esențial. Astăzi nu schimbăm ceva esențial, ci doar ne lăsăm curtați de această idee. Adevărata schimbare va veni de mâine încolo după ce vom intra în următorul ciclu lunar.
Prin urmare, 12 decembrie ne vorbește despre problemele mari pe care încercăm să le rezolvăm prin schimb de experiență sau pur și simplu prin renunțarea la comunicările în plan real și evadarea într-o lume a imaginarului. Astăzi visăm mai ușor, credem că facem lucrul acesta și mai eficient tocmai pentru că emoțiile par mai ușor de urmărit și de controlat. În realitate, astăzi transferăm o parte din energia personală către această atenție pe managementul timpului. De aceea și rezultatele pe care le obținem acum sunt mai interesante sau notabile. Chiar și așa, ceea ce facem astăzi ține tot de zona de confort pentru că elementele esențiale apar în viețile celor puțini și vor fi văzute după atitudini categorice care produc vindecarea nu care accentuează o ruptură sau o explozie. Aceste atitudini categorice vizează împărtășirea unei viziuni clare asupra unei probleme, asupra unui demers sau referitor la planuri pe care le avem împreună cu cei din preajmă. Acesta nu este un moment de visare, ci pur și simplu o creionare a unor intenții asupra cărora vom reveni de câteva ori până la sfârșitul acestui an. Presiunea de acum seamănă cu ceea ce am parcurs la începutul lunii noiembrie, dar lucrul acesta va fi mult mai vizibil de mâine după ce și noul ciclu lunar își va intra în drepturi. Important este să nu credem că visarea este parte din problemă. Ea vine cu soluții chiar dacă deocamdată nu au o atât de mare greutate sau o atât de mare putere decât în cazul celor puțini pe care viața i-a chemat ca păstori adică pentru a-și împlini un destin colosal, nu pentru a parcurge o existență banală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa suspiciunea să se risipească. Astăzi avem nevoie să vedem cum ceva ne părăsește. Să facem în așa fel încât suspiciunea să fie aceea, ea să se risipească, nu altele.
Complicațiile arată că ridicăm standardele. Regret. Ne întoarcem la valorile care au provocat defecte sau care au pus în conflict două sau mai multe părți. Lipsa de energie înseamnă bătrânețe și înlăturarea dintr-o competiție. Jocurile sunt murdare. Cărțile sunt deja făcute. Prejudecățile sunt ascunse în spatele unor pasiuni violente. Indiferent de ceea ce gândim, dovedim contrariul. Luptă cu propriile prejudecăți.
În dimineața acestei zile Mercur își va iniția deplasarea retrogradă care va dura aproximativ 3 săptămâni. Înainte de acest eveniment astral se împlinește faza de Lună nouă. În felul acesta, schema astrală a momentului ne vorbește despre valori care ne provoacă să ne depășim niște limite, însă, din nefericire, acestea vor veni spre noi acum prin prejudecăți sau prin mici dezamăgiri pe care avem tendința de a le vedea disproporționat, așa cum vedeam alte situații în zilele anterioare. 13 decembrie ne aduce în fața unor povești triste în care personajele pozitive luptă cu prejudecățile, cu distrugerile, cu reticența unei generații care nu dorește să schimbe nimic pentru că ținta este de a obține performanță așa cum înaintașii au făcut. Pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală, 13 decembrie este ziua când jocurile murdare îi provoacă în a deveni intransigenți, în a răspunde unor amenințări sau în a intra într-o competiție din care nu vor câștiga nimic. Spre seară, după ce Luna va trece pe zodia Capricorn, aceste prejudecăți vor primi tratamentul adecvat sau măcar acele explicații care să ne permită reîntoarcerea la starea de confort. Luna din această postură nu va putea astăzi să medieze tendința Nodurilor chiar dacă, împreună cu Soarele, se află într-o relație bună cu Coada dragonului. Trecutul ne învață cum anume să ne comportăm, ce să alegem pentru ca viitorul să nu ne apese și să nu ne ducă acolo unde apele se separă pentru că acolo viața este cea mai grea. Retrogradarea lui Mercur pe zodia Capricorn aduce tristețea unor greșeli pe care ne propunem să le recunoaștem. Cu cât energia este mai bună cu atât regretul este mai adânc și mai intens pentru că, în cazul oamenilor care nu pot lucra cu noțiunile abstracte, calea către faptele bune trece prin această poartă îngustă a regretului. Regretul nu-i bun pentru că este un obstacol, dar, pentru situațiile pot lua azi o turnură pozitivă, mulți vor folosi acest obstacol ca o rampă de lansare, ca un obiect pe care, pentru a-l depăși, trebuie să-l încalece. Astăzi este despre încălecare, despre a urca pe coama muntelui, de a ne așeza în punctul cel mai înalt al unui grup statuar, dar nu pentru a ne lăuda, ci pentru că drumul trece pur și simplu pe acolo, iar a proceda așa înseamnă a avansa. Aceste persoane vor încerca să pună ceea ce gândesc astăzi în practică în următoarele 4 săptămâni cât va dura acest nou ciclu lunar. Și în cazul lor, dar și în cazul celorlalți va exista convingerea că multe sunt decise deja. 23 decembrie Mercur va reveni pe zodia Săgetător adică se va întoarce la momentul acesta când acceptăm din teamă sau din descurajare această realitate că în altă parte ni se hotărăște soarta sau de către altcineva. Până pe 23 decembrie mai sunt multe de parcurs și multe informații se vor adăuga celor pe care le avem în momentul de față. De aceea, ar fi indicat să nu fim atât de categorici cu deciziile pe care le luăm acum pentru că oricum ele se vor schimba sau se vor ajusta până în preajma sărbătorilor. Dacă ni se pare că multe se întâmplă prea repede și există riscul de a fi luați de val să așteptăm seara, adică momentul când Luna se va afla într-un sextil cu Saturn, când vom judeca mai clar situațiile pe care le-am parcurs sau măcar vom fi mai temperați în privința acestor decizii.
Prin urmare, 13 decembrie ne vorbește despre schimbările pe care oamenii le fac atunci când sunt lipsiți de energie, când voluptatea unor forțe ne cucerește și ne blochează atenția în acele prejudecăți pe care le vedem mai plăcute pentru că toată lumea le are. Ideea de a fi acceptați ușor ne simplifică puțin deciziile și ne păcălește că absența unei tensiuni directe înseamnă rezolvarea unei probleme. Este suficient doar să opunem cea mai mică rezistență pentru a vedea că realitatea se află într-o contradicție majoră cu ceea ce gândim și credem. Ca de multe ori, avem nevoie și de aceste experiențe, avem nevoie să descoperim că în agitația cea mai mare există un sentiment pe care întâmplările cotidiene nu-l afectează. Protejând acest sentiment, referindu-ne strict la ecuația astrală a momentului, ne asigurăm un as în mânecă la care să apelăm în următoarele 4 săptămâni de fiecare dată când situația exterioară este prea agitată sau respingătoare. Retrogradarea lui Mercur ne va aduce revizuirea unor planuri de viitor, schimbări sau întoarcerea la o stare de fapt în mare parte neplăcută pe care avem nevoie să o corectăm. Vor fi în afara acestor condiționări de ordin social cei care au încercat în ultimele luni să își redimensioneze presiunea psihică pentru a găsi un alt confort. Din noua poziție, cea dată de confortul pe care și l-au însușit de curând, presiunea trecutului nu este percepută ca în celelalte cazuri pentru că simplu joc de rol a retras personajul din fața forțelor cu care trecutul agasau. Pentru mulți acel trecut care este acum foarte intens activat nici nu mai există în forma dinamică, ci doar ca o simplă amintire, iar amintirile acum nu sunt periculoase.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza să participăm la evenimente sociale care vizează dramele celorlalți. Astăzi învățăm din dramele lor, nu venim cu experiențele personale pentru a le explica sau motiva.
Tergiversare. Beneficiem de o atitudine corectă. Dificultățile de exprimare sunt încadrate într-un context social permisiv. Apare o relaxare care ne mobilizează. Ceea ce putem face nu trebuie demonstrat. Vorbim de greutăți pe care le abordăm cu generozitate. Înțelegem de ce până acum nu am fost de acord cu ceva. Sfârșitul unei puteri modifică viteza de lucru. Începutul nu este neapărat continuarea unei înfrângeri sau semnul unei victorii. Nu ni se oferă o distincție pentru ceea ce avem deja.
Ca o continuare a direcțiilor pe care le-am amintit în ziua anterioară, astăzi Soarele se va afla într-o relație foarte bună cu Axa dragonului, ceea ce înseamnă întoarcerea la o formă de exprimare care ne aduce mai multă claritate. Claritatea sfârșitului va speria în această zi deși nu ar trebui. Ceea ce se termină astăzi face loc pentru ceva mai bun, mai permisiv sau mai puternic. Astăzi vom vorbi de greutăți însă nu pentru a ne lamenta, ci pentru a vedea cum să le schimbăm locul sau cum să le reducem numărul. Cu cât soluțiile sunt mai multe, chiar dacă acestea se adresează unor probleme minore, cu atât viteza de lucru este mai mare și înțelegerea superioară celei pe care o aveam în săptămânile din urmă. Nu ar trebui însă să cădem în greșeala de a considera că schema pe care o parcurgem astăzi reprezintă începutul unei serii de schimbări. Schimbările de acum se adresează momentului și ele reprezintă impulsul individului de a supraviețui sau de a-și face viața mai bună. De aceea nu vor exista nici aplauze și nici distincții pentru ceea ce obținem astăzi. Rezultatul vine dintr-o relație bună cu sine sau dintr-o administrare mai eficientă a propriului patrimoniu. Astăzi vom da dovadă de un nivel ridicat de sensibilitate tocmai pentru că avem puterea de a gusta din această formă de modestie. Nu căutăm recunoașterea pentru că suntem preocupați de altceva pentru a demonstra că ne-am schimbat, ci pentru că experiența în sine ne este folositoare. Vedem ce se întâmplă când un om este modest, cum este văzut sau care este impactul acțiunilor sale asupra comunității. Adevărul acestei zile are însă, prin subiectivitatea sa, o formă de iluzie pe care nu vom înțelege și care ne va duce către ideea că sfârșitul a ceva este foarte aproape. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că tonusul și jovialitatea pe care le vom modula de-a lungul zilei vor fi privite ca dovezi de înfrângere spre seară, când Luna se va afla în careu cu Chiron. Chiron este în continuare retrograd și oamenii înclină mai mult spre negativitate, spre reținere sau spre refuz. De aceea vor aprecia mai mult o minciună spusă frumos decât adevărul dezgolit. Teama de durere este un alt element care se regăsește în această schemă astrală și care ne avertizează că nu durerea în sine este problema, ci cauza ei. Un diagnostic primit astăzi care se bazează pe cauză nu pe marea bogăție de simptome este unul corect și va produce, în etape, schimbări spectaculoase în tratamentul administrat sau chiar în evoluția bolii.
Prin urmare, mijlocul săptămânii este o zi de surprindere. Multe din cele pe care le coordonăm astăzi vor fi analizate sau raportate la ceea ce ni s-a întâmplat ieri de parcă avem nevoie de un control de calitate pe care nu-l putem obține decât procedând așa. Astăzi nu primim o distincție pentru ceea ce facem, deși am merita, dar, în mod surprinzător, nu ne deranjează lucrul acesta. Importantă este starea de confort, modul cum demonstrăm că putem gestiona o situație delicată sau chiar ce selectăm din experiențele proprii, din trecutul propriu pentru ca acestea să fie prezentate frumos sau eficient. Ne tentează astăzi să obținem un avantaj din a împărtăși ceva sau din a vinde ceva, din a ne desprinde de ceva care este dorit de o altă persoană și alegem momentul acesta tocmai pentru că în privința obsesiei recompensei lucrurile astăzi sunt mai temperate. Pentru că nu mai suntem atât de vanitoși sau obsedați de importanța de sine credem că decizia de acum nu ne afectează, credem că ne desprindem de acel obiect sau de acea persoană și după aceea nimic rău nu se poate întâmpla. Lucrurile acestea vor trece prin mai multe etape până pe 23 decembrie, iar după aceea vom fi supuși unor noi critici. În rest, ziua este complicată de întâmplări mici strigate la tribună, de adevăruri prezentate ca făcând parte dintr-un mare patrimoniu care nu exista. Multe ne vor zăpăci astăzi, dar dacă avem viteză de lucru în a ne redobândi starea de confort atunci indicat ar fi să o folosim pentru a ne detașa și de consecințele negative ale acestor fapte aberante.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu rămâne blocați în ideea că ceea ce ni se permite acum vine dintr-un statut. Ceea ce se întâmplă astăzi este doar un episod.
Nesiguranță. Valorile personale sunt prezentate cu convingere cu atât mai mult cu cât sunt mai agasate sau lovite de incertitudine. Este nevoie de informații noi. Orizontul se restrânge la cadrul neobișnuit al unor schimbări nefavorabile. Ne asumăm un risc. Sarcinile de lucru trebuie să repare ceva dezordonat sau, poate, o greșeală majoră făcută în prima parte a anului. Auzim, dar nu înțelegem.
Cu toate că lucrurile sunt mai complicate astăzi din cauza trigonului Mercur-Luna neagră, presiunea care vine de pe zona socială ne face mai responsabili sau ne trezește la realitate. Dimineața este complicată, plină de gânduri care obosesc, enervează sau care produc indispoziție. La baza acestora se află suspiciunea că prima jumătate a săptămânii a trecut degeaba sau nu a trecut așa cum ne-am dorit. Astăzi vom fi obsedați de timp, de ceea ce nu mai putem recupera, de valurile schimbării pe care le auzim de departe și pentru care nu suntem încă pregătiți. Primul lucru pe care îl vom face va fi regretul că ne-am petrecut ziua anterioară departe de ceea ce este esențial, doar că în momentul de față nu facem altceva decât ceea ce am făcut ieri însă cu alte instrumente. Astăzi credem că tonul grav și atitudinea foarte serioasă demonstrează că ne preocupăm de ceea ce este esențial. În realitate, nu facem decât să aducem la lumină indispoziții ascunse în adâncul ființei sau pur și simplu vrem ca prin această distanță sau duritate să distragem atenția de la carența de comunicare și de înțelegere pe care o avem. Unii realizează astăzi că nu se pricep atât de bine la ceea ce au afirmat că știu să facă, dar nici nu vor să fie judecați de cei față de care s-au lăudat tocmai pentru că i-au văzut pe o treaptă inferioară. 15 decembrie aduce o luptă cu sine ca și cum astăzi vedem că nu reușim să ne ridicăm la standardele pe care le avem, dar nu vrem să ni se spună lucrul acesta. Luna își încheie astăzi tranzitul său prin zodia Capricorn și, pe lângă faptul că suntem în punctul în care să comitem o mare greșeală, beneficiem și de reversul medalie – dezacordul care ne protejează de participarea la o conspirație socială sau la un grup care comite o mare eroare. Din toată această zăpăceală, cel care este preocupat de sine și de ceea ce are de făcut primește ajutor dintr-o lume nevăzută. Ceilalți, care aleg să trăiască pentru a fi elogiați și își caută tot felul de instrumente pentru a domina sau controla persoanele din jur, se vor adânci în fapte pe care le gândesc greșit și pentru care rămân captivi cel puțin până la sfârșitul acestui an. De acum, din această săptămână, și până pe 23 decembrie lucrurile trec printr-o metamorfoză care permite și schimbări favorabile, doar că aceste schimbări se bazează pe ecoul trecutului. Retrogradarea lui Mercur poate însemna o palma puternică dată celui arogant și autosuficient, dar și o recompensă celui care a fost nedreptățit. Din nou, tocmai pentru că este o perioadă de intense frământări, nu este indicat să luăm ceea ce se întâmplă acum ca fiind expresia unui nivel. Astăzi avem șansa de a striga la fel cum am strigat tot anul și de a fi, din fericire, auziți de cineva, așa cum nu s-a întâmplat altădată. Greșeala cea mai mare a momentului este aceea de a crede că urechile care au auzit strigătul de acum vor auzi și altele pe care suntem dispuși să le spunem.
Prin urmare, 15 decembrie ne atenționează că lucrurile nefirești rămân în aceeași zonă și oamenii care le-au preferat în mod insistent nu pot fi acum salvați. Ceea ce se întâmplă în momentul de față ne arată că fiecare va avea nevoie de experiența auto salvării. Practic, ajutorul pe care îl primim pentru că strigăm nu este ceva dictat din exterior, ci doar consecința faptului că acest strigăt a fost repetat mult timp, a devenit o cauză, iar răspunsul primit acum, efectul pentru care am lucrat de mult timp. Unii nu-și mai amintesc cu câtă insistență au cerut ceea ce primesc astăzi, iar dintre aceștia cei mai mulți vor fi nemulțumiți, ghinioniști, aroganții. Un om simplu preocupat să își mențină o verticalitate morală nu va căuta o distincție a superiorității sale, ci se va bucura cu răspunsul pe care îl primește. Aceasta va fi văzută abia după 23 decembrie ca fiind o veritabilă distincție. Abia atunci vom vedea cât de apreciați suntem și câte comori deținem. Cei care se uită cu disperare la fiecare element valoros pe care îl obțin visând la mormanul de realizări care acum este minuscul se vor depărta și mai mult de realitate și aceasta este pedeapsa lor. Dacă în această perioadă Chiron nu ar fi fost retrograd pe zodia Berbec, destul de aproape de Capul dragonului, nu s-ar fi pus problema ca această orbire să se suprapună cu aceste momente importante când se pot decide mai multe despre viață.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne separa de ceea ce simțim. Emoția este în continuare un far călăuzitor.
Avem nevoie de recunoaștere. Ne pierdem prea ușor răbdarea. Acțiunile iraționale arată că scade rezistența la efort. Suntem deturnați de la un plan important. Traversăm momente delicate ce au fost definite până acum de un context istoric. Este nevoie de noutate. Puterile sunt măsurate făcând apel la o monedă unică: faptele bune. Inconștiența este raportată la o valoare medie, ceea ce o face să se piardă în mulțime sau să se ascundă mai bine decât a făcut-o până acum. Ceea ce este durabil nu poate fi modificat acum.
Luna se află deja pe zodia Vărsător încă din seara zilei anterioare și astăzi va trece prin careul cu Jupiter, dar și prin sextilul cu Marte. Acesta este semn de împăcare pentru că sunt spuse adevăruri care dureau tocmai pentru că erau nespuse. În plus, Marte se va afla într-un trigon cu Chiron și nu ajungem singuri la o concluzie înțeleaptă, ci prin schimb de experiență, printr-un joc al ideilor, printr-o competiție deschisă în care ceea ce oferim are aceeași valoare cu ceea ce primim. 16 decembrie este o zi de mare expresivitate când întâmplările casante, cele despre care ne vorbește deviza generală a săptămânii, se produc într-un plan secund pentru că, la vedere, oamenii se preocupă să repare, să se ierte, să se ajute, să se susțină. Astăzi nu avem impresia că pierdem timp important decât dacă suntem constrânși să ne izolăm sau ni se interzice accesul la o persoană pe care o iubim foarte mult. Refuzul relației ca o pedeapsă sau ca o forță exterioară reprezintă cea mai mare problemă a zilei. Amprenta generală a ecuației astrale de acum aduce durabilitate și vom deveni mai preocupați de ceea ce ne unește decât de ceea ce ne desparte. Din această cauză faptele bune devin o monedă de schimb spre care ne vom întoarce atenția foarte ușor. Astăzi nu ne pierdem răbdarea pentru că fiecare pas este important, incitant, frumos, elevat. În egală măsură poate fi și o zi care ne îndeamnă la efort dacă până acum am stat în umbră sau nu am dorit să facem ceea ce este important pentru sine. Cei care și-au dorit toată săptămâna să citească sau să se întâlnească într-un spațiu al imaginarului cu personaje pe care le iubesc foarte mult și pe care le-au descoperit în paginile unor romane celebre vor avea acum ocazia să-și petreacă timpul împreună cu ele, iar acest cadru nu reprezintă o izolare, ci doar invitația de a păși într-un tărâm virtual acolo unde totul există așa cum ne dorim. Relația dintre Marte și Chiron face din noaptea de vineri spre sâmbătă una încărcată de impresii care explică prin abstract ceea ce urmează să se întâmple. Cei care lucrează în timpul nopții vor avea stări neobișnuite, iar cei care își petrec noaptea dormind vor beneficia de mesaje care vin prin intermediul viselor. Aceeași formă de evadare va fi vizibilă și în cazul celor care și-au petrecut toată săptămâna studiind sau implicându-se în activități care presupun acumulare de cunoștințe sau verificarea lor.
Prin urmare, 16 decembrie este cea mai frumoasă zi a săptămânii tocmai pentru că vine cu soluții practice la probleme care până acum nu putea fi rezolvată atât de ușor. Astăzi suntem ajutați sau pur și simplu persoanele de la care ar trebui să primim cel mai mare ajutor ne dau semnale pozitive și noi la rândul nostru simțim nevoia să ne apropiem de cei pe care îi putem ajuta cel mai ușor. Se creează acum o buclă în timp sau poate chiar în spațiu pentru ca lucrurile să fie orientate către frumos, către constructiv. Ceea ce gândim și simțim este acum încărcat de o mare expresivitate și doar acolo unde mai rămân intenții dominate de ambiții sau de obsesii putem vedea oameni care își pierd răbdarea foarte ușor. Toți ceilalți sunt atenți la fiecare pas și schimbul de experiență nu îi tulbură, ci, dimpotrivă, îi motivează în a căuta mai mult, în a face mai mult. Separarea acestei săptămâni privită prin prisma ecuației astrale de acum nu ne mai sperie tocmai pentru că binele pe care îl folosim ca monedă de schimb face referire la ceva foarte durabil care nu poate fi modificat de o stare de moment nici chiar atunci când aceasta este ușor conflictuală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi mai puțin severi cu cei pe care îi considerăm vinovați de ceva. Uneori greșeală este doar o opoziție pe care o ființă o realizează împotriva unui sistem inflexibil.
Suntem interesați de o schimbare. Lipsa de siguranță declanșează mecanisme complicate ce ne transformă în ființe obsedate de reușită și bogăție. Visăm la ceea ce nu putem obține sau nu ne trebuie. Pierdem esența unei relații. Prin comunicare rezolvăm un element vulnerabil al destinului personal. Se schimbă ceva în strategia de lucru. Mergem mult pe asemănare.
Chiar dacă astăzi ne-am dori să ducem mai departe trăsăturile zilei anterioare, nu vom reuși. Careul pe care Soarele și Neptun îl au activ încă din săptămâna anterioară ne bruschează astăzi emoția și ne forțează să virăm într-o anumită direcție. Dispare libertatea de expresie pe care am avut-o ieri ca și cum nu ar fi existat și suntem constrânși de argumente sau de o realitate de fapt să participăm la o schimbare. Forța cu care suntem invadați de amintiri este atât de mare încât unii ajung la un moment dat să își închidă simțurile și să răspundă acestei presiuni prin alte motivați. Vor crede cu tărie că deciziile de acum sunt ad-hoc, că așa le-a venit, chiar dacă nu-și pot explica cum. Există o lipsă de siguranță care plutește și care activează mecanisme foarte complicate prin intermediul căreia ființele se schimbă, dar nu deodată, ci în timp. Astăzi se va merge mult pe asemănare însă tocmai cauza lucrurilor care intervine în acest proces de selecție a ceea ce seamănă ne va fi ascunsă. De fiecare dată când Neptun intervine într-un aspect negativ ceva dispare din câmpul vizual, dar nu pentru că nu mai există, ci pentru că trece într-un plan pe care nu-l putem investiga cu vechile simțuri. Realitatea a ceea ce vine spre noi astăzi este de netăgăduit, ea există și ne influențează foarte mult doar că pentru a o putea vedea avem nevoie de alte sisteme de referință, de alte valori. De aceea, în absența a ceea ce ne unește riscăm astăzi să devenim reci, iar principalul rezultat să fie o pierdere importantă. Dacă acolo unde până acum s-a lucrat cu lucrurile, pierderile nu pot fi atât de grave pentru că noi nu trăim pentru obiecte și nici pentru cârpe. Situația se complică atunci când pierdem o ființă dragă pentru că întâlnirile între oameni cu un trecut vechi sunt complicate și prea importante pentru a fi tratate cu superficialitate. Îmbinarea acestor cauze multiple ne permite să ne reîntâlnim cu oameni cu care avem legături marcante însă nu de fiecare dată cu aceleași persoane și nu în formă continuă. Ceea ce se rupe astăzi face referire la această discontinuitate care apare atunci când omul se bazează mai mult pe ceea ce este în exterior și nu pe sine. Pentru a-și aminti cât de important este sprijinul pe valorile personale, universul intervine și rupe aceste legături pentru o perioadă, creează discontinuități în relații, în prieteniile care par eterne, între ființe care își promit că nu se vor despărți niciodată. Acesta este un joc misterios al vieții prin care oamenii de descoperă, de redescoperă și învață mai multe despre ei, despre univers, despre puterile pe care le au. Neptun, prin careul cu Soarele, le creează astăzi oamenilor sentimentul că sunt deposedați de ceea ce au iubit cel mai mult sau de sprijinul în care au crezut cel mai tare. Un alt pericol al acestei zile este tristețea. Aceasta ne face vulnerabili și ne constrânge să alegem din destinul personal ceea ce este mai apăsător și în momentul de față nu ne ajută. Ceea ce ne împovărează cu negativitate nu are astăzi coerența pe care o caută propriul suflet pentru a se descurca în această lume complicată și întunecată.
Prin urmare, finalul săptămânii ne ajută să ne împlinim lucrând cu noi înșine, folosind instrumente care țin de cunoașterea de sine chiar dacă riscul de a ne cuprinde o tristețe adâncă este unul foarte mare. Plutește în jur ca un abur fin teama că pierdem ceva important. Dacă pierdem un obiect acesta poate fi recuperat, reparat, înlocuit. Cu ființele situația se complică. De aceea este important să fim atenți la ceea ce ne menține siguranța de sine și nu ne amplifică vulnerabilitățile pentru că atunci când se întâlnesc doi oameni vulnerabili nu se întâmplă ca la matematică unde la, o înmulțire, minus cu minus dă plus. Doi oameni vulnerabili vor crea un sistem vulnerabil cu amintiri comune și argumente care produc emanații cu o aceeași amprentă. Oamenii nu se întâlnesc pentru a-și spori vulnerabilitatea, ci pentru a se vindeca unii pe alții sau pentru a deveni mai puternici și mai profunzi. Vulnerabilitățile prezente vor fi vizibile la început în comunicare. Nu avem cuvintele potrivite sau poate nu dorim să vorbim pe un anumit subiect sau cu o anumită persoană. Refuzul la nivel de intenție se transformă astăzi imediat în acțiune pentru că există dincolo de norul pe care nu îl puteam penetra cu privirea o forță care ne șoptește să greșim. Cel care înțelege că șoapta este o lecție va trece imediat dincolo de toate aceste inspirații negative, de toate aceste argumente care îi sporesc negativitatea și va privi întreaga scenă ca pe un joc – jocul iluziei de a fi puternic, informat, de a deține adevărul. În rest, toate celelalte sunt picanterii care susțin prin aplauze sau prin grimase aceste direcții generale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu rămâne blocați pe ideea că separarea este cheia tuturor problemelor. Astăzi însingurarea nu ne ajută.