29 mai – 4 iunie 2023

29 mai – 4 iunie 2023 este săptămâna apropierii de soluția cea mai simplă pe care nu o putem atinge din cauza unei fisuri sau a unor sabotări interne. Așa cum se poate deduce și din deviza generală, această săptămână nu va excela la capitolul diversitate sau nu ne va aduce evenimente care să șocheze, însă va scoate în evidență adevăruri pe care le-am fi putut obține și altădată dacă nu am fi fost atât de pătimași sau atât de încrâncenați pe propriul mod de a vedea și de a analiza lucrurile. Ne apropiem foarte mult de soluțiile simple, dar nu vom reuși să le atingem pentru că în această săptămână vom afla despre o trădare, despre un personaj care se răzgândește, despre o situație care nu poate susține soluția pe care ne-o dorim sau despre un anturaj care nu va fi niciodată permisiv cu actualul mod de comportare al personajului care îl preferă. În această săptămână se accentuează zodiile fixe, pe de o parte prin conjuncția Mercur-Uranus, iar de partea cealaltă prin impactul Lunii negre de pe zodia Leu și, la un moment dat, de Luna de pe zodia Scorpion care închide cercul circumscris al unor evenimente sau scoate în evidență situația cea mai clară, adevărul cel mai bine conturat, ținta care poate fi atinsă prin folosirea instrumentelor de acum sau prin apelul la patrimoniul care ne-a mai rămas după furtunile anterioare. Practic totul va pendula în jurul acestei idei de adevăr personal raportat la adevărul comunității care poate încheia o colaborare sau poate aduce strivirea unei încrederi. Este și o săptămână când defăimarea îi trezește pe oameni din amorțire sau îi compromite atât de mult încât unii vor considera spre finalul acestui interval că trebuie să o ia de la capăt sau că sunt deja așezați de ceva vreme din nou la start, dar abia acum află. În rest, celelalte evenimente fac trimitere la un proces de autocunoaștere, la relația individului cu el însuși, la rolul pe care îl are iertarea în relațiile personale. Termenul de valorificare se va regăsi în toate zilele acestei săptămâni în chipuri diferite pentru a ne aminti că avem șansa de a explora acum aceeași informație din mai multe unghiuri, tocmai pentru că există o mână nevăzută, cea a destinului sau poate chiar o forță superioară care ne protejează în momentele conflictului maxim de acea intensitate periculoasă. În această săptămână conflictele sunt doar zgomotoase, de aceea avem șansa de a explora și de a ne consolida mult mai bine și mai durabil bazele cu care vom lucra în următoarele două luni.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu alege din primul moment separarea. Cei care cred că separarea este soluția cea mai simplă nu știu cum este să trăiască fără susținerea de care beneficiază în această săptămână fără să știe. Această susținere vine ca un ajutor, ca o plată în avans pentru servicii de interacțiune socială. Absența acestor servicii de interacțiune socială presupune și desprinderea de ajutorul venit acum din necunoscut.

Curiozitate. Aventură care se finalizează prost. Complicațiile ne duc spre experiențe noi. Avem nevoie de abstract. Schimbările sunt favorabile înțelegerii și evoluției. Dificultățile personale au ceva constructiv. Ni se pare că echilibrul este tardiv. Sentimentalism. Atracție către situații neobișnuite.

Luna parcurge astăzi ultimul sector de tranzit prin zodia Fecioară împlinind un sextil cu Venus și o poziție cu Neptun, aducând planetei Venus calitatea de a produce o schimbare simplă, frumoasă care să confere tonus și armonie în familie. Relația bună dintre Junon și Luna neagră pune însă presiune pe această dimensiune a vieții personale care face referire la viața de familie plasând în Balanță calități și defecte care pot afecta înțelegerea și evoluția unui cuplu. Faptul că, în a doua parte a zilei, Luna va trece pe zodia Balanță arată că aceste dificultăți nu vor fi rezolvate, ci pur și simplu trecute într-un plan secund tocmai pentru că situațiile cu care ne vom confrunta astăzi ni se vor părea neobișnuite. Aceste situații nu sunt neobișnuite, ci doar diferite de așteptări. De aici înțelegem și că marea complicație a momentului vine din contactul cu soluțiile practice și imediate, cu atracția către o zonă pe care o cunoaștem bine, dar în care astăzi nu am dorit să intrăm. Aspectul dintre Junon și Luna neagră arată că unele dificultăți personale sunt duse într-un plan mental, sunt raportate la modele de înțelegere și de practică, dar nu pentru a găsi soluții imediate, ci pur și simplu pentru a arăta că știm cum stau lucrurile sau despre ce este vorba în propoziție. Într-un cadru mai larg, relația de sextil dintre cele două elemente astrale scoate în evidență un raport de putere pe care doar astăzi reușim să îl mediem întorcându-ne la valorile familiei, la acele aspecte ale vieții intime care fac trimitere la liniște și echilibru. Problema intimității va fi astăzi tranșată, chiar dacă multe din cele puse în discuție nu vor fi înțelese corect, iar situațiile parcurse riscă să se termine prost. Unii se vor întoarce la sentimentalismul pe care l-au avut la începutul anului, la întâmplări complicate parcurse de-a lungul vieții pe care și le vor alege după bunul plac sperând că acelea sunt adevăratele valori ale momentului. Faptul că Venus mediază o problemă de adaptare, adică opoziția Lună-Neptun dă acestui început de săptămână posibilitatea de a simplifica lucrurile sau de a le coordona pe baza unor concepte strict personale.
Prin urmare, 29 mai ne vorbește despre schimbările pe care nu vrem să le facem, dar pe care suntem conștienți că trebuie să le abordăm astăzi sau în această perioadă pentru că ele nu mai pot fi amânate. Astăzi medităm la un echilibru ideatic, visăm la o viață simplă pe care încercăm să o coordonăm evitând accidentele sau reacțiile bruște. În realitate, nu schimbarea în sine ne sperie cât ieșirea din ritmul obișnuit de lucru. În starea în care suntem acum considerăm că nu este potrivită o modificare de ritm, indiferent ce suntem constrânși să facem. Apoi, având o asemenea bază putem foarte ușor evada într-o zonă abstractă, căutând să ne hrănim sufletul cu bucurii simple sau cu întâmplări care să ne aducă aminte că omul are nevoie din când în când să fie și fericit, nu doar împlinit, realizat sau satisfăcut. Spre seară, când Luna se va afla într-un trigon strâns cu Pluton vom avea o altă înțelegere față de lucrurile din jur, dar și față de oameni, apropiindu-ne mai mult de acea schimbare pe care suntem conștienți că ar trebui să o facem în această perioadă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a reveni la gânduri mai bune de fiecare dată când simțim că pierdem echilibrul. Nu este potrivit și nici bine să facem acum o schimbare doar de a arăta că putem. Schimbarea vine să modifice calitativ ceva acolo unde se produce, nu pentru impresii sau reacții de moment.

Acțiuni care se complică din nimic. Teamă de a ne raporta la un cadru mult mai mare. Calitățile personale sunt înțelese dacă sunt raportate la etaloane noi. Probleme mai vechi ne declanșează amintiri legate de orgolii sau de confuzii suprimate.

Intrată pe zodia Balanță din ziua anterioară Luna va împlini în dimineața acestei zile un trigon cu Soarele după ce lasă în urmă sextilul cu Marte pe care l-a împlinit dimineață devreme. Vorbim astăzi despre calitățile personale, despre nevoia de a face ceva neobișnuit, de a ieși în evidență, de a marca momentul printr-o amprentă personală fără a pierde ceva din achizițiile din ultima perioadă. Pentru a realiza lucrul acesta foarte ușor și fără consecințe avem nevoie să facem trimitere la etaloane mai vechi ceea ce înseamnă și întoarcerea la probleme complicate care au adus la momentul acela durere în suflet sau dezamăgire. 30 mai nu este despre dezamăgire, dar pentru că lucrăm acum cu instrumente care sunt legate de aceste stări sufletești nefericite vom trece și prin această poartă îngustă, vom avea și astfel de episoade sau de rememorări. Astăzi lucrurile se vor complica aparent din nimic tocmai pentru că firul de care alegem să tragem astăzi este legat de obiecte grele, de stări sufletești apăsătoare, de orgolii care nu au fost rezolvate și care cu greu ar putea să-și găsească în următoarea perioadă o soluție practică. Unii aleg pe aceste conjuncturi să viseze foarte mult, iar pentru dânșii asta înseamnă să se apropie de soluție. Când vor vedea că nu fac altceva decât să se deplaseze, să se apropie foarte mult de soluție fără a o atinge vor înțelege că problemele vechi aduse acum în planul apropiat sunt în mare parte cele care s-au acutizat pentru că au permis unor confuzii să rămână așa. În cuvinte mai simple, suntem provocați astăzi să facem ceva neobișnuit pentru că avem energie, credem că bucuria de moment este și de durată, suntem în stare să facem față unor obstacole. La capătul acestei provocări se află o oglindă care ne arată că în continuare suntem într-un proces de lucru cu noi înșine, chiar într-o paradigmă a unui trecut care nu ne-a permis să ne eliberăm de presiunea emoțională a unor întâmplări tocmai pentru că la momentul respectiv, dar și după aceea, am folosit gândul nu pentru a înțelege ce ni s-a întâmplat, ci pentru a ne justifica. Astăzi ne întoarcem cu încredere și determinare la justificările de altădată și o facem pentru a ne consolida poziția pe care o avem acum pe soclul de sub picioare. Cei care au nevoie în această perioadă a vieții de un soclu vor avea un 30 mai bun și eficient. Ceilalți, vor vedea unde este nevoie de mai multă atenție și ce componente ale vieții personale cer mai multă atenție pentru a nu le mai menține amestecate printre probleme prin justificări sau scuze gratuite. 30 mai ne vorbește despre înțelegere și determinare, dar și despre acea mobilitate care ne scoate din amorțire, dar nu ne garantează alegerea celei mai bune soluții. Unii se vor întoarce către abstract, către bucurii simple, către evadarea absolut necesară în această perioadă din zona problemelor personale pentru că amintirile, așa cum sunt invocate acum, nu ne mai fac bine. O forță specială și fină a creației ne trezește acum din amorțire, ne ajută să conștientizăm că ochiul poate vedea mai departe decât a văzut până acum sau mai multe detalii, dar nu ne spune nimic despre ce avem de făcut în etapele următoare, despre cum ar trebui să înțelegem ceea ce vedem. Prin noutate, viața capătă un suflu nou și acea determinare care ne-a scos din amorțire va fi regăsită și în etapele următoare tot ca o energie a începutului, tot ca un impuls care ne scoate de acolo de unde suntem pentru a ne arăta că anturajul este mai mare și mai divers.
Prin urmare, 30 mai ne vorbește despre valorile personale și despre crizele pe care le parcurgem atunci când este necesar să facem o rocadă, o schimbare, o modificare în modul obișnuit de a trăi. Astăzi nu doar ne aflăm în fața unei provocări, ci ne și trezim la realitate însă de resursele fiecăruia depinde cât de lucizi vom fi și cât de mult vom rămâne în această nouă stare. Așa cum ne spune și deviza generală a săptămânii, problema nu este în a ne apropia de soluție, nici măcar când aceasta este amețitor de simplă, ci de a înțelege că provocarea acestui moment este pasul pe care suntem dispuși să îl facem după ce ne hotărâm că mai mult nu putem. În cuvinte mai simple, 30 mai este despre ce suntem dispuși să facem atunci când credem că am ajuns la o limită.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a renunța la severitate, la agresivitate sau la tot ceea ce se contractă pentru că alegerile simple făcute fără liniște și luciditate, în cel mai fericit caz, oferă soluții, însă doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

Suntem avertizați că micile schimbări produc efecte majore. Forțe diametral opuse sunt pe punctul de a se întâlni la jumătatea drumului. Sentimentalism. Autoindulgență. Popularitatea nu ține loc de eficiență. Doar atât am putut face.

Luna va parcurge astăzi ultimul sector de tranzit prin zodia Balanță și va avea de înfruntat o opoziție cu Chiron și un careu cu Venus. Ceea ce în zilele anterioare era o soluție pentru viața intimă sau pentru echilibrul interior acum se transformă într-o provocare ca și cum chiar această nevoie de intimitate a devenit un obstacol. Pentru unii acest obstacol este chiar sentimentalismul, fidelitatea sau rutina zilnică, iar pentru alții, nevoia de a integra în propria popularitate și pe cei apropiați adică de a permite că atunci când se vorbește despre realizările personale să fie amintite și alte nume. Practic, despre acest joc este vorba pe finalul lunii mai, despre tentația de a renunța la ceea ce era considerat până acum o bază solidă sau la ceea ce am crezut că putem face. Fiind în a doua zi de Balanță, Luna duce mai departe o trăsătură care a făcut celebră ziua anterioară, cea care făcea referire la limitele pe care credem că nu le putem depăși. Astăzi avem mai multă luciditate și vedem care sunt forțele diametral opuse, care sunt elementele foarte diferite cu care lucrăm și mai ales care sunt locațiile pe care acestea le preferă pentru a menține balanța în echilibru. Astăzi realizăm că nu tot ceea ce va fi atins de schimbare trebuie să șocheze sau să surprindă prin noutate. Uneori schimbarea înseamnă pur și simplu a înlocui ceva foarte cunoscut cu ceva care a devenit în ultima vreme mai puțin cunoscut pentru că ne-am ocupat de ceea ce e ne atrăgea mai multă atenție. Uitarea selectivă poate face ca aceste elemente să pară surprinzătoare sau chiar noi însă ele sunt arhicunoscute, atât prin conținut, cât și prin direcțiile pe care le trasează. Trecutul de care ne leagă aceste elemente care par astăzi surprinzătoare prin noutate este unul tulburat de întâmplări nefericite. În tipul de previziuni pe care îl abordăm aici balanța înseamnă refuzul răzbunării ca soluție de depășire a unor probleme. Atitudinea în sine a modificat mult caracterul și a lăsat mintea suficient de clară încât să se ocupe liberă de altele. Astăzi avem capacitatea de a vedea întâmplările cu alți ochi, într-o mare diversitate de elemente, cele care par multe nu pentru că așa le vedem, ci pentru că le atragem singuri într-un număr atât de variat. Partea neplăcută a acestei situații vine din faptul că a rezolva ceea ce ne tulbură sau ne enervează cere astăzi renunțarea la un sentiment frumos, depărtarea de o suită de acțiuni pe care ar fi trebuit să le realizăm cu cei dragi, schimbarea desfășurătorului zilei, despărțirea de persoana iubită. Totuși, nu vorbim de schimbări dramatice, ci doar de puțină culoare, de mici distorsiuni care intervin în desfășurătorul cunoscut în zilele anterioare pentru că au apărut cu titlul de urgent probleme care nu au fost luate în calcul în primele două zile ale săptămânii.
Prin urmare, ultima zi a lunii mai ne arată cât de vulnerabili suntem în momentul expunerii față de evenimentele sociale sau când ne implicăm în acțiuni publice cu aroganța celui care crede că le știe pe toate. 31 mai va deveni celebră prin evenimentele mici, incitante, unele chiar obscene, care aduc în centrul atenției o parte ascunsă a vieții intime ce nu putea fi observată, fiind prea bine ascunsă în spatele conveniențelor sau a intențiilor bune declarate în mod ostentativ. Astăzi înțelegem că popularitatea nu ține loc de eficiență și că ne trebuie un dram de judecată în plus față de ce am dovedit până acum pentru a nu transforma micile semne de întrebare în probleme de interacțiune și de relații. Dacă nu avem timp pentru cei apropiați nu înseamnă că am renunțat la ei, nu înseamnă că le-am găsit înlocuitor. Același lucru avem nevoie să vedem și să înțelegem în cazul în care cerem ajutor, lansăm o solicitare, ne așteptăm la răspunsuri sau la un anumit tip de interacțiune și toate acestea lipsesc. Cine are ce păstra va ști să gestioneze cu maturitate și înțelegere și aceste mici picanterii ale vieții care își îndeplinesc astăzi cu succes rolul de a înțepa.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul prin popularitate. Ne va face bine dacă astăzi uităm de atitudinea lui „Eu sunt cineva!”.

Ceea ce împărțim nu mai poate face parte din întreg. Constrângere. Limpezirea sufletului se face printr-un sacrificiu de mici dimensiuni. O dificultate este depășită doar prin curaj. Avem nevoie de tărie de caracter. Conflictele sunt intense, apar din nimic și se sting imediat. Mâniile mai vechi ne amintesc de niște confruntări care nu s-au încheiat încă. Descoperiri legate de viața unui apropiat. Ceea ce defăimează ne scoate din amorțire.

În noaptea de miercuri spre joi, Luna va trece pe zodia Scorpion și foarte curând va împlini o conjuncție cu Coada dragonului. Apoi, la câteva ore distanță de la acest episod, Mercur va definitiva careul cu Luna neagră și toată această zonă a conflictelor accentuează o greutate sufletească pe care vrem neapărat să o transformăm într-un eveniment social pentru a avea justificare în fața celorlalți pentru ceea ce vom face sau pentru ceea ce vom spune. Astăzi conflictele sunt intense și pornesc de la termeni care aparent nu au legătură cu momentul de față. Ceea ce iese la lumina acum este născut din gândirea celui frustrat sau dintr-o prejudecată care s-a accentuat cu fiecare eșec pe care cel în cauză l-a parcurs în ultimii ani. În felul acesta, oamenii nu vor vedea conjuncturi, ci persoane care se fac vinovate de ceva, nu vor avea argumente, ci pur și simplu pretexte pentru a se năpusti asupra celor care ar trebui să poarte acum povara acuzațiilor gratuite. Indiferent de tabăra în care ne aflăm, ceea ce acuză sau deformează ne trezește dintr-o amorțire și va umple de picanterii o zi care, altfel, s-ar fi anunțat anostă sau lipsită de miez. Astăzi pretențiile fac diferența între oameni, nu neapărat prin intensitate, cât prin amploarea lor, prin volumul de informații la care se face apel sau prin bogăția de argumente care sunt folosite nu ca instrumente de lucru, ci ca arme. Mulți vor crede că prin aceste atitudini se emancipează, spun lucrurilor pe nume, se eliberează de o constrângere sau clarifică o situație care de-a lungul timpului ar fi devenit și mai periculoasă. Mulți vor funcționa astăzi pe principiul că este mai bine să amputezi decât să păstrezi ceva defect care ar duce la un eșec total sau la moartea întregului din care face parte. Prin aceste curiozități sau nedreptăți pe care le vom traversa astăzi mulți vor face descoperiri despre impactul pe care l-au avut asupra celor din preajmă. Nu mică le va fi mirarea atunci când vor vedea că persoane care au acceptat o critică și au lăsat impresia că învață sau își însușesc lucruri noi, de fapt au trăit o adâncă frustrare pe care acum o arată, o scot la lumina și o prezintă ca pe un adevăr absolut. Cu cât vor acuza mai mult, cu atât mai puternici se vor simți sau cu atât mai adâncă a fost nedreptatea pe care cred că cineva le-a făcut-o. În realitate, ceea ce stricăm astăzi nu va mai fi niciodată la fel chiar dacă peste câteva luni sau poate la anul următor ne va veni mintea la cap. Acum este cel mai bun moment să gândim dintr-o altă perspectivă reacțiile celorlalți și dacă vor să se declare nemulțumiți, să îi lăsăm în nemulțumirea lor pentru că intensitatea zgomotului va fi cu atât mai mare cu cât neînțelegerea asupra a ceea ce este invocat astăzi este mai adâncă.
Prin urmare, prima zi a lunii iunie nu este o zi a inocenței sau a sentimentelor curate pe care dorim să le celebrăm astăzi, ci dimpotrivă. Careul dintre Mercur și Luna neagră scoate în evidență ceea ce a fost interpretat ca o greșeală intenționată și acum trebuie sancționată. Oamenii își spun astăzi multe, cele mai multe dintre ele sunt rele, apăsătoare sau complicate și care nu sunt altceva decât expresia propriei frustrări. Cu cât sunt mai zgomotoși, cu atât mai adâncă este neînțelegerea cu care au conviețuit de mult timp. Presiunea adâncă a ceea ce nu au înțeles îi îndeamnă să descopere multe indecențe din viețile celorlalți tocmai pentru că defăimarea, bârfa sau imixtiunea îi trezește astăzi pe toți la viață. Fiecare crede că acum este cel mai potrivit moment să se exprime, să spună lucrurilor pe nume, să strice o armonie firavă doar pentru că nu au văzut-o niciodată firavă, ci doar superficială. Deficitul de înțelegere se va transforma astăzi într-o forță care slăbește încrederea oamenilor în ei înșiși, dar și în cei din preajmă. Cei care se comportă prin această manieră conflictuală arată că nu au înțeles nimic din momentele zbuciumate ale prezentului și că nu pot fi parte din schimbarea care creează, ci schimbarea însăși.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că dreptatea făcută cu forța este o altă formă de abuz.

Se modifică planul care vizează administrarea unor bunuri de larg interes. Schimbăm motivația. Potențialul este consumat de forțe contrare. Determinăm o schimbare în grupul de apartenență. Propria fermitate nemulțumește pe cineva din preajmă.

Luna va trece astăzi prin opoziția cu planetele Mercur și Uranus care se află în continuare în conjuncție, dar și prin careul cu Luna neagră. Mulți vor realiza astăzi că ieri s-a depășit o anumită limită și vor să schimbe, să îndulcească tonul, fără a considera că poate ar rezolva multe din neajunsurile momentului cerându-și iertare. Vibrația astrală a momentului nu mai face referire la secrete pe care unii oameni și le explorează pentru a se compromite, ci despre fermitatea cu care vor să consolideze o schimbare bună pe care cred că au făcut-o în ziua anterioară. Au mici îndoieli față de metoda de lucru însă și astăzi cred cu tărie că, în esență, mesajul transmis în ziua anterioară a fost bun și necesar. Asta înseamnă că se merge mai departe cu aceeași determinare și, în consecință, se insistă pe aceeași formă de abuz, pe alocuri chiar cu mai multă fermitate și mai multă încrâncenare. Pe Scorpion, Luna îi face pe oameni foarte siguri de ceea ce au acumulat, considerând că patrimoniul fizic sau emoțional, dar și cel intelectual reprezintă o mare certitudine a acestei perioade. În realitate, absența sau refuzul iertării îi face pe aceștia să fie mai nesiguri pe situațiile pe care le parcurg și, cu fiecare impact caustic asupra mediului, să sporească și mai mult nevoia de a compensa cu ceva din patrimoniul personal pentru a-și susține această dreptate strâmbă. Unii vor schimba astăzi motivația, însă vor face lucrul acesta doar la suprafață pentru că este nevoie să vină cu mici ajustări ale discursului pentru că văd cum forțele, împotriva cărora se declară, se coagulează. Cu cât vor crede mai mult în luptă, cu atât lupta le va spori numărul adversarilor. Luna pe zodia Scorpion are întotdeauna nevoie de iertare și de înțelegere ca o compensare pentru a-l duce pe cel în cauză către nivelul zero pentru că apoi să îl ridice deasupra acestui plan al normalității. Deocamdată ceea ce preferă în mod spontan arată că este conflictual sau sfidător.
Prin urmare, 2 iunie ne vorbește despre consumul personal sau despre modificările la care trebuie să facem față pentru a înțelege că trăim vremuri complicate când uneori este nevoie să renunțăm la luptă sau la modalitatea de a face față unei situații delicate. Războiul nu rezolvă orice fel de problemă chiar dacă uneori este necesar. Dar chiar și în această formă de confruntare este nevoie din când în când de discernământ pentru a descoperi cine merită iertare și cine nu, care sunt personajele care s-au trezit în conflict pentru că au fost atrase din cauza unor slăbiciuni și care au ajuns acolo pentru că și le-au dorit. Forma aceasta de discernământ poate fi abordată cu Luna pe zodia Scorpion însă astăzi va fi dificil de făcut așa ceva pentru că opoziția acestui astru cu conjuncția Mercur-Uranus accentuează și mai mult nesiguranța provocată sau de cea revendicativă în care am crezut. Dacă renunțăm la schema care ne argumentează nesiguranța vom vedea că oamenii sunt altfel și, proiectând asupra lor gânduri de o reală frumusețe, nu care sunt construite așa din teamă, conflictul scade în intensitate sau chiar poate dispărea. Cei care reușesc astăzi să stingă un conflict arată că dispun de puterea de a schimba balanța valorilor, că sunt cei despre care se vorbește în esoterism cu denumirea de “făuritorii de pace”.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu rămâne încorsetați pe ideea absolută că grupul de apartenență în care suntem integrați nu permite o altă flexibilitate decât ne-a arătat până acum. Uneori nu este nevoie să schimbi nimic în jur, ci doar să crezi că poți vedea cunoscutul și dintr-o altă perspectivă.

Soluțiile mici vin să rezolve probleme mari. Emoțiile constructive avertizează referitor la o problemă de comunicare. Decepțiile se vindecă prin schimb de experiență. Principiile testate în timp ne duc spre autoconservare. Alegem împotriva propriului confort, dar pentru a depăși rapid o criză. Învățare. Folosirea corecta a resurselor. Dozarea eforturilor. Simplitatea ne dă bătăi de cap.

În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Săgetător. Înainte de a se consuma acest eveniment astral Venus și Neptun definitivează trigonul care a fost activ toată săptămâna și care a fost acea mâna destinului care ne-a scos din multe încurcături sau care a făcut ca anumite conflicte să nu fie escaladate până spre zona pericolului riscant, ci doar până în cea a pericolului zgomotos. Astăzi, soluțiile mici pot rezolva probleme mari pentru că s-a lucrat pentru o asemenea soluție de mare amploare. Astăzi realizăm că până la urmă am fost crezuți și că principiile cu care am lucrat au fost greșite tocmai pentru că cele bune au rezistat. Acuzațiile pe care le-am adus cu atâta încredere celor pe care i-am considerat vinovați de ceva se sting și vedem că acolo unde prietenia a rezistat de-a lungul timpului a supraviețuit și acestui moment caustic, chiar dacă de această dată criza a fost puternică. Astăzi descoperim cât de bine este să ne dozăm puterile, să ne întoarcem spre simplitate și să considerăm că, poate, multe din greșelile pe care le-am făcut de-a lungul acestei săptămâni au fost reacții pe care le are de regulă o persoană care se familiarizează cu ceva nou. Se mai păstrează însă nota riscantă prin care alegem împotriva propriului confort sau alegem doar pentru avantaje imediate care ne pun în postura de a nu vedea că uneori soluțiile cele mai simple sunt cele care ne vindecă relațiile încercate. În mijlocul zilei, Chiron și Junon definitivează sextilul lor și magia aceasta a lucrurilor nevăzute care înclină balanța către bine capătă și contur prin argument. Nu doar că se întâmplă ceva frumos, dar suntem în stare să îl vedem, să-l înțelegem și să le explicăm. În felul acesta, descoperim că emoțiile care au supraviețuit acestor încercări sunt constructive și ele ne informează referitor la cât de mare este pericolul escaladării unui asemenea conflict fără a beneficia de protecția cuiva sau de protecția divinității. Ba mai mult, astăzi reușim să înțelegem că până la urmă ajutorul cel mai mare îl primim atunci când suntem protejați de noi înșine. Chiar dacă multe din ideile moderne abuzează mult de aceste concepte care cică explorează relația individului cu el însuși, când vine vorba de practică suntem niște repetenți. Presiunea astrală, magnetismul în care ne ducem viața cu toții, cunoscători sau nu ai adevărurilor ascunse, ne avertizează că, până la urmă, fără practică nu se ajunge prea departe. 3 iunie este o zi când aplicăm aceste concepte și când avem șansa de a vedea imediat rezultatele. Fiind o zi când presiunea Lunii pline este suficient de mare suntem avertizați că atât cele bune cât și cele rele cresc în intensitate și ne lasă impresia că puterea în sine devine mai mare.
Prin urmare, 3 iunie ne vorbește despre emoțiile constructive care ne scot din criză, fie prin conștientizare, fie prin obținerea unor rezultate imediate, fie prin înțelegerea acestora, puse într-un context mult mai mare. Cei care sunt, de felul lor, conflictuali vor avea o zi proastă pentru că nu le face plăcere să vadă cât de neplăcută poate fi simplitatea. Pentru că le place să se complice din nimic și au impresia că prin agitație iau parte la evenimente de mare amploare, aceste persoane vor avea un 3 iunie marcat de crize care încep și se termină brusc tocmai pentru că anturajul nu mai răspunde atât de repede și de fidel la aceste impulsuri conflictuale. Astăzi descoperim că de-a lungul săptămânii am beneficiat de o mână nevăzută și că multe au fost cele care ar fi putut fi soluționate dacă la momentul respectiv nu am fi mers atât de departe cu atitudinea conflictuală. Adevărul agitat al acestei săptămâni ne-a ținut departe de soluții și acesta este pragul peste care nu am reușit să trecem sau aceasta este fisura despre care vom afla în luna iulie că a apărut în urma unor sabotări. Aceste sabotări au venit acum, în această săptămână, deși nimic din evenimentele anterioare nu ar fi indicat că este loc de așa ceva. Chiar și așa, 3 iunie este o zi frumoasă când ceea ce descoperim și înțelegem ne face cinste și poate fi considerat un element reprezentativ al firii sau al acestei etape.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu rămâne astăzi blocați pe corecție. Astăzi corecția înseamnă tot o formă de a acuza.

Depărtările sunt obositoare. Pasiunile influențează o problemă legată de confruntare sau de materializare a unui ideal. Se rezolvă o confuzie. Ceea ce este logic ne duce spre confort și liniște. Instabilitatea înseamnă supraevaluare. Ceea ce înțelegem ne ajută să ne detașăm. Evoluția este doar promisă.

În dimineața zilei de 4 iunie se împlinește Luna plină. Ultimul eveniment al zilei este conjuncția lui Mercur cu Uranus, aspect care a avut un cuvânt important de spus în ziua de vineri, 2 iunie, când agitația sau credința în conflict a accentuat nesiguranța și i-a îndepărtat pe oameni de la ceea ce i-ar fi ajutat cel mai mult: iertarea. Acum totul se învârte în jurul acestei nevoi ca și cum, dacă o primim de la alții, înseamnă că și în zilele anterioare am participat la atragerea acestei energii, suntem demni de ea și chiar reprezentanții ei. În realitate, așa cum se spune și în ezoterism că oamenii bolnavi au nevoie de doctor, cei care au desconsiderat iertarea o cer astăzi, o invocă și fac din această solicitare a lor o dovadă de bunătate. Oamenii sunt buni atunci când oferă iertare, nu când sunt dispuși să o primească. Practic, 4 iunie face referire la această diferență între cel care oferă și cel care primește, chiar dacă aceștia sunt împreună parte dintr-un proces magic, sublim, care definește viața în sine tocmai pentru că binele și răul este transformat într-o suită de evenimente care servesc atingerii unui scop. Acum lucrurile sunt separate pe informații și oamenii sunt judecați în funcție de tabăra aleasă. Împreună definesc iertarea, dar priviți separat ei capătă calitatea energiilor cu care lucrează. Astăzi mulți vorbesc despre resurse informaționale, despre recompense sau despre absența lor, despre evoluția promisă sau despre necesitatea de a renunța la instrumentele folosite până acum pentru a trăi o altfel de pasiune. Nici această pasiune nu este nouă tocmai pentru că ea ne-a curtat și în săptămânile din urmă, însă acum o face pentru un alt scop. Așa cum ne spune și deviza generală a acestei săptămâni, soluția momentului este simplă, cea mai simplă din ultima perioadă, doar că ea nu va putea fi pusă în aplicare pentru că a existat o persoană, un demers sau un viciu de procedură care a produs o fisură în tot acest nucleu pe care ne-am propus să îl consolidăm printr-o altă abordare, poate chiar prin iertare și prin repararea unor nedreptăți. Luna plină din Gemeni face ca depărtările să devină obositoare, iar fuga oamenilor de probleme concrete sau de ceea ce trebuie în continuare schimbat va fi intensă, atât de intensă încât unii vor da bir cu fugiții, vor renunța, se vor întoarce la sectorul pe care l-au abandonat la începutul acestei săptămâni crezând într-un ideal pe care nu l-au putut atinge încă. Frustrarea eșecului va face din 4 iunie o zi reprezentativă pentru această lună.
Prin urmare, finalul săptămânii ne aduce în centrul atenției o problema de acțiune ce implică atât confruntarea cu adevărul, cât și materializarea unor soluții. Oamenii se evaluează atunci când sunt instabili, cu atât mai mult în momentul de față, tocmai pentru că evoluția nu este ceva care vine de la sine, ci un stadiu pe care îl atingem dacă alegem să ne folosim puterea de influență și consumul personal pentru a da viață unui concept pacifist, nu pentru a alimenta un conflict doar pentru că adevărurile mici sunt așa cum au fost povestite. Avem nevoie să ieșim din cadrul acesta mărunt pentru a vedea dintr-un alt unghi, unul mult mai larg, cum se conturează lucrurile și care sunt prioritățile acum. Momentul acesta accentuează dialogul interior și schimbul de cuvinte, de termeni sau de informații tocmai pentru că fiecare va dori să acopere deficitul afectiv prin diversitate sau bogăție de informații. În mare parte, ultima zi a acestei săptămâni este una interesantă, bogată în evenimente care au culoare atât în direcțiile pozitive, cât și în celălalt. Ne va rămâne ca o amprentă în urma acestei zile nevoia de logică, aceea de a înțelege de ce piesele sunt așezate în această ordine și de ce rezultatul care vine de la sine este produs în modul acesta. Desigur, nu devenim peste noapte cu toții ingineri, dar ne apropiem foarte mult de acea gândire practică necesară în astfel de momente.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu abuza de ceea ce ni se pare clar și imbatabil. Întâi avem nevoie să privim problema din mai multe unghiuri, poate chiar și din poziția celui care încearcă să deformeze adevărul, pentru a vedea și chiar a înțelege de ce este nevoie să procedeze în felul acesta. Abia după aceea elementele concrete care supraviețuiesc pot fi păstrate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *