Luni, 6 septembrie
Începem o saptamâna complicata de tranzitul retrograd al lui Mercur si tulburatoare pentru ca aduce un final al unor etape care, încheiate acum, impun pe firmamentul vietii sociale modificari absolut speciale, dinamice si care nu vor mai avea posibilitate anul acesta sa mai comporte alte modificari.
Azi Mercur, vedeta acestei saptamâni, are grave neplaceri cu legea, cu convingerile sale, cu ceea ce argumenteaza si sustine, cu ceea ce instaleaza ca regula si care impune pe sectorul social ordine si disciplina. De fapt, aceasta ordine si disciplina nu este deloc echilibru si precizie, nici indulgenta ori compasiune. 6 septembrie este ziua lui „regula mea”, „ordinea mea”, „curajul meu” „forta mea” „amprenta mea” „revolta mea”.
Unghiul dintre Mercur si Capul Dragonului este însa un semn de progres pentru cei care vor sa-si regleze conturile cu trecutul, cu greselile trecutului, cu cei fata de care au gresit. Continue Reading »
Luni, 30 august
Soarele va împlini azi un trigon cu Luna si o opozitie cu Lilith si, de partea cealalta, Luna va avea de împlinit la grad perfect un sextil (cu Lilith) si doua trigoane (primul cu Capul Dragonului si al doilea cu Mercur). Pe aceste predispozitii ziua aduce împlinirea unor asteptari, dar, pentru ca trigonul cu Mercur retrograd se împlineste seara, si este si ultimul aspecte din zi, demersurile pe care se pune acum baza aduc o stranie disimulare si comuta eficienta pe elemente neînsemnate. Multi vor vedea în evenimentele lui 30 august amânare, tergiversare, preîntâmpinare ori evitarea unui final care, daca ne luam doar dupa unghiurile planetare împlinite azi, ar putea fi rau, înca nu se stie!
Semnul de îndoiala, de dubiu, de ezitare strica farmecul unei bucurii ce îsi are de aceasta data radacina în suflet. Luna este în exaltare si abundenta de trairi, surâsul cald, cuvintele alese cu grija, disponibilitatea, supunerea ori daruirea sunt elemente care aduc zilei spor în fapte cu caracter personal si mici discontinuitati în cele cu caracter social. Unii dintre noi vor spune azi ca una este sa-si faci planurile de acasa si alta este sa te confrunti cu realitatea din piata si, gândind asa, nu sunt departe de adevar. În ce consta de fapt asta? Continue Reading »
Luni, 23 august
Aflându-ne în separatia conjunctiei Venus-Marte si în ziua trecerii Soarelui din Leu în Fecioara, 23 august poate fi numita o zi de purificare. Când invocam acest termen cei mai multi dintre noi se vor gândi la purificarile fizice, la un tratament medicamentos sau alternativ, adica la acele procedee care sa scoata din corp efectele unei dizarmonii. Azi termenul de purificare va avea alte conotatii si se va îndrepta spre eliberarea de impuritatile emotionale, spre ajustarea comportamentului moral, spre identificarea acelor complicatii si probleme care, desi nu au legatura directa sau vizibila cu efectul, intuitiv li se atribuie acestora statutul de cauza principala.
Înaintea ca Soarele sa treaca în Fecioara, înainte ca întregul registru cromatic al verii sa devina rece si umed, subtil si abundent, inspirând ambitie si perseverenta, Luna va împlini o opozitie cu Junon aducând, ca de multe ori în aceasta vara, îndoiala în acele relatii de prietenie care au fost cel mai mult încercate. Aspectul se va mentine si dupa ora 8:26, când Soarele îsi va schimba semnul, ceea ce se va impune asupra întregii zile ca o motivatie subtila, ca o concluzie pe care ne temem sa o exprimam, sa o spunem, ca o retinere în a deschide un subiect delicat care va complica o simpla conversatie si o va duce spre conflict ori divergente de opinie. Continue Reading »
Luni, 16 august
Lasând în urma o saptamâna complicata de efectele unghiurilor malefice ale planetelor grele din perioada anterioara, deschidem o noua pagina în istoria personala cu a doua opozitie Jupiter-Saturn de anul acesta care se va împlini spre finalul zilei, cu putin timp înainte de miezul noptii. Este a doua opozitie de anul acesta, dar prima de pe axa Berbec-Balanta, prima desfasurându-se pe axa Fecioara-Pesti, cu momentul de grad perfect pe 23 mai 2010.
Înainte de acest aspect major, Venus mai are de împlinit un sextil cu Junon si un careu cu Axa Dragonului, foarte aproape de momentul de Patrar (careu Luna-Soare) deci foarte aproape de momentul de separare, de dezbinare, de rupere a unei întelegeri care suplimenta conflictul cu informatii noi, cu personaje noi, cu noi directii de desfasurare pâna când întregul edificiu, cel pentru care se duce întreaga lupta, sa se scufunde într-o tristete adânca.
Momentul de tristete, sustinut pe relatia de opozitie dintre polul pozitiv (Jupiter) si polul negativ (Saturn) al societatii, este o mare ciudatenie a acestei zile. Puterea cu care se doreste binele personal, forta cu care se intentioneaza o schimbare pozitiva în mediu, ambitia cu care se încearca deschiderea de noi directii sociale, cultural, relationale (Jupiter în Berbec) Continue Reading »
Luni, 9 august
La puţin timp de la miezul nopţi Luna trece în Leu, lăsând în urma amintirile dureroase sau rememorările situaţiilor în care nu am puţit schimba după cum ne-am dorit cursul evenimentelor. O doză de resentiment, de disconfort, poate chiar de ură şi dispreţ, ne incita acum sufletele şi ne oferă o stranie lecţie de istorie.
Mulţi dintre cei pasionaţi de astrologie ştiu că Luna, când trece prin domiciliu, creşte interesul faţă de valorile timpului, predispune spre a valoriza ceea ce istoria ne oferă ca exemplu, ne incita cu bogăţia de informaţii cu care secolele ne suflă în ceafă şi mai ales, cu experienţa acelor vremuri. În timpul acelui tranzit suntem mai atenţi la reacţiile oamenilor, la puterea lor de a da curs deciziilor, legilor, la modul cum îşi argumentează faptele sau la patima lor pentru putere. Atunci când ne aplecam asupra acestor valori, cu ochiul critic al astrologului sau cu înţelepciune omului obişnuit, trebuie să luăm în calcul că marile evenimente ale istoriei au depins de forţă şi persuasiunea unor lideri şi deci trebui să luăm în calcul că vibraţia planetară a găsit în acea entitate un vas perfect pentru a concretiza magnetismul în evenimente. Aşadar, trebuie să înţelegem că dincolo de evenimentele istorice rămân oamenii şi faptele lor. Continue Reading »
Luni, 2 august
Un triunghi magic se ridica azi intre Luna, Lilith si Pluton, chiar la trecerea ei în Taur si, prin asta, se împlinesc asteptari mari sau se va urmari, din expectativa, o anumita finalitate, pe care ne-am dorit-o cu intensitate în ultimele doua luni.
Calitatea intentiei sau demersului nu este una superioara, însa acum, prin trasaturile acestei etape, prin intensitatea cu care aseaza lucrurile sau le învaluie într-o aura benefica, ceea ce am dorit de doua luni încoace si stim ca nu era bun, corect sau decent, va parea frumos, elegant si drept.
Când înca tranzita Berbecul, Luna a ridicat un sextil cu Neptun, apoi unul cu Chiron si s-a pregatit emotional pentru a înfrunta, spre seara, ca ultim aspect împlinit la grad perfect în aceasta zi, sextilul cu Lilith. Între acestea, trigonul cu Pluton si careul cu Junon împlineste un tabloul dificil, complicat de dureri si resentimente si amplu, pentru ca se participa într-o succesiune rapida de aspecte cu planetele aflate în mers lent. Continue Reading »
Luni, 26 iulie
Este de asteptat ca multi dintre astrologii care doresc sa-si foloseasca priceperea ori cunostintele pentru a anticipa numite evenimente, sa aiba mari rezerva pentru a analiza aspectele ce se construiesc azi. Cu trei opozitii, una Mercur-Neptun, cealalta Saturn-Uranus, cu care ne-am obisnuit deja din noiembrie 2008 de când s-a împlinit prima data, ambele suprapunându-se peste faza de Luna plina (opozitie Luna-Soare). Printre acestea, lumânariile se implica separat într-un sextil (Luna) si un trigon (Soarele) cu Jupiter, Marele Benefic.
Dezorientarea pe care multi ar putea-o trai în fata acestor unghiuri vine din selectarea principiului predominant, al acelui unghi care se va ridica deasupra altora atât azi, cât si în zilele urmatoare, pentru a-si duce la îndeplinire planul.
Pentru ca sextilul si trigonul lumânariilor vin prin calitatea de planeta mediatoare ambele opozitiilor pe care le ridica Saturn si Marte din Fecioara cu Uranus, Jupiter, aceasta axa, oricât de multa tensiune ar predispune, va gasi canalul necesar pentru a pasi spre o noua dimensiune a vietii, pentru a îndura si mai mult ori pentru a se opune unei ordini deja stabilitate. Toate acestea sunt stabilitate ca fiind purtatoare de solutii, de rezolvari, de finalitate. Continue Reading »
Luni, 19 iulie
Trecând prin Scorpion, azi Luna se va afla într-o relaţie armonioasă cu Nodurile sale, dar şi cu Venus construind un triunghi minor, în timp ce Soarele, ca un efect al eforturilor intense de peste an, devine planeta mediatoare în opoziţiile pe care Saturn le face cu Uranus şi Jupiter.
Dacă în aparenţă simplitatea acestei zile va cuceri şi incita deopotrivă, forţa cu care va impune evenimente ample în spatele unor zâmbete largi, adică de după promisiuni ce se preling printre degete, va înspăimânta şi va aduce regrete pe relaxarea ori pe schimbarea centrului de interes din săptămâna anterioară.
Evenimentul care aduce schimbarea atitudinii sau care va induce trezirea sau va mobiliza va fi unul banal şi se va integra perfect în registrul faptelor săptămânii anterioare. De aceea ne vom învinui de lipsa de iniţiativă, de lipsa de efort, că nu am avut suficientă minte să anticipăm ori nu am fost suficient de calculaţi şi maturi să ne mobilizăm pentru a ne pregăti pentru o nouă serie de evenimente majore. Continue Reading »