9 – 15 mai 2022

9 – 15 mai 2022 este săptămâna saltului fără reper, a drumurilor deschise prea repede și a curajului care ne învață să fim puternici altfel decât până acum. Vibrațiile astrale ale acestei săptămâni ne învață să fim responsabili și atenți cu deciziile pe care trebuie să le adoptăm, dar și lucizi atunci când ne aflăm în fața unor adevăruri care ar putea să ne zăpăcească prin claritate sau volum de informații. A face un salt fără reper nu înseamnă a ne desprinde de baza pe care am construit-o până acum pentru a ne pierde pe cărări alese în mod aleatoriu, ci a ne depăși o limită a percepției, a înțelegerii cu scopul de a cunoaște. De aceea avem sentimentul că drumurile sunt deschise prea repede deoarece nu am fost informați referitor la aceste alegeri, nu ni s-a spus nimic de drumul pe care vom merge de acum și cel mai probabil până la toamnă. O parte a acestor informații vor fi clarificate spre sfârșitul lunii iunie când Uranus ne va zdruncina fără reper întregul sistem de valori, așa cum se întâmplă acum, dar la o scară mai mică. A nu face o dramă din parcurgerea acestor situații neprevăzute înseamnă a dispune de suficient de mult curaj încât puterea să nu ne distrugă, ci să ne ducă și mai aproape de un ideal spiritual aparte, cel care părea până de curând de neatins.
În această săptămână Mercur își va iniția deplasarea retrogradă care va ține până la începutul lunii iunie, iar Jupiter va trece pe zodia Berbec unde va sta aproximativ un an. Celelalte aspecte, chiar dacă au o valoare foarte mare în contextul astral al acestei săptămâni, se vor comporta ca elemente auxiliare ajutându-i pe oameni să lucreze în controlul patimilor și a dorințelor, în a depăși riscurile inutile și a cheltui cu atenție și înțelepciune resursele de care dispun în momentul de față. Proiectele noi sunt deja creionate. Asta înseamnă că nu avem nevoie să construim altele ample, de anvergură, iar cei care o fac doresc, în realitate, să își ascundă golul sufletesc imens pe care nu vor să-l arate nimănui. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor simți că se află într-un proces de revenire, de întoarcere la vibrațiile speciale pe care le-au simțit la începutul traseului pe care se află acum, când s-au bucurat de energia începutului. Vor simți că totul explodează, că totul este intens, că multe se rezolvă de la sine. Și ei, dar și ceilalți vor spune la sfârșitul acestei săptămâni că au învățat mai ușor din experiențele pe care le-au parcurs și își propun ca pe viitor să nu mai acorde o atât de mare importanță obstacolelor periculoase pentru că, după cum am văzut acum, intensitatea lor este supraevaluată. Va fi o săptămână când multe se vor clarifica și în centrele de putere care își dispută întâietatea pentru un război al resurselor. Chiar din prima jumătate a săptămânii apar fisuri, fragmentări în ansamblul structurii, iar părțile care se desprind se transformă în veritabili trădători care vor să stea la masă negocierilor alături de cei mari. Așa cum bine știm din ansamblul acestei săptămâni, puterea acestor trădători este falsă adică nu reușesc decât să facă mult zgomot pentru nimic. Din nefericire pentru aceste noi structuri, lăcomia îi va evidenția și structura pe care o dețin devine pentru ceilalți o informație clară care va căpăta un înțeles aparte la toamnă.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne risipi în speranțe. Ceea ce trăim acum este deja stabilit: a fi atenți și a nu distruge ceea ce ni ne oferă.

Suspiciune față de o izolare. Aventuri dincolo de limita posibilului. Luăm în considerare rezultatele excelente ale celorlalți în timp ce rezultatele personale sunt ignorate sau stagnează. Inițiativă. Amabilitate rece. Intervenție decisivă pe un plan mic pe care îl supradimensionăm. Risipă. Indecizie. Mulțumirea este semn de retragere. Întârziere neobișnuită într-un proiect important.

Luna va parcurge ultimul său sector de tranzit prin zodia Leu și va avea de împlinit astăzi doar unghiuri negative. Dintre toate, careul cu Axa dragonului, pe care îl împlinește în mijlocul acestei zile, aduce o prea mare suspiciune pentru un sensibil început de săptămână sau pentru a face casă bună cu nevoia de asociere, de bucurie, de distracție, cea care ne vine din tranzitul Lunii pe zodia Leu. La toată această ecuație se adaugă și opoziția Lună-Saturn care îi face pe oamenii educați să rămână amabili, dar reci, iar pe ceilalți să se risipească pentru că nu se pot hotărî dacă să renunțe la plăcerea de a interacționa pentru a se apuca de lucru sau să renunțe la lucru pentru a se bucura de viață, indiferent de costuri. Asta înseamnă că ne aflăm în momentul de față în punctul în care deciziile mici să le privim disproporționat, iar intervențiile să fie, de asemenea, evaluate la fel adică cu mult peste ceea ce reprezintă în momentul de față. Există însă și o altă categorie de oameni, cei care s-au remarcat în săptămânile anterioare prin riscul și inițiativa duse dincolo de limita prudenței, care vor da startul acestei săptămâni implicându-se în acțiuni de-a dreptul imposibile. Pornind de la ideea că farmecul personal nu îi va părăsi niciodată, acțiunile lor vor fi văzute ca o atracție spre distracție, petrecere, desfătare, dar, în realitate, acestea sunt mari semne de slăbiciune care, până la sfârșitul acestei săptămâni, îi transformă în ființe dure, brutale, intransigente.
Prin urmare, debutul săptămânii ne amintește că schimbările acestei perioade, acestei epoci, pentru marea masă nu sunt anunțate. Cu mare greutate unii le pot anticipa însă chiar și în acest caz vorbim de faptul că aceste persoane plătesc în locul celorlalți din energia proprie, adică cu ceea ce fiecare ar trebui să contribuie pentru informația pe care o primește. Aici se strecoară și șiretenia celor care nu dau nimic de la ei, ci pretind ca bunurile celorlalți să le sporească lor confortul și avuția personală. Prima zi a săptămânii ne aduce în față unor situații de genul acesta când riscăm să ne pierdem securitatea, să ne apropiem prea mult de ceea ce este riscant și să oprim ori să întârziem adevăratele procese care ne rafinează structura subtilă și ne ajută să evoluăm. Nimeni nu a evoluat până acum cumpărând energie de la colțul străzii, din magazine sau din sălile de conferințe. Timpurile este cel pe care îl pierdem astăzi dacă intrăm pe acest drum al iluziei, al confuziei, al rătăcirii. Consecința acestei păcăleli nu este doar ignoranța care nu doare, ci și cea care, după un timp, se crede stăpână peste întreaga ființă. Acolo unde se va așeza va construi după chipul și asemănarea sa, adică disfuncții, dezechilibre sau boli.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a reveni spre izolare de fiecare dată când agitația vieții sociale ne cere mai mult decât suntem dispuși să plătim pentru micile conveniențe. A le vedea disproporționat înseamnă a deschide o poartă prea generoasă în fața acestor energii dăunătoare.

Surprize neplăcute. Pacea interioară este zdruncinată de griji mai vechi, acum reînviate. Ascultăm prea mult de opiniile celorlalți. Percepția este modificată în funcție de o presiune socială. Hotărârile sunt adoptate rapid în funcție de griji, tensiuni, suspiciuni, închipuiri. Teama că pierdem un bun ne face mai slabi.

Noaptea de luni spre marți Luna va trece pe zodia Fecioară și vor avea de împlinit câteva unghiuri interesante până când, în mijlocul zilei, Mercur își va iniția deplasarea retrogradă care va ține aproximativ 3 săptămâni. Totul va fi coordonat pe 10 mai de surprizele neplăcute. Până și pacea interioară pe care am reușit să o obținem cu atât de mare efort nu ne mai ajută să ne menținem percepția corecta asupra a ceea ce există în jur, modificând-o în funcție de presiunea dată de opiniile celorlalți. Multe din evenimentele acestei zile vor fi scurtate de aceste opinii, încadrate greșit sau supuse unor tensiuni nespecifice ca și cum, încă de dimineață, ne pregătim pentru o perioadă de încurcături. Dacă toată această dispunere astrală nu ar fi primit o putere suplimentară din partea planetei Jupiter, care trece acum pe ultimul grad al zodiei Pești, nu s-ar fi pus problema ca micile suspiciuni sau tensiunile parcurse acum să ne modifice inițiativa, să ne complice atât de mult încrederea în sine încât speranța de a reuși în demersurile aflate acum în derulare să scadă pe zi ce trece. Mulți se vor grăbi astăzi, vor face totul în mare viteză ca și cum nu mai au timp, putere, iar frumusețea interioară, folosită în săptămânile din urmă pentru a deveni mai eficienți sau mai comunicativ, dispare. Retrogradarea planetei Mercur pe zodia Gemeni ne aduce în fața unei probleme de adaptare pe care încercăm să o soluționăm prin viteză de reacție. Viteza de reacție nu este soluția problemelor cu care ne confruntăm acum, ci chiar o altă problemă care se adaugă dramelor emoționale care ne-au complicat relațiile în ultima lună. Astfel, următoarele trei săptămâni vor fi dominate de nevoia de a folosi din când în când câte o mască, de a o schimba în funcție de eveniment sau de persoana cu care interacționăm pentru a ascunde nemulțumirea față de sine, golul lăsat de o trădare, de o despărțire sau lenea.
Prin urmare, 10 mai ne vorbește despre presiunea socială care nu poate limpezi lucrurile prin rapiditate, ba chiar le complică, aducând o presiune socială acolo unde realitatea nu este percepută corect. Nevoia de mască arată incapacitatea individului de a se schimba sau neputința sa de a accepta că o despărțire nu reprezintă sfârșitul drumului, ci începutul unui traseu capabil să ne elibereze de dependența de anturaj sau de durerile provocate de ceea ce nu înțelegem corect la ceilalți. 10 mai ne aducem dureri intense pe motiv că în sfârșit avem viziunea de ansamblu a situațiilor parcurse în ultimul an și că nu există un alt adevăr în afara celui pe care îl vedem și îl înțelegem acum. În egală măsură, nevoia de a apela la o mască ascunde lipsa de perspectivă pe care individul o trăiește intens în această perioadă. De aceea avem nevoie să ne pregătim încă de pe acum să nu judecăm totul după prima abordare, după prima impresie, ci după ce ne consultăm cu ceilalți, chiar dacă există riscul (care ne sperie) de a deveni și mai vulnerabili sau de a prelua sarcini pe care să nu știm cum să le rezolvăm. Reacțiile prea rapide se vor transforma începând cu ziua următoare timp de aproximativ un an de zile în sancțiuni aplicate direct, fără menajamente, fără protecție.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne speria de sinceritate. Cei care apelează la mască se tem, atât de propria sinceritate, cât și de a celorlalți.

Inițiativă. Slăbiciunea este confundată cu retragerea sau înțelepciunea. Atenția pe detalii aduce o energie bună. Experiment. Curaj în a schimba lumea după propria viziune. Problemele majore sunt distruse, nu rezolvate. Exprimările facile sunt și cele spontane. Mare receptivitate psihică. Reputație afectată de combaterea obsesivă a spiritului conservator. Echilibrul și profunzimea gândurilor depind mult de creativitate. Încăpățânarea este semn de originalitate, dar de satisfacere a unor pretenții.

În noaptea de marți spre miercuri Jupiter va intra pe zodia Berbec și va sta acolo un an de zile, adică până pe 16 mai 2023. Vom percepe această schimbare importantă de vibrație ca o eliberare de condiționări chiar dacă pe zodia Pești, Jupiter are o altă libertate de expresie, acesta fiind semnul domiciliului său nocturn. Astfel, ne vom bucura de inițiativă, de o mai mare libertate de expresie, de o forță sporită, de dorința de competiție și ușurința de a lucra cu instrumentele abstracte. Faptul că acum, când Jupiter trece pe zodia Berbec, Luna se află pe zodia Fecioară, aduce un plus de intensitate activităților mentale, dar și o mai mare receptivitate psihică. Putem acum să ne stabilim obiective noi, să ne eliberăm de trecutul care ne apăsat conștiința și ne-a îngrădit până la un punct libertatea, dar există și riscul de a deveni prea materialiști, mult prea interesați de mișcarea valorilor, de ceea ce poate fi convertit în bani. Activitățile ce implică rutina sunt privite ca rămășițe ale trecutului și respinse pe motiv că ne afectează reputația sau echilibrul. Această contradicție care va veni spre noi din multitudinea aspectelor la care participă Luna are ca țintă o eliberare de acest trecut apăsător fără a urmări satisfacerea unor pretenții sau doar a unor dorințe. Ceea ce în zilele anterioare era motiv de despărțire sau drama pe care o resimțeam în urma unor asemenea episoade acum devine înțelegere, alegere rațională, judecată echidistantă. Din fericire, beneficiem și de un factor care ne constrânge să facem lucrul acesta după ritmul impus de intensitatea experiențelor din ultima perioadă. Opoziția Luna-Marte, urmată de opoziție a Lună-Neptun împlinită în noaptea de miercuri spre joi, accentuează nota hilară pe care o atitudine refractară față de un partener o conferă. Nu vom mai lăsa ca lucrurile să vină de la sine, ci vom încerca să le rezolvăm singuri, fără a fugi de situațiile ridicole, acuzațiile nefondate sau criticile incomode. Vom deveni activi, iar lucrul acesta ne va ajuta să ne exprimăm mult mai bine, dar fără a ne grăbi inutil. Vom avea mai mult curaj în a combate spiritul conservator chiar dacă a fi preocupați de bani, avere, moșteniri sau alte câștiguri ține tot de acest sector sau de anumite obiceiuri pe care le-am învățat în perioada de formare. Cu trecerea planetei Jupiter pe zodia Berbec se accentuează un nou centru de putere care ar putea înclina balanța către un alt factor de decizie astfel încât acea ordine care ne speria prin mister să dispară. Deocamdată, cât Mercur va fi retrograd, adică până pe 3 iunie, vom fi mai curând agitați de eventualele schimbări decât implicați în a le săvârși. După aceea, adică începând cu 3 iunie, vom fi mult mai interesați de acțiunile directe decât de proiectarea lor. Chiar și așa, vorbim în această perioadă de trecerea printr-o fragmentare în cadrul unui centru de putere care până acum a înclinat balanța din umbră și care nu se mai poate ascunde sau pierde din demnitate prin trădarea la care este supus.
Prin urmare, 11 mai ne vorbește despre problemele majore ale individului, dar și despre o deschidere a minții, o întoarcere către luciditatea de altădată pentru a vedea care sunt adevăratele probleme ale comunității. Deocamdată vorbim doar de o conștientizare, nu și de o acțiune concretă în sensul acesta. În planul vieții personale apar, prin schimbările anunțate, tensiuni care îi îndeamnă pe unii să apeleze prea ușor la vechile metode, chiar dacă nu mai sunt de actualitate. Cu cât se vor atașa mai mult de ele, cu atât mai departe vor fi de sentimentele împărtășite. Când se vor sătura de această formă de zgârcenie vor realiza că pasul cel mai important este acela de a renunța la tot ceea ce ține de spiritul conservator pentru a deveni liberi nu doar prin atitudine, ci și prin faptă. Libertatea de atitudine ne va fi mult mai accesibilă decât libertatea prin fapte care va fi vizibilă începând cu 3 iunie. Până atunci vom fi interesați și de anumite experiențe, dar și de a ne ascunde slăbiciunile în spatele unor măști făcute în grabă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta varianta ascunsă pe motiv că aceasta este cea mai simplă sau singură pe care o cunoaștem. Pentru un an de zile intrăm într-o fază de creștere, de eliberare a conștiinței de condiționările impuse de un conservatorism folosit greșit.

Se acționează din umbră. Perseverență. Crizele în relații sunt semne ale dorinței de schimbare. Căutăm noi prieteni pentru că, în realitate, căutăm noi stări sufletești. Capacitatea și talentul depind de voință. Se refuză intensitatea pentru că nu este consecventă. Sunt puse condiții pentru progres. Viziunea clară a lucrurilor ne creează o ușoară indispoziție.

Mijlocul săptămânii aduce trecerea Lunii pe zodia Balanță. Unghiurile care se vor împlini în această zi ne ajută să fim mai îndrăzneți și mai indiferenți la grijile pe care, în general, le avem atunci când ne aflăm în fața unei schimbări. De această dată, chiar dacă Luna pe zodia Balanță nu încurajează către acțiuni marcate de voință sau de inițiativă (cu toate că Balanța este un semn cardinal) presiunea pe care comunitatea o pune asupra necesităților individuale, asupra fiecărei persoane în parte, ne modifică viziunea și ne convinge, la fel cum s-a întâmplat și în zilele anterioare, pe motiv că dacă nu acționăm imediat lucrurile se tergiversează și pierdem șansa unei reușite importante. Până când acest astru va trece pe zodia Balanță va împlini o opoziție cu Neptun, iar după aceea o altă opoziție cu Jupiter. Pentru că cele două planete cu deplasare lentă se află în continuare în fereastra conjuncției lor, 12 mai ne arată că lucrurile se pot schimba dacă dorințele sunt clar formulate și dacă atitudinea pe care o avem nu ne duce mai aproape de lucruri decât de ființe. Când balanța înclină în favoarea lucrurilor apare indispoziția și ne vedem vulnerabili în fața a ceea ce ar trebui să administrăm, dar deocamdată nu putem. În cuvinte mai simple, devenim vulnerabili în fața nevoii de a arăta într-un anumit fel, dar nu putem obține în timp scurt această modificare, la fel cum devenim vulnerabili în fața dorinței de a acumula mai multe însă lucrul acesta este practic imposibil luând în calcul presiunea socială care va fi toată săptămâna intensă și haotic îndreptată împotriva individului. De asemenea, aceeași indispoziție o putem avea și în situația în care vedem lucrurile mult mai clar decât altădată, adică atunci când suntem bruscați cu adevărul pe care nu suntem încă pregătiți să îl primim. Faptul că ne gândim toată ziua că ne lipsește ceva arată golul accentuat de o criză în relații pe care suntem invitați să o rezolvăm. În ziua următoare, prin conjuncția Soarelui cu Capul dragonului, vom vedea că nevoia de împlinire este un element existențial mult mai important decât pare la prima vedere. Asta înseamnă că provocările de acum îl duc pe cel atent spre progres, nu spre indispoziție.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată cât de importantă este schimbarea, dar nu la modul general, ci în perioada aceasta. Teama, grijile nejustificate, proiecțiile în viitor a unor tensiuni pe care ani de-a rândul nu le-am rezolvat ne țin departe de soluții frumoase care ar putea să îmbunătățească substanțial nivelul de trai și gradul de percepție a realității. În absența consecvenței, refuzul de a rezolva probleme mai vechi capătă o înfățișare particularizată. Astăzi nu căutăm obiecte noi, persoane noi, cât stări sufletești care să ne confere o stare de bine sau să modifice substanțial confortul personal. Pentru mulți această situație va fi privită ca o aventură, ca și cum se depărtează de la ceea ce știu să facă mai bine și se adâncesc în neant. Teama de nou, de schimbare, de neprevăzut va transforma, pentru acești oameni, ziua de 12 mai într-un sector marcat de nepotriviri și indispoziții.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme de adevăr, de viziunea clară, de schimbările pe care suntem invitați să le facem acum. Ceea ce se modifică acum prin provocare face parte dintr-o importantă transformare existențială.

Devenim mai pragmatici. Ne lăsăm influențați de compromisuri, dar credem că acționăm corect. Impact puternic al destinului. Pasiunile și dorințele brutale ne fac să visăm la un triumf lipsit de obstacole. Evenimentele majore ne surprind. Progresul înseamnă și a ne întâlni cu noi decepții. Profităm de micile avantaje ca și cum acestea împlinesc mari așteptări. Orgoliile sunt satisfăcute, dar prețul este prea mare.

Soarele va trece astăzi prin conjuncția cu Capul dragonului, iar Luna va avea de împlinit două opoziții, una cu Venus și cealaltă cu Chiron. Cu toate că Luna se află acum în tranzit printr-un semn de aer, devenim mai pragmatici, mai liniștiți, mai calmi față de tot ceea ce vine nou spre noi, dar la fel de nehotărâți și sensibili în fața vechilor probleme. 13 mai este o zi minunată pentru cei care lucrează cu energia sau care se află implicați într-un proces de cercetare spirituală pentru că au ocazia să ducă mai departe schimbările începute de curând, deplasându-le dintr-o zonă nefavorabilă către un domeniu constructiv, liniștit, educativ. Raporturile negative pe care Luna le realizează cu cele două astre de pe zodia Berbec accentuează această criză a relațiilor punând o greutate pe deciziile mai vechi, cele care ne-au tulburat și care ne-au convins că fondul general al problemei personale sau sociale este unul negativ. În realitate, ne aflăm acum pe linia de delimitare dintre două zone. Prima este legată de inițiativă, iar a doua de atașamentul față de trecut. Situația devine cam complicată pentru că Axa dragonului nu se află pe Berbec-Balanță, ci pe Taur-Scorpion. Asta înseamnă că provocările momentului slăbesc în fața adevăratelor necesități ale individului, iar pentru a supraviețui este nevoie să se adapteze la noile cerințe, să facă pace cu trecutul, să își găsească o poziție stabilă atât din punct de vedere afectiv, cât și profesional. În momentul de față mult mai atractive sunt acțiunile dominate de orgoliu, fără să conteze care este prețul pe care îl plătim pentru lucrul acesta. De aici se desprinde și o concluzie: adevăratul progres cere o întoarcere către decepții, dezamăgiri, trădări. De aceea o persoană care se află într-un activ proces de evoluție spirituală va fi avantajată. Situațiile neplăcute nu vor accepta justificările sau mustrările de conștiință. Alternativa la frică nu este decât iertarea.
Prin urmare, 13 mai ne vorbește despre pasiunile care ne complică relațiile, despre asocierile bazate doar pe schimb, afaceri, avantaje materiale. Din această cauză putem vorbi despre conjuncturi astrale ce accentuează patima și îl face pe individ să creadă că suferă mai mult decât merită. În realitate, această suferință este amplificată de modul său greșit de a gândi, de scopurile egoiste pe care și le stabilește, de bunurile spre care tânjește. În felul acesta, vorbim despre patimă, melancolie adică despre o neliniște care nu trece cu o glumă sau cu o vorbă bună, ci cu ceea ce a produs-o: fapta. Semnele progresului sunt clare însă ele vor fi accesibile doar celor care îl caută.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa păcăliți că interiorizarea, îngândurarea, tristețea sau nepăsarea sunt semne ale atenției pe problemele cu adevărat grave.

Evoluție rapidă prin administrarea unui bun. Descoperim puterea și sobrietatea care ne duc spre un succes sigur. Ceea ce cheltuim ne aduce satisfacții pe moment. Ezitarea și riscul ne încurajează să dominăm prin modificarea rapidă a opiniilor sau a colaboratorilor. Învățăm ușor din propriile greșeli. Ceea ce întârzie sau stagnează ne învață să ne găsim noi surse de putere.

În mijlocul acestei zile Luna își va încheia tranzitul să prin zodia Balanță și va trece pe zodia Scorpion, nu înainte de a împlini un careu cu Pluton și un trigon cu Saturn, desenând pe cer o configurație numită “aripi de pasăre”. Dar ziua de 14 mai nu este celebră doar pentru că se desenează pe cer această configurație foarte frumoasă, ci și pentru că Marte, în sfârșit, definitivează sextilul pe care îl formează de ceva vreme cu Capul dragonului. Ceea ce ni se întâmplă astăzi poartă un semn de evoluție care ne smulge din capcana îndoielii și ne ajută să evaluăm mai bine riscurile în așa fel încât să fim implicați în cât mai puține acțiuni riscante. Riscul cel mai mare la care ne vom expune în această zi este cel dat de stagnare. Ne va face plăcere să ne simțim confortabil, să renunțăm la griji, să avem mai multă forță mentală și să fim mai eficienți în acțiunile pe care vrem să le realizăm în așa fel încât să nu ni se pară un pericol prea mare dacă prelungim pauzele. Relația bună pe care Marte o definitivează acum cu Axa dragonului este susținută din punct de vedere astral de o relație mai bună a planetei Saturn cu Axa dragonului ceea ce întărește necesitatea evoluției și a nevoii de transformare dincolo de orice formă de tensiune. Astăzi luăm decizii ușor fără să ne simțim obligați, fiind direct răspunzător de ceea ce alegem. Acest raport astral minunat este unul destul de rar și el subliniază înțelegerea corectă a presiunii exterioare pentru a găsi cele mai bune soluții la problemele cu care ne confruntăm de la începutul anului și până acum. Prezența Lunii negre în toată această ecuație astrală arată că există și puțin neadevăr acolo unde conduita este mai fermă însă, până la urmă, totul se va transforma într-un mare avantaj pe care îl obținem de fiecare dată când nu suntem obligați să parcurgem traseul clasic, ci mergem pe o scurtătură. Astăzi vom avea sentimentul că mediul este mai permisiv, mai tolerant și că intuiția funcționează mult mai bine. Această formă de libertate care asociază curajul cu responsabilitatea este marele beneficiu al acestei zile și, implicit, al perioadei pe care o parcurgem.
Prin urmare, 14 mai este ziua curajului de a trece dincolo de aparențe, de a fi responsabili cu alegerile pe care le facem fără să ne fie rușine dacă instrumentele pe care le folosim nu sunt cele potrivite sau rezultatele la care ajungem sunt incomplete. Avantajul pe care îl primim din partea acestui context astral este, în egală măsură, și un avertisment. Transformarea la care suntem invitați să participăm acum produce în jur multă admirație și cei care nu sunt încă pregătiți să evolueze se vor pierde în aceste laude, considerând că nu este niciun pericol dacă se opresc puțin și savurează aceste beneficii. În realitate, acestea sunt mici beneficii pentru că cele mari se construiesc împreună cu comunitatea, într-un flux bilateral, nu unilateral, adică nu este un simplu răspuns generat de o personalitate carismatică. În cuvinte mai simple, aceste persoane se vor culca pe lauri și vor uita de responsabilitate, curaj și fermitate. Când își vor aminti că acestea sunt sarcinile cele mai importante ale perioadei curente va fi deja prea târziu. Cei mai mulți vor reuși să valorifice într-un mod frumos și constructiv această șansă a evoluției spirituale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că avantajele care ne bucură acum reprezintă o formă de răsplată. Ele sunt doar câteva fructe care cresc în drumul nostru din alte cauze.

Șanse ratate din cauza viselor prea numeroase. Învățăm din nesiguranță că ne aflăm în fața unei noi epoci. Întreruperea și inițiativă sunt două forțe cu care lucrăm foarte bine. Teama de lucruri închipuite ne întoarce către smerenie, atenție, iertare. Conectare prin mesaje scrise. Ne angajăm în conducerea unui proiect însă ne lovim și de primele obstacole. Prea multă pasiune alimentează un consum periculos. Trăirile profunde, în singurătate, ne ajută să înțelegem blocajele sociale. Tergiversare.

În ultima zi a săptămânii Luna va trece prin opoziția cu Uranus punând la grea încercare răbdarea și responsabilitatea. De altfel, toată săptămâna este sub semnul nevoii de responsabilitate ceea ce înseamnă că momentul acesta aduce și ultima etapă, dar și pe cea mai intensă dintre ele. Plasarea acestei poziții în mijlocul zilei aduce o tensiune suplimentară problemelor cu care ne-am confruntat de-a lungul acestei săptămâni și ne îndeamnă să apelăm la tot felul de ajutoare pentru a atenua durerea, nemulțumirea sau agresivitatea. Unii, mai îndrăzneți din fire, își vor face planuri de viitor, iar proiectele inițiate acum vor fi întârziate sau oprite definitiv până spre sfârșitul lunii iunie. Atunci vom realiza că momentul acesta dominat de sextilul Soare-Neptun a fost alimentat de nevoia de consum, de a visa frumos, de a ne conecta la anumite mesaje care conțin adevărul gata elaborat fără a mai fi nevoie să le experimentăm pentru a avea la activ propria experiență. Contactul cu experiențele celorlalți va fi pentru aceste persoane o reală modalitate de cunoaștere. Acesta este și propriul mod de a avea acces la informații situate dincolo de prejudecăți sau iluzie. În realitate, oamenii care reacționează așa arată că trăiesc într-un glob de sticlă și că modul acesta neobișnuit de a simți este de fapt o evadare către un alt plan iluzoriu, unde doar au impresia că experimentează sau cunosc, nu le abordează pe acestea în mod direct. În plus, sunt atât de siguri pe ceea ce află încât pot deveni de-a dreptul incomozi, reușind să îi molipsească pe ceilalți cu obsesiile lor sau cu nefericirea la care nu știu cum să renunțe. Un alt element important care face ziua de 15 mai celebră este careul Soare-Saturn. Multe din planurile pe care ni le facem astăzi întârzie sau nu se vor finaliza niciodată însă despre conținutul lor vom afla peste aproximativ 45 de zile când Uranus se va afla în conjuncție cu Capul dragonului, iar Luna în opoziție cu Pluton. Lucrurile ascunse vor ieși la suprafață și toată iluzia plăcută care ne motivează acum să facem tot felul de năzdrăvănii se va risipi. Cu toate acestea, este o zi delicată când trăirile profunde nu ne vor mai ocoli și când avem curajul să facem un pas dincolo de o limită pe care am considerat-o până acum periculoasă sau să rupem o colaborare pentru a face loc alteia.
Prin urmare, finalul săptămânii ne îndeamnă să ne angajăm în demersuri ambițioase, fie că acestea țin de dimensiunea personală a vieții sau de ce a socială. Astăzi înțelegem mai multe despre putere, despre curaj, dar și despre pericolul situațiilor imprevizibile. Găsim astăzi suficient de multă putere încât să depășim situații limite, inclusiv cele care până acum erau așezate în categoria celor periculoase și despre care ne amintim că de fiecare dată când le-am folosit am devenit ostili, instabili sau inadaptabili. Astăzi putem trece dincolo de aceste elemente nefericite având mai multă putere și mai multă determinare pentru a da acțiunilor proprii o notă personală magică. Chiar și dacă tăcem, emanăm un suflu aparte. Chiar și dacă împărtășim celorlalți întâmplări banale, reușim să extragem din ele un înțeles profund, aparte care să le insufle celorlalți tărie sufletească și căldură. Astăzi ceea ce este vechi se combină în chip miraculos cu ceea ce este nou, sporind sau diminuând calitățile personale în funcție de curajul pe care îl dovedim sau de tăria de caracter la care nu dorim să renunțăm. Cu cât ne ferim astăzi mai mult de instabilitate, de critici, adică de un aer de superioritate absolut gratuit cu atât mai aproape suntem de ceea ce ne conectează. Altfel, devenim dependenți de experiențele celorlalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne petrece această ipostază cosmică în liniște și demnitate, oricât de mari și intense sunt tentațiile care vin din celălalt sector.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *