29 ianuarie – 4 februarie 2024

29 ianuarie – 4 februarie 2024 este săptămâna participării la acțiuni colosale pe care o lupă interioară le va face mici și a respingerilor din prea mult regret sau dezamăgire. Și această săptămână este una a încercărilor personale. Multe din cele pe care le traversăm acum țin de o dinamică intimă, de abilitatea fiecăruia de a înțelege ceea ce i se întâmplă și de a se mulțumi cu ceea ce are în momentul acesta, fără a emite pretenții și fără a găsi vinovați. Cei care încearcă să depășească acest cadru vor eșua de la primii pași și pentru a nu-și pierde luciditatea atât de importantă în această săptămână vor apela la un artificiu, tot ceea ce este grandios, atât în sens pozitiv, cât și negativ, va fi micșorat pentru a putea fi încadrat mult mai ușor. Acesta este însă un act de lașitate pentru că evenimentele grandioase au nevoie să se desfășoare exact așa cum sunt, nu de a fi considerate bijuterii și purtate la gât de oricine. Acolo unde se greșește cu prima jumătate a devizei săptămânii, se va greși și cu partea cealaltă, adică procedând așa individul transmite către univers un impuls de diminuare, de reducere a propriei importanțe, iar ecoul va fi acela care va fi tradus ca o respingere. În cuvinte mai simple, ceea ce nu putem înțelege, să lăsăm așa pentru că altfel diminuarea nu va fi asupra întâmplării în sine, pentru că ea își va păstra consistența și desfășurarea, ci asupra ființei care aplică acest procedeu alegând să se arate în fața celorlalți după măsura pe care o atribuie valorilor. Micșorând, arată că valoarea în fața celorlalți are aceeași dimensiune. Așadar, cei care se vor plânge în această săptămână că nu sunt respectați, că nu sunt băgați în seamă, că nu sunt apreciați sau recompensați ar trebui să-și revizuiască puțin propriul mod de a gândi și de a se raporta la ceilalți pentru că nimeni altcineva decât ei înșiși nu poartă această vină. Mesajul pedepsei pe care o reclamă acum este creația lor. Am mai avut ocazia să traversăm ipostaze de genul acesta în ultimii ani, dar nu atât de concentrat. Deja oamenii nu vor mai vorbi despre regret și dezamăgire deoarece acestea vor veni de la sine, vor fi efectul principal al respingerii pe care individul o cere impunând comunității această valoare. Tradus: ceea ce micșorez mă va micșora, ceea ce desconsider mă va desconsidera, ceea ce resping mă va marginaliza. Evenimentele astrale ale acestei săptămâni au această amprentă personală care susțin un joc al avantajului și eșecului menit să îi permită celui în cauză să se detașeze ușor de problemele personale pentru a vedea și înțelege nevoia grupului, dar și pentru a avea propriile momente de intimitate în care să se regenereze. Primele 3 zile ale săptămânii vor fi cele mai grele apoi, cu câteva mici excepții, situațiile vor deveni mai blânde, ceea ce constituie un mare avantaj. Jocul minciunii îi va pune astăzi pe oameni în dificultate, iar trecerea de la mesaj la faptă va avea în centru această sămânță a discordiei întreținută întotdeauna de minciună. Unii vor alege să mintă, refuzând să spună adevărul complet, alții vor respinge dialogul, deci adoptând o atitudine pasiv-agresivă despre care știm că niciodată nu ascunde ceva bun. Cu cât complicațiile pe care cel în cauză le trăiește și le exteriorizează sunt mai mari cu atât este mai puternică tendința acestuia de a micșora marile evenimente pentru că nu le înțelege sau nu le poate utiliza. În rest, avem nevoie în această săptămână să ne reamintim de respect și bun simț pentru a trece dincolo de obsesii personale sau obiceiuri proaste pe care rațiunea le va explica atât de credibil în momentul în care sunt vizibile.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne refugia în sinteze, în concluzii, în etichetări pentru că acestea nu fac decât să arate cât de neputincioși suntem în fața unor evenimente mari sau cât de leneși ne dovedim acum refuzând să acordăm acestora importanța adecvată. Viața are nevoie de oameni mari nu de oameni care își reduc dimensiunea dintr-o obtuzitate psiho-comportamentală pozând în ființe modeste.

Expresivitate. Revenirile la complicații mai vechi ne trezesc la realitate. Dezamăgirile au un rol important în a descoperi o anumită formă de luciditate. Cântărim de mai multe ori înainte de a lua o decizie. Ne pierdem inocența. Aspirațiile cele noi complică tipul de relație pe care am mizat foarte mult. Schimbările par de neînțeles și de neacceptat.

Debutul săptămânii se face printr-o invitație la responsabilitate. Astăzi Luna se află în plin tranzit prin zodia Fecioară și va avea de împlinit doar unghiuri pozitive, dar și o conjuncție cu Junon, aflat în deplasare retrogradă prin acest semn. Din nefericire, Mercur se află în careu la Axa dragonului și apar îndoieli față de propria misiune, tendința de a ne întoarce din drum sau de a opune rezistență unui anumit factor de transformare în situația în care provocările sau chiar invitațiile pe care le primim din partea celorlalți sau care vin de pe zona publică sunt în mare parte bune. Rămânem cu tendința de a refuza sau de a nega așa cum a fost experimentată în săptămâna anterioară și încercăm să ne preocupăm de evenimentele mici sau de întâmplările care nu ne surprind prin amploare tocmai pentru a avea satisfacția controlului. Ceea ce obținem astăzi este însă valoros, cu toate că această înclinație spre negativitate pe care o moștenim din evenimentele săptămânii anterioare ne face să le vedem mici sau lipsite de importanță, așa cum ne spune și prima parte a devizei săptămânii, cea care face referire la acțiunile colosale pe care o luptă interioară le face să pară mici de tot. Accentuarea zodiilor de pământ înseamnă întoarcere cu forță la un statut pe care l-am avut cândva sau revendicarea unor privilegii. Retrogradarea lui Junon face ca această dispunere astrală să însemne reparare, recunoașterea unor merite sau chiar redobândirea mulțumirii sufletești pe cât ne-a mai rămas din furtunile săptămânilor anterioare. Cei care lucrează cu energia sau care se află implicați într-un proces de cercetare spirituală vor înțelege că luciditatea acestei săptămâni este din capul locului cea mai mare realizare a acestei perioade pentru că, altfel, nu am fi avut puterea necesară să mergem mai departe cu toate confuziile săptămânii anterioare și cu toate neclaritățile ei. Acum binele plutește în jur, este mai accesibil chiar dacă încă avem sufletul tulburat, încă nu ne-am redobândit încrederea în cei cu care colaborăm. Dacă săptămâna anterioară ne-am petrecut-o reducând acțiunile la minim și încercând pe cât posibil să ne ținem departe de critici sau de concluzii, avantajele săptămânii în curs nu vor întârzia să apară. Nu trebuie să uităm că astăzi Mercur este în careu la Axa dragonului, dar această planetă se află de ceva timp și în conjuncție cu Marte. Nemulțumirea acestei zile, pe care o putem menține sau ascunde pentru a părea o simplă opinie ce nu trebuie împărtășită, devine mâine, prin împlinirea careului lui Marte la Axa dragonului, acțiune violentă bazată pe decizii la care am lucrat cel puțin o lună de zile. Așadar, nu ar trebui să ne grăbim din a considera că această zi este grea pentru că nici nu știm cât de complicată poate fi ziua următoare.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne deschide un orizont de înțelegere care ne poate pregăti atât de bine în a face față conflictului de mâine încât acesta ar putea să nu se mai consume. Pentru ca această condiție să fie îndeplinită este nevoie să nu respingem avantajele momentului doar pentru că acestea vin din partea celor pe care toată săptămâna anterioară i-am considerat vinovați de ceva. Oamenii au dreptul la mai multe tipuri de interacțiuni, au dreptul să-și atribuie roluri pentru că și nouă ne-ar plăcea să nu ne fie îngrădit acest privilegiu. În prima zi a săptămânii vorbim de avantaje care vin mai mult din capacitatea de a observa și înțelege, decât din cea de a acționa. Există un disconfort, iar acesta va veni în special spre dimineață și care se accentuează de fiecare dată când se constată că există o mare diferență între propria înțelegere și înțelegerile celor cu care interacționăm. Astăzi ni se pare obositor să spunem de mai multe ori același lucru, să ne justificăm pentru o faptă care vorbește de la sine, să cerem aprobare pentru a ne utiliza un drept fundamental. Cei care acceptă aceste bizarerii fără să judece mesagerul, sunt oamenii maturi care nu abandonează barca doar pentru că vântul și-a schimbat direcția.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lăsa astăzi antrenați în activități ample, diverse, chiar dacă acestea produc mai multe beneficii pentru cei din jur decât pentru sine. Important este să ne menținem echilibrul interior și mai puțin să fluturăm un steag al dreptății pentru a constata la sfârșitul zilei că în acesta nu crede nimeni.

Îndurăm greu un moment de singurătate. Veleitățile personale nu pot fi puse atât de ușor în practică. Există o confuzie, dar aceasta poate fi ascunsă prin nostalgii, revizuiri, recunoașteri tardive. Evenimentele ample ni se par respingătoare. Putem pentru că am mai demonstrat. Cercetări care ne incită imaginația și creativitatea. Apar complicații legate de anumite posesiuni. Ceea ce este personal cere protecție.

Luna parcurge astăzi ultimul sector de tranzit prin zodia Fecioară urmând ca de dimineață, după ce se împlinesc toate celelalte aspecte importante ale zilei, să treacă pe zodia Balanță. Astăzi ne trezim cu poezia învățată și puține din cele ce se consumă de-a lungul zilei ar putea să ne schimbe opinia sau să ne determine să ne răzgândim. Faptele zile anterioare sunt singurele care au putut impune o oarecare schimbare de direcție acestei conjuncturi. În momentul în care jocul se desfășoară, regulile nu mai pot fi schimbate. Astăzi cuplul Marte-Mercur primește un trigon de la Uranus și altul de la Junon, iar Marte definitivează careul cu Axa dragonului, ipostază astrală creionată ieri de Mercur. Astăzi nu mai avem răbdarea să ne exprimăm opinii despre o situație anume, ci pur și simplu trecem la acțiune pentru că ne va fi clar cât de evident a fost avertismentul zilei anterioare și cât te lipsită de sens este reiterarea unei teorii legată de momentul de față. 30 ianuarie este o zi a acțiunilor concrete, a valorilor care ne țin departe de dezamăgiri tocmai pentru că acțiunea în sine detensionează ceva rău. Mulți vor gândi astăzi că faptele erau absolut necesare și că dacă nu le-ar fi făcut nu ar fi fost posibilă menținerea lor într-o anumită funcție, într-o anumită poziție în grupul de apartenență, nici redobândirea unui confort menit să susțină limpezimea ideilor de care va fi nevoie până la sfârșitul săptămânii. Astăzi realizăm că nu suntem atât de slabi pe cât ni s-a spus și, pentru că ne bucură această concluzie, depășim o anumită limită și facem demonstrații mai mult decât ar fi necesar. Este și ziua când oamenii greșesc prin agresiuni îndreptate unii împotriva celorlalți pe care acum le găsesc perfect justificate. La fel se întâmplă și cu deciziile medicale pe care mulți sunt constrânși să le adopte acum pentru că nevoia acută de a acționa hrănește mai mult acea putere a minții care poate lucra cu mai multe informații deodată. Partea frumoasă a acestei zile vine din relația de trigon care se împlinește în noaptea de luni spre marți între Marte și Uranus și care susține experiențele extrasenzoriale, atracția către mister, deschiderea către o nouă dimensiune a cunoașterii, a înțelegerii. Mulți pot avea vise premonitorii sau chiar intuiții spectaculoase care întrerup somnul și rămân impregnate atât de puternic în ființa celui în cauză încât starea de veghe nu le poate șterge. Înclinația către mister se va menține până spre seară, când Luna se va apropia cu pași repezi de careul cu Venus, aspect care se va împlini în dimineața zilei următoare. Anumite suspiciuni care vin dintr-o notă generală a perioadei afectează și această latură mistică la care avem acces în momentul de față mai mult decât în alte zile ale acestei săptămâni. În rest, ziua este frumoasă, atât prin mister, luciditate, dar și prin nevoia de a produce o schimbare, chiar dacă aceasta presupune fapte care mult timp nu ne vor face cinste.
Prin urmare, 30 ianuarie vine spre noi cu capacitatea de a valorifica un drept, un privilegiu, o forță personală ce se poate transpune într-un exemplu personal prin care toți cei din jur să aibă de câștigat. Acest avantaj poate veni indiferent de calitatea acțiunii de acum. Dacă este o faptă bună atunci aceasta va fi luată ca atare, iar dacă este o faptă rea, cei care vor să învețe ceva din această experiență vor căuta ca pe viitor să nu procedeze conform acestui exemplu. Indiferent de situație, vorbim aici despre un reper care va fi cu atât mai consistent cu cât ființa a fost în săptămâna anterioară mai calmă și mai dispusă să înțeleagă, decât să acuze sau să compromite pe cineva. Faptul că Luna își încheie astăzi tranzitul său în prin zodia Fecioară eliberează puțin din presiunea pusă pe zodiile de pământ. Astăzi oamenii încep să realizeze că adevăratele valori mai vin și dintr-o zonă a abstractului, nu doar din realizări concrete, aprecieri, distincții, obiecte, patrimoniu, hrană. Mulți se vor trezi că mulțumirea le este suficientă sau cea mai importantă hrană, ceea ce nu poate fi decât un start bun pentru ca următoarele zile ale săptămânii să se desfășoare într-un mod frumos și echilibrat.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne separa de intenția bună doar pentru că ni se pare că fapta pe care o facem are nevoie de o demonstrație pe măsură. Este suficient că acționăm, nu mai trebuie să venim și cu o poveste care să le spună celorlalți totul despre această acțiune.

Aspirațiile mici devin proiecte mari. Valorile personale cresc în ochii celor care sunt obiectivi. Ceea ce schimbăm a avut la bază un conflict ratat. Cerem prea multe dovezi. Confirmările nu mai au atâta putere de convingere. Ceea ce a devenit sever așa va muri. Putere de a explica sau de a sonda superioritatea momentelor anterioare similare.

Luna, aflată încă din dimineața zilei anterioare pe zodia Balanță, va împlini în dimineața acestei zile un careu cu Venus și un trigon cu Soarele. Prima parte a zilei ne arată că apele sunt deja selectate și că anumite indispoziții rămân atât timp cât se mențin în minte și argumentele necesare. Cei care au respectat îndemnul zilei anterioare și nu au adăugat faptelor povești convingătoare se vor comporta în prima parte a zilei ca și cum a uitat complet ce s-a întâmplat ieri sau aleg în cunoștință de cauză să acorde pentru prima dată în această săptămână o altă valoare întâmplărilor recente. De altfel, nici nu este prea greu să facem lucrul acesta pentru că vom observa, cu cât ne apropiem de seara acestei zile, că valorile personale nu mai sunt susținute de oamenii pe care îi apreciam. Aceștia par ocupați cu propriile probleme și nu mai au timp să ofere un feedback frumos pentru a întreține relații simple și rafinate cu cei pe care îi apreciază. Opoziția Lunii cu Chiron arată că în momentul de față aprecierile rămân în plan secund sau sunt emise opinii despre alte situații care trebuie judecate mai aspru fără a afecta în niciun fel aprecierile care nu își mai găsesc astăzi locul în întâmplări sau în interacțiuni. Calitatea evenimentelor acestei zile îi obligă cumva pe acești oameni să nu mai găsească justificarea adecvată în a veni în întâmpinarea celorlalți cu cuvinte atât de frumoase. Astăzi fiecare persoană va fi motivată să apeleze la un fond de rezervă, fiecare va considera că atacul este justificat la fel și apărarea în fața unui factor coroziv. Privind la modul obiectiv, nimeni nu este vinovat că lucrurile sunt orientate în această direcție. Tocmai de aceea numai un om superficial va considera că absența aprecierilor, așa cum erau ele prezentate în zilele din urmă, arată că între timp lucrurile s-au schimbat, că oamenii sunt altfel, că au revenit din nou la o situație conflictuală sau încărcată de dezamăgiri. În rest, ziua ne vorbește și despre o luptă pentru superioritate, iar acest lucru este citit din trigonul pe care Marte din Capricorn îl realizează cu Junon retrograd de pe Fecioară. Ceea ce nu a fost spus în săptămânile din urmă devine acum concluzie fără note explicative, fără justificări, fără informații suplimentare. Ținta este o realizare la care să ajungem nu prin intermediul cuvântului, ci prin intermediul faptei în sine.
Prin urmare, 31 ianuarie ne arată că lucrurile care au fost complicate în săptămâna anterioară și în primele două zile ale săptămânii vor rămâne așa, vor fi explorate prin această notă particulară, dar lucrul acesta nu anulează cu nimic din ceea ce a fost bun și am parcurs până de curând. Ceea ce se întâmplă astăzi ne face mai maturi pentru că ne șoptește o altfel de poezie, ne transmite un mesaj al singurătății într-o altă limbă pe care o știm chiar dacă nu am vorbit-o deschis niciodată. Astăzi avem curajul să facem apel la aceste experiențe, dar indicat ar fi să ne abținem pentru că tot ce vine prin Marte, adică prin acțiune revendicativă presupunea mare consum interior, pe alocuri chiar epuizant, care ne lasă fără putere. Fiind în continuare sub impactul aburilor zile anterioare, cea care ne-a convins că în afară de acțiunea concretă nimic nu contează, este de așteptat ca mulți să nu țină cont de acest avertisment și să se implice în acțiuni menite să demonstreze sau să ceară de la viață mai mult decât merită să primească. Va fi din această perspectivă un moment când ne pierdem echilibrul, iar acesta poate fi redobândit până la sfârșitul săptămânii dacă nu repetăm și sâmbătă greșeala de acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi atât de severi cu noi înșine pentru că nu despre rezultate obținute în felul acesta este vorba acum. A constrânge totul la acest vas mic și ambițios înseamnă a pune în fața unor evenimente foarte mari o lupă cu scopul de a le micșora.

Gânduri întunecate. Teamă că sentimentele scapă de sub control. Pierdere. Rebeliune. Disconfort. Ideile simple ajung ușor la dezacord. Acuzații ce vin dintr-o zonă a muncii. Relații interumane compromise. Instabilități mai vechi. Risc în a confunda bunăstarea cu însușirea obsedantă a unor avantaje.

Luna parcurge astăzi ultimul sector de tranzit prin zodia Balanță urmând ca, spre seară, să treacă pe Scorpion. În noaptea de miercuri spre joi ea va trece prin Coada dragonului și ne va aminti că acuzațiile pe care le-am făcut atât de ușor la adresa celor din jur ni se întorc, nu doar ca impresii sau ca o stare proastă, ci și ca mod de comportare sau fel de a gândi. Din această poziție, Luna primește careuri și de la planetele Marte și Mercur, dar și, mai spre seară, după ce va intra pe Scorpion, de la Pluton. Mijlocul săptămânii aduce o presiune foarte mare asupra stării de fapt a lucrurilor, dar și asupra modului cum ne raportăm la evenimentele simple pe care le parcurge. Astăzi realizăm că suntem dependenți de anumite categorii de fapte și că până acum ne-a plăcut să forțăm puțin nota, amânând în același timp pe cele importante, pentru a ne atinge scopul și a ne autoamăgi că încă suntem pe val. Există o doză de subiectivitate care plutește în aer și care îi îndeamnă pe unii să se întoarcă spre gândirea rațională, spre cea științifică și să caute explicații și dovezi acolo unde emoția nu este prezentă. Cu cât faptele pe care le realizăm acum sunt mai departe de sentiment cu atât frustrarea este mai adâncă. Căutarea reperului este în egală măsură indiciul că puterile personale sunt coordonate de o formă de refuz, acela de participare activă, de colaborare, de schimb de experiență sau pur și simplu de a ajuta dezinteresat pe cineva. Dacă avem anumite semne de întrebare referitor la onestitatea pe care ar trebui să o dovedim în aceste interacțiuni este nevoie să așteptăm să vină seara pentru a vedea că toate ezitările au fost bazate pe o eroare, că toate vin dintr-un gol afectiv și că acolo unde am invocat sentimentul am devenit mai credibil sau evenimentele s-au derulat cu o mai mare ușurință.
Prin urmare, prima zi a lunii februarie ne arată că suntem în continuare într-o dinamică coordonată de forțe haotice și că, de la sine, forța evenimentelor nu este către coeziune, ci către a rupe, nu este către a aduna, ci către a consuma. Sentimentul de insecuritate ne va face astăzi mai raționali, mai severi sau mai distanți față de cei cu care până acum am avut schimburi complexe. Cei care până acum au simțit nevoia să se înconjoare de oameni pentru că sunt ființe sociabile și vor să trăiască în comunitate vor particulariza îndemnul către rațiunea de astăzi prin a-și îndrepta atenția către personaje fictive din romane, imaginându-și cum ar fi dacă viața le-ar porni pe un alt traseu. Aceasta se pare că este modalitatea cea mai simplă și mai frumoasă de a coordona situația conflictuală de acum. Cu toate acestea, problemele care apar astăzi țin mai curând de o sferă interioară, de o dinamică subtilă care acoperă ambiții prea mari pe care le-am crezut realizabile în zilele anterioare. Unii cred că aceasta este prima și cea mai importantă problemă cauzată de faptul că se lasă conduși de asemenea ambiții, alții cred că acesta este tributul pe care trebuie să-l plătească încă de la început pentru ca după aceea lucrurile să se clarifice și să fie mai ușor de împlinit. Toate aceste frământări nu pot știrbi însă încrederea în sine la care am ajuns în primele 3 zile ale săptămânii, trecând dincolo de greutăți și menținându-ne cu tot efortul luciditatea. Aici apar mici șicane de moment, discontinuități sau nesincronizări pentru că până la sfârșitul săptămânii, nu doar starea psihică în sine, ci și evenimentele sociale, să intre într-o oarecare normalitate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu permite unui element minor să ne distragă atenția de la un cadru mult mai mare sau de la un obiectiv important. Astăzi putem în mod conștient să oprim acea viziune care reduce o acțiune colosală la o însemnătate minusculă.

Expresivitate. Curajul vine prin exercitarea unui avantaj. Opiniile sunt schimbate în chip miraculos. Contrast care avantajează. Complicațiile administrative sunt rezolvate rapid. Griji față de un patrimoniu care nu se află în pericol. Incertitudine. Neșansă. Experiențe neprevăzute.

Astăzi Luna mai parcurge un sector al zodiei Scorpion aducând griji față de patrimoniu, dar cu soluțiile deja pregătite ca și cum toată săptămâna ne-am instruit pentru ceea ce trebuie să rezolvăm astăzi. Deși tot ceea ce se întâmplă astăzi ar trebui să ne alimenteze frica sau grija că ziua de mâine vine cu situații mai complicate, astăzi ne descurcăm foarte bine, suntem lucizi și atenți la fenomenul social, dar și destul de bine coordonați din punct de vedere psiho-afectiv în așa fel încât să ne găsim și momente personale aparte de care să ne bucurăm și pe care să le împărțim cu cei dragi. Astăzi se ridică o interdicție, nu pentru că ea ar dispărea din punct de vedere social dacă ar exista scrisă pe o foaie de hârtie, ci mintea este eliberată de constrângerea pe care o asemenea interdicție ar reprezenta-o. Astăzi căutăm confortul afectiv, ne depărtăm de ceea ce ne-a încurajat până acum să fim intransigenți și nu mai considerăm că este momentul potrivit să fim rezervați sau conservatori. Lăsăm în urmă și careul Lună-Pluton care aduce teamă de situații neprevăzute ce ar putea să ne expună o vină înainte de a avea dreptul să ne apărăm și devenim mai calculați și mai siguri pe noi înșine. 2 februarie este o zi de studiu, dar și una când inspirația și atracția către științele abstracte modifică relațiile interumane și reduce anxietatea, stresul și îngrijorările exagerate. Prin ceea ce se întâmplă astăzi putem spune că lucrurile devin mai clare, mai puternice și că fiecare episod care se adaugă de dimineața și până seara reduce caracterul distructiv al unor întâmplări și ne ține departe de eșec și ghinion. Astăzi suntem inspirați să facem alegeri foarte bune și reușim să găsim o îmbinare foarte specială între sentiment și rațiune în așa fel încât reacțiile pe care le avem, dar și argumentele care stau la masa lor să fie corecte, în afara oricăror abuzuri sau intenții tendențioase îndreptate împotriva celor dragi. Este o zi minunată pentru a cere iertare, pentru a vorbi despre situații complicate sau pentru a încerca să clarificăm ceea ce altădată nu s-a putut printr-o conversație sau prin expunerea unor dovezi într-o oarecare ordine.
Prin urmare, prima zi a lunii februarie ne ajută să înțelegem mai bine că lucrurile simple sunt cele lipsite de impulsul de a demonstra sau domina și că, de fapt, acestea rezolvă situațiile complicate și aduc forță celui în cauză, dar și evenimentului în sine, printr-o doză suplimentară de moralitate și bun simț. Sentimentele sunt echilibrate și avea în a 2-a parte a zilei ajungem să privim cu o mai mare luciditate lipsurile materiale pentru a găsi și acestora soluții practice. Este puțin probabil ca acolo unde situația este complicată soluțiile să rezolve în ansamblu condiția. Faptul că ne preocupăm astăzi de lucrurile acestea este de bun augur și ne oferă un avantaj teribil în soluționarea care, altfel, ar avea nevoie de mai mult timp pentru a vedea lumina zilei. În cel mai nefericit caz ecuația astrală a acestei zile aduce o nepăsare față de suferințele celorlalți pentru că avantajul personal sau succesul pe care-l obținem fiind echilibrați cu noi înșine ni se pare mult mai interesant și mai atractiv. Așa vor reacționa oamenii egoiști, la fel și cei care vor să se răzbune pe cei din jur printr-o acțiune pasivă-agresivă. Ziua aduce mari avantaje chiar și acolo unde unii oameni aleg să și-o petreacă într-un dialog interior lung și epuizant crezând că dacă le spun personajelor imaginare tot ce au pe suflet se eliberează de presiune.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne permite astăzi gândul singurătății. Chiar și dacă ne înconjurăm de personaje fictive care își fac veacul în paginile unui roman, este de preferat decât să inventăm în minte conjuncturi crezând că acestea au legătură cu realitatea.

Instabilitate. Schimbări ce vin dintr-un sector al emoțiilor. Puteri sporite gestionate fără măsură. Se rupe o asociere. Atitudinea verticală creează tensiune. Risipim valori importante. Exces de autoritate. Gelozia rupe o asociere. Găsim soluții bune însă ele nu pot fi puse deocamdată în aplicare din cauza unor confuzii sau a unor obsesii. Căutăm o nouă libertate de mișcare.

Astăzi se împlinește faza de Ultimul pătrar din fereastra opoziției pe care Luna o are cu Uranus. Asta înseamnă că deja în momentul acesta Soarele poate fi considerat în fereastra careului cu Uranus, ceea ce arată că începe să se contureze un sentiment de nesiguranță pe care astăzi îl punem pe seama a ceea ce ne propunem să facem și nu reușim. Mai târziu vom găsi și anumite evenimente sociale menite să justifice toată această presiune interioară. Cu toate acestea momentul de față este însă unul fericit. Nu va mai conta că ajungem la această mulțumire de sine pe căi mai puțin ortodoxe. Important este că ne vom menține echilibrul și avantajele personale, iar lucrul acesta va face ca relațiile să fie stabile, iar succesul pe care l-am obținut să se mențină o perioadă. Trigonul lui Venus cu Luna neagră se referă la genul acesta de compromis care face bine omului obișnuit doar pentru că îi oferă acel confort de care are nevoie pentru a uita pe moment de o grijă socială, oricât de reală sau de importantă ar fi aceasta. Astăzi vom evita să vorbim despre greutăți tocmai pentru că acestea devin prea prezente în minte și ni se pare că dacă ne îndreptăm atenția către ceva frumos și simplu uităm de ele și uitarea în sine pare să fie soluția. Este o soluție doar pe moment pentru că de mâine încolo, după ce Luna va trece pe zodia Săgetător, toate aceste procese interioare, care susțin atingerea confortului în felul acesta, se vor estompa și ne vom întoarce la agitațiile pe care le-am avut și pe care le cunoaștem foarte bine. Apoi, această opoziție dintre Lună și Uranus poate aduce și o nevoie de aventură, cu toate riscurile necesare. Unii vor ajunge aici pentru că se simt siguri pe ei și având această bază solidă cred că își permit o evadare, o depășire a unor limite. Alții vor prin această evadare să se depărteze de centru încărcat atât de mult de greutăți sau de gânduri apăsătoare de muncă, rutină, grijă. Compromisurile acestei zile ne vor provoca momente de veselie peste câteva luni când ne vom aminti cam ce am fost dispuși să facem acum la început de februarie. Unii vor râde de cât de ușor au reușit să păcălească pentru a obține un avantaj major, alții de cât de tare i-au speriat pe cei care păreau de nezdruncinat. În rest, ziua aduce evenimente mici care devin în egală măsură și contraargumente împotriva unui element negativ, împotriva unei agitații generale.
Prin urmare, 3 februarie ne vorbește despre lucrurile mici care pot înclina mult balanța valorilor, despre avantajele pe care reușim să ni le obținem singuri chiar dacă asta înseamnă să facem anumite compromisuri. Această relație bună dintre Venus și Luna neagră poate împlinii a doua parte a devizei săptămânii într-un chip particular. Astăzi putem respinge foarte ușor ceva valoros doar pentru că ni se pare că ne încarcă sufletește sau vine asupra noastră cu sarcini suplimentare pe care acum nu ni le dorim. Presiunea momentului ne ajută să facem o sinteză a ultimelor 3 săptămâni și, în funcție de rezultat, să stabilim cam ce vom face în săptămâna următoare, însă nu ne vom stabili nimic punctual, ci totul va fi cu caracter general, în linii mari, ca propuneri sau ca obiective. Mai mult decât în alte zile ale acestei săptămâni, astăzi avem nevoie de cei dragi, avem nevoie să vedem și să înțelegem că aceștia sunt dispuși să facă sacrificii pentru noi pentru că aceasta este măsura unei prietenii profunde. Cel care va răspunde astăzi doar dacă este solicitat, fără a avea nimic personal, fără a se oferi pentru că înțelege nevoia celuilalt ascunde un mare conflict interior pentru care îl face răspunzător pe cel care îi este cel mai apropiat. De aceea refuză să se ofere ca sprijin și așteaptă să îi fie cerut ajutorul pentru ca fapta sa să poată fi negociată pe viitor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu încălca o regulă a bunului simț doar pentru că ni se pare mai avantajos să procedăm așa. Astăzi destinul ne încearcă cu această păcăleală.

Nevoie de mișcare. Schimbăm întâmplările simple și plictisitoare în altele generatoare de bună dispoziție și destindere. Rezolvăm un conflict social prin atitudine deschisă. Secretele compromit pentru că sunt ușor sondate și dezvăluite. Separare. Incertitudinea ascunde o mare slăbiciune. Se caută o dominantă.

În dimineața acestei zile Luna își va încheia tranzitul său prin zodia Scorpion și va intra pe Săgetător. Înainte de a face această trecere ne va ajuta să rememorăm ceva frumos care s-a întâmplat de-a lungul acestei săptămâni. Pentru că aceste evenimente se consumă în noaptea de sâmbătă spre duminică această rememorare va veni într-un mod inedit, prin intermediul unui vis, a unor avertismente ce țin de intuiție sau de o viziune care se construiește din contururi mai mult sau mai puțin clare. Toate acestea au o expresivitate aparte și ele ne încarcă din punct de vedere afectiv pentru că astăzi preocuparea principală va fi orientată către a rezolva un conflict social. Lucrul acesta va fi vizibil după ce Luna va trece pe Săgetător și se va apropia cu pași repezi de careul cu Saturn. Ca fundal se reduce mult din capacitatea de îndurare pentru că toleranța careul Soare-Uranus, aspect care se va împlini în săptămâna următoare, se reduce și ea. În privința situațiilor de graniță lucrurile nu sunt decise sau au rămas în stadiul în care se aflau la începutul acestei săptămâni. Aceasta este partea neclară a zilei și oricât am încerca să o soluționăm ea nu ne va ajuta încurajând adevărul brut, ci va face conjunctura să fie și mai neclară adăugând situații peste situații (ca și cum un adevăr nu se poate susține pe el însuși și are nevoie de probe) tocmai pentru că nu este nimic simplu în ceea ce vrem să rezolvăm acum. Ziua se va remarca prin ambiție, prin nevoia de a înclina balanța valorilor către bună dispoziție și destindere, chiar dacă asta înseamnă să plătim un preț important. La început, ni se va părea un mare avantaj faptul că evenimentele acestei săptămâni au o mai bună coerență, dar lucrul acesta se va evapora în momentul în care vom realiza că problemele pe care vrem să le rezolvăm astăzi nu vin din această săptămână și nu fac referire doar la ceea ce am parcurs acum, ci sunt mult mai ample și vizează perioada sau chiar epoca în care trăim. Săgetătorul poate aduce prin intermediul Lunii capacitatea de a scoate la lumină un adevăr pe care să îl prezinte făcând apel la rațiune. Se ajunge la adevăr prin instrumente de natură emoțională sau ezoterică, dar explicația și coerența acestui adevăr se bazează pe rațiune. Iată un paradox! De aceea nu este indicat ca în această zi să ne bazăm exclusiv pe ceea ce explicăm. Valorile personale au nevoie de repere care să rămână încă în stadiul de colectare, fără a fi necesar ca după fiecare observație să venim cu o concluzie. Faptul că până spre seară Luna își va construi din aproape în aproape un conflict interior pune în dificultate relațiile de prietenie sau sinceritatea care ar trebui să consolideze asemenea raporturi sociale. Astfel, orice umbră de nesinceritate, orice justificare care acoperă o problemă ce nu poate fi soluționată acum, dar care nici nu este lăsată în așteptare, ci zgândărită, amplifică un sentiment de nesiguranță care va atinge un maximum în mijlocul săptămânii viitoare, când Soarele și Uranus își vor definitiva careul lor, activ încă de pe acum.
Prin urmare, finalul săptămânii ne aduce în centrul atenției o problemă de relație cu sine, de atenție, de severitate tocmai pentru că astăzi nu suntem mulțumiți cu ceea ce avem și vrem să înlocuim, să schimbăm, să modificăm ordinea crezând că noua versiune îmbunătățește substanțial și starea interioară, dar și relațiile personale. Astăzi realizăm că în fața unor probleme ne abținem foarte greu sau că răspundem foarte ușor provocărilor cu atât mai mult cu cât orice forță adăugată cele existente sau orice element nou trebuie utilizat pentru a spori importanța de sine sau pentru a consolida un statut social. Astăzi prea puțini se gândesc la ei înșiși și dacă o fac atunci urmăresc în mod egoist ceva. Acțiunile dezinteresate sunt cenușăreasa acestei zile. Tocmai de aceea avem nevoie ca dimineață să ne trezim și să ne îndreptăm atenția către ceea ce a fost bun până acum și nu a fost zdruncinat de o certitudine socială negativă. În rest, ziua aduce o presiune în crescendo care corodează puțin din încrederea în sine prin suspiciune și ne îndeamnă să ne ascundem simțurile sau atenția de marile probleme sociale crezând că dacă le rezolvăm pe cele personale care strică foarte mult am găsit piatra filozofală. Deciziile adoptate pe nesiguranța acestei zile vor avea rezultate negative în mijlocul săptămânii următoare atunci când Soarele și Uranus vor definitiva careul care este activ încă de pe acum și care produce efecte bulversante. Astăzi gândurile sunt bulversate și, pentru că o mare parte din zi Mercur se va afla pe ultimul grad al zodiei Capricorn, ceea ce va însemna mustrări de conștiință sau un ecou negativ pe care îl oferim unor oameni pentru a ne proteja de întrebări incomode sau o altă formă de invadare a intimității. Zăpăceala acestei zile ne spune că ne facem vinovați de toată această neclaritate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți ca satisfacerea propriilor nevoi să nu amplifice celorlalți greutățile personale, indiferent de justificarea la care apelăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *