26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023

26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023 este săptămâna revenirilor refuzate altădată, a echilibrului la care ajungem ușor și a pierderilor pe care doar le regretăm, nu le reparăm. Deși în ansamblul ei, această săptămână nu conține prea multe pericole, de unde și motivul de bucurie pe care îl avem pe acest final de an, sunt câteva momente astrale importante care ar putea înclina balanța valorilor sau ne-ar putea duce pe o pistă greșită. Planetele individuale sunt în continuare vedetele momentului însă și Neptun își va face simțită prezența prin conjuncția sa cu Junon, dar și Pluton prin conjuncția cu Venus. Faptul că Mercur își va iniția deplasarea retrogradă pe 29 decembrie, care va dura până pe 18 ianuarie, ne dă de gândit că aceste 7 zile pe care le parcurgem cu bucurie, emoție sau efort nu sunt atât de simple precum par, adică nu sunt chiar niște zile de sărbătoare. Dacă avem parte de o confruntare frumoasă și constructivă cu situațiile pe care le-am parcurs în ultimele trei luni sau de-a lungul întregului an 2022, să ne pregătim în mod responsabil momentele de sărbătoare pe care să le petrecem după ce săptămână în curs se va încheia. Cu toate acestea, avem motive de bucurie pentru că nu suntem presați să facem ceva anume, iar cei care se vaită de lipsa timpului, a energiei, a puterii, a banilor sau a sentimentelor împărtășite nu sunt decât niște plângăcioși care și altădată au procedat la fel pentru a găsi foarte ușor naivi dispuși să muncească în locul lor. Este o săptămână a libertății de expresie când căutăm confort pentru că așa ne-am educat, refuzăm comunicarea pentru că nu cunoaștem altă cale, ne luăm de gât cu toată lumea pentru că aceasta a fost singura dovadă de putere ce ne-a fost insuflată. Puterea vine din înțelegere și conservare. Deja din mijlocul zilei de joi lucrurile vor fi văzute răsturnat, ceea ce înseamnă că revizuirea nu este atât de simplă, chiar dacă nu ne obligă nimeni să o abordăm în mod direct sau amplu. Cei care o vor privi cu responsabilitate vor vedea cum în jurul lor situațiile se stabilizează, nu de la sine, pentru că aleg să cultive această atitudine, ci printr-o comandă mentală pe care o dau apelor învolburate din jur pentru a le liniști. Aceștia vor deveni adevărații formatori de opinie care vor fi căutați cel puțin în primele trei luni ale anului următor până în primăvară când așteptăm un episod spectaculos așa cum a fost și cel care a venit spre noi în mod fragmentat în ultimele trei luni. Mercur retrograd va însemna pentru unii un pas înapoi, iar dacă nu se plâng și nu invocă faptul că au fost constrânși să procedeze așa, avem de-a face cu oameni foarte serioși care privesc atât latura comună a vieții, cât și pe cea morală ori pe cea spirituală cu responsabilitate și spirit practic. Debutul anului următor este unul eminamente emoțional chiar dacă aceste emoții sunt susținute de o accentuare a planetelor pe Capricorn, zodie de pământ. Este nevoie de stabilitate și în această dimensiune a vieții, acolo unde credem că emoțiile sunt mai intense cu cât sunt mai răsfirate sau necontrolate. Spontaneitatea este un mare pericol pentru începutul anului următor. De aceea, să luăm în serios vibrațiile acestei săptămâni și să ne pregătim cum se cuvine pentru ceea ce va veni.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu grăbi concluziile la fel cum nu este indicat să grăbim nici faptele. Ceea ce se împlinește prin grabă se stinge repede. Ceea ce se distruge prin grabă atât a putut supraviețui.

Luni, 26 decembrie

Marți, 27 decembrie

Miercuri, 28 decembrie

Joi, 29 decembrie

Vineri, 30 decembrie

Sâmbătă, 31 decembrie

Duminică, 1 ianuarie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *