22 – 28 mai 2023 este săptămâna arbitrajului bun, dar insuficient și a tensiunilor minore care aduc probleme doar oamenilor slabi și doar în sectoarele explorate insuficient. Valorile cu care vom lucra în această săptămână țin mai mult de reeducare sau reajustare decât de confruntarea cu un element nou. Chiar și atunci când lucrurile cu care lucrăm nu sunt recunoscute, tot vor fi înghițite de metode vechi sau vor fi întâmpinate cu instrumente pe care le folosim de regulă de mulți ani. Elementul spectaculos al săptămânii nu vine din faptul că de undeva din necunoscut, din subtil sau dintr-o forță care adună cu mare pricepere gândurile și intențiile oamenilor pentru a le împlini coboară asupra noastră o putere specială, ci din răspunsul pe care dorim să îl oferim ca semn al maturității sau al inteligenței. Mesajul astral al acestei săptămâni ne duce către un alt plan al existenței, supradimensionează abordările personale și chiar problemele individuale pentru a le vedea, ca într-o reprezentare la scară largă și a înțelege cam cum vor fi ele peste ceva timp. Din fericire, schema astrală a acestei săptămâni nu ține doar de viziune, ci și de practică, ea nu înseamnă doar o întâlnire cu misterul, ci și rezolvarea lui. Noi suntem arbitri pentru propriile probleme și deviza generală a săptămânii ne spune că în mare parte implicațiile pe care le vom avea în toate aceste direcții sociale vor fi bune. Cei care rămân blocați pe instrument și nu reușesc să treacă dincolo de ceea ce le spune teorema pentru a descoperi noua regulă, asemenea celui care a folosit-o pentru prima dată, vor rămâne blocați pe propriile slăbiciuni și în zone explorate insuficient pentru că ritmul de lucru ales, cel lent sau foarte lent, nu le permite să ajungă foarte repede la soluție. Astfel, nu termină conversațiile, nu își asumă răspunderea propriilor decizii, nu au curajul să gândească pentru binele propriu și nici faptele nu au consistența pe care ar fi obținut-o dacă ar fi avut de executat o comandă dată de cineva. Într-o asemenea postura delicată, când propria persoană devine și arbitru apar scuzele, justificările, motivele de renunțare. Desigur, există persoane care trec dincolo de acest aspect încurcat al vieții și care merg mai departe tocmai pentru că înțeleg un asemenea mesaj. Aceste ființe nu sunt doar curioase pentru a explora ce se află dincolo de ceea ce este evident, ci și suficient de serioase când vine vorba de interacțiune tocmai pentru că au suficient de multă experiență încât să știe că stagnarea nu folosește la nimic. În această săptămână descoperim de ce am stagnat și cei mai mulți vor ajunge la concluzia că o stimă de sine explorată eronat, prin extreme, un orgoliu nerafinat, necizelat ar putea fi posibilele cauze. Jocul condiționării și al libertății oferă acestei săptămâni un farmec aparte. Nu regretul este ceea ce îi va defini pe cei care nu se pot mobiliza, ci certitudinea că au făcut alegerile cele mai bune. În cazul lor, orgoliul îi ține prizonieri, în timp ce pe ceilalți același orgoliu îi ducem mai departe. Prin accentuarea zodiei Leu se va vorbi în această săptămână de sacrificiu pentru propriul ideal, de gloria care poate fi un drog foarte puternic sau o otravă, de lipsa de respect care îi trezește pe unii la realitate, iar pe alții îi împovărează cu prejudecăți penibile. Astea sunt elementele pe care le arbitrăm și acestea se vor dovedi cele mai importante pentru că faptele sunt doar elementele așezate la capătul firului nu ceea ce îi dă acestuia flexibilitate sau stabilitate. Cel care va reuși să nu se sperie de puținul care îi rămâne ar trebui să se aștepte ca după 28 mai lecția sa să aibă și câteva recompense bune. Ceilalți vor simți nevoia să intervină, iar și iar, asupra unui proces, fie pentru că nu s-au simțit înțeleși sau acceptați, fie pentru că au reînviat obsesia lucrului neterminat.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu distruge farmecul unei surprize. Dacă am uitat cum este să fim curioși fără a fi egoiști sau malițioși avem ocazia acum să ne amintim.
Revenire. Complicații acolo unde lucrurile nu au fost spuse pe nume. Devenire complicată de o supraapreciere. Atenție pe detalii care suplimentează sarcinile de lucru. Evoluție dificilă, complicată. Avem de demonstrat ceva. Ecoul unei vieți mai bune ne mobilizează. Noblețe. Disconfort parcurs prin renunțare. Evităm un eșec.
În dimineața acestei zile Luna va trece pe Rac și toată ziua va avea de împlinit doar unghiuri frumoase. Soarele, și el abia intrat pe Gemeni, va definitivă azi sextilul cu Marte care, de curând, a intrat pe Leu. Prima zi a săptămânii este una de putere. Mulți vor crede că totul trebuie judecat după forță, după jocurile de rol pe care le au de îndeplinit în această perioadă, dar fac lucrul acesta cu nostalgia bucuriilor de altădată, cele care, la momentul la care s-au propus, au fost umbrite de speranța unui progres galopant, de alte împliniri sau de lipsurile specifice acelor vremuri. Acum trăim momentul acela, dar fără presiunea de atunci și de aceea devenim mai receptivi la cei din jur, mai sensibili la ceea ce ne ajută să evoluăm, să fim mai buni sau mai puternici în demersurile alese. Unii, mai slabi de înger sau care nu sunt atât de atenți la fenomenul social, vor analiza azi totul după satisfacție, căutând să se țină departe de eșec, de obositoarele demonstrații, de slăbiciunile pe care le aveau într-o anumită perioadă a vieții, fără a se întoarce, punctual, spre acele vremuri. Și ei arată că sunt atenți la ceea ce se întâmplă, dar o fac în felul lor, cu instrumentele rudimentare de care dispun acum, nu fin, elegant și în niciun caz prin profunzime etică, morală sau spirituală. Sextilul Soarelui cu Marte este azi despre înlăturarea unor obstacole, poate chiar ale acelora care au făcut viața personală atât de dificilă cândva și căreia îi putem acum aplica o corecție bună, o ajustarea a timpului, a forței, a raportării. Oricât de mici sunt gesturile, vor avea ecou asupra vieții sociale, asupra destinului, asupra stimei de sine, asupra atenției, dar și asupra noilor idealuri pe care am reușit să le insuflăm din viața proprie, după momentul dureros și limitativ ce este acum invocat empatic. Legătura dintre Gemeni și Leu aduce întotdeauna într-o confruntare două tipuri de energii ale puterii, unele care simulează autoritatea pentru satisfacții conjuncturale, altele, grave, care țin de o simbioză a speranțelor cu puterea pentru a da idealului personal un scop nobil și vibrant. Scena se aseamănă cu doi lideri, unul favorizat de clasa socială din care provine, iar celălalt de rezultatele muncii sale, care vor să ocupe același loc. Succesul vine doar dacă soclul este împărțit în două, doar dacă fiecare se luptă pentru propriul segment de piață. De această dată avem o recepție mutuală și noutatea este una spectaculoasă. De aceea amprenta săptămânii face referire la un arbitraj bun, la o consolidare a ceea ce părea pierdut pentru că un singur tip de energie nu era suficient. Acum se împlinește proverbul “unde-s doi, puterea crește” pentru ca dușmanul, adică obiceiurile proaste și obișnuite de a hrăni neîncrederea, să nu răzbească.
Prin urmare, 22 mai este o zi bună, frumoasă, complicată pentru naivi, tensionată pentru superficialii care nu vor ști de unde bate vântul pentru a se apăra, însă absolut minunată pentru cei care vor să dea un sens vieții, care vor, fie și numai puțin, să lase o urmă frumoasă a trecerii lor. Azi este despre oameni, despre amintiri, despre amprente și despre darurile minunate pe care le facem celorlalți în anonimat. La vedere, cu Soarele și Marte pe două zodii expansive și în sextil, nimic nu pare să ducă spre direcția aceasta, dar fundalul nu permite acrobații. Azi plutim, dar stabilitatea nu vine din barca în care suntem, ci din calmul apei, din bunătatea mării care ne primește și ne susține căutările în această perioadă. Mulți vor medita azi la libertate, ca și cum puterile de care aveau cândva nevoie au devenit, prin ideile obsedante și insistența acțiunilor repetitive orientate în această direcție, încercări majore. Pentru ei, 22 mai este o zi a relaxării și a redescoperirii puterilor care se exprimă în afară tensiunii, care mențin bărci ale curajoșilor într-o plutire nedefinită, ca timp, și indiferentă, ca rezultat sau scop. Oamenii profunzi nu sunt acum bărci, ci marea însăși. În rest, ziua aduce bucurii simple care ne încurajează să ne facem planuri, să interacționăm scurt și prudent, să prindem curaj atunci când întâlnim o provocare și să ne oferim dreptul la destindere în acțiuni plăcute, reconfortante. Spre seară, cuvintele vor prinde puteri aparte și ele vor pregăti intensitatea zilei următoare prin planurile pe care le verbalizăm aproape fără să ne dăm seama sau pe care promitem că le vom duce la îndeplinire fără să avem habar ce zi va fi mâine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a evita supraaprecierea. Laudele pe etape intermediare riscă o adâncire într-o supraapreciere care nu duce spre autocontrol. Prin ea uităm că suntem pe ape și ne vom crede la Cirque du Soleil.
Pervertirea unei intenții. Secretele sunt în pericol. Știm ceea ce este bun pentru alții, dar nu ni se răspunde la fel. Regretăm că nu suntem acolo unde ne-am dorit și cu cine ne-am dorit. Asocierile nu sunt ceea ce am crezut. Un sacrificiu ne duce mai aproape de glorie.
În dimineața acestei zile Marte va definitiva careul cu Jupiter, iar Luna va parcurge încă un sector al zodiei Rac aducând zilei intenția de a face modificări sau de a pune în pericol pe cineva prin intermediul unor informații compromițătoare sau a unor secrete. Astăzi vorbim despre asocieri sau despre lucruri pe care nu le înțelegem sau care s-au desfășurat atunci când nu eram de față. Acesta este interesul principal al momentului și de aici pleacă cele mai mari probleme. Relația proastă dintre Marte și Jupiter transformă toată buna înțelegere a zilei anterioare în motive de complicații sau de scandal pe motiv că trecutul se reiterează, complicațiile apar din nimic, iar oamenii sunt sortiți să nu se înțeleagă unii cu alții. Astăzi ne ies în cale oamenii cu care nu suntem de acord sau căutăm compania celor care nu acceptă ușor că suntem acolo, că avem un rol de îndeplinit sau că am obținut anumite avantaje. Pe această schemă astrală ar trebui să ne așteptăm astăzi ca situațiile simple de până acum să se transforme în unele marcate de ridicol când oamenii nu mai au curajul să-și spună verde în față sau, dacă fac lucrul acesta, urmăresc să rănească pe cineva. Cel care va pierde astăzi un dezavantaj se va gândi mult timp de acum încolo la secretele pe care le-a dezvăluit sau la ceea ce a împărțit cu alții și nu ar fi trebuit de a ajuns aici. Dacă prin sextilul lui Marte cu Soarele vorbim despre avantaje care sporesc încrederea și ne motivează să ne consolidăm propria poziție, ceea ce parcurgem astăzi face referire la un mediu social toxic sau la ceva ce trebuie schimbat pentru a fi acceptat așa cum gândim sau cum vrem să facem. Nevoia individului nu mai este atât de ușor de înțeles sau de tolerat. De altfel, o altă problemă a acestei zile este dată și de ușurința cu care renunțăm la ceva bun legat de educație, la un sfat pe care l-am primit atunci când treceam prin situații similare sau, dintr-un prea mare orgoliu, renunțăm la un apropiat care ne-ar putea ajuta pentru că vrem să demonstrăm ceva. Sunt puțini oameni care se descurcă singuri în situații de genul acesta tocmai de aceea momentul de față îi încearcă pe toți pe asociere sau pe ideea de glorie așa cum este ea conturată în momentul de față, așa cum o înțelege fiecare. Nu mică ne va fi mirarea când vom observa astăzi cât de bine ne pricepem la problemele celorlalți și cât de puține știm despre cum ar trebui să procedăm pentru a ni le rezolva pe cele personale. Speranța că lucrurile revin de la sine va fi vizibilă în cazul celor care se descurajează foarte ușor tocmai pentru că 23 mai este o zi de luptă, o zi când orice nevoie nu poate fi atinsă decât prin consum sau prin efort susținut. E mai puțin important că astăzi vom avea ceva de demonstrat sau că lucrul acesta va fi mai vizibil decât adevăratele intenții, cât de important este să nu ne lăsăm doborâți de compromisurile pe care le vom folosi astăzi ca instrumente de lucru. Într-un contrast teribil, astăzi vorbim altfel, promitem altceva și suntem dispuși spre alte tipuri de fapte decât s-a întâmplat în ziua anterioară. Pe unii schimbările acestea de la o zi la alta îi obosesc foarte mult, dar până spre seară când se va definitiva și sextilul Lunii cu Uranus vor vedea că numai în modul acesta reușesc să compenseze o lecție gravă care se întinde pe mai mulți ani sau care este mult mai amplă decât pare la prima vedere. Astăzi nu obținem un lucru mic pentru că așa este nevoia, ci răspundem unei provocări existențiale care ne-a mai lansat invitații și în anii din urmă. Cei lucizi sau atenți la fenomenul social vor înțelege încă de dimineață lucrul acesta și aceștia vor fi cei mai câștigați. Ceilalți, dacă vor avea noroc, vor înțelege lucrul acesta până spre seara. Cei care nu se încadrează în categoria victorioșilor se vor trezi la realitate abia din toamna până la sfârșitul anului când Jupiter va fi retrograd.
Prin urmare, 23 mai ne vorbește despre lucrurile care ne pot ridica sau care ne pot pune în pericol foarte ușor dacă nu avem clar conturat în minte direcțiile spre care mergem sau dacă ne sperie prea ușor un sacrificiu ori o pierdere. Ceea ce se schimbă astăzi face parte dintr-un proces de creștere și dezvoltare. Știm, nu este prima dată când invocăm aici așa ceva, pentru a ajunge acolo unde ne propunem, avem nevoie să renunțăm, rând pe rând, la multe din obiceiuri, să lăsăm în urma cojoacele Babei Dochia, pentru că așa este necesar sau așa ni se cerea. A răspunde frumos la un mesaj atât de complicat precum cel de acum demonstrează o evoluție realizată prin studiu individual și ea va fi văzută doar la cei care au demonstrat și în anii din urma că sunt autodidacți. Cei care așteaptă din jur ajutor vor avea un 23 mai încărcat de dezamăgire sau de pericole. Dar aceasta este lecția pe care au cerut-o, așa înțeleg și ei cât de important este că ajutorul venit din exterior să fie întotdeauna susținut de ceva personal, de o muncă personală abordată cu responsabilitate și determinare. În rest, toate celelalte programate pentru această zi vizează alegeri care ascund, indiferent că ele sunt puse în practică prin ezitare sau prin demonstrare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu căuta un umăr pentru a transfera greutatea personala sau pentru a plânge. Astăzi avem nevoie să fim curajoși. Să lăsăm dramele pe alte perioade.
Deschidere. Separare pe orgolii. Nu mai suntem stăpâni pe ceea ce am acumulat. Agresiunea prin vorbe devine agresiune prin decizii. Pierdem un drept mic pentru a face loc unui drept mai mare. Luptăm cu adversarul până la ultima picătură. Disconfort cauzat de o îndoială. Lipsa de control este văzută ca o pedeapsă. Cercetăm un mister complicat și ascuns cu mare dibăcie.
Luna își încheie tranzitul său prin zodia Rac și în a doua parte a zilei va trece pe zodia Leu împlinind, ca un prim aspect, o opoziție cu Pluton, apoi, la puțin timp, un careu cu Jupiter și o conjuncție cu Marte. Ceea ce se întâmplă astăzi se încadrează perfect în nota agresivă care s-a păstrat din ziua anterioară și care a venit spre noi cu scopul de a ne trezi la realitate. Astăzi plătim pentru glorie pentru că nu mai avem timp să ne bucurăm de ea și nici atât de multă energie pentru a duce mai departe o contracție. Agresivitatea arată acum care este prețul pe care îl cere și cât de confuz poate fi rezultatul pe care îl deține. Prin faptul că Luna se încadrează perfect în toată această schemă complicată și agresivă susținută de crucea cosmică de pe semnele fixe (este integrată aici Axa dragonului) implicațiile acestui disconfort sunt, ca și în ziua anterioară, destul de mari. Cei care își pierd controlul astăzi nu sunt doar într-un moment de zăpăceală, nu doar neatenți, ci lipsiți de prerogativele necesare pentru a împlini această etapă a destinului. Din această perspectivă, 24 mai este o zi de informare față de stadiul la care ne aflăm sau, așa cum ne spune și deviza generală, un moment când se realizează un arbitraj bun. Adevărul ne ajută astăzi nu doar în a lua deciziile importante, dar și în a înțelege cât de importantă este deschiderea și renunțarea la orgolii. Dacă lucrurile acestea ne sunt oarecum familiare, careul Lunii la Axa dragonului ne arată de această dată că investigăm un mister. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că presiunea dată de careul în T pe semne fixe reduce puterea de reacțiune sau îl îndeamnă pe cel în cauză să-și conserve energia în ideea că trebuie să facă față situațiilor similare pe care viitorul ar putea să i le rezerve. Axa dragonului aduce însă în tot acest context o undă de speranță. Este nevoie nu doar de o bază solidă, dar această bază are nevoie de o anumită structură. În cazul de față curățăm ceea ce este impur sau nepotrivit pentru etapele următoare cu scopul de a deveni mai curați la suflet și mai onești. Nu este deloc surprinzător pentru un pasionat de astrologie faptul că lucrul acesta se întâmplă când Marte a trecut pe zodia Leu. Doar de atât am avut nevoie pentru a răscoli tot acest depozit periculos care s-ar fi transformat în cel mai scurt timp într-o greutate atât de mare încât, din cauza sa, eșecurile ar fi venit unul după altul. Acum, când mai avem puțin până la trecerea Axei dragonului pe următoarea axă zodiacală, ne trezim, înțelegem și conștientizăm că tensiunile minore sunt avertismente, semnale că viitorul care se susține pe aceste dezechilibre nu poate fi unul solid. De aceea, tensiunile minore de acum vor aduce probleme doar oamenilor slabi pentru că doar acolo vedem ființe care ignoră lucrurile atât de simple. Nu ne trebuie mult pentru a face ceea ce trebuie pentru noi, pentru a ne liniștii sau a luat într-o relație dar atât cât se poate acum. Un om profund va fi mulțumit că se întâmplă, fără să conteze pentru el cantitatea. Practic, despre această cunoaștere este vorba pe 24 mai, când și Luna va trece pe zodia Leu, cea care aduce prea multă căldură până și sufletelor care nu se pot adapta la noile temperaturi și care nu au cerut-o.
Prin urmare, provocările momentului ne arată că trăim un mister complicat și că el face referire cu precădere la relația individului cu el însuși. Nu în cazul tuturor poate fi vorba despre autocunoaștere, dar cu toții vom avea experiențe care sunt legate de acest proces minunat care ne ajută să ne înțelegem mai bine, să descoperim cum suntem văzuți, care este adevărata măsură a lucrurilor, dar și a ceea ce avem de oferit sau de primit. Astăzi faptele bune ne protejează de ridicol tocmai pentru că nimic din ceea ce se întâmplă pe cer nu ne încurajează în direcția aceasta și cel care le alege știe de ce, o face împotriva curentului, deci merge pe acolo pentru că este creator de valori nu consumator. O asemenea ființă nu-și va pierde controlul, dar nici nu se va teme de o situație de genul acesta pentru că nu se va simți pedepsită dacă se întâmplă ca mersul lucrurilor să respecte un alt desfășurător decât cel pe care l-a gândit. Ne temem astăzi să fim prea critici cu noi înșine tocmai pentru că în absența măsurii nu știm cum să gestionăm toată această evoluție socială. În rest, vorbim de situații delicate care ne duc la interacțiuni încordate care vor deveni și mai încordate acolo unde este mai intensă teama de deposedare, de boală sau de sărăcie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a semăna în sufletele celorlalți respect și seriozitatea. Acolo unde acest dar nu este primit, orgoliile se vor dovedi prea mari pentru ca bunele intenții să supraviețuiască. Zonele acelea trebuie ocolite.
Regretăm ceea ce nu obținem ușor. Refuzul înseamnă că ne putem descurca singuri. Un simplu moment de tensiune ne complică un schimb de experiență. Descoperim că vorbele nu mai sunt ce erau cândva. Pierdem prin discursul pe care îl alegem crezând că ne înalță. Coborâre prin cuvinte, termeni, atitudine. Descoperiri care ne tulbură.
În dimineața acestei zile Marte va definitiva careul Axa dragonului ceea ce va accentua nota complicată și riscantă a acestei perioade. Pentru că Mercur se află în continuare în zodia Taur, adică tot pe o axă a semnelor fixe, problema limbajului, a atitudini care ar putea depăși o limită pentru a satisface o nevoie va deveni elementul care ne va complica și mai mult interacțiunile. Astăzi pierdem printr-un mesaj sau prin discurs tocmai pentru că emoțiile rămân în urmă sau sunt în continuare blocate pe nostalgii care ne alimentează, nu cu experiențe frumoase, cât cu regrete. Din cauza acestor regrete mulți se vor simți singuri pentru că așa îi învață cei mari, cei mai buni sau așa le este exemplu pe care și-l însușesc de la modele. Relația proastă dintre Venus și Chiron arată un refuz pe care îl parcurgem astăzi pentru că nu înțelegem, pentru că ne lipsește determinarea necesară realizării unui schimb de experiență frumos și constructiv. Multe din complicațiile acestei zile se bazează pe atitudine sau vin din așteptări nerealiste care s-au cuibărit în suflet și care au adus momentelor de până acum prea multă incertitudine sau chiar o nebuloasă. din cauza acestei conjuncturi se prevăd probleme cu mobilitatea unor fonduri, dar și complicații legate de administrarea unui bun personal care nu ne mai poate impresiona pentru că se revarsă, pentru că există din abundență sau la discreție. Totul va fi făcut cu efort sau împotriva unui curent, împotriva unei atitudini ca și cum avem de înlăturat un obiect mult mai mare decât am crezut sau de rezolvat o problemă pentru care nu dispunem deocamdată de resursele materiale adecvate. Cei superficiali vor miza pe un mesaj despre care vor crede că îi înalță, că îi ridică spre realizări foarte mari însă au nevoie de mai multă atenție decât cred pentru a rămâne în continuare lucizi și a percepe corect realitatea, chiar dacă atenția lor va rămâne la suprafață. Acolo unde complicațiile și problemele ne tulbură și mai mult atitudinea, avem de a face cu destine distruse, cu neîncrederi așezate unde nu le este locul, adică la baza unor demersuri ample. Când punem lupul paznic la oi nu este cazul să ne așteptăm la ceva bun. De aceea și arbitrajul realizat cu aceste elemente sau pe aceste baze agresive, dure sau conflictuale nu rezolvă probleme, ci întărește și mai mult obstacolul. De lucrul acesta vom fi mult mai conștienți în a doua parte a zilei după ce se va finaliza și careul Lunii la Mercur, iar Luna se va pregăti să intre în fereastra conjuncției cu Luna neagră, aspect care se va consuma la miezul nopții. Ceea ce ne coboară va găsi un prieten de nădejde în termen, atitudine sau în argumentul care mobilizează anumite resurse personale. Prin aceste direcții valorile personale vor fi risipite și noi vom rămâne în continuare supărați pe cei din jur și pe viață chiar dacă de această dată am avut posibilitatea să fim altfel.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată că lucrurile simple sunt ușor de coordonat sau ne pot duce într-o clipită la temperarea de care avem atât de multă nevoie în această perioadă. Presiunea care începe să se contureze din ce în ce mai mult pe zodia Leu ridică această problemă a necesității îndeplinirii unui ideal, dar și a sacrificiului pe care un lider trebuie să îl facă cu scopul de a-și atinge ținta. Există multă tristețe care ne va face ca demersul de acum să fie neclar sau să devenim victimele unei oboseli personale. Toate acestea duc la griji nejustificate sau la teama că bunurile personale nu mai pot fi achiziționate atât de ușor ca și până acum, iar evoluția sau menținerea pe o linie de plutire se va face în condiții mai grele. Avem nevoie ca schimbul de experiență să fie unul care să întărească dorința de stabilitate, altfel tot ceea ce descoperim pentru că partenerii de dialog nu se pot controla ne va tulbura și mai tare. Problema aceasta a alegerilor mici care au ecou puternic asupra destinului este una importantă, nu doar pentru această perioadă, cât pentru întregul an 2023. Acum vom crede că presiunea socială este de vină sau că un anume personaj care se evidențiază în toată această structură socială intervine într-un mod negativ, dar lucrurile nu stau chiar așa. Careul lui Marte la Axa dragonului arată o înclinație către pericol, către acțiuni riscante cu atât mai mult cu cât ele ar trebui să ne scurteze drumul către un trofeu lung. Din exces de zel sau din dorința de a epata, mulți vor face astăzi gesturi regretabile crezând că neprevăzutul ascunde pentru ei ceva bun.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu rămâne indiferenți la ceea ce se întâmplă cu cei din jur. Dacă în toată această agitație găsim o motivație pentru a împărți din binele propriu vom vedea că, de fapt, găsim timp pentru soluțiile adevărate. Realitatea prezentă, oricât de bine este argumentată, se va transforma în altceva. În urma ei va rămâne doar experiența. A împărți este acum începutul unei experiențe foarte frumoase.
Risipă ajustată după concepte moderne. Nu mai suntem atenți la fapte. Nu mai putem juca un rol important în viețile celorlalți. Revenirile sunt dureroase. Accentele dramatice sunt rezolvate repede. Putem pentru că ne-am obișnuit să ne mobilizăm. Aventuri care dau vieții puțin tonus.
Luna parcurge astăzi ultimul său sector de tranzit prin zodia Leu și va avea de împlinit, chiar de dimineață, câteva unghiuri interesante, inclusiv careul cu Uranus, după care, până în dimineața zilei următoare, se va afla în Perioada fără direcție. În tot acest interval Venus și Uranus definitivează sextilul care a fost activ încă de săptămâna trecută. 26 mai este o zi de ajustare pentru că problemele se opresc sau intră într-o amorțire plăcută, agreabilă ce nu înseamnă pasivitate sau dezertare. Astăzi suntem tentați să o luăm de la capăt și să fim mai încrezători că schimbările pe care le producem sau în care ne integrăm au față de noi și ceva bun. De aici ne putem aștepta și la rezolvări interesante, plăcute ca și cum o perioadă nefericită s-a încheiat. Este adevărat, ceea ce a strigat foarte tare până în ziua anterioară, inclusiv, intră acum într-un moment de pauză, fără a se stinge complet, însă vom vedea că de duminică încolo apar alte complicații care schimbă programul gândit acum și care ne solicită pe un alt desfășurător, pe o altă schemă de lucru, într-un alt context sau cu alte implicații. Ceea ce facem acum se bazează pe alegeri comparate cu întâmplările din ultima perioadă ca și cum în momentul de față se impune să venim cu un contraargument. Ceea ce vom face de duminică încolo trebuie să poarte amprenta noutății, a lucrului cu sine într-o intimitate rănită prea mult în ultimele săptămâni. Dacă și ceea ce facem astăzi, alegerile care contrastează cu problemele din ultimele zile, ne depărtează de întâlnirea cu sine, de acțiunile simple pe care să le realizăm fără a demonstra sau a explica de ce am făcut și de ce am ales, ne pregătim încă de pe acum un sfârșit de săptămână complicat în alt mod, obositor în alt mod, trist în alt mod. Relația bună dintre Venus și Uranus aduce optimism însă folosit doar în interesul personal și doar pentru a da vieții intime un farmec aparte. Întâmplările neobișnuite care aveau ieri o undă de pericol astăzi vin cu ceva frumos care adaugă vieții farmec nu care știrbește din credibilitate sau din noroc. Putem vorbi pe aceste conjuncturi despre reveniri, chiar dacă acestea sunt dureroase sau pe alocuri chiar dramatice. Ceva se repară, iar rezultatul este bun.
Prin urmare, 26 mai ne vorbește despre gravitatea unor alegeri și despre ajustarea pe care trebuie să o facem pentru a ne menține pe linia de plutire aleasă cu ceva timp în urmă. Astăzi ne mobilizăm, dar o facem doar în mod senzorial, doar pe baza unor motivații personale poate chiar egoiste și urmărim să obținem rezultate care să ne încânte doar în acest sector. Poate fi vorba și despre aventuri dacă acestea reprezintă continuarea unor acțiuni asupra cărora am zăbovit și în ziua anterioară, dar pe care nu le-am abordat cu foarte multă încredere pentru că a existat o constrângere, o problemă legată de o interacțiune, de o sincronizare sau de un timp. Astăzi rezolvăm aceste probleme mult mai ușor și ne bucurăm cu inima deschisă de puținul pe care îl obținem. În realitate, nu aceasta este ținta, ci doar un mijloc de a ne redobândi un anume tonus. Presiunea din ce în ce mai mare susținută de crucea zodiilor fixe aduce o formă de răscolire care seamănă cu curățare dureroasă a unei răni. Dacă nu am fi umblat acolo, zona respectivă nu ar fi fost dureroasa, însă ajungem ușor acolo pentru că degradarea era foarte avansată. Durerea nu este scopul în sine, ci o poartă foarte îngustă prin care trecem. Fondul general al durerii, pe dispozițiile acestei zile, este plăcut, dar scurt și durează tot atât cât ține efectul unui analgezic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a avea curajul să ne bucurăm așa cum în zilele anterioare am avut curajul să înfruntăm ceea ce nu am acceptat sau am considerat că trebuie dat la o parte.
Soluții miraculoase. Puținul cere să fie apreciat mai bine. Intensitate care ne schimbă centrul de atenție. Vrem mult într-un timp scurt. Schimbările mici sunt obositoare, iar cele mari motivante. Prea multă rigurozitate nu înseamnă și disciplină. Moralitatea este redefinită după nevoile de acum. Intensitatea de altădată devine respingere prin dezamăgire. Respingem un bloc pentru că nu știm care fragment este defect.
În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Fecioară și va accentua relația bună cu elementele astrale ce se află acum la începutul zodiei Taur. Acestea sunt Jupiter și Capul dragonului care se întâlnesc în a doua parte a acestei zile într-o conjuncție. Chiar dacă astăzi trecem prin faza de Primul pătrar elementele ample, sociale, dinamice, în mare parte determinate de ambițiile personale, deci apar ca urmare a unor emanații personale, sunt bune, folositoare pentru bunul mers al lucrurilor și profunde. Trecerea lui Jupiter peste Capul dragonului este unul dintre cele mai frumoase aspecte ale acestui an și el face referire la moralitatea care poate schimba ordinea priorităților, luciditatea de care dispunem pentru a deveni mai atenți și mai disciplinați, dar și la norocul pe care l-am avut tot timpul în jur și de care nu ne-am putut folosi pentru că gălăgia de fond ne-a atras prea mult atenția. Acum rămânem fideli unui ideal și credem că tot ceea ce există în jur contribuie la derularea unor etape frumoase de care să fim principalii beneficiari. Astăzi avem capacitatea de a fi mai lucizi la ceea ce trăim sau mai circumspecți față de gravitatea unor drame parcurse în ultima perioadă. Astăzi suntem în stare să luăm decizii categorice cu efecte pe termen lung tocmai pentru că avem puterea de partea noastră. Chiar și în situațiile când nu înțelegem prea bine contextul sau nu știm ce anume să alegem, rămânem în continuare atenți pe putere, pe forță și respingem ideea de compromis care crește în intensitate. Astăzi ne hotărâm să nu mai fim atât de dezamăgiți de ce se întâmplă în jur pentru că societatea își poate purta de grijă sau ea capătă culorile pe care oamenii ce o formează le au. Schimbările individuale determină schimbări în comunitate, iar de lucrul acesta vom deveni astăzi mult mai conștienți și mai curajoși în a pune în practică ceva care să producă un asemenea efect. Așadar, norocul personal, cel patronat de trecerea lui Jupiter peste Capul dragonului, care arată și un arbitraj bun al situațiilor pe care le parcurgem nu ține doar de dimensiunea personală, ci și de schimbările pe care vrem să le producem în jur. Din fericire, astăzi ne implicăm prin a deveni noi înșine o bază pentru un demers luându-ne angajamentul de a participa la activități ce presupun mai multă muncă sau consumul unor valori personale pentru că ne încântă prea mult imaginea a ceea ce credem că schimbăm procedând în felul acesta. 27 mai devine o zi a surprizelor plăcute când până și respingerea în sine este înghițită de această șansă de a face lumea în care trăim un loc mai bun. Desigur, pentru că tot acest context dispune de o Lună pe zodia Fecioară nu putem considera că toate aceste schimbări primesc răspunsuri favorabile din comunitate. Ideea în sine de a modifica un desfășurător poate provoca panică sau rezistență. Dacă suntem conștienți că toată această opoziție, că toată rezistența pe care o primim din jur este bazată pe teama de schimbare sau pe o anume obtuzitate vom rămâne consecvenți în intenția bună pe care o aveam. În rest, ziua ne oferă întâmplări frumoase, motivante care ne produc mulțumire indiferent de timpul de desfășurare sau de intensitate. Alegerea în sine este ceea ce ne încântă pentru că totul se bazează acum pe visul unei realizări imuabile sau a uneia care să ne ofere un alt statut.
Prin urmare, 27 mai este o zi care ne ajută să alegem ceea ce combate oboseala sau conflictele parcurse până acum, tocmai pentru a da arbitrajului specific acestei perioade o notă bună, frumoasă și profundă. Astăzi vrem mult și ne-ar plăcea ca toată această împlinire să se producă într-un timp foarte scurt, însă nu dramatizăm dacă lucrul acesta trebuie să treacă prin anumite stadii sau dacă durează mai mult. Opoziția socială va exista, însă ea nu va face probleme celui care înțelege că rezistență opune doar cel care se teme de schimbare sau care nu poate înțelege ce se întâmplă. Așa cum multe lucruri rele își au originea în această perioadă a anului la fel și unele dintre cele mai frumoase realizări vor fi atinse pentru că a existat acum, în această săptămână, în această zi, intenția de a le atinge. Ziua aduce soluții miraculoase care prefigurează într-o dimensiune personală a vieții nevoia de a experimenta o altă formă de intimitate. Deocamdată vorbim de avertismente nu și de schimbări în sine. Schimbările în sine vor veni în funcție de cât de bine vom reuși să depășim obstacolele care se prefigurează pentru ziua următoare, când Soarele va împlini careul cu Saturn. Acum ne propunem multe acțiuni care implică mobilitate, dinamism și consum însă mâine vom crede altceva. Acolo unde nu cunoaștem detalii, nu se va întâmpla ca în alte ipostaze asemănătoare pe care le-am parcurs de la începutul anului și până acum prin a refuza sau a bate în retragere, ci vom refuza întreaga structură sau o vom izola în ideea că la momentul potrivit vom avea mai multă luciditate sau instrumentele potrivite pentru a o analiza mai bine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne permite libertatea de mișcare, de adaptarea. Creativitatea are nevoie de aceste instrumente pentru a transporta o valoare într-un mediu definit. Se poate chiar mai mult, ca această valoare creată acum să fie destinată unui mediu care nu este definit încă. Din fericire, lucrul acesta nu ne sperie acum și nu oprește procesul în sine. Vom fi însă mult mai câștigați dacă participăm și conștient la tot acest proces de creație și de distribuire a produsului creat.
Accentele dramatice se alimentează de defecte de caracter. Evităm o supraaglomerare. Nu mai suntem disponibili. O picătură de egoism în plus nu ni se pare o greșeală prea mare. Intențiile bune nu mai sunt răsplătite. Învățăm nu doar cuvinte, ci și sensuri. Elaborăm concluzii doar pe baza experiențelor personale. Ceea ce vine de la alții este privit cu reținere și suspiciune. Disconfort. Suntem prea aproape de un mare pericol, dar supraviețuim.
Soarele va definitiva în mijlocul acestei zile careul său cu Saturn care a fost activ toată săptămâna. Cu Luna pe zodia Fecioară oamenii sunt în continuare riguroși cu sarcinile de lucru, cu promisiunile, dar nu reușesc să iasă din cercul îngust sau să-și depășească obstacolul care i-a ținut blocați toată săptămâna. Astăzi reținerile sunt interesante însă ele eu nu vor fi privite ca o respingere a societății, ci pur și simplu ca o prudență. Intențiile bune pot fi foarte ușor răstălmăcite pentru că există o presiune mare pe zodiile fixe, iar conflictul acesta dintre două astre care tranzitează două zodii mobile va fi perceput ca o problemă în plus, ca o sarcină suplimentară care a fost anunțată din timp, dar despre care nu am știut că ea trebuie îndeplinită acum. Deși Saturn frânează și aduce reținere, dat fiind contextul astral în care se produce acest careu, mesajul său de azieste de urgentare. Așadar, finalul săptămânii ne aduce o precipitare a intențiilor, dar și o picătură de egoism în plus pentru că ne așteptăm să fim înțeleși că am ajuns la o limită, că nu putem gestiona corect toată această poveste complicată și că atunci când vine vorba de supraviețuire oamenii se preocupă mai mult de propriul interes. Careul Soare-Saturn ne arată astăzi că toți oamenii au ceva de spus și nu spun orice, ci vor face referire strict la ceea ce îi nemulțumește din ce s-a întâmplat în ultimele luni. Pentru unii, aceasta este urgentarea și doar la asta se poate rezuma mesajul pe care îl au de transmis. Cei mai leneși o vor avea mult de lucru astăzi sau începând de astăzi timp de o săptămână. Relaxarea anunțată de ziua de 28 mai nu este pentru oricine. Ea va veni ca o recompensă pentru un efort făcut din proprie inițiativă. Acolo unde acesta nu a existat, nu se justifică tipul acesta de răsplată. Cu toate acestea, nu vorbim despre o concentrare a mesajului, ci doar de faptul că avem de atins mai multe termene. Pe cer nu avem o concentrare de planete care să ne pună în dificultate, ci doar direcții ample care lucrează cu situații ce nu mai pot fi amânate. Dar amânarea nu vine ca o pedeapsă, ci ca o împlinire ușor întârziată a unor dorințe formulate în ultimele luni.
Prin urmare, sfârșitul săptămânii ne arată că lucrurile pot fi inversate nu doar pentru a împlini o direcție pozitivă. Cei care refuză să facă și de această dată voia forței de grup nici nu știu la ce pericole se expun. Din fericire, Saturn nu este retrograd pentru a condiționa un anumit tip de acțiune, dar careul de acum cu Soarele arată că posibilitatea de a alege nu este prea variată. Constrângerile de acum sună ca un termen limită pe care trebuie să îl respectăm dacă vrem să fim recompensați, să primim un bonus sau să fim remarcați în grupul de apartenență. Pentru unii, 28 mai anunță o perioadă liniștită tocmai pentru că din proprie inițiativă s-au consumat și se pare că au făcut suficient de multe încât liniștea ce va veni în zilele următoare să fie forța care echilibrează balanța. Indiferent de situație, fie că ne confruntăm cu o mobilizare de forțe, fie că suntem atrași către o zonă liniștită, din toate învățăm mai multe despre sensuri, forme-gând, structuri ale sufletului decât despre mesaje puse în cuvinte sau desenate. Fapta, prin ceea ce se consumă acum, are conotații adânci și profunde tocmai pentru că acest concurs astral arată că dincolo de orice gest există ceva mult mai mare și mai adânc. Deși pare simplă, intenția de a ne plimba sau de a ne opri fluctuațiile minții pentru a ne aminti de liniște nu este nici într-un caz expresia unui impuls de moment. Astăzi avem nevoie de noi înșine, tocmai pentru că este necesară o inventariere a urmelor pe care le lăsăm. Indiferent de direcțiile alese ce facem astăzi, dar și ceea ce vom continua să facem în zilele următoare este o noutate pe care încercăm să o înțelegem și să o utilizăm cu instrumentele vechi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi deschiși la noi modalități de învățare. Astăzi liniștea cântă, mișcarea ne odihnește, plutirea poate fi grea, iar durerea eliberatoare.
Ce bine ca ai postat astazi, chiar aveam nevoie de o orientare pt sapt urmatoare care am vazut si eu, atat cat ma pricep, ca se anunta cam furtunoasa. Sunt atat de utile aceste previziuni in perioada asta tulbure si agresiva – cel putin pt mine una, reasezarea in perspectiva si sens pe care o aduc este…aur.
Am si eu o intrebare: ce semnificatie are faptul ca acea conjunctie Jupiter/Nodul Nord face un careu cu Soarele din harta natala aflat la 1 grad Varsator, in casa a 2a (si la limita si cu NN din harta natala, aflat insa un pic mai incolo, la vreo 5 grade Varsator)?
Multumesc!
Iti aduce suspiciuni mari față de tine, față de ceea ce îți era până acum reper, față de seriozitatea celorlalți, ca și cum nimic nu mai are credibilitate daca nu este născut dintr-o durere, dintr-o înțelegere care are în spate un efort pentru că doar efortul ți se pare acum un etalon bun. Ai intuiții bune, dar ți se pare că dacă nu consumi ceva se sting și le privești neputincioasă cum dispar în neapreciere sau în aprecieri insuficiente. Casa a II-a, cu Soarele acolo, aduce consum. Obții mult, dar și consumi mult, însă nu cum se vede din exterior ca să trăiești pe picior mare. Fără acest consum simți că nimic nu are sens. Este, până la urmă, o perioadă de căutări când chiar dacă te murdărești, te plimbi cu bărbia ridicată și mers de gazelă ca și cum nimic nu s-a-ntâmplat.
Riscul este de a accepta ca valabil doar ceea ce se potrivește mănușă cu o traumă. Când este pe punctul de a se rezolva, trauma îți spune că nu-i momentul de o schimbare. Când deține controlul, îți umple gândurile cu „Eh, e o perioadă mai tulbure, dar mă descurc. Nu bag eu în seamă toate prostiile.” De ce să nu le bagi în seamă? Nu sunt și ele ale tale? Etichetarea simplistă arată o prezență simplistă în situația complicată pe care o parcurgi, chiar o abordare simplistă a soluțiilor. În mare, cam acesta este conflictul acestui careu.
:))) Esti fantastic!
Multumesc!
Pe cât este de minunat, pe atât de greu este de dus.
Îmi vine să îmi deschid aripile și sa las cuibul asta în urmă, să merg spre altul unde este mai cald, însă trebuie să învăț sa am răbdare.
Simt ca totul este deja scris acolo, undeva și ca este nevoie de timp pentru ca să își poată clădi o fundație solidă, care să reziste în fața tuturor loviturilor.
Pentru liniștea sufletului meu ai putea sa îmi zici ceva mai mult despre situația asta?
De fapt singurul lucru pe care vreau sa il știu acum este cât timp mai am de așteptat sau chiar de învățat( știu ca mai am ceva de lucru la mine) până o să stau la „căldură”?
Cine pierde azi un dezavantaj?