22 – 28 august 2022

22 – 28 august 2022 este săptămâna îngrijorărilor inutile și a revigorării drumului care trece prin munte. Așa după cum anticipam încă de săptămâna trecută, lucrurile nu se vor liniști, ci vor trece într-un alt plan al valorilor unde vom lucra cu alte instrumente și pentru alte rezultate. Instrumentele sunt în mare parte de natură afectivă pentru că suntem îndemnați să ne controlăm sentimentele, să le canalizăm pe o direcție pozitivă și constructivă, să fim mai puțin critici, dar practici, să nu judecăm la alții greșelile pe care noi înșine le avem, dar nu se văd pentru că le ascundem mai bine. Rezultatul este unul impresionant. Avem ocazia, prin achizițiile acestei săptămâni, să depășim un mare obstacol cu tact, inteligență practică, prietenie și comunicare fără a produce schimbări majore în exterior, ci doar în interior. Vom vedea că sunt câteva zile importante când astrele ne îndeamnă să acceptăm mai ușor schimbarea, să ne adaptăm, să fim mai flexibili. Doar așa înțelegem cât de important este pentru evoluția personală să săpăm o galerie într-un munte pentru a merge mai departe, nu să dărâmăm muntele doar pentru că nu putem revigora drumul pe care mergeam cândva. Ceea ce vom parcurge în această săptămână are o perspectivă de o lună sau chiar mai mult, pentru că Soarele va trece pe zodia Fecioară, Mercur pe zodia Balanță, iar Uranus își inițiază deplasarea retrogradă. Cu cât ne depărtăm de ziua de 20 august cu atât mai mult înțelegem cât de importantă a fost perioada de la începutul lunii iulie până acum, cea care ne-a pregătit, ne-a informat, ne-a consiliat referitor la ceea ce se va întâmpla, etapizat, până spre sfârșitul lunii martie a anului următor. Reacțiile conflictuale vor fi întâlnite la tot pasul în această săptămână însă este important de știut că acestea au la bază emoții concentrate pe care le-am acumulat în prima jumătate a anului atunci când am parcurs situații pe care nu le-am înțeles foarte bine sau pentru care nu am găsit la momentul respectiv nicio soluție. Acum oscilăm între a demonstra că suntem în stare să ne descurcăm singuri și a apela la un ajutor exterior, mergând până acolo încât să transferăm din responsabilitatea proprie altora crezând că aceasta este cea mai bună soluție. Presiunea socială este mai mare decât ne așteptam să fie, iar derularea lentă a evenimentelor ce au la bază reacții afective majore le face pe acestea mai intense. Ca și cum trăim un alt timp, ca și cum evenimentele se supun altei mecanici cerești. Dacă înțelegem încă de la început că îngrijorările, în cele mai multe din cazuri, sunt inutile, pentru că nu acum sunt reale, ci au fost reale în ultimele șapte săptămâni, când am fost informați despre ceea ce vom parcurge până la primăvară, lucrurile se vor simplifica chiar dacă nota aceasta dramatică va rămâne. Va fi greu, dar nu atât de greu încât să nu avem timp și pentru bucurii simple și personale sau pentru un moment de liniște.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu fugi de problemele proprii căutând să ne pierdem timpul în acțiuni sociale, în întâlniri. Nu fugind de noi înșine rezolvăm problemele de acum.

Descoperirea unui adevăr complicat. Defectele tranzitorii incită optimismul și ne aduce la o situație pe care, cândva, o evaluam ca fiind o evadare în iluzie. Reușitele sunt simple stări generate de fapte săvârșite cu ambiție. Credem că soluția cea mai bună vine acolo unde acoperim adevărul. Abandon. Ne revine speranța, dar ne temem de independență.

În primele ore ale acestei zile, Luna va trece pe zodia Rac, apoi va definitiva, spre seară, careul cu Jupiter care este activ cea mai mare parte a zilei. Cu puțin timp înainte ca ziua să se încheie, Mercur și Pluton vor definitivat trigonul care a fost activ și în săptămâna anterioară. Ecuația astrală a acestei zile ne vorbește despre lucruri complicate de la sine sau pe care le complicăm singuri pentru că urmărim să atingem o performanță sau să obținem o reușită în domeniul pentru care nu ne-am pregătit sau despre care nu știm ceea ce se cere acum. Avantajul acesta se va baza în mare parte pe ideea de speranță și de optimism, cele care își extrag puterea dintr-un nou izvor pentru a construi un avantaj pe baza calculelor. Acest paradox care vine din dezlănțuirea speranței, dar și, deopotrivă, din blocarea ei pe metode nespecifice, ar trebui să ne ducă mai aproape de independență, adică să ne desprindem de persoanele pe care le-am avut până acum ca model și care nu ne-au permis, prin carență sau poate indirect prin impunerea exercitată, să fim liberi așa cum ne dorim, să punem în practică ceea ce am învățat sau am preluat. În egală măsură, este și eu o zi a inhibițiilor, a frustrărilor adânci care vor deveni până la sfârșitul acestei săptămâni un instrument ce ne eliberează de propriul întuneric sau de noi înșine așa cum ne-am construit în ultima perioadă. Ceea ce se întâmplă acum mai beneficiază încă de reminiscențele săptămânii anterioare, cea care a fost complicată de apăsarea pe care a exercitat-o contextul astral asupra dimensiunii personale folosindu-se de evenimente obscure consumate în prima jumătate a anului. Chiar dacă Pluton se află acum în deplasare retrogradă și ar putea să aducă o anume confuzie în toată această metodă strictă, matematică, rațională pe care o vom prefera, piramida atipică împlinită prin alăturarea planetei Marte relației Mercur-Pluton arată că există o speranță adevărată și că o formă neobișnuită de orbire spirituală nu ne permite să vedem luminița de la capătul tunelului. De aceea apelăm la rațiune, la ceea ce este ușor de atins și de folosit pentru că materialul ne este străin sau inabordabil.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre cât de complicată poate fi iluzia și cât de mult ne poate păcăli înlocuitorul speranței adevărate. Așa cum ne spune și prima parte a diviziei săptămânii, ecuația astrală de acum ne aduce în fața unor împrejurări inutile. Chiar de astăzi ne vom gândi că speranța ne-a părăsit și că ar fi cazul să ne orientăm mai mult către concret decât către abstract. Atitudinea aceasta arată că ne-am plictisit de vechile metode, în special de cele abstracte, care ne-au oferit rezultate remarcabile, tocmai pentru că nu ne mai putem opri din a cere sau din a alege doar ceea ce este nou. Până acum a fost corectă o asemenea alegere pentru că am avut nevoie să umplem un gol. Golul nu s-a umplut, dar în acea zonă am acumulat suficient de multe instrumente încât, pentru a nu cădea în păcatul risipei de a cere în continuare mai mult, ar trebui să mai fie și folosite. În cuvinte mai simple, prima zi a săptămânii ne oferă această încercare a greșelilor care par foarte reale, dar care, în realitate, sunt false, iluzorii sau inutile. Ne vom baza astăzi pe memorie, pe investigarea trecutului, pe capacitatea de a face conexiuni și de a stimula optimismul tocmai pentru că știm foarte bine pe ce ar trebui să ne susținem. Din nefericire, nu putem renunța atât de ușor nici la neastâmpărul că abundența în elemente noi s-a oprit. Lucrul acesta este accentuat și de faptul că aproape toată ziua Soarele se va afla pe ultimul grad al zodiei Leu ceea ce amplifică o falsă siguranță de sine, adică acel egoism confortabil care ne îndeamnă să nu ținem cont de nimic până când ceea ce este verificat și validat nu ne aparține în totalitate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că dacă greșim, conștient sau nu, complicăm lucrurile sau stricăm un proces. Puterea nu este un blazon sau un titlu nobiliar, ci o abilitate testată în încercări și măsurată în luptă.

Spirit critic. Revoltă împotriva unui factor care schimbă sau înlocuiește. Nu putem duce mai multe defecte deodată. Împrumutăm din biruințele altora. Nevoia de comunicare se supune nevoi de confort și de bine. Privim înapoi cu mânie. Regretăm, nu necazurile, ci slăbiciunea care a făcut posibilă împlinirea lor. Ceea ce este favorabil are nevoie de validare.

Trecerea Soarelui pe zodia Fecioară ne găsește într-un cadru afectiv ușor confuz gândind că varietatea ar putea să ne ofere multe soluții sau confortul pe care-l căutăm de ceva timp. Astfel, ne lăsăm antrenați de gânduri care par nevinovate, dar care sunt, în realitate, mijloace prin care se accentuează starea de tensiune, neputința de a comunica frumos și simplu, grijă că emanciparea este pusă în pericol. Ziua vine la pachet și cu grija că suntem pe punctul de a traversa un moment tragic. De aceea ne vom atașa astăzi mult prea ușor de realizările celorlalți, de sfaturile lor, de metodele pe care le-au folosit, adică împrumutăm din biruințele altora pentru a ne păcăli că suntem și noi avantajați de soartă. Din poziția de conjuncție cu Luna neagră, Luna realizează în dimineața acestei zile un careu cu Chiron. Deși este semn de neputință și de refuz, de regret și de nehotărâre, acest aspect ne poate trezi la realitate atunci când vedem că nu putem trăi la nesfârșit cu ceea ce luăm de la alții. Este necesar să ne aprovizionăm singuri cu acea putere menită să ne ofere stabilitatea și confortul de care avem atât de mare nevoie acum. Pe zodia Fecioară, Soarele îi face pe oameni atenție la detalii, dar incapabili să gestioneze mai multe defecte de caracter deodată. Mulți vor sesiza o cădere în gol și vor privi spre cei din jur cu mânie sau cu invidie tocmai pentru că insatisfacția și supărarea pe propria persoană ar fi de ajuns, neputând gestiona în același timp și dezamăgirile, dar și neputința de a ne bucura de un succes sau de un avantaj. La vedere, va fi prezentat regretul că am dat dovadă de o slăbiciune prea mare, iar acum suntem vizibil afectați de destabilizarea afectivă sau de pierderea confortului pentru că nu am fost pregătiți pentru așa ceva. De aceea considerăm acum, dar și în următoarele 4 săptămâni, că tot ceea ce este favorabil are nevoie să fie validat. În momentul de față schimbul de experiență este supus unui mare risc pentru că Luna trece prin conjuncția cu Luna neagră, iar lucrul acesta nu este de bun augur, dar în zilele următoare după ce și Venus va depăși careul cu elementele astrale de pe zodia Taur, iar opoziția cu Saturn se va slăbi, adică de săptămâna viitoare, raportul de forțe se schimbă, iar barierele vor fi mult mai puține ca număr și mai slabe în intensitate. Este clar că în momentul de față dezvoltăm o mare rezistență la schimbare, refuzăm să înlocuim ceea ce nu a fost obținut conform unui plan strict, iar lucrul acesta este o veritabilă sursă de tristețe, revoltă, indiferență.
Prin urmare, 23 august ne vorbește despre grijile nejustificate, inutile pe care le trăim intens doar pentru că în momentul de față nu suntem dispuși să privim cu luciditate conjunctura socială care le-a produs. Și de acolo putem extrage ceva frumos dacă nu uităm de modestie, de simplitate, de efort, de muncă susținută și de respectul pe care suntem invitați să îl arătăm celor cu care interacționăm. Opoziția planetei Venus cu Saturn de pe axa Leu-Vărsător se strânge din ce în ce mai mult, ceea ce va face cu fiecare zi ca tensiunea să se accentueze și grija că pierdem ceva important doar pentru că rezultatul este obținut în afara unui calcul ne sperie și mai tare. Această atitudine este oarecum nepotrivită deoarece e prea devreme să ne gândim la condiționări sociale acum, când marile frământări sunt de natură internă. Există ceva nefiresc preferat în momentul de față care accentuează comoditatea și care ne încurajează să credem că viitorul ne va oferi rezultatul pe care îl așteptăm sau îl cerem în mod direct, chiar dacă nu facem nimic special în sensul acesta sau nu facem ceea ce trebuie. Marea problemă a acestei zile vine din faptul că nu suntem inspirați să facem ceea ce este bine pentru noi, ci doar ceea ce este bine pentru un orgoliu absurd, lipsit de viitor sau de flexibilitate, desigur și acesta tot o creație proprie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a opri de fiecare dată gândul care ne închistează, constrânge sau sperie pentru că avantajul momentului vine din a descoperi mulțumirea și eficiența cu puținul pe care îl avem acum.

Tensiuni false care duc la pierderea șansei de evoluție sau la elogierea unui compromis. Mare putere de achiziție profitând de naivitatea altora. Independența ne arată unde ar trebui să colaborăm și nu dorim. Nevoie de fermitate. Complicații apărute prin exercitarea unei masculinității prost înțeleasă. Întâlniri doar pentru onoruri sau laude.

Luna parcurge acum ultimul sector de tranzit prin zodia Rac urmând ca, în a doua parte a zilei, să treacă pe zodia Leu. Uranus își va începe deplasarea retrogradă în a doua parte a zilei care va dura până pe 23 ianuarie 2023. Aceste câteva repere astrologice mențin anumite tensiuni pe care le-am experimentat în primele două zile ale săptămânii, dar vin și cu câteva avertismente care vor face în așa fel încât tensiunile care ne-au captat atenția de curând să pară false sau lipsite de consistență. Astăzi avem sentimentul că adevăratele probleme de acum încep. De altfel, de la începutul lunii iulie și până săptămâna trecută am parcurs o perioadă de pregătire, de informare referitoare la ce vom face de acum și până la sfârșitul lunii martie a anului următor. De aceea nu ar trebui să ne surprindă acest avertisment și ar fi indicat să ne îndreptăm atenția către bucuriile de moment, către micile atenții pe care le primim pentru că, de curând, am făcut o faptă bună sau am protejat, intuitiv, fără o explicație rațională, un apropiat sau un necunoscut. Este știut faptul că prima zi de retrogradare a planetei Uranus este un moment astrologic foarte delicat. Astăzi vom trăi episoade de inversiune, de renunțare sau de accentuare a unui atașament prin care complicațiile de până acum vor părea mici, nesemnificative sau lipsite de consistență în fața adevăratelor probleme. Ne vom stinge tot acest amar devenind sensibili la laude, ca și cum le căutăm, le cerem în mod insistent, le apreciem mai mult decât ar trebui pentru că sunt colacul nostru de salvare. Chiar dacă încercăm să ne distragem atenția prin genul acesta de activități, astăzi vom greși căutând să ne însușim bunurile altora. Cu cât cei din jur vor fi mai naivi sau lipsiți de experiență, cu atât mai atractivă ni se va apărea compania lor. De aceea retrogradarea lui Uranus pe zodia Taur aduce o mai mare diversitate de evenimente omului comun, prea sensibil la genul acesta de interacțiune, decât tipului evoluat care nu renunță niciodată la selecție sau la autocenzură. Este adevărat, până săptămâna viitoare autocenzura va părea o încurajare către inhibiție, dar și așa este de preferat decât acțiunile invazive care generează avantaje sau profit pe seama naivității celorlalți. Pentru că Venus pe zodia Leu nu este una dintre cele mai bune poziții ale contextului astral de acum, dar și pentru că această planetă evidențiază o presiune majoră pe limitare, timp, constrângere, fermitatea va fi confundată cu egocentrismul. Oamenii vor deveni mai rigizi și vor cred că au devenit rezistenți la presiunile din jur sau la un factor care îi transformă. Încă nu suntem suficient de flexibili în fața unui factor de transformare de aceea totul pare greu sau foarte greu.
Prin urmare, 24 august ne vorbește despre tensiunile care nu țin cont de preferințele personale, de îngrijorările fără motiv pe care încercăm să le ascundem prin activități superficiale sau prin comportamente greșite ce lezează integritatea sau confortul celor aflați în perioada de formare. Inițierea deplasării retrograde a planetei Uranus aduce o slăbire a rezistenței la efort și încurajează defectele de caracter în a fi prezentate ca exemple de bune practici. Astăzi avem sentimentul că totul se răstoarnă, se inversează, se răscolește și orice am face nu putem opri acest proces. Din teama de a nu pierde controlul, omul obișnuit va profita de naivitatea celorlalți, le va îngrădi acestora libertatea de decizie pentru că vor inventa situații care nu sunt atât de grave pe măsura a prezentării. Pentru tipul evoluat aceasta va fi o dovadă că masculinitatea este prost înțeleasă și că interacțiunile bazate pe acest dezechilibru întotdeauna se termină prost. Astfel, greșelile acestea nu rămân singulare, ele se vor asocia și rezultatul va fi o elogiere a unui compromis ce va fi considerat de cel în cauză cea mai bună soluție a momentului. În realitate, cea mai bună soluție a momentului vine acolo unde nu profităm nici de persoană nici de conjunctură pentru a obține avantaje imediate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi fermi doar în a proteja sau susține interesul cuiva. Cei care profită, nu sunt puternici, ci doar slabi și oportuniști.

Severitatea ne ține departe de șansă. Este nevoie de frumos, dar nu știm să îl apreciem sau nu îl vedem. Discuții prea lungi și inutile despre bani. Bunăstarea vine acolo unde dăruim, nu unde pretindem sau cerem în mod insistent. Mulțumirea se învață. Avem nevoie să obținem un nou statut. Ghinion. Jignirile de altădată se răzbună.

Mijlocul săptămânii ne complică ideea de bunăstare. Relația proastă pe care Venus și Axa dragonului o definitivează în această zi arată că multe din cele pe care nu le primim sau la care nu am ajuns încă nu ne sunt accesibile pentru că avem prea mult orgoliu sau pentru că ne-am făcut niște calcule greșite, că tot suntem în perioada când totul este judecat după reguli, metode sau calcule. Este adevărat, prin asta simțim că ne-am eliberat cumva de anumite drame pentru că prezența Lunii pe zodia Leu recalibrează atitudinea și o orientează către orgoliu de a fi mulțumit, nu către teama de mulțumire. Așadar, în acest stadiu vorbim doar despre o mulțumire de sine adică despre o atitudine bună încadrată greșit, despre intenții bune care sunt refuzate tocmai pentru că mijloacele nu sunt dintre cele mai fericite. Pe unii lipsurile (evaluate acum predominant din punct de vedere afectiv) îi fac agresivi, greu de suportat, dispuși să jignească foarte ușor și să arate prin această atitudine că nu țin cont decât de propriile nevoi și că nu au nici cel mai mic interes să gestioneze altfel teama de sărăcie sau de ghinion. Cu cât persoana este mai elevată cu atât această tendință va fi mai diminuată. Venus pe zodia Leu este și semn de generozitate, deci nu suntem complet în afara ideii de bunăstare, doar că nu știm să o gestionăm corect sau nu avem nici cel mai mic interes în a ne adapta metoda de lucru la nivelul și pretențiile celorlalți. Această combinație de Soare și Mercur pe zodia Fecioară cu Luna și Venus pe zodia Leu avantajează mai mult latura feminină, chiar dacă de aici vor pleca și cele mai multe probleme. Sensibilitatea nu este înțeleasă, capacitatea de adaptare sau de interacțiune este privită ca o povară, iar munca îi determină pe mulți să ceară ajutorul pentru că, în realitate, vor să li se facă, nu să fie ajutați pentru a face. Nu trebuie să uităm că în cea mai mare parte a zilei Mercur se va afla pe ultimul grad al zodiei Fecioară aducând răzbunări mascate de nevoi, umilințe, privațiuni.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune în fața unor acțiuni care ne vor consuma cu atât mai multă energie cu cât sunt mai neînsemnate. Solicitările acestei zile sunt veritabile capcane pentru că ele vin din partea celor care nu sunt dispuși să facă, dar au curajul chiar să se umilească dacă asta înseamnă să muncească mai puțin sau să le fie preluate anumite responsabilități. Astăzi nu se renunță la orgoliu, la stimă de sine ridicată tocmai pentru că sensibilitatea este cea care dictează ce anume să protejăm. Sensibilitatea este acum viciată și de gândul că soluția cea mai bună este transferul de responsabilitate sau diminuarea la minimum a efortului. Deși așa pare la prima vedere, mijlocul săptămânii nu este o zi de lene, ci doar una de lașitate. Prea ușor ne aducem aminte de resentimente și la fel de ușor cădem în această supă psiho-afectivă anumită nostalgie ce are în centrul său ideea că în trecut persoana în cauză a îndeplinit un rol important, a fost cineva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la aceste impulsuri care-i responsabilizează prea mult pe ceilalți. Ceea ce ni se întâmplă astăzi ne încurajează să fim mulțumiți cu cât avem, deci și mulțumirea se învață.

Impulsivitate administrată cu eficiență. Putem, dar refuzăm să facem. Ceea ce este bun se face remarcat numai prin fapte mari, ample. Evaluăm, acuzăm și judecăm o fărădelege. Adâncirea în neșansă ne accentuează un disconfort. Exigență. Întârziere. Redresarea este doar promisă.

În noaptea de joi spre vineri Mercur va intra pe zodia Balanță unde va avea un tranzit lung, mai lung decât de obicei, pentru că va conține și o perioadă de retrogradare. Retrogradarea acestei planete va avea loc între 10 septembrie și 2 octombrie, ceea ce va amâna trecerea sa pe zodia Scorpion, eveniment ce va surveni pe 29 octombrie. Cu Luna pe zodia Leu, acest tranzit al lui Mercur prin zodia Balanță este încărcat de mândrie care generează situații conflictuale. Balanța, fiind semn cardinal, aduce în acest context o oarecare impulsivitate ce va fi percepută în momentul acesta ca un disconfort suplimentar față de cel care există deja de câteva zile. Acest disconfort este argumentat prin faptul că persoana în cauză este expusă la nedreptăți, la o exigență pentru care nu este pregătită sau i se promite ceea ce nu i se va oferi niciodată. 26 august este o zi de adâncime când descoperim că elementele de suprafață ne-au păcălit, ne-au indus în eroare, au creat conflicte sau au adus întârzieri în situațiile care ar fi trebuit să se soluționeze foarte repede. Prin această dispunere astrală, redresarea este doar promisă, nu și împlinită, ceea ce va face ca startul tranzitului lui Mercur pe zodia Balanță să nu fie unul conform așteptărilor. Cert este că intervalul cuprins între 23 septembrie și 11 octombrie, când Mercur se va întoarce pe zodia Fecioară, dar în special 23 septembrie – 2 octombrie, când va fi retrograd, se va dovedi a fi unul delicat, represiv când promisiunile de acum vor fi văzute așa cum sunt, ca niște mari minciuni. Pe zodia Balanță, Mercur îi face pe oameni mai atenți la schimbul de experiență, la comunicare, mai interesați de dialog, deci mai puțin îngrijorați față de acumulările materiale sau față de a respecta metoda în defavoarea persoanei cu care este pusă în aplicare. Din nefericire, această poziție vine cu alte probleme la pachet în sensul că îi face pe oameni prea dependenți de opiniile celorlalți, nesiguri, instabili, iresponsabili. Asta înseamnă că orice neșansă va fi exagerată sau pusă pe seama intervenției altuia fără să țină cont dacă cealaltă persoană care a participat la acest proces este un prieten sau un străin.
Prin urmare, 26 august ne vorbește despre faptele mari care trec pe lângă noi, care se sting fără a avea maturitatea sau curajul necesar de a le aborda pentru că ni se par complicate, istovitoare sau mari consumatoare de resurse. Noua poziție a planetei Mercur aduce transferul de responsabilitate în ideea că drumul pe care merge se poate revigora dacă se ocupă altcineva. Acest paradox va face în așa fel încât cel care muncește să aibă mai mult curaj deoarece își poate permite să nu își asume răspunderea eșecului pentru că nu este treaba sa, el doar face un serviciu cuiva. Este clar că nu așa se construiește un drum anevoios care, așa cum ne spune și deviza acestei săptămâni, trebuie să treacă prin munte. Nu așa sunt înfruntate obstacolele mari sau periculoase. Nu așa gestionăm corect situațiile noi. Mulți vor considera că acesta este momentul când va trece pe lângă ei marele noroc al vieții și când vor fi prea ocupați cu lucruri mărunte pentru a-l vedea. Puțini vor fi însă cei care vor conștientiza pe moment șansa pe care au pierdut-o acum. Cei mai mulți vor conștientiza lucrul acesta peste cel puțin o lună când Mercur se va întoarce prin retrogradare pe zodia Fecioară și își vor face un inventar strict sau în săptămânile de după 29 octombrie, când Mercur va trece prin Scorpion. Acum ignoranța îi va face pe unii să pară doar iresponsabili.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne bucura că tensiunea s-a diminuat puțin. Astăzi aceasta este o capcană.

Apreciem mult greșelile sau faptele rele săvârșite în mod intenționat. Împărțim foarte bine bunul celuilalt pentru a ne însuși ceea ce nu ne aparține. Se discută despre o nouă evaluare a unui preț. Dezvăluire șocantă. Ridicarea unor bariere nu înseamnă modificarea în bine a demersului sau a statutului. Viața agreabilă există doar în filme. Teama înclină balanța către latura nefavorabilă.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Luna va trece pe zodia Fecioară și foarte curând va împlini o conjuncție cu Soarele, marcând începutul unui nou ciclu draconitic. Venus va definitiva careul cu Uranus, iar Soarele careul cu Marte. 27 august este ziua când se ridică o barieră, când se renunță la un compromis sau când se fac dezvăluiri șocante cu scopul de a îmbunătății condiția de trai sau confortul. Pentru că Luna este aproape toată ziua în preajma Soarelui va avea un moment când și aceasta va fi în careu cu Marte ceea ce va face din momentul acesta unul care investighează greșelile celorlalți, evaluează direcțiile eronate pe care am mers până acum de la începutul săptămânii și urmărește înclinarea balanței către o zonă nefavorabilă. Lucrul acesta se întâmplă pentru că sunt accentuate elemente negative ale zodiei Fecioară, dar nu la modul general, ci punctual, prin asocierea de două sau mai multe defecte. O simplă frustrare sau o simplă nemulțumire care ne-a rămas din zilele anterioare nu va putea acum coexista, fără un preț, cu presiunea socială, cu refuzul unei soluții sau a unei nevoi, cu privilegiul de a avea o opinie chiar dacă aceasta este usturător de critică. Asocierea acestor elemente negative pune în dificultate mintea omului aflat în perioada de formare sau care de felul său este mai slab să reacționeze rapid și impulsiv lansând în jur impresii negative care se vor menține până la începutul lui noiembrie. Pentru a ascunde adevăratul stres sau adevărata tensiune, mulți vor depăși o limită a bunului simț și vor intra abuziv în viețile celorlalți considerând că a sosit momentul să își permită așa ceva. Vor avea o mare îndrăzneală împărțind bunurile celorlalți sau în a se comporta ca și cum ceea ce vor să împartă le aparține deja, iar mulți vor face lucrul acesta cu gânduri negative, de invidie sau de răzbunare. Vor fi și oameni nevinovați care în toată această furtună vor proceda așa pentru că nu se pot abține sau pentru că sunt convinși de adevărul pe care-l susțin. Având atât de multe careuri și o singură conjuncție, care este, de altfel, un aspect neutru, se va ajunge foarte ușor la divergențe de opinie sau chiar la ceartă, iar cei care dispun de un mental cu care pot influența coordonarea unor evenimente doar gândind într-o anumită direcție vor putea genera conflicte de proporții. Careul Venus-Uranus arată că acestor oameni li se va plăti cu aceeași monedă. Nu va aștepta nimeni o altfel de reglare, ci ea va veni cu aceleași intenții pe care persoana respectivă le are în momentul de față. Primul efect va fi scăderea popularității, diminuarea carenței sau a puterii de influență, devitalizarea mesajului ca atunci când o informație este verbalizată, dar pe care pur și simplu nu o aude nimeni.
Prin urmare, 27 august ne vorbește despre apreciere sau despre conflictele de idei care se pot materializa sub forma tensiunilor dintre oameni, în special dintre cei care până de curând s-au înțeles bine. Faptul că acum au un alt impuls sau o altă reacție nu arată că își doresc în mod intenționat un conflict, ci doar că nu se pot abține din a invada ceea ce vor să dețină chiar dacă elementul respectiv aparține altcuiva. Pe ideea doi căpitani pe un vas duce la scufundarea vasului, 27 august va deveni o zi celebră prin reacții, intenții sau declarații. Mulți vor crede că este o zi de redresare tocmai pentru că au mai multă putere, mai multă determinare și că acum vor putea în sfârșit să facă mai mult decât au făcut în ziua anterioară, când Mercur a intrat pe zodia Balanță. Momentul acesta nu este unul de emancipare, ci unul care înclină spre latura nefavorabilă pentru că va combina mai multe tensiuni sau mai multe defecte. Vor supraviețui frumos acestor tensiuni cei care se detașează de agitația din jur, care sunt suficient de educați încât să nu răspundă tuturor provocărilor și care observă că a interveni cu un argument pertinent în tensiunea momentului este un fel de luptă cu morile de vânt.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că speranța adevărată este întotdeauna purtătoare de liniște atunci când refuzăm un conflict direct sau participarea la discuții contradictorii.

Aventuri riscante. Putere consumată în activități lipsite de rost. Prea multă importanță de sine. Invidie. Sentimentele neîmpărtășite ne tulbură mintea și produc întârzieri. Interes pentru seriozitate doar pentru a-i convinge pe ceilalți că așa trebuie să se comporte. Refuzul schimbării personale. Opunem rezistență pentru că depindem prea mult de situațiile încurcate din exterior. Sentimentele sunt confuze sau restricționate în mod intenționat.

Astăzi Venus și Saturn își definitivează opoziția care a fost activă toată săptămâna. Luna va parcurge câteva unghiuri interesante, fără a împlini niciun careu, deci fără a ne oferi șansa de a ne elibera de multe din reziduurile pe care le-am acumulat de-a lungul acestei săptămâni. 28 august devine o zi de rezistență când până și aventurile riscante sunt supuse unui proces afectiv care a trecut testul timpului sau care conțin în mod activ câteva direcții ce au fost verificate în ultima perioadă. Și astăzi vom refuza să schimbăm, să adaptăm sau să completăm pentru că ni se pare mult mai confortabil sau mult mai interesant să rămânem cu ceea ce avem dacă tot de-a lungul acestei săptămâni a fost necesar să învățăm cum să folosim puținul. Cei care sunt mai înzestrați își vor consuma puterea în activități fără rost tocmai pentru că mintea este ocupată cu gânduri de revoltă, de teamă, de răzbunare. Opoziția pe care Luna și Junon o împlinesc în mijlocul acestei zile arată că avertismentul astrală al zilei anterioare, cel legat de escaladarea unui conflict în prieteniile de durată, se accentuează tocmai pentru că o iluzie este pe punctul de a schimba ordinea lucrurilor de a ne păcăli că orice intervenție asupra intimității celorlalți este permisă sau că deținem soluții mult mai bune decât alții și trebuie în mod indiscutabil să ni se respecte acest lucru. De aceea nu este loc de flexibilitate și nici de armonie. Luna neagră ar trebui să medieze toată această problemă însă de fiecare dată poziția pe care o ocupă și relațiile pe care le construiește ne oferă indicii despre cum să ne ascundem, cât de departe mergem cu minciuna, dacă avem sau nu intenții ascunse ce riscă să fie descoperite. Luna neagră nu este capabilă de armonizare sau de gestionarea unui conflict. Și în general, dar și în cazul de față, intervenția ei escaladează acest conflict și aduce greutăți suplimentare în relații sau motive de despărțire dacă avem de-a face cu un conflict declarat. Mercur deja se află în fereastra opoziției cu Jupiter și prin faptul că Marele benefic este retrograd se anticipează și de această dată ceea ce vom parcurge peste o lună. Astăzi sentimentele nu ne ajută, ba chiar ne încurcă pentru că nu suntem în stare să observăm că sunt legate de resentimente dureroase pentru care acum nu avem soluție. A ne gândi prea mult la ele și a retrăi toate acele episoade înseamnă a ne retrage către o zonă întunecată sau gri din punct de vedere emoțional, deci de a fi incapabili de o schimbare calitativă: lucrurile nu ne mai mulțumesc, întâlnirile ni se par obositoare, planurile de viitor prea costisitoare. Toate acestea vor fi atât de evidente încât persoanele care se pot detașa de toată această tensiune, fie pentru că sunt protejate sau ajutate, fie pentru că dispun de un avantaj existențial important, vor privi în jur cu un aer de superioritate din care se va înțelege că vor în mod special să iasă în evidență prin modestie.
Prin urmare, finalul săptămânii ne arată că suntem în continuare într-o perioadă de consum intens și că acțiunile pe care vrem să le întreprindem se încheie cu o aventură riscantă sau cu un mare consum, altul decât cel pe care l-am gândit la început. Astăzi refuzăm să ne schimbăm, dar nu facem lucrul acesta dintr-un capriciu, ci pentru că nu suntem în stare să ne controlăm sentimentele. În continuare prieteniile vechi sunt supuse unor încercări, iar dacă în cadrul acestora avem de-a face cu un conflict declarat acesta va fi escaladat și se poate ajunge la ruperea temporară sau definitivă a acestor relații. Reacțiile, inclusiv cele afective, sunt produse cu întârziere pentru că mintea este blocată prea mult pe ceea ce ni s-a-ntâmplat cândva și nu am putut depăși sau nu am putut ierta. Cei care se detașează de toată această furtună cad în păcatul orgoliului spiritual adică își vor acorda importanță lăudându-se cu modestia sau cu nivelul armonios la care au ajuns pentru că nu trăiesc intens conflictele prezente, asemenea celorlalți. Această laudă de sine se va dovedi mai periculoasă pentru sănătatea sufletului decât durerile pe care le parcurg ceilalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că rememorarea nostalgică a acelor episoade este un pas înapoi. Aceasta este doar o experiență din care învățăm că este de preferat să te lași jignit sau umilit decât să te lauzi cu modestia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *