21 – 27 februarie 2022 este săptămâna aventurilor care se termină brusc pentru că au altă destinație decât credeam și a ridicării standardului interacțiunii pentru marile forțe, ceea ce produce prima mare pierdere a aliaților mici, a imitatorilor, a bufonilor. Conectarea este termenul cel mai potrivit care poate sintetiza experiențele rezervate acestei săptămâni. De aici apar tot felul de întâmplări care pot fi considerate aventuri pentru că, fie sunt diferite față de ceea ce am făcut până acum, fie sunt construite special pentru a anula un obicei, o înțelegere, o traiectorie. Dacă în privința primei părți a devizei săptămânii lucrurile sunt destul de clare, pentru că avem parte de experiențe atunci când ieșim din ritm, din cadrul cunoscut, a avea probleme pentru că ai ridicat standardul interacțiunii este ceva nou. Lucrul acesta se aplică însă doar în cazul celor care au dorit să obțină avantaje de la personalitățile remarcate sau de la grupurile care s-au evidențiat în mișcări sociale importante. În această săptămână vom resimți răceala a ceea ce am experimentat în săptămâna anterioară, dar vom lucra altfel cu ea, cu mai multă deschidere, cu mai multă curiozitate și cu mai multă disponibilitate. Cu cât ne apropiem de sfârșitul săptămânii cu atât aspectele avantajează oamenii bine intenționați, îi recompensează, îi protejează de pericolele personale la care se expun singuri prin precipitare sau pericole sociale pe care le atrag din naivitate. În egală măsură, este și o săptămână când aflăm informații noi despre aceste elemente marcante ale societății. Nu vorbim aici despre informații tendențioase, cât de cele care au vizat acțiuni desfășurate departe de privirile curioase ale celor care studiază fenomenul social. Spre sfârșitul săptămânii oamenii devin pacifiști, liniștiți sau, personajele negative care pierd mult în această săptămână, ajung să fie prea încrâncenați și se vor retrage, se vor izola, își vor împietri inima, își vor opri pentru o perioadă acțiunile negative pe care le aveau în desfășurător. Din fericire este și săptămâna când observăm că putem mai mult, când sensibilitatea ne scoate din cadrul cunoscut doar pentru că dorim să o cultivăm și când revolta împotriva unor decizii proaste este bine argumentată, chiar și atunci când tonul folosit este unul ridicat. Cei care au intenții bune vor avea o săptămână minunată când vor cerceta ceea ce este misterios, nu se vor speria de abstract și vor obține anumite avantaje materiale doar pentru că în săptămânile din urmă s-au preocupat să nu distrugă armonia, corola de minuni a lumii. În rest, evenimentele sunt simple și vizează mai curând o exprimare personală decât o interacțiune socială menită să producă evenimente în cascadă. Pe alocuri vom vedea chiar o desensibilizare, o reducere a simțului pericolului, chiar și atunci când viața ne pune în fața unor surprize neplăcute pe care nu știm să le gestionăm.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi vigilenți, atenți, ordonați pentru a nu risipi micile comori pe care le acumulăm cu fiecare zi parcursă. Ceea ce pierdem în această săptămână și nu este explicat, ci susținut doar de justificări, se va transforma în săptămânile ce vor veni în evenimente sociale, cu consecințe neplăcute, dar foarte dureroase pentru cel în cauză pentru că ele vor viza locul dureros de unde au apărut.
Superficialitate. Gândurile sunt răvășită de interesele celorlalți. Patimă. Traiectoria se schimbă după o recomandare legată de modul de administrare a unui bun. Ceea ce nu este eficient este părăsit.
În mijlocul zilei Luna își va încheia tranzitul său prin zodia Balanță urmând să treacă pe zodia Scorpion și, la puțin timp de la acest eveniment, să împlinească un trigon cu Soarele. Combinația între ceea ce se întâmplă pe finalul tranzitului Lunii zodia Balanță și trecerea sa pe primele grade din Scorpion scoate în evidență o superficialitate căreia nu i-am acordat atenția cuvenită în zilele din urmă. Ne aducem aminte de situații pe care nu le-am putut controla, de explicații stranii, de circumstanțe atenuante și, mai ales, de acele întâmplări care ne-au schimbat traiectoria sau care ne-au zdruncinat pentru că s-au bazat pe recomandări mincinoase, incomplete sau tendențioase. Din această cauză, debutul săptămânii ne ține captivi în gândurile răvășite, în fricile cele mari, în gândurile care nu ne îndreaptă către metodele potrivite sau nu ne lasă să facem apel la acel discernământ la care apelăm de fiecare dată când treceam prin situații asemănătoare. Rămânem, astfel, pradă poftelor, regretelor și ceea ce facem va fi, prin rezultate, într-un contrast puternic cu ceea ce simțim sau cu ceea ce considerăm că avem nevoie din punct de vedere afectiv. Emoția este ceea ce definește momentul de față și persoana care va echilibra acest sector va vedea că se poate liniști și că poate fi și eficientă, chiar dacă este cumva constrânsă să facă exact ceea ce nu-i place.
Prin urmare, 21 februarie ne vorbește despre acea simplitate care ne sperie, pe care nu o înțelegem și care ne creează mustrări de conștiință. Suntem astăzi ușor dezechilibrați pentru că încercăm să facem o analogie între elemente care nu au nimic în comun. Astăzi nu se întâmplă așa cum știm din învățătura ezoterică, din sfaturile marilor înțelepți că s-ar întâmpla atunci când mintea coboară în inimă. Doar este simulat acest proces minunat pentru că inimii i se spune cum anume trebuie să simtă după ce s-a făcut o selecție a celor mai intense dezamăgiri sau a celor mai neplăcute frici. În egală măsură, este și o zi de putere pentru oameni curajoși care nu se lasă influențați de aceste oscilații. Ei le văd ca fiind mici, în timp ce persoanele din jur le văd disproporționat, ca adevărate încercări ale vieții, ca obstacole dincolo de care nu pot trece sau trec înlocuindu-le cu altele și mai grave sau mai neplăcute. Acești oameni curajoși devin exemple pentru ceilalți atât în ceea ce privește echilibrul emoțional (ce va fi real în cazul lor), dar și referitor la eficacitatea la locul de muncă. Ei vor fi oamenii care nu vibrează la nemulțumirile celorlalți, ci sunt capabili să înțeleagă și să rămână netulburați în furtună.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu lua decizia proastă a despărțirii. Cei pe care îi părăsim ne vor abandona atunci când avem nevoie de înțelegere și numai de la ei am putea să o primim.
Inventivitate. Curiozități care ne ajută să ne folosim cuvintele mult mai eficient. Studiem ceea ce nu a prezentat până acum interes. Trecutul ne tentează mai mult decât altădată. Micile greșeli sunt văzute ca o recompensă. Aventurile ne fac dezordonați. Tensiune care ne duce spre pagubă. Instabilitate diminuată doar prin schimb de experiență, prin apropiere sau dovada afecțiunii.
Conjuncția lui Mercur cu Junon ne oferă accesul la un trecut interesant pe care altădată l-am evitat pentru că se manifesta într-un mod de neînțeles, prin explozii repetate, pentru mobilitate asupra căreia nu aveam niciun control. Acum, Luna se află într-o relație proastă cu Junon și suntem pe punctul de a activa acea amintire, dar în special de a scoate în evidență micile erori pe care le-am experimentat și pe care, sub imperiul unei minciuni foarte bine elaborate, suntem tentați astăzi să le vedem ca pe niște veritabile calități. În realitate, ziua este dominată de o ușoară instabilitate care este reținută, interiorizată, fie pe motivul necesității, fie ca o prelungire a ceea ce s-a întâmplat ieri, când am fost puși să facem ceea ce nu ne-a plăcut niciodată. Momentul de față pare un fel de asfixiere din care ne eliberăm dacă înțelegem cauza tensiunii, motivul apropierii de oamenii care ne-au făcut să suferim. Până spre sfârșitul zilei, când Luna va definitiva sextilul cu Venus, după care va intra în separație, adică aspectul se dezintegrează, vom trăi această tensiune ca și cum trebuie încadrată, catalogată sau administrată pe baza unor reguli sau a unui probatoriu științific. După aceea, cerem dovezi de afecțiune care se vor transforma în ziua următoare într-un fel de inspirație care ne ajută să fim mai optimiști și să privim cu curaj, în față, marile probleme. Acum privim problemele în față, dar ne lipsește curajul.
Prin urmare, 22 februarie ne aduce întâmplări intense care ne blochează o abilitate, un talent, dar ne ajută să vedem altele ca și cum ușa pe care am intrat de fiecare dată când am avut greutăți acum este înțepenită și suntem îndemnați să deschidem alte uși cărora, până acum, nu le-am acordat o atât de mare importanță. Instabilitatea pe care o trăim astăzi ne face, în special dimineață, să credem că semnele încordate ale acestei zile sunt foarte cunoscute. În realitate, nu este așa. Micile greșeli nu sunt recunoscute, deci analizate, ci văzute ca o recompensă pentru că le-am trăit, am trecut pe acolo, ni s-a întâmplat așa ceva. Instabilitatea poate fi, după cum vom considera astăzi, controlată din aceleași motive. În realitate, ea este dusă către o zonă abisală care ne cere să lucrăm altfel, cu alte instrumente sau să privim problema dintr-un alt unghi. Inițial vom cere dovezi clare, argumente care să probeze o asemenea experiență, poate chiar dovezi științifice. Cu cât ziua se apropie de sfârșit, cu cât ne obișnuim cu gândul că, trimise către adâncul ființei problemele nu vor fi văzute de alții, cu atât vom avea mai multă îndrăzneală să cerem și dovezi de dragoste. Deocamdată nu ne ajută la nimic. Aceste dovezi ne vor ajuta mâine, când se vor transforma într-o înțelepciune de viață, în inspirație, adică vor pune bazele unor colaborări frumoase și de durată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a încerca să fim cât de ordonați putem în gânduri și emoții. Unii se vor refugia într-o formă de ordine fizică, așezând diverse obiecte prin casă, schimbând mirosul lucrurilor, aspectul lor. Astăzi este despre a schimba în esență natura gândului și cea a emoției.
Sensibilitate pusă în aplicare de mici oportunități pe care nu le-am anticipat. Optimism. Inspirație. Ceea ce este negativ este evitat. Revoltă împotriva deciziilor proaste sau împotriva nisipurilor mișcătoare. Entuziasm. Comunicarea se bazează pe mesaje transmise nonverbal.
În prima parte a zilei Luna își va definitiva tranzitul sau prin zodia Scorpion trecând prin Coada dragonului și împlinind câteva unghiuri frumoase care ne vorbesc de sensibilitate, de oportunități pe care nu le-am anticipat corect, de schimbarea stării de spirit în sensul că devenim mai optimiști, mai încrezători în forțele proprii, mai atenți. Ceea ce se va întâmpla în a doua parte a zilei cu sextilul Marte-Neptun ne ajută să înțelegem că lucrurile simple se pot transforma oricând în elemente complicate de destin și că nu trebuie decât să ne hotărâm pentru a deveni mai receptivi, mai sensibili la unitate, mai creativi. Elementul particular pe care îl aduce acest aspect astăzi ține mai curând de o continuitate a unor gânduri, a unor intenții, pentru că oamenii nu se mai tem de reacții spontane, ci chiar au curaj să creadă în relații de lungă durată, să profite de situațiile care nu sunt definite de presiunea socială sau de conflicte. Ceea ce ni se întâmplă astăzi este familiar, atât ca episod social, adică ne vin din trecut gânduri și intenții care ne tulbură puțin și ne motivează să luptăm împotriva instabilității, a nisipurilor mișcătoare, dar și ca stare de spirit pentru că ne arată cel mai potrivit loc spre care ne putem izola pentru a rămâne echilibrați și puternici, pentru a fi buni colaboratori cu cei din jur, pentru a ne menține sentimentele în starea lor curată, adică așa cum erau până de curând. Astăzi avem viziune a ceea ce ar trebui să se termine brusc, deci suntem în consonanță cu prima jumătate a devizei săptămânii, dar facem lucrul acesta împărtășim din aceste impresii și câtorva persoane din jur care ne inspira acum mai multă încredere. În egală măsură, suntem în stare să citim și ceea ce vine din partea lor, adică durerile și neajunsurile pe care le parcurg, când anume sunt expuși momentelor de slăbiciune, care le sunt tristețile și care le sunt bucuriile. Din această perspectivă, 23 februarie poate fi considerată o zi de informare pentru că îi vedem pe oameni altfel decât am știut că sunt și ceea ce vom descoperi va fi bun atât pentru starea sufletească, dar și pentru dimensiunea socială, ca interacțiune.
Prin urmare, 23 februarie ne vorbește despre acea sensibilitate care poate fi pusă imediat în aplicare, despre micile deschideri care se transformă în mari oportunități, în episoade sociale inteligibile despre care avem opinii și, de această dată, chiar nu sunt greșite. Momentul de față poate fi considerat unul de înțelepciune, de iluminare, mai ales că o mare parte din ceea ce ni se întâmplă chiar poate fi explicat în așa fel încât să ne facem înțeleși, să-i convingem pe cei din preajmă că nu este oportun să fim judecați doar după câteva reacții negative pe care le-am avut în săptămânile din urmă. Pentru că Luna trece prin Coada dragonului vom experimenta, în special în prima parte a zilei, o ușoară revoltă împotriva deciziilor proaste pe care le-am luat, fiind destul de incisivi sau acuzatori la adresa propriei persoane mirându-ne cum de am fost în stare să facem așa ceva. Pentru că acum pe cer nu avem planete retrograde, deci nu suntem constrânși să dăm vieții personale sau celei sociale o anumită direcție (nu avem restanțe) această revoltă va fi văzută mai curând ca o autocritică.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a stabiliza acest moment de echilibru printr-o faptă bună, printr-o achiziție menită să ne aducă aminte de fiecare dată de acest episod frumos, profund, înălțător.
Singurătatea este vindecată prin iubire. Sentimentele sunt ridicate din zona senzaționalului către consum, autodepășire. Înțelegem mai bine nefericirea celorlalți. Prosperitate prin lecții legate de educație. Precipitare. Cercetarea unui teren nou. satisfacții. Interiorizarea ne duce către o adâncime a spiritului plăcută, fascinantă. Schimbări care măresc responsabilitatea.
Mijlocul săptămânii ne aduce ridicarea standardului de viață, o mai ușoară abordare a problemelor sociale, mai puține răspunsuri la întrebări existențiale și mai multe fapte care să confirme statutul și nivelul de care ne bucurăm în prezent. Cu Luna pe zodia Săgetător multe din acțiunile pe care le priveam cu oarecare reținere în zilele anterioare sunt acum abordate cu îndrăzneală și curaj, chiar dacă există un risc, acela de a trăi un moment scurt de satisfacție, cel în afara unei responsabilități care, desigur, nu poate susține evenimente de durată sau construcții care să alimenteze demersuri sociale îndrăznețe. Evenimentele acestei zile ne îndeamnă să abordăm o cercetare pe un teren nou cu scopul de a obține satisfacție, dar nu una de moment și nu cu orice preț. Gândurile par puțin mai ordonate, însă ele deservesc o platoșă protectoare alimentată în mod repetat pentru că există un element pe care conjunctura astrală a acestei zile nu-l poate oferi și acela este dat de originalitate. Cu toate că asteroidul Chiron are acum mai multă determinare și, în consecință, evităm situațiile complicate care să ne rămână în memorie prin duritate, durere sau nefericire, propriile opinii nu sunt încă ascultate. Avem un punct de vedere propriu, însă el nu primește aprecierile cuvenite de pe zona publică. Tocmai de aceea zona intimă, cea care devine din ce în ce mai importantă și asupra căreia ne îndreptăm din ce în ce mai mult atenția, ne poate oferi o fascinație aparte. Ceea ce până acum a fost rătăcit azi se transformă în confirmare, iar inspirația pe care am avut-o până de curând să fie, de asemenea, un motor suficient de puternic încât să-l ajute pe cel în cauză să se strecoare printre marile probleme ale vieții și să nu se piardă cu firea atunci când nu-și vede încă idealurile finalizate. Ziua este bună pentru studiu, pentru cercetare, pentru investigații, chiar dacă asta înseamnă să ne retragem din fața unui adversar, să îi lăsăm acestuia teritoriul pe care crede că l-a câștigat, să-i încurajăm, prin renunțare sau pasivitate, anumite pofte sau intenția de a rupe și distruge. Binele personal, Dacă primește atenția cuvenită, îl scoate pe cel în cauză din zona aliaților mici care pierd în această săptămână mai mult decât s-au așteptat. Această zi ne oferă privilegiul de a deveni responsabili cu ceea ce trăim, cu ceea ce punem la dispoziția celorlalți, cu gândurile pe care le transformăm în emoții. Schimbările prezente nu rămân în memorie prin intensitate, ci prin gradul de responsabilizare. Cu cât devenim mai atenți și mai selectivi, asumându-ne riscuri chiar și în situația în care confortul personal ar fi fost mult mai ușor obținut altfel, ceea ce parcurgem acum consolidează, nu oferă doar satisfacții de moment.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne avertizează că metodele vechi nu mai dau rezultate, nu mai sunt de actualitate și dacă suntem invitați să pierdem ceva substanțial atunci să avem receptivitatea necesară pentru ca acest lucru să se împlinească. Cu cât Luna parcurge mai mult din zodia Săgetător, urmând ca în seara zilei următoare să părăsească acest semn, cadrul vibrațional se restrânge, totul devine mai concentrat, mai puternic, mai încărcat de semnificații. Acesta este startul. Dacă acordăm acestui moment emoția curată fără a trăi pentru lucruri, ci pentru viața însăși, vom privi interiorizarea ca pe un resort teribil care ne propulsează către viitorul capabil să ne ofere cu adevărat realizări care să dureze mult timp, adică satisfacții pentru care nu vom fi obligați să lucrăm zilnic. 24 februarie este ziua înțelegerii emoționale, nu informaționale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu lega speranța de cantitate, de strălucirea fizică a unui obiect sau de promisiunile ce par să vină de la sine în noile relații pe care le-am putea forma acum. Ceea ce este simplu este astăzi atacat doar de plictiseală. Plictiseala este rugina care distruge simplitatea.
Nevoia de a găsi un punct de vedere propriu. Complicațiile sunt determinate de imoralitate sau naivitate. Aroganța este pedepsită cu indiferență sau fermitate. Slăbiciuni bazate pe un program psihic negativ. Temeri nejustificate. Originalitatea este aplicată cu prudență.
Astăzi Luna parcurge ultimul sector de tranzit prin zodia Săgetător, urmând ca spre seară să treacă pe zodia Capricorn. Dimineață devreme Mercur și Uranus își definitivează careul lor aducând prea multă intensitate comentariilor și o picătură de imoralitate acolo unde există nesiguranță sau naivitate. Așadar, putem considera chiar de dimineață că 25 februarie este o zi a slăbiciunilor care ne îndeamnă să facem alegeri greșite, a comunicărilor care se depărtează mult de zona tonică, a asocierilor care se bazează pe receptivitate-dominare, pe o originalitate care nu iese din cadrul delimitat de propria personalitate. În primul rând, dacă ar fi să privim acest aspect doar din punct de vedere personal, avem de-a face cu un dialog interior lung și obositor, cu o ceartă cu sine ca atunci când ne reproșăm că am făcut greșeli, am ales exclusiv pe baza recomandărilor și nu am ținut cont de experiența personală. În plus, Luna, tot dimineață, va definitiva două aspecte, un careu cu Neptun și, respectiv, o opoziție cu Luna neagră, aducând o prea mare instabilitate acolo unde lucrurile păreau clar definite sau sigure. Din nimic, apar reproșuri și pentru a scăpa de ele ne vom îndrepta atenția către muncă. Din nefericire, munca pe care o facem astăzi nu ne calmează, ci cere apreciere, un comerț ilegal, o tranzacție a unui element personal pentru a capta atenția și prin acest rezultat să avem cât de cât garanția că pe viitor lucrurile vor merge mai bine. Din nefericire, aventurile acestei zile, tocmai pentru că se bazează pe presiuni, pe constrângeri, pe un program psihic negativ, sunt departe de soluțiile cele bune. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor rămâne în continuare siguri pe ceea ce au și pot face, originali, dar își vor folosi toate aceste calități cu prudență. Unii dintre ei, în special cei care se află la început, vor crede că această intensitate scăzută a acțiunii abordată pentru a proteja calități personale ale ființei, pentru a nu intra în conflicte, a nu se enerva, a nu crea impresii proaste, înseamnă regres. Vor vedea în săptămânile ce vor veni că se înșală.
Prin urmare, 25 februarie ne vorbește despre nevoi, însă acestea țipă foarte tare sau invocă motive de austeritate, încercări, tristeți mai vechi ori întâmplări când a fost nevoie de mult efort pentru a evita marginalizarea, tristețea, nepăsarea celorlalți. Astăzi avem fixații, schimbul de experiență se află în criză și acolo unde credem că suntem foarte corecți, de fapt greșim mai mult. Cea mai mare parte a energie personale o folosim pentru a rămâne originali, pentru a nu ne pierde capul, pentru a fi într-o zonă a liniștii, departe de pasiunile brutale, de neseriozitate, de gândurile impulsive care generează erori în alegeri, în fapte, în interacțiuni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu răspunde cu aroganță la ceea ce considerăm că este nedrept. A fi disciplinați în acest sector înseamnă a folosi conjuncturile acestei perioade pentru un scop nobil.
Surprizele neplăcute sunt gestionate cu superficialitate. Ne implicăm în acțiuni cu caracter social care presupun sarcini suplimentare, efort, muncă și rezistență la program prelungit. Intuiția și încrederea nu mai sunt atât de valoroase. Incoerența este explorată de un adversar. Autodepășire plătită scump.
În mare parte, 26 februarie este o zi a creativității. Luna reușește, împreună cu Mercur și Uranus, să delimiteze o configurație numită nicovala, aspect care are la bază un trigon și în interior, ca o presiune, ca o forță determinantă, două careuri. Presiunea momentului este dată de rememorarea a ceea ce nu știm încă foarte bine să folosim, pe sarcinile pe care nu ni le-am însușit în totalitate, pe ceea ce este suplimentar, adăugat ulterior, supraevaluat ca demers sau valoare. Nu ne va fi ușor cu suprasolicitările momentului, însă reușim cu bine să trecem dincolo de incoerența promovată de un adversar, cu intențiile care îi caracterizează statutul, dincolo de nesiguranța care ne-a rămas din conjuncturile pe care le-am parcurs de la începutul săptămânii și până acum. Acest sentiment de nesiguranță ne duce către motivații noi și, folosindu-le, să înlăturăm o barieră, să ne autodepășim, chiar dacă efortul pe care îl facem în sensul acesta va fi plătit foarte scump. 26 februarie este o zi a intuiției la care ajungem prin efort, prin muncă susținută, prin tratative, prin negociere. Totul astăzi se supune legii pacifismului, mai puțin această componentă care este legată de educație, spiritualitate, necesitatea de a ne construi un punct de vedere propriu și de a-l menține pentru a crea noi deprinderi. Dar aspectul invocat mai sus, adică nicovala, nu este singurul care se evidențiază astăzi. Luna și Uranus, vedetele momentului, construiesc două triunghiuri minore cu Soarele și, respectiv, Jupiter. De aceea elementele care ajung la noi prin presiune socială își găsesc cele mai bune soluții, un loc potrivit pentru ca până și erorile momentului să nu ne afecteze. Este adevărat, până să ajungem acolo există și puțină superficialitate, dar cea predispusă de conjunctura astrală de acum vine din criză de nervi, din precipitare, nu din informații puține. Direcția principală a momentului, pacifismul, este un alt element care scoate în evidență caracterul bun, înălțător al acestei zile.
Prin urmare, 26 februarie este o zi de eliberare. Intuiția ne ajută să avem mai multă încredere, chiar și atunci când ne întâlnim cu marile dileme ale vieții, chiar și când lucrăm mai mult decât suntem pregătiți, chiar și când ne întâlnim cu un adversar care ne consumă prea mult timp de parcă acesta ar fi scopul său. Așa cum am indicat și în observațiile inserate zilelor anterioare, cadru astral se restrânge, totul devine concentrat, puternic, totul ne orientează către a simplifica, nu pentru a avea sarcini mai puține, ci pentru a înlătura risipa de spațiu, de idei, de timp. O parte din vibrațiile acestei zile se vor continua și în ziua următoare pentru că Luna se află în continuare pe zodia Capricorn și, desigur, restrânge mai mult cadrul predispozițiilor astrale având de-a face cu o simplificare ce își are izvorul în decizii pe care le luăm astăzi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi că bucuria este o sămânță, mulțumirea, de asemenea. A renunța la tot ceea ce înseamnă urgent sau presiune socială pentru a trăi în această dimensiune a simplității concentrate ne pregătește pentru momente importante care vor fi parcurse, o parte mâine, iar o altă parte în săptămânile ce vor veni.
Mare putere de concentrare. Cercetarea misterului ne oferă stări sufletești contradictorii. Nevoie de abstract. Defulare prin indiferență sau refuzul unui ajutor. Repetiție. Noua poziție socială se bazează pe convingere, pe credință. Revoltă împotriva prezentului. Plictiseala este combătută prin apel la evenimente care s-au desfășurat foarte repede, indiferent de rezultat. Interes față de ceea ce este ascuns, ocult, misterios. Distrugerea unor valori creează mari satisfacții.
Ultima zi a săptămânii este una dintre cele mai frumoase și speciale zile ale acestei săptămâni. Luna, aflat acum pe ultimul sector de tranzit prin zodia Capricorn, va împlini astăzi un aspect foarte frumos și interesant numit stellium. Această configurație aduce o mare putere de concentrare, posibilitatea de a ne extinde pe mai multe direcții și de a obține din toate rezultate sau multe ca număr, o sporire a stării de vitalitate, o îmbunătățire a stării de sănătate și o corectare frumoasă și elegantă a unor defecte de caracter. Puterea de concentrare pe care elementul astral indicat mai sus o predispune este diferită față de forța concentrată la care participă și celelalte astre. Diversitatea conjuncturilor sociale, a stărilor sufletești, prin concentrarea la care participă toate astrele, rezolvă o problemă de revoltă. Cealaltă (stelliumul), vine cu soluții personale, originale care nu vizează prozaicul vieții, ci direcțiile importante care au fost construite pentru creștere și dezvoltare personală, dar și pentru o mai bună inserție socială. Cele două elemente conferă zilei de 27 februarie o reducere a pericolului, o sporire a numărului de prieteni și mai multă vigilență atunci când se pune problema unui consum, a unei cheltuieli, a înstrăinării unui bun. Absența unghiurilor tensionate care ne-ar constrânge să ducem la îndeplinire un anumit plan nu este însă de bun augur pentru că aduce pasivitate. Putem cădea ușor în patimi, adică, în cuvinte mai simple, preferăm să gândim un eveniment decât să participăm efectiv la derularea lui, ceea ce distruge valorile create anterior și le impulsionează pe cele care oferă doar satisfacție. Cu toate acestea, neajunsul momentului provocat de absența careurilor sau a opozițiilor nu reprezintă azi un pericol atât de mare. Avem suficient de multă putere de concentrare încât și selecția pe care o facem să fie bună, iar momentul de plictiseală, exemplul indicat mai sus, să fie văzut ca o simplă relaxare. Astăzi nu vom mai fi atât de interesați de dinamica sau caracterul agresiv al acțiunilor unui adversar, ci vom ignora toate aceste lucruri rele chiar dacă asta înseamnă să repetăm aceeași greșeală, să ne detașăm de oamenii pe care i-am văzut până acum ca fiind adversari, deși nu sunt.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre șansele pe care le avem, reale de altfel, pentru a ne schimba statutul social sau impresiile pe care le-am lansat comunității. Astăzi avem nevoie să ieșim din ritm, avem nevoie de abstract, să facem altceva decât am făcut până acum, poate chiar să ne expunem pericolului tensiunii, chiar dacă aceasta pe moment nu va fi resimțită așa cum este în realitate. Marea putere de concentrare a momentului ne desensibilizează, ne ajută să ne detașăm de ceea ce este negativ și să vedem că există viață și fără vicii, fără orgolii sau fără conflicte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că lucrurile s-au reparat iremediabil. Există o revoltă împotriva prezentului care s-ar putea derula de la sine, fără mici ajustări, fără creionarea unor proiecte viitoare, dar indicat ar fi să facem ca această atitudine să rămână doar în cadrul zilei de 27 februarie. Cine duce mai departe micile greșeli de acum se va expune marilor efecte în săptămânile ce vor veni, cele care nu vor fi atât de permisive la acest capitol cum este ziua de 27 februarie.