2 – 8 mai 2022 este săptămâna parcursului imposibil, lipsit de coerență sau direcție precisă și a sărbătorilor false inventate de mincinoși pentru a li se tolera mai bine refuzul schimbării și al adaptării la noile norme. Chiar dacă această săptămână nu aduce atât de multe evenimente astrale precum altele pe care le-am parcurs în ultima perioadă ea este la fel de apăsătoare sau ne va solicita la fel de mult însă într-o altă direcție, pe baza altor principii și folosind alte instrumente. Totul se bazează acum pe impresii, cele care ni se par greu de acceptat sau care ne spun că săptămâna ne-a așezat pe un drum complicat, rigid sau imposibil de parcurs. Ni se va părea că toți oamenii cu care interacționăm suferă de anumite carențe, că sunt incoerenți și că nu se pot coordona pe o direcție corectă decât dacă fac pauze dese, dacă se detașează de munca pe care o au de făcut, dacă sunt tolerați și li se spune lucrul acesta. Vorbim, așadar, despre luciditate însă nu o facem prin compararea unor informații pentru a evidenția conținutul adevărate al unora. În această săptămână nu știm nici măcar care sunt instrumentele de lucru (trebuie să le descoperim din mers), de ce trebuie să le folosim și cât. De aici și marea confuzie pe care o vom privi ca o luptă nemiloasă pe care o vom percepe mult mai clar începând cu seara zilei de luni, 2 mai, când Venus va trece pe zodia Berbec. Săptămâna este însă generoasă la capitolul flexibilitate și inspirație, dar cine va mai avea timp pentru așa ceva? Cu toții vom exagera dramele care stau ascunse în viețile intime sau care ies la suprafață în acest sector tocmai pentru că nu știm să gestionăm corect incoerența. Chiar dacă în primele zile vom fi ușor confuzi în privința aceasta, o mare parte din săptămână vom înțelege că incoerența este ceea ce amplifică și ne întristează, ceea ce complică și ne doare. Pentru a supraviețui acestor încercări oamenii își vor oferi privilegiul de a inventa sărbători sau de a rupe ritmul de lucru tocmai pentru că nu reușesc să fie atât de responsabili atunci când li se pune în față o oglindă, atunci când nu se mai pot ascunde de ei înșiși. Este adevărat, toată această dramă care se mută de pe zona socială pe cea intimă și invers le permite să se ascundă față de alții, dar nu față de ei înșiși. Acolo unde descoperim oameni curajoși, capabili să înceapă o nouă relație, să își împărtășească în relațiile vechi sentimentele noi pe care le au acum, găsim motive de bucurie pentru că aceștia sunt cei care nu se atașează de reputație sau avere și care pot foarte ușor trece dincolo de o suferință personală pentru a descoperi esența a ceea ce trăiesc.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu confunda refuzul comunicării cu tăinuirea. Cel care refuză să comunice se folosește de anturaj, în timp ce persoana capabilă să tăinuiască așteaptă momentul potrivit pentru a nu se bucura singur de ceea ce i se întâmplă.
Caracterul slab este ascuns în spatele unor emoții puternice. Visăm la o modificare cu caracter general. O întârziere schimbă anumite elemente particulare legate de viața proprie. Imprevizibilul ne surprinde. Încercăm să ne controlăm mai bine emoțiile. Trecem de la constrângere la libertate și valorificăm mai bine anumite informații referitoare la faptele celor din preajmă. Lupta este nemiloasă. Anumite acțiuni sunt marcate de confuzie, dar limpezimea sufletului ne ajută să devenim versatili și flexibili. Gust pentru aventură și pentru poziții conducătoare. Responsabilitățile sunt însușite doar de firele puternice și educate. Ceea ce este greu va fi privit ca o provocare.
Venus parcurge în această zi ultimul sector de tranzit prin zodia Pești. Ultimul grad al acestui semn tulbură această planetă atât de mult încât relațiile pe care le are cu celelalte elemente astrale distribuite, de asemenea, la fel ca și în săptămânile din urmă, pe un sector foarte restrâns, capătă o conotație aparte. Toată ziua ne pregătim să trecem către o mai mare libertate, să ne descătușăm energia, să ieșim din confuzie, să ne bucurăm de anumite privilegii. În mare parte, vom reuși să realizăm lucrul acesta, dar nu va fi ușor pentru cei cu care interacționăm. Faptul că Venus se pregătește să treacă pe semnul următor, lăsând în urma planeta Jupiter cu care, de curând, a format o conjuncție, este semn de trădare ca și cum viața proprie trebuie să meargă pe un alt drum, ca și cum a sosit momentul să ne decidem în privința unor proiecte de viitor. În timp ce persoana în cauză își urmărește interesul, ceilalți se vor arăta foarte dezamăgiți și vor percepe toate aceste reacții ca fiind o veritabilă trădare. Nu fapta de acum este o dovadă de trădare, ci ceea ce vor face aceste persoane până spre sfârșitul săptămânii. Faptul că acum sunt categorice sau puțin mai impulsivi decât ar fi trebuit, dovedește și că nu s-au maturizat încă, dar și faptul că le lipsește acel tact, aceea diplomație care face în așa fel încât multe confruntări sau schimbări importante să nu mai fie privite de interlocutori ca pe o veritabilă ofensă, ci pur și simplu ca o schimbare absolut necesară pe care persoana respectivă o merită. Totul astăzi se bazează pe acțiune și mai puțin pe meditație sau reculegere. Gândim acțiunea după ce reacționăm, iar lucrul acesta îl facem chiar dacă știm că deranjează. Acest element astral vine din faptul că Luna trece pe ultimul grad al zodiei Pești, numit și grad anaretic, menit să amplifice multe din defectele pe care acest astru le-a ascuns de-a lungul tranzitului său prin acest semn. Din această cauză, libertatea de expresie nu este ceea ce pare, iar spiritul conducător devine o forță impulsivă, pe alocuri chiar abuzivă prin care cel în cauză urmărește doar să se facă remarcat sau, pe alocuri, să aibă și puțină satisfacție. Persoana care arată un asemenea comportament încă de dimineață va deveni până spre seară un sclav supus acestor stări conflictuale, fiind incapabilă să vadă varianta pacifistă care există și care vine din mai multe unghiuri pe care Luna le realizează astăzi până când și ea, la rândul ei, va părăsi zodia Taur și va intra pe Gemeni. Atât Venus, cât și Luna, aduc o veritabilă schimbare de vibrație care vor întreține această latură conflictuală timp de cel puțin câteva zile, adică până în noaptea de miercuri spre joi, când Luna va trece pe domiciliu, adică pe zodia Rac. Venus nu se va grăbi să părăsească zodia Berbec până pe 28 mai, ceea ce îi va da Lunii posibilitatea de a construi cu acest astru o conjuncție frumoasă pe 27 mai la finalul tranzitului ei pe zodia Berbec. Acum ne comportăm haotic și gândim că lucrurile care se consumă foarte repede trebuie să servească unui scop. Acest scop va oferi de la ține un anumit grad de satisfacție de aceea nici nu trebuie să îl căutăm până în mijlocul săptămânii. Ceea ce este haotic astăzi se va menține până atunci și va constitui o veritabilă provocare în a înțelege cât de important este să ne comportăm frumos față de vechii prieteni, față de vechii colaboratori. Având în continuare o concentrare de planete între zodiile Capricorn și începutul zodiei Gemeni valorile sunt supuse unui test, iar regula după care acest test va fi evaluat va fi stabilită de fiecare individ în parte.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne va lovi cu atitudini noi, cu mici probleme de comportament care, în absența oricărei urme de autocontrol, se vor transforma în mari probleme pe care individul și grupul său de apartenență vor avea responsabilitatea de a le rezolva până spre finalul acestei săptămâni. Până pe 28 mai, când Venus va părăsi zodia Berbec unde intră în seara acestei zile, multe din direcțiile pe care le impunem acum se vor preschimba, însă miezul le va rămâne același. El va deveni foarte vizibil la toamnă când multe din secretele unor acțiuni săvârșite de curând vor fi dezvăluite. Acum suntem doar capricioși, prea siguri pe faptul că vrem să obținem ceva ca să mai ținem cont și de anumite reguli de comportament, de bun simț pe care ar trebui să le respectăm. Ne va plăcea atât de mult gustul pentru aventură, dar și eliberarea de o anumită constrângere care implică îndeplinirea unor responsabilități personale sau profesionale încât nu ne va mai interesa ce se întâmplă cu cei din jur, dacă suferă sau nu, dacă sunt și ei pe lista beneficiarilor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa în voia primului impuls, în voia dorinței de a acționa fără nicio constrângere pentru că faptele acestea vor escalada o problemă de comportament pe care cu greu o vom controla până spre sfârșitul săptămânii. Binele de acum este orb și are activă doar memoria de scurtă durată, adică doar a ceea ce s-a întâmplat de curând. Așadar, pentru a nu face greșeli foarte mari, avem nevoie să fim cuviincioși, așa cum nu ne îndeamnă contextul de acum.
Anumite complicații legate de planul social sunt escaladate. Participăm la modificări ce apar în comunitate. Schimbările sunt majore, dar caracterul lor depinde de calitatea deciziilor. Așteptăm avantaje materiale. Acțiunile mici sunt eficiente și concentrate. Probleme în cuplu. Libertatea este privită ca o eliberare de greutățile pe care le preluăm de la ceilalți. Tot ce trebuie să rezolvăm este perceput ca o luptă. Condițiile dificile sunt generatoare de pericole și distrugeri dacă ne încăpățânăm să le abordăm de unii singuri. Pariu cu viața.
Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Gemeni și va avea de împlinit astăzi un careu cu Marte și un sextil cu Chiron. Dacă în ziua anterioară, în special spre seară, când Luna se afla deja pe zodia Gemeni, multe au fost întârziate din cauza unui exces de zel sau din cauza unei atitudini greșite pe care am avut-o față de un apropiat, astăzi avem impresia că suntem implicați în evenimente care au o mai mare importanță, care sunt mai valoroase, iar oamenii din jur mai prietenoși și mai atenți la ceea ce dorim să le împărtășim. Rămâne în continuare activă acea componentă care ne îndeamnă să escaladăm un conflict însă lucrurile se mențin într-o zonă intimă, în familie sau episodul nefericit, se consumă doar cu persoanele în care avem foarte mare încredere și care ne pot ierta cu ușurință anumite derapaje. Pentru că încă este viu acest conflict, tot ceea ce credem că putem rezolva de-a lungul zilei va fi privit ca o continuare a unui conflict, ca și cum oricât de indulgenți sunt cei din jur nouă nu ne ajunge și rămânem în continuare nemulțumiți de ceea ce avem, triști din cauza sarcinilor pe care le primim. Pentru că Luna și Marte împlinesc un careu în această zi arată, de asemenea, ca și în ziua anterioară, o reticență față de schimbare în general, o atitudine necuviincioasă față de tot ceea ce înseamnă împlinirea destinului sau învățarea unor lecții importante asupra cărora vom reveni la toamnă, când unele secrete vor fi dezvăluite cu ușurință și pentru că oamenii sunt mai deschiși către genul acesta de relație, dar și pentru că întregul context astral ne ajută să ne înnobilăm condiția personală, nivelul, destinul în ansamblu cu ceva care adaugă valoare, nu care ne tulbură și mai mult conștiința. Cele două aspecte sunt suficient de puternice încât să ne determine să credem în nesiguranță ca fiind o realitate cotidiană de necontestat și să considerăm că a renunța la lucrurile mărunte care ne definesc este o mare pedeapsă pe care o primim din partea destinului, din partea universului, din partea divinității.
Prin urmare, 3 mai este ziua care ne îndeamnă să căutăm ceea ce am pierdut, dar o facem cu nervozitate, cu nemulțumire și cu sentimentul că lucrurile nu pot fi separate. Vom fi convinși că dacă atenția este mai mult captată de evenimentele sociale vom neglija viața personală, pe cei cu care o împărțim și ne așteptăm să primim din partea lor un val de critici. Unii, mai lucizi, se vor ține departe de intensitatea majoră a acestor condiții delicate pe care le parcurg fiind convinși că dacă le explorează au toate șansele să rămână singuri sau să provoace asupra celor din jur un efect plăcut în așa fel încât, fără voia lor, aceștia să se unească pentru a-și susține punctul de vedere, pentru a da celui în cauză o lecție pe care să nu o uite niciodată. Acești oameni nu ar trebui să se adâncească prea mult în această certitudine pentru că foarte ușor vor ajunge să renunțe la libertate convinși fiind că numai așa se eliberează de greutățile pe care le preiau de la alții sau care le sunt oferite, ca în marile încercări inițiatice, cu zâmbete false și intenții ascunse. În cuvinte mai simple, această experiență seamănă cu celebrul episod în care mama vitregă, o vrăjitoare teribil de rea, îi oferă un măr otrăvit Albei ca Zăpada. Avem nevoie ca astăzi să fim liniștiți, oricât de tare ne doare o nedreptate sau oricât de mult credem că oamenii în care am avut încredere au făcut front comun împotriva noastră.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a rămâne mulțumiți de integritatea pe care o avem în acest moment. Orice formă de revoltă distruge această construcție care astăzi, raportată la contextul general în care activează, este perfectă.
Dezinteres față de soluția pe care o avem în fața tuturor problemelor. Supervizarea este o soluție complicată care ne sperie. Avem nevoie de strălucire, nu de atașamente bolnăvicioase. Ne adaptăm mai greu la condițiile impuse de comunitate. Ne jucăm cu focul. Nu ținem cont de recomandările celorlalți. Compatibilitatea este pusă la încercare deși intensitatea emoțională este prea mare. Avem nevoie de un suflu nou. Tot ceea ce nu se rezolvă ușor este privit ca o ostilitate, ca o ofensă venită din partea celor cu care avem o comunicare dificilă. În pofida tensiunii, suntem ajutați de o mână nevăzută a destinului. Ne îmbogățim ușor cunoștințele deținute dacă dăm dovadă de flexibilitate, atenție și sacrificiu.
4 mai aduce cele mai puternice aspecte conținute de această săptămână, insistând mult atât pe o dimensiune socială, prin sextilul Jupiter-Pluton, dar și pe una personală prin cele două unghiuri la care participă planetele individuale Venus și Marte, unul pozitiv și celălalt negativ. Ceea ce se întâmplă astăzi evidențiază un dezinteres față de o lecție de viață. Astăzi facem un tur al lecțiilor dificile, al slăbiciunilor, al problemelor pe care le-am luat prea mult în sens personal și ne depărtăm de sfaturile bune care vin din partea unei persoane ce a supervizat cu un ochi critic și obiectiv activitatea pe care am desfășurat-o în ultima vreme. Astăzi arătăm că timpul nu a trecut degeaba peste noi, că ne-am schimbat, ne-am maturizat, dar că acolo unde am ignorat un sfat bun sau un ajutor situația s-a inflamat, iar transformarea a fost mai mult simulată decât abordată ca atare. Dintre cele mai frumoase aspecte ale acestei săptămâni, dar și a perioadei pe care o parcurge este sextilul Jupiter-Pluton. Pentru că Pluton ocupă al unsprezecelea semn pornind de la poziția lui Jupiter, ne putem aștepta ca raportul frumos dintre cele două planete să scoată în evidență o prietenie frumoasă și timidă care nu a avut până acum susținere în a se evidenția. În mod personal, evidențierea despre care ne vorbește conjunctura astrală a zilei de 4 mai are o componentă negativă, cea legată de mesajul tendențios, de cuvintele lingușitoare, de intențiile neîmpărtășite, susținute de careul Venus-Luna neagră, dar și o componentă pozitivă care înseamnă evidențierea laturii ascunse, transformarea tensiunii într-o mare putere de adaptare, curaj, inițiativă. Luna va orchestra destul de bine și de intens toată această dinamică. Din nefericire, impactul ei asupra planetei Uranus, privită ca planetă cu deplasare lentă și cu rol major în definirea dimensiunii sociale, este unul negativ. În raport cu Luna, Uranus ocupă domeniul al doisprezecelea atrăgând și Soarele în mrejele sale și diminuându-i puterea de influență, strălucirea, adică sporind carența chiar în zona personală, de acolo de unde ar trebui să ne vină soluțiile. În cuvinte mai simple, pe zona socială se întâmplă multe lucruri frumoase, constructive, chiar sublime, dar nu suntem pregătiți să le înțelegem, să le integrăm în viața intimă, să le menținem pe mai departe în vasul care suntem. De aceea ne gândim că norocul plutește undeva în aer, dar oamenii cu care interacționăm nu ne sunt compatibili, nu au ce să ne ofere, nu vor să participe la a consolida ceea ce este bun și frumos în viața cuiva dacă nu au ceva personal de câștigat. Aici nu vorbim de întârzierea unor proiecte, de implicarea în cheltuieli care ne depășesc sau de întâmplări neprevăzute care să se transforme în veritabile accidente, ci doar de un refuz categoric, de o mânie prostească sau de o teamă prea mare în fața pericolelor închipuite.
Prin urmare, 4 mai ne vorbește despre dezinteresul cu care suntem întâmpinați de cei din jur, de ce apropiați, dar și de teama pe care aceștia o au în a ne împărtăși ceva personal. Ne blocăm astăzi comunicarea, cuvintele nu mai au sensul pe care l-au avut în primele două zile ale săptămânii sau în săptămâna anterioară și credem că această gâtuire a conversației reprezintă o soluție foarte bună în a ne proteja de ostilitatea celor din jur. În realitate, pe zona publică lucrurile nu sunt atât de delicate precum credem, doar le vedem așa și pentru că le menținem foarte mult în aceste ape tulburi chiar vom ajunge să credem că trăim într-un mediu ostil. Suntem încercați astăzi pe autocontrol, pe maturitatea pe care o probăm în momentele delicate când, din cauza unei tensiuni închipuite, devenim inflexibili, temători în fața schimbării sau bolnavi. Relația bună dintre Jupiter și Pluton arată că o inspirație minunată ne vine prea aproape și pentru că nu suntem obișnuiți să fim atinși de o energie atât de curată ne tulburăm, ne activăm singuri atașamentele bolnăvicioase și ne temem de schimbare, refuzând să ne adaptăm la noile condiții activate și ele de aceeași inspirație. Astăzi testăm dacă până acum am reacționat așa pentru că ne-a luat valul și am copiat comportamentul celor pe care îi credeam mai puternici sau pur și simplu am avut curaj. Imitația de altădată nu mai funcționează acum, dar curajul, da.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca tot ceea ce ni se întâmplă doar pe baza compatibilității. Omul curajos apreciază drumul corect chiar dacă, din când în când, este mai îngust sau plin de pericole.
Condițiile dificile sunt luate în sens personal. Adevărul doare. Prea multă sensibilitate schimbă programul zilnic și planurile pentru viitorul apropiat. Singurătatea aduce demersurilor publice o greutate în plus care intensifică durerea și nemulțumirea. Observațiile personale sunt întâmpinate cu refuz. Ceea ce gândim devine difuz. Este nevoie de luciditate, respect și stabilitate pentru a redescoperi normalitatea.
În noaptea de miercuri spre joi Luna va trece pe semnul domiciliului său împlinind la câteva ore distanță de la acest eveniment o conjuncție cu Luna neagră, intrată de curând și ea pe zodia Rac. Lucrul acesta pune planeta Mercur într-o oarecare dificultate pentru că aduce complicații de natură relațională, probleme de limbaj, dar și de atitudine pe care deocamdată le observăm și le analizăm printr-o sensibilitate exagerată. Tot dimineață, Soarele și Uranus vor definitiva conjuncția pe care o formează de ceva vreme aducând o încurajare de proastă factură acestui comportament nefiresc. Cei atenți își găsesc cumva un canal bun de comunicare, chiar dacă puțin mai difuz atunci când își vor folosi cu măsură observațiile personale și nu se vor lăsa prea mult influențați de propria nemulțumire. 5 mai este ziua când descoperim respectul, dar facem lucrul acesta cu o oarecare dificultate pentru că riscăm să luăm totul în sens personal și să transformăm până și adevărul pe care l-am aflat de curând într-o mare dramă personală. Pentru că Luna trece pe zodia Rac, schema astrală nu mai este atât de concentrată, însă dăm acum de o altă problemă. Se va pune o prea mare greutate pe sensibilitatea care nu este încă pregătită să facă față schimbărilor de atitudine sau minciunilor ce vin de pe zona publică. Spre seară, Luna va intra în fereastra careului cu Chiron punând la grea încercare interesul pe care l-am avut până acum în a ne dezvolta un punct de vedere propriu și a ne folosi de tot ceea ce produce el ca efect. Acest punct de vedere propriu, ce va fi văzut astăzi ca o simplă observație personală pe marginea a ceea ce am experimentat în mod direct, primește din partea celor cu care ne-am înțeles bine până acum un refuz categoric. Cu alte cuvinte, experiența zilei de 5 mai ne pune în dificultate pentru că mărește intensitatea acelor situații care ar trebui să fie diminuate sau rezolvate și trece într-un plan secund pe cele de care avem cea mai mare nevoie. Astăzi descoperim că atitudinea nu este totul și că dacă avem măsură atunci când administrăm un bun sau ceea ce simțim, reușim să ne menținem pe linia de plutire.
Prin urmare, 5 mai ne pune în fața unor aventuri pe care nu reușim să le încadrăm corespunzător pentru că valorile se schimbă, prioritățile sunt inversate și ne trezim dintr-odată singuri în fața tuturor. Mulți vor încerca să apeleze la adevărul foarte evident ce apare în urma unor experiențe directe pe care le-am avut în ultima perioadă. Vor vedea că astăzi adevărul nu mai este atât de interesant, ba chiar va fi evitat tocmai pentru că se duce o luptă interioară, iar scopul principal a ceea ce se întâmplă este acela de a anula experiențele frumoase pe care le-am avut de curând. Așadar, avem nevoie să dovedim față de noi înșine tărie de caracter pentru a ne menține pe această fragilă linie de plutire care ne lasă impresia în această săptămână că parcursul evolutiv pentru care am lucrat în ultima perioadă este de-a dreptul imposibil sau lipsit de coerență. Cu toate că presiunea ce vine din exterior ne spune că observațiile personale sunt greșite și tocmai de aceea întâmpinate de refuz, nu este indicat să ajungem să și credem lucrul acesta. Să privim întreaga situație ca pe o ipostază trecătoare care nu stabilizează nimic și deci nu merită o prea mare atenție.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne îndoi prea repede de ceea ce am dovedit că știm să facem doar pentru că vântul schimbării și-a modificat traseul.
Devenim prea atașați față de efortul fizic. Tot ceea ce este bun și constructiv s-a întâmplat cândva, când mintea era rătăcită, iar sfaturile celorlalți nu prezentau niciun interes. Apare o relație nouă de vasalitate care ne trezește la realitate pentru o scurtă perioadă de timp. Ceea ce facem repede ne ajută să câștigăm timp pentru că este bun pentru confortul personal și pentru cel al partenerilor de dialog. Interes prea mare pentru reputație și bani.
Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Rac, urmând să împlinească aspecte interesante cu planetele care formează, în mare parte, concentrarea astrală la care și ea a participat în zilele anterioare. 6 mai este importantă în cadrul acestei săptămâni prin faptul că ne aduce în fața unei relații noi, de altfel una foarte frumoasă, constructivă și importantă pentru valorile pe care le vom cultiva în săptămânile ce vor urma. De dragul acestui bine sau pentru a menține starea de confort pe care o primim astăzi foarte ușor unii sunt dispuși să reinventeze sărbători care nu există, motive false de distracție care ar trebui să îi ajute să-și recâștige timpul pierdut și să se simtă mai bine cu sine sau cu cei din preajmă. În realitate, totul este un joc de rol, o combatere eficientă a ghinioanelor și o dominare a impulsivității care le-au făcut de-a lungul acestei săptămâni multe probleme. Nu vorbim de visare, nici de evidențiere a unei laturi sentimentale care să impresioneze prin excelență, ci doar de reîntoarcerea la o stare de confort ca și cum evadează, pentru o scurtă perioadă, dintr-un întuneric periculos către o zonă luminoasă, caldă, primitoare. Cei care nu se opresc din evoluție, care nu schimbă atitudinea foarte ușor și nici nu ezită, adică rămân fideli traseului pe care l-au ales, vor fi primii care vor observa că aceasta este o stare de moment, frumoasă, dar scurtă. Ceea ce ni se întâmplă astăzi arată că evenimentele acestei săptămâni nu excelează prin profunzime, cât prin îndrăzneală sau printr-o viziune mult mai clară a situațiilor simple pe care le parcurgem acum. Cei care s-au preocupat până acum de practica spirituală vor fi îndreptățiți să vorbească despre destin, iar reacțiile lor să poată fi încadrate în această dimensiune excepțională a vieții. Vor străluci și deplasarea lor înainte, chiar dacă va face ca starea de confort să fie mai scurtă, va fi o dovadă în plus că pentru acești oameni evoluția este o căutare profundă, nu o distracție conjuncturală. Se menține acea problemă de comunicare la fel cum problemele personale, cărora le vedem soluțiile doar prin îmbunătățirea stării de confort, sunt puse în dificultate cu mare ușurință sau chiar compromise. Peste timp, când își vor aduce aminte de momentele acestea, vor considera că greșeala a fost în conținutul dorinței, nu, cum ar trebui, în tot ceea ce au făcut pentru ca această dorință să producă efecte intense și de durată.
Prin urmare, 6 mai ne vorbește de presiunea pe care încercăm să o ignorăm pierzând din vedere un aspect foarte important al vieții, acela care ne spune că marile provocări trebuie abordate frontal, că realitatea cere să fie trăită nu teoretizată. Astăzi ne vom întâlni cu patimile, cu durerile intense, însă doar noi știm că acest proces de rememorare este atât de intens și de dureros deoarece nu vom împărtăși nimic din toată această experiență, iar ceea ce vom pune la dispoziția celorlalți sunt stări de moment, trecătoare și superficiale din care nu vor înțelege mare lucru. Din toată această situație complicată se naște un nou tip de relație care, în mare parte, este una de vasalitate. Nu avem pe cer o cruce cardinală menită să susțină în mod direct și practic această direcție astrologică însă chiar tendința individului de a ascunde, de a nu împărtăși adevăratul sens al trăirilor, arată că această direcție trebuie citită dintr-o altă dispunerea astrală. Pentru Luna care trece acum prin zodia Rac, dar și pentru Luna neagră, desigur o perioadă mai lungă de timp, necesitatea de a informa o opinie proprie este un demers destul de periculos. Ceea ce nu împărtășim acum ne creează și nouă anumite semne de întrebare care se vor adăuga enigmelor pe care le vom păstra cu sfințenie până la toamnă. Intensitatea cu care Venus și Chiron intervin în ecuația astrală a momentului ca fiind a zecea poziție de la Lună, scoate în evidență această relație de dominare, de subordonare și vasalitate. Acum ne vom simți bine dobândind așa starea de confort, dar, cum spune și proverbul, ulciorul nu merge de multe ori la apă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne trezi la realitate și de a o accepta așa cum o percepem acum. Chiar dacă ne temem, ne este rușine sau nu considerăm important, avem nevoie de adevărul momentului, oricare ar fi costurile menținerii sale între o formă activă. În felul acesta, toamna acestui an, care va deconspira secretul ascuns în această perioadă, ne va găsi pregătiți pentru mai mult, nu bucuroși că ne încadrăm în marea masă.
Oscilăm între independență și nevoie de stabilitate, iar lucrul acesta ne ține captivi într-o iluzie periculoasă. Creațiile personale sunt frumoase, impresionante, chiar geniale, dar incapabile să ne ofere o satisfacție personală. Lupta pentru binele propriu capătă conotații supradimensionate atunci când refuzăm să acceptăm o condiție impusă ca o necesitate de fapt a lucrurilor. Reinterpretăm ideea de bine, dar și pe cea de toleranță. În viitorul apropiat, caracterul pasiv transformă nemulțumitul de acum într-un adversar puternic. Patimă.
În mijlocul acestei zile Luna își va încheia tranzitul său prin domiciliu (Rac) și va trece pe zodia Leu. Dar evenimentul principal al acestei zile nu vine doar de la Lună, ci și de la sextilul Soare-Marte, un aspect bun care aduce satisfacție personală și reușită într-o anumită confruntare. Confruntarea acestei zile nu este însă una la voia întâmplării, ci aleasă cu atenție, cu grijă și cu responsabilitatea celui care dorește să evite etapa lecției de viață și să rămână stabil pe satisfacția resimțită în ziua anterioară. Unii se vor depărta de la acest traseu și vor considera că a sosit momentul să facă puțină curățenie, dar nu una fizică, a locuinței, ci o curățenie emoțională sau una care va viza în mod special relațiile. Prima parte a zilei ne aduce gânduri bune, dar și o ușoară oscilație între două sau mai multe direcții tocmai pentru că vom avea impresia că destinul ne provoacă să ne luăm mai mult de la viață, nu doar să rămânem pe ceea ce am experimentat de-a lungul acestei săptămâni. Acesta va fi, practic, momentul când oamenii vor dori să reinterpreteze ideea de „bine” punând-o foarte aproape de cea de „mai mult”. Vor avea și un factor care va evalua, nu gradul de satisfacție, ci eficiența a ceea ce au întreprins în această săptămână. Cei care până acum s-au întors foarte ușor către interpretarea științifică a evenimentelor, a vieții, o vor face și acum încercând să pună o picătură de intuiție acolo unde până acum a dominat logica și rațiunea. Evenimentele produse în felul acesta pot fi considerate semne ale unei autodepășiri însă totul va fi făcut cu durerea și cu patima nemulțumitului care se plânge cu atât mai mult cu cât mai pasiv sau neputincios este. Se va face o raportare la aceeași viață de până acum însă va fi important să se depășească un test, cel care va veni spre individ cu duritate, cu condiționări noi. Lucrul acesta va fi citit clar, limpede din opoziția pe care Luna va trebui să o împlinească cu Pluton de fiecare dată când trece prin domiciliu. Cei neexperimentați vor privi cu teamă episoadele care se vor consuma în mijlocul acestei zile, ca și cum cele triste sau apăsătoare se întorc. Din fericire, lucrul acesta nu se întâmplă așa cum se așteaptă. Patima este ceea ce singuri își construiesc tocmai de aceea durata și intensitatea dramei personale vor fi direct proporționale cu maturitatea pe care cel în cauză au atins-o. Imediat ce Luna va trece pe zodia Leu această armonie nu se va mai menține de la sine, adică ce putem acumula la acest capitol o vom face până când Luna va produce acest ingress. După aceea vom vorbi despre alte lucruri, dar gândul va fi orientat către aceste experiențe în ideea că persoanele cu care interacționăm vor înțelege că suita evenimentelor la care participăm se vor selecta pe baza nivelului atins în prima jumătate a zilei. Pentru cei experimentați este o conjunctură interesantă și provocatoare. Pentru ceilalți, una periculoasă care zăpăcește sau suprasolicită deconspirând faptul că această persoană neexperimentată nu a reușit să se detașeze de ideea de necesitate, cea care este astăzi incompatibilă cu intuiția, cu subtilitatea și profunzimea generate de ușurința de a lucra cu energia, de a trăi o viață la un nivel superior de vibrație.
Prin urmare, 7 mai ne vorbește despre ceea ce este stabil și ne ajută să creștem repede, nu doar în ochii celorlalți, cât și ca entități, nu doar pentru satisfacția personală, cât și pentru o mai bună integrare în grupul de apartenență. Totul va fi judecat după cât de responsabil este omul care se află în fața unei aventuri interesante. Va descoperi că relațiile intră pe un nou făgaș, că oamenii nu vorbesc din complezență, că suntem în fața unui moment de glorie dacă nu ne pierdem cu firea și reușim, fiecare după puterile lui, să echilibrăm situația. Altfel, vorbim despre oamenii care vor privi toate aceste experiențe ca pe o invitație la distracție ceea ce le va scădea foarte mult din însemnătate. Lupta cu superficialitatea va fi astăzi foarte mult luată în serios, iar acolo unde interesul trece dincolo de atenție vorbim despre o fragmentare, despre o risipire a ființei, o desprindere de la responsabilitățile de altădată, atunci când alții ne stabileau ce avem de făcut și când. Curajul nu este astăzi despre toleranță, ci despre profunzime.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu privi invitația la muncă drept o condiție impusă, o solicitare venită din partea unor forțe superioare care își permit, în momente de genul acesta, să fie nedrepte pentru că pot și pentru că li se permite.
Refuzăm prea ușor schimbarea. O problemă legată de comunitate atentează la propria natură, la propriul fel de a fi. Sunt impuse noi condiții pentru securitate emoțională și pentru aspirațiile către un viitor mai bun. Prăbușire în lene sau indolență. Curiozitatea cere calități speciale celui care refuză să recunoască această prăbușire. Aventură care se termină prost din cauza lipsei de răbdare. Elucidarea unui mister.
Ultima zi a săptămânii este una marcată de mândrie. Luna pe zodia Leu va face astăzi o figură bună aducând resursele pe care le-am salvat în celelalte zile ale săptămânii foarte aproape de nevoile individului în așa fel încât cel care se bazează exclusiv pe nevoie să nu mai fie considerat vinovat că s-a depărtat de scopul principal, că este superficial. Astăzi înțelegem mai bine sensul pericolelor, valoarea ajutorului primit din partea celor din jur în așa fel încât până și o vorbă care altădată ar fi fost considerată o întâmplare ce nu avea nimic real în spate, acum are greutate și ajută. Seara acestei zile va fi însă dificilă pentru că va distruge un mit, ne va afecta judecata, atitudinea corectă față de un apropiat și nevoia de succes în așa fel încât reacțiile pe care le avem să fie exagerate sau chiar greșite. Nu ar trebui să fim surprinși dacă vom fi judecați după aceste reacții și să nu conteze deloc ce am făcut în timpul zilei. 8 mai ne vorbește despre noi condiții impuse pentru o mai bună securitate emoțională și mulți vor avea sentimentul că sunt în fața unei alte provocări, de această dată cu ei înșiși, care îndeamnă să urce un munte foarte abrupt să muncească suplimentar chiar dacă este o zi de weekend, să aleagă un drum despre care nu știe nimic sau pe care nu a dorit niciodată să meargă. În cuvinte mai simple, vorbim astăzi despre confuzii referitoare la anumite raționamente care ne încurajează să acționăm defazat, să ne comparăm cu oamenii care sunt sub condiția proprie și să ne lăsăm antrenați, să ne eliberăm în sfârșit de o mare problemă personală. În realitate, conjunctura astrală a ultimei zile aferentă acestei săptămâni este una dominată de viclenie ce ne ducem mai curând cu gândul spre conspirații, decât spre muncă sau încercări existențiale. Vom fi convinși astăzi că orice am fi învățat de-a lungul săptămânii și vom dori să aplicăm acum nu funcționează tocmai pentru că toate promisiunile care ar trebui să ducă la legarea unor prietenii de durată sunt false.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne atrage într-o cursă promițându-ne încă de dimineață că vom câștiga timp, avantaje sociale, bani, atenție. Aspectul de dominare pe care noi îl gândim astăzi ca fiind orientat împotriva unui adversar sau împotriva unor defecte de caracter este, în realitate, îndreptat împotriva propriei stabilități, împotriva propriei evoluții. Cei mai sensibili care nu s-au maturizat încă în încercările ultimelor luni vor fi agitați, se vor certa fără motiv, nu vor găsi cuvintele potrivite pentru a susține în mod rațional sau intuitiv un mesaj și vor primi ca răsplată din partea celorlalți o veritabilă desconsiderare. Un alt element important al acestei zile va veni din nevoia de asociere. Cu cât îl considerăm pe cel din preajmă mai vinovat de ceva cu atât vom încerca să-i intrăm pe sub piele, să-l ajutăm, să-l consolăm, să ne ascundem prin acest comportament adevăratele sentimente, adevăratele gânduri. Un om înzestrat cu o mare forță spirituală se va baza astăzi pe moștenirea sa și nu va urmări să se înjosească procedând așa cum vor face cei mai mulți. Acești oameni vor trece astăzi prin momente triste ori chiar vor fi amenințați, iar în cazul altora unele evenimente își vor atinge faza finală determinând o mare pierdere sau o pierdere mică, dar foarte dureroasă. Dacă vor privi continuarea cu maturitate toată această ipostază astrală nu vor face alegeri greșite, ci vor reuși să treacă cu fruntea sus dincolo de această iluzie obositoare. Ei nu vor fi obedienți doar pentru că nu tolerează opiniile efemere, ci pentru că suferința nu îi sperie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne folosi tăria de caracter pentru a sta departe de îndoieli nu pentru a le valida.