11 – 17 aprilie 2022

11 – 17 aprilie 2022 este săptămâna conduitei refractare în fața schimbărilor firești, a disconfortului susținut ambiental și a mesajelor de purificare. Această săptămână aduce multe aspecte frumoase, pozitive, dar care devin exponente ale unor provocări sociale sau chiar încercări tocmai pentru că sunt plasate în poziții care cer individului o mai bună adaptare, o înțelegere corectă a realității pe care o trăiește și o detașare de minciună, fals, promiscuitate. La prima vedere, vorbim despre o săptămână a competiției. Până în noaptea de joi spre vineri când Luna neagră va trece pe zodia Rac și Marte pe zodia Pești ne vom grăbi să așezăm lucrurile în ordinea dorită, să folosim principii, teoreme, axiome, tehnici, procedee care să ne confere un succes garantat în acțiunile sociale pe care le întreprindem. A ne orienta atenția excesiv de mult spre zona socială reprezintă cea mai mare provocare, dar și cea mai mare încercare a săptămânii în curs. Aceasta este atitudinea care ne duce către o conduită refractară pentru că pe zona publică vom găsi altceva decât ne așteptăm și nu dispunem de resursele necesare și nici de suportul astral adecvat pentru a ne lua de gât cu toată lumea și a deveni învingători în demersurile ambițioase pe care vrem să le finalizăm acum în mare grabă. Acolo unde vedem o atitudine refractară găsim un om care se împotrivește schimbărilor firești, acolo descoperim un om slab care are nevoie să își fixeze tentaculele pe demersuri sociale care au propriul program, care se împlinesc de la sine pentru ca, pe viitor, să muncească mai puțin. Această formă de minciună este patronată de trecerea Lunii negre pe ultimul grad al zodiei Gemeni (până vineri) și care nu aduce doar o minciună socială frumos ambalată cât și una personală caustică. Pentru mulți, săptămâna în curs poartă amprenta unei deveniri tocmai pentru că li se confirmă că realitatea socială este așa cum au gândit-o, chiar dramatică pe alocuri. Și acești oameni sunt avertizați că acest adevăr dramatic pe care societatea, atât de tulburată de evenimentele din ultima perioadă, îl confirmă nu le folosește la nimic. Au nevoie să treacă dincolo de acest haos, de această zăpăceală pentru a nu fi nevoie ca de vineri încolo să împrumute putere ca să trăiască din susținerea altora, ci să se poată întreține singuri, cu ideile proprii, cu forțele proprii, cu resursele care le-au rămas. În felul acesta se detașează de acel disconfort susținut ambiental de adevărul pe care vor cu orice preț să le fie confirmat. Trecând dincolo de aceste încercări reușesc să integreze un mesaj absolut remarcabil ce este susținut de conjuncția Jupiter-Neptun, deci de începutul unui nou ciclu al abundenței. Pentru că Mercur se va afla chiar din dimineața zilei de luni pe zodia Taur vom deveni mai practici și nu ne va fi suficientă idealizarea, adică evadarea într-un spațiu al imaginarului, ci vom căuta ca de fiecare dată să ne fixăm cât mai bine în concret. Dorința de stabilitate nu este un element rău, ci, dimpotrivă, unul care ne reduce agitația psihică, fluctuațiile mentale și ne încurajează să trăim simplu și condescendent. Regresul cel mai rapid îl va oferi teama, grijă că incertitudinea se poate înmulții, dar și pretențiile pe care suntem tentați să le lansăm pentru a supraviețui presiunii majore pe care această săptămână o lansează. Aspectul educativ al acestei săptămâni se referă la o căutare a adevărului interior fără a urmări să obținem în mod concret și imediat ceva. În cuvinte mai simple, vorbim în săptămâna 11-17 aprilie 2022 despre întoarcerea către martorul care nu cere, nu pretinde și nu își însușește cu de la sine putere nimic. Purificarea vine acolo unde există liniște, iar liniștea se instalează acolo unde munca nu lansează pretenții. A fi observator și a acționa în egală măsură ține de o măiestrie a spiritului care anunță încă de pe acum că drumul purificării de aici începe.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a investiga atitudinea înaintea impulsului sau înaintea acțiunii. Acest procedeu nu este atât de complicat pe cât pare la prima vedere. Pentru a reuși nu trebuie decât să fim puțin mai atenți decât în săptămânile din urmă.

Întoarcere spre concret. Luptă împotriva curentului. Evenimentele ample sunt proiectate, fidel, asupra evenimentelor personale de mai mică anvergură. Se întâmplă ceva cu ciclurile de viață. Schimbare impulsivă și neașteptată. Un sfat pe care altădată l-am ignorat acum ne scoate dintr-o mare încurcătură. Condițiile sociale nu ne mai sunt un dușman de temut.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Leu și va avea de împlinit în dimineața acestei zile un trigon cu Chiron și un careu cu Uranus. Vorbim, așadar, despre o exprimare deschisă, jovială, poate prea directă sau prea deschisă în funcție de necesitățile de acum. Momentul acesta aduce o mare încărcătură, o atenție pe detalii, dar nu pe detaliile importante, cât pe cele care creează și amplifică o oarecare stare de confort. Vom fi deschiși către nou, către acele cicluri de viață care cer reconfigurare, dar mai ales către evenimentele de mică anvergură pe care le putem supradimensiona pentru a le face după chipul și asemănarea proprie. Evenimentul principal al acestei zile, trecerea planetei Mercur pe zodia Taur, ne întoarce către spiritul practic și ne îndeamnă să facem curățenie prin sedimentare, prin așezarea valorilor pe alte baze, prin racordare la noi principii de viață, dar mai ales prin a ne oferi o nouă șansă la reușită. În felul acesta, participăm la anumite evenimente sociale cu încrederea celui care știe că poate reuși, chiar dacă datele problemei îi indică altceva. Prezența Lunii pe zodia Leu aduce această presiune interesantă pe voință, pe creativitate în așa fel încât până și anumite privațiuni ale vieții vor fi abordate cu curiozitate, cu mai multă deschidere, chiar și atunci când nu există un sfat sau o susținere în sensul acesta. În cuvinte mai simple, astăzi devenim practici după propria măsură, după propriile valori și ne simțim bine că facem lucrul acesta. Chiar și retragerea din fața unui obstacol ne face să privim viața cu mai multe optimism și mai multă încredere. Faptul că ultimul aspect al zilei este un careu între Lună și Uranus pune o greutate suplimentară pe aceste valori personale ca și cum propria persoană este cel mai puternic dușman, unul redutabil, pe care putem să îl învingem dacă ieșim din această zonă a blazării. Astăzi petrecem timp frumos împreună cu cei din jur, dar o facem pentru binele propriu cu scopul de a fi avansați sau de a ascunde o anumită nesiguranță. Faptul că putem să facem lucrul acesta fără prea multe mustrări de conștiință arată că suntem dispuși să ne asumăm și anumite riscuri, iar lucrul acesta îl va face mai mult persoana care se detașează ușor de cei din jur, care se crede stăpână pe propria viață, dar, în realitate, este stăpână doar pe ceea ce doare mai tare sau chinuie mai intens.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre o etapă care se încheie și asupra căreia nu vom reveni prea curând deoarece ne introduce într-un nou ciclu de viață, acela care se referă la necesitatea adoptării unei atitudini mature, condescendente, adică de a îmbunătății relațiile personale și de a trece dincolo de dramele care au făcut nivelul pe care îl avem acum să fie unul ușor stânjenitor. Vorbim, așadar, despre un o calitate pe care ar trebui să ne-o însușim pentru a înfrunta un adversar și pentru a îndepărta spre neant adevăratele probleme ale vieții. Putem astăzi cântări mult mai ușor dacă lăsăm acest aspect practic al vieții să ne spună ce ar trebui făcut pentru a ieși din promiscuitate și a lăsa în urmă nefericirea. Direcțiile favorabile ale momentului sunt din capul locului elemente subiective care ne ridică deasupra celorlalți doar dacă avem calități de lider sau dacă suntem dispuși să riscăm mai mult încât am făcut o până acum. Nu trebuie să uităm că suntem în săptămâna când trăirile personale schimbă calitativ viața, taie picioarele minciunilor chiar dacă sunt deja scurtate și ne oferă schimbări bruște care îmbunătățesc relația individului cu societatea sau favorizează anumite avantaje legate de carieră, imagine publică, demnitate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu cântări totul prin prisma valorilor definite de proiectele mai vechi. Ceea ce este vechi intră într-un proces de preschimbare și micile răutăți pe care le conțin se vor ridica deasupra precum gunoaiele pe luciul apei.

Exigență. Speranța se înfiripă prin ambiție și mulțumire. Regretul produce efecte negative asupra bunurilor materiale. Luptă pentru a restabili un echilibru interior. Visăm la schimbări ample. Lipsa forței interioare este rezolvată. Problemele vizibile sunt și cele mai importante. Intensitatea ne încurajează creativitatea. Efortul individual se bazează mult pe o persoană în care avem încredere. Acumularea de bogății atrage un ghinion. Probleme de atitudine. Marile evenimente sociale sunt judecate după moralitate. Atitudine foarte bună față de spiritualitate, transformare, utilizarea unui potențial. Avem mai multă încredere în reușitele mari. Concurența nu ne mai sperie.

12 aprilie este o zi marcată de tensiune. Gândurile sunt răvășite, atitudinile, de asemenea, și tot ceea ce am gândit în ziua anterioară trece acum printr-un proces de reconfigurare asupra căruia avem nevoie să revenim periodic de acum și până în 2035. Vedeta acestei zile este conjuncția Jupiter-Neptun pe zodia Pești, aspect care aduc o trăire intensă, o adaptare la realitate într-un mod amplu, cuprinzător, menit să producă schimbări substanțiale asupra conștiinței, dar și asupra evenimentelor sociale. Această relație produce schimbări atât de complexe și de ample încât nimic nu va mai fi cum a fost până acum. Așadar, momentul de față este despre construcția sau, pe alocuri, de reconstrucția unei noi societăți bazată pe distrugerea celei vechi, pe preschimbarea ei într-o structură nouă, cu mai puține blocaje și, de ce nu, mai puține probleme. În cuvinte mai simple, vorbim despre o schimbare rapidă, vizibilă care ascunde lipsa forței interioare și rezolvă această problemă de deficit printr-o confruntare neașteptată, una situată dincolo de capricii și care duce la prăbușirea unui sistem. Nu este vorba despre schimbări apărute peste noapte tocmai pentru că cu această conjuncție inițiază un nou ciclu al abundenței (obiective atinse cu efort și determinare), ci despre transformările anunțate de evenimentele indicate de toate conjuncturile acestei săptămâni. Momentul de început este acesta și ciclul inițiat prin conjuncția celor două astre se va încheia în martie 2035, când Jupiter și Neptun se vor întâlni într-o conjuncție pe zodia Berbec, Abia atunci putem vorbi despre ridicarea pe noi baze, dar adevăratele baze se pun în acest ciclu, în acest interval de aproximativ 13 ani. La nivel individual schema astrală a acestei zile aduce gânduri răvășite și o anume exigență care îi chinuie pe oamenii care gândesc în perspectivă, persoanele care au judecat totul după nevoile imediate, după când este stabilită ziua de salariu, când începe weekendul, când este programată următoarea vacanță. Avem nevoie să ne detașăm de aceste cutume, de acest fals confort pentru a înfrunta adevărata operă pe care am construit-o în ultimul deceniu. Este adevărat, vorbim și despre o nouă atitudine față de spiritualitate, dar ea depinde foarte mult de cât de importante considerăm că sunt transformarea, adaptarea la noile standarde de viață, sacrificiul. Presiunea momentului ne îndeamnă să ne bazăm foarte mult pe ceilalți, pentru că așa am procedat în ultimul deceniu și, din obișnuință, așa vom face și acum. Cu alte cuvinte, apele se aleg chiar începând cu 12 aprilie, chiar începând cu săptămâna în curs. Dacă această conjuncție Jupiter-Neptun nu s-ar fi produs într-o săptămână atât de neobișnuită, atât de aproape de alte episoade astrale precum întrecerea Lunii negre pe zodia Rac sau a planetei Marte pe zodia Pești, evenimente astrale ce se vor consuma vineri, 15 aprilie, nu ar fi fost atât de important să răscolim trecutul, nu ne-am fi speriat atât de mult de ceea ce găsim acolo. Pe 12 aprilie primim avertismente, semnale, indicații, chiar sfaturi despre ce ar trebui să facem pentru a nu ne mai ascunde, pentru a fi verticali și a aprecia reușitele așa cum sunt, nu în raport cu teama pe care concurența o inspiră.
Prin urmare, 12 aprilie ne vorbește despre binele pe care am încercat să îl distrugem în ultimul deceniu și care ne aparține tuturor. Unii, începând cu această zi, își vor face mustrări de conștiință, își vor promite că nu vor mai proceda așa, însă aceștia sunt puțini pentru că societatea de consum a avut grijă să reducă substanțial numărul oamenilor care au o sensibilitate în sensul acesta. Următorul ciclu, care va dura aproximativ 13 ani, aduce unora ghinion dacă averea pe care au strâns-o în ultima perioadă a venit spre ei prin minciună și șantaj, dacă au încălcat anumite reguli considerând că nimeni nu va vedea și că timpul le va acoperi pe toate așa cum a făcut și în alte perioade ale istoriei. La nivel individual schema astrală de acum aduce mustrări de conștiință pe acumulările și experiențele comportate în ultima vreme ca și cum acestea nu sunt bune sau nu sunt ceea ce a fost cerut. Există și o componentă interesantă care va stimula creativitatea însă ea va fi vizibilă mai curând în cazul oamenilor visători, care și-au cultivat creativitatea în ultima perioadă fără sorți de izbândă. Acum realizează că pot merge mai departe cultivându-și această abilitate, dar observă că și cei din jur îi văd mai ușor și le apreciază efortul într-un mod deschis și vizibil. Ciclul care începe acum face referire la bogățiile sufletului. Tocmai de aceea persoanele care și-au ignorat această latură a vieții, aceste structuri complexe ale creației afișând imagini false despre sine sau un chip de carton, vor avea un deceniu complicat, supus privațiunilor pe care le-au iubit atât de mult în ultimul deceniu și care le-au adus atunci multe beneficii. Metodele acestea în următorul ciclu nu vor mai da rezultate. De aceea, orice gest care duce către suflet, către domeniul spiritualității va fi apreciat și respectat pe măsură. Dar până atunci este nevoie de o purificare. Acum doar primim mesaje despre ce ar trebui făcut pentru a ne elibera de aceste poveri, de aceste păcate. Mai târziu vom fi judecați după cât de mult le-am luat în considerare, după cât de mult le-am apreciat și practicat.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne face proiecte ample pentru că oricum lucrurile se vor schimba pe parcurs. Deocamdată, ceea ce este bun va veni în etape precum picăturile de ploaie, adică pentru toți în mod egal ca apă, dar în mod personalizat ca informație.

Tranziție către evenimentele bune. O nouă lecție este învățată prin raportare la marile exemple de viață ale înaintașilor. Orgoliul este dizolvat mult mai ușor. Progres prin inovație. Seriozitatea ne duce către împlinirea scopului propus. Soluțiile încurajatoare fac referire la un potențial personal aparte. Ingeniozitate. Fermitate. Discernământ pus în practică fără regrete sau deziluzie.

Chiar dacă este o zi de 13 și asta ne face să credem că este una cu ghinion, momentul de față ne translatează într-o dimensiune a bucuriei, a gândurilor frumoase, a echilibrului. Este și o zi de severitate pentru că Luna va trece prin opoziția cu Venus și progresul se obține mai greu, cu un anumit sacrificiu sau cu anumite privațiuni. Vorbim aici despre încercarea individului de a se adapta la condițiile impuse de societate și de a abandona aceea curiozitate care l-a propulsat întotdeauna către un nivel superior. Cu toate acestea, nu este vorba despre o afectare majoră a vieții, a condiției momentului, ci doar zdruncinarea stării de confort. Așadar, momentul acesta face referire la evenimentele sociale care se desfășoară frumos, elegant, prin intermediul prietenilor sau încercând să corectăm mici neajunsuri care ne-au făcut ultima perioadă mai dificilă. Faptul că avem gândurile răvășite nu înseamnă că așa vom fi toată săptămâna sau că intrăm într-un cont de umbră. Tristețea momentului face referire la un orgoliu pe care îl putem foarte ușor dizolva sau așeza în penumbră și asupra căruia să revenim mai târziu. Relația pe care Jupiter și Axa dragonului o definitivează în această zi face mai curând referire la o mai buna administrare a valorilor personale, a patrimoniului, a atitudinilor pe care le avem față de cei care se descurcă în viață, față de lideri, față de cei care ne conduc. Chiar și aici nu pare să intervină o schimbare substanțială în modul cum gestionăm raportul dintre forțele individuale și cele sociale, dar se poate anticipa o diminuare a popularității pe motiv că sunt folosiți anumiți termeni, atitudinea față de aceste persoane nu este adecvată fiind prea sinceră, nu mai suntem atât de permisibili față de mesajele ce vin din partea lor. Lucrurile acestea sunt susținute sau consolidate de sextilul dintre Soare și Saturn, aspect care se va definitiva în noaptea de marți spre miercuri. Acesta este un semn ce trece dincolo de forțele concentrate susținute astral de aglomerările de planete ce lansează mesaje pornind de la zodia Vărsător și până la zodia Taur. Seriozitatea pe care o vedem în momentul acesta poate deveni periculoasă tocmai pentru că ridică această problemă de consolidare în situația în care nu știm dacă ne-am adaptat sau nu condițiilor impuse de prezentul atât de zdruncinat și de tulbur. În cuvinte mai simple, devenim foarte serioși, dar nu știm pentru ce, nu știm până când și nici dacă abordăm această atitudine în contextul potrivit sau cu persoanele potrivite. Cu toate acestea, schemă astrală a momentului susține revenirea la o stare de confort, poate chiar la o atitudine frumoasă, cea de învingător de care aproape că o uitasem.
Prin urmare, 13 aprilie ne arată ceea ce am concentrat până acum, ce ar trebui să revizuim și cât de departe putem merge atunci când refuzăm să punem ordine în gânduri sau în atitudini. Participăm astăzi și la evenimente sociale care nu par să se schimbe substanțial, dar asupra cărora putem interveni cu mici ajustări, ceea ce va însemna un progres personal chiar și acolo unde zona socială pare foarte rigidă, greu de schimbat sau căreia nu îi găsim deocamdată un punct de sprijin pentru a începe o investigație serioasă și de durată. Pentru unii, 13 aprilie este o zi de sedimentare. Pe zona publică lucrurile se așază foarte bine, ceea ce ar putea să reprezinte pentru ei un ideal împlinit. Aceștia sunt oamenii care, de regulă, își neglijează viața personală acordând mult timp imaginii publice, activităților sociale sau de grup. Aceste persoane primesc astăzi răspunsuri favorabile în sensul că li se confirmă că și-au folosit corect potențialul și că discernământul pe care l-au folosit, judecând după rezultatele obținute, poate fi un veritabil exemplu de bune practici pentru cei din jur. Ceilalți, vor căuta cele mai bune metode pentru a fi fermi, pentru a primi răspunsuri clare din partea comunității și a scurta pe cât posibil tranziția către evenimentele mai bune. Acești oameni vor avea o zi de 13 aprilie încărcată de dorințe care dor cu atât mai mult cu cât sunt băgate mai mult în seamă. A evada din această zonă a dorințelor va fi pentru acești oameni o adevărată aventură.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme de atitudinile ferme, nici chiar atunci când acestea par să ne rănească. Indiferent de zona în care activăm mai mult, a fi atenți la ceea ce ni se întâmplă este astăzi o adevărată virtute.

Marile schimbări în planul social combat capricii nebunești care au condus lumea până acum. Tratative secrete. Viziune obsedantă asupra evenimentelor subtile, inaccesibile omului obișnuit. Conștientizarea doare. Revoltă venită dintr-un plan al comunicării, interacțiunii. Domeniul financiar este zdruncinat de soluții care nu pot fi acum înțelese. Nevoie de corectitudine.

Luna se află acum în prin tranzit prin zodia Fecioară și, spre seară, va intra pe zodia Balanță. Neptun va definitiva sextilul cu Capul dragonului, aspect care are o influență majoră asupra întregii perioade, nu doar asupra momentului de față. Vorbim, așadar, despre o impunere frumoasă care primește din partea individului o anumită rezervă sau o revoltă pe motiv că interacțiunea nu este la cotele cele mai mari, la fel nici comunicarea pe care dorim să o realizăm cu cei din preajmă. Mulți își vor petrece această zi așteptând un semn de undeva, însă acesta nu va veni pe măsura așteptărilor tocmai pentru că în spatele acestora se găsesc interese care nu au de-a face cu latura spirituală, cea care se evidențiază acum prin raportul minunat dintre Neptun și Axa dragonului. Momentul acesta nu este unul dintre cele mai speciale tocmai pentru că Luna din zodia Fecioară aduce o presiune individuală nepotrivită înțelegerii contextului social în ansamblu. Suntem astăzi prea interesați de valorile materiale, dar ne îndreptăm gândurile către un for superior, către divinitate pentru a ne împlini dorințe legate de această lume care ne ține departe de valorile spiritului, de cunoaștere, de creativitate. În cuvinte mai simple, vrem să rezolvăm o problemă legată de confortul personal apelând la energii, la rugăciuni, la tehnici de manipulare a energiei, abuzând de toate aceste elemente subtile fără a le acorda rolul și importanța cuvenite. Astăzi pierdem din vedere valoarea magică a acestuia aspect însă, din fericire, acțiunea sa se întinde pe o durată de timp mult mai mare în așa fel încât să avem ocazia pe finalul acestei săptămâni, dar și în săptămâna care va veni, să ne trezim la realitate și să înțelegem că nu tehnica în sine este cea care ne oprește, nu eficiența sau ineficiența sa, ci intenția care stă la baza acestei acțiuni. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor descoperi astăzi minciunile care i-au ținut captivi mult timp și care i-au oprit din evoluție. Se vor mobiliza, vor deveni mai corecți și mai atenți la ceea ce li se întâmplă reușind să producă încă de acum mari schimbări în plan social, să renunțe la capriciile nebunești cele care au adus lumea în care trăim în stadiul în care se află acum.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată că lucrurile mici sunt mult mai importante sau devin brusc foarte importante dacă sunt abordate cu simplitate, cu respect, cu atenție. Astăzi conștientizăm că avem nevoie să ne întoarcem la o viață mai bună, chiar dacă această formă de conștientizare ne provoacă o oarecare suferință. Suferința nu este o pedeapsă care ne vine de sus, ci rezultatul unor alegeri incomplete sau greșite pe care individul în sine le realizează periodic. Astăzi mulți își vor da importanță, se vor implica în acțiuni pe care le vor ține departe de privirile curioase ale celorlalți considerând că fac parte dintr-un grup elitist, iar pentru persoanele care conduc grupuri și decid destinele celorlalți acesta va fi momentul unor tratative secrete când își vor pune în practică o viziune obsedantă bazată pe capricii nebunești la care omul simplu și atent la fenomenul social a renunțat de mult timp. Ritmul de lucru crește astăzi în intensitate și riscăm să facem o greșeală sau să repetăm una întorcându-ne la nevoi materiale pe care vom urmări să le îndeplinim apelând la vibrații și energii. Pentru că multe ne sunt permise astăzi prin faptul că se deschid cerurile, acești oameni vor reuși să obțină avantaje personale prin manipularea energiei, însă nu acesta este scopul pentru care intră în contact cu aceste vibrații. Așadar, nu ne rămâne decât să sperăm că până la sfârșitul săptămânii sau în săptămâna următoare să ne vină mintea la cap și să separăm grâul de neghină, direcțiile materiale de cele spirituale, puterea de sensibilitate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu folosi energia cuvintelor pentru a întreține revolta, chiar dacă aceasta în trecut a fost motivată de alte elemente psiho-comportamentale. Revenirea la normalitate reprezintă cheia succesului la care va apela cel atent și înțelept și pe care persoanele care și-au rezolvat de ceva vreme problemele cauzate de lăcomie vor ști să o folosească cu condescendență.

Seriozitatea este folosită ca o pedeapsă. Ideile de afaceri, de câștig, trec printr-o criză. Atenție la fanatism! Regres cauzat de teamă, incertitudine sau incapacitatea de a gestiona schimbările din ultima perioadă. Împrumut de putere. Inconstanța este plătită scump. Prea multă supunere în fața unor adversități lipsite de putere. Apel la minciuni mai vechi ce zdruncină atitudinea față de tradiții sau distruge un obicei, un nucleu, un concept, o națiune. Ne temem de finalizări nefirești. Schimbările prea rapide îi fac pe unii conservatori sau temători.

În noaptea de joi spre vineri Luna neagră va trece pe zodia Rac, iar Marte pe zodia Pești. La puțin timp de la acest eveniment cei doi protagoniști vor definitiva un trigon ce a fost activ și pe ultimele grade ale zodiilor anterioare, părăsite acum definitiv pentru 2022. Spre seară, Lună va definitiva și opoziția cu asteroidul Chiron activând axa Berbec-Balanță într-un mod neplăcut și aducând probleme în plus celor pe care le cunoaștem deja. Luna neagră va părăsi zodia Gemeni, intrând pe Rac unde va sta până la începutul anului viitor, pe 8 ianuarie, iar Mercur va tranzita zodia Pești până pe 25 mai, când va intra pe domiciliu, adică pe zodia Berbec. Momentul acesta se anunță unul major când suntem invitați la seriozitate și la acceptarea unei forme de pedeapsă pe care, de regulă, în conjuncturile anterioare, o trăiam într-o adâncă inconștiență. Acum suntem treziți de unghiurile pe care le-am parcurs deja de la începutul săptămânii și până acum, iar toată această conștientizare amplifică durerea și îi face pe unii să regrete secretele pe care le-au aflat despre ceea ce au trăit, despre episoadele parcurse, despre oamenii cu care au colaborat. Axa dragonului este și ea implicată în această dispunere astrală pentru că oferă un motiv în plus acestei presiuni interioare pentru a face un salt, pentru a ne ridica deasupra propriei condiții folosindu-ne de ceea ce am aflat, știm că este adevărat și nu mai putem schimba. Pe zodia Rac, Luna neagră îi face pe oameni sensibili la tradiție, la orice formă de armonie în cuplu, disprețuitori față de stabilitate și bună conviețuire. Din nefericire, prezența planetei Marte pe zodia Pești oferă suficient de multe motive ca tot acest dispreț să nu se transforme într-o acțiune de amploare, ci doar într-o motivație suplimentară pentru a ne întoarce în propria cochilie, a sta departe de privirile curioase ale celorlalți, a ne izola. Pentru mulți, această dispunere astrală este o altă formă de supunere în fața unor personaje care sunt lipsite de putere, dar care o simulează foarte bine în așa fel încât individul acuzat să își trăiască propria dramă fără să știe că face lucrul acesta. Cei care conștientizează că se află în fața unei mari încercări a vieții apelează la neadevăruri mici pentru a depăși acest impas personal major. Din nefericire pentru ei, procedând în felul acesta arată că au căzut acest test și se vor întoarce la probleme și mai mari, cele pe care le invocă făcând apel la minciuni mai mici, deci păstrând proporția dintre acțiunile ample de pe zona publică și acțiunile mici ce au loc în forul personal, în intimitate. Aceste minciuni nu sunt deloc mici, dar unora le par așa pentru că vin dintr-o zonă unde toate au o dimensiune mult mai redusă față de marile episoade, cele de pe spațiul public, la care le raportează. Prima reacție va fi aceea de schimbare însă ea nu va putea fi dusă prea departe decât de oamenii care își recunosc vina și care se întorc la valorile spirituale autentice. Ei vor părea conservatori, refractari în fața schimbării, temători sau prea timizi pentru a lua parte la evenimente sociale. În realitate, nu sunt atât de lași precum par, ba dimpotrivă sunt dispuși să sacrifice ceea ce până acum considerau foarte valoros pentru a crește și pentru a se dezvolta într-un plan al realității, nu într-o dimensiune iluzorie, cea a minciunii, a puterilor false. Partea emoțională devine până pe 25 mai o zonă dureroasă ca și cum acolo unde se creează o presiune trebuie să producă o sângerare. Nu este vorba de o sângerare a corpului, cât despre o sângerare a spiritului. Așadar, suntem invitați să interacționăm în afara dramelor, în afara minciunilor pentru a nu inventa o nouă criză care să ne consume imediat puținele resurse care ne-au rămas din încercările la care am fost supuși în săptămânile anterioare.
Prin urmare, mijlocul lunii aprilie ne vorbește despre o formă de seriozitate pe care am uitat-o din cauza neatenției sau pentru că am acordat problemelor sociale o mai mare importanță decât ar fi trebuit. Acum avem probleme de atribuire, de atitudine sau de coordonare și ni se pare că ducem pe umeri o greutate suplimentară. Această greutate există, este adevărată, dar nu se referă la ceea ce credem în momentul de față, ci este una eminamente emoțională încărcată de drame ce sunt văzute acum disproporționat sau mult mai clar decât altădată. Astăzi avem curajul să ridicăm față de cei din jur o problemă legată de atitudine adică să spunem ce ne sperie, ce ne îngrijorează, cât de puține resurse ne-au rămas și ce putem face cu ele. În realitate, zona aceasta arată nu că ne temem de ceea ce avem în momentul de față, ci că suntem îngrijorați în mod nejustificat față de anumite finalizări nefirești ale demersurilor care ne captează acum atenția. Reversul medaliei ne spune că de acum și cel mai devreme până pe 25 mai devenim mai puternici și mai înțelepți prin ceea ce experimentăm, nu prin ceea ce ni se oferă în mod direct în dar. Unii vor susține că schimbările la care sunt supuși sunt prea rapide și îi găsește nepregătiți. Dacă au ajuns în acest punct de conștientizare înseamnă că sunt oameni atenți și înțelepți. Luna neagră pe zodia Rac distruge convingerile care duc spre coerciție, iar aceste frământări interne arată căutările individului spre a identifica forța care-i unește, nu cea care îi separă. De aceea, ar putea strica totul dacă se lasă în voia unei aventuri doar pentru că li se pare mai importantă recuperarea stării de confort, nu întoarcerea la lucruri mai serioase. Este adevărat, nu suferința este de preferat în aceste momente, dar dacă drumul spre înainte trece pe acolo atunci să fim curajoși și să străpungem această perdea densă acum, pentru că mai târziu ar putea să nu mai avem resursele necesare realizării unei asemenea operații.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi în perspectivă pe baza șabloanelor vechi. Să ne lăsăm astăzi surprinși, dar nu manipulați de ceea ce ar putea să ne surprindă, atenți, dar nu subjugați mesajului care ne captează atenția.

Efervescență. Ne adaptăm la noile condiții impuse de schimbările sociale. Schimbările sunt rapide și de suprafață. Împrumuturile consistente explodează. Vorbim prea mult despre succesul în pereche. Reprimări dureroase. Pretențiile ne limitează. Capriciile ne transformă în oameni foarte schimbători. Greșelile îi fac pe unii mai puțin umani.

Chiar dacă celelalte zile ale săptămânii par mai generoase, mai ofertante în privința mesajelor de progres și transformare, cea de față poate fi considerată una dintre cele mai frumoase și mai eficiente zile ale săptămânii în curs pentru că ne aduce un moment de stabilitate, cel pe care ni l-am dorit încă din săptămâna anterioară. Schemă astrală a momentului aduce o poziționare a Lunii pe zodia Balanță în așa fel încât să realizeze un trigon cu Saturn, semn de stabilitate și confort, dar și o opoziție cu Soarele, împlinind, astfel, faza de Lună plină. Deciziile momentului ne vor face cinste, chiar dacă ele sunt adoptate sub presiunea unei societăți care nu și-a găsit încă liniștea. Oamenii se vor bucura de o anume stabilitate și vor dori să obțină mai mult, dar nu din lăcomie, ci vor ști exact ceea ce au nevoie și, mai ales, ce pot obține utilizând resursele pe care le au în momentul de față. Este adevărat, vorbim pe 16 aprilie despre repetarea unor erori sub presiunea momentului, însă lucrul acesta nu este greșit și nu ne limitează. Rememorarea ne poate aduce anumite reprimării dureroase ale unor eșecuri, dar lucrul acesta se va întâmpla doar în cazul celor care regretă prea ușor, care se întorc frecvent la stări sufletești vicioase și care nu au avut niciodată curiozitatea de a trece dincolo de ele. Acesta este un alt moment când vor considera că primesc ceea ce merită, alimentându-și, astfel, propria drama. Ceilalți vor fi mai curajoși, vor trece dincolo de capricii, vor deveni mai blânzi dacă realitatea înconjurătoare cere lucrul acesta, fără să se plictisească, vor avea curajul să vorbească, să își exprime propria opinie, să se impună, fără a avea trac sau fără a se precipita. Astfel, Luna plină din Berbec, această primă Lună plină de primăvară, aduce un singur pericol, iar lucrul acesta va fi văzut doar la cei slabi care nu sunt încă pregătiți să evolueze: pretențiile. A avea pretenții mai mari decât vedem că putem face sau obține indică o atitudine născută acum din fățărnicie. Faptul că Saturn este cel care mediază această fază a Lunii având un punct reflex pe o zodie ce tocmai a fost eliberata de Lună neagră (Gemeni), putem spera în schimbări calitative făcute dintr-odată, rapid, dar care au în ele strecurată o picătură de speranță în plus. Astăzi omenii idealizează foarte ușor, dar nu o fac pentru că vor să evadeze, ci pentru că simt o acută nevoie de curățenie sufletească, de putere adevărată, de stabilitate. Pluton intervine și el cu propriul mesaj asupra acestei Luni pline. Ceea ce am învățat până acum iese ușor la lumină sau poate fi valorificat în mare viteză, fără să ne gândim, fără să medităm, fără să analizăm prea mult situația sau posibilitățile. Facem și lucrul acesta este suficient. Unii ar putea să își suplimenteze povară pe care deja o simt prin trecerea planetei Marte pe zodia Pești. Vor simți nevoia să se împrumute, să ceară ajutor, susținere pentru că greutatea propriilor erori li se pare prea mare.
Prin urmare, 16 aprilie ne vorbește despre motivul adaptării, dar și despre ceea ce avem de înfruntat în mare viteză. Ceea ce soluționăm rămâne pentru o perioadă, cel puțin până pe 25 mai, într-o formă activă, iar ceea ce nu suntem în stare să rezolvăm are nevoie de sprijin, ghidare, consolidare. Există posibilitatea ca schimbările rapide să le aducă unora mai multe informații adevărate decât credeam că există. Au nevoie să-și păstreze verticalitatea, să le privească pe acestea cu detașare pentru că dacă vin astăzi înseamnă că rosturi lor de a se împlini sau definitiva nu este acum, ci mai târziu. Cel care nu respectă acest îndemn astral se va scufunda și mai mult în propriile drame ajungând să creadă prea mult în ceea ce nu poate face decât în ceea ce poate schimba. Dacă rămâne în acest stadiu un simplu observator și nu lansează pretenții pe marginea a ceea ce știe sau află în ultimul moment atunci toată această furtună se va stinge relativ repede. Altfel, se va scufunda și mai mult în probleme pe care, tocmai pentru că le amestecă, nu va putea acum să le rezolve așa cum trebuie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la cum folosim forța vitală. Orice exces fie el cât de mic poate afecta sănătatea și echilibrul psiho-emoțional.

Severitate. Reacție în fața unor confruntări lipsite de sens sau de logică. Impulsivitate. Bravare. Subiectivitatea este vizibilă doar cu ajutorul unei oglinzi. Izolarea ne lovește prea mult. Creativitatea este judecată prea superficial. Ne apărăm devenind intangibili. Rezistența la efort este doar o mască. Idealizăm pentru a distrage atenția.

Finalul săptămânii aduce trecerea Lunii pe zodia Scorpion, cea mai proastă poziție a sa, de unde lansează mai multe provocări, unele ce țin de spiritul de observație, iar altele de o administrare a unor bunuri care aveau până în momentul de față o altă destinație. Din capul locului, vorbim despre o zi marcată de severitate, chiar dacă singurul aspect negativ al momentului este un careu pe care Luna îl realizează cu Pluton în timpul nopții de sâmbătă spre duminică. Aspectul negativ este subliniat de prezența Lunii pe semnul căderii sale (Scorpion) de unde ne bruschează cu atitudini nefirești sau ne invită să rezistăm în fața unei presiuni care nu merită un consum atât de mare de energie și nici de atenție. Unii cred că, în felul acesta, se adaptează mai ușor la condițiile impuse de societate, dar, în realitate, devin vulnerabili în fața manipulărilor, mesajelor tendențioase, minciunilor, atitudinilor care pervertesc bunele intenții. Trigonul pe care Luna îl realizează cu Luna neagră în dimineața acestei zile este primul aspect pe care Luna neagră îl împlinește de când a intrat pe zodia Rac, domiciliul Lunii. În felul acesta, este afectată creativitatea, judecata, spiritul de echipă și nevoia de stabilitate. Motivațiile sunt relativ simple și ele se bazează pe relațiile mai vechi pe care Luna neagră de pe acest sector al zodiacului le realizează cu planetele de pe final de Vărsător și început de Pești. Multora li se pare îndreptățită această atitudine negativă îndreptată către sine, dar ea nu este decât o altă formă de autovătămare care nu primește soluții. Putem vorbi aici și despre un Chiron ca planetă neaspectată, element care intervine în toată această ecuație printr-un gol, printr-o formă de neputință ca și cum altul are mai mare dreptate decât noi în probleme pe care noi le cunoaștem mai bine decât oricine altcineva. Totul este intens, dar și dramatic ca și cum impulsivitatea reprezintă un fel de debușeu prin care ne eliberăm de o mare presiune, de drame, de suspiciuni. Astăzi avem nevoie să reducem intensitatea acestor direcții chiar dacă avem dreptate. Această formă de dreptate nu face decât să amplifice drama personală pentru că în privința redobândirii echilibrului interior ea nu ne folosește la nimic.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne învață cum să rezistăm în fața unor presiuni interioare în așa fel încât să ne ținem departe de argumentele convingătoare că suferința este reală și că drumul spre dreptate pe aici trece. Avem nevoie de susținere, de îndrumare, de puțină atenție din partea celor care au față de noi bune intenții sau ne iubesc pentru a ne proteja în acest moment de maximă vulnerabilitate. Astăzi suntem dispuși să credem aproape orice pentru că raportăm toate aceste informații la ceea ce știm că ni s-a întâmplat și dacă mecanismul se potrivește credem că ne aflăm în fața adevărului. În realitate, este doar o simplă coincidență pentru că piesa se încadrează în schemă doar ca reprezentare, nu și ca funcție. Adevărul dramelor nu ne va folosi la nimic. Cei abili vor idealiza prea ușor fără ca ideile pe care le lansează să aibă legătură cu realitatea. Vor reuși să impresioneze și prin acest rezultat își vor crea lor înșiși iluzia puterii, dar îi vor zăpăci și pe ceilalți cu adevăruri care nu le sunt folositoare. Pentru a depăși acest impas avem nevoie să ne raportăm la propria persoană, nu la ceea ce credem că reprezentăm, adică avem nevoie de oglinzi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a reduce la minimum adevărul dureros care este argumentat prin întâmplări dramatice. Astăzi avem nevoie de lumină pentru că nu ne folosește la nimic dacă știm cu precizie unde este focul care a produs fumul înecăcios ce nu ne permite să respirăm.

5 comentarii la „11 – 17 aprilie 2022

  1. Ivora spune:

    Buna ziua
    Conjunctia Jupiter Neptun conjunct Mijlocul Cerului pe harta natala simt ca aduce confuzie, ceata, nesiguranta chiar in domeniul pentru care m-am pregatit ani de zile si pentru care urmeaza sa dau examen intr-o saptamana. (Profesie medicala) .
    Simt ca rugaciunea ajuta dar parca nu mai reusesc « sa vad «  si «  sa simt «  lucrurile ca inainte in domeniul meu . Inspiratia se amesteca cu teama si am ajuns sa ma tem si pentru lucrurile pe care alta data le faceam fara probleme.
    Cum credeti ca as putea sa depasesc acest moment ? Ca o poza a hartii mele , mentionez Leu cu Asc Rac, tranzit Saturn casa VIII , in curand conjunct NOd Nord. Casa XII cu Luna in Rac (conj Asc) si Jupiter Rac grad O , cu tranzitul lui Lilith nu reusesc sa adorm fara pastile)
    Multumesc.

    1. Neptun poate aduce această confuzie de care spui, însă doar când devine un superSaturn, adică atunci când la retrogradări repetate au fost refuzate avertismentele lui Saturn el devine așa cum spui. În alte condiții, nu!
      Descrierea ta este un fel de atac de panică ce pornește din obsesia controlului. Ai întâlnit ceva care te doboară și te temi. Renunță la lăcomie și vei avea mai multă încredere în oameni. Având încredere în oameni, frica paralizantă, caustică, se va stinge. Nu este nevoie să trăiești altfel ca inserție socială, ci altfel ca atitudine.

  2. Cristina spune:

    Azi am avut un esec de proportii. Nu mi dau seama daca este exclusiv urmarea dezlanarii mele sau a fost si altceva acolo.
    In plus ma face sa ma intreb daca sunt pe drumul bun, daca planurile mele sunt viabile, daca sa continui sau sa schimb, daca nu e doar in mintea mea. Te rog cd ai timp si chef, da mi si mie o busola.
    22.01.1972, 4,50, Bucuresti
    Multumesc!

    1. Nu alegerea este problema, ci refuzul schimbărilor mici pe care le presupune acest traseu. Oricum, e ceva mare ce ți-ai ales de vreme ce nu te poate ajuta nimeni (totul se bazează pe carisma ta) și mai trebuie să și alegi dacă faci în altă parte ceea ce ți-ai propus sau tot acolo, adică dacă schimbi locul sau schimbi ceva la locul în care ești ca totul să se potrivească precis, ca un ceas elvețian. Pare chiar un test de viață care se desfășoară în alt ritm, mai lent, cu obstacole umane pe care trebuie să le înlături, cu cheltuieli care nu-ți vor fi recunoscute, cu grija pe care o porți cuiva care nu poate dansa după ce cânți tu. Nu e greșit ce ai ales, dar e greu și devine și mai greu când realizezi ca nu ai cu cine vorbi despre asta (factorul tău de reglare) în timp ce trebuie să te comporți ca și cum nu înveți, ci știi deja totul despre ce faci. Incurcat, foarte încurcat, dar, până la urmă este o lecție de maturitate ceea ce ți se întâmplă.

      1. Cristina spune:

        :)) Precise ca un ceas elvetian sunt observatiile tale, Gheorgita! Bum-bum-bum…punct ochit punct lovit si tot asa, una dupa alta…nu inceteaza sa ma uimeasca felul asta tintit si in acelasi timp…aproape ‘poetic’ as spune, da, de a pune accentele si a plasa in contextul mare.
        Oricum nu poate omul sa ascunda nimic din ce il ustura cu adevarat cu unul ca tine🙂.
        Multumesc din nou! Si mai ales multumesc pt felul in care dezvalui lectia din spate, face mult mai digerabila orice situatie si moblizeaza spiritul sa si descopere resursele.
        🙏🤗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *