10 – 16 aprilie 2023

10 – 16 aprilie 2023 este săptămâna saltului rapid care aduce nepregătiților un nou eșec și cunoscătorilor o nouă etapă de progres. Deși pare simplă, dacă ar fi să urmărim unghiurile care se împlinesc, această săptămână vine cu o noutate, aceea legată de cunoaștere. De la începutul anului și până acum am mai avut momente când am fost invitați să conștientizăm limitele personale și să tatonam zonele eficienței, dar ceea ce vom parcurge în această săptămână are o notă aparte. Pentru cei mai mulți, evenimentele obișnuite ale vieții vor fi dominate de superficialitate. Pe ei nu-i va interesa conținutul, substanța ori tipul de interacțiune, cât rezultatul sau, mai exact, să nu se consume sau să nu se piardă în proces. Lucrul acesta este susținut din punct de vedere astral de trecerea planetei Venus pe zodia Gemeni, eveniment care va avea loc marți, 11 aprilie. Din noua poziție, Venus va deveni prietenă cu Pluton și adversar cu Saturn, adică un exponent al schimbărilor inopinate și a atitudinilor circumspecte față de orice modificare a ritmului de lucru. Săptămâna vine cu un nou exemplu de interacțiune prin faptul că atât Uranus cât și Jupiter definitivează fiecare câte o conjuncție ce a fost activă încă de săptămâna trecută. Ne va face plăcere să vedem cum se conturează ideea de aventură, dar vom avea mari probleme de acceptare, de toleranță sau de înțelegere referitor la conflict sau la adaptare. Unii se vor refugia în speranțe, alții în luciditatea pe care o conferă aspectul evident al unor situații. Toate acestea, dacă nu contribuie la o mai bună conștientizare, așa superficială cum este, va produce o distorsiune în tipul de relații ce se vor evidenția acum, arătând că, până la toamnă, cei pe care ne străduim să îi tolerăm acum sau să ni-i facem prieteni, vor deveni dușmani. Lucrurile acestea vor avea o greutate aparte în această săptămână și vor fi regăsite până pe 7 mai când Venus își va încheia tranzitul său pe zodia Gemeni și va intra pe Rac, iar oamenii vor deveni mai reținuți, mai misterioși sau mai dramatici. Acum ni se pare că multe pot fi rezolvate în joacă sau în afara gravității, ca atitudine sau mod de raportare, așa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni, ceea ce pe alocuri este o greșeală. Prezența planetei Venus pe zodia Gemeni simplifică lucrurile și îi aduce pe oameni în postura de a comunica mai ușor, de a se tolera mai bine, dar dacă fac lucrul acesta pentru a-și ascunde iresponsabilitatea, rezultatul nu poate fi unul bun. Rezistența la schimbare ascunsă în spatele veseliei superficiale nu numai că nu duce la nimic bun, dar și transformă toată această lejeritate într-un episod trist, penibil, plin de întâmplări care ar putea dovedi pe mai târziu lipsă de educație, de respect sau chiar de bun simț. În rest, săptămâna ne va aduce o lejeritate a faptei, atât de necesară după o lungă perioadă de greutăți și neajunsuri. Aspectul cel mai frumos vine acolo unde, prin lejeritate, orice ființă preocupată te conținut și nu doar de ambalaj va vedea că accesul la un plan superior este mult mai ușor decât altădată. Desigur, lucrul acesta nu arată că s-a atins deja un nivel foarte înalt, ci doar că interdicțiile în care am crezut până acum nu sunt ceea ce păreau. Și pentru aceste ființe, la fel ca și pentru celelalte, realizările la care ajung în această săptămână sunt doar informative.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne lăsa manipulați de tentația pasivității. Chiar dacă multe cer să fie rezolvate prin lejeritate, pasivitatea nu este nici de această dată o opțiune corectă.

Binele vine să completeze lipsa de curaj. Aventuri care se termină prost. Asocieri care cer adaptare la condițiile celuilalt. Nepăsare. Visul de a crește este același cu speranța de a trăi confortabil. Expansiune. Controlul este raportat la valori noi. Speranțele ne fac mai echilibrați.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Săgetător și va avea de împlinit astăzi un trigon cu Luna neagră și altul cu Chiron. Conjuncția lui Uranus cu Junon, aspect care a fost activ și în săptămânile anterioare în faza de creștere, de aplicație, lasă impresia multora că lucrurile revin la normal și că pot din nou să spere sau să aibă mai multă încredere în colaboratori. Nu trebuie să uităm că oricât de bun și interesant este tranzitul lui Junon prin zodia Taur, Uranus pe această zodie se află în cea mai proastă poziție a sa. Asta înseamnă că orice lucru mic poate schimba balanța valorilor sau o poate aduce o răsturnare de situație pe care nici nu ne-o închipuiam sau la care nu s-a gândit nimeni până acum. Cert este că momentul acesta încurajează visul și pe visători la a căuta mijloace pentru a trăi confortabil. Din această cauză debutul săptămânii, care ne oferă posibilitatea de a trăi în extreme, este unul superficial, când trist, când încărcat de reverberații sau entuziasm, din care vom reuși să extragem ceva interesant sau măcar plăcut. Toată această construcție ascunde, în realitate, lipsa de curaj și ne arată că acolo unde visul este mai puternic și neîncrederea este mai mare. Tendința de a trăi pentru a da viață unor închipuiri sau de a evada din realitate este una foarte mare și pentru a nu ne pierde cu firea ne vom baza foarte mult pe confirmările primite de la ceilalți. Astăzi ne face plăcere să depindem de opiniile lor, de deciziile pe care le au sau să ne raportăm la acele experiențe de viață care seamănă cu ale noastre sau pe care ni le putem însuși ori adapta după modelul propriu. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor considera că prima zi a săptămânii este dominată de superficialitate. Se vor gândi că numai speranțele îi vor scoate din deșert și numai crezând în ele vor găsi apa pe care o caută de mult timp. De aici se extrage un lucru care este foarte important și acum, pe 10 aprilie, dar care va fi important și până la sfârșitul acestei săptămâni: existența unei nevoi care nu ne permite să ne liniștim. Aceasta este de vină pentru multe din gesturile categorice pe care le vom face în această săptămână sau de acele fapte reprobabile prin care încercăm să cumpărăm atenția altora sau timpul lor.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre lucrurile complicate care încep bine și se termină prost, despre valorile personale pe care nu știm să le coordonăm decât dacă avem un sistem de valori, un exemplu, un model, dar și despre lipsa de curaj care este ascunsă în spatele acestei agitații. Cei atenți nu se vor mai ascunde în spatele degetului și vor recunoaște că au nevoi mari complicate pe care au încercat în săptămânile din urmă să și le rezolve prin compromisuri sau prin cele mai bune mijloace pe care le aveau la dispoziție la momentul respectiv. Acum nu mai au încredere că sunt în stare să găsească pentru ei cele mai bune soluții și apelează la ceilalți doar că în jur nu au oamenii cei mai buni s-au care le arată cele mai bune intenții. Poate pe o altă conjunctură persoanele la care apelăm sau cu care interacționăm acum au dovedit o anume educație sau moralitate. În momentul de față și acestea își caută un sprijin, și acestea depind de opiniile celorlalți pe ideea o mână o spală pe cealaltă sau întotdeauna căutăm o mână pe care să o spălăm pentru a ni se întoarce acest gest, dar de fiecare dată la sfârșitul acestui proces realizăm că o mână rămâne nespălată. Lucrul acesta este accentuat și de faptul că o parte a acestei zile Venus se va afla pe ultimul grad al zodiei Taur și va accentua această nevoie îndemnându-l pe cel în cauză să facă ceea ce știe mai bine acum: un compromis. În rest, ziua ne va surprinde prin expansiune, comunicare, interacțiune simplă și ușoară doar că toate aceste elemente superficiale nu lasă în viața proprie nimic substanțial. În cuvinte mai simple, astăzi ne vom descurca de minune, dar nu în ceea ce este important sau urgent pentru noi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după nevoie. Nevoia este o componentă importantă a creșterii și dezvoltării dacă ea este înțeleasă și apreciată în contextul major care a produs-o sau în care s-a integrat. Scoasă din context ea poate produce mari dezechilibre.

Nu mai suntem atât de pătimași. Vorbim mult și ne supunem prea ușor în fața confortului. Dreptatea nu mai este un mijloc de reușită. Se participă cu reținere la emoții colective. Ne tentează prea mult o pedeapsă. Sfaturi oferite cu ușurință. Regretăm un sfat, o recomandare. Realizăm că încrâncenarea nu ne aduce beneficiile dorite. Nu cerem, ci impunem. Secretul nu mai este atât de bine păzit. Alunecăm spre superficialitate.

În dimineața acestei zile, Venus va intra pe zodia Gemeni și va sta acolo până pe 7 mai. În plus, așa cum era de așteptat, chiar la începutul tranzitului său va împlini un trigon cu Pluton intrat și el de puțin timp în zodia Vărsător. Mercur, având ceva experiență în tranzitul său prin zodia Taur, împlinește astăzi un careu cu Luna neagră, iar Luna își va încheia tranzitul său prin zodia Săgetător spre seară, trecând în Capricorn, semnul exilului său. 11 aprilie ne vorbește despre nevoia de dreptate ca atunci când participăm la evenimente sociale importante care ne înfierbântă sufletul în vene și care ne fac să ne bucurăm de victorii mărunte sau nespecifice tocmai pentru că acestea sunt neprevăzute, neanticipate, surprinzătoare. Pe zodia Gemeni sentimentele devin foarte accesibile, iar oamenii reușesc să se prezinte față de cei din jur mult mai simplu, fără orgolii, fără principii care lasă loc la interpretări, fără opoziții ce trebuie să fie luate ca modele de etică. Ipostaza astrală a trecerii lui Venus pe zodia Gemeni aduce o dualitate interesantă. Prietenia acestei planete cu Pluton arată că suntem acum într-un stadiu neevoluat referitor la vremurile pe care urmează să le parcurgem și care vor face această perioadă istorică celebră. Situația aceasta este accentuată de faptul că nu suntem încă pregătiți să vorbim despre propriile probleme, dar ne comportăm ca și cum le-am înțeles și le-am depășit. Știm într-adevăr ceea ce ni s-a întâmplat. Avem o colecție impresionantă de ipostaze sociale, de relații despre care avem deja consolidate anumite opinii, dar încă nu știm de ce ni s-a întâmplat și cu ce scop. Aceasta este o forma de imaturitate care va fi explorată până pe 7 mai, când Venus va părăsi această zodie a mobilității ce va trece pe zodia Rac, retrăgându-se către o zonă interioară încărcată de compromisuri, lipsuri sau vicii. Acum, credem că dacă procedăm precum struțul cu nisipul am rezolvat o parte din probleme sau am reușit să găsim în societate drumul cel mai bun sau cel care are cele mai puține pericole. De partea cealaltă, pe ascuns, Mercur pe zodia Taur îi face pe oameni prea încrâncenați în această imaginea a ființelor realizate sau binedispuse. Unii chiar vor urmări să impună această atitudine și nu vor accepta alte opinii, îi vor brusca pe ceilalți făcând apel la concepte neînțelese despre gândirea pozitivă sau dezvoltare personală. În mare parte, prima zi de tranzit a lui Venus prin zodia Gemeni este una de opoziție prin care, paradoxal, ascundem că opunem rezistență. Unii vor face apel la celebrul concept “scopul scuză mijloacele” tocmai pentru că dreptatea pentru ei nu va mai fi un mijloc de reușită. Au nevoie să se descurce, dacă este nevoie chiar să se întoarcă din drum, să pună condiții sau să renunțe la anumite valori considerând că acestea, dacă sunt prea aproape de duritate sau de încrâncenare, nu sunt bune la nimic. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală au șansa astăzi la o deschidere aparte. Fie că este vorba despre o deschidere către un plan superior, poate chiar contactul cu energii care nu țin de determinismul astral și la care au acum acces mult mai ușor, fie pentru că ușurința de a împărtăși din emoții îi ajută să vadă partea bună a lucrurilor și să se apropie de oamenii care sunt cu adevărat valoroși. Acestora li se va părea că 11 aprilie este o continuare a ceea ce au intenționat în ziua anterioară și se vor lăsa în voia acestei expansiuni. Aceste ființe vor avea o zi frumoasă. Pe ei ziua îi va surprinde prin schimbări utile, prin progres sau chiar prin cunoaștere. Lucrul acesta se explică prin faptul că în săptămânile din urmă aceste ființe au dus greul în grupul de apartenență sau într-un cadru mult mai mare și, pentru a obține o realizare personală mult dorită, nu aveau nevoie decât de puțină flexibilitate. Aceasta vine astăzi cu Venus pe zodia Gemeni.
Prin urmare, 11 aprilie ne vorbește despre ușurința cu care putem evita un conflict, fie în mod laș prin a nu ne arăta interesați de așa ceva, fie prin accesarea unor energii înalte, frumoase, rafinate care nu pot coexista cu aceste sentimente vicioase. Din această perspectivă se poate considera că momentul de față este unul care rezolvă probleme tocmai pentru că nu mai suntem atât de pătimași și nici nu mai abordăm conflictul într-un mod atât de spectaculos, teatral sau chiar frontal. Astăzi avem toate șansele să vedem că încrâncenarea nu ne folosește la nimic și că puțina flexibilitate nu face decât să ne elibereze de responsabilitatea unui secret care nu mai are valoarea pe care o avea în trecut pentru a face loc unui alt secret cu adevărat important și valoros acum, în vremurile pe care le trăim. 11 aprilie este o zi de schimbare, o zi când ne întâlnim cu ceea ce ne poate îmbrăca în straie de sărbătoare sau ne poate preschimba chipul în așa fel încât atunci când ne uităm în oglindă să ne placă și nouă ceea ce vedem. În rest, multe vor fi judecate astăzi după o dreptate stabilită de altcineva la care acum sunt raportate evenimente obișnuite sau alte evenimente de care ne amintim astăzi. Trecerea Lunii pe zodia Capricorn schimbă, spre seară, vibrația și îi face pe oameni mai atenți la adevăratele drame, la cât de mult sau cât de puțin sunt hrăniți de emoții frumoase, de lumina soarelui, de parfum, de culori, de speranțe. Dar nu vom aprofunda prea mult această dimensiune. Astăzi doar identificăm care dintre acestea care își caută într-o dimensiune imaterială sufletul pereche.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne coordona astăzi după dorințele. Dorințele sunt și ele parte dintr-o structură. Dacă tot o realizare importantă a zilei este legătura pe care o vedem cu ziua anterioară să fim și astăzi atenți la nevoile frumoase și adevărate.

Vorbim mult și nu spunem nimic. Pasul înainte se face printr-o invitație la tăcere. Rezultatele practice sunt ceea ce ne liniștește sau ne scoate din conflict. Pace dureroasă. Indiferență față de schimbările importante. Ajustări doar de suprafață. Ne eliberăm de un viciu. Avem mai mult curaj, dar și mai multă luciditate. Conștientizarea unei aventuri.

Cu Luna pe zodia Capricorn am ajuns din nou în momentul în care acest astru se află în opoziție cu Marte care trece prin Rac, domiciliul Lunii. În noaptea de marți spre miercuri, Soarele va definitiva conjuncția cu Jupiter și ea activă încă din săptămâna anterioară. Celelalte unghiuri care se împlinesc astăzi sunt frumoase, înălțătoare care vor hrăni mai curând latura pozitivă a acestei săptămâni, cea care face referire la progres. Conjuncția Soarelui cu Jupiter aduce strălucire în demersuri mai vechi și reușită în cele care au trecut în faza de aplicație a acestui aspect prin câteva schimbări rapide, prin mici ajustări de moment tocmai pentru a li se oferi acestora o notă severă, puternică și compactă. Mulți se așteaptă ca pe 12 aprilie să se facă dreptate, dar această zi nu este neapărat despre dreptate cât este despre aflarea adevărului care va face dreptate. Este posibil ca acest adevăr să nu folosească prea mult sau să aducă suspiciuni care nu au fost niciodată puse alături de aceste realizări despre care se va vorbi astăzi. Dar așa este viața, surprinzătoare pe alocuri sau severă din când în când. Astăzi nu mai pot fi făcute ajustări pentru că adevărul este deja sedimentat, conturat sau declarat tocmai de aceea orice ajustare pe care vom încerca să o facem astăzi cade sub incidența erorii, a minciunii sau a falsului și ele nu vor fi decât de suprafață. Astăzi se va vorbi despre o nebunie a vieții, despre o escapadă și se va conștientiza mai bine care este intensitatea aventurii pe care o simțim atunci când vrem mai mult sau când urmărim să obținem o nouă recunoaștere în grupul de apartenență ori în societate. 12 aprilie poate fi considerată ziua unei conștientizări însă nu ar trebui să ne așteptăm la o zi liniștită. Tot ceea ce ține de conștientizare și recunoaștere provoacă la început o ușoară agitație pentru că Luna neagră se află în continuare în plin tranzit prin zodia Leu și în continuare are activ careul cu Axa dragonului. Foarte ușor putem cădea în patima mândriei considerând că realizările despre care vorbim astăzi sunt dovezi ale unui nivel atins, ale superiorității. De aceea, pacea acestei zile construită pe această bază va fi una dureroasă și va duce către indiferență sau va atrage din jur gânduri negative care îi va arăta celui în cauză că nu este acolo unde astăzi declară că a ajuns. Toate aceste situații complicate pot fi încadrate frumos și constructiv doar de omul curios care nu își pierde inocența în căutările sale și care nu ia fiecare oprire ca pe un moment de glorie pe care cineva trebuie să îl observe și să îl laude. Pentru că Luna nu reușește astăzi să medieze tendința Nodurilor și din punct de vedere emoțional ar trebui să acceptăm că momentul acesta este unul de informare, dar care poate rămâne cu aceeași calitatea și pentru ceilalți fără a-l transforma într-un penibil moment de glorie.
Prin urmare, 12 aprilie ne vorbește despre vanitate, despre orgoliile la care facem apel atunci când suntem într-un conflict cu ceilalți sau cu noi înșine și când avem nevoie de această expansiune a ego-ului pentru a rămâne fermi și hotărâți pe poziție. Din fericire, cadrul general îi permite individului să se comporte precum o trestie și să rămână curios de intensitatea vântului care îl atinge fără a se informa referitor la puterea și direcția acestuia opunându-i rezistență. Cu cât opunem mai multă rezistență pe fața sau printr-o stimă de sine defectă cu atât mai dureroasă este pacea pe care vrem să o instaurăm acum. 12 aprilie este o zi de informare și dacă nu avem suficient de multă flexibilitate, acolo unde vom fi rigizi ni se va răspunde cu rigiditate. Răspunsul va fi direct și imediat pentru că această conjuncție a Soarelui cu Jupiter pe zodia Berbec ne arată că într-o confruntare, întotdeauna cineva trebuie să câștige. Cel care are această flexibilitate va învăța și când câștigă, dar și când pierde și va fi echilibrat în fața ambelor surse de informare. Cei care nu reușesc să facă lucrul acesta vor încerca să ajusteze informația din mers, să se adapteze de fiecare dată când li se opune rezistență, dar și în funcție de calitatea acesteia. Ei nu se vor elibera de un viciu, ci le vor arăta celorlalți cât de vanitoși sunt, cât de îngrijorați sunt că dacă rămân fără frici au devenit săraci.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi lacomi. Rezultatele practice pot fi obținute astăzi prin orice mijloace însă doar cele la care ajungem prin flexibilitate vor rămâne. Celelalte se vor integra în conflict, adică vor deveni spioni ai adversarilor.

Ne tentează o aventură a mulțumirii. Gândim în perspectivă, dar ne adaptăm mai greu. Avem nevoie de efort pentru a ieși dintr-un impas personal. Sobrietate. Discuțiile în contradictoriu nu rezolvă un deficit informațional, ci suplimentează o atitudine conflictuală. Ridicolul ne ajută să ne reinventăm. Argument în favoarea unui sacrificiu.

În mijlocul acestei zile se împlinește faza de Ultimul pătrar urmând ca ziua să se încheie cu trecerea Lunii pe zodia Vărsător. Unghiurile acestei zile ne amintesc de o aventură a gândirii care ne poate aduce multe beneficii pentru că reușim să dăm curs cu mai multă luciditate provocărilor. Deja Venus se află de câteva zile în plin tranzit prin zodia Gemeni și chiar dacă există riscul menținerii sentimentelor la un nivel superficial interacțiunea decurge foarte bine, iar beneficiile nu mai provoacă tensiuni. Vom ști, încă de dimineață, că discuțiile în contradictoriu nu rezolvă o problemă sau nu rezolvă nimic și că este indicat să renunțăm astăzi la atitudinile conflictuale. Flexibilitatea acestei zile va fi afișată simplu, de la sine, fără să căutăm argumente și fără să ne gândim la o anumită nevoie. Pentru că lucrurile în această zonă sunt ușoare, situațiile conflictuale care au ajuns în spațiul acestei zile pentru că fac referire la evenimente de amploare se sting ușor pentru că nu le mai acordăm o atenție atât de mare. Dacă în sfera privată lucrurile acestea sunt ușor de coordonat tocmai pentru că renunțăm ușor la o atitudine conflictuală, faptul că pe zona publică lucrurile stagnează din cauza acestei superficialității nu este de bun augur. Ceea ce se întâmplă acum devine un preambul pentru careul pe care îl vom parcurge în ziua următoare și pe care Venus și Saturn îl are activ încă de săptămâna trecută, de când Venus trecea prin domiciliu, prin zodia Taur. La momentul respectiv întârzierile aveau o justificare pentru că eram implicați în acțiuni practice, severe sau ample, dar acum nu mai este așa. Stagnarea de acum vine ca urmare a faptului că ne pierdem mintea sau ne pierdem sentimentele și nu mai ținem cont de ceea ce este important pentru grupul de apartenență sau pentru comunitate. Unii vor spune că nu sunt pregătiți să ducă mai departe pentru încă o perioadă efortul intens pe care l-au arătat în săptămânile din urmă și că o pauză este perfect justificată chiar dacă ea este abordată cu aceste riscuri. În ceea ce privește viața personală, acești oameni nu pot fi contraziși pentru că ei știu mai bine de ce aleg ceea ce aleg, dar când vine vorba despre coagularea unor forțe pentru a menține o anume consistență socială fiecare individ este invitat să își depășească propriile limite pentru a menține echilibrul social de care vor beneficia cu toții. Acolo unde lucrul acesta nu se întâmplă și unde oamenii nu participă la activități de grup din diverse motive, vedem ființe care devin prea ușor superficiale pentru că au experiență în sensul acesta și că lipsa de responsabilitate nu este o întâmplare și nici rezultatul unei relaxări astrale.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre o atitudine conflictuală care poate deveni foarte ușor ridicolă dacă îl determina pe cel în cauză să caute înțelegere la ceilalți și să își transforme problemele personale în probleme de grup tocmai pentru ca prin intervenția celorlalți soluțiile să vină de la sine și el să nu facă nimic. Ziua va excela la capitolul superficialitate, dar pentru că Venus pe zodia Gemeni aduce și teatralitate, îi vom vedea pe cei care nu vor să muncească sau cărora nu le place seriozitatea că devin dintr-odată sobri sau severi, că își schimbă tonalitatea imitând atitudinea gravă și responsabilă. De lucrul acesta se face responsabilă și prezența Lunii din Capricorn care nu aduce o retragere pentru o căutare a valorilor sau pentru a trăi în simplitatea care umple, ci o stagnare din lene, comoditate sau dintr-o atitudine de superioritate. Cei care reușesc să se desprindă de aceste sentimente superficiale care nu rezolvă nimic, deși sunt confortabile, vor avea, în special în a 2-a parte a zilei, de înfruntat alte probleme. Aceste persoane sunt invitate la sacrificiu sau la a găsi un argument pentru a face un sacrificiu. În rest, ziua este plină de episoade tonice, care nu ne solicită de la sine și care sunt considerate plăcute chiar dacă pe alocuri vedem că foarte curând vom plăti scump această ieșire din ritm.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a alege să ne informăm dacă nu putem prin fapte să schimbăm ceva.

Se modifică unele repere. Suntem departe de ceea ce ne echilibrează sau ne menține pe linia de plutire. Senzualitatea este preferată. Ideea de distracție creează probleme care ne bucură, deși ele amplifică o situație conflictuală. Sunt modificate anumite repere. Suntem împotriva a ceea ce ne scoate din ritmul propriu. Nu avem motive de schimbare, dar paradoxal, atunci când apar, sunt preferate. Reținerea, stagnarea, boala înseamnă pierdere.

Luna se află deja intrată pe zodia Vărsător încă din seara zilei anterioare și va trebui să treacă astăzi prin opoziția cu Luna neagră, eveniment care se va consuma în a doua parte a zilei, dar și prin două careuri, unul cu Axa dragonului și celălalt cu Mercur. Celelalte unghiuri ale zilei vin să ne ofere motive pentru a ne menține pe linia de plutire și pentru a înțelege mai bine unele repere. Vor fi persoane care vor considera că aceste repere sunt eminamente noi și că era nevoie de puțin studiu, de analiză, de observație. În realitate, toate aceste elemente care vin în studiul analizei noilor repere ar trebui să fie abordate de la sine, nu sa fie arătate cu degetul sau povestite în termeni academici. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că în a doua parte a zilei se împlinește careul Venus-Saturn, aspect care aduce întârziere sau stagnare ori o întoarcere asupra unor probleme mai vechi ca și cum ne temem de următoarea etapă, de următorul pas tocmai pentru că avem bănuiala că asta înseamnă o schimbare majoră. Este adevărat, multe din conjuncturile astrale pe care le parcurgem de la începutul anului ne aduc în fața unor schimbări mari în așa fel încât, parcurse, drumul vieții să fie complet nou. De teama că nu vor mai fi niciodată așa dacă acceptă schimbarea, unii oameni rămân astăzi, cu toate riscurile, în acest stadiu, argumentând în moduri diverse, care mai de care mai penibil, lipsa de acțiune, de curiozitate sau de mobilizare. Acest unghi afectează și starea de sănătate prin faptul că un mesager nu-și mai face treaba, un impuls nu duce informația la destinație sau o substanța nu mai reacționează așa cum îi este rostul. Toate schimbările pe care le vom face astăzi în forță sunt privite ca presiuni pe care trebuie să le suportăm, să le îndurăm sau să le tratăm cu calmante. Există însă și o parte frumoasă a acestui aspect dat din renunțarea la bucuriile superficiale – trezirea la realitate, dar fără o recompensă și fără a ni se spună care este următorul pas. De aici și disconfortul major care vine din ambele direcții. Din această cauză, 14 aprilie vine cu complicații care ne provoacă bucuria stranie de a trăi o inversiune a lucrurilor, a direcțiilor că atunci când facem ceva extraordinar deși știm că vom plăti scump pentru această ieșire din ritm. Pentru că Venus este pe zodia Gemeni când realizează acest careu cu Saturn, lipsa de mișcare este privită ca o reținere, ca o stagnare sau chiar ca o boala și de aici nimic bun nu ar putea veni. Agitația în sine nu ne oferă însă și motive de schimbare. Aceste motive de schimbare ar trebui să fie o consecință firească, o etapă viitoare a muncii abordată în săptămânile anterioare. Realizările minunate ale acestei zile se bazează pe efortul făcut în săptămânile din urmă, nu pe ceea ce ciupim astăzi din mers. De aceea, este nevoie doar de un pic de responsabilitate pentru a realiza impasul în care ne aflăm. Soluția nu este contrastul pentru că acesta va veni ca o reacție naturală, adică de la sine, fără să țină cont de efort sau rezultate. Acolo unde intervine omul, rezultatele produc mulțumiri punctuale, nu generale. În cuvinte mai simple, vom ști de ce avem nevoie de odihnă, care este efectul unui medicament, de ce astăzi oprim un demers, de ce gândim într-un anumit fel și de ce avem în jur persoane de o anumită factură. Fără apelul direct la aceste rezultate întâi se întâmplă și după aia căutăm răspunsul. De partea cealaltă, trăim în același timp și acțiunea și explicația.
Prin urmare, 14 aprilie ne vorbește despre riscuri, despre pericolul stagnării, dar și despre cât de complicat este să ne lăsăm duși de val câțiva metri mai în față și să credem că asta înseamnă evoluție. Progresul vine prin acțiuni conștiente, nu prin cele naturale, firești, de la sine, ca o consecință a interacțiunilor forțelor independente de voința omului. Destinul omului nu este creat de forțe naturale. Natura oferă omului un cadru unde să existe, dar nu-i spune și cum să existe. Omul însuși stabilește cum există, iar lucrul acesta se numește destin. Momentul de pauză, de întârziere, de reținere sau de încurcătură parcursă în această zi ne poate duce foarte ușor la această meditație a vieții din care să ne alegem cu răspunsuri minunate. Dacă astăzi inventăm scuze pentru a trăi în bătaia vântului sau curgerii apei vom rămâne doar la aspectul pasiv, pe alocuri chiar frumos, al vieții, dar nu vorbim despre destin. În momentul în care alegem cum să trăim, putem vorbi și despre destin. În rest, 14 aprilie este o zi de plutire când, fie că preferăm, fie că ni se oferă și acceptăm, ajungem la bucurii banale pentru a oferi corpului sau minții confortul pe care îl cerea. A ieșit din această stare de pasivitate va presupune în zilele următoare un efort mai mare decât a căuta astăzi răspunsuri. Dar să lăsăm zilelor următoare eforturile pe care le țin în cuferele lor, alături de alte valori.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu folosi acest moment de pasivitate împotriva a ceea ce știm sau suntem. Dacă nu îl putem depăși, atunci să fie doar un moment de lene și doar atât.

Ne redobândim curajul de a ne supune. Vrem ca toate lucrurile bune să se întâmple repede. Medităm intens la ceea ce nu poate fi schimbat. Ne doare o despărțire. Nesiguranța este judecată după alte principii. Credeam că suferința a apărut dintr-o altă cauză decât știam până acum. Nu mai credem în coincidențe și nici în întâmplare. Căutarea semnificației ne face să ne simțim înțelepți.

Luna parcurge astăzi ultimul sector de tranzit prin zodia Vărsător și va avea un mesaj care se încadrează în schema generală a schimbărilor de suprafață specifice acestei săptămâni. Astăzi medităm mult la relațiile cu cei dragi, la coincidențe, la semnificațiile aparte pe care le au întâmplările banale cu scopul de a rămâne cu conștiința împăcată că nu a trecut săptămâna degeaba. În realitate, 15 aprilie ne dezamăgește prin faptul că avem prea mari așteptări sau pentru că ne aduce un plus de nesiguranță acolo unde gândeam că lucrurile sunt clare. Dar ecuația astrală a zilei de 15 aprilie ne oferă și șansa de a ne reaminti cât de important este să fim docili sau să ne supunem pentru a învăța și această lecție. Din nefericire, societatea de consum, furtuna prezentului, nu ne permite să avem față de supunere o atitudine corectă. Omul zilelor noastre crede că supunerea înseamnă umilință și, nu doar o refuză, ci chiar dezvoltă un orgoliu foarte mare pentru a sfida tot ceea ce ar putea să ducă în direcția aceasta. Astfel, meditația asupra vieții, care a dat acestei săptămâni un sens aparte, ne îndreaptă către cauzele care ne atrag către această nevoie de supunerea. Careul Luna-Uranus ce se împlinește încă de dimineață, ne va menține însă în această nesiguranță și nu ne va permite să extragem din toate aceste experiențe un sens aparte pentru ca măcar acum ideea de supunere să primească o încadrare corectă. De aceea, în cazul multora, nesupunerea înseamnă conflict cu o autoritate ce se poate transforma într-o distorsiune pe care o trăiește individul atunci când caută să-și găsească un loc în viețile celorlalți sau în societate. În rest, ziua este banală, pe alocuri chiar nostalgică, fără a oferi suficient de multă putere sau suficiente informații pentru ca această nostalgie să transforme simplele observații în motive de toleranță sau de integrare.
Prin urmare, 15 aprilie ne vorbește despre integrare sau despre refuzul acesteia fără a exista o explicație pertinentă în sensul acesta. Planetele sunt în continuare grupate pe un sector restrâns de zodiac ceea ce arată că până și aceste gânduri superficiale au o greutate aparte. Prezența Lunii pe zodia Vărsător accentuează această în notă intrinsecă și îi face pe mulți să caute în jur confirmări referitoare la cum sunt cei cu care se întrețin, cum este societatea sau cum sunt timpurile prezente. O simplă meditație asupra vieții ne poate schimba astăzi atitudinea față de oameni și ne poate face mai înțelepți, dar schimbarea nu va fi permanentă și nici pentru că am descoperit dintr-odată piatra filozofală, ci doar din considerente practice. Unii vor descoperi astăzi că lucrurile nu mai merg așa cum le-au gândit și pentru că nu sunt presați în mod direct, pentru că nu li se impune cu duritatea așa cum li s-a întâmplat în săptămânile din urmă, acceptă și tolerează mult mai ușor ceea ce altădată respingeau din start. Aceasta reprezintă o binefacere care ne vine de pe zodia Gemeni, acolo unde se va afla până spre finalul primei decade a lunii mai Micul benefic, Venus. 15 aprilie devine, așadar, ziua când înțelegerea semnificației ne poate oferi liniștea la care pe alte conjuncturi am fi ajuns după lungi perioade de muncă, efort sau studiu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne îndoi de noi înșine doar pentru că lucrurile nu merg așa cum le-am gândit până acum. 15 aprilie este o picătură pe care, prin voință proprie, o putem face să fie colorată, alunecoasă sau vindecătoare.

Pasul înainte este făcut cu sfială. Determinare pe o linia a acceptării și înțelegerii. Fapta este mai importantă decât explicația. Planul de viitor este mai mult decât un gând sau o speranță. Înțelegerea nu este întâmplătoare. Devenire complicată de interacțiuni încadrate greșit. Abnegație.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Luna va trece pe zodia pești și la puțin timp de la acest eveniment va trebui să împlinească și o conjuncție cu Saturn. Finalul săptămânii ne aduce în fața unor meditații care depășesc în profunzime sau în intensitate pe celelalte abordate de curând. Ne va lipsi confortul afectiv pentru că unele concluzii cer o explicație suplimentară, o adaptare sau împlinirea unei noi etape deși, în viziunea proprie, acestea nu mai erau necesare. Astăzi ne va nemulțumi împlinirea acestor etape care nu sunt necesare mergând până acolo încât simplele evenimente să complice raporturile sociale stabile sau care au devenit așa în ultimele zile. Chiar dacă la exterior lucrurile par serioase, practice tocmai pentru că soluțiile în ceea ce privesc problemele altora sau evenimentele parcurse împreună cu alții sunt ușor de abordat, pentru că nu există mulțumire sufletească sau pentru că nu ni se acordă atenția cuvenită pentru mici doleanțe, preferințe personale sau mofturi, ni se pare că ziua este pierdută sau încadrată alături de celelalte care au sfidat sau au adus vieții personale puțină tristețe. Astfel, doar cei mai puternici vor reuși să împlinească o nouă etapă și doar pentru că acceptă și înțeleg că situația pe care o parcurgem acum nu este una obișnuită. Unii se vor comporta ca și cum se trezesc din amorțeală și vor fi tentați să critice chiar superficialitatea pe care au îmbrățișat-o sau au promovat-o de-a lungul săptămânii. Realizările practice pe care le-am comportat prin eforturile susținute dovedite în zilele anterioare pot merge acum mai departe și nu va fi văzut efortul major depus acum tocmai pentru că amploarea lor ascunde faptul că pașii făcuți sunt mici. Astăzi nu vorbim despre regrete pentru că, deși superficială, această săptămână ne-a învățat multe despre toleranță și înțelegere, despre acceptare și folosirea corectă a resurselor în așa fel încât acum, dacă vrem să obținem cu adevărat ceva, să nu mai fim atenți la limite, ci doar la procesul în sine, să nu ne mai îngrijoreze dacă ajungem sau nu la linia de sosire, ci doar cum să facem ca următorii 100 de pași până acolo să fie parcurși corect și responsabil.
Prin urmare, finalul săptămânii duce mai departe o lecție a înțelegerii și a acceptării însă realizările fac acum referire mai mult la o dimensiune personală decât la ceea ce se întâmplă pe spațiul public. Acolo, ceea ce a fost dovedit de-a lungul săptămânii poate fi reiterat, acolo nu sunt probleme majore, de aceea unii vor fi tentați să îi lase lumii propriile griji pentru a se plânge de propriile greutăți pe care societatea nu i le-a respectat până acum. Acolo unde individul își refuză anumite drepturi, interacțiunile se complică din nimic și raporturile sociale se vor menține prin criza în relații pe care o tot invocăm de câteva luni încoace. Avem ocazia astăzi să înțelegem și, ca o continuare a realizărilor practice la care am ajuns ieri, să vedem că planurile de viitor sunt mai mult decât simple dorințe sau demersuri. Ele implică o mobilizare amplă a ființei în așa fel încât atunci când ajungem la linia de sosire să realizăm că suntem altfel, diferiți de cum eram fără a ne dori să ne întoarcem la ceea ce am fost. Doar așa putem vorbi de evoluție. Altfel, doar de schimbări de moment care aduc satisfacții trecătoare, ca multe altele pe care le-am parcurs de-a lungul acestei săptămâni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări, din postura de martor, implicarea pe care o au ceilalți în rezolvarea propriilor probleme. Nu ne folosește la nimic dacă încadrăm sau punem etichete. Astăzi observația este ceea ce ne ridică.

2 comentarii la „10 – 16 aprilie 2023

  1. Ani spune:

    Sarbatori armonioase,Gheorghita!Hristos a Înviat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *